corup ţ ieicorup ţ iei - Transparency International

Comments

Transcription

corup ţ ieicorup ţ iei - Transparency International
Jurnaliştii contra
corupţiei
Chişinău, 2007
CZU 070:343.352(082)=135.1=161.1
J 93
Caricaturi: I. Mîţu
Această lucrare este editată cu suportul financiar al NOVIB.
Opiniile exprimate în ea aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia
Transparency International – Moldova şi NOVIB.
Difuzare gratuită
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Jurnaliştii contra corupţiei: [în Rep. Moldova] / Transparency Int. Moldova;
pict.: Ion Mâţu. – Ch.: Transparency Int. Moldova, 2007 (Tipogr. “Bons
Offices”). – ISBN 978-9975-80-108-9
[Partea] a 4-a. – 2007. – 326 p. – Text: lb. rom., rusă. –
ISBN 978-9975-80-109-6:
1 000 ex.
– 1. Jurnalişti – Corupţie – Moldova – Combatere.
Copyright © Transparency International – Moldova, 2007
Toate drepturile rezervate
Transparency International – Moldova
str. 31 August 1989, nr. 98, MD-2004, Chişinău, Moldova
tel/fax: (373-22) 237876
www.transparency.md
e-mail: [email protected]
ISBN 978-9975-80-109-6
Cuprins�:
Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Răpiţi de Poliţie, Centrul de Investigaţii Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Avioanele – americanilor, secretele – ruşilor?
Centrul de Investigaţii Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Afacerea antenelor GSM: profitori şi pierdanţi, Centrul de Investigaţii
Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Groparii dosarelor, Centrul de Investigaţii Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
Operaţiunea „Apartamentul”, Centrul de Investigaţii Jurnalistice . . . . . . . . . . 27
Cuscrul protector, Centrul de Investigaţii Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
O escrocherie de milioane: paşapoarte noi de tip … vechi, Centrul de
Investigaţii Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
Otrava ramâne alături de noi, Tudor Iaşcenco . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
O firmă “anonimă” este scutită de 90 milioane de euro, Alina Radu . . . . . . . . 47
Corupţia şi secretizarea ilegală a informaţiilor merg mână în mână,
Centrul de Investigaţii Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50
Любишь бюджетные деньги тратить, люби и чеки собирать,
Александр Волков . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
O mie şi una de nopţi. Fondul de rezervă al guvernului, „lampa lui Aladin”
a partidului lui V. Voronin, Alina Ţurcanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
Statul-Ureche, Ina Prisăcaru, Cornelia Cozonac, Eleonora Lisnic,
Centrul de Investigaţii Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
Tarlev: «Va avertizez!» Ministrul Tvircun: «Pana acuma zero!», Alina Radu . . 81
Producătorul agricol între ciocanul legii şi ambiţiile guvernanţilor, Tudor
Iaşcenco . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
Afaceri profitabile pe seama celor care au luptat la Nistru, Cornelia Cozonac . . . 91
Ambasadele R.Moldova: promovare de imagine a ţării sau de interese
private? Ina Prisăcaru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
Guvernare în stil rezinean, Cornelia Cozonac, Tudor Iaşcenco, Victor Sofroni . 113
Transparency International – Moldova
Investigaţiile CUVÂNTUL-ui: revenim la tema Guvernare în stil rezinean (II),
Tudor Iaşcenco . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121
Investigaţiile “Cuvântul”-ui: revenim la tema Guvernare în stil rezinean (III),
Tudor Iaşcenco . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
Corupţia la ea acasă în sistemul ocrotirii sănătăţii, Echipa Centrului de
Investigatii Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
Apropo de oastea lui Papuc, Pavel Păduraru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
Procuratura Generală sfidează Constituţia şi CSJ, Cornelia Cozonac . . . . . . . 141
Ministrul Papuc bănuit de tentativă de omor, Gazeta Liberă . . . . . . . . . . . . . . 145
Sănătatea între ciment, statistică şi autorităţi, Tudor Iaşcenco, Ion Cernei,
Rezina (Moldova), Dan Sofronia (Piatra Neamţ, România) . . . . . . . . . . . . . . 149
Mafia şi justiţia în Republica Moldova, Alina Ţurcanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157
Afaceri de milioane cu avioane, Gazeta Liberă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
La Cimişlia, banii publici sunt cheltuiţi pentru deputatul Iosif Chetraru,
Pavel Păduraru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
Corupţia în Republica Moldova, Tudor Iaşcenco . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173
Grigore Gorea continuă dezvăluirile, Raisa Lozinschi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 176
Grigore Gorea continuă dezvăluirile (II), Raisa Lozinschi . . . . . . . . . . . . . . . . 180
Grigore Gorea continuă dezvăluirile (III), Raisa Lozinschi . . . . . . . . . . . . . . . 183
Fratele lui Tarlev, dator la stat, Raisa Lozinschi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 186
Ţara dijmei, Raisa Lozinschi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
Bani neoficiali, colectaţi pentru SIS, Diana Railean . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 191
Zarvă multă, rezultate… Tudor Iaşcenco . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 196
«Dacă era om de rând, l-ar fi mâncat puşcăria», Alina Radu . . . . . . . . . . . . . 200
Tkaciuk îl informează pe preşedintele Voronin: Fostul Centru „Iurie Gagarin”
e al lui Oleg Voronin! Raisa Lozinschi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203
Minerii din Cosăuţi rămân fără lucru, Pavel Păduraru . . . . . . . . . . . . . . . . . . 205
Corupţia de 200 de lei vs corupţia de milioane, Alina Radu . . . . . . . . . . . . . . 206
Racketul de stat înfloreşte, Raisa Lozinschi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209
Caracatiţa MD (I), Natalia Verbiţchi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 212
Caracatiţa MD (II), Diana Verbiţchi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 214
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Caracatiţa MD (III), Diana Verbiţchi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 218
Caracatiţa MD (IV), Natalia Verbiţchi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221
Corupţie şi injustiţie. Materialele pentru Corporaţia Provocările Mileniului:
dosarele Eugeniei Duca, Raisa Lozinschi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 224
Alexandru Tănase:„Dosarul Eugeniei Duca va completa lista aşa-numitelor
„dosare negre” ale justiţiei moldoveneşti...”, Raisa Lozinschi . . . . . . . . . . . . 228
„Săracii” candidaţi! Alina Ţurcanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231
«Ochelarii electorali» fac dureri de cap, Alina Radu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 233
Jefuirea bugetarilor în contul firmei «Vostok», Alina Radu . . . . . . . . . . . . . . 237
Зачем таможне лишняя работа, Дмитрий Калак . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243
Îndreptăţiţi de lege, năpăstuiţi de ministru, Alina Radu . . . . . . . . . . . . . . . . . 247
Moldova vândută pe bucăţele concernului rus «Gazprom», Tudor Iaşcenco,
Cornelia Cozonac, Vasile Sârbu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 250
Trasee politice pentru demişii lui Voronin, Alina Radu . . . . . . . . . . . . . . . . . 271
Ursu şi Iordan au băgat primăria în datorii, Alina Ţurcanu . . . . . . . . . . . . . . . 279
Educatorul şef – diplomant la fraude, Alina Radu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 281
Curtea de Conturi a constatat: Milioane îngropate în „Eternitate”,
Alina Ţurcanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 285
Statul trage cortina privatizării, lăsând nedescoperite fraude de milioane,
Centrul de Investigaţii Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 287
Piatra de Cosăuţi va ajunge la CEDO, Alina Ţurcanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 297
Грузовой авиации закрыли небо, Сергей Моисеев . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 299
Vila preşedintelui, în lumina banilor publici, Alina Radu . . . . . . . . . . . . . . . . 304
Ambasadorii, cu mâna-n sac, Alina Radu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 308
Milioane din exportul de energie curg în conturi off-shore,
Centrul de Investigaţii Jurnalistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 312
Banii NATO tocaţi moldoveneşte, Centrul de Investigaţii Jurnalistice . . . . . 319
И чуден Ялпуг при тихой погоде… Александр Волков . . . . . . . . . . . . . . . . 322
Ministrul Ţvircun „penetrează timpul” şi ignoră Justiţia, Alina Radu . . . . . . . 324
Cuvânt înainte
Uneori îmi vine să-i dau dreptate lui Eji Lets Stanislav, care a ajuns la concluzia, cu ceva ani în urmă (ţinînd sub observaţie, ce-i drept, o altă populaţie
decît cea din Moldova) că “nu ne mai putem întoarce în peşteri pentru că …
sîntem prea mulţi” !!! În rest, s-ar putea să întrunim toate condiţiile, vrea să
sugereze/insinueze scriitorul, cu care mă înrudeşte probabil nu doar picătura
de sînge polonez, ce am moştenit-o de la şleahta Skufinsky din care provine
mama mea.
După ce am citit articolele din această culegere, parte din ele încă atunci cînd
apăruseră în ziare, nu am devenit nici mai semeţ şi nici mai mîndru că am apucat să văd cum îşi dovedesc moldovenii identitatea în zbuciumarea tranziţiei.
În schimb, am devenit mai semeţ şi mai mîndru de faptul că totuşi fac parte,
îndrăznesc să cred, dintr-o breaslă cu oamenii care au curajul (atît cît este) să
le spună lucrurilor pe nume, asumandu-şi diverse riscuri, consecinţe, frustrări,
etc. Îmi place să mă văd făcînd parte din aceeaşi tagmă cu Tudor Iaşcenco,
cu Cornelia Cozonc, sau, mai nou, cu Pavel Păduraru. De fapt, cu toţi cei
paisprezece autori care şi-au dat întîlnire în această culegere, ca să lupte cu
«disperarea materiei dispreţuite» – definiţie pe care ne-a atribuit-o, destul de
eufemistic, un alt polonez, Andrej Stasiuk, după ce a hoinărit prin Moldova,
în urmă cu cîţiva ani, evitînd tradiţionale ţinte turistice şi însoţitori patriotizaţi
(vezi: Calatorind spre Babadag, Editura RAO, 2007).
În consecinţă avem un ciob de oglindă, în care se vede suficient de mult ca să
ne dorim să fim totuşi altfel.
Vasile BOTNARU,
şeful biroului de la Chişinău al postului de radio Europa Libera
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Răpiţi de Poliţie
La sfârşitul anului 2003, dezvăluiam felul în care un pluton de poliţie a descins
în satul Başcalia, unde primar este fratele primului ministru, şi a reţinut cu forţa peste 60 de persoane, pentru simplul motiv că de la benzinăria care-i aparţinea primarului s-ar fi furat un automobil. Cei peste 60 de başcalieni au fost
ţinuţi închişi mai mult de 24 de ore, fiind impuşi să „recunoască” furtul (vezi
”Iarăşi Tarlev” pe www.investigatii.md). Iată un caz similar: poliţia a descins
într-o mahala din oraşul Edineţ, reţinând cu forţa 17 de persoane nevinovate,
pentru că un tânăr care locuia în acea zonă a oraşului era bănuit că ar fi comis
un omor în Chişinău.
Vinovaţi fără vină
După 3 zile, majoritatea celor reţinuţi au fost eliberaţi, fără să li se comunice motivul reţinerii şi fără ca cineva măcar din reprezentanţii organelor de
drept să-şi ceară scuzele de rigoare. Patru dintre cei reţinuţi: soţii Ana şi Vasile
Codrean, părinţii tânărului bănuit de omor, Mihai Căldare, prietenul acestuia,
şi Veaceslav P. rudă a bănuitului, au rămas ostateci ai Poliţiei între 10 şi 52
de zile. Pentru a-şi justifica fărădelegile, poliţia, fiind susţinută de procurori
şi judecători, a făcut uz de tot felul de tertipuri, pe care le utilizează frecvent
organele judiciare pentru a umili cetăţeanul.
Ana Codrean ne-a povestit că în după-amiaza zilei de 18 august, la poarta lor
s-au oprit câteva maşini ale poliţiei. Poliţiştii au intrat în ogradă şi după ce i-au
întrebat de feciorul lor Marius, i-au somat să urce în maşină. Tot atunci li s-au
luat actele de identitate. În timpul nopţii a fost dusă la Chişinău. Până la 25 august s-a aflat în Centrul de triere (CT), după care a fost transferată la Izolatorul
de Detenţie Preventivă (IDP) al Comisariatului General de Poliţie Chişinău
(CGPC), unde s-a aflat până la 8 septembrie. Zilnic, spune ea, era vizitată de
un inspector al poliţiei care-i cerea să se gândească bine şi să spună unde se
află fiul, în caz contrar “…procurorul o să-i dea” sancţie” încă pe o lună…”
Vagabond cu casă şi masă
În registrul de evidenţă al CT, Ana Codrean figura ca reţinută în regiunea gării auto, pentru 10 zile, cu sancţiunea procuraturii municipiului Chişinău, pe
motiv că nu are acte de identitate şi loc permanent de trai. Aceasta, în pofida
faptului că în acelaşi registru era înscrisă adresa domiciliului acesteia. Ca să
Transparency International – Moldova
justifice ţinerea în arest a femeii, CT a întocmit mai multe decizii de reţinere
administrativă pe motiv că acesta ar fi vagaboandă, iar Procuratura municipiului Chişinău a sancţionat arestul. Graţie „străduinţelor” poliţiei şi procuraturii,
Ana Codrean a stat în arest 20 de zile, timp în care nu a ştiut nimic despre copii
ei, inclusiv de fiica minoră.
Om să fie că pedeapsă se găseşte
Soţul Anei, Vasile Codrean a avut nenorocul să stea în arest 29 de zile. Înainte de
a descrie tertipurile utilizate de poliţişti, procurori şi judecători pentru a justifica
privarea acestuia de libertate, vom aminti că potrivit legislaţiei, reţinerea unei
persoane se face doar în caz că aceasta este bănuită de comiterea unei crime. Până
la expirarea a 72 ore de la momentul privării de libertate, persoana reţinută trebuie să fie arestată (prin încheierea instanţei de judecată) sau eliberată. Reţinerea
administrativă a persoanei , care a comis o contravenţie administrativă poate dura
nu mai mult de 3 ore. Trebuie să menţionăm că nici unul din cei ţinuţi în arest nu
figura ca bănuit de comiterea vreo unei crime şi nici nu avea antecedente penale.
Nu am reuşit să discutăm cu Vasile Codrean, deoarece acesta, după cum spune
soţia sa, în timpul cât a fost în arest s-a îmbolnăvit şi acum se află la tratament.
Vecinii acestuia susţin însă că el a plecat din ţară şi îi este frică să revină acasă.
Am reconstituit traiectoria peregrinajului său prin organele de drept după documentele pe care am reuşit să le obţinem. Hăţişurile justiţiei însă s-au dovedit a fi
atât de încurcate, încât, cu greu, am reuşit să le punem pe toate pe poliţe. Confuzia
din documentele diferitor instanţe şi organe de drept nu pare deloc întâmplătoare,
ci mai degrabă intenţionată, făcută special pentru a încurca şi mai tare lucrurile.
Instituţiile respective se numesc instanţe de judecată şi organe de urmărire penală,
chemate să apere drepturile omului şi sunt finanţate din banii publici.
Dar să le luăm de la capăt. Vasile Codrean a fost dus la CGP Chişinău, unde,
între 6-16 august, a fost ţinut în arest ca vagabond, cu toate că, la fel ca şi în
cazul soţiei sale, în registrul instituţiei este notată adresa domiciliului. Pentru
a se justifica, poliţiştii au recurs la mai multe falsuri. Iată conţinutul unei explicaţii întocmită din numele lui Codrean, “…acte de identitate nu am şi nici
loc permanent de trai. Dorm unde mă prinde timpul, prin parcuri, subsoluri
surse de existenţă întâmplătoare, strâng maculatură şi sticle. Rude apropiate
nu am…”. La 16 august, el este eliberat din CT prin decizia administraţiei
instituţiei, fiind “…transmis escortei CGP”…
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Justiţie moldovenească
Nu a reuşit omul să ajungă cu bine acasă că, la 18 august, este ridicat din nou
de poliţie. De data aceasta din vagabond este transformat în personaj agresiv,
care nu se ocupă decât cu „ultragierea” poliţiştilor. La 19 august, judecătoria
Edineţ sancţionează arestul lui Codrean pentru „nesubordonarea cu rea voinţă
dispoziţiei şi cererii legitime ale colaboratorilor de poliţie”, fără să argumenteze oportunitatea aplicării măsurii de pedeapsă. La 24 august, i se dă un nou
termen de arest, de data acesta de către judecătoria raionului Râşcani, pentru
că“…pe data de 24.08.05, pe la ora 12.00, aflându-se pe teritoriul pieţii centrale din oraşul Râşcani, a ultragiat colaboratorii de poliţie aflaţi în exerciţiul
datoriei de serviciu, jignindu-le premeditat onoarea şi demnitatea, iar la cerinţele legitime ale lor de ai urma în CPR Râşcani nu s-a subordonat, opunând
rezistenţă fizică….” La 5 septembrie, o altă judecătorie, cea a raionului Ocniţa,
aplică arestul administrativ pentru 10 zile, pentru faptul că “… la 3 septembrie, la ora 12.30, la piaţa din oraşul Ocniţa, V. Codrean nu s-a subordonat cu
rea voinţă la cerinţele legitime ale col. de poliţie de a prezenta actele, apoi a
încercat să fugă, însă a fost reţinut…”. Puse cap la cap, deciziile celor trei judecătorii arată clar că sunt cusute cu aţă albă. Dacă ţinem cont că termenul de
arest administrativ se calculează în zile, luându-se în consideraţie şi perioada
de reţinere, apoi Vasile Codrean s-a aflat în arest la Râşcani de la 24 august, ora
12.00, până la 3 septembrie, ora 12.00. Nu ştim însă cum se face că în numai
jumătate de oră (!) Vasile Codrean reuşeşte să ajungă de la Poliţia Râşcani în
piaţa din oraşul Ocniţa şi să comită o nouă contravenţie, distanţa dintre cele
două oraşe fiind de peste 75 de kilometri.
Capac la toate este o altă hotărâre a judecătoriei Râşcani, datată cu 9 septembrie, prin care lui Codrean i se stabileşte un nou termen de arest pentru – atenţie – contravenţia comisă la 24 august în piaţa din Râşcani. Deci, pentru una şi
aceeaşi faptă sunt aplicate două sancţiuni. Şi aceasta, în timp ce omul se afla
şi aşa în arest, la Ocniţa. Credem că aici comentariile despre calitatea actului
justiţiei sunt de prisos. Grav de tot este că judecătorii au emis deciziile respective, fără ca acesta să fie prezent la şedinţele de judecată. În urma intervenţiei
avocatului parlamentar Iurie Perevoznic, Codrean a fost găsit în camera de
detenţie provizorie a CP Ocniţa, unde, din spusele rudelor, s-a aflat în toată
această perioadă. Bărbatul a fost eliberat, la 12 septembrie, în baza deciziei
Curţii de Apel Bălţi.
Transparency International – Moldova
Tribut pentru prietenie
Mihai Căldare, în vârstă de 21 de ani, a avut nenorocul să fie privat de libertate
peste 50 de zile (!) pentru simplul fapt că prietenul său este bănuit de comiterea unui omor. În timp ce tânărul se afla în arest la Chişinău, Curtea de Apel
Bălţi suspendă, la 25 iulie, în baza plângerii rudelor, decizia de arest preventiv
emisă de judecătoria Edineţ la 20 iulie.
S-a terminat ziua de lucru
CGP Chişinău în loc să-l elibereze, îl transferă pe Mihai Căldare la CT. De data
aceasta, pentru a acoperi fărădelegile poliţiei se implică Procuratura Chişinău.
În zădar au încercat mama şi avocatul deţinutului să obţină eliberarea băiatului. Poliţia a refuzat să execute decizia instanţei de judecată, motivând prin
faptul, că la ora 17.10 s-a terminat ziua de muncă(!). Şi asta în situaţia în
care un om nevinovat trebuie eliberat de sub arest. Amintim că în două cazuri
investigate de reporterii CIN, procurorul general a intervenit seara târziu, cu
mult peste programul de muncă, pentru a elibera câteva persoane cu pile la
palat, reţinute pentru luare de mită (vezi „Justiţia ca şi drumul poate fi ocolită”
şi „Mafia pădurilor” pe www.investigatii.md).
Zile de aşteptare la poarta izolatorului
În următoarea zi, în timp ce mama lui Mihai Căldare aştepta la poarta IDP
eliberarea fiului, el a fost transportat la CT, ca persoană fără acte şi fără rude.
Reţinerea acestuia este sancţionată de Procuratura Chişinău. La decizia de reţinere a fost anexată şi o explicaţie din numele lui Mihai Căldare, cu conţinut
similar celei întocmite de Vasile Codrean, în care se menţionează “…acte de
identitate nu am şi nici loc permanent de trai. Dorm unde mă prinde timpul,
prin parcuri, subsoluri, surse de existenţă întâmplătoare, strâng maculatură şi
sticle. Rude apropiate nu am. În mun. Chişinău mă aflu de vre-o 6-7 luni….”
În zilele următoare mama băiatului Ludmila Căldare şi avocatul acestuia au
depus câteva petiţii la Procuratura Generală şi Procuratura Chişinău, semnalând faptul că CGP nu s-a conformat deciziei Curţii de Apel Bălţi şi solicitând
să li se comunice locul aflării lui Mihai Căldare şi iniţierea unei anchete pentru
a determina circumstanţele dispariţiei băiatului. La 29 Procuratura Chişinău
le informează că Mihai Căldare nu se află în IDP, fiind eliberat în baza deciziei Curţii de Apel Bălţi şi că lipseşte temei pentru intervenirea procurorului.
10
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Aceasta în pofida faptului că ţinerea în arest al tânărului a fost sancţionată de
procuratură. Abia, la 7 septembrie, Mihai Căldare este eliberat din IDP.
Nimeni nu poartă răspundere
De menţionat că cei patru au fost eliberaţi doar după ce, la solicitarea rudelor, a intervenit avocatul parlamentar de la Centrul pentru Drepturile Omului.
După eliberare, poliţia din Chişinău a transmis comisariatului Edineţ actele
de identitate ale celor care atâta amar de timp au fost ţinuţi în arest pentru
vagabondaj şi lipsa actelor de identitate (!). Cu toate că avocaţii parlamentari
au solicitat MAI şi Procuraturii să identifice persoanele ce s-au făcut vinovate
de ilegalităţile comise, reprezentanţii acestor instituţii au făcut-o pe mortul în
popuşoi. E adevărat, au fost iniţiate anchete de serviciu. Acestea însă, se pare,
au avut cu totul alt scop şi anume: să dovedească că acţiunile reprezentanţilor
lor au fost perfect legale.
Solicitat să comenteze atitudinea MAI şi Procuraturii faţă de acest caz, avocatul parlamentar Iurie Perevoznic ne-a declarat că aceste instituţii au tratat
superficial demersul avocaţilor parlamentari şi că atitudinea lor nu poate fi
interpretată altfel decât bravare a statului de drept. Practica de zi cu zi arată că
asemenea cazuri au loc frecvent în republică, a mai spus Perevoznic, precizând
că nu există o statistică oficială privind reţinerile ilegale şi abuzive admise de
către reprezentanţii organelor de drept şi că, spre regret, procuratura şi organele de poliţie nu sunt interesate să facă publice asemenea date.
Centrul de Investigaţii Jurnalistice, www.investigatii.md,
08.01.2006
Avioanele – americanilor, secretele – ruşilor?
După ce a fost pronunţată sentinţa în cazul fostului ministru al Apărării şi ex-directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, acuzat de comercializarea frauduloasă a avioanelor militare din dotarea Armatei Naţionale, pe
fundalul unor reacţii internaţionale, o parte din presa de la Chişinău a avansat ideea că Valeriu Pasat ar mai fi cercetat penal într-un dosar pentru trădare de Patrie.
Această situaţie ni se pare că ridiculizează de-a dreptul sistemul de securitate
al Republicii Moldova. Pe lângă faptul că un fost şef al serviciilor secrete a
ajuns pe banca acuzaţilor, lucru foarte rar întâlnit în ale state, şi încă pentru
11
Transparency International – Moldova
o decizie în spatele căreia stă voinţa mai multor persoane, fără ca acestea să
fie trase la răspundere, un ditamai ministru al apărării şi apoi şef al serviciilor
de securitate este bănuit de spionaj în favoarea altui stat. Puse cap la cap, mai
multe informaţii, evenimente şi fapte ale unor sau altor funcţionari conturează
un tablou şi mai sumbru.
Unde au fost serviciile speciale, plătite din banii publicii, în timpul când Pasat
era ministru apoi şef al SIS? Ai cui au fost preşedinţii de ţară care l-au promovat şi menţinut în funcţie? Cine şi când a descoperit că Pasat ar fi trădător de
neam?
Nu vrem să fim nici acuzatorii şi nici apărătorii lui Pasat, o vor face procurorii
şi avocaţii. Trădarea de Patrie este însă o faptă foarte gravă, mult mai gravă
chiar decât faptele de corupţie. Nu putem neglija acest subiect, chiar dacă,
deocamdată, avem mai multe întrebări decât răspunsuri.
Promovarea
Primul semn de întrebare este legat de cariera sa fulminantă. În 1992, Valeriu
Pasat este promovat în funcţia de ministru-consilier în Ambasada Moldovei la
Moscova. Ulterior, în 1994, deşi necunoscut bomondului politic, el este numit
de preşedintele de atunci Mircea Snegur în funcţie de ambasador în Federaţia
Rusă. Peste doar trei ani, Pasat este propulsat, deja de către preşedintele Petru
Lucinschi, în fotoliul de ministru al Apărării, fiind primul civil într-o astfel de
funcţie militară. Tot Lucinschi este cel care l-a promovat, în 1999, pe Pasat
în fruntea Serviciului de Informaţii şi Securitate al Moldovei. Surprinzător,
dar Pasat şi-a menţinut postul, chiar şi atunci când Parlamentul a încercat de
câteva ori să-l dea jos, mai ales că, în 2000, după modificarea Constituţiei,
Legislativul şi-a atribuit competenţa de a numi şi demite conducerea SIS. Am
încercat să aflăm cine i-a salvat pielea lui Pasat de data aceasta. Printre iniţiatorii debarcării lui Pasat a fost şi preşedintele de atunci al Parlamentului
Dumitru Diacov, care susţine că nu s-a reuşit demiterea, pentru că … s-au opus
deputaţii din fracţiunile Partidului Comuniştilor şi ai PPCD. Pasat rămâne invulnerabil şi după ce, în 2001, la Chişinău, puterea este preluată de comunişti,
el fiind unul din puţinii demnitari de rang înalt neschimbaţi de noua putere.
Un detaliu interesant este că în 2000 Pasat devine membru-corespondent al
Academiei de Ştiinţe, el fiind, după cum spun colegii săi, unul dintre puţinii
oameni de ştiinţă, care au avut acces la arhiva KGB-ului.
12
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Suspiciuni
Am încercat să vedem care totuşi au fost cauzele din care Pasat, cu experienţa
sa bogată, nu a mai fost necesar ţării. Aşa cum se întâmplă în ultimii cinci ani,
motivele pentru care demnitarii vin şi pleacă, de regulă, nu sunt făcute publice.
Din surse sigure am aflat că Voronin, la un moment dat, ar fi sesizat că şeful
SIS i-a scăpat de sub control. Pasat, pe de o parte executa indicaţiile şefului
statului în ce priveşte filarea unor persoane influente, iar, pe de altă parte,
scurgea informaţiile către acestea. Toate se făceau cu scopul de a-l discredita
pe Voronin, nu numai în ochii persoanelor cu care contacta în virtutea funcţiei,
dar şi a colegilor de partid. Acest fapt l-ar fi supărat rău pe Vladimir Voronin.
Surse apropiate şefului statului spun că el a încercat de mai multe ori să-l facă
pe Pasat să demisioneze de bună voie, însă de fiecare dată era telefonat de la
Moscova şi „rugat” să-şi schimbe atitudinea faţă de şeful SIS. De regulă, se
intervenea chiar de la conducerea Serviciului Federal de Securitate rus (FSB);
Nicolai Patruşev, directorul FSB şi Valeriu Pasat fiind în relaţii de amiciţie sau,
poate, de subordonare. În ziua când Pasat a aflat că soarta sa este pecetluită
şi că la Preşedinţie exista şi un ordin semnat deja, i-a solicitat ajutorul şefului
FSB-ului, care a venit de urgenţă la Chişinău. Surse sigure spun că Patruşev
s-a întâlnit cu Voronin şi a discutat problema lui Pasat. Nu am putut afla la ce
s-a ajuns în cadrul discuţiei. Cert este că, la momentul când avionul acestuia
a decolat spre Moscova, la SIS a fost convocat consiliul colegial, în cadrul
căruia s-a luat decizia de a-l destui pe directorului acestuia.
Alte motive …
Discreţia totală sau indiferenţa cu care organele abilitate au tratat ştirile din
presă referitor la existenţa probelor ce i-ar incrimina lui Pasat trădarea de
Patrie, ne-a făcut să verificăm cât de adevărate pot fi acestea sau ce se ascunde
în spatele unei campanii, se pare, insistente în acest sens. Am încercat să verificăm dacă pe parcursul activităţii sale de ambasador, ministru şi director al SIS,
funcţii care, mai mult ca oricare, presupun devotament faţă de Patrie, au existat semnale sau probe că Pasat ar fi avut legături cu serviciile secrete ruseşti.
Unele surse spun că pe masa persoanelor cu putere de decizie ar fi fost puse
rapoarte care confirmau aceste supoziţii. Dat fiind, însă, caracterul secret al
informaţiilor de acest gen, am încercat să ieşim direct la cei, în mâinile cărora
a fost soarta lui Pasat. Ex-preşedinţii Mircea Snegur şi Petru Lucinschi nu au
fost de găsit. Snegur va reveni dintr-o vacanţă după 5 februarie, iar telefoanele
13
Transparency International – Moldova
la care poate fi găsit Lucinschi nu răspundeau. Pe Dumitru Diacov, ex-preşedinte al Parlamentului l-am găsit la Atena. El ne-a spus că în perioada când
se punea problema demiterii lui Pasat nu i s-au pus la dispoziţie informaţii că
Pasat ar fi agent al vreunui serviciu secret străin. „Au existat multe alte motive
pentru care Pasat trebuia demis”, a mai spus Diacov, fără să dea detalii.
Pasul greşit …sau deliberat
Solicitat de noi, Tudor Botnaru, fostul ministru al Securităţii Naţionale în perioada 1991-1994 şi 1997-1999 a evitat să ne dea un răspuns la întrebarea dacă
Pasat a fost sau nu bănuit de trădare. Întrebat despre cazurile de spionaj la care
s-a referit în cadrul unei şedinţe deschise a Parlamentului, din 8 aprilie 1999,
Botnaru a spus că serviciile speciale au deconspirat atunci mai mulţi agenţi
secreţi străini, care activau în instituţii importante din Moldova. Trei dintre
aceştia au fost identificaţi în structurile de conducere ale Ministerului Apărării,
a precizat Botnaru, lăsând însă să se înţeleagă că nu era vorba de Pasat, care,
la acel moment, se afla în fruntea ministerului. Dosarele în cazul persoanelor
respective, a spus el, au fost trimise Procuraturii Generale, dar, din câte cunoaşte, se pare că au fost muşamalizate. Cât priveşte moralitatea pasului unui
fost director al serviciilor speciale de a se angaja consilier într-o companie din
alt stat, Botnaru spune că „e un pas greşit făcut de Pasat”, însă pe de o parte
este şi vina conducerii ţării, pentru că un fost şef de securitate nu poate fi lăsat
pe drumuri, iar pe de altă parte este şi o scăpare a legiuitorului, care trebuia să
prevadă în lege, aşa cum se face în toată lumea, un termen de cel puţin cinci
ani în care foştii angajaţi ai serviciilor secrete nu au dreptul să lucreze pentru
alte state.
Cât ne costă trădarea?
Întrebat care ar fi prejudiciul adus unui stat prin divulgarea secretelor de stat
şi deconspirarea unor agenţi secreţi, fostul ministru al Securităţii spune că sumele sunt foarte mari. Acesta, în opinia sa, nu poate fi comparat numai în bani,
dar şi în efort şi timp, al căror preţ este mult mai mare. Potrivit altor surse
avizate, Pasat a putut să divulge doar identitatea agenţilor angajaţi de el, adică
a oamenilor săi de încredere, ceea ce este puţin probabil. Despre existenţa altor
agenţi, Pasat nu a putut afla, decât dacă trecea printr-o procedură, destul de sofisticată, care, pe de o parte asigură discreţie totală agenţilor, iar pe de altă parte facilitează identificarea persoanelor, care, în virtutea funcţiilor, au putut afla
14
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
de aceştia. Sursele respective susţin că procuraturii îi va fi dificil, dacă nu chiar
imposibil, să desfăşoare urmărirea penală pentru a proba vinovăţia fostului
ministru al Apărării şi ex-directorului SIS de divulgare a unor secrete de stat
şi demascare a agenţilor secreţi, deoarece serviciile secrete nu vor risca să lase
pe mâna unor persoane din afara instituţiei documente strict secretizate. Aici
apare întrebarea: de ce s-a insistat şi cine a insistat ca Serviciului de Informaţii
şi Securitate să i se retragă competenţa de a efectua urmărirea penală?
Interesul
Retragerea urmăririi penale SIS-ului, se ştie, a fost iniţiativa deputaţilor grupului parlamentar al PPCD, aceasta fiind şi una din cele zece condiţii înaintate de liderul PPCD Iurie Roşca preşedintelui Voronin, pentru realegerea în
funcţia de şef al statului. Proiectul de lege, prin care SIS i s-a ridicat această
prerogativă a fost votat în vara curentă. În această perioadă dosarul lui Pasat
era pe rol. Dacă Pasat a fost reţinut şi pentru că era bănuit de trădare, aşa
cum se afirmă acum în presă, era alogic să privezi Serviciul de Securitate
de urmărirea penală, ştiind că procuraturii îi va fi dificil să scoată în capăt
un asemenea caz, cu atât mai mult că există precedente. Apare fireasca întrebare: de ce Iurie Roşca este atât de preocupat de trădarea lui Pasat, însă a
rămas indiferent faţă de pericolul mult mai grav care plana asupră ţării noastre, în primăvară, când, conform declaraţiilor sale, anumite forţe din afara
şi din interiorul ţării puneau la cale uzurparea puterii de stat. Am încercat
acum să vedem ce a urmat după ce, într-o emisiune TV, după 4 aprilie, Iurie
Roşca declara că persoanele „late în spete şi cu pumnii mari” l-au ameninţat cu răfuiala fizică şi că anumite forţe i-au propus bani mari pentru ca să
destabilizeze situaţia social-politică din republică şi, în final, să se ajungă la
revoluţie. Întrebat dacă a denunţat organelor de drept persoanele şi forţele
care l-au intimidat şi care i-au propus bani mulţi pentru a organiza revoluţia
în Moldova, Iurie Roşca ne-a declarat că nu a depus nici o plângere şi nici
organele de drept nu l-au citat. La rândul său, adjunctul procurorului general
Valeriu Gurbulea ne-a spus că nu-şi aminteşte ca procuratura să fi pornit
careva acţiuni în baza declaraţiilor făcute de liderul PPCD, remarcând că
„de regulă, în chestiuni serioase (!), procuratura se autosesizează”. Pe cât
de grav, pe atât de ciudat este că organele competente nu au întreprins nimic
pentru a-i aduce pe banca acuzaţilor, de rând cu Pasat, şi pe ceilalţi, care
puneau la cale uzurparea puterii de stat.
15
Transparency International – Moldova
Trădare de Patrie sau trădare a Puterii?
De la 4 aprilie a trecut atâta timp şi societatea nu ştie: au existat cu adevărat
provocări, s-a pus la cale diversiuni şi răsturnări de situaţie, iar organele abilitate nu se grăbesc să facă lumină în acest caz. Acum aflăm că fostul ministrul
al apărării şi ex-directorul SIS a trădat neamul, ceea ce ni se pare destul de grav
pentru imaginea Republicii Moldova şi mai ales umilitor pentru serviciile secrete
moldoveneşti, care au tocat milioane de lei din bugetul statului şi nu au reuşit să
demaşte că două dintre cele mai importante structuri în stat au fost conduse de un
agent secret al altui stat. Discreţia cu care organele de stat tratează acest subiect
ne face să punem multe lucruri la îndoială. În primul rând autorităţile sunt datoare
să spună opiniei publice este sau nu cercetat Pasat pentru trădare de Patrie? Dacă
Pasat este agent al serviciilor speciale ale altui stat, atunci nu putem să nu ne întrebăm, câţi alţi agenţi au fost împlântaţi de acesta în structurile de stat ale Moldovei
şi dacă ţara are capacitate să-i descopere, de vreme ce atâta timp nu l-au putut
depista pe Pasat. Sau, poate, ex-preşedintele Petru Lucinschi, ştia ce spune când
a afirmat că în cazul în care va fi deschis accesul la arhivele securităţii, Moldova
va rămâne fără intelectuali. Iar dacă nu există un dosar pentru trădare de neam
împotriva lui Pasat, atunci care este rostul informaţilor promovate cu insistenţă,
dar neconfirmate oficial. Solicitaţi să confirme sau să infirme ştirea, potrivit căreia Valeriu Pasat este urmărit penal pentru trădare de Patrie, reprezentanţii SIS-ul
au refuzat să comenteze. La fel, adjunctul procurorului general Valeriu Gurbulea,
ne-a declarat scurt: „Nu comentăm”. Pe de altă parte, surse sigure din Procuratură
ne-au afirmat că nu există un astfel de dosar. De vreme ce lipseşte o reacţie oficială, nu excludem că ştirea e un truc psihologic, prin această campanie urmărinduse „sensibilizarea” magistraţilor care urmează să examineze dosarul în instanţele
ierarhic superioare, pentru a-i determina să menţină sentinţa pronunţată. E ca şi
cum ai zice 10 ani e fleac pe lângă trădarea de neam.
Centrul de Investigaţii Jurnalistice, www.investigatii.md,
02.02.2006
Afacerea antenelor GSM: profitori şi pierdanţi
La început găseau porumbei morţi pe acoperişul blocului. Mai apoi, cei care
locuiau la ultimul etaj au început să acuze tot mai des dureri de cap, insomnii şi
extenuare fizică. Copiii au devenit apatici si acuzau ameţeli. Într-un târziu s-au
16
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
dumerit că neplăcerile ar putea veni de la cele câteva antene GSM instalate pe
acoperişul casei.
De ceva timp locatarii de la ultimul etaj al blocului din bulevardul Dacia 67/1,
din Chişinău, se zbat să afle dacă cele zece antene GSM instalate pe acoperişul blocului prezintă sau nu pericol pentru sănătate. Mai mult, de curând ei
au aflat că la instalarea antenelor autorităţile locale şi operatorii de telefonie
erau obligaţi să le ceară acordul şi să-i informeze despre pericolul pe care l-ar
putea prezenta aflarea în imediata apropiere a antenelor, lucru, care, după cum
afirmă ei, nu s-a făcut.
Primăria – proprietarul acoperişurilor de bloc?
Prima antenă a fost instalată pe acoperişul blocului locativ cu 16 etaje din bulevardul Dacia 67/1 în 1998. Acum, pe clădire se află peste 10 antene, diverse
ca formă şi capacitate, aparţinând operatorilor de telefonie mobilă „Voxtel” şi
„Moldcell”. Instalarea antenelor se face în baza unui acord încheiat între primăria municipiului şi operatorul de telefonie. Aceasta, pentru că acoperişurile
sunt considerate „proprietate municipală” şi nu aparţin fondurilor de gestionare a spaţiului locativ, deşi, firesc ar fi ca acestea să fie proprietate comună a
locatarilor. Contractele sunt semnate pe un termen nu mai mare de 3 ani, după
care pot fi reînnoite. Pentru închirierea unui metru pătrat de acoperiş operatorii
plătesc anual în jur de 270 de lei. Pe blocul din bdul Dacia 67/1, Compania
„Moldcell” ocupă, potrivit contractului, un spaţiu de opt metri pătraţi de acoperiş şi achită anual suma de 2.384 lei, iar Compania „Voxtel” achită anual
pentru suprafaţa de 35 de metri pătraţi suma de 10.552 de lei. Aceste plăţi, surprinzător de modeste, sunt practicate din octombrie 2003. Până atunci, sumele
vărsate de operatori în bugetul municipal erau de două ori mai mici. Pentru
comparaţie, în ţările Uniunii Europene, dar şi în România, contractele de montare a staţiilor de bază sunt de ordinul miilor de euro, iar sumele sunt încasate
lunar de asociaţiile locatarilor cu care operatorii de GSM încheie contractele.
În România, bunăoară, asociaţiile de locatari primesc lunar, pentru antenele de
pe bloc, sume între 300 şi 500 de euro.
Fără acordul locatarilor
La Chişinău, după cum am aflat, se negociază doar între funcţionarii de la
primărie şi operatorii de telefonie, iar tarifele sunt constante. Banii pentru închirierea spaţiului de pe acoperiş nu sunt alocaţi asociaţiilor de locatari, ca să
17
Transparency International – Moldova
fie utilizaţi pentru diferite lucrări de reparaţie şi întreţinere a blocului, ci sunt
vărsaţi în fondul primăriei. Părţile contractante măsoară spaţiul în funcţie de
perimetrul ocupat de suportul pe care se fixează antena. Pe o bară fixată pe un
suport care ocupă mai puţin de un metru pătrat pot fi montate 2-3 antene. Pe
acoperişul blocului din bulevardul Dacia sunt amplasate bare cu 2-3 antene
ovale GSM în toate cele 4 colţuri. Pe una dintre laturi, de lângă streaşină şi
până aproape de mijlocul acoperişului, a fost înălţat un alt grup de antene, diverse ca formă. În felul acesta este ocupat, practic, întregul acoperiş, şi nu doar
câteva zeci de metri pătraţi, cum e stipulat în contractele ambilor operatori.
Prin urmare, spaţiul pe care-l utilizează operatorii este cu mult mai mare decât
cel pentru care plătesc. Şi toate acestea se fac nu fără ştiinţa primăriei, însă în
pofida voinţei locatarilor.
Cei care locuiesc în casa din bulevardul Dacia sunt nemulţumiţi şi de faptul că
operatorii au ocupat şi etajul tehnic al blocului, unde şi-au instalat echipamente şi
utilaje tehnice. Cheia de la etajul tehnic este la operatorii GSM, cu toate că acolo
se află nodul de termoficare al casei, iar în caz de accident, instalatorii nu pot intra
decât cu acordul reprezentanţilor operatorilor GSM şi în prezenţa poliţiei.
Şefii unor organizaţii menite să protejeze interesele locatarilor pe care i-am
contactat ne-au spus că nici fondurile de gestionare a spaţiului locativ şi nici
asociaţiile proprietarilor de locuinţe privatizate nu au cerut primăriei să le
transmită lor împuternicirea de a încheia contractele de instalare a antenelor,
astfel încât sumele de la închirierea spaţiului de pe acoperiş să vină în bugetul
asociaţiilor de locatari.
Primăria aşteaptă
Şeful Direcţiei patrimoniu municipal, Vladimir Covali, ne-a asigurat la început că staţiile de bază nu sunt montate fără permisiunea „vecinilor apropiaţi”,
adică a proprietarilor apartamentelor de la ultimul etaj. Pus în faţa faptului
împlinit şi anume că proprietarilor celor 5 apartamente de la etajul 16 al edificiului din bulevardul Dacia nu le-a cerut nimeni acordul, Covali nu a putut să
ne explice cum a fost posibil aşa ceva, precizând că se află în această funcţie
din octombrie 2002, pe când majoritatea antenelor de pe casa respectivă au
fost montate în 2001. El a spus că decizia a luat-o predecesorul său şi şi-a mai
amintit, între altele, că acesta ar fi fost reţinut de angajaţii organelor de drept
pentru luare de mită. Direcţia pe care o conduce, a mai adăugat Covali, a cerut
18
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
operatorilor să prezinte, conform prevederilor unui regulament al primăriei,
declaraţiile locatarilor autentificate la notar, prin care îşi dau acordul pentru
instalarea antenelor în imediata apropiere, însă nu ştie de ce până acum aceştia
nu le-au prezentat. Locatarii, la rândul lor, spun că nici nu ştiau că ei trebuie să
fie întrebaţi dacă acceptă sau nu ca pe casa lor să fie instalate astfel de antene.
Cu toate acestea, primăria nu a reziliat contractele cu operatorii pe motiv că nu
îndeplinesc toate condiţiile contractului. Paradoxal, într-un caz în care un locatar din blocul din bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, 6, a acţionat în judecată
un operator pentru că acesta şi-a instalat antena GSM pe acoperişul casei fără
acordul locatarilor, primăria a luat partea reclamantului în proces, deşi municipalitatea avea partea sa de vină în acel caz, pentru că a semnat contractul cu
operatorul, fără ca acesta să întrunească condiţiile necesare. Instanţa a dat câştig de cauză cetăţeanului şi a obligat operatorul să-şi demonteze antenele de pe
bloc. Acest precedent i-a pus în gardă pe operatorii GSM, care se tem acum că
din cauza atitudinii ostile a oamenilor vor fi nevoiţi să-şi demonteze antenele
de pe blocurile locative, iar edificii administrative suficient de înalte nu prea
sunt în Chişinău. În schimb, edilii capitalei nu sunt deranjaţi. Ei sunt dispuşi
să permită operatorilor GSM instalarea antenelor, fără acordul locatarilor, doar
pentru faptul că aceştia au făcut investiţii mari în economia ţării.
Locuinţele de la ultimul etaj nu se vând
Locatarii casei din bulevardul Dacia spun că au aflat despre existenţa unor polemici aprige privind nocivitatea antenelor GSM din emisiuni ale unor posturi de
televiziune de peste hotare. „Când am văzut la televizor, mi-am zis: „Asta-i problema!” Trebuie să ne unim şi să luptăm să-şi ia antenele de aici.”, spune Svetlana,
o doamnă de vreo 40 de ani. „În ultimul timp s-au acutizat durerile de cap. Ei îşi
măresc puterea de acoperire, instalează antene de capacitate mai mare, iar asta se
răsfrânge asupra sănătăţii noastre”, spune vecinul său Vasile, de 43 de ani. „Noi
am vinde apartamentul şi am pleca de aici, pentru a scăpa de aceste probleme. Dar
cine ar da un preţ bun pentru un apartament aflat sub antene sau cine în general ar
dori să-l cumpere?”, se întreabă Liuba, o tânără femeie de 22 de ani.
Şi-au amintit că, în octombrie 2001, când echipele tehnice au procedat la montarea unor staţii de bază GSM, locatarii s-au adunat în curte şi au prins să se
indigneze că cineva pune stăpânire pe acoperişul casei. Teama lor era că acesta se poate deteriora din cauza greutăţii pe care o va suporta. Reprezentanţii
operatorilor i-au liniştit, promiţându-le că vor avea grijă de acoperiş şi chiar îl
19
Transparency International – Moldova
vor repara pe cheltuiala lor, în caz de necesitate. Zarva a fost potolită şi prin
împărţirea unor mici cadouri de firmă – chipiuri, umbrele, etc.
Radiaţiile nu depăşesc limitele admise
Antenele GSM emit pe o gamă de frecvenţă bine definită – 900 MHz şi 1800
MHz. “Moldcell” şi “Voxtel” utilizează doar gama 900 MHz. Alte tipuri de
frecvenţă pe unde electromagnetice, dar cu putere mult mai ridicată, sunt utilizate de emiţătoarele de radio şi televiziune. Un emiţător radio FM poate avea
o putere de radiaţie de până la o mie de ori mai mare, iar în cazul unui emiţător
TV, radiaţia poate fi şi de o sută de mii de ori mai mare.
În R. Moldova, radiaţiile electro-magnetice emanate de antenele GSM sunt
măsurate doar de către instituţiile statului şi operatorii de telefonie. Instituţia
care se pronunţă asupra impactului pe care-l pot avea antenele pentru oameni
este Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă. Specialiştii
Centrului dau asigurări că radiaţiile electromagnetice nu depăşesc limitele admise şi că antenele GSM sunt mai puţin nocive decât emiţătoarele radio şi TV.
Constantin Iolarji, responsabil de emiterea avizelor sanitare, a recunoscut însă
că pe adresa instituţiei sosesc multe plângeri de la persoane care locuiesc în
preajma antenelor GSM, care acuză probleme de sănătate. Problemele acestora, crede el, nu sunt generate de antenele GSM, pentru că densitatea fluxului
energetic emanat de staţiile de bază GSM nu prezintă pericol pentru sănătate.
Limita maximă considerată a fi inofensivă pentru organismul uman este de
10 microwaţi/cm2 (10 mW/cm2), iar în blocurile din Chişinău se înregistrează un flux energetic de 1 mW/cm2 şi chiar mai puţin, ne-a spus Constantin
Iolarji. Acelaşi lucru îl afirmă şi specialiştii companiilor de telefonie mobilă
din Republica Moldova. Alte surse susţin însă contrariul.
Alte opinii
Valoarea 10 mW/cm2 este considerată inofensivă atât în SUA, cât şi în statele europene încă din anul 1966. Cu toate acestea, în 1973, la un simpozion în Varşovia,
doctorul M.N. Sadchikove a prezentat concluziile unui studiu care arăta că şi cantităţi ale radiaţiei de microunde mult mai mici, de doar 3mW/cm2, conduc la apariţia afecţiunilor neurologice – senzaţie de greutate în cap, oboseală, iritare, stări
de frică, insomnii şi pierderea parţială a memoriei. Irma Eva Csiki, cercetător ştiinţific la Institutul de Sănătate Publică din România, susţine că deşi, în principiu,
radiaţiile electromagnetice de radio-frecvenţă emanate de antenele GSM nu
20
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
afectează sănătatea oamenilor, ele acţionează asupra ADN-ul şi există posibilitatea
producerii celulelor malformate, care în timp duc la cancer. Cercetătorul ştiinţific
a remarcat că „astfel de radiaţii nu le simţim. Iar efectul îl vezi peste ani, 10-15. Te
trezeşti că ai cancer fără să ştii de ce”.
Convorbirile îndelungate la celular sunt nocive
Centrul Naţional de Medicină Preventivă, după cum am aflat, măsoară nivelul
radiaţiei emanate de antenele GSM cu un aparat model „P3-19”, produs la
Nijni-Novgorod, Federaţia Rusă, cu toate că în lume în aceste scopuri sunt utilizate aparate mai performante. La Academia de Ştiinţe a R. Moldova (AŞM)
ni s-a spus că problema dată nu poate fi deocamdată studiată din banalul motiv
că instituţia nu dispune de aparatajul necesar. Academicianul Valeriu Canţer
ne-a spus că Secţia de Ştiinţe Fizice şi Inginereşti a AŞM aşteaptă să primească
în luna martie câteva aparate performante, cu ajutorul cărora vor putea măsura
nivelul de radiaţie emanat de antenele GSM şi de telefoanele mobile. Totuşi
oamenii de ştiinţe din Moldova au atins şi rezultate în acest domeniu. Un grup
de savanţi a realizat pe cont propriu un studiu privind impactul radiaţiilor emanate de telefonul mobil asupra sănătăţii oamenilor. Unul dintre inventatori,
profesorul Andrei Schiţco, ne-a spus că după o convorbire de 5-10 minute la
telefonul mobil, numărul eritrocitelor (celulele roşii din sânge) scade cu 1020%. Influenţa nocivă a antenelor GSM, în opinia sa, este mult mai mare decât
cea a terminalelor mobile. Una dintre concluziile studiului este că expunerea
îndelungată la radiaţiile electro-magnetice poate provoca leucemie. Odată cu
rezultatele studiului, grupul de savanţi a prezentat, în ianuarie curent, comunităţii ştiinţifice din Moldova, şi o nouă invenţie – o substanţă lichidă care
diminuează emanaţiile electro-magnetice ale telefonului mobil.
Oamenii au dreptul să decidă ce riscuri îşi asumă
Reprezentanţii ambilor operatorii GSM ne-au spus că ei studiază impactul radiaţiilor emanate de antenele GSM asupra sănătăţii şi că, deocamdată, nu au
indici că ar exista pericol pentru sănătate. Totuşi, marţi, 7 februarie, la o întâlnire cu locatarii casei din bulevardul Dacia, reprezentanţii celor doi operatori
de telefonie i-au rugat pe oameni să nu se grăbească cu plângerile pentru că
ei vor solicita Centrului de Medicină Preventivă să facă o nouă expertiză şi să
le spună oamenilor dacă prezenţa antenelor GSM pe edificiul în care trăiesc
prezintă sau nu pericol pentru sănătate.
21
Transparency International – Moldova
Ratificând, în 1999, Convenţia Internaţională de la Aarhus, R. Moldova s-a angajat ca, în scopul prevenirii unor conflicte sociale, să consulte cetăţenii la elaborarea proiectelor de decizie cu impact asupra mediului şi sănătăţii oamenilor. Cu
toate acestea, contractele cu privire la instalarea antenelor GSM, după cum vedem, deocamdată sunt negociate fără ca locatarii să fie informaţi despre drepturile
pe care le au la luarea respectivei decizii şi asupra riscurilor la care se expun.
Centrul de Investigatii Jurnalistice, www.investigatii.md,
09.02.2006
Groparii dosarelor
Din nou ploaie cu grade de general
La sfârşitul lunii ianuarie, preşedintele Voronin i-a conferit procurorului general Valeriu Balaban gradul de general. Al doilea om în procuratură, Valeriu
Gurbulea, a fost decorat cu distincţia „Meritul civic”. Potrivit legii, gradele de
general, ca şi distincţiile de stat, se oferă cetăţenilor care s-au remarcat prin
merite deosebite faţă de ţară. Prin urmare, cei pe care i-a avansat în grad şi decorat anul acesta şeful statului trebuie să fi dat dovadă de calităţi deosebite în
combaterea corupţiei, crimei organizate, supravegherea respectării legislaţiei
în stat şi protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Cum este şi firesc am
încercat să aflăm care o fi meritele reale ale celor apreciaţi de şeful statului.
Toată vara greieraşul …
Pe parcursul anului trecut procurorii s-au ţinut tot de petreceri: pe la păduri, pe la
iazuri, încheind anul cu chefuri pe la unii acasă, cu ocazia promovării acestora în
posturi diplomatice. Iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate: procentul de descoperire
al infracţiunilor înregistrate de procurori, în 2005, a fost de 27,6 la sută. Adică, în
anul trecut, procurorii au descoperit infractorii în doar una din trei crime înregistrate. Dacă e să comparăm cu rezultatele obţinute la acest capitol de celelalte instituţii
de drept din republică, acesta este cel mai jos indice de descoperire a infracţiunilor. De exemplu, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a
descoperit anul trecut 69,2 la sută din numărul total de infracţiuni pe care le-a înregistrat, organele vamala au găsit vinovaţii în 57 la sută din crime, iar Ministerul
de Interne a descoperit făptaşii în tocmai 94,2 la sută din infracţiuni. E adevărat că
unii comisari de poliţie s-au trezit la un moment că aveau o rată a descoperirilor de
108 procente, dar la acest subiect vom reveni într-un alt articol.
22
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Dosare tari – condamnări de nimic
La capitolul combaterea corupţiei nu am observat ca procuratura să strălucească. Oricât am încerca să ne amintim câţi demnitari au fost traşi la răspundere
pentru fapte de corupţie nu vom reuşi. Pentru că nu există asemenea cazuri.
Potrivit datelor Departamentului Instituţii Penitenciare, la începutul anului
2006, în instituţiile penitenciare din Republica Moldova se afla doar o singură
persoană condamnată pentru luare de mită (!). Ne-am întrebat ce s-a întâmplat cu dosarele grele, despre care s-a făcut, în anumite perioade, mare zarvă.
Majoritatea fie au fost clasate, fie au finalizat cu condamnări de nimic.
Unde e mafia pâinii?
Este normal să ne întrebăm cu ce s-a finalizat „vânătoarea” de mafioţi ai pâinii, declanşată de organele de drept, la iniţiativa şefului statului, la începutul
anului 2004. Atunci preşedintele Voronin tuna şi fulgera: că Moldova nu este
asigurată cu pâine, că făina se vinde la preţ dublu, că cineva face speculaţii
de milioane. „Promovarea interesele personale şi de grup în problema asigurării populaţiei cu pâine, mai ales în condiţiile de secetă, este o crimă împotriva statului şi a cetăţenilor”, declara atunci şeful statului. După o şedinţă a
Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia au fost prezentate „date care
confirmau existenţa unei reţele mafiotice în acest domeniu”, a fost decapitată
conducerea CCCEC, iar procuratura a pornit (la comandă?) tocmai şase dosare
penale. Nu s-au divulgat nume şi detalii privind persoanele cercetate în dosare,
cu excepţia celor ce vizau Fabrica de pâine „Franzeluţa”, în jurul căreia s-au
dat lupte grele.
Ce s-a ales din toată bufonada?
Iată ce s-a ales din cele şase dosare privind mafia pâinii instrumentate de PG.
Tei dosare penale în care era cercetat ex-directorul general al SA „Franzeluţa”,
Spiridon Danilescu, au fost conexate într-o cauză. La 30 mai 2005, Judecătoria
sectorului Botanica l-a recunoscut pe fostul director al „Franzeluţa” culpabil pe toate capetele de învinuire, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de
amendă în mărime de…doar 12 mii de lei. Alte două cauze penale în privinţa
cetăţenilor Victor Cojocaru, adjunctul directorului la SA „Franzeluţa”, şi Petru
Tarlev, şeful unei gospodăriei ţărăneşti cu acelaşi nume, rudă apropiată cu primului-ministru Vasile Tarlev, au fost trimise în judecată. Primul caz se află la
judecătoria Botanica, iar al doilea a fost expediat la Judecătoria Basarabeasca.
23
Transparency International – Moldova
Acolo ni s-a spus că unele din probele din dosarul lui Tarlev, care, în plină
criză a pâinii, a exportat sute de mii de tone de grâu şi făină, sunt supuse expertizei, din care cauză se tergiversează procesul. Cea de a şasea cauză penală
pornită în privinţa cetăţeanului Ion Bortă a fost clasată „din lipsa elementelor
constitutive”.
Dosare clasate
Iată ce s-a ales şi din alte cazuri cu rezonanţă. Recent, adjunctul procurorului
general Valeriu Gurbulea ne-a confirmat că dosarul penal privind presupusa
luare de mită de către fostul lider al Partidului Republican, Valeriu Efremov, a
fost clasată. Aceeaşi soartă au avut-o şi alte două dosare penale în care era cercetat directorul Asociaţiei Ştiinţifice de Producţie „Porumbeni”, Vasile Micu,
bănuit de prejudicierea bugetului de stat cu zeci de milioane de dolari în urma
unor afaceri dubioase cu seminţe de porumb şi sorg. Delapidarea sumelor mari
de bani a fost constatată în câteva rânduri în rapoartele Curţii de Conturi. Cu
toate acestea, procurorii au clasat dosarele. Nu mai departe a ajuns şi dosarul
penal nr. 2000038187 privind deturnarea de fonduri, în perioada 1997-1998,
de la Brigada cu destinaţie specială „Fulger” condusă, pe atunci, de actualul
ministru de Interne, Gheorghe Papuc. Cauza penală a fost suspendată la 25
noiembrie 2000 şi reluată, la insistenţele presei, la 13 februarie 2004. Recent,
am aflat că şi acest dosar penal a fost clasat, cu toate că la el au fost anexate probe concludente,
între care rezultatele unui
control, efectuat în aprilie
2000 de către secţia control financiar a MAI, iar pe
unul din documentele care
confirmă că în perioada
1997-1998 a fost însuşită
suma de 42170,47 lei este
şi semnătura actualului
ministru de Interne.
Procurorii renunţă la învinuire
Este inexplicabil că în multe dosare grele procurorii renunţă la învinuire şi
în felul acesta cei cercetaţi pentru fapte de corupţie sunt scăpaţi de pedeapsă.
24
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Vom aminti doar câteva din ele. În martie 2002, directorul Departamentului
Medicină Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei,
Efrem Reninţă a fost prins în flagrant pentru luare de mită. Ulterior în organele
de drept au parvenit sesizări despre alte presupuse luări de mită şi afaceri nu
prea curate, iar unul din deputaţi a încercat să facă presiuni asupra anchetei
pentru a-l scoate basma curată pe oficialul de la MAA, în acest sens existând
şi o convorbire telefonică înregistrată. Cu toate acestea, în timpul procesului, procurorul a renunţat la învinuire. Un alt caz viza un grup de ofiţeri de
la Comisariatul de poliţie Drochia, acuzaţi că, intraţi în cârdăşie cu lumea
interlopă de la Moscova, au sechestrat şi şantajat doi tineri, care, lucrând la
Moscova, au găsit o sumă mare de bani. În pofida faptului că în cadrul urmăririi penale s-a dovedit prin probe că ofiţerii de poliţie au comis un şir de
fapte grave precum violarea domiciliului, sechestrarea, maltratarea şi privarea
de libertate a persoanei, falsificarea actelor publice (fabricarea unui dosar) şi
altele, în timpul procesului, procurorul şi-a schimbat poziţia în favoarea poliţiştilor, renunţând la majoritatea capetelor de acuzare. Ulterior responsabilii
de supraveghere a urmăririi penale în cadrul organelor procuraturii au sesizat conducerea PG despre încălcările admise de acuzatorul de stat în cadrul
procesului, însă demersul lor a fost neglijat. Un caz arhicunoscut este cel al
generalului Nicolae Alexei, acuzat de abuz de putere şi prejudicierea statului
cu peste 11 milioane de lei, pe timpul când conducea renumitul Departament
pentru Combaterea Crimei Organizate şi Corupţiei din cadrul MAI. La momentul când instanţa era pe punctul de a pronunţa o decizie de condamnare,
conducerea PG a retras recursul în anulare la sentinţa de achitare a Colegiului
lărgit al Curţii Supreme de Justiţie. În momentul trimiterii în judecată (7 iulie
2000), dosarul Alexei număra 25 de volume, iar învinuirea era alcătuită din
nouă episoade. Şirul cazurilor de acest fel poate fi continuat.
Nu solicită despăgubiri
Interesant este că persoanele cercetate penal, între care generalul Alexei, ministrul de Interne Gheorghe Papuc, academicianul Vasile Micu, liderul Partidului
Republican, Valeriu Efremov şi ceilalţi ale căror dosare au fost clasate nu au
solicitat statului repararea prejudiciului cauzat „prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti”. De ce
oare? De aici şi suspiciunea că s-ar fi plătit sume grele pentru muşamalizarea
dosarelor.
25
Transparency International – Moldova
„Realizările” procurorului general
Că procuratura nu are cu ce se lăuda la capitolul combaterea infracţionalităţii o
dovedeşte un film difuzat recent de postul „Moldova 1”. Singurul caz relevant cu
care s-au lăudat procurorii este cel al grupului de ofiţeri din MAI şi Serviciul de
stat pază şi protecţie care, în martie şi iunie 2001, au comis două atentate la viaţa
unui om de afaceri. Poliţiştii şi bodyguarzii au fost condamnaţi de CSJ încă în
anul 2002. Nici un cuvânt despre faptul că Procuratura, care este singura instituţie
abilitată cu dreptul de combatere a marii corupţii, nu are nici un caz de corupţie
finalizat cu condamnare la privaţiune de libertate. Nu e de mirare. Printre realizările actualei conduceri a PG, unii procurori apreciază faptul că s-a creat muzeul
procuraturii, a fost publicată o carte a memoriei şi s-a elaborat imnul procurorilor.
Mai nou, adăugăm noi, o proaspătă realizare a conducerii PG este Regulamentul
privind modul de organizare şi desfăşurare a funeraliilor procurorilor.
Acuzaţii reciproce
Când este vorba de eficienţă la capitolul lupta cu corupţia, procurorii dau
vina pe judecători, afirmând că aceştia nu pronunţă sentinţe de condamnare.
Magistraţii însă susţin contrariul. La recenta Adunare anuală a judecătorilor,
mai mulţi magistraţi au reclamat calitatea proastă a rechizitoriilor întocmite
de procurori, lipsa de elemente probante la dosare. Preşedintele Curţii de Apel
Chişinău, Anatol Doga, a calificat activitatea organelor de urmărire penală „superficială şi neprofesionistă”. Prin urmare, unele dosare pornite la comandă nu
au sorţi de izbândă din start, pentru că nu au probe concludente, iar o altă parte
sunt pregătite în aşa fel, încât judecătorul să nu poată lua decât o hotărâre de
achitare. Angajaţi ai CCCEC şi MAI cu care am discutat se plâng că procurorii
le iau dosarele cu pondere, care mai apoi sunt clasate sau muşamalizate. Se
presupune că pentru încetarea urmăririi penale s-ar lua bani grei. Unele dosare,
în opinia aceloraşi surse, ajung în judecată doar pentru statistici.
Cu ce se ocupă procurorii
Am rămas surprinşi să descoperim că, în 11 luni ale anului trecut, procurorii au
instrumentat 118 cazuri de huliganism şi 54 cazuri de pungăşie. Asemenea cauze ţin de competenţa poliţiei şi nici de cum a procurorilor. În loc să se ocupe
de marii corupţi, procurorii instrumentează cele mai bizare cazuri. Că, probabil, nu se doreşte combaterea reală a corupţiei o dovedeşte şi faptul că organele
procuraturii au activat anul trecut cu peste 100 de locuri vacante. Mai mult,
26
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
procurorii se plâng că în loc să se ocupe cu combaterea corupţiei, sunt impuşi
de conducerea PG să caute surse de la agenţii economici, pentru repararea
birourilor, edificiilor procuraturilor. Celor care se revoltă li se aduce exemplul
poliţiştilor care reuşesc să se descurce foarte bine cu asemenea sarcini.
Premiile
Că procurorul general acordă o atenţie sporită felului în care procurorii se
descurcă în relaţiile cu agenţii economici şi mai puţină atenţie acordă instrumentări dosarelor de corupţie, ne-am convins chiar recent. La festivitatea dedicată Zilei procurorului, conducerea PG a acordat un şir de premii, între care
„Pentru cea mai amenajată procuratură” – procuraturii Hânceşti şi „Pentru cel
mai consolidat colectiv” – procuraturii Edineţ. De un alt premiu „Pentru promovarea eficientă a imaginii procuraturii” s-a învrednicit Serviciul de presă al
PG. Şi atât. Nu s-a dat nici un premiu procurorilor responsabili de urmărirea
penală, cei cărora le revine lucrul cel mai greu în procuratură. Nu s-a dat nici
un premiu pentru eficienţă în activitate, pentru cele mai bine instrumentate
cazuri. Rezultatele muncii procurorilor, se pare, se măsoară în comunicate de
presă şi amenajarea birourilor. Nu l-a deranjat pe procurorul general faptul
că procurorii care efectuează urmărirea penală nu au cu ce lucra: două automobile la 100 de procurori, două calculatoare la câteva zeci de angajaţi, iar
salariul pe care-l ridică ei nu le ajunge decât pentru achitarea facturilor. Unii
dintre procurori recunosc că retribuţia muncii lor este direct proporţională cu
procentul de descoperire a infracţiunilor.
Centrul de Investigatii Jurnalistice, 16.02.2006
Operaţiunea „Apartamentul”
Ex-viceministrul de Interne Botnari a obţinut abuziv apartament
în Chişinău
Deşi listele cu solicitanţi de locuinţe din fondul Primăriei Chişinău de mulţi
ani nu mai sunt valabile, pentru că nu se mai construiesc blocuri de locuit,
conducerile instituţiilor de stat continuă să bombardeze cu demersuri prin care
cer să li se acorde locuinţe gratuite unor demnitari „aleşi”.
Este şi cazul ministrului adjunct al Afacerilor Interne, colonelul, Vladimir
Botnari, care acum doi ani s-a făcut cu apartament în capitală. Botnari a devenit
27
Transparency International – Moldova
cunoscut prin faptul că a condus două operaţiuni ale poliţiei considerate de
succes, dar care, în realitate, s-au soldat cu mai mulţi morţi. Prima ţine de reţinerea, în vara anului 2003, a unui infractor care, după ce omorâse doi tineri la
Chişinău, s-a refugiat cu prietena sa la Leova. Potrivit unei versiuni neoficiale,
atunci infractorul a încercat să se predea, însă poliţiştii ar fi tras în el, după
care a fost împuşcată şi fata. Cea de a doua ţine de reţinerea, în martie 2005,
a doi infractori, care au sustras două pistoale de la Clubul Sportiv al Armatei
şi care, în timpul unor schimburi de focuri cu poliţiştii, au ucis un ofiţer de
poliţie. În timpul operaţiunii, poliţiştii au rănit un tânăr, pe care l-au confundat
cu infractorii.
Insistenţele ministrului Papuc
În martie 2003, în preajma alegerilor municipale, ministrul de Interne, Gheorghe
Papuc, începe a bombarda Primăria Chişinău cu demersuri, prin care solicită
acordarea de spaţiu locativ familiei ministrului adjunct al Afacerilor Interne
Vladimir Botnari. Decizia respectivă, după cum am aflat, a fost luată arbitrar,
fără a fi discutată la şedinţa colegiului Ministerului de Interne şi, neglijând
familiile a zeci de poliţişti, care nu au unde trăi.
Iniţial, şeful Direcţiei locuinţe, Ştefan Oancea, îi răspunde ministrului că „în
municipiul Chişinău s-a creat o situaţie dificilă în problema asigurării cu spaţiu
locativ a persoanelor care dispun de acest drept. Având în vedere criza totală
de spaţiu locativ liber din municipiul Chişinău, vă informăm că problema locativă a familiei Botnari este la control şi la apariţia variantei oportune vă vom
informa suplimentar”. O lună mai târziu, după ce sunt supuşi unei tirade telefonice din partea conducerii MAI, edilii capitalei cedează şi, în timp record,
„fac rost” de tocmai două locuinţe: una pentru viceministrul de Interne, alta
pentru un alt oficial MAI, subiect la care vom reveni într-un alt articol. Cele
două apartamente, după cum am aflat, erau destinate unor familii de refugiaţi
din Transnistria.
Decizii luate în zile de odihnă
Graba cu care au acţionat edilii capitalei pentru a oferi demnitarilor de la MAI
apartamente trezeşte mai multe suspiciuni. În primul rând majoritatea deciziilor au fost luate în zile de sărbătoare sau de odihnă. De exemplu, hotărârea de
a repartiza „din fondul municipal” un apartament cu 3 odăi ministrului adjunct
28
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
al Afacerilor Interne a fost luată la 1 mai 2003, zi oficială de odihnă. Altă decizie, prin care se face tranzacţia cu Agenţia municipală de Ipotecă „AMIC”,
este luată într-o zi de sâmbătă, la 24 mai, cu o zi înaintea primului tur al alegerilor locale (25 mai 2003).
Măria sa ştampila
Pe cererea ministrului de Interne din 14 martie,
prin care solicita Primăriei asigurarea cu spaţiu
locativ a familiei Botnari, primarul de atunci
Serafim Urechean înscrie o indicaţie viceprimarului Ion Palade ca să ia la control cererea respectivă. Mai departe intră în rol ştampila. Anume
ştampila este cea care autorizează atribuirea
apartamentului lui Vladimir Botnari. Pentru că
sub textul deciziei Primăriei cu nr.17/14-1, prin
care lui Botnari i se distribuie un apartament în
blocul locativ din strada Cetatea Albă, 143/3, ca
şi în decizia nr.19/31 din 24 mai 2003, sunt trecute numele primarului general Serafim Urechean
şi al ex-secretarului Primăriei, Vladimir Şarban, însă lipsesc semnăturile acestora. Cele două documente sunt certificate doar cu ştampila Secţiei protocol.
Actele însă au produs efecte, întrucât la ele se face referire în alte documente emise ulterior, între care şi o explicaţie în chestiunea repartizării locuinţei
oferită în scris (A-1246/04 din 21.102004) de şeful Direcţiei Locuinţe Ştefan
Oancea la solicitarea Svetlanei Mâsliţchi, de la Direcţia generală construcţii,
locuinţe şi amenajări. La Cancelaria municipiului ni s-a spus că toate actele
Primăriei sunt semnate, însă „în lucru se dau copii certificate cu ştampilă”.
Doamna de la Cancelarie nu numai că a refuzat să se prezinte, dar a neglijat şi
rugămintea noastră de a verifica dacă actele la care ne-am referit au fost sau nu
semnate, invocând lipsa de timp.
Graba
Nu mai puţin bizar este un alt fapt. La 1 mai 2003, locuinţa repartizată cu
atâta grabă ministrului adjunct de Interne nici nu aparţinea de iure Primăriei
Chişinău. Abia la 24 mai 2003, în schimbul a 2 apartamente cu câte 3 odăi din
blocul cu 10 etaje din strada Cetatea Albă 143/3, Primăria a oferit Agenţiei
29
Transparency International – Moldova
de Ipotecă fostul parc auto al Întreprinderii Municipale Direcţia Locuinţe din
strada Sprâncenoaia. De facto AMIC a oferit Primăriei cele două apartamente
abia la 30 decembrie 2003, când a fost dat în exploatare blocul locativ. Anume
la această dată, printr-o ordonanţă semnată de Ştefan Oancea, apartamentele
au fost incluse în „componenţa fondurilor fixe ale Primăriei”. De fapt, abia din
acest moment Primăria devine proprietar de drept al celor două apartamente şi
le putea oferi prin ordine de repartiţie, dar nu cu o jumătate de an înainte.
Schimb dezavantajos
Schimbul făcut între Primărie şi Agenţia Municipală de Ipotecă pare, la fel,
dubios. Garajele din strada Spâncenoaia au fost transmise în proprietatea
AMIC la 11 iulie 2003. Obiectivul ocupă o suprafaţă totală de 597 metri pătraţi, iar suprafaţa cumulată a încăperilor (garaje din piatră, cu un nivel) este de
337 metri pătraţi. Valoarea obiectivului în momentul cedării, potrivit actelor,
constituia aproximativ 590 mii lei. Cele două locuinţe au o suprafaţă totală
de 139,4 metri pătraţi (a câte 69,7 m2 fiecare) şi o valoare totală de 487 mii
447 lei (echivalentul a mai puţin de 50 mii dolari). Un simplu calcul aritmetic
arată că Primăria a supralicitat. Fostul parc auto de la Telecentru costă, potrivit
actelor, cu 101 mii 711 lei mai mult decât cele 2 apartamente luate la un loc.
În plus, garajele ocupă o suprafaţă de aproape 600 m2 într-o regiune destul de
solicitată a oraşului. Dacă e să luăm în calcul valoarea de piaţă la care putea
fi vândut terenul respectiv în cazul în care era scos la licitaţie, ţinând cont că
un ar de pământ în zona Telecentru costă între 5 şi 10 mii de euro, apoi pentru
acest lot Primăria lua cel puţin 300 mii de euro. De şase ori mai mult decât
a fost evaluat terenul cu garaje. Din surse demne de încredere am aflat că
AMIC intenţionează să construiască pe acest teren un bloc locativ. Locuitorii
din preajma garajelor ne-au spus acelaşi lucru – că în următorii ani acolo se
vor construi două noi blocuri de locuit.
Cine totuşi a decis?
În unele acte prin care lui Botnari i s-a distribuit apartamentul se face referire
la hotărârea nr.19/31 din 24 mai, numai că nu e a Primăriei, ci a Consiliului
municipal. Ultimul, la data de 24 mai, nu mai avea drept de decizie. Dumitru
Stoicev, şeful Secţiei locative a Direcţiei locuinţe a Primăriei, ne-a declarat că
deciziile cu privire la repartizarea locuinţelor sunt de competenţa Consiliului
municipal. El nu a putut explica de ce în cazul de faţă decizia a fost luată într-o
30
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
şedinţă a conducerii Primăriei şi de ce primarul Urechean nu şi-a pus semnătura pe documente. Mai mult, Stoicev a refuzat categoric să vadă copiile documentelor de care dispunem, pentru a ne confirma sau infirma autenticitatea lor,
spunând că el este “un simplu funcţionar”.
În vizorul organelor de drept
Stoicev ne-a spus că fostul său superior Ştefan Oancea, care s-a ocupat de acest
caz, a fost demis din funcţie şi că, la moment, ar fi cercetat penal. Solicitat de
noi, ofiţerul de presă de la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice
şi Corupţiei, Eugen Viţu, ne-a confirmat că fostul şef al ÎM Direcţia Locuinţe
este cercetat penal, însă a refuzat să ne spună dacă în vizorul ofiţerilor de
urmărire penală se află şi epizodul cu apartamentul lui Botnari, invocând confidenţialitatea urmăririi penale.
Săracii
Potrivit actelor depuse de Botnari la Primărie, în momentul în care pretindea la
apartament, nici el, nici soţia şi nici cei doi copii nu aveau în proprietate spaţii
locative în Chişinău sau în Soroca, locul lor de reşedinţă permanentă. Într-un
certificat al Oficiului cadastral din Soroca se menţionează că nici unul dintre
cei patru membri ai familiei Botnari nu deţinea la acel momentul proprietăţi
în municipiu. Surse din Soroca ne-au spus însă că în perioada când activa în
Comisariatul de poliţie (1997-2001) unde a deţinut funcţiile de comisar adjunct
şi mai apoi comisar, Vladimir Botnari locuia cu familia în strada A.Mateevici,
nr.8, ap. 30. Şefa oficiului cadastral Soroca, Nina Zănoagă, ne-a putut preciza
doar că locuinţa din strada Mateevici aparţine Comisariatului de Poliţie. Ceea
ce nu se leagă este că în 2000 în buletinele soţilor Botnari era indicată adresa din
Soroca, deşi aceştia au plecat din Soroca în noiembrie 2001, când capul familiei
este promovat în funcţia de comisar de poliţie al sectorului Făleşti. Ulterior el
deţine funcţiile de şef al inspectoratului de poliţie al judeţului Lăpuşna şi apoi
– comandant al Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială “Fulger”. În octombrie
2002, Botnari preia funcţia de prim-viceministru de Interne.
Spre deosebire de Oficiul cadastral Soroca, cel de la Chişinău nu i-a vizat în
document şi pe copiii colonelului Botnari. Din surse sigure de la MAI am aflat
că odraslele lui Botnari sunt foarte bine asigurate. Fiul său, în vârstă de 20 ani,
lucrează în Poliţie, are un apartament şic în sectorul Râşcani al capitalei şi se
31
Transparency International – Moldova
plimbă într-un automobil Mercedes destul de scump. Şi capul familiei, spun
sursele noastre, are un automobil, care costă aproape cât un apartament. Prin
urmare, nu sunt ei cei mai săraci dintre poliţişti. Nu am reuşit să discutăm cu
Vladimir Botnari, pentru că numărul său de mobil este deconectat, iar telefonul de la apartamentul din Chişinău nu figurează în baza de date a Serviciului
de informaţi al „Moldtelecom”.
Poliţiştii revoltaţi de privilegiul acordat lui Botnari
Un grup de „foşti şi recenţi angajaţi” ai MAI a depus, la 11 octombrie 2004,
la Primăria Chişinău o petiţie în care, revoltaţi, îi cer repetat primarului general Urechean să explice „cum şi pe ce baze a primit apartamentul ministrul
adjunct al Internelor. „Dvs. Nu ne-aţi răspuns. Ori poate îl apăraţi pe dânsul?
Daca-i aşa, s-ar putea întâmpla să căutăm răspuns şi pe alte căi, până la pichetarea Primăriei”, scrie o parte a efectivului „mobilizat cu succes de Botnari –
ca să-l cităm pe ministrul Papuc – la descoperirea crimelor”.
Solicitat de noi, ex-primarul Serafim Urechean, actualmente deputat în
Parlamentul R.Moldova, a spus că acordarea de locuinţe din fondul municipal reprezentanţilor organelor de drept se face conform legii. „Este altceva
că de acest drept beneficiază doar unele persoane, de regulă din conducerea
instituţiilor şi numai la solicitarea speciala a acestora. Guvernanţii, practic,
împiedică ani în şir Chişinăul să construiască de la bugetul local locuinţe, de
care au nevoie şi ceilalţi angajaţi ai poliţiei, procuraturii şi judecătoriilor, dar
şi alte categorii de cetăţeni. Alocaţii în acest scop se prevăd anual în proiectul
bugetului municipal, însă, de fiecare dată Ministerul Finanţelor le anulează.
În acelaşi timp, autorităţile centrale, care au anumite priorităţi conform legii,
insistă pe lângă autorităţilor locale ca să obţină locuinţe pentru unii funcţionari
din cadrul lor”, a mai spus Serafim Urechean. Fostul primar general al capitalei a admis că exemplarul de copie a deciziei, pe care îl deţinem noi, poate fi
unul de lucru, de aceea este certificat cu ştampila Secţiei protocol.
Lupul paznic la oi
Acum o săptămână Vladimir Botnari a fost destituit din funcţia de viceministru.
Dânsul, probabil, nu va rămâne în organele de interne, pentru că, din câte am reuşit să aflăm, ar putea avea probleme cu justiţia. Şi atunci cu ce s-a ales statul? Vine
succesorul lui Botnari şi se face cu apartament de la stat, apoi altul şi tot aşa.
32
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Practica, legiferată de altfel, de a acorda poliţiştilor, procurorilor, judecătorilor
şi altor categorii de funcţionari „aleşi” apartamente cu titlu de proprietate, şi
nu de serviciu, cum ar fi firesc, este o practică vădit nedreaptă. Dacă suntem
egali în faţa legii, de ce un judecător trebuie să primească apartament pe degeaba, iar un învăţător nu? Este mai importantă justiţia decât educaţia? Acest
drept la apartament a generat un întreg capitol în ceea ce numim corupţie în
Republica Moldova. Cazul ministrului adjunct de Interne nu e singurul. Prin
astfel de abuzuri, în ultimii ani, s-au făcut cu apartamente în capitală o întreagă cohortă de demnitari: oficiali MAI, procurori, miniştri şi chiar deputaţi. Şi
atunci, e normal să ne întrebăm: cine va lupta cu corupţia, dacă cei plătiţi să
facă acest lucru, sunt ei înşişi corupţi?
Centrul de Investigaţii Jurnalistice, www.investigatii.md,
02.03. 2006
Cuscrul protector
La începutul anului trecut scriam despre faptul că Centrul de medicină estetică
„Medazur”, patroana căreia este fiica şefului statului, parazita pe una din cele mai
importante instituţii medicale de stat – Centrul Ştiinţifico-Practic de Neurologie
şi Neurochirurgie (CŞPNN), condus de socrul ei, Ozea Rusu. Schema era simplă: o parte din clienţii „Medazur” erau operaţi la CŞPNN, căruia îi revenea,
pentru o intervenţie cu laser doar câteva sute de lei, pe când „Medazur” percepea
pentru aceste servicii sume între 500 şi 1500 de dolari. În procesul investigaţiei
depistasem şi alte abuzuri comise de administraţia CŞPNN.
CCCEC – nici o reacţie
Înainte de a publica articolul „Neurochirurgia – un SRL al clanului Voronin?”
(poate fi văzut pe www.investigatii.md) am solicitat Centrului pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) să ne recomande un
anchetator necompromis, căruia am putea să-i furnizăm datele acumulate pentru a începe urmărirea penală. Peste un timp a venit la noi un ofiţer CCCEC.
După ce a văzut materialele şi a înţeles că este vorba despre persoane apropiate
şefului statului, a pălit puţin la faţă, dar ne-a promis că va prezenta conducerii informaţia obţinută. Nu a urmat nici o acţiune din partea CCCEC. Nici
Ministerul Sănătăţii, căruia i-am trimis o copie a articolului, nu a reacţionat.
33
Transparency International – Moldova
Medicii nu sunt auziţi
La un an de la publicarea articolului, am constatat că situaţia în instituţia dată
s-a agravat, iar medicii continuă să umble de la o instanţă la alta, reclamând
încălcările şi abuzurile care au loc în CŞPNN. Timp de aproape doi ani, nici
o autoritate abilitată nu a venit să examineze situaţia la faţa locului, să discute
cu personalul medical sau să verifice activitatea financiară a instituţiei. Mai
mult, cei care au sesizat, inclusiv Preşedinţia, despre fărădelegile din această
instituţie, au început să fie prigoniţi, creându-li-se tot felul de probleme.
Politica de cadre
Medicii cu care am discutat spun că, de la numirea sa în funcţie, în 2002, directorul general O.Rusu face tot felul de experimente, fapt ce reduce din eficienţa
activităţii Centrului. În ultimii ani, specialiştii cu experienţă au fost hăituiţi de
către şeful instituţiei, astfel încât să nu se mai poată concentra asupra lucrului
cu pacienţii. Majoritatea celor cu practică în domeniu şi cu calificare înaltă au
fost destituiţi din funcţiile de şefi de secţie, iar în locul lor au fost promovate
cadre tinere, fără experienţă, deşi funcţiile respective necesită pe lângă cunoştinţe şi abilităţi, care se obţin numai după mulţi ani de muncă.
Politica de cadre este îndreptată, în opinia medicilor, spre substituirea cadrelor experimentate, profesioniste cu persoane apropiate, loiale şi convenabile
directorului general. Medicii ne-au ajutat să facem şi o schemă a personalului
destituit din funcţii în ultimii ani. Astfel, prin diferite tertipuri au fost demişi
din funcţii: şefa secţiei neurologie Larisa Floca, cu stagiu de muncă de peste
35 de ani. În urma presiunilor psihologice ea a fost nevoită să se concedieze.
La fel s-a procedat şi cu o altă şefă a secţiei neurologie, Cornelia Grosu, cu
stagiu de muncă de 30 ani şi categorie superioară. Unul dintre cei mai buni
medici destituiţi a fost şefa secţiei anesteziologie Liuba Ivanova, singurul neuroanesteziolog, decorată cu ordinul „Meritul Civic” şi cu stagiu de muncă
peste 30 ani. Ivanova a asistat-o pe mama preşedintelui Vladimir Voronin. Din
motive neclare au fost eliberaţi din funcţiile de şefi ai secţiilor neurochirurgie
şi neurotraumatologie medicii Eduard Eftodiev şi Valeriu Vlad, ca, doar peste
o lună, să fie restabiliţi în funcţii. La fel s-a procedat şi cu responsabilii de
sectoarele Organizare şi Resurse umane Simion Neamţu şi profesorul Victor
Cojocaru. Alţi doi neurochirurgi experimentaţi, Augustin Zagurschi şi Valeriu
Matcovschi, care de mulţi ani lucrau în echipă au fost dispersaţi. În cazul lor,
34
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
după cum ne-au spus mai mulţi medici, s-a urmărit să se obţină minimalizarea
eficienţei lucrului, şi, drept urmare, să le scadă din autoritate. Medicii ne-au
mai spus că directorul general refuză să scoată la concurs locurile vacante.
Când i se reproşează că potrivit legii este obligatoriu să fie anunţat concurs, el
răspunde cam aşa „Eu sunt legea, eu sunt concurs”.
Rezistenţa
Neurochirurgul Ilarion Gorea ne-a spus că în cadrul Centrului de neurologie
nu este transparenţă în retribuirea muncii, iar angajaţii care încearcă să clarifice anumite situaţii legate de salarizare şi gestionarea banilor publici li se creează tot felul de probleme. Unii, de exemplu, sunt incluşi în graficul de lucru
în zilele de sâmbătă şi duminică sau la Aviaţia sanitară, unde se plăteşte foarte
puţin, deoarece nu prea sunt chemări, a mai adăugat medicul neurochirurg,
precizând că el însuşi s-a confruntat cu astfel de probleme. Alţi medici cu care
am discutat spun că la CŞPNN salariul se plăteşte pentru loialitatea faţă de şef
şi nu pentru munca prestată. Remunerarea muncii se face, spun medicii cu care
am discutat, în funcţie de „birul care se achită lunar”.
Ni s-a mai spus că medicii tineri angajaţi de către director, prin cunoştinţe sau
contra unei taxe, au salarii de două ori mai mari decât cei care au experienţă şi
stagiu mare de muncă. Cei apropiaţi directorului au un salariu întreg, iar alţii
lucrează pe jumătăţi de salariu sau chiar pe o treime din salariu. Ilarion Gorea
ne-a mai spus că medicii cu renume, care au stat la fondarea CŞPNN şi au
dedat cei mai frumoşi ani neurochirurgiei acum sunt umiliţi, ţinuţi într-o stare
permanent de stres, astfel încât să nu mai reziste şi să-şi caute de lucru în altă
parte. Solicitat de noi, academicianul Diomid Gherman
aproape că nu a dorit să discute acest subiect. A dat a lehamite din mână, spunând că
nu mai crede că vreo instituţie
abilitată s-ar încumeta să facă
ordine la Neurologie. „Sunt
atâtea autorităţi care cunosc
situaţia din CŞPNN. Lor ar
trebuie să le cereţi explicaţii”, ne-a spus academicianul.
35
Transparency International – Moldova
De la alţi medici am aflat că academicianul Gherman a făcut mai multe demersuri, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, la Ministerul Sănătăţii şi chiar
Preşedintelui ţării, semnalând încălcările care au loc la CŞPNN, dar nici una
din instituţii nu a reacţionat. Profesori de la Universitatea de Medicină şi
Farmacie ne-au spus că anul trecut, când această instituţie a marcat 60 de ani
de la fondare, Diomid Gherman a fost propus, pentru a fi decorat cu „Ordinul
Republicii”, el fiind considerat părintele neurochirurgiei din Moldova, însă
şeful statului a exclus numele academicianului din listă.
Ordinele ministrului ignorate
Angajaţii de la Neurologie au semnalat despre neregulile care au loc la centru,
practic, tuturor instituţiilor abilitate, primul fiind Ministerul Sănătăţii, în care au
reclamat abuzurile admise de O.Rusu şi politica de cadre pe care o promovează.
Cu toate că în câteva rânduri ministerul a constatat încălcarea Codului Muncii
de către O.Rusu, cerându-i, prin scrisoarea nr.01-9/1757 din 7 iulie 2005, „să
înlăture în termen de 15 zile încălcările admise în raport cu medicii Pleşco A.I,
Gorea I.T, Găină V.G, Milentiev I.S”, directorul a ignorat scrisoarea ministerului,
motiv pentru care, la 2 noiembrie 2005, ministrul sănătăţii, Valerian Revenco,
semnează ordinul nr.387, prin care obligă directorul CŞPNN să „abroge în termen de 3 zile toate ordinile şi dispoziţiile emise cu încălcarea legislaţiei muncii”. Totodată, Rusu a fost atenţionat pentru „reacţia neadecvată la propunerile
Ministerului referitor la încălcarea legislaţiei în raport cu medicii susnumiţi”.
Directorul, în loc să înlăture ilegalităţile, îi răspunde ministrului că „ordinile şi
dispoziţiile nu pot fi abrogate, deoarece asemenea documente, nu au fost emise”,
deşi în realitate el a emis astfel de documente. Mai mult chiar, după aceasta Rusu
s-a înrăit şi mai tare şi a refuzat să le dea medicilor, transferaţi fără acordul lor
în serviciul AVIASAN, salariul pentru luna octombrie 2005. Practica de a lipsi
medicii incomozi de salarii pentru o lună sau mai mult, după cum am aflat, continuă. Medicii Zagurschi şi Matcovschi, de exemplu, au reuşit să-şi ridice salariul
pentru mai multe luni doar după ce au depus o plângere la procuratură.
Piramida financiară
Mai mulţi angajaţi ai CŞPNN ne-au mai spus că în această instituţie sunt puse
pe roate tot felul de mecanisme de stoarcere a banilor. Unii pacienţi, care nu au
poliţe de asigurare medicală, sunt trecuţi în registre ca având asigurare medicală. Plăţile achitate de aceştia nu ajung în visteria instituţiei, ci în buzunarele
36
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
unei persoane din administraţia CŞPNN. O altă modalitate de a stoarce bani
este internarea bolnavilor în secţia neurochirurgie în loc de neurologie, fapt
pentru care se percep taxe mai mari, afirmă medicii cu care am discutat. Am
mai aflat că anumite persoane strâng săptămânal de la fiecare cabinet din clinică o sumă anumită de bani pe care o duc în plic directorului general. Se mai
vorbeşte că ar exista şi o taxă de câteva mii de dolari pentru medicii începători
care vor să se angajeze la această instituţie.
Reorganizarea
Potrivit Hotărârii Guvernului nr.1326 din 14 decembrie 2005 „Cu privire la
măsurile de optimizare a infrastructurii sferei ştiinţei şi inovării”, Ministerul
Sănătăţii a fost obligat să reorganizeze o serie de instituţii din subordonare,
între care şi CŞPNN. Deşi au trecut deja trei luni, la CŞPNN, după cum spun
medicii, nici pomină de reorganizare. Nu a fost anunţat concurs pentru ocuparea postului de conducător al noii instituţii care se va numi Institutul de
Neurologie şi Neurochirurgie (INN), aşa cum prevede Codul cu privire la ştiinţă şi renovare. În fruntea instituţiei continuă să rămână O.Rusu, care nu este
specialist în neurologie şi nici nu are grad ştiinţific, aşa cum o cere legea. Şi
acest lucru transpare chiar din anexele la hotărârea vizată: dacă în dreptul fiecărui conducător al instituţiei, este notat gradul ştiinţific şi specializarea, apoi
în dreptul CŞPNN scrie simplu: Ozea Rusu. La Ministerul Sănătăţii, ni s-a
spus că „prin ordinul nr.15 din 1.02.06 a fost modificată denumirea CŞPNN
în Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie” şi că „în anul 2005, Ministerul
Sănătăţii a semnat contractul individual de muncă cu dl O.Rusu, care este în
vigoare până în 2008”. De concurs nici pomină.
Cerc închis
Recent am aflat că Procuratura a reacţionat la o plângere a medicilor neurologi şi a dispus un control la CŞPNN, numai că procurorii au verificat doar
ceea ce ţine de respectarea legislaţiei muncii, fiind trecute cu vederea faptele
de corupţie, despre care semnalează medicii. Într-un răspuns al procurorului
Marin Morozan, dat medicilor, se menţionează că administraţia CŞPNN a
încălcat Codul Muncii. Despre încălcările depistate la CŞPNN, Procuratura
sectorului Centru al capitalei a sesizat Ministerul Sănătăţii. Pe de altă parte,
Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, într-un răspuns la o altă petiţie
a medicilor, spune următoarele: „Ministerul în cauză ne-a informat că CŞPNN
este o instituţie publică, care acţionează pe principii de autonomie financiară
37
Transparency International – Moldova
şi administrativă. Prin urmare, MSPS nu se implică în gestionarea resurselor
umane ale instituţiei respective şi în soluţionarea eventualelor litigii de muncă”. Aici cercul se închide. După cum am constat nici o instituţie de stat nu se
va implica să-i strice liniştea directorului CŞPNN atâta timp cât cuscrul său
va sta în fruntea statului. Ozea Rusu, la rândul său, nu se teme de nimeni şi
de nimic. Solicitat de noi, el ne-a rugat „să nu destabilizăm situaţia”. Întrebat
despre controlul procuraturii, Rusu ne-a spus că procurorul la moment este în
birou la el şi poate să-i transmită receptorul ca să vorbească cu noi, deşi nu a
făcut acest lucru. Cât priveşte plângerile medicilor şi acuzaţiile privind taxele
percepute de la medici, directorul general nu a negat nimic din ce l-am întrebat, ci ne-a replicat: „veniţi cu medicii care vă spun aceste lucruri la mine în
birou”. După aceasta nu a mai dorit să discute, punând receptorul.
Pe pagina web a CIN www.investigatii.md pot fi găsite următoarele documentele la care s-a făcut referire în acest articol:
1.Scrisoarea medicilor CŞPNN către şeful statului şi Ministerul Sănătăţii
2.Dispoziţia nr.4D din 29.01.04 „Despre distribuirea medicilor neurochirurgi”
3.Scrisoarea academicianului D. Gherman către Preşedintele AŞM şi ministrul Sănătăţii
4.Ordinul nr.387 al ministrului Sănătăţii
5.Scrisoarea nr.02-12/569 a ministrului Sănătăţii
6.Cererea medicului Ilarion Gorea către directorul CŞPNN
7.Cererea medicului A. Pleşca către directorul CŞPNN
8.Răspunsul procurorului la sesizarea medicilor
9.Răspunsul Centrului pentru Drepturile Omului la sesizarea medicilor
10.Răspunsul Ministerului Sănătăţii la cererea CIN.
Centrul de Investigatii Jurnalistice, 16.03. 2006
O escrocherie de milioane: paşapoarte noi de tip … vechi
Două paşapoarte, că avem de unde!
În următorii 5 ani, peste 1,5 milioane de cetăţeni ai Republicii Moldova, actuali
deţinători de paşapoarte, vor fi nevoiţi să-şi perfecteze paşapoarte noi. De la 1
ianuarie 2006, paşapoartele al căror termen de valabilitate (de 5 ani) expiră nu
mai sunt prelungite pentru o nouă perioadă. În schimb, cetăţenii îşi pot perfecta
38
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
paşapoarte noi, cu valabilitatea de 10 ani. Mai mult, doritorii îşi pot comanda nu
unul, ci două paşapoarte, cu condiţia ca acestea să fie identice, adică să aibă acelaşi cod de identificare. Surpriza e că paşapoartele noi … sunt de tip vechi (!).
Cel mai mic tarif pentru perfectarea unui paşaport, în termen de o lună, este
de 245 lei, plus taxa de stat de 18 lei. Aceasta înseamnă că dacă, în următorii
5 ani, cei 1,5 milioane de oameni îşi vor perfecta cel puţin câte un paşaport
contra sumei de 245 lei, vor asigura Ministerului Dezvoltării Informaţionale
(fostul Departament al Tehnologiilor Informaţionale) venituri de 367,5 milioane de lei. Profitul este enorm, în condiţiile în care preţul plătit pentru tipărirea
unei blanchete de paşaport este de doar 1 USD.
Dreptul cetăţenilor de a deţine două paşapoarte a fost instituit în conformitate cu o serie de modificări şi completări adoptate de Parlament în decembrie 2005. Noile reglementări sunt valabile şi pentru persoanele fără cetăţenie
– acestea de asemenea nu-şi pot prelungi valabilitatea paşapoartelor, dar îşi pot
perfecta paşapoarte noi, pentru o perioadă de 10 ani.
Grijă pentru oameni?
Ludmila Pascaru, director adjunct al Direcţiei Generale de Documentare a
Populaţiei, a explicat, la începutul lunii februarie, într-o conferinţă de presă,
că dreptul la deţinerea a două paşapoarte a fost instituit pentru a înlesni circulaţia cetăţenilor moldoveni peste hotare. Bunăoară, dacă cetăţeanul a depus
un paşaport la un consulat străin pentru a obţine viză de intrare în respectiva
ţară, el poate folosi cel de-al doilea paşaport pentru a ieşi din R. Moldova către
o altă destinaţie. Potrivit reprezentanţilor ministerului, noua reglementare a
fost cerută de “cetăţeni care muncesc sau au afaceri peste hotare, sportivi care
participă la competiţii internaţionale, oameni de artă, cadre ştiinţifice” şi alţii.
Am cerut şi noi opinia mai multor oameni care călătoresc des, în interes de serviciu. Toţi ne-au spus că sunt încântaţi de posibilitatea de a deţine un al doilea
paşaport. Mai puţin încântaţi au fost cei care călătoresc rar, cum ar fi părinţii,
copiii cărora îşi fac studiile în România, şi care au aflat la începutul anului, din
anunţurile afişate la secţiile de paşapoarte, că nu-şi pot prelungi valabilitatea
paşaportului deţinut, dar că trebuie să scoată din buzunar de câteva ori mai
mulţi bani, pentru a-şi perfecta un paşaport nou. MDI n-a adus nici o explicaţie
care să convingă de necesitatea sistării practicii de prelungire a valabilităţii
paşapoartelor – o practică adoptată în lumea întreagă, de altfel. Schimbarea
39
Transparency International – Moldova
paşapoartelor s-ar fi justificat numai dacă în circulaţie ar fi fost pus un nou tip
de paşaport cu elemente suplimentare de securizare.
“Paşapoartele se eliberează pe un termen de 5 ani. În caz de necesitate ele pot
fi prelungite încă pe 5 ani”, stabilea Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, adoptată la 9 noiembrie 1994 şi amendată de către
actualul parlament în decembrie 2005. Cum de a dispărut brusc “necesitatea”
la care făcea referire legea?
Exploatare la maximum
Parlamentul a fost uşor convins de argumentele aduse de MDI şi a aprobat
noile reglementări cu privire la regimul actelor de identitate. Făcând uz de
“doleanţele cetăţenilor”, MDI a reuşit să-şi protejeze propriile interese, găsind
soluţia ideală pentru lichidarea stocurilor enorme de blanchete de paşapoarte şi
atragerea de noi profituri sigure de pe urma documentării populaţiei.
Tipografia germană “Bundesdrucherei” a confecţionat în 1992, în baza unui
contract cu Guvernul Moldovei, 5 milioane 390 mii de blanchete de paşapoarte
de toate tipurile. Atât presa, cât şi mai mulţi politicieni au apreciat drept exagerat
volumul comenzii, cu atât mai mult că R. Moldova nu avea nevoie de atât de
multe paşapoarte. Ca dovadă, până acum au fost utilizate doar în jur de 1,5 mln.
de blanchete. MDI este nevoit să epuizeze cât mai grabnic stocurile de blanchete, pentru că anul acesta, la nivel internaţional, vor fi puse în circulaţie noi tipuri
de acte de identitate – paşapoartele biometrice. R. Moldova intenţionează să
introducă şi ea acest tip de paşaport. Tocmai de aceea MDI se grăbeşte să scape
de stocul de 3,5 milioane de blanchete de paşapoarte (în valoare de 3,5 milioane USD). Nu contează că peste câţiva ani cetăţenii nu vor mai putea merge în
Europa cu acest tip de paşapoarte, care va deveni inacceptabil pe plan internaţional. Este un tertip clar de exploatare, la maximum, a necesităţii de documentare
a cetăţenilor porniţi prin străinătăţi în căutarea unui loc de muncă. În următorii
doi-trei ani, stocul de blanchete se va reduce simţitor, iar “responsabilii de documentarea populaţiei” nu vor mai putea fi învinuiţi de gestionarea defectuoasă
a banilor publici. După aceasta MDI va pune pe roate o nouă afacere profitabilă
– cea cu paşapoartele biometrice, care, după epuizarea stocului de blanchete de tip
vechi, vor deveni obligatorii. Documentele ar putea fi confecţionate la aceeaşi tipografie germană, “Bundesdrucherei”. O propunere în acest sens a fost deja avansată de către reprezentanţii acestei companii în cadrul unei vizite la Chişinău.
40
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Nimeni nu dă socoteală
La 4 iulie 2003, la insistenţele grupului parlamentar creştin-democrat,
Parlamentul a audiat un raport cu privire la activitatea Departamentului
Tehnologii Informaţionale (actualul MDI). Raportorul, deputatul comunist
Iurie Stoicov, a declarat atunci că “taxele pentru eliberarea paşapoartelor şi
buletinelor de identitate sunt exagerate”, iar numărul de blanchete de paşapoarte comandat în ianuarie 1992 la tipografia germană a fost exagerat de
mare, suficient pentru “necesităţile Republicii Moldova pe 38 de ani înainte”.
În raport se mai concluziona că tranzacţia a prejudiciat “economia naţională”
şi “imaginea statului”. Comisia parlamentară pentru securitatea naţională a
cerut Procuraturii Generale (PG) să cerceteze legalitatea contractului semnat
cu firma germană. Tot atunci s-a declarat că firmele “Seabeco” şi “Supercom”,
controlate de controversatul om de afaceri Boris Birstein, au livrat echipamentele necesare pentru perfectarea actelor de identitate la preţuri mai mari decât
cele de piaţă. Tranzacţia a fost un fel de împrumut, evaluat la 3 milioane USD,
oferit de Birstein tânărului stat Republica Moldova. În schimb, în 1993, printrun contract păstrat în secret, R.Moldova s-a obligate să transfere pe conturile
celor două firme circa 40 la sută din preţul fiecărui act de identitate perfectat
de DTI. Răspunzând unei interpelări a deputaţilor, în 2003, Vladimir Molojen,
directorul general al DTI, a oferit date din care reiese că, în 2002, instituţia
i-a transferat lui Birstein aproape 24 milioane dolari. Raportorul Stoicov a
dat toată vina pe Guvernul Muravschi care a semnat contractele, apreciind că
Molojen nu a semnat nici un act suspicios, iar firmele lui Birstein sunt beneficiare ale angajamentelor asumate prin contract. Deşi opoziţia parlamentară
a solicitat desfacerea contractelor cu firmele lui Birstein, pentru ca acesta “să
nu se îmbogăţească în continuare pe seama populaţiei din R.Moldova”, acest
lucru nu s-a întâmplat nici până acum. În schimb, în 2005, guvernarea comunistă a ridicat la rang de minister DTI-ul condus de Molojen. Până atunci,
Departamentul era subordonat Ministerului Afacerilor Interne.
Nici urmă de paşapoarte furate
În 2001, Poliţia din Berlin a arestat 140 de persoane de origine africană şi asiatică. Acestea au intrat în Germania cu paşapoarte moldoveneşti, susţinând că
le-au cumpărat cu 1.000 USD bucata. În legătură cu cazul dat a fost declanşată
urmărirea penală, însă dosarul, până la urmă a fost clasat, iar un fost angajat al DTI, găsit, chipurile, vinovat, a fost „amnistiat”, nemaiajungând în faţa
41
Transparency International – Moldova
instanţei de judecată. În 2003, presa de la Chişinău anunţa, citând surse oficiale din PG, despre sustragerea a 517 blanchete de paşapoarte din seifurile DTI,
pe parcursul a câţiva ani. Se credea că paşapoartele furate au fost perfectate
pe numele unor persoane certate cu legea, unor cetăţeni expulzaţi din ţările
vest-europene sau a unor emigranţi clandestini. Declanşarea investigaţiilor
penale a fost cerută de preşedintele Vladimir Voronin, foarte decis să atace
frontal corupţia care, spunea el, a proliferat pe timpul celor doi predecesori ai
săi. Unele persoane din conducerea DTI comentau pentru presă că au dispărut
mai puţine paşapoarte în alb decât spunea Procuratura, alţii respingeau până
şi faptul dispariţiei blanchetelor. Cazul a fost cercetat de Procuratura Generală
în urma unor interpelări ale deputaţilor, însă verificările procurorilor nu s-au
soldat cu deschiderea unui dosar penal. Şi intenţiile ulterioare ale procurorilor
de a verifica activitatea DTI, după cum am aflat, au suferit eşec, chiar dacă la
baza acestor demersuri au stat informaţii grele de la SIS şi MAI. În ultimii ani
foarte mulţi cetăţeni au perfectat neoficial acte pentru rudele lor aflate peste
hotare contra unei sume fixe de 1000 de Euro. Despre unele cazuri de presupusă luare de mită pentru perfectarea actelor la DTI (acum MDI) au semnalat
procurorilor şi reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice. În vara anului
2005, două structuri ale MDI au eliberat două permise de conducere pe numele uneia şi aceleiaşi persoane, care nu se afla în ţară, contra a 400 USD şi,
respectiv, 1000 Euro. Procurorii cărora le-am comunicat despre acest caz au
dat din umeri, spunând că investigarea unui asemenea caz poate demara doar
atunci când persoana care a dat banii depune plângere la Procuratură, pentru că
în alte condiţii şi cel care a dat mită este pasibil de pedeapsă penală. După cum
vedem, MDI este stat în stat şi nici unul din organele de drept şi de control nu
se încumetă să-i verifice activitatea.
Legături cu Birstein
În 2003, când izbucnise scandalul dispariţiei blanchetelor pentru paşapoarte, consilierii preşedintelui Voronin încercau să convingă opinia publică de
faptul că acesta, “spre deosebire de predecesorii săi Mircea Snegur şi Petru
Lucinschi”, nu ar menţine legături cu Boris Birstein.
“Există o legătură Voronin-Birstein? Daca da, Procuratura nu va finaliza niciodată investigaţiile privind dispariţia paşapoartelor, iar DTI va deveni stat în
stat şi va continua să-i transfere zeci de milioane de dolari lui Birstein”, comenta la temă ziarul bucureştean “Gardianul”. Analistul politic Nicolae Negru
42
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
presupunea că Voronin şi Birstein sunt foarte apropiaţi şi că Birstein este autorul “Proiectului Partidului Comuniştilor” din Republica Moldova.
Cine este Birstein
Despre Boris Birstein, cetatean elveţian, născut în 1947, la Vilnius, Lituania,
se spune că ar fi unul dintre oamenii care ştiu pe ce conturi au fost transferaţi
banii Partidului Comunist din URSS, la destrămarea imperiului. Presa de la
Chişinău a scris de-a lungul anilor despre relaţiile foarte strânse ale lui Birstein
cu preşedinţii Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, ale căror campanii electorale
le-ar fi finanţat magnatul. În schimb, cei doi preşedinţi i-ar fi asigurat afaceristului monopolul asupra unor exporturi de materii prime, cum ar fi lemnul,
activităţi profitabile în sectorul bancar, al asigurărilor şi al turismului. FBI
îl suspectează pe Birstein pentru spălare de bani şi trafic de persoane. Cum
a fost posibil ca preşedintele Mircea Snegur să permită, în 1992, implicarea
afaceristului într-un domeniu care ţine de stocarea datelor despre cetăţenii şi
despre economia Republicii Moldova şi, prin urmare, vizează direct siguranţa
naţională? Or, suma de 3 milioane USD necesară pentru crearea DTI putea fi
obţinută, sub formă de credit sau donaţie, de la o instituţie sau organizaţie internaţională. Cum a fost posibil ca această conexiune R.Moldova – Birstein să
fie tolerată şi chiar să prospere pe timpul guvernărilor ulterioare? Întrebări la
care organele de drept, plătite din banii publici, ar trebui să dea un răspuns. Or,
atâta timp cât banul va fi mai presus decât legea, nu vom putea afla adevărul
despre persoanele în ale căror buzunare au curs şi continuă să curgă profiturile
de pe urma afacerilor cu paşapoarte.
Eleonora Lisnic, Cornelia Cozonac, Centrul de Investigatii Jurnalistice,
24.03.2006
Otrava ramâne alături de noi
Ne-am făcut-o cu mâna noastră
La Conferinţa Europeană a Miniştrilor de Mediu de la Kiev (2003) unii reprezentanţi ai delegaţiei R. Moldova au încercat să pună în discuţie problema
neutralizării pesticidelor interzise şi inutilizabile. Dar s-a dovedit că ea este
specifică doar pentru republica noastră, care a păşit în mileniul trei având în
teritoriu peste 6 mii tone de asemenea chimicale. În anii 1976-1989 o parte
43
Transparency International – Moldova
din aceste otrăvuri, inclusiv circa 2 mii tone de preparate foarte periculoase
au fost înhumate lângă s. Cişmichioi, Vulcăneşti. Altele peste două mii tone
erau împrăştiate în sute de depozite, majoritatea deteriorate, fără acoperişuri,
uşi şi ferestre. Guvernul şi structurile lui, autorităţile publice de nivelul doi au
făcut mai multe încercări de a soluţiona problema, dar fără succese deosebite,
deoarece s-a mers pe nişte căi pur formale.
În cadrul unei conferinţe de presă în temă desfăşurată la Chişinău, dl Tudor
Lupaşcu, directorul Institutului de chimie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei,
spunea că instituţia pe care o conduce a propus Guvernului o modalitate eficientă de neutralizare a chimicalelor cu ajutorul unei instalaţii mobile care ar
putea fi construită pe loc conform unui proiect al savanţilor moldoveni, dar
Executivul nici n-a examinat propunerea, dând prioritate variantei de incinerare a acestora la uzina de ciment din Rezina, variantă absolut inacceptabilă,
în opinia dlui Lupaşcu.
Dreptatea savantului a fost confirmată un an mai târziu, când la uzina de ciment
s-a încercat implementarea unui proiect de incinerare a deşeurilor. Începând cu
procesarea cauciucurilor uzate, uzina trebuia să treacă treptat la alte deşeuri ale
industriei chimice, petroliere etc, care, de altfel, pe an ce trece se acumulează
tot mai multe şi prezintă pentru mediu şi populaţie un pericol incontestabil.
Primele testări însă au demonstrat: impactul incinerării aici a deşeurilor este
prea periculos şi Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale s-a văzut nevoit,
sub presiunea opiniei publice, să stopeze realizarea proiectului.
Astfel, rezinenii, se pare, au scăpat de o mare durere de cap. Problema neutralizării pesticidelor interzise şi inutilizabile, însă, continuă să râmână la ordinea
zilei, or, tot ce s-a făcut până acum sunt doar nişte măsuri temporare.
Mai mulţi ecologişti susţin că cea mai bună variantă ar fi neutralizarea pesticidelor la una din întreprinderile specializate din Europa Occidentală, precizând
că diferite organisme internaţionale ar putea finanţa această operaţie.
Cimitirul de la Cişmichioi poate să se răzbune crunt
În prezent circa 2 mii tone de chimicale, reambalate în saci şi butoaie de plastic,
sunt puse la păstrare temporară în aşa-numitele depozite raionale, iar ruinele fostelor depozite şi terenurile aferente lor, îmbibate până la refuz cu otravă, aşa şi
stau uitate ca nişte tumori incurabile pe trupul ţării. Luând de acolo chimicalele,
44
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
toţi şi-au considerat misiunea îndeplinită şi nu se mai gândesc să revină la aceste
răni, care prezintă un mare pericol din punct de vedere sanitar şi ecologic.
Câteva mii tone de otrăvuri, inclusiv 2 mii de tone care conţineau mercur, zinc,
ţianite, compuşi ai fosforului etc, ambalate în containere de plastic, au fost îngropate în 15 gropi mari la adâncimea de 7-8 metri într-un cimitir de lângă s.
Cişmichioi, situat la 14 km de or. Vulcăneşti. Cimitirul ocupă peste 2 ha de pământ, fiind amenajat, potrivit autorilor proiectului, după toate regulile. La fundul
gropilor s-a aşternut material izolant, iar de asupra containerelor s-a turnat un
strat de pământ de 2 metri. În jurul fiecărui mormânt s-au construit diguri pentru
apele de ploaie. Dar, pentru ca în gropi să încapă mai multe chimicale, acestea
au fost presate cu tractoare grele. Persoane implicate în operaţia dată susţin că,
în timpul bătătoririi solului, mai multe containere au fost deteriorate, chimicalele s-au amestecat şi pot nimeri în apele freatice. Un timp specia-lişti în materie
monitorizau starea de lucruri de la cimitir şi din jurul lui. Apoi toţi au uitat de el.
Asociaţia “Fertilitate”, responsabilă de cimitir, a dat faliment. Paza a fost scoasă,
accesul pe teritoriul dat devenind liber. În vara lui 2003 un grup de ecologişti,
împreună cu reprezentanţi ai serviciului hidrometeorologic, au examinat starea
cimitirului şi modul de păstrare a chimicalelor. Investigaţiile au demonstrat că
solul din teritoriul cimitirului conţine o cantitate sporită de pesticide. Dar investigaţiile n-au continuat. Cei implicaţi în proiect susţin că n-au dispus de mijloace
pentru a cerceta starea de lucruri şi în jurul cimitirului.
În zona dată apele freatice se află la adâncimea de 5-20 de metri. Locuitorii
s. Cişmichioi şi or. Vulcăneşti sunt convinşi că anume acest cimitir este cauza principală a morbidităţii înalte a populaţiei de maladii oncologice, la
care raionul Vulcăneşti deţine unul din primele locuri în R. Moldova. Dl F.
Terzi, preşedintele raionului Vulcăneşti, motivează că în bugetul raionului nu
sunt mijloace pentru deservirea şi paza cimitirului. Andrei Ibrişin, directorul
Agenţiei teritoriale din autonomia “Gagauz-Yeri” susţine că acest obiect se
află în vizorul Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale şi că anul trecut
o comisie guvernamentală, împreună cu autorităţile locale, a adoptat chiar un
program de administrare a cimitirului.
Contrabanda cu pesticide nu-i exclusă
În ultimii ani problema pesticidelor inter-zise şi inutilizabile a fost foarte larg
dezbă-tută de autorităţile publice locale, mass-media de toate rangurile. Ca
45
Transparency International – Moldova
urmare, s-a înteţit controlul asupra procesului de import, comercializare şi utilizare a pesticidelor. Un agent economic din raionul Rezina recent se plângea
că anul trecut a procurat un erbicid pentru culturile cerealiere şi n-a izbutit să
utilizeze toată cantitatea, iar în anul curent staţia de protecţie a plantelor i-a
interzis să-l mai folosească.
Solicitat în această ordine de idei, dl Valeriu Streleţ, directorul firmei
“Bioprotect”, a opinat, că majoritatea pesticidelor au trei ani de valabilitate şi
oficial ele pot fi importate doar în prima jumătate a acestui termen; că pot fi aduse
doar chimicale întroduse în Registrul de Stat al produselor respective şi având
aviz pozitiv din partea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
La întrebarea dacă aceste reguli pot fi ocolite, dl V.Streleţ a răspuns că nu deţine o informaţie concretă, dar crede că aşa ceva e posibil. Mai ales în condiţiile
care s-au creat în legătură cu aplicarea cotei standart de TVA şi la pesticide.
La noi în ţară aceste preparate nu se produc, a spus dl Streleţ, şi importatorii,
începând cu 1 ianuarie 2006, trebuie să achite 20 la sută din costul lor la momentul im-portării. Logica acestei inovaţii fiscale este, cel puţin, stranie. Este
clar, pesticidele importate în ţară prin contrabandă devin mult mai atractive
pentru producătorii agricoli, deoarece-s comercializate la preţuri mai mici. În
acest context nu-i exclus iar să apară pe piaţa din Moldova pesticide suspecte
ca provenienţă şi de calitate dubioasă.
În 1999, a precizat dl Streleţ, a fost o situaţie similară. După ce în Le-gea
bugetului a fost introdusă cota standart de TVA şi pentru pesticide, volumul
preparatelor importate legal în primele 5 luni ale anului s-a redus substanţial
(conform statisticii – de circa 5 ori comparativ cu perioada similară a anului
precedent), pe piaţă apărând multe chimicale ieftine, dar de o calitate suspectă,
chiar din cele interzise şi inutilizabile, aduse în mod ilicit în republică, reambalate şi comercia-lizate cu succes. În cele din urmă, Parlamentul a modificat
legea Bugetului pentru anul 1999, excluzând TVA pentru pesticide şi fertilizanţi. În opinia dlui Streleţ, situaţia se poate repeta, mai ales dacă ţinem cont
de nivelul corupţiei din majoritatea structurilor de stat, sărăcia din agricultură,
preţul mare al chimicalelor şi faptul că în gospodării avem foarte puţini specialişti competenţi în protecţia plantelor.
Specialiştii staţiei de protecţie a plantelor din Rezina consideră că situaţia din
anii 70-80 nu se mai poate repeta, fiindcă acum chimicalele sunt foarte scumpe
46
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
şi nimeni nu le cumpără “cu rezervă”. Potrivit dumnea-lor, gospodăriile pot
procura şi utiliza pesticide numai dacă au încăperi paşaportizate pentru păstrarea temporară a acestora, procesul utilizării chimicalelor fiind în permanenţă
monitorizat, producătorii beneficiind de consultaţiile şi prognozele necesare.
Tot ei au concretizat că cele peste 30 tone de preparate interzise, aduse din
raionul Rezina în depozitul de la Păpăuţi, se află sub pază. Cât priveşte ruinele
fostelor depozite de chimicale, de ele autorităţile şi serviciile de profil au uitat
decum otrăvurile au fost evacuate, a adăugat sursa citată.
Tudor Iaşcenco, CUVÂNTUL, 07.04.2006
O firmă “anonimă” este scutită de 90 milioane de euro
Joia trecută, două fractiuni parlamentare au votat un proiect de lege cu privire
la scutirea de taxe a firmei “Mold Itera Energy”, care urmează să construiască
la Cahul o centrală electrică.
Deşi compania nu a fost selectată în
baza unui concurs, legea proaspăt votată o scuteşte de aproape o sută de
milioane de euro. Experţii spun că
această sumă este una astronomică,
reprezintă a 10–a parte din bugetul
Moldovei şi de aici rezultă că cineva
din administraţia centrală de la noi stă
în spatele acestei afaceri.
Interesul privat în afaceri de stat
La şedinţa parlamentară au fost auzite mai multe voci care, înainte de procedura de votare, au cerut elucidarea completă a situatiei acestei firme. Dar, în timp
ce oponenţii solicitau să se spuna în baza cărui concurs sau a căror principii a
fost selectată anume “Mold Itera Energy” , raportorul, Vasile Mămăliga, ministru adjunct al Industriei şi Infrastructurii, vorbea mereu despre importanţa
construcţiei unei centrale electrice în Moldova. La fel si Nicolae Bondarciuc,
preşedintele Comisiei pentru economie, buget şi finanţe, incuraja “votanţii”
din Parlament că acest proiect este foarte important şi că Guvernul deja a avizat pozitiv documentul.
47
Transparency International – Moldova
Deputatul Serafim Urechean a solicitat verificarea fondatorilor acestei firme,
precum şi a situaţiei financiare, deoarece capitalul ei statutar actual nu este
decât unul de 5000 de lei, însa ea urmează să fie scutită de circa 90 milioane de
euro. Şi parlamentarul Vlad Cubreacov a cerut să fie elucidată legătura dintre
firma “Mold Itera Energy” şi concernul rus “Itera”, dar după nişte răspunsuri
evazive Parlamentul a votat prin majoritate de voturi această afacere, primii
ridicând mâna deputaţii comunişti şi cei ai Partidului Democrat, iar reprezentanţii presei declarând că printre votanţi au fost chiar şi membri ai PPCD şi ai
AMN, chiar dacă conducătorii acestor fracţiuni au semnalat condiţia profund
nebuloasă în care este promovată această firmă.
Solicitat de Ziarul de Gardă, Serafim Urechean a declarat că se vede cu ochiul
liber că în “promovarea” acestei legi există un interes privat. “De ce nu s-a făcut un concurs, ca să fie selectaă o firmă care va prezenta cea mai bună ofertă?
De ce nu s-a explicat în Parlament cine conduce această firmă şi ce experienţă
are în acest domeniu? Aceste întrebări le-am adresat şi în plen, dar nimeni nu
a raspuns, toţi au votat”, susţine liderul AMN.
Privatizări în Transnistria, scutiri de taxe la Chişinău
Faptul că reprezentantul Guvernului nu a răspuns direct la aceste întrebări şi
nu a negat faptul că firma “Mold Itera Energy” ar fi legată de concernul rus
“Itera” adună suspiciuni asupra acestei afaceri. În primul rând, organizatia rusă
“Itera” şi-a permis să înscrie în activitatea sa mai multe bile negre la capitolul
relaţii cu R. Moldova. Mai întâi, “Itera” a participat activ la privatizări ilegale şi împotriva intereselor Moldovei în Transnistria, cumparând Combinatul
Metalurgic de la Rîbniţa şi organizând diferite afaceri ilicite de import–export
sub acoperirea acestei privatizări. Apoi, câţiva ani mai tarziu, concernul rus
a trecut Nistrul şi a pornit afaceri cu conducerea de la Chişinău, privatizând
Fabrica de Carton. Problemele economice care au înlanţuit acest combinat,
având datorii la energia electrică, au adus mai multe semne de întrebări asupra
intereselor ce domină în cazul acestei privatizări.
De fapt, relaţia dintre conducerea R.Moldova şi concernul “Itera” înseamnă o
relaţie specială dintre preşedintele Vladimir Voronin şi preşedintele companiei
ruse, Igor Makarov. Cei doi au avut întâlniri speciale la Chişinău, businessmanul primind şi medalia “Gloria Muncii” din mâinile preşedintelui Moldovei,
în loc să fie tras la răspundere pentru privatizări ilegale. Medaliatul nu a
48
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
catadicsit să se laude cu succesele pe care le-a obţinut în raport cu conducerea
de la Chişinău. Aşa au aparut în presa rusă şi chiar pe site-ul concernului ştiri
că “Itera” a deschis în Moldova locuri de muncă şi contribuie prin acţiuni de
binefacere la ajutorarea populaţiei de aici. Apoi, pe acelaşi site www.itera.ru
s-a scris că “Itera” a semnat un contract de construcţie a unei centrale electrice
în Moldova. Astfel, devine limpede de ce Guvernul şi Parlamentul au vizat
pozitiv şi au votat scutirea de taxe pentru această întreprindere cu frâiele în
Rusia, care nu a fost supusă nici stresului de a participa la un concurs de selectare, nici celui de a plăti taxe pentru introducerea utilajelor în Moldova. Vom
ajunge probabil şi la condiţia să plătim preţuri triple şi pentru energia produsă
de această centrală, dacă va fi să fie vreodată, şi dacă aşa va dori Rusia.
Georgia pedepseşte «Itera», Moldova o decorează
Acelaşi concern rus a dat bătăi de cap şi altor state. Ministrul Economiei din
Georgia a criticat recent “Itera” pentru datorii faţă de bugetul Georgiei, aplicându-i o amendă în marime de 800 000 de dolari pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, declarând că aceasta va fi lipsită de dreptul la proprietate
în mărime de 90 la sută din combinatul chimic “Azot”, cel puţin aşa scrie presa
din Georgia.
La Chişinău, în loc ca acest concern vinovat să fie penalizat, se pare că i se dă
mai multă lumină verde, fie şi prin firme–fiice proaspăt create. Mihai Roşcovan,
director al Business Consulting Institute, consideră că în cazul unei acţiuni atât
de importante cum este construcţia unei centrale electrice era obligatorie procedura unui concurs de maximă transparenţă. “Cu atât mai mult, scutirile de
TVA ar trebui să se facă prin licitaţie publică, şi dacă acest lucru nu s-a făcut
– este clar că cineva din cadrul puterii centrale are un interes personal.
Finalul acestei afaceri probabil că va fi similar cu cel din multe alte afaceri de
corupţie: după ce a fost creată firma şi proiectul pentru ea, a fost votat bugetul
sau scutirile, au fost cheltuiţi banii, se vor face remanieri de cadre, se va pierde urma banilor şi nimeni nu va mai fi tras la răspundere”, a conchis Mihai
Roşcovan, adăugând că atunci când au existat proiecte cu adevarat serioase şi
fundamentate în privinţa soluţionării problemei energetice în Moldova, votul
oficialilor de stat nu a fost niciodată atât de unanim.
Alina Radu, Zarul de Gardă, 13.04.2006
49
Transparency International – Moldova
Corupţia şi secretizarea ilegală a informaţiilor merg mână
în mână
Accesul la informaţie şi atitudinea autorităţilor faţă de anchetele jurnaliştilor
– constituie două aspecte concrete ale activităţii jurnalistice. La fel, categoriile de procese judiciare în care sunt antrenaţi jurnaliştii de investigaţie din
Republica Moldova (de altfel, ca şi majoritatea organizaţiilor mass-media) se
împart în două: apărarea onoarei şi reputaţiei profesionale şi, respectiv, accesul
la informaţie. În primul caz apărem în justiţie în calitate de pârâţi, în al doilea
caz – de reclamanţi.
Centrul de Investigaţii Jurnalistice (la acea vreme acesta activa în cadrul
Asociaţiei Presei Independente) a solicitat de la Centrul pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), încă în februarie 2004, informaţia
privind mărimea salariilor angajaţilor acestuia. CCCEC nu a prezentat aceste
date pe motiv că „mărimea salariilor colaboratorilor Centrului este stipulată
prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova care, prin decizia organului
executiv nu poate fi făcută publică”. La 21 aprilie 2004, CIN a atacat în judecată refuzul CCCEC de a prezenta aceste informaţii. Nu vom insista asupra
probatoriului. Vom preciza doar că argumentul de bază al CCCEC întru justificarea refuzului de a prezenta datele solicitate a fost secretul de stat. Noi la
rundu-ne am afirmat că potrivit Legii nr. 982/2000 privind accesul la informaţie, exercitarea dreptului de acces la informaţie poate fi supus doar restricţiilor
reglementate prin lege organică. Totodată am arătat că, reclamatul n-a făcut
dovada secretului de stat potrivit procedurii instituite chiar de legea cu acelaşi
nume. Instanţa de fond, Curtea de Apel Chişinău, a respins cererea CIN ca
neîntemeiată. Am atacat cu recurs hotărârea primei instanţe. Curtea Supremă
de Justiţie, a casat, la 1 decembrie 2004, hotărârea Curţii de Apel remiţând
cauza spre rejudecare unui alt complet de judecată. În cadrul rejudecării, la cererea instanţei, a fost prezentată şi hotărârea de guvern emisă cu parafa secret.
Astfel am aflat că în ea nu se conţine informaţia nemijlocită privind mărimea
salariilor angajaţilor Centrului, fiind prevăzute doar categoriile de salarizare
ale acestora. De această dată, Curtea de Apel Chişinău pronunţă, la 7 februarie
2005, hotărârea prin care obligă Centrul să furnizeze informaţia privind mărimea salariilor angajaţilor CCCEC. Îndelungatul proces, însă, nu a sfârşit aici:
CCCEC a atacat la Curtea Supremă de Justiţie această hotărâre. În cele din
urmă, prin decizia sa din 22 iunie 2005, Curtea Supremă de Justiţie respinge
50
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
recursul şi menţine hotărârea primei instanţe. Decizia instanţei supreme este
irevocabilă.
Confidenţialitatea salariului
Din cazul prezentat se desprinde o concluzie de bază. Şi anume: furnizorul de
informaţii nu poate îngrădi accesul la informaţie prin simpla invocare a secretului de stat. Mai trebuie să facă şi dovada acestuia. Iar probaţiunea secretului
de stat, datorită regimului juridic al acestuia, este una complexă şi riguroasă.
De altfel, se pare că cei care îşi motivează refuzul pe temeiul secretului de
stat nici nu realizează aceste exigenţe. Deducem aceasta şi din argumentaţia
Centrului: justificarea refuzului de a prezenta informaţia a început prin invocarea secretului de stat şi a sfârşit prin referiri la confidenţialitatea salariului.
Exerciţiul dreptului la informaţie în Republica Moldova a reliefat deja câteva
categorii de informaţii pe care autorităţile refuză să le facă cunoscute şi care
alcătuiesc un soi de zone gri ale vieţii publice. Printre acestea se numără politica cadrelor în raport cu unele funţii din administraţie şi justiţie, la fel, salariile
unor funcţionari.
Trebuie să evităm extremele. Guvernanţii au tot justificat corupţia prin lamentări publice privind salariile mici, ca după ce s-a reuşit majorarea întrucâtva
a acestora, să fie declarate secrete chiar salariile angajaţilor Centrului pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Refuzul CCCEC de a prezenta
datele privind salariile angajaţilor acestuia, cu regret, nu reprezintă o excepţie.
Tocmai de aceea se impun câteva precizări.
Într-adevăr, potrivit art. 128 alin. (3) din Codul Muncii salariul este confidenţial. Această normă trebuie însă interpretată în sensul că este confidenţial salariul unei persoane fizice determinate şi nicidecum salariul unor categorii sau
subcategorii profesionale: ofiţeri de urmărire penală, secretari de primării, medici (chirurgi, oculişti, terapeuţi…) etc. În caz contrar, urmând logica CCCEC,
ar trebui să concluzionăm că în Republica Moldova salariile în general sunt
un subiect tabu. Ori legiuitorul Codului muncii a vrut să protejeze doar viaţa
privată a persoanei identificate (mai exact componenta materială, financiară
a vieţii private) şi nicidecum să lipsească publicul de un tip de informaţii oficiale fără de care acesta nu poate să cunoască situaţia reală a economiei ţării,
nivelul de trai al populaţiei şi, în consecinţă, să-şi formeze o imagine adecvată
şi o opinie critică despre starea societăţii în care trăieşte şi despre autorităţile
51
Transparency International – Moldova
publice care îl guvernează (Recomandarea Rec(2002)2 a Comitetului miniştrilor al Consiliul Europei către Statele membre privind accesul la documentele
publice)
Exemplificăm. Părintele elevului X solicită directorului şcolii generale Y informaţii privind salariul profesorului de matematică Z. În acest caz furnizorul
de informaţii va satisface cererea doar cu acordul scris al profesorului vizat.
Dreptul la consimţământ al acestuia este prevăzut de art. 8 alin. (3) lit. a) din
Legea nr. 982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informaţie şi de art. 92
lit. a) din Codul muncii. În lipsa acordului scris al profesorului, accesul la informaţie va fi refuzat. Temeiul legal al refuzului îl va constitui art. 128 alin. (3)
din Codul muncii citat deja, precum şi art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea privind
accesul la informaţie. Dacă însă părintele elevului X va solicita Ministerului
Educaţiei date privind salariul profesorilor de matematică din şcolile generale,
informaţia urmează a fi prezentată. În această ipoteză, nefiind vorba de date
cu caracter personal – de salariul unei persoane determinate – ci de salariul
profesorilor de o anumită specialitate din învăţământul general, nu există nici
un temei pentru a refuza accesul la informaţii.
Mai specificăm aici că autorităţile vor oferi soluţiona cererile de informaţii
privind salariile din sectorul privat pe măsura în care asemenea date sunt centralizate.
Un caz aparte îl reprezintă salariul pentru funcţiile publice unipersonale.
Potrivit unei opinii, accesul la acest gen de informaţii trebuie refuzat deoarece publicarea acestora conduce inevitabil la divulgarea salariului persoanei
ce deţine acea funcţie. Nu împărtăşim acest punct de vedere. Mai întâi vom
menţiona că o deducţie, mai exactă sau mai aproximativă, privind mărimea
salariului este posibilă nu doar în cazul funcţiilor unipersonale, dar şi în cazul
funcţiilor ce cuprind sute, mii de angajaţi. Astfel, dacă un ziar publică date,
oferite de ministerul culturii, privind salariile bibliotecarilor, evident putem
ajunge la concluzii mai mult sau mai puţin exacte privind salariul… vecinei de
scară care lucrează bibliotecar. Aşadar, argumentul nu rezistă. El mai denotă şi
aroganţă ori cei care justifică astfel refuzul la informaţii pun semnul egalităţii
între propria persoană şi funcţia pe care o deţin. Noi spunem altfel: angajaţii
vin şi pleacă iar funcţia, fie ea şi unipersonală, rămâne. Iar dacă vom lua în
calcul şi faptul că funcţiile unipersonale sunt, de regulă, funcţii de conducere,
interesul public pentru astfel de informaţii este şi mai justificat.
52
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Democraţiile occidentale oferă un argument irefutabil în sensul admiterii accesului la astfel de informaţii: indemnizaţia şefului statului, a prim-ministrului este
afişată chiar pe sit-ul oficial al preşedinţiei sau, după caz, al prim-ministrului.
Hotărârile de Guvern omise de la publicare
În materie de probare a restricţiei libertăţii de informare, Legea privind accesul la informaţie instituie regula ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (4) din lege, nu se vor impune restricţii ale libertăţii
de informare decât daca furnizorul de informaţii poate demonstra că restricţia
este reglementata prin lege organică si necesară intr-o societate democratică
pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei sau protecţiei securităţii naţionale şi că prejudiciul adus acestor drepturi şi interese ar
fi mai mare decât interesul public în cunoaşterea informaţiei. Această normă
reconfirmă unul din principiile statului democratic: accesul la informaţie este
regula, iar îngrădirea – excepţia.
Furnizorul de informaţii care refuză prezentarea informaţiei pe motiv de secret de stat trebuie să probeze respectarea principiului legalităţii secretizării.
Potrivit art. 6, alin (2) din Legea nr. 106-XIII din 17.05.1994 cu privire la
secretul de stat legalitatea secretizării informaţiilor constă în corespunderea
informaţiilor ce se secretizează prevederilor articolelor 5 şi 8 din lege. Art. 5
stabileşte informaţiile care pot fi atribuite la secret de stat iar art. 8 – modul
de atribuire a informaţiilor la secret de stat. Aşadar, furnizorul de informaţii
trebuie să numească:
1. conducătorii organelor administraţiei de stat (potrivit Nomenclatorului persoanelor cu funcţii de răspundere învestite cu împuterniciri de a atribui informaţiile la secret de stat) care au atribuit informaţiile respective la secret de stat;
2. domeniul şi categoria din cele enumerate în art. 2, respectiv art. 5, din Legea
cu privire la secretul de stat în care se încadrează informaţia respectivă;
3. punctul, subpunctul din Nomenclatorul informaţiilor ce sunt atribuite la
secret de stat în care se încadrează informaţia respectivă.
Adeseori furnizorii de informaţii nu fac faţă acestor rigori: informaţia secretizată nu se încadrează nicicum în domeniile prevăzute de art. 5 din Legea
cu privire la secretul de stat. Mai mult, Nomenclatorul informaţiilor ce sunt
atribuite la secret de stat nu a fost publicat. Şi atunci recurg la aceeaşi formulă
justificativă pe care a invocat-o şi CCCEC în cazul privind mărimea salariilor
53
Transparency International – Moldova
unor categorii de angajaţi ai CCCEC. Astfel, se afirmă că informaţia solicitată
constituie secret de stat şi se conţine într-o hotărâre de guvern iar, potrivit art.
3 al Legii nr. 173-XII din 06.07.1994 privind modul de publicare şi intrare în
vigoare a actelor oficiale, actul oficial al cărui conţinut constituie secret de stat
se comunică numai instituţiilor interesate.
Întru justificarea refuzului se face trimitere şi la Hotărârea Curţii Constituţionale
nr. 4 din 04.02.1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 22-23 din
04.02.1999). În această hotărâre Curtea Constituţională „menţionează că ele
(actele normative care conţin secret de stat n.n.) aşa cum prevede Legea privind
modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, nu se publică”.
Fără să avem veleitatea de a da lecţii de drept Curţii Constituţionale îndrăznim totuşi să spunem că această „menţionare” nu limpezeşte lucrurile, ba din
contra. Nepublicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor guvernului Republicii
Moldova rămâne unul din cele mai grave handicapuri ale democraţiei noastre
constituţionale. Această problemă nu a fost tranşată până în prezent iar interesul pentru informaţiile ce se conţin în hotărârile de guvern nepublicate nu
scade ci creşte.
Mai întâi precizăm că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, termenul „acte oficiale” include „legile promulgate de Preşedintele Republicii Moldova, hotărârile Parlamentului,
decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile guvernului, actele Curţii constituţionale şi ale Curţii de Conturi, actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, ale Băncii
Naţionale a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, actele
internaţionale”. Conform art. 3 din aceeaşi lege „actul oficial al cărui conţinut
constituie secret de stat intră în vigoare la data adoptării sau la data prevăzută
în el şi se comunică numai instituţiilor interesate. În cazul în care unele titluri,
capitole, articole ale actului oficial conţin secret de stat, acestea se omit la publicare, în locul lor indicându-se: „Secret de stat”.
Această lege însă este anterioară Constituţiei Republicii Moldova care, în art.
102 alin. (4), statuează că „hotărârile si ordonanţele adoptate de Guvern se
semnează de Prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publica în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. Nepublicarea atrage inexistenta hotărârii sau ordonanţei”. Legea
54
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Fundamentală este suficient de clara şi de precisă – in claris non fit interpretatio. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a Constituţiei, hotărârile de
guvern nu mai pot face parte din categoria actelor oficiale al căror conţinut
constituie secret de stat şi implicit sunt omise de la publicare. A fortiori nu
pot conţine secret de stat legile; sub aceeaşi sancţiune a inexistenţei, legile se
publică în Monitorul Oficial (art. 76 din Constituţie). Totodată, considerăm că
nu pot fi omise de la publicare pe motiv că conţin secret de stat nici decretele
Preşedintelui Republicii Moldova. Potrivit art. 94 alin. (1) din Constituţie, deşi
nu sub sancţiunea expresă a inexistenţei, şi decretele se publică în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova.
„Exemplul” Guvernului de a nu publica unele hotărâri sub pretextul secretului
de stat a avut efectul „bulgărelui de zăpadă” – administraţia publică centrală
de specialitate dar şi administraţia publică locală au omis şi ele de la publicare
o serie din propriile acte normative. Deşi de această dată nu a mai fost invocat
secretul de stat, motivul real a fost acelaşi pentru care nu sunt publicate multe
din hotărârile de guvern: lipsa suportului legal necesar unor acte normative
subsecvente.
La capătul acestui cerc vicios se situează Curtea de Conturi. Chiar dacă, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 312-XIII din 08.12.1994 privind Curtea de
Conturi, această autoritate are acces neîngrădit la acte, documente şi informaţii, conform alin. (3) din acelaşi articol, dacă Curtea de Conturi ia cunoştinţă
de informaţii care constituie secret de stat, aceasta este obligată să respecte
caracterul lor şi să le facă cunoscute numai autorităţilor împuternicite. În aceste condiţii, multe din hotărârile organului ce controlează modul de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice au fost omise
de la publicare sau au fost publicate fragmentar, pentru că informaţia la care se
face referire în ele se conţine în hotărâri de guvern secretizate.
Există câteva încercări ale autorităţilor de a schimba situaţia. Acestea însă
sunt inconsecvente şi contradictorii. Astfel, fiindcă multe din actele normative
omise de la publicare vizau sectorul economic iar numărul mare al acestora
devenise o frână în calea dezvoltării businessului mic şi mijlociu, în decembrie 2004 Parlamentul Republicii Moldova adoptă Legea nr. 424-XV privind
revizuirea şi optimizarea cadrului normativ de reglementare a activităţii de
întreprinzător. Criteriul de bază al revizuirii a fost publicarea în Monitorul oficial a actelor normative ale autorităţilor publice centrale. Mai mult cunoscută
55
Transparency International – Moldova
ca „ghilotina legislativă”, această lege are scopul ordonării cadrului normativ
ce reglementează doar activitatea de întreprinzător. Prin urmare, legiuitorul
refuză să ofere o soluţie generală pentru toate actele normative nepublicate, în
principal hotărâri de guvern, independent de obiectul reglementării acestora.
Mai trebuie oare să amintim că fiind el însuşi rezultatul corupţiei, hăţişul reglementărilor omise de la publicare la rându-i favorizează corupţia?
Un alt exemplu singular de sancţionare a secretizării ilegale îl oferă Curtea
Constituţională. La 8 iulie 2004 Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 782-37
„Despre reglementarea situaţiei în reţelele de telecomunicaţii ale Moldovei
” prin care obligă Camera Înregistrării de Stat să înregistreze societatea pe
acţiuni „Interdnestrcom”, iar Agenţia Naţională pentru Reglementare în
Telecomunicaţii şi Informatică, să elibereze aceleiaşi societăţi licenţele necesare pentru desfăşurarea activităţii. Hotărîrea nu a fost publicată pe ea aplicându-se menţiunea ”secret”. Prin Decretul nr. 1936-III din 27 iulie 2004,
Preşedintele Republicii Moldova a suspendat această hotărâre de guvern şi a
sesizat Curtea Constituţională. Pentru a dovedi neconstituţionalitatea hotărârii
nr. 782-37, autorul sesizării, printre alte argumente, a invocat şi faptul că „conferind hotărârii menţionate caracter secret , Guvernul a încălcat prevederile
art. 34 din Constituţie „Dreptul la informaţie”, iar prin modalitatea confidenţială de identificare a unui nou operator şi de acordare a licenţei a afectat transparenţa activităţii în domeniul telecomunicaţiilor...” Curtea Constituţională la
rândul ei a reţinut în Hotărârea sa nr. 21 din 02.09.2004 că „contrar art. 34
din Constituţie, care garantează dreptul la informaţie, guvernul a secretizat
Hotărârea nr. 782-37. Conform art. 34 din Constituţie, dreptul persoanei de
a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Mai
mult ca atât, autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a
persoanelor asupra treburilor publice”. Astfel, se mai spune în hotărârea Curţii
Constituţionale, secretizarea Hotărârii nr. 782-37 a creat o situaţie incertă în
domeniul dreptului şi accesului la informaţie, a afectat transparenţa activităţii autorităţii administraţiei publice centrale şi concurenţa loială... Curtea
Constituţională a declarat neconstituţională Hotărârea Guvernului nr. 782-37
din 8 iulie 2004.
Nu putem să nu întrebăm: de ce în cazul celorlalte hotărâri de guvern emise cu
parafa ”secret” cei în drept nu au sesizat Curtea Constituţională? În cazul acestora nu se încalcă art. 34 din Constituţie? Nepublicarea acestora nu afectează
56
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
transparenţa activităţii Guvernului? Această excepţie nu vădeşte consecvenţă
în apărarea dreptului la informaţie ci mai degrabă aplicarea selectivă a art. 34
din Constituţie.
Concluzia care se desprinde din cazurile prezentate este că soluţiile oferite sunt
mai degrabă paleative şi nu înlătură cauza problemei – neglijarea Constituţiei,
care statuează că nepublicarea hotărârilor de guvern atrage inexistenţa acestora.
Să încercăm şi o altă abordare a problemei. Aşadar, potrivit Constituţiei în
vigoare, hotărârile de guvern se publică în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova; nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii. Să admitem, însă, că nevoile de reglementare, ierarhia forţei juridice a actelor normative impun includerea unor informaţii ce constituie secret de stat în hotărârile de guvern.
Justifică aceste raţiuni de tehnică juridică neglijarea Constituţiei? În mod categoric – nu. Dificultatea poate fi rezolvată prin modificarea Constituţiei şi nu
prin încălcarea acesteia. Constituţia României, de exemplu, prevede în art. 108
„Actele Guvernului” că hotărârile care au caracter militar se comunică numai
instituţiilor interesate.
O soluţie ar fi consacrarea expresă în Constituţie a unei excepţii de la regula
publicităţii hotărârilor de guvern. Accentuăm însă: pentru a evita abuzurile se
impune o enumerare univocă şi limitativă a categoriilor de informaţii care pot
determina secretizarea hotărârilor de guvern. Altfel, ne putem din nou pomeni
în situaţii când sunt secretizate informaţii gen acordarea de licenţe sau mărimea salariilor.
Corupţia şi secretizarea ilegală merg mână în mână
O ultimă remarcă. Potrivit art. 8 alin. (3) din Legea cu privire la secretul de
stat, pentru a promova o politică unică de stat în domeniul secretizării informaţiilor Guvernul înfiinţează o comisie interdepartamentala pentru apărarea
secretului de stat, care întocmeşte Nomenclatorul informaţiilor ce sunt atribuite la secret de stat. Acest Nomenclator se aproba de către Preşedintele
Republicii Moldova, se dă publicităţii şi se revizuieşte în măsura necesităţii.
În Nomenclator se indică organele administraţiei de stat care sunt învestite
cu împuterniciri de a dispune de informaţiile în cauză. Alin. (4) al art. 8 mai
prevede că organele administraţiei de stat, ai căror conducători sunt învestiţi
cu împuterniciri de a atribui informaţiile la secret de stat, întocmesc nomenclatoare departamentale detaliate de informaţii ce urmează a fi secretizate. Aceste
57
Transparency International – Moldova
nomenclatoare includ informaţiile la care organele sus-numite au dreptul de
dispoziţie şi stabilesc gradul lor de secretizare. Nomenclatoarele date se aprobă de către conducătorii respectivi ai organelor administraţiei de stat şi nu se
dau publicităţii. Conform art. 9 alin. (1) din aceiaşi lege, drept temei pentru
secretizarea informaţiilor şi aplicarea menţiunii de secretizare pe documente,
produse şi lucrări este corespunderea lor:
a) Nomenclatorului informaţiilor ce sunt atribuite la secret de stat;
b) Nomenclatoarelor departamentale prevăzute de articolul 8 alin. (4).
Aşadar, nomenclatoarele – unul general şi public, celelalte departamentale şi secrete – îndeplinesc o funcţie esenţială în asigurarea legalităţii – informaţia nu poate fi secretizată dacă nu este prevăzută în ele. Deşi de la adoptarea Legii cu privire
la secretul de stat au trecut mai mult de 10 ani, Nomenclatorul informaţiilor ce sînt
atribuite la secret de stat, aprobat prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr. 147 din 5 iunie 1996, nu a fost publicat.
În lipsa Nomenclatorului dreptul de acces la informaţie nu poate fi exercitat nestingherit şi eficient. Consacrând caracterul public al acestuia, legiuitorul a urmărit
un dublu scop. Pe de o parte, a voit să excludă secretizarea abuzivă a informaţiilor, pe de altă parte, a oferit solicitantului de informaţii un instrument legal de
verificare a temeiniciei refuzului de acces la informaţie pe motiv de secret de stat.
Nepublicarea Nomenclatorului şi după 10 (!) ani de la adoptarea Legii cu privire
la secretul de stat nu mai poate fi pusă pe seama unor dificultăţi, a neglijenţei, ea
vădeşte intenţia de a încălca legea. Iar interesul urmărit este tocmai opus scopului legiuitorului prezentat mai sus.
Una din cauzele corupţiei, poate chiar principala cauză, este lipsa de transparenţă în
activitatea administraţiei publice. Acest adevăr este recunoscut şi în Strategia naţională de prevenire şi combatere a corupţiei aprobată prin Hotărârea Parlamentului
Republicii Moldova nr. 421- XV din 16 decembrie 2004 în care printre cauzele
instituţionale ale corupţiei sunt evidenţiate şi lipsa de transparenţă în activitatea
administraţiei publice centrale şi locale, în organele de drept, libertatea excesivă acordată factorilor de decizie, posibilitatea redusă de demascare a persoanelor
corupte… Această constatare de fapte este şi o recunoaştere implicită a îngrădirii
accesului la informaţie.
Ani la rând deja, Puterea promite deschiderea sistemului de guvernare către
cetăţeni. Atitudinea autorităţilor, faptele concrete ale acestora probează, însă,
contrariul. Mai poate fi vorba de respectarea dreptului la informaţie prevăzut de
58
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
art. 34 din Constituţie când este încălcat art. 102 din aceeaşi Constituţie ce prevede
publicarea hotărârilor de guvern sub sancţiunea inexistenţei? Mai poate fi vorba
de legalitatea secretizării cînd în detrimentul prevederilor Legii nr. 106-XIII cu
privire la secretul de stat nu este publicat Nomenclatorului informaţiilor ce sunt
atribuite la secret de stat?
De altfel, în condiţiile nepublicării Nomenclatorului este imperioasă o revizie a
întregii informaţii secretizate de la adoptarea Legii cu privire la secretul de stat şi
până în prezent.
Cine trebuie să demareze acest control? Răspunsul îl găsim în aceeaşi Lege
cu privire la secretul de stat. Potrivit art. 30 alin. (1) supravegherea respectării
legislaţiei la asigurarea apărării secretului de stat şi legalităţii deciziilor luate
în legătură cu aceasta o exercită Procurorul Republicii Moldova şi procurorii
subordonaţi lui.
Centrul de Investigaţii Jurnalistice, 05.05.2006
Любишь бюджетные деньги тратить, люби и чеки
собирать
Стать дипломатом и представлять интересы государства за рубежом
– мечта любого выпускника факультета международных отношений. Но,
как свидетельствует практика, карьеру дипломата можно сделать и без
диплома об окончании МГИМО. Уроженцам Гагаузии В.Ф. Эртурул и
И.Г.Бургуджи в детстве снились разные сны, но даже в самом сказочном
сновидении они не могли себя представить в качестве послов.
Но, как говорится, «мы рождены, чтоб сказку сделать былью», но чтобы данное утверждение поэта воплотилось в жизнь, В.Ф. Эртурул и И.Г.
Бургуджи пришлось долго ждать. Звездный час пробил для них в октябре
1999 года. Депутаты Народного Собрания созыва тех лет приняли постановление, которым В.Ф. Эртурул была назначена Главой представительства Гагаузии в Республике Турция, а И.Г. Бургуджи занял такую же
должность в Приднестровье.
Чем заниматься представителям, на какие средства будут существовать
представительства было не ясно, т.к. Исполком Гагаузии не утвердил
положение о учрежденных представительствах. Более того, представи59
Transparency International – Moldova
тельства не были зарегистрированы в государственной регистрационной
палате. Несмотря на данные обстоятельства, Народное Собрание в сентябре 2001 года принимает постановления, которым обязывает Исполком
Гагаузии выделить представительству в Турции 256000 леев, представительству в Приднестровье полагалось 81900 леев. Из какой сметы расходов исходили, выделяя данные суммы непонятно, впрочем и смет-то, как
таковых, в природе не существовало.
Контрольно-ревизионный отдел управления финансов Гагаузии, проверив порядок выделения в 2001 г. денежных средств на содержание представительства Гагаузии в Турции, вынес вердикт – бюджетные деньги
были потрачены по нецелевому назначению.
В представленном, так называемом, финансовом «отчете» В.Ф. Эртурул
представила расходы по оплате арендуемой ей квартиры и оплате услуг,
а вот о расходах на представительство Гагаузии не было обмолвлено ни
слова. «Дипломат» из автономии, например, представила в качестве доказательства использование бюджетных средств счета фактуры по оплате
коммунальных услуг за один и тот же период, но… по разным адресам.
Арендовала квартиру она на улице Кырымлы Азис, а услуги по воде и
канализации оплачивала по адресу улица Мустафа Кемаль, услуги связи оплачивались по адресу улицы Тевфик Бахарналас. За аренду помещений для проведения пресс-конференций (дипломат все-таки!) было
израсходовано 5250 долларов США, однако ни договоров об аренде, ни
платежных документов, подтверждающих оплату аренды, представлено
не было. Подобным образом В.Эртурул «отчиталась» и о расходовании
7800 американских долларов по графе расходов «заработная плата». На
приобретение канцелярских товаров представительство израсходовано 1750 долларов США (видимо пользовались исключительно ручками
«Паркер»), однако данный вид расходов не подтвержден ни чеками, ни
актами закупки, ни квитанциями.
В 2001 году представительству Гагаузии в Турции из бюджета автономии
было перечислено 256000 леев, т.е. 19900 долларов США, в представленном «отчете» В.Ф. Эртурул фигурирует сумма 24810 долларов. Видимо
«дипломат» расходовал средства из собственного кармана, вот это патриотизм, вот это альтруизм и самопожертвование!
60
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Другой гагаузский посланник И.Г.Бургуджи на содержание представительства в Приднестровье израсходовал 81900 леев, выделенных из бюджета автономии. Однако он, в отличие от В.Ф.Эртурул даже липовых
справок для отчета не представил.
Прокуратура Гагаузии в интересах государства. относящихся к взысканию в доход незаконно приобретенного имущества обратилась с исковым заявлением в суд. Принятыми решениями Комратский районный суд
взыскал с В.Ф.Эртурул 256000 леев, и с И.Г.Бургуджи 81900 леев в доход
бюджета Гагаузии.
Александр Волков, Вести Гагаузии, 23.05.2006
O mie şi una de nopţi
Fondul de rezervă al guvernului, „lampa lui Aladin” a
partidului lui V. Voronin
„Monitorul Oficial al R. Moldova” îţi oferă o lectură foarte captivantă, cu
condiţia să citeşti atent, inclusiv printre rânduri. Nu poţi să nu rămâi intrigat,
de exemplu, când afli că la 28 aprilie 2005, când şeful PCRM era bine-mersi
reinstalat de coaliţia roş-oranj în fruntea ţării, guvernul Tarlev decide să aloce,
din Fondul de rezervă, circa 82 mii de lei „pentru acoperirea cheltuielilor aferente organizării acţiunilor protocolare prilejuite de expirarea mandatului dlui
V. Voronin”, acţiuni care au avut loc … pe 11 martie. Nu e greu să ghiceşti la
ce fel de „acţiuni protocolare”, plătite din bani publici, s-au dedat Voronin &
Co în vinerea de după alegerile parlamentare din 6 martie…
Aladin-Voronin şi ginnul Tarlev
Nu e o noutate că în R. Moldova o bună parte din banii publici se cheltuiesc
aiurea, după bunul plac al guvernanţilor, şi nu în strictă conformitate cu legea,
şi că nimeni nu ajunge pe banca acuzaţilor pentru aceasta. Presa a semnalat
numeroase cazuri de utilizare frauduloasă, ilegală, netransparentă şi pe principii clientelare a mijloacelor bugetare – cazul „Skoda”, cazul „apartamentul
E. Ostapciuk” etc. Dar tot jurnaliştii şi redacţiile, şi nu funcţionarii care au
admis cu bună ştiinţă încălcările, sunt acei care se aleg cu dosare de judecată
– pentru „dezinformare, defăimare, încălcarea onoarei şi demnităţii”. Ba chiar
se întâmplă ca ziariştii să o ia şi cu ranga-n cap.
61
Transparency International – Moldova
Un „recordman” adevărat la
împărţirea ilegală a banilor
publici este cabinetul de miniştri. Chit că are de unde lua
şi da – există doar faimosul
şi misteriosul sac fără fund
şi fără control, numit Fondul
de rezervă al guvernului
(FRG), o adevărată „lampă a
lui Aladin”, din care, la atingerea preşedintelui Voronin,
iese ginnul cu chip de Tarlev
care-i satisface toate dorinţele…financiare. Dintr-un fond prevăzut pentru acoperirea unor cheltuieli în cazuri excepţionale, FRG s-a transformat într-o „lădiţă
fermecată” din care sunt achitate plimbările peste hotare ale conducerii de vârf,
se organizează „primiri” mai puţin oficiale la Cricova a delegaţiilor străine,
sunt sponsorizate tot soiul de „daraveli ale culturii”, se finanţează „actele de
caritate” ale soţiei preşedintelui, sunt acoperite cheltuieli dubioase ale „presei
deetatizate” etc. Procedura e simplă – Aladin freacă lampa fermecată, ginnul
iese şi pune la vot, miniştrii ridică mâinile şi deciziile sunt „adoptate unanim”.
Prezentăm mai jos date concrete, spicuite din chiar hotărârile de guvern. Am
răsfoit toate ediţiile de „Monitorul Oficial” din 2005 şi din primul trimestru al
anului curent şi am calculat cât, cui şi pentru ce a dat guvernul din FRG. Nu pretindem că am calculat totul cu exactitate de până la un leu, de aceea, în cazul în
care cei vizaţi în articol au alte calcule şi opinii, îi invităm să ni le prezinte…
Cât ne costă preşedintele Voronin?
În Legea bugetului de stat pentru anul 2005, pentru Aparatul preşedintelui R.
Moldova au fost alocate 10,2 mln. de lei, sumă care ar fi trebuit să ajungă (dacă
Ministerul Finanţelor, care elaborează bugetul de stat, pretinde că poate face
planuri financiare) pentru tot ce ţine de activitatea şefului statului – salariu,
maşini de serviciu, primirea delegaţiilor, vizite oficiale şi de lucru etc. Dar,
în realitate, V. Voronin şi aparatul lui ne-au costat mai mult în 2005 cu vreo
3,7 mln. de lei. Cam atâta s-a cheltuit suplimentar, din Fondul de rezervă al
guvernului, pentru şeful statului. Din această sumă, peste 2,6 mln. de lei s-au
dus pe vizitele oficiale şi plimbările neoficiale ale şefului statului, 18 la nu62
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
măr, peste hotare: în Israel, Ucraina, România, Polonia, Belgia, Franţa, Rusia,
SUA, Ţările Baltice, Grecia, Croaţia. Cel mai des, de cinci ori, V. Voronin
l-a vizitat pe prietenul de la Kiev V. Iuşcenko. La fiecare dintre aceste vizite
de o zi, pentru deservirea avionului special, s-a cheltuit între 75 mii şi 98
mii de lei. La celălalt omolog vecin, Traian Băsescu, V. Voronin a fost mai
rar. E curios faptul că la 11 mai pentru deservirea avionului special pe ruta
Chişinău-Bucureşti-Chişinău s-au cheltuit 82,5 mii lei, iar la 10 decembrie
aceleaşi servicii au costat deja 123 mii! S-o fi scumpit atât de mult în jumătate
de an carburanţii pentru aeronave?
Pentru toate călătoriile şefului statului banii au fost alocaţi după consumarea
evenimentului, ceea ce înseamnă că la momentul când s-au făcut cheltuielile lipsea temeiul legal pentru aceasta (principiul de a adopta hotărâri privind
alocarea banilor după ce aceştia au fost deja cheltuiţi este aplicat de guvern
la majoritatea hotărârilor ce ţin de utilizarea mijloacelor din FRG). Totodată,
deducem că o bună parte din vizitele peste hotare ale lui Voronin (ca şi ale
premierului V. Tarlev sau ale ministrului de Externe A. Stratan, de altfel) nu
sunt planificate din timp, ci apar spontan. De ce? Să ne răspundă Ministerul
Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), căci el e responsabil, după
cum e indicat chiar în titulatură, de politica externă a statului, deci şi de planificarea din timp a vizitelor preşedintelui. Cel puţin, a vizitelor oficiale. Am
dori să ştim, bunăoară, de ce nu au fost planificate din timp cheltuielile pentru
vizita oficială a lui Voronin în Israel (21-23 noiembrie 2004), din care cauză
suma de 435,7 mii de lei a trebuit să fie acoperită din FRG pentru 2005. Sau
de ce pe banii publici au călătorit la Tel-Aviv nu numai membrii delegaţiei
oficiale, ci şi câţiva jurnalişti de la posturi de televiziune private şi de la ziare
„deetatizate”. Or, costurile respective, după cum se procedează în toată lumea,
ar fi trebuit să le suporte instituţiile de presă care i-au delegat.
O altă întrebare, la care ar trebui să răspundă preşedinţia şi guvernul (MAEIE)
este dacă se face o evaluare a eficienţei numeroaselor vizitelor peste hotare a
conducerii de vârf a ţării şi a impactului acestora asupra politici externe a statului. Bunăoară, în ce măsură a fost justificată cheltuirea din FRG a circa 300
mii de lei pentru plecarea lui V. Voronin la şedinţa Consiliului şefilor de statemembre ale CSI, care a avut loc la 26 august 2005 în or. Kazan, F. Rusă, şedinţă
care i-a servit doar ca pretext lui V. Putin pentru a-i aduna pe liderii CSI-şti la
sărbătoarea prilejuită de aniversarea de o mie de ani de la fondarea or. Kazan.
63
Transparency International – Moldova
Ceremonia de expirare a mandatului a costat 83 de mii
Dacă acoperirea cheltuielilor pentru vizitele peste hotare mai poate trece cumva ca fiind în corespundere cu Regulamentul privind utilizarea mijloacelor
FRG (deşi acestea sunt admise doar ca excepţie, în cazul insuficienţei mijloacelor prevăzute în bugetul de stat), apoi acoperirea cheltuielilor prevăzute în
Hotărârea guvernului nr. 371, din 28.04.05, este de-a dreptul ilegală. În conformitate cu hotărârea respectivă, executivul a alocat din FRG peste 211 mii de
lei pentru ceremoniile de învestire a şefului statului, din 7 aprilie 2005, precum
şi circa 83 mii de lei – pentru acţiunile prilejuite de ... expirarea mandatului lui
V. Voronin, organizate la 11 martie 2005. Hotărârea de guvern nu precizează
pentru ce anume s-au cheltuit aceste sume.
Mai menţionăm că tot din FRG, contrar regulamentului de utilizare, au fost
luaţi şi banii pentru recepţiile oferite de şeful statului cu ocazia sărbătorilor de
iarnă pentru şefii misiunilor diplomatice, deputaţi şi membri ai executivului:
la 21 ianuarie 2005 – vreo 86 mii de lei, la 27 ianuarie 2006 – peste 100 mii
de lei.
Nu este legală nici alocarea din FRG a 606 mii de lei pentru acoperirea cheltuielilor legate de procurarea mobilierului şi amenajarea sălii de audienţă a
Preşedintelui R. Moldova, doar dacă nu atribuim aceasta la categoria „alte
cheltuieli cu caracter imprevizibil”. Să înţelegem că cetăţenii brusc au început
să dea năvală la preşedinţie, au umplut impunătoarea clădire cu geamuri fumurii şi a fost nevoie de urgenţă să fie amenajată o nouă sală de audienţă, cu toate
nou-nouţe în ea. Sau e vorba totuşi despre gusturile boiereşti ale lui Voronin,
binecunoscuta lui slăbiciune pentru lux?
Printre hotărârile din 2005 figurează şi una (nr.878, din 19.08.05) care prevede
acoperirea cheltuielilor în valoare de 114 mii de lei pentru o vizită pe care a
întreprins-o Voronin la Mineralinîe Vodî, F. Rusă, în perioada 15-17 martie
2002. Cu ce scop a întreprins Voronin o vizită (care nu e denumită nici oficială,
nici de lucru, deci iese că a fost una privată?) în acest oraş balnear şi de ce abia
peste trei ani sunt acoperite cheltuielile? De ce Curtea de Conturi nu se arată
interesată de acest mister?
Tot în 2005, din FRG, a fost alocat un sold de 4400 de lei pentru acoperirea
cheltuielilor aferente vizitei lui V. Voronin în România, la 12 noiembrie 2004.
Nu am găsit hotărârea care prevede suma totală cheltuită pentru această vizită.
64
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Vom face abstracţie de detalii, doar vom aminti că Voronin a mers atunci, însoţit de un alai de curteni comunişti evlavioşi, într-o călătorie privată la Putna,
mînat de un „dor electoral” de a se închina la mormântul lui Ştefan cel Mare
şi Sfânt.
Probabil, spiritul creştinesc şi dorul de locuri sfinte al şefului statului se accentuează, în special, toamna. La 9 octombrie 2005 Voronin a întreprins o vizită
de suflet (pardon, de lucru, că aşa scrie în Hotărârea de guvern nr.1069, din
07.10.05) în Grecia, unde nu s-a întâlnit cu omologul său, ci cu călugării de pe
Muntele Athos. Pentru vizită s-au cheltuit doar …1100 de lei, dacă e să credem hotărârii menţionate. Cum a putut ajunge, pe calea aerului, şeful statului
în Grecia şi înapoi în Moldova, cu numai 1100 de lei, e o enigmă. Gurile rele
spun că l-ar fi sponsorizat, ca pe un bun prieten, omul de afaceri grec Zisis.
Întrebarea e cam de ce a cheltuit dl Zisis atîta bănet pentru Voronin, au nu
cumva a avut vreun interes? Şi dacă Voronin a plecat în Grecia pe banii unui
om de afaceri, apoi cum se numeşte aceasta în limbaj juridic?
Nici Tarlev nu ne costă mai ieftin
Având cheia de la Buget în buzunar, premierul Vasile Tarlev a fost totuşi modest şi nu şi-a permis să cheltuiască mai mult decât şeful statului pentru vizitele peste hotare. Dar cu toată modestia proverbială a primului-ministru, alocaţiile din FRG pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de vizitele sale în străinătate
în 2005 şi în primul trimestru al anului curent s-au ridicat la „doar” circa 1,2
mln. de lei. V. Tarlev a călătorit din contul FRG la Bruxelles, în Macedonia,
Ucraina, Georgia, Belarus, România, Slovacia. Întrebarea care se pune e următoarea: de ce toate vizitele premierului nu au fost planificate? Căci nu e
vorba că a plecat la vreo înmormîntare, care nu poate fi prevăzută…
Milioane pentru ordine şi medalii aduse din Rusia
Regulamentul de utilizare a FRG nu prevede alocarea de mijloace financiare
pentru fabricarea de ordine, medalii sau distincţii de alt gen. Cu toate acestea,
în 2005, guvernul a fost foarte generos şi a dat câteva milioane în acest scop.
Astfel, prin hotărârile nr.l484, din 31.12.04, şi nr.789, din 01.08.05, au fost
alocate 1 mln. 374 mii de lei „pentru confecţionarea, transportarea şi importarea a 3000 de însemne ale Ordinului „Credinţă Patriei”. Ordinul a fost instituit la iniţiativa lui Voronin, în iulie 2004, conferindu-se, în special, pentru
65
Transparency International – Moldova
reprezentanţii structurilor de forţă. Dacă faci o simplă operaţie de împărţire,
constaţi că un ordin, confecţionat din tombac şi având un diametru de 45 mm,
costă circa 460 de lei!
În baza unei alte hotărâri, nr.305, din 21.03.05, au fost alocate circa 616 mii
pentru confecţionarea colanelor pentru „Ordinul Republicii”, a baretelor pentru însemnele titlurilor onorifice, precum şi pentru tipărirea brevetelor aferente
distincţiilor renovate. Renovările respective au fost adoptate de parlament, la
fel, la propunerea şefului statului.
Alte 1 mln. 233 mii de lei au fost alocate din FRG, în baza hotărârii nr.335,
din 23.03.05, „pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de confecţionarea, transportarea şi importarea din F. Rusă a medaliei jubiliare „60 de ani de la Victoria
în Marele Război pentru Apărarea Patriei 1941-1945” şi a cutiilor capitonate
aferente”. Hotărârea nu stipulează câte anume medalii au fost aduse, care este
costul unei unităţi şi unde anume au fost confecţionate.
Când mii de pensionari, inclusiv veterani, abia dacă leagă tei de curmei să nu
moară de foame, cât de moral e să cheltuieşti, încălcând legislaţia, circa 3,2
mln. de lei pentru ordine şi medalii „importate”?
700 de mii pentru „Orăşelul” primei doamne
Potrivit regulamentului, din FRG poate fi acordat ajutor financiar unor asociaţii obşteşti numai în cazuri excepţionale. Hotărârea nr. 548, din 07.06.05, nu
specifică ce caz excepţional a determinat cabinetul Tarlev să aloce din fondul
de rezervă 700 mii de lei pentru Organizaţia „Orăşelul Copilăriei”, patronată
de prima doamnă a ţării, soţia preşedintelui, Taisia Voronin… Amintim că deschiderea solemnă a “orăşelului” s-a făcut în decembrie 2004, în toiul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. E o coincidenţă?
Nu a fost uitat nici răposatul Gh. Benderschi
Pentru funeraliile răposatului Gheorghe Benderschi, decedat în februarie 2005
într-un accident rutier, guvernul a alocat din FRG 38,6 mii de lei. La alegerile
parlamentare din 2005, Gh. Benderski figura pe locul 38 în lista comuniştilor.
Notăm în această ordine de idei că pentru organizarea funeraliilor actorului
Sandri Ion Şcurea din FRG au fost alocate 25 mii de lei, iar pentru cele ale
artistului plastic Mihail Petric – 14,7 mii. Nu comentăm.
66
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Peste 1,3 mln. lei pentru Ilenuţa Burghilă
La categoria cheltuielilor ilegale trebuie trecute şi cele 1 mln. 137 mii de lei
alocate din FRG pentru Proiectul „Caravela culturii”, al cărei „căpităneasă”
este interpreta Lenuţa Burghilă. De la bun început presa a exprimat rezerve
faţă de acest proiect, intuind scopurile propagandistice evidente ale acţiunii respective, desfăşurate „sub înaltul patronaj al preşedintelui Voronin”. Guvernul
a alocat, la 16.09.05, suma de 328 mii de lei pentru desfăşurarea proiectului
în august-decembrie 2005, iar la 17.11.05, alte 809 mii de lei, inclusiv pentru
confecţionarea unei scene mobile.
Cheltuieli … „confidenţiale”
Sume enorme sunt cheltuite la capitolul „confidenţial” (în total, 18 hotărâri).
Din câte ştim, gestionarea banilor publici nu poate fi o chestiune confidenţială.
(Redacţia a expediat în acest sens o scrisoare premierului Tarlev, pe care o
reproducem.)
Iată lista celor care au beneficiat, în mod „confidenţial”, de sume mari din
FRG: Ministerul Economiei şi Comerţului -35.4 mii lei; Ministerul Afacerilor
Interne – 149.2 mii lei; Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare
Umanitare – 3.4 plus 22.7, plus 57, plus 15.4, plus 168.8, plus 22.3, plus 19.5,
plus 32.8, plus 11.8, plus 1289.4 mii lei; Serviciul de Informaţii şi Securitate
– 108.2 plus 103.7 mii lei; raionul Dubăsari – 600 mii lei; raionul Făleşti – 228
mii lei; raionul Teleneşti – 6.5 mii lei; raionul Căuşeni – 421 mii lei. În total,
din FRG s-au cheltuit „confidenţial” 3.295.100 de lei.
Alina Ţurcanu, TIMPUL, 09.06. 2006
STATUL-URECHE
Cine şi cum interceptează convorbirile telefonice în R. Moldova?
Telefoanele mobile au urechi. Oamenii de afaceri, ziariştii, politicienii şi persoanele influente din lumea interlopă evită să discute subiecte importante la telefonul mobil sau, în cazuri de maximă urgenţă, vorbesc codificat, astfel încât mesajul să fie înţeles doar de ei, în ciuda celuia care stă cu urechile ciulite la aparatul
de interceptat. Oamenii ţin la relaţiile, proiectele lor şi vorbesc codat la telefon,
pentru că ştiu că pot fi spionaţi oricând, fără să simtă sau să afle acest lucru.
67
Transparency International – Moldova
„Cel protejat, este salvat”, cam acesta este principiul de care ar trebui să se
conducă cei care vor ca discuţiile lor telefonice să nu fie ascultate de perechi
străine de urechi. Astăzi, comunicaţiile private sau de stat, prin telefonia fixă,
mobilă, fax sau modem în Moldova sunt extrem de vulnerabile. Cu aparatură
artizanală sau cumpărată din străinătate (inclusiv şi prin Internet), cu sprijinul firmelor specializate sau chiar al judecătorilor, oricine dintre noi poate
fi spionat în mod sistematic. Cum anume se întâmplă acest lucru, aflaţi din
investigaţia ce urmează. Informaţia din articol a fost oferită de reprezentanţi ai
structurilor de forţă, judecători, avocaţi, foşti lucrători de investigaţii operative
numele cărora nu-l divulgăm din motive de securitate personală.
Metoda nr. 1: Strecurarea unor numere de telefoane străine anchetei
Aşadar, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Ministerul Afacerilor Interne,
Ministerul Apărării, Serviciul Pază şi Protecţie de Stat, Departamentul Vamal
şi Departamentul Instituţii Penitenciare sunt instituţiile care, potrivit legii, au
dreptul să intercepteze convorbirile telefonice fixe sau mobile.
Regula de aur de care ar trebui să se conducă aceste instituţii este următoarea:
convorbirile telefonice pot fi interceptate doar în urma acceptului dat de judecătorul de instrucţie, printr-o decizie judecătorească. La rândul său, judecătorul poate da undă verde pentru filare doar în cazul unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave sau excepţional de grave. Altfel spus,
pot fi interceptate discuţiile celor bănuiţi de omoruri, violuri...., infracţiuni ce
prevăd privaţiune de libertate de la 20 de ani în sus. Deci, schema legală pentru
interceptare ar fi următoarea: procurorul vine la judecător cu o cerere motivată
de ascultare a unuia sau a câtorva numere de telefon, proprietarii cărora sunt
bănuiţi de comiterea unor infracţiuni deosebit sau excepţional de grave. În
cadrul unei şedinţe secrete de judecată, la care sunt prezenţi doar procurorul şi
judecătorul, acesta din urmă ia decizia de a asculta sau nu convorbirile cetăţeanului X sau Y. Având decizia judecătorului, lucrătorul operativ de investigaţii
merge la compania de telefonie (mobilă sau fixă) şi obţine înregistrarea discuţiilor solicitate sau ascultă, în direct, convorbirea cerută.
Autorizaţia judecătorului poate fi uneori doar în aparenţă legală. Judecătorul
nu verifică cine sunt posesorii numerelor de telefoane expuse pentru interceptare şi dacă într-adevăr aceştia sunt parte din dosarul penal în baza căruia e
solicitată ascultarea convorbirilor. Prin urmare, în lista pentru interceptare pot
68
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
fi strecurate cu uşurinţă numerele de telefon ale unor oameni de afaceri, politicieni sau alte persoane, care prezintă interes pentru anumite cercuri. Câteva
surse ne-au spus că pe această cale au obţinut mai multe interceptări ale discuţiilor telefonice de pe mobil. Aceleaşi surse ne-au prezentat un alt tertip de
interceptare cvasilegală. Şi anume, în solicitarea de interceptare se lasă un
spaţiu gol imediat după şirul de numere de telefoane prezentate judecătorului.
Acesta avizează ascultarea acestor numere, prezintă actul respectiv procurorului, după care în listă sunt trecute alte numere de telefon despre care judecătorul nu ştie nici cu spatele.
Metoda nr. 2: Ordonanţa arbitrară a procurorului
În afară de aceste două căi de filare telefonică, mai este una care implică mai
puţine persoane şi, prin urmare, un efort mai mic. Codul de Procedură Penală
permite procurorului, ce-i drept în cazuri excepţionale, dreptul de a intercepta
convorbirile telefonice fără a solicita decizia judecătorului. Mai exact, procurorul poate emite de unul singur o ordonanţă, cu care merge la compania de
telefonie pentru a asculta discuţia telefonică dorită. De exemplu, procurorul a
aflat că azi la orele 18.00 inculpatul X va avea o discuţie telefonică cu presupusul infractor Y. Mai sunt două ore până la această convorbire importantă,
timp în care nu poate fi găsit judecătorul, şi atunci procurorul emite ordonanţa
şi interceptează conversaţia dorită. Ulterior, judecătorul este informat despre
această ordonanţă şi o aprobă sau nu. Nu de fiecare dată însă judecătorul cunoaşte acţiunile procurorului, deoarece compania de telefonie mobilă sau fixă
nu face sesizări în acest sens (verificarea activităţii organelor de stat nu ţine de
competenţa ei) şi nici procurorul nu vrea să-şi complice existenţa. Asemenea
prevederi legale lasă loc de multă manevră pentru interceptarea fără probleme
a discuţiilor telefonice atât a infractorilor, cât şi a concurenţilor economici sau
a oponenţilor politici.
Metoda nr. 3: Filarea telefonică făcută de angajaţii companiilor de telefonie mobilă sau fixă
Soţul Elenei P. este angajat al uneia dintre cele două companii de telefonie mobilă ce activează în R. Moldova şi o bănuia o vreme pe soţia sa de infidelitate.
Pentru a se convinge de acest fapt i-a interceptat un timp discuţiile telefonice
şi i-a citit toate mesajele primite şi expediate. Bănuiala soţului nu s-a adeverit,
în schimb, a fost încălcată confidenţialitatea discuţiilor telefonice, garantată de
69
Transparency International – Moldova
operatorul de telefonie mobilă tuturor abonaţilor săi. Fireşte, asemenea cazuri
nu ajung la conducerea companiei de telefonie, deşi ele există şi lasă loc de
abuzuri. Or, locul soţiei poate fi preluat de oricine dintre noi.
De fapt, nici o reţea de telefonie mobilă nu asigură o securitate deplină a convorbirilor, deoarece, prin însăşi structura lor, telefoanele mobile sunt vulnerabile în faţa interceptărilor. Dezvoltarea tehnologică face posibilă existenţa
unor funcţiuni mai mult sau mai puţin ascunse ale mobilelor telefonice, care
permit transformarea acestora în dispozitive de interceptare a discuţiilor, fără
ştirea posesorului.
Metoda nr. 4: Şantajul interlocutorilor
Cei care nu reuşesc să obţină înregistrarea prin nici una din aceste căi, mai
au o posibilitate. Ei pot căpăta descifrarea convorbirilor telefonice, mai exact
lista desfăşurată a convorbirilor telefonice de pe mobil sau fix (numerele de
telefon apelate sau recepţionate, ziua, ora şi durata discuţiilor telefonice). Ea
poate fi obţinută mult mai simplu decât înregistrarea discuţiei: apelezi direct la
unii angajaţi cunoscuţi din cadrul companiei sau la poliţişti, anchetatori care
prin natura profesiei au stabilit relaţii de colaborare/amiciţie cu anumiţi operatori de telefonie. Această listă este o bună bază de date pentru cei care stau
cu ochii pe proprietarul numărului de telefon. Bunăoară, vezi că în ziua cu
pricina proprietarul a avut mai multe discuţii cu un alt abonat. Îl suni pe cela,
fixezi întâlnire, te prezinţi că eşti de la o instituţie operativă de investigaţii
(procuratură, SIS, poliţie ş.a.) şi prin tactici abile, inclusiv şantaj, îl determini
să povestească, fir-a-păr, subiectul discuţiei cu persoana pe care o filezi.
Fireşte, descifrarea şi înregistrarea arbitrară (ilegală) a convorbirilor telefonice este riscantă pentru intermediari, pentru cei care o fac şi, prin urmare,
costă bani. În prezent, preţul mediu al unei descifrări (ilegale, fireşte) este de
100-200 de dolari, pe când taxa pentru înregistrarea unei discuţii telefonice
oscilează între 200-800 de dolari, chiar şi mai mult. Preţul variază în funcţie
de persoana filată şi de importanţa discuţiei.
SIS poate intercepta, din oficiu, orice număr de telefon fix
Discuţiile de la telefonul staţionar par a fi cel mai uşor de ascultat. În fiecare
sector al oraşului sunt mai multe cutii metalice, aşa-zisele safeuri ale liniilor
telefonice fixe din perimetrul dat. În ele ai acces la linia oricărui număr de
70
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
telefon din cartier. Aceste cutii pot fi deschise de operatorii/tehnicienii de la
„MoldTelecom”, dar şi de spărgătorii de lacăte. După ce ai deschis nu-ţi rămâne decât să identifici linia pe care vrei să o asculţi, să te conectezi cu un circuit
suplimentar peste circuitul abonatului supravegheat şi să asculţi sau să înregistrezi nestingherit discuţia care prezintă interes. Alte modalităţi de interceptare sunt conectarea unui aparat de înregistrare pe un circuit sau prelungirea
circuitului respectiv pe o linie liberă (supranumită „linie albă”). Mecanismul
e acelaşi ca şi atunci când cu ajutorul prelungitorului îţi pui în altă cameră un
telefon suplimentar la linia telefonică de acasă. Cei care alege această metodă,
de regulă, dezactivează microfonul, pentru a nu le fi auzită respiraţia sau alte
zgomote care i-ar deconspira.
Aparatele de interceptare ale convorbirilor telefonice fixe sau, prin radioemiţător, de la o distanţă de 200 metri sunt relativ simple ca structură şi pot fi confecţionate pe cale artizanală de către specialiştii în radioelectronică. Asemenea
tehnică poţi găsi, e drept nu chiar deschis, la Piaţa Universală (din str. Pan
Hallipa), supranumită „Pticika”. Costul unui aparat variază între 50 şi 150
lei. Capacitatea lui de interceptare depinde de baterii. Sistemele sofisticate de
interceptare, inclusiv cele cu laser, ajung să coste până la 10 mii de dolari.
Angajaţilor de la SIS le este şi mai uşor să intercepteze discuţiile ce au loc de
la telefonul staţionar. Lor le este asigurat din oficiu accesul la orice număr fix
din Chişinău, dar şi din republică. Există o regulă fără excepţii, care se respectă de la lansarea primelor linii telefonice în R. Moldova, şi care presupune
următoarele: atunci când se deschide o nouă linie telefonică, în afară de firele
trase în sectorul dat al oraşului/republicii, se trage şi la SIS un fir, de unde lucrătorii acestei instituţii pot intercepta în orice oră de zi sau noapte conversaţia
telefonică dorită. Angajaţii SIS au acces şi la liniile telefonice formate din trei
sau patru numere. Cele din trei numere sunt destinate miniştrilor şi asigură
comunicarea dintre ei. Bunăoară, atunci când ministrul de Finanţe se află în
biroul său şi vrea să obţină o informaţie direct de la colegul său de la Externe,
formează un număr din trei cifre şi discuţia are loc. Numerele din patru cifre sunt destinate convorbirilor internaţionale cu şefi de state, prim-miniştri,
preşedinţi de parlament. Aceste discuţii sunt mult mai dificil de interceptat,
deoarece lasă urme evidente de filare. Specialiştii ne-au spus că datorită particularităţilor tehnice ale acestor linii este vizibilă orice intrare sau ieşire din
canalul de transmisie.
71
Transparency International – Moldova
Jaluzele şi geamurile fumurii bruiază filarea telefonică
În afară de aceste metode de interceptare directă a convorbirilor telefonice,
există altele care pot fi făcute de la distanţă. Cel mai la modă, dar şi disponibil instrument de interceptare, este emiţătorul/microfonul modulat (aşa-zisul
„juciok”) care este plasat în încăperea în care are loc discuţia şi poate fi mascat într-un bec electric, fax, telefon, telecomandă, ceas, carte, în orice obiect.
Dispozitivul înregistrează toate discuţiile din încăpere, ascultarea lor fiind posibilă de la distanţă. De regulă, emiţătorul este plasat de unul din angajaţii
companiei/firmei, racolat anterior în acest scop, sau este ascuns într-un cadou
oferit de un aşa-zis prieten, partener. De aceea, specialiştii în filare recomandă
potenţialelor victime să nu păstreze, cel puţin o perioadă, în birouri, cadourile
primite. Astăzi, în birourile, casele multor funcţionari sau oameni de afaceri
sunt montate ilegal, fireşte, microfoane/emiţătoare, dovadă fiind şi solicitările
continue ale acestora făcute anumitor agenţii private de securitate sau chiar
unor persoane private, care dispun de tehnică performantă de depistare a tehnicii de filaj. Taxa medie pentru verificarea unui birou de circa 18 metri pătraţi
este de circa 200 de dolari. Anumiţi oameni de afaceri, politicieni îşi verifică,
cel puţin, o dată în lună încăperile de prezenţa tehnicii de interceptare.
Astăzi, până şi geamul încăperilor se poate transforma în emiţător de la distanţă.
Vibraţiile foii de sticlă provocate de discuţiile din interior pot fi citite cu ajutorul unui microfon îndreptat spre geamul-ţintă care recepţionează undele şi le
decodifică. O barieră în interceptarea pe această cale sunt jaluzelele, în special
cele orizontale, geamurile fumurii sau, şi mai bine, geamurile cu formă ondulată
(neuniformă) a sticlei, care împiedică sau bruiază undele recepţionate.
De asemenea, există microfoane care înregistrează discuţiile purtate în aer liber. Condiţia pentru o interceptare bună este ca microfonul să fie direcţionat
spre locul unde are loc discuţia şi să existe vizibilitate directă faţă de persoanele aflate în vizor. Suprafaţa de acoperire/interceptare variază de la câteva zeci
la câteva sute de metri.
Victimele filajului telefonic în R. Moldova
Cine sunt ţinta interceptărilor în R. Moldova? Oficial, criminalii, teroriştii.
Neoficial însă contingentul vizat este mult mai mare şi include persoane care
devin interesante datorită preocupărilor lor în viaţa publică, economică sau
politică. De exemplu, oamenii de afaceri aflaţi în zona de interese a reprezen72
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
tanţilor Puterii, inclusiv a feciorului preşedintelui Voronin, oponenţii politici
şi ziariştii care demască politicile greşite ale guvernării, precum şi cazurile de
corupţie în care sunt implicate persoane publice, de regulă, din tabăra Puterii.
De fapt, pe cât de simplu este să interceptezi o discuţie telefonică pe atât de
dificil este să descoperi că eşti filat. În pofida acestei situaţii, există persoane
publice care au aflat, ce-i drept pe căi ocolite, că au fost filate telefonic. Şi asta
în situaţia în care legislaţia în vigoare obligă autorităţile să înştiinţeze victimele filajului despre faptul că le-au fost interceptate convorbirile telefonice şi să
indice perioada interceptărilor.
Una din victimele spionajului telefonic este Vitalie Nagacevschi, preşedinte
al organizaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”. Dânsul a descoperit că în
perioada martie-iunie 2002, când era avocatul lui Vlad Cubreacov în cazul
dispariţiei acestuia, i-au fost interceptate convorbirile telefonice. „Un prieten mi-a prezentat caseta în care era înregistrată discuţia mea la telefon cu
V. Cubreacov. Deşi bănuiam că pot fi interceptat, am rămas surprins la aflarea
acestei veşti. Am expediat câteva solicitări la Procuratura Generală în care
ceream să mi se spună clar dacă am fost sau nu interceptat, de cine, în ce perioadă şi din ce motive. Am primit un singur răspuns, evaziv, din care nu am
aflat nimic”, susţine V. Nagacevshi. Dânsul nu exclude că şi acum, periodic,
îi sunt interceptate convorbirile telefonice. Acest caz a şi servit drept temei
pentru cererea depusă la CEDO, în 2002, de un grup de avocaţi de la „Juriştii
pentru Drepturile Omului”, prin care reclamanţii atacă o serie de prevederi ale
Legii privind activitatea operativă de investigaţii, care nu oferă garanţii ferme
împotriva interceptărilor neautorizate. La 5 aprilie 2005, CEDO a admis pe rol
dosarul „Iordache şi alţii împotriva Guvernului R. Moldova”. Reclamanţii se
plâng că legea nu oferă garanţii ferme împotriva interceptărilor neautorizate.
Sentinţa ar putea fi dată în toamna acestui an, iar mai mulţi jurişti moldoveni
cred că R. Moldova va pierde acest proces.
Oamenii de afaceri
Cel mai recent şi mai sonor caz de filare a fost cel al preşedintelui „Victoriabank”,
Victor Ţurcanu. El a fost urmărit luni de zile atât în biroul de la bancă, cât şi la
domiciliu. Abia după arest, din informaţia prezentată de anchetatori, Ţurcanu
a dedus că a fost filmat, că i-au fost înregistrate discuţiile telefonice şi cele din
birou. Tot atunci el a aflat că până la arest, pe acoperişul Uniunii Scriitorilor,
73
Transparency International – Moldova
clădire aflată în imediata apropiere cu blocul administrativ al „Victoriabank”
fusese instalată tehnică de filare. Este o situaţie care ar fi trebuit să-i alerteze pe
toţi oamenii de afaceri. Or, pe durata filării, lucrătorii operativi de investigaţii
au ascultat informaţii economice confidenţiale, care implicau sume imense de
bani. Ce garanţii poate avea omul de afaceri că informaţia nu a fost sau nu va
fi vândută concurenţilor?
În multe cazuri interceptarea convorbirilor telefonice se face în scopuri criminale. În 2003, doi angajaţi ai MAI, care activau în calitate de agenţi operativi
sub acoperire, l-au filat pe omul de afaceri Piotr Sarâ, timp de câteva luni,
comunicând despre toate mişcările acestuia oamenilor lui Alexandru Sinegur,
unul dintre cei mai de temuţi killeri, aflat încă la libertate. În iulie, acelaşi an,
Sarâ a fost asasinat. Încolţiţi de organele de drept, cei doi au recunoscut că
ofereau, în paralel, informaţii despre potenţialele victime, pe care le filau, dar
şi despre activitatea organelor de drept, oamenilor lui Sinegur, motivând însă
că nu ştiau care era destinaţia acestor informaţii.
Ziariştii
Ziariştii, în special, cei de investigaţii şi patronii de instituţii media, sunt ţinte
permanente ale filajului telefonic, făcut cu scopul de a descoperi de unde se
scurge informaţia apărută ulterior în presă. În 2002, Sergiu Afanasiu, pe atunci
redactor-şef al ziarului Accente”, a fost pus sub ascultare, ilegal, de către organele de drept, după care i s-a organizat un flagrant. Faptul că operaţiunea
de organizare a flagrantului a fost pregătită minuţios poate fi dedus lesne din
rechizitoriul semnat de procurorul general de atunci, Vasile Rusu, trimis în
Tribunalul Chişinău. Documentul menţionat confirmă existenţa descifrărilor
convorbirilor telefonice din 20.09.2002, 24.09.2002 şi 09.10.2002 între abonaţii telefoanelor mobile 29110529 şi 29173964 şi telefonul fix cu numărul
240013, adică între omul de afaceri Pereşivailov, care ulterior a declarat că
ar fi fost şantajat, şi Afanasiu. De ce aveau nevoie organele speciale să intercepteze convorbirile telefonice ale unui ziarist, fără a dispune de un mandat în
acest sens? În ultimii ani, mai mulţi jurnalişti au semnalat că le-ar fi fost interceptate convorbirile telefonice. După cum vedem organele speciale au pus la
punct o adevărată “vânătoare de jurnalişti”.
Şi fostul purtător de cuvânt al actualului ministru de Interne, Chiril Moţpan,
susţine că i-au fost interceptate convorbirile telefonice. În decembrie 2004,
câţiva angajaţi ai MAI l-au rugat să le ofere pentru câteva ore sauna pe care şi74
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
a construit-o în propria casă. Moţpan a dat curs solicitării, gândindu-se că i-ar
prinde bine câteva sutare de lei. Poliţiştii veniţi la saună n-au căutat să-şi moaie oscioarele, ci i-au întocmit lui Ch. Moţpan un proces-verbal, obligându-l să
plătească amendă pentru acordarea de servicii nepermise. Moţpan a investigat
de unul singur acest caz şi a descoperit că până a-i fi organizat flagrantul, i-au
fost interceptate toate convorbirile telefonice. De ce? „Pentru a mă reduce la
tăcere”, conchise Ch. Moţpan, care în acea perioadă era un participant activ la
mitingurile de protest din faţa Casei Radio.
Funcţionarii publici
Un alt contingent, aflat continuu sub urmărire telefonică, sunt funcţionarii publici, deputaţii şi alte persoane cu funcţii importante în stat. Sunt ascultate şi
telefoanele serviciilor de presă din ministere, preşedinţie, parlament, guvern.
Dovadă e şi un caz întâmplat cu un angajat al Serviciului de presă din guvern
care a fost destituit ulterior din funcţie ca urmare a unei discuţii telefonice
purtate cu un ziarist de la o instituţie mass-media din republică. Redactorul ziarului i se plângea că CCCEC efectuează un control la redacţie, din care cauză
lucrul echipei, practic, e paralizat, şi se întreba dacă acesta nu se face la vreo
indicaţie de sus. A doua zi, angajatul Serviciului de presă este chemat la şeful
Cancelariei de Stat unde i se spune că trebuie să depună cererea de concediere.
Motivul, neoficial, fireşte, că „vorbeşte cu cine nu trebuie la telefon”.
Cetăţenii străini
De asemenea, şi cetăţenii străini, sosiţi în R. Moldova, sunt ţintă pentru filare. În
februarie curent, la invitaţia Institutului European, la Chişinău a venit un grup
de ziarişti şi ONG-işti din Georgia şi Polonia, care au participat la un seminar de
câteva zile, desfăşurat în capitală. Unul din organizatorii acestui seminar, Igor
Klipii, deputat PSL, a descoperit la un moment dat că era urmărit itinerarul invitaţilor străini. În anumite situaţii, persoane necunoscute se prezentau în locurile
în care urmau să apară georgienii şi polonezii şi încercau să afle detalii despre
scopul vizitei lor. Făcând uz de statutul de legislator, I. Klipii a adresat SIS o
interpelare pe acest caz, la care directorul acestei instituţii, Ion Ursu, a răspuns
că nu a supravegheat sub nici o formă acest grup de străini, dar nu a exclus posibilitatea că „persoane terţe ar fi manifestat interes cu elemente de filaj faţă de
grupul respectiv, de altfel, cum se întâmplă şi în privinţa altor cetăţeni străini”.
Deci, prin acest răspuns SIS confirmă faptul că cetăţenii străini sunt filaţi, la fel
ca şi organizaţiile străine, care au reprezentanţe în Moldova.
75
Transparency International – Moldova
În 2004, un om de afaceri american venit în Moldova cu scopul de a face o mare
investiţie, a fost răpit de o grupare criminală, care a pretins de la el o sumă foarte
mare de bani în schimbul libertăţii. Şi în acest caz se presupune că informaţia a
fost oferită de reprezentanţi ai Poliţiei, care i-ar fi interceptat businessmanului
convorbirile telefonice şi cunoşteau despre intenţiile sale. De cum a fost eliberat,
omul de afaceri a plecat, cu gând să nu mai audă niciodată de Moldova.
Acestea sunt doar câteva din cazurile de interceptare telefonică ieşite la suprafaţă. Numărul celor puşi sub ascultare este însă mult mai mare. Situaţia creată
este gravă şi ar trebui să ne îngrijoreze, deoarece dovedeşte faptul că în R.
Moldova se fac interceptări nu doar în interese stricte de anchetă, ci şi cu scop
de presiune sau supraveghere politică.
SIS vrea acces nelimitat la reţelele telefonice
La 6 aprilie 2006, parlamentul a aprobat, în prima lectură, cu voturile exprimate de majoritatea comunistă, o serie de modificări şi completări la Legea din
12 aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigaţii (art. 6, 8, 151) şi la
Legea telecomunicaţiilor din 7 iulie 1995 (art.2 ş.a.) al căror scop este simplificarea procedurii de interceptare a convorbirilor telefonice de către organele
competente. Modificările şi completările presupun instituirea unui „acces nelimitat şi necondiţionat” la reţelele de telefonie mobilă pentru organele ce desfăşoară activităţi operative de investigaţii – Serviciul de Informaţii şi Securitate,
Centrul pentru Combaterea Infracţiunilor Economice şi a Corupţiei, Ministerul
Afacerilor Interne.
Mai simplu, potrivit acestui proiect de lege, organele enumerate ar urma să
aibă acces la întreaga reţea GSM, nu doar la numerele de telefon pentru interceptarea cărora deţin mandat şi la care sunt conectate cu ştirea operatorului.
Aceste prevederi i-au alertat pe operatorii de telefonie mobilă, ei riscând să-şi
piardă credibilitatea în faţa abonaţilor cărora le garantează, în baza legislaţiei
interne şi internaţionale, dar şi conform prevederilor licenţei, „confidenţialitatea convorbirilor”. Deputaţii din Opoziţie care se opun proiectului de lege
au invocat acelaşi risc de încălcare flagrantă a dreptului la confidenţialitatea
corespondenţei, garantat de Constituţie, precum şi iminenta ingerinţă a statului
în activitatea unor agenţi economici privaţi, întrucât completările prevăd obligaţia operatorilor GSM de a suporta în întregime cheltuielile aferente operaţiunilor de interceptare, cum ar fi întreţinere în stare tehnică bună a conexiunii,
amenajarea unei încăperi pentru necesităţile organelor abilitate ş.a.
76
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
SIS argumentează necesitatea modificărilor prin faptul că „operatorii de telecomunicaţii nu acordă organelor competente asistenţa necesară la înfăptuirea
măsurilor operative de investigaţii”, pretind să le fie prezentate „toate datele
despre persoanele convorbirile cărora urmează a fi interceptate, motivele interceptării şi alte informaţii”, fapt care „se reflectă negativ asupra întregului proces operativ, combaterii terorismului, corupţiei şi a altor infracţiuni grave”.
Deputatul comunist Vadim Mişin, membru al Comisiei parlamentare pentru
Securitatea statului, apărare şi ordine publică, este de părere că modificările şi
completările propuse sunt argumentate, fiind dictate de apariţia unui nou tip
de telefonie – cea mobilă. Mişin susţine că prevederile propuse nu contravin
legislaţiei şi drepturilor fundamentale şi nu lezează nici drepturile agenţilor
economici, întrucât aceştia ar trebui să respecte interesele statului în care-şi
desfăşoară activitatea.
Reproşul lui Lupu şi tăcerea PPCD
Grupurile parlamentare ale Alianţei „Moldova Noastră” (AMN) şi Partidului
Democrat (PD) şi-au exprimat dezacordul faţă de proiectul de lege în alocuţiuni rostite de reprezentanţii lor de la tribuna centrală a Parlamentului. Deputaţii
Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) care, de regulă, reacţionau cu
multă promtitudine şi vigoare la toate tentativele de extindere a competenţelor
serviciilor secrete, nu au susţinut proiectul, dar nici nu l-au criticat în şedinţa
plenară. Tăcerea grupului parlamentar al creştin-democraţilor este nefirească
şi din considerentul că reprezentanţi de frunte ai acestui partid au abordat în
anii trecuţi de numeroase ori chestiunea abuzurilor comise la interceptarea
convorbirilor telefonice.
După votarea proiectului exclusiv de deputaţii comunişti, preşedintele
Parlamentului, Marian Lupu a promis că documentul va fi expediat Consiliului
Europei pentru expertizare şi abia după aceasta va fi examinat în a doua lectură, după care i-a aruncat liderului fracţiunii PPCD, Vlad Cubreacov, următoarea replică: “... voi ţine cont şi de faptul cine a fost promotor atât de aprig
al Legii pentru modificarea legii privind investigaţiile operative şi rezultatele
votului de astăzi!” Mai mulţi deputaţi şi ziarişti au tras concluzia că Lupu le-ar
fi reproşat deputaţilor PPCD că au promis să susţină proiectul sau chiar l-au
promovat „aprig”, dar în final şi-au schimbat cardinal poziţia, lăsându-i pe
comunişti să sprijine de unii singuri un proiect atât de controversat.
77
Transparency International – Moldova
Opinia operatorilor de telefonie mobilă
Autorităţile trebuie să aleagă metoda cea mai eficientă şi democratică
Francis Gelibter, director general „VOXTEL”:
Apariţia acestei iniţiative legislative confirmă, într-un fel, asigurările mele
date abonaţilor „Voxtel” că discuţiile lor telefonice nu sunt interceptate. Or,
mulţi clienţi, în special, cei corporativi, oameni de afaceri, persoane VIP, sunt
îngrijoraţi de posibilitatea interceptării convorbirilor telefonice.
Înţelegem dorinţa şi necesitatea structurilor operative de investigaţii din R.
Moldova de a preveni şi de a combate acţiunile de banditism sau de terorism.
„Voxtel” este dispus să ajute structurile statului în lupta cu acest flagel. Este
important însă ca autorităţile să aleagă metoda cea mai eficientă, dar şi democratică, totodată, în acest scop. Practica mondială distinge două metode
de interceptare a convorbirilor telefonice: prin decizie de judecată sau prin
abilitarea anumitor instituţii ale statului cu dreptul de a asculta convorbirile
telefonice ale persoanelor bănuite de săvârşirea/planificarea actelor de banditism sau terorism. Prima metodă a fost preluată de multe state europene şi s-a
dovedit a fi eficientă în lupta cu criminalitatea, respectând, totodată, libertăţile
fundamentale ale oamenilor. Iată cum funcţionează ea: compania de telefonie
mobilă oferă serviciului operativ de investigaţii posibilitatea de a intercepta
discuţia telefonică a unui client doar în baza deciziei scrise a instanţei judecătoreşti, decizie în care urmează să fie indicat motivul interceptării, numărul ce
urmează să fie ascultat şi perioada concretă în care se va face acest lucru. De
asemenea, în multe state europene sunt create comisii speciale ce monitorizează corectitudinea interceptărilor telefonice, precum şi motivarea deciziilor judecătoreşti adoptate în acest sens. În asemenea condiţii, este minimizat riscul
interceptărilor aleatorii şi neconforme standardelor democratice.
Cea de-a doua metodă este aplicată, de regulă, în spaţiul CSI şi presupunea
abilitarea anumitor structuri ale statului, specializate în lupta cu terorismul
şi banditismul, cu libertatea deplină de a intercepta discuţiile telefonice ale
anumitor persoane.
R. Moldova trebuie să aleagă una din aceste două metode. Sunt aproape convins că, în situaţia în care RM şi-a declarat prioritară integrarea în UE, ea va
alege prima metodă, cea practicată în spaţiul european. În această situaţie, vor
78
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
fi respectate drepturile celor 700 mii de clienţi „Voxtel”, cărora le-am garantat
confidenţialitatea discuţiilor lor.
Credem că Guvernul va lua în calcul experienţa statelor europene
Yusuf Baykan, manager general Moldcell:
Subiectul interceptării convorbirilor telefonice se află permanent în vizorul
clienţilor si a surselor mass-media – fapt care denotă că societatea moldovenească este una matură, cu principii democratice, care salută respectarea drepturilor fundamentale ale omului garantate de către Constituţie. Acest subiect a
fost şi rămâne a fi de importanţă primordială şi pentru compania MOLDCELL
care oferă servicii de telefonie mobilă GSM şi trebuie să asigure confidenţialitatea convorbirilor abonaţilor săi in conformitate cu condiţiile licenţei de
operare, fapt legiferat şi prin contractul de abonament pe care îl semnăm cu
clienţii noştri. Mai mult decât atât, noi nu cunoaştem cazuri de plângeri sau
suspecţii din partea abonaţilor noştri, ceea ce confirmă corectitudinea noastră
în acest sens.
Indiferent de statutul abonatului, se foloseşte el de servicii preplătite (pe
bază de cartele de reîncărcare Alocard) sau este client corporativ, el are
dreptul să fie sigur de faptul că discuţiile lui telefonice nu sunt interceptate.
Iniţiativa legislativă a SIS-lui cu siguranţă vine din dorinţa de a intensifica
mecanismele de combatere a actelor teroriste şi crimele organizate. Dorinţa
de a trăi într-o societate paşnică, care oferă protecţie şi siguranţă este una
inerentă, mai ales după ce actele teroriste din ultimii ani au nenorocit mulţi
oameni de diverse naţionalităţi şi credinţe. De aceea, înţelegem rolul nostru
în susţinerea structurilor operative de stat în asigurarea dreptului fundamental la o viaţă sigură. Pe de altă parte, fiind o companie care îşi desfăşoară
activitatea în mod transparent, respectă legislaţia şi este un bun cetăţean al
Moldovei, Moldcell va respecta deciziile legislative adoptate de statul în
care funcţionează. Moldcell îşi exprimă încrederea că adoptând iniţiativa legislativă cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice, guvernul va lua
în calcul experienţa statelor europene în care este redus la maxim riscul unor
interceptări aleatorii şi nemotivat. Credem că statul va asigura implementarea şi funcţionalitatea corectă a legii, asigurând drepturile fundamentale
stipulate de Constituţia Republicii Moldova, libertatea de gândire şi expresie
a cetăţenilor săi.
79
Transparency International – Moldova
Cum poţi să te protejezi de interceptare?
Oamenii de afaceri, politicienii sau alte VIP-uri s-au obişnuit, într-atât, cu ideea că sunt sau pot fi cu uşurinţă interceptaţi încât nu încearcă să se opună morilor de vând, ci pur şi simplu îşi filtrează foarte bine mesajele spuse la telefon.
Alţii au în posesie mai multe numere de telefon, chiar şi aparate de mobil.
Aflaţi mai jos cum altfel puteţi să vă protejaţi de filare telefonică:
Obturaţi cu draperii pluşate ferestrele încăperilor în care se desfăşoară activităţi private sau secrete şi deconectaţi de la reţeaua electrică echipamentele
electrice şi electronice care nu sunt utilizate.
Depozitaţi obiectele primite cadou, pe timp de 2-4 săptămâni, în afara spaţiilor
care necesită protecţie.
Faceţi periodic un control tehnic de specialitate al aparaturii electrice şi electronice, care poate constitui suport ideal pentru disimularea unor mijloace tehnice de interceptare.
Separaţi reţelele telefonice proprii de cele care aparţin altor firme sau concurenţilor.
Însuşiţi toate funcţiile propriului telefon mobil şi verificaţi periodic setarea lor
(activat-dezactivat).
Nu permiteţi persoanelor străine să listeze funcţiile telefonului dvs. mobil.
Schimbaţi periodic codul de acces la căsuţa poştală vocală, utilizaţi cu rezerve
serviciul de mesagerie vocală atunci când comunicaţi lucruri secrete.
Folosiţi coduri de securitate personalizate.
Închideţi mobilul şi detaşaţi bateria atunci când purtaţi discuţii ce necesită
protecţie maximă. Este bine să vă obişnuiţi să ţineţi telefonul mobil închis cât
mai mult timp.
Dacă acest lucru nu este posibil, folosiţi în spaţiul respectiv alte surse de sunet,
gen muzică sau fântâni arteziene, şi poziţionaţi microfonul telefonului astfel
încât să fie foarte aproape de acestea şi orientat către ele.
Pentru convorbiri confidenţiale folosiţi aparate cu cartelă. Schimbaţi cât mai
multe cartele.
Ina Prisăcaru, Cornelia Cozonac, Eleonora Lisnic, Centrul de Investigaţii
Jurnalistice, 22.06 – 03.07.2006
80
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Tarlev: «Vă avertizez!» Ministrul Ţvircun: «Până acuma
zero!»
Cu două saptămâni în urmă, Ziarul de Gardă a scris despre refuzul Ministerului
Educaţiei de a îndeplini 15 hotărâri definitive ale instanţelor judiciare din
Moldova. Parlamentul a sesizat Procuratura, declarând că executorii judiciari
nu sunt admişi la minister. Procuratura a remis interpelarea la... executoriii
judiciari care au spus că nu au acces la acest ministru. Cercul s-a închis, iar
titularii celor 15 decizii judiciare au luat-o spre CEDO.
Am încercat sa vedem care e situaţia curentă a celor 15 decizii judiciare şi am
aflat că şi Guvernul cunoaşte acest caz. Însuşi premierul Tarlev a remis recent
o scrisoare la Ministerul Educaţiei din care cităm: “Vă avertizez asupra nerespectării legislaţiei în vigoare, precum şi neexecutării hotărârilor judecătoreşti
menţionate. Termen – 5 zile.”
Ieri, acest termen, dat de preşedintele Executivului, fusese depăşit de vreo trei
ori, dar carul nu s-a prea urnit din loc. Cele 15 hotărâri judiciare erau înca în
aşteptare. La Secţia resurse umane a Ministerului Educaţiei am fost informaţi
că s-au făcut unii paşi de restabilire în funcţie a persoanelor care aveau asemenea decizii judiciare, fiind numit doar cazul Căpăţîna. Pentru alte informaţii
ni s-a sugerat să–l contactăm pe dl Ghenciu, şeful Direcţiei juridice. Tot la
Ghenciu a făcut referinţă şi Valeriu Nani, din cadrul Guvernului, responsabil
de scrisoarea adresată de Vasile Tarlev către minister. “Până acuma zero! Chiar
ieri am vorbit iar cu ministrul Ţvircun şi parcă zice
că îndeplineşte. Dar de executarea acestora trebuie
sa se ocupe nemijlocit dl Ghenciu. Dar când vorbesc cu Ghenciu, nu merge”, ne-a relatat Valeriu
Nani. Alte surse din cadrul Ministerului Educaţiei
ne-au făcut aluzie la faptul că şeful Direcţiei juridice nu s-ar supune ministrului. Am încercat să il
contactăm pe dl Ghenciu, am format numărul lui
de la birou şi de mobil, dar nu a raspuns. Cu toate
acestea, experţii spun că responsabilitatea juridică
pentru nerespectarea acestor decizii revine totuşi
ministrului Ţvircun şi dacă există o verigă în cadrul acestui minister care nu respectă legea, ar trebui ca însuşi ministrul s-o elimine.
81
Transparency International – Moldova
Procuratura (nu) poate pedepsi un ministru
Problema sfidării justiţiei în cadrul Ministerului lui Victor Ţvircun a fost discutată şi în plenul Parlamentului. Deputatul PPCD Gheorghe Susarenco, judecător cu stagiu, a sesizat oficial Procuratura Generală asupra acestui caz.
Zilele trecute, în cadrul unei conferinte anticorupţie, am reuşit să luăm opinia
procurorului general Valeriu Balaban referitor la această situaţie. Iată cum a
decurs acest dialog, în prezenţa mai multor jurnalişti, a unor experţi în drept
din Moldova şi din străinătate:
Z.G.: Ar putea Procuratura să se implice în anchetarea acestui caz, în care un
membru al Guvernului sfidează legea şi demoralizează cetaţenii, care nu mai
pot crede în justiţie?
V.B.: Noi am examinat deja această interpelare care a fost expusă în Parlament,
sper că în cel mai apropiat timp să poată fi restabilită situaţia.
Z.G.: Ar putea fi pedepsit penal un ministru care comite asemenea fapte?
V.B.: Noi nu examinăm în ordinea dacă e ministru sau cetaţean de rand, toţi
sunt examinaţi în acelaşi mod.
Z.G.: Deci un cetaţean de rând poate fi pedepsit penal pentru neexecutarea a
15 decizii judiciare?
V.B.: Pentru neîndeplinirea intenţionată a hotărârilor judecătoreşti este pasibil
de pedeapsă penală şi administrativă.
Peste doar câteva zile de la emiterea acestei declaraţii, Gheorghe Susarenco
a şi primit răspunsul de la Procuratură. “Am primit un răspuns deplorabil.
Sovieticii l-ar fi numit “otpiska”. Or, în sesizarea noastră făceam referinţă la imposibilitatea Departamentului Executare al Ministerului Justiţiei de a intra cel
puţin în acest minister pentru a verifica îndeplinirea hotărârii, iar Procuratura
ne-a retrimis tocmai la acest Departament lipsit de orice pârghii”, a declarat
Gheorghe Susarenco. El a remarcat că în interpelarea adresată Procuraturii a
făcut apel tocmai la Constituţie, art.120 al Legii Supreme, spunând că respectarea hotarârilor judiciare e obligatorie. “Procuratura a primit toată informaţia
despre această încalcare şi avea toate instrumentele să pornească o cercetare penală asupra acestui ministru care îngradeste accesul executorilor judiciari la îndeplinirea deciziilor judiciare, un ministru care a jurat să respecte
82
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Constituţia!”, a mai afirmat deputatul Susarenco, adaugând că va reveni asupra
acestui caz, deoarece “dacă un deputat primeşte aşa răspunsuri formale de la
Procuratură, cum să işi caute dreptatea un om de rând?”
Unii dintre pedagogii nedreptaţiţi de acest minister au şi făcut apel la CEDO,
Moldova riscând sa fie împovărată cu dosare noi şi plăţi suplimentare.
Alina Radu, Ziarul de gardă, 29.06.2006
Producătorul agricol între ciocanul legii şi ambiţiile
guvernanţilor
„Nu mai pot ţinea piept persecuţiilor”
Andrei Gârlea este inginer în producerea cimentului. Dar s-a întâmplat aşa
că, absolvind facultatea la Sankt-Petersburg, la uzina de ciment din Rezina a
lucrat doar doi ani, trecând apoi în industria alimentară. Mai mult timp a condus întreprinderea de achiziţionare şi prelucrare a fructelor din Otac, Rezina.
După reforma agrară a creat gospodăria ţărănească „Gârlea Andrei P”, care în
2005 gestiona circa trei mii ha de terenuri agricole, cumpărte şi arendate de
la ţăranii din satele Cinişeuţi, Păpăuţi, Lipceni, Ţahnăuţi, Ţareuca, Sârcova,
Saharna Nouă, dar şi una din primele în republică staţiuni de maşini şi tractoare private.
Primele tractoare şi agregate din staţiune au fost dintre cele strânse pe sub garduri şi restabilite. Apoi, obţinând un grant, a procurat şi tehnică nouă: tractoare,
combine. În afară de propria gospodărie, SMT-ul dlui A. Gârlea prestează servicii şi altor gospodării agricole. Câţiva ani la rând GŢ „Gârlea Andrei P” obţine
roade bogate la majoritatea culturilor, patronul ei fiind desemnat drept învingător în concursul regional „Omul anului”, compartimentul „agricultură”.
În toamna lui 2005 însă A. Gârlea a reziliat contractele de arendă cu deţinătorii a 500 hectare de pământ. Recent a informat arendatorii că la toamnă este
dispus să mai abandoneze circa o mie de hectare. „Nu mai pot ţinea piept intimidărilor şi persecuţiilor la care sunt supus în ultimii ani”, a spus dl Gârlea,
precizând, că în anii 2004-2006 gospodăria lui a fost supusă la 32 de controale,
majoritatea fiind efectuate la comanda conducerii raionului Rezina de organele
fiscale, procuratură, poliţie, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice
83
Transparency International – Moldova
şi Corupţiei etc. Dumnealui i-au fost intentate 4 dosare, inclusiv penale. În cadrul examinării lor s-a aflat nemijlocit în procese de judecată circa 40 de zile,
o bună parte din ele având loc în Chişinău.
Cum „susţin” producătorii agricoli autorităţile centrale
Mass-media oficială e plină de relatări ale autorităţilor de toate rangurile despre grija mare pe care statul o poartă producătorilor agricoli. Cazul GŢ ”Gârlea
Andrei P”, una din cele mai mari întreprinderi agricole din regiunea Orhei, într-un
fel tipic pentru agricultura noastră privată, demonstrează că realitatea este alta.
În iulie 2001 Prefectura Orhei a adunat conducătorii gospodăriilor agricole
din sectorul Rezina şi i-a anunţat că statul primeşte grâu în contul datoriilor
faţă de buget. A. Gârlea a predat 150 tone de pâine la întreprinderea din Orhei
a Combinatului de Produse Cerealiere din Chişinău (CPC), ca apoi să afle că
producţia n-a fost trecută în contul datoriilor. Cei de la CPC au rămas surzi
şi la cererea lui Gârlea de a se răsplăti pentru grâu. Prefectul, la care cel cu
paguba s-a adresat după ajutor, a făcut-o pe niznaiul. Văzând că gluma se
îngroaşă, Andrei s-a adresat în judecată economică. Cazul a fost examinat în
6 procese, judecata făcându-i dreptate păgubaşului. Dar deciziile judecăţii nu
au fost îndeplinite nici până azi. Între timp acţiunile CPC au trecut prin mai
multe mâini. Patronii întreprinderii însă, (sau cei care stau în spatele lor), sub
diferite pretexte, refuzâ să achite G.Ţ „Gârlea Andrei P. cele 158 mii lei pe
care le datorează de 5 ani. Unul dintre aceştia i-a dat de înţeles lui Gârlea
că, dacă nu se adresa în judecată, problema poate se rezolva. Adresările după
ajutor la Ministerul Justiţiei, Prim-Ministrul V. Tarlev, Preşedintele Republicii
V. Voronin, alte instanţe n-au dat nici un rezultat, păgubaşul fiind sfătuit să
apeleze la judecată.
...şi cele locale
Acum doi ani A.Gârlea, arendând 212 ha de pământ în comuna Sârcova, s-a adresat la consiliul comunal cu rugămintea să-i permită să construiească un iaz, ca
să poată iriga culturile de pe loturile arendate. Consiliul a acceptat propunerea,
mai ales că Gârlea se obliga să ofere în locul terenului ocupat sub iaz alt teren
pentru păşune. Dar când planul cadastral al iazului era aproape gata, nitam-nisam
a intervenit preşedintele raionului V. Ciorici. Dânsul a trimis consiliului comunal
Sârcova o scrisoare cu indicaţia de a anula decizia privitor la construcţia iazului,
motivând precum că locuitorii s. Piscăreşti ar fi împotriva acestei intenţii.
84
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Şi mai deşănţat este cazul de la Păpăuţi. În 2004 GŢ ”Gârlea Andrei P” a încheiat contracte de arendă a terenurilor agricole cu 294 ţărani din s. Păpăuţi.
Conform legii, odată cu terenurile, în gestiunea arendaşului trebuie să treacă şi bunurile agricole ce aparţin arendatorilor: tehnica, imobile, inventar
etc. Leonid Balan, fostul responsabil de aceste bunuri, în prezent primarul
s. Păpăuţi, motivând că Legea privind arenda în agricultură „nu prevde careva obligaţiuni sau răspundere a foştilor arendaşi sau a primăriilor...”, refuză categoric transmiterea bunurilor cetăţenilor în gestiunea noului arendaş.
Adresările ţăranilor şi ale arendaşului A. Gârlea către Consiliul raional, procuratură, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Guvern nu au dat nici
un rezultat. Explicaţia, după cum ne-am convins în procesul anchetării cazului, s-a dovedit a fi simplă: o bună parte din bunurile consătenilor, încredinţate
ex-preşedintelui CAP ”Hlinaia” L.Balan, tot el şi preşedinte al comisiei de
privatizare din sat, au fost deja înstrăinate.
Iar A. Gârlea, pentru a lucra pământurile păpăuţenilor, este nevoit să aducă
tehnică din alte sate, cale de zeci de kilometri şi tot în alte localităţi să depoziteze roada, suportând cheltuieli suplimentare solide.
În 2004, pe o suprafaţă de circa 100 ha procurate şi arendate în teritoriul primăriei Păpăuţi A. Gârlea a plantat levânţică, convenind în prealabil cu primăria ca
în apropiere să i se rezerveze un loc pentru amplasarea fabricii mobile de prelucrare a florii de levănţică. Cultivarea şi prelucrarea acestei culturi presupune
crearea în sezon a câtorva sute de locuri de muncă, venituri suplimentare în
bugetul primăriei şi al raionului. Dar, după ce cultura a fost plantată, primarul
L. Balan s-a răzgândit să ofere loc pentru fabrică. Conducerea raionului l-a
sfătuit pe A. Gârlea „să-l dea pe primar în judecată”. Prim-Ministrul V. Tarlev,
sesizat în problema dată a trimis o comisie de la Ministerul Agriculturii şi
Industriei Alimentare care l-a fericit pe petiţionar cu aceeaşi propunere: să-l
dea pe primar în judecată. Iar un proces de judecat[ în condiţiile noastre, spune
Gârlea, poate să dureze şi 1-2 ani, iar producţia deja trebuie prelucrată...
De unde cresc picioarele fărădelegilor?
În procesul investigării acestui caz am luat cunoştinţă de câteva mape cu documente foarte sugestive şi care, în fond, demonstrează de unde cresc picioarele
fărădelegilor în Rezina, cine şi cum apără interesele cetăţenilor şi imaginea
statului.
85
Transparency International – Moldova
Dl V. Menjinschi, directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice
şi Corupţiei, răspunde la plângerea repetată a Feodorei Cojocari, una din păpăuţenii care se consideră desproprietărită în mod ilegal, că „faptele expuse au fost examinate anterior atât de Ministerul Afacerilor Interne, cât şi de
Procuratura raională. Asupra cazului dat au fost pronunţate hotărâri de neîncepre a urmăririi penale din lipsă în acţiunile cet. Lenid Balan a elementelor
constituitive ale infracţiunilor prevăzute în Codul Penal... Centrul repetat a
examinat petiţiile d-voastră. Faptele nu s-au adeverit. Propunerea de a nu începe urmărirea penală a fost remisă Procuraturii raionului Rezina pentru confirmare”.
Cu o zi mai târziu, la 21 decembrie 2005, dl Alexandr Stoianoglo, adjunctul
procurorului general, sesizat de deputatul Vitalia Pavlicenco în aceeaşi problemă, scrie că faptele expuse de cetăţenii F. Cojocari şi L. Rusnac din s. Păpăuţi
„au constituit obiectul controlului efectuat de procuratura r. Rezina care la
05.12.2005 a pornit urmărirea penală în privinţa primarului s. Păpăuţi L. Balan
în baza art. 328 aln.1 pe faptul săvârşirii de către o persoană cu funcţii de răspundere a unei acţiuni care depăşeşte în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate de lege. Efectuarea urmăririi penale a fost dispusă Centrului
pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei”.
Preşedintele raionului, dl V. Ciorici a primit mai multe demersuri în legătură
cu conflictul de la Păpăuţi: de la ţăranii nedeptăţiţi, de la A. Gârlea, împuternicitul lor, care mai este şi consilier raional, dar şi de la parlamentara V.
Pavlicenco. Reacţia a fost pur formală. Ulterior ne-am convins că preşedintele
a procedat astfel deoarece era cu musca pe căciulă. Or, precum demonstrează
certificatele de proprietate nr.nr 11, 143, 145, 146 şi altul fără de număr, dar
având codul 0035247, o parte din imobilele aflate în litigiu (depozitlele pentru
materiale nr.7 şi 8, clădirea pentru materiale nr.11, mai multe maşini şi utilaje,
mijloace de transport etc. au fost privatizate de cuscrii lui l. Balan Serafima
şi Simion Vudvud, feciorul acestora Ion, împreună cu Simion Bulgac şi Ion
Jolobceastâi, cu concursul dlui V. Ciorici. Potrivit certificatelor de proprietate
nominalizate mai sus, în noiembrie 2003, în afară de funcţia de preşedinte al
raionului Rezina dl V. Ciorici mai exercita şi funcţia de director al Agenţiei
Teritoriale Orhei a Departamentului de Stat al R.M. pentru Privatizare, toate aceste „documente” fiind autentificate cu semnătura dumnealui şi ştampila
Consiliului raional Rezina.
86
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Solicitat să comenteze aceste „certificate” dl Gheorghe Vişanu, director în
exerciţiu al Agenţiei nominalizate în noimbrie 2003 a spus că la acel moment
instituţia dată nu elibera documente de asemenea model şi că acestea sunt nişte
falsuri sadea cu care ar trebui să se ocupe organele de drept.
Privind la certificatele în cauză, V. Ciorici a recunoscut că semnătura ar putea
fi a lui, iar ştampila este a Consiliului raional.
Controale la comandă
Legislaţia în vigoare prevede că serviciul fiscal poate să controleze agenţii economici o dată în doi ani. În cadrul unei întâlniri cu colaboratorii
Inspectoratului Fiscal şi conducerea raionului Rezina în vara lui 2005 şef-adjunctul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a precizat, solicitat de subsemnatul, că efectuarea la comandă a controalelor fiscale este un lucru inadmisibil.
Realitatea de la Rezina este alta.
Din aprilie 2005 şi până în iunie 2006 Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul
Rezina a fost prezent în GŢ ”Gârlea Andrei P” şi subdiviziunile acesteia circa 70 de zile. Au fost efectuate opt controale, inclusiv două cu participarea
colaboratorilor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. În afară de unul, cel
planificat, celelate controale au avut loc la indicaţia şi insistenţa conducerii
raionului. Potrivit demersurilor preşedintelui raionului V. Ciorici, GŢ ”Gârlea
Andrei P” nu ar fi achitat primăriei Păpăuţi, în anii 2000-2003 impozitul funciar în mărime de 357 mii lei. Verificând declaraţia preşedintelui, fiscaliştii au
constatat, că GŢ ”Gârlea Andrei P”, de fapt, a plătit mai mult decât se cuvenea.
Văzând că cei de pe loc „nu-l înţeleg”, V. Ciorici s-a adresat după ajutor la
ministrul Finanţelor, dl M. Pop. O brigadă de la Inspoctoratul Fiscal Principal
de Stat a controlat încă o dată minuţios relaţiile dintre agentul economic GŢ
”Gârlea Andrei P.” şi primăria Păpăuţi, dar şi calitatea controalelor efectuate
de fiscaliştii rezineni. În rezultat, ministrul M. Pop i-a răspuns preşedintelui V.
Ciorici că „în urma verificării bilanţului pământului şi corectitudinii calculării
impozitelor... s-a stabilit că pe perioada anilor 2001-2004 a fost calculat mai
mult impozit funciar de pe suprafeţele cu destinaţie agricolă, decât există suprafeţe reale şi prejudicii bugetului local nu au fost aduse”, concretizând, că
la 31.12.2003 GŢ ”Gârlea Andrei P.” avea o supraplată la primăria Păpăuţi în
mărime de 16426,01 lei. Fiscaliştii nu au stabilit datorii ale GŢ ”Gârlea Andrei
P.” nici pentru anii următori.
87
Transparency International – Moldova
Până ajungi la preşedintele V. Voronin te mânâncă procurorii
În afară de Serviciul Fiscal împotriva lui A. Gârlea au fost antrenate procuratura, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, poliţia,
Inspecţia Muncii etc.
Într-o noapte de decembrie 2003, pe la orele 12, un grup de poliţişti înarmaţi
(Poliţia din Chişinău), cu cagule pe cap, a tăbărât în apartamentul din Chişinău
al fiicei lui A. Gârlea să facă percheziţie sub pretextul că locatarii ar vinde droguri. Femeia care iată-iată trebuia să nască, bruscată şi speriată, a rămas mută
la pretenţiile oaspeţilor nocturni, dar a observat că aceştea mai mult căutau
documente decât cânepa „produsă la Rezina”.
Peste un timp, nişte poliţişti din Teleneşti, invocând motivul că caută un tractor
furat, au făcut percheziţie la SMT din Cinişeuţi, „având grijă” ca nu numai cinişeuţenii, dar şi întreg raionul să afle că „poliţia a căutat la A. Gârlea tractoare
furate”.
Dorind să-şi redobândească averea, ţăranii din Păpăuţi au informat procuratura
şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei despre mai
multe isprăvi ale primarului L.Balan, anexând şi „certificatele” de proprietate
nominalizate mai sus. Reacţia a fost inversă: procuratura a înteţit acţiunile de
intimidare a ...lui A. Gărlea. S-a ajuns până la aceea că la 2 februarie curent
acesta primeşte sesizarea procurorului O. Vereteno, care-i propunea timp de
o lună să reorganizeze sau să lichideze GŢ ”Gârlea Andrei P”, în caz contrar
ameninţând să intenteze o acţiune civilă în judecată. Lichidarea s-au reorganizarea unei gospodării cu un patrimoniu de circa 20 mln. lei (conform preţurilor
actuale de piaţă), care numai în anul curent a investit în producţie peste 6 mln
de lei şi doar pentru înregistarea contractelor cu arendatorii a plătit serviciului
cadastral şi notarului peste 150 mii lei necesită, potrivit patronului A. Gârlea,
cel puţin jumătate de an şi cheltuieli destul de solide. Gârlea n-a îndeplinit indicaţia procuraturii, considerând-o nelegitimă, dar ecourile ei le-a simţit imediat.
Instituţia financiară de serviciile căreia se folosea când avea nevoie de credite,
i-a recomandat „să se clarifice cu procuratura, apoi să vină după credite”.
Şi asta încă nu-i totul. Ca să vă daţi seama, stimaţi cititori, de ceea ce se întâmplă astăzi în Moldova şi cum cei de la putere îşi fac mendrele, vom mai cita
un document. Este vorba de o scrisoare adresată procurorului general Valeriu
Balaban la 23 decembrie 2005.
88
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
„Stimate dle Procuror General! În audienţa Preşedintelui Republicii Moldova
a fost primit cetăţeanul Andrei Gârlea, conducătorul gospodăriei ţărăneşti
„Gârlea Andrei P.” din s. Păpăuţi raionul Rezina. În cadrul studierii activităţii
întreprinderii s-a constatat că aceasta foloseşte samovolnic mai multe terenuri
ce aparţin deţinătorilor de cote.
În conformitate cu indicaţia Şefului Statului rog să dispuneţi examinarea legalităţii
activităţii întreprinderii, fiind soluţionată chestiunea tragerii la răspundere penală
pentru samovolnicie. Despre măsurile întreprinse informaţi către 15.01.2006.
Ion Morei, secretarul Consiliului Suprem de Securitate”
A. Gârlea ne-a relatat că a încercat de mai multe ori să nimerească în audienţă
la Preşedintele V. Voronin pentru a-l informa de cea ce se întâmplă în teritoriu,
sperând că va fi înţeles şi ajutat să realizeze multiplele planuri de dezvoltare
prevăzute în cadrul GŢ ”Gârlea Andrei P”. Dar i s-a refuzat. Văzându-i insistenţa şi considerând, probabil, că Gârlea ar putea să le facă probleme, cei cu
musca pe căciulă au hotărât să-l impună să se astâmpere. Şi faptul că în acest
joc s-a inclus şeful Consiliului Suprem de Securitate ne face să credem că miza
este, poate, mult mai solidă decât ne închipuim...
Apropo, la 8 februarie curent, în baza unui demers al primăriei Păpăuţi,
Procuratura Generală a intentat un dosar civil în Curtea de Apel Economică, în
care cerea ca GŢ ”Gârlea Andrei P” să plătească 260 mii de lei statului pentru
că ar fi arat păşunile primăriei Păpăuţi. Demersul primăriei nu putea fi controlat în februarie din simplul motiv că la presupusele imaşuri nu se putea ajunge
din cauza zăpezii. Pe de altă parte, dacă impozitul anual pentru un ha de imaş
este de 55 lei, reiesă că Gârlea a arat samovolnic în primăria Păpăuţi 4727 ha
de păşuni. Atâtea imaşuri nu-s în tot raionul Rezina. Deşi au avut loc 5 şedinţe
ale judecăţii, dosarul aşa şi nu a fost examinat din cauza că nu se prezintă...
reprezentanţii procuraturii.
Ambiţiile mai presus de bunul simţ şi interesele raionului
În procesul investigaţiei ne-am propus să stabilim care sunt motivele unei atare atitudini a autorităţilor faţă de A. Gârlea şi întreprinderea dumnealui şi cum
apreciază lumea acţiunile celor implicaţi în această confruntare.
În opinia lui A. Gârlea calvarul în care s-a pomenit, s-a declanşat după electorala 2003, în care dânsul a participat ca lider al organizaţiei raionale a Blocului
89
Transparency International – Moldova
„Alianţa Moldova Noastră” făcând o concurenţă dură Paridului Comuniştilor. Mai
apoi, în calitate de consilier, nu a ezitat nici o dată să le spună verde-n ochi celor de
la guvernare ce crede despre activitatea lor. Nişte oameni deştepti, a spus dl Gârlea
se bucură când le vorbeşti despre greşeli, fiindcă, corectându-le, au posibilitatea să
progreseze. Conducerea raionului Rezina se laudă că a pus în genunchi opoziţia, în
picioare rămânând doar unul Gârlea, dar care deja nu prea dă glas...
Victor Negruţă, preşedintele APA ”AsProAgro” Orhei este de părerea că astăzi
Moldova, mai ales în sectorul agrar, duce o lipsă acută de lideri. A. Gârlea şia asumat o grijă şi responsabilitate enormă, angajându-se să lucreze trei mii
hecatre de pământ, să hrănească câteva sute de ţărani. Dar în loc să fie susţinut, ajutat, mai ales că din an în an înregistrează rezultate frumoase, se achită
regulat cu cotaşii şi bugetul, plăteşte salarii solide angajaţilor, el este prigonit
şi impus să piardă sănătatea, timpul şi banii prin judecăţi. Cunosc bine problemele cu care se confruntă Andrei Gârlea deoarece este unul dintre cei mai
activi membri ai asociaţiei noastre. Juristul nostru îi acordă asistenţă într-un şir
de dosare şi sincer vorbind, mă mir cum de suportă toate acestea. Altul în locul
lui demult lichida gospodăria, a spus dl Negruţă.
Alexandru Slusari, vicepreşedintele uniunii „Uniagroprotect” a fost mai laconic: „Îl cunosc pe Andrei Gârlea de vre-o cinci ani, ca gospodar bun, conducător modern, care-şi construieşte întreprinderea în stil şi conform standardelor
europene. Este unul din cei mai activi lideri agricoli din cei pe care-i cunosc,
din care considerente a şi fost ales vicepreşedinte al Federaţiei Patronatului din
Agricultură şi Industria Alimentară”.
În opinia lui Nicolae Olaru, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Economie
şi Împrumut din Moldova GŢ ”Gârlea Andrei P.” poate servi drept model de
aplicare a tehnologiilor agricole avansate. „Nu cunosc alt lider care să fi investit atâta bănărit, muncă şi nervi în agricultură, a spus dl Olaru, adăugând:
anume asemenea oameni ar putea scoate agricultura din criză, dacă ar fi susţinuţi, desigur”.
Solicitat în aceeaşi ordine de idei, dl Petru Vârlan, vicepreşedintele raionului
Rezina, şeful direcţiei raionale Agricultură şi Industria Alimentară a spus că
apreciază activitatea GŢ ”Gârlea Andrei P.” şi a patronului ei doar pozitiv.
Liderul unei gospodării agricole, vecine cu GŢ ”Gârlea Andrei P” a remarcat
că proprietarul Gărlea a devenit prea puternic şi independent faţă de autorităţi.
90
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Dacă era cu partidul de guvernământ poate situaţia era alta, dar el a mers cu
opoziţia. De aici şi i se trag toate problemele, a spus dumnealui, adăugând:
”Numai vă rog: numele meu să nu figureze în ziar, nu vreau să am problemele
lui Gârlea”...
Tudor Iaşcenco, CUVÂNTUL, 07.07.2006
Afaceri profitabile pe seama celor care au luptat la Nistru
La 14 ani de la conflictul sângeros de la Nistru nu se cunoaşte numărul real
al celor care au murit, luptând pentru independenţa şi integritatea statului
R.Moldova, al celor care s-au stins pe timp de pace în urma rănilor, al văduvelor de război sau chiar al veteranilor de război. De-a lungul anilor, statul,
integritatea căruia a fost apărată cu preţul vieţii fiilor săi, aproape că nu şi-a
cinstit eroii. Cei care nu au ezitat când au fost chemaţi să-şi apere Patria, nu au
îndrăznit nici ulterior să ceară statului favoruri şi facilităţi, considerând că şiau făcut datoria de feciori ai acestui pământ. În schimb, cohorte de funcţionari
care au stat în fotolii călduţe, departe de calvarul luptelor, s-au grăbit să-şi facă
legitimaţii de participant şi să abuzeze de facilităţile oferite de stat.
Au luptat 10 mii, au profitat 30 de mii
Autorităţile, inclusiv Ministerul Apărării (MA), operează, de obicei, cu cifra
deţinătorilor legitimaţiilor de participant la luptele pentru independenţa şi integritatea ţării. Numărul acestora însă a oscilat, la diferite timpuri, între 40 – 15
sau 28 de mii. Pe de altă parte, membri ai organizaţiilor de veterani ai războiului de la Nistru susţin că în conflictul armat din anii 1991-1992 ar fi luptat
nu mai mult de 10-12 mii de moldoveni. De unde atunci numărul de câteva
ori mai mare al deţinătorilor de legitimaţii? După cum am constatat, interesul
pentru legitimaţia de luptător creşte în funcţie de facilităţile oferite de stat şi,
în special, de creditele preferenţiale pentru procurarea de locuinţe. În 1995,
numărul deţinătorilor de legitimaţii a ajuns la 41.300.
Legitimaţiile – surse grase de venit
Fostul comandant de pluton, Constantin Hârştioagă, actualmente membru al
Comisiei de stat pentru eliberarea legitimaţiilor de participant la lupte, spune
că mulţi funcţionari care au transportat mâncare, haine pentru cei care luptau,
angajaţii Forţelor Armate care duceau salariile sau te miri ce pentru soldaţi s91
Transparency International – Moldova
au pricopsit cu legitimaţii. Potrivit lui, din cauză că mai multe instituţii: ministerele Afacerilor Interne, al Apărării, al Securităţii şi chiar executivele raionale
aveau dreptul să elibereze legitimaţii era greu să controlezi acest proces. O
parte din legitimaţii erau acordate la cererea unor înalţi demnitari din Guvern.
Unii dintre combatanţi spun că anumiţi funcţionari şi-ar fi făcut averi prin facilitarea obţinerii carnetelor de luptător.
Carnete de luptător – la piaţă
Într-un timp legitimaţii de participant la lupte se vindeau la Piaţa Centrală din
Chişinău, contra a 50 de lei. Doritorii trebuiau să prezinte o fotografie şi peste câteva ore deveneau luptători cu acte în regulă. Deşi Poliţia a documentat
câteva cazuri de acest fel, nu au urmat anchete penale şi nu au fost developată
maşinăria de fabricat legitimaţii. Totul s-a redus la vreo trei procese verbale.
Scăpaţi de urmărirea penală
Legitimaţiile de luptător s-au dovedit a fi utile şi în alte situaţii. De exemplu,
cei certaţi cu legea, ajunşi pe mâna organelor de drept, scăpau de pedeapsă,
dacă îşi făceau rost de legitimaţii de luptător. Legile privind amnistia din 1996,
1997, 1999 şi cea din 2001 absolveau de pedeapsă, indiferent de termenul
stabilit, condamnaţii participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei R.Moldova”. În perioada vizată, mai mulţi
infractori şi-au procurat, pe bani grei, legitimaţii de luptător. Costul perfectării
documentelor pentru astfel de situaţii ajungea până la 100 de dolari. Organele
de drept, însă, au depistat doar câteva astfel de cazuri. De exemplu, numai
in raionul Căuşeni au fost atestate cinci cazuri în care secţia militar-administrativă a eliberat legitimaţii de participant la lupte unor persoane cercetate
penal. Drept urmare, au „căzut” câteva capete, inclusiv cel al şefului secţiei,
colonelul Vitalie Durbalov. Cu aceasta cazul s-a încheiat. Nici unul dintre cei
care au abuzat de funcţiile pe care le deţineau nu a fost tras la răspundere. Este
interesant şi faptul că persoanele certate cu legea aveau recomandări ale unor
organizaţii ale veteranilor războiului de la Nistru.
În 1996, în urma unei verificări s-a constatat că, la MAI, nu se ajungeau vreo
900 de legitimaţii în alb. Reprezentanţii ministerului nu au putut explica cum
şi unde au dispărut legitimaţiile. La nivel oficial s-a insistat să nu se facă zarvă
din asta şi scandalul a fost muşamalizat.
92
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Schimbarea
În 1996, Guvernul, determinat de organizaţiile de veterani, constituie o comisie pentru reglementarea modului de eliberare a legitimaţiilor participanţilor
la conflictul armat de la Nistru şi instituie condiţii mai dure pentru obţinerea
legitimaţiei. Totodată, prin hotărârea nr.291, Guvernul precizează cine poate fi
considerat „participant la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei R.Moldova”. În această categorie intră „militarii aflaţi în serviciul
activ, rezerviştii chemaţi la concentrare, voluntari şi colaboratorii afacerilor
interne, incluşi în statele unităţilor militare şi structurilor speciale aflate pe
poziţiile de luptă, precum şi militarii, colaboratorii, precum şi militarii, colaboratorii afacerilor interne şi persoanele civile, delegate în aceste unităţi în vederea îndeplinirii unor misiuni speciale pentru asigurarea eficienţei acţiunilor
de luptă”. Începând cu 1 ianuarie 1999, intră în vigoare legitimaţiile de tip nou,
iar cele vechi îşi pierd valabilitatea.
26 de mii de falşi luptători?
În anul 1999, au fost eliberate în jur de 15 mii de carnete noi. Restul de 26 de
mii de persoane care deţineau legitimaţii de tip vechi nu au putut face dovada
că au luptat la Nistru. Unii s-au resemnat, alţii însă au început să utilizeze tot
felul de pârghii pentru a obţine legitimaţii de tip nou. Unul dintre cazurile pe
care şi le-a amintit Hârştioagă ţine de primarul de la Pelinia, Drochia, care
obţinuse legitimaţie pe baza foii de deplasare în zona de conflict, unde a dus
mâncare pentru ostaşi. Acesta inclusese în foile de deplasare şoferul şi o rudă
a sa care lucrau în primărie. Comisia nu le-a confirmat calitatea de luptător. Au
existat câteva procese de judecată pornite de persoane cărora li s-a respins dosarul. În alte cazuri s-au făcut presiuni din partea unor demnitari asupra membrilor comisiei în favoarea unor persoane care nu deţineau suficiente probe că
ar fi luptat. Ministerul Sănătăţii, de exemplu, a înaintat comisiei un număr de
peste 3000 de lucrători medicali, insistând să li se dea legitimaţii de participant
la conflictul armat. De la spitalele din Vadul lui Vodă şi Anenii-Noi în liste
erau incluşi toţi angajaţii instituţiei. Nu demult, comisia a depistat 4 noi cazuri
în care angajaţi ai MAI sau pretinşi poliţişti ar fi deţinut neîntemeiat legitimaţii. Unul din ei, Valeriu Morcov, s-a dat drept maior de poliţie. Lui urmează
să i se retragă legitimaţia. Alţi doi din cei patru au atacat decizia comisiei în
judecată.
93
Transparency International – Moldova
Creditele – pretext pentru a deveni luptător
În 2000, Guvernul Braghiş a eliminat majoritatea facilităţilor de care beneficiau luptătorii de la Nistru. În următorii ani, 2001-2002, Comisa pentru legitimaţii practic nu s-a întrunit din simplul motiv că nu au existat cereri pentru legitimaţii. În 2002, Guvernul restabileşte o parte din facilităţi, iar în octombrie
2004, acordă veteranilor dreptul de a beneficia de credite preferenţiale pentru
construcţia sau procurarea spaţiului locativ. Odată cu restabilirea facilităţilor a
crescut brusc şi interesul pentru obţinerea legitimaţiilor. Din 2004 până în prezent numărul deţinătorilor de carnete de luptător, practic, s-a dublat, ajungând
la 28.460. Actualmente comisia examinează lunar câte 10-20 de dosare.
Numele falşilor luptători ţinut în taină de MAI
Pentru a putea verifica cine au fost falşii luptători la Nistru, am solicitat ministrului Apărării Valeriu Pleşca, care este şi preşedintele Comisiei de stat pentru
reglementarea modului de eliberare a legitimaţiilor participanţilor la conflictul
armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei RM lista persoanelor, cărora le-au fost ridicate/retrase legitimaţiile de participant la conflictul militar din
1992, cazurile de eliberare/ deţinere nelegitimă sau obţinerea abuză a documentelor, precum şi în câte astfel de cazuri au fost sesizate organele de drept.
Ministrul a ignorat demersul nostru de acces la informaţie. De ce oare nu doreşte ministru apărării se facă publice numele celor care nu au putut confirma
calitatea de luptător? Pentru că pot fi uşor depistaţi cei care au stat în fotolii
călduţe şi au abuzat de facilităţile oferite de stat?
Adevăraţii luptători nu pot obţine legitimaţii
Pe de altă parte mai mulţi dintre cei care au luptat, unii din ei riscându-şi viaţa,
nu pot obţine legitimaţii sau au obţinut cu mare greutate. Aceştia, de regulă,
sunt cei din grupele speciale, organizate de Securitate şi voluntarii, care nu
s-au înregistrat într-o unitate militară anumită. Andrei Calcea, preşedintele
organizaţiei teritoriale a veteranilor din Orhei, ne-a povestit că un voluntar
din satul Lopatna, care a îndeplinit misiuni de iscoadă, fiind luat ca prizonier
de forţele transnistrene, de mai mulţi ani încearcă fără succes să dovedească
Comisiei că a luptat. O doamnă care a luptat în grupul lui Ilie Ilaşcu a obţinut
abia zilele trecute legitimaţie, după ce mai mulţi ani s-a căznit să dovedească
că este participant la lupte. Galina Cuzmin, din Bender, se luptă de mai mult
94
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
timp să obţină legitimaţie pentru că este văduvă de război, întrucât soţul ei a
murit în timpul luptelor şi abia nu demult i-a fost găsit corpul, el fiind înmormântat la Tiraspol.
Falşi luptători
În localităţile mici, de regulă, oamenii se cunosc între ei şi, prin urmare, se ştie
cine a fost pe câmpul de luptă şi cine nu. Din raionul Căuşeni, satele căruia se
învecinează cu zona unde, în 1992, s-au dat lupte grele, la război au participat
3681 de persoane, dintre care 57 – au murit, iar 21 – au fost grav rănite. Nu
toţi cei care au luptat deţin astăzi legitimaţii de participant la război. 254 de
voluntari din satul Ursoaia, de exemplu, nu au putut obţine carnete de luptător.
Nicolae Cătănoi, membru al comisiei raionale pentru acordarea legitimaţiilor,
ne-a prezentat mai multe cazuri în care s-au obţinut nemeritat legitimaţii de
luptător. Potrivit lui, Gheorghe Amalanei din satul Ursoaia a rămas invalid în
urma unui accident rutier, dar a reuşit să-şi facă legitimaţie de participant la
război şi, respectiv, de invalid de război, iar Boris Leşan din satul Ermoclia a
fost rănit în omoplat de către un poliţist rutier, pentru că nu a oprit automobilul
la somaţia acestuia. Ar mai avea nemeritat legitimaţii, potrivit lui Cătănoi,
Gavril Bucuci, şef de direcţie în cadrul Consiliului raional Căuşeni, şi Nicolae
Andrieş, vicepreşedinte al raionului. Acesta din urmă ar fi „cumpărat cu mese
pline cu bucate persoane care au depus mărturii că el a luptat în război”. „Unii
au depus dosarul direct la Chişinău, evitând comisia raională, întrucât ştiau
că aici nu vor trece. În cazul altora, eu am fost împotrivă că să le fie eliberate
legitimaţii, deoarece nu existau probe suficiente, dar, la Chişinău, dosarele lor
au fost aprobate”, a declarat Nicolae Cătănoi. Solicitat de noi, Nicolae Andrieş
a spus că a participat la conflict şi că există mai multe persoane care pot confirma acest lucru. „Afirmaţiile precum că nu am luptat au conotaţii politice”,
a adăugat el. Gavril Bucuci a fost mai laconic: ”Să admitem că am luptat în
conflictul de pe Nistru”, refuzând să continue discuţia.
Veteranii de la Şoldăneşti ne-au povestit că mai mulţi funcţionari raionali ar
fi obţinut neîntemeiat legitimaţii de participant la lupte. Unul din aceştia ar fi
Vasile Macovei, care, în 1992, era şef al Executivului raional Şoldăneşti. El a
obţinut legitimaţie pentru faptul că a dus mâncare în zona de conflict. În urma
protestelor şi sesizărilor organizaţiei raionale a veteranilor conflictului de la
Nistru, lui Macovei şi altor câţiva angajaţi ai Consiliului raional li s-au retras
legitimaţiile. Vasile Macovei, actualmente director al SRL „Orhei-Gaz, ne-a
95
Transparency International – Moldova
spus că în timpul conflictului a fost în acea zonă, dar că nu deţine legitimaţie
de participant la lupte.
La Comisia pentru eliberarea legitimaţilor ni s-a confirmat că toţi cei menţionaţi deţin legitim carnete de luptători. Este greu să dovedeşti netemeinicia obţinerii legitimaţiilor, ni s-a spus la Comisie, deoarece documentele prezentate
sunt originale, semnate de persoane cu autoritate care au luptat sau autentificate de organizaţii ale veteranilor. În cazurile sesizate de noi, am obţinut promisiunea membrilor comisiei că vor fi verificate minuţios şi dacă se va adeveri că
persoanele respective nu au luptat, le va fi retrasă legitimaţia.
La Cocieri au murit peste 90 de luptători
La Cocieri, localitate aflată în partea stângă a Nistrului, în timpul conflictului,
a luptat împotriva separatiştilor aproape fiecare locuitor: de la copii până la
bătrâni. Un grup a avut în sarcină să lichideze unitatea militară din apropierea
satului. Nici unul din cei care trebuiau să ia cu asalt unitatea nu au fost informaţi că acolo sunt depozitate substanţe chimice şi radioactive. Preţul acelui
atac a fost mare. Unii au plătit cu viaţa, alţii, la câţiva ani de la conflict, s-au
ales cu grave probleme de sănătate. Până în prezent, 90 de participanţi la lupte
din Cocieri au murit. Majoritatea celor care au rămas în viaţă au leucemie.
Nici unul dintre cei care au luat cu asalt unitatea militară nu are legitimaţie de
participant la lupte şi nu a beneficiat de nici una din facilităţile oferite de stat.
Chiar recent Comisia pentru legitimaţii a respins 40 de dosare ale locuitorilor
din Cocieri, pe motiv că nu au făcut dovada că au luptat.
Ordinul „Ştefan cel Mare”
O situaţie similară celei cu legitimaţiile este şi în ce priveşte ordinele şi distincţiile militare. Potrivit mai multor combatanţi cu care am discutat, există
persoane care au obţinut nemeritat distincţii militare în urma războiului de
la Nistru, în special Ordinul „Ştefan cel Mare”, cea mai mare distincţie militară din R.Moldova, care se acordă pentru eroism şi fapte de înaltă vitejie.
Printre aceştia, ei au enumerat un şir de foşti angajaţi ai MAI. Acum câţiva
ani, mai multe organizaţii de veterani ai războiului de la Nistru au protestat,
făcând demersuri către şeful statului, pentru a vedea pentru care merite viceministrul de atunci al Internelor, Vasile Maiduc, a primit, în 1996, Ordinul
„Ştefan cel Mare”. Acesta în opinia mai multor veterani a fost decorat nemeritat. Autorităţile nu au dat curs cererii veteranilor. Andrei Calcea, şeful orga96
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
nizaţiei teritoriale a veteranilor din Orhei, spune că s-a încercat, fără succes,
să se obţină dosarele unor persoane care au fost decorate cu Ordinul „Ştefan
cel Mare”, ca să vadă cine şi pentru ce merite le-au promovat. „Dosarele sunt
la Preşedinţie şi la structurile care i-au înaintat spre decorare. Este imposibil
de verificat. Documentele ajung la Consiliul Suprem de Securitate, apoi la comisia parlamentară şi, dacă au aviz pozitiv, sunt transmise Preşedinţiei, după
care, prin decret prezidenţial, se acordă distincţia”, spune Andrei Calcea. În
anii de după război, organizaţiile de veterani ai războiului de la Nistru au înaintat dosarele mai multor persoane pentru a fi distinse cu Ordinul „Ştefan cel
Mare”, însă toate candidaturile au fost respinse de către comisia parlamentară
sau de către CSS. Un exemplu în acest sens este cazul colonelului Alexandru
Galaşan de la unitatea de genişti a MA. El a dezamorsat atât în timpul războiului, cât şi după peste 2000 de mine, fiind unul dintre puţinii specialişti genişti pe care îi are Armata Naţională. După război, la o nuntă în satul Cişmea,
Orhei, el a salvat toată lumea prezentă, acoperind cu corpul său o grenadă,
care, explodând, l-a rănit grav. De două ori a fost promovat la Ordinul Ştefan
cel Mare, dar de fiecare dată candidatura sa a fost respinsă.
Numărul eroilor – necunoscut
Numărul real al celor care au căzut pe câmpul de luptă rămâne încă necunoscut.
Presa a vehiculat cifra de peste 1000 de persoane din ambele părţi, dintre care
mai mult de jumătate au fost moldoveni din partea dreaptă a Nistrului. Oficial,
MA susţine că în luptele de la Nistru au murit 280 de persoane. Eduard Maican,
preşedintele Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă
(UNVRI), spune că în luptele de la Nistru au decedat în jur de 380 de persoane.
Numărul real al celor morţi, potrivit lui, este mult mai mare, pentru că mai sunt
găsite corpurile celor care au luptat, iar unii rămân a fi daţi dispăruţi. Organizaţia
pe care o conduce Maican se căzneşte, împreună cu subdiviziunile sale teritoriale, să facă o evidenţă a numărului văduvelor de război, al celor care au fost
răniţi şi chiar al participanţilor la lupte, dar, deocamdată acest proces decurge
anevoios, pentru că Departamentul Administrativ Militar al MA şi alte structuri
de stat refuză să colaboreze în acest sens. Cu câteva zile înainte de 19 mai, când
a fost inaugurat un monument în memoria a 42 de eroi, căzuţi pe platoul de la
Coşniţa, spune Mihai Tomacinschi, preşedintele filialei Chişinău a UNVRI, nu
se cunoştea nimic despre rudele a doi dintre cei, numele cărora era înveşnicit pe
memorial. Nici una din structurile care deţin informaţii cu privire la veterani nu
aveau numele celor doi eroi şi adresele rudelor lor.
97
Transparency International – Moldova
400 de combatanţi au murit pe timp de pace
Pe timp de pace s-au stins mai mulţi participanţi la conflict decât au murit în
război. Anual mor în jur de 30-40 de veterani, spune Eduard Maican, precizând că mulţi dintre ei au vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani. În majoritatea
cazurilor moartea a survenit ca urmare a rănilor din timpul războiului sau a
afecţiunilor de ordin psihic. „Mai mult de jumătate dintre veterani nu au urmat niciodată tratament de reabilitare, deşi legislaţia prevede că fiecare dintre
cei care au luptat, odată la trei ani, beneficiază de tratament gratuit”, spune
Maican. În trei ani, în raionul Orhei, potrivit preşedintelui organizaţiei teritoriale a veteranilor, Andrei Calcea, au murit 43 de veterani ai războiului de
la Nistru. Până în prezent doar 15 veterani, din cei aproape 800 câţi există în
raion, au urmat tratament sanatorial de reabilitare. Aceeaşi situaţie se atestă şi
în alte raioane.
„Du-te la cei care te-au trimis la lupte”
Mulţi dintre veterani, afectaţi de boli, sărăcie şi deznădejde, ajunşi la disperare, nu au mai avut puteri să trăiască. În ultimii zece ani, cel puţin 15 de veterani s-au sinucis. Cutremurător în acest sens este cazul lui Pavel Ciobanu din
Căuşeni, preşedintele organizaţiei teritoriale a combatanţilor. A trecut prin două
războaie: cel din Afganistan şi cel de la Nistru. Cavaler al ordinului „Ştefan cel
Mare”, cea mai înaltă distincţie militară, oferită pentru merite deosebite în lupte. Tată a doi copii şi bărbat respectat în localitate mult timp nu şi-a găsit un loc
stabil de muncă. Funcţionarii la care se adresa îl trimeteau de la unul la altul.
În una din zile un şef de la raion i-a aruncat obraznic în faţă: „Du-te şi cere de
lucru la cei care te-au trimis la război”. Peste câteva zile a fost găsit mort. Un
alt caz tragic este al unui veteran, cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare”, care,
fiind invalid, a fost dus de către traficanţi la Moscova şi impus să cerşească.
Umilit şi batjocorit, când s-a reîntors acasă, el şi-a luat zilele.
Un popor nu are trecut dacă nu-şi respectă eroii
„Un popor nu are viitor dacă nu-şi respectă trecutul şi eroii care au căzut pentru independenţa statului”, declara şeful Satului Major al Armatei Naţionale,
generalul de brigadă, Ion Corobceanu, la 17 iunie curent, cu ocazia dezvelirii,
la Brigada de infanterie motorizată „Moldova” din Bălţi, a unei placi comemorative în memoria militarilor Vladimir Macariuc şi Vladimir Nazarco, căzuţi în
timpul luptelor de lângă Tighina. Conducerea ţării a ignorat in corpore come98
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
morarea eroilor neamului. La fel s-a procedat şi la 19 mai curent, când, pentru
prima dată de la sfârşitul războiului, la Coşniţa, localitate pe malul stâng al
Nistrului, unde s-au dat cele mai grele lupte, a fost inaugurat un memorial
în cinstea a 42 de eroi martiri căzuţi în război. În cele două zile preşedintele
Voronin, deşi a promis veteranilor, nu a găsit timp să onoreze cu prezenţa sa
evenimentele, iar speakerul Parlamentului şi şeful Executivului au preferat şedinţele de lucru şi întâlnirile cu alegătorii. În schimb, în ultimii cinci ani, nu s-a
întâmplat ca cineva dintre membrii Guvernului sau ai fracţiunii parlamentare a
partidului de guvernământ să ignore festivităţile de comemorare a lui Vladimir
Lenin, conducătorul revoluţiei din octombrie din Rusia, sau cele legate de comemorarea celor căzuţi în al doilea război mondial.
„Morţii nu mai au drepturi”
Maria Nazarco, soţia căpitanului Vladimir Nazarco, a căutat câţiva ani trupul
soţului ei, dat dispărut în luptele de la Tighina. La MA nu o dată i s-a spus să
lase baltă totul. Un general îmi zicea ori de câte ori mă vedea „Iar aţi venit, v-am
spus că nu mai aveţi ce umbla, noi nu putem căuta pe teritoriul Transnistriei”,
povesteşte dna Nazarco. A perseverat, a bătut la multe uşi. S-au găsit oameni
buni care au ajutat-o. La procuratura din Tighina a văzut o fotografie în care
a recunoscut corpul soţului său. Cineva i-a sugerat să caute la Tiraspol. L-a
găsit înmormântat pe Aleea Slavei din Tiraspol, ca erou al transnistrenilor. A
reuşit cu greu să-i aducă corpul acasă. Deşi soţul ei a fost decorat post-mortem
cu Ordinul „Ştefan cel Mare”, aproape că nu a beneficiat de ajutor din partea
statului. Recent, s-a adresat să ridice indemnizaţia de 500 de lei pentru cei
decoraţi cu Ordinul „Ştefan cel Mare”. La autorităţile locale i s-a spus că „cei
care trăiesc au dreptul la indemnizaţie, cei care au murit –nu”.
Avea doar şase luni când i-a murit tatăl
„Numai eu ştiu cum mi-am crescut copii şi prin ce am trecut după moartea
soţului”, îmi spune Marina, soţia lui Filip Lupaşco, căzut în luptele de la
Coşniţau, decorat post-mortem cu Ordinul „Ştefan cel Mare”. „Când este vorba de eroi, suntem luaţi în seamă, când avem nevoie să ne ajute cineva – se fac
a ne uita”. Dorel avea doi anişori când a murit tatăl său, iar Marcel – doar şase
luni. Mezinul îi seamănă leit lui taică-său. Camarazii de luptă spun că Filip
Lupaşco ar fi fost trimis special la război, pentru a fi lichidat, întrucât era un
aprig susţinător al Mişcării Naţionale.
99
Transparency International – Moldova
În aşteptarea căruciorului s-a stins din viaţă
Anatol Cobâlaş din Floreşti a trecut prin două războaie: cel din Afganistan şi
cel de la Nistru. În luptele de la Coşniţa a fost grav rănit, rămânând paralizat de
ambele picioare. Avea doar 31 de ani. Fiica sa avea 12 ani, iar băiatul doar doi
anişori. Într-una din zile în gazeta guvernamentală „Nezavisimaia Moldova”
a citit că Uniunea Participanţilor la Conflictul Militar (1991-1992), condusă
de Ştefan Trofim, i-a dat un cărucior cu rotile, de care chiar avea nevoie. A
aşteptat mai multe luni, dar căruciorul promis nu a mai ajuns la el. Ulterior,
aceeaşi organizaţie i-a promis un calculator. Anatol s-a stins din viaţă în 2000,
la 39 de ani, fără să mai apuce să vadă căruciorul sau calculatorul promise,
care de altfel nici nu au mai ajuns. Soţia sa Lida ne-a povestit că după moartea
lui Anatol, statul nu a mai ajutat cu nimic familia sa. I s-a spus că nu mai are
dreptul la facilităţi, pentru că soţul ei a murit după război. Faptul că moartea
i-a fost cauzată de rănile din timpul războiului, pentru autorităţi, nu contează.
Rivalii îşi plâng împreună morţii
Mai sus de Coşniţa, pe o colină se înalţă o cruce în memoria eroilor căzuţi în
luptele din 19-21 mai 1992. La câteva sute de metri, pe un morman, rămas încă
de pe când turcii cotropeau pământurile Moldovei, se ridică o altă cruce. Acolo
se adună părinţii şi prietenii celor căzuţi din partea Transnistriei. În primii ani
de după conflictul militar, fiecare din părţi îşi cinstea în tăcere eroii. De câţiva
ani, rivalii de odinioară îşi plâng împreună morţii. Primul a spart tăcerea un
colonel rus din fosta armată rusească, Victor Gorodenko, al cărui fecior este
înmormântat pe mormanul de lângă Coşniţa. El a venit şi s-a închinat la crucea
de la Coşniţa, spunând: „e timpul să ne oprim. Au murit atâţia oameni nevinovaţi”. „Toţi ştim că războiul a fost ghidat de la Moscova, iar noi cei de o parte
şi de alta am fost folosiţi drept carne de tun. Nu vom uita niciodată prin ce am
trecut. Însă ştim că nu mai trebuie să ajungem din nou pe poziţii diferite şi să
luptăm unul împotriva celuilalt”, îmi spune Vladimir Botezatu, veteran, care a
luptat de partea Moldovei.
Cornelia Cozonac, Centrul de Investigaţii Jurnalistice,
14.07.2006, 21.07.2006
100
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Ambasadele R.Moldova: promovare de imagine a ţării sau
de interese private?
Deşi primesc lefuri de peste 2.000 de euro, ambasadorii noştri în străinătate
sunt aproape că invizibili. Ei nu organizează conferinţe de presă, nu participă
la multe evenimente publice şi, capac la toate, mulţi dintre ei nu vorbesc engleza şi nici limba ţării de reşedinţă. Drept rezultat, R. Moldova continuă să
rămână o ţară inexistentă pentru străinii de rând, precum şi pentru demnitarii
din statele în care ambasadorii noştri sunt acreditaţi.
Anual, din banii publici se cheltuiesc sute de milioane de lei pentru întreţinerea misiunilor diplomatice. Pentru anul 2006, în Bugetul de Stat au fost trecute
170 mln. 923 mii lei pentru activitatea structurilor diplomatice în străinătate
şi alte câteva sute de mii de lei pentru reparaţia sediilor unor ambasade. Pe
cât de eficient sunt gestionaţi aceşti bani? De ce autorităţile de la Chişinău
deschid ambasade în ţări mici, cu care nu avem importante relaţii politice sau
economice, şi neglijează marile capitalele ale lumii? Cine şi cum reprezintă
interesele R. Moldova în afara ţării? Răspunsul la aceste întrebări îl aflaţi din
investigaţia ce urmează.
Marile capitale ale lumii neglijate
R. Moldova este reprezentată în străinătate de 23 de misiuni diplomatice. Spre
deosebire de alte ţări, cum ar fi România, care are deschise peste 60 de misiuni
diplomatice, s-ar părea că ţara noastră este săracă în ambasade. Tempul cu care
actualmente se lansează noi misiuni diplomatice ne face însă să credem că
într-un viitor mai puţin îndepărtat tricolorul R. Moldova va fi arborat în capitalele mult mai multor ţări. Orice nouă ambasadă presupune aşteptări, realizări,
dar şi responsabilităţi şi noi cheltuieli. În această situaţie, suntem îndreptăţiţi
să ştim de ce Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene decide
deschiderea unei noi ambasade într-o ţară anume şi dacă ambasadorii care ne
promovează imaginea în lume sunt aleşi pe criterii de profesionalism.
Strategia diplomatică prevede că, înainte de toate, ambasade se deschid în
marile capitale ale lumii şi în ţările situate la hotar. Ghidându-ne de această
strategie, spunem că, astăzi, cele mai importante ambasade ale R. Moldova
în străinătate sunt cele din Washington, Bruxelles, Kiev, Bucureşti, Moscova,
Londra, Berlin, Paris şi Roma. Un alt principiu diplomatic spune că atunci
101
Transparency International – Moldova
când o ţară deschide o misiune diplomatică într-un stat, acesta din urmă răspunde cu acelaşi gest. R. Moldova însă are deschise ambasade în multe ţări
– mari şi mici, bogate şi sărace – care nu au inaugurat, la rândul lor, misiuni diplomatice în Chişinău. Este vorba de Uzbekistan, Portugalia, Italia, Republica
Elenă şi Israel.
Interese şi beneficii personale
Pe ce criterii Ministerul de Externe, de comun acord cu guvernul R. Moldova
şi cu preşedintele ţării, deschid anumite ambasade? Neclare şi bănuitor de dubioase. Să luăm un exemplu. În 1994, R. Moldova a inaugurat ambasadă în
Uzbekistan, ţară cu care R. Moldova practic nu are relaţii comerciale, culturale sau de alt ordin şi care nu are deschisă nici până în prezent reprezentanţă
în Chişinău. În ultimii opt ani volumul comerţului bilateral (şi aşa destul de
infim) a scăzut de aproape trei ori. Dacă în 1997, cifra relaţiilor comerciale
dintre R. Moldova şi Uzbekistan era de 8,8 mln. dolari, atunci în 2003 aceasta
a coborât până la 3,3 milioane. Este o sumă extrem de mică, în comparaţie
relaţiile comerciale de zeci şi sute de milioane de dolari pe care Uzbekistan le
are cu alte state, cum ar fi Noua Zelandă, Cehia, Ucraina, Turkmenistan. De ce
corpul diplomatic din Taşkent nu a putut valorifica la maxim relaţiile moldouzbece? Foşti angajaţi ai ambasadei R. Moldova în Taşkent ne-au spus că ea
a fost deschisă cu scopul de a promova interesele comerciale ale reprezentanţilor din conducerea de vârf a R. Moldova (în special, cea din perioada 19941997). Oficiali moldoveni erau interesaţi, în special, de bumbacul, gazele şi
petrolul uzbec. Tranzacţiile cu aceste mărfuri nu se făceau însă în beneficiul
R. Moldova, ci în cel al regimului separatist de la Tiraspol (import de bumbac
pentru fabrica de ţesături din Tiraspol) şi al întreprinderilor ruseşti specializate
în vânzare/cumpărare de gaze şi petrol. De pe urma acestor afaceri, cei care
mediau obţineau profituri grase.
Semne de întrebare a trezit şi deschiderea, în 1994, a ambasadei R. Moldova în
Israel, ţară cu care conducerea de la Chişinău avea mai puţin relaţii politice şi
mai mult... personale. O soluţie optimă pentru această ţară, în care muncesc şi
trăiesc mii de cetăţeni moldoveni, ar fi fost deschiderea unui consulat general.
Preşedintele de atunci, Mircea Snegur, a optat însă pentru ambasadă. De ce?
O fi coincidenţă sau nu, dar în aceeaşi perioadă, ginerele său, Artur Gherman,
care deţinea funcţia de consilier al primului ministru în probleme de relaţii
externe, a fost adus la conducerea “Seabeco”, patronată de magnatul Boris
102
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Birştein, evreu de naţionalitate. Iar cu un an înainte de deschiderea ambasadei
noastre în Israel, B. Birştein a fost numit preşedinte al Consiliului Economic
Superior al R. Moldova.
Ambasadă finanţată din surse private
O noutate demnă de Cartea Recordurilor era pe cale să se producă în R.
Moldova. Ministerul de Externe, în mandatul guvernului Sturza, a acceptat
ideea deschiderii unei ambasade din surse sută la sută private, o iniţiativă pe
cât de neaşteptată, pe atât de dubioasă. Este vorba de Turkmenistan, ţară bogată în petrol şi în care şi-au pus pe roate afaceri petroliere oameni de afaceri din
R. Moldova. „Erau pregătite şi avizate aproape toate actele pentru deschiderea
ambasadei la Aşhabad. Iniţiativa a fost discutată şi la Colegiul diplomatic.
Se ştia până şi locul în care urma să fie amplasată această misiune diplomatică”, a declarat Oleg Serebrian, fost director general al direcţiei informaţie
şi analiză politică în Ministerul de Externe. Ideea de a deschide ambasadă la
Aşhabad, după cum am aflat, a fost insistent promovată de Anatol Stati, directorul companiei Ascom, cunoscută pentru afacerile cu petrol în Turkmenistan,
şi că în schema pregătită de acest magnat moldovean, anumite persoane apropiate lui urmau să deţină funcţii diplomatice. Planul de a deschide ambasadă
în Turkmenistan s-a prăbuşit odată cu demiterea, în noiembrie 1999, a guvernului Sturza.
Şi dacă Ministerul nostru de Externe, pe durata mandatului mai multor miniştri,
a fost foarte activ în deschiderea de misiuni diplomatice în ţări mici, atunci când
e vorba de mari capitale ale lumii, cum ar fi Tokyo, bunăoară, Chişinăul ia apă
în gură. Surse diplomatice ne-au spus că ambasadorul Japoniei în România l-a
întrebat, în cadrul unei întrevederi, pe un expert moldovean cum explică faptul
că R. Moldova nu a deschis până acum o ambasadă în Tokyo. Precizăm că, în
ultimii ani, R. Moldova a beneficiat de investiţii japoneze de sute de milioane
de dolari, majoritatea lor fiind făcute în sectorul agricol, în domeniul medicinii
şi al culturii.
Diplomaţii moldoveni susţin regimul din Belarus
De datoria unui diplomat este să promoveze interesele şi imaginea ţării, dând
dovadă de consecvenţă în atitudini şi declaraţii. La acest capitol ţara noastră, se
pare, este corigentă. R. Moldova şi-a ştirbit de mai multe ori imaginea în străinătate datorită poziţiei neînţelese a ambasadorilor săi. Un caz care nu a fost
103
Transparency International – Moldova
mediatizat în R. Moldova, dar care s-a produs în acest an la Bruxelles, a uimit
forurile diplomatice europene: reprezentanţa R. Moldova la Bruxelles, alături
de cea a Rusiei, a fost singura care nu a semnat declaraţia UE de condamnare
a regimului dictatorial din Belarus. Reprezentanţa R. Moldova la Bruxelles a
avut o poziţie separată şi faţă de alegerile din Azerbaidjan, considerate nevalabile de către UE. De ce ambasadorul nostru la Bruxelles, Eugen Karpov, a
acceptat o abatere atât de gravă de la politica de parteneriat european? Pentru
că acest lucru i l-a cerut centrala Ministerului de Externe şi dacă n-o executa
îşi pierdea funcţia de diplomat.
Ambasadorii principiali rechemaţi
Or, conducerea Ministerului de Externe şi-a format deja o tradiţie din a rechema diplomaţii care au o poziţie intrinsecă faţă de Rusia. Drept exemplu ar
servi cazul lui Oleg Ungureanu, diplomat la reprezentanţa RM la OSCE, care
a avut o poziţie categorică faţă de prezenţa militară rusă în stânga Nistrului,
permiţându-şi uneori să nu ţină cont de anumite instrucţiuni ciudate, cum ar
fi, interdicţia de a folosi expresia „trupele militare ruse în Transnistria”. După
expirarea mandatului, Oleg Ungureanu nu a mai fost angajat la Ministerul de
Externe.
Pe ce criterii sunt aleşi diplomaţii noştri? Cine sunt marii invizibili, taciturnii şi
necunoscătorii de engleză din ambasadele R. Moldova în străinătate? Cum şi pe
ce cheltuiesc ambasadorii noştri banii publici? Aflaţi în numerele următoare.
Doar şase dintre toţi cei 23 de ambasadori moldoveni acreditaţi în străinătate au
şcoala Ministerului de Externe şi cunosc din interior ce înseamnă munca diplomatică. Este vorba de Natalia Gherman (Stokholm), Eugen Karpov (Bruxelles),
Nicolae Dudău (Roma), Igor Corman (Berlin), Eugen Revenco (Geneva) şi
Mihai Barbulat (Ankara). În rest, lista ambasadorilor noştri se aseamănă, în
mare parte, cu un extras din baza de date a membrilor Partidului Comuniştilor
şi a marilor servili ai acestei formaţiuni. Convingeţi-vă şi voi: Ambasada
din China – Iacob Timciuc, membru PCRM, Ambasada din Grecia – Iulian
Magaleas, membru PCRM, Ambasada în Ucraina – Sergiu Stati, ex-deputat
PCRM, Ambasada din Belarus – Ion Filimon, membru PCRM, Reprezentanţa
la Strabsourg – Andrei Neguţa, membru PCRM, Reprezentanţa la ONU, New
York – Alexei Tulbure, cel care, la cererea conducerii comuniste, a acuzat
România de expansionism, Ambasada din Turcia – Mihail Barbulat, ex-şef
104
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
al Serviciului protocol al preşedinţiei în mandatul lui Voronin, Ambasada din
Bulgaria – Veaceslav Madan, ex-ministru al Culturii în mandatul comunist, cel
care a autorizat reinstalarea monumentului lui Lenin din Bălţi, Ambasada din
Regatul Belgiei – Victor Gaiciuc, ex-ministru al Apărării în guvernul Tarlev
I, Ambasada R. Moldova în Austria – ambasador Victor Postolachi, ex-viceministru al Reintegrării în guvernul comunist, Ambasada din Federaţia Rusă
– Vasile Sturza, ex-reprezentant al preşedintelui Voronin la negocierile cu
Transnistria, Ambasada din Marea Britanie – Mariana Durleşteanu, ex-viceministru de Finanţe în Guvernul tarlev I, Ambasada din Germania – Igor Corman,
ex-angajat al Ministerului de Externe, Ambasada din Franţa – Victoria Iftodi,
ex-ministru al Justiţiei din Guvernul Tarlev-II, Ambasada din Italia – Nicolae
Dudău, ex-ministru de Externe în Guvernul Tarlev-I, Ambasada din Polonia –
Boris Gamurari, ex-ministru al Apărării, Ambasada din România – Lidia Guţu,
ex-deputat al grupului Braghiş, Ambasada din Suedia – Natalia Gherman, ambasador în Austria, Ambasada din Israel – Larisa Miculeţ, procuror, Ambasada
din SUA – Nicolae Chirtoacă, în perioada 1977-1990, angajat al Serviciului de
informaţii al URSS, Ambasada din Ungaria – Valeriu Bobuţac, ex-ministru al
Economiei, Reprezentanta Permanenta a Republicii Moldova pe linga Oficiul
ONU la Geneva – Eugen Revenco, Reprezentanţa la UE, Bruxelles – Eugen
Karpov, ambasador. (Lista ambasadelor am accesat-o de pe www.migratie.md.
Site-ul Ministerului de Externe este dezactivat de două săptămâni)
În R. Moldova, stat cu regim parlamentar (!), preşedintele ţării este cel care
numeşte ambasadorii. Candidaturile diplomaţilor sunt propuse de guvern,
care, fireşte, recomandă doar cadre după „chipul şi asemănarea” lui Voronin.
Un cuvânt greu de spus la numirea ambasadorilor, cât şi la selectarea personalului, îl are şi SIS. Nu este obligatoriu ca ambasadorul sau alt diplomat din
ambasadă să fie angajat al securităţii. Contează ca SIS să confirme că persoana
X este tolerată de securitate.
Ambasadorii, nevorbitori de engleză
Şi dacă la numirea ambasadorilor, profesionalismul şi capacitatea de a apăra
şi promova interesele ţării stau la coada priorităţilor, rezultatele sunt cele care
sunt. Iulian Magaleas, ambasadorul Moldovei la Atena, aşa cum a luat apă în
gură de pe când era parlamentar comunist, tot o ţine în gură până acum. El nu
vorbeşte engleza, deşi aceasta este una din condiţiile obligatorii la numirea
ambasadorilor, nici greaca, nu merge la recepţii, nu organizează conferinţe de
105
Transparency International – Moldova
presă, nu este cunoscut de autorităţile elene. La întrebarea „Ce rezultate aveţi
în activitatea de ambasador?”, Iu. Magaleas a răspuns: „Cer scuze, dar nu aş
dori ca acum să facem acest lucru. Când sunt ocupat cu multe treburi, nu pot”.
Trebuie să remarcăm că pe Magaleas l-am abordat în una din pauzele Reuniunii
ambasadorilor ce a avut la Chişinău, pe 24-27 iulie curent. Ambasadorul stătea
pe un scaun, într-un colţ de sală, departe de ceilalţi colegi, şi nu părea „ocupat
cu multe treburi”. „Din păcate, nu pot spune că vorbesc uşor în engleză. Mi se
dă mai greu, dar o studiez. Cu demnitarii de la Sofia comunic deja în bulgară. Desigur, o vorbesc (hmmmm) cam cu greşeli”, ne-a declarat ambasadorul
RM în Bulgaria, V. Madan. „Limba nu este o problemă, se învaţă”, astfel şi-a
justificat Boris Gamurari necunoaşterea limbilor străine în faţa Comisiei parlamentare pentru politică externă, atunci când a primit avizul ei. Întrebat de noi
dacă vorbeşte vreo limbă străină, N. Dudău, ambasador la Roma, a răspuns:
„MĂ DESERVESC CU ENGLEZA, ITALIANA şi asta e de ajuns”. Deduceţi
şi voi ce engleză sau italiană vorbeşte fostul ministru de Externe, Dudău, dacă
nu-şi poate exprima pe înţeles gândurile nici în română... Nu vorbesc engleza
nici Iacob Timciuk, Ion Filimon şi Andrei Neguţa.
Şoferul misiunii redacta scrisorile în engleză
Drept cea mai bună vorbitoare de engleză este cunoscută Natalia Gherman,
ambasador la Stokholm, care posedă bine şi germana, franceza. De asemenea,
cunoaşte bine engleza şi Mariana Durleşteanu, ambasador în Marea Britanie.
În cazul ei însă limba ... engleză o ia uneori pe dinainte. La o întâlnire avută
cu o ziaristă din Marea Britanie care îşi planificase o vizită la Chişinău, M.
Durleşteanu i-a pus pe tavă toată viaţa sa personală. Ziarista a rămas contrariată de acest gest nediplomatic al ambasadorului de la Londra. Şi dacă
la capitolul comunicare în engleză, mulţi ambasadori de-ai noştri stau prost,
atunci la testul „scriere” în engleză sau în limba ţării de reşedinţă mulţi dintre
ei ar pica din prima. La reprezentanţa noastră din Bruxelles, bunăoară, s-a
ajuns ca o perioadă şoferul misiunii să redacteze scrisorile care, ulterior, erau
expediate din numele ambasadei. Este adevărat că şoferul făcea masteratul la
Universitatea din Bruxelles.
Marii absenţi
Ambasadorii noştri obişnuiesc să nu meargă la întâlnirile oficiale nu doar din
cauza necunoaşterii limbilor străine, ci şi pentru că nu stăpânesc bine anumite
106
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
subiecte economice sau politice atât din ţara în care sunt acreditaţi, cât şi din
cea pe care o reprezintă. Dacă şi merg, îşi iau a doua persoană care este, de
regulă, din minister. Bunăoară, ex-ambasadorul de la Kiev, Mihail Laur, la
orice întrevedere, formală sau informală, şi-l lua cu el pe Ion Stăvilă, consilier
la ambasadă, ex-ministru adjunct de Externe. Stăvilă era cel care răspundea la
întrebări, oferea informaţiile solicitate, Laur având mai degrabă un rol decorativ. Marele absent a fost şi Mihai Manoli, proaspăt rechemat din Ambasada
din SUA. El a ignorat, după cum am aflat, mai multe conferinţe internaţionale,
mese rotunde în subiectul transnistrean, organizate la Washington. În schimb,
aceste evenimente importante pentru RM erau onorate de prezenţa prezenţi ambasadorilor României, Ucrainei, uneori fiind văzut chiar şi ambasadorul SUA
în R. Moldova. „În 2004-2006, Fundatia „Moldova” a orgnizat la Washington
opt conferinţe şi mese rotunde la tema R. Moldova. La jumătate din ele nu
reprezentanţii ambasadei Moldovei nu au fost prezenţi, deşi fuseseră invitaţi
şi chiar solicitaţi să vorbească. La alte câteva prezentări la tema Moldovei,
organizate de The Atlantic Council of the United States, Radio Free Europe,
Center for Strategic and International Studies – la fel, nu au fost prezenti cei
de la ambasadă”, a declarat pentru CIN preşedintele Fundaţiei “Moldova”,
Vlad Spânu, diplomat în două termene la Ambasada RM în SUA. Au eşuat
şi încercările de a stabili o colaborare între Fundaţia “Moldova” şi ambasadă.
“Culmea a fost când am auzit că dl M. Manoli, în primăvara lui 2006, a numit
grupul pentru Moldova de la Washington, iniţiat de către Fundaţia “Moldova”
şi Open Society Institute în 2004, din care fac parte trei foşti ambasadori americani, drept un grup anti-moldovenesc şi anti-guvernamental”, s-a arătat uimit
V. Spânu, care a explicat în felul următor un asemenea compartament: “dezinformând autorităţile de la Chişinău despre activitatea noastră, ambasadorul
Moldovei a încercat să camufleze inactivitatea ambasadei în perioada cât el
a fost şeful misiunii. Iar inactivitatea reflectă nivelul de professionalism în
domeniul diplomaţiei, cunoaşterea limbii engleze, relaţiile personale cu establishmentul american”.
Criza vinurilor – ignorată
Experţi în diplomaţie consideră că eficienţa unei ambasade se poate măsura
prin gradul de vizibilitate al activităţii ei în cercurile academice, de business,
think-tankuri şi prin intensitatea dialogului (oficial şi neoficial) cu structurile
statale din ţara de resedinţă, misiunile diplomatice ale altor state. Analizate
107
Transparency International – Moldova
după aceste rigori, putem constata, cu mici excepţii, că ambasadale noastre
taie frunze la câini. Acest lucru a fost vizibil, în special, atunci când Rusia
a impus embargou la impotrul vinurilor moldoveneşti şi a majorat preţul la
gazele importate. De ce în mediile politice din Europa şi SUA s-a vorbit doar
despre Georgia şi Ucraina şi aproape deloc despre RM? Pentru că nu a informat CINE TREBUIE. Pentru că diplomaţii Moldovei nu comunică în engleză,
nu ştiu cum să prezinte informaţia şi se tem de întrebările suplimentare ce
vor fi puse la acest subiect. În această situaţie de criză pentru economia RM,
ambasadorii noştri nu au solicitat întrevederi cu miniştrii de Externe ai statelor
în care sunt acreditaţi sau cu alte persoane influente, ci şi-au trimis secretarii
să prezinte punctul oficial de vedere al RM. Fireşte, secretarii au fost primiţi
în audienţă de funcţionari de nivelul lor şi prin această atitudine au minimizat
gravitatea situaţiei, creând impresia că pentru RM aceasta nu este o problemă.
Ziarişti de la „Le Monde”, „Le Figaro”, doua dintre publicaţiile importante
din Paris, au recunoscut, într-o discuţie cu ziarişti moldoveni, că reprezentanţii
ambasadelor Georgiei şi Ucrainei comunică des cu ziariştii francezi, îi invită la
ambasadă, la restaurante, fac declaraţii. Pe când, cei de la Ambasada Moldovei
sunt amorfi în comparaţie cu colegii din acelaşi spaţiu. Atunci, când a fost
impus embargou la importul în Rusia a vinurilor georgiene şi moldoveneşti,
diplomaţii georgieni au organizat conferinţe de presă, însoţite de degustări de
vinuri. Ambasadorii din RM însă au preferat să stea în umbră, lăsând, astfel,
să se înţeleagă că problema nu afectează mult economia republicii. Până şi
ambasadorul Armeniei la Paris a organizat în numai o lună două conferinţe
de presă, dintre care una viza relaţiile dintre Georgia şi Rusia şi consecinţele acestora pentru Armenia. Pe când, ex-ambasadorul nostru la Paris, Andrei
Neguţa, timp de 2,5 ani, a organizat doar două conferinţe de presă, dintre care
ultima a avut ca subiect victoria Partidului Comuniştilor la alegerile parlamentare din 2005.
Cât ne costă ambasadele noastre?
În medie, întreţinerea unei misiuni diplomatice costă anual bugetul ţării cca
300 mii USD. Cele mai costisitoare sunt ambasadele de la Viena, New York
şi Washington, bugetul lor anual fiind de aproape 500 mii USD. Alte misiuni,
cum ar fi cea de la Minsk sau Kiev, ajunge la circa 100 mii USD. În 2005, din
bugetul ţării au fost transferaţi aproape 15 mln. de dolari pentru activitatea
misiunilor diplomatice ale R. Moldova.
108
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Potrivit Legii serviciului diplomatic, membrii personalului misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare primesc un salariu în lei şi o indemnizaţie neimpozabilă în valută străină. De indemnizaţii lunare au parte şi membrii familiilor
care domiciliază împreună pe parcursul aflării în misiune: soţia (soţul), copiii de
până la vârsta de 18ani, precum şi persoanele aflate la întreţinerea detaşatului în
misiune, indiferent de vârsta lor. Salariul unui şef de misiune variază de la 1,2
mii USD lunar la 3,6 mii USD lunar brut, în funcţie de ţara în care este acreditat.
Soţiile/soţii şefilor de misiune primesc o indemnizaţie lunară egală cu 1/4 din
salariul soţului, sumă care oscilează, de asemenea, între 300 şi 900 USD.
Deşi par a fi mari comparativ cu mărimea salariului mediu pe ţară, indemnizaţiile ambasadorilor noştri acreditaţi în străinătate sunt relativ mici în comparaţie cu cele ale diplomaţilor din alte state, inclusiv a celor din spaţiul ex-sovietic. Salariul unui ambasador al R. Moldova în SUA, Germania, Austria, Italia,
Franţa, Marea Britanie e de 2.000-2.500 de dolari/euro. Ambasadorul maghiar
la Paris are însă un salariu de 7.500 de euro. „În calitatea mea de şef al misiunii
diplomatice la Paris aveam un salariu de 1.750 lei şi o indemnizaţie lunară de
ambasador în mărime de 2.400 euro. Mulţi dintre cei care vor auzi această sumă
vor crede că e un venit fabulos. Vreau să-i liniştesc, deoarece 2.400 de euro în
Franţa e echivalentul a 2.400 de lei în RM. Acolo, o pâine costă 2-4 euro.”, a
declarat pentru CIN, Andrei Neguţa, acum reprezentant al RM la Strasbourg.
În afară de salariu, statul asigură pentru fiecare angajat al misiunii loc de trai,
acoperă toate cheltuielile de transport spre serviciu şi acasă, indiferent de mijlocul de transport utilizat: metro, autocar, taxi. Iar odată pe an sunt acoperite
cheltuielile de deplasare în R. Moldova. La sosirea în misiune, tuturor angajaţilor şi membrilor familiilor li se perfectează poliţa de asigurare medicală.
Potrivit Legii cu privire la serviciul diplomatic, din bugetul ţării se dau bani
până şi pentru ţinuta vestimentară a diplomaţilor noştri – pantofi, costume,
cămăşi, papioane şi cravate.
De toate aceste facilităţi nu beneficiază personalul administrativ-tehnic şi nici
cel de serviciu.
Cum cheltuiesc ambasadele banii publici?
Cel mai de rezonanţă control al Curţii de Conturi este considerat cel din 2000,
ţinta lui fiind ambasada din Turcia şi Reprezentanţa noastră la ONU, cu sediul
la New York. Atunci, echipa de controlori a cercetat felul în care aceste două
109
Transparency International – Moldova
misiuni diplomatice au utilizat fondurile bugetare alocate în perioada 19961999. Controlul a scos pe faţă o serie de manevre făcute cu banii statului,
care au fost dezminţite de ambasadorii vizaţi. Curtea de Conturi a constatat că
Ion Botnaru, pe atunci reprezentantul RM la ONU, nu a plătit timp de un an
cotizaţia de membru a ONU, în sumă de aproape 2.000 USD, deşi Ministerul
Finanţelor transferase la timp pe contul misiunii suma respectivă. De asemenea, controlorii au descoperit că pe durata mandatului său de ambasador
în Turcia, I. Botnaru ar fi angajat persoane în funcţii neprevăzute în statele
de personal, acţiune ce i-a fost incriminată şi succesorului său de la Ankara,
Tudor Angheli. Acesta din urmă a fost acuzat, de asemenea, că ar fi cerut ca
o sumă de peste 11 mii de dolari, ce reprezenta ajutorul umanitar primit de
la organizaţii şi oameni de afaceri din Turcia, a fost trecută pe contul a două
persoane fizice de naţionalitate turcă. În acelaşi an, ambasada a cumpărat un
automobil „Volvo”, plătind pentru el 26 mii USD bugetari, şi un „Mercedes”
pe care l-a cumpărat cu 5,5 mii USD, deşi misiunea dispunea de două automobile. În baza acestui control, Procuratura Generală a intentat un dosar penal pe
numele lui T. Angheli şi I. Botnaru.
Tudor Angheli a respins atunci toate incriminările aduse, declarând că „fondurile de delapidarea cărora este învinuit au fost cheltuite cu acordul conducerii
guvernului de la Chişinău”. Şi Ion Botnaru a dezminţit acuzaţiile de delapidare de fonduri, declarând că deciziile Curţii de Conturi conţin „inexactităţi
şi abateri grave de la adevăr”. Până şi Ministerul de Externe a remis atunci un
comunicat de presă prin care anunţa că „acţiunile financiare anchetate, deşi
n-au fost în consonanţă cu legislaţia în vigoare, nu au adus prejudicii statului,
ci, dimpotrivă, economii valutare sesizabile”. În pofida acestor depoziţii/declaraţii, aceşti doi ambasadori au fost retraşi din circuitul diplomatic. Peste un
timp, a fost oprită şi cercetarea penală a lui T. Angheli şi I. Botnaru. Surse din
Ministerul Afacerilor Externe afirmau atunci că toate acestea s-au făcut pentru
a se descotorosi de persoanele incomode sau nedorite de noua Putere.
Fraude sunt, vinovaţi – nu
Controlul din 2000 a fost ultimul de rezonanţă. După 2001, anul de start al
guvernării comuniste, controalele Curţii de Conturi devin tot mai cumincioare
şi scot la iveală mult mai puţine inginerii financiare. Să gestioneze oare diplomaţii noştri corect banii publici? Sau Curtea de Conturi tăinuieşte fraudele
admise de actualii ambasadori, aflaţi în graţia preşedintelui Voronin?
110
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Acum, Curtea de Conturi recurge la diferite metode pentru a camufla sau a nu
prezenta până la capăt fraudele financiare admise de misiunile noastre diplomatice. Bunăoară controalele din 2004 şi din 2006 abundă în formulări lipsite
de informaţii concrete, de genul, „unele misiuni diplomatice au admis pe unele
articole şi alineate ale devizului depăşirea cheltuielilor efective faţă de cele
aprobate”. Mai mult, unele articole sunt ascunse de ochii publici, fiind declarate secret de stat. Se pare că tocmai în spatele articolelor secretizate se ascund
marele abuzuri, despre care cei care controlează şi cei care le-au comis nu
vor să se afle. De altfel, ce ar avea de ascuns Curtea de Conturi, dacă e plătită
din banii publici să controleze şi să scoată la iveală neregulile în gestionarea
fondului public şi nu să le tăinuiască de contribuabilii care sunt în drept să ştie
cine şi cum cheltuieşte banul public.
O fraudă descoperită la mai multe ambasade – din Franţa, Italia, Israel, Turcia,
Germania – se referă la „scutirea de plata taxelor consulare a anumitor persoane, fără a anexa documentele justificative privind legalitatea acordării acestor înlesniri”. Curtea de Conturi însă nu prezintă date concrete despre aceste
abateri de la buchia legii: câte persoane au fost scutite integral sau parţial,
legal sau ilegal, de plata taxelor, ce prejudiciu a fost adus bugetului statului ca
urmare a acestor derogări de la lege? În perioada anilor 2002-2003, misiunile
diplomatice ale RM în străinătate au obţinut venituri de aproape 100 mln. lei
de la prestarea serviciilor consulare, sumă ce acoperă mai mult de jumătate din
bugetul total al ambasadelor noastre. Prin urmare, serviciile consulare reprezintă un venit stabil şi considerabil, în special, pentru ambasadele acreditate
în statele cu cei mai mulţi cetăţeni moldoveni, cum ar fi Rusia, Italia, Spania,
Portugalia, Israel. „În special, în perioada de vară, zilnic în faţa Ambasadei
RM la Roma stau în rând sute de cetăţeni moldoveni”, a declarat pentru CIN,
Nicolae Dudău, ambasador la Roma. Ce garanţii avem că o parte din cetăţenii
scutiţi de plata taxelor consulare nu au plătit, de fapt, suma integrală, în acte,
însă, fiind trecuţi ca şi persoane cu... nevoi speciale?
Echipa de control a dezvăluit şi alte ingerinţe financiare, cum ar fi, irosirea
banilor destinaţi recepţiilor şi a altor cheltuieli de protocol, fără a le justifica
documentar. Asemenea fraude au fost descoperite la ambasadele noastre în
Israel, Turcia, Germania. Ultimele două misiuni au picat în cleştele Curţii de
Conturi şi pentru că au angajat dereticătoare, referent şi consultant, plătindu-i
în afara unui contract de muncă şi prejudiciind astfel bugetului statului cu 12
mii USD (Ambasada din Turcia) şi cu 29 mii USD (Germania).
111
Transparency International – Moldova
Firme comerciale în sediul ambasadelor
Curtea de Conturi a relevat, de asemenea, că din 2002 şi până în 2004, ambasada
de la Moscova a beneficiat de la bugetul statului de mijloace speciale, care urmau
să fie folosite pentru servicii hoteliere. Anual, ambasada primea circa 3 mln. de
lei în asemenea scopuri, bani care nu ajungeau toţi în contabilitatea hotelurilor,
ci pe conturile băncilor ruseşti. Cui revenea comisionul bancar: ambasadei sau
unor persoane concrete din misiune? În controlul său, Curtea de Conturi evită să dea răspuns la această întrebare,
cum o face, de altfel, şi în cazul multor
altor misiuni diplomatice, conduse de
ambasadori care au girul preşedintelui.
Controlul Curţii de Conturi s-a făcut a
nu depista şi alte nereguli grave admise de către Ambasada de la Moscova,
unele dintre care prejudiciază grav imaginea ţării. Câţiva ani la rând o firmă
exportatoare de vinuri moldoveneşti în
Rusia, în spatele căreia stă un fost ambasador al Moldovei la Moscova, îşi avea,
neoficial, sediul chiar în incinta ambasadei (!). Despre aceasta ne-a povestit unul
dintre gardienii din paza reprezentanţei diplomatice de la Moscova.
După 2001, Procuratura Generală nu a demarat nici o anchetă vizând activitatea
misiunilor noastre diplomatice în străinătate, chiar dacă Curtea de Conturi a depistat încălcări în gestionarea banilor publici în acest sector. Solicitat să ne ofere
detalii privind soarta dosarelor pornite în 2001 şi referitor la eventuale anchete
iniţiate în ultimii ani, ca urmare a încălcărilor depistate de Curtea de Conturi sau
a plângerile cetăţenilor, Serviciul de presă al Procuraturii Generale a luat apă în
gură. Ofiţerul de presă Maria Vieru ne-a promis că solicită informaţia respectivă
de la adjuncţii procurorului general, însă după aceasta nu a mai fost de găsit.
Despre prestaţia profesională a personalului diplomatic de la ambasadele
Moldovei şi problemele cu care se confruntă concetăţenii noştri care locuiesc
în afara ţării sau străinii care au de a face cu reprezentanţii diplomaţiei moldoveneşti veţi afla într-o investigaţie ulterioară. Cititorii care au a ne spune cazuri
concrete la această temă ne pot contacta la adresa [email protected]
Ina Prisăcaru, Centrul de Investigatii Jurnalistice,
25.08.2006, 05.09.2006
112
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Guvernare în stil rezinean
În loc de prolog
Documentul întitulat „Indicaţia NK003/47” cu menţiunea „Strict secret” şi
codul KAA/CC113, pus în aplicare de NKVD-ul sovietic din 2 iunie 1947, în
ţările din Europa Centrală şi de Est, impuse de Moscova să accepte calea socialistă de dezvoltare, stipula, între altele, că: „Birocraţia de stat trebuie extinsă
în cel mai înalt grad în toate domeniile. Pentru opinia publică va fi admisă
criticarea în şedinţe şi chiar în presă a organelor birocratice, dar nu se va admite scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului
birocratic” (art. 32). Şi mai departe: „Se interzice judecarea sau chiar criticarea
publică a conducătorilor numiţi de partid şi care s-au dovedit incompetenţi,
indiferent ce pierderi economice şi nemulţămiri ale populaţiei ar rezulta de pe
urma activităţii respectivilor” (art. 42).
De atunci au trecut aproape 60 de ani. Între timp s-a destrămat imperiul sovietic. Fosta republică sovietică Moldova s-a declarat ţară independentă şi suverană, alegând calea democraţiei. Cu toate acestea, directivele de mai sus, se
pare, sunt implementate cu succes şi de actuala guvernare. Altfel cum putem
explica faptul că multe din autorităţile, formate în majoritate din membri şi
adepţi ai partidului de guvernământ, îşi concentrează eforturile nu la soluţionarea problemelor comunităţilor şi ale ţării, ci îşi satisfac interesele personale,
deseori sfidând în mod deschis OPINIA PUBLICĂ ŞI LEGEA şi nu ajung să
fie trase la răspundere pentru fraudele şi abuzurile admise.
Promisiuni deşarte
La Rezina, oraş cu o populaţie de circa 15 mii oameni, situat pe malul drept al
Nistrului, problemele se ţin lanţ de mai mulţi ani. Populaţia a obosit în a-şi tot
pune speranţele în cutare sau cutare lideri, care vin cu promisiuni ademenitoare, dar pleacă îmbogăţiţi, iar oraşul rămâne mai sărac decât a fost. Acum trei
ani, în fruntea primăriei din Rezina a fost ales un primar pe listele Partidului
Comuniştilor. În favoarea lui Mihail Cuţ a lucrat mai mult repulsia rezinenilor
faţă de conducerea veche, dar şi promisiunile candidatului, susţinut masiv de
PCRM. Situaţia în oraş era complicată: întreprinderile municipale se împotmoliseră în datorii, prin apeductul deteriorat până la consumatori ajungea doar
30 la sută din apa procurată, apele reziduale se vărsau în Nistru, drumurile
113
Transparency International – Moldova
– numai gropi, oraşul se îneca în gunoi, numărul şomerilor era de mii de persoane etc. Acum, la trei ani de activitate a noii conduceri a oraşului Rezina,
mulţi dintre orăşeni sunt de părerea că în perioada dată oraşul a degradat şi mai
mult. Ceea ce este de neînţeles pentru mulţi, e că în această situaţie grea, unii
dintre edili şi demnitari ai raionului şi-au sporit considerabil averile, în urma
unor manipulări cu patrimoniul şi cu banii publici.
Primul act: operaţia „Milionul”
La momentul investirii în funcţie a primarului Mihail Cuţ, Întreprinderea
Municipală ”Apă-Canal” din Rezina acumulase o datorie de 1 mln USD pentru apa procurată de la Uzina metalurgică din Râbniţa. Uzina, la rândul ei,
datora primăriei Rezina cam tot 1 mln de dolari pentru arenda pământului
aferent staţiei de pompare de la Tarasova şi apeductului, motiv pentru care
administraţia oraşului acţionase uzina în judecată. Proaspătul primar retrage
reclamaţia din judecată, motivând că litigiul va fi soluţionat pe cale amiabilă.
Cu adevărat, peste puţin timp, datoriile au fost stinse. Primăria „i-a iertat”
datoria Uzinei metalurgice, care, la rândul ei, a declarat că nu are pretenţii faţă
de Î.M.”Apă-Canal”. Mai mult decât stranie, soluţia găsită i-a nemulţumit pe
mulţi rezineni. Cu ce drept primăria stinge din contul bugetului public al oraşului datoriile unei întreprinderi, fie ea şi municipală, faţă de un anumit agent
economic? De ce primăria, dacă tot nu are ce face cu banii, n-a direcţionat
milionul respectiv pentru reparaţia apeductului extrem de uzat ori construcţia
staţiei de epurare a apelor rezi-duale? Sau: de ce primăria nu a stins şi datoriile Î.M.”Apă-Canal” faţă de Fondul asigurărilor sociale, mai ales că mai mulţi
ex-angajaţi ai acesteia umblă prin instanţe, plângându-se că, din cauză că n-au
fost făcute defalcările corespunzătoare, nu li s-au luat în calcul la stagiul de
pensionare cinci ani de muncă?
Pentru a nu da răspuns la multiplele întrebări ale localnicilor, ori pentru a
şterge urmele unei ilegalităţi, primăria decide, la scurt timp, lichidarea Î.M.
”Apă-Canal”, transferând funcţiile acesteia Î.M. „Servicii Comunal-Locative”.
Adică: nu-i întreprinderea, nu sunt nici proble-me. Cu toate că mai multe instituţii de drept şi de control, între care şi Centrul pentru Comba-terea Crimelor
Economice şi Corupţiei, au fost sesizate în problema cu privire la milionul de
USD, cazul a fost muşamalizat. Oficial întreprinderea încă există şi datoriile
acesteia, după cum am fost informaţi la Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul
Rezina, în ultimii ani, chiar s-au majorat.
114
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Al doilea act: inventarierea
Următoarea operaţiune gestionată de pri-mărie a fost inventarierea imobilelor. Hotărârea Guvernului RM nr.162 din 19 februarie 2004 „Despre unele
măsuri privind inventarie-rea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale ale statului” s-a dovedit a fi destul de potrivită pentru o
afacere profi-tabilă. O comisie, formată din angajaţi ai primăriei şi responsabili ai întreprinderilor subordonate, a întocmit lista imobilelor primăriei şi
celor care, chipurile, sunt „fără stăpân”, în baza căreia a fost întocmit „Actul
de inventariere a clădirilor proprietate a primăriei or. Rezina, conform situaţiei
de la 1 ianuarie 2004”. Documentul a fost coordonat cu preşedintele raionului
şi aprobat la 8 aprilie 2004 de consiliul orăşenesc. Astfel, pe această cale în
proprietatea primăriei au nimerit 69 de imobile, o bună parte din care nu aparţineau primăriei, având proprietari concreţi. Şi aceasta în pofida faptului că
Hotărârea Guvernului prevede că actele despre inventariere vor fi perfectate în
baza datelor ce atestă, direct sau indirect, apartenenţa obiectelor. De exemplu,
în actul de inventariere au fost incluse cinci garaje de pe bd. M.Eminescu şi
alte câteva imobile din satul Ciorna, care aparţineau SA ”Ciment”, clădirea
Societăţii benevole antiincendii, garajele de pe str. Voluntarilor, care se aflau
la balanţa diferitor direcţii şi servicii raionale ş. a.
Leonid Nicorici, director afaceri corporative al SA „Ciment”, susţine că primăria a „inventariat” imobilele SA ”Ciment” abuziv, fără să anunţe administraţia
despre intenţia sa. Nico-lae Golban, preşedintele Societăţii benevole antiincendii, spune că a aflat despre „naţionalizarea” sediului, procurat cu mulţi ani
în urmă, doar atunci când s-a pomenit în prag cu noul proprietar – o persoană
din Râbniţa, care a declarat că a cumpărat clădirea la o licitaţie organizată
de primărie(!). Şi şeful secţiei raionale asistenţă socială şi protecţia familiei,
Panteleimon Gavriliţă, s-a dovedit a fi indignat la culme de faptul că garajul
(unul din cele 10 garaje din str. Voluntarilor), care de trei decenii se află la balanţa instituţiei, nitam-nisam a fost trecut în proprietatea primăriei. Dumnealui
s-a arătat nedumerit de faptul că preşedintele raionului a confirmat actul prin
care direcţiile şi serviciile Consiliului raional au fost deposedate de garajele ce
le aparţineau, precizând că nu va ceda în nici un caz imobilul cu pricina.
Între timp prin Rezina s-a răspândit zvonul că cele 10 garaje de pe str.
Voluntarilor au fost înregistrate pe numele primăriei ca un singur imobil, care
a şi fost vândut rudei unui demnitar suspus de rang raional. Responsabili de la
115
Transparency International – Moldova
oficiul cadastru din Rezina, solicitaţi la această temă, au declarat că proprietarul imobilului respectiv este primăria.
Actul al treilea: licitaţie pentru „ai noştri”
Esenţa afacerii cu garajele SA ”Ciment” s-a developat peste un an. În timp
ce administraţia întreprinderii încerca să-şi restabilească imobilele „prihvatizate” abuziv, la 12 august 2005, Consiliul orăşenesc decide scoaterea la
licitaţie a unui şir de imobile, între care şi 5 garaje, care aparţinuseră SA
”Ciment”. Anunţul nu a fost publicat în presa locală, cum se făcea de obicei,
ci în Monitorul Oficial al R. Moldova, publicaţie care, la acel moment, avea,
în raionul Rezina, mai puţin de o sută de abonaţi. Prin urmare, despre licitaţie
aproape că nu s-a ştiut. Nu este de mirare că, deşi preţurile iniţiale pentru imobilele date, situate chiar în centrul oraşului, erau pur simbolice, şi-au anunţat
participarea la licitaţie doar câte un ofertant pentru fiecare obiect. Întrucât nu
au fost mai mulţi ofertanţi, Comisia de licitaţie, în frunte cu primarul M. Cuţ,
a calificat licitaţia nulă, permiţându-le ofertanţilor să procure garajele prin
negocieri directe. Deşi rezultatele aşa-numitului concurs de procurare a patrimo-niului primăriei nu au fost făcute publice, noi am reuşit să aflăm că viceprimarul, Ruslan Socol, a devenit stăpân al unui garaj, plătind pentru imobil
doar 4935,35 lei (380 de dolari), Alexandru Răileanu, soţul juristei primăriei
Lilia Răileanu, membru al comisiei de licitaţie, şi Pantelei Cojuhari, soţul şefei
secţiei raionale Economie şi Reforme, Zoia Cojuhari, consilier orăşenesc, au
plătit ceva mai scump – câte 6300 lei (500 USD) pentru garaje. La acel moment, astfel de imobile, dar situate la periferiile oraşului Rezina, se vindeau cu
cel puţin 15-20 mii lei (1200-1500 USD).
Acelaşi act, cu alţi eroi
În cadrul licitaţiei din 30 septembrie 2005, sub preşedinţia primarului M.Cuţ,
au mai fost vândute centrala termică şi 4 puncte termice din oraş, patrimoniu
al Î.M. ”Reţelele Termice”. Târgul a decurs după acelaşi scenariu: un singur
pretendent la fiecare obiect, licitaţie considerată nulă, vânzarea obiectelor prin
negocieri directe la un preţ incomparabil de modest faţă de costurile de piaţă
ale acestor obiecte. Astfel, toate imobilele au fost vândute contra a 450 mii lei.
Aceasta, în pofida faptului că, în actul de inventariere din 21 ianuarie 2004,
patrimoniul întreprinderii era evaluat la 15,2 mln lei, iar la momentul inventarierii de către comisia primăriei a fost evaluat la 6,69 mln lei (!). Obiectele
116
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
le-au procurat, desigur, „oamenii noştri”. De exemplu, şefa oficiului Rezina
de înregistrare şi documentare a populaţiei, Svetlana Borgan, care este fiica
deputatului comunist Serafima Borgan, a plătit pentru punctul termic de pe str.
Voluntarilor, preţul real al căruia, conform actului nominalizat mai sus, era de
58 mii lei (4500 USD), doar 13.650 lei (1000 USD).
Întreprinderea municipală „Reţelele Termice” Rezina de jure încă există, deşi
nu mai activează de vre-o 5 ani. Datoriile pe care le are faţă de bugetul public
şi Fondul Social se cifrează la 635,8 mii lei. În ultimii 3 ani, primăria a vândut
practic tot patrimoniul întreprinderii: clădiri, utilaj, reţele etc. Conform legislaţiei, resursele obţinute de la comercializarea patrimoniului unei întreprinderi
trebuie să acopere, în primul rând, datoriile acesteia faţă de stat, creditori,
salariaţi etc. Solicitat la acest subiect, primarul Rezinei, Mihail Cuţ, ne-a declarat că o parte din mijloacele financiare obţinute din vânzarea patrimoniului
proprietate publică „au fost cheltuite la achitarea datoriilor salariale către foştii
angajaţi ai întreprinderilor municipale „Reţelele Termice” şi „Apă-Canal”. Pe
de altă parte, angajaţi ai Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Rezina, responsabili de urmărirea datoriilor, ne-au precizat că, în ultimii trei ani, datoriile
întreprinderilor respective nu s-au diminuat cu nici un leu.
Un fapt destul de interesant în acest caz este legat de utilajul aflat în gestiunea
Î.M. ”Reţelele Termice”, care, practic, s-a evaporat. În contractele de vânzarecumpărare a centralei termice şi punctelor termice nu se spune nimic despre
utilajul şi accesoriile din dotare (cazane, zeci de pompe şi motoare electrice
de diferite capacităţi, kilometri de ţevi, radiatoare, cablu etc). În încercarea de
a da de urmele utilajului, ne-am lovit doar de bâlbâiala edililor. Primarul Cuţ
afirmă că „pompele, cazanele, motoarele electrice n-au fost expuse la licitaţie şi
se află în gestiunea instituţiilor din subordine”, fără să precizeze care sunt aceste instituţii. Potrivit dispoziţiei primarului Cuţ nr. 587-CN din 25 decembrie
2003, o comisie în frunte cu viceprimarul R. Socol urma, în termen de 7 zile, să
transmită patrimoniul ”Reţelelor Termice” Î.M. „Servicii Comunal-Locative”.
Solicitat de noi, V. Prituleac, şeful „Servicii Comunal-Locative”, ne-a spus
că întreprinderea pe care o conduce a preluat doar „reţelele aeriene ale Î.M.
”Reţelele Termice”, precizând că utilajul a rămas la obiectele respective.
Foşti angajaţi ai Î.M.„Reţelele Termice” ne-au povestit, sub acoperirea anonimatului, că o bună parte din utilajul întreprinderii care putea fi utilizat la
capacitate maximă, a fost demontat şi vândut, inclusiv sub formă de metal
117
Transparency International – Moldova
uzat, iar sursele obţinute s-ar fi scurs în buzunarele gestionarilor afacerii. Nu
întâmplător, la 13 iulie anul curent, poliţia din Rezina a reţinut la intrarea în
oraş un autocamion încărcat cu fragmente de utilaj şi accesorii de cazangerie,
fără acte de provenienţă a mărfii. Comisarul poliţiei, Petru Şova, a precizat
că metalul a fost încărcat dintr-un depozit de la marginea oraşului, că acesta
pare a fi o parte din utilajul şi accesoriile cazangeriei şi punctelor termice din
Rezina, dar, deocamdată, proprietarii metalului nu au fost identificaţi.
Actul al patrulea: cine-mparte, parte-şi face
Un alt imobil scos la licitaţia din 30 septem-brie 2005 a fost magazinul din
blocul nr.8 din str. Basarabia. Acesta a fost singurul imobil, la care au pretins
doi cumpărători: SRL „Fraţi” şi cetăţeanul A.Sapaniuc. Ultimul susţine că,
deşi prezentase toate documentele la timp, conducerea primăriei a reuşit să le
„piardă” şi a fost admis la licitaţie doar datorită insistenţei sale. Astfel, preţul
de 44.500 mii lei la care urma să fie vândut magazinul cu o suprafaţă de 108 m2,
„a săltat” considerabil, fiind cumpă-rat de SRL „Fraţi” tocmai cu 220 mii lei.
A. Sapaniuc susţine că imobilul a fost procurat pentru primarul M.Cuţ, pentru
că de la mo-mentul procurării nimeni de la SRL „Fraţi” n-a mai dat pe la acest
magazin. Afacerea respec-tivă este destul de dubioasă. La momentul vânzării,
magazinul nu figura printre imobilele primăriei. Decizia de trecere a imobilului la balanţa primăriei a fost adoptată la o lună de la licitaţie (!?), iar actul de
vânzare-cumpărare a fost întocmit abia peste două luni. Banii pen-tru magazin
au fost achitaţi la 28 decembrie, adică la aproape 3 luni de la licitaţie, deşi Regulamentul privind licitaţiile cu strigare prevede că cumpărătorul achită preţul
obiectului procu-rat în timp de 20 zile de la semnarea procesului-verbal cu
privire la rezultatele licitaţiei.
Un caz similar a avut loc în martie a. c. Prin decizia nr. 2/2 din 15 martie 2006
Consiliul orăşenesc Rezina a decis să aloce din fondul special câte 9 mii de
lei grădiniţelor nr. 2 şi nr. 5 şi 12 mii de lei grădiniţei nr. 6 pentru procura-rea
mijloacelor fixe, adică a mobilierului şi celor necesare instituţiilor respective.
Aflând vestea, şefele grădiniţelor şi-au întocmit listele cu obiectele necesare şi
au pornit prin magazi-nele oraşului să vadă unde pot procura la preţuri avantajoase echipamentul necesar. Până la urmă, toate au ales magazinul „Cristi-na”,
care le-a propus marfa (televizoare, frigide-re, copiatoare etc) la preţuri mai mici
decât la alte firme, promiţându-le fiecărei instituţii şi câte un prezent în sumă de
400 lei (vase pen-tru spălat şi altele). Atât şefele celor 3 grădiniţe, cât şi patro118
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
nul magazinului A. Sapaniuc, ne-au confirmat că marfa a fost eliberată conform
contractelor încheiate, iar documentele pentru achitarea preţului mărfii au fost
prezentate primăriei. Văzând că a trecut ceva timp şi banii nu vin, A. Sapaniuc
s-a dus la primărie, unde avea să afle, cu stupoare, că documentele lui „s-au
pierdut”, iar primăria a transferat banii pentru echipamentul destinat grădiniţelor
unei alte firme, care, după cum i s-a spus, „a câştigat licitaţia”. După cum am
aflat, licitaţia respectivă a avut loc doar pe hârtie. Mai mult, firma câştigătoare
a propus echipament la preţuri mult mai mari decât magazinul „Cristina”. La
sesizarea lui A. Sapaniuc, Poliţia economică din Rezina a demarat o anchetă
pe acest caz. Potrivit unor surse confidenţiale, „firma câştigătoare” ar fi restituit
primăriei banii pentru echipamentul respectiv. A. Sapaniuc, însă, continuă să-şi
caute dreptatea. Solicitaţi de noi, reprezentanţii Poliţiei au refuzat să ne furnizeze detalii referitoare la acest caz, pe motiv că ancheta e în desfăşurare.
Actul al cincilea: îndulcirea amenilor legii
În 2003, primăria anunţă prin ziarul „Cuvântul” că un apartament cu trei odăi
din fondul municipal de locuinţe, care necesită o reparaţie capitală, va fi repartizat unei familii care are nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de trai, înscrisă într-o listă specială de la primărie. Printre cei care depun cereri de a li
se repartiza apartamentul se numără şi familia Efroseniei Şevciuc din Rezina,
compusă din 5 persoane, inclusiv un copil invalid de gr.1, care, din 1989, locuieşte într-o încăpere avariată, ce aparţine unei întreprinderi private. De mai
mulţi ani, familia respectivă se află printre primii în lista pretendenţilor la îmbunătăţirea condiţiilor de trai de la primărie. Locuinţa promisă de primărie
nu ajunge însă la cei nevoiaşi, ci, după ce i se face o reparaţie, pentru care se
cheltuiesc din banii publici 38 de mii de lei (3,2 mii de dolari – bani cu care, la
acel moment, se putea de procurat un apartament cu 2-3 odăi în Rezina), este
repartizată vicepreşedintelui raionului P. Vârlan, proaspăt „adus” în acest post
din s. Ignăţei, unde, potrivit localnicilor, avea casă.
Jignită de felul cum au procedat edilii, E. Şevciuc a depus reclamaţii la Guvern,
Parlament, Procuratură etc. Au venit comisii, s-au întocmit decizii, răspunsuri,
s-au făcut promisiuni. Dar... E. Şevciuc cu familia sa tot acolo locuieşte şi în
prezent. Între timp, însă, primarul, prin dispoziţia sa (!?), a oferit apartamente
procurorului raionului O. Vereteno, comisarului poliţiei D. Şaptefraţi, precum
şi altor persoane cu posturi înalte. Din cauza scandalului ce s-a iscat, după ce
informaţia a nimerit în mass-media, Consiliul orăşenesc s-a văzut impus să
119
Transparency International – Moldova
„repare greşeala” şi, printr-o decizie specială, a trecut apartamentul procurorului în categoria locuinţelor „de serviciu”. La Rezina, însă, lumea vorbeşte că
aceste locuinţe deja au fost privatizate.
În loc de epilog
Am reprodus doar câteva episoade din activitatea primăriei Rezina, gestionate
nu fără susţinerea majorităţii Consiliului orăşenesc, dar şi a autorităţilor raionale şi republicane. Unii responsabili de la primăria Rezina şi însuşi primarul
M. Cuţ consideră că în toate aceste acţiuni nu s-a încălcat buchia legii. În caz
contrar, susţin ei, Curtea de Conturi, procuratura, Centrul pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei, Poliţia, Oficiul Guvernului în Teritoriu etc,
care ţin sub control activitatea primăriei, ar fi intervenit neapărat.
Solicitat să ne informeze dacă procuratura raionului a investigat careva cazuri
legate de înstrăinarea frauduloasă a bunurilor publice din Rezina, procurorul
Oleg Vereteno ne-a răspuns că nu au existat asemenea controale, dându-ne
asigurări că, după intervenţia noastră, a sesizat poliţia să verifice legalitatea
tranzacţiilor cu patrimoniul public.
Noi, ziariştii, nu suntem judecători şi nu învinuim pe nimeni. Doar informăm
comunitatea pentru care lucrăm despre acţiunile autorităţilor, unele din care
depăşesc, în opinia noastră, legislaţia în vigoare, dar şi legile nescrise ale cumsecădeniei. Până la urmă, lucrurile ar trebui să le clarifice organele de resort,
care, sperăm, vor informa populaţia pe cât de corect şi legitim a fost înstrăinat
patrimoniul public din Rezina şi în ale cui buzunare au nimerit banii.
Când investigam cazurile descrise mai sus, un demnitar de rang raional, indispus de cele ce se întâmplă la Rezina, a remarcat că eforturile noastre sunt
zădarnice. Primarul de Şoldăneşti, care nu este membru al partidului de guvernământ, a spus dumnealui, pentru nişte păcate net inferioare celor despre care
vorbeşte lumea la Rezina, a fost judecat pe opt ani. La Rezina, a precizat sursa,
aşa ceva nu se va întâmpla, deoarece corb la corb nu scoa-te ochii. Cât despre
primarul de la Şoldăneşti, consilieri ai unei primării din raion ne-au povestit că
problemele i s-au început după ce acesta, la o festivitate de înverzire a plaiului,
la care participa şi preşedintele Vladimir Voronin, a avut nesăbuinţa să glumească pe seama şefului statului, atenţionându-l în glumă „să nu sădească pomul cu rădăcinile în sus”. După aceasta, spun sursele noastre, au început fel de
fel de controale, în urma cărora primarul glumeţ a ajuns pe banca acuzaţilor.
120
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Iar un ofiţer de la Poliţia economică Rezina, implicat într-o anchetă ce vizează
primăria de la Rezina, s-a exprimat şi mai direct: „degeaba ne mai scremem,
doar oamenii partidului de guvernământ la noi au imunitate în faţa legii”.
Cornelia Cozonac, Tudor Iaşcenco, Victor Sofroni, CUVÂNTUL,
08.09.2006
Investigaţiile CUVÂNTUL-ui: revenim la tema
Guvernare în stil rezinean (II)
Cine şi cum luptă cu fărădlegile la Rezina
Acţiunile din ultimii ani ale primăriei Rezina în ce priveşte inventarierea şi comercializarea patrimoniului public au generat o mulţime de zvonuri şi plângeri
în diferite instanţe. CUVÂNTUL a înserat la această temă mai multe publicaţii
inclusiv articolul de investigaţie «Guvernare în stil rezinean… » publicat în
numărul din 8 septembrie, a. 2006, în care se păreciza: «Noi, ziariştii, nu suntem judecători şi nu învinuim pe nimeni. Doar informăm comunitatea, pentru
care lucrăm, despre acţiunile agutortăţilor, unele din care depăşesc, în opinia
noastră, legislaţia în vigoare, dar şi legile nescrise ale cumsecădeniei. Până la
urmă lucrurile ar trebui să le clarifice organele de resort, care, sperăm, vor informa populaţia pe cât de corect şi legitim a fost înstrăinat patrimoniul public
din Rezina şi în ale cui buzunare au nimerit banii».
Deşi a trecut destul timp, CUVÂNTUL nu a fost informat că investigaţia dată sau
alte publicaţii la temă ar fi fost examinate de Consiliul orăşenesc, poliţia, procuratura din Rezina, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, cum
ar fi trebuit să se procedeze deoarece este vorba de probleme serioase în gestionarea
patrimoniului şi a finanţelor publice şi organele în cauză sunt obligate să informeze
comunitatea despre toate abaterile de la normalitate, şi în cazurile când sunt stabilite
ilegalităţi să nomonalizeze vinovaţii şi măsuri au fost luate faţă de dânşii.
În schimb, conducerea primăriei a acţionat în judecată săptămânalul
CUVÂNTUL şi autorii investigaţiei “Guvernare în stil rezinean… » motivând
că a fost defăimată pe nedrept şi pretinzând de la redacţie o despăgubire morală în valoare de 300 mii de dolari SUA. În acelaş context, alte două persoane
vizate în articolul dat, R.Socol şi P. Cojuhari, cerea de la redacţie o satisfacţie
în sumă totală de 20 de mii lei.
121
Transparency International – Moldova
Primarul, alţi funcţionari din primărie şi executivul raional afirmă că totul sa făcut spre binele oraşului şi în conformitate cu buchia legii, că orhganele
de control, inclusiv Curtea de Conturi, Centrul pentru Compatere Crimelor
Economice şi Corupţiei, poliţia etc, care au controlat activitatea primăriei de
mai multe ori, n-au depistat ilegalităţi.
Un complet din trei judecători din Rezina, după cum v-am informat, stimaţi
cititori, a dat câştig de cauză redacţiei şi autorilor investigaţiei. Primăria a atacat decizia instanţei în Curtea de Apel Chişinău, adică procesul încă continuă.
Astfel, noi, jurnaliştii, suntem impuşi să facem lucrul poliţiei, procuraturii,
CCCEC şi să adunăm în continuare probe pentru a demonstra că faptele descrise în acel articol, (şi care-s confirmate, de fapt, de documente concrete pe
care organele de drept, dacă ar dori, le-ar putea obţine foarte uşor), contravin
legislaţiei şi că autorii lor au prejudiciat or. Rezina de milioane de lei.
Între timp, în Rezina s-au produs mai multe evenimente care ne impun să
revenim la temă.
Fenomen specific pentru Rezina
După ce în nr.6 din 9 februarie c. CUVÂNTUL a publicat un material despre
fenomenul « reider » care poate fi tradus în română ca « banditism al funcţionarilor » mai mulţi cititori au fost de părerea că cel mai bine fenomenul dat
poate fi observat la Rezina. Apropo, ziarul « Moldavschie vedomosti», care
oferă mult spaţiu acestui fenomen, în numărul din 16 februarie c. preciza întrun articol dedicat metodelor de activitate ale « reideriştilor » că funcţionarii
de diferite ranguri şi din diferire domenii (autorităţile publice, poliţie, procuratură, cadastru etc), implicaţi în aceste grupări, mai întâi studiază piaţa, adună
informaţia despre obiectele care prezintă interes, analizează posibilităţile de
prihvatizare a acestora cu cheltuieli minime şi apoi, prin diferite metode, pun
mâna pe ele sau le comercializează la preţuri avantajoase unor persoane care
ştiu cât şi cu cine să se împartă. Acestor grupări, cu spete trainice în structurile
Puterii, de regulă, rar cine le poate sta în cale.
Cu adevărat, conducerea primăriei Rezina, nu fără susţinerea Consiliului orăşenesc şi a autorităţilor raionale, dar şi centrale, în ultimii ani s-a manifestat
deosebit de activ în domeniul « inventarierii » şi comercializării patrimoniului
public. În proprietatea primăriei au fost trecute într-un mod foarte discutabil
zeci de imobile « fără stăpân», dar care prezentau interes pentru cineva. În
122
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
sccurt timp au şi fost scoase la vânzare şi comercializate într-un mod foarte
suspect, în mare parte, în baza unor contracte directe, fără ca această informaţie
să fie dată publicităţii, precum prevede legislaţia. S-au vândut zeci de imobile
în valoare de milioane de lei, dar în buget au ajuns doar sute de mii. Ulterior
unii proprietari ai imobilelor, trecute nelegitim în proprietatea primăriei, au
încercat să-şi caute dreptatea, inclusiv cu ajutorul justiţiei, dar deocamdată
fără mare succes. Alţii din start s-au lăsat păgubaşi, fiind convinşi că a lupta cu
oamenii susţinuţi de Putere e ca şi cum ai lupta cu morile de vânt.
Operaţia «subsolurile»
În 2005, la propunerea primăriei, Consiliul orăşenesc Rezina, prin decizia 8/15
din 28 octombrie, a întrodus în Actul de inventariere a clădirilor şi lista bunurilor imobile proprietate a oraşului Rezina, aprobate prin decizia Consiliului
orăşenesc nr.2/23 din 08 aprilie 2004, încă cinci obiecte: subsolurile la patru
blocuri locative : nr.11/1 şi 11/2 de pe str. Şciusev, nr.10 de pe str. Basarabia,
nr. 12/2 de pe str. Voluntarilor şi magazinul din blocul nr.8 de pe str. Basarabia.
Decizia a trezit discuţii controversate în oraş.
Potrivit art.8 din Legea privatizării fondului de locuinţe, “proprietarii de locuinţă sunt coposesorii instalaţiilor şi comunicţaiilor inginereşti, ai locurilor de
uz comun ale imobilului şi ai terenurilor de lângă el”. În articolul dat se mai
precizează că “rămân în proprietatea statului şi se privatizează în modul prevăzut de lege spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă din blocurile de
locuinţe neincluse în costul şi în suprafaţa echivalentă a apartamentelor supuse
privatizării, cu excepţia spaţiilor de folosinţă comună – scărilor, caselor scărilor, teraselor, subsolurilor, puţurilor de ascensoare, punctelor de distribuţie a
energiei termice, electrice şi a apei”.
Solicitat de “C” să-şi expună opiniile vizavi de acţiunea primăriei cu privire la
subsoluri, arihitectul-şef la raionului I. Stan a spus că această problemă nu ţine
de competenţa sa fiind mai mult de ordin juridic:
În opinia lui Ion Perciun care 20 de ani a exercitat funcţia de arhitect-şef
al raionului, înstrăinarea subsolurilor blocurilor locative este un pas greşit,
care se poate solda în viitor cu probleme serioase. În aspect arhitectural-constructiv, scrie dl Perciun, făcând trimitere la documente ale ministerului de
ramură, subsolurile sunt parte componentă a unui tot întreg. Sub aspect funcţional acestea servesc ca încăpere pentru amplasarea reţelelor inginereşti de
123
Transparency International – Moldova
distribuţie a utilităţilor (apă, canalizare, gaze, agent termic, energie electrică
etc) şi suprafaţa lor face parte din suprafaţa utilă de uz comun. Sub aspect
patrimonial subsolurile aparţin proprietarului blocului. În cazul când cel puţin
70% din suprafaţa locuibilă este privatizată, subsolurile automat devin proprietatea comună a acestora, concretizează autorul.
Dl Perciun mai precizează că potrivit regulamentelor în vigoare, subsolurile pot
fi utilizate ca depozite de uz casnic pentru locatari şi pentru deservirea blocului
cu condiţia respectării stricte a condiţiilor tehnice şi nici într-un caz nu se permite îngrădirea accesului serviciilor respective la revizuirea şi exploatarea reţelelor inginereşti şi ai pereţilor portanţi ai fundaţiei blocului. Potrivit dumnealui,
nu se admite amplasarea în clădirile de locuit existente, (inclusiv la parter şi în
dmisol) a restaurantelor, barurilor, cantinelor, secţiilor pentru producerea mărfurilor industriale şi alimentare, magazinelor cu suprafaţa sumară mai mare
de 250 m2, magazinelor specializate în vânzarea materialelor de construcţie,
produselor chimice, peştelui, legumelor şi fructelor, materialelor explozibile,
atelierelor de reparaţie a maşinilor de uz casnic şi încălţămintei, băilor publice,
spălătoriilor şi curăţătoriilor chimice, veceurilor publice, sălilor sportive etc.
Managerul-şef al Î.M. «Servicii Comunal-Locative » Rezina, dl V.Prituleac a
confirmat pentru CUVÂNTUL că în blocurile nominalizate mai sus peste 80
la sută din spaţiul locativ este privatizat. Asta ar însemna că, conform Legii
privatizării fondului de locuinţe, trecerea subsolurilor în proprietatea primăriei
şi înstrăinarea lor ulterioară este nelegitimă.
Juristul primăriei, L.Răileanu, însă susţine că subsolurile din aceste patru blocuri au avut un statut deosebit, sunt înregistrate la oficul cadastral ca obiecte
aparte şi de atâta au fost trecute în proprietatea primăriei. Dânsa a menţionat
că subsolurile în cauză se deosebesc de cele din alte blocuri prin faptul că
sunt mai spaţioase, prin ele nu trec comunicaţii inginereşti, remarcând că nu
înţelege de se face atâta zarvă în jurul privatizării lor. În primul rând, spunea
dumneaei, primăria le-a scos la licitaţie de câteva ori, publicând anunţurile în
ziarul « Farul Nistrean » dar au fost doar doi pretendenţi să le procure. În al
doilea rând, temerile că noii proprietari ar putea utiliza subsolurile blocuri în
scopuri care ar afecta interesele locatarilor sunt zădarnice, deoarce activitatea
lor va fi monitorizată şi autorizată de primărie, a spus dna Răileanu.
Consilierul orăşenesc Anatol Cuzuioc consideră că afirmaţiile funcţionrilor
primăriei referitor la statutul deosebit al subsolurilor din cele patru blocuri
124
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
sunt răzgândite. În opinia dumnealui « statutul deosebit » al subsolurilor în
cauză, chiar dacă a şi fost, şi-a pierdut valoarea după ce blocurile au fost privatizarte şi au căzut sub incidenţa prevederilor Legii privatizării fondului de
locuinţe. Potrivit consilierului A. Cuzuioc primăria a trecut în proprietatea sa
anume aceste subsoluri pentru că cineva dintre oamenii apropiaţi primarului
manifesta anumite interese faţă de ele. Iată de ce, a afirmat A.Cuzuioc, la şedinţa Consiliului, eu am votat atât împotriva trecerii subsolurilor în prorietatea
primăriei, cât şi împotriva scoaterii lor la licitaţie.
Mai multe detalii vin să confirme poziţia consilierului. La oficiul cadastral
Rezina am vrut să aflăm o informaţie mai detaliată referitor la aceste subsoluri, inclusiv când au fost înregistrate şi pe numele cui. Făcând trimitere la o
Hotărâre de Guvern şi câteva documente interne ale Î.S. « Cadastru », dna
P.Condrea a spus că nu are dreptul să furnizeze nicio informaţie până redacţia
nu încheie contractul respectiv cu întreprinderea şi nu achită plata respectivă.
Contactată de noi, dna Raisa Popov, şefa direcţie juridice a Î.S. «Cadastru » a
confirmat că orice informaţie, inclusiv şi de interes public, se furnizează tuturor doritorilor, doar contra plată. Trimiterile noatre la Legea privind accesul
la informaţie precum şi argumentul că informaţia solicitată de redacţie este
menită să toarne lumină asupra activităţii autorităţilor publice, învinuite de
abuzuri şi corupţie, n-au dat niciun efect.
La licitaţia din 20 octombrie 2006 au fost puse în vânzare trei subsluri. Deoarece,
potrivit documentelor primăriei, n-au fost alţi pretendenţi, a fost vândut, prin
contract direct, doar subsolul blocului 11/2 nr.61. În documentele de inventariere ale primăriei încăperea dată era trecută cu suprafaţa de 121,6 m2, dar în
contractul de vânzare-cumpărare nr.27 din 30 octombrie 2006 dintre primărie
şi N.Cleinic este scris că subsolul dat « cu supragaţa de 305,9 m2 » a fost vândut la preţul de 34230 lei. În documentul dat se mai menţionează că imobilu
dat a fost « înregistrat în registrul bunurilor imobile la data de 23.12.2005,
conform deciziei Consiliului Orăşenesc Rezina nr.8/15 din 28.10.2005 şi actului de inventariere din 28.10.2005 cu nr. cadastral 6701210.059.01.061 şi
are suprafaţa 305,9 m2». Cu alte cuvinte, « statutul dosebit » al acestui, ca şi a
celorlalte subsoluri, a apărut în 2005.
La 15 martie c. primăria Rezina scoate la licitaţie subsolul bl.11/1 de pe str.
Şciusev. Solicitat de participanţii la licitaţie să clarifice care subsol, totuşi se
vinde, primarul M.Cuţ, tot el şi preşedinte al comisiei de licitaţie, a spus că de
125
Transparency International – Moldova
fapt este vorba de subsolul din casa nr 11/2, cu suprafaţa de 121,6 m2, dar lotul
este nominalizat astfel, deoarece la licitaţia precedentă « s-a produs o greşală
mecanică în adresele imobilelor ». Comisia a înregistrat doi cumpărători, şi,
pornind de la preţul iniţial de 13 mii, ciocanul primarului s-a oprit la cifra de
55 mii lei, propusă de Viorel Cotici, care ulterior a refuzat să achite suma.
Dna T. Levcenco, preşedintele comitetului locatarilor din blocul nr.11/1, participantă la această licitaţie, în convorbirea cu subsemnatul, a menţionat că s-a
adresat la primărie de mai multe ori cu rugămintea ca subsolul blocului 11/1
să fie lăsat la dispoziţia locatarilor, ca să aibă acces liber la reţelele inginereşti
care des iese din funcţie. Noi am spus că suntem gata chiar să achităm o anumită sumă pentru subsol numai să fim lăsaţi în pace, dar subsolul a fost vândut,
a adăugat dna Levcenco, precizând că nu ştie ce vrea să facă acolo N.Cleinic,
deoarece cheile de la încăpere continuă se afle la dumneaei, iar noul proprietar,
deşi de la licitaţie a trecut jumătate de an, nu s-a arătat niciodată să-şi revendice drepturile.
Dna Levcenco a mai spus că în ultimul timp a discutat de câteva ori cu primarul M.Cuţ problema subsolului şi dânsul le-a promis să se gândească cum să
soluţioneze problema.
În opinia noastră soluţia este simplă şi depinde în totul de Consiliul Orăşnesc
Rezina şi primarul M.Cuţ, care ar trebui să mai studieze o dată Legea privatizării fondului de locuinţe, alte acte normative la temă şi în conformitate cu
prevederile lor să-şi repare propriile greşeli. Sau organele de resort să-şi spună
cuvântul…
Tudor Iaşcenco, CUVÂNTUL, 30.03.2007
Investigaţiile “Cuvântul”-ui: revenim la temă
Guvernare în stil rezinean (III)
În partea a doua a acestui articol, (CUVÂNTUL nr.13 din 30 martie 2007),
menţionam că după aproape şapte luni de la publicarea primei părţi, redacţia
nu avea nico informaţie că subiectele abordate în articol ar fi fost examinate
de Consiliul Orăşenesc, procuratură, poliţie, alte organe, care ar fi trebuit să
intervină, or, era vorba de abuzuri serioase şi prejudicii de milioane de lei. În
acelaş timp, în procesul de judecată intentat contra ziarului CUVÂNTUL şi
126
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
autorilor investigaţiei primarul M.Cuţ susţinea că faptele descrise nu corespund realităţii, că în ultimii trei ani mai multe organe au controlat primăria şi
nu au depistat careva încălcări.
Peste un timp însă am aflat că faptele descrise în investigaţia noastră, dar şi
alte acţiuni ale primăriei şi Consiliul Orăşenesc Rezina, au fost verificate de
colaboratorii Direcţiei Orhei a Serviciului Control Financiar şi Revizie al
Ministerului Finanţelor, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei. Rezultatele controalelor confirmâ abuzurile şi fărădelegile descrise
în articolul “Guvernare în stil rezinean”.
Tranzacţii care au prejudiciat oraşul de circa 17 mln de lei
Aşadar, revizorii confirmă existenţa a doua contracte dintre Uzina Metalurgică
din Râbniţa şi Primăria Rezina. Prin contractul nr.12 din 01.01.2004 primăria a
dat în arendă UMR 21,155 ha de pământ (teren aferent staţiilor de pompare din
Tarasova şi Boşerniţa) contra sumei anuale de 509600 lei şi contractul nr.13,
datat cu aceiaşi zi, în care UMR se obligă să furnizeze zilnic primăriei 2500
m3 de apă potabilă la preţul de 0,17 dolari/m3. Ulterior UMR n-a achitat în
bugetul oraşului niciun leu din plata pentru arenda terenului, iar primăria nu a
plătit pentru apă.
Conducerea primăriei susţine că această tranzacţie este legală deoarece a fost
sancţionată la 30 noiembrie 2004 de prim-viceprim-ministrul Vasile Iovv cu
participarea lui Mihail Pop, pe atunci şef al Inspectoratului Fiscal de Stat,
în prezent Ministru al Finanţelor. Ce ia determinat pe înalţii demnitari să se
implice în aceste afaceri nu pre curate? La Rezina se consideră că au făcut-o
din anumite interese. Noi aşteptam că organele abilitate să lupte cu corupţia şi
protecţionismul se vor pronunţa şi pe acest subiect. Le-au trecut cu vederea,
fapt ce consolidează şi mai mult bănuielile
Dar înainte a obţine aprobarea şefilor de la Chişinău vizavi de speciful acţiunilor cu UMR M.Cuţ a semnat cu reprezentanţii întreprinderii râbniţene un
act de decontări reciproce la fel de discutabil. La acel moment Î.M. «ApăCanal» din Rezina er în proces de judecată cu UMR. Întreprinderea râbniţeană pretindea că partenerul din Rezina îi datorează pentru apa furnizată
949466,65 dolari SUA. Conducerea Î.M.« Apă-Canal » afirma că suma este cu
vre-o 300 mii USD mai mică. Procesul dura câţiva ani şi juristul de la « ApăCanal» spune că aveau şanse reale să-l câştiige. Între timp UMR acumulase o
127
Transparency International – Moldova
datorie similară către primăria Rezina, pentru arenda terenului aferent staţiilor
de pompare şi purificare a apei din Tarasova şi Boşerniţa.
M.Cuţ a rezolvat problema foarte simplu: printr-un act triplu de decontări reciproce primăria a preluat de la Î.M.«Apă-Canal» datoria faţă de UMR stingând-o cu datoria UMR faţă de primărie. Astfel bugetul oarşului Rezina a fost
prejudiciat de circa 13 mln lei.
Graţie contractului pe 22 de ani încheiat cu administraţia UMR privitor la
procurarea apei potabile oraşul a mai pierdut, după cum susţine consilierul
S. Druţă, făcând trimitere la cifre oficiale de la primărie şi Î.M. «SCL», încă
circa 4,4 mln lei. Chestia-i că din a. 2004 primăria procură apa de la UMR în
contul mijloacelor pe care aceasta trebuie să le plătească în bugetul oraşului
pentru arenda terenului aferent staţiilor de pompare şi purificare din Tarasova
şi Boşerniţa şi o transmite gratuit Î.M. »SCL», care apoi o vinde consumatorilor. Nici la primărie, nici la Consiliul Raional nu am putut primi un răspuns
convingător la întrebarile : de ce primăria şi nu Î.M. « SCL» procură apa de
la UMR? de ce orăşenii sunt impuşi să plătească pentru apa achitată deja din
bugetul oraşului, format şi din contribuţiile lor? de ce zilnic trebuie să se procure 2500 m3 de apă dacă, conform datelor Î.M. «SCL» doar 29 la sută din ea
ajunge la consumatori, (restul constituind pierderile) şi această cantitate este
suficientă pentru aprovizionarea non stop a urbei cu apă potabilă? de ce primăria merge la asemenea cheltuieli când, cu resurse mult mai modeste oraşul
ar putea fi aprivizionat cu apă din propriile sonde, date în exploatare chiar la
începutul mandatului actualei administraţiei şi care, fiind lăsate în voia soartei, acum necesită lucrări de restabilire în valoare de sute de mii de lei ? de ce
pe nimeni nu-l doare capul că atâtea milioane de bani publici sunt risipite au
utilizate în mod frauduos?
Mai mulţi jurişti, pe care i-am consultat în problemele date, au afirmat că tranzacţiile dintre primăria şi UMR contravin legislaţiei. Or, fiece manevrare cu finanţele publice este prerogativa consiliului orăşenesc şi nu a primarului şi acesta
de pe urmă nu avea dreptul, fără Consiliul Orăşenesc, cu mijloacele predestinate
bugetului public, să stingă restanţele unui agent economic faţă de alt agent.
M Cuţn susţine că o asemenea acţiune era necesară, în caz contrar administraţia UMR ar fi putut bloca conturile Î.M. «Apă-Canal », ceea ce ar fi pus în
pericol aprovizionarea Rezinei cu apă potabilă.
128
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Argumentele primarului nu rezistă în faţa celor de ordin opus şi care demonstrează că în acest caz s-a lucrat doar în folosul UMR. Conturile unui agent
economic pot fi blocate doar de Inspectoratul Fiscal sau instanţa de judecată şi
atât timp căt litigiul se afla în proces de judecare aşa ceva nu se putea întâmpla.
Pe de altă parte, practic imediat după tranzacţie pimăria a iniţiat procedura
de lichidare a Î.M.“Apă-Canal”, pe motivul acumulării unor datorii enorme,
deşi restanţa principală a întreprinderii, cea faţă de Uzina Metalurgică, fusese
deja stinsă ( !?). Anume acest fapt a şi fost interpretat de mai multă lumea ca
o încercare a administraţiei oraşului de a şterge urmele unor afaceri dubioase.
Apropo, reieşind din prevederile Legii privind administraţia publică locală şi
Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi Consiliul orăşeneasc nu era
în drept să iniţieze lichidarea Î.M. « Apă-Canal ». În caz de insolvabilitate întreprinderea poate fi lichidată doar de instanţa de judecată.
Şi mai transparentă este afirmaţia că dacă administraţia UMR se supăra tare,
Rezina putea rămânea fără apa potabilă. La momentul tranzacţiilor nominalizate mai sus, în oraş numai fusese date în exploatare nouă sonde arteziene capabile să asigure integral necesităţile orăşeniilor cu apă potabilă cu cheltuieli
mai mici decât cele comportate faţă de UMR.
Patrimoniul a dispărut şi numeni nu-l poate găsi, deşi mulţi ştiu unde-i
Primarul M.Cuţ consideră că vânzarea prin licitaţie a bunurilor Î.M.”Reţelele
Termice” a fost legală şi transparentă deoarece avizul respectiv a fost publicat
în Monitorul Oficial al Moldovei, „care este citit de toţi cetăţenii R.Moldova,
care sunt obligaţi să cunoască legislaţia”. Iar dacă au şi avut loc careva încălcări, spune dânsul, conducerea primăriei nu poartă nicio vină deoarece
prin dispoziţia primarului din 13 decembrie 2003 responsabil de patrimoniul
Î.M.”Reţelele Termice” a fost numit V.Prituleac, managerului Î.M.”Servicii
Comunal-Locative”: Revizorii Direcţiei Orhei a Serviciului Control Financiar
şi Revizie şi colaboratorii Centrului de Combatere a Crimelor Organizate şi
Corupţiei sunt de altă părere.
După reorganizarea Asociaţiei Republicane „Termocomănergo”, prin
Hotărârea Guvernului nr 438 din 10 martie 2000, patrimoniul subdiviziunilor ei din teritorii au fost transmise în proprietatea autorităţilor administraţiei
publice locale. Astfel a apărut Î.M.”Reţelele Termice” Rezina, fondator fiind
primăria Rezina. În decembrie 2003 Consiliul Orăşenesc, reieşind din situaţia
129
Transparency International – Moldova
creată la această întreprindere, îl eliberează din funcţie pe managerul-şef
A.Cebotari şi îl însărcinează pe primarul M.Cuţ să numească o persoană responsabilă de administrarea patrimoniului întreprinderii şi finalizarea inventarierii bunurilor acesteia. Astfel Consiliul Orăşenesc a încălcat un şir de acte
normative, inclusiv Legea privind administraţia publică locală, or transmiterea bunurilor publice ale unei întreprinderi în gestiunea alteia ţine exclusiv
de competenţa Consiliului şi nu a primarului. Revizorii au constatat, că patrimoniul Î.M.”Reţelele Termice” cu valoarea de bilanţ de 15 mln 428 mii lei
şi cea reziduală – de 6 mln 695 mii lei au fost reflectate în evidenţă contabilă
la primăria Rezina doar în expresie cantitativă, fără a se indica şi valoarea
lor bănească, unele imobile în genere fiind „uitate”, actul de primire-predare
averii către Î.M.”SCL” nefiind aprobat de Consiliul Orăşenesc. În cele din
urmă, averea întreprinderii, inclusiv 10 clădiri în valoare de peste 3,8 mln lei
şi 154 unităţi de utilaj, 4,5 km de reţele inginereşti, automobile şi alte bunuri
cu preţul total de circa 2,9 mln lei, nu a fost luată la evidenţa contabilă nici la
primărie, nici la Î.M. „Servicii Comunal-Locative”.
Ulterior, după cum am remarcat şi în prima parte a investigaţiei, imobilele
I.M.„Reţelele Termice” Rezina, au fost scoase la licitaţie, majoritatea fiind
vândute în baza unor contracte directe, cu încălcarea Regulamentului privind
licitaţiile cu strigare şi negocierile directe, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.1056 din 12 decembrie 1997.
Centrala termică nr.1, de exemplu, era compusă din 6 imobile şi avea preţul
de bilanţ de 1,445 mln lei. Experţii de la Camera de Comerţ şi Industrie filiala
Orhei au evaluat doar valoarea clădirii centrale l preţul de 150 mii lei. Comisia
de licitaţie în frunte cu M.Cuţ a vândut tot complexul din 6 imobile la preţul
de 173250 lei. CUVÂNTUL a scris deja cum şi cui au fost vândute celelalte
imobile din patrimoniul Î.M.”Reţelele Termice”. Aici vom concretiza doar că,
potrivit documentelor, primăria s-a ales din acest „comerţ” doar cu 354 mii
lei, care în loc de bugetul public, precum se cuvenea, au nimerit pe contul
Î.M.”SCL”.
Cât priveşte utilajul şi reţelele inginereşti ale Î.M.”Reţelele Termice” situaţia
este şi mai curioasă. Conform actului de inventariere din 1 ianuarie 2004, la
centrala termică nr 1 erau 61 unităţi de utilaj şi reţele inginereşti în valoare de
peste 625 mii lei; la centrala nr.2 – 37 de unităţi. Mult utilaj era şi la punctele
termice. Nefiind luate la evidenţă nicăieri, încetul cu încetul, aceste bunuri
130
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
au dispărut. Întrebat de noi, iar apoi şi de rezineni în cadrul unei emisiuni
în direct la TV „ELITA” unde-i acest patrimoniu, primarul M.Cuţ a răspuns
scurt: „la păstrare”, fără să precizeze locul stocării şi responsabilul de păstrare.
V.Prituleac, managerul Î.M.”SCL”, ne-a declarat că nu ştie nimic despre aceste
bunuri. Nici revizorii nu le-au găsit. Dar mai mulţi locuitori ai or. Rezina, unii
solicitând anonimatul, afirmă că ştiu când şi cum a fost comercializat utilajul
de la reţelele termice şi în care buzunare au nimerit banii. Ei susţin că şi organele de drept din teritoriu cunosc această informaţie, dar din anumite motive
nu se grăbesc să desfăşoare anchetele respective. În acelaşi context oficiali de
la Procuratura Generală ne-au informat că „se întreprind măsuri operative de
investigaţii întru stabilirea circumstanţelor elucidate în publicaţiile din presă
şi petiţiile cetăţenilor”.
Abuzuri confirmate
Într-un capitol din prim parte a investigaţiei am scris despre modul în care primăria Rezina a îndeplinit prevederile Hotărârii Guvernului RM nr 162 din 19
februarie 2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile
proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale ale statului”. Potrivit autorilor
comisia de inventariere a primăriei, Consiliul Orăşenesc şi-au depăşit împuternicirile, încălcând grosolan legislaţia în vigoare.
Primarul M.Cuţ continuă să afirme că totul s-a făcut în conformitate cu prevederile legii, deoarece „comisia primăriei a verificat provenienţa mijloacelor
fixe incluse în actul de inventariere şi lista bunurilor imobile proprietate publică, care ulterior au fost controlate şi aprobate de Oficiul de control administrativ al Aparatului Guvernului, Consiliul raional Rezina”. Potrivit primarului,
persoanele considerate deţinătoare a bunurilor naţionalizate nelegitim de primărie, dacă s-au considerat prejudiciate, au avut dreptul să se adreseze în contenciosul administrativ privind lezarea dreptului de proprietate. Adevărul e că
doar unii dintre aceştea au încercat să-şi caute dreptatea, ceilalţi fiind convinşi
că în condiţiile actuale este aproape ireal să lupţi cu structurile statului, mai
ales dacâ în fruntea lor se află reprezentanţii partidului de guvernământ.
Organele de control, nominalizate mai sus, au confirmat că şi în acest domeniu
au fost comise încălcări şi abuzuri serioase.
La momentul inventarierii doar 25 din cele 75 de imobile incluse în actul
de inventariere erau înregistrate la primărie ca bunuri publice, celelalte fiind
131
Transparency International – Moldova
trecute ca „fără stăpân” sau cu proprietari inexistenţi. Referitor la acestea, comisia de inventariere trebuia să anexeze documente care ar fi atestat direct sau
indirect, apartenenţa lor, ceea ce nu a făcut, deşi se ştia bine că o mare parte
din obiectele în cauză n-au aparţinut autorităţilor locale, dar au avut şi aveau
stăpâni concreţi. În acelaşi timp, mai multe obiecte publice, inclusiv 13 imobile ale Î.M.”SCL”, în acest act nu au nimerit.
Este semnificativ, că doar peste câteva luni obiectele trecute în acest mod în proprietatea primăriei au fost scoase la vânzare, majoritatea fiind vândută în bază de
contracte directe, unor persoane anume şi la preţuri extrem de modeste.
Conform instrucţiei emise de Ministerul Finanţelor, lucrurile ale căror titulari
nu sunt identificaţi sau proprietarii lipsesc, sunt considerate fără stăpân şi trec
în proprietatea statului numai în baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate la
cererea organului fiscal. Instrucţiunea prevede că organul fiscal poate înainta
cererea în judecată doar după expirarea unui an din ziua luării la evidenţă şi
evaluării acestor bunuri. 9 din cele 75 de imobile au fost trecute în proprietatea
primăriei Rezina şi apoi înstrăinate fără concursul Inspectoratului Fiscal şi
decizia judecăţii. Este vorba de garajele de pe str. M.Eminescu, imobilul societăţii antiincendii de pe str. Lomonosov, 173, depozitul Direcţiei Învăţământ,
Tineret, Sport, garajul SA”Cobzar” situate pe aceeaşi stradă etc. Ulterior, în
martie 2006, deşi administraţia Societăţii benevole antiincendii acţionase în
judecată Consiliul Orăşenesc şi Consiliul Raional Rezina cu privire la lezarea
dreptului de proprietate, primăria a autorizat demolarea clădirii imobilului, dar
şi a garajului care aparţinuse SA” Cobzar”, fără ca materialele rezultate de la
demolarea acestora să fie luată la evidenţa contabilă a primăriei.
Pe lângă încălcările privind „inventarierea” şi vânzarea garajelor de pe st.
M.Eminescu, descrise în articolul din 8 septembrie 2006, revizorii Serviciului
Control Financiar şi Revizie au mai constatat şi altele. Amintim cititorilor că
3 din cele cinci garaje au fost vândute , prin contracte directe, la preţuri de
300-500 USD, unor funcţionari de la primărie şi Consiliul raional. Revizorii
au mai descoperit că, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare la toţi aceşti trei funcţionari li s-a adjudecat lotul cu nr. 11 sub care, conform deciziei
Consiliului Orăşenesc nr.6/24 din 12 august 2005 şi avizului din Monitorul
Oficial al R.Moldova se vindea magazinul de pe str. Basarabia, 8, imobil care,
la moment nu aparţinea primăriei şi a fost trecut în proprietatea ei … peste
o lună după licitaţie. Cumpărătorul V.Esipov a procurat lotul 14, garaj din
132
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Rezina, str. M.Eminescu, dr aşa lot nu a fost scos la vânzare şi n-a figurat în
avizul publicat în presă. Auzind despre „descoperirea” revizorilor, mai multe
persoane iniţiate în istoria cu comercializare garajelor şi a magazinului de pe
str. Basarabia,8, au fost de părerea că „greşala” nu-i deloc întâmplătoare.
Reieşind din aceste şi alte greşeli depistate în documente, dar şi din faptul că
avizul despre licitaţie nu a fost publicat şi în presa locală, precum prevede
Regulamentul, revizorii au propus ca licitaţia să fie anulată.
Revizorii au mai stabilit că:
• în septembrie 2006 primăria a primit de la SA”Ciment” dividende în sumă
de 1,959 mii lei, aferente cotei de participarea statului în societatea dată pe
acţiuni, dar cele 400705 acţiuni cu valoarea nominală de 30 de lei fiecare,
transmise primăriei încă la 20 aprilie 2006, nu se numărau în evidenţa contabilă şi au fost înregistrate doar la intervenţia revizorilor;
• în anii 2005-2006 primăria Rezina a comercializat 25 de imobile, înregistrate fără preţ, iar operaţiile ulterioare de vânzare-cumpărare, în sumă
totală de citrca 1,150 mln, nu au fost trecute în evidenţa contabilă;
• în a. 2006 automobilul primăriei GAZ-31029 a utilizat supra limita stabilită de Guvern combustibil în valoare de 13,8 mii lei.
Concluzii şi reacţii
Când a apărut prima parte a investigaţiei mulţi rezineni se aşteptau la nişte
reacţii dure din partea Consiliului Orăşenesc şi a autorităţilor raionale, procuraturii, altor organe de resort. Unii chiar preziceau că pe perioda ancetării
cazurilor descrise primarul s-ar putea să fie suspendat din funcţie.
Consiliul orăşenesc Rezina n-a găsit de cuviinţă să examineze faptele descrise
în primele două părţi ale investigaţiei „Guvernare în stil rezinean”. La insistenţa consilierilor din opoziţie, doar în aprilie c. conducerea primăriei şi fracţiunea majoritară a PCRM au convenit să pună în discuţie o parte din problemele elucidate. A fost ascultată darea de seamă a managerului Î.M.”SCL” V.
Prituleac, o informaţie despre licitaţiile desfăşurate sub egida primăriei în perioada 2004-2006, prezentată nu de preşedintele comisiei de licitaţie, cum ar fi
fost normal, ci de secretarul Consiliului Orăşenesc(!?). În cadrul acelei şedinţe
consilierii din opoziţie S.Druţă, I.Burciu, A.Cuzuioc au vorbit cu îngrijorare
de abuzurile şi fărădelegile săvârşite în ultimii patru ani de angajaţii primăriei
şi ai structurilor subordonate ei, inclusiv cu concursul şi susţinerea Consiliului
133
Transparency International – Moldova
Orăşenesc.Colegii din fracţiunea majoritară au tăcut indiferenţi sau au turnat
osanale în adresa conducerii primăriei şi a Î.M.”SCL”. Apropo, cei mai aprinşi
apărători ai administraţiei au fost tocmai funcţionarii implicaţi în afacerea cu
garajele de pe str. M.Eminescu.
Din partea Consiliului Raional n-a urmat nici o reacţie
În baza încălcărilor depistate Direcţia Orhei a Serviciului Control Financiar
şi Revizie le-a aplicat primarului M.Cuţ şi contabilului-şef al primăriei de
câte 500 de lei, materialele despre încălcările depistate fiind transmise procuraturii.
Direcţia Generală Teritorială Bălţi a CCCEC ne-a informat vizavi „de activitatea abuzivă a lucrătorilor primăriei or. Rezina şi a primarului M.Cuţ” că
„în cadrul materialelor acumulate s-a stabilit că a fost săvârşită o infracţiune
prevăzută de art.328 al.1 Cod Penal, pe faptul depăţirii în mod vădit a limitelor
drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege din partea factorilor de decizie din
primăria Rezina, acţiuni ce au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice. Din considerentele date la 27 martie 2007 a fost intentată cauza
penală nr. 2007046196.
La conferinţa raională a PCRM din anul curent M.Cuţ a fost ales preşedinte al
comisiei de cenzori a organizaţiei raionale de partid.
Iar zilele trecute organizaţia din Rezina a Partidului Comuniştilor din Moldova
l-a înaintat pe M.Cuţ drept candidat pentru un nou mandat de primar al or.
Rezina.
Tudor Iaşcenco, CUVÂNTUL, 04.09.2007
Corupţia la ea acasă în sistemul ocrotirii sănătăţii
Toate sondajele de opinie efectuate în R.Moldova în ultimii ani plasează, de
fiecare dată, medicii în fruntea celor mai corupţi. Şi nu întâmplător. În sistemul
ocrotirii sănătăţii din republică corupţia înfloreşte nestingherit. Organele de
drept îi prind în flagrant numai pe cei cu ocaua mică care obligă pacienţii sau
rudele acestora să le dea câteva sute de lei. Marii rechini din domeniu, însă,
care te lasă să mori de durere dacă nu le ungi buzunarul cu sute sau chiar mii
de euro, sunt lăsaţi în pace.
134
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Prost plătiţi, dar cu averi mari
Faptul că medicii sunt bugetarii
aproape cei mai prost plătiţi din
R.Moldova este un lucru ştiut. Unii
părăsesc sistemul din această cauză
şi umplu lumea pentru a câştiga bani
mai mulţi. Alţii nu pot de bine şi aici.
Trăiesc în nişte castele la care omul
simplu nici nu visează şi se plimbă cu
automobile luxoase care, cu siguranţă, n-au putut fi cumpărate din salariul de medic. Trebuie să menţionăm că o parte din vină aparţine şi pacienţilor
care dau mită medicilor din proprie iniţiativă sau acceptă s-o facă atunci când
sunt impuşi. Dacă nu au banii solicitaţi, aceştia nu ezită să vândă porcii sau
vitele de pe lângă casă, numai ca „totul să fie bine”.
Bani şi produse alimentare
Cazurile investigate de noi, dar şi sondajele de opinie, scot la iveală faptul
că cei mai corupţi medici sunt în instituţiile medicale republicane cum ar fi
Centrul Mamei şi Copilului, Spitalul Clinic Republican, Institutul Oncologic,
Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, Spitalul de Urgenţă din Chişinău
etc. Cei mai „ieftini” medici, se pare, sunt în UTA Găgăuzia care se mulţumesc
şi cu produse alimentare, dacă pacientul nu are bani. Odată cu introducerea
sistemului de asigurări obligatorii de sănătate, oamenii mai trebuie să dea mită
şi pentru îndreptarea pe care o scrie medicul de familie la una din instituţiile
prestigioase din domeniu.
Pacienţii vorbesc în anonimat
Atunci când nu sunt obligaţi să-şi dea numele, pacienţii care au dat mită medicilor nu se tem să spună cât, cui şi în ce condiţii a dat bani ca să se lecuiască.
Vom prezenta în continuare cazuri în care medicii au cerut mită, fără a da
numele pacienţilor, rudelor acestora sau medicilor. Asta pentru că unii pacienţi
depind de medicii cărora le-au plătit ilegal, pentru că boala lor prevede consultaţii regulate, iar lucrătorii medicali nu au fost prinşi în flagrant şi nu ai cum
să demonstrezi că au luat mită.
135
Transparency International – Moldova
500 de lei pentru anestezie
La Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie din Chişinău aproape că nu
există pacient care să nu dea mită. Deşi vin cu îndreptări ale medicilor de familie şi dispun de poliţă medicală, ceea ce presupune că toate serviciile medicale
sunt asigurate din fondul asigurărilor medicale, lucrătorii medicali de acolo nu
renunţă la tradiţia de a lua bani de la oricine şi pentru orice. În toamna anului
trecut, o doamnă urma să fie operată la picior. Medicul anestezist s-a apropiat
de femeie şi i-a spus că pentru a-i pune o injecţie înainte de operaţie „ca să nu
simtă durerea” trebuie să-i dea 500 de lei. Pacienta nu avea bani la ea şi i-a
spus că, mai spre seară, trebuie să-i vină fiul cu banii şi se rezolvă. Medicul a
stat în acea zi la lucru până la nouă seara, adică peste program, numai să aştepte fiul femeii ca să-i dea banii.
200 de dolari pentru operaţie
O altă femeie de la ţară avea probleme mari la genunchi, astfel încât abia de se
putea mişca. Urma şi ea să fie operată. Au aflat medicii că fiica acesteia tocmai
se întorsese din Italia şi imediat i-au pus taxă – 200 dolari pentru operaţie.
Femeia era pensionară, iar pensionarii sunt asiguraţi medical din bugetul de
stat. Până nu le-a dat banii, nu a fost aşezată pe masa de operaţie.
Bani grei pentru intervenţii chirurgicale
O doamnă din Chişinău afirmă că, acum doi ani, a plătit unui medic de la
Spitalul de Urgenţă din capitală 5.500 de lei pentru o intervenţie chirurgicală
la braţ. Dacă nu plătea aceşti bani, risca să rămână infirmă pe viaţă. Un bărbat
domiciliat în capitală confirmă şi el faptul, că medicii din R.Moldova sunt
corupţi până în măduva oaselor: „în 2003, am plătit mită în valoare de 200 de
dolari unui chirurg de la Spitalul Republican pentru o operaţie la plămâni”.
Medicii din Găgăuzia – cei mai „ieftini”
O altă doamnă de la Ungheni susţine că soţul ei avea nevoie urgent de o intervenţie chirurgicală: „până nu am vândut porcul şi nu am dat bani la medic,
nu i-au făcut nimic”. Unei tinere din Călăraşi, medicii nu i-au făcut operaţie
până rudele acesteia nu i-au fericit pe aceştia cu bani. Buzunarele medicilor
s-au umplut cu echivalentul costului unei vaci pe care părinţii fetei au trebuit
s-o vândă. În UTA Găgăuzia s-ar părea că medicii sunt mai „ieftini”. Aceştia
136
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
se mulţumesc şi cu unele produse alimentare pe care le creşte ţăranul pe lângă
casă. Cel puţin aşa susţine un pacient care s-a operat în autonomia găgăuză.
Umiliţi de medici
În acest an, o mămică a plătit pentru o operaţie la naştere, efectuată la Centrul
Mamei şi Copilului din Chişinău, 150 de euro, plus câte 200 de lei pentru anestezist şi moaşă. „Am născut la Centrul Mamei şi Copilului. Medicul mi-a cerut
bani. Am dat pensia părinţilor şi economiile pe care le-am strâns să cumpăr
ceva pentru copil. I-am dat banii, dar i-am spus cât de greu i-am strâns şi medicul mi-a aruncat înapoi 50 de lei, zicându-mi că-mi întoarce să am de drum.
Cât cinism şi câtă jignire...”, mărturiseşte o doamnă de la nordul republicii.
De râsul curcilor...
Medicii recurg şi la multe variante ridicole pentru a estorca bani de la pacienţi.
De exemplu, un medic de la maternitatea din Călăraşi a reţinut buletinul de
identitate al unei femei, care născuse şi-i venise vremea să meargă acasă. Asta
pentru ca să se asigure, că femeia o să-i dea banii ceruţi pentru asistenţă la naştere. O persoană din Ungheni povesteşte că un vecin de-al ei s-a dus la spital
să-i scoată ghipsul de la picior. Medicul i-a spus să vină a doua zi, că în acel
moment se grăbea la o operaţie. Cum a văzut banii pe care i-a scos pacientul,
operaţia a aşteptat, iar bărbatului i-a scos ghipsul. O altă femeie din Ungheni
povesteşte că mama ei e pensionară şi a stat în spital. Până nu-i plătea surorii
medicale pentru a-i face injecţii, aceasta nici nu se apuca. Spunea că nu găseşte
vâna. Cum îi dădea bani, cum o găsea imediat.
Medicii vând medicamente
Şi practica medicilor care vând medicamente este cunoscută. „Am avut o simplă
alergie. Medicul mi-a propus un medicament cu 100 de lei, zicându-mi că nu se
găseşte în farmacii. L-am crezut şi am cumpărat medicamentul. Apoi, m-am dus
prin farmacii. Am constatat cu stupoare, că acest medicament costă în farmacii
între 15 şi 20 de lei”, spune o locuitoare a capitalei. Totodată, ca să obţii o foaie de
boală în municipiul Chişinău sunt suficienţi 100 de lei şi o cutie de bomboane.
Cazuri tragice
„Medicul i-a cerut 2.000 de lei pentru o intervenţie chirurgicală. Nu avea de
unde să-i dea şi l-a lăsat aşa până a murit”, afirmă o rudă apropiată al unui
137
Transparency International – Moldova
bărbat din centrul republicii. Şi o femeie a murit la naştere numai pentru faptul, că medicii aşteptau ca soţul acesteia să aducă bani şi nu-i ofereau îngrijirea necesară. O persoană a decedat pentru că n-a fost operată în timp util la
apendicită. Medicul a preferat să opereze mai întâi un pacient cu bani. „Sora
mea suferea de cancer. Deşi ştiau că nu mai are şanse să trăiască, medicii neau cerut 600 de lei pentru medicamente „bune”. În aceeaşi zi, sora a decedat”,
ne-a spus plină de durere o femeie. Un alt caz ni l-a relatat o rudă apropiată
a unei femei care trebuia să nască. Aceasta a pierdut copilul din cauză că n-a
plătit medicilor să-i facă operaţie prin cezariană în timp util.
19 medici prinşi în flagrant
Cazurile relatate de noi sunt o picătură în mare în comparaţie cu ce se întâmplă zilnic în spitalele noastre. Cu toate acestea, Centrul pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) a prins în flagrant, în prima jumătate a acestui an, numai 19 lucrători medicali, care au estorcat mită de la
pacienţi sau rudele acestora. Poliţiştii au putut organiza flagrantul numai după
ce au fost sesizaţi de persoane concrete. Din păcate, acestea sunt foarte puţine,
fiindcă majoritatea preferă să dea bani medicilor, unii chiar împrumutând sume
mari de bani, numai ca să scape de durere. Potrivit lui Eugen Viţu, şeful secţiei
relaţii externe, protocol şi mass-media din cadrul CCCEC, de obicei, suma
mitei descoperite variază între 300 de lei şi 500 de euro. Cel mai răsunător caz
descoperit de CCCEC a fost cel al lui Sergiu Mâţu, şef adjunct al Centrului de
Medicină Preventivă al municipiului Chişinău (CMPC).
Şi la sanepid e corupţie
Acesta a estorcat şi a primit mită în sumă de 90.000 de lei de la un agent
economic pentru a nu împiedica transferul mijloacelor financiare din bugetul
public naţional pe contul firmei, ce urma să execute lucrări de reparaţie în
incinta clădirii CMPC. Deşi acesta se află în închisoare, judecata nu s-a pronunţat încă pe marginea acestui caz, deşi a trecut mai bine de jumătate de an
de la prinderea lui Mâţu în flagrant. Şi Vasile Ţurcan, medic-şef al Centrului
Medicină Preventivă al municipiului Bălţi, este cercetat penal după ce a fost
reţinut în flagrant în timp ce primea mită în valoare de 15.000 de lei de la un
om de afaceri pentru a perfecta şi elibera autorizaţia sanitară de funcţionare.
Investigaţiile CCCEC au scos la iveală faptul că Ţurcan ar fi primit mită încă
în şase cazuri de acest fel.
138
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Chirurgii – cei mai corupţi
Conform rezultatelor unui sondaj făcut public, recent, de către Transparency
International – Moldova (Ti-Moldova), aproape 60 la sută din respondenţi
consideră, că în instituţiile de ocrotire a sănătăţii din R.Moldova se recurge
la plăţi neoficiale întotdeauna, foarte des şi adesea. Cele mai corupte instituţii
sunt, în opinia participanţilor la sondaj, spitalele, policlinicile, urgenţa/ambulanţa şi consiliile de atribuire a gradelor de invaliditate. Sondajul mai scoate
la iveală faptul, că cei mai corupţi medici sunt chirurgii, medicii de familie şi
ginecologii. Pe parcursul a 12 luni în sistemul sănătăţii au fost acordate plăţi
neoficiale în valoare de 153 mln. lei ($11,5 mln.), arată sondajul.
Ministerul nu sancţionează medicii corupţi
Directorul executiv al TI-Moldova, Lilia Caraşciuc, a declarat cu ocazia lansării sondajului, că fenomenul corupţiei în ocrotirea sănătăţii capătă proporţii
internaţionale, subliniind că există multe dovezi ale fraudelor şi corupţiei – de
la furturi şi estorcări mici până la abuzuri şi deturnări masive de fonduri bazate
pe recompense angajatilor în diferite ţări ale lumii. În acelaşi timp, Ghenadie
Ţurcanu, şef de direcţie din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale
nu a putut da vreun exemplu de sancţionare a unui cadru medical pentru luare
de mită, deşi la minister exista o “linie verde” şi o ladă specială, unde fiecare
cetătean poate relata cazuri de corupţie în sistemul medical.
Raportul Global asupra corupţiei 2006 lansat de Transpareny International, atrage atenţia guvernelor ţărilor lumii asupra proporţiilor foarte mari pe care le-a
căpătat corupţia în domeniul industriei farmaceutice şi a ocrotirii sănătăţii.
Echipa Centrului de Investigatii Jurnalistice, 19.09.2006
Apropo de oastea lui Papuc
Ferice de satele care au născut miniştri…
Astăzi, în satul Frăsineşti, r-l Ungheni, va fi mare tam-tam domnesc – cinstite
feţe în frunte cu cea mai cinstită, V. Voronin, asistat de Mitropolitul Vladimir,
vor veni la Frăsineşti să vadă o pildă vie de „sat renovat”, din mila şi cu cheltuiala ministrului Papuc. Când zicem „cu cheltuiala ministrului Papuc”, o zicem
un pic ironic.
139
Transparency International – Moldova
Şi iată de ce. Sursele noastre de încredere (care au tot temeiul să rămână anonime) zic că poliţia economică şi cea rutieră din raioanele Ungheni şi Nisporeni
au lucrat în acest timp în sudoarea frunţii, adunând bani de la toţi agenţii economici, taximetrişti şi alţi şoferi. Potrivit lor, taxa minimă pe care aceştia o
solicitau era de 200 de lei. Iar motivul – mai mult decât banal şi în stilul lui
Kotovski: „Dă, că trebuie!”. Cei care încercau să se opună – deşi prea puţini
au fost aceştia, pentru că lumea noastră este deprinsă cu trucurile de racket ale
poliţiei naţionale – erau constrânşi prin avertismentul intrat în sângele organelor de drept din R. Moldova: „Dacă nu dai, ai să ai probleme!”. Şi care agent
economic sau şofer ar vrea să aibă probleme cu poliţia? De aceea, oamenii
s-au supus, pentru a câta oară, rugăminţilor …comise de către poliţie.
E drept că nu toţi au fost …rugaţi să dea bani. Cei care dispuneau de materiale de construcţie, erau rugaţi să dea materiale de construcţie. Aceleaşi
surse ne-au şoptit că numai de la un magazin din Nisporeni au fost …luate
materiale de construcţie în valoare de 20 de mii de lei. Din banii şi materialele adunate, a fost reparată porţiunea de şosea dintre satele Bărboieni
şi Frăsineşti, pe care a fost făcută o fântână (în sănătatea lui Tarlev?), s-au
efectuat reparaţii capitale la spitalul şi grădiniţa din Frăsineşti ş.a. Timp de
şase luni, la aceste construcţii şi-au adus contribuţia colaboratori ai poliţiei
din Ungheni şi Nisporeni şi bravi ostaşi ai Armatei Naţionale. Menţionăm
că, în această perioadă, poliţiştii-zidari au primit aceleaşi salarii de colaboratori ai MAI.
Acum lucrările s-au încheiat şi preşedintele Voronin urmează să se convingă
de talentul şi patriotismul lui Papuc. Satul Frăsineşti aşa şi avea să rămână de
nu-l năştea şi nu-l dădea ţării pe ministrul Papuc. Ferice de acest sat că l-a născut pe ministrul Papuc, care, la rândul lui, este subalternul primului ministru,
care, la rândul lui, este subalternul preşedintelui Voronin.
Sperăm că, după această nevinovată informaţie, oastea lui Papuc nu va descinde la redacţia ziarului nostru ca să afle cum stăm cu …publicitatea, cu accesul
la informaţie şi cu libertatea presei…
Pavel Păduraru, TIMPUL, 21.09.2006
140
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Procuratura Generală (PG) sfidează Constituţia şi Curtea
Supremă de Justiţie (CSJ)
Mai mult de trei ani, reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice (CIN) se
zbat să dovedea scă o fraudă de proporţie, admisă de chiar cei care sunt plătiţi
din banii publici să fie garantul respectării legii în stat. Procuratura Generală
(PG) se străduieşte din răsputeri să acopere funcţionarii, care elaborează hotărâri de Guvern în interes de grup şi procurorii, care s-au căpătuit ilegal cu
pensii şi indemnizaţii, prejudiciind bugetul cu sute de mii de lei.
Ilegalităţi acoperite
Din aprilie 2003, când am semnalat despre fraudele admise la pensionarea
unui grup de procurori, am tot bombardat autorităţile cu demersuri prin care
solicitam verificarea legalităţii acordării pensiilor şi indemnizaţiilor procurorilor, precum şi constituţionalităţii unei hotărâri de guvern. Pe această cale,
au fost sesizaţi şeful statului, preşedintele Legislativului, Comisia juridică a
Parlamentului, liderii fracţiunilor parlamentare, Ministerul Finanţelor, Curtea
de Conturi şi organele de drept. Toţi au tratat cu superficialitate cererea noastră, iar unii, între care şi liderii fracţiunilor parlamentare, chiar au ignorat-o.
Problema pensiilor procurorilor, după cum am constatat, se dorea a fi trecută
cu vederea. Pentru că din răspunsurile primite de la Preşedinţie şi Comisia
juridică a Parlamentului am dedus, că puterea este interesată să acopere ilegalităţile comise de Guvern în complicitate cu fosta conducere a PG. Deşi în
acest caz, sunt evidente faptele de corupţie, demnitarii şi organele de drept şi
de control pe care i-am sesizat, continuă să se ocupe de treburile lor, fără să le
pese de milioanele delapidate din bugetul statului.
Corupţia în procuratură
La 28 ianuarie 2002, Guvernul, condus de premierul Tralev, aprobă o hotărâre
prin care operează modificări la Regulamentul „Cu privire la modul de stabilire
şi plată a pensiilor pentru vechime în muncă colaboratorilor organelor procuraturii” din 5 martie 1998, cu scopul lărgirii categoriei de procurori care au
dreptul să se pensioneze la vârsta de 50 de ani. Dacă anterior, la vârsta de 50 de
ani, se puteau pensiona doar procurorii cu un stagiu de minim 12,5 ani de lucru
numai din organele procuraturii, apoi, după intrarea în vigoare a hotărârii în cauză, de acest drept au putut beneficia şi procurorii care au lucrat în „organele de
141
Transparency International – Moldova
conducere ale sindicatelor, controlului popular, organizaţiilor social-politice, în
calitate de funcţionar public în aparatul Preşedintelui republicii, Parlamentului,
Guvernului, de primar, pretor, avocat, anchetator”. Adică, proiectul documentului a fost elaborat în birourile PG, în interesul unui anumit grup de persoane,
a foştilor nomenclaturişti, pe care partidul aflat la putere dorea, pe această cale,
să-i mulţumească pentru contribuţie la alegerile din 2001. Drept urmare, un şir
de procurori cu un stagiu foarte mic în organele procuraturii, aduşi în structurile
respective de doar câţiva ani, au obţinut nemeritat pensii şi indemnizaţii de zeci
de mii de lei. Pentru acestea, din bugetul statului, după cum am aflat, ar fi fost
alocată o sumă de peste 4 mil.de lei. După cum vedem, cei plătiţi să lucreze
în interesul poporului şi-au creat legi pentru a-şi asigura propriul confort. La
elaborarea hotărârii în cauză s-a mizat pe faptul, că documentul va fi în vigoare
doar o perioadă scurtă, timp în care mai mulţi angajaţi ai procuraturii, cu trecut
în fosta nomenclatură, aveau să ridice pensii şi indemnizaţii, iar după intrarea în
vigoare a Legii privind procuratura, îşi va pierde valabilitatea. Şi, deci, nimeni
n-o să verifice dacă pensiile şi indemnizaţiile au fost ridicate legal. Este bine
gândit, nu avem ce spune. Numai că pierdanţii în această afacere am fost noi,
contribuabilii, deoarece procurorii care au ridicat ilegal pensii şi indemnizaţii
au sărăcit bugetul de stat cu câteva milioane de lei.
Guvernul complice
Toate acestea s-au făcut cu acordul tacit al Guvernului şi Parlamentului, care
ştiau cu bună seamă că documentul este neconstituţional, deoarece stabilirea pensiilor şi a categoriilor de beneficiari se face doar prin lege organică.
Paradoxul este, că pe nimeni nu a pus în gardă faptul, că pensiile se acordă
printr-o hotărâre de Guvern. Mai mult, unii dintre procurorii care au ridicat
indemnizaţii la pensionare, au rămas să lucreze în organele procuraturii, deşi,
potrivit legii, de asemenea indemnizaţii pot beneficia doar cei care, la atingerea vârstei de pensionare, se concediază din organele procuraturii. Pe de altă
parte, o altă categorie de procurori au fost siliţi să plece din procuratură imediat după pensionare. Unii din ei au tot umblat prin instanţe, revendicându-şi
dreptul la indemnizaţia unică la pensionare.
Bani delapidaţi – da, vinovaţi – ba
Totuşi insistenţele reporterilor CIN nu au fost chiar zădarnice. Până la urmă
PG a recunoscut, că la stabilirea pensiilor au fost admise abuzuri şi că „banii
142
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
vor fi întorşi bugetului de stat” (!). După ce am solicitat PG să examineze
informaţiile din investigaţiile noastre în baza art. 274 din Codul de procedură
penală, care prevede începerea urmăririi penale, conducerea acestei instituţii
ne-a confirmat că o comisie specială a verificat „legalitatea achitării indemnizaţiilor unice de concediere a procurorilor” şi a stabilit că „din cauza aplicării
eronate a prevederilor legii cu privire la statutul judecătorului, pe parcursul
anului 2002, de către comisia specializată a PG au fost admise supraplăţi şi
achitări neîntemeiate la compartimentul dat în sumă totală de 70738,04 lei”.
Dar, deşi, după cum se afirmă în răspunsul parvenit de la PG, „au fost întreprinse măsuri privind restituirea sumelor băneşti achitate neîntemeiat”, nu a
fost posibil de „a aprecia gradul de vinovăţie al fiecărui membru al comisiei”,
din care cauză „la 13.05.2004 a fost emisă o rezoluţie de a nu porni urmărirea
penală”. După cum vedem, încălcări sunt, dar vinovaţi – nu.
Peregrinări prin instanţe de judecată
Cum este şi firesc să procedăm, odată ce am aflat că s-au comis fraude în
gestionarea banilor publici, am insistat să aflăm dacă banii delapidaţi au fost
returnaţi statului şi numele celor care au fost obligaţi să restituie indemnizaţiile la pensie însuşite neîntemeiat. De aici mai departe ne-am împotmolit în
hăţişul justiţiei moldoveneşti. Toate solicitările noastre au fost ignorate de PG.
De aceea am fost nevoiţi să chemăm PG în judecată. Procesul, început în 2004,
a sfârşit abia de curând, după ce CSJ a dat câştig de cauză reporterilor de la
Centrul de Investigaţii Jurnalitice, obligând PG să furnizeze informaţiile privind „procurorii care, în anii 2002-2003, au ridicat ilegal pensii şi indemnizaţii
şi au fost obligaţi să restituie bugetului de stat banii însuşiţi neîntemeiat; suma
restituită până în prezent şi natura măsurilor luate pentru restituirea supraplăţilor în mărime de 70,7 mii de lei achitate neîntemeiat procurorilor sub formă de
pensii şi indemnizaţii; mărimea prejudiciului cauzat statului ca urmare a aplicării prevederilor unei hotărâri de Guvern neconstituţionale, lista membrilor
comisiei pentru stabilirea pensiilor lucrătorilor procuraturii şi a comisiei care
a efectuat controlul legalităţii achitării indemnizaţiilor unice de pensionare a
procurorilor”.
Cine achită despăgubirile?
Anterior, Curtea de Apel Chişinău a satisfăcut cererea jurnaliştilor în două
rânduri, la 7 iunie 2005, şi la 9 martie 2006, obligînd PG să oferfe informaţia
143
Transparency International – Moldova
solicitată, însă, de fiecare dată, PG a atacat cu recurs deciziile instanţei, prelungind astfel perigrinările prin procese de judecată. În acest răstimp au avut
loc peste 20 şedinţe de judecată, la care au participat judecători, procurori,
grefieri, toţi fiind plătiţi din banii publici. Acum, când PG a fost pusă definitiv
la zid, ne întrebăm de ce noi, contribuabilii, trebuie să achităm salariile şi cheltuielile pentru desfăşurarea proceselor de judecată, de vreme ce procurorii, în
loc să ne furnizeze informaţiile, procedură care nu costă nimic, au întins cu
bună ştiinţă procesul de judecată. Atât Curtea de Apel Chişinău, cât şi CSJ, nu
au considerat de cuviinţă să aplice penalităţi pecuniare PG pentru faptul, că a
îngrădit accesul jurnaliştilor la informaţia de interes public, împiedicându-i săşi îndeplinească meseria, că a încălcat Constituţia şi legile ţării, cît şi dreptul
cetăţeanului la informare.
Procuratura sfidează hotărârea CSJ
Surprinzător, dar, înainte să obţinem hotărârea redactată a CSJ, PG s-a grăbit
să execute decizia instanţei. Răspunsul PG însă sfidează nu numai decizia CSJ,
care este irevocabilă, dar şi Constituţia şi legile ţării. Cu excepţia listei membrilor comisiei pentru stabilirea pensiilor şi hotărârea Curţii de Conturi privind
rezultatele controlului la PG, aceasta ne oferă „lista procurorilor care au beneficiat de stabilirea pensiei pentru vechime în muncă la care în salariu mediu
s-a inclus şi ajutorul material; lista procurorilor care au beneficiat de stabilirea
la pensie a unei majorări pentru merite deosebite faţă de stat şi copia ordinului
procurorului general despre constituirea comisiei pentru stabilirea pensiilor”,
adică nici pe departe ceea ce se regăseşte în cererea de informaţie, pe care este
obligată să o satisfacă. (Toate aceste documente, precum şi hotărârile instanţelor de judecată pot fi găsite pe site-ul CIN www.investigatii.md).
Curtea de Conturi scoate la iveală fraudele
Fraudele comise de procurori la achitarea pensiilor şi indemnizaţiilor transpar
şi din hotărârea Curţii de Conturi nr.33 din 28 mai 2004 „Privind rezultatele
reviziei financiare efectuate la PG pe perioada anilor 2002-2003”. Astfel, potrivit hotărârii „şi după adoptarea Legii cu privire la Procuratură nr.118-XV din
14.03.03 au fost stabilite şi achitate neîntemeiat pensii la 13 persoane (!) în sumă
de 19 mii de lei, cu includerea în salariu mediu a ajutoarelor materiale”, iar la 26
de persoane le-au fost „stabilite şi achitate alocaţii nominale pentru merite deosebite faţă de stat, care au dus la achitarea neîntemeiată în anul 2003 a pensiilor
144
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
în sumă de 51,7 mii de lei”. Este vorba de suma de 70,7 mii de lei despre care
anterior ne-a comunicat PG. Şi, deşi Curtea de Conturi cere în hotărârea sa de la
conducerea PG, între altele, să „asigure, în conformitate cu legislaţia în vigoare,
recuperarea sumelor pensiilor achitate neîntemeiat la 13 persoane în mărime de
19 mii de lei şi a alocaţiilor nominale pentru merite deosebite faţă de stat, achitate neîntemeiat la 26 de persoane în mărime de 51,7 mii de lei”şi, în timp de o
lună, să informeze despre rezultatele executării deciziei, PG nu numai că nu a
executat decizia CC, dar şi acum, după ce şi CSJ a obligat-o să facă acelaşi lucru,
continuă să sfideze cu bună ştiinţă legea. Şi atunci nu putem, să nu ne întrebăm
ce fel de garanţi ai respectării legii în stat pot fi unii dintre actualii procurori sunt
mai degrabă slujitori ai partidului decât ai Femidei?
Nu este greu să constatăm, că deschiderea din ultimul timp a conducerii
Parlamentului şi Guvernului către transparenţă în activitatea instituţiilor de
stat şi accesului cetăţenilor la informaţia de interes public este doar de faţadă. Atitudinea autorităţilor, faptele concrete ale acestora probează contrariul.
Exerciţiul dreptului la informaţie în Republica Moldova a reliefat deja câteva
categorii de informaţii pe care autorităţile refuză cu înverşunare să le facă
cunoscute opiniei publice şi care alcătuiesc un soi de zone gri ale vieţii publice. Printre acestea se numără politica cadrelor, gestionarea banilor publici,
mărimea salariilor şi, mai nou, sursele direcţionate pentru plata pensiilor unor
categorii de foşti funcţionari sau angajaţi ai organelor de drept.
Cornelia Cozonac, Centrul de Investigatii Jurnalistice, 05.10. 2006
Ministrul Papuc bănuit de tentativă de omor
Familia unui poliţist – ţinta unui atac cu grenadă
Un ofiţer de poliţie a fost ţinta unui atac cu grenadă, după ce cu cîteva zile
înainte, ministrul Papuc l-a ameninţat cu moartea. În seara zilei de luni, în
apartamentul în care locuieşte de puţin timp familia Domnişor a fost aruncată
o grenadă. Constantin Domnişor şi cei doi copii ai săi au scăpat pentru că kilerul a ratat ţinta, explozibilul nimerind în peretele blocului.
Necazurile lui Constantin Domnişor au început acum o lună, cînd dintr-o pură
întîmplare el a aflat, că pe numele său a fost repartizată o locuinţă. Deşi conform documentelor apartamentul îi fusese acordat la începutul verii, omul nu
ştia nimic despre asta. Cineva îi falsificase semnătura şi îşi însuşise imobilul,
145
Transparency International – Moldova
care, conform actelor, era proprietatea familiei Domnişor. Obţinînd de la primărie duplicatul orderului de repartiţie, Constantin Domnişor s-a dus să-şi
vadă locuinţa. Ca să intre în propria casă, a apelat la Serviciul situaţii excepţionale, angajaţii căruia au spart uşa de la intrare.
S-au bucurat să aibă o locuinţă proprie, după ce au stat 20 de ani la gazdă
Cînd au intrat în casă, au rămas fără grai – locuinţa era proaspăt reparată şi mobilată. Au rămas înmărmuriţi pentru că nu l-a mai fost dat să vadă un asemenea
lux. De cînd s-au căsătorit, soţii Domnişor nu au avut niciodată o locuinţă
proprie, fiind nevoiţi să stea mai mult pe la gazde. Chiria le înghiţea cea mai
mare parte a bugetului familial.
În noul lor apartament au găsit mobilă de lemn natural, televizoare cu ecran
plat, seturi de lenjerie, tacîmuri, pahare, băuturi scumpe, caviar şi alte lucruri.
“Toată electrocasnicele aveau paşapoarte tehnice curate fără ştampile sau inscripţii, astfel încît nu pare să fi fost cumpărate de la magazin”, spune Artur,
fiul lui Constantin Domnişor.
Familia a locuit în această ambianţă împărătească o săptămînă, dar nu s-a atins
de lucrurile din casă. Mai mult, au filmat totul cu o cameră video ca să nu fie
învinuiţi, mai tîrziu că şi-ar fi însuşit avere străină.
Papuc i-a spus să se teamă de Dumnezeu şi l-a ameninţat cu moartea
La o săptămînă după ce a intrat în posesia apartamentului, adică la 2 octombrie, Constantin Domnişor a fost chemat la covor de însuşi Ministrul Gheorghe
Papuc. Discuţia între cei doi a început cu enumerarea meritelor profesionale
a maiorului, ministrul arătîndu-se încîntat de activitatea sa. Însă cînd a ajuns
vorba despre locuinţă, ministrul s-a înfuriat rău şi a prins a înjura. Convorbirea
a finalizat după ce Papuc i-a aruncat lui Domnişor originalul orderului în
faţă şi i-a spus că poate locui în apartament, dar că va avea mari necazuri. “
Dumnezeu le vede pe toate. Ai să dispari şi tu, la fel cum a dispărut şi…”, aici
ministrul a tăcut pentru că şi-a dat seama că l-a luat gura pe dinainte.
La despărţire Papuc l-a anunţat că în ziua următoare va veni cineva să i-a toate
bunurile din apartament.
“Cînd s-a întors de la minister, nu l-am recunoscut pe tata, era schimbat la faţă.
De fapt este un om puternic, dar în ziua aceea mi s-a părut foarte vulnerabil.
146
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Era extrem de îngrijorat de soarta familiei noastre”, povesteşte Artur, fiul lui
Constantin Domnişor.
În ziua următoare, familia Domnişor a fost vizitată de nişte indivizi care au
încărcat toată averea (lui Papuc?) într-un camion şi două microbuze. Tipii au
ambalat toate electrocasnicele în cutiile lor originale pe care le aduseseră cu
sine, şi duşi au fost.
Familia Domnişor a rămas să trăiască în casa ei, dar nu i-a mai părăsit sentimentul de frică.
Killerul a împuşcat dintr-un dispozitiv de lansare a grenadelor
Inevitabilul s-a produs în seara zilei de luni. “Mama era la serviciu, iar noi ne
culcaserăm deja, cînd am auzit o bubuitură puternică”, povesteşte Daniela,
fiica lui Constantin Domnişor.
Poliţia a venit după zece minute, dar nu a mai dat de urma infractorului.
Specialiştii spun că explozibilul a fost lansat dintr-un dispozitiv de grenade. S-a
ochit cu bună ştiinţă, exact în geamul camerei în care dormea stăpînul casei.
Un vecin care fuma la balcon spune, că a individul care a lansat grenada a ieşit
dintr-un automobil fără numere de înmatriculare. După ce şi-a finalizat “operaţiunea”, tipul a urcat repede în maşină şi a luat-o în direcţia oraşului.
Întîmplarea a făcut, ca în seara cu pricina lîngă casă să nu se afle colaboratorii
serviciului pază de stat, care de obicei stau aproape non -stop lîngă blocul cu
pricina. Întîmplarea, sau poate nu tocmai, a făcut ca în seara respectivă oamenii legii să lipsească de acolo, astfel încît kilerul şi-a putut desfăşura planul cu
care se pornise de acasă.
“Ne-a speriat foarte mult acest caz, dacă greşea ţinta putea nimeri în oricare alt
apartament”, ne-a spus o vecină.
Constantin Domnişor ar fi putut să nu afle niciodată că are au apartament. Om
de o rară cumsecădenie şi de înalte principii morale, maiorul Domnişor şi-a
educat şi copii în acest stil. A participat la luptele din Transnistria. Activa de
mai mulţi ani în serviciul chinologic al Ministerului de Interne, o structură care
se ocupă de dresajul cîinilor de poliţişti.
Este un specialist de excepţie, astfel încît acum cîţiva ani, cînd s-a pensionat,
însuşi Ministrul Papuc l-a rugat să-şi reia activitatea. A revenit la serviciu deşi
147
Transparency International – Moldova
salariul pe care i-l plăteşte statul abia de-i ajungea să-şi întreţină familia, mai
ales că erau nevoiţi să stea pe la gazde.
Anume pe seama acestei familii a vrut să se îmbogăţească Papuc, crezînd probabil, că adevărul nu va ieşi niciodată la iveală. Între timp însă, cineva a trimis o
scrisoare anonimă la Preşedinţie, descriind nelegiurile comise de Papuc faţă de
familia Domnişor. Scrisoarea a fost readresată Ministerului de Interne. Şi anume
după asta, ministrul a decis să-l cheme de ofiţer ca să clarifice situaţia cu apartamentul. Între timp, maiorul Domnişor a fost chemat şi la parlament, unde a aflat
cu stupoare că este titularul ordinului Ştefan cel mare şi Sfînt. Anume aşa reieşea
din informaţia pe care i-o servise parlamentului angajaţii lui Papuc. Aceştia nu
uitase să remarce şi faptul, că maiorul Domnişor este de puţin timp proprietarul
unei locuinţe de stat, fără a specifica însă, şi cine a vrut să i-o fure.
Apartamentul repartizat pe numele lui Constantin Domnişor este situat la parterul unui bloc situat pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica. Locuinţa are
trei camere şi în reparaţia acesteia au fost investiţi zeci de mii de euro.
Vecinii familiei Domnişor spun, că pînă nu demult în locul locuinţei luxoase
se afla un sector de poliţie. La reparaţie a lucrat o brigadă destul de mare de
oameni. Cît a durat reparaţia, pe perete se mai afla inscripţia că aici e un sector
de poliţie, după finisarea lucrărilor inscripţia a fost scoasă.
Ministerul de Interne tace
În sinteza operativă a Ministerului de Interne atentatul cu grenadă asupra apartamentului familiei Domnişor figurează drept un act de huliganism. “Trei necunoscuţi în jurul orei 22 au aruncat un obiect în edificiul imobilului de pe
bulevardul Dacia 73/3, deteriorînd peretele şi geamul de la parter”, se arată în
sinteza operativă a ministerului. Ca de obicei, ministerul a refuzat să comenteze cazul, spunînd că de investigarea cazului se ocupă procuratura.
Procuratura spune că e vorba despre o tentativă de omor
Procuratura mun. Chişinău a iniţiat o procedură de urmărire pe cauza penală intentată de către Procuratura sect. Botanica, pe faptul că, la 09.10.06,
în jurul orei 22.30, de către persoane necunoscute a fost detonat un dispozitiv explozibil, la geamul unui apartament situat în sect. Botanica, în apropierea Aeroportului mun. Chişinău, în care locuieşte familia cet. Constantin
Domnişor, ofiţer al MAI.
148
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Explozia nu s-a soldat cu victime. “Cercetările sînt efectuate în baza art.27,
145 alin.3 lit.a), k) CP – tentativa la omorul intenţionat săvîrşit asupra a două
sau mai multe persoane, prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea
mai multor persoane”, se arată într-un comunicat al procuraturii Republicii
Moldova
Potrivit procurorului mun. Chişinău, dl Vasile Pascari, în prezent sînt efectuate
măsuri operative de investigaţii şi acţiuni de urmărire penală orientate spre
stabilirea circumstanţelor cauzei, precum şi a persoanelor vinovate.
Gazeta Liberă, 12.10.2006
Sănătatea între ciment, statistică şi autorităţi
Sătenii trăiec cu 4 ani mai mult decât orăşenii
Mai întâi puţină statistică. Potrivit Biroului Naţional de Statisticî (BNS), în
R.Moldova durata medie a vietii locuitorilor de la sate este mai mare cu aproximativ patru ani faţă de cea a orăşenilor. În raportul respectiv făcut public la
începutul luinii octombrie c. BNS precizează că barbaţii din localităţile rurale
trăiesc în mediu cu 3,7 ani mai mult decât cei din orase, iar femeile de la ţara
– cu 3,4 ani mai mult decât cele din oraşe.
În anul 2005 durata medie a vieţii la bărbaţi a constituit 63,9 ani, iar la femei
71,8 ani. Cel mai scăzut nivel al indicatorului duratei vieţii s-a înregistrat în
1995 când a fost de 65,8 ani.Potrivit unui raport realizat anterior de catre BNS,
la începutul anului 2006 în Moldova locuiau 475,2 mii persoane cu vârsta de
60 ani şi peste, ceea ce constituie a patra parte din populaţie, iar peste 11 la sută
din numărul cetăţenilor sunt persoanele care au mai mult de 80 ani.
Statul, confom Legii privind protecţia mediului înconjurător, recunoaşte dreptul tuturor persoanelor fizice la un mediu sănătos, în care scop asigură, în conformiatte cu legislaţia în vigoare:
a) accesul deplin, operativ şi liber la informaţiile privind starea mediului şi
starea sănătăţii populaţiei;
c) dreptul la informare şi consultare asupra proiectelor de amplasare şi construire a obiectelor cu efecte negative asupra mediului, de refacere şi amenajare a teritoriului, a loclaităţilor urbane şi rurale.
149
Transparency International – Moldova
Autorităţile atacă, cimentiştii se apără
Mulţi locuitori din oraşul Rezina, satele Ciorna, Mateuţi şi Popăuţi consideră
că emisiile uzinei de ciment din Rezina afectează serios mediul şi sănătatea
populaţiei din regiune; pe an ce trece tot mai multă lume suferă de boli ale
aparatului respiratoriu şi tractului digestiv, moare de cancer, cauza principală
fiind una: praful şi gazele uzinei de ciment. Conducătorii raionului şi ai primăriei Rezina sunt de aceeaşi părere, deşi operează cu argumente de tipul “vedeţi
ce iese prin coşul uzinei” sau” uita-ţi-vă ce strat gros de praf acoperă totul în
jur”.
Administraţia SA “Ciment”, la rândul ei, susţine că întreprinderea respectă
întocmai normele în ce priveşte cantitatea şi calitatea emisiilor, că în ultimii
ani au fost investite milioane de lei în modernizarea utilajului, că impactul
negativ al uzinei asupra mediului după ce întrerpinderea a fost privatizată de
compania Lafarge, s-a redus considerabil şi învinuirile în ce priveşte sporirea
morbidităţii populaţiei sunt nefondate.
Acum doi ani, când relaţile dintre administraţia SA”Ciment” şi autorităţile
locale se înrăutăţise în mod deosebit, O.Crişu, ex-director, afirma deschis, că
cineva răspândeşte zvonuri referitor la impactul negativ al emisiilor uzinei
asupra sănătăţii populaţiei, având anumite interese. „Dacă am satisface poftele
şi ambiţiile mereu crescânde ale câtorva demintari din Rezina, spunea O.Crişu,
n-ar exista nici un fel de probleme de ordin sanitar sau ecologic”.
La uzinele de ciment din România, şi nu numai, susţinea O. Crişu, se folosesc
în calitate de combustibil de alternativă cantităţi mari de deşeuri industriale,
întreprinderile lucrează pe cărbune şi păcură şi nimeni nu are pretenţii în ce
priveşte starea ecologică şi sanitară.
Statistica dă dreptate cimentiştilor
Statistica medicală oficială din R. Moldova, în fond, dă dreptate cimentiştilor.
Potrivit unei informaţii prezentate de administraţia Spitalului Raional Rezina
starea sănătăţii populaţiei în s. Ciorna, spre exemplu, în ultimii cinci ani… s-a
îmbunătăţit. Dacă în a. 2000 aici fusese înregistrate 20 de cazuri de canceri,
apoi în 2005 – numai 13. Este în descreştere dinamica îmbolnăvitilor aparatului digestiv şi celui cardiac. Iar incidenţa morbidităţii aparatului respiratoriu în
2005 a crescut faţă de 2001 doar cu 9 unităţi.
150
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
La capitolul morbiditatea aparatului respiratoriu la Păpăuţi în perioada dată,
este atestată o creştere de 11, la Rezina – de 4 procente, iar în Mateuţi incidenţa acestei maladii este în descreştere.
Anuarul statistic editat de Ministerul Sănătăţii ne oferă o informaţie şi mai
curioasă. Potrivit lucrării nivelul mortalităţii din cazâuza îmbolnăvirilor aparatului respiratoriu, inclusiv pneumonii acute, la Rezina este mult mai jos decât
la Orhei, Şoldăneşti, unde, după câte se ştie, nu avem uzine de ciment, dar nici
alte întreprinderi de profil. O situaţie similară atestăm şi la compartimentul
mortalitatea din cauza bolilor oncolojice, ale aparatului digestiv, inclusiv ciroze hepatice.
La Păpăuţi, potrivit datelor Oficiului Stare Civilă Rezina, numărul deceselor
în anii 2000-2003 a fost cam la acelaş nivel, ca mai apoi să se reducă aproape
de două ori. Dinamica deceselor este în descreştere în ultimii ani şi în Rezina,
Ciorna, Mateuţi. Pe când în Lalova, localitate situată departe de Rezina şi
Râbniţa, într-un loc deosebit de pitoresc pe malul Nistrului, dinamica morbidităţii şi a deceselor este în creştere.
Conform unui raport al lui G. Drapac, medic şef-adjunct al Spitalui Central
Râbniţa, prezentat Sovietului raional de deputaţi ai poporului, în 2005 morbiditatea de boli oncologice la Râbniţa era cea mai mare în regiunea transnistreană şi
din a.2001 până în 2004 a crescut cu circa 200 de unităţi. Incidenţa de boli oncologice la Râbniţa la 100 mii de locuitori este aproape de două ori mai mare decât
media pe R. Moldova. Iar în Rezina, conform statisticii, mortalitatea de tumori
maligne la 100 mii de locuitori este de două ori mai mică decât în Râbniţa.
Rezina şi Râbniţa sunt situate într-un teritoriu cu perimetrul de circa zece kilometri, adică practic în acelaş mediu.
Datele statistice nu reflecră starea reală a morbidităţii
Aici apare întrebarea: cine este mai aproape de adevăr: medicina şi administraţia SA”Ciment”, sau cei care susţin că sănătatea populaţiei din regiune degradează evident, cauza principală fiind uzina de ciment?
Dna Maria Florea, medicul-şef al Spitalului Raional Rezina, este de părerea,
că industria din Rezina-Râbniţa, desigur influienţează negativ nivelul morbidităţii şi al mortalităţii populaţiei, precizând totodată că nu poate afirma cu
certitudine care uzină şi ce parte de vină poartă.
151
Transparency International – Moldova
Dnii Petru Peru, directorul Centrului Medicilor de Familie şi Nicolae Bencheci,
directorul Centrului de Medicină Preventivă Rezina au afirmat, că datele statistice nu reflectă starea reală a morbidităţii din regiune. Potrivit dumnealor, în
ultimii 10-15 an, nimeni nu a făcut careva investigaţii serioase în acest domeniu, care să cuprindă cel puţin majoritatea populaţiei din localităţile situate în
preajma uzinei şi care pretind, că suferă din cauza acesteia. Statistica oficială,
spuneau dumnealor, depinde de asigurarea teritoriului cu cadre medicale, nivelul de înzestrare al instituţiilor medicale cu utilaj, de nivelul dispanserizării
populaţiei etc. Dacă raionul Orhei este asigurat mai bine cu medici de familie
decât Rezina, spunea dna Florea, desigur acolo mai multă lume se va adresa la
medici şi tabloul morbidităţii va fi mai real.
Acelaşi G. Drapac a recunoscut, că cifrele existente nu reflectă starea reală de
lucruri din or. Râbniţa deoarece investigaţiile cu privire la îmbolnăvirile de
cancer cuprind mai puţin de jumătate din populaţie.
Pentru a cunoaşte situaţia reală, au concretizat factorii de decizie din domeniul
sănătăţii al r-lui Rezina, este nevoie de nişte investigaţii complexe în localităţile de referinţă, dar aceste pot fi realizate doar cu participarea şi susţinerea
instituţiilor de profil de rang republican.
Şi dacă asemenea studii nu se fac, deşi avem în republică instituţiile respective, cum rămâne cu dreptul cetăţenilor de a avea o informaţie completă şi
veridică privind starea mediului şi a sănătăţii populaţiei?
Specialiştii sanitari şi ecologiştii vin cu alte argumente
Într-un timp Centrul Naţional de Medicnă Preventivă refuza să ofere presei
orice informaţie despre cantitatea şi calitatea emisiilor uzinei de ciment din
Rezina, motivând că informaţia dată este confidenţială, deoarece analizele
respective se fac la comanda SA”Ciment”. Începând cu 2004 situaţia s-a
schimbat. La solcitarea săptămânalului “Cuvântul” dna Ana Volneanschi,
medic şef-adjunct de stat al R. Moldova, ne-a relatat, utilizând cifre concrete, că Centrul Naţional de Medicină Preventivă anual efectuiază investigatii
de laborator a calităţii aerului atmosferic la hotarul cu satele Ciorna, Păpăuţi,
Mateuţi şi or. Rezina în perioada când uzina lucrează şi practic nici la una
din substanţele poluante nu au fost stabilite depăşiri considerabile de CMA
(concentraţii maxime admisibile). Şi asta chiar în situaţia când în timpul
controlului din a. 2004, bunăoară, din 73 surse de poluare numai 34 erau
152
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
dotate cu sisteme de purificare a aerului, care nu funcţionau permanent, ci
doar 3-6 luni în an.
Dna Volneaschi a precizat, că în ultimii ani s-a redus influienţa negativă a
uzinei de ciment din Rezina asupra condiţiilor de trai ale populaţiei din regiune, fapt condiţionat de regumul sezonier de lucru al întreprinderii, dar şi
de modernizarea utilajului. Potrivit datelor Centrului Naţional de Medicină
Preventivă emisiile anuale ale uzinei de ciment din Rezina se cifrează la 500600 tone de pulbere şi gaze.
În aceiaşi ordine de idei, în cadrul unei conferinţe de presă, Hubert Pillet,
director integrare la SA”Ciment” informa jurnaliştii, că în a. 2005 la compartimentul protecţia mediului, întreprinderea a investit 2 mln 99 mii lei,
de trei ori mai mult ca în 2001, iar în 2006 pentru instalarea unor filtre noi
a staţiilor de monitorizare a aerului în zona uzinei au fost valorificate deja
circa 5,5 mln lei.
Grigore Talpă, şeful Inspecţiei Ecologice Rezina a fost şi mai explicit. Potrivit
dumnealui, SA „Ciment” i s-a stabilit o cantitate limită de substanţe solide admisibilă spre degajare de 1800 tone. În realitate degajările sunt mult mai mici,
mai ales după ce în 2005-2006 au fost schimbate filtrele. Dl Talpă susţine, că
degecţiile animale, apele reziduale şi alt gunoi menager care au inundat râpile,
inclusiv Valea Ciornei şi malul Nistrului, împrejurimile localităţilor sunt de
zeci de ori mai periculoase pentru mediu şi sănătatea oamenilor decât pulberea
de la uzina de ciment.
„Noi am calculat, spunea dl Talpă, că or. Rezina, satele Ciorna, Mateuţi,
Păpăuţi aruncă anual la mulţimea de gunoişti neautorizate circa 75 mii tone
de dejecţii animale. Doar oraşul Rezina varsă zilnic peste o mie tone de ape
reziduale, cea mai mare parte din care nimeresc în răul Nistru, în apele freatice, poluiază solul şi aerul. Aceste probleme le cunosc toţi, de la primari
până la prim-ministru, inclusiv populaţia. Dar nimic nu se întreprinde pentru a
schimba lucrurile. Actele întocmite de noi nu au practic nici un efect, deoarece
sancţiunile stabilite de judecătorii, mai ales, când vine vorba de demnitari sau
conducători, sunt pur simbolice. Problemele noastre de sănătate anume de aici
şi se trag, dar nu de la pulberea emanată de uzina de ciment, care până a ajunge
în mediu este arsă la o temperatură de 1500-2000 de grade. Noi avem mai mult
praf de la transportul auto, din cauza drumurilor deteriorate, dar în acest caz
n-avem pe cine învinui”, a remaract dl Talpă
153
Transparency International – Moldova
În lipsa unor informaţii corecte, apare suspiciunea şi neâncrederea
În timp ce medicina nu poate demonstra dreptatea, dar nici infirma acuzaţiile populaţiei şi ale autorităţilor în adresa SA”Ciment”, administraţia acesteia încearcă
singură să-şi şlefuiească imaginea şi reputaţia. În ultimii doi ani aici au încercat să
implementeze două proiecte. Primul, utilizarea în calitate de combustibil de alternativă a deşeurilor industriale şi menagere, era menit să salveze republica de o catastrofă ecologică. Al doilea, reconstrucţia uzinei pentru a o trece de la gaze naturale la
combustibil solid, vizează mai mult interesele întreprinderii, păstrarea competitivităţii cimentului pe piaţă în legătură cu majorările extensive a preţului la gaze.
Şi într-un caz, şi în altul, administraţia uzinei a respectat întocmai dreptul populaţiei la informare şi consultare asupra proiectelor pe care dorea să le implementeze, efectele lor posibile în aspect ecologic şi sanitar.
Ideia cu utilizarea deşeurilor în calitate de combustibil alternativ a fost stopată chiar după primele testări. Iniţial, specialiştii Ministerului Ecologiei şi
Resurselor Naturale, participanţi la procesul de testare a procesării în calitate
de combustibil a cauciucurilor uzate, au informat săptămânalul “Cuvântul”, că
rezultatele sunt pozitive şi administraţia analizează posibilităţile de achiziţionare
a deşeurilor respective. Peste un timp însă, Ministerul Ecologiei a suspendat
realizarea proiectului fără a informa opinia publică despre cauzele concrete ale
acestei decizii. Potrivit unor activişti din s. Ciorna, nemulţămiţi de atitudinea
administraţiei SA”Cimnet” faţă de localitatea lor, anume acţiunile lor de protest
împotriva utilizării deşeurilor, au determinat munisterul să stopeze implementarea proiectului. Apropo, câţiva ani mai înainte, funcţionarii din acelaş minister,
împreună cu colegii lor de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare,
Ministerul Apărării se străduiau să convingă populaţia şi autorităţile din Rezina,
că în cuptorul uzinei de ciment pot fi incinerate fără nici un pericol pentru mediu
şi sănătatea oamenilor cele câteva mii tone de pesticide inutilizabile şi interzise.
Lumea nu i-a crezut şi Guvernul a fost nevoit să-şi modifice Hotărârea în cauză.
Şi în cazul cu pesticidele, şi în cel cu deşeurile rezinenii aşa şi nu s-au clarificat:
intenţiile Guvernului au fost greşite sau protestele au fost dure? Dar unde nu-i
informaţie şi claritate, apar suspiciunile, lipseşte încrederea…
În România situaţia este alta
Din discuţiile cu specialiştii de la SA”Ciment” am aflat, că în alte ţări, inclusiv
România, în industria cimentului se utilizează larg în calitate de combustibil
154
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
cărbunele şi petcoxul, deşeurile industriale şi managere, fără a se încălca standardele ecologice şi sanitare, care sunt mult mai dure ca cele din R. Moldova.
Ascultând istoria despre divergenţele dintre SA”Ciment” Rezina şi autorităţile, populaţia din regiunea fabricii, N.Oprea, patronul firmei „Baiconur” din
Bicaz, judeţul Neamţ, un basarabean stabilit cu traiul şi afacerea acolo acum
zece ani, a remarcat că până la privatizarea uzinei de ciment din Bicaz de
către firma germană Haidelberg şi acolo existau cam aceleaşi probleme. La
redacţia cotidianului „Monitoril de Neamţ” ce apare la Piatra Neamţ am aflat,
că pe atunci degajările mari de praf şi gaze, scandalurile permanente dintre
administraţia uzinei şi autorităţi, instituţiile sanitare şi ecologice, popualţia din
teritoriu erau o temă permanentă pentru mass-media locală. Încetul cu încetul
situaţia s-a schimbat. Noii stăpâni au modernizat întreprinderea în conformitate cu standardele germane, dar şi legislaţia română. Acum nimeni nu se mai
plânge că ar fi afectaţi de activitatea uzinei. Prin intermediul unor panouri,
instalate în Bicaz şi centrul judeţean, dar şi mediiile locale populaţia este informată pemanent despre volumul şi componenţa emisiilor uzinei, iar organele
sanitare şi ecologice urmăresc respectarea strictă a normativelor...
Uzina de ciment de la Medgidia, ca şi cea din Rezina, face parte din grupul
Lafarge. Deşi produce anual circa 2 mln tone de ciment, de două ori şi ceva
mai mult decât cea din Rezina, uzina din Medgidia este mult mai compactă.
Combustibilul principal este cărbunele şi păcura, alături de care, de câţiva ani,
se folosesc şi cauciucuri, deşeuri din plastic, reziduri petroliere, lacuri şi vopsele etc. Uzina are autorizaţie de a utiliza zece feluri de combustibil alternativi,
responsabil de acest sector mai mulţi ani fiind rezineanul Nicolae Cuzioc, care
mulţi ani a lucrat la SA”Ciment” Rezina.
Dumitru Moinescu, primarul oraşului şi ex-parlamentar PD a remarcat că, bugetul oraşului în mare parte se ţine pe cele 600 mii de dolari, defalcate anual
de uzină. Întreprinderea se află la 2 km de centrul oraşului, şi are în vecinătate
imediată blocuri de locuit, instituţii curative, trei grupuri şcolare, dar populaţia
nu simte careva discomfort ecologic şi sanitar din cauza ei.
Din discuţiile cu specialiştii uzinei, dar şi inspectorii ecologici, reprezentanţii administraţiei publice am înţles că Garda de Mediu stă în permanenţă cu
ochiul pe uzină, fiind în drept să ia cele mai drastice măsuri, inclusiv stoprarea
activităţii întrerpinderii, dar până la aceasta încă nu s-a ajuns, deoarece toate
155
Transparency International – Moldova
sectoarele, începând cu achiziţionarea materiei prime şi a deşeurilor pentru
incinerare şi încheind cu serviciul de comercializare a producţiei gata îţi respectă întocmai obligaţiunile. „Pentru orice încălcare a parametrilor ecologici
şi sanitari la noi vinovatul plăteşte şi plăteşte mult”, a accentuat Ion Trofin,
directorul general Romcim-Medgidia. Domnia sa a mai adăugat că în anii următori volumul combustibilor alternativi va creşte până la 10-15 la sută din tot
combustibilul utilizat, că în ultimii ani în modernizarea întreprinderii, inclusiv
a echipamentului cu destinaţie ecologică, au fost investite 55 mln de euro.
Dorind să aflăm şi alte opinii despre impactul uzinei asupra comunităţii, am
mers la grupul şcolar „Spiru Haret”, situat gard în gard cu uzina, unde învaţă
peste 800 de copii. Lucrătorii punctuliui medical al şcolii ne-au spus că nu
au probeleme de ordin sanitar, activitatea întreprinderii fiind monitorizată în
permanenţă de sanepid şi Garda de Mediu.
La redacţia revistei „Glia dobrogeană” am căutat publicaţii despre starea sanitară şi ecologică din teritoriu şi impactul eventual al uzinei de ciment în
domeniul dat. Colegii ne-au spus, că unica problemă legată de activitatea întreprinderii azi este deteriorarea drumurilor de către camioanele mari, care
cară ciment de aici.
După aceste discuţii membrii delegaţiei din r-nul Rezina, venită la Medgidia
să ia cunoştinţă de modul în care sunt utilizate deşeurile în calitate de combustibil, riscurile dar şi avantajele întreprinderii şi comunităţii legate de acest
proces, nu se mai mirau de faptul că pe iarba, trandafirii şi copacii din jur nu
se vedea nici urmă de pulbere.
Important este nu ce faci, dar cum faci
Revenind de la Medgidia, Grigore Talpă, şeful Înspecţiei Ecologice raionale Rezina, spunea că acolo s-a convins încă o dată cât de important este nu
atât ce faci, dar cum faci. La Medgidia instituţiile statului, autorităţile locale
şi producători îşi fac datoria punând în prim plan interesul comun al ţării şi
comunităţii. La noi lucrurile diferă mult, menţiona dânsul. După ce uzina de
ciment din Rezina a intrat în compania Lafarge am înaintat administraţiei mai
multe prescripţii. Realizarea unora, cum ar fi, bunăoară, epurarea apelor reziduale, necesita sute de mii de lei. Dar practic toate au fost îndeplinite. În acelaş
timp noi am întomit sute de acte cu privire la gunoiştele neautorizate, tăierile
ilicite ale spaţiilor verzi, inclusiv în zona uzinei de ciment, poluarea mediului,
156
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
resurselor noastre de apă cu apele reziduale din or. Rezina şi alte localităţi, cate
care au ajuns în judecată şi instanţele republicane de resort, dar aproape nimic
nu s-a schimbat, a remarcat dl Talpă.
Concluziile să le facă fiecare
Ajunşi la capitolul concluzii, trebuie să constatăm următoarele:
1. Autorităţile locale şi centrale, având în subordine instituţiile de resort ar
putea clarifica fără prea mari eforturi, care este situaţia sanitară ecologică
reală în zona uzinei de ciment din Rezina, suferă populaţia din teritoriu
din cauza acesteia ori nu şi dacă da, în ce măsură. Ar putea, dar preferă să
opereze cu noţiuni aproximative.
2. Statistica medicală de la noi, nici pe departe nu reflectă starea reală de lucruri în domeniu, nu informează, ci mai degrabă dezinformează lumea.
3. Deşi legislaţia garantează tuturor cetăţenilor accesul deplin, operativ şi liber
la informaţiile privind starea mediului şi starea sănătăţii populaţiei, dreptul
la informare şi consultare asupra proiectelor de amplasare şi construire a
obiectelor cu efecte negative asupra mediului, de refacere şi amenajare a
teritoriului, a localităţilor urbane şi rurale, la noi lumea deseori preferă să
fie amăgită, manipulată.
De ce?
La această întrebare cel mai corect, credem, ar fi să căutaţi şi să găsiţi răspuns
dumneavoastră, stimaţi cititori. Dacă doriţi să faceţi schimb de sugestii, propuneri la temă, paginile „C” vă sunt la dispoziţie.
Tudor Iaşcenco, Ion Cernei, Rezina (Moldova), Dan Sofronia
(Piatra Neamţ, România), CUVÂNTUL, 17.11.2006
Mafia şi justiţia în Republica Moldova
Dezvăluirile Valentinei Şoltoian, locotenent-colonel de poliţie în rezervă
Combaterea corupţiei şi a crimei organizate a devenit în ultimul timp un subiect la modă, mai ales că pentru aceasta se dau bani occidentali. Se fac declaraţii, se organizează conferinţe, se editează ghiduri… Combaterea corupţiei
este şi unul din subiectele preferate ale preşedintelui ţării. În fiecare zi auzim
că sunt prinşi cu mită medici, profesori, funcţionari mărunţi. Dar de ce nu sunt
157
Transparency International – Moldova
descoperiţi şi prinşi în flagrant „marii corupţi” – miniştri, judecători, comisari
etc? Sau nu avem de aceştia?
Dezvăluirile pe care le publicăm mai jos demonstrează contrariul. Valentina
Şoltoian, locotenent-colonel de poliţie în rezervă, susţine, cu probe şi argumente, că organele de drept din R. Moldova sunt putred de corupte, protejând,
în multe cazuri, interesele obscure ale grupurilor mafiotice, în detrimentul persoanelor care au avut de suferit de pe urma acestora.
În 2001, fiica dnei Şoltoian, împreună cu o prietenă, au fost răpite, maltratate şi
ameninţate cu moartea de către trei indivizi. Numai o minune a făcut ca fetele să
fie salvate. În urma investigaţiilor operative au fost identificaţi suspecţii: Aurel
Cebanu, Vasile Gavriliţa şi Veaceslav Spânu, toţi cu antecedente penale, care,
se presupune, ar fi făcut parte din gruparea criminală „Miteai”. Procuratura
sectorului Botanica din Chişinău a intentat cauza penală nr. 2001428138.
Procesul judiciar a fost tărăgănat însă timp de patru ani. Despre calvarul prin
care i-a fost dat să treacă familiei sale în aceşti ani, V. Şoltoian a vorbit în articolul „Singură în faţa mafiei”, publicat de TIMPUL la 15 aprilie 2005. „Am
luat această decizie – de a face publice faptele unor colaboratori din organele
de drept şi justiţie – pentru că am motive să cred că infractorii ar putea evita
pedeapsa meritată, bucurându-se de libertate”, spunea atunci dna V. Şoltoian.
Aşa s-a şi întâmplat – inculpaţii au fost achitaţi. Astăzi, V. Şoltoian face, în
textul de mai jos, noi dezvăluiri şi cere să fie traşi la răspundere penală cei
vinovaţi de absolvirea de pedeapsă a criminalilor.
„Dle Voronin, vă rog să interveniţi!”
„Mă adresez, pentru început, preşedintelui ţării. Dle V. Voronin, vă rog să interveniţi, pentru că este un caz excepţional – trei sentinţe de achitare pentru
crima organizată. Imediat ce au fost pronunţate, la 11 şi la 13 iulie 2006, sentinţele de achitare pentru membrii grupului mafiot „Miteai”, am solicitat să mă
primiţi în audienţă, deoarece nu mai ştiu cine poate face dreptate în ţara aceasta. În cererile depuse – nr. 09/1-06-38-30, din 14.07.2006 şi nr. 09/1-02-203,
din 19.07.2006, am relatat despre cârdăşia dintre unii reprezentanţi ai organelor de drept cu lumea interlopă, care a condus la achitarea unor criminali periculoşi. Ştiu că aţi citit cererile şi aţi scris pe ele „Dl Morei!”, adică Ion Morei
urma să clarifice ce e cu aceste cereri. Dar nici până astăzi nu am fost invitată
158
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
la preşedinţie şi nici nu am primit vreun răspuns, deşi, conform Legii despre
petiţii, ar fi trebuit să mi se dea un răspuns în 30 de zile.
Anul trecut, la 18 aprilie 2005, am fost la dvs. în audienţă, comunicându-vă
despre pericolul pe care îl prezintă grupul mafiot „Miteai” pentru ţara noastră
şi despre încălcările flagrante ale legislaţiei RM comise de persoane cu funcţii
de răspundere, care protejează acest grup criminal. V-am prezentat atunci şi un
şir de probe, inclusiv poze. Aţi reacţionat prompt şi aţi cerut ca procurorul general şi directorul SIS “să se clarifice”, iar I. Morei să ţină la control acest caz.
Cu regret, controlul s-a efectuat doar formal. Nici măcar nu am fost invitată să
dau careva explicaţii. Vi s-a raportat că cele expuse de mine nu s-au confirmat.
Şi atunci cum se explică faptul că în răspunsurile pe care le-am primit eu e
scris că faptele respective s-au confirmat? L-aş întreba pe dl Morei: ce fel de
control a efectuat?
Cu regret, trebuie să constat că în perioada care a trecut după ce am fost la
dvs. în audienţă, crima organizată „combătută” s-a contopit şi mai profund cu
organele de drept. Ameninţările cu răfuială fizică în adresa mea s-au înteţit, iar
persoanele acuzate de mine, cu probe, că protejează criminalii, nu numai că
nu au fost sancţionate în niciun fel, dar continuă să se afle în funcţii sau chiar
au fost avansaţi.
Nimeni nu a fost sancţionat
Bunăoară, Andrei Dodu, pe atunci ofiţer de urmărire penală în poliţia criminală
din cadrul Inspectoratului General de Poliţie (IGP) al MAI, pe care îl suspectez
că asigură protecţie grupului criminal „Miteai” (şi despre care am raportat încă
în anul 2001, prezentând probe ex-comisarului IGP dl. Harabadjiu, iar mai
apoi, în 2003, prim-vicecomisarului pe lucru operativ al IGP, S. Cociorva),
a fost avansat în funcţia de şef adjunct al Poliţiei criminale în CP Ciocana.
Menţionez că, la 02.02.2004, m-am adresat conducerii MAI să dispună o cercetare de serviciu pe A. Dodu. Aceasta a fost efectuată doar formal, de către
ofiţerul Iu. Ursache. După această cercetare, ameninţările în adresa mea au
sporit. Cine-i Dodu? E cel cu sticla de şampanie în mână, de lângă autoritatea criminală A. Cebanu, din poza făcută la restaurantul „Monte-Nelly”, la 1
ianurie 2001, poză pe care aţi ţinut-o în mână, dle V. Voronin, împreună cu
alte probe, anexate toate la demersul meu din 18 aprilie 2005. Dl S. Cociorva,
pentru ce merite l-aţi avansat în post pe Dodu?
159
Transparency International – Moldova
Până în prezent activează în aceeaşi funcţie şi procurorul S. Ivanţoc, de la
Procuratura sectorului Botanica, pe care îl suspectez că a distrus o parte din
probe pe cauza penală nr. 2001428138, inclusiv de pe arma crimei, pistolul
„Makarov”. De menţionat faptul că din dosarul instrumentat de Ivanţoc a dispărut unul din procesele-verbale de examinare la faţa locului. Şi în cazul lui
Ivanţoc cercetarea de serviciu a fost efectuată formal. Deşi eram vizată direct
în acel episod, nu am fost citată şi nici audiată.
Eliberat ca să comită o altă crimă?
La 27.07.2005, la trei luni după ce am fost în audienţă la şeful statului, dosarul
penal (nr. 2004018087) pornit pe cazul eliberării ilicite a lui V. Gavriliţa din
sala de judecată de către judecătorii de la Curtea de Apel (CA) Chişinău, Iurie
Melenteanu, Vasile Grib şi Gheorghe Iovu, a fost clasat. Amintesc faptul că V.
Gavriliţa, aflat în căutare din 1999, fiind autorul a mai multor crime grave, a
fost eliberat din sala de judecată, la 22 septembrie 2004, de judecătorii nominalizaţi, prin micşorarea sentinţei până la 1,5 ani (perioadă în care inculpatul
se afla sub arest pe crima comisă împotriva familiei mele). A fost eliberat, deşi
judecătorii aveau mai multe probe în dosar despre existenţa mandatului de
arest pe Gavriliţa în dosarul nostru, iar gravitatea crimelor comise îi asigurau
privaţiune de libertate pe viaţă. Părerea mea este că Gavriliţa a fost eliberat
la comandă, pentru că a recunoscut vina şi a dat depoziţii obiective în timpul
anchetei referitor la el personal, precum şi la autoritatea criminală A. Cebanu.
În cârdăşie cu judecătorii a fost şi procurorul M. Chihai, care, la fel, ştia foarte
bine despre celălalt dosar în care era inculpat Gavriliţa, dar n-a intervenit.
Anume Chihai i-a propus fiicei mele recompensă materială. După ce am fost
în audienţă la prim-adjunctul procurorului general V. Gurbulea, hotărârea de
clasare a cauzei penale intentate celor trei judecători a fost anulată şi se efectuează urmărirea penală.
La numai trei luni după clasarea dosarului respectiv, V. Gavriliţa, fiind în căutare, împreună cu alţi membri ai grupului „Miteai”, conform rechizitoriului,
a comis, la 2 noiembrie 2005, un furt în proporţii deosebit de mari, spărgând
un safeu dintr-un beci de la o vilă din s. Dobruja, mun. Chişinău, de unde au
sustras: bani în sumă de 320 000 USD, 20 000 euro, lingouri de aur în valoare de 30 000 dolari SUA, precum şi alte bunuri materiale, în valoare totală
de 4 mln. 717100 lei. Conform informaţiei operative, s-a furat, de fapt, un
milion de dolari, dar a fost dovedit doar furtul în suma nominalizată mai sus.
160
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Potrivit aceluiaşi rechizitoriu, în timpul efectuării percheziţiei la domiciliul lui
V. Gavriliţa a fost depistat şi ridicat un pistol automat „AK-74”. Oare pentru
ce i-ar fi trebuit lui Gavriliţa aceste milioane?
Trei sentinţe de achitare pentru grupul mafiot „Miteai”
Şi, culmea absurdului!, la numai
şapte luni de la comiterea acestui
furt răsunător, şase persoane din
gruparea „Miteai” sunt achitate pe cinci dosare în care au fost
învinuite de comiterea unor crime deosebit de grave! La 11 iulie 2006 este pronunţată sentinţa
de achitare a membrilor grupului
criminal „Miteai” pe dosarele
nr.2004440329 şi 2005990319, iar la 13 iulie 2006 pe dosarele nr.2001428138,
2002428087, 2003428083. Nu e prima dată când aceştia scapă (oare prin ce
metode?) de pedeapsă, fiind achitaţi. Să le luăm pe toate pe rând.
I. 2 APRILIE 2001: ACHITAŢI! În 2000, cinci membri ai grupului „Miteai”
au fost acuzaţi de comiterea unor infracţiuni deosebit de grave (parte vătămată
– S. Bulac), fiind reţinuţi de Direcţia misiuni speciale a MAI a RM, dar legăturile infracţionale nu au permis să se realizeze justiţia. La 2 aprilie 2001, judecătorul Gh. Balan de la Judecătoria sect. Botanica a emis sentinţa de achitare
şi, culmea! a dispus să le fie restituite armele de foc membrilor acestui grup,
care aveau antecedente penale. Procurorul M. Butnaru nu a atacat sentinţa de
achitare, de parcă în fiecare zi este achitată crima organizată. În rechizitoriul
cauzei date, anchetatorul menţionează că A. Cebanu „are antecedente penale”,
iar în sentinţa de achitare judecătorul scrie că „nu are antecedente penale”.
Ce a urmat după achitare? Peste o lună, membrii grupului criminal au hotărât
să se răzbune – la picioarele lucrătorului operativ Vadim Gudi, care s-a ocupat nemijlocit de investigarea cazului, a fost aruncată o grenadă (pe această
tentativă de omor a fost pornită urmărirea penală nr. 2001030807). Totodată,
victimei S. Bulac i s-a intentat dosar penal, fiind ulterior arestat. Întâmplător
sau nu, judecătorul Gh. Balan, peste numai două luni după emiterea sentinţei
de achitare, şi-a cumpărat un apartament luxos (contractul de vânzare-cumpărare nr. 1112).
161
Transparency International – Moldova
II. 11 IULIE 2006: ACHITAŢI! La 11.07.2006, judecătorul Gr. Lungu,
de la Judecătoria Ialoveni, a emis sentinţă de achitare pe dosarele penale
nr.2004440329 şi 2005990319 în privinţa membrilor grupului „Miteai”, intentate pentru comiterea unor infracţiuni deosebit de grave – şantaj (cu răpirea
victimei, maltratare, ameninţare cu moartea etc.). Inculpaţii au fost eliberaţi
de sub strajă în sala de judecată, deşi procurorul a adus suficiente probe care
le demonstrau vinovăţia, solicitând chiar, în susţinerile verbale, o pedeapsă cu
închisoare pe termen de 20 ani pentru fiecare din cei trei membri ai grupului
mafiot. Un detaliu curios: jeep-ul „Nissan Patrol”, cu care se plimba autoritatea criminală „Miteai”, aproape zilnic putea fi văzut în faţa procuraturii
Ialoveni în perioada în care trei din fraţii Cebanu erau reţinuţi în izolatorul din
localitate.
III. 13 IULIE 2006: ACHITAŢI! Cea mai dubioasă sentinţă de achitare în privinţa grupului „Miteai” a fost pronunţată la 13 iulie 2006, de către judecătoarea Liuba Pruteanu, de la Judecătoria sectorului Buiucani al mun. Chişinău.
Inculpaţii au fost achitaţi pe trei dosare penale, într-un proces care a fost tergiversat timp de patru ani. De data aceasta părţi vătămate erau procurori, colaboratori ai organelor de poliţie, printre care şi membrii familiei mele.
Nu este clar cum putea să-i achite, bunăoară, dacă una din părţile vătămate,
A. Grigoriu, la comanda inculpatului A. Cebanu, numai după două luni de la
comiterea crimei, a fost atacată din nou, pricinuindu-i-se fracturi ale craniului
şi degetelor (cauza penală nr. 2001422798)? La 06.04.2005, A. Grigoriu a fost
iarăşi atacată – împuşcată în picioare, chiar vizavi de domiciliul meu, fiind
operată ulterior la Spitalul de Urgenţă. Crima a fost înregistrată în Registrul nr.
2 al CP sect. Botanica, cu nr. 2629, dar victima nici măcar nu a fost chestionată
şi nu a fost pornită o cauză penală, de parcă în fiecare zi sunt împuşcaţi oameni
pe stradă. Este un caz de tăinuire a infracţiunii. În cadrul şedinţelor de judecată
au fost prezentate probe incontestabile care dovedeau vinovăţia inculpaţilor,
procurorul solicitând 24, 14 şi, respectiv, 12 ani de închisoare pentru fiecare.
De exemplu, prin sentinţa emisă de judecătorul L. Pruteanu sunt achitaţi inculpaţii pe episodul „ameninţarea cu moartea”, motivând că „nu au fost prezentate probe concludente”. Oare nu este o ameninţare cu moartea când ţi se pune
la tâmplă un pistol „Makarov”, când sunt strangulate părţile vătămate, sunt
ameninţate cu cuţit de tip „babocika”, sunt bătute cu bâta în cap? Mai mult ca
atât, judecătroul L. Pruteanu a ajuns la concluzia că în aceste momente părţile
162
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
vătămate „ar fi putut să sune mamei sale sau să folosească altă modalitate
(expedierea unui mesaj)” (!!!). Ca o adevărată bătaie de joc sună şi constatarea
judecătorului referitor la leziunile corporale pe care le aveau victimele: „nu
s-a putut stabili dacă erau aceste cercuri negre de la rimel, sau cercuri negre
de oboseală”, de parcă judecătoarea a fost oarbă şi surdă în şedinţele judiciare
când au fost audiaţi mai mulţi martori şi a fost prezentat raportul de expertiză
medico-legală.
Totodată, „instanţa pune la îndoială veridicitatea depoziţiilor părţilor vătămate, considerând că acestea, în comun cu V. Şoltoian, au inventat o legendă”
(!!!). Oare L. Pruteanu ar fi emis o astfel de sentinţă de achitare dacă parte
vătămată ar fi fost fiica ei?
Pruteanu îi achită pe inculpaţi pentru comiterea mai multor furturi, inclusiv a
pistolului „Makarov”, nr. AM-6937, care a şi fost folosit în comiterea crimei
împotriva fiicei mele.
La Curtea de Apel, alfabetul începe cu „M”?
În prezent, dosarele penale pe gruparea „Miteai” se află la Curtea de Apel
Chişinău. Mă întreb: ce se va întâmpla acum – se va face dreptate sau iarăşi
vor fi pronunţate sentinţe de achitare?
Dosarele penale pe grupul „Miteai” au fost repartizate judecătorilor Iurie
Melenteanu şi Tudor Micu. La întrebarea mea către preşedintele CA, Anatolie
Doga, şi locţiitorul Gh. Nicolaev de ce cauzele penale pe grupul mafiot a fost
repartizate anume acestor judecători, mi s-a spus că „s-a făcut conform alfabetului”. Curios alfabet! Când e vorba de grupurile mafiote, alfabetul se începe
cu litera „m”. Voi da câteva exemple.
1. Dosarul penal nr.2000018087, art. 74 (2), 88, 125, partea 4, 116 (1) CP RM
(redacţia 1961), pe aşa-numita „Iujnaia grupirovka”: inculpaţi I. Guglea şi Ş.
Chiosa, care au fost învinuiţi în comiterea omorurilor, mai mult ca atât, au
arătat şi unde se afla corpul neînsufleţit al victimei S. Ponomari – pe str. Dealul
Buiucanilor, au fost achitaţi de judecătorul A. Micu. Mai târziu, prin hotărârea
altor judecători au fost condamnaţi: Chiosa – la 25 ani, Guglea – la 11 ani.
2. Dosarul penal pe Andrei Moisei (originar din Sipoteni, Călăraşi, de unde e
şi V. Garvriliţa) – la 5 februarie 2004 este condamnat de Judecătoria Centru
pentru crime grave (art. 195, al.1 CP RM, pedeapsa prevăzută fiind între
163
Transparency International – Moldova
10-25 de ani), la un termen de 12 ani de închisoare. În dosar se afla şi informaţia parvenită de la poliţia austriacă, care arăta că Moisei a comis pe teritoriul
Austriei în jur de o sută de furturi, jafuri, precum şi un viol al unei fetiţe de 9
ani. Dar, la CA, judecătorii A. Micu şi Gh. Iovu decid eliberarea de sub strajă
a lui Moisei, cu termen de probă pe cinci ani. După ce a intervenit personal
cancelarul austriac, colaboratorii MAI au depus eforturi mari pentru reţinerea
repetată a lui Moisei.
3. Dosarul penal nr. 2003030997 (omorul omului de afaceri P. Sarî) – iarăşi
sentinţă de achitare, acum emisă de Iu. Melenteanu.
4. În prezent, lui Micu îi este repartizată cauza penală nr.2001018133, pe inculpaţii V. Bohman şi V. Perju, din aceeaşi „Iujnaia grupirovka”, pe caz de
banditism şi tentativă de omor (partea vătămată: Grosu, Ţurcan, Florea şi
Tudorachi). Oare cum va fi judecat acest caz?
Un detaliu ieşit din comun este şi faptul că raportor pe dosarele grupului „Miteai”
la Curtea de Apel este Gh. Iovu, cel care l-a eliberat ilicit pe V. Gavriliţa. Este
interesant, ce va raporta judecătorul Iovu Colegiului Penal al Curţii de Apel?”
Care va fi următorul pas al grupării „Miteai”? Oare trebuie să se întâmple o
nouă nenorocire ca să se înţeleagă că acesta e un grup criminal, bine organizat,
contopit cu organele de drept, constituind un pericol pentru ţara noastră? Lupt
pentru dreptate, dar parcă aş lupta cu morile de vânt. Am ajuns la concluzia
că majoritatea persoanelor din organele de drept utilizează posturile şi legea
ca instrumente pentru a se îmbogăţi, fiind gata, pentru bani, să încheie pacte
odioase cu lumea interlopă. Nu ştiu dacă mai pot avea încredere în justiţia din
R. Moldova, singura speranţă sunt instanţele internaţionale.
Ale cui interese a apărat judecătoarea Pruteanu?
„Aş vrea să-i adresez nişte întrebări dnei Valeria Şterbeţ, preşedinta Consiliului
Superior al Magistraturii (CSM). De ce nu a fost efectuată o cercetare de serviciu, după ce, la 28 iunie 2004, judecătorul Curţii de Apel Anatolie Pahopol v-a
adresat un raport în care o acuza pe L. Pruteanu de luare de mită şi de interes
personal în cauzele penale nr. 2001428138, 2002428087, 2003428083 şi de ce
nu a fost investigat acest caz de către CSM?
Am să enumăr câteva acţiuni ale judecătoarei L. Pruteanu, care ridică pentru
mine mai multe semne de întrebare.
164
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
La 28.06.2004, L. Pruteanu, dispune schimbarea măsurii preventive pentru
A. Cebanu din arest în declaraţia de nepărăsire a localităţii, deşi ştia că A.
Cebanu nu avea loc permanent de trai (îşi vânduse apartamentul încă în 2001).
Materialele dosarului indicau clar asupra faptului că ultimul ar fi un cap a lumii interlope şi că ar fi fost iniţiatorul tentativei de omor a ofiţerului V. Gudi
şi a părţii vătămate A. Grigoriu şi că a ameninţat cu lichidare fizică membrii
familiei mele, angajaţi în organele de drept. Pentru ce a fost eliberat A. Cebanu
din arest? Pentru a continua să comită crime?
După schimbarea măsurii preventive lui A. Cebanu, la 11.08.2004, a fost comisă o crimă gravă – şantaj (cauza penală nr. 2004440329). Pe acest caz au
fost reţinuţi, la Ialoveni, fraţii A. Cebanu, I. Cebanu şi G. Cebanu, dar, peste
trei zile, în urma influenţei grupării „Miteai”, toţi au fost eliberaţi. Conform
unor informaţii, în ziua reţinerii celor trei, victima N. Vremea a fost dus forţat
în pădure şi bătut de către nişte persoane în civil, care i-au prezentat legitimaţii
ale MAI.
Din ce considerente, Procuratura Generală, efectuând cercetarea de serviciu,
nu a tras la răspundere penală persoanele din organele de drept suspectate de
distrugerea probelor din dosarul nominalizat, care a avut soarta multor altor
dosare intentate împotriva membrilor grupării „Miteai”?
La 21 august 2004, deşi nu avea voie să părăsească mun. Chişinău, A. Cebanu
se deplasează nestingherit, peste hotare, prin punctul de frontieră Tudora, iar
la 2.11.2004, prin Palanca.
La 06.04.2005, din nou este agresată partea vătămată A. Grigoriu, fiind împuşcată în picioare. Pentru asta l-a eliberat din arest L. Pruteanu pe A. Cebanu?
Aş avea multe de spus despre respectarea eticii şi deontologiei profesionale de
către judecătoarea L. Pruteanu. Bunăoară, despre cum îşi permitea, în şedinţele de judecată, să înjosească victimele. Sau despre faptul cum, la 7 aprilie
2005, a ordonat escortei să mă aresteze, de parcă aş fi fost inculpat, şi nu parte
vătămată. Ce se întâmplă în ţara asta? Judecătoriile sunt cumva proprietatea
personală a unor judecători?
Procurorul Victor Pitel şi părţile vătămate au înaintat nenumărate demersuri
prin care au solicitat să mi se permită să particip la şedinţele de judecată,
figurând ca parte vătămată, încă din 2001. L. Pruteanu a respins demersurile,
motivând prin „interesul respectării moralităţii” (?!), dar, totodată, a invitat la
165
Transparency International – Moldova
şedinţa închisă o persoană civilă cu camera de luat vederi. De asemenea, pe
motiv că nu sunt probe (oare cele expuse mai sus referitor la A. Cebanu nu sunt
probe?), a respins şi demersurile prin care solicitam să fie arestat A. Cebanu
şi să li se ofere pază de corp fiicelor mele, ameninţate şi urmărite de acesta. L.
Pruteanu a ignorat şi opinia Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului a
sectorului Botanica, care, la 09.09.05, a recomandat acordarea pazei de corp
pentru fiica mea minoră. Judecătoarea a emis aceste încheieri, cunoscând bine
faptul că ele pot fi atacate numai odată cu sentinţa.
L-am sesizat pe preşedintele Judecătoriei sectorului Buiucani, Iu. Bejenaru
despre comportamentul L. Pruteanu în şedinţele judiciare. Bejenaru nu a dorit
să discute cu o pensionară a MAI. Dle Iu. Bejenaru: de ce nu a fost admisă
cererea de recuzare a judecătoarei Pruteanu depusă de către părţile vătămate? Aţi avut vreun interes ca aceste dosare penale să fie judecate anume de
L. Pruteanu? Dle Bejenaru, de ce aţi indus în eroare comisarul municipiului
Chişinău, dând răspuns, la 12.05.05 (P-502), precum că nu am înaintat demersuri prin care solicitam pază pentru copiii mei? Ori nu aţi văzut demersurile
din 30.03.05, 07.04.05 şi altele, înregistrate în Cancelaria judecătoriei şi anexate la dosar?
Dosar aflat de trei ani pe linie moartă
În anul 2003, din dosarul penal pe gruparea „Miteai” a fost disjungată cauza
penală nr.2003428116 (art. art. 119 al.3 şi al.4, 184 al.1, 189 al.1, 196, 202, 209
al.2, 219, 227 al.1, CP RM, redacţia 1961), care a fost remisă în CPS Botanica,
pentru efectuarea urmăririi penale. Însă dosarul este mort. În mai 2005, după
ce am fost în audienţă la dl V. Voronin, această cauză penală a fost cerută de
Departamentul urmărire penală al MAI şi, la 31 mai 2005, reîntoarsă la CPS
Botanica, fără a fi date indicaţii, de parcă aşa şi ar trebui să fie. În această cauză penală figurează ca suspecţi mai multe persoane, inclusiv A. Cebanu, O.
Şlepakova (fiica deputatului A. Şlepakov din Transnistria), V. Ivanisişin (unul
din autorului furtului de la Dobruja). Ca parte vătămată, am insistat de nenumărate ori să fie efectuată urmărirea penală, am fost şi în audienţă la ex-şeful
adjunct al Secţiei de urmărire penală, G. Moga, şi la comisarul CPS Botanica,
G. Copiimulţi, dar aşa şi nu s-a întreprins nimic. E un adevărat boicot din partea CPS Botanica, chiar dacă Procuratura Botanica face tot ce-i posibil pentru
a fi efectuată urmărirea penală. Ce se urmăreşte – să fie tărăgănatdosarul până
la expirarea termenului de prescripţie?
166
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Câteva întrebări pentru Gh. Papuc
Acum vreau să mă adresez către ministrul de Interne, Gh. Papuc. După comiterea crimei împotriva familiei mele, am fost maltratată de conducerea CPS
Botanica (fapt bine cunoscut de tot efectivul MAI), doar pentru că am încercat
să lupt cu grupul criminal „Miteai”. Am fost eliberată din organele de Interne
(unde am activat mai mult de 27 de ani) şi pensionată fără a depune raport,
în timp ce mă aflam în concediu medical. Dle ministru Papuc, de ce aţi permis concedierea mea din MAI, cunoscând foarte bine faptul că eu luptam cu
grupul de crimă organizată „Miteai”, iar conducerea comisariatului de poliţie
lupta cu mine?
După pensionarea mea din MAI, din motive necunoscute (comandă sau act de
huliganism?) am fost atacată, la 05.12.2003, în centrul mun. Chişinău, unde
eram împreună cu mai mulţi colaboratori din „Fulger” (inclusiv Ion Balcan, pe
atunci şef al secţiei de investigaţii operative), de către ofiţerul BPDS „Fulger”,
locotenent major Valeriu Baban (a.n. 1978). Pe acest caz a fost pornită cauza
penală nr.2004010442, care, din câte am aflat, a fost clasată. Nu e de mirare,
deoarece pe parcursul urmăririi penale mi s-a spus: „V. Baban are „krîşă”. Ştii
cu cine este cumătru?”. V. Baban continuă să activeze în MAI şi deţine şi armă
de dotare. Dle ministru, dacă Baban a atacat o doamnă, care este şi locotenentcolonel de poliţie, atunci cum se comportă el cu un om de rând? Am o întrebare către I. Balcan: ale cui ordine aţi îndeplinit la 5.12.2003 şi din ce surse v-aţi
procurat apartamentul şi automobilul? Cum aţi obţinut sentinţa de achitare pe
dosarul de mituire în care aţi fost inculpat?
Dle Papuc, la 20.04.2005, m-am adresat către dvs., solicitând să mi se acorde
pază pentru copii. Din ce considerente cererea mea a fost transmisă spre examinare lui Ion Belibov, care, conform informaţiei operative, era concubinul
surorii autorităţii criminale A. Cebanu? De când lupii păzesc oile? Oare comisarul municipiului nu ştia despre existenţa acestor „legături primejdioase”?
Am o întrebare şi către acei „poliţişti” cu mâinile până la coate în sânge.
Posibil, vi s-a întunecat mintea când aţi „comandat”-o pe fiica mea şi nu numai? Cât de bucuroşi aţi fost când aţi primit un „mic cadou” de 50 mii USD
pentru a-mi distruge familia, văzând în grupul „Miteai” vaca pe care aţi muls-o
pe parcursul a cinci ani, şi nu numai voi? A venit timpul să vă aşezaţi pe banca
acuzaţilor şi să răspundeţi pentru crimele comise.
167
Transparency International – Moldova
Am un mesaj şi pentru acei care au hotărât: „Ďîđŕ ĺe âŕëčňü!” – eu nu mă tem
de voi, nu voi pleca din Moldova, până la ultima suflare voi lupta cu crima
organizată şi corupţia din R. Moldova.
Dle procuror general, V. Balaban! Dle ministru de Interne, Gh. Papuc! Dle
director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, I. Ursu! Când se va da curs
informaţiilor pe care le deţin instituţiile conduse de dvs. şi pe banca acuzaţilor
vor ajunge miniştri, comisari, judecători, alte persoane cu funcţii înalte?”.
Alina Ţurcanu TIMPUL, 20-21.11.2006
Afaceri de milioane cu avioane
Acum cîteva zile Parlamentul a decis să-i aloce campaniei “Air-Moldova”
aproape un procent din bugetul de stat. Banii – circa 93 mln lei, urmează să fie
utilizaţi pentru procurarea unei aeronave Airbus care pînă acum a fost închiriată
de companie şi care la expirarea apropiată a contractului urma să fie restituită
proprietarului. Deşi iniţial mai mulţi legislatori s-au opus acestei tranzacţii, ulterior aceştia s-au lăsat convinşi ca prin minune de oportunitatea “afacerii”, deşi
argumentele prezentate de către “Air Moldova” pot fi combătute cu uşurinţă.
Ca să fie mai credibili, cei care au lobat această afacere, au apelat la onoarea
statului – chipurile, dacă restituim aeronava, ne facem de ruşine.
Mai mult decît atît, cei care au promovat interesele “Air Moldova” în Parlament
au lăsat să se înţeleagă că nu putem rata această şansă – pentru că dacă nu cumpărăm noi aeronava, o cumpără alţii.
Potrivit deputatului Partidului Comuniştilor, Gheorghe Popa, vicepreşedintele
Comisiei parlamentare pentru politică economică, buget şi finanţe, un refuz de
a sprijini Compania Air Moldova ar avea “Un impact negativ asupra imaginii
aviaţiei naţionale în onorarea şi asigurarea transportării călătorilor pe cale aeriană dobîndite în ultimii ani în cadrul unor negocieri destul de dure cu operatorii aerieni străini”.
Ca să dea greutate vorbelor s-au făcut trimiteri şi la faptul cît de avantajoasă
este această tranzacţie din punct de vedere financiar. Deputaţii au fost informaţi că dacă nu cumpărăm aeronava va trebui să plătim în următorii cinci ani,
o sumă echivalentă cu cea pe care o dăm în cazul achiziţiei. Adică, dacă scoatem banul din buget rămînem şi cu avionul, şi cu banii.
168
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Gheorghe Popa, a prezentat legislatorilor informaţii, din care rezultă că răscumpărarea navei este în interesul ţării. El a spus că, acum, compania plăteşte
lunar $270 mii pentru folosirea avionului, iar cumpărînd aeronava cu $16 mln.,
Moldova va scăpa de aceste plăţi lunare. Costul aeronavei este echivalent cu
taxa de arenda, pe care ţara trebuie s-o achite timp de 5 ani.
Banii au fost alocaţi în conformitate cu articolul 12 din Legea bugetului.
Acesta prevede că structurile care urmează să deschidă noi locuri de muncă
pot beneficia de suport financiar din partea bugetului de stat. În acest temei,
au fost susţinute financiar Societatea surzilor căreia i s-au alocat 920 mii lei,
Societatea orbilor – de 665 mii lei, Societatea Invalizilor – 252 de lei. În rîndul
beneficiarilor de bani publici a fost înscrisă şi campania “Air Moldova”, care
deşi are statut de întreprindere de stat activează în condiţii de piaţă deschisă,
fără a suporta careva poveri sociale. Mai mult decît atît, spre deosebire de
companiile private, “Air Moldova” deserveşte rute mult mai solicitate. Însă, în
pofida acestui fapt, compania nu este profitabilă şi are restanţe foarte mari.
Riscăm să rămînem şi fără bani şi fără avion
Datoriile companiei ar putea să dea peste cap afacerea cu cumpăratul avionului. În afară de cele 93 mln lei alocaţi de către Guvern, “Air Moldova”
trebuie să mai investească nouă milioane de dolari, care vor constitui un credit
bancar.
Mai mulţi deputaţi s-au întrebat ce bancă va dori să crediteze o companie care
are datorii de peste 170 milioane de lei. În cazul în care creditul va fi acordat
în baza unui gaj, care, după cum se presupune va fi chiar nava pe care vrem s-o
cumpărăm, riscăm să rămînem şi fără bani, şi fără avion.
Ion Guţu, deputat AMN, a spus că Guvernul a propus să se voteze “mîţa în
sac”. Această afirmaţie este veridică în condiţiile în care compania nu a prezentat o informaţie referitoare la aeronava pentru care se alocă bani publici, în
defavoarea pensionarilor, copiilor şi salariaţilor bugetari.
Nu s-au prezentat date asupra contractului de leasing, stării aeronavei, situaţiei financiare a companiei.
În răspunsul la demersul adresat de deputatul Dumitru Braghiş, directorul
Agenţiei de Stat a Aviaţiei civile, Valentin Vizant se menţionează oportunitatea achiziţionării avionului. Din răspunsul dlui Vizant reiese că “Air Moldova”
169
Transparency International – Moldova
care se pretinde a fi o companie serioasă are în dotare două aeronave A320211, care deservesc 97 la sută din rute şi asigură tot atîtea încasări din vînzări.
Administraţia companiei a dat asigurări că aeronava va mai putea fi exploatată
cu uşurinţă încă 24 de ani.
Reporterul “GL” a încercat să afle detalii referitoare la aeronava care urmează
să fie cumpărată, dar nu a reuşit. Surse din cadrul companiei au declarat că datele despre obiectul afacerii, adică despre aeronavă, vor fi făcute publice după
încheierea tranzacţiei. Stranie logică!
Preţul pe care îl dăm pentru avion este exagerat?
În “Flight International”, o revistă specializată în aviaţie (www.flightglobal.
com), la pagina vînzărilor de avioane sînt expuse aeronave cu preţuri de la
5000 de euro in sus. De exemplu, un Boeing-737, cu certificat sau autorizaţie
americană pentru încă 1000 de ore de zbor cu posibilitate de prelungire, costă
numai 400 de mii sau 0,4 milioane de euro. De remarcat că autorizaţia americană este valabilă oriunde, spre deosebire de altele, cum ar fi cea rusească sau
chineză cu care nu poţi părăsi ţara proprie. Administraţia “Air Moldova” n-a
precizat numărul de înmatriculare al avionului. În nota informativă prezentată
parlamentarului este arătat tipul avionului nu şi modelul acestuia.
Navigînd în Internet am găsit unele informaţii la subiectul care ne interesează – avionul pe care urmează să-l cumpere “Air Moldova”. Pe site-ul www.
airliners.net sînt plasate imagini ale două avioane de Model AIRBUS A320211, cu numerele ER-AXV si ER-AXW. Anterior aceste maşini de zbor aveau
alte numere F-WQSG si F-WOSE( temporare franceze pe durata reparaţiei
capitale). Ulterior avioanele au fost vîndute unei companii australiene, care pe
timpuri era una dintre cele mai prospere, dar a dat faliment. Toate avioanele pe
care le deţinea compania australiană au fost vîndute sau restituite creditorilor.
Avionul cu numărul ER-AXW a efectuat primul zbor pe data de 7 februarie
1997, avînd numărul de test F-WWDM, iar după test – VH-HYT. Pe 10 aprilie
2000 avionul a avut un accident trecut in categoria celor minore. La 23 martie
2004 acesta şi-a schimbat numărul de înregistrare şi a trecut la AIR Moldova.
De regulă, navele aeriene se i-au în leasing pe o perioadă de cinci ani, după
care acestea devin proprietatea clientului. Avionul pe care-l cumpără “Air
Moldova” pe banii oferiţi cu generozitate de Parlament, a fost deja răscum170
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
părat cu 80 la sută din preţ, deoarece timp de patru ani pentru arenda acestuia
s-au plătit lunar cîte 270 mii euro. Acum compania ne propune să mai plătim
odată costul, dar de data aceasta integral, al aeronavei. Făcînd un simplu calcul
constatăm că pentru un avion care costă 2 milioane de euro, trebuie să plătim
29 de milioane. Aşa dar, avionul a fost folosit 48 de luni pentru fiecare plătindu-se cîte 270 mii euro, obţinem 13 milioane de euro la care se mai adaugă
înca 16 care trebuie achitate.
Un zbor tur-retur Chişinău – Francfurt, Paris sau Amsterdam costă 16-18 mii
de euro. În acest preţ se includ taxele de zbor, de dispecerat, costul combustibilului, salariul echipajului etc. Alte 10-12 mii pe zi costa leasingul. Ca rezultat
un avion ne costă zilnic între 26-30 de mii de euro. În aceste condiţii, un bilet
care ar trebui să coste în jur de 150-200 de euro costă mult mai mult. Asta
pentru că fiecare client mai achită fără ca să ştie o taxă de 400-500 euro care
ajung in buzunarul celor “care vînd avioane moldovenilor”.
Reporterul “GL” a aflat că avionul a avut o defecţiune în luna februarie, după
care a fost a zburat în Franţa pentru reparaţii. La fel, se pare că acest avion,
pentru care au fost alocate 93 mln lei din bugetul de stat, ar putea fi utilizat
pentru deservirea rutei Moscova-Bangkok. Afirmăm acest lucru în temeiul
unui contract încheiat la data de 9 septembrie 2006 între Air Moldova şi S7
Airlines din Novosibirsk.
Gazeta Liberă, 07.12.2006
La Cimişlia, banii publici sunt cheltuiţi pentru deputatul
Iosif Chetraru
Deputatul comunist Iosif Chetraru are birou personal, cu anticameră, în sediul
fostei clădiri a Consiliului raional din Cimişlia. Întreţinerea acestor încăperi,
oferite parlamentarului de către Consiliul raional, la fel ca şi cheltuielile pentru telefon, sunt suportate de bugetul public local. În aceeaşi clădire, îşi are
sediul şi organizaţia partidului comuniştilor din localitate, care nu se încumetă
să plătească taxele de arendă şi serviciile comunale pentru încă un birou.
Comunişti plini de datorii
Andrei Vacarciuc, consilier raional în Cimişlia, încercând să afle cine-i vinovat
de aceste cheltuieli, a făcut două interpelări preşedintelui raionului Cimişlia,
171
Transparency International – Moldova
Iovu Bivol, rugând să i se aducă la cunoştinţă cine plăteşte telefonul din biroul
lui Chetraru şi care sunt sumele achitate de PCRM pentru spaţiul ocupat.
La 9 noiembrie 2006, Bivol i-a răspuns, printr-o scrisoare, în care spune că organizaţia raională a PCRM deţine un birou, pentru care, în ultimii trei ani, trebuia să achite arenda şi serviciile comunale – 1775.20 lei pentru 2004, 9368.79
lei pentru 2005 şi 9716.18 lei pentru 2006. Cu toate că facturile au fost prezentate regulat, organizaţia PCRM a achitat doar 2587.41 lei. „Alte două birouri
au fost transmise, pentru exercitarea funcţiilor de serviciu, dlui Chetraru Iosif,
deputat în parlamentul RM, precum şi pentru audienţa cetăţenilor din raionul Cimişlia. Numărul de telefon 2-22-93 a fost instalat, de asemenea, pentru
exercitarea funcţiilor de serviciu…”, se mai arată în răspunsul preşedintelui
raionului.
Solicitat de TIMPUL, Iovu Bivol a confirmat că lui Iosif Chetraru i-au fost
oferite două birouri şi a negat tot ce a scris în scrisoarea către Vacarciuc despre
datoriile de circa 18 mii de lei ale PCRM din localitate pentru arenda şi serviciile comunale ale biroului pe care îl deţine. Potrivit lui Bivol, „în scrisoare e
greşit, pentru că, după ce am dat răspunsul, am verificat iarăşi şi am văzut că
PCRM n-a avut şi nici nu are datorii mari. Nu pot să ştiu dacă-i drept ce scrie
acolo. Trebuie să controlez, la contabilitate, ce au plătit”.
Din discuţia cu Iosif Chetraru, am aflat că de biroul cu pricina se foloseşte
numai el şi „omul meu care şede acolo”. Chetraru afirmă că primeşte cetăţenii,
în acest birou, în fiece sâmbătă, duminică şi în a treia luni a lunii. „Cum să
plătesc arenda, dacă biroul e al meu? Pentru linia de telefon nu plătim mult,
că eu şi băiatului i-am spus: „Tu lucrezi na priiom”. Dacă vin oamenii la mine
şi eu îi primesc în mijlocul drumului, ce-o să zică lumea?”, se întreabă parlamentarul, care susţine că este gata să-şi ofere biroul şi altor deputaţi, cărora
le spune: „Veniţi, măi, dar nu faceţi să umblu pe urmă din urma voastră, ca să
fac linişte în ţară!”.
„Iura, mulţumesc!”
„La bugetul pe 2007, s-au dat suplimentar patru sute şi ceva de lei, la cererea
PD şi PPCD, şi eu i-am strâns mâna şi lui Roşca. I-am spus: „Iura, mulţumesc frumos!”. Când mă adresezeu, ei îmi zic: „Ăi, ţi-ajunge!”. Dar când s-au
adresat aiştia, le-au găsit acolo variante şi le-au adăugat”, afirmă deputatul
comunist. Chetraru neagă datoriile mari ale organizaţiei raionale a PCRM, el
172
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
afirmând că, din 1 ianuarie 2006, acesta a renunţat la sediu. „Organizaţia nu
mai are sediu, kak takovo. Nu ne mai folosim de el de la 1 ianuarie 2006. Mai
sunt acolo bulendre de-ale noastre, dar ai noştri nu se mai vâră, că le-am spus:
„Să nu vă văd acolo!..”.
Întrebat cât de legitimă este oferirea de birouri permanente deputaţilor, Ion
Creangă, şeful Direcţiei juridice a parlamentului, ne-a spus că nici un consiliu
nu este în drept să utilizeze banii bugetari pentru întreţinerea unor birouri ale
deputaţilor. „E un caz deosebit. Dacă banii nu-i achită deputatul sau partidul
din localitate, ci se duc de la buget, trebuie sesizate organele de control financiar, care să controleze justificarea cheltuielilor. În cazul dat, ar putea fi
constatată o încălcare din partea Curţii de Conturi. Cred că, în acest birou, se
întâlnesc cu oamenii şi alţi deputaţi, altfel ar fi o treabă din topor. Dacă deputatul îşi plăteşte din cont propriu întreţinerea, la fel ca şi telefonul, îl priveşte,
dar, conform legii, din banii bugetari nu i se alocă nimănui nimic. Potrivit
Legii despre statutul deputatului, parlamentarilor li se pun la dispoziţie birouri
doar pe perioada întâlnirilor cu cetăţenii sau există birouri special amenajate
pentru aceasta”, a remarcat Ion Creangă.
Pavel Păduraru, TIMPUL, 08.12.2006
Corupţia în Republica Moldova
văzută de experţii internaţionali
Indicele Percepţiei Corupţiei (IPC) este calculat în baza a 12 cercetări efectuate în domeniu de mai multe organizaţii internaţionale. În anul 2006, după
cum se menţionează într-un comunicat de presă al Transparency International,
Moldova s-a clasat pe locul 81 din 163 de ţări incluse în clasament, IPC constituind 3,2. Comparativ cu 2005, Moldova şi-a îmbunătăţit poziţia cu 14 puncte.
În opinia experţilor, faptul se datorează unor măsuri de prevenire şi combatere
a corupţiei întreprinse de către structurile abilitate, dar şi prin deteriorarea indicelui respectiv în Belarus, Kîrgîzstan, Uzbekistan şi în alte ţări.
de autorităţile centrale
Anul trecut preşedintele Vladimir Voronin în repetate rânduri s-a arătat îngrijorat de amploarea corupţiei şi protecţionismului în medicină, învăţământ,
organele de drept şi în alte domenii din R.Moldova.
173
Transparency International – Moldova
În şedinţa Consiliului Suprem de Securitate din 5 iulie, bunăoară, preşedintele
a declarat că „banii, pe care cu atâtea eforturi îi adunăm în buget pentru a suplimenta finanţarea instituţiilor de stat şi sociale, se sedimentează în buzunarele unor funcţionari şi pe conturile anumitor firme”. Peste câteva zile, Voronin
afirma într-o şedinţă cu conducătorii istituţiilor de stat centrale că la capitolul
corupţie ”toate instanţele au restanţe”, dar „în instituţiile guvernamentale nu
este organizată activitatea internă de combatere a coruţiei”. După aceste declaraţii mulţi se aşteptau la demiteri răsunătoare. Aceasta însă nu s-a întâmplat.
Cei care au plecat din Guvern sau din alte posturi înalte au ajuns ambasadori
sau au schimbat doar portofoliile…
În octombrie 2006 redacţia săptămânalului „Cuvântul” (Rezina) a solicitat 27
instituţii naţionale, inclusiv Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul cu toate ministerele, Procuratura Generală, Curtea Supremă de Justiţie etc. să răspundă
la întrebarea „Câte persoane din instituţia dumneavoastră au fost sancţionate
pentru corupţie şi protecţionism în anii 2005-2006. Nominalizaţi 1-2 cazuri
mai relevante”.
În majoritatea instituţiilor, potrivit răspunsurilor, „nu au fost înregistrate cazuri
de corupţie şi protecţinonism”.
Şeful Aparatului Guvernului, dl Nicolae Gumenîi, bunăoră, ne infromează că
„în perioada vizată nu au existat temeiuri de a sesiza organele de drept pentru
demararea urmăririi penale în privinţa angajaţilor Guvernului pentru combaterea actelor de corupţie”. PG a răspuns că „nici un procuror nu a fost tras la
răspundere disciplinară pentru comiterea actelor de corupţie şi protecţionism”.
Maria Moraru, vicepreşedintele Curţii de Apel Economice, la fel, scrie că „nici
o persoană din instanţa judecătorească nu a fost sancţionată pentru coruţie şi
protecţionism”. Iar în Aparatul Parlamentului, potrivit lui Maxim Ganaciuc
(funcţia dumneaului nu este nominalizată), „specificul activităţii angajaţilor
nu generează condiţii pentru dezvoltarea acestui fenomen negativ”, iar ”în ce
priveşte cazurile de corupţie în rândul deputaţilor, în afară de informaţia mediatizată pe larg de mijloacele de informare în masă, alte sesizări din partea
organelor de drept nu au parvenit”.
Din cele 27 de instituţii, conform răspunsurilor primite, în ultimii doi ani au
fost înregistrate cazuri de corupţie doar în cadrul Ministerului Economiei şi
Comerţului, unde, după cum ne relatează viceministrul Sergiu Sainciuc, au
fost sancţionaţi doi angajaţi ai Inspecţiei Muncii Cantemir pentru estorcarea a
174
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
400 de lei, ambii fiind concediaţi. De la Ministerul Justiţiei ni s-a comunicat
că au fost pornite dosare penale pentru luare de mită împotriva câtorva ofiţeri
de la penitenciarele nr. 11 din Bălţi şi nr. 4 din Cricova.
O informaţie mai amplă, primită de la Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice şi Coruţiei (CCCEC), relevă că „în 9 luni 2006, Centrul a depistat
267 cazuri de corupţie, inclusiv 51 de infracţiuni fiind comise de reprezentanţii
autorităţilor publice locale, 43 – de reprezentanţii organizaţiilor comerciale şi
obşteşti, 34 – de angajaţii instituţiilor de învăţământ, 28 – de funcţionarii instituţiilor medicale, 27 – de persoane fizice, 25 – de conducătorii întreprinderilor
de stat, 15 – de reprezentanţii diferitor ministere şi agenţii, 8 – de lucrătorii
vamali, 5 – de reprezentanţii serviciilor de asistenţă socială, 6 – de colaboratorii organelor fiscale, 4 – de avocaţi, 3 – de lucrătorii sistemului bancar, 3 – de
reprezentanţii sistemului judiciar, 2 – de poliţişti”.
Valentin Menjinschi, directorul CCCEC, a mai afirmat într-o conferinţă de
presă acum trei luni că circa 66 la sută din numărul cazurilor de corupţie înregistrate în anul trecut de către CCCEC sunt comise cu implicarea persoanelor
cu funcţii de răspundere şi practic nici într-un caz de luare sau de dare de mită
persoanele vinovate nu au fost pedepsite cu toată severitatea, deşi dosarele au
ajuns în faţa judecătorului şi acestea au recunoscut în faţa instanţei că au comis
această infracţiune. Unele persoane chiar au rămas să activeze în continuare
fără a fi eliberate din funcţie.
Ministerul Afacerilor Interne a preferat să nu ne răspundă. Un angajat al
Serviciului de presă al acestui minister ne-a informat că timp de două luni
acolo nu s-au putut clarifica cine ar trebui să răspundă la întrebările redacţiei:
ministrul sau ministerul?
Cu alte cuvinte, în viziunea guvernanţilor corupţia şi protecţionismul în
Moldova sunt caracteristice, în fond, autorităţilor publice locale, învăţământului, medicinei; acest fenomen este practic străin eşalonului de vârf şi organelor
de drept. Dar dacă în structurile de stat naţionale toată lumea este atât de cinstită şi responsabilă, de ce-i atât de indignat preşedintele? Or, cineva îl dezinformează? Dar dacă preşedintele cunoaşte situaţia reală şi declaraţiile dumnealui
corespund adevărului, de ce persoanele corupte nu sunt trase la răspundere?
Majoritatea ministerelor şi departamentelor susţin că în ultimii doi ani „nu
au fost înregistrate cazuri de corupţie şi protecţionism”, iar CCCEC declară
175
Transparency International – Moldova
oficial că a sancţionat 15 funcţionari din ministere şi agenţii, contaminaţi de
morbidul corupţiei. Cine minte şi cine spune adevărul?
Din răspunsurile primite de la autorităţile publice putem deduce lesne că justiţiarii din Moldova sunt cei mai curaţi şi obiectivi din lume. Cine şi cum ar
putea explica atunci faptul că din 2001 încoace, R.Moldova a fost condamnată
de CEDO în peste 40 de cazuri, Guvernul achitând despăgubiri de zeci de
milioane de lei din bugetul public? Alte câteva sute de dosare sunt pe rol la
instanţa internaţională. Mai mulţi experţi susţin că dacă despăgubirile ar fi
achitate din buzunarele vinovaţilor, corupţia în justiţie s-ar reduce substanţial.
Dar autorităţile nu se grăbesc să pună la respect justiţia. Se vede că o asemenea justiţie le convine? Or, poate, autorităţile nu intervin, deoarece se simt cu
musca pe căciulă. Pe de altă parte, dacă corupţia în Moldova afectează doar
autorităţile locale, învăţământul, medicina, atunci la ce bun atâtea structuri de
stat şi neguvernamentale menite să lupte cu acest flagel?
...populaţie
Conform rezultatelor unui sondaj, efectuat în 2005 de Institutul de Cercetări în
Marketing „IMAS”, România, şi analizate de Centrul de Cercetare „VITOSHA”,
Bulgaria, 73-72 % din respondenţi consideră că coruţia este foarte răspândită
în poliţie şi respectiv vamă, 60% apreciază cu acelaş calificativ procuratura
şi sistemul judecătoresc, 51% – ministerele, 49% – Parlamentul şi Guvernul,
45% – Preşedinţia, 38-37% – primăriile şi respectiv consiliile locale.
Barometrul Opiniei Publice din noiembrie 2006, realizat de Centrul de
Sociologie a Comunităţilor şi Studii de Gen (CSCSG) din Chişinău, la comanda Institutului de Politici Publice, arată că Vladimir Voronin este perceput
drept cel mai corupt om din R.Moldova (7,6%).
Tudor Iaşcenco, CUVÂNTUL, 15.12.2006
Grigore Gorea continuă dezvăluirile
Atunci, Gorea a dat în vileag faptul că puterea comunistă a fabricat dosarele
în care sunt cercetaţi fostul primar al capitalei, Serafim Urechean, şi secretarul
Consiliului Municipal Chişinău, Vladimir Şarban. A urmat, aşa cum a presupus
în finalul dezvăluirilor Gorea, persecutarea ofiţerului. I-a fost redeschis un dosar cusut cu aţă albă, clasat încă în anul 2002, şi Gorea a fost băgat la puşcărie
176
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
pentru jumătate de an. La 13 decembrie 2006, prima instanţă de judecată a decis să înceteze dosarul pe numele lui Gorea (după aproape doi ani de hărţuire
a acestuia din partea organelor de drept – n.r.), ceea ce înseamnă că CCCEC,
procuratura şi judecătorii au ajuns la concluzia că nu există infracţiunea (!).
Gorea este acum pe cale să câştige dosarul la CEDO privind reţinerea sa ilegală. L-am tot sunat luni întregi pe Gorea pentru a-i solicita un interviu şi, după
lungi insistenţe, fostul ofiţer a acceptat să acorde JURNALULUI un interviu
în exclusivitate.
– Domnule Gorea, cine v-a determinat să dezvăluiţi fărădelegile de la CCCEC?
– Nu am fost determinat de nimeni absolut şi am făcut totul din iniţiativă
proprie. Am făcut aşa cum mi-a dictat conştiinţa mea de cetăţean, de ofiţer
de urmărire penală şi de om. N-a ştiut nici soţia mea, nicio rudă, niciun frate
despre înregistrarea ceea. Ceea ce am făcut s-a întâmplat în odaia dintr-un
cămin modest în care locuiesc eu. Am doi copii şi o soţie pe care-i iubesc la
nebunie, pentru că asta e toată averea mea. Am chemat la 17 decembrie 2004
un jurnalist, nu mă întrebaţi cine e, că m-am obligat să rămână anonim, am
făcut imprimarea şi l-am rugat să o ducă la Primăria Chişinău.
– De ce la primărie şi nu direct la presă?
– Fiindcă dosarele cu funcţionarii din primărie le-am instrumentat eu.
– Vi s-a dat la întâmplare acest dosar?
– Aici e o istorie aparte. M-am ferit mult de dosarul ăsta care mi-a fost dat
la 9 septembrie 2004. Nu puteam să scap. Am încercat o dată să-mi iau un
concediu medical, ca să-mi ia dosarul, pentru că ştiam că era pus ceva la cale.
Nu, m-au preîntâmpinat deodată – să nu-ţi dea în cap, domnule Gorea, să-ţi iei
concediu de boală sau de odihnă, deoarece trebuie să duci dosarul până la final.
După grafic, trebuia să plec în concediu în luna iunie, dar nu mi-au permis nici
în iunie, nici în iulie, august, septembrie, octombrie şi nici în noiembrie. Ştiam
că se pune la cale o răfuială cu cei din Primărie.
– De unde ştiaţi?
– Materialele au fost adunate până la intentarea dosarului de către secţia operativă încă din anul 2003. Dar secţia operativă mai conlucra cu noi, cei de la
anchetă.
177
Transparency International – Moldova
– Când aţi decis să faceţi publice dezvăluirile?
– L-am chemat pe 25 noiembrie 2004 pe Urechean la CCCEC şi eram instruit
să-l reţin. După ce l-am interogat trei ore, nu am găsit de cuviinţă s-o fac, pentru că Urechean mi-a prezentat absolut toate documentele. Până şi aprobarea
Agenţiei pentru achiziţii publice, unica autoritate naţională abilitată cu dreptul
de a achiziţiona din bani publici bunuri materiale. Când a ieşit Urechean de la
interogatoriu, nici n-am reuşit să ajung în birou că îmi telefonează şeful meu,
Nicolae Batrâncea. Ce, domnul Gorea, unde-i Urechean, mă întreabă. I-am dat
drumul acasă, îi răspund. Dar cum a fost înţelegerea, îmi zice. Anume momentul acesta m-a determinat să fac ceea ce am făcut.
– Aţi scris imediat cerere de eliberare din funcţie?
– Da. Batrâncea a telefonat faţă de mine nu ştiu cui şi a spus: iată, domnul
Gorea nu s-a conformat indicaţiilor noastre şi Urechean s-a dus acasă. Atunci,
am ieşit de la Batrâncea şi am trântit uşa. M-am dus în biroul meu, am luat din
safeu cele două dosare, m-am întors la el şi i le-am trântit pe masă. I-am spus
să facă borş cu ele. Am scris raportul de eliberare şi atunci am decis să fac
public aceste nelegiuiri.
– După ce aţi făcut dezvăluirile, se zvonea că v-aţi ascuns peste hotare...
– De ce trebuia să plec? Nu aveam temei să mă tem, cum nu mă tem nici în
ziua de astăzi. Soţia mea lucrează în organele procuraturii din 1997. Eu lucrez
în organele de interne din 1991. Cum credeţi, am eu idee de Cod de procedură
penală şi care vor fi consecinţele dacă mă voi eschiva de la organele de urmărire penală sau de justiţie? Am fost tot timpul acasă, dar cei de la CCCEC mă
căutau la Ungheni pe la rude.
– Mai circulau nişte zvonuri că Urechean v-a plătit ca să faceţi aceste dezvăluiri în plină campanie electorală...
– De ce nu vă puneţi întrebarea următoare: dacă eram vinovat, nu stăteam
acum la închisoare condamnat deja? Iată sunt doi ani deja. N-am avut nicio
relaţie cu domnul Urechean. Acesta nici nu s-a interesat măcar de familia mea
cât am stat la închisoare. Şi bine a făcut. Închipuiţi-vă ce avea să fie dacă se
întâmpla aşa ceva. Aveau să vuiască...
– La câteva luni după ce aţi făcut dezvăluirile, aţi fost arestat. Credeţi că
există o legătură între evenimente?
178
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
– Dacă aţi privit atent dezvăluirile mele, în final am accentuat că sunt sigur că
voi fi persecutat, dar vorbesc din propria mea iniţiativă şi spun adevărul. A urmat persecutarea, bineînţeles. M-au arestat la 18 mai 2005, de ziua de naştere
a mamei mele, Dumnezeu s-o ierte. În plină stradă m-au arestat.
– Domnule Gorea, cât de protejat vă simţiţi în această ţară?
– Nu mă simt deloc protejat. După ceea ce s-a întâmplat cu mine, despre ce
protecţie poate fi vorba? Mă întâlnesc cu mulţi colegi, prieteni şi chiar persoane necunoscute care se apropie de mine, îmi strâng mâna şi îmi spun că
apreciază curajul de care am dat dovadă. Dacă aşa se procedează cu cineva
care cunoaşte legile, ce se întâmplă cu un biet ţăran?
– Spuneaţi că soţia dvs. nu lucrează, fiind în concediu de maternitate, şi nici
dumneavoastră nu v-aţi angajat. Din ce trăiţi?
– Stăm pe spatele mamei soacre. Ne mai ajută prietenii, cumetrii. Dar cel mai
mult mama soacră. Să-i dea Dumnezeu sănătate!
– Cât de lungi vi s-au părut cele şase luni de închisoare?
– Îmi venea greu. Mă gândeam numai la fiicele mele (îi dau lacrimile – n.r.).
Priveam din maşină când mă duceam la judecată şi vedeam fetiţele mele în
braţe la soţie. Momentele acestea au fost cele mai dureroase. Îi sunt recunoscător procurorului Bratunov care a făcut urmărirea penală că a făcut o excepţie
şi mi-a permis o dată întrevederea cu fiicele mele. Când m-au văzut fetiţele cu
cătuşele pe mâini, plângeau aşa încât nu puteam să le liniştesc. Acestea au fost
momentele în care am suferit cel mai mult. Şi familia mea a suferit enorm de
mult. Soţia m-a sprijinit foarte mult şi am simţit-o alături tot timpul.
– Ce intenţionaţi să faceţi?
– O să mă lupt până voi demonstra societăţii civile că Gorea nu e un criminal.
Sunt convins că până la urmă dreptatea va triumfa. Atât dosarul fabricat lui
Urechean, cât şi cel fabricat lui Şarban sunt sortite pieirii, fiindcă ele nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni prevăzute de Codul Penal.
Cât priveşte cazul meu, justiţia îşi va spune până la urmă cuvântul. Nu sunt
vinovat şi nu am făcut nimic contrar legii.
– Mai reveniţi în organele de drept?
– Neapărat. Vă asigur sută la sută. Dar nu înainte de a demonstra lumii că nu
sunt un criminal. Nu mă las şi nu cedez niciun pic.
179
Transparency International – Moldova
– Vă mulţumim pentru interviu!
N.r.: Citiţi în numărul de marţi continuarea interviului cu Grigore Gorea în
care acesta se referă la dosarul care i-a fost fabricat, la condiţiile de detenţie,
la cele aproape patru luni de puşcărie în care a stat cu Şarban într-o celulă şi
la ordinele directe primite de la prim-viceprocurorul general Valeriu Gurbulea
pentru întemniţarea cu orice preţ a lui Vladimir Şarban şi Serafim Urechean.
Raisa Lozinschi, JURNAL de Chişinău, 19.01.2007
Grigore Gorea continuă dezvăluirile (II)
– Domnule Gorea, ce vi se incrimina în dosarul care tocmai a fost încetat?
– Dosarul care mi-a fost fabricat, a fost intentat pe 13 noiembrie 2001. Acesta
a fost clasat în anul 2002. Dosarul a fost reluat prin ordonanţa procurorului
general Vasile Balaban pe 29 decembrie 2004, când lumea se pregătea să sărbătorească Anul Nou. Adică, la câteva zile după ce a fost făcută publică înregistrarea cu dezvăluirile despre care ştiţi. Chipurile, cineva mi-ar fi dat o
cameră de luat vederi ca să-l ajut într-un dosar al său. Când ne-au confruntat,
respectivul a declarat că nu mi-a dat nimic şi că anterior fusese forţat s-o facă.
După ce dosarul a fost redeschis, acesta nu venea la şedinţele de judecată şi
procurorul spunea că e dat în urmărire generală. După ce am ieşit din închisoare, m-am întâlnit cu el pe stradă şi l-am întrebat de ce nu se prezenta la
judecată. Mi-a spus că nimeni nu l-a chemat. M-au cercetat în baza a patru
articole (corupere pasivă, abuz de serviciu etc.), dar procurorul, acuzatorul de
stat, la 13 decembrie 2006, s-a dezis de toate acuzaţiile. Mai cunoaşte practica
din domeniu exemple când procurorul renunţă la învinuiri, dar nu la toate! Se
mirau toţi cei din sala de judecată când au auzit aşa ceva. Procurorul a solicitat
ca acţiunile mele să fie recalificate în alt articol – neglijenţă la serviciu, cerând
drept pedeapsă un an de închisoare cu comutarea termenului în care am stat
închis. Măcar ceva, ceva. Îl înţeleg şi pe el că nu poate aşa de uşor să cedeze.
– Instanţa a decis încetarea dosarului...
– Da, dosarul a fost încetat. Deci, nu m-au achitat, dar au încetat dosarul, ceea
ce înseamnă că nu există fapta, infracţiunea. Acum, ei au depus recurs la Curtea
de Apel. Vă asigur că n-o să se termine aici. O să ajungem şi la CEDO.
– Cum aţi fost arestat?
180
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
– M-au arestat la 18 mai 2005 în plină stradă. Am fost închis până la 3 noiembrie 2005. În acea zi de mai, mi-a telefonat un sătean de-al meu care locuieşte
la Poşta Veche şi ne-am înţeles să ne întâlnim la el, vroiam să cumpărăm nişte
pământ la ţară, acolo unde m-am născut. Mi-am dat seama ulterior că telefonul
îmi era ascultat, ca şi acum. Cu toate acestea, nu mi-am schimbat numărul de
telefon. Trebuia să ne întâlnim într-un loc stabilit din timp. M-am dus acolo
şi abia am reuşit să mă cobor din maşină că deodată se opreşte alta cu numere
de la CCCEC. Iese colegul meu, Gheorghe Coadă, şi îmi spune că trebuie să
merg cu el la CCCEC. Îmi mai spune că sunt anunţat în căutare, dar nu-mi
zice de ce. Cică, este ceva ce mă vizează. M-a apucat de mână şi mi-a spus că
tot oraşul e înconjurat şi toţi mă caută. I-am sunat soţiei şi am rugat-o să vină
să ia maşina şi geanta cu toate documentele mele. Am mers la Centru. Acolo,
toţi mă aşteptau. Toţi, inclusiv foştii colegi, se uitau ciudat la mine, dar nimeni
nu îndrăznea să scoată un cuvânt. Mă filmau cu o cameră video. Am stat vreo
oră şi ceva până a venit procurorul şi mi-a înmânat mandatul de arest. Mi-au
pus cătuşele pe mâini şi m-au dus în buncărul de la Tighina unde am stat 21
de zile.
– Aici aţi stat cu poliţişti într-o celulă, aşa cum prevede legislaţia şi cum a
anunţat atunci ministrul Papuc?
– Nu! O singură seară am stat cu poliţiştii, trei zile singur şi restul – cu trei
criminali. Era vorba de nişte persoane care săvârşiseră omoruri şi aveau câte
şase-şapte condamnări. Unul din cei cu care am stat a confirmat, în această
iarnă, că a stat cu mine într-o celulă şi am expediat mărturiile lui la CEDO.
Ştiţi că încă atunci când am fost arestat ilegal m-am adresat la CEDO. Degrabă
va fi decizia, poate chiar în luna februarie. Cel mai mult am suferit acolo, în
buncărul de la Tighina, că nu am fost dus la plimbare deloc. Am stat închis ca
un câine.
– Nici în penitenciarul nr.13, unde aţi fost transferat ulterior, nu aţi fost scos
la aer?
– Acolo mă scoteau.
– În timpul în care aţi fost arestat, au existat tentative de a vă determina să
renunţaţi la dezvăluirile făcute privind fabricarea dosarelor ambulanţelor?
– Da, în penitenciarul nr. 13. Aici au fost câteva tentative de a mă convinge să
colaborez, dacă vreau să mă duc „mâine” acasă. Dar nu am acceptat. Nu mi
181
Transparency International – Moldova
se spunea despre ce colaborare e vorba, dar cred că vroiau să mă dezic de cele
dezvăluite în cazul dosarului privind ambulanţele.
– La închisoare, aţi fost închis în aceeaşi celulă cu domnul Şarban...
– Da. Comentariile sunt de prisos. Au vrut să mă umilească, să mă intimideze. Mi-a spus o persoană din anturajul prim-viceprocurorului general, Valeriu
Gurbulea, cel care ţinea la control toate dosarele „speciale”, că pe acesta nu-l
interesează care va fi finalul dosarului meu, ci, după cum s-a exprimat, „să-l
mănânce păduchii pe Gorea vreo patru-cinci luni în puşcărie”. I s-a îndeplinit
doleanţa. Am stat în închisoare şase luni. Prima jumătate de lună în penitenciarul nr. 13 am stat cu altcineva, iar apoi m-au dus în celula 135, cu Şarban şi
încă două persoane. Pe mine m-au aşezat pe patul de deasupra lui Şarban.
– De ce credeţi că v-au ţinut în aceeaşi celulă cu Şarban?
– Codul de executare prevede că este interzisă deţinerea persoanelor care au
activat în domeniu, aşa cum era în cazul nostru. Dar... Eram ferm convins că
pe noi ne urmăresc. Totuşi, vorbeam orice între noi, pentru că nu aveam ce ascunde. Domnul Şarban a avut o atitudine omenească faţă de mine. Am mâncat
din aceeaşi strachină. Aşa am stat aproape patru luni de zile.
– De ce v-au dat în căutare generală, dacă susţineţi că eraţi acasă?
– Asta mă întreb şi eu. Cum putea judecătorul de instrucţiune să emită mandatul de arestare pe numele meu în baza a doar două rapoarte ale unul coleg de-al
meu, Alexei Bondarenco, trase la xerox, numai cu data schimbată, cum că am
fost căutat acasă, că mi s-au trimis citaţii şi eu n-am răspuns. Îmi trimiteau
citaţii în acelaşi bloc în care locuiesc eu, numai că într-o odaie cu două etaje
mai jos ca a mea – în 121, în timp ce eu locuiesc în 140. Chipurile, la 121 nu
era nimeni acasă şi nici în apartamentele vecine. Chiar şi în momentul când
m-au arestat, eu am dictat unde locuiesc şi ei tot 121 au scris. În baza acestor
rapoarte am fost anunţat în căutare pentru că mă eschivez. Nu au vrut să-l audieze nici pe cel care locuia la 121, un fost subaltern de al meu, căruia dacă îi
venea ceva avea să mă anunţe cu siguranţă.
– Ce s-a întâmplat cu cei trei colegi de birou cu care aţi lucrat la CCCEC?
– Î-au fugărit pe toţi trei, peste puţin timp după ce am plecat de la CCCEC.
„Gaşca lui Gorea” li se spunea. Sincer, credeam că după ce am făcut acele
dezvăluiri, o să mă urmeze şi alţi colegi. Dar n-a fost să fie. Acum, majoritatea
182
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
colegilor care mai lucrează la CCCEC mă ocolesc, dar timpul o să le limpezească toate lucrurile. Oricum, cred că mai rău decât a fost n-o să mai fie.
– Vă mulţumim!
N.r.: Citiţi în ediţia viitoare despre presiunile la care a fost supus Gorea din
partea şefului său, Nicolae Batrâncea (care lucrează actualmente prim-vicedirector al Serviciului Vamal – n.r.) şi din partea prim-viceprocurorului general
Valeriu Gurbulea (principalul favorit la funcţia de procuror general, după ce
precedentul a fost numit consilier al lui Voronin – n.r.) pentru a fabrica dosarele în care mai sunt cercetaţi Vladimir Şarban şi Serafim Urechean.
Raisa Lozinschi, JURNAL de Chişinău, 23.01.2007
Grigore Gorea continuă dezvăluirile (III)
„Am primit dosarul privind procurarea celor 40 de ambulanţe pe 9 septembrie
2004, dar acesta era intentat pe 1 septembrie. Am studiat materialele dosarului
şi scopul meu era să demonstrez autorităţilor de la primărie cât de legală a
fost procurarea ambulanţelor, conform Legii cu privire la achiziţiile publice.
Am procedat la audierea tuturor consilierilor care au contribuit la adoptarea
deciziei Consiliului Municipal Chişinău (CMC) prin care primarul Serafim
Urechean a fost împuternicit să negocieze, semneze şi să încheie contractul
privind procurarea celor 40 de ambulanţe. M-am dus la Primărie, am ridicat
toate stenogramele, toate procesele-verbale. La început, cei din Primărie nu
vroiau să ne arate toate materialele. Ziceau că trebuie să vină şeful. Am găsit
şeful, am ajuns până la Serafim Urechean. Până atunci, nu-l văzusem niciodată. Urechean a dat indicaţii şi mi-au fost prezentate toate materialele.
Toţi consilierii au votat
Când am făcut analiza, după ce i-am interogat pe toţi consilierii, inclusiv pe
cei din partea comuniştilor, am constatat că nu poate fi vorba de incriminarea
vreunei infracţiuni cuiva. Toţi consilierii au spus că au votat pentru a-l împuternici pe Urechean să negocieze, semneze şi să încheie contractul privind
procurarea celor 40 de ambulanţe. Atunci am început să mă revolt, deşi eram
constrâns din toate părţile, inclusiv de Procuratura Generală. Nu eram presat
atât de şeful CCCEC, Valentin Mejinschi, cât de şeful Departamentului de urmărire penală, Nicolae Chitoroagă, cu adjunctul său Nicolae Batrâncea (care
acum e prim-vicedirector al Serviciului Vamal).
183
Transparency International – Moldova
Propunerea de a înceta dosarul
Eu, ca anchetator, am considerat că-i suficientă urmărirea penală şi am găsit
de cuviinţă să fac un raport cu propunerea de a înceta dosarul penal. Am făcut
raportul verbal faţă de şeful meu, Nicolae Batrâncea. L-am întrebat ce facem
mai departe. Dânsul i-a raportat lui Mejinschi. După aceea, ne-am întrunit la o
şedinţă la care a venit şi prim-adjunctul procurorului general Valeriu Gurbulea.
Ce-i cu dosarul cu ambulanţele, ce-i cu dosarul cela? – întreba Gurbulea. Era o
categorie de dosare aflată sub un control strict de care se interesa cel mai mult
Gurbulea. M-am ridicat şi am raportat.
Gurbulea trebuia să-i raporteze lui Voronin
Pe 19 noiembrie 2004, am fost chemat la Gurbulea. Eram instructat ca din
dosarul cu ambulanţele să mai fac un dosar în privinţa secretarului CMC,
Vladimir Şarban. La o şedinţă secretă a conducerii CCCEC s-a discutat problema asta. Mi s-a spus că trebuie cercetat şi Şarban care, chipurile, ar fi introdus sintagma despre care s-a scris. Îl văd parcă şi acum pe Gurbulea – stătea
într-un fotoliu cu ţigara în mână. Domnule Gorea, uitaţi-vă ce-i chestia, trebuie
intentat un dosar penal în privinţa lui Şarban şi trebuie de pronunţat asupra măsurii preventive, îmi zice. I-am amintit că prin hotărârea Curţii de Apel (CA),
cu o zi înainte, Şarban era arestat la domiciliu. El nu trebuie să stea acolo,
lângă femeie, ci la voi, în podval (subsol – n.n.), mi-a spus. Circa 45 de minute
am discutat atunci despre dosarul acesta şi de câteva ori dumnealui a arătat la
portretul lui Voronin postat pe perete în stânga lui şi spunea că a dat indicaţii
(Voronin adică – n.r.) şi trebuie să raportez că el e la voi acolo. L-am întrebat
cine o să-mi semneze ordonanţa de intentare a procesului-verbal? M-a întrebat
cine supraveghează dosarul. Chitoroagă, i-am spus. Bun, Chitoroagă o să fie la
mine acuşi şi o să primească indicaţiile, zice Gurbulea, după care formează numărul de telefon şi, când am ieşit din biroul prim-viceprocurorului, Chitoroagă
aştepta deja în anticameră.
Dosar fabricat într-o oră
Mă gândeam că, dacă nu mă supun, rămân fără lucru în plină iarnă. Şi soţia nu
lucra. M-am dus la serviciu şi am început să întocmesc alene procesul-verbal
de pornire a dosarului penal. Mergeam contrar voinţei mele. Când am ajuns
la birou, Mejinschi era deja informat, acesta a dat ordine subalternilor ca să
mă ajute şi să-l aducă pe Şarban la CCCEC. Atât de operativ s-a făcut totul
184
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
încât într-o oră dosarul era pornit, avea număr şi dată, fiind trimisă şi o notă
informativă în mass-media. Stăteau toţi asupra mea. Când mă trezesc, mi se
spune să ies că l-au adus pe Şarban la CCCEC şi vrea deja să plece. Ei au reuşit
să-l aducă deja şi pe Şarban sub pretextul să-şi ia ce i-a mai rămas când fusese închis prima oară şi să ia cunoştinţă de decizia CA prin care fusese supus
arestului la domiciliu. E absurd. Cum să-i faci cunoştinţă cu decizia CA, dacă
el făcuse cunoştinţă la CA?
Am ieşit în curtea CCCEC, am scos legitimaţia, nu aveam putere şi bărbăţie
să mă uit în ochii lui Şarban, m-am prezentat, deşi îl interogasem în calitate
de martor în dosarul lui Urechean când se afla în celulă. L-am rugat să mă
urmeze şi i-am spus să-şi cheme avocatul. M-a întrebat ce s-a întâmplat şi iam spus că e bănuit că a falsificat decizia CMC. A chemat avocatul şi acesta
a vrut să vadă ordonanţă de reţinere. Ce temei puteam să scriu eu acolo? Mă
duc la Batrâncea şi-l întreb pe el. Scrie că martori oculari indică la el ca la
persoana care a săvârşit infracţiunea, mi-a zis. Am scris cum mi-a spus. Dar
care-s persoanele? Nu existau, aşa cum nu există nici astăzi persoane care să-i
învinuiască pe Şarban şi Urechean că ar fi săvârşit infracţiunile. Nu bag mâna
în foc nici pentru Şarban, nici pentru Urechean, dar în dosarele celea chiar nu
era ceva care i-ar incrimina. L-am închis pe Şarban, totuşi. Îmi dădeam bine
seama că s-au dat indicaţii şi îmi venea greu să-l reţin.
Jăratic cu mâna altora
Ulterior, m-am dus la judecătoria Buiucani să capăt decizie de arest. Până
atunci am fost instructat să nu intru la un judecător simplu, ci direct la preşedintele judecătoriei, la Iurie Bejenaru. Ce, domnule Gorea, iar voi cu aceste 10
zile ale voastre, m-a întâmpinat Bejenaru. Am înţeles după mimica lui că şi el
face totul contrar voinţei sale. Eu eram supravegheat de o armată de colaboratori de la CCCEC, chiar şi de către Batrâncea. A fost examinat dosarul. Ce
dosar, că era o foaie acolo! Judecata i-a dat 10 zile de arest lui Şarban. După
ce l-am arestat, iarăşi la o şedinţă operativă a CCCEC, am primit indicaţii
de a mă pronunţa şi referitor la măsura de reprimare a lui Urechean. Nu mai
vroiam să fac şi a doua prostie, să-l iau sub strajă şi pe Urechean, şi am scris
un raport de a pleca în concediu. Mă duc cu raportul la Batrâncea şi acesta mi
l-a respins şi a zis că nu-i de acord. M-a chemat peste jumătate de oră şi mi-a
reproşat că vreau să par mai deştept decât restul anchetatorilor. L-am întrebat
de ce vrea să ia jăratic cu mâna altora. I-am spus să ia el dosarul în gestiune,
185
Transparency International – Moldova
că are dreptul. Mi-a spus atunci că o să-l instrumentez eu până la sfârşit şi încă
aşa cum o să-mi spună el.
„Mi s-a cerut să-l reţin”
Pe Urechean l-am chemat pe 25 noiembrie 2004 la CCCEC, dar nu am găsit
de cuviinţă să-l reţin, deşi mi s-a cerut asta. Mi s-a pregătit o sală specială
pentru a-l audia pe Urechean. Acolo şi priza vedea şi auzea, şi mânerul de la
uşă. Ceea ce am vorbit eu cu Urechean eram sigur că se transmitea în direct
undeva mai sus. Urechean a venit cu avocatul său. Audierile au durat vreo
trei ore. I-am pus toate întrebările pe care le-am avut. Mi-a prezentat absolut
toate documentele. Până şi aprobarea Agenţiei pentru achiziţii publice, unica
autoritate naţională care-i abilitată cu dreptul de a achiziţiona din banii publici
bunuri materiale. Gata, unde-i aspectul criminal? Dacă nu-l reţineam, aveam
să fiu pedepsit. Dar mă gândeam că dacă îl reţin, rămân pe urmă să răspund eu
de toate. Îmi dădeam bine seama că pot să ajung şi în judecată. Ce, domnule
Gorea, mă daţi şi pe mine lângă Şarban? – m-a întrebat Urechean. I-am spus să
se ducă acasă şi când o să am nevoie, o să-l chem. I-am dat drumul. Ştiţi deja
ce a urmat. În aceeaşi zi, am scris raportul de eliberare din funcţie.”
Raisa Lozinschi, JURNAL de Chişinău, 26.01.2007
Fratele lui Tarlev, dator la stat
Primarul satului Başcalia, raionul Basarabeasca (fostul judeţ Lăpuşna), Petru
Tarlev, fratele mai mic al premierului Vasile Tarlev, nu a plătit încă pentru apartamentul pe care l-a procurat acum mai bine de doi ani de la Serviciul Naţional
de Locuinţe (SNL). Surse din cadrul SNL au declarat pentru JURNAL că fratele premierului a achitat până în prezent doar zece la sută din costul apartamentului şi nici nu are de gând să-şi onoreze obligaţiile. Petru Tarlev susţine,
la rândul său, că a plătit deja 70 la sută şi restul banilor îl va vărsa pe contul
SNL chiar în această săptămână.
Apartament de 32.000 de dolari
Lui Petru Tarlev nu i-a fost greu să pună mâna pe un apartament cu patru
camere dat în exploatare acum un an şi câteva luni de către SNL pe strada
Socoleni 23. Deşi, în momentul în care a fost fondat acest serviciu (februarie
2003 – n.r.), premierul Tarlev anunţa că blocurile construite de SNL vor fi
186
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
destinate categoriilor sociale vulnerabile, apartamentele date deja în folosinţă
de către instituţia de stat au încăput pe mâna unor persoane deloc dezavantajate din punct de vedere economic şi social. Fratele lui Tarlev s-a ales cu o
locuinţă de toată frumuseţea în cartierul Poşta Veche al capitalei – 121,6 metri
pătraţi locativi, etajul patru, şi totul numai cu 32.000 de dolari!
Condiţiile
Contractele pentru achiziţionarea apartamentelor din blocul de pe strada Socoleni
23 au fost încheiate de către SNL şi viitorii proprietari încă în anul 2004. Sursele
noastre din cadrul serviciului susţin că, la început, proprietarii erau obligaţi să
achite jumătate din valoarea locuinţei, iar restul banilor – în viitorii cinci ani.
După darea în folosinţă a blocului, SNL a schimbat macazul – proprietarii de
apartamente urmau să achite toţi banii până la finele anului trecut. Marea majoritate a locatarilor aşa a şi făcut. Petru Tarlev, însă, ezită s-o facă.
Tarlev nu se conformează
Sursele noastre susţin că fratele premierului nu s-a conformat nici primei condiţii, de a achita iniţial jumătate din costul apartamentului, şi nici celei de-a
doua – de a plăti toată suma până în decembrie 2006. Prin SNL se zvoneşte
că acesta nici nu va plăti pentru apartament, întrucât are un „spate puternic”
în Executivul autohton. JURNAL a încercat să obţină oficial date cu privire la
suma pe care ar fi achitat-o pentru apartament Petru Tarlev, dar juristul SNL,
Svetlana Ghiţman, a refuzat să ofere informaţii. Potrivit acesteia, contractele
semnate cu SNL sunt confidenţiale şi instituţia şi-a asumat obligaţia de a nu
oferi niciun fel de date.
„Până săptămâna viitoare, o să fie totul plătit”
Solicitat de JURNAL, Petru Tarlev a insistat la început să-i spunem cine nea oferit informaţia. Apoi a spus că datele pe care le avem noi sunt greşite.
„Acolo-s 70 de procente plătite. Cred că în timpul apropiat o să plătesc totul.
Am oformit (perfectat – n.n.) un credit la bancă şi, cum o să apară, o să punem
punct la întrebare. Până săptămâna viitoare, o să fie totul plătit”, ne-a asigurat
fratele prim-ministrului susţinând că a stat doi ani la rând pentru acest apartament (ceea ce este greşit, or, SNL a fost fondat în anul 2003, iar contractele cu
viitorii locatari au fost semnate peste un an – n.r.).
187
Transparency International – Moldova
Apartament pentru nepoata premierului
Petru Tarlev susţine că apartamentul, deşi e trecut pe numele său, este pentru
fiica sa, care învaţă la Chişinău. „Fetiţa învaţă la Chişinău şi unde s-o pun?
Trebuie s-o cazez undeva. N-am alte apartamente în Chişinău”, spune primarul de Başcalia. L-am întrebat pe fratele lui Tarlev dacă face parte dintr-o
categorie de persoane social vulnerabile din R. Moldova. „Ei, cum categorii
social vulnerabile? Eu n-aş spune că în acel bloc sunt categorii vulnerabile”,
a fost răspunsul lui.
Raisa Lozinschi, Jurnal de Chişinpu, 13.02.2007
Ţara dijmei
Aproape toate proiectele grandioase iniţiate de actuala guvernare sunt realizate pe banii agenţilor economici obligaţi să contribuie „benevol” cu surse
financiare pentru a îndeplini doleanţele autorităţilor. Numai că laurii îi culeg
Voronin &Co. La darea în exploatare a obiectivelor renovate, conducerea de
vârf a republicii e prezentă de fiecare dată şi toţi repetă la orice colţ: „iniţiativa
şefului statului”. Nici un cuvânt despre contribuţia aproape forţată a oamenilor de afaceri. Problema cea mare este însă că pentru agenţii economici nu se
prevăd scutiri de impozite pentru „actele de caritate”. Mai mult, ei trebuie să
plătească impozite la stat pentru suma pe care au dat-o autorităţilor pentru ca
acestea să-şi materializeze iniţiativele lor populiste.
Datele unui sondaj efectuat recent de IDIS „Viitorul” arată că cel puţin 220 mil.
de lei sunt achitaţi anual de către oamenii de afaceri drept plăţi neoficiale la finanţarea diferitelor iniţiative lansate de autorităţi. În realitate, această
sumă este mult mai mare, întrucât
nu toţi agenţii economici preferă să
spună că au dat bani fiind obligaţi de
actualii guvernanţi. Motivul e la suprafaţă. Peste agenţii economici pot
tăbărî toate organele de control care
există în R. Moldova şi care le pot
inventa lesne nereguli. Directorul
executiv al Clubului Oamenilor
188
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
de Afaceri „Timpul”, Ion Leşan, a precizat pentru JURNAL că „dijma” dată
de agenţii economici la solicitarea funcţionarilor variază între 5.000 de lei şi
50.000 de dolari. Sunt şi cazuri mai grave.
Când şi cu ce scop li se cer oamenilor de afaceri bani în afara cadrului legal,
ne spune în interviul de mai jos Ion Leşan.
– Domnule Leşan, puteţi exemplifica prin câteva cazuri concrete când oamenilor de afaceri li s-au cerut bani pentru iniţiativele guvernării?
Din discuţiile cu mai mulţi agenţi economici din diferite domenii, am aflat
că atunci când se schimbă asfaltul de pe trotuare, inclusiv din faţa sediilor
firmelor, acestora li se spune să dea bani. Venea reprezentantul de la Primărie
şi le spunea deschis că trebuie să contribuie cu 8.000-10.000 de lei ca să fie
schimbat asfaltul cu dale. Chipurile, lor le fac bine că schimbă asfaltul din faţa
sediului. Alţii nu voiau să dea bani, pentru că arendau spaţiile respective. Nu
conta argumentul. Li se spunea că dacă nu dau, o să vadă cum o să arendeze
mai departe acele sedii. Mă refer în special la agenţii economici ale căror sedii
sunt amplasate în centrul oraşului şi nu numai. Sunt şi alte cazuri.
Când autorităţile împart tot felul de donaţii pentru veterani, agenţilor economici li se cere să contribuie cu bani sau cu ce li se dă veteranilor – zahăr,
macaroane etc. Un alt exemplu de acest fel s-a întâmplat atunci când au fost
inundaţii în cartierul Poşta Veche din capitală şi câteva zeci de case stăteau
să se prăvălească. Atunci au fost solicitate în special firmele de construcţii să
construiască casele pe banii lor şi li s-a promis că vor fi restituite sumele sau
că vor fi scutite de impozite, sau că li se vor da terenuri pentru construcţie.
Au construit agenţii economici case şi nici până astăzi nu au fost nici scutiţi
de impozite, dar nici nu le-au fost întoarse sumele sau date terenuri. Cât costă
acolo o casă? Vreo 100.000 – 500.000 de lei. Au construit agenţii economici
case pe banii lor. Li s-a spus din start că este un ajutor obligatoriu, dar din ce
surse rămâne de precizat.
– Şi în cazul restaurării mănăstirilor, fântânilor şi altor obiective sociale, au
fost solicitaţi oamenii de afaceri?
Da. Conducătorii agenţilor economici sunt credincioşi şi ei, dar dacă e să facă
donaţii vor s-o facă benevol, nu forţaţi. Unii agenţi economici au încercat să
„negocieze” suma care li se cerea. Adică pot să dea mai puţin, după posibilităţi. Nu. Atât trebuie şi gata. Aşa li s-a spus.
189
Transparency International – Moldova
– Şi dacă agenţii economici refuză să răspundă la solicitările funcţionarilor...
Încearcă şi nu dă. Pe urmă ai probleme. Trimit serviciul sanitar de stat care
spune că în faţa firmei era murdar şi-ţi pune amendă. Mai trimit şi alte structuri. Mai bine să plăteşti şi să nu ai probleme – acesta este răspunsul lor.
– Cum cer autorităţile banii? Te convoacă în şedinţe sau vin şi îţi cer deschis
bani?
Depinde. De obicei, agenţilor economici li se cer bani în discuţii cu anumiţi exponenţi ai puterii care fac apel la calităţile de creştini. „Sunteţi creştini, hai ajutaţi...”, li se spune. Şi sunt preveniţi că aceste lucruri sunt „benevole”. Da, mulţi
sunt de acord, fiind creştini, că trebuie ajutată societatea cu diferite sponsorizări,
dar măcar toate binefacerile astea să fie scutite de impozitare. Dar nu se întâmplă
lucrul acesta. Ar fi bine ca procentul de scutire a impozitului pe venit în cazul în
care se fac binefaceri să fie mai mare, să fie prevăzută o modalitate de eliberare
de plată a impozitelor pe suma donată. Dar aşa iese că faci binefacere şi pe suma
asta, care merge la venit, că n-o poţi pune la cheltuielile firmei, trebuie să plăteşti
impozite încă o dată statului. Adică, îndeplineşti funcţia statului şi pe urmă trebuie să plăteşti şi impozite din suma pe care ai dat-o statului „benevol”.
– Aţi pus vreodată problema asta în faţa autorităţilor?
Dar nu numai în Chişinău se întâmplă acest lucru. De exemplu, dacă se face
vreun drum undeva într-o localitate, hai băieţi, puneţi şi voi câte vreo cinci
mii, că şi voi mergeţi pe drum. Dar agenţii economici şi aşa plătesc impozite
în Fondul Rutier dacă au maşini. De la nord mi-au spus vreo doi-trei agenţi
economici despre asemenea cazuri. E vorba de construcţia de drumuri, de apeducte etc. Şi nu poţi să nu dai. Căci atunci când mergi la autorităţi cu vreo
cerere, ele găsesc tot felul de motive ca să nu-i dea curs. E vorba de un presing
la care sunt supuşi în permanenţă agenţii economici.
– Înainte exista acest fenomen?
Mai puţin. În ultimii doi ani, s-a intensificat acest lucru.
– Ce credeţi despre suma făcută publică de IDIS „Viitorul” care se strânge
anual de la agenţii economici?
Cred că în realitate e şi mai mare. Sunt mulţi oameni de afaceri care tac, nu vor
să spună. Nu-i normal şi oamenii trebuie să înţeleagă asta. Am auzit că în SUA
190
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
şi în alte ţări, dacă ai făcut sponsorizare de o sută de mii, te eliberează de plata
impozitelor pentru 150.000. Şi acolo agenţii economici au interes singuri, să
participe primii la sponsorizări pentru diverse organizaţii neguvernamentale.
La noi, corupţia trece în plăţi neoficiale cu interes direct. Sondajul IDIS arată
că suma care s-a colectat nu se cheltuieşte în întregime. Banii care rămân sunt
repartizaţi ca premii „organizatorilor”. Agenţii economici trebuie să le colecteze lor premii?!
– Cum vi se pare faptul că actuala guvernare profită de banii agenţilor economici şi-şi face imagine dând în folosinţă „la iniţiativa şefului statului”
obiectivele reconstruite?
Nu este normal. Măcar să spună că agenţii economici au pus mână de la mână şi
au ajutat. Înainte spuneau „pot ciutkim rukovodstvom pravitelstva” şi era clar de
unde sunt finanţele. Acum nu se pomeneşte de ajutorul agenţilor economici.
– Vă mulţumim pentru interviu.
Raisa Lozinschi, Jurnal de Chişinău, 07.03.2007
Bani neoficiali, colectaţi pentru SIS
Autorităţile publice ignoră fenomenul «impozitelor neoficiale», numindu–le
«acţiuni de caritate» ale agenţilor economici. În realitate însă, aceste contribuţii sunt impuse de autorităţile statului şi nu derivă din bunavoinţa businessmenilor. Ne confruntăm, în consecinţă, cu situaţia când statul, ilegal şi abuziv,
işi asumă misiunea organizaţiilor de caritate, cauzând utilizarea frauduloasă
de fonduri.
Potrivit experţilor IDIS Viitorul, atunci când statul colectează bani prin intermediul impozitării neoficiale, susţine că de aceste fonduri vor beneficia grupurile sociale defavorizate. În realitate însă, aceşti bani nu ajung la săraci.
«Plăţile neoficiale sunt colectate netransparent, în lipsa unor rapoarte publice
asupra modului în care au fost cheltuiţi banii», susţine analistul politic Igor
Munteanu.
«În ultima perioadă, suntem martori ai unor campanii de reconstrucţie sau
inaugurare a unor lăcaşe sfinte de către autorităţi. Practic, în toate centrele raionale au fost deschise ctitorii cu participarea unor politicieni, fără ca
aceştia să contribuie personal cu bani din propriul buzunar. Fastul cu care se
191
Transparency International – Moldova
inaugurează tot felul de memoriale, mănăstiri susţinute de guvern sau lumânări a la „Badea Mior” confirma utilizarea unui întreg arsenal de instrumente
de presiune asupra agenţilor economici, în scopul colectării banilor necesari
pentru satisfacerea capriciilor politico-ideologice ale unor politicieni», a mai
adaugat Munteanu.
Experţii susţin că, dacă businessmenii se impotrivesc achitării sumelor care li
se cer, autorităţile dispun de sute şi mii de forme neoficiale de penalizare. În
2006, patru din cinci agenţi economici au declarat că li s-a solicitat achitarea
unor sume de bani în afara impozitelor oficiale, prevazute de legislaţia fiscală
a R. Moldova, sustinând că «la noi nu poţi scăpa nepedepsit dacă nu achiţi o
sumedenie de plăţi extra impozitare.» De regula, opt din zece agenţi economici au achitat aceste contribuţii, în bani cash, în afara unor casierii, conturi de
plată ori registre de cheltuieli, pierzând importante resurse financiare necesare
pentru dezvoltarea afacerilor.
«Poliţia cere bani de Ziua Poliţiei»
Mai jos expunem câteva din raspunsurile businessmenilor date experţilor
IDIS Viitorul la elaborarea raportului «Sistemul impozitării neoficiale în
Moldova».
«Poliţia cere bani de Ziua Poliţiei. Pompierii şi pedagogii sunt şi ei oameni.
Inspectoratul fiscal se vrea şi el respectat. Dacă nu achit bani, sunt amendat.»
«De Ziua oraşului autorităţile pregătesc întotdeauna o masă de binefacere. La
20 august, fiecare agent economic a fost solicitat să vină cu pachete pentru
sărbători. Azi, asistentul social de la Primărie se ocupă cu telefonarea agenţilor economici şi cu pregătirea scrisorilor de solicitare. Se planifică şi pentru
12 septembrie mese de binefacere pentru săraci, cadouri şi excursii pentru
veterani.»
«Toţi ne solicită – şi primăria, şi raionul. Încearcă să nu le dai bani cand iti pretind acest lucru. Rişti să nu mai participi la licitaţii sau să nu primeşti ajutoare.»
«De regulă, de la agenţii economici se cer bani o dată la două-trei luni, dar
uneori se întamplă şi mai des, în funcţie de planurile autorităţilor. La nivelul
muncipiului Chişinău am găsit următoarele scheme de subtilizare a banilor în
sectorul privat. Încercaţi să luaţi lista meselor de caritate care s-au organizat
de către Primăria Chişinău. În bugetul municipal surse financiare pentru astfel
192
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
de mese nu sunt prevăzute, prin urmare, acestea sunt organizate din fonduri
adunate de la sponsori privaţi. De obicei, aceşti bani sunt colectaţi ca urmare a
unor condiţionări: »Primeşti licenţa, dacă dai bani«, »Primeşti teren, dacă faci
următoarele lucruri«. Acest fapt îi determină pe oamenii de afaceri să aibă mai
multe buzunare pregătite. Din păcate, banii colectaţi circulă nu doar spre mesele de caritate propriu–zise, ci şi spre buzunarele oficialilor, deoarece nimeni
nu are autoritatea de a verifica utilizarea acestor surse financiare», susţine Igor
Munteanu.
Potrivit unor estimări recente, anual, sectorul privat achită «neoficial» circa 2
miliarde de lei sub formă de plăţi pentru diverse scopuri indicate de autorităţile
publice.
Mefodie Varlan, şeful Direcţiei Probleme Juridice a Confederaţiei Naţionale
a Patronatelor, susţine că statul determină poziţia tendenţioasă a organelor
de control asupra mediului de afaceri. «La începutul fiecărui an sunt stabilite
sursele de venit în bugetul de stat care vor proveni din eventualele sancţiuni
şi amenzi. Adică statul planifică câţi contravenienţi va avea până la sfârsitul
anului fiscal şi câţi bani trebuie jecmăniţi prin astfel de metode. Toate organele de control deţin cifra fixă «de afaceri», fiind determinată din start poziţia
tendenţioasă a organului de control faţă de contribuabili. Trezeşte îngrijorare
faptul că atenţionarea organelor de conducere asupra acestui fapt, care a început să înflorească în 2001 şi capătă amploare în prezent, nu a provocat nicio
reacţie.»
Impozite neoficiale, odată cu venirea comuniştilor
Tatiana Lariuşin, expert IDIS Viitorul, a confirmat că fenomenul impozitării
neoficiale a început să se evidentieze
în 2001, odată cu venirea comuniştilor
la guvernare.
Solicitat de Ziarul de Gardă, Ion
Lesan, director executiv al Clubului
republican al Oamenilor de Afaceri
«Timpul», a menţionat că fenomenul
plăţilor neoficiale este cunoscut în societate, «dar toţi tac, pentru că situaţia convine statului şi, într-o oarecare
193
Transparency International – Moldova
măsura, şi anumitor antreprenori, care mai bine plătesc nişte bani, decât să
nimerească în «lista neagră». Dacă aceştia refuză să plătească, o paţesc mai
târziu. Dacă acceptă, trebuie să se gândească de unde să facă rost de bani.
Desigur, agenţii economici sunt conştienţi de faptul că trebuie să ofere bani
sub formă de sponsorizări, dar dacă în Occident oamenii de afaceri sunt scutiţi
de plata impozitelor când sponsorizează acţiuni de caritate, la noi acest lucru
este exclus. Şi atunci, cum işi pot permite businessmenii, pe lângă toate plăţile
oficiale pe care le achita statului, să se mai ocupe şi de filantropie?»
Din lipsa de angajaţi, Fiscul nu a colectat bani pe căi neoficiale
Ion Sturzu, şef adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, referindu–se
la fenomenul «impozitării neoficiale», a menţionat că «Serviciul Fiscal este un
organ care se ocupă nemijlocit cu administrarea fiscală. Colaboratorii noştri
nu s-au implicat niciodată în colectarea unor sume aferente, sau cu destinaţii
speciale sau nespeciale. În plus, cu efectivul pe care îl avem şi cu obligaţiunile
de serviciu care ni s-au impus, în anul 2005 am cuprins cu controale numai
6,7 % din numărul total de contribuabili, iar în 2006 procentul e mai mare de
9,4, deoarece include şi controalele operative.» Potrivit lui Sturzu, din lipsa de
funcţionari, Inspectoratul Fiscal nu a colectat bani pe căi neoficiale şi nici nu
va face acest lucru pe viitor.
SIS-ul sponsorizat?
Potrivit expertului IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă, fiecare instituţie publică deţine un regulament intern. În cel al SIS-ului ar fi un punct în care se stipulează
«Formarea veniturilor din bugetul de stat… şi din sponsorizări.» «Chiar nu-mi
închipui cine poate sponsoriza aceasta instituţie şi cum se fac dările de seamă
în acest caz? Este o aberaţie. Instituţiile publice nu trebuie să beneficieze de
sponsorizări. Cum capătă SIS-ul aceste sponsorizări, eu nu ştiu, dar sunt sigur
că ele există.» Potrivit lui Ioniţă, un agent economic care a sponsorizat SIS–ul
nu-şi poate apoi reduce din sumele plătite oficial la Inspectoratul Fiscal. «Dacă
mă duc la Fisc şi spun: «Vă rog să-mi reduceţi banii, pentru că eu am sponsorizat
SIS-ul», răspunsul care am să-l aud va fi: «Mai, om de Dumnezeu, dar ăştia sunt
un grup de oameni social vulnerabili, handicapaţi sau cu disabilităţi mintale de
i-ai sponsorizat?» Într-o ţară normală, orice agent economic care sponsorizează
o instituţie publică nu poate beneficia de reduceri la impozite pe venit. Pot fi
sponsorizaţi oamenii cu disabilităţi, cei cu retard mintal, or, cei din SIS parcă
194
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
sunt sănătoşi la cap, deci nu–mi închipui de ce ar trebui sponsorizaţi.» Veaceslav
Ioniţă susţine că, potrivit Legii Sponsorizării şi Donaţiilor, statul ţine cont de
donaţiile făcute de agenţii economici anumitor categorii social vulnerabile. «La
noi, cei care acumulează donaţii sunt ministerele şi instituţiile publice.»
Solicitat de Ziarul de Gardă să comenteze modul de sponsorizare a SIS–ului,
Ion Sturzu, sef adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, a declarat
că «Potrivit Regulamentului de Sponsorizare, toate instituţiile publice pot sa
beneficieze de sponsorizări, iar SIS-ul figurează în această listă, deoarece între
instituţiile publice nu pot fi făcute discriminări.»
Diana Railean, Ziarul de gardă, 15.03.2007
Opinii
Igor Klipii, deputat PSL, membru al Comisiei parlamentare pentru
Securitatea Naţională, Aparare şi Ordinea Publică: Nu aş delimita taxele
neoficiale colectate pentru alte instituţii de stat de cele colectate pentru SIS,
deşi această situaţie este una mai mult decât regretabilă, deoarece stimulează
şi asigură fenomenul corupţiei la toate nivelurile. Fenomenul «dijmelor» este
unul general în R. Moldova şi este mare păcat că a ajuns până la SIS. Felul în
care statul, prin tăcere, tratează acest fenomen demonstrează că acesta sprijină
colectarea taxelor neoficiale. Mai mult decât atât, statul oferă salarii insuficiente angajaţilor structurilor sale, închizând ochii la estorcările de bani pe
care le «profesează» funcţionarii. Este ştiut: existenţa corupţiei la nivelul de
jos, susţine acelaşi fenomen la vârfurile puterii. Această coabitare transformă
statul, despre securitatea căruia vorbesc uneori cu patimă guvernanţii, într–un
adevărat SRL, dar asta nu-i mai deranjează.
Vladimir Filat, deputat PD, vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru
Securitatea Naţională, Aparare şi Ordinea Publică: Existenţa acestui fenomen
şi în cazul SIS, sesizată de experţii IDIS Viitorul, vorbeşte şi despre lipsa de eficientă a Comisiei parlamentare de profil. Dacă astfel de lucruri se atestă în realitate,
nu pot spune decât că fenomenul este unul dintre cele mai periculoase. A fost
anunţată suma de 450 milioane de lei, cât valorează cota impozitelor neoficiale în
R. Moldova. Problema este mult mai complexă, deoarece în urma colectării unor
astfel de taxe, se reduce substanţial suma impozitelor oficiale, or, agenţii economici care susţin cu «donaţii» instituţiile statului, cum ar fi MAI, cu prilejul Zilei
Poliţiei, trec cu vederea peste neregulile financiare, comise de aceştia.
195
Transparency International – Moldova
Zarvă multă, rezultate…
Scheme de trafic ilicit şi contrabandă la Rezina
În reportajul de investigaţii “Contrabandă cu înalţi demnitari”, publicat în
“Cuvântul” din 23 decembrie 2005 se vorbea despre faptul că unii colaboratori ai poliţiei şi postului vamal “Rezina-Pod”, sub umbrela unor persoane
suspuse din Rezina şi Chişinău, ar fi implicaţi în afaceri de contrabandă cu
metal, ciment şi alte mărfuri. Într-o interpelare în Parlament deputatul Vitalia
Pavlicenco chema organele de resort să investigheze semnalele şi să informeze
opinia publică despre rezultatele anchetei.
Peste un timp directorul CCCEC V. Mejinschi a declarat că la Rezina s-a deplasat un grup de lucru care “n-a depistat cazuri de transportare ilicită a cimentului, altor mărfuri”.
Ministrul Afacerilor Interne Gh.Papuc dimpotrivă, a informat-o pe dna
Pavlicenco că “în rezultatul măsurilor operative întreprinse de MAI la 13 octombrie 2005 au fost reţinuţi locuitorii or. Râbniţa Djugostran Srghei şi Dudnic
Mihail, care au traversat cu autocamioanele lor postul intern de control vamal
Rezina fără a întocmi vre-un document vamal şi fără a achita plăţile necesare,
transportând în total 70 tone de ciment. Ministrul mai susţinea că “MAI investighează activitatea unor persoane civile, care, în colaborare cu structurile
criminale din partea stângă a Nistrului, au organizat în acest oraş (Rezina,
n.a.) scheme de trafic ilicit şi contrabandă” şi că “a fost dispusă demararea
unei anchete de serviciu pe marginea atitudinii iresponsabile, manifestate de
persoane cu funcţii de răspundere ale Comisariatului de poliţie Rezina faţă de
problema în cauză”.
Învinuiri grave
Peste şase luni “Cuvântul” a revenit la temă graţie unei operaţii realizate la
Rezina de angajaţii Direcţiei Delicte Transfrontaliere şi Informaţionale din cadrul MAI despre care încă mult timp a vorbit toată republica, deoarece au fost
reţinuţi vameşi, mai multe autocamioane cu ciment. “Cuvântul” s-a adresat la
MAI după detalii vizavi de organizarea acestei operaţii şi rezultatele ei. Ni s-a
comunicat că aceste materiale au fost mediatizate în cadrul unei conferinţe de
presă şi le putem găsi pe site-ul www.mai.md. În relatarea şefului Direcţiei
DTI Viorel Chetraru, se menţiona că “angajaţii Direcţiei au deconspirat o reţea
196
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
binedeterminată de traficare ilicită a cimentului din Râbniţa”. După o descriere
detaliată a operaţiei dl Chetraru afirma că în privinţa patronilor celor patru
firme implicate în contrabanda cu ciment au fost iniţiate două cauze penale
în baza art. 248 şi 249 din Codul Penal al RM, precizând că “dacă vor fi găsiţi vinovaţi de “contrabandă” şi “eschivarea de la achitarea plăţilor vamale”,
membrii acestei grupări riscă o pedeapsă sub formă de privaţiune de liberatate
pe un termen de până la 10 ani”.
Solicitat atunci de “C”, Gheorghe Catrinescu, şeful postului vamal inter de
control “Rezina-Pod” a contestat majoritatea învinuirilor înaintate de colaboratorii MAI, inclusiv cele referitor la sumele exorbitante pe care vameşii
le-ar fi primit ca mită. Tot dumnealui a spus că o comisie mixtă a MAI şi a
Departamanetului Vamal va efectua o anchetă de serviciu pe cazul dat.
Aşteptând încă jumătate de an, am decis să revenim la temă ca să vedem ce s-a întâmplat cu “contrabandiştii”, dar şi cu complicii lor din cadrul vamei şi a poliţiei.
Mai întâi trebuie să menţionăm că în perioada operaţiei la redacţie ne-a parvenit o scrisoare anonimă, în care ni se comunica că, în al doilea an, oamenii
de afaceri care se ocupă cu comercializarea cimentului, sunt în permanenţă
hărţuiţi de doi colaboratori ai MAI (numele lor din anumite motive nu le reproducem. Nota redacţiei). Autorii scrisorii susţineau că depistând anumite
încălcări în activitatea întreprinzătorilor, ofiţerii MAI nu s-au grăbit să-i tragă
la răspundere, dar îi şantajază, impunânându-le taxe, care de la o lună la alta
cresc. Începând cu 500 dolari au ajuns la 2500 USD pe lună, sumele variind
în dependenţă de rezultatele controalelor. După un timp însă “controlorii” şi
întreprinzătorii au convenit asupra unei plăţi lunare unice în mărime de 2000
USD, ofiţerii motivând că suma aceasta ei trebuie s-o împartă cu şefii.
Pentru a acumula această sumă, precizează în continuare autorii scrisorii, a
trebuit să căutăm noi metode de încălcare a legislaţiei. Dar în 2006 situaţia
s-a schimbat şi schemele vechi nu mai funcţionau, din ce cauză acumularea
sumei stabilite a devenit foarte problematică. De la un timp întreprinzătorii au
refuzat să mai plătească. După aceasta controalele s-au înteţit, au început să fie
arestate autocamioanele, proprietarilor li s-a transmis că dacă nu vor plăti vor
fi băgaţi la puşcărie pentru contrabandă.
În scrisoare se mai menţiona că acelaş text a fost expediat şi unor organe de
forţă republicane.
197
Transparency International – Moldova
În iulie 2006 nu am pomenit de această scrisoare din mai multe motive. Doi
din cei patru oamenii de afaceri vizaţi în relatarea dlui V.Chetraru au refuzat să
comenteze pentru “Cuvântul” faptele descrise în răvaşul anonim, menţionând
că acestea, în fond, sunt nişte lucruri obişnuite pentru Moldova, unde oamenii
de afaceri numaidecât trebuie să împartă veniturile cu cineva. Dacă nu cu statul, atunci cu funcţionarii lui, cu fel de fel de instituţii.
Pe de altă parte, fiind conştienţi că uneori timpul singur le pune pe toate la locurile lor, ne-am propus să mai aşteptăm, să vedem ce se va întâmpla în continuare.
Învinuirea s-a risipit ca un castel de nisip
În urma operaţiei desfăşurate de MAI în iulie 2006 inspectorii postului vamal
intern “Rezina-Pod” Ion Brânza şi Alexandru Negură, au devenit obiectul unui
dosar penal intentat în baza art. 329, aln.(2) lit b) Cod Penal, fiind învinuiţi de
îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu şi cauzarea unor
daune deosebit de mari statului. Potrivit învinuirii, în ziua de 22 iulie 2006
vameşii I. Brânză şi A. Negură “nu au efectuat controlul vamal cu perfectarea
actelor respective şi perceperea plăţilor vamale şi impozitelor”, a şase autovehicule care au trecut peste postul vamal “Rezina-Pod” 141260 kg de ciment
vrac de la uzina din Râbniţa în valoare totală de 1 313 718 lei, cauzând astfel
bugetului o pagubă materială în valoare de 50 189,46 lei.
Examinând documentele şi probele învinuirii, dar şi cele pezentate de inculpaţi, mărturiile martorilor judecata a ajuns la concluzia că organul de urmărire
penală nu a adunat şi nu a prezentat instanţei probe incontestabile de confirmare a învinuirii a lui I. Brânză şi A. Negură. Astfel, documentele şi depoziţiile
martorilor au demonstrat că două din cele şase autocamioane au trecut prin
postul vamal fără marfă. Unul a fost încărcat cu 30 tone de ciment la Rezina cu
destinaţia Căuşeni, iar celălalt a preluat cimentul din alt autocamion, cu actele
în regulă, dar care se defectase la ieşirea din or. Rezina.
Potrivit învinuirii, transportatorii de ciment, deseori, declară la vamă o cantitate mult mai mică decât cea transportată real, diminuind astfel taxele vamale şi
impozitele achitate, iar vameşii “nu observă” acest lucru. În ziua de 22 aprilie,
conform învinuirii, astfel ar fi procedat şoferii a două autocamioane. Instanţa
nu a acceptat acest cap de acuzare din simplul motiv că la postul vamal nu
există cântar, adică posibilitatea de a contola cantitatea reală de marfă, iar cea
declarată în documentele de însoţire a fost taxată corect.
198
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Instanţa a stabilit cu certitudine că doar unul din cele şase autocamioane a
trecut postul vamal cu încălcarea regulilor în vigoare, de vină fiind vameşii.
Astfel, în ziua de 22 iulie 2006, potrivit judecăţii, cei doi inspectori, prin atitudinea lor neglijentă faţă de obligaţiunile de serviciu, au cauzat statului o daună
materială în mărime de 2691,88 lei. Deoarece această faptă nu se înscrie în
legea penală, instanţa a decis a-i achita pe I. Brânză şi A. Negură pe învinuirea
înaintată de organul de urmărire penală.
Procuratura Rezina a atacat decizia judecătoriei Rezina în Curtea de Apel Chişinău.
Ce-a rămas din învinuirea MAI
La începutul lunii februarie 2007 ne-am adresat către ministrul Afacerilor
Interne, dl Gh.Papuc cu o scrisoare, rugându-l să ne informeze dacă s-a încheiat ancheta pe cazurile de contrabandă cu ciment de la Râbniţa, ce a stabilit ea
şi ce măsuri au fost întreprinse faţă de contrabandişti şi cei care au favorizat
fărădelegile nominalizate în relatarea MAI din iulie 2006. Ne-a răspuns şeful
Direcţiei poliţie economică a MAI, dl Viorel Chetraru. Potrivit dumnealui,
„cauzele penale pornite pe faptul de contrabandă, precum şi cea iniţiată în privinţa vameşilor, au fost expediate în judecată… În ceea ce priveşte persoanele
vinovate în traficarea ilicită a cimentului, acestea au fost cercetate în cadrul
cauzelor penale, iar unii, din motivul lipsei în acţiunile lor a elementelor constitutive de infracţiune, au fost sancţionaţi în instituţiile unde în care activau,
fiind concediaţi sau destituţi din funcţii”.
V.Chetraru menţionează că învinuirile înaintate de MAI „s-au bazat pe probe
directe, înregistrări video şi foto” şi de atâta dînsul nu poate fi de acord cu
afirmaţiile şefului postului vamal „Rezina-Pod”, Gh. Catrinescu din articolul
„Contrabandă cu ciment” („C”, 14 iulie 2006) care „nu dispun de o bază argumentată şi probantă”.
Serviciul Vamal aduce mulţumiri ziarului
Directorul general al Serviciului Vamal, dna Feodosia Furculiţă, solicitată de
„Cuvîntul” în aceeaşi ordine de idei ne-a relatat că „în baza probelor acumulate
şi administrate de organele de urmărire penală, persoanele implicate în activităţile relatate în materialele publicate au fost recunoscute susceptibile de răspundere
penală şi au fost puse sub învinuire” dar atât timp cât „vinovăţia nu va fi dovedită într-un proces judiciar, printr-o hotărâre judecătorească definitivă”, Serviciul
199
Transparency International – Moldova
Vamal se abţine să facă careva concluzii. În încheiere dna F. Furculiţă „aduce
mulţumiri săptămânalului independent regional „Cuvântul” pentru aportul în
promovarea transparenţei în activitatea de combatere a faptelor ilegale, crearea
opiniilor întru eliminarea faptelor ilicite şi sancţionarea autorilor acestora”.
În loc de epilog
Aici poate s-ar cădea să facem unele comentarii la cele expuse mai sus. Nu
vom face acest lucru, fiind siguri că dumneavoastră, stimaţi cititori, sunteţi în
stare să faceţi singuri concluziile, dar şi aprecierile respective.
Tudor Iaşcenco, CUVÂNTUL, 17.03.2007
«Dacă era om de rând, l-ar fi mâncat puşcăria»
Timp de trei ani, zeci de ţărani din sudul R.Moldova se roagă la ex–secretarul
general al PC al RSSM, Semion Kuzmici Grossu, să le restituie banii pentru
struguri – unica lor sursă de venit.
O femeie invalidă din Nisporeni, nevăzătoare, l-a acţionat în judecată şi a obţinut câstig de cauza, nu şi banii. Semion Kuzmici susţine că va primi în curând
bani de la un investitor german şi va achita cele peste 240.000 de lei datorii,
dar ţăranii nu îl mai cred.
În anul 2004 firma «Product–Impex», condusă de Semion Grossu, a procurat
de la oameni din diferite localităţi struguri. Cei de la Nisporeni au oferit tone
de struguri buni de soiul «Moldova», la preţul de 1 leu şi 40 de banuţi, dar nu
au mai văzut nici o brumă de bani.
«Vai de capul meu, îs oarbă, sotul mi–a murit şi am doar o pensie de invalid
de gradul doi. Ce să fac? Cum să trăiesc? Dacă n-as fi avut cotă, cred că eram
de mult cazută de foame. Dar nici cu această cotă să nu credeţi că am noroc.
Pentru că-s oarbă şi nu văd cum să lucrez terenul, iau oameni să mă ajute şi
le plătesc. Iar la urmă, când să vând poama, a venit Semion Grosu, a luat tot
şi dus a fost! Aşa se face cu un invalid?», ne-a spus pe nerăsuflate cazul său
Elena Tulbure din Nisporeni.
Ea afirmă că a bătut deja toate pragurile, a câştigat procesul în judecată, a sesizat Parlamentul şi multe alte instanţe de stat. «Iarna a fost Tarlev la Nisporeni,
i–am dat scrisoarea în mână, i-am spus totul, am crezut că primesc banii degra200
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
bă, dar abia de mi-o dat vreo 2500 de lei. Dar când să primesc restul de 3000
de lei?» se întreabă Elena Tulbure.
Nici sora ei, Marfa Ungureanu, din aceeaşi localitate, nu şi–a văzut banii pe
strugurii predaţi în 2006. «Am 66 de ani. Unde să mă duc să–mi câstig pâinea
şi dreptatea? Le-am dat poamă frumoasă, Moldova. Ei au chitanţe pe tot ce
le–am dat. Trebuiau să imi platească 4700 de lei. Am discutat cu fiul meu, dar
el zice: ce să facem, acum măcar să ne luăm capul de pe umeri că nu ne ajuta
nimeni», povesteşte cu tristeţe bătrâna de la Nisporeni.
Contactat de noi, Semion Grossu, cel mai important om din Moldova cu doua
decenii în urma, recunoaşte acum că datorează mai multor ţărani timp de trei
ani circa 240.000 de lei.
«Oleacă să mai aşteptăm, că la sfârşitul acestei săptămâni investitorul german
va transmite bani, avem un contract cu ei, contractul investiţional e pe sumă
de 5 mln euro, şi vom achita şi datoriile», a declarat acest om de afaceri pentru
«Ziarul de Gardă».
«Nu–l mai cred! I-am telefonat de zeci de ori – şi la Taraclia la firmă, şi acasă,
şi a zis ba că se duce în deplasare în Spania, ba că asteaptă să vină banii şi îi
transmite. Ajutaţi-ne, că ne poartă cu vorba», seplange Elena Tulbure.
«Am vorbit de mai multe ori cu Grossu la telefon. Întotdeauna a promis că
vine imediat investitorul, dar nu s-a mai rezolvat nimic», ne-a spus deputatul
Valentina Cusnir, care a fost sesizată de aceiaşi ţărani. «Să fi fost un om de
rând şi să fi avut asemenea datorii, îl mânca de mult puşcăria», a mai adăugat parlamentara, făcând referinţă la un statut special de care o fi beneficiind
Grossu în organizaţiile statale, de vreme ce nu se rezolvă această problemă.
Relaţia dintre Semion Grosu şi ţăranii sărăciţi a fost discutată şi în Parlament.
Valentina Cusnir a făcut o interpelare în adresa Ministerului Justiţiei pentru
neexecutarea deciziei judiciare, în baza căreia Semion Grossu era obligat să
achite datoriile.
Ministerul Justiţiei a răspuns la interpelare, deşi răspunsul se pare că l-a îndreptăţit pe fostul lider sovietic. Ministrul adjunct Nicolae Eşanu a răspuns în
plenul Parlamentului: «În urma verificării am constatat că în oficiul teritorial
Taraclia sau în alte oficii de executare nu există nici un titlu executoriu în care
ar figura în calitate de debitor domnul Semion Cuzmici Grosu.
201
Transparency International – Moldova
Am presupus că este vorba despre acţiunile intentate SRL «Product Impex»,
care, într–adevăr, are o datorie faţă de mai multe categorii de persoane.
Menţionăm că titlul executoriu respectiv nu a fost executat din motivul că
SRL nu dispune de mijloace băneşti. Am identificat în Chişinău mijloace de
transport care au fost evaluate la peste 615 mii de lei. A fost fixată o licitaţie
pentru data de 21 octombrie, în cadrul careia urma să fie realizate bunurile, dar
aceasta licitaţie nu a avut loc din cauză că nu s-a prezentat nici un cumpărător.
Şi a fost fixată o nouă licitaţie pentru data de 26 decembrie.
Concomitent, aş vrea să menţionez că, în cadrul executării hotărârilor judecătoreşti, statul nu are o obligaţie de rezultat. În măsura în care debitorul este
sau va fi insolvabil, această hotărâre nu poate fi executată, lucru valabil pentru
absolut toate statele lumii«, a declarat adjunctul ministrului Justiţiei în plen.
El a mai adăugat că «din partea organelor de stat s-a făcut absolut tot ce este
posibil pentru a asigura executarea. În momentul de faţă, în masura în care
persoana juridică care figurează în calitate de debitor nu are mijloace, acest
lucru nu poate fi executat. Eventualele fapte că domnul Grossu este director,
eventual fondator, noi nu am verificat aceste informaţii, nu îl face responsabil
pe domnul Grossu pentru aceste obligaţii.»
Între timp, Semion Grossu se pare că nu s-a dezis de aceste obligaţii. El a confirmat şi pentru «Ziarul de gardă» că are datorii, doar că nu are bani. «Acum
nu merge nici un business. E mort tot. Aşteptăm, poate Rusia o să dea voie
la vinuri, că au fost şi au analizat totul pe aici. Toată problema se trage de la
faptul că cineva a dus vinuri rele în Rusia. Iată ce e la mijloc.»
«Nu cred că e chiar imposibil să achite aceste datorii. Au fost identificate nişte
maşini care trebuiau vândute, iar banii daţi ţăranilor. Dar eu personal am contactat cu procurorii şi poliţiştii, care mi–au declarat că s-au fugărit luni în şir prin
Moldova ca să prindă aceste maşini. Pur şi simplu acest om ştie foarte bine cum
să se eschiveze de la plata datoriilor», a mai adăugat deputatul Valentina Cusnir.
Am solicitat mai mulţi demnitari din perioada sovietică să califice acest comportament al lui Semion Grossu, dar au evitat să comenteze această situaţie.
Unicul care a acceptat să ne spună ceva a fost Grigore Eremei, care a zis: «Citiţi
cartea mea “Faţa nevăzută a puterii”, în care vorbesc şi despre Grosu, şi despre
Lucinschi, şi despre Voronin, că nu mă tem de nimeni şi o spun destul de critic».
Alina Radu, Ziarul de gardă, 29.03.2007
202
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Tkaciuk îl informează pe preşedintele Voronin: Fostul
Centru „Iurie Gagarin” e al lui Oleg Voronin!
În luna august anul trecut, preşedintele Vladimir Voronin a dat indicaţii
Guvernului să examineze situaţia fostului Palat al pionierilor şi a fostului
Centru de tineret „Iuri Gagarin”. Conform indicaţiei lui Voronin, Executivul
urma să întreprindă „măsuri urgente” în scopul retrocedării acestor clădiri statului. După analiza efectuată de Guvern, consilierul prezidenţial Mark Tkaciuk
îl informează pe preşedintele Voronin că în primul caz nu e nicio problemă
ca fostul Palat al pionierilor să fie recuperat de stat. În ceea ce priveşte fostul
Centru „Iuri Gagarin”, consilierul îl anunţă pe şeful statului că nu se poate. Asta
pentru că fostul Centru de tineret aparţine deja fiului său, Oleg Voronin (!).
Centrul cu probleme
În baza acestor clădiri, urma să fie construit un centru modern de tineret. Cu
fostul Palat al pionierilor probleme nu sunt! Am văzut cu toţii cum în toamna
anului trecut toate firmele care închiriau spaţii în fostul Palat au fost date afară fără vreo explicaţie plauzibilă. Tkaciuk îşi informează şeful că obiectivul,
cu o suprafaţă de 12 mii de metri pătraţi, se află în proprietatea statului şi
în gestiunea Ministerului Educaţiei şi Tineretului. În aceeaşi scrisoare către
şeful statului, semnată la 8 decembrie 2006, Tkaciuk îi spune lui Voronin că
„situaţia e mai grea” în ce priveşte fostul centru „Iuri Gagarin” de pe strada
Melestiu nr.1.
„Glorinal” construieşte pe acel loc case
„Obiectivul a aparţinut SA „Moldova-Tur”. În urma mai multor operaţiuni,
centrul a fost transformat în societate pe acţiuni şi a fost separat de „MoldovaTur”. Potrivit datelor Guvernului, ca rezultat al tuturor operaţiunilor şi privatizărilor, statul deţine un pachet mic de acţiuni la SA „Centrul Naţional al
Tineretului” – 5,33 la sută. În anul 2000, SA „Centrul Naţional al Tineretului”
înstrăinează toate imobilele, vânzându-le mai multor firme particulare, care,
la rândul lor, le dau cu chirie până în anul 2020 firmei SRL „Articole betonate”. Terenul aferent obiectivului aparţine statului. (...) Se poate constata, judecând după concluziile Ministerului Economiei privind legislaţia din domeniul
privatizării, că statul a pierdut acest obiectiv. Deşi nu există încă concluziile
Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. (...) Potrivit
203
Transparency International – Moldova
ultimelor date neoficiale şi neverificate, fostul Centru „Iuri Gagarin” a fost
dat deja firmei de construcţii „Glorinal”, se pare că pentru construcţia pe locul
acestuia a unor case de locuit”(!), se arată în scrisoarea semnată de consilierul
prezidenţial.
Oleg gestionează cele mai mari construcţii
Patronul firmei de construcţie „Glorinal”
nu este altcineva decât fiul preşedintelui,
Oleg Voronin. De toate construcţiile mai
importante care sunt preconizate a fi realizate în Chişinău se ocupă în special
firma lui Oleg Voronin. Această firmă a
construit blocul de studii şi antrenamente al Institutului Naţional de Educaţie
Fizică şi Sport, complexul fotbalistic
al clubului „Zimbru”, a renovat săli de
sport în diferite instituţii de învăţământ
etc. În prezent, „Glorinal” construieşte
vreo şase complexe locative de lux în
capitală (în special, în sectoarele Centru,
Botanica şi Buiucani – n.r.), viitorul sediu al ambasadei Belarus etc.
Fostul centru s-a transformat în şantier
Solicitate de JURNAL, surse din cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului
ne-au spus că firma „Glorinal” nu s-a consultat cu reprezentanţii statului, care
deţine 5,33 la sută din acţiuni în acel obiectiv, pentru construcţia pe acel loc a
unor case.
JURNAL a telefonat la unicul număr de telefon înregistrat pe strada Melestiu
1. La numărul 54 96 90 ne-a răspuns o doamnă şi ne-a spus că am nimerit la firma „Glorinal”. Mai exact, la şantierul de construcţie al acestei firme.
Doamna ne-a asigurat că pe locul fostului Centru de tineret se construieşte o
casă de locuit.
Raisa Lozinschi, Jurnal de Chişinău, 30.03.2007
204
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Minerii din Cosăuţi rămân fără lucru
„Daţi-ne de lucru!”, „Mafia – jos!”, „Vrem să lucrăm la noi acasă!”, au scandat vineri, în faţa cetăţii Soroca, angajaţii Carierei de granit şi piatră din satul Cosăuţi.
Muncitorii au organizat un miting de protest faţă de refuzul Camerei de
Licenţiere de a prelungi licenţa întreprinderii, care a expirat la 19 februarie
curent.
Prin acţiunea lor, muncitorii au decis să anunţe opinia publică, organismele
europene şi toate ambasadele de la Chişinău că riscă să rămână fără serviciu
din cauza „capriciilor personale ale unor demnitari”.
Muncitorii presupun că de acapararea carierei ar fi interesat Oleg Voronin, fiul
şefului statului, sau alte persoane din anturajul preşedintelui.
Protestul a fost susţinut şi de către reprezentanţi ai Carierei de pietriş din
Edineţ, care se află într-o situaţie similară.
Muncitorii au solicitat organelor publice locale să organizeze mitingul în faţa
primăriei Soroca, dar li s-a permis să protesteze doar pe malul Nistrului, în faţa
cetăţii. Înainte de miting, ei au decis să facă un marş de protest până la piaţa
din oraş, însă au fost împiedicaţi de poliţie.
Circa 200 de angajaţi ai carierei au venit la miting purtând căşti şi uniforme de
lucru, unii fiind însoţiţi şi de familiile lor. Iurie Popuşoi, care avea în braţe un
copil mic, ne spune că fiul său a venit să protesteze ca să nu rămână fără tată.
„E interesul băiatului ca eu să lucrez acasă. Din păcate, preşedintele Voronin
promite noi locuri de muncă, dar ne lipseşte şi de cele pe care le avem. Noi
credem că cineva din conducere este cointeresat în preluarea întreprinderii”,
consideră Iurie Popuşoi. Iar Gheorghe Cristal, un alt protestatar, afirmă că – în
cazul în care conflictul nu se va rezolva – muncitorii vor bloca drumul spre
vama Cosăuţi şi îşi vor continua protestele la Chişinău.
Potrivit lui Alexandru Griţunic, directorul, atacurile asupra carierei au început la 27 iulie 2006, după vizita-fulger, la întreprindere, a şefului statului.
„Preşedintele a venit fără să ne anunţe, nici nu s-a întâlnit cu muncitorii, s-a
interesat doar despre veniturile carierei şi preţul tehnicii de care dispunem.
În ziua următoare, ne-au vizitat reprezentanţi ai Centrului de Combatere a
Crimelor Economice şi Corupţiei, care au lucrat aici câteva luni, căutând nereguli în activitatea noastră”, susţine Griţunic.
205
Transparency International – Moldova
Alte întreprinderi au primit licenţă…
La începutul lui februarie curent, întreprinderea a prezentat, la Camera de
Licenţiere (CL), actele necesare pentru prelungirea licenţei. Juristul carierei,
Vitalie Melnic, ne spune că CL a refuzat de trei ori, fără motiv, să primească
documentele. „Până la urmă, Zinaida Chistrugă, directorul general al Camerei,
mi-a spus în faţă că ştie despre problemele noastre şi că ne înţelege situaţia,
dar că nu vom primi licenţă, deoarece are astfel de indicaţii de sus. După ce am
primit refuzul oficial, am apelat în judecată”, a adăugat juristul.
Solicitată de TIMPUL, şefa Direcţiei juridice a CL, care a refuzat să se prezinte la telefon, ne-a spus că „licenţa a fost retrasă pentru că perimetrele miniere
sunt localizate la o distanţă de 50 de metri de la albia Nistrului, ceea ce contravine Legii cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor, râurilor şi a
bazinelor de apă”. Totodată, muncitorii de la Cosăuţi afirmă că CL a eliberat
circa 65 de licenţe întreprinderilor cu aceleaşi condiţii de activitate.
În 2005, când la carieră a venit directorul Alexandru Griţunic, aceasta avea
datorii de peste 900 mii de lei, Griţunic reuşind să achite toate restanţele şi să
reînnoiască întreprinderea. În prezent, aici lucrează 230 de persoane, dintre
care 100 reprezintă unica sursă de venit în familiile lor. Potrivit lui Ilie Manea,
managerul serviciului de personal al întreprinderii, salariul mediu al angajaţilor constituie 3000 de lei şi circa 20 la sută din bugetul raional Soroca se
acoperă din banii carierei.
Pavel Păduraru, TIMPUL, 24.04. 2007
Corupţia de 200 de lei vs corupţia de milioane
În ultimul timp mai multe acţiuni de combatere a corupţiei în sistemul medical
din R.Moldova fac subiectul unor dosare penale. Câţiva medici au fost prinşi
cu câte 200 de lei, având ani buni de cariera şi funcţii foarte înalte. Experţii zic
că e o nouă modalitate de a înlocui combaterea corupţiei mari cu cea mică.
Zilele trecute, Procuratura municipiului Chişinău a informat opinia publică
despre iniţierea unui dosar penal asupra unui şef de secţie de la Spitalul de
copii din Chişinău «V. Ignatenco». Un neurolog cu stagiu mare de muncă, şef
de secţie, a fost reţinut în flagrant în timp ce ar fi primit 200 de lei de la mama
unui adolescent, pentru o consultaţie şi o intervenţie medicală.
206
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Procuratura a informat publicul că dacă medicul va fi recunoscut vinovat, va
fi pedepsit cu «închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la
5 ani». Procurorul Ion Garnet ne-a spus totuşi că flagrantul a fost efectuat de
către Poliţia Economică şi dosarul se află acolo. La Poliţia Economică am fost
informaţi că nu se pot da prea multe detalii, doar că medicul în cauză a fost
reţinut luând mită în incinta spitalului «Ignatenco».
La Spitalul în cauză am fost rugaţi să nu dăm publicităţii cazul, căci instituţia
medicală a fost şi aşa afectată foarte mult. Totodată, ni s-a comunicat că acest
caz de consultare medicală a avut loc în afara Spitalului, de aceea instituţia nu
are nicio legatură cu problema dată. În acelaşi timp, în comunicatul de presă al
Procuraturii Generale nu se spune unde anume a avut loc acest caz.
Alţi medici şi experţi au declarat că acest caz, înregistrat undeva în afara unei
instituţii medicale de stat, care are ca obiect de scandal o sumă de 200 de lei,
este doar unul îndreptat spre «măgulirea» opiniei publice, deoarece cazurile de
«corupţie mare» rămân neelucidate. Procurorul Ion Garnet ne-a mai spus că
«nu contează că e vorba de 200 de lei sau de 200 de milioane de lei, dacă se
comite o infracţiune, aceasta trebuie elucidată şi vinovaţii – pedepsiţi.»
Şapte certificate medicale fără retribuire financiară
La 31 martie Procuratura Generală a anunţat despre un caz de corupţie şi
mai sever, în aparentă, fiind deschise 7 dosare penale împotriva unor angajaţi
de la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii sub acuzaţia de luare de mită.
Persoanele anchetate riscă amenzi de zeci de mii de lei sau privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 5 ani, iar infracţiunea comisă rezidă în eliberarea
a câteva certificate medicale unor studenţi care au declarat că sunt răciţi şi nu
pot merge la lecţii.
Procurorul Sergiu Cantar a declarat pentru Ziarul de Gardă că acest caz este
încă sub cercetarea poliţiei, Procuratura municipală supraveghind doar mersul
anchetei. El a spus că e vorba de o asistentă medicală care este acuzată că a
luat mită în valoare de 50-150 de lei pentru eliberarea unor certificate medicale
unor studenţi.
Galina Erhan, şefa secţiei consultativ–diagnostice a Spitalului în cauză, ne-a
declarat că instituţia pe care o reprezintă a pus totul la dispoziţia anchetei. «În
207
Transparency International – Moldova
fiecare zi cel puţin 2 asistente medicale lucrează la documentarea acestui caz,
se verifică registrele şi alte acte, se răspunde la toate întrebările, noi nu comentăm în nici un fel acest caz şi credem că ancheta va clarifica totul».
Totodată, Galina Erhan ne-a spus că e vorba de nişte certificate medicale eliberate unor studenţi, şi nu de buletine medicale posesorii cărora ar primi remunerări salariale, şi că aceste acte au fost trecute totuşi în registrele medicale, iar
starea medicală a persoanelor care le–au primit a fost trecută în cartele.
La biroul de presa al Ministerului Sănătăţii ni s-a spus că deocamdată aceste
cazuri nu au fost comentate oficial de către minister şi că nu se cunoaşte să se
fi luat nişte măsuri speciale cu privire la cazurile de corupţie. «Daţi–ne o solicitare în scris şi noi vom verifica dacă cineva s-a ocupat în special de aceste
cazuri», ne-a spus Mihaela Cibotaru de la biroul de presă.
Jumătate din sate nu au medici de familie
Şi la Sindicatul «Sănătatea» ni s-a spus că nu putem primi prea multe detalii
asupra acestui caz. «Noi încercăm să protejăm angajaţii din sistemul medical
în toate cazurile, dar atunci când e vorba de o anchetă penală, lăsăm organele
abilitate să îşi facă lucrul», ne-a spus Mihail Dudca. El a mai adăugat că aceste
cazuri cu 200 de lei par să fie minore, pe lânga alte cifre care denotă situaţia
din medicină. «Un medic începător are un salariu tarifar de 500 de lei. Sigur că
această remunerare nu acoperă minimul de existentă al unui medic. De aceea
oamenii pleacă din sistemul de sănătate», a afirmat Dudca. Fluctuaţia de cadre
în acest sistem este foarte mare. Anul trecut au părăsit instituţiile medicale circa 6000 de persoane din proprie iniţiativă, iar în 2005 – circa 7000 de angajaţi
au plecat. La această etapă majoritatea raioanelor sunt asigurate cu medici de
familie doar în proporţie de 50 la sută, iar în unele localităţi medicii din sfera
primară lipsesc cu desăvârşire.
Mihail Dudca ne-a mai spus că Sindicatul «Sănătatea» încearcă să protejeze
angajaţii din sistemul medical şi de asemenea incidente, fiind organizate diferite întruniri de informare asupra riscurilor şi efectelor corupţiei, în colaborare
cu «Transparency International».
CCCEC a relatat despre organizarea unor «Lecţii anticorupţie la Institutul
Oncologic din Moldova» în vara trecută. «Am venit la D–voastră nu doar
să vorbim cine este cel mai corupt, ci să discutăm aceasta problemă, pentru
208
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
determinarea cauzelor ei, precum şi a urmărilor, mai bine zis, a aspectului penal
al corupţiei», au declarat angajatii CCCEC în faţa medicilor de la Oncologie,
adăugând că, potrivit unui sondaj sociologic, corupţia printre lucrătorii sferei
medicale ocupă poziţia a 5-a.
Rezultatele unui sondaj recent efectuat de Transparency International –
Moldova cu privire la corupţia în medicină arată că «principalele cauze ale
corupţiei în acest domeniu sunt salariile mici ale angajaţilor». Totodată, circa
12% din respondenţi consideră că în sistemul de ocrotire a sănătăţii se recurge
întotdeauna la plăţi neoficiale, 21% şi 24% din cei chestionaţi opinează că la
asemenea plăţi se recurge foarte des şi adesea. Circa 73% din respondenţi s-au
adresat pe parcursul ultimelor 12 luni la institutiile de ocrotire a sănătăţii pentru consultaţii sau servicii. Dintre aceştia 36% au platit neoficial angajaţilor
acestor instituţii.
Anul combaterii corupţiei la nivel înalt
«În lumea întreagă există această modalitate de oferire a unor bunuri medicilor după serviciile acordate, din partea persoanelor care vor să facă asemenea
gesturi drept mulţumire pentru sănătatea lor. Am încercat să stabilim prin lege
nivelul maxim al unor asemenea plăţi sau cadouri, astfel încât nu fiecare medic
să poată fi reţinut de organele de drept pentru vreun dar simbolic», a mai spus
Mihail Dudca, de la sindicatul «Sănătatea», adăugând că acest proiect de lege
a fost totuşi respins de legislativ.
Alţi medici au declarat că situaţia precară din medicină poate să îl facă astăzi
victimă pe fiecare, doar că vor pătimi de fapt oamenii incomozi. Oricum, autorităţile R.Moldova au declarat anul 2007 «Anul combaterii corupţiei la nivel
înalt». Cel puţin aşa spune un comunicat de presă al CCCEC, urmat de multe
alte comunicate despre corupţia mică, în timp ce corupţia miniştrilor, a rudelor
acestora şi a altor demnitari de rang înalt nu este elucidată în niciun fel.
Alina Radu, Ziarul de gardă, 12.04.2007
Racketul de stat înfloreşte
În ultimele şedinţe de Parlament, deputaţii AMN Alexandru Lipcan şi
Veaceslav Untilă au făcut două interpelări prin care au cerut Guvernului şi
Procuraturii Generale să dea explicaţii şi să cerceteze informaţiile potrivit
209
Transparency International – Moldova
cărora şeful statului şi cel al Parlamentului obligă agenţii economici să dea
bani pentru materializarea iniţiativelor pornite de cei doi lideri comunişti.
Publicăm, în continuare, fragmente din cele două interpelări.
Din interpelarea deputatului Alexandru Lipcan:
„Marţi, 3 aprilie 2007, în incinta Preşedinţiei R. Moldova, a avut loc o întâlnire a domnului Vladimir Voronin, la iniţiativa sa, cu 43 de agenţi economici. Ea a fost consacrată uneia dintre preocupările permanente ale conducerii de vârf – obţinerea pe căi neoficiale de la agenţii economici a mijloacelor
financiare. Scopul declarat al acestei activităţi de acumulare de fonduri a
fost finanţarea reparaţiei mănăstirilor Căpriana şi Curchi. Preşedintele ţării,
făcând uz de autoritatea funcţiei sale, le-a cerut celor prezenţi să adune până
pe 15 aprilie suma de 45 de milioane de lei (un fel de „obsceak” de peste trei
milioane şi jumătate de dolari americani), discutându-se, inclusiv, următoarele taxe concrete:
– Tirex-Petrol – 1 milion 500 de mii de lei;
– Voxtel – 3 milioane lei;
– Moldcell – 1 milion 500 de mii de lei;
– Natur Bravo – 1 milion de lei;
– Combinatul de ciment LAFARGE (Rezina) – 1 milion 800 mii lei;
– Green Hils – 1 milion 500 de mii lei;
– Lukoil – s-a exprimat cum că „podumaet”... (se va gândi – n.r.).
Mai departe e şi mai interesant. Sumele cerute pe această cale de şeful statului urmează a fi colectate la un cont special al Guvernului R. Moldova. Din
numărul agenţilor economici invitaţi, doi au lipsit de la întâlnirea din 3 aprilie. Drept pentru care, preşedintele Voronin a poruncit pe loc prim-ministrului
Vasile Tarlev să se clarifice cu ei... Mulţi dintre agenţii economici care au fost
la întâlnire au mari îndoieli că fondurile care li se cer vor fi utilizate în scopuri
creştineşti de către comunişti. Ei presupun că aceştia le for folosi în scopuri
electorale în actuala campanie de alegeri locale generale!
Solicit Guvernului să explice în temeiul cărei legi deschide şi deţine conturi
pentru acumularea pe căi ilegale a mijloacelor financiare de la agenţii economici. Ce statut au donaţiile extorcate şi cum poate fi garantat faptul că destinaţia lor finală este alta decât cea electorală? În baza căror acte normative aceşti
bani sunt colectaţi şi utilizaţi?
210
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
De asemenea, sesizez Procuratura Generală pentru a cerceta informaţiile care
mi-au fost aduse la cunoştinţă şi pe care le-am expus, pentru a verifica legalitatea şi responsabilitatea conducerii ţării pentru asemenea acţiuni supranumite
„racket de stat”!”
Din interpelarea deputatului Veaceslav Untilă:
„Pe 5 aprilie curent, preşedintele Parlamentului Marian Lupu a convocat reprezentanţii companiilor de asigurări şi le-a înmânat o listă prin care îi obligă
să dea bani pentru restaurarea Mănăstirii Curchi (Lupu patronează campania
de reconstrucţie a acestei mănăstiri – n.r.). Lista care se anexează conţine 17
companii de asigurări şi stabileşte sumele pe care fiecare din ele trebuie să le
plătească. Unele companii, cum ar fi, de exemplu, „Moldasig”, „Qbe Asito”,
au de achitat câte peste un milion de lei.
Desigur, restaurarea mănăstirii Curchi este un lucru bun şi e de datoria noastră să contribuim în măsura posibilităţilor la acest scop nobil. Dar comportamentul demnitarilor comunişti vine în contradicţie cu prevederile legislaţiei în
vigoare, cu normele moralei creştine şi ale bunului-simţ. Este cunoscut faptul
că în mod similar s-a procedat cu mediul de afaceri şi în cazul altor obiective
ce urmau a fi restabilite.
Procedura e simplă: cu titlul de „rugăminte” din partea demnitarilor de prim
rang ai statului, agenţilor economici li se impun spre executare anumite
sume. Dacă agentul economic nu onorează „rugămintea” respectivă, de capul
lui se iau imediat angajaţii Centrului de Combatere a Corupţiei şi a Crimei
Organizate. În felul acesta, agentul nu are de ales. Iar asta nu înseamnă altceva
decât racket de stat.
În legătură cu cele expuse, solicit Procurorului General, investigarea cazului şi
iniţierea unei anchete în acest sens.”
N.R.: Aşteptăm şi noi răspunsurile Guvernului şi Procuraturii Generale la
aceste interpelări să vedem cum o să explice aceste instituţii fenomenul „racketul de stat” în R. Moldova.
Raisa Lozinschi, Jurnal de Chişinău, 24.04.2007
211
Transparency International – Moldova
Caracatiţa MD (I)
Materiale pentru Corporaţia Provocările Mileniului: dosarele Eugeniei
Duca
După publicarea în JURNAL a celor trei materiale de investigaţie intitulate:
„Se află sau nu deputatul Vadim Mişin în spatele fărădelegilor contra Eugeniei
Duca?!”, mai mulţi jurişti profesionişti, care le-au citit, s-au întrebat cum a fost
posibilă existenţa unui asemenea „caz” într-un stat pretins de drept şi, în aceste
condiţii absurde, prin ce s-ar deosebi justiţia din R. Moldova de aşa-numita
justiţie a mafiei politico-economice din Transnistria?!
Prin prisma „cazului Eugenia Duca” începem un nou serial de articole în care
vom scoate în evidenţă modul în care unii oameni ai legii comit fărădelegi,
utilizând în acest sens diverse scheme care prejudiciază cetăţenii şi statul de
milioane de dolari, dar, în acelaşi timp, nu pot fi traşi la răspundere.
În ediţia de astăzi vom analiza cât de (ne)funcţională este justiţia din R.
Moldova. De asemenea, cât de solidari pot fi oamenii legii atunci când este
vorba de o afacere „în echipă”.
Plenul CSJ a dat tonul unui lanţ întreg de fărădelegi şi proţăs poşol!
Aşa cum scriam în ediţia din 30 martie 2007, Plenul Curţii Supreme de Justiţie
(CSJ) şi-a anulat, la 27 noiembrie 2006, propriile hotărâri prin care îi dădea
câştig de cauză Eugeniei Duca. Gestul inexplicabil al Plenului CSJ a generat
un lanţ întreg de fărădelegi.
La 13 decembrie 2006, judecătorul Iurie Ţurcan de la Judecătoria economică
de circumscripţie Chişinău pronunţă
o hotărâre vădit ilegală. El convoacă
o şedinţă „secretă”, la care participă
doar soţii Andoni şi el. Aceştia au hotărât să anuleze toate tranzacţiile de
vânzare-cumpărare (şapte la număr)
a imobilelor de pe bd. Renaşterii din
Chişinău, expropriind dintr-o singură
lovitură proprietarii de drept ai acestor imobile.
212
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Judecătorul Iurie Ţurcan a prejudiciat şi statul cu 173.800 de lei
A se reţine faptul că judecătorul Ţurcan nu citează în judecată niciunul dintre
proprietarii de drept. El şi Andoni simulează trimiterea citaţiilor, anexând la
dosar două dovezi false de trimitere a citaţiilor, fals confirmat şi de Centrul
de Poştă Chişinău (vezi imaginea nr. 1), care scrie negru pe alb că asemenea
citaţii/scrisori recomandate nici nu au existat. Pentru a-şi acoperi acţiunile ilegale, judecătorul Ţurcan anexează la dosar încă un document falsificat. Este
vorba de un act de sechestru al Comisariatului de poliţie din sectorul Râşcani,
emis la 10 mai 2001, aplicat pe imobilele CHRIS de pe bd. Renaşterii. Făptaşii
ingenioşi schimbă cifra „1” în cifra „4”, obţinând astfel anul 2004 (vezi imaginea nr. 2). Ei au recurs la această falsificare pentru a „proba” că imobilele au
fost, chipurile, înstrăinate ilegal, deoarece se aflau sub sechestru. Să admitem
că documentul a fost falsificat numai de Iurie Andoni, dar oare juristul Iurie
Ţurcan nu ştia că în anul 2004 Comisar al Poliţiei sectorului Râşcani nu mai
era V. Botezatu care figurează în acest act, dar V. Onilă?!
Şi asta nu e tot. În această operaţiune ilicită de ordinul milioanelor, judecătorul
Ţurcan aduce pagube nu numai proprietarilor de drept ai imobilelor, dar şi
statului, încălcând Legea despre taxa de stat. În mod legal, Andoni urmau să
achite statului taxa de 173.800 de lei. Ţurcan a acceptat, însă, doar 630 de lei,
restul din banii statului unde s-au dus oare?! Culmea farsei jucate de Ţurcan
o constituie faptul că el dispune executarea imediată a hotărârii sale de fond,
încălcând iarăşi grav legea. Ce părere are Consiliul Superior al Magistraturii şi
Procuratura Generală despre un asemenea judecător?!
Curtea de Apel Economică anulează hotărârea lui Ţurcan, dar...
Şi dacă judecătorului Iurie Ţurcan i-a trebuit numai o săptămână pentru a „judeca” în fond şi a „executa imediat”, atunci Curţii de Apel Economice (CAE)
i-a trebuit peste 3 luni ca să remedieze situaţia. La 21 martie 2007, CAE pronunţă o decizie irevocabilă, anulează hotărârea lui Iurie Ţurcan, restituie cauza
spre rejudecare şi dispune, totodată, Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău
(OCT) să treacă averea înapoi pe numele adevăraţilor proprietari. S-ar părea că
dreptatea a triumfat, dar adevăratul calvar abia începe. În loc să emită imediat
dispozitivul deciziei, Curtea de Apel pune decizia „la murat”. Are nevoie de
timp... şi emite dispozitivul abia la 3 aprilie 2007. De ce s-a procedat aşa cu
o hotărâre irevocabilă, intrată în vigoare din momentul pronunţării? E simplu
213
Transparency International – Moldova
– se lucrează „în echipă” şi abia pe data de 3 aprilie a fost preluată „ştafeta” de
următoarea verigă din lanţul slăbiciunilor...
Procurorii Vladimir Lupu şi Anton Cardaniuc sabotează actul justiţiei, dând sechestre la kilogram
Exact la 3 aprilie 2007, cade ca din pod o „Interdicţie” impusă la OCT, semnată
de prim-adjunctul Procurorului mun. Chişinău, Vladimir Lupu, prin care sunt
interzise modificările în Registrul bunurilor imobile, adică Lupu sabotează decizia CAE, acţiune ce cade sub incidenţa art. 320 din Codul Penal. La 6 aprilie
curent, Judecătoria din sectorul Râşcani al capitalei anulează „Interdicţia” lui
Vladimir Lupu, considerând-o „contrară legii”. Deci, la 6 aprilie, după lupte
grele ca-n filme, proprietarii trebuiau înregistraţi imediat la OCT. Dar, vorba
ceea, mafia besmertna, apare veriga următoare din lanţul slăbiciunilor justiţiei moldoveneşti. În aceeaşi zi, 6 aprilie, sare în ajutor Anton Cardaniuc,
Procurorul sectorului Râşcani, care „organizează” o nouă „Interdicţie” absurdă ce cade, de asemenea, sub incidenţa Codului Penal. Băieţii lucrează ca ceasul, nu pe zi, dar pe ore, pentru că time is money, cum spun americanii!
De ce oamenii legii recurg la asemenea fărădelegi?
În ediţia de vinerea viitoare vom reveni la acţiunile ilegale ale unor procurori
şi judecători, vom publica documente emise ilegal de aceştia cu scopul de a-i
permite lui Iurie Andoni să estorcheze din proprietăţile ce nu-i aparţin sute de
mii de lei, pe care îi utilizează pentru manipularea... situaţiei.
P.S. Aceste articole sunt traduse şi trimise administraţiei Corporaţiei Provocările
Mileniului din SUA
Natalia Verbiţchi, Jurnal de Chişinău, 20.04.2007
Caracatiţa MD (II)
Materiale pentru Corporaţia Provocările Mileniului: dosarele Eugeniei
Duca
În ediţia de vinerea trecută a JURNALULUI, am publicat două dovezi incontestabile de falsificare de acte în cadrul dosarului examinat de judecătorul Iurie
Ţurcan de la Judecătoria economică de circumscripţie Chişinău: răspunsul
214
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
de la Centrul de Poştă Chişinău, conform căruia citaţiile pentru şedinţa de
judecată au fost simulate/falsificate şi un act de sechestru al Comisariatului de
poliţie din sectorul Râşcani emis la 10 mai 2001, aplicat pe imobilele CHRIS
de pe bd. Renaşterii, în care cifra „1” din anul 2001 este falsificată în cifra
„4”. Într-un stat normal, făptaşii ar fi fost anchetaţi imediat după publicarea
documentelor, la noi însă poliţia şi procuratura sunt în vacanţă...
La datorie şi mereu de veghe stă doar Lupu Vladimir, prim-adjunctul
Procurorului mun. Chişinău, care, norocul lui, a studiat aceste documente falsificate înaintea cititorilor noştri, falsurile fiind semnalate de cetăţenii expropriaţi Eugenia Duca şi Lidia Spătaru din SUA..
Norocul procurorului Lupu că a aflat primul cum s-au furat trei milioane de dolari
Vladimir Lupu a stat strâmb
şi a judecat... timp de o lună
şi jumătate şi a ajuns la concluzia că documentele falsificate de soţii Iurie şi Sofia
Andoni şi de complicele lor
Ion Lupanciuc nu întrunesc
„elementele constitutive ale
infracţiunii”. Pentru Lupu,
deci, documentele falsificate
în baza cărora au fost anulate
ilegal şapte tranzacţii de vânzare-cumpărare din anii 2003-2004 ale firmei CHRIS şi prin care a fost sustrasă o avere evaluată astăzi la 3 mln. de dolari, nu sunt dovada unei crime, ci
floare la ureche. La 2 aprilie 2007, Vladimir Lupu semnează o „Ordonanţă de a
refuza începerea urmăririi penale” contra soţilor Andoni şi a lui Ion Lupanciuc
vizaţi în plângeri. În loc să se manifeste ca procuror, Lupu adoptă poziţia
avocatului persoanelor bănuite de infracţiuni grave. El afirmă că simularea/
falsificarea citaţiilor „nu sunt documente oficiale” (vezi justificarea jenantă a
lui Lupu în imaginea nr.1), iar despre falsificarea actului poliţiei din sectorul
Râşcani semnat de comisarul V. Botezatu nici nu pomeneşte în „Ordonanţă”,
acoperind astfel delapidarea de proporţie.
215
Transparency International – Moldova
Procurorul Lupu pe post de avocat al persoanelor bănuite de infracţiune
Grija „paternă” a lui Vladimir Lupu nu se consumă aici. Primii oameni informaţi despre „Ordonanţă” nu sunt petiţionarii Eugenia Duca şi Lidia Spătaru, ci
Andoni şi Lupanciuc. Aceştia iau scrisorica lui Lupu şi fuga la Curtea Economică
de Apel (CAE), unde au cerut revizuirea deciziei irevocabile a CAE din 21 martie 2007, care a repus în drepturi toate persoanele expropriate în urma Hotărârii
ilegale din 13 decembrie 2006 pronunţată de judecătorul Iurie Ţurcan. La 25
aprilie 2007, CAE a respins, însă, cererea de revizuire a grupării Andoni. Cu toate acestea, într-un mod de-a dreptul inexplicabil, din 21 martie şi până în prezent,
decizia CAE nu este executată de Organul Cadastral Teritorial Chişinău (OCT),
aici sosind interdicţii în lanţ impuse în mod ilegal de procurorii Vladimir Lupu şi
Anton Cardaniuc, care sabotează deschis actul justiţiei din R. Moldova.
Procurorul Anton Cardaniuc e de părere că în anul 2002 e posibil de
executat o hotărâre din anul 2003 (sic!)
Imediat după ce instanţa de judecată anulează „Interdicţia” impusă de Vladimir
Lupu pe imobilele de pe bd. Renaşterii nr. 16, 18, 20, ca fiind ilegală, în aceeaşi zi, 6 aprilie 2007, la cererea Procurorului sectorului Râşcani din Chişinău,
Anton Cardaniuc, la OCT este trimisă o altă „Interdicţie” ilegală. Anume cu
această ocazie, Eugenia Duca află că încă la 19 februarie 2007 procurorul
Anton Cardaniuc, la denunţul calomnios al lui Iurie Andoni, a „dezgropat” un
dosar penal absurd, din care reiese că Eugenia Duca şi ginerele ei şi-au furat
propriile automobile. În „Ordonanţa de anulare a ordonanţei de clasare a urmăririi penale”, Anton Cardaniuc omite intenţionat faptul că acest dosar penal
din 2002, de care au râs atât poliţiştii, cât şi procurorii, a fost clasat în baza
Încheierii Judecătoriei sect. Râşcani din 8 mai 2003. În „Ordonanţă” găsim
nişte aberaţii, care demonstrează faptul că ori textul a fost scris de altcineva,
ori Anton Cardaniuc nu era în (uni)formă.
Redăm doar un fragment din care reiese că, în opinia procurorului-Nostradamus
MD, în anul 2002 putea fi executată o hotărâre din anul 2003: „În cadrul urmăririi penale s-a constatat că la data de 03.07.2002, la momentul executării deciziei Tribunalului din 27.06.2003, fostul director adjunct al CIC „Chris” SRL
V. Duca a luat în folosinţă două automobile de model „BMW”, care se aflau la
balanţa întreprinderii”. Să citeşti şi să te cruceşti! Alte enormităţi semnate de
216
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Anton Cardaniuc figurează în imaginea alăturată nr. 2. El scrie că automobilele Eugeniei Duca au fost puse sub sechestru în anul 2003. Fals! E vorba de
anul 2001, când anchetatorul Vadim Tomuz a reluat fabricarea dosarului penal
contra Eugeniei Duca, care a fost achitată ulterior de Plenul CSJ. El afirmă că
în anul 2004 automobilele erau în litigiu şi ar fi fost înstrăinate ilegal. Fals!
Sechestrele de pe automobile au fost ridicate de instanţa judecătorească la 8
mai 2003. E clar, deci, că „treaba” nu-i curată!
Procurorul Anton Cardaniuc este indecis: oleacă e sechestru şi oleacă nu...
În mod normal, actualii proprietari ai imobilelor de pe
bd. Renaşterii i-au cerut socoteala lui Anton Cardaniuc, întrebându-l ce are proprietatea
lor cu dosarul penal care nu-i
priveşte, cerându-i totodată să
anuleze „Interdicţia” impusă
la OCT. Pentru a vă convinge
şi mai mult că „treaba” e deocheată rău, urmăriţi şi comparaţi imaginea nr. 2 cu imaginea nr. 3. Ambele acte sunt din 11 aprilie 2007, în primul act, Anton Cardaniuc
respinge demersul petiţionarilor de a anula „Interdicţia” impusă la OCT, iar în
cel de-al doilea act, o „scoate”, ca fiind pusă „cu încălcarea legislaţiei în vigoare”. Care-i varianta bună, dle Cardaniuc?! De altfel, jud. sect. Râşcani a anulat,
ieri, actele emise de Dvs. şi de poliţie, considerându-le ilegale. Stimat Stat R.
Moldova, fac oare cinste organelor de drept asemenea procurori „nehotărâţi”?!
La OCT „dispar” clădiri de milioane de dolari...
În ediţia viitoare, ne vom referi la modul în care la Procuratura mun. Chişinău
„dispar” scrisorile Curţii Supreme de Justiţie, iar de la OCT, care sabotează
ostentativ executarea deciziei CAE din 21 martie 2007, „dispar” din registru
imobile de milioane de dolari, fiind anunţate ca inexistente. Poate, între timp,
se autosesizează dl Bannikov?!
Diana Verbiţchi, Jurnal de Chişinău, 27.04.07
217
Transparency International – Moldova
Caracatiţa MD (III)
Materiale pentru Corporaţia Provocările Mileniului: dosarele Eugeniei
Duca
JURNAL continuă să investigheze „cazul” răsunător al femeii de afaceri
Eugenia Duca, prin prisma căruia ne-am propus să scoatem în evidenţă sistemul defectuos, putred, pe care se bazează acest stat bântuit de corupţie şi
crimă organizată. Organismele internaţionale trebuie să conştientizeze faptul
că degeaba îşi pierd timpul şi banii în condiţiile în care nimeni dintre reprezentanţii statului R. Moldova nu poartă responsabilitate pentru erorile şi
fărădelegile comise, fie el ministru, procuror sau judecător… Asta e reforma
reformelor de care are nevoie un stat corupt şi sărac ca R. Moldova!
În ultimele ediţii, am denunţat modul abil în care procurorii Vladimir Lupu
şi Anton Cardaniuc au sabotat executarea deciziei definitive a Curţii de Apel
Economice (CAE) din 21 martie 2007, prin care Eugenia Duca şi noii proprietari ai imobilelor de pe bd. Renaşterii nr. 16, 18, 20 din Chişinău au fost repuşi
în drepturile lor de vânzători şi respectiv, cumpărători legali. Aceştia fuseseră
expropriaţi la 13 decembrie 2006, în baza unei hotărâri ilegale pronunţată „în
secret” de judecătorul Iurie Ţurcan.
Priviţi ce „frumuseţe” de stat conduce Voronin!
Astăzi ne vom referi la o altă verigă din lanţul slăbiciunilor statului moldovenesc. Este vorba de Oficiul Cadastral Teritorial (OCT) Chişinău condus de
Grigore Mâra. Se pare că funcţionarii acestuia au uitat că pe statul nostru nu-l
cheamă Mişin, Mocanu, Bannikov, ci R. Moldova, care are legi obligatorii
pentru toţi. Încălcând flagrant art. 46 şi 120 din Constituţie, funcţionarii de la
OCT boicotează până în prezent executarea deciziei CAE din 21 martie 2007,
acţiune ce cade sub incidenţa art. 320 din Codul Penal. Să urmărim atent la
ce „combinaţii” diabolice recurg unii de la fostul BIT pentru… flori de cuc,
evident.
În dispozitivul deciziei CAE scrie: „Se casează hotărârea Judecătoriei
Economice de Circumscripţie Chişinău din 13.12.2006 cu restituirea pricinii
spre rejudecare (...) cu anularea înregistrării efectuate de către OCT Chişinău a
imobilului în baza hotărârii din 13.12.2006”. Ce fac, însă, cei de la OCT?! La
3 aprilie 2007, ziua în care a fost eliberat, în sfârşit, dispozitivul CAE, cei de
218
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
la OCT au refuzat să primească actele de la adevăraţii proprietari ai imobilelor
pentru înregistrarea lor. La 5 aprilie, OCT acceptă să primească numai decizia
CAE şi fac o notificare că există o asemenea decizie, fără să treacă imobilele
înapoi pe numele proprietarilor. La 6 aprilie, Judecătoria sect. Râşcani anulează ca fiind ilegală „Interdicţia” impusă pe imobilele de pe bd. Renaşterii
de către procurorul Vladimir Lupu, dar OCT refuză din nou să facă modificările obligatorii în Registrul Bunurilor Imobile. La 11 aprilie, procurorul sect.
Râşcani, Anton Cardaniuc, anulează cea de-a doua „Interdicţie” impusă ilegal
pe imobile, dar OCT ignoră şi acest demers.
La OCT, condus de Grigore Mâra, „dispar” clădiri de milioane...
La 24 aprilie 2007, fiind în criză de „idei”, registratoarea Aliona Guşanu „trăsneşte” un răspuns bun de studiat la catedra de psihiatrie (vezi imaginea nr. 1):
„cererea făcută pe obiect ce nu există”. Adică imobilul de pe bd. Renaşterii
nr. 16 a „dispărut”... Culmea cinismului constă în faptul că, deşi decizia CAE
nu a fost executată, iar clădirea omului s-a „evaporat”, registratoarea Aliona
Guşanu scrie pe decizia CAE din 21 martie următoarele: „Decizia este executată în baza cererii din 13.IV.07” (vezi imaginea nr. 2). E clar, deci, că nu e
vorba de o neglijenţă de serviciu, ci de tanti Caracatiţa, pe care şeful registratoarei, Grigore Mâra, precis că nu o cunoaşte!
Moldova ca un „aukţâon”(vorba preşedintelui): cine dă mai mult?
În mod normal, cititorii se vor întreba cum de „riscă” unii procurori, funcţionari de la OCT şi încalcă legea?! E simplu de tot, aceştia blochează executarea
deciziei CAE din 21 martie 2007 pentru a le permite soţilor Iurie şi Sofia
Andoni şi complicelui lor Ion Lupanciuc, care, prin fals şi uz de fals, au acaparat anterior imobilele de pe bd. Renaşterii, să estorcheze în continuare bani
de la firmele care închiriază spaţii în aceste imobile. Şi asta pentru că OCT nu
eliberează proprietarilor de drept certificatele de proprietar.
„Agroindbank” dă bani cu valiza, fără să reţină niciun impozit!
Iată că am ajuns şi la capitolul REMUNERARE! Reproducem mai jos operaţiunile bancare efectuate de aşa-zisul director al firmei CHRIS Iurie Andoni şi
filiala nr. 1 a băncii „Agroindbank” din Chişinău. Precizăm că aceste sume, ca
plată pentru chirie în imobilele de pe bd. Renaşterii, au fost ridicate ilegal de
Iurie Andoni:
219
Transparency International – Moldova
EXTRAS DIN CONTUL nr. 2251788403/MDL (0000788403)
31-01-07 transfer de 6.776.30 lei
01-02-07 transfer 21. 868.98 lei
01-02-07 transfer 30.000 lei
01-02-07 eliberare numerar 28.000 lei
05-02-07 transfer 14.753.98 lei
05-02-07 eliberare numerar 14.000 lei
07-02-07 eliberare numerar 24.000 lei
07-02-07 transfer 24.574.74 lei
12-02-07 eliberare numerar 9.000 lei
12-02-07 transfer 8.612.28 lei
13-02-07 eliberare numerar 40.000 lei
13-02-07 transfer 41.120.30 lei
14-02-07 transfer 45.924.65 lei
15-02-07 eliberare numerar 45.000 lei
02-03-07 eliberare numerar 500.000 lei
02-03-07 transfer 513.652.04 lei
05-03-07 transfer 24.320 lei
06-03-07 transfer 8.063.89 lei
06-03-07 eliberare numerar 19.500 lei
07-03-07 eliberare numerar 61.000 lei
07-03-07 transfer 21.590.74 lei
07-03-07 transfer 40.870.37 lei
15-03-07 eliberare numerar 8.800 lei
15-03-07 transfer 8.514.66 lei
rulaj total – 772.578.94 lei
Incredibil, dar această bancă eliberează asemenea sume cash şi în timp record,
fără să reţină impozitele obligatorii, inclusiv TVA-ul. Banca a avut grijă să-şi
ia doar comisionul. De legile cărei ţări se conduce oare „Agroindbank”? Ca să
aibă cititorul o idee mai clară despre sumele reale delapidate până în prezent
de gruparea Andoni, înmulţiţi la doi suma de 772.578.94 lei – banii pentru lunile următoare. Lăsăm cititorul să deducă cui şi cât i-a revenit din acest jaf de
proporţii. Noi menţionăm doar că, la 2 ianuarie 2007, CEDO a acceptat spre
examinare cererea Eugeniei Duca contra Moldovei şi toate pagubele de până
acum şi de acum încolo îi vor fi restituite de stat. Şi iarăşi statul, nu făptaşii!
220
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Plenul CSJ se va convoca, în sfârşit, pentru a examina cererea de revizuire a E. Duca
Amintim că acest lanţ de fărădelegi a început după ce, la 27 noiembrie 2006,
Plenul CSJ şi-a anulat propriile hotărâri din anul 2000, prin care îi dădea câştig
de cauză Eugeniei Duca. Plenul CSJ urma să examineze acest „caz” la 23 aprilie, dar la Procuratura Chişinăului s-a „pierdut” scrisoarea Curţii Supreme de
remitere a dosarului civil, probabil, ca să aibă timp Andoni să mai extorcheze
nişte bani pentru obşceak. Dar despre asta vinerea viitoare…
P. S. Aceste articole sunt traduse şi trimise administraţiei Corporaţiei
Provocările Mileniului din SUA
Diana Verbiţchi, Jurnal de Chişinău, 04.05.2007
Caracatiţa MD (IV)
Materiale pentru Corporaţia Provocările Mileniului: dosarele Eugeniei
Duca
Începem cu o veste „caldă” destinată prim-adjunctului Procurorului mun.
Chişinău, Vladimir Lupu, care, la 2 aprilie, a refuzat să iniţieze urmărirea penală pe faptul documentelor falsificate, utilizate de soţii Iurie şi Sofia Andoni
şi de complicele lor Ion Lupanciuc pentru a sustrage o avere de 3 mln. de
dolari – fostul Centru CHRIS din Chişinău. La 8 mai 2007, Judecătoria sect.
Râşcani a anulat Ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale „coordonată” de
Lupu. Instanţa a dispus examinarea obiectivă a probelor depuse de Eugenia
Duca şi Lidia Spătaru din SUA, inclusiv a unui document falsificat al poliţiei,
pe care Lupu s-a făcut că nu-l vede…
La Procuratura mun. Chişinău se întâmplă în genere lucruri stranii de tot.
Deşi infracţiunile semnalate sunt evidente, examinarea plângerilor depuse de
Eugenia Duca şi Lidia Spătaru în luna ianuarie sunt puse la „murat”, iar dosarul penal intentat de Procuratura Generală la 25 decembrie 2006, pe faptul falsificării documentelor folosite de Andoni la Plenul Curţii Supreme de
Justiţie (CSJ) din 27 noiembrie 2006, s-a transformat într-un dosar „turist”,
ba „dispare” pe la secţiile de aşa-numit control, ba „apare”, tergiversându-se
astfel ancheta.
221
Transparency International – Moldova
Brigadă şi obşceak la Procuratura mun. Chişinău? Domnule Procuror General, judecând după documentele publicate până acum în JURNAL, se pare că la Procuratura
mun. Chişinău (care are o filială şi la procuratura alexienco srl) lucrează o brigadă sponsorizată de o altă brigadă. Scopul acestora este comun: de a estorca cât
mai mulţi bani pentru obşceak din imobilele de pe bd. Renaşterii acaparate ilegal
în decembrie 2006 şi restituite proprietarilor de drept prin decizia Curţii de Apel
Economice din 21 martie 2007, care nu a fost executată până în prezent. Dacă R.
Moldova pretinde că este un stat de drept, atunci, subalternii Dvs. nominalizaţi în
articolele noastre şi funcţionarii lui Grigore Mâra de la Oficiul Cadastral Teritorial
Chişinău ar fi fost deja anchetaţi penal pentru sabotarea executării hotărârilor judecătoreşti. Vă semnalăm astăzi încă o ispravă a Procuraturii mun. Chişinău.
O scrisoare pierdută … la Procuratura mun. Chişinău
La 3 aprilie 2007, Preşedintele CSJ cere Procuraturii mun. Chişinău remiterea
„în regim de urgenţă” a dosarului civil Andoni vs. Duca pentru a examina, la
23 aprilie, cererea Eugeniei Duca de revizuire a Plenului CSJ din 27 decembrie 2006 (vezi imaginea nr. 1). Interpelarea CSJ s-a „pierdut”, însă, vorba
ceea, ia-o de unde nu-i, a păpat-o lupu’… La 18 aprilie 2007, Preşedintele CSJ
mai trimite o scrisoare în care se arată: „dosarul civil nu a fost remis în adresa
CSJ până în prezent şi nici nu am fost informaţi unde se află dosarul. Solicităm
în mod repetat şi de urgenţă să fie remis dosarul…”. Ce face Procuratura
Chişinăului!? Trimite dosarul la CSJ chiar pe 23 aprilie, altfel spus, băieţii
nu mănâncă pâinea degeaba, şi-au îndeplinit misiunea: dosarul nu mai putea
fi examinat la data stabilită. Ceea ce înseamnă încă o lună de chilipir pentru
brigadă şi obşceak. Iată aşa, greu se face kapika, dle Procuror General!
“…din ţara asta trebuie de fugit cât mai repede!”
“Dacă şi la Plenul CSJ e posibilă o
asemenea făcătură, atunci din ţara
asta trebuie de fugit cât mai repede!”,
ne-a spus un student la drept, care îşi
dorea să fie judecător şi să facă dreptate oamenilor. De altfel, mai mulţi
cititori ne-ntreabă cine sunt soţii Iurie
şi Sofia Andoni şi cum a fost posibil
ca cei 40 de magistraţi de la Plenul
222
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
CSJ să se lase manipulaţi de aceştia? Cine sunt aceşti tovarăşi specializaţi în
falsificare de acte, vă va spune însăşi Eugenia Duca în interviul pe care-l vom
publica în curând. Noi ne vom referi la scandaloasa hotărâre a Plenului CSJ
din 27 noiembrie 2006, care a declanşat o adevărată harababură juridică păguboasă pentru imaginea statului.
Cum a putut Plenul CSJ să comită o eroare atât de gravă?
Să începem cu un scurt istoric al esenţei „cazului”. La 5 iunie 1998, după ce au
fost concediaţi de la serviciu de Eugenia Duca pentru falsificare de acte, fraude
financiare, furt de acte contabile şi de materiale de construcţie, soţii Andoni au
atacat-o în judecată, pretinzând 51% din cotele-părţi ale firmei CHRIS, fondată
de Eugenia Duca în anul 1996. Cu excepţia Curţii de Apel, toate instanţele i-au
dat câştig de cauză Eugeniei Duca. Litigiul s-a încheiat la 5 iulie 2000 la CSJ,
decizia fiind menţinută şi de Plenul CSJ la 23 octombrie 2000. În această decizie se arată că soţii Andoni nu au avut niciodată cote-părţi la CHRIS, respingându-le pretenţiile. De notat că, în paralel cu litigiul civil, pentru a face presiuni
asupra Eugeniei Duca şi a instanţelor judecătoreşti, gruparea Andoni fabrică la
11 august 1999 un dosar penal pe aceeaşi cauză, învinuind-o pe Eugenia Duca
de sustragerea cotelor-părţi. La 25 noiembrie 2003, după o teroare greu de imaginat, organizată de anchetatorul Vadim Tomuz şi judecătorul Victor Pruteanu,
Plenul CSJ o achită integral pe Eugenia Duca, stabilind că aceasta nu putea să
sustragă cote-părţi de la soţii Andoni din simplul motiv că aceştia nu le-au avut
niciodată! De notat că în perioada 2001-2003, soţii Andoni au făcut două tentative de revizuire a Plenul CSJ din anul 2000, dar cererile le-au fost respinse.
În total, pe cauza Eugeniei Duca, Plenul CSJ s-a pronunţat de şapte ori, respingând pretenţiile soţilor Andoni. R. Moldova este, însă, ţara paradoxurilor.
Judecătorul Svetlana Novac ţine cu ursu?!
După şase ani, timp în care Eugenia Duca şi-a înstrăinat legal proprietatea
şi a părăsit R. Moldova, la 27 noiembrie 2006, Plenul CSJ, fără să aibă vreo
probă, îşi anulează propriile hotărâri şi dă câştig de cauză soţilor afacerişti.
Incredibil, dar judecătorul-raportor Svetlana Novac pune la baza hotărârii o
simplă cerere a soţilor Andoni la CEDO şi asta în condiţiile în care CEDO nu
a pus pe rol „cazul Andoni” şi nu a iniţiat vreo procedură amiabilă cu Guvernul
moldovean! Dovadă este şi răspunsul Ministrului Justiţiei Vitalie Pârlog, din
24 ianuarie, expediat deputatului liberal Vitalia Pavlicenco (vezi imaginea nr.
223
Transparency International – Moldova
2). Între timp, eroarea gravă comisă de Plenul CSJ a fost scoasă în evidenţă nu
numai de Eugenia Duca, ci şi de CEDO, care, la 20 februarie 2007, a respins
cererea soţilor Andoni, ca fiind inadmisibilă. În această situaţie penibilă, ce
credibilitate mai poate avea hotărârea Plenului CSJ din 27 noiembrie, prin care
Eugenia şi Doina Duca au fost expropriate ilegal?!
Procesul din 28 mai 2007 – test de demnitate pentru Plenul CSJ
„Cazul” Eugeniei Duca va fi examinat la 28 mai. La acest proces, Plenul CSJ
urmează să susţină de fapt un test de demnitate şi onoare profesională. Vom
merge şi noi la proces şi vom reveni cu detalii în JURNAL. De asemeni, vom
fi cu ochiul pe dosarele penale „înglodate” la Procuratura mun. Chişinău şi pe
mult aşteptatul raport de expertiză asupra falsurilor utilizate de Andoni pentru
a se căpătui cu averi străine. Urmăriţi în numerele viitoare interviul nostru cu
prima femeie de afaceri din Basarabia postbelică, Eugenia Duca.
P. S. Aceste articole sunt traduse şi trimise administraţiei Corporaţiei
Provocările Mileniului din SUA
Natalia Verbiţchi, Jurnal de Chişinău, 11.05.2007
Corupţie şi injustiţie. Materialele pentru Corporaţia
Provocările Mileniului: dosarele Eugeniei Duca
Vlad Gribincea: „Nu trebuia să existe nicio revizuire”
Publicăm, astăzi, câteva reacţii pe marginea articolelor de investigaţie publicate de JURNAL cu titlul: „Plenul Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) face de ruşine R. Moldova în faţa Consiliului Europei”. Am căutat să obţinem şi opiniile
preşedintelui CSJ, Ion Muruianu, dar acesta se află în concediu, ale judecătorilor Svetlana Novac, Mihai Poalelungi şi Dumitru Visternicean, dar aceştia nu
au fost de găsit. Oricum, le aşteptăm opiniile.
Nicolae Timofti, judecător la CSJ: „Nu comentez”
„Nu comentez. Eu nu răspund la nicio întrebare. E dreptul meu. Nu cunosc
nimic şi nu am dreptul să divulg secretul deliberării.”
Vasile Guţu, şeful secţiei relaţii cu presa din cadrul CSJ: „Selectiv luaţi şi
ciupiţi de pe ici-colo”
224
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
„Nu sunt fapte ceea ce prezentaţi dvs. Sunt nişte trunchieri, nişte fapte, elemente selective. Eu, deşi sunt jurist de profesie, nu m-aş încumeta, ştiind în totalitate cazul, să fac nişte comentarii la ceea ce nu cunosc. Iată dvs. aţi publicat
opinia separată a judecătorului de la CEDO, Giovanni Bonello. Acesta spune:
„cum zice reclamantul”, adică el face referire la reclamanţi. El nu a studiat problema, tocmai de aceea şi Curtea, respectându-se, nu a luat în considerare cererea ce ţine de independenţa justiţiei în R. Moldova. Pentru ca să se încadreze
în intenţiile dvs., selectiv luaţi şi ciupiţi de pe ici-colo, pentru ca să faceţi ceea
ce aveţi dvs. de făcut. Lucrul ăsta mă miră foarte mult şi chiar mă doare. I-aţi
făcut un deserviciu foarte mare domnului judecător Dumitru Visternicean cu
opinia separată după cazul Duca. Dvs., vrând-nevrând, l-aţi contrapus tuturor
celorlalţi judecători. Este normal, legea prevede şi la CEDO, şi la noi, că oricare judecător care are o opinie separată să şi-o expună. Măiestria jurnalistului
este ca să nu afecteze, să critice dur, să spună lucrurilor pe nume, dar să nu
jignească. Este o chestie foarte sensibilă. Referitor la votul Plenului din 2 iulie
2007, când se deliberează, acolo este secret, jurnaliştii acolo n-au participat.
Eu am discutat cu domnul Muruianu. Este adevărat că este un articol, 37 sau
38, potrivit căruia preşedintele şedinţei votează ultimul, pentru a nu influenţa.
Şi el mi-a spus foarte sincer şi onest că nu, el încă i-a prevenit pe judecători
că va vota ultimul. În acea zi, a avut mai multe dosare, inclusiv când cei 32 de
judecători au fost împotrivă, dar domnul Muruianu a făcut opinie separată. Eu
pregătesc în prezent un material serios pe marginea acestei situaţii, pe care îl
vom da publicităţii.”
Vlad Gribincea, jurist ONG „Juriştii pentru drepturile omului”: „Hotărârea motivată este o prostie”
„Cazul este foarte confuz. Aici sunt două elemente. Primul – admiterea cererii
de revizuire a soţilor Andoni. Al doilea este comportamentul judecătorilor la
respingerea cererii de revizuire a doamnei E. Duca. În ceea ce priveşte admiterea cererii de revizuire a soţilor Andoni, mi se pare că judecătorii nu au motivat de ce scrisoarea CEDO de primire a cererii domnilor respectivi reprezintă
circumstanţe noi şi esenţiale pentru judecarea cauzei. Asemenea scrisori sunt
în fiecare dosar adresat CEDO şi ar fi fost logic ca în fiecare dosar această scrisoare să servească drept motiv de revizuire. Ceea ce este inacceptabil. Cât priveşte respingerea cererii de revizuire a doamnei Duca, formal, soluţia dată de
judecători este corectă, deoarece, în opinia mea, doamna Duca nu a prezentat
225
Transparency International – Moldova
probe suficiente şi rezonabile pentru ca dosarul să fie revăzut. Nici prima revizuire nu trebuia să aibă loc. Ceea ce a solicitat doamna Duca a fost, hai să spun
aşa, o carenţă pe marginea unei carenţe, care-i absurdă prin natura ei. Cu alte
cuvinte, nu trebuia să existe nicio revizuire şi asta-i problema. Dacă dosarul
este la Strasbourg, atunci Guvernul R. Moldova riscă să fie condamnat. Plenul
CSJ trebuia să respingă cererea de revizuire, precum asta trebuia făcut şi în
cazul soţilor Andoni. Asta pentru că scrisoarea CEDO prin care cererea soţilor
Andoni se consideră vădit inadmisibilă, nu este suficientă nici pentru admiterea cererii de revizuire a lui Andoni, nici pentru admiterea cererii de revizuire
a doamnei Duca. Ceea ce scrie Plenul CSJ în hotărârea motivată este o prostie.
Ceea ce invocă judecătorii pe fond este absurd.”
Alexandra Can, director SA „Artima”: „E ceva de groază”
„Acest caz depăşeşte orice limite ale gândirii, pentru că eu sunt una dintre
semnatarii scrisorii de eliberare a doamnei Eugenia Duca din 2002. Atunci,
n-o cunoşteam aproape deloc. Am cunoscut-o în sala judecăţii, fiindcă mă duceam ori de câte ori reuşeam ca să văd, totuşi, ce se întâmplă. Aşa ceva nu
cred că s-a mai auzit într-o ţară care se consideră că are legi şi pretinde că le
respectă. E ceva îngrozitor. Despre adversarii doamnei Duca nu se ştie aproape
nimic. Cine sunt, unde au crescut, în ce cercuri vicioase de afaceri sau de sus
au învăţat să facă chiar aşa cum vor ei. Eu mă şi mir că această femeie are atâta
forţă şi mai poate alerga. Atât cât a luptat, totuşi este prima femeie de afaceri
din Moldova încă din 1987, şi cât a dezvoltat afacerea, cam tot atâţia ani umblă
ba prin puşcărie, ba prin judecăţi. E ceva ca într-un film de groază. Nu cred că,
astăzi, o persoană fizică, neprotejată, adică neavând aşa numita krîşă, ar risca
să-şi dezvolte de una singură afaceri în R. Moldova. Toată lumea pretinde să
aibă investitori din străinătate, cel puţin, crezând că astfel dă afacerii un statut
internaţional şi se poate apăra un pic mai bine decât fără acest statut. Nu e
vorba numai de Eugenia Ducă. Sunt o sumedenie de oameni în situaţia ei. Eu
am fost chiar martor la adresarea unei femei aflată în puşcărie care a spus că la
Bălţi i-au luat businessul persoane din conducerea oraşului. Aşa ceva nu trebuie să existe. E o ruşine, în primul rând, pentru conducerea ţării, deşi pretinde
că justiţia este separată de putere.”
Eugen Doga, compozitor: „Nu-mi vine să cred”
„Eu sunt muzician şi le trec pe toate prin minte ca un cunoscător al regulilor/
legilor muzicale. În muzică există un portativ, un purtător al notelor, o cheie
226
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
după care se înscriu aceste note, bare, care sistematizează mersul melodic al
compoziţiei, urcuşuri ori coborâşuri melodice. Mai sunt şi diferite nuanţe de
intensitate sonoră.
Cred că şi celelalte domenii se bazează pe principii şi reguli clare, dar se vede
că nu şi la noi. Luând cunoştinţă din presă de (ne)cazul Eugeniei Duca, nu-mi
vine să cred că acesta durează de aproape zece ani. Şi acest act se comite într-o
societate cu pretenţii europene, dar care, în realitate, preferă să asculte un pian
fals acordat, ce strică urechea şi otrăveşte sufletele. Procesul încheiat la Plenul
CSJ încă la 23 octombrie 2000 este anulat peste şase ani de acelaşi Plen CSJ!
Eu stau pe gânduri, ca nu cumva, peste 70 de ani ai mei, cuiva să-i treacă prin
în cap, ori prin buzunar, o idee „genială” de a-mi anula actul meu de naştere
ori dreptul de autor asupra creaţiei mele, pe motiv că au apărut pretendenţi la
proprietatea mea intelectuală. Mă gândesc, totodată, şi la potenţialii investitori
în R. Moldova. Vor avea ei încredere că ceea ce este scris azi pe hârtie va rămâne valabil şi mâine?!
O cunosc de mai mulţi ani pe doamna Eugenia Duca, care e cu trup şi suflet
pentru nevoile neamului, cum ar spune Eminescu, cunosc şi activitatea ei chiar
în anii cei nefavorabili pentru idei libere şi riscante: organizarea de către o femeie a primei firme private în RSSM, contribuţia la readucerea grafiei latine,
la computerizarea Moldovei, la fondarea Armatei Naţionale. Este oare aceasta
crimă? Îmi vine să repet vorba lui Ceaţki din „Gore ot uma”: „Dar cine sunt
judecătorii?”.
Cred că pianul nostru, care se cheamă R. Moldova, poate să cânte cel mai
frumos în lume, dar pentru aceasta ne trebuie o cheiţă dură pentru a-l acorda
conform legilor fireşti ale armoniei. În cazul nostru, conform legilor de bază
ale R. Moldova. Pentru toţi şi pentru totdeauna.”
Aşa cum am mai scris, JURNAL aşteaptă replica preşedintelui CSJ, Ion
Muruianu, cu date, cu citate concrete, care ar justifica învinuirea colegului
Vasile Guţu că am „trunchiat, ciupit faptele”.
Raisa Lozinschi, Jurnal de Chişinău, 17.08.2007
227
Transparency International – Moldova
Alexandru Tănase:„Dosarul Eugeniei Duca va completa
lista aşa-numitelor „dosare negre” ale justiţiei
moldoveneşti...”
– Domnule Alexandru Tănase, JURNAL a obţinut exclusivitatea de a investiga cazul extraordinar al femeii de afaceri Eugenia Duca. Ca avocat, cum aţi
defini starea justiţiei de la noi, în general, şi „cazul Duca”, în particular?
„Cazul Duca” este o mostră elocventă a modului în care se efectuează justiţia
în această ţară. Despre deficienţele justiţiei moldoveneşti au fost publicate zeci
de studii şi rapoarte. Ar fi bine ca judecătorii să înţeleagă că oamenii nu merg
în instanţă doar pentru a câştiga un proces, ci merg pentru a li se face dreptate.
Aceasta trebuie să fie senzaţia pe care o are un om după un proces de judecată,
chiar şi în cazul în care pierde un dosar. La noi, însă, nu ai această senzaţie nici
chiar atunci când câştigi procesul.
– Ce părere aveţi despre opinia separată scrisă de judecătorul Dumitru
Visternicean pe marginea hotărârii Plenului CSJ din 2 iulie 2007?
Judecătorul Dumitru Visternicean a manifestat principialitate în mai multe cazuri „sensibile”, întocmind opinii separate mult mai clar argumentate şi mai
coerente decât deciziile de bază. În asemenea cazuri, formularea unor opinii
separate reprezintă un act de demnitate profesională şi personală a unui judecător. Este şi o probă de profesionalism, care merită toată admiraţia. Adiţional,
scrierea unei opinii separate bine motivate îi asigură dlui judecător Visternicean
o anumită imunitate într-o eventuală condamnare la CEDO.
– Aţi declarat anterior pentru JURNAL că Plenul CSJ trebuie să accepte cererea de revizuire a Eugeniei Duca şi să repare în plan naţional greşeala comisă faţă de ea anul trecut, mai cu seamă că, între timp, apăruse un înscris
nou – decizia CEDO de inadmisibilitate a cererii soţilor Andoni. În ciuda
acestui argument, Plenul a respins, la 2 iulie 2007, cererea de revizuire a
Eugeniei Duca. Cum calificaţi acest gest de sabotare a deciziei CEDO?
Din păcate, Curtea Supremă a ratat această posibilitate. Consider că Plenul nu
a avut neapărat intenţia de a sabota decizia CEDO. Presupun că au existat alte
raţiuni pentru a nu revizui hotărârea la care vă referiţi. Nu trebuie exclusă nici
versiunea că judecătorii nu au dorit să recunoască eroarea pe care au comis-o
în 27 noiembrie 2006, când au acceptat revizuirea soţilor Andoni. Şi din acest
228
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
motiv, au insistat pe corectitudinea acelei hotărâri, respingând cu orice preţ
argumentele şi probele dnei Eugenia Duca şi ale familiei sale.
– JURNAL a trimis o solicitare la CEDO şi a primit un răspuns clar că
cererea soţilor Andoni a fost respinsă ca fiind vădit neîntemeiată (vedeţi
imaginea alăturată). Cu toate acestea, soţii Andoni au recurs la minciuni,
spunând în instanţă că cererea lor nu a fost respinsă, ci scoasă de pe rol la
solicitarea lor. Cum calificaţi acest truc murdar?
Părţile participante la procesele civile trebuie să facă uz de drepturile procesuale cu bună credinţă. În caz contrar, instanţa este obligată să ţină cont de modul
cum fac părţile uz de drepturile lor procesuale.
– Mai există vreo posibilitate ca Plenul CSJ să repare în plan naţional erorile comise faţă de familia Duca, aşa încât R. Moldova să scape cu obrazul
curat şi fără prea mari cheltuieli?
La această etapă, lucrurile sunt mult prea complicate. Constatăm că Plenul
CSJ s-a plasat într-o situaţie complicată din momentul în care a admis cererea
de revizuire a soţilor Andoni, pentru a preveni, după cum a pretins Plenul, o
condamnare la CEDO. În scurt timp, s-a confirmat faptul că dosarul soţilor
Andoni la CEDO nu avea sorţi de izbândă şi, precum era de prevăzut, respingerea cererii lor de revizuire nu ar fi antrenat nicio condamnare la CEDO.
Aici toată povestea trebuia să se încheie. Din moment ce lucrurile au urmat
alt scenariu, hotărârile Plenului CSJ riscă să devină obiectul unor condamnări
la CEDO.
– JURNAL a publicat stenograma şedinţei Plenului CSJ din 2 iulie 2007,
de asemenea, unele detalii din culisele deliberării, care demonstrau clar
comportamentul iresponsabil al unor judecători, cum ar fi afirmaţiile gen:
„decât să avem două dosare la CEDO, mai bine numai unul!”. Ce credeţi
despre aceste lucruri?
Cel mai bine ar fi fost să nu fie niciun dosar la CEDO pe acest subiect. În altă
ordine de idei, este pentru prima dată când în presă noastră apar detalii privind
conţinutul deliberărilor. Secretul deliberării este instituit prin lege pentru a asigura independenţa judecătorilor la adoptarea deciziilor. În calitate de cetăţeni
ai acestei ţări, avem tot dreptul să comentăm şi să criticăm hotărârile judecătoreşti, dar nu acelaşi lucru poate fi spus şi în privinţa deliberărilor judecătorilor.
Cred că secretul deliberării trebuie respectat, indiferent de conţinutul acestuia.
229
Transparency International – Moldova
– Sunteţi avocatul Eugeniei Duca şi al fiicei ei, Doina Duca, la CEDO. Este
adevărat că hotărârile Plenului CSJ au şocat judecătorii de acolo şi acum se
discută posibilitatea de examinare a acestui caz în regim de urgenţă?
Cauza Duca v. Moldova este într-adevăr înregistrată la CEDO. Am solicitat
comunicarea acesteia în ordine de urgenţă şi examinarea prioritară a acesteia.
Cu regret, hotărârile Plenului CSJ în cauza Duca nu sunt primele şi nici ultimele, care i-au uimit sau îi vor uimi pe judecătorii europeni.
– Cu ce se va încheia acest scandalos dosar la CEDO?
Consider că dosarul Eugeniei Duca va completa lista aşa-numitelor „dosare negre” ale justiţiei moldoveneşti, alături de „Oferta Plus SRL”, „Unistar
Ventures”, „Hotelul Dacia”, „Megadat.com”, „Bimer SA” etc. Aceste dosare
denotă nu doar starea de lucruri în justiţie, ci şi adevărata faţă a guvernării
de la Chişinău, a timpurilor pe care le trăim. „Cazul Duca” arată care este
atitudinea puterii faţă de oamenii de afaceri şi proprietatea privată în general.
Abuzurile frecvente în raport cu mediul de afaceri determină mulţi investitori
străini să se gândească dacă merită în general de făcut afaceri în R. Moldova!
– Am publicat nu demult opinia separată a judecătorului G. Bonello la CEDO
pe marginea dosarului Flux v. Moldova. Am reţinut că Bonello are o părere
proastă despre justiţia din R. Moldova, aflată sub controlul comuniştilor, dar
şi despre însuşi preşedintele CSJ, Ion Muruianu, care, fără să fie o autoritate
morală printre judecători, a avansat suspect de rapid în funcţia de şef. Ce
impresie v-a lăsat opinia separată a judecătorului Bonello din Malta?
Judecătorii din R. Moldova, de altfel ca şi judecătorii din alte ţări, nu sunt mari
amatori de critică. Unii reacţionează mai dureros, alţii nu reacţionează nicicum. Comentariile judecătorului G. Bonello au fost, însă, primite cu o mare
reticenţă de către corpul de magistraţi, deoarece critica a venit de la un alt
judecător, unul european, care nu şi-ar permite să facă declaraţii goale sau să
publice orice opinii, dacă acestea nu ar fi extrem de documentate.
Judecătorul G. Bonello nu a spus nimic nou, el doar a ridicat o serie de întrebări dureroase privind independenţa sau chiar existenţa justiţiei în R. Moldova,
bazându-se pe o serie de rapoarte internaţionale relevante. Adiţional, opinia
separată a judecătorului G. Bonello este bazată pe analiza mai multor dosare
moldoveneşti la Curte, care i-au permis formularea acestor concluzii. După
2001, noi punem întrebări similare celor formulate de G. Bonello, numai că
230
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
nimeni nu le ia în seamă. Nu înţeleg de ce Consiliul Superior al Magistraturii
a reacţionat atât de violent împotriva acestei opinii separate, din moment ce G.
Bonello n-a spus nimic mai mult decât cunoşteau deja toţi membrii Consiliul
Superior al Magistraturii.
– Vă mulţumim!
Raisa Lozinschi, Jurnal de Chişinău, 24.08.2007
„Săracii” candidaţi!
În conformitate cu art.44 alin.(1) lit. e) din Codul Electoral al RM, toţi doritorii de a concura pentru o funcţie de ales local sunt obligaţi să-şi declare,
pe propria răspundere, veniturile şi proprietăţile obţinute (deţinute) în ultimii
doi ani.
Am fost curioşi să vedem cât de avuţi s-au declarat cei 19 candidaţi la funcţia
de primar al capitalei. Lecturând declaraţiile pe venit, am constatat că o bună
parte dintre ei sunt, dacă nu chiar lipiţi pământului, apoi destul de sărăcuţi. Cel
puţin aşa reiese din ceea ce au declarat oficial.
Cel mai bogat (milionar în lei) pare a fi candidatul PD, Vladimir Filat. Acesta a
declarat că a obţinut în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2006 venituri
salariale în valoare de 164 130 lei, o moştenire de 334 mii lei, precum şi 500
mii lei de la vinderea unui imobil. Totodată, Filat deţine o societate pe acţiuni
în România, cu un preţ nominal de 5,7 mln. lei, o casă de locuit cu suprafaţa
de 376,3 metri pătraţi şi patru autoturisme.
La polul opus, adică în fruntea „săracilor”, se situează candidatul PPCD,
Alexandru Corduneanu. Dacă e să credem declaraţiei pe care a depus-o,
Corduneanu s-a descurcat în ultimii doi ani cu doar 18 130 lei (cam 755
lei pe lună), obţinuţi din „alte venituri”, pentru că la rubrica „venituri la
locul de muncă de bază” candidatul PPCD nu a indicat nimic. De asemenea,
Corduneanu, conform declaraţiei, nu are casă, apartament, maşină sau alte
bunuri mobiliare şi imobiliare. Are doar un SRL, de 2600 lei, dar care nu i-a
adus venituri.
Candidatul partidului de guvernământ, Veaceslav Iordan, a declarat că a avut
în ultimii doi ani venituri salariale în valoare de 155 mii lei şi că deţine în
proprietate un apartament cu trei odăi şi un automobil. Iordan susţine că nu
231
Transparency International – Moldova
are depuneri bancare sau moşteniri şi nu deţine cote-părţi în capitalul agenţilor
economici.
Printre candidaţii cu averi modeste se numără Zinovia Zorina (PC) – 50 335
(venituri la locul de muncă); Corneliu Ciurea (PSL) – peste 39 mii (venituri salariale), un lot de pământ de şase ari la Cojuşna; Dorin Chirtoacă (PL) – 45 733
lei (venituri salariale), 18 915 lei (darea în arendă a proprietăţii), o jumătate
de casă în Coloniţa şi un automobil; Valentina Ţapiş (PLD) – 31 mii (venituri
salariale), un apartament (nu e specificat de care).
Venituri şi averi de nivel mediu au declarat Eduard Muşuc (PSDM) – 37 687
lei (venituri salariale), un apartament cu trei odăi, două automobile; Ludmila
Bolboceanu (PE) – circa 95 mii lei (venituri salariale), o casă şi un garaj;
Valentin Krîlov (BEPRR) – 112 mii (venituri salariale), 5645 lei (depuneri
bancare), un apartament cu trei odăi, un lot de pământ de şase ari şi acţiuni
de 900 de lei la o întreprindere; Mihail Petrache (UC) – 28 659 lei (venituri
salariale), un apartament cu patru odăi, două automobile şi 238 de acţiuni la un
fond de investiţii; Petru Bodarev (candidat independent) – 55 470 lei (venituri
salariale), proprietar a 50% dintr-o întreprindere comercială moldo-română
(nu este specificat cât de mare şi de profitabilă e aceasta), Svetlana Mâsliţchi
(PPR) – 45 mii lei (venituri salariale), două apartamente, un garaj, o maşină,
950 acţiuni la o bancă şi 300 acţiuni la o societate pe acţiuni.
Relativ mai bine o duc ceilalţi candidaţi, care au declarat: Dumitru Braghiş
(PDS) – 246 mii lei (venituri salariale), 12 689 lei (acţiuni la un fond de investiţii), două loturi de pământ a câte şase ari, o vilă, un garaj, trei autoturisme;
Mihai Roşcovanu (candidat independent) – 232 mii lei (venituri salariale),
32 765 lei (darea în arendă a proprietăţii), apartament cu trei odăi, garaj, automobil, cote-părţi în patru întreprinderi; Vitalia Pavlicenco (PNL) – circa 160
mii lei (venituri salariale), apartament cu trei odăi, o casă de vacanţă, 30 de ari
într-un sat, un automobil, acţiuni la câteva întreprinderi, în valoare totală de
1090 de lei; Leonid Bujor (AMN) – 159 mii lei (venituri salariale), un apartament cu trei odăi, un lot de pământ de şase ari; Ilie Bujeniţa (PEAV) – 127 mii
lei (venituri salariale), două apartamente, două garaje, un automobil, cote-părţi
în două firme; Ion Mereuţă (PUM) – circa 120 mii lei (venituri salariale), o
casă, o casă de vacanţă, 3,54 ha de teren agricol, un autoturism.
Alina Ţurcanu, TIMPUL, 09.05.2007
232
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
«Ochelarii electorali» fac dureri de cap
În ultimele 6 luni câteva sute de mii de ochelari au fost cumpăraţi din China pe
bani publici şi sunt repartizaţi pe gratis pensionarilor din Moldova. Oamenii
sunt consultaţi în doar câteva secunde, după care li se pun ochelarii pe ochi
şi sunt trimişi acasă, indiferent dacă li se potrivesc sau nu. Deşi operaţia
«Ochelarii» din R.Moldova pare a fi o copie a acţiunilor electorale cu ochelari
pe gratis care au avut loc în Ucraina şi Armenia, autorităţile zic că e o acţiune
unică în lume.
Începând cu luna decembrie 2007 bătrânii din mai multe sate din R. Moldova
au primit ochelari pe gratis sau «la preţ redus» din partea autorităţilor. Deşi,
iniţial, Guvernul declarase că vor fi distribuite pe gratis câteva zeci de mii de
ochelari, în luna martie 2007 s-a constatat că e nevoie de circa 400 000 de perechi de ochelari optici, care urmează să fie repartizaţi până în luna iunie. Deşi
firma distribuitoare nu vorbeşte nimic despre alegeri, mai multă lume leagă
graba distribuirii ochelarilor cu publicitatea electorală.
«Ne-au chemat la spital… Lumea a dat năvală. Nici pe timpul foametei nu am
văzut aşa nebunie. s-au rupt şi uşile! Acolo, cică, ne-au făcut un control medical.
Da vai de controlul cela. Ne puneau pe ochi o pereche de ochelari şi ne întrebau
dacă vedem cu ei sau nu. Aşa am măsurat vreo câteva perechi de ochelari, doar
că tot nu i–am nimerit pe cei de care am nevoie. Când îi pun pe ochi, mă doare
capul de la ei. Mă ameţeşte. Vă daţi seama ce ochelari buni ne-au dat! I–am pus
în dulap, poate îi voi da cuiva de pomană, aşa cum mi i–au dat şi mie», a declarat
pentru Ziarul de Gardă Serghei Grigoriţa din Costeşti, Ialoveni, dascăl la biserica din sat. Alţi bătrâni din localitate au confirmat acelaşi lucru – că examenul
medical a fost formal şi că ochelarii au fost aleşi la «ochi».
În oraşul Ialoveni au avut loc situaţii şi mai neplăcute. O femeie invalidă a trebuit să plătească 55 de lei pentru ochelarii «donaţi» de Guvern. Purtând «ochelarii noi», femeia a scris la executiv, solicitând sa i se tălmăcească hotărârea de
Guvern privind asigurarea gratuită a pensionarilor şi invalizilor din republică
cu ochelari optici. Guvernul i–a răspuns că ar fi avut dreptul la ochelari pe
gratis, dar banii erau plătiţi deja, iar femeia, invalidă fiind, nu a mai dorit să
intre în conflict cu autorităţile medicale locale – având probleme cronice de
sănătate, s-a temut de subiectivismul medicilor. Tot din acelaşi motiv nu îi
divulgam numele.
233
Transparency International – Moldova
Consultaţia oculistului în 45 de secunde
La Centrul de Sănătate din Costeşti ni s-a spus că oculiştii au venit de la
Chişinău, de aceea medicii din sat nu poartă răspundere pentru eventualele
gafe. «Au venit 4 oculişti în prima zi, ei au făcut examinarea oamenilor şi au
repartizat ochelarii pentru 1050 persoane. Prima zi au repartizat 760 de perechi, a doua zi – restul. La vreo 30 nu le-au potrivit ochelarii şi le–au trimis
a doua zi», a declarat pentru noi Gheorghe Negru, seful Centrului de Sănătate
din acest sat.
Am consultat mai mulţi oculişti de la policlinicile din Chişinău, întrebând câţi
pacienţi pot fi consultaţi pe zi în vederea stabilirii nivelului de văz şi a tipului
de ochelari necesari. Toţi au declarat că au nevoie de cel puţin 15 minute pentru a examina un pacient, deci cel mult 4 pacienţi pe oră sau 32 pe zi. În cazul
oamenilor de la Costeşti, se pare că o consultaţie a durat 45 de secunde, dacă
împărţim 760 de pacienţi la 4 oculişti şi la 8 ore de muncă.
Am încercat să aflăm detalii despre programul guvernamental de asigurare
cu ochelari. Acesta a fost lansat prin Hotărâre de Guvern la sfârşitul lunii mai
2006, pentru «asigurarea gratuită a pensionarilor şi invalizilor cu deficienţe de
văz din republică cu ochelari, pentru anii 2006-2007». În baza acestei hotărâri,
Ministerul Finanţelor, conform calculelor prezentate de Ministerul Sănătăţii
şi Protecţiei Sociale, a eliberat mijloace financiare necesare pentru realizarea
proiectului.
Deşi am încercat să aflam cât a costat aceasta operaţiune, cifrele au fost dosite
cu migală de către toţi participanţii la acest proiect finanţat din bani publici.
Banii publici ascunşi de văzul publicului
Amintim că banii pentru procurarea ochelarilor urmau să fie distribuiţi unei
firme private, selectate în baza unui concurs de a cărui organizare a fost responsabil Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. Deşi am solicitat câteva
zile în sir biroul de presă al Ministerului Sănătăţii, să ne spună câţi bani au fost
transferaţi din bugetul de stat pentru procurarea ochelarilor, nu am primit nici
un răspuns.
Concursurile pentru procurarea de bunuri din mijloace publice sunt de asemenea publice şi sunt organizate de către Agenţia pentru rezerve materiale, achiziţii publice şi ajutoare umanitare. În baza Legii achiziţiilor publice, care a fost
234
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
modificată de Parlament în iulie 2004, această agenţie emite o publicaţie oficială «Buletinul Achiziţiilor Publice» … «şi elaborează şi menţine în Internet
un website». Buchea legii se pare că e respectată de forma de către Agenţie,
deoarece pagina web este întreţinută în permanentă, dar nu oferă nici un fel de
date despre ceea ce e mai important – rezultatele licitaţiilor şi volumul banilor
publici alocaţi unui sau altui câştigător. Deci, pe acest site, menţinut de o organizaţie publică pe banii publici, nu putem afla cine şi ce tender a câştigat şi
câţi bani publici va consuma. Vice-directorul Agenţiei, Teodor Potîrniche, nea declarat deschis că pe pagina web nu pot fi găsite rezultatele concursurilor şi
a închis linia telefonică supărat.
SIS implicat în asigurarea bătrânilor cu ochelari
Potrivit Planului de acţiuni, elaborat de Guvern, cu privire la asigurarea pensionarilor şi invalizilor cu ochelari, pentru «evaluarea situaţiei, stabilirea necesităţilor, elaborarea listelor potenţialilor beneficiari, cu prezentarea calculelor privind argumentarea costului asigurării gratuite cu ochelari a categoriilor
nominalizate», au fost numite Ministerul Sănătăţii, MAI, Ministerul Apărării,
SIS, dar costurile nu figurează în nici unul dintre documentele date publicităţii
de către aceste patru ministere.
«Eu pot să vă spun doar cât mi-a plătit Bugetul pentru o pereche de ochelari –
41 de lei şi 75 de bani. Şi acest preţ include fabricarea ochelarilor, transportarea lor, consultaţiile medicale», ne-a declarat Nicolae Bologan, şeful firmei
«Bologan Ana», câştigătoarea tenderului, care urma să asigure cu ochelari oamenii cu deficienţe de văz. «La tender au participat mulţi doritori de a pune
mâna pe banii statului, dar am câştigat noi, deşi acum nu suntem bucuroşi de
acest proiect. Pentru că oamenii noştri sunt nemultumiţi, le dai ochelari pe
gratis, iar ei vor mai mult şi mai mult. Ştiţi cum e, oamenii au Volkswagen, dar
vor Mercedes», a mai adăugat Nicolae Bologan.
Întrebat dacă a avut plângeri din partea cetăţenilor, directorul firmei «Bologan
Ana» a declarat că i–au fost remise de la Guvern trei plângeri şi în unul dintre
cazuri a fost vinovat medicul oculist, dar şi pacientul, indirect. «Ştiţi, la oamenii
în etate tensiunea saltă. Când stă pe scaun şi măsoară ochelarii, are o tensiune,
iar când se scoală şi pleacă – alta, deci are nevoie deja de alţi ochelari.» În final,
Nicolae Bologan a declarat că, din cei circa 400.000 de oameni care au primit
ochelari, vreo 200 de mii ar fi total mulţumiţi, «dar lumânare n-au să pună».
235
Transparency International – Moldova
Menţionăm totuşi că, deşi acest proiect a fost pregătit din timp, urmând ca
până în iulie 2006 Ministerul Sănătăţii, MAI, Ministerul Apărării şi SIS să
elaboreze listele potenţialilor beneficiari, numărul pensionarilor şi invalizilor
care necesită ochelari variază de la un raport guvernamental la altul, crescând
în proporţie astronomică.
Din cifrele vehiculate de Nicolae Bologan, deducem prin calcule simple că
statul ar fi transferat în contul acestei firme circa 17 milioane de lei, dacă pornim de la faptul că sunt 400.000 de ochelari la preţ de circa 42 de lei.
Cât mai mulţi ochelari şi cât mai rapid
La 26 decembrie 2006, în cadrul şedinţei Guvernului, viceministrul Protecţiei
Sociale, Boris Golovin, a relatat că «Programul de asigurare gratuită a pensionarilor şi invalizilor cu ochelari a demarat conform graficului», precizând că
«până la acel moment au fost repartizaţi circa 29 mii de ochelari în raioanele
Briceni, Edineţ, Floreşti, Ocniţa, Călăraşi, Căuşeni, Căinari, Orhei, Taraclia,
UTA Gagauzia». Biroul de presă al Guvernului mai informa că încă circa 30
mii de ochelari vor fi repartizaţi pensionarilor pe parcursul lunii ianuarie 2007.
«În total, în cadrul Programului, până în luna mai 2007, vor beneficia de ochelari circa 90 mii de pensionari şi invalizi», se spunea în decembrie 2006. Acum,
în mai, cu o lună înainte de alegerile locale, firma care repartizează ochelari
ne-a declarat că a oferit deja aproape 400.000 de perechi de ochelari. Reiese
că în ultimele luni s-ar fi repartizat în medie câte 100 000 de ochelari, sau câte
3000 pe zi. Totodată, premierul Tarlev a declarat
în repetate rânduri că repartizarea ochelarilor trebuie să se desfăşoare cât mai rapid, subliniind că
«nu este admisibilă nici o tărăgănare în asigurarea pensionarilor şi invalizilor cu ochelari».
Iată de ce, într-o nota informativă remisă de
Ministerul Sănătăţii către Guvern în luna martie
2007, se spune deja că au fost repartizaţi circa
200.000 de ochelari din totalul de 400.000 necesari. «Mulţi oameni nu ştiau că au nevoie de
ochelari, dar pe urma au înţeles că nu vad bine»,
ne-a explicat directorul Nicolae Bologan. El a
mai explicat că o parte din ochelari sunt procuraţi
236
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
în China, iar o parte din lentile – în Italia. Într–adevăr, firma «Bologan Ana» sa înregistrat în luna august pe site–ul «www.made–in–china.com», solicitând
producătorii de produse optice să i se facă oferte. «Scopul nostru primordial e
să colectam cantităţi mari de lentile şi piese pentru ochelari pentru magazine
mici de produse optice» – acesta este interesul afişat de firma moldovenească
pe site-urile chinezeşti.
Ochelarii din China, ca monedă de cumpărare a votului
Unii importatori de produse chinezeşti în R. Moldova ne-au declarat că stocurile de ochelari pot fi procurate de acolo la un preţ mai mic de un dolar pe
bucată, şi că în mai multe unităţi comerciale din Moldova ochelarii chinezeşti
se vând la doar 25 de lei. Nicolae Bologan ne-a spus că, de fapt, ochelarii
chinezeşti care se vând ieftin la Chişinău sunt rebutaţi, de aceea a şi contactat
poliţia ca să fie verificate unităţile care oferă astfel de ochelari. În încheiere,
Bologan ne-a spus că acest proiect de asigurare a pensionarilor cu ochelari este
«o acţiune unică care se petrece pentru prima dată în lume».
Menţionăm că Operaţia «Ochelari pe gratis» s-a produs deja cu scandal în
Ucraina şi Armenia. La 30 aprilie 2007, un scandal politic de proporţii a izbucnit
în mass-media de la Erevan. Presa a semnalat că «la sectorul de votare nr. 3 reprezentanţii preşedintelui armean repartizau ochelari pe gratis, cumpărând votul
alegătorilor». Acest fapt este relatat şi de Centrul pentru Jurnalism Extremal,
într-un buletin informativ în care se arată abuzurile la care au fost supuse mijloacele de informare în masă ce au semnalat aceste fapte în Armenia.
În Ucraina, loturile de ochelari chinezeşti au fost distribuite alegătorilor în
campaniile electorale din 2003 şi 2004. Potrivit presei ucrainene, în statul vecin au avut loc doua operaţiuni: «ziv» si «zip veterana». Bătrânii din Ucraina
s-au plâns de aceleaşi probleme ca şi cei din Moldova – ochelarii pe degeaba
le–au fost repartizaţi degeaba, căci le provoacă incomodităţi şi dureri de cap.
Alina Radu, Ziarul de gardă, 17.05.07
Jefuirea bugetarilor în contul firmei «Vostok»
Serviciul Naţional de Locuinţă, autoritate de stat din R.Moldova, a semnat
un contract de construcţie a locuinţelor prin metoda de ipotecare cu o firmă
necunoscută, fără sediu şi fără telefon. Mii de angajaţi bugetari au încheiat
237
Transparency International – Moldova
contracte cu această firmă anonimă, transferând pe contul ei, în doar trei zile,
mai multe milioane de euro, bani împrumutaţi de pe la rude care muncesc la
negru în străinătate. Contractele nu prevăd returnarea banilor şi acum oamenii, disperaţi din cauza datoriilor, încearcă să se asigure de eventualitatea unei
fraude. Experţii consideră că chiar lotul de pământ pentru această casă a fost
obţinut ilegal.
Zilele trecute, Serviciul Naţional de Locuinţă (SNL) a fost luat cu asalt. Sute
de învăţători, medici şi alţi angajaţi bugetari, înscrişi la rând pentru a primi o
locuinţă, au fost invitaţi în regim de urgenţă să investească în viitoarele lor
apartamente. Pe holul strâmt al etajului, unde e situat SNL, s-a făcut o îmbulzeală mare. Atracţia coridorului era un panou pe care erau amplasate proiectele unor clădiri elegante. Mai jos, doar în limba rusă, textul unui contract,
în baza căruia bugetarii urmau să plătească banii unei firme necunoscute cu
numele “GIFI Vostok”. Dar, înnebuniţi de înghesuiala din micile apartamente
în care stau acum, cu copii, nepoţi, socri la un loc, oamenii cu nevoi de case
se uitau tot mai puţin la contractul în limba rusă şi tot mai mult la planul casei
noi şi spaţioase. Se facuse şi un agiotaj acolo, în îmbulzeală lumea a început
sa ocupe rând la semnat contracte, ca să reusească primii. Abia după ce au
încheiat aceste contracte oamenii au început sa le examineze detaliat. Unii nu
l-au semnat înca, căci ar vrea sa îl modifice cumva, dar nu e posibil. Solicitaţi
de Ziarul de Gardă, mai mulţi cetăţeni şi–au exprimat nedumerirea sau nemulţumirea în legătură cu conţinutul acestui document, dar toţi ne-au rugat să le
protejăm identitatea. “Ştiţi, am plătit banii deja şi în contract e scris că dacă
ceva nu le place, îl reziliază, dar nu e scris dacă ne returnează banii. Iată de
ce nu vrem să ne indicaţi numele, că e o firma din Rusia sau din alta parte şi
dacă se supără şi pleacă cu banii?”, ne-a spus în şoaptă una dintre femeile care
aştepta la uşa juriştilor de la SNL.
Banii pe contul unei firme cu adresa falsă
Vasile Cojocaru este unul dintre cei care încă nu a semnat contractul, dar lupta
de câteva săptămâni să convingă conducerea SNL să îl modifice, deşi nu a
reuşit nimic. “Contractul e plin de incoerenţe. L-am analizat împreună cu nişte
prieteni jurişti. Am găsit o mulţime de greşeli juridice, care ne defavorizează
pe noi, cei care plătim banii să ni se construiască case. În primul rând, banii
trebuie să îi transferăm pe contul unei firme absolut necunoscute, fără număr
de telefon, cu adresa falsă, plus la toate e o firmă străină, care ar putea sa dispa238
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
ră. Şi colac peste pupăză, trebuie să plătim sumele în zile numărate: 30 la sută
din valoarea apartamentului în 3 zile! Apoi 20 la sută în 27 de zile. Deci într–o
luna – 50 la sută! Ce bugetar poate sa achite o aşa sumă într-o luna? Apoi încă
10 la sută în luna următoare. Oare asta se numeşte ipotecă? Dar sa vedeţi, care
e şiretlicul. După ce împrumuţi de unde ştii şi plăteşti aceste mii de euro într–o
lună şi dacă nu poţi plăti rata următoare, contractul spune că “ar putea fi reziliat timp de 10 zile, dacă nu ţi–ai onorat obligaţiile”, dar în document nu scrie
cum vor fi returnaţi banii investiţi deja”, ne-a declarat Vasile Cojocaru.
Am încercat să discutăm cu conducerea SNL pentru a afla mai multe detalii. În
anticameră am fost informaţi că directorul Lev Andreevici Manzatu nu este, de
aceea nu poate vorbi cu noi. Am cerut numărul unui adjunct şi ni s-a dat telefonul vicedirectorului, Vladimir Bolgari. Pe parcursul zilei de ieri la numărul
acestui funcţionar de stat 24–22–23 o voce feminină de robot ne-a tot răspuns
în limba rusă “Zdrastvuite. V nastoiascee vremea mi ne mojem vam otvetiti”.
Într–un final, vicedirectorul a spus că nu ne poate declara nimic, căci trebuie
sa vorbim în primul rând cu secretara şi cu directorul. Surprinzător că atunci
când am format numărul de telefon al juriştilor, ni s-a spus că SNL are o singură juristă, dar e la şef, astfel ni s-a confirmat ca şeful este, deşi în anticameră
ni s-a spus că nu va fi. Am încercat să obţinem orice altă informaţie despre
această instituţie de stat, menită să îndeplinească, în baza Hotărârii de Guvern
nr. 639 din 27.05.03, Planul Naţional de asigurare cu locuinţe a populaţiei R.
Moldova. Nu există nici o referinţă la SNL nici pe internet şi nici pe site–ul
Guvernului – www.gov.md cu privire la activitatea şi menirea acestui serviciu.
SNL pare să fie o mare ecuaţie anonimă în societatea informaţională–model
construită în Moldova.
Plătiţi 50 la sută imediat, căci credit nu se ştie dacă veţi primi
În acest context am încercat să aflăm mai multe despre firma “GIFI Vostok”, cea
care acumulează în aceste săptamâni pe contul său de la “Banca de Economii”
câte 50 la sută din costul apartamentului de la fiecare bugetar care a acceptat
acest truc investiţional. În contractul pe care l-au încheiat oamenii cu SNL şi
“GIFI Vostok” nu există numere de telefon ale acestei firme. Această organizaţie nu există nici în baza de date a “Moldtelecom”-ului. În contract se face o
referinţă la faptul că firma ar fi amplasată pe str. Independenţei 6/1. Pe această
adresă de fapt, este amplasat Institutul de cercetări în domeniul construcţiilor. În
anticamera institutului şi la intendant ni s-a spus că această firmă intenţionează
239
Transparency International – Moldova
să închirieze un birou în această clădire, dar încă nu s-a mutat şi nu are număr
de telefon. Am revenit la SNL cu întrebarea de ce o firma străină, care nu
are sediu şi număr de telefon, a fost abilitată să colecteze banii munciţi sau
împrumutaţi de bugetarii din Moldova. Fără sa ni se dea un răspuns coerent,
ni s-a oferit totuşi un număr de telefon de la firma, la care a răspuns “gospoja
Tatiana”. Ea ne-a spus în limba rusă că deocamdată lucrurile nu sunt clare, să
revenim în câteva săptămâni, că acum oamenii trebuie să platească câte 50
la sută din banii destinaţi pentru casa, iar pe urma se va vedea cu creditarea.
Poate unii vor primi credite, dar nu se ştie câti oameni şi când.
Creditarea este una dintre componentele obligatorii ale construcţiilor de case prin
metoda ipotecară. Prin credite bancare oamenii sunt scutiţi de povara achitării
imediate a costurilor apartamentelor, plătind în rate suma împrumutată timp de
mai mulţi ani. “Am semnat contractul pentru acest apartament doar pentru că
ne-au anunţat că firma “Vostok” oferă credite. Acum la SNL ni se tot spune că
nu se ştie când vor fi acordate credite, iar la “Vostok” în genere ne informează că
nu au sediu. Dacă nu au sediu încă, de ce atâta grabă sa ia bani de la noi, ca să işi
cumpere sediu?”, a conchis Valentina Crudu, medic cu un stagiu de 25 de ani. Am
revenit iar la SNL, să aflăm dacă vor fi eliberate credite solicitanţilor de locuinţe.
Lilia Barbarosie, şefa secţiei de creditare şi investiţii, ne-a spus că se lucrează
acum cu câteva bănci, care poate vor oferi credite, dar documentele încă nu sunt
gata, abia urmează să fie făcute liste ale potenţialilor beneficiari de credite.
Din alte surse de la SNL am fost informaţi că au fost perfectate mai multe mii
de contracte între cetăţenii R. Moldova şi firma “GIFI Vostok”, în baza cărora fiecare a transferat pe contul acestei firme de la 10.000 la 20.000 de euro
ca primă cotă. Calcule preliminare arată că pe contul firmei s-au adunat deja
mai multe milioane de euro. Aceasta însă, încă nu are sediu, nu dispune de o
politică clară de creditare. La Camera Înregistrărilor de Stat am fost infromaţi
că “GIFI Vostok” a fost înregistrată cu doua luni în urmă ca întreprindere cu
capital străin, din cadrul careia fac parte trei firme din Cehia, Cipru şi Israel,
necunoscute în mediul de afaceri de la noi. Experţii fac prognoze şi mai triste:
locurile de construcţii pe care le-a obţinut această firmă cu suportul SNL au
fost distribuite în mod ilegal.
Spălarea de bani începe de la asemenea tranzacţii
Veaceslav Ioniţă, expert economic la IDIS “Viitorul” ne-a declarat că în baza
legii aceste terenuri ar fi trebuit să fie procurate de la autorităţile publice prin
240
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
licitaţie, şi atunci ar fi fost normal ca cea care plăteşte mai mult să obţină terenul, investind şi în bugetul local. Primăria, însă a fost forţată să ofere aceste
terenuri pe gratis, unor firme anume, care nu se ştie în ce bază au fost selectate
de SNL. Şi Mihai Roşcovan, director al Business Consulting Institute, ne-a
spus că cele câteva hectare de terenuri oferite pe gratis pentru cei care vând
locuinţe la preţuri mari înseamnă de fapt un cadou unor firme private. “Se vede
că există nişte înţelegeri de spălare a banilor, dacă pe terenurile luate pe gratis
se construiesc case solicitându–se de la oameni câte 30 la sută de bani în trei
zile. Cred că au fost create sau invitate special nişte firme legate de conducere,
care să poată aranja banii colectaţi de la oameni pe nişte conturi speciale. Cel
puţin nu înţeleg, de ce banii nu sunt transferaţi de către oameni pe contul SNL,
care e o instituţie de stat, abilitată cu responsabilităţi juridice. Ipoteca, în ţările
străine înseamnă oferirea unei şanse pentru cetăţeni să achite în rate pe 5-7 ani
apartamentele, cu un şir de garanţii, nu să facă investiţii pentru firme necunoscute, care nu şi–au probat în nici un fel seriozitatea. Este cunoscut cazul din
sectorul Botanica din Chişinău, când o firmă a adunat banii şi a dispărut”, a
conchis Roşcovan.
“Moscova se confruntă acum cu o mare criză, care ar putea ajunge în mod
similar la noi – acolo sunt cel puţin 20.000 de apartamente vândute, care nu
există. Adică oamenii au achitat banii, dar nu au mai primit case. În unele
cazuri a fost vorba de escrocherii elementare, iar în altele – de o proastă calculare a posibilităţilor. Şi cu SNL s-ar putea întâmpla la fel. Chiar
dacă firma e una care doreşte cu adevărat să construiască aceste imobile,
contractul pare imperfect, dacă în el nu e stipulat cine va fi creditat, în ce
condiţii. Primul lucru care pare suspect în acest caz este urgenţa. Oamenii
trebuie imediat sa achite banii. Dar urgent se fac numai prostiile, apartamentele, mai ales pentru cetăţenii săraci ai R.Moldova, nu pot fi cumpărate
în mod de urgenţă. Acestea nu se cumpără ca un pachet de gume, sunt
investiţii majore, pe o viaţă sau pe două vieţi, căci fiecare va vrea sa lase
moştenire copiilor ceea ce a obţinut acum cu atâta greu. Nu poţi să achiţi
într–o zi pentru ceea ce ai nevoie o viaţă, e vorba de o agramaţie juridică
sau de o escrocherie”, a declarat Veaceslav Ioniţă, adăugând că dacă preşedintele R. Moldova a spus de la tribuna oficială că fiecare cetăţean trebuie
asigurat cu o casă, asta nu presupune ca SNL trebuie “sa ajute” oamenii
prin afaceri făcute la fierbinţeală.
241
Transparency International – Moldova
CCCEC apără statul de cetăţeni şi nu viceversa?
Vasile Cojocaru, unul dintre oamenii care încearcă să obţină un apartament
în aceste imobile, ne-a declarat: “Am fost luaţi cu graba. Am fost adunaţi
grămadă. Ni s-a spus să plătim urgent în câteva zile. Am rugat nişte rude din
Italia să ne împrumute bani. Am alergat cu împrumuturile, dar când am văzut
acest contract, am înţeles că nimeni nu răspunde de banii noştri. E o suma
mare, care nu ne aparţine şi nu putem să o investim într–un mod neserios. Dar
avem trei copiii, suntem ambii soţi bugetari şi nu avem altă şansă de locuinţă.
Am fost la conducerea SNL solicitând să modifice contractul, în care să scrie
clar ce se va întâmpla cu banii noştri în cazul în care nu reuşim să achităm la
timp următoarele cote? Ni s-a spus că e un contract-tip care nu poate fi modificat în nici un caz şi dacă nu ne place, sa nu ne adresăm la ei.” El a relatat că
un grup de cetăţeni nemulţumiţi de aceste contracte s-au adresat la CCCEC,
afirmând ca aici ar fi vorba de un caz de spălare de bani. “Ni s-a spus, însa
că CCCEC are menirea să apere statul de escroci, şi nu oamenii de stat, aşa
că nu ne-a fost acceptată cererea”, au declarat cetăţenii creditori ai SNL şi ai
firmei “Vostok”.
Am consultat Legea cu privire la combaterea spălării banilor. În această lege,
una care sta la căpătâiul fiecarui angajat al CCCEC scrie că această norma
“se extinde asupra acţiunilor de spălare a banilor săvârşite de cetăţeni ai R.
Moldova, străini, de apatrizi, de persoane juridice rezidente şi nerezidente în
R. Moldova”, deci şi funcţionarii de la SNL care au întocmit un contract cel
puţin agramat, şi reprezentanţii firmei “GIFI Vostok”, şi alţi intermediari în
această afacere sunt absolut egali în faţa acestei legi importante. Dar afacerile
dubioase în acest triunghi continuă. Alţi oameni ne-au semnalat că după ce au
analizat calitatea construcţiilor pe care urmează să le efectueze firma “GIFI
Vostok” au rămas şi mai nedumeriţi. Pereţii exteriori ai clădirilor urmează să
aibă o grosime de doar 19 cm, în timp ce orice imobil din Chişinău are grosimea pereţilor de 45–50 cm. Alte lacune inginereşti sunt vizibile deja în proiect,
un proiect care costă, potrivit calculelor medicilor şi învătătorilor prea mult
pentru salariul lor de bugetari – milioane de euro adunate de la mii de oameni
fără casă. Alte mii de funcţionari publici părăsesc Moldova în fiecare an, ca
să poată munci la negru şi să işi asigure o locuinţă în oraşul care a luat-o spre
“Vostok”.
Alina Radu, Ziarul de gardă, 08.06.2007
242
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Зачем таможне лишняя работа
Год назад в Молдове появилась новая профессиональная каста – таможенные брокеры. Сейчас в стране такого рода услуги оказывает уже 91
компания, многие из которых осуществляют свою деятельность на всей
территории республики. Но споры о месте, роли и принципах взаимоотношений брокеров с государством и с бизнесом продолжаются. Именно
этим вопросам был посвящен семинар “Деятельность таможенных брокеров в Молдове”. Его участниками стали сотрудники Таможенной службы
и брокерских организаций. А помогали им разобраться в премудростях
посредничества европейские эксперты в рамках проекта ЕС “Менеджмент
границ – упрощение и гармонизация таможенных процедур в Молдове”.
Координатор проекта Кристофер Броксхольм отметил, что ЕС придает
важное значение гармонизации таможенных правил и процедур с соседями, чтобы обеспечить активный товарообмен и свободное передвижение
товаров. “Это один из базовых принципов создания и функционирования
ЕС, поэтому мы хотим распространить его и на государства, ставящие перед собой цели европейской интеграции”, – отметил Броксхольм.
Член совета Ассоциации таможенных брокеров Латвии, эксперт проекта
Индра Факса для начала представила сравнительный анализ законодательства ЕС и Молдовы относительно регламентирования деятельности
таможенных брокеров. “Ключевым фактором взаимопонимания и эффективного сотрудничества между таможенными органами и брокерами
является четкое и единообразное толкование основных терминов и понятий, – отметила Индра Факса. – С этой точки зрения в законодательстве
Молдовы мы обнаружили много разночтений в различных регламентирующих документах. Кроме того, нередко у вас те или иные понятия в
корне отличаются от европейских. Например, в ЕС ни в коем случае не
относятся к таможенным платежам НДС и акциз. В Молдове сам смысл
таможенных платежей совсем другой, чем в ЕС. Потому у вас есть и такое
понятие, как “плательщик”, который не применяется в странах Европы.
Эти вещи трудно комментировать – я понимаю, что у вашей страны своя
специфика, свои нюансы. Но если вы стремитесь к европейской интеграции, рано или поздно придется эти правила унифицировать”.
Эксперт из Латвии привела такой пример. В п.13 ст.1 Таможенного кодекса Молдовы дается определение понятия “декларант”, которое по своей
243
Transparency International – Moldova
сути мало чем отличается от правил ЕС. Казалось бы, вот она, гармонизация! Однако, в ст. 177 того же Таможенного кодекса снова расшифровывается понятие “декларант”. И звучит оно совсем по-другому! “Я столкнулась с тем, что нередко Таможенный кодекс определяет одни условия,
нормативные акты более низкого уровня – другие. Это и дает возможность для разного толкования одних и тех же явлений, создает предпосылки для конфликтов и непонимания между таможенными служащими
и брокерами, другими участниками внешнеэкономической деятельности”, – констатировала Индра Факса. По ее мнению, именно четкость
формулировок, однообразное их толкование и стремление максимально
упростить процедуру таможенного оформления грузов должны стать основными направлениями модернизации таможенного законодательства
Молдовы в соответствии с европейскими стандартами.
На примере заполнения таможенной декларации в Молдове и в странах ЕС эксперт продемонстрировала, сколько лишних (на европейский
взгляд) требований предъявляется к молдавским бизнесменам. “У нас
никого не интересует покупатель, продавец и т.д. Главное – кто финансово ответственный. У вас же много лишних требований к заполнению
деклараций, нередко данные дублируются. Зачем вам лишняя работа? В
ЕС подход простой: это не наша работа, поэтому мы ее делать не будем.
У вас же таможня выполняет много несвойственных ей функций”, – наивно заметила Индра Факса. Она также удивилась требованию к брокерам вести регистры оформляемых сделок. “Из этого регистра вы никакой
полезной для себя информации не получите. У нас брокер обязан ежемесячно отчитываться о финансовых гарантиях по сделкам. Вот это настоящий кладезь полезной и интересной информации”, – отметила гостья
из Латвии.
Предметный анализ существующих проблем в деятельности таможенных
брокеров Молдовы представила секретарь MOLDPRO, эксперт проекта
ЕС Наталья Каленик. Она напомнила, что главной целью введения института брокеров более года назад была замена фирм-декларантов, которые
ни за что не отвечали, специализированными фирмами-посредниками в
соответствии с европейскими и международными стандартами. Кроме
того, исключение прямого контакта таможенных служащих с представителями фирм должно было привести к ускорению таможенного офор244
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
мления и прохождения грузов, увеличению за счет этого товарооборота,
улучшению таможенного контроля за внешнеторговыми операциями.
Все эти цели в той или иной мере достигнуты, но и проблем в деятельности брокеров хватает.
– Что касается бизнеса, то у многих предпринимателей изначально вызвало недовольство повышение стоимости услуг по декларированию и
оформлению грузов, – отметила Наталья Каленик. – Но это естественно,
так как неизмеримо выросли риски и ответственность брокеров в сравнении с “услугами” фирм-декларантов. И сегодня на основе годового опыта
работы можно констатировать, что тарифы на услуги даже не покрывают рисков брокеров. Это одна из главных проблем, которые выявились в
процессе внедрения института брокеров. Но не единственная. Например,
через год всем нам придется подтверждать квалификацию брокеров. Но в
Молдове до сих пор нет привязки процесса обучения к нормативным актам, нет транспарентности и критериев оценки. Это создает нервозность
и почву для неправомерного получения квалификации. Мы вообще предлагаем сделать аттестацию брокеров бессрочной и распространить действие разрешения на деятельность на всю территорию страны. Требует
пересмотра и положение об обязательном наличии у брокера складских
помещений. Практика показала, что эти склады чаще всего пустуют, не
используются по назначению, что приводит к излишним издержкам брокеров и отражается на стоимости услуг. Это положение с самого начала
представлялось не совсем продуманным, и за год мы убедились в том,
что к нему надо вернуться и найти более рациональное решение.
Наталья Каленик обозначила и много других “болевых точек” взаимодействия таможенных органов и брокеров. Особенно актуальным, на ее
взгляд, является пересмотр механизма финансовых гарантий брокеров. В
ЕС в качестве гарантии могут приниматься страхование или поручительство, у нас – нет. Это сужает возможности брокеров, повышает их риски.
На этой почве возникают и недоразумения с бизнесом. Тем более что
у брокера нет права осуществлять физический досмотр груза перед его
оформлением, но при этом он несет ответственность за достоверность
декларируемых данных. “Это нонсенс: как мы можем нести ответственность за достоверность информации, не имея возможности сами это проверить, – отметила Каленик. – Сейчас в судах уже десятки дел, связанных
245
Transparency International – Moldova
с ответственностью брокера за декларированную таможенную стоимость товаров, и эта проблема крайне актуальна. Многие противоречия
с таможней и нестыковки в законодательстве могут быть решены через
создание и эффективное функционирование Ассоциации таможенных
брокеров в Молдове, что подтверждает и опыт наших коллег из Латвии.
Но этот вопрос тоже у нас решается очень медленно”.
Индра Факса поделилась и личными наблюдениями о взаимоотношениях
таможенных органов и брокеров в Молдове. Она подчеркнула, что инициатива создания института брокеров в Латвии в свое время исходила из
предпринимательских кругов. “Они сразу предложили вариант, который
больше всего соответствовал именно их интересам. Государству ничего
не оставалось, как искать компромиссные варианты, устраивающие обе
стороны, – отметила эксперт. – А в Молдове, как я поняла, инициатива
исходила “сверху”. Это и нашло свое отражение в нормативных актах.
У нас предприниматели сами потребовали и обучения таможенных брокеров, так как это в их интересах. Как и переподготовка, которая происходит через каждые три года, т.к. правила и законодательство постоянно
меняются. Заодно обновляется и сертификат. Но при этом никакой почвы
для злоупотреблений или субъективного подхода нет. Программа обучения разрабатывалась с участием предприятий и с учетом их конкретных потребностей, прием экзаменов осуществляется на основе специальной программы, которая объективно оценивает уровень подготовки.
Лицензия брокера выдавалась на неограниченный срок, но с 1 января
2008 года этот вид деятельности в ЕС не будет лицензироваться”.
“Яблоком раздора” между таможней и брокерами с самого начала был
размер и механизм финансовых гарантий. Не удивительно, что когда настал черед вопросов, эта проблема была затронута одной из первых. Как
пояснила Индра Факса, в Латвии размер финансовых гарантий для брокеров составляет 200 тыс. латов (порядка 300 тыс. евро). Напомним, что
в Молдове финансовые гарантии составляют 10 тыс. евро, но для работы
на одной таможне. Если брокер хочет осуществлять свою деятельность,
к примеру, на 10 таможнях, придется “заложить на хранение” 100 тыс.
евро. В Латвии финансовые гарантии на транзит и за внутреннее оформление грузов разделены, да к тому же банковскую гарантию брокер может использовать для других операций. Поддержала своих молдавских
246
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
коллег-брокеров латвийский эксперт и в вопросе ответственности за достоверность информации в декларации. “Сейчас для Латвии очень серьезной проблемой становится ввоз контрафактной продукции. На этой
почве разгорелись дискуссии: должен ли брокер нести ответственность
в таком случае? Мнения разделились, но решение будет принято лишь
после всестороннего обсуждения с участием всех заинтересованных сторон и на основе практики ЕС. Я думаю, таким же путем должна идти
Молдова в решении сложных проблем”, – заметила Индра Факса.
Дмитрий Калак, Логос-Пресс, 08.06.2007
Îndreptăţiţi de lege, năpăstuiţi de ministru
Deja de un an de zile ministrul Educaţiei, Tineretului şi Sportului, Victor
Ţvircun, ţine pe masă 15 decizii judiciare pe care trebuie să le îndeplinească
imediat. Dar în loc să restabilească în funcţie nişte profesori destituiţi abuziv
şi să achite nişte sume de bani pentru acest gest al sau, ministrul Ţvircun nu
primeşte executorii judiciari, nu răspunde la citaţii şi nu recunoaşte 15 hotărâri
ale instanţelor judiciare din R. Moldova.
În timp ce victimele injustiţiei lui Ţvircun sunt în drum spre CEDO, experţii
consideră că un om care sfidează legea în tocmai 15 cazuri e pasibil de pedeapsă penală, şi ar trebui pedepsit şi disciplinar, prin destituirea din funcţie.
Totodată, surse din Ministerul Justiţiei consideră că miniştrii din Moldova se
situează mai presus de lege.
Oficiul de executare al hotărârilor judiciare din sectorul Buiucani din Chişinău
este plin de dosare care îl vizează pe ministrul Educaţiei, Victor Ţvircun. Deja
15 hotărâri judiciare stau pe masa executorilor luni în şir, dar se vede ca justiţia
în R. Moldova nu este ceva de temut sau de respectat pentru el. Funcţionarii
au încercat de nenumărate ori să ajungă la ministru, dar nu au fost admişi nici
în blocul Guvernului.
Neli Saratura, unul dintre executorii judiciari, ne-a spus că de luni de zile încearcă să patrundă în Casa Guvernului, unde e situat ministerul în cauză. “La
uşă stă Serviciul Pază de Stat, care admite oamenii doar cu permis. Dar permisul nu îl poţi obţine fără acceptul reprezentantului ministerului. La minister mi
se spune că nu are rost să intru, pentru că hotărârile nu au fost îndeplinite”, ne-a
247
Transparency International – Moldova
declarat executorul Saratura, adăugând că doar pentru o singură cauza a bătut în
van la uşa Guvernului de 5 ori. În baza regulamentelor, ea avea nevoie de procese-verbale despre refuzul de admisibilitate în incinta ministerului, care trebuie
semnat de responsabilii care i–au îngrădit accesul. “Ei refuzau să semneze, de
aceea colectam semnături de la alţi oameni care işi aşteptau permisurile acolo.
Este ceva umilitor”, a mai adăugat Neli Saratura. Ea a mai declarat că la 4 mai
la Judecătoria Buiucani a fost discutată chestiunea atragerii la răspundere administrativă a ministrului Ţvircun. I s-a aplicat şi o amendă, dar din nou se pare
că nu o va respecta, chiar dacă i–a fost remis demersul respectiv.
Guvernul, încuiat pentru executorii judiciari
Recent, executorii judiciari din sectorul Buiucani au expediat o plângere
Departamentului Executare al Ministerului Justiţiei, din care cităm: “Ministrul
Educaţiei ignoră cerinţele executorilor judiciari, nu dau răspunsuri la demersurile înaintate, nu eliberează permis executorului judiciar pentru a intra în incinta ministerului, nu deleghează un reprezentant pentru executarea deciziilor, nu
semnează procesele-verbale ale executorilor. Executorii au înaintat demersuri
cu privire la sancţionarea debitorului, dar acesta nu se prezintă şi nu răspunde
la citaţii şi nu explică nimic.”
În aceeaşi scrisoare se mai menţionează că ministrul Educaţiei a fost sancţionat de
doua ori şi că au fost înaintate noi cereri în judecată, dar situaţia nu se schimbă.
Directorul Departamentului Executare al Ministerului Justiţiei, Valeriu
Devderea, a confirmat pentru Ziarul de Gardă că acesta este unul dintre cazurile “faimoase” de nerespectare a legislaţiei de către un ministru. “Despre
această problemă a fost informat şi ministrul Justiţiei. Dar ce putem face mai
mult? Suntem şi noi un departament subordonat unui minister, care nu are
putere superioară asupra altui ministru. Puterea supremă aparţine legii,
care ar trebui respectată în primul
rând de miniştri, dar la noi sunt destule cazuri când anume miniştrii nu
îşi onorează obligaţiile în legatură cu
executarea hotărârilor judiciare. Unii,
probabil, nu înţeleg menirea de membru al Guvernului”, a spus Valeriu
248
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Devderea, adăugând că nu a auzit ca în alte state să se întâmple astfel de cazuri
cu vreun ministru.
Executorii judiciari de la Buiucani intenţionează să remită actele necesare la
Procuratură, considerând că în baza art. 320 al Codului Penal, persoana care
refuză în mod repetat să respecte nişte acte legale este culpabilă de pedeapsă.
Ministrul pasibil de pedeapsă penală
La Direcţia judiciară a Procuraturii Generale am fost informaţi că neexecutarea
repetată a mai multor hotărâri judiciare poate servi drept temei de deschidere
a unui dosar penal împotriva unei persoane, ulterior urmărirea penală stabilind
probele şi culpabilitatea celui care sfidează legea.
Între timp, patimiţii celor 15 hotărâri judiciare neexecutate de ministrul
Ţvircun nu mai ştiu cât să aştepte ora justiţiei în R.Moldova. Ilie Padureţ,
Ecaterina Leu, Lidia Carauş, Agafia Guţu, Cristina Căpăţînă, Tamara Cazacu,
Ion, Vitalie şi Sergiu Caragacean, Ilie Bologan, Ana Jalbă, Asociatia “DNT”
sunt numele celor care stau cu gândul la uşa ministrului Ţvircun, care poate
va executa deciziile judiciare cu privire la restabilirea lor în funcţii, la achitarea salariului pentru concediere forţată, sau la achitarea unor plăţi pentru
servicii acordate deja. Majoritatea dintre pătimiţi intenţionează să se adreseze
la CEDO cu plângerea despre nerespectarea hotărârilor judiciare de către un
membru al Guvernului din R. Moldova.
Prima cerere la CEDO, din partea Tamarei Cazacu, e pregatită deja. “De un
an deja aşteptăm îndeplinirea acestui act juridic, dar nu se mai întâmplă. Am
scris plângeri peste tot, la Departamentul Executare al Ministerului Justiţiei,
la Parlament, la Ministrul Educaţiei, desigur. Ni se par ridicole argumentele
de genul că executorul nu poate intra în clădirea Guvernului, de parcă ar f instituţii private. Mergem la CEDO, căci există deja precedente când Moldova a
pierdut din cauza nerespectării deciziilor judiciare şi credem că şi acest caz vizează anume o asemenea situaţie”, ne-a spus Natalia Mardari, avocata Tamarei
Cazacu.
Vitalie Nagacevschi, preşedintele Organizaţiei “Juriştii pentru Drepturile
Omului”, a declarat pentru Ziarul de Gardă că majoritatea plângerilor depuse
de către cetăţenii R. Moldova la CEDO ţin anume de neexecutarea hotărârilor
judiciare şi anume de către miniştri sau alţi membri ai Guvernului. “Din câte
249
Transparency International – Moldova
cunosc, nimeni nu a fost pedepsit niciodată, nici un ministru nu a răspuns în
fata legii pentru sfidarea legii, pentru cheltuielile suportate din bugetul de stat
după deciziile CEDO, şi pentru erorile care au generat aceste procese. Am
expediat şi o scrisoare oficială la Procuratura Generală, prin care am solicitat
să fie verificate cazurile miniştrilor care ignoră legea şi fac o faimă proastă
Moldovei la CEDO, dar nu am primit nici un răspuns”, a afirmat Nagacevschi,
confirmând că miniştrii sunt egali cu toţi cetăţenii în faţa legii şi în cazul în
care o încalcă, ar trebui examinaţi de instanţe penale.
Amintim că recent Ministerul Educaţiei a dispus “simplificarea” curriculei
pentru instituţiile de invătământ, din programa liceală urmând să fie omisă şi
disciplina “Noi şi Legea”.
Alina Radu, Ziarul de garda, 15.06.2007
Moldova vândută pe bucăţele concernului rus «Gazprom»
Ani la rând Concernul rus «Gazprom» a îngenunchiat Moldova, pretinzând
plăţi enorme pentru gazele livrate. Poftele gigantului monopolist au crescut
din an în an, nu fără a fi alimentate de către funcţionari importanţi care s-au perindat la cârma Puterii de la Chişinău. Cetăţeanul de rând, care şi-a plătit conştincios facturile pentru consumul de gaze, a fost cel de pe spatele căruia s-au
jupit câte şapte piei. Organele şi instituţiile de drept plătite din banii publici să
vegheze respectarea legislaţiei în stat şi să-i tragă la răspundere pe cei care
prejudiciază bugetul public au trecut cu vederea numeroasele scheme de delapidare de bani utilizate în hăţişul greu de pătruns al sistemului de gazificare şi
aprovizionare cu gaze.
Ce am avut şi ce am pierdut?
După declararea independeţei, Republica Moldova a moştenit o reţea dezvoltată de gazoducte magistrale şi de distribuţie a gazelor naturale. La finele anului 1990, Moldova avea, conform statisticilor oficiale, o reţea de 2548 km de
gazoducte interne de distribuţie şi transport a gazelor. La acel moment, peste
20 la sută din populaţie era racordată la sistemul de gazificare. Concomitent,
teritoriul Moldovei era traversat de două sisteme de gazoducte magistrale, cu
o lungime de 580,8 km. În 1992, după izbucnirea conflictului militar, în stânga
Nistrului s-a instaurat un regim secesionist nerecunoscut pe plan internaţional,
250
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
care a preluat abuziv controlul şi asupra unei părţi importante din gazoductele
magistrale. Averea moştenită de la URSS a fost ulterior suplimentată cu 1500
de km, astfel încât prin anii 1994-1995 reţeaua de gazoducte interne de presiune joasă, medie şi înaltă avea o lungime de peste 4100 de km.
De la bun început, gestionarea patrimoniului din sistemul de gazoducte s-a făcut
cu grave derogări de la legislaţie. Încet, încet, prin diferite scheme şi tertipuri, sistemul de distribuţie şi transport al gazelor a fost, mai întâi diminuat ca valoare, iar
mai apoi dăruit, chipurile în contul datoriilor, de altfel, crescute artificial de funcţionarii avizi de pricopseală uşoară, gigantului monopolist în fuznizarea gazelor
naturale Compania rusă «Gazprom». Prejudiciul adus atât statului, cât şi cetăţeanului în procesul de privazare a complexului de gaze din Republica Moldova este
estimat de către experţi independeţi la câteva zeci de miliarde de dolari.
Punctul de început al înstrăinării sistemului de transport şi distribuţie al gazelor poate fi considerată perioada 1994-1995, când autorităţile s-au dovedit a fi
incapabile să gestioneze sistemului de distribuţie a gazelor. Premierul de atunci
Andrei Sangheli declara, bunăoară, că Moldova nu dispune de specialişti care
să asigure întreţinerea şi securitatea reţelelor magistrale de transport al gazelor, de aceea ar fi bine ca acestea să treacă în gestiunea «Gazprom»-ului.
Acorduri şi hotărâri ilegale
La 18 mai 1994, prin decret prezidenţial, este creat Concernul de Stat
„Moldova-Gaz”, în componenţa căruia au fost incluse iniţial 51 de întreprinderi de distribuţie a gazelor. Ulterior, Curtea de Conturi avea să constate că
„fondarea concernului, cât şi principiile de includere şi ieşire a întreprinderilor
din componenţa acestuia contravin prevederilor Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”. Nimeni însă nu a fost tras la răspundere pentru aceste
grave încălcări ale legislaţiei. Transformările care au urmat au prejudiciat şi
mai tare interesele ţării. În septembrie acelaşi an, Întreprinderea Republicană
Gazoducte Magistrale «Moldovatransgaz», după ce reduce fictiv, cu peste 3,5
milioane de dolari, valoarea patrimoniului de gazoducte magistrale aflate în
gestiunea sa, potrivit unui studiu făcut public recent al IDIS «Viitorul», vine
cu propunerea de a înstrăina acest patrimoniu. Aceasta în condiţiile în care
doar Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat era în drept
să înstrăineze propietate statului, cu atât mai mult că era vorba de un agent
economic din străinătate.
251
Transparency International – Moldova
Cadouri de miliarde ruşilor
Astfel, la 20 septembrie, ministerul de resort şi întreprinderea «Moldovatransgaz»
semnează în numele Republicii Moldova, în mod ilegal, pentru că nu erau împuiterniciţi să o facă, un acord de înfiinţare a unei întreprinderi cu capital mixt
moldo-rus, care îşi asuma dreptul de a asigura R.Moldova cu gaze naturale
şi gestiona tranzitul de gaze prin acest teritoriu. La 7 octombrie acelaşi an,
Guvernul aprobă Hotărârea nr.749, potrivit căreia Gazprom urma să deţină în
întreprinderea care urma să fie creată o cotă de numai puţin de 51 la sută din
capitalul statutar.
Peste un an, conform Hotărârii Parlamentului nr.611-XIII din 27.10.95 „Cu
privire la proiectul individual de privatizare şi reorganizare a întreprinderilor
Concernului „Moldova-Gaz”, este creată societatea pe acţiuni mixtă moldorusă de tip închis „Gazsnabtranzit”, în componenţa căreia este inclusă întreprinderea „Moldovatransgaz”. În felul acesta, Gazprom-ului i se dăruieşte
la propriu şi la figurat peste 50 la sută din proprietatea asupra sistemului de
gazoducte magistrale ale R.Moldova şi dreptul de a decide unilateral asupra
tarifelor de tranzit a gazelor prin teritoriul ţării. Însă dacă contribuţia părţii
moldoveneşti urma să fie depusă sub formă fizică de gazoducte magistrale,
apoi contribuţia concernului rus este formată din «contul datorilor R.Moldova
pentru gazul furnizat consumatorilor în anii 1993-1994». La începutul anului
1994 datoria Moldovei către Gazprom era de 22,2 milioane de dolari, inclusiv
14, 3 milioane de dolari reveneau părţii transnsitrene. Experţii IDIS Viitorul
afirmă că datoria pentru consumul de gaze nu constituia nici 30 la sută chiar
din valoare redusă de 9 ori a unei părţi din gazoductele magistralei din partea
dreaptă a Nistrului(!). Iar cu ritmul de acumulare a datoriilor R.Moldova faţă de
Gazprom existente la acel moment,
trebuia să se mai scurgă mulţi ani
până se ajungea la un nivel comparabil chiar şi cu valoarea subestimată a activelor «Moldovatransgaz».
Prin urmare, potrivit experţilor
IDIS Viitorul, «R.Moldova a făcut
pentru Gazprom o reducere de preţ
de 89% la vânzarea unei părţi a gazoductelor magistrale».
252
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Mai mult, la fondarea întreprinderii moldo-ruse «Gazsnabtranzit» participă
şi întreprinderea neînregistrată în Moldova «Tiraspoltransgaz» adimistrată de
regimul secesionist de la Tiraspol. Aceasta din urmă participă cu «o parte a patrimoniului malului drept al Nistrului» (!), escrocheria fiind trecută cu vederea
de către autorităţile de la Chişinău. În urma acestor tranzacţii direcţiei regionale „Tiraspoltransgaz” i se transmite în proprietate un patrimoniu în sumă de
104 mln dolaru SUA.
O parte din costul fondurilor fixe ale întrerpinderii „Moldovatransgaz” în valoare de 40 mln 560 mii dolari SUA, conform Hotărârii Guvernului nr. 302
din 12.05.1995 (Hotărâre ilegală, deoarece nu a fost publicată, n.a.) şi în
baza unui „Aviz” fără număr şi dată au fost transmise în fondul statutar al
„Gazsbantranzit”, drept cotă-parte a SAR”Gazprom”, actul de primire-predare
fiind tăinuit chiar şi de colaboratorii Curţii de Conturi. Potrivit acestora, estimarea patrimoniului transmis s-a făcut contrar Legii privind investiţiile străine
şi în detrimentul intereselor R. Moldova. Mai mult, la momentul calculării
capitalului social al SA „Gazsnabtarnzit”, 276,8 km de gazoducte n-au fost
reflectate în lista de estimare a mijloacelor fixe ale Î.S.”Moldovatransgaz” şi
n-au fost luate în calcul, aducându-se prejudicii grave bugetului de stat.
Pofte tot mai mari
Însă, cu toate pocloanele făcute « Gazprom »-ului de către demnitarii de la
Chişinău, politica de livrare a gazelor faţă de Modova se înăspreşte dur în
raport cu celelate state ex-sovietice, iar penalităţile pentru fiecare zi de întârziere a plăţii ajung să fie de 12-17 ori mai mari decât cele impuse altor state.
În felul acesta, numai pe parcursul anului 1994, datoria pentru consumul de
gaze a Moldovei creşte de la 22,2 milioande de dolari la tocmai 331,6 milioane
dolari, inclusiv penalităţile de 140 mln de dolari. Mai mult, starea de lucruri
este înrăutăţită intenţionat de factori de decizie de la Chişinău. Altfel cum să
înţelegem faptul că în anul 1994 consumatorii de gaze ar fi achitat doar 1%
din costul facturilor (!). Suma penalităţilor, potrivit experţilor, este umflată
artificial de 15 ori. Experţii IDIS Viitorul au estimat că aceasta a însemnat
sustragerea din buzunarul fiecărui cetăţean de pe ambele maluri ale Nistrului a
câte 97 de dolari numai în anul 1994. Dacă condiţile în care Gazpromului i s-a
permis achiziţionarea unui patruimoniu important ar fi fost accesibile tuturor
cetăţenilor, fiecare familie formată din patru persoane, cu leafă de profesor,
timp de jumătate de an ar fi putut privatiza un apartament în Chişinău.
253
Transparency International – Moldova
Urmărind situaţia în complexul de gaze din R.Moldova şi informaţiile difuzate
de mass- media oficiale, ajungi la concluzia că de la 1992 încoace autorităţile republicane au avut o grijă deosebită faţă de întreprinderile din domeniu.
Rapoartele Curţii de Conturi, opiniile unor experţi şi specialişti care au activat
în ramura dată explică această „grijă” foarte simplu: guvernanţii şi cei implicaţi în privatizarea complexului de gaze au procedat la o mulţime de modificări, reorganizări a întreprinderilor din domeniu pentru ca pe de o parte să-şi
satisfacă cât mai mult interesele personale şi de grup, sfidând cu bună ştiinţă
legislaţia în vigoare, iar pe de altă parte – să tăinuiască abuzurile şi fărădelegile comise.
Un exemplu elocvent este reorganizarea din 1998, aprobată de Parlament, a
Concernului de Stat „Moldova-Gaz” în societate pe acţiuni. Astfel, prin comasarea concernului cu întreprinderea mixtă moldo-rusă ”Aprogaztranzit” (
noua denumire a SA ”Gazsnabtarnzit) a fost constituită SA”Moldova-Gaz”
cu capitalul social în valoare de 290,6 mln dolari SUA, inclusiv 78,1 mln
USD, proprietate amplasată pe teritoriul Transnistriei. 50 procente plus 1 acţiune au revenit SAR”Gazprom”, 35,53 procente – Republicii Moldova, 13,44
– Transnistriei şi 1,23 procente – acţionarilor persoane fizice. În Hotărârea
nr.1068 din 21.10.98 se menţiona că valoarea patrimoniului complexului de
gaze este preliminară, Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii
de Stat urmând să efectueze, în 1999, prin intermediul unei organizaţii internaţionale de audit, reevaluarea lui şi rectificarea capitalului social, dar şi a cotelor-părţi ale fondatorilor şi a datoriilor către furnizorii de gaze. Reevaluarea aşa
şi nu s-a mai făcut. Potrivit condiţiilor contractului de fondare a SA”MoldovaGaz”, ”Gazprom” urma să stingă o parte din datoriile Moldovei pentru gazele
consumate echivalentă cu valoarea cotei-părţi de 50 la sută din complexul de
gaze al republicii. Asta însă nu s-a întâmplat.
Direcţia luată în 1994 a continuat şi în anii următori. Prin diverse metode se
acumulau datorii artificiale, ca mai apoi aceste datorii să fie convertite în diverse forme de propietate asupra patrimoniului Republicii Moldova.
Vinovaţi doar pe hârtie
Abia în anul 2000, o comisie parlamentară specială, condusă de deputatul
Vladimir Ciobanu, examinează situaţia creată în sectorul electroenergetic şi
în domeniul livrării de gaze naturale. În urma audierii raportului Comisiei,
254
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Parlamentul constată că „au fost admise delapidări în masă în domeniul livrării
de gaze naturale, subestimat patrimoniul statului în procesul de privatizare”,
iar politica de majorare nejustificată a tarifelor la gazele naturale a condus
la o pauperizare şi mai mare a populaţiei. Mai mult, în urma reorganizării
din 1998-99 a sectorului de distribuţie a gazelor, datoriile R.Moldova nu s-au
redus, iar concernul rus „Gazprom”nu a făcut nici un fel de investiţii în sectorul dat, deşi de facto a devenit stăpân al întregului sistem de aprovizionare
cu gaze al R.Moldova. În Hotărârea luată după audierea raportului Comisiei,
Parlamentul constată că prin acţiunuile întreprinse de mai mulţi factori de decizie a fost subminată securitatea energetică a ţării. Pentru prima dată în opt
ani, de la tribuna Parlamentului, se spun instituţii şi nume concrete care se
fac vinovate de situaţia creată. Aceşti sunt: Guvernele Andrei Sangheli, Ion
Ciubuc, Ion Sturza şi Dumitru Braghiş, Curtea de Conturi, la cârma căreia sau succedat Ion Ciubuc şi Vasile Cozma, Serviciul de Informaţii şi Securitate
condus de Tudor Botnaru şi, respectiv, de Valeriu Pasat, precum şi Procuratura
Generală, la conducerea căreia s-au aflat în perioada respectivă Dumitru
Postovan, Valeriu Catan şi Mircea Iuga.
O formulă incorectă şi defectuoasă
Formula de reorganizare şi privatizare a complexului de gaze, acceptată în
1998 de Guvern şi Parlament, a fost apreciată de mai mulţi experţi, factori de
decizie din domeniu drept incorectă şi defectuoasă atât pentru R.Moldova, cât
şi pentru acţionarii întreprin-derilor respective. Nicolae Gorcea, preşedin-tele
SA ”Glodeni-Gaz”, în numele a circa 20 conducători ai întreprinderilor de
gazificare din republică, atenţiona Guvernul, Parlamentul că nu este raţional
a ceda 50 la sută din acţiuni „Gazprom”-ului în contul datoriilor pentru gaze
deoarece în republică sunt destui oameni de afaceri autohtoni care-s gata să
investească sumele necesare în acest complex. Gorcea demonstra cu cifre concrete că datoriile faţă de furnizorii de gaze cresc nu pentru că consumatorii din
republică nu ar avea posibilităţi să se achite pentru gazele consumate. În anii
1996-99 SA ”Glodeni-Gaz”, bunăoară, investise în construcţii capitale circa
2 mln lei. Întreprinderea procura gaze direct de la SAR ”Gazprom”, achitând
plăţile în avans, nu avea nici o restanţă la impozite, activa cu profit, plătea dividende solide acţionarilor, inclusiv statului. La fel lucrau şi alte întreprinderi
din domeniu. Iar datoriile mereu crescânde ale republicii pentru gaze, în opinia
lui N.Gorcea erau cauzate de dezordinea, iresponsabilitatea şi corupţia care
255
Transparency International – Moldova
domneau în ramura dată şi graţie cărui fapt chiar şi banii adunaţi de la consumatori deseori nu ajungeau la destinaţie. Sugestiile lui Gorcea şi ale colegilor
săi n-au fost luate în seamă. Dimpotrivă, SA ”Glodeni-gaz”a fost „reorganizată” forţat. N.Gorcea a încercat să apere interesele colectivului în diferite
instanţe, inclusiv şi cele judiciare. N-a reuşit, deşi legea, formal, era de partea
lui. Mai mulţi acţionari persoane fizice din Glodeni, Leova, Cimişlia, Căuşeni
etc au încercat să-şi caute dreptatea, dar fără succes.
Reorganizarea din 1998-1999 s-a răsfrânt negativ şi asupra întreprinderilor de
gazificare, majoritatea dintre care aveau statut de societăţi pe acţiuni. Conform
legislaţiei în vigoare, inclusiv Contractului de Constituire şi Statutului SA
”Moldova-Gaz” cele 39 de societăţi pe acţiuni, care activau în 1998 în complexul de gaze din republică, urmau să intre în componenţa societăţii nou-formate
ca întreprinderi afiliate.
Consiliul de Observatori al SA ”Moldova-Gaz” însă a decis să reorganizeze
societăţile pe acţiuni în 21 de SRL-uri (!?). Astfel întreprinderile şi-au pierdut
statutul de societăţi pe acţiuni, o bună parte – şi pe cel de persoană juridică.
Şi dacă după primul val de privatizare circa 20 la sută din patrimoniul întreprinderilor de gazificare aparţinea angajaţilor acestora, după reorganizarea
din 1998-99 cota lor în SA ”Moldova-Gaz” a ajuns la doar 1, 23 procente.
Administraţiile şi colectivele mai multor întreprinderi au încercat să-şi apere
drepturile, demonstrând Guvernului, Parlamentului, instanţelor de judecată că
autorii reorganizării au încălcat Legea cu privire la societăţile pe acţiuni, Legea
cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, alte acte normative. Reacţia a fost
pur moldovenească: cei mai activi rebeli din teritoriu au fost concediaţi, aceeaşi
soartă având-o peste un timp şi M.Lesnic, preşedintele SA “Moldova-Gaz”.
Doi ani mai târziu consilierul preşedintelui SA ”Moldova-Gaz”, B.Postoroncă
preciza într-un răspuns adresat săptămânalului CUVÂNTUL că nici un SRL
din cadrul SA ”Moldova-Gaz” nu activează cu beneficiu, iar datoria republicii
faţă de SAR ”Gazprom” continuă să crească…
Fără patrimoniu şi cu datorii
Potrivit oficialităţilor, multiplele reorganizări a întreprinderilor din complexul
de gaze, operate în procesul privatizării, au fost motivate de necesitatea de a
reduce maximal datoriile faţă de furnizorii de gaze şi de a asigura securitatea republicii în domeniul energetic. Spre regret, nu s-a întâmplat nici una, nici alta.
256
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Dimpotrivă, în tot acest răstimp, complexul de gaze a rămas, precum se constata în hotărârea parlamentară din 2000, adoptată în baza materialelor comisiei
speciale în frunte cu deputatul V.Ciobanu, un domeniu al „delapidărilor şi fraudelor masive, care au adus prejudicii enorme atât statului, cât şi consumatorilor, au subminat securitatea energetică a ţării”. Iar situaţia în domeniul aprovizionării cu gaze a Republicii Moldova, încasarea plăţilor de la consumatori şi
achitarea cu furnizorii este apreciată drept „dramatică şi nebuloasă”. În opinia
mai multor factori de decizie din ramură, „Moldova-Gaz” avea posibilităţi reale să se răsplătească regulat pentru gazele procurate. În realitate datoriile creditoare faţă de SA ”Gazprom” şi alţi furnizori de gaze au tot continuat să crească,
atrăgând după sine şi majorarea penalităţilor. În 1999, bunăoară, datoria faţă
de „Gazprom” a fost stinsă pentru malul drept la nivel de 31% din volumul
gazelor procurate, pentru malul stâng – de 12,5 procente. Se întâmpla aşa deoarece o mare parte din mijloacele acumulate de la consumatori nu ajungeau la
furnizorii de gaze ci nimereau în buzunare străine. Vom aduce câteva exemple
foarte elocvente. Potrivit datelor SA ”Moldova-Gaz”, enunţate de aceeaşi comisie parlamentară, SA ”Moldova-Gaz” şi-a stins datoriile faţă de „Gazprom”
pentru anii 1996-1997 construind case de locuit în Federaţia Rusă şi furnizând
diferite mărfuri. Ulterior însă s-a dovedit că această datorie nu numai că nu a
fost stinsă, dar şi s-a majorat de la 63 mln USD pentru 1996 până la 149 mln
USD – pentru 1997 şi 168 mln USD, pentru 1998. Câte case şi unde anume au
fost construite, în proprietatea cui au nimerit acestea, care este costul lor real
etc, ştiu doar persoane anumite care nu se grăbesc să divulge taina.
Cazul celor 28,2 mln de lei achitate de SA ”Ciment” Rezina pentru resursele
energetice utilizate în anii 1996-1999 a fost larg mediatizat în republică, fiind
obiect de discuţie şi în Parlament. Amintim doar că, conform contractelor,
SA „Ciment” trebuia să achite datoriile întreprinderilor locale de gazificare şi
de furnizare a energiei electrice. Dar, la indicaţia Chişinăului, transferă suma
nominalizată mai sus SRL „Artedeia”, o firmă fantomă, înregistrată în capitală
pe o adresă fictivă. În câteva zile suma a nimerit pe conturile altor patru firme,
care au transferat banii SRL „Barsaf” din Chişinău, de la care milioanele au
fost transmise unei firme din Tallin, Estonia şi mai departe urma lor s-a pierdut.
De soarta celor 28,2 mln lei „s-a ocupat” Departamentul Control Financiar şi
Revizie, Procuratura Generală, MAI, Centrul pentru Combaterea Corupţiei şi
Crimei Organizate, care au mai stabilit că adresa SRL ”Barsaf” coincide cu cea
a SRL ”Artedeia”, dar „nu au fost în stare” să determine cine-s patronii acestor
257
Transparency International – Moldova
firme-fantome, de ce milioa-nele au ajuns pe conturile lor şi nu la furnizorul de
gaze. Solicitaţi de subsemnaţii, unii colaboratori ai organelor susmenţionate
au afirmat că operaţia a fost legală. Alţii, rugând să nu le divulgăm numele, au
spus că orga-nele abilitate cunosc foarte bine cine-s autorii acestei afaceri şi
în buzunarele cui au nimerit milioanele, dar nu vor spune lucrurilor pe nu-me
deoarece se tem de neplăceri serioase. Afacerea a rămas muşamalizată şi după
examinarea cazului în Parlament.
Şi mai curioasă era schema decontărilor reciproce dintre structurile complexului de gaze din Moldova şi furnizorii de gaze, practi-cată la noi mai mulţi
ani. De exemplu SAR ”Gazprom” încredinţa strângerea datoriilor de la SA
”Moldova-Gaz” unor firme anumite nerezidente în Moldova, care la rândul
lor, cedau creanţele altor firme înregistrate în republică, care încheiau acte de
achitări reciproce cu SA ”Moldova-Gaz” şi diferite întreprinderi producătoare
de bunuri materiale. Rezidenţii care trebuiau să efectueze achitările reciproce
cu SA ”Moldova-Gaz” luau marfa de la întreprinderile producătoare, dar nu o
transmiteau agenţilor autorizaţi de SAR ”Gazprom” să stingă datoriile pentru
gaze, ci o comercializau pe teritoriul republicii, de multe ori dispărând după
câteva operaţiuni de milioane. Printre firmele rezidente implicate în aceste
afaceri, multe erau fondate sau conduse chiar de colaboratori ai SA ”MoldovaGaz” sau persoane afiliate acestora. Directorul SRL „Bimaco” A.Belinchis,
bunăoară, era şi şef al departamentului de livrare şi comercializare a gazelor de
la SA ”Moldova-Gaz”. Mai mulţi ani mărfurile destinate pentru achitarea gazelor primite de SA ”Moldova-Gaz” de la „Gazprom” erau exportate prin intermediul firmelor “Bimaco”, „Completgaz”, „Glen”, „Bimani”, „Delsonox”,
„Magcomgaz” ş.a. Potrivit unui act întocmit de Curtea de Conturi, s-a stabilit
că doar SRL „Bimaco” a adus republicii un prejudiciu de peste 26 mln de lei,
deşi a fost verificată doar o parte din afacerile firmei din anii 1996-98, deoarece majoritatea documentelor contabile a fost declarată pierdută.
În ansamblu, potrivit Curţii de Conturi, doar în perioada dată suma achitărilor
reciproce dintre SA ”Moldova-Gaz” şi SAR ”Gazprom” a constituit 4589,8
mln de lei, firmele implicate în acest barter (circa 2500 de agenţi economici)
şi-au însuşit nelegitim minimum 122 mln de lei destinate pentru „Gaz-prom”
şi care au rămas să fie compensate din buzunarul consumatorilor. În această
cifră nu intră evaziunile fiscale, alte prejudicii aduse de firmele în cauză, patronate, de regulă, de demnitari din complexul de gaze şi din structurile de stat,
pierderi care se cifrează de asemenea la sute de milioane de lei.
258
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Astfel, la începutul a. 2000 numai suma penalităţilor la datoriile faţă de
„Gazprom” ajunsese la 300 mln USD.
Iar la adunarea generală a acţionarilor SA ”Moldova-Gaz”din mai 2007,
Ghenadii Abaşchin, preşedintele consiliului de administraţie, a remarcat că
societatea a înregistrat în 2006 pierderi de circa 200 mln de lei şi datoriile
„Moldova-Gaz” faţă de concernul rus „Gazprom” se cifrau la sfârşitul anului
2006 la 840 mln USD (fără penalităţi – n.a.), dintre care cota regiunii transnistrene constituie 685 mln USD.
Stăpânul dictează
O altă componentă a problemei este modul de recepţionare şi evidenţă de către SA ”Moldova-Gaz” a gazelor naturale, corectitudinea formării tarifelor
propuse consumatorilor. Punctele de recepţionare-livrare a gazelor pentru
R.Moldova au rămas cele din perioada sovietică şi se află pe teritoriul Ucrainei.
SA ”Moldova-Gaz” de fapt nu are acces la aceste contoare, datele despre livrarea gazelor fiind transmise de reprezentaţii „Naftagaz-Ucraina” prin telefon
sau poşta electronică. Potrivit mai multor experţi, datele sunt foarte aproximative, chiar îndoielnice, dar sunt acceptate de conducerea SA ”Moldova-Gaz”.
Prin 2000 Ministerul Economiei şi Reformelor a prezentat Guvernului un program de aprovizionare cu gaze a republicii şi contorizare a magistralelor de
distribuire, recunoscând că lipsa unui mecanism bine ajustat de aprovizionare,
evidenţă şi achitare a gazelor naturale a creat condiţii favorabile pentru abuzuri şi delapidări de proporţii, cauzând economiei republicii şi consumatorilor
prejudicii enorme. Guvernul a aprobat programul, stabilind, ca în regim de urgenţă toate gazoductele magistrale, la intrarea lor pe teritoriul republicii, să fie
dotate cu contoare, ca să se ştie cu certitudine ce cantitate de combustibil consumă regiunea din partea dreaptă şi cât – cea din partea stângă a Nistrului. Deşi
au trecut câţiva ani, contoarele aşa şi nu au fost instalate. Un colaborator al
SA ”Moldova-Gaz” a explicat foarte simplu motivul neîn-deplinirii Hotărârii
Guvernului: „Stăpânul n-are nevoie de aceste contoare”, precizând că stăpânul
de facto al complexului de gaze din Moldova deja este SAR ”Gazprom”.
În 1999 guvernarea moldovenească practic a dăruit concernului „Gazprom”
jumătate din patrimoniului complexului de gaze al republicii Moscovei. În primăvara lui 2001, Tudor Şoitu, şef de secţie la Curtea de Conturi, bătea alarma
în mass-media că, în urma unui control la SA ”Moldova-Gaz”, a descoperit că
259
Transparency International – Moldova
„gazoductele magistrale din Moldova au fost vândute Federaţiei Ruse la un
preţ simbolic”. Potrivit calculelor echipei lui Şoitu, „în procesul constituirii
SA ”Moldo-va-Gaz”…, prin estimarea incorectă a gazoductelor magistrale,
proprietatea R.Moldova a fost diminuată de apoximativ 20 de ori, peste 50 la
sută din proprietatea statului în gazoductele magistrale fiind tăinuită.
T. Şoitu semnala despre multe încălcări serioase ale legislaţiei, comise în procesul de reorganizare şi privatizare a complexului de gaze din anii 1995-1999,
susţinând că în urma acestora statul a fost prejudiciat de circa 2 miliarde USD.
La momentul dezvăluirilor făcute de T.Şoitu republica era guvernată deja de
PCRM. Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul aşa şi nu au reacţionat la dezvăluirile dumnealui.
promisiunile că Moldova se va bucura de o aprovizionare stabilă cu gaze naturale şi la preţuri preferenţiale s-au dovedit a fi nişte vorbe goale. În următorii
ani Moldova a plătit pentru gazele naturale cel mai mare preţ comparativ cu
ţările membre ale CSI. După ce la cele 50% a mai adăugat 13,44 procente de
acţiuni ale SA ”Moldova-Gaz” primite în gestiune fiduciară de la Tiraspol,
„Gazprom” a devenit şi mai cinic faţă de Moldova. Numai în 2006 preţul gazelor livrate Republicii Moldova a fost majorat de la 80 până la 160 USD
pentru o mie de m3. În 2007 tariful a săltat până la 170 USD, anunţându-se
totodată că deja în 2008 şi Moldova va plăti pentru gaze „conform tarifelor
europene”.
Unii cheltuiesc, alţii trag foloase
Potrivit articolului 28 al Legii cu privire la gaze, cheltuielile pentru extinderea reţelelor de distribuţie sunt suportate de către «unitatea de distribuţie». În
Moldova avem o singură unitate abilitată să distribuie gazele – „SA”MoldovaGaz”. Dar, potrivit oficialilior de la «Moldova-Gaz», la 1 ianuarie 2007, doar o
treime din totalul de 13886 km de reţele de distribuţie a gazelor, exploatate de
acest agent economic, constituiau proprietatea acestuia. Altă treime aparţine
autorităţilor publice locale, iar restul – diferitor agenţi economici şi persoane
fizice. Deşi cheltuiesc sume importante pentru construirea reţelelor de distribuţie a gazelor, atât autorităţile publice locale, cât şi agenţii economici sau persoanele fizice nu pot trece aceste reţele în proprietatea lor din simplul motiv că
nu există mecanismul respectiv. Întrebarea este: ce drepturi au asupra acestui
patrimoniu cei care au investit mijloace şi forţă de muncă în crearea lui, dacă,
260
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
oficial, stăpâni ai complexului de gaze din republică sunt SAR”Gazprom”
(64,33 %) şi Guvernul R.Moldova (34,95%). Legislaţia în domeniul nu oferă
răspuns la aceste întrebări, dimpotrivă, provoacă mai multe nedumeriri. De
exemplu, dacă Legea cu privire la gaze stipulează că „Cheltuielile de extindere a reţelelor de distribuţie le suportă unitatea de distribuţie”, apoi Legea cu
privire la energetică, concretizează că „aparatele de evidenţă a consumului de
resurse energetice se află la balanţa furnizorului, care este obligat să le menţină în conformitate cu normele în vigoare. Instalarea, testarea regulamentară,
repararea şi înlocuirea aparatelor de evidenţă se efectuează de către furnizor
pe cont propriu”. În realitate, însă, consumatorii de gaze din Moldova au fost
şi sunt impuşi să plătească pentru contoare, testarea şi înlocuirea lor. Mai mult,
SA”Moldova-Gaz”, prin intermediul întreprinderilor sale din teritoriu, a vândut, timp îndelungat, consumatorilor contoare de mâna a doua, aduse de peste
hotare şi care, peste câţiva ani, trebuiau înlocuite, iar cheltuielile rămânând
tot pe seama consumatorilor. Câţiva consumatori din Şoldăneşti şi din raionul
Orhei au acţionat în judecată întreprinderile locale de gazificare, solicitând
„instalarea aparatelor de evidenţă a consumului de gaze, testarea şi schimbarea
lor” din contul proprietarului reţelelor de distribuţie. Procesele au durat câţiva
ani, magistraţii fiind nevoiţi să le dea câştig de cauză consumatorilor, întrucât
legea era de partea lor. Numai că, cei cu câştigul au fost rugaţi să nu facă zarvă
mare din această victorie. Şi e clar de ce: restituirea costului câtorva sute de
mii de contoare ar fi o lovitură extrem de grea pentru SA”Moldova-Gaz”.
Gazele – instrument de manipulare politică şi subjugare economică
Acum doi ani, o mare parte a participanţilor la un sondaj efectuat de săptămânalele «Cuvântul» din Rezina şi „Dobrâi deni” din Rânbinţa evocau drept
motiv ce împiedică reintegrarea regiunii transnistrene «datoriile enorme
ale Transnistriei pentru consumul de
gaze».
În luna martie anul curent, Concernul
„Gazprom” a transmis datoriile
Transnistriei pentru gaze naturale, în mărime de 1,3 miliarde de
USD Holdingului „Metalloinvest”,
care este şi coproprietar al Uzinei
261
Transparency International – Moldova
Metalurgice şi al Combinatului de ciment din Râbniţa. Informând mass-media
din teritoriu despre această tranzacţie, Anatolii Belitcenco, preşedintele consiliului de administrare al SA Uzina Metalurgică din Râbniţa, a precizat că nu
cunoaşte condiţiile de cesiune a datoriilor, dar graţie acestea, Transnistria a
obţinut o amânare a plăţilor pentru câteva decenii. Igor Smirnov, liderul autoproclamatei republici transnistrene, a reacţionat la spusele lui A.Belitcenco cu
o declaraţie pe cât de surprinzătoare, pe atât şi de cinică: „Transnistria nu are
datorii juridice pentru gaze deoarece nu a semnat vreun contract cu concernul
„Gazprom”. Aşa că Transnistria nu va plăti nimic holdingului „Metalloinvest”.
Moldova trebuie să se lămurească cu Usmanov (conducătorul holdingului,
care deţine şi 30 la sută din acţiunile Uzinei metalurgice din Râbniţa), ea îi
este datoare”. De fapt, declaraţia lui Smirnov pare surprinzătoare doar la prima
vedere. În realitate, regimul de la Tiraspol a exploatat în permanenţă complexul de gaze al R. Moldova în modul cel mai obraznic, făcându-şi pe contul lui
nu numai imagine, dar şi averi solide.
Tranzacţii dubioase
În ultimii cincisprezece ani, în sectorul de gaze din regiunea transnistreană
au avut loc delapidări de sute de milioane de dolari. Iat dar câteva exemple destul de convingătoare. În anul 1997, Compania rusă „Itera”, afiliată
SAR”Gazprom”, a procurat 75 la sută din acţiunile Uzinei Metalurgice din
Râbniţa, promiţând să stingă datoriile acesteia pentru consumul de gaze. Nu
se ştie cu siguranţă dacă aceste datorii au fost stinse, dar, peste şapte ani, după
ce a investit în uzină circa 60 mln USD, „Itera” îşi vinde partea sa în UMR
companiei austro-ucrainene Hares-Grup, motivându-şi gestul prin necesitatea
de a-şi concentra eforturile la dobândirea şi transportarea gazelor.
Concomitent, ”Hares-Grup” procură încă 15 procente de acţiuni, din 2003,
aparţineau Companiei EI Energy Investment & Management Corporation, înregistrate în Liechtenstein. Reprezentantul Hares-Grup a precizat pentru ziarul
rus „Vedomosti” doar că grupul care a vândut cele 15 procente de acţiuni „este
unul din proprietarii uzinei” şi că întreprinderea a fost vândută, deoarece nu
aduce venituri bune, întrucât depinde mult de gazele ruseşti şi de metalul uzat
din Ucraina. Unii experţi leagă tranzacţia dintre „Hares-Grup” şi „Itera” cu
reglările de conturi dintre magnaţii ce dominau piaţa de gaze din spaţiul CSI şi
Europa. Potrivit unor medii bine informate din Rusia şi Ucraina (Vedomosti”,
«Ucrainscaia Pravda” etc), o mare parte din gazele provenite din Turkmenistan
262
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
se vindeau de „Gazprom” şi „Natagaz”(Ucraina) în mod ilicit, prin intermediul
companiei „Itera”, ţărilor din Europa. În 2002, schema tranzacţiilor este modificată, locul companiei „Itera” îl ia „Eural Trans Gas”, înregistrată în Ungaria,
cu concursul afaceristului de talie internaţională Serghei Moghilevici. Acesta
din urmă se află în urmărire de Biroul Federal de Investigaţie din SUA, dar locuieşte liniştit la Budapesta, simţindu-se nu mai puţin comfortabil la Moscova,
Kiev sau Tel-Aviv, unde se deplasează cu regularitate. Conform noii scheme,
în 2002, prin «Eural Trans Gas», care avea un capital statutar de 12 mii USD
şi, practic, nici un fel de patrimoniu, „Gazprom” şi „Naftagaz” urmau să vândă 36 miliarde m3 de gaze din Turkmenistan, din care 14 miliarde reveneau
«Eural Trans Gas» drept plată pentru „serviciile de transportare”, o ficţiune
curată, deoarece firma dată nu avea în proprietate nici un metru de gazoduct.
În realitate, banii obţinuţi de la comercializarea acestor 14 miliarde m3 de gaze
urmau să-i împartă autorii afacerii.
Banii pentru gaze – în conturile clanului Smirnov
Dar să revenim la problemele noastre. Cam după aceeaşi schemă activa în
Transnistria şi „Itera”. Nici o structură abilitată nu a încercat să află ce volum
de gaze transmis Republicii Moldova a fost furat şi de către cine. De fapt, prin
2003, Alexandr Reazanov, vicepreşedinte al SAR”Gazprom”, remarca întro conferinţă de presă că pierderile din volumul de gaze furnizat R.Moldova
ating cota periculoasă de până la 40 procente (!). Declaraţia sa, însă, urmărea,
în opinia mai multor experţi, alte scopuri decât cele de a micşora „pierderile”. Mai precis, se urmărea determinarea conducerii R.Moldova să recunoască
că nu este în stare să gestionneze complesul de gaze, ca, apoi, să-l transmită
„Gazprom”-ului.
Un timp, rolul de salvator al Combinatului de ciment şi ardezie din Râbniţa şi-l
asuma firma „Ema”ltd, o structură a Companiei „Itera”, înregistrată pe insulele
Bahamas, dar cu sediul la Kiev. Schema relaţiilor era foarte simplă: „Ema” aprovizina combinatul cu gaze şi energie electrică, primind în schimb ciment şi ardezie. Dealerii firmei vindeau singuri producţia, de cele mai multe ori, la preţuri
de dumping. Sursele băneşti provenite din aceste tranzacţii nu erau incluse în
evidenţa contabilă şi, respectiv, nu erau impozitate. Acestea erau trimise direct la
Kiev. Colectivul de angajaţi al combinatului a început să se revolte doar după ce a
fost adus la disperare, iar întreprinderea a fost pusă pe brânci. În această situaţie,
„Ema” s-a retras cuminte, lăsând pe alţii să se descurce cu datoriile pentru gazele
263
Transparency International – Moldova
furnizate Moldovei. Mai apoi, persoane bine informate de la Tiraspol, inclusiv,
şeful sovietului suprem al nerecunoscutei rmn, Evghenii Şevciuc, au confirmat
că, începând cu anul 1992, consumatorii de gaze din regiunea transnistreană
plăteau regulat pentru gaze (la tarife mult mai modeste decât consumatorii de
pe malul drept n.a.), dar rmn nu transfera nimic „Gazprom”-ului. Astfel, până
în 1996, s-a format o datorie de peste 410 mln USD, sumă egală cu cinci bugete
anuale ale republicii nerecunoscute. În anii următori, Tiraspolul, susţinut masiv
de Moscova, a acţionat conform aceluiaşi scenariu. În aprilie 2007, Eveghenii
Şevciuc declara public că banii pentru gazele ruseşti nu erau transferaţi furnizorului, ci se „pierdeau” în safeurile Băncii „Gazprombank”, care este proprietatea
lui Oleg Smirnov, fiul liderului de la Tiraspol, fiind condusă de soţia sa, Marina
Smirnova. Şevciuc preciza că în 2006 banca a încasat pentru consumul de gaze
27 milioane USD, iar în primul trimestru al anului 2007 – 18 mln USD, bani
care aşa şi nu au ajuns la „Gazprom”. Administraţia băncii a negat afirmaţiile lui
Şevciuc, iar Igor Smirnov le-a trecut cu vederea.
În Transnistria lumea demult vorbeşte că complexul local de gaze ar fi «votcina» personală a clanului Smirnov. Sutele de miloane de dolari acumulate de
la comercializarea gazelor în toţi aceşti ani au mers la susţinerea regimului
şi completarea masivă a averilor membrilor familiei Smirnov. Iar ponoasele
pentru toate acestea, potrivit unor experţi, până la urmă, ar putea să le poarte
consumatorii din partea dreaptă a Nistrului sau bugetul R.Moldova.
Presiunile Moscovei
În 2005, Igor Smirnov a declanşat operaţiunea de scoatere a întreprinderii
„Tiraspoltransgaz” din componenţa SA”Moldova-Gaz”. Venind cu această
ocazie la Chişinău, A.Reazanov, vicepreşedintele concernului „Gazoprom”,
a declarat atunci pentru ziarul rus „Komersant” că «Gazprom»-ul este împotriva divizării activelor transnistrene din componenţa SA”Moldova-Gaz”.
În aceiaşi ordine de idei, Ghenadii Abaşchin, directorul SA «Moldova-Gaz»,
a remarcat, în cadrul unei conferinţe de presă, că «ddivizarea întreprinderii
„Tiraspoltransgaz” în varianta expusă în decretul lui Smirnov”, seamănă mai
mult cu o confiscare, care nu poate fi acceptată de „Gazprom”. Abaşchin mai
spunea că, în cazul unor reorganizări civilizate, părţile ar trebui să-şi asume
şi anumite obligaţiuni, inclusiv, faţă de datoriile societăţii „Moldova-Gaz”.
„Gazprom”-ul însă a neglijat poziţia conducerii SA «Moldova-Gaz» şi a acceptat varianta lui Smirnov, adăugându-şi la activ şi cota Tiraspolului în SA
264
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
”Moldova-Gaz”. În februarie 2006, administraţia concernului rus a anunţat
post-factum SA ”Moldova-gaz” că datoriile istorice ale R.Moldova pentru
anii 1997-2004, inclusiv, penalităţile, au fost transmise companiei „Factoring
Finance, afiliată „Gazprom”-ului. Chişinăul nu a recunoscut tranzacţia, nu a
acceptat nici propunerea monopolistului de a-i transmite în proprietate încă o
parte din cota statului în SA”Moldova-Gaz”.
În opinia unor experţi de la Chişinău, scenariul divizării SA ”Moldova-Gaz”
a fost plămădit la Moscova. Aceasta, prin intermediul lui I.Smirnov, a vrut să
impună autorităţile de la Chişinău să aleagă între două variante: să recunoască
datoriile pentru gaze ale Moldovei şi să le achite, ceea ce ar fi fost cu neputinţă,
ori să declare că acestea sunt ale Transnistriei, recunoscând astfel rmn.
Oricum, şi din această operaţiune, au avut de câştigat doar Tiraspolul şi
„Gazprom”-ul. R.Moldova s-a ales din nou cu prejudicii materiale, inclusiv
tarife aproape europene pentru consumul de gaze, în situaţia în care veniturile
reale ale majorităţii populaţiei sunt de 7-10 ori sub media salariului european.
Cât ne costă gazificarea?
Deja de 5 ani autorităţile moldovene realizează un ambiţios program de gazificare. Lansat în anul 2002, Programul naţional de gazificare prevede ca, până la
finele anului 2009, toate cele 1528 de localităţi de pe malul drept al Nistrului să
aibă acces la gazul natural. Dacă ţinem cont că la începutul anului 2000 la conducta de gaz erau conectate doar 208 localităţi, adică mai puţin de 14 la sută, iar
la începutul anului 2007, numărul acestora a ajuns la 727, sau circa 47,6% din
total, apoi progresul este evident. Gazificarea se desfăşoară însă neuniform. În
prezent doar raioanele Criuleni şi Taraclia, UTA Găgăuzia, municipiile Chişinău
şi Bălţi sunt gazificate în proporţie de 100%. În acelaşi timp în raionele Soroca
şi Ungheni cota de gazificare este de 3-5%. Numărul consumatorilor însă nu a
crescut cu aceleaşi ritmuri. Astfel, dacă în anul 2000 erau înregistraţi circa 310
mii de consumatori de gaze naturale, la începutul anului curent numărul acestora
a crescut până la 517 mii. Dacă ţinem cont că o familie în Moldova este compusă
din 2,6-2,8 membri, apoi, în prezent, au acces la gazul metan circa 1,4 mln din
locuitori, s-au în jur 40 la sută din populaţia republicii.
Creşterea lentă a numărului de consumatori se reflectă şi în consumul gazelor,
care în anul 2006, practic, a stagnat, deşi Ministerul Industriei şi Infrastructurii
prognozase o majorare cu 6-7%.
265
Transparency International – Moldova
Extinderea reţelelor de gaze, fără o majorare semnificativă a numărului de
consumatori, a dus la creşterea cheltuielilor suportate de întreprinderile de
distribuţie a gazelor din cadrul «Moldovagaz», acestea reflectându-se tot mai
mult în tarife mai mari. Astfel dacă pe parcursul anului trecut şi a celui curent
tarifele de la gaze au crescut în mediu de 2,35 ori, cele de distribuţie – de
2,8 ori. Creşterea semnificativă a tarifelor la gaze are ca efect şi descreşterea interesului consumatorilor casnici de a se conecta la acest tip de servicii. Fenomenul respectiv a fost şi este stimulat de tarifele uriaşe percepute
de firmele specializate în construcţia de gazoducte şi racordarea la acestea
a consumatorilor casnici. În unele localităţi consumatorii au fost obligaţi să
achite circa 14-16 mii de lei pentru racordarea la reţelele de gaze. Majoritatea
consumatorilor însă nu este în stare să achite asemenea sume exorbitante. În
acelaşi timp, conform unor calcule, cu o asemenea sumă un locuitori de la ţară
îşi poate procura necesarul de lemne şi cărbune pentru 6-7 ani.
Jăcmăneală pe seama consumatorilor
După 3-4 ani de gazificare preţurile mari la racordarea la reţeaua de gaze au
stârnit în sfârşit şi îngrijorarea autorităţilor. Directorul general al Agenţiei
Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului, Igor Semenovcher, califica, la începutul anului curent, situaţia creată drept genocid. Potrivit lui, preţul real al
lucrărilor de racordare este de cel puţin cinci ori mai mic. Guvernul a adoptat
şi el la începutul anului o decizie, prin care a anunţat că va reglementa modul
de formare a preţurilor pentru proiectarea şi construcţia sistemelor de alimentare cu gaze naturale a populaţiei. Deşi au trecut mai mult de 5 luni decizia nu
a fost încă publicată şi astfel nu se poate spune care va fi modul de formare a
preţurilor la proiectarea şi construcţia gazoductelor. Acestea însă ar urma să
fie folosite de toţi agenţii economici implicaţi în lucrările de construcţie a conductelor. Este curios faptul că în domeniul gaificării dispun de licenţă 560 de
companii de profil, dar numărul sudorilor, specialişti în gazificare autorizaţi,
fără de care aceste companii nu ar putea activa este de doar 219 (!). Nu putem
să nu ne întrebăm cu ce se ocupă mai mult de jumătate din firmele cu licenţă
de gazificare.
Potrivit directorului Agenţiei Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului, preţul
estimativ al racordării unui beneficiar la reţelele de gazificare variază între
1000 şi 1200 de lei, adică de 10-12 ori mai puţin decât sumele care se percep în prezent. În opinia lui Semenovcher, cheltuielile reale pentru instalarea
266
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
unui metru de ţeavă, cu racordarea la reţeaua de presiune joasă din perimetrul
localităţii, nu depăşesc suma de 50-60 lei, cheltuielile pentru construcţia gazoductului până la marginea satului, centrului raional fiind pe seama statului.
Ghenadii Abaşchin, preşedintele SA «Moldovagaz», a estimat însă costurile
respective la 3000-3500 de lei. În opinia sa, varianta optimă ar fi stabilirea
unor preţuri fixe pentru racodarea consumatorilor la reţeaua de gaze, care ar
elimina multe din problemele iscate. Care este preţul real nu este clar, dar este
evident că în acest domeniu trebuie să de pus lucrurile la locul lor. În caz contrar, chiar dacă autorităţile vor aloca de la bugetul naţional sute de milioane de
lei pentru a construi conducte de presiune înaltă şi medie, pentru a aduce acest
combustibil până în toate localităţile ţării, la ele se vor conecta câţiva consumatori şi în consecinţă costurile de întreţinere a reţelelor se vor reflecta în
tarife exorbitante. Altfel spus, banii vor fi aruncaţi pur şi simplu pe vânt. Până
în prezent, autorităţile au cheltuit pentru realizarea Programului de gazificare
circa 1 mlrd de lei. Cheltuielile populaţiei şi agenţilor economici sunt şi ele
pe măsură. De altfel, Banca Mondială a recomandat autorităţilor moldovene
ca în condiţiile majorării de către «Gazprom a tarifelor la gazele naturale, să
revizuiască programul de gazificare şi pentru localităţile mici şi îndepăratte de
reţeaua de gaze să fie găsite alte soluţii decât gazificarea.
Cu toate acestea, autorităţile insistă asupra realizării integrale a programului.
“Programul de gazificare de a tuturor localităţilor a fost şi este necesar. Practic,
în toate raioanele ţării au fost elaborate programe locale de gazificare. Până la
finele anului 2009, indiferent de aşezarea geografică şi de numărul populaţiei,
suntem obilgaţi să prezentăm flacăra albastră, adică gazul şi să conectăm la conducta de gaz minimum un consumator, în primul rând, şcoală sau grădiniţă”,
declara vara trecută premierul Tarlev în cadrul unei şedinţe cu şefii raioanelor.
Baloane de săpun înainte de alegeri
Ambiţia autorităţilor de a continua cu orice preţ programul de gazificare poate
duce la situaţii în care gazul să fie adus până la marginea unei localităţi şi nici
un consumator să nu se conecteze.
Nu întâmplător creşterea lentă a numărului consumatorilor l-a făcut pe şeful statului Vladimir Voronin să declare, în cadrul unei recente şedinţe, că «a
aduce gazul până la sat este doar un prim pas, trebuie ca fiecare gospodărie
în parte să fie racordată la sursa de gaze naturale”. În anul 2006, bunăoară, au
267
Transparency International – Moldova
fost conectaţi la conducta de gaze 31 de mii de cetăţeni sau doar câte 42 de
consumatori în fiecare din cele 727 de localităţi gazificate. În vederea sporirii
accesului consumatorilor casnici la sursele de gaze naturale, Preşedintele a
lansat iniţiativa conectării gratuite, din contul bugetelor centrale şi locale, a
11 categorii de cetăţeni din localităţile rurale, care să includă veteranii, pensionarii, invalizii, participanţii la conflicte armate, la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl, medicii, pedagogii. Iniţiativă, care încă nu s-a
materializat. Dincolo de toate acestea rămâne nesoluţionată o altă problemă.
Gazificarea se face în special pe banii statului şi a consumatorilor, în timp ce,
în lume, de regulă, de construcţia acestor reţele se ocupă compania furnizoare.
Pe seama «Moldovagaz», întreprindere ce deţine monopolul de transportare
şi furnizare a gazelor, au revenit doar 10% din conductele construite în anul
2006. Întreprinderea susţine că nu are bani pentru a investi în construcţia de
conducte. În anul 2005, însă «Moldovagaz» a înregistrat un profit de circa 156
mln lei. Aşa că, dacă s-ar dori, bani se pot găsi.
Un exemplu caracteristic pentru felul cum decurge la noi gazificarea şi cine
administrează gazoductele îl oferă întreprinderea „Bălţi-gaz” SRL din cadrul
«Moldovagaz». Conform datelor întreprinderii, la începutul anului curent, în
propietatea acesteia se aflau 191 km de reţele de distribuţie a gazului. În acelaşi
timp, întreprinderea exploatează peste 980 km de conducte. Altfel spus, 790
km de conducte nu aparţin întreprinderii. Cele 790 km au fost construite pe
banii alocaţi de Guvern, din banii agenţilor economici şi din sursele cetăţenilor. Întreprinderea gestionează aceste conducte ce depăşesc de 4 ori lungimea
celor aflate în propietate, în baza Hotărârii Guvernului nr. 683 din 18.06.04
„Despre aprobarea Regulamentului privind modul de transmitere a reţelelor
de gaze naturale întreprinderilor de gaze naturale ale SA „Moldovagaz” la
deservire tehnică”.
De notat că în anii 2004-2006, „Bălţi-gaz” a construit din sursele proprii doar
9,6 km de reţea de gaze naturale, cheltuind în acest scop ceva mai mult de 9
mln lei. În aceeaşi perioadă, întreprinderea a luat la exploatare peste 240 km
de conducte construite pe bani publici.
Licitaţii cu bucluc
Unele primării încearcă să scape de monopolul deţinut de «Moldovagaz» şi
întreprinderile subordonate ei. În iunie 2006 primăria din Hânceşti a decis
268
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
să scoată la vânzare un gazoduct construit pe bani autorităţilor locale, care
era exploatat de filiala din localitate a întreprinderii «Cimişlia-gaz» SRL. A
fost anunţată o licitaţie publică, anunţul fiind publicat în «Monitorul Oficial».
Peste câteva zile, administraţia „Moldovagaz” a cerut, printr-o scrisoare oficială, Guvernului şi Preşedinţiei blocarea licitaţiei. Argumentul invocat este
că înstrăinarea nu se ştie cui a gazoductului ar periclita securitatea energetică a ţării. Totodată, coducerea „Moldovagaz” şi-a argumentat nedorinţa de a
participa la licitaţie prin faptul că întreprinderea nu ar dispune de bani pentru
achiziţia de noi gazoducte. Aceasta, în timp ce finalizase anul 2005 cu un profit de peste 150 mln lei. Drept urmare, au fost create câteva comisii speciale,
la primăria respectivă au venit „specialiştii” de la CCCEC şi alte organe de
control. Autorităţile locale au rezistat presiunilor şi au vândut până la urmă gazoductul obţinând peste 6 mln lei de la întreprinderea «Rotalin-gaz». Această
întreprindere s-a angajat, între altele, pe banii să extindă din contul său reţeaua
de gaze la Hânceşti. În alte raioane şi oraşe însă autorităţile loccale se tem să se
pună în poară cu «Moldovagaz» şi cu Guvernul care, deseori, în mod deschis
face lobby monopolistului gazier din Moldova.
Ce fel de securitate energetică?
Reţeaua existentă de gazoducte magistrale nu asigură însă o securitate energetică a Republicii Moldova. În anul 1992, Chişinăul, pe seama căruia revine peste 50% din consumul de gaze naturale din Republica Moldova (malul
drept al Nistrului), s-a pomenit fără gaze după ce autorităţile secesioniste de
la Tiraspol au blocat livrările închizând robinetul 26A şi suspendând furnizarea de gaze prin gazoductul magistral Odesa-Tiraspol-Chişinău. Drept urmare,
gazoductul construit la finele anilor 60, în prezent nu mai poate fi folosit la
capacitate maximă. În februarie 2005, după o pauză de 13 ani, s-a încercat reluarea furnizării de gaze prin această conductă, dar, după 8 ore de funcţionare,
administraţia de la Tiraspol a impus închiderea robinetului. Pentru asigurarea
fiabilă cu gaze naturale a Chişinăului şi raioanelor din centrul Moldovei a
fost reconstruit de urgenţă un segment din conducta Râbniţa-Chişinău, care
însă trece prin zone cu risc mare de alunecări de teren, ceea ce pune în pericol livrările. De asemenea, pentru asigurarea securităţii republicii în domeniul
aprovizionării cu gaze naturale, în anul 2006, a fost iniţiată construcţia conductei Tocuz-Căinari-Mereni, cu lungimea de 72 km şi un cost evaluat la 22,5
mln. USD. În prezent se examinează posibilitatea construirii gazoductului
269
Transparency International – Moldova
magistral Drochia-Ungheni-Iaşi, cu lungimea de 95 km şi un cost de circa
48,9 mln. USD. Primul gazoduct va realiza conexiunea Chişinăului la gazoductele magistrale prin care se transportă gazele naturale ruseşti spre Balcani.
Al doilea gazoduct, pe lângă faptul că va permite realizearea gazificării a zeci
de localităţi, ar urma să permită majorarea cu 2-3 mlrd metri cub a volumelor
anuale de gaze exportate prin teritoriul R.Moldova spre România.
Realizarea acestor proiecte a fost şi este tergiversată, atât de lipsa mijloacelor
financiare, cât şi de nedorinţa “Gazprom”-ului de a participa la construcţia lor.
Din 2001, reţeaua de distribuţie a gazelor naturale din R.Moldova a fost extinsă semnificativ din sursele alocate de la bugetul de stat, din banii agenţilor
economici, cei ai popoluaţiei şi din alocaţiile Fondului de Investiţii Sociale.
Aceste eforturi constituie o parte a atenţiei Guvernului acordată gazificării. În
realitate, însă, majoritatea consumatorilor din zonele rurale, nu-şi pot permite
să utilizeze gazele naturale la preţurile mereu în creştere, din care cauză capacitatea conductelor de gaze naturale nu este utilizată la capacitate maximă, iar
SA «Moldovagaz» nu este interesată să accepte deservirea conductelor de gaze
naturale în localităţile unde consumul de gaze este redus.
«Gazprom»-ul cu pâinea şi cuţitul
Problemele legate de posibilitatea achitării plăţilor pentru gazele naturale consumate, create de creşterea preţurilor la gazele naturale prezintă actualmente
provocări reale la eforturile de gazificare în întreaga Europă. Diferenţele de la
situaţia unor vecini ai R. Moldova rezidă în faptul că Guvernul deţine o cotă
minoritară în infrastructura existentă şi că teritoriul ţării este traversat numai
pe distanţa de 100 km de gazoductul magistral al «Gazprom»-ului, care pleacă
spre statele din Balcani. Unele conducte de gaze de capacităţi mai mici din interiorul Moldovei sunt conectate la gazoductul magistral, restul fiind conectate
la gazoductele magistrale care traversează teritoriul Ucrainei. Astfel, eventuala posesiune a conductelor de transport al gazelor naturale de către R.Moldova
nu ar avea acelaşi efect pe care îl are în Ucraina. Conform ultimelor informaţii, «Gazprom» ar fi gata să participe cu resurse financiare la realizarea unor
proiecte investiţionale în sectorul energetic şi gazier al Moldovei. La fel ca în
cazul energiei electrice, simpla declarare pe hârtie că piaţa este deschisă nu
presupune şi crearea de facto a unei pieţe competitive. Atât sectorul gaze cât
şi cel al energiei electrice se confruntă cu probleme similare vizând sursele
270
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
de furnizare. Competiţia la nivelul furnizării este posibilă doar în contextul
existenţei surselor suplimentare de furnizare. Chiar şi în cazul când Guvernul
Moldovei ar putea contracta gaze din regiunea Asiei Centrale, «Gazprom»-ul
este destul de reticent în acordarea accesului la reţeaua sa pentru a furniza
gaze din aceste ţări. Se cunoaşte tendinţa «Gazprom»-ului de a percepe preţuri
mari pentru tranzitarea gazelor, fapt care face necompetitivă furnizarea gazelor din aceasta sau alte surse decât «Gazprom». SA «Moldovagaz», care este o
companie-proprietate a «Gazprom»-ului, nu are stimulente suficiente pentru a
contracta gaze naturale de la alţi furnizori decât «Gazprom».
Suplimentar, dependenţa de Gazprom este agravată şi de mărimea datoriei
SA «Moldovagaz» către «Gazprom» pentru gazele naturale consumate în anii
1990, care se cifrează la circa 325 mln USD, inclusiv penalităţile. Această
sumă nu include datoria Transnistriei care, până la achiziţionarea acţiunilor
Tiraspoltransgaz de către Gazprom, se ridica la mai mult de 1,15 mlrd USD.
Reţeaua de transport a gazelor din Ucraina include 36 mii km de conducte
magistrale, inclusiv 14 mii km cu un diametru de la 1020 şa 1420 mm.
Reţeaua de transport a gazelor din Moldova include doar 580,8 km, de conducte cu diametru de 800 mm, 1020 şi 1200 mm.
Tudor Iaşcenco, Cornelia Cozonac, Vasile Sârbu, CUVÂNTUL,
22.06.2007- 13.07.2007
Trasee politice pentru demişii lui Voronin
De la instaurarea guvernului comunist la Chişinău până azi cabinetul de miniştri s-a transformat intr–o gară enormă. Miniştri, ambasadori, consilieri, cu
toţii vin şi pleacă ducând cu sine portofolii mai ponderale sau mai uşurele.
În această gară sunt o mulţime de miniştri demişi de preşedintele Voronin pentru gafe, insuccese, prestaţie proastă şi tot aceştia obţin tot de la preşedinte în
scurt timp alte funcţii, mai importante decât precedentele.
Legislaţia prevede că miniştrii demişi pentru acţiuni incompatibile cu funcţia
de demnitar public să fie traşi la răspundere. Azi la Judecatoria Militară trei
angajaţi ai Ministerului Apărării vor trebui sa răspundă pentru un contract cu
firma familiei ex–ministrului Pleşca, care a prejudiciat statul cu câteva mili271
Transparency International – Moldova
oane de lei. Valeriu Plesca nu a fost invitat la această şedinţă judiciară şi nu
figurează în acest dosar.
Conform Legii Guvernului nici un Ministru nu este în drept să practice activitate de întreprinzător personal sau prin terţe persoane, iar Codul penal spune
că cei care dau dovadă de protecţionism atrag pedepse serioase.
Alte voci spun ca preşedintia pregăteşte decretele pentru numirea unor noi
ambasadori ai R.Moldova din lista de demnitari publici vechi.
Politician – azilant politic – ministru
Valeriu Pleşca, ex–ministru al Apărării
Parlamentarul Valeriu Pleşca ameninţase conducerea Moldovei că cere azil
politic la Bruxelles, oraşul în care sunt situate cele mai importante instituţii
europene, dacă firmele soţiei sale nu vor fi lăsate să activeze în linişte. În scurt
timp Pleşca a devenit ministru al Apărării, iar firmele familiei sale au făcut în
continuare afaceri anume cu acest minister. Recent Pleşca a fost demis, dar
pe banca acuzaţilor stau alţi trei militari fiind invinuiţi că au spălat banii prin
firmele soţiei ministrului. Între timp, voci guvernamentale susţin că Pleşca ar
putea deveni ambasador.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, după demiterea ministrului
Apărării, Valeriu Pleşca, procurorii militari ai secţiei control asupra executării legilor în Forţele Armate au remis Judecătoriei Militare spre examinare
în fond o cauză penală privind învinuirea a 3 persoane cu funcţie de răspundere din cadrul Departamentului Dotări şi Direcţiei Logistică a Ministerului
Apărării în comiterea unor infracţiuni la procurarea de bunuri pentru Armată.
«În rezultatul încălcării modului de livrare a mărfurilor conform legislaţiei în
vigoare şi al lipsei unui control strict asupra operaţiunilor efectuate, admis la
executarea contractului de achiziţionare a serviciilor, încheiat cu SRL “Steaua
Service”, în valoare de 1 182 900 lei, privind confecţionarea a 5000 complete
costume mozaicare, statul a fost prejudiciat în proporţii deosebit de mari (209
000 lei).»
Astăzi, 28 iunie, colonelul Petru Muntean, fost şef al Departamentului Dotări,
locotenent–colonelul Alexandru Maşcov, fost şef–interimar a secţiei echipament şi colonelul Alexandru Eremia, şef al secţiei echipament al Ministerului
Apărării urmează să apară în faţa instanţei judiciare militare. Ministrul Valeriu
272
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Pleşca nu este printre cei citati, deşi firma «Steaua», care a prejudiciat bugetul
ministerial de câteva milioane de lei aparţine tocmai familiei acestui ministru.
Remarcăm faptul că SRL «Steaua Service» este situat pe strada Tighina 49,
în acelaşi sediu cu firma «Steaua Grup” şi alături de sediul firmei “Steaua
media». Datele oficiale ale Camerei Înregistrării de Stat arată că doar firma
«Steaua Grup» este înregistrată în aceasta instituţie, proprietarii acestei firme
fiind Angela Pleşca, soţia ex–ministrului Apărării, care împreună cu fiul şi o
firmă din SUA deţin în întregime acţiunile «Steaua Grup».
Toate aceste firme unite sub titlul «Steaua» au în ultimii ani afaceri cu instituţii de stat, sau au beneficiat de facilităţi oferite de diferite instituţii de stat.
Bunăoară firma «Steaua Service” a beneficiat din 2004 până în prezent de
scutiri de TVA, pentru activităţi comerciale cu produse care nu sunt prevazute
de Codul Fiscal.
Astfel în hotărârile Guvernului nr.519 din mai 2004, nr. 261 din martie 2005 şi
nr.557 din mai 2006 se decide acceptarea unui TVA nul pentru un şir de firme,
printre care şi «Steaua Service».
Amintim că firmele din grupul «Steaua», potrivit prevederilor statutare se ocupă preponderent de vânzarea de «băuturi alcoolice (cu excepţia berii); publicitate; gestionarea afacerilor comerciale; administrare comerciala; lucrări de
birou, construcţii», vânzarea şi închirierea spaţiului locativ şi pentru oficii,
de vânzarea alcoolului şi, mai nou, vânzarea uniformelor militare, tocmai în
perioada în care Ministerul condus de Valeriu Pleşca avea nevoie de 5000 de
costume mozaicare.
Valeriu Pleşca a îmbinat mereu afacerile cu activitatea politică, facând şi
desfăcând coaliţii atunci când considera că e oportun pentru cariera sa. El a
ajuns în Parlament în 1998 pe lista Blocului pentru o Moldova Democratică şi
Prosperă, pe care l-a parasit în noiembrie 1999. În anul 2001 a devenit parlamentar pe lista «Aliantei Braghiş», pe care a părăsit–o în 2003.
În paralel, Valeriu Plesca era preşedinte al consiliului de directori al companiei «Steaua grup». În toată perioada activitătâţii sale politice această firmă a
fost în centrul diferitor scandaluri şi cazuri judiciare. Firma «KVINT–PLUS»
s-a judecat pentru întarzierea unor plăţi pentru producţia livrată, ÎI «Acar
Cantarajiu» s-a judecat pentru faptul că nu a primit banii de la «Steaua» pentru
reparaţiile efectuate în oficii.
273
Transparency International – Moldova
Problemele cu justiţia l-au determinat pe Valeriu Pleşca să facă unul dintre
cei mai curajoşi paşi pe care i–a facut vreo dată un politicican de la Chişinău.
Ajuns în Belgia în componenţa unei delegaţii ce reprezenta legislativul moldovean, Pleşca a anunţat autorităţile din Moldova, că va cere azil politic în
Occident dacă Guvernul nu va înceta să–l constrângă pe el şi pe membrii familiei sale, referindu–se la diversele controale şi presiuni judiciare care se
abatuseră asupra firmelor din grupul «Steaua». Guvernul i–a acordat garanţiile
solicitate şi Pleşca a părăsit Bruxelles–ul.
La scurt timp după aceasta Valeriu Pleşca a devenit Ministru al Apărării. Au
urmat mai multe contracte de vanzare–cumparare a patrimoniului acestui minister, presa semnalând lipsa concursurilor şi a transparenţei. Pentru că nu a
urmat niciodată nici o sancţiune şi nici o explicatie publică cu privire la suspiciunile de delapidări de fonduri, ministrul Pleşca devenea tot mai încrezator.
Recent el a organizat o întrunire cu presa la poligonul de la Bulboaca. Au fost
invitate mai multe televiziuni şi reviste fashion, au fost organizate plimbări cu
maşina blindată, mese cu frigărui şi alcool, şi desigur, trageri cu Kalaşnikovul.
Un barbat care păştea vitele în zona a fost impuşcat mortal.
A urmat un decret sec despre demisia ministrului Pleşca. Apoi Procuratura
Generală a remis Judecătoriei Militare un dosar care acuza conducerea ministerului de spalarea a circa 2 milioane de lei pentru procurarea unor uniforme.
Azi pe banca acuzaţilor se află 3 angajaţi ai Ministerului Apărării, invinuiţi
că ar fi spălat banii publici prin firma soţiei ministrului. Ministrul nu e acuzat
public de nimic, iar voci guvernamentale spun că îl asteaptă oambasadă în
străinatate. Pentru această cauză să fi fost rechemat Dudău?
Rău la Aparare – bun la NATO
Victor Gaiciuc
Victor Gaiciuc a fost demis din funcţia de ministru al Apărării la 15 octombrie 2004, prin decretul preşedintelui Voronin, după ce Consiliul Suprem de
Securitate a făcut demers cu privire la demiterea din funcţie a lui Gaiciuc.
Voronin a criticat activitatea Ministerului Apărării, pentru lipsa unei evidenţe
reale a patrimoniului militar al Armatei Naţionale (amintim aici furtul armelor
şi munitiilor din depozitele de armament de la Bulboaca) şi cazurile de încălcare a drepturilor militarilor în termen.
274
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
La 12 ianuarie 2005, peste doar trei luni, Guvernul l-a numit pe Victor Gaiciuc
reprezentant al R.Moldova la Alianţa Nord–Atlantică, ambasador în Regatul
Belgiei.
Azi, ministrul demis de cândva, este «excelenţa sa» şi îşi are reşedinţa la
Bruxelles, reprezentând Moldova în structurile NATO, dar şi în Marele Ducat
de Luxembourg.
Demis şi iar avansat
Nicolae Cernomaz
Nicolae Cernomaz a intrat în activitatea guvernamentală în 1996, cand Petru
Lucinschi l-a numit în funcţia de ministru de Stat. Ulterior a fost numit
Ambasador al Moldovei în Republica Ungară. După două luni şi jumătate, la
15 aprilie 1999, a fost desemnat şi în funcţia de Ambasador Extraordinar şi
Plenipotentiar al R. Moldova în Croatia. La 14 decembrie 1999, i s-a conferit
Ordinul «Gloria Muncii».
În perioada 22 noiembrie 2000 – 27 iulie 2001, Nicolae Cernomaz a îndeplinit
funcţia de ministru al Afacerilor Externe. A fost demis de către presedintele
Vladimir Voronin la numai trei luni de la reconfirmarea sa în calitate de membru al Guvernului Vasile Tarlev.
După mai bine de un an şi jumatate, la 26 martie 2003, a fost numit Ambasador
în Ucraina şi, prin cumul, în Republica Azerbaidjan şi Georgia. La 25 ianuarie
2005, a fost rechemat din funcţie.
Incompetent la Justiţie, perfect la Preşedinţie
Ion Morei
Ion Morei, a deţinut funcţia de procuror de Bălţi în perioada în care Victor
Morev era primar în acest oraş. Acum Morev este dat în urmarire generală, şi
procurorul de Bălţi ar fi trebuit să răspundă măcar ceva pentru fraudele de care
este acuzat fostul primar.
El a venit de la Bălţi la Chişinău, fiind numit în funcţia de Ministru al Justitiei.
La 12 februarie 2003, preşedintele Voronin, fiind nemulţumit de «modificările
şi completările la Legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice care
nu au fost bine gândite», l-a demis pe Morei pentru incompetenţa profesională
275
Transparency International – Moldova
Între timp, acesta a fost suspectat de implicare în cazul omorului omului de
afaceri de la Bălţi, Gheorghe Grumaţchi.
Doar la câteva luni după demisia sa din funcţia de ministru, el a fost numit
în fruntea Consiliului suprem de securitate şi decorat cu Ordinul «Gloria
Muncii», fiind situat deja de câtiva ani în clădirea Preşedinţiei.
Ministru, ambasador şi …şomer?
Nicolae Dudău
Diplomatul Dudău şi-a început activitatea de muncă la Uzina de tractoare din
Chişinău, unde a muncit din adolescenţă până la vârsta de 30 de ani. Apoi,
urmându-şi studiile la şcoala de partid, a deţinut mai multe funcţii în structurile politice, avansând ulterior la funcţii în Ambasadele Moldovei din Rusia,
Uzbekistan, Tajikistan, Kirgizstan. În 1997, a devenit chiar ministru de Externe,
apoi a fost devansat şi trimis la Ambasadele din Belarus şi Ţările Baltice. Venirea
comuniştilor la guvernare i–a purtat ghinion. Iniţial, în septembrie 2001, a fost
numit din nou ministru de Externe, apoi, în februarie 2004 a fost descalificat. În
scurt timp, însă, a ajuns să fie trimis Ambasador în Italia.
Recent, preşedintele Vladimir Voronin a semnat decretul cu privire la rechemarea lui Nicolae Dudău din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar
al R. Moldova în Italia. În următoarele zile, excelenţa sa va părăsi reşedinţa de
pe strada Via Montebello din Roma.
Din rezervă la Budapesta
Valeriu Bobuţac
La 7 noiembrie 2001, Guvernul condus de Vasile Tarlev l-a numit pe Valeriu
Bobuţac, ambasador la Moscova, în funcţia de prim–viceministru al Afacerilor
Externe. Valeriu Bobuţac nu s-a grăbit să se conformeze cererii autorităţilor.
Bobuţac a fost rechemat la 1 februarie 2002, deşi abia la data de 20 martie
2002, Guvernul a numit un alt ambasador la Moscova.
În următorii ani, Valeriu Bobuţac a făcut parte din rezerva de cadre a MAE al
R. Moldova, ca ambasador la dispozitia Ministerului.
La 12 ianuarie 2005, Valeriu Bobuţac a fost numit ambasador extraordinar
şi plenipotenţiar al R. Moldova în Ungaria şi prin cumul de misiuni şi în
276
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Republica Ceha, Slovacia, Croaţia, Slovenia, Bosnia şi Hertegovina, Sfântul
Scaun şi Comisia Dunării, avându–şi reşedinţa la Budapesta (Ungaria).
Dictator la TRM – cuminte în Ţara Elena
Iulian Magaleas
Jurnaliştii de la Teleradio Moldova s-au plâns mereu pe politica de administratie a lui Iulian Magaleas. Numele lui a figurat în permanenţă şi în rapoartele
organismelor internaţionale care au monitorizat situaţia libertăţii de expresie
la această companie. Magaleas s-a luptat şi el cu cei care încercau să îl acuze
de abuzuri. Într–un interviu pentru ziarul «Comunistul», el a declarat că «mass
media înseamnă întotdeauna ideologie», de aceeea a continuat promovarea
ideologiei comuniste la locul de muncă, fiind şi membru al acestui partid şi
fiind anterior şi parlamentar pe listele PCRM.
Într–un final acesta a fost retras din funcţie, fiind înlocuit cu Ion Gonţa. La
scurt timp după demisie, a fost trimis la Atena, în calitate de Ambasador, unde
se află şi până astăzi, primindu-l deja de două ori pe Vladimir Voronin în ospetie în Ţara Elenă.
Legea prevede responsabilitatea miniştrilor pentru protectionism. Viorel
Furdui, expert juridic IDIS «Viitorul»
Conform Legii Guvernului (art. 29) Ministrul nu este în drept:
1) să deţină o oricare altă funcţie în organele autorităţilor publice centrale şi
locale;
2) să se încadreze în organele de conducere a unitătilor comerciale;
3) să practice activitate de întreprinzător personal sau prin terţe persoane;
4) să detină o altă funcţie retribuită, cu excepţia activităţii ştiinţifico-pedagogice.
Toate menţionate la acest capitol reprezintă nişte incompatibilităţi cu funcţia
de Minsitru.
Dacă se stabileşte că un ministru se află într–una din situaţiile menţionate mai
sus, aceasta serveşte temei pentru revocarea lui din funcţie. (art. 29 al Legii
cu privire la Guvern). Totodată, legea nu specifică modul de constatare a incompatibilităţii şi procedura ce trebuie urmată în cazul stabilirii faptului că un
Ministru se află într-o situaţie de incompatibilitate.
277
Transparency International – Moldova
O astfel de procedură este stabilită doar pentru funcţionarii publici din organele adminsitraţiei publice centrale şi locale, care însa nu se aplică Miniştrilor. În
special, legea serviciului public la acest capitol menţionează că funcţionarul
public, antrenat în una din activităţile incompatibile cu funcţia respectivă se
avertizează de conducatorul autorităţii publice ca să abandoneze activitatea.
Iar dacă dupa expirarea unei luni de la data avertizării funcţionarul nu abandonează activitatea, el este concediat din funcţia publică.
Astfel, referindu–ne la cazul miniştrilor, ar trebui ca Prim Ministrul, constatând că un Ministru se află în situatie de incomptabilitate, sa-l avertizeze pe
Ministrul respectiv, iar dacă acela peste o lună nu a încetat activitatea respectivă, atunci el trebuie să fie revocat din funcţia de Ministru. Dar, repet, că o
astfel de procedură în privinţa miniştrilor nu este reglementată în prezent
Competenţa în ceea ce priveşte revocarea şi numirea unui ministru din funcţie,
conform Constituţiei şi Legii Guvernului, aparţine în exclusivitate Preşedintelui
Republicii Moldova la propunerea Prim-ministrului. Astfel, rezultă că dacă un
ministru nu doreşte să-şi depună mandatul din propria initiativă (să demisioneze), atunci numai Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Prim–ministrului o poate face – revocandu-l din funcţie.
În legatură cu cheltuirea mijloacelor financiare publice există o regulă generală: orice achiziţii publice trebuie să fie efectuate în cel mai efectiv, econom şi
avantajos mod pentru interesul public. În acest sens, Legea cu privire la achiziţii publice stabileşte că principala modalitate de achiziţii de bunuri, servicii
şi lucrări din contul mijloacelor publice este licitaţia, în cadrul căreia se stabileşte şi acceptă doar cea mai avantajoasă (din punct de vedere al cheltuielilor,
condiţiilor etc.) ofertă.
Totodată, legea mai stabileşte şi alte modalităţi de achiziţii publice precum:
licitaţie în doua etape; licitaţie cu participare limitată; licitaţie specială cu participare limitată; cerere a ofertelor de preţuri; achiziţie dintr-o singură sursă;
achiziţie prin Bursa Universală de Mărfuri.
Însă, trebuie de menţionat că oricare altă modalitate decât licitaţia publică,
poate fi aplicată numai în anumite condiţii (prevăzute de lege) şi numai dacă
licitaţia publică nu este posibilă.
Faptul că o persoană apropiată unui Ministru (de exemplu soţia), în calitate
de conducător a unui agent economic, primeşte o comandă de sute de mii sau
278
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
milioane de lei de la ministerul respectiv, reprezintă un semnal de alarmă şi
trebuie studiat atent. Însa în acest caz, nu este suficient de a demonstra doar relaţia între Ministru şi persoana respectivă. În asemenea cazuri este necesar de a
cerceta problema în complex: modul cum a fost desemnat câştigatorul licitaţiei
(concursului, tenderul etc.), rolul Ministrului în desemnarea câştigătorului (ordine, indicaţii sau alte implicaţii), accesul altor concurenţi la licitaţia respectivă, oferta şi condiţiile oferite de alţi concurenţi, preţul de piată a bunurilor
(serviciilor, lucrarilor) achiziţionate din mijloace publice, calitatea lor etc.
CODUL CONTRAVENŢIILOR ADMINISTRATIVE
Articolul 174/17. Protecţionismul
Protecţionismul, adică acţiunea sau inacţiunea persoanei cu funcţii de răspundere în scopul protejării persoanelor interesate la soluţionarea problemelor lor, acordării de divers sprijin, indiferent de motivele de care s-a
condus protectorul, care nu conţine elemente ale infracţiunii,- atrage dupa
sine aplicarea unei amenzi în mărime de la douazeci şi cinci la cincizeci
de unităţi convenţionale [art.174/17 introdus prin Legea nr.1375–XIII din
19.11.97].
Alina Radu, Ziarul de gardă, 28.06.2007
Ursu şi Iordan au băgat primăria în datorii
Foştii edili-şefi interimari ai Chişinăului au lăsat Primăria cu datorii
de peste 200 mln. de lei
„Grandioasele” acţiuni ale comuniştilor s-au făcut pe datorie
Bugetul municipal nu poate suporta cheltuielile pentru achitarea
compensaţiilor „electorale” la energia termică
Actualul primar spune că va curma practica vicioasă de realizare a
unor proiecte fără acoperire financiară
Ex-interimarii de la cârma capitalei, Vasile Ursu şi Veaceslav Iordan, i-au lăsat
noului primar ales al municipiului Chişinău o moştenire „frumuşică” – datorii
creditoare de peste 200 milioane de lei în bugetul municipal, unele fiind acumulate „graţie” realizării de către foştii edili a unor proiecte cu iz electoral,
sugerate de autorităţile centrale.
279
Transparency International – Moldova
Directorul interimar al Direcţiei generale finanţe, Valentina Văzdăuţan, a declarat ieri în şedinţa operativă a Primăriei Chişinău că la 1 iunie 2007 datoriile
creditoare cu termenul de achitare expirat constituiau 201 milioane 638,5 mii
lei. Acestea s-au majorat mai ales în ultimele cinci luni – cu 144 mln. 616,9 mii
lei. Datoria s-a format în urma deciziei din ianuarie curent a Consiliului municipal Chişinău, votată de reprezentanţii PCRM şi PPCD, care prevedea compensarea din contul bugetului local a diferenţei de tarif pentru energia termică
livrată populaţiei, după ce acesta fusese majorat de la 233 la 540 de lei pentru
o gicacalorie. Atunci, consilierii din opoziţie s-au opus deciziei, pe motiv că nu
are acoperire financiară, şi i-au învinuit pe comunişti că încearcă să promoveze o acţiune populistă urmârind beneficii electorale. Bugetul municipal a fost
în stare să achite doar 40 mln. lei din suma totală a compensaţiilor în valoare
de 185,1 mln. pentru energia termică livrată populaţiei de către „Termocom”
în lunile ianuarie-mai 2007.
Potrivit datelor Direcţiei generale finanţe, până în prezent cele mai mari datorii
creditoare s-au format la executarea lucrărilor de reconstrucţie şi extindere a
străzii Pan Halippa – cca 14,6 mln. lei, la reconstrucţia Complexului „Gloria
Muncii” şi a Cimitirului civil „Eternitate” – cca 11,6 mln. lei, la proiectarea şi realizarea lucrărilor de protecţie a teritoriului adiacent râului Golbocica
– peste 5,7 mln. lei, la proiectarea şi construcţia liniei de troleibuz din str.
Independenţei, sectorul Botanica – peste 5,4 mln. lei, la amenajarea cartierelor-model din municipiul Chişinău – cca 10,8 mil. lei şi la amenajarea trotuarelor în placă ornamentală – cca 4 mln. lei.
Solicitat de TIMPUL, primarul capitalei, D. Chirtoacă, a declarat că noile autorităţi municipale au obligaţia de a găsi soluţii pentru achitarea datoriilor,
dar nu înainte de a aduce la cunoştinţa cetăţenilor care este situaţia, pentru ca
populaţia să tragă concluziile de rigoare. „Sper ca noul Consiliu municipal
să revină asupra proiectelor şi deciziilor care au generat datorii. Vom purta
discuţii pe acest subiect şi în interiorul primăriei. Este o practică vicioasă de a
desfăşura lucrări înainte ca să existe un proiect bine argumentat, transparent şi
cu acoperire financiară. Pot să vă asigur că de acum încolo regula va fi foarte
clară – se elaborează proiectul, se adoptă, se alocă mijloacele financiare necesare, se execută lucrarea, se face raportul de audit. Şi toate – cu maximum de
transparenţă”, a menţionat D. Chirtoacă.
Alina Ţurcanu, TIMPUL, 03.07.2007
280
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Educatorul şef – diplomant la fraude
Victor Ţvircun a devenit ministru al Educaţiei şi Tineretului în 2005 şi deţine această poziţie până în prezent. În acest răstimp, el se pare că a înregistrat mai multe succese financiare şi administrative, fiind decorat cu «Ordinul
Patriarhiei Moscovei şi intregii Rusii «Sfântul Vladimir» (citat de pe www.
edu.md), Ordinul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove «Cuviinciosul
Paisii Velicicovschi», Ordinul Renaşterii.
Recent, Curtea de Conturi (CC) a remis Guvernului, Preşedinţiei şi CCCEC
un Raport care vizează fraudele financiare comise de conducerea acestui minister în perioada în care Victor Ţvircun este ministru. Pentru că Hotărârea CC
nr. 14 din 23 martie 2007 nu este publicată nici pe site–ul CC, nici pe cel al
Ministerului Educaţiei şi Tineretului (MET), dezvăluim, sumar, ce au aflat cele
mai înalte autorităţi de stat despre ministrul Ţvircun.
Demişi ilegal şi neachitaţi până azi
Deci, Hotararea CC spune că, în perioada 2005-2006, MET a fost reorganizat de
3 ori. Potrivit acestui document, «în urma încălcărilor legislaţiei muncii, comise
la primele reorganizări», ministrul a demis ilegal şi apoi a restabilit în functie
mai multe persoane, achitând acestora despăgubiri pentru absenţa forţată de la
serviciu în sumă de 20,6 mii lei. Totodată, în luna martie, CC constată că înca
«n-au fost executate hotărârile judecătoreşti emise în perioada anilor 2004-2006
privind plata salariilor în sumă de 100,0 mii lei la 8 persoane concediate».
Ministrul a luat mai multe decizii greşite privind personalul, deoarece au fost
concediaţi «şi unii angajaţi ale căror funcţii nu urmau a fi reduse». În urma disponibilizării angajaţilor aparatului central al ministerului, a fost încălcat Codul
Muncii, fiind efectuate şi cheltuieli bugetare pentru plata îndemnizaţiilor de
concediere în sumă de 445,3 mii lei.
Autopremierea, în contradicţie cu Legea
În timp ce unii angajaţi ai Ministerului au fost concediaţi ilegal, alţii au primit
sporuri la salariu. Astfel, «salariul mediu lunar al unui angajat a crescut de la
1982 lei până la 3224 lei, sau de 1,6 ori». În perioada decembrie 2005 – mai
2006, au fost calculate şi achitate nejustificat sporuri la salariu pentru vechimea în munca în sumă de 58,0 mii lei, se spune în actul CC.
281
Transparency International – Moldova
Anul trecut, în preajma Zilei
Pedagogului, s-a organizat şi un spectacol festiv, cheltuindu-se 34 mii lei,
sumă care nu fusese prevăzută la întocmirea planurilor de finanţare. În
aceeaşi perioadă, «din contul alocaţiilor preconizate pentru unele acţiuni
pentru tineret, au fost desfăşurate alte
acţiuni neprevăzute în sumă de 964,1
mii lei».
După toate aceste eforturi spre beneficiul financiar al unor angajaţi ai
Ministerului, ministrul Ţvircun şi-a făcut parte şi sie de un aport financiar.
Contrar Legii, în toamna anului 2006, l-a forţat pe viceministrul Crudu să semneze un ordin, acordându-şi un premiu bănesc cu ocazia Zilei Pedagogului.
Peste câteva zile de la propria sa premiere, ministrul Ţvircun a apărut cu o felicitare pentru sine pe site-ul ministerului, din care cităm: «Suntem convinşi de
faptul că prestanţa Dumneavoastră de om şi cetăţean al Republicii Moldova va
penetra timpul şi va marca strălucita cariera pe care aveţi datoria s-o impliniţi
prin asumata responsabilitate în misiunea de modernizare a învatamantului, în
ideea de facilitare a accesului tuturor cetăţenilor la o educaţie de valoare».
Mare a fost dezamăgirea şefului pe educaţie al Moldovei când CC a dezvăluit
ilegalitatea acestui premiu, dispunând reţinerea din salariul ministrului a acestei sume de bani.
Ţvircun a admis şi un «consum supranormativ de 238 litri de benzină. Nu a
fost greu, căci autoturismul aflat la balanţa ministerului nu a fost înregistrat
regulamentar şi nu avea un loc stabilit de parcare, iar foile de parcurs au fost
întocmite cu încălcări.
Casuţa de la Holercani, cuibuşor de nebunii financiare
În 2005-2006, acest ministru a creat chiar o sursă suplimentară (şi ilegală)
pentru întreţinerea aparatului central din contul instituţiilor de învătământ subordonate. Aşa au ajuns la aparatul central al ministrului bunuri materiale în
sumă totală de peste 100 mii de lei, dar şi un aparat video cu tot cu televizor
marca LG. Şi anticamera ministrului a fost mobilată cu fotolii şi canapea din
piele, fără acte justificatoare.
282
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Dar cele mai «utile« dotări ilegale
s-au facut la Pensiunea »Holercani«,
repartizată MET. «Canapea, fotolii,
covor, masă, tumbă, maşină de spălat,
frigider, scaune, cazan de termoficare, aragaz, duş-cabină (cu instalarea
acestora)» – toate au fost procurate şi
aranjate frumos la pensiunea «educatorului–şef» din banii publici, dar fără
să fie «evaluate şi reflectate în evidenta contabilă conform Legii contabilităţii», spun actele de control.
Casuţa nr. 4/2 din această pensiune, repartizată MET, s-a transformat în ultimii
ani într–un adevărat «cuibuşor de nebunii financiare». Întretinerea casuţelor de
odihnă este pusă în seama Î.S. «Pensiunea din Holercani», dar ministrul Tvircun
a dispus executarea lucrărilor de reparaţie prin alţi agenţi economici, fără un
proiect elaborat şi aprobat, iar achitările pentru aceste lucrări, în sumă de sute
de mii de lei, s-au efectuat prin intermediul unor întreprinderi. O parte din banii
consumaţi pentru vilă erau destinaţi Palatului Naţional de Creaţie a Copiilor.
Apartament pentru ministru
În anii 2002-2006, MET a finanţat din contul investiţiilor capitale Universitatea
Tehnică din Moldova (UTM) pentru continuarea construcţiei căminului cu 766 de
locuri din str. Studenţilor, nr.1. În acest scop, au fost alocate peste 16 milioane lei.
Potrivit devizului de cheltuieli, mijloacele respective erau prevăzute pentru construcţia căminului cu cele 766 de locuri, care, de fapt, ulterior a fost resistematizat
în 2 blocuri, în care au apărut şi 66 de apartamente, numărul locurilor în cămin fiind redus aproape în jumătate. Totodata, în lipsa proiectului şi a devizului de cheltuieli, la acest bloc a fost construită o anexă cu 2 nivele pe suprafată de 164 m2.
Apartamentele construite au fost comercializate la preţul de 135-159 euro
pentru un metru pătrat. Totodată, în calculul preţurilor n–au fost incluse cheltuielile efectuate până la suspendarea construcţiei, deşi legea prevedea doar
transmiterea gratuită a apartamentelor din blocurile locative nefinalizate persoanelor ce beneficiază de dreptul de a obţine locuinţă în baza listelor cetăţenilor luaţi la evidenţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor locative.
Pentru o altă construcţie, UTM a transmis în administrare fiduciară Î.M.
«Tenadara» S.R.L. un lot cu suprafaţă de 3,6 ha pentru construcţia a 4 blocuri
283
Transparency International – Moldova
locative cu 480 de apartamente. MET a beneficiat de 8 apartamente, din care
5 au fost repartizate ministerului (inclusiv ministrului şi viceministrului) şi
câte unul directorului liceului «Socrate», preşedintelui Centrului Naţional de
Resurse pentru Tineret şi unui decan de la Institutul Relaţii Internaţionale.
Manualele de istorie zac neutilizate
La fel de fraudulos au fost gestionate şi activităţile mai «inteligente«, în special
aprovizionarea cu manuale. Conform Hotărârii Guvernului, manualele noi pentru
învătământul primar şi gimnazial urmau să fie elaborate numai în baza unui concurs, organizat de catre MET. Dar, în majoritatea cazurilor, învingatorul era desemnat în functie de preţ şi, mai puţin, în funcţie de calitate. Mai mult decât atât,
la licitaţii se expuneau manuscrisele cu un grad de finalizare de numai 25%.
În iunie 2006 a fost aprobat noul Regulament «Cu privire la elaborarea, editarea
şi asigurarea cu manuale a instituţiilor din învaţământul primar şi gimnazial»,
prin care instituţia ce aprobă învingătorii acestor concursuri este subordonată exclusiv ministerului în cauză. Consiliul Naţional pentru Aprobarea Manualelor se
află, potrivit noului regulament, sub controlul direct al ministrului. La elaborarea
regulamentului dat, nu s-a ţinut cont de propunerile Guvernului din 29.03.2006
privind constituirea acestui Consiliu ca organ care nu se subordonează MET şi
nici de propunerile comisiei parlamentare, care solicita acelaşi lucru.
În baza regulamentelor menţionate, MET a încheiat 9 contracte privind editarea a 286,5 mii de exemplare de manuale de istorie în original şi 79,4 mii de
exemplare traduse. Din suma contractată de peste 10 milioane lei, n-au fost
editate încă manuale în sumă de peste 3 milioane lei. Totodată, în momentul de
faţă 22500 de manuale de istorie sunt depozitate la Î.S. «Mold-Didactica».
Curtea de Conturi a propus Guvernului să determine gradul de responsabilitate al ministrului Educaţiei vizând utilizarea mijloacelor financiare şi a bunurilor materiale, precum şi gestionarea patrimoniului public. Am solicitat şi
opinia ministrului cu privire la constatările CC. Marţi, pe holul Ministerului
de Externe, el a declarat reporterului de Gardă că nu cunoaşte niciun raport
al Curţii de Conturi în care ar fi fost vizat el şi «nu este corect că a fost vizat
într–un asemenea act». Menţionăm că CC a examinat acest raport în martie
2007 în prezenta ministrului.
Alina Radu, Ziarul de garda, 12.07.2007
284
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Curtea de Conturi a constatat:
Milioane îngropate în „Eternitate”
Fosta administraţie a capitalei, în frunte cu ex-primarul interimar Vasile Ursu
(actualmente ministru al Transporturilor), este campioană la numărul de încălcări admise. CC a constatat, între altele, ilegalităţi grave la reconstrucţia
Complexului memorial „Eternitate”, „patronată” de şeful statului. Astfel, lucrările de reconstrucţie, în valoare de 34,8 mln. lei, au fost contractate în lipsa
acoperirii financiare bugetare iniţiale şi a documentaţiei de proiect. Totodată,
la acest obiect a fost admisă o depăşire cu peste 11,5 mln. lei a limitei alocaţiilor bugetare, fiind depistate cazuri de acceptare a unor devize de cheltuieli
majorate cu 1,7 mln. lei. CC a descoperit, de asemenea, că la 01.05.2007, după
mai bine de opt luni de la darea în exploatare a Memorialului, procesul-verbal
de recepţie finală a obiectivului „Eternitate” încă nu era semnat de către toţi
membrii comisiei şi nici de Inspecţia de Stat în Construcţii.
Fostele autorităţi ale capitalei au admis şi alte şase cazuri de depăşire a limitei
alocaţiilor bugetare pentru investiţii capitale, în valoare totală de 24 mln. lei.
În lipsa documentaţiei de proiect, ÎM „Direcţia Construcţii Capitale” a municipiului Chişinău a recepţionat mai multe lucrări de construcţie, valorificând
astfel mijloace pentru investiţiile capitale în sumă de 32,8 mln. lei.
Tot cu încălcarea legislaţiei, ÎM „DCC”, în lipsa alocaţiilor bugetare, a contractat lucrări de demontare, demolare şi pregătire a terenului la obiectivul
„Gara de Nord”, în sumă de 6,9 mln. lei.
Pensii şi sporuri grase
O bună parte din instituţiile de stat au admis fără nicio mustrare de conştiinţă cheltuieli la plata salariilor şi
pensiilor ce depăşesc cu mult limitele alocaţiilor stabilite. Printre cei
mai cheltuitori se numără organele
de forţă, care au fost atât de darnice
pe contul bugetului public, încât au
plătit în 2006 pensii militarilor din
sistem cu 71,8 mln. lei peste limitele
legale (Ministerul Justiţiei – 7,2 mln.
285
Transparency International – Moldova
lei, Ministerul Apărării – 36 mln. lei, Ministerul Afacerilor Interne – 22,9 mln.
lei, Serviciul de Informaţii şi Securitate – 4,8 mln. lei, Serviciul Grăniceri
– 0,9 mln. lei).
Unele instituţii şi-au permis, de asemenea, să-şi tragă, nelegal, premii şi
sporuri salariale grase, în special, pentru persoanele din conducere. Astfel,
la Procuratura Generală s-au achitat premii cu 667,5 mii lei mai mult faţă
de limita de cheltuieli aprobată la acest capitol, iar Ministerul Educaţiei şi
Tineretului a efectuat cheltuieli nejustificate în sumă de 58 mii lei, achitând
sporuri salariale necuvenite angajaţilor aparatului central al instituţiei.
CC a mai constatat că la capitolul „Menţinerea ordinii publice şi securitatea
naţională” s-au admis supra-cheltuieli bugetare în valoare de 57,3 mln. lei (să
fi fost oare contracarată vreo tentativă de lovitură de stat şi noi n-am ştiut sau
pur şi simplu s-au tocat aiurea banii contribuabililor?).
Fondul… fără fund
Nici guvernul nu rămâne în urmă la cheltuit aiurea. În raportul CC se menţionează că în 2006 „din Fondul de rezervă al guvernului au fost finanţate
unele acţiuni care nu corespund întocmai destinaţiilor”, fără a fi însă precizate
aceste acţiuni. Din informaţia succintă a CC aflăm totuşi că peste 17,2 mln. lei
(34,8%) din Fondul de rezervă au fost cheltuite pentru deplasările delegaţiilor
oficiale, primirea delegaţiilor străine, diferite festivităţi, simpozioane etc.
Raportul CC constată că despăgubirile în baza deciziilor pierdute de guvern la
CEDO sunt plătite din bugetul public, în loc să fie percepute de la persoanele
care s-au făcut vinovate de violarea drepturilor reclamanţilor. Astfel, bugetul a
suportat cheltuieli de 3,6 mln. lei – de 5,5 ori mai mari decât în 2005. În total,
în anul trecut au fost achitate titluri executorii emise de instanţele judecătoreşti
din R. Moldova şi hotărâri emise de CEDO în valoare de 7,3 mln. lei, de 3,2
ori mai mult decât în 2005.
Preşedinta CC, Ala Popescu, a anunţat că toate încălcările depistate au fost
expediate la Procuratura Generală şi la Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice şi a Corupţiei, fiind pornite 13 cauze penale, iar trei materiale fiind
în curs de examinare”.
Alina Ţurcanu, TIMPUL, 18.07.2007
286
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Statul trage cortina privatizării, lăsând nedescoperite fraude de milioane
Până la finele anului curent privatizarea contra bonuri patrimoniale va trece în
istorie. Statul „trage cortina”, deşi majoritatea acţionarilor aşa şi nu au primit
barem un bănuţ din dividendele promise, iar misterele privatizării frauduloase
a mai multor întreprinderi încă nu au fost dezlegate. Recent o parte din fondurile de investiţii au fost reorganizate în societăţi pe acţiuni, iar altele vor fi
lichidate în următoarele luni. În urma acestor proceduri unii acţionari s-au ales
cu câteva sute de lei. Alţii au preferat să-şi păstreze titlul de acţionar, sperând
că, poate, măcar peste ani se vor alege cu câştigul promis.
Milioane de acţionari cu proprietăţi de doi bani
Procesul de privatizare a patrimoniului de stat a demarat în anul 1991, în perioada respectivă fiind create 45 de fonduri de investiţii pentru privatizare şi 10
companii fiduciare. Acestea au colectat bonurile patrimoniale de la cetăţeni şi
le-au investit în peste 1800 de societăţi pe acţiuni. Privatizarea a avut un caracter de masă, astfel încât acţionari au devenit peste 2,1 mln. de persoane – cam
toată populaţia adultă a ţării. Pentru că numărul acţionarilor era foarte mare,
cotele care le-au revenit în fostele averi ale statului erau mai mult decât simbolice şi, respectiv, ei nu aveau posibilitatea să influenţeze semnificativ deciziile
care se adoptau la întreprinderile în care şi-au investit bonurile. „Cetăţenii
şi-au făcut mari speranţe că vor obţine dividende şi alte avantaje economice. Însă activitatea ulterioară a fondurilor de investiţii a spulberat speranţele
oamenilor. Între anii 1995-2005, când guvernele se schimbau frecvent, statul
a scăpat din mâini controlul asupra fondurilor de investiţii. Folosindu-se de
această situaţie, unii conducători au comis delapidări în proporţii deosebit de
mari, însuşindu-şi cele mai bune active”, susţine Vasile Pentelei, vicepreşedintele Comisiei Naţionale de
Valori Mobiliare (CNVM).���������
��������
Alţi experţi consideră că privatizarea ar fi
avut impact dacă ar fi fost efectuată
după alte principii. „ Privatizarea a
fost concepută greşit din start – nici
cetăţenii nu au reuşit să valorifice
287
Transparency International – Moldova
bonurile primite, şi nici statul nu a primit nimic în schimbul cedării proprietăţii”, susţine Natan Garştea, directorul general al Agenţiei de raiting şi estimare
„Estimator VM”.
Câteva sute de lei – preţul de răscumpărare a acţiunilor
În anii ce au urmat după privatizarea în masă numărul fondurilor de investiţii
s-a redus considerabil – unele s-au asociat cu structuri similare, altele au fost
lichidate la iniţiativa CNVM, iar o parte din ele şi-a încheiat activitatea din
proprie iniţiativă. Astfel, la începutul anului 2005, în republică funcţionau doar
şase fonduri de investiţii: „DAAC-Hermes”, „Asito-Invest-Prim”, „Agrofond”,
„Divident”, „Real-Invest” şi „Mandatar”). Acestea au fost reorganizate acum
câteva săptămîni – termenul limită prevăzut de legislaţie era 1 iulie. Alte 17
fonduri se află încă în proces de lichidare din iniţiativa CNVM şi nouă – din iniţiativă proprie. Acţionarii acestor fonduri au avut posibilitatea să-şi răscumpere
acţiunile şi, drept urmare, să beneficieze de anumite sume băneşti. Însă de această oportunitate au făcut uz doar cei care au fost informaţi în timp util şi au depus
o cerere la organele de resort. Majoritatea oamenilor fie că nu au ştiut de această
posibilitate, fie că nu au dorit să-şi ridice sumele derizorii care li se cuveneau.
Călătoria până în capitală i-ar fi costat mai scump decât eventualul câştig.
Potrivit datelor CNVM, doar opt la sută dintre acţionarii celor şase fonduri
de investiţii şi-au luat banii care li se cuveneau de la fondurile de investiţii.
Oamenii au primit la mână câteva sute de lei, după ce au aşteptat ani în şir ca
privatizarea să dea rezultate şi bonurile pe care le-au investit să le aducă câştiguri. Ceilalţi 92% dintre deţinătorii de acţiuni rămân în continuare acţionari în
formaţiunile instituite după reorganizarea fondurilor. Vasile Pentelei consideră
că un număr mare de acţiuni nu au fost răscumpărate din cauza exodului masiv
al populaţiei peste hotare. O parte dintre deţinătorii de acţiuni au decedat între
timp, fără să mai beneficieze de dividende. Cei mai mulţi însă pur şi simplu
nu au ştiut despre această posibilitate, deşi autorităţile afirmă că au organizat o
„amplă campanie de mediatizare”.
Datele vorbesc de la sine – din cei peste 226 de mii de acţionari ai „AsitoInvest Prim” doar 11,8 mii au depus cerere de răscumpărare a acţiunilor.
„DAAC-HERMES”, care avea peste 105 mii de acţionari, a achitat sumele de
răscumpărare la doar 13 mii de persoane, iar „Agrofond” – la doar 5,8 mii de
acţionari din cei peste 92 de mii. Preţul de răscumpărare al unei acţiuni era mai
288
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
mult decât modest – de la 50 de bănuţi până la 2 lei pentru o acţiune. Aceasta
înseamnă că, dacă o persoană deţinea în fondul respectiv 200 de acţiuni, a
primit drept răscumpărare maximum 400 de lei. Sume la fel de modeste au
primit şi acţionarii celor 26 de fonduri, care urmează să fie lichidate până la
finele anului curent. Acestea au scos la vânzare toate activele care au mai putut
fi vândute, împărţind sumele acumulate după numărul de acţiuni.
Unele dintre proprietăţile fondurilor nu au putut fi vândute, pentru că sunt total
neatractive. Aceste active lipsite de orice valoare au fost distribuite acţionarilor. La fel, până la finele anului 2007 va fi decisă şi soarta celor şapte companii
fiduciare. Trei dintre acestea sunt supuse lichidării, iar patru mai funcţionează. Două companii fiduciare din cele care funcţionează – „Europa Trust” şi
„Econ-Renaştere”, care au peste 330 mii de acţionari, sunt în prezent urmărite
penal. Conducerea acestora pretinde că ar fi pierdut baza de date.
Cine e de vină?
Mai mulţi experţi consideră că ideea privatizării a fost compromisă. Oamenii
şi-au pierdut încrederea în fondurile de investiţii, structuri care în alte ţări deţin
un rol important în economie. „În Moldova acţionarii au fost creaţi în mod artificial, asta pentru că, de fapt, bonul era o simplă hârtie, fără mare valoare. În
plus, s-au comis greşeli grave în procesul evaluării patrimoniului de stat – nu
s-au fixat costurile reale, preţurile au fost „umflate”, ca să pară mai impunătoare”, spune V. Pentelei.
Pe de altă parte, de situaţia în care au ajuns fondurile de investiţii este de vină
şi lipsa de control din partea statului, dar şi managementul defectuos.
„În anii 2000-2001 fondurile de investiţii puteau cheltui 5 % din patrimoniul pe
care-l deţineau pentru administrarea lor. Chiar dacă nu aveau profit, legislaţia
le permitea să „consume” aceste mijloace. Proprietatea cetăţenilor era folosită
pentru întreţinerea unor structuri ineficiente. Un alt factor care a determinat falimentul fondurilor este schimbul de proprietăţi operat de aceste structuri în anul
2000 când multe dintre ele au vândut activele calitative şi au cumpărat unele
total nevaloroase”, opinează Veceaslav Ioniţă, directorul IDIS „Viitorul”.
„ În 16 ani doar 200 de lei ...”
Alexandru Melnic este unul dintre acţionarii care a avut o atitudine cât se poate de serioasă faţă de privatizare. Înainte de a investi bonurile a examinat toate
289
Transparency International – Moldova
ofertele pe care piaţa le propunea şi a urmărit constant evoluţia fondurilor în
care era acţionar. La momentul privatizării omul avea o vechime de muncă
de 40 de ani. El şi-a împărţit bonurile în câteva cote, după care le-a investit în
diferite structuri – opt la număr. Pe parcursul a 16 ani bonurile i-au adus un
venit de vreo 200 de lei. Doar una din structurile în care a investit a plătit un
timp dividende, deşi şi acestea erau mai mult simbolice. O altă întreprindere
a avut grijă să-l invite cu regularitate la adunările generale ale acţionarilor,
unde s-a prezentat de fiecare dată dar, la fel ca şi alţi acţionari minoritari, nu a
avut putere de decizie. De câţiva ani Al. Melnic încearcă fără rezultat să dea
de urma investiţiilor sale în SA „Fabrica de zahăr din Briceni”. Tot ce i-a mai
rămas este un certificat de proprietate asupra a 81 de acţiuni, cu valoarea nominală de 10 lei bucata. „Am auzit că utilajul de la întreprindere a fost vândut la
metal uzat, adică oricum s-au obţinut nişte bani şi ar fi trebuit să mă căpătuiesc
şi eu cu ceva”, îşi spune necazul Al. Melnic. A încercat să dea de urma foştilor
manageri, dar, după ce a dat telefoane câteva zile la rând, s-a lăsat păgubaş
– factura de la „MoldTelecom” ar fi fost mai mare decât eventualul câştig. La
fel ca alţi mii de cetăţeni din ţara noastră, Al. Melnic consideră privatizarea o
crimă de stat, prin intermediul căreia un grup mic de oameni s-a îmbogăţit pe
seama altora.
„Oamenii nu au pierdut nimic din ceea ce le aparţinea”...
Unii experţi consideră că aşteptările oamenilor vizavi de dividendele de pe urma
privatizării nu au avut temei. Se afirmă că acţionarii au avut de pierdut doar
un potenţial venit, asta pentru că ei nu au investit ceva care să le fi aparţinut.
„Privatizarea a fost însoţită de o publicitate agresivă, astfel încât lumea îşi imagina că va fi asigurată pentru toată viaţa cu venituri din acele bonuri. Cetăţenii
noştri au fost foarte pasivi pe parcursul acestor ani, mulţi şi-au dat bonurile
şi au uitat de ele şi doar uneori îşi mai aminteau să întrebe de ce nu primesc
dividende. Dar cum poţi obţine profit fără a face nimic? Obligaţia acţionarului
este să se manifeste ca proprietar. Ei trebuiau să meargă la adunările generale
ale acţionarilor, să verifice ce a făcut conducerea şi să ceară de la manageri să
plătească dividende”, declară Natan Garştea, directorul „Estimator VM”:
Controlul trebuia efectuat cu ani în urmă
La finele anului trecut, premierul Vasile Tarlev a ordonat crearea în cadrul
Guvernului a unei comisii speciale, care urma să elaboreze timp de o lună
290
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
un plan concret de acţiuni privind existenţa de mai departe a fondurilor de
investiţii şi a celor fiduciare. În componenţa comisiei au fost incluşi reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Comerţului, Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei,
Procuraturii Generale, Curţii de Conturi, Sindicatelor şi Patronatelor.
Reprezentanţi ai societăţii civile susţin că activitatea acestei comisii ar fi trebuit să fie începută cu mult timp înainte. „Astfel, odată cu încheierea privatizării
ar fi fost traşi la răspundere toţi cei responsabili de diferite fraude, iar acţionarii ar fi beneficiat de toate bunurile care li s-ar fi cuvenit”, opinează Oleg
Mancevschi, preşedintele Societăţii pentru apărarea drepturilor acţionarilor
„Spada”. În prezent Procuratura Generală şi CCCEC au pe rol câteva dosare
cu implicarea conducătorilor unor fonduri de investiţii şi societăţi pe acţiuni.
La finalizarea acestor dosare s-ar putea dovedi că acţionarii au fost prejudiciaţi
cu milioane de lei. Autorităţile promit să penalizeze dur persoanele care se fac
vinovate de comiterea acestor infracţiuni. Dar, deocamdată, nu este clar cine
şi din ce surse va restitui pagubele sutelor de mii de acţionari rămaşi cu buzaumflată?
Cazul Hotelul „Chişinău”
Unul din cazurile de privatizare ilicită, investigat în prezent de CCCEC, este
cel al Hotelului „Chişinău”. În societatea pe acţiuni cu acelaşi nume şi-au
investit bonurile patrimoniale peste 6,5 mii de acţionari. Ei şi-au legat mari
speranţe de această tranzacţie, dar au ajuns să fie jecmăniţi de un grup de
afacerişti…
Amplasat în plin centrul capitalei, Hotelul „Chişinău” urma să fie obiectul unor
investiţii masive, care l-ar fi transformat într-un local modern, în stil european.
Însă lucrurile s-au întâmplat exact invers. Deşi, de-a lungul anilor, edificiul a
trecut din mână în mână, astăzi hotelul arată exact ca la darea sa în exploatare,
cu mai bine de patru decenii în urmă. Clădirea n-a fost reparată de ani buni, iar
interiorul camerelor e vechi, la fel ca şi mobilierul. Acţionarii s-au adresat de
nenumărate ori pe la diferite instanţe, dar carul nu s-a mişcat din loc.
Epopeea începe la 14 ianuarie 1998, când fostul Minister al Privatizării şi
Administrării Proprietăţii de Stat i-a vândut SRL „Transimex-Prim” pachetul
de 60% de acţiuni ale statului în SA „Hotelul Chişinău”. Noul proprietar a
achitat în vistieria statului 3,6 mln. lei – o sumă destul de mică pentru un edi291
Transparency International – Moldova
ficiu amplasat într-o zonă de prestigiu, unde costurile imobilelor ating sume
astronomice. Dar nu întâmplător preţul la care statul şi-a cedat proprietatea
e atât de modest: conform contractului, cumpărătorul ar fi trebuit să investească alţi 12 mln. USD în modernizarea şi reconstrucţia hotelului. Planul de
investiţii trebuia finalizat în decurs de 2,5 ani, termenul final de investiţii fiind
fixat pentru 14 iulie 2001. Adică, până la acea dată, cumpărătorul Hotelului
„Chişinău” urma să-şi onoreze toate obligaţiunile asumate. Dar „TransimexPrim” n-a investit niciun bănuţ în modernizarea edificiului pe care-l cumpărase la un preţ de nimic.
Statul, prostit de 12 mln. USD
Conform prevederilor legale, deoarece acţionarul majoritar – „TransimexPrim” – nu a îndeplinit planul investiţional, statul şi-ar fi putut adjudeca
dreptul asupra fostei proprietăţi. O tentativă în acest sens a şi fost făcută –
Departamentul Privatizării a înaintat o cerere în judecată privind rezilierea
contractului menţionat, însă aceasta a fost respinsă de Judecătoria Economică.
Scăpând basma curată, conducerea „Transimpex-prim” s-a gândit să scape de
edificiu. Cel puţin aşa reiese din acţiunile ulterioare ale proprietarului, care a
hotărât să ia un credit bancar de 7 mln. lei „pentru dezvoltarea activităţii comerciale a întreprinderii”. Creditul a fost contractat de la „Victoriabank”, pe
un termen de 12 luni, drept gaj fiind pusă clădirea hotelului (9460,8 m.p.) şi
terenul aferent (0,56 ha). Urmează de văzut de ce Departamentul Privatizării
a autorizat această tranzacţie, deşi, după cum am mai spus, acţionarul nu-şi
îndeplinise angajamentele anterioare.
Reprezentaţi ai acţionarilor ne-au relatat că cele 7 mln. de lei au fost utilizate pentru procurarea… orzului. Culmea e că furnizorul cerealelor urma să
fie chiar acţionarul majoritar al Hotelului „Chişinău” – „Transimex-Prim”.
Nimeni, probabil, nu va putea răspunde la întrebarea: la ce bun avea nevoie un
proprietar de hotel de nişte orz pe care… tot el ar fi trebuit să şi-l furnizeze?(!)
Circumstanţele în care a fost obţinut şi utilizat creditul urmează să fie stabilite
în cadrul anchetei penale. Oricum, creditul de la „Victoriabank” nu a mai fost
întors; mai bine zis, a fost restituită numai o parte a acestuia – circa 1,5 mln.
lei – de către „Hotelul Chişinău” SA. Drept urmare, banca şi-a valorificat creanţele în contul gajului – edificiul şi terenul aferent hotelului (peste 9000 de
metri pătraţi de spaţiu şi un lot de 0,53 ha).
292
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Trecut din mână-n mână
La 15 august 2003, BC „Victoriabanc” cesionează drepturile aferente contractului de credit întreprinderii „Art-Vin” SRL, care intră în posesia imobilului Hotelului „Chişinău” la 27 februarie 2004. În acelaşi timp, „Transimexprim” îşi aminteşte de cele 12 mln. lei, pe care ar fi trebuit să le investească
în reconstrucţia hotelului, şi, împreună cu conducerea „ART-Vin”, adresează
Departamentului Privatizării o cerere prin care solicită extinderea termenului
de executare a programului de investiţii până la finele anului 2005. Ulterior,
obligaţiunile investiţionale acumulate de „Transimex-prim” au fost preluate
de „Art-Vin”, în baza unei hotărâri a Comisiei pentru desfăşurarea concursurilor şi negocierilor directe la privatizarea patrimoniului public. Cererea a
fost satisfăcută şi, s-ar părea, administratorii celor două structuri au intenţii
serioase. Însă, în loc să-şi onoreze obligaţiunile, la câteva luni până la finalizarea termenului-limită de îndeplinire a planului investiţional, adică la 4 august
2005, SRL „Art-Vin” a înstrăinat imobilul, vânzându-l întreprinderii cu capital
străin „Tower Grup” contra 7,4 mln. lei. O sumă nu prea mare pentru o clădire
de nouă mii metri pătraţi şi 0, 56 ha în plin centrul Chişinăului, unde preţurile
la imobile sunt cele mai mari… Dar „Tower Grup” s-a bucurat de noua proprietate numai cinci luni, după care, la începutul lui 2006, o vinde firmei „First
Hotel”, tot contra 7 mln. lei…
Prejudiciile aduse statului şi acţionarilor de cei care au pus la cale această
schemă frauduloasă sunt greu de estimat. Dacă planul investiţional ar fi fost
respectat şi Hotelul „Chişinău” ar fi fost modernizat, veniturile sale ar fi fost
mult mai mari, la fel ca şi dividendele pe care le-ar fi putut obţine acţionarii. Ar fi avut de câştigat şi bugetul de stat. Acţionarii SA „Hotelul Chişinău”
– peste 6,5 mii de oameni care şi-au investit aici bonurile patrimoniale – nu au
ştiut nimic despre maşinaţiile puse la cale de primul cumpărător al hotelului şi
de stăpânii ulteriori. În prezent, administraţia hotelului arendează de la „First
Hotel” tot spaţiul edificiului la preţul de 15 mii lei lunar. Ţinând cont de faptul
că suprafeţele de care dispune hotelul numără circa nouă mii de metri, este
vorba de 1 leu şi 70 bănuţi pentru un metru pătrat. Şi asta se întâmplă în centrul
Chişinăului unde arenda imobilelor ajunge la sute şi chiar mii de dolari lunar!
În urma tuturor acestor învârteli, „Hotelul Chişinău” SA şi cei mai bine de 6500
de acţionari ai acestuia au rămas doar cu denumirea şi stampila. Acţionarii
au fost lăsaţi fără dividende, dar şi fără patrimoniu. Un control efectuat de
293
Transparency International – Moldova
o comisie de revizori desemnată de SA „Hotelul Chişinău” a constatat că
„Transimex-Prim”, primul proprietar al hotelului, are o datorie de peste 4 mln.
lei faţă de hotel, firma „Larga-Vin” – peste 1,4 mln. lei. Printre datornici se
numără şi alte companii.
Potrivit lui Oleg Mancevschi, preşedintele consiliului acţionarilor „Spada”,
în aceste condiţii, statul ar trebui să preia controlul asupra situaţiei şi să-şi
adjudece dreptul la proprietate asupra hotelului, deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile contractului de vânzare-cumpărare, prin care hotelul ar fi trebuit să beneficieze de o investiţie de peste 12 mln. USD. La 25 septembrie
2006, CCCEC a iniţiat urmărire penală pe faptul însuşirii mijloacelor băneşti
în proporţii deosebit de mari de către conducerea „Transimex-prim”. Ancheta
continuă. Vom urmări subiectul.
Escrocherii de milioane cu acţiunile unor fonduri de investiţii
Un alt caz investigat în prezent de CCCEC este cel al lui Sergiu Edu, suspectat
că a pus în buzunare mai multe milioane de lei de pe urma unor afaceri frauduloase cu acţiunile unor fonduri de investiţii. Fiind membru al Consiliului de
administrare SA „Nord-Mobilă”, Edu a reuşit să se pricopsească cu peste 4,5
mln. lei.
Banii au fost sustraşi sub formă de acţiuni ale diferitor întreprinderi care dispun de numeroase imobile în municipiul Chişinău. El s-a înconjurat cu „persoane de încredere”, cu al căror ajutor punea în aplicare planurile de pricopsire
– şoferul său, bucătăreasa şi alţii.
Sergiu Educ este bănuit de „spălarea” celor mai bune active ale fondurilor de
investiţii „Exiton-bon” şi „Exiton-invest” şi ale companiei fiduciare „FOND”,
pe care le-a înscris ulterior pe numele său sau ale apropiaţilor.
În perioada anilor 2004-2005, S. Edu a fost membru al Consiliului de administrare a SA „Nord-Mobilă”. Aflându-se în această funcţie, Edu influenţează Consiliul societăţii în necesitatea procurării unor active din trei SRL-uri:
„Bonşeron”, „Draud-Com” şi „Defend”, care, după afirmaţiile lui Edu, urmau
să se ocupe cu comercializarea mobilei pe care o producea societatea „NordMobilă”. Deoarece SA „Nord-Mobilă” nu dispunea de mijloace financiare libere, la mărirea capitalului statutar al SRL-urilor, societatea (care era privatizată de fondurile de investiţii) a introdus activele (acţiunile) altor întreprinderi
294
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
aflate în portofoliul fondurilor „Exiton-invest”, „Exiton-bon” şi ale companiei
fiduciare „FOND”. Costul total al acţiunilor pe care le-a introdus societatea în
SRL-urile menţionate a fost de peste 4,5 milioane lei.
Ulterior, Edu convinge consiliul de administrare al societăţii de necesitatea
înstrăinării cotei-părţi a SA „Nord-Mobilă” în SRL-urile „Bonşeron”, „DraudCom” şi „Defend”. Activele au fost comercializate contra sumei de numai
100 000 lei, bani care au şi ajuns în adresa societăţii „Nord-Mobilă”. Astfel,
21,87% din activele SRL „Defend”, care aparţineau SA „Nord-Mobilă”, estimate la circa 824 mii lei, au fost comercializate şoferului lui Sergiu Edu
– Anatol Iachim – contra sumei derizorii de numai 50 mii de lei. Ulterior, şoferul a înscris aceste acţiuni pe numele lui S. Edu. Prin intermediul cumnatului
său, Sergiu Albu, Edu reuşeşte să pună în buzunar şi 37,2% din activele SRL
„Draud-Com”. Valoarea acestora se estimează la peste un milion de lei, dar au
fost înstrăinate, ilegal, contra sumei simbolice de … 20 mii lei (!).
Urmând aceeaşi schemă, Albu îi
vinde activele lui S. Edu contra
sumei de 30 mii lei. E de la sine
înţeles că în urma acestor tranzacţii simplii acţionari nu aveau
de câştigat nimic, asta pentru că
„afacerile” nu treceau prin contabilitate.
O altă persoană de încredere a lui Edu este cel de-al doilea şofer al său – Oleg
Cerneavschi, care peste noapte a devenit proprietar a mai bine de 67% din
activele SRL „Bonşeron”, estimate la peste 2,8 milioane lei. Sub influenţa
lui Edu, consiliul de administrare a înstrăinat aceste active contra unei sume
mizere – 30 mii de lei. Cerneavschi la acel moment mai dispunea şi de alte
16,08% din activele SRL-ului „Bonşeron” şi, la scurt timp, a vândut întregul
pachet de acţiuni, în valoare de 3,15 mln. de lei, bucătăresei lui S. Edu – Ala
Ceasovschih. Ca de obicei, suma tranzacţiei a fost una pur simbolică – 100
mii de lei. Bucătăreasa era ultima verigă în această schemă şi urma să vândă
pachetul de acţiuni lui Sergiu Edu.
Surse care au solicitat anonimatul ne-au declarat că S. Edu se face responsabil
şi de falimentarea, iar, ulterior, şi lichidarea unor fonduri de investiţii. Edu a
295
Transparency International – Moldova
scos cele mai bune active dintr-o serie de fonduri mici, plasându-le în schimb
nişte acţiuni ce nu valorau nimic. Aceste structuri au fost impuse să-şi înceteze
activitatea după adoptarea Legii cu privire la capitalul statutar al fondurilor de
investiţii. Sursa citată susţine că Edu deţinea controlul (personal sau prin intermediul unor persoane apropiate) asupra a cel puţin 14 fonduri de investiţii.
În portofoliul acestora erau incluse acţiuni şi cote-părţi a mai bine de 300 de
societăţi pe acţiuni şi societăţi cu răspundere limitată, care deţineau în activele
lor magazine, cafenele, încăperi de producere şi de comerţ, pe întreg teritoriul
ţării. Multe dintre aceste obiective au fost vândute la preţuri mult mai joase decât cele de piaţă, aducând acestor societăţi pagube materiale enorme şi lăsând
în activele fondurilor acţiuni fără nicio valoare. La fel, au fost vândute la preţuri derizorii şi bunurile acestor structuri: mijloace de transport, utilaje etc.
În alte cazuri imobilele ce aparţineau unor societăţi pe acţiuni şi societăţi cu
răspundere limitată au fost date în arendă pentru zeci de ani înainte, contra
unor taxe simbolice. Ulterior, aceste încăperi erau date în subarendă la un preţ
de zeci de ori mai mare. De exemplu, „Interserval” SRL a dat în arendă pe un
termen de 95 de ani bunurile şi imobilul SA „Intermediar” la un preţ de numai
5000 de lei semestrial. În condiţii similare, au fost luate în arendă de către SRL
„Critimob” încăperile SA „Claritate”.
Organele de drept urmează încă să descopere întreg şirul delapidărilor comise
de Edu sau cu “blagoslovirea” lui. În privinţa acestuia a fost iniţiată procedura
de urmărire penală, fiind suspectat de „sustragerea în proporţii deosebit de
mari, săvârşită prin delapidare”.
Peste 125 mii de acţionari au fost induşi în eroare
Unul dintre fondurile de investiţii care se află în proces de lichidare din proprie
iniţiativă este „Viitorul-Tău”. Acesta avea peste 125 mii de acţionari şi a achitat ca sumă de răscumpărare tocmai ... câte 31 de bănuţi pentru o acţiune.
Nu se ştie cu exactitate care este soarta tuturor proprietăţilor pe care le-a deţinut
fondul şi, implicit, acţionarii săi. Deocamdată este clar că cel puţin trei obiecte
imobiliare au fost vândute la preţ de nimic. Astfel, deţinând 99,8 la sută din
acţiunile SA „Iarna Unic” din municipiul Chişinău, fondul a exclus din balanţa
acestei întreprinderi imobilul şi terenul aferent din strada Munceşti, nr. 800/2,
din municipiul Chişinău.
296
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Cinci mii de lei pentru o casă care valorează peste 70 mii de Euro
O altă nelegiuire comisă de conducerea fondului este vânzarea unui edificiu amplasat pe str. Tricolorului, nr. 37-b, adică în chiar centrul Chişinăului. E de necrezut, dar
pentru acest imobil, cu o suprafaţă de 71,5 metri pătraţi, cumpărătorul a achitat doar
cinci mii de lei. Mai târziu, după de a schimbat destinaţia edificiului, proprietarul
şi-a făcut acolo o locuinţă. Ţinând cont de actualele preţuri la imobile, valoarea de
piaţă a apartamentului se ridică la cel puţin 70 mii de euro. Ca de obicei, acţionarii
nu s-au ales cu nimic. Mai mult, nimeni nici nu s-a gândit să-i informeze despre
această afacere avantajoasă pentru persoanele din conducerea fondului, dar care a
„uşurat” considerabil valoarea hârtiilor de valoare deţinute de acţionari.
Printre afacerile bine regizate de conducerea fondului se află şi înstrăinarea
unui magazin de pe teritoriul Pieţei Centrale din Chişinău. Nimeni dintre acţionari nu ştie cât s-a plătit pentru el, în mâinile cui a nimerit şi cine a luat banii.
NOTĂ. Respectând prezumţia de nevinovăţie a persoanelor fizice şi juridice
la care se face referire în acest articol, anunţăm cititorii că la acest moment nu
există o sentinţă definitivă ce ar confirma vinovăţia acestora.
Centrul de Investigaţii Jurnalistice, 20-25.07.2007
Piatra de Cosăuţi va ajunge la CEDO
Acţionarii majoritari ai SA „Cariera de granit şi pietriş din Soroca” (cunoscută
cu denumirea de Cariera de la Cosăuţi) învinuiesc guvernarea că naţionalizează ilegal întreprinderea, în interese personale şi de grup.
„Pe parcursul ultimului an, suntem martori ai unui atac bine orchestrat asupra întreprinderii, comandat de reprezentanţii structurilor de vârf ale puterii, cu scopul
exproprierii, în interesul primilor, a proprietarilor de drept ai carierii, a declarat,
ieri, Alexandru Griţunic, preşedintele Consiliului director al SA „Cariera de granit şi pietriş din Soroca”, unul dintre acţionarii principali ai întreprinderii.
Pachetul majoritar de acţiuni ale statului – 65,86% – în întreprindere a fost
privatizat la începutul anului 2000, în urma unei licitaţii, de către Î.I. „Baroul
Partner-A”. Dintr-o întreprindere gata să falimenteze, cariera s-a transformat
în una dintre cele mai profitabile din republică, asigurând locuri de muncă bine
plătite (în medie 3 mii de lei) pentru vreo 200 de angajaţi şi vărsând contribuţii
semnificative în buget.
297
Transparency International – Moldova
Potrivit lui Griţunic, problemele au început după vizita neplanificată la întreprindere, la 27 iulie 2006, a şefului statului. V. Voronin n-a dorit să se întâlnească cu colectivul, s-a interesat doar de situaţia economică şi a făcut o excursie
ca să vadă utilajul şi locul de unde se extrage nemijlocit piatra. Preşedintele a
întrebat pentru câţi ani înainte mai ajung rezervele, arătându-se mulţumit de
răspuns: „Vreo sută de ani”.
Peste o zi, la întreprindere au descins colaboratorii CCCEC. Ei au iniţiat un
control complex, care a durat până pe la mijlocul lui septembrie. La 28 septembrie, CCCEC a pornit o urmărire penală, în cadrul căreia a ridicat toate
documentele contabile şi a întreprins mai multe acţiuni „procesuale”, care au
blocat activitatea întreprinderii. Cu greu, prin judecată, acţiunile CCCEC au
fost recunoscute ca ilegale şi a fost deblocată situaţia.
Avocatul Vitalie Nagacevschi, reprezentantul în instanţă al întreprinderii, a
menţionat că în scenariul de naţionalizare ilegală a „Carierei Cosăuţi” au fost
antrenate şi alte structuri. La 7 decembrie 2006, Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare a suspendat circulaţia acţiunilor SA „Cariera de granit şi pietriş din
Soroca”. Totodată, Camera de Licenţiere, fără a invoca vreun motiv, a refuzat, la 14 februarie 2007, să prelungească licenţa pentru extragerea zăcămintelor minerale, motivând că întreprinderea se află în zona de protecţie a apelor.
Apropo, alte peste 30 de întreprinderi care se ocupă cu extragerea zăcămintelor la fel se află în fâşia de protecţie a apelor, dar li s-au eliberat licenţe. În
prezent, litigiul privind licenţa este examinat în instanţele de judecată.
Potrivit lui Nagacevshi, în procesul de judecată, reprezentantul Camerei de
Licenţiere a afirmat că subiectul „Cariera de granit şi pietriş din Soroca” se află
sub monitorizarea Consiliului Suprem de Securitate, care activează la indicaţia
directă a lui Voronin. „Ce are securitatea statului cu extracţia de granit şi pietriş?
Şi de ce dosarul e la controlul personal al lui Voronin?”, s-a întrebat avocatul.
Procuratura a trebuit să fie inventivă
Deoarece CCCEC nu a depistat mari încălcări, Procuratura a trebuit să fie
inventivă. La 15 decembrie 2006, adjunctul procurorului general a adresat o
cerere de chemare în judecată, în care a solicitat, de facto, … să fie anulată
privatizarea SA „Cariera de granit şi pietriş din Soroca”, deşi termenul de prescripţie pentru atacarea contractului de vânzare-cumpărare din 2000 expirase
298
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
încă în 2003. S-a invocat faptul precum că, în 1997, pe când era în proprietatea
statului, întreprinderii i-au fost transferate 29 de vagoane, care n-au fost calculate la stabilirea preţului acţiunilor. Procurorul n-a ţinut cont de faptul că noul
proprietar a achitat costul rezidual al vagoanelor – peste un milion de lei – în
bugetul de stat, conform unor decizii judecătoreşti luate în urma unui control
efectuat de Curtea de Conturi în 2004.
La 12 aprilie 2007, Curtea de Apel Economică a admis integral acţiunea
Procuraturii, declarând nul contractul de privatizare. Î.I. „Baroul Partner A”
a fost obligată să restituie statului aproape 200 mii de acţiuni, primind în loc
exact cât a plătit pentru ele – circa 2,5 mln. lei. Investiţiile capitale de circa 30
mln. lei, pe care le-a făcut noul proprietar, n-au fost luate în consideraţie de
organele de drept. La 12 iulie curent, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut în
vigoare hotărârea instanţei de apel.
Proprietarii păgubiţi sunt dispuşi să acţioneze statul la CEDO. „Există toate
şansele să fie unul din cele mai răsunătoare procese pe care le va pierde R.
Moldova. Avem deja un precedent, când, pentru încălcarea dreptului la proprietate, statul a fost obligat să achite 520 mii euro. În cazul „Carierei de la
Cosăuţi” suma despăgubirilor solicitate ar putea ajunge la 200 mln. euro”, a
menţionat V. Nagacevschi.
La conferinţa de presă s-a menţionat că „naţionalizarea” întreprinderii are legătură directă cu proiectele anunţate de reconstrucţie a drumurilor din Moldova
din contul finanţărilor europene. În afară de renumita piatră de Cosăuţi, din
carieră se extrage un fel de pietriş indispensabil la producerea asfaltului. „Pe
lângă întreprinderea naţionalizată, vor apărea ca ciupercile diferite firme-intermediari, firme-paravan, care vor ajuta la „absorbţia” fondurilor europene,
fonduri pentru care familia Voronin manifestă un interes constant”, au menţionat vorbitorii.
Alina Ţurcanu, TIMPUL, 25.07.2007
Грузовой авиации закрыли небо
В начале июня 2007 года Госадминистрация гражданской авиации (ГАГА)
своим приказом запретила эксплуатацию в Афганистане и Ираке воздушных судов, зарегистрированных в авиационном реестре Республике
Молдова. Через несколько дней последовал новый приказ ГАГА об от299
Transparency International – Moldova
зыве сертификатов эксплуатантов молдавских грузовых авиакомпаний:
Pecotox-Air, Valan International, Grixona, Jet Line International, Jet Stream,
Tiramavia, а также аэропорта Мэркулешть. Полеты этих авиакомпаний
прекращены, тысячи специалистов осталась без работы, разорваны контракты с зарубежными заказчиками (в том числе с миссией ООН по доставке гуманитарных грузов), выплачиваются колоссальные штрафные
санкции, а молдавские самолеты остались стоять в тех странах, где они
оказались на момент появления приказа. На этой неделе Авиационная
патронатная ассоциация Молдовы организовала заседание “круглого стола”, на котором присутствовали руководители авиакомпаний и представители СМИ.
Открывая заседание “круглого стола”, председатель Авиационной патронатной ассоциации Молдовы Владимир Кожокарь напомнил, что “аннулируя сертификаты эксплуатантов, ГАГА обосновала свои действия
необходимостью повысить безопасность перевозок пассажиров в страны Евросоюза. Но правда в том, что молдавские грузовые авиакомпании
не перевозят пассажиров по Евросоюзу. Получается, что деятельность
авиакомпаний запретили на основании причин, к которым они не имеют никакого отношения! Кто будет нести ответственность за происходящее?” Владимир Кожокарь выразил мнение, что “руководители ГАГА
дезинформировали высшее руководство страны, именно поэтому, к сожалению, остаются без внимания наши обращения в парламент и правительство”.
– Издавая эти приказы, Госадминистрация гражданской авиации нарушила многие пункты действующего законодательства, – подчеркнул
Владимир Кожокарь. – В соответствии с авиационными правилами нашей страны, при отзыве сертификата эксплуатанта ГАГА должна определить конкретные причины: не устранение в отведенное время выявленных недостатков, осуществление полетов во время приостановления
действия сертификата и др. Необходимо сначала приостановить сертификат, определить конкретное нарушение для конкретной компании, а
также определить срок устранения недостатков. Этого не было сделано.
Что помешало чиновникам из ГАГА определить хотя бы время, необходимое для возврата воздушных судов и экипажей из стран Азии и Африки
в Кишинев?
300
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Как заявил Владимир Кожокарь, “формальным поводом для жестких
действий ГАГА послужила проверочная миссия экспертов европейской
организации SAFA – Перонной инспекции воздушных судов. Они находились в Кишиневе с 4 по 8 июня с.г. У нас есть копия представленного
ими рапорта. Нигде в рапорте европейских экспертов не написано о том,
что надо отозвать сертификаты молдавских авиакомпаний. Это инициатива руководства ГАГА”. Владимир Кожокарь сказал также, что “аналогичные проверки эксперты SAFA провели в этом году в Украине, России,
Белоруссии. Для некоторых компаний были введены ограничения на полеты в Евросоюз. Однако ни одно государство не запретило деятельность
ни одной из своих авиакомпаний! Потому что авиационные власти этих
стран отстаивают интересы своих авиаперевозчиков”.
Сегодня в авиационном реестре Республике Молдова насчитывается около 160 грузовых воздушных судов (год назад было 192). Какова цена вопроса для отрасли? По итогам 2006 года оборот предприятий, входящих
в Авиационную патронатную ассоциацию Молдовы, составил примерно
1,2 млрд леев. В госбюджет перечислено 16 млн леев, в местный бюджет
– 8,8 млн леев. Парадокс в том, что за счет отчислений авиапредприятий
содержится сама Госадминистрация гражданской авиации – за прошлый
год от предприятий ассоциации было перечислено около 4 млн леев.
“Все украинские, российские и белорусские пилоты, работавшие в
Молдове, уже ушли (их количество не должно было превышать 25% летного состава). Около 260 молдавских летчиков остались ждать, надеясь на
лучшее. Всего же в отрасли насчитывается более двух тысяч высококвалифицированных специалистов: летный состав, инженерно-технический
персонал, экономисты и др. Одна из частных пассажирских авиакомпаний согласилась принять на работу 7 пилотов, а в государственной авиакомпании не оказалось свободных мест. Куда же трудоустраивать сотни
человек, в сельское хозяйство? Более того, с авиатранспортной отраслью
связана деятельность других предприятий – “Аэропорт Хэндлинг”, медцентра, четырех организаций по техническому обслуживанию воздушных судов, учебного тренировочного центра и др. Авиакомпании платят
Кишиневскому аэропорту за каждый взлет и посадку, а также за стоянку
на перроне. Получает оплату диспетчерская служба MoldATSA. В результате, финансовые потери грозят всей молдавской авиации”.
301
Transparency International – Moldova
– Стоимость обучения летчика составляет 50 тысяч долларов, – подчеркнул Владимир Кожокарь. – Ценность пилота с большим количеством
летных часов, имеющего допуски на право полетов на различных типах
самолетов, доходит до 14 млн долларов. Квалификация молдавских пилотов – это в прямом смысле золото. Как можно разбрасываться такой
ценностью? Пилот, который не летает более 90 дней, должен пройти тренинги, чтобы подтвердить свое летное свидетельство. А если перерыв
составляет более шести месяцев, то его свидетельство летчика становится недействительным. Если молдавские летчики вскоре не начнут летать,
то через полгода восстановить отрасль будет очень трудно...
Генеральный директор компании Grixona Григорий Гилан рассказал
о том, как видится сложившаяся ситуация авиаперевозчикам. Grixona
располагает собственным самолетом Ил-18, который работает на линии
Молдова – Судан – Молдова, несколько воздушных судов базируются в
Дубаи (Объединенные Арабские Эмираты). “Мы сотрудничаем с властями ОАЭ, и они нас принимают, не считая, что мы нанесем ущерб их авиарынку. Представьте, что взлеты и посадки самолетов в аэропорту Дубаи
происходят каждые 30 секунд. Если бы с нашей стороны не была обеспечена безопасность, то нас бы туда просто не допустили. Два раза в год
согласно установленному графику осмотр наших самолетов с выездом
за рубеж осуществляют инспектора ГАГА (все расходы несут авиакомпании), и никаких претензий по безопасности никогда не было. Весной этого года ГАГА обязала авиакомпании установить на грузовых самолетах
специальное оборудование, обеспечивающее безопасность. Мы выполнили это требование. В частности, для Ил-18 установка дополнительного
оборудования обошлась в $300 тысяч, для других самолетов – по $250
тысяч. Но прошло всего лишь три месяца, и ГАГА решила отозвать у нас
сертификат эксплуатанта. Для этого не было ни одной объективной причины! Сейчас наши самолеты простаивают. Почему принимаются такие
непоследовательные решения”?
Директор системы качества авиакомпании Tiramavia Анатолий Рябкин
высказал мнение, что “для авиаперевозчиков непонятно – как дальше работать, что еще надо сделать, чтобы возобновить полеты? Мы в Европу не
летаем и поэтому не можем соответствовать европейским правилам полетов. Нас там нет! Или, может быть, надо покупать самолеты западного
302
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
производства? А где гарантия того, что в ближайшие полгода нас опять
не закроют? В такой ситуации невозможно планировать на перспективу
деятельность предприятия и вкладывать средства в его развитие”.
Генеральный директор авиакомпании Jet Line International Анатолий
Студинский добавил: “Если наши самолеты так влияют на безопасность
полетов в Европе, то можно было сделать ограничения в сертификате
эксплуатанта авиакомпании: полеты в Европу запрещены. Но не надо
было “ставить крест” на всей отрасли”. Как сообщил генеральный директор Pecotox-Air Леонид Токаренко, “воздушные суда нашей авиакомпании ежегодно проверялись инспекторами, аккредитованными ООН,
нами были получены международные сертификаты соответствия.
Авиакомпания никогда не имела никаких долгов перед бюджетом,
Кишиневским аэропортом, MoldATSA. Более того, она даже не упомянута в нынешнем рапорте европейских инспекторов SAFA. Тем не менее,
вместе с другими семью авиапредприятиями деятельность Pecotox-Air
была запрещена. Только потому, что Pecotox-Air тоже работает в сфере
транспортной авиации”?
На заседании “круглого стола” обсуждалась общая для всех авиакомпаний проблема с возвращением воздушных судов в Молдову. Для идентификации в полете воздушным суднам присваиваются коды ICAO, но
после того, как деятельность авиакомпаний была запрещена, коды ICAO
были автоматически аннулированы. То есть, они не имеют права взлететь. Некоторые летчики вернулись в Кишинев самостоятельно, другие
вынуждены жить в кабинах самолетов. Авиакомпании платят за аренду
стоянок в зарубежных аэропортах. Если ГАГА не вернет авиакомпаниям
сертификаты эксплуатантов, то единственное, что остается – передать
самолеты и вертолеты на баланс компаний других государств, например,
Украины или России. Но для этого потребуется несколько месяцев согласований и добрая воля этих стран, которые должны будут направить
своих специалистов для изучения на месте ситуации с каждым воздушным судном”.
***
Апелляционная палата приостановила действие приказа ГАГА о запрете
эксплуатации в Афганистане и Ираке молдавских воздушных судов. Но
303
Transparency International – Moldova
продолжается действие другого приказа – об отзыве у молдавских авиакомпаний сертификатов эксплуатантов. В случае отказа восстановить
сертификаты эксплуатантов, авиакомпании также намерены обратиться
в Апелляционную палату.
Сергей Моисеев, Логос-Пресс, 27.07.2007
Vila preşedintelui, în lumina banilor publici
Vila prezidenţială de la Condriţa va avea încurând un nou sistem de iluminare
care costă peste doua milioane de lei. Deşi mai mulţi parlamentari au solicitat
redirecţionarea acestui capitol de buget în favoarea subvenţionării gospodăriilor agricole afectate de secetă, cu câteva zile în urmă Guvernul a dispus
alocarea acestor bani pentru becuri la Condriţa. Din suma de 2012000 lei se
pot procura 670666 becuri, ceea ce ar asigura câte un bec la fiecare familie
din Moldova sau câte un bec de iluminat pentru fiecare km de drum de la
Naslavcea la Girgiuleşti. Totodată, cele doua milioane de lei ar fi suficiente
pentru procurarea a peste o mie de tone de grâu, necesar tăranilor pentru însămânţarea de toamnă.
Vinerea trecută, 27 iulie, în «Monitorul Oficial» a fost publicată hotărârea
Guvernului nr. 787 întitulată «Cu privire la alocarea mijloacelor financiare».
Acest document dispune cheltuieli de 2 milioane 12 mii lei pentru «achitarea lucrărilor de montare a sistemului de iluminare a teritoriului Complexului
«Condriţa».
Banii vor fi alocaţi din Fondul de rezervă al Guvernului, dat fiind faptul că acest
complex este destinat activităţilor de recreare a preşedintelui R. Moldova.
Mentionăm că obiectivul de la Condriţa a atras transferuri bugetare ponderabile la dorinţa tuturor presedinţilor R.Moldova, dar de când s-a instalat acolo
Vladimir Voronin, Legile Bugetului nu au fost adoptate, practic, fără prevederi
speciale despre Condriţa.
Ecologia şi Codul Silvic – ignorate
În 2003, de exemplu, complexul prezidenţial a primit 600.000 lei pentru «reconstrucţii». La finele anului, aceste reconstrucţii au afectat sever zona ecologică Condriţa, deoarece Cancelaria de Stat a dispus îngrădirea a peste 500
304
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
hectare de pădure din preajma complexului.
Astfel, organizaţiile ecologiste au semnalat în decembrie 2003 sacrificarea
mai multor hectare de pădure în numele îngrădirii unui spaţiu forestier pentru
preşedintele R.Moldova. A fost defrişată o fâşie cu o lăţime de 3 metri pe o
lungime de circa 10 kilometri. Padurea seculară de la Condriţa a fost tăiată în
două, deteriorându–se echilibrul ecologic.
Defrişarea s-a efectuat fără permisiunea autorităţilor de stat şi fără acordul
populaţiei din zonă, în timp ce Codul Silvic al R.M. interzice categoric reducerea suprafeţelor fondului forestier acoperite cu vegetaţie forestieră din cauza
lucrărilor de construcţie.
Comitetul obştesc «Să salvăm pădurea Condriţa», creat de un grup de organizaţii neguvernamentale, a lansat atunci o acţiune de stopare a defrişării masive, la care au aderat sute de persoane din R.Moldova şi din străinătate, cerând
«anularea Hotărârii Guvernului R.Moldova nr. 666 din 27 mai 2002 cu amendamentele ulterioare, precum şi actul de transmitere în folosinţa Cancelariei
de Stat a 507 ha de pădure ce aparţin ocolului silvic Scoreni a Întreprinderii
Silvice de Stat Străşeni.»
Trupul pădurii – rupt în două
Alecu Renită, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, ne-a spus ieri că
această iniţiativă a organizaţiilor ecologiste a fost complet ignorată de autorităţi. «Am încercat să explicăm că este o crimă să rupi în două acest trup unic
al pădurii, creând acest gard ca un obstacol pentru faună, cu atât mai mult că
această defrişare de padure şi construcţia ulterioară a gardului s-a făcut contrar
legilor locale, dar şi Convenţiei internaţionale de la Aarhus, care obligă autorităţile din Moldova să consulte comunităţile adiacente unor asemenea proiecte
precum şi să asigure accesul liber la informaţii cu privire la asemenea proiecte.
Dar ştim că acest areal e păzit şi nu cred că există acum vreo claritate despre
ce fel de iluminare se va face acolo», a declarat Renită.
El nu a putut califica cum poate fi afectată zona ecologică Condriţa de acest
proiect grandios de iluminare, deoarece nu sunt cunoscuţi parametrii acestei
reţele, dar a spus că «se ştie că lumea vegetală are nevoie de noapte pentru
recreare şi iluminatul excesiv aduce modificări echilibrului biologic al naturii.»
305
Transparency International – Moldova
După ce a fost îngrădită pădurea cu pricina în favoarea complexului prezidenţial de la Condriţa, s-a constatat că presedintele Voronin, conducând ţara, nu
are unde pescui.
Firmele favorite, reclamate la poliţie
Astfel, la începutul anului 2005, din contul statului, pe teritoriul complexului
a început săparea unui iaz mare de peste două hectare, foarte adânc, cu straturi
de peliculă pentru izolare termică şi cu nisip la fund, pentru a preveni înnămolirea. Ziarul «Timpul» a descris atunci ilegalitatea acestor lucrări, finanţate
din bugetul statului, dar fără tender. În plus, oamenii care au muncit la săpat
iazul au fost angajaţi fără contract de muncă şi, din această cauză, au rămas
neremuneraţi.
Potrivit articolului din «Timpul», cetatenii I. Vrancean, T. Leahu, N. Panzaru
şi V. Zub au fost solicitaţi de firma «Construm» să lucreze la săpatul iazului.
Tudor Leahu, unul dintre muncitori a relatat atunci: «În total, eram vreo 20 de
oameni care săpam iazul. În fiecare zi căram câte opt maşini de pamânt, pe care
îl răsturnam în pădurea de la Condriţa». În fiecare zi, Condriţa era vizitată de către reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, care fotografiau lacul. Probabil,
aceste poze serveau ca un fel de dare de seamă ilustrată pentru şeful statului.
Pentru că nu au fost remuneraţi după ce au muncit săptămâni în şir la construcţia iazului, muncitorii au depus plângere la Comisariatul de poliţie Buiucani
împotriva directorului firmei «Construm», Igor Ulianov. Acesta de la urma a
declarat atunci pentru presă că muncitorii nu vor putea obţine prea multe căci
nu aveau contracte de muncă.
Bugetul auster, generos pentru Condriţa
Cu puţin timp mai înainte, această firmă care angajase muncitori fără contract de muncă, fusese laudată în parlament tocmai pentru corectitudine faţă
de muncitori, oferindu–i–se drept cadou «trecerea la pierderi a penalităţii de
11949 datorată Bugetului pentru Asigurari Sociale». O asemenea decizie a
fost luată, sub formă de lege, de către corpul legislativ condus de Eugenia
Ostapciuc, pentru un şir de firme, care chipurile «nu au datorii la salarii».
Complexul de la Condriţa a continuat să fie favorizat de Buget şi în anul curent, făcându–se transferuri financiare şi fiind angajate firme fără organizarea
306
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
unor concursuri publice. Potrivit actelor în vigoare, anul trecut alte câteva sute
de mii de lei s-ar fi cheltuit pentru amenajarea vilei de la Condriţa.
Cu toate acestea, toate investiţiile făcute pe parcursul ultimilor 6 ani s-au dovedit
a fi insuficiente. Astfel, în 2007 Condriţa ar trebui să mai beneficieze de circa 3
milioane de lei din banii publici. Zilele trecute s-a luat decizia că peste 2 milioane de lei să fie cheltuite doar pentru instalarea reţelelor de iluminat, de parcă milioanele alocate în ultimii ani ar fi fost insuficiente pentru montarea becurilor.
Finanţarea proiectului «Becuri pentru Condriţa» a generat discuţii severe în
parlament. Deputatul Vladimir Filat a invocat promisiunea majorităţii comuniste de a pleda pentru un buget de austeritate.
El a declarat în plenul legislativului că austeritatea trebuie să vizeze în primul rând edificiile de agrement ale demnitarilor: «Dacă vorbim de austeritate,
aceasta trebuie să vizeze în primul rând cheltuielile ce ţin de guvernare, de
aparatul de stat. Situaţia este diametral opusa. În anul trecut s-au alocat zeci de
milioane de lei pentru reconstrucţia diferitor edificii guvernamentale. Anul trecut am alocat pentru Reconstrucţia clubului şi ospătăriei Întreprinderii de Stat
“Pensiunea din Holercani” – 6 milioane, Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice şi Corupţiei – 2,5 milioane, 3 milioane pentru aparatul Guvernului,
Complexul Condriţa, Casa Guvernului etc.
În acest an toate aceste obiective revin şi se propune alocarea suplimentară a
încă 4 milioane pentru Reconstrucţia clubului şi ospătăriei Întreprinderii de
Stat “Pensiunea din Holercani”, Complexul Condriţa – 2,8 milioane lei, Casa
Guvernului – 2 milioane.»
Odihna Guvernanţilor, mai scumpă decât munca ţăranilor
Deputat Ion Neagu, ne-a spus că în aceste condiţii de secetă, sacrificarea acestor milioane pentru un sistem de iluminat apar ca o ofensă pentru ţăranii nenorociţi de secetă. «Este foarte evident acest dezechilibru bugetar în favoarea
demnitarilor de stat. Or, atunci când am discutat Legea Bugetului, un grup de
parlamentari a ieşit în mod simultan cu iniţiativa legislativă de a redirectiona
câteva sute de milioane pentru asistenţa ţăranilor la semănatul de toamnă. Or,
se ştie că după această secetă agricultorii vor rămâne fără surplusuri de grâne
necesare însămânţării terenurilor, şi atunci efectele secetei şi sărăciei se vor
amplifica. Dacă e să punem împreună sumele destinate reparaţiilor şi lucrărilor
307
Transparency International – Moldova
de reconstrucţie la complexele de agrement guvernamentale de la Holercani,
Condriţa şi din alte obiective de acest fel, s-ar putea aduna o sumă încurajatoare pentru sprijinirea şi dezvoltarea sectorului agricol. Dar deciziile împotriva
ţăranilor au fost deja luate», a spus Ion Neagu.
Alina Radu, Ziarul de gardă, 02.08.2007
Ambasadorii, cu mâna-n sac
De ce un ex-ministru acuzat de corupţie este numit Ambasador şi de ce
un ambasador prins cu mâna băgată până la umar în sacul cu finanţe
publice este doar schimbat dintr-o ambasadă în alta? Deşi Curtea de
Conturi a identificat mari ilegalităţi în unele ambasade, conducătorii
acestora au fost transferaţi dintr-o capitală europeană în alta.
În ultimele luni, în «Monitorul Oficial», au fost publicate mai multe decrete
de numire şi rechemare a Ambasadorilor RM. În luna iunie curent, Nicolae
Dudău a fost rechemat de la Roma, iar Veaceslav Madan din Bulgaria. De
asemenea, e cu geamantanul pe roate Iulian Magaleas, ambasador la Atena.
Fiecare dintre ei aşteaptă numiri şi destinaţii diplomatice noi.
Totodată, Andrei Negută, rechemat în septembrie anul trecut de la Paris, a
fost redirecţionat la Strasbourg, iar Alexei Tulbure a zburat de la Strasbourg
la Washington.
Din păcate, atunci când unambasador este transferat dintr–o tară în alta, opinia
publică este ultima care poate afla pe ce principii sunt selectaţi oamenii pentru a
reprezenta «corpul diplomatic moldovenesc». Cu atât mai neclar rămâne pentru
omul de rând faptul rechemării acestora. Totuşi, la iniţiativa fracţiunii parlamentare
a comuniştilor, Curtea de Conturi a analizat starea de lucruri în câteva ambasade.
Rezultatele dovedesc mai multe ilegalităţi. Din banii publici şoferii ambasadelor au vorbit la telefoane mobile, ambasadorii şi–au luat tehnică de uz casnic,
iar secretarii au aranjat călătorii private pentru rude. Dar, să le luam pe rând.
FRANŢA
Mobilul şoferului, călătoriile rudelor – din buget
Ambasada de la Paris:
Andrei Neguţă – Ambasador, 2005– mai 2006
308
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Victoria Iftodi – septembrie 2006 – prezent
Pe parcursul anului 2006 această ambasadă a admis o depăşire de cheltuieli în
sumă totală de 375 000 lei, în timp ce alte cheltuieli au fost efectuate contrar
prevederilor legale.
Patru persoane angajate prin contract la această instituţie diplomatică, au fost
remunerate cu suma de circa 650000 lei din contul cheltuielilor destinate pentru telecomunicaţii şi postă, lucrări de informatică, reparaţia şi arendarea încăperilor.
În acelaşi timp, Ambasada a suportat cheltuieli neîntemeiate pentru achitarea
costului convorbirilor de la telefonul mobil al administratorului–şofer al misiunii, în sumă de circa 22000 lei. Benzina consumată a costat 120000 lei fără
acte doveditoare.
Ambasada a cheltuit peste 136000 lei pentru procurarea obiectelor de uz casnic, care nu au fost stipulate în normativele stabilite anterior. s-a depaşit cu
25000 lei şi suma alocată pentru procurarea cadourilor.
Şi rudele angajaţilor Ambasadei de la Paris s-au simţit în această perioadă
confortabil din punct de vedere financiar. Or, în ianuarie 2006 un membru «al
familiei ex-Ambasadorului» a primit circa 8000 lei din contul ambasadei pentru o călătorie la Madrid şi Barcelona, iar soţul contabilei-şefe a beneficiat de
îndemnizaţie pentru zilele de aflare în ţara de reşedintă în sumă de 28000 lei.
FRANŢA (Strasbourg. Consiliul Europei)
Recepţii neautorizate şi supracheltuieli de protocol
Reprezentant permanent Alexei Tulbure – până în mai 2006
Andrei Neguţă – până în prezent
Fără permisiunea ministrului de Externe, la reprezentanţa Moldovei din
Strasbourg a fost angajată prin contract o persoană pe post de administratorşofer. Circa 200000 lei achitate acesteia, cu titlu de remunerare, au fost atribuite la capitolul îndemnizaţiile personalului misiunilor diplomatice, contrar
prevederilor legale.
Reprezentanţa a mai remunerat şi o persoană angajată pentru menţinerea curăţeniei, achitandu-i suma de peste 64000 lei, care a fost înregistrată la capitolul
cheltuieli pentru arendarea încăperilor.
309
Transparency International – Moldova
În lipsa planului de desfăşurare a acţiunilor protocolare, aprobat de către conducerea MAEIE, şi fără ca acţiunile protocolare să fie aprobate de către şeful
reprezentanţei, s-au efectuat cheltuieli de protocol: în anul 2005 – în sumă
de circa 70000 lei şi în anul 2006 – de circa 175000 lei. Reprezentanţa, fără
coordonarea cu MAEIE, a efectuat cheltuieli pentru recepţiile legate de desfăşurarea expoziţiilor, în mod particular, de către un fotoreporter şi un pictor.
Suma acestor cheltuieli în mărime de peste 13000 lei nu a fost recuperată de
către persoanele nominalizate, fiind înregistrată la cheltuieli de protocol.
Tot reprezentanţa de la Strasbourg a declarat că a cheltuit pentru procurarea
benzinei suma de 138000 lei, fără întocmirea foilor de parcurs ale autoturismelor.
ITALIA
Taxe duble de la cetăţeni pentru servicii necalificate
Ambasador – Nicolae Dudău
Anual, Ambasada R.Moldova în Italia încaseaza venituri din taxele consulare
plătite de bieţii cetăţeni, acumulând zeci de milioane de lei.
Deşi Ordonanţa Guvernului «Privind stabilirea cuantumului taxelor consulare» prevede majorarea taxei cu 50 la sută doar pentru prestarea serviciilor
consulare în regim de urgentă sau în afara programului de lucru, ambasada a
aplicat această normă practic la toate serviciile consulare prestate, încasând
suplimentar mijloace baneşti în sumă de mai multe milioane de lei.
Astfel, solicitanţilor nu le–au fost prestate servicii în
condiţiile de urgenţă, aceştia fiind înregistraţi şi programaţi pentru audienţă cu mult mai înainte. «La 20
septembrie 2006, la Ambasada Republicii Moldova
în Italia erau programaţi 1300 de solicitanţi de servicii consulare. Reieşind din posibilităţile limitate ale
ambasadei (insuficienţa de încăperi şi de personal),
numărul solicitanţilor era repartizat pentru deservire
până la 24 octombrie 2006, în medie câte 70 de persoane pe zi,» se arată în actul Curţii de Conturi, ceea
ce denotă faptul că oamenii erau ţinuţi în aşteptare
din cauza managementului neadecvat.
310
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Ambasada de la Roma nu are nici măcar consul, de aceste activităţi ocupându-se
doar secretarul I, iar «înregistrarea cetăţenilor şi a serviciilor prestate nu este
computerizată şi se efectuează manual în mai multe registre concomitent, ceea
ce, de asemenea, generează micsorarea numărului de persoane deservite».
Potrivit Ordonanţei Guvernului, cuantumul serviciilor consulare este stabilit
în dolari S.U.A., valuta de achitare în Italia, însa, este în euro. Acest fapt condiţionează majorarea volumului de lucru ce ţine de recalcularea taxelor conform cursului oficial la momentul încasării mijloacelor băneşti.
De asemenea, potrivit legii, persoanele fizice şi juridice care beneficiază de
servicii consulare, pe lânga plata taxelor consulare, acoperă cheltuielile aferente, suportate de MAEIE pentru deplasarea la locul efectuării acţiunii consulare, pentru corespondenţă, telefon, fax, păstrarea averii, comercializarea ei,
formând mijloace speciale. Curtea de Conturi a stabilit că şi aici cetăţenii au
fost jecmăniţi, «suma de 3,7 milioane lei acumulată pentru acoperirea cheltuielilor aferente n–a fost argumentată prin calcule justificate, plăţile fiind majorate fată de cheltuielile aferente real suportate,» se spune în acest raport.
BELGIA
Produse pentru recepţii procurate fără ştirea Ambasadorului
Ambasador – Victor Gaiciuc, din mai 2005 până în prezent
Pe durata anului 2005 ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei a depăşit limita de cheltuieli la articolul «Arendarea încăperilor» cu peste 20000 lei.
Totodată, banii alocaţi pentru arendă au fost folosiţi pentru altceva: peste 143
000 lei din fondul de arendă a încăperilor au fost plătiţi femeii de serviciu.
Şi Victor Gaiciuc, ca şi Andrei Neguţă, a admis procurarea obiectelor de uz
casnic, neprevăzute de normele stabilite, în sumă de 38000 lei. Nici cheltuielile pentru benzină în sumă de 150000 lei nu au fost acoperite cu acte doveditoare. Tot acolo, s-au procurat produse alimentare pentru recepţii în sumă de circa
140000 lei, dar fără aprobarea ambasadorului. Şi inventarierea patrimoniului
s-a făcut cu încălcări.
GERMANIA
Majorarea salariilor, prin falsificarea numărului de zile lucrate
Ambasador în Germania, prin cumul în Regatul Danemarcii, Igor Corman
311
Transparency International – Moldova
Ambasada de la Berlin şi–a procurat un gard de 173000 lei, dar cifrele au
fost trecute în evidenţa contabilă greşit, diminuându–se costul în ansamblu al
cladirii misiunii.
De asemenea, trei persoane au fost angajate prin contract, fiind remunerate cu
suma de circa 500.000 lei, fără ca veniturile acestor persoane să fie impozitate.
Totodată, sumele respective au fost luate de la capitolele arendarea încaperilor,
mărfuri şi servicii. «Au fost denaturate şi datele privind cheltuielile, incluse în
rapoartele financiare la aceste articole», mai arată actul Curţii de Conturi. Tot
acolo se indică că «în urma luării incorecte în calcul a numărului de zile lucrătoare, au fost efectuate cheltuieli neîntemeiate pentru plata îndemnizaţiilor personalului Ambasadei şi membrilor familiilor acestora în sumă de 17100 lei.»
Ambasada n-a ţinut evidenţa mijloacelor băneşti, achitate cu titlu de cauţiune
pentru apartamentele închiriate. La contul de depozit, timp de 7 ani, neîntemeiat se afla cauţiunea în mărime de 4975 euro, achitată pentru un apartament,
contractul de chirie pentru care a fost reziliat în anul 2000, mijloacele nefiind
recuperate la bugetul de stat.
Alina Radu, Ziarul de gardă, 09.08.2007
Milioane din exportul de energie curg în conturi off-shore
În România li se spune „băieţii deştepţi”, în Rusia – oligarhii energiei. La noi
încă nu au un nume generic, dar asta nu înseamnă că nu există. E vorba despre
un grup „select” de afacerişti care au ajuns să dirijeze cea mai mare parte a
fluxurilor de energie electrică importată în Moldova şi, mai nou, a celei exportate de la Centrala electrică regională de sistem (CERS) Moldovenească,
cunoscută mai mult ca Centrala de la Cuciurgan.
Şedinţă secretă cu miză mare
La 13 iulie 2007, la sediul companiei „Energocom” (str. V. Alecsandri, 78) un
grup de importanţi manageri locali şi străini s-a întrunit într-o şedinţă secretă,
la care au fost puse la punct, conform unor surse sigure, detaliile operaţiunii
de începere a exportului în România a energiei electrice produse la Centrala
de la Cuciurgan. Printre participanţii, după cum am aflat, au fost Evgheni
Dod, manager general al companiei ruseşti „Inter RAO EES”, Serghei
Sâskov, manager general al Centralei de la Cuciurgan (proprietate a „Inter
312
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
RAO EES”), Alexandru Gusev, manager general al societăţii „Energocom”,
Marcu Râmiş, manager al întreprinderii de stat „Moldelectrica”, şi alţii.
Detaliile acestei şedinţe rămân în mare parte secrete, dar rezultatele sunt
cunoscute.
Peste două zile, la 15 iulie, ora 02.16, Centrala de la Cuciurgan, situată pe
teritoriul regiunii transnistrene şi controlată de compania „Inter RAO EES”
(o subsidiară a monopolului rus RAO EES Rossii) a început să facă primele
livrări de electricitate în România, în baza unui contract încheiat cu compania
„Electrica”. Livrările se efectuează prin linia electrică de 400 kV Cuciurgan
– Vulcăneşti – Isaccea. Imediat, presa de la Moscova a anunţat triumfător
că, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, Rusia exportă energie electrică în
România. Şi presa din România a scris că energia ieftină vine de la ruşi. Cum
de s-a ajuns la situaţia în care energia produsă de o centrală electrică ce face
parte din sistemul energetic al Moldovei şi dispune de licenţă de activitate
pe piaţa energiei din Moldova este declarată … energie rusească?! Or, să-i
zici „energie rusească” nu înseamnă altceva decât să recunoşti că Transnistria,
unde aceasta este produsă, este … teritoriu rusesc, afirmaţii pe care le susţine,
de fapt, atât administraţia monopolului RAO EES Rossii, cât şi de presa oficială de la Moscova. Dar să lăsăm pe seama politicienilor aspectele politice ale
acestei afaceri. Ne vom referi doar la aspectele economico-financiare ale operaţiunii, care reprezintă o schemă clasică de obţinere de către un cerc restrâns
de persoane a unor supraprofituri „din aer”.
De ce energia a fost „botezată” drept rusească
Aproape doi ani s-au purtat negocieri privind un eventual export în România a
energiei electrice produse la Cuciurgan. De fiecare dată intervenea însă ceva.
Mai ales că relaţiile dintre autorităţile moldovene şi administraţia
de la Tiraspol, dar şi cu monopolul
rus RAO EES Rossii, nu puteau fi
numite nicidecum cordiale. La începutul anului curent o mare parte
din divergenţe au fost eliminate,
dar, când deja era totul gata pentru a începe livrările, a intervenit
partea română, care a insistat ca
313
Transparency International – Moldova
în schema exportului de energie de la Cuciurgan să fie inclusă şi rambursarea
datoriei acumulate de Moldova faţă de România pentru energia electrică livrată
în anii 1998-2001. E vorba de o datorie de peste 30 mln. USD, pe care partea română încearcă să o recupereze de câţiva ani, dar fără rezultat. (Ziarul „Adevărul”
din România anunţa la 28 martie curent că „Ministrul economiei, Varujan
Vosganian, a dat dispoziţie companiei „Transelectrica” să oprească intrările de
energie din Republica Moldova până când această ţară nu-şi va achita datoria de
circa 30 milioane de dolari. Potrivit acestuia, autorităţile moldovene datorează
României aproximativ 30 milioane de dolari în contul energiei livrate în anii
trecuţi. Astfel, „Electrica” nu poate să importe electricitate din Transnistria, întrucât este nevoie ca această energie să treacă prin Republica Moldova, ceea ce
nu este posibil până la rezolvarea diferendului comercial dintre cele două ţări”.
Vezi http://www.adevarul.ro/articole/importul-de-energie-din-moldova-interzis
şi Ştirea agenţiei BASA-press – ERM0337* din 2 aprilie 2007).
Pentru a elimina pretenţiile autorităţilor române, partea moldovenească, mai
exact afaceriştii moldoveni au insistat ca exportul de energie în România să fie
calificat ca un export rusesc.
Până în România, preţul se „îngraşă” cu peste 50%
Scoaterea din schemă a obligativităţii de rambursare a datoriei faţă de România
s-a făcut şi pentru obţinerea de supraprofituri. Conform contractului, preţul
energiei electrice produse de Centrala de la Cuciurgan, la barele reţelelor electrice de transport, este de 45 USD/MWh, adică 4,5 cenţi SUA/kWh. Pentru
serviciile de transport se mai achită un tarif de 3,93 bani/kWh, sau circa 0,32
cenţi/kWh, la care se mai adaugă pierderile de energie la transport (0,12 cenţi/
kWh) şi serviciile de intermediere ale S.A „Energocom” – 0,03 cenţi/kWh.
Toate aceste taxe sunt perfect legale şi ele sunt percepute de întreprinderi cu
capital majoritar de stat din R. Moldova. Astfel, în mod normal, la hotarul
moldo-român energia electrică ar trebui să ajungă la un preţ de 4,8-5,0 cenţi
SUA/kWh. Dar, în realitate, la hotar, în condiţii DAF, energia ajunge să coste
6,5 cenţi SUA/kWh, adică preţul acesteia mai creşte cu 1,5 cenţi SUA la fiecare kilowatt sau cu circa 30 la sută. (N.R. DAF (Delivered at Frontier) înseamnă
că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare în momentul în care marfa
a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului, vămuită pentru export, la punctul şi
locul convenit, la frontieră, dar înainte de punctul vamal de frontieră al ţării
limitrofe.)
314
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Creşterea atât de bruscă a preţului are o explicaţie simplă. Între Centrala de
la Cuciurgan şi Compania „Electrica” din România a fost interpusă o firmă. E
vorba de „Eastern Europe Energy” Ltd – un off-shore britanic, fondat la 11 iunie 2007, special pentru această tranzacţie, şi care, potrivit unor surse, este administrat de persoane influente din Moldova şi din cadrul „Inter RAO EES”.
Managerul Centralei de la Cuciurgan, S. Sâskov, confirmă şi el într-un interviu
pentru Agenţia Infomarket (http://infomarket.md/ru/pwengineering) că energia electrică este achiziţionată de compania „Eastern Europe Energy” Ltd la
un preţ de 3,8 eurocenţi, ceea ce este echivalent cu 5 cenţi SUA/kWh.
Numărul de înregistrare 06274929 în Marea Britanie al „Eastern Europe Energy”
Ltd şi adresa acestei companii: 48 QUEEN ANNE STREET, LONDON, W1G
9JJ, nu ne spune mare lucru. Or, adresa este doar o simplă cutie poştală din
celebrul cartier West End din capitala britanică, de tipul căreia sunt acolo mii
şi mii. „Eastern Europe Energy” Ltd e controlată de „Starwell International”
Ltd., o căsuţă poştală înregistrată în zona off-shore a Indiilor de Vest. Conform
documentelor din Londra, managementul „Eastern Europe Energy” Ltd. este
asigurat de un alt off-shore – Fynel Limited, din Cipru, aceasta fiind o practică
obişnuită în materie de a tăinui profitul într-o zonă neimpozabilă (vezi şi http://
www.evz.ro/article.php?artid=317203).
Despre aceste firme nu am putut găsi informaţii nici pe WEB, aşa că cei care
stau în spatele afacerii s-au asigurat bine, ca să nu poată fi identificaţi.
Curentul „rusesc” trece Prutul
Lunar Centrala de la Cuciurgan livrează în România peste 60 mln kWh de
energie electrică, aşa că profitul lunar al persoanelor din spatele „Eastern
Europe Energy” Ltd se apropie de 900 000 USD, iar pe an va depăşi peste 10
mln USD. Cum se împart aceşti bani e greu de spus, dar sursele noastre susţin
că afacerea ar fi una mixtă moldo-rusă. Adică banii s-ar împarţi între afaceriştii
din Moldova şi cei de la „Inter RAO EES”. Dar livrările sunt abia la început
şi urmează să fie majorate de 2-3 ori, aşa că şi veniturile obţinute de afacerişti
vor creşte proporţional. Dacă admitem ca veridică versiunea ziarului rusesc
„Vremya Novostei”, precum că afacerea cu exportul de energie electrică de
la Cuciurgan s-a rezolvat în cadrul ultimei întâlniri Putin-Voronin, putem să
presupunem că în spatele firmei ofshore „Eastern Europe Energy” Ltd ar sta
persoane foa-a-arte suspuse din Moldova şi Rusia.
315
Transparency International – Moldova
Lista intermediarilor nu se termină aici. În România, la compania „Electrica”,
energia ajunge la un preţ de 5 eurocenţi/kWh, sau circa 6,8 cenţi USD. Adică,
de la hotarul Moldovei şi până la beneficiarul „Electrica” aceasta se mai scumpeşte cu câteva procente graţie altei firme intermediare – „Inteltra” SRL, care,
potrivit ziarului Evenimentul Zilei (http://www.evz.ro/article.php) este administrată de moldoveanul Victor Drighenici. „Inteltra” SRL e situată în zona
Băneasa, într-o vilă construită recent. Între altele, V. Drighenici a obţinut cetăţenie română în anul 2005. „Inteltra” este, de fapt, un paravan pentru afacerile
din România ale ruşilor de la RAO EES Rossii şi „Inter RAO EES”.
Putem constata deci că pe drum spre România energia electrică produsă de
Centrala de la Cuciurgan se scumpeşte cu circa 50 la sută, cea mai mare parte
a scumpirii revenind intermediarilor, care câştigă astfel milioane de dolari,
bani care ar fi putut acoperi în câţiva ani rambursarea datoriei Moldovei faţă
de România pentru energia livrată în anii 1998-2001.
De la spanioli la ruşi?
Colaborarea fructuoasă între afaceriştii moldoveni şi cei de la RAO EES nu
se limitează doar la exportul de energie în România. Partenerii de supraprofituri au planuri mari. Potrivit unor surse demne de încredere, de ceva timp, la
Madrid, se duc negocieri secrete între reprezentanţii „Inter RAO EES” şi Grupo
ACS din Spania, acţionarul majoritar al UNION FENOSA, privind preluarea
celor trei reţele electrice de distribuţie a energiei electrice – RE Chişinău, RED
Centru şi RED Sud – pe care le deţine în Moldova. Pentru preluare ar urma
să fie creat un off-shore mixt moldo-rus. Preţul ofertei se situează între 250 şi
300 mln. USD, adică de 10 ori mai mult decât a plătit în anul 2000 compania
spaniolă pentru cele trei întreprinderi de distribuţie, şi va depăşi de aproape
de două ori valoarea investiţiilor spaniole în Moldova. Toate acestea ar putea
duce la creşterea dependenţei energetice faţă de Rusia şi concentrarea în mâinile unui grup restrâns de afacerişti a controlului asupra unui sector strategic,
precum este cel energetic. Asta după ce a fost cedat ruşilor practic pe gratis
sectorul gazelor.
Puţină istorie
Nu este prima dată când se exportă energie electrică în România. În anii 20032004 de operaţiunile de import-export de energie se ocupa firma „Energoexport”,
316
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
o societate cu răspundere limitată fondată de un grup de persoane private,
la care au devenit acţionari, din 2003, câteva întreprinderi de stat din domeniul energetic (CET-2, CET-1, “Electrocon” etc.), precum şi banca comercială „Mobiasbancă”. O investigaţie din anul 2004 a Centrului de Investigaţii
Jurnalistice (vezi „Moldova îl finanţează pe Bin Laden” – http://www.investigatii.md/index.php?art=20) a demonstrat cum energia electrică rusă este exportată în Moldova prin cel puţin 4 firme intermediare, inclusiv Falkon Ltd,
care aparţinea familiei celui mai căutat terorist – Ossama Bin Laden. Pe lângă
importul de energie electrică din Rusia şi Ucraina, „Energoexport” participa şi
la intermedierea exportului de energie în România. Expert care era, de fapt, un
reexport de energie electrică de la Cuciurgan, pentru care nu lua un comision
de peste 30 la sută, cum fac cei de la „Eastern Europe Energy” Ltd, ci de 12%, şi, plus la asta mai achita şi datoria faţă de România. În 2004, a reuşit să
asigure rambursarea a circa 2 mln USD.
Investigaţia respectivă a forţat autorităţile să elimine compania „Energoexport”
din afacerile cu energie. Astfel, la 19 octombrie 2004, vicepremierul de atunci,
Vasile Iovv, emitea dispoziţia nr. 0920-1713, prin care cerea Ministerului
Energeticii şi ANRE scoaterea acestei firme din schema de import şi export de
energie electrică. Până la finele anului 2004, „Energoexport” a fost eliminată
din această schemă, iar la 30 decembrie 2004, guvernul a adoptat hotărârea
nr. 1467, prin care era fondată întreprinderea „Energocom”, al cărei „obiect
principal de activitate este importul şi exportul de energie electrică”. Afacerea
a devenit una prosperă – anul trecut cifra de afaceri a societăţii „Energocom”
a crescut de circa 2,5 ori, înregistrând valoarea de 969,7 mln. lei, faţă de 382,4
mln. lei în anul 2005. Conform raportului financiar anual, profitul net al companiei a fost de 1,76 mln. lei (în anul 2005 – 4,78 mln lei), iar profitul brut a
ajuns la 7,6 mln. lei, cu 1,4 mln. mai mult decât în anul 2005.
Ramificaţiile imperiului „Inter RAO EES” în Moldova
Compania „Inter RAO EES” este acţionar în numeroase întreprinderi din
spaţiul exsovietic şi nu numai. În Moldova, compania deţine mai multe active. Din anul 2005, este, prin intermediul „Inter RAO EES Ukraina”, acţionar majoritar la SRL „Tehnoelectrica”. Principalul activ îl reprezintă însă
Centrala de la Cuciurgan. La finele anului 2003, a încercat să privatizeze
Centrala, dar autorităţile separatiste de la Tiraspol au vândut întreprinderea
contra unei sume mizere de 29 mln USD firmei mixte ruso-belgiene „Saint
317
Transparency International – Moldova
Guidon”, unde formal figurau ca acţionari Daniel Goldenberg, soţia sa Julia,
şi alte câteva persoane fizice, în realitate, însă, în spatele acestei firme se afla
ex-gubernatorul regiunii Tiumen din Rusia Rokeţki şi familia sa. La începutul
anului 2005, „Saint Guidon” cedează 51% din acţiunile Centralei firmei „RAO
Nordic Oy”din Finlanda, o subsidiară a „Inter RAO EES”. Suma tranzacţiei
a fost de 50 mln USD. Cu toate acestea, noul acţionar nu a putut schimba
managementul Centralei, or, acţionarul vechi modificaseră statutul, încât administraţia putea fi schimbată cu votul a nu mai puţin de 75% din acţionari.
În luna iulie 2005, acţionarii „Saint Guidon”au fost pur şi simplu forţaţi să
semneze actele de cedare a 100% din acţiunile firmei respective. Operaţiunea
se zice că a fost coordonată de serviciile secrete ruseşti, care i-au forţat pe propietarii „Saint Guidon” să accepte tranzacţia cu firmele controlate de „RAO
EES”. Contractul de vânzare a fost semnat chiar în cabinetul lui Smirnov, unde
Daniel Goldenberg, preşedintele „Saint Guidon”, ar fi fost silit să vină. La acel
moment, agenţia „Moldpres” lasa să se înţeleagă, într-un comentariu privind
demiterea lui Viktor Balala, fost ministru al justiţiei în autoproclamata rmn, că
acesta s-ar fi opus tranzacţiei cu „RAO EES”, lucru ce i-ar fi pecetluit soarta. E
adevărat că gestul acestuia a fost făcut din interese personale. Din septembrie
2005, „Inter RAO EES” controlează, prin intermediul a două firme, Centrala
de la Cuciurgan.
Schema activelor deţinute de Inter RAO EES în Moldova
Centrul de Investigatii Jurnalistice, 10 august 2007
318
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Banii NATO tocaţi moldoveneşte
NATO ar putea stopa finanţarea proiectului de distrugere a pesticidelor inutilizabile şi interzise, implementat de guvernul R. Moldova. Asta pentru că o parte din cele 364 mii euro, alocate până acum de organizaţia euroatlantică, a fost
gestionată iraţional. Furtul mijloacelor de ambalare a pesticidelor, incendierea
depozitelor, antrenarea soldaţilor cu probleme de sănătate în lucrările cu substanţe nocive sunt doar câteva dintre neregulile admise în cadrul proiectului.
Proiectul, început în 2003, este gestionat de Ministerul Apărării şi include patru etape: colectarea, ambalarea şi transportarea a peste 3000 tone de pesticide
în 37 de depozite speciale; identificarea substanţelor necunoscute; distrugerea
pesticidelor; recondiţionarea terenurilor afectate. Acum, finalizează prima etapă, fiind depozitate deja 1351 tone de pesticide. NATO s-a implicat în finanţarea acestui proiect în mai 2006, urmând să aloce pentru prima etapă în jur
de 540 mii de euro. Contribuţia de până acum a Guvernului Moldovei în acest
proiect este de 5 milioane de lei.
În loc de pesticide … murături
Chiar dacă sunt extrem de nocive, butoaiele din plastic în care s-au păstrat
pesticidele sunt o adevărată atracţie pentru moldoveni. Localnicii ştiu că pot
ajunge în depozitele de pesticide foarte uşor, înţelegându-se în schimbul a te
miri ce cu paznicii, care, de obicei, sunt nişte bătrânei angajaţi de primărie. Ce
fac cu butoaiele? Le opăresc ca să le scoată mirosul greu şi apoi le vând, fără a
le spune, desigur, cumpărătorilor ce s-a păstrat în ele. Unii utilizează butoaiele
chiar în propria gospodărie, mai ales pentru a ţine murături.
Furturile de ambalaje sunt atât de frecvente încât managerii proiectului nu mai
ştiu cifra exactă a pierderilor. Numai de la depozitul din Comrat s-au furat
peste 900 de butoaie de plastic, în timp ce la Cişmichioi (UTA Găgăuzia) localnicii au deşertat şi au cărat pe la casele lor sute de saci în care erau ambalate
pesticidele.
O „găselniţă” pentru a acoperi furturile sunt incendiile. Deloc întâmplător,
de fiecare dată depozitele se aprind „din întâmplare” la puţin timp după ce
sunt aduse butoaiele cu pesticide. După ce depozitele ard până la temelie este
dificil (dacă nu imposibil) să evaluezi câte ambalaje au ars şi câte au fost, de
fapt, furate. În ultimii ani au fost mistuite de flăcări cinci depozite: de la Ratuş
319
Transparency International – Moldova
(Teleneşti), Grădiniţa (Căuşeni), Paşcani (Criuleni), Sadaclia (Basarabeasca),
precum şi cel din oraşul Taraclia.
La 22 iunie curent, în doar 45 de minute, a ars până la temelie depozitul de păstrare a pesticidelor al SRL „SADAC AGRO”, din satul Sadaclia, r-l Basarabeasca.
La momentul incidentului în depozit erau peste 36 tone de pesticide solide, 9,5
tone de pesticide lichide, 1214 saci de polipropilenă, 760 de butoaie de masă
plastică (dintre care 100 erau deşarte) şi 100 de butoaie de metal. Din toate astea
n-a rămas nimic. Iese că s-au transformat în scrum până şi toate cele 100 de
butoaiele metalice?! Pompierii au venit la faţa locului la aproape trei ore de la
izbucnirea incendiului. Iar concluzia organelor de drept arată că depozitul … s-a
aprins de la sine. O versiune foarte comodă – astfel iese că nimeni nu e vinovat
şi nimeni nu e tras la răspundere. Mai mult, nimeni nu restituie pagublele.
Reprezentanţii Ministerului Apărării nu susţin însă versiunea autoaprinderei.
„Nu poate fi vorba despre autoaprindere, pentru că pesticidele sunt ambalate ermetic, astfel că în butoaie nu pătrunde oxigen”, susţine maiorul Mariana Grama,
asistentul managerului de proiect. În raportul comisiei care a evaluat situaţia
după incendiu se spune că „toate butoaiele de masă plastică, sacii de polipropilenă şi butoaiele de metal au fost distruse”. Mai grav, spune maiorul Grama, este
că oamenii nu-şi dau seama de pericolul pe care-l prezintă pesticidele din sacii şi
butoaiele furate. Acestea favorizează bolile de cancer, ciroze şi hepatite.
Membrii comisiei au recomandat militarilor să reambaleze pesticidele, iar autorităţilor locale – să identifice un alt depozit pentru păstrarea lor. Totodată,
autorităţile vor trebui să cumpere – deja cu bani din bugetul R. Moldova, şi nu
din asistenţa NATO – alte ambalaje, pentru că, în caz contrar, pesticidele nu
vor putea fi evacuate. Mai mult, potrivit Marianei Grama, finanţarea de mai
departe a proiectului depinde în mare măsură de modul în care sunt getionaţi
banii la prima etapă. Deocamdată, organizaţiile internaţionale, care monitorizează desfăşurarea procesului de ambalare a pestigidelor toxite nu înţeleg
natura acestor incendii şi distrugeriii ambalajelor, fapt ce afectează imaginea
R.Moldova în faţa donatorilor internaţionali.
Conform convenţiilor internaţionale, materialele periculoase trebuie transportate în ambalaje speciale, care se fabrică în câteva ţări din lume în baza unor
tehnologii aprobate de ONU şi care nu sunt deloc ieftine. Moldova a achiziţionat recipientele de la o firmă din Rusia. Un butoi de metal costă 414 lei, unul
de plastic – 328 lei, iar un sac de polipropilenă – 85 lei.
320
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Ostaşi subnutriţi în lupta cu otrava
Pesticidele sunt colectate şi ambalate de militarii Armatei Naţionale. Până
acum la lucrări au participat şapte echipe a câte 15 ostaşi fiecare. Deşi misiunea
pe care o au de exercitat este una deosebit de periculoasă, statul nu a prevăzut
mijloace pentru asigurarea securităţii ostaşilor şi protecţia lor medicală şi socială. Ostaşii în termen nu sunt remuneraţi în nici un fel şi nici nu beneficiază
de tratamente recuperatorii speciale. Autorităţile nu-şi asumă responsabilitatea
nici pentru problemele de sănătate pe care le-ar putea avea pe viitor cei care
muncesc astăzi la pesticide. Singurul beneficiu pe care-l obţin cei care-şi pun
sănătatea în pericol sunt câteva zile de concediu, la care se adaugă diplome de
onoare cu ocazia sărbătorilor şi scrisori de mulţumire trimise rudelor de acasă.
Ministerul Apărării îi plăteşte doar pe ostaşii angajaţi prin coontract, dar şi în
acest caz sumele sunt mai mult simbolice – câte 50 de lei pe zi.
În baza acordului semnat cu guvernul RM, NATO acoperă doar cheltuielile
stringente ale proiectului, ce ţin de mijloacele de reambalare şi protecţie chimică, carburanţi, alte câteva capitole. Cazarea şi asigurarea cu hrană a militarilor antrenaţi în acest proces este pusă pe seama administraţiilor raioanelor în
care au loc lucrări de colectare a pesticidelor. Uneori acestea se fac a uita de
responsabilităţile pe care le au, astfel că soldaţii, care muncesc din greu de dimineaţă până-n seară, sunt nevoiţi să îndure foame. Militarii care au participat
la lucrările de evacuare a pesticidelor în satul Sadaclia, r-l Basarbeasca, spun
că în unele zile se mulţumeau doar cu felul I la prânz, iar în altele mâncau doar
macaroane şi la dejun, şi la prânz, şi la cină. În una din zile, şeful grupului a
cumpărat pâine din bani proprii ca să-i hrănească pe militarii aflaţi în subordinea sa. Şi asta în condiţiile în care meniul persoanelor care activează în condiţii
nocive trebuie suplimentat cu lapte, carne, fructe. Problemele însă nu sfârşesc
aici. După ce lucrau o zi întreagă la ambalarea pesticidelor, militarii nu aveau
unde face baie. Erau nevoiţi să se spele cu apă rece, din ligheane şi tot aşa să-şi
spele şi hainele. Cazul este investigat în prezent de organele de drept.
Fără examen medical şi instruire specială
Specialiştii afirmă că, peste un timp, ostaşii ar putea avea grave probleme de
sănătate, mai ales că Ministerul Apărării nu s-a preocupat de pregătirea acestora pentru activitate în condiţii nocive. Responsabilii de proiect spun că o atare
pregătire nici nu este necesară, pentru că „întreg efectivul Armatei Naţionale
321
Transparency International – Moldova
este antrenat în programe în domeniul protecţiei chimice – îmbrăcarea măştii
antigaz, a costumelor de protecţie etc”. Din rapoartele proiectului reiese că de
reambalarea pesticidelor s-au ocupat numai soldaţii din subunităţile de protecţie chimică, care, după cum se presupune, au o pregătire bună în domeniu.
Surse din cadrul AN afirmă însă că aceste subunităţi există doar pe hârtie şi
că efectivul acestora este foarte redus. Astfel, la lucrările de colectare şi reambalare a pesticidelor au fost colectate de ostaşi din diferite subunităţi, fără a fi
instruiţi prealabil.
Ion Doroban, şeful Serviciului protecţie chimică al Armatei Naţionale afirmă
că nu toţi militarii antrenaţi în lucrările cu substanţe nocive au fost supuşi
examenului medical. Acest lucru este confirmat şi de rezultatele unui control
efectuat de colaboratorii Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină
Preventivă. Într-un document al CNŞPMP se arată că „au fost admişi la lucrări
cu pesticide militari cu boli cronice, unii fără examen medical obligatoriu. La
fel, au fost atraşi militari din alte subunităţi”.
Cazul căpitanului Petru Morari este relevant în acest sens. Dânsul a condus
operaţiunile de reambalare a pesticidelor în două raioane. Dacă la începutul
lucrărilor omul era perfect sănătos, apoi la sfârşitul acestora a fost diagnosticat cu hepatită virală B. Deşi starea sănătăţii nu-i permitea, a fost impus de
superiori să conducă misiunea de ambalare şi transportare a pesticidelor şi în
raionul Hânceşti. Managerii proiectului susţin însă că la pesticide au lucrat
doar persoanele cu o stare de sănătate execelentă şi condiţie fizică bună şi că
„până acum nimeni nu s-a îmbolnăvit”.
P. S. Neregulile comise de reponsabilii de gestionarea proiectului „Distrugerea
pesticidelor inutilizabile şi interzise” au constituit subiectul unor articole în
mass-media şi a unor interpelări făcute de parlamentari. Cu toate acestea şirul
fărădelegilor însă continuă.
www.investigatii.md, 22.08.2007
И чуден Ялпуг при тихой погоде…
Миллионы, если не миллиарды советских полновесных рублей в прошлом столетии были вложены в строительство оросительной системы
на юге Молдовы, однако дунайская вода так и не поступила на поля аг322
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
рохозяйств из-за высокого содержания в ней солей. В ходе стройки века
в землю были закопаны сотни километров труб, дюкеров. В 2001 году,
в соответствии с постановлением правительства РМ “О передаче государственного имущества в публичную собственность АТО Гагаузия”, с
баланса Чумайского управления каналов на баланс управления госимущества автономии было передано незавершенное строительство оросительных сетей озера Ялпуг на общую сумму 20225000 леев. В акте приема-передачи данная сумма была прописана следующим образом : 20225
т . То ли это тонны, то ли тысячи – дилетант не поймет, но управлению
приватизации, где работают специалисты, казалось бы, все должно было
понятно, тем более, что к акту приема-передачи прилагался перечень
переданных объектов – это и насосные станции, и оросительные сети
(трубы, дюкеры), и дренаж, и подъездные дороги и т. д. Но по непонятной причине управление оконфузилось, передав со своего баланса на
баланс 5 примэрий незавершенное строительство на сумму 20225 леев...
К примеру, примэрия с. Казаклия на свой баланс приняла незавершенное строительство оросительной сети, 5 НСП-2 , диспетчерскую связь
насосной станции, закрепление МК-5 , орошение земель из озера Ялпуг
– 2 очереди, подъездную дорогу. Все это имущество, согласно акту, стоило …4698 леев. А еще говорят , что только Днепр чуден при тихой
погоде. Оказывается, чудеса могут отчебучивать гораздо интересней в
Комрате.
Прокуратура Гагаузии проверила соблюдение законности при передаче с
баланса управления государственного имущества и приватизации на баланс примэрий автономии незавершенного строительства оросительных
сетей озера Ялпуг и установила факты передачи имущества по заниженной цене. К великому счастью налогоплательщиков, “предприимчивые”
ребята оказались только в с. Ферапонтьевка – 25 апреля 2002 года, через
полгода после передачи имущества на баланс, к примару с просьбой о
реализации незавершенного строительства оросительных сетей, расположенных в зонах насосных станций, обратился житель села. Примар
– добрая душа решил не обременять Совет рассмотрением такого пустякового вопроса, как продажа имущества на какую-то тысячу леев и самолично издала распоряжение о продаже, более того, без заключения договор а купли-продажи управление госимущества и приватизации Гагаузии
выдало покупателю удостоверение на собственность
323
Transparency International – Moldova
Но хватит, наверное, растекаться по ветвям бесплодного мудрствования
либо по листве нудного многословия. Раскроем, что называется, скобки.
Как выяснила прокуратура, в Ферапонтьевке за 1480 леев примэрия продала более 1 км труб и дюкеров. Для справки : один четырехметровый дюкер
сегодня стоит 250 долларов, во всяком случае, за такую цену их предлагают на своеобразном “складе”, что расположен на выезде из Комрата.
Прокуратура Гагаузии опротестовала незаконные действия управления
государственного имущества и приватизации и потребовала изменить
стоимость переданных объектов примэриям с 20225 леев на 20225000
леев. Также опротестовано распоряжение примара с. Ферапонтьевка от
17.04.2002 г. о продаже КХ “Памужак” оросительных сетей оз. Ялпуг. По
факту незаконной продажи имущества в отношении бывшего примара с.
Ферапонтьевка В.Бочарниковой возбуждено уголовное дело по ст. 328 ч.
3 УК РМ. Вопрос об усилении контроля за рациональным использованием публичного имущества в интересах всего народа а не отдельных его
представителей в лице наиболее шустрых и предприимчивых прокуратурой Гагаузии поставлен перед Исполкомом Гагаузии
Александр Волков, Вести Гагаузии, 03.09.2007
Ministrul Ţvircun „penetrează timpul” şi ignoră Justiţia
Numărul deciziilor judiciare neexutate de ministrul Ţvircun este în crestere,
spun foşti angajaţi ai instituţiilor de învăţământ, precizând că şi presiunile asupra celor implicaţi în aceste procese cresc.
La 15 mai, Ziarul de Gardă a publicat un articol despre 15 hotărâri judiciare stocate pe masa ministrului
Victor Ţvircun de un an de zile,
fără să fie îndeplinite. Atunci,
executorii judiciari ne-au spus
că nu au nici un fel de acces
în Casa Guvernului, iar şeful
Departamentului Executare a
Ministerului Justiţiei afirma: “E
regretabil că tocmai miniştrii nu
respectă legea”.
324
Jurnaliştii contra corupţiei, 4
Recent am aflat că hotararile judiciare neexecutate de către ministrul Ţvircun
s-au înmulţit, căci alţi profesori disponibilizaţi ilegal din structurile subordonate acestui minister au câstigat procesele şi aşteaptă ca Ţvircun să permită
executarea ordinelor de restabilire în funcţii şi de achitare a recompenselor
calculate pentru lipsa forţată de la muncă.
Ilie Padureţ, unul dintre pătimiţii acestui act de injustiţie, ne-a spus că după
acel articol publicat în presa a fost restabilit în funcţie, dar a suportat persecutări severe. “M-au restabilit şi m–au lăsat să lucrez doar câteva zeci de zile,
după care m-au concediat din nou. În tot acest răstimp s-au necăjit cu tot felul
de controale şi alte instrumente de intimidare. Nu mai aştept dreptate de la
justiţia moldovenească, noroc că există CEDO,” ne-a declarat fostul director
al Şcolii profesionale nr.8, Ilie Padureţ.
Avocatul acestuia, Valentin Zama, ne-a confirmat că chiar zilele trecute cererea depusă de Padureţ cu privire la neexecutarea hotărârii judiciare a fost
înregistrată la CEDO, adăugând că în experienţa sa a cunoscut cazuri când
cetăţenii R.Moldova s-au plâns la CEDO pe nerespectarea hotărârilor judiciare
şi au câştigat în această bătălie cu sistemul justiţiar din Moldova.
“Nu ne daţi numele în ziar!”
Între timp, problema neglijării de către ministrul Educaţiei a hotărârilor judiciare se pare că a fost extrem de secretizată. La Secţia executare a Judecătoriei
Buiucani ni s-a spus că “hotărârile se execută “puţin câte puţin”. Nu vă putem
spune câte exact şi nu ne daţi numele în ziar.”
Şi la Departamentul executare al Ministerului Justiţiei am auzit aceeaşi rugăminte. “După ce aţi scris data trecută am avut o mare problemă. Nu vă mai
putem spune nimic la această temă, nu mai sunaţi şi nu veniţi, căci nu avem
nici o informaţie,” ne-a spus un reprezentant al acestei instituţii, care a închis
linia imediat.
Şi unii dintre patimiţi ne-au spus cu jumătate de voce că au fost restabiliţi la
lucru, dar sunt persecutaţi în continuare şi vor pleca, probabil, de bună voie de
la locul de muncă, dar nu e nevoie să scriem despre aceasta.
La Ministerul Educaţiei a fost extrem de greu să obţinem informaţii mai exacte. Şeful Direcţiei Juridice, dl. Ghencea, nu a răspuns mai multe zile în şir la
numărul său de telefon 23–27–27. Alte zeci de persoane de la acest minister,
325
Transparency International – Moldova
pe care le–am contactat, ne-au spus că doar Ghencea ştie totul. Şi consilierul
ministrului, Adrian Ghicov, responsabil pe relaţiile cu mass–media, ne-a declarat că doar un singur om poate cunoaşte soarta acestor decizii judiciare,
oferindu–ne şi numărul de mobil al juristului Ghencea, care aşa şi nu a mai
răspuns la apeluri.
La Direcţia economico–financiară ni s-a spus că e un control al Curţii de
Conturi şi că nimeni nu poate spune dacă au fost îndeplinite hotărârile ce vizează plata salariilor restante pentru angajaţii disponibilizaţi abuziv şi restabiliţi prin judecată, pentru că tot dl. Ghencea cunoaşte aceste lucruri.
Am încercat să găsim informaţii referitoare la aceste probleme ce vizează interesul public pe pagina web a Ministerului Educaţiei, dar nu am găsit. În schimb,
am găsit doua texte pline de epitete adresate ministrului de către “angajaţii din
sistemul de învătământ al Republicii Moldova”, în care acestui demnitar de
stat, acuzat de diferite instanţe că a încălcat şi a sfidat legea, i se spune (pe
pagina web) că “viaţa V-a miruit cu noroc” iar cuvintele dedicate ministrului
“au devenit mireasmă de sfînta duminica mare”, iar “în poezia dorului de sine
cîntat” “Va dorim să Vă înalte sufletul pâna la sărbători cu Lumina Anilor de
Duminica Mare.”
De pe pagina web, angajaţii anonimi ai sistemului de învătământ îi mai spun
ministrului Ţvircun: “Sintem convinşi de faptul că prestanţa Dumneavoastră
va penetra timpul şi va marca strălucita carieră pe care aveţi datoria s-o impliniţi prin asumata responsabilitate în misiunea de modernizare a invătământului, în ideea de facilitare a accesului tuturor cetăţenilor la o educaţie de valoare
şi în dorinţa de sporire a calităţii vieţii. Strălucita carieră pe care aţi construit–o
cu desăvirsire până acum ne obligă să avem toată certitudinea în faptul că,
odată cu aspiraţiile de încadrare a Republicii Moldova în familia ţărilor europene, o să reuşiţi şi racordarea valorică a sistemului educaţional la standardele,
elementele de axiologie europeană.”
Alina Radu, Ziarul de garda, 26.10.2007
326

Similar documents

Descarcă - army.md

Descarcă - army.md Ceea ce-am văzut cu ochii şi am simţit cu inima nu se poate compara cu nimic”, ne-a spus domnul Badaşcu cu lacrimi în ochi. „Cu 20 de ani în urmă, am luptat pentru integritatea ţării noastre, dar a...

More information