Catalog Circuite 2012
Transcription
Catalog Circuite 2012
Anul 2012 marchează un moment important pentru compania noastră. Odată cu împlinirea vârstei de 15 ani pe piaţă, suntem hotărâţi să rămânem în continuare partenerul tău preferat. Inspiră-te din catalogul nostru şi găseşte-ţi vacanţa mult dorită! Vino apoi la una dintre reprezentanţele noastre sau la una dintre agenţiile partenere pentru mai multe idei şi informaţii despre viitoarea ta vacanţă. Te aşteptăm! Echipa Christian Tour Christian Tour în cifre la finele lui 2011 ►► ►► ►► ►► ►► ►► ►► ►► ►► peste 100.000 de turişti 26.000.000 € cifră de vânzări 1.200 de agenţii partenere peste 20 de autovehicule în flota proprie 20 de zboruri pe săptămână 30 de autocare charter săptămânal 82 de circuite cu transport cu autocarul 75 de circuite cu transport cu avionul zboruri directe din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi. Îţi mulţumim că ai avut încredere în noi Poziţia noastră s-a întărit în ultimul an şi ştim că acest lucru ţi-l datorăm ţie şi tuturor celor care au avut încredere în noi. De aceea, profităm de această ocazie ca să îţi mulţumim. Nu există un moment de bilanţ mai potrivit decât lansarea ofertei pentru noul sezon. Drept urmare, acum când suntem gata să lansăm noul catalog, ne uităm în urmă spre anul care s-a încheiat. Cifrele lui 2011 ne fac să fim mândri şi ne încurajează să continuăm pe acelaşi drum. Ştim ce trebuie să facem ca să rămânem partenerul tău preferat La finele anului trecut am încheiat cu succes o primă parte a poveştii noastre. Christian Tour a devenit unul dintre cele mai respectate nume din turismul românesc, iar compania a devenit un brand naţional, bine reprezentat prin partenerii săi în toate judeţele ţării. Adevărata provocare începe însă abia acum. Vrem să rămânem partenerul tău preferat şi suntem gata să facem tot ce trebuie în acest sens. Un prim pas a fost începerea unui proces mai amplu de divizare a companiei pe centre de profit şi activităţi. În 2011, divizia de transport a devenit companie separată în cadrul grupului. În acest an va începe a doua etapă prin divizarea în alte două societăţi: una care va avea atribuţii numai de touroperator, iar cealaltă va administra reţeaua de agenţii proprii şi francize. Ambele societăţi vor activa pe piaţă sub brandul Christian Tour. Această descentralizare le va permite companiilor din grup să funcţioneze la capacitate maximă cu scopuri bine definite. Cel mai important aspect al acestei decizii este că ne vom putea ocupa şi mai bine de agenţiile de turism partenere. De-acum înainte vom avea o echipă de specialişti care, netulburaţi de alte interferenţe, vor putea să le ofere partenerilor noştri întreaga asistenţă de care au nevoie. Noul nostru sistem de rezervări online este cel mai complet şi mai uşor de folosit din întreaga piaţă românească de turism. Cei care vor avea totuşi dificultăţi în utilizarea lui, vor fi îndrumaţi de membrii noii noastre divizii online. Nici la nivelul spaţiilor proprii de birouri nu stăm mai prejos. În scurt timp sediul Christian Tour va avea o nouă adresă, chiar în centrul vechi al Bucureştiului, pe strada Smârdan. Aici te vom aştepta la vară, la primul Travel Concept Store din Romania. Şi pentru că vrem ca oaspeţii noştri să se simtă la fel de bine ca şi în vacanţă, terasa exterioară a noii cafenele turistice va fi amenajată diferit de la o lună la alta. În iunie va avea specific grecesc, în iulie spaniol, în august turcesc, iar în septembrie italian. Membru fondator al celui mai mare grup de turism din România Însă noutatea absolută este înfiinţarea grupului Memento Holidays. Acesta a luat naştere la iniţiativa noastră, în vara lui 2011 prin alăturarea partenerilor din şapte ţări europene, iar Christian Tour este membru fondator şi deţine acţiuni la toate companiile tur operatoare membre. Deşi brandul este nou, sub umbrela sa se găsesc agenţii cu experienţă îndelungată pe pieţele naţionale şi cu o situaţie financiară foarte solidă. Deocamdată, din perimetrul în care Memento îşi desfăşoară activitatea fac parte şapte ţări europene: Grecia, Turcia, Spania, Italia, Cipru, Bulgaria şi România. În sezonul care tocmai a început însă, grupul îşi va extinde aria de activitate. O altă direcţie de dezvoltare va fi deschiderea unor sedii proprii Memento Holidays în Antalya, Mallorca, Costa del Sol, Riviera Olimpului şi Halkidiki. Acestea vor funcţiona ca agenţii de incoming pentru respectivele destinaţii. Cuprins AGENŢIA TA DE TURISM 2- 4: Plecari in ordine cronologica 5: Reduceri 6: De ce sa alegi una din excursiile noastre 7: Travel Concept Store. 8: Prezentarea lui Senior Voyage 9: Sistemul de rezervări online 10: Bilete de avion 11: City Break-urile 12-13: P uncte de îmbarcare şi generalităţi autocar 15: Inimi mari pentru zâmbetele celor mici 16-17: Pelerinaj în Ţara Sfântă 18-19: Pelerinaj Israel şi Iordania 20-21: Introducere în circuitele exotice 22-23: Canada de vest şi Alaska 24-25: SUA şi Canada de Est 26-27: SUA (Coasta de Vest) şi Hawaii 28-29: Mexic şi Cuba 30-31: A merica Centrală: Panama, Costa Rica, Honduras şi Guatemala Agenţia este acreditată să distribuie produsele Christian Tour. Prin ea vei putea achizi ţiona pachetele noastre turistice la preţuri identice cu cele practicate în toată reţeaua noastră. enezuela, Columbia, Ecuador 32-33: V şi Insulele Galapagos 34-35: Peru şi Bolivia 36-37: Peru, Chile şi Argentina 38-39: C hile, Insula Paştelui şi Argentina razilia, Argentina, Uruguay şi 40-41: B Paraguay 42-43: Australia şi Noua Zeelandă 44-45: S ingapore, Malaezia şi Indonezia 46-47: Myanmar şi nordul Tailandei 48-49: Vietnam, Laos şi Cambodgia 50-51: China: marele circuit 52-53: China şi Tibet 54-55: China şi Taiwan 56-57: Japonia 58-59: Coreea de Sud şi Mongolia 60-61: Nepal, Buthan şi Tibet 62-63: India de Nord şi Nepal 64-65: A sia Centrală: Uzbekistan şi Turkmenistan 66-67: Iran 68-69: Africa de Sud 70-71: Corsica, Sardinia şi Sicilia 72-73: Croazieră rusă 74-75: Nopţi albe în Golful Finic 76-77: Groenlanda şi Islanda 78-79: Irlanda 80-81: Introducere în circuitele cu avionul 82: Cehia şi Germania 83: Paris magique 84-85: Elveţia, Bavaria şi Lombardia 86: Elveţia, Bavaria şi Coasta de Azur 87: Italia clasică 88-89: Italia şi Coasta de Azur 90: Franţa 91: Franţa şi Belgia 92: Franţa şi Italia 93: Franţa şi Benelux 94: Anglia şi Benelux 95: Anglia, Franţa şi Benelux 96-97: Anglia, Scoţia şi Irlanda 98: Ţările Nordice 99: Ţările Nordice şi Ţările Baltice 100: Fiordurile Scandinave 101-102: Scandinavia şi Ţările Baltice 103: Spania – Costa Brava 104: Spania clasică 105: Spania – Andaluzia 106-107: Spania şi Portugalia 108-109: Spania, Portugalia şi Maroc 110-111: Introducere în circuitele cu autocarul 112: Serbia, Croaţia şi Muntenegru 113: Serbia, Croaţia şi Italia 114: Polonia, Germania şi Cehia 115: Praga şi Viena 116: Austria şi Bavaria 117: Elveţia, Bavaria şi Coasta de Azur 118-119: Elveţia, Bavaria şi Lombardia 120: Italia şi Grecia 121: Italia clasică 122: Italia clasică şi Insula Capri 123-124: Italia şi Coasta de Azur 125: Paris 126: Franţa 127: Franţa şi Germania 128-129: Franţa, Belgia şi Germania 130-131: Franţa şi Italia 132-133: Franţa şi Benelux 134: Anglia şi Belgia 135: Anglia şi Benelux 136-137: Anglia şi Franţa 138-139: Anglia, Franţa şi Benelux 140-141: Anglia, Scoţia şi Irlanda 142-143: Ţările Nordice şi Ţările Baltice 144-145: Fiorduri Scandinave 146-147: Scandinavia şi Ţările Baltice 148: Ţările Nordice 149: Turcia şi Fascinaţia Cappadokiei 150-151: Spania clasică 152-153: Spania – Andaluzia 154-155: Spania şi Portugalia 156-157: Spania, Portugalia şi Maroc 158: Spania – Costa Brava 159-160: Condiţii generale 1 CIRCUITE CIRCUITE Plecări în ordine cronologică Denumire Circuit Sri Lanka - India de Sud Thailanda Denumire Circuit TRANSPORT NR ZILE Preţ 18-Feb-12 AVION 19 680 €+ 2470 $ 24-Feb-12 AVION 10 995 € PLECARE TRANSPORT NR ZILE Preţ Vietnam - LaosCambodgia 18-Mar-12 AVION 18 795 € + 2560 $ Denumire Circuit PLECARE TRANSPORT NR ZILE Preţ Asia Centrală 1-Apr-12 AVION 12 600 € + 1250 $ Paste în Armenia 11-Apr-12 AVION 7 795 € Paste în Kiev 12-Apr-12 AVION 5 495 € Paste în Lisabona Israel - Pelerinaj în Ţara Sfântă Iran Primavară Pelerinaj Israel -Iordania 13-Apr-12 AVION 6 570 € 20-Apr-12 AVION 6 299 € 21-Apr-12 AVION 15 1790 € 23-Apr-12 AVION 8 395 € Denumire Circuit Spania Portugalia Turcia - Fascinaţia Capadokiei Singapore - Malaezia Indonezia Spania Portugalia Israel - Pelerinaj în Ţara Sfântă Spania Costa Brava Spania Clasică Israel - Pelerinaj în Ţara Sfântă Turcia -Fascinaţia Capadokiei Italia Clasică şi Insula Capri China-Marele Circuit de Primavară Spania Clasică Pelerinaj Israel -Iordania Spania Costa Brava PLECARE TRANSPORT NR ZILE Preţ 1-May-12 AUTOCAR 21 955 € 1-May-12 AUTOCAR 12 375 € PLECARE TRANSPORT NR ZILE Preţ Spania, Portugalia şi Maroc Serbia, Croaţia şi Muntenegru Spania Costa Brava 3-Jun-12 AVION 19 1055 € Spania Clasică Italia Clasică şi Insula Capri Franţa şi Italia Denumire Circuit 13-May-12 AUTOCAR 12 385 € 13-May-12 AUTOCAR 11 de la 455 € 13-May-12 AVION 16 2030 € 14-May-12 AVION 7 445 € 14-May-12 AVION 8 399 € 15-May-12 AVION 7 de la 345 € 15-May-12 AVION 9 479 € Paris Autocar 15-May-12 AUTOCAR 8 375 € Italia Clasică 20-May-12 AUTOCAR 10 de la 435 € Italia - Coasta de Azur Sua - Canada - Coasta de Est Israel - Pelerinaj în Ţara Sfântă Italia - Coasta de Azur Turcia -Fascinaţia Capadokiei Franţa, Germania 24-May-12 AUTOCAR 13 de la 529 € 25-May-12 AVION 16 870 € + 2860 $ 25-May-12 AVION 6 299 € 26-May-12 AVION 10 529 € 26-May-12 AUTOCAR 12 385 € 29-May-12 AUTOCAR 11 459 € Praga şi Viena 29-May-12 AUTOCAR 8 de la 269 € China - Tibet 29-May-12 AVION 17 2595 € 31-May-12 AVION 5 de la 195 € 31-May-12 AUTOCAR 25 1255 € de la 459 € 6-Jun-12 AUTOCAR 13 575 € 7-Jun-12 AVION 9 489 € 7-Jun-12 AUTOCAR 12 395 € 8-Jun-12 AVION 6 295 € 8-Jun-12 AVION 8 399 € AVION 7 de la 375 € Praga şi Viena 9-Jun-12 AUTOCAR 8 de la 269 € Serbia, Croaţia, Italia Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Franţa Autocar 9-Jun-12 AUTOCAR 10 409 € 10-Jun-12 AUTOCAR 11 469 € 10-Jun-12 AUTOCAR 10 445 € 11-Jun-12 AVION 5 de la 195 € 299 € 299 € 11 9-Jun-12 6 6 AUTOCAR Spania Costa Brava AVION AVION 5-Jun-12 545 € 4-May-12 11-May-12 615 € 455 € 795 € 605 € 13 7 795 € + 2375 $ 13 AUTOCAR 8 17 AUTOCAR 5-Jun-12 AVION 15 11-May-12 de la 555 € AVION AVION de la 535 € de la 399 € 13 8-Jun-12 AVION 13 10 AUTOCAR 8-Jun-12 2-May-12 AUTOCAR AUTOCAR 5-Jun-12 Franţa - Italia 4-May-12 11-May-12 3-Jun-12 Italia Clasică Avion Turcia -Fascinaţia Capadokiei Israel - Pelerinaj în Ţara Sfântă Pelerinaj Israel -Iordania Spania Clasică Cehia- Germania Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Italia Clasică Italia Clasică Avion Cehia- Germania Spania, Portugalia şi Maroc 2 PLECARE 11-Jun-12 AVION 9 469 € 12-Jun-12 AUTOCAR 10 de la 435 € Franţa Avion 12-Jun-12 AVION 6 445 € Paris Magique 13-Jun-12 AVION 6 de la 295 € Italia - Coasta de Azur 14-Jun-12 AUTOCAR 13 de la 539 € Anglia şi Benelux Israel - Pelerinaj în Ţara Sfântă Italia - Coasta de Azur 15-Jun-12 AUTOCAR 14 639 € 15-Jun-12 AVION 6 295 € 16-Jun-12 AVION 10 539 € Paris Autocar 17-Jun-12 AUTOCAR 8 385 € Anglia şi Benelux Nopţi Albe în Golful Finic Turcia -Fascinaţia Capadokiei Serbia, Croaţia şi Muntenegru Franţa, Belgia şi Germania Scandinavia şi Ţările Baltice Elvetia, Bavaria şi Lombardia Spania - Andaluzia 17-Jun-12 AVION 9 605 € 17-Jun-12 AVION 7 695 € +375 ron Franţa şi Italia Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Italia Clasică şi Insula Capri Ţările Nordice Franţa - Italia Serbia, Croaţia şi Muntenegru Anglia, Scoţia şi Irlanda Denumire Circuit Franţa Autocar 27-Jun-12 AUTOCAR 13 585 € 27-Jun-12 AUTOCAR 11 479 € 28-Jun-12 AVION 9 479 € 29-Jun-12 AUTOCAR 11 de la 465 € 29-Jun-12 AUTOCAR 13 685 € 29-Jun-12 AVION 8 555 € 30-Jun-12 AUTOCAR 10 de la 419 € 30-Jun-12 AUTOCAR 19 955 € PLECARE TRANSPORT NR ZILE Preţ 1-Jul-12 AUTOCAR 10 449 € 31-Jul-12 AVION 9 575 € Spania Clasică Elvetia, Bavaria şi Lombardia Cehia- Germania 4-Jul-12 AUTOCAR 13 625 € Fiordurile Scandinave 31-Jul-12 AVION 10 865 € 4-Jul-12 AUTOCAR 11 469 € 4-Jul-12 AVION 5 de la 205 € Anglia şi Benelux Elvetia, Bavaria şi Lombardia Serbia, Croaţia, Italia 5-Jul-12 AVION 9 605 € Denumire Circuit PLECARE TRANSPORT NR ZILE Preţ Italia - Coasta de Azur Scandinavia şi Ţările Baltice Anglia, Scoţia şi Irlanda Praga şi Viena Scandinavia şi Ţările Baltice Spania Costa Brava 2-Aug-12 AVION 10 545 € 2-Aug-12 AUTOCAR 19 975 € 2-Aug-12 AUTOCAR 19 975 € 4-Aug-12 AUTOCAR 8 de la 285 € 4-Aug-12 AVION 14 975 € 5-Aug-12 AUTOCAR 13 de la 649 € 5-Jul-12 AVION 9 469 € 6-Jul-12 AUTOCAR 10 429 € Fiorduri Scandinave 6-Jul-12 AUTOCAR 16 865 € Anglia şi Franţa Franţa, Belgia şi Germania Spania Clasică 6-Jul-12 AUTOCAR 12 589 € 7-Jul-12 AUTOCAR 12 489 € 7-Jul-12 AVION 7 475 € Spania Costa Brava 8-Jul-12 AVION 7 de la 425 € Fiordurile Scandinave 9-Jul-12 AVION 10 865 € 459 € 21-Jun-12 AUTOCAR 17 735 € Praga şi Viena 21-Jun-12 AUTOCAR 8 de la 275 € Cehia- Germania Italia şi Grecia 21-Jun-12 AUTOCAR 10 de la 439 € Franţa- Belgia Scandinavia şi Ţările Baltice Elvetia, Bavaria şi Lombardia Anglia şi Belgia 21-Jun-12 AVION 7 465 € 21-Jun-12 AVION 14 995 € Polonia şi Germania Scandinavia şi Ţările Baltice Anglia, Franţa şi Benelux Ţările Nordice Serbia, Croaţia şi Muntenegru Anglia şi Benelux Elvetia, Bavaria şi Lombardia Ţările Nordice Italia Clasică şi Insula Capri Franţa, Germania Elvetia, Bavaria şi Lombardia Praga şi Viena AUTOCAR 9 369 € 26-Jun-12 AVION 11 835 € 865 € Franţa şi Benelux 11 25-Jun-12 455 € 16 de la 599 € AUTOCAR Polonia şi Germania Ţările Nordice -Ţările Baltice 6 AUTOCAR 13 20-Jun-12 419 € AVION 28-Jul-12 AUTOCAR 995 € 595 € 27-Jul-12 Fiorduri Scandinave 4-Jul-12 19 11 Franţa Avion Spania Costa Brava AUTOCAR 10 de la 285 € 31-Jul-12 11-Jul-12 AVION 8 31-Jul-12 995 € AUTOCAR AUTOCAR Anglia şi Belgia 19 25-Jun-12 27-Jul-12 Italia - Coasta de Azur AUTOCAR 24-Jun-12 289 € Praga şi Viena 455 € 19-Jun-12 Serbia, Croaţia, Italia 449 € 7 6 de la 305 € 835 € 10 AUTOCAR AVION 6 16 AUTOCAR 26-Jul-12 3-Jul-12 AVION AUTOCAR 25-Jul-12 Austria şi Bavaria 855 € 10-Jul-12 24-Jun-12 489 € 13 Paris Magique Scandinavia şi Ţările Baltice Anglia, Franţa şi Benelux Paris Autocar de la 445 € 9 AVION 479 € de la 205 € AVION 3-Jul-12 12 5 24-Jul-12 639 € AUTOCAR 10 de la 445 € 14 19-Jun-12 AVION 10 AUTOCAR 475 € AUTOCAR AUTOCAR 3-Jul-12 de la 275 € 23-Jun-12 24-Jul-12 Anglia şi Benelux Anglia, Scoţia şi Irlanda Franţa Avion 7 24-Jun-12 505 € Italia Clasică Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Franţa Autocar 685 € 8 Italia Clasică Ţările Nordice -Ţările Baltice Spania - Andaluzia 489 € 10 8 AVION Cehia- Germania 11 AUTOCAR AVION AUTOCAR de la 315 € AUTOCAR 23-Jul-12 2-Jul-12 9-Jul-12 6 23-Jul-12 Ţările Nordice 10-Jul-12 AVION de la 305 € de la 215 € 495 € Praga şi Viena 22-Jun-12 6 5 de la 275 € Franţa- Belgia Paris Magique AVION AVION 9 de la 419 € 495 € 21-Jul-12 21-Jul-12 8 10 459 € 455 € Paris Magique Cehia- Germania Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Anglia şi Belgia AVION AUTOCAR 9 499 € AUTOCAR 19-Jun-12 10 6 1-Jul-12 395 € AVION 9 AVION 2-Jul-12 12 AUTOCAR AVION 20-Jul-12 Praga şi Viena AUTOCAR 21-Jun-12 20-Jul-12 Franţa Avion Italia Clasică Avion 19-Jun-12 22-Jun-12 Italia Clasică Avion Anglia şi Benelux 675 € Paris Magique 28-Jul-12 AVION 6 de la 305 € Franţa şi Benelux 29-Jul-12 AUTOCAR 14 595 € Polonia şi Germania 29-Jul-12 AUTOCAR 9 379 € Cehia- Germania 29-Jul-12 AVION 5 de la 225 € AUTOCAR 13 de la 545 € AUTOCAR 10 505 € Spania Clasică Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Anglia şi Franţa Anglia, Scoţia şi Irlanda Cehia- Germania Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Italia Clasică 11-Jul-12 AUTOCAR 15 12-Jul-12 AUTOCAR 8 395 € 12-Jul-12 AVION 5 de la 205 € 13-Jul-12 AUTOCAR 9 369 € 13-Jul-12 AVION 14 995 € 13-Jul-12 AVION 10 625 € 14-Jul-12 AUTOCAR 13 685 € 15-Jul-12 AUTOCAR 10 de la 429 € 17-Jul-12 AUTOCAR 14 645 € 17-Jul-12 AUTOCAR 11 479 € 17-Jul-12 AVION 8 685 € 18-Jul-12 AUTOCAR 11 de la 469 € Croaziera Rusă 18-Jul-12 AUTOCAR 11 475 € 18-Jul-12 AVION 9 479 € 19-Jul-12 AUTOCAR 8 de la 275 € 19-Jul-12 AVION 9 609 € 5-Aug-12 AUTOCAR 13 625 € 5-Aug-12 AUTOCAR 11 489 € 5-Aug-12 AUTOCAR 12 599 € 5-Aug-12 AVION 13 875 € 6-Aug-12 AVION 5 de la 225 € 6-Aug-12 AVION 9 489 € 7-Aug-12 AUTOCAR 10 de la 445 € 589 € Franţa şi Italia 7-Aug-12 AUTOCAR 13 Austria şi Bavaria 8-Aug-12 AUTOCAR 7 295 € Spania Clasică 8-Aug-12 AVION 7 495 € Spania Costa Brava 9-Aug-12 AVION 7 de la 485 € Franţa - Italia Italia Clasică şi Insula Capri Franţa, Belgia şi Germania Anglia şi Benelux Elvetia, Bavaria şi Lombardia Italia Clasică Avion 9-Aug-12 AVION 8 559 € 10-Aug-12 AUTOCAR 11 de la 469 € 11-Aug-12 AUTOCAR 12 495 € 12-Aug-12 AUTOCAR 14 649 € 12-Aug-12 AUTOCAR 11 479 € 12-Aug-12 AVION 9 499 € 12-Aug-12 AVION 11 1680 € Praga şi Viena 13-Aug-12 AUTOCAR 8 de la 285 € Anglia şi Belgia Ţările Nordice -Ţările Baltice Franţa- Belgia 13-Aug-12 AUTOCAR 10 505 € 13-Aug-12 AUTOCAR 16 845 € 13-Aug-12 AVION 7 485 € 3 CIRCUITE Elvetia, Bavaria şi Lombardia Spania - Andaluzia 13-Aug-12 AVION 9 479 € Italia - Coasta de Azur 6-Sep-12 AUTOCAR 13 14-Aug-12 AUTOCAR 17 745 € Franţa Avion 6-Sep-12 AVION 6 455 € Paris Magique Anglia şi Benelux Italia - Coasta de Azur 14-Aug-12 14-Aug-12 15-Aug-12 AVION AVION AUTOCAR 6 9 13 de la 305 € 615 € de la 545 € Italia Clasică 6-Sep-12 AUTOCAR 10 de la 445 € Praga şi Viena 7-Sep-12 AUTOCAR 8 de la 275 € Cehia- Germania Ţările Nordice -Ţările Baltice Serbia, Croaţia şi Muntenegru Paris Autocar 15-Aug-12 AVION 5 de la 225 € 7-Sep-12 7-Sep-12 AUTOCAR AVION 7 6 285 € de la 305 € 15-Aug-12 AVION 11 845 € 7-Sep-12 AVION 6 305 € 16-Aug-12 AUTOCAR 10 de la 429 € Austria şi Bavaria Paris Magique Israel - Pelerinaj în Ţara Sfântă Italia - Coasta de Azur 8-Sep-12 AVION 10 539 € 16-Aug-12 AUTOCAR 8 395 € Nepal - Tibet -Bhutan 8-Sep-12 AVION 17 790 € + 3380 $ 16-Aug-12 AUTOCAR 9 379 € Spania Clasică 9-Sep-12 AVION 7 465 € Cehia- Germania 9-Sep-12 AVION 5 de la 205 € Spania Costa Brava Turcia -Fascinaţia Capadokiei Chile - Insula Pastelui - Patagonia Argentina Serbia, Croaţia, Italia 10-Sep-12 AVION 7 de la 395 € 10-Sep-12 AUTOCAR 12 395 € 10-Sep-12 AVION 18 1490 € + 4380 $ 11-Sep-12 AUTOCAR 10 419 € Franţa Autocar Italia Clasică şi Insula Capri Spania, Portugalia şi Maroc Israel - Pelerinaj în Ţara Sfântă Franţa Avion 12-Sep-12 AUTOCAR 10 439 € 13-Sep-12 AUTOCAR 11 de la 459 € 13-Sep-12 AUTOCAR 25 1275 € 14-Sep-12 AVION 6 305 € 14-Sep-12 AVION 6 439 € Polonia şi Germania Italia şi Grecia Anglia, Franţa şi Benelux Pelerinaj Israel -Iordania Spania - Andaluzia Italia - Coasta de Azur Sua - Coasta de Vest - Hawaii Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Austria şi Bavaria Anglia, Franţa şi Benelux Franţa Autocar Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Italia Clasică şi Insula Capri Praga şi Viena Ţările Nordice Elvetia, Bavaria şi Lombardia Franţa Avion Turcia -Fascinaţia Capadokiei Italia Clasică Avion Cehia- Germania Elvetia, Bavaria şi Lombardia Ţările Nordice Franţa, Belgia şi Germania Anglia şi Belgia Anglia, Scoţia şi Irlanda Austria şi Bavaria AUTOCAR 10 de la 449 € 17-Aug-12 AUTOCAR 15 685 € 17-Aug-12 AVION 8 395 € 17-Aug-12 AVION 11 625 € 17-Aug-12 AVION 10 AVION 15 545 € 1595 € + 1980 $ 19-Aug-12 AUTOCAR 11 489 € 19-Aug-12 AUTOCAR 7 295 € 19-Aug-12 AVION 10 635 € 20-Aug-12 AUTOCAR 10 449 € 20-Aug-12 AVION 9 489 € Praga şi Viena 15-Sep-12 AUTOCAR 8 de la 269 € 21-Aug-12 AUTOCAR 11 de la 469 € Paris Magique 15-Sep-12 AVION 6 de la 315 € 21-Aug-12 AUTOCAR 8 de la 285 € 15-Sep-12 AVION 9 489 € 15-Sep-12 AVION 16 2070 € 16-Sep-12 AVION 19 1075 € 17-Sep-12 AUTOCAR 12 385 € 21-Aug-12 AUTOCAR 13 685 € 22-Aug-12 AUTOCAR 11 479 € 22-Aug-12 AVION 6 455 € 23-Aug-12 AUTOCAR 12 395 € Italia Clasică Avion China -Marele Circuit de Toamna Spania, Portugalia şi Maroc Turcia -Fascinaţia Capadokiei Polonia şi Germania 17-Sep-12 AUTOCAR 9 359 € 23-Aug-12 AVION 9 499 € Cehia- Germania 17-Sep-12 AVION 5 de la 195 € 23-Aug-12 AVION 5 de la 225 € AUTOCAR 8 AVION 9 479 € Paris Autocar Venezuela - ColumbiaEcuador- Galapagos Serbia, Croaţia şi Muntenegru Turcia -Fascinaţia Capadokiei Africa de Sud Turcia -Fascinaţia Capadokiei Iran - Toamna 18-Sep-12 23-Aug-12 19-Sep-12 AVION 20 375 € 1980 € + 4490 $ de la 399 € AVION 8 685 € AUTOCAR 12 495 € 25-Aug-12 AUTOCAR 10 495 € 25-Aug-12 AUTOCAR 19 965 € 26-Aug-12 AUTOCAR 7 289 € Spania Portugalia 27-Aug-12 AUTOCAR 21 995 € Italia Clasică 27-Aug-12 AUTOCAR 10 de la 445 € Denumire Circuit Serbia, Croaţia, Italia 27-Aug-12 AUTOCAR 10 429 € Franţa- Belgia 27-Aug-12 AVION 7 485 € Anglia şi Benelux 28-Aug-12 AUTOCAR 14 645 € Pelerinaj Israel -Iordania Peru - Nazca Amazon - Bolivia Nepal - India şi Triunghiul de Aur Israel - Pelerinaj în Ţara Sfântă China - Taiwan Singapore - Malaezia Indonezia Israel - Pelerinaj în Ţara Sfântă Thailanda de Nord şi Triunghiul de Aur Myanmar Denumire Circuit Anglia şi Franţa de la 539 € 18-Aug-12 25-Aug-12 Anglia şi Benelux Serbia, Croaţia şi Muntenegru Cehia- Germania 4 16-Aug-12 24-Aug-12 Paris Magique Anglia, Scoţia şi Irlanda Turcia -Fascinaţia Capadokiei Praga şi Viena Italia Clasică şi Insula Capri Spania Portugalia i r e c u d re a l ă n â p de CIRCUITE 28-Aug-12 AVION 6 de la 305 € 28-Aug-12 AVION 13 865 € 29-Aug-12 AUTOCAR 12 395 € 29-Aug-12 AUTOCAR 8 de la 275 € 30-Aug-12 AUTOCAR 11 de la 465 € 30-Aug-12 AVION 15 825 € 30-Aug-12 AVION 9 609 € 31-Aug-12 AUTOCAR 10 de la 429 € 31-Aug-12 AVION 5 de la 205 € PLECARE TRANSPORT NR ZILE Preţ 1-Sep-12 AUTOCAR 12 599 € Italia Clasică Avion 1-Sep-12 AVION 9 495 € Paris Autocar Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Polonia şi Germania Elvetia, Bavaria şi Coasta de Azur Pelerinaj Israel -Iordania Turcia -Fascinaţia Capadokiei Franţa, Germania 2-Sep-12 AUTOCAR 8 385 € 2-Sep-12 AUTOCAR 11 479 € 2-Sep-12 AUTOCAR 9 359 € 3-Sep-12 AVION 9 479 € 405 € 3-Sep-12 AVION 8 4-Sep-12 AUTOCAR 12 395 € 4-Sep-12 AUTOCAR 11 469 € Spania Costa Brava 6-Sep-12 AUTOCAR 13 de la 565 € Spania Clasică 6-Sep-12 AUTOCAR 13 615 € Denumire Circuit Australia - Noua Zeelanda Pelerinaj Israel -Iordania 22-Sep-12 AUTOCAR 10 23-Sep-12 AUTOCAR 12 385 € 25-Sep-12 AVION 17 3290 € + 790 $ 29-Sep-12 AUTOCAR 12 375 € 29-Sep-12 AVION 15 1790 € PLECARE TRANSPORT NR ZILE Preţ 1-Oct-12 AVION 8 405 € 2-Oct-12 AVION 16 995 € + 2395 $ 10-Oct-12 AVION 13 1760 € 12-Oct-12 AVION 6 299 € 15-Oct-12 AVION 16 2400 € 19-Oct-12 AVION 16 795 € + 2295 $ 19-Oct-12 AVION 6 299 € 25-Oct-12 AVION 17 1720 € + 1080 $ PLECARE TRANSPORT NR ZILE Preţ 3-Nov-12 AVION 17 4320 € 5-Nov-12 AVION 8 405 € 0 2 % După cum ştii prea bine, reducerile sunt o componentă importantă a politicii noastre de preţ. Anul acesta, îţi vei putea găsi vacanţa mult dorită, iar discountul pe care îl poţi obţine este de până la 20%. Avem reduceri pentru înscrierile din timp (early booking), pentru grupuri, pentru clienţii fideli şi pentru cei care sunt dispuşi să ocupe ultimele locuri din autocare. Mai multe detalii legate de politica noastră de discount,vei găsi în textul care urmează. ÎÎ TURBO BONUS 3 - 10% Valoarea acestei reduceri se menţionează în cazul fiecărui program. a. Reducerile suplimentare TURBO BONUS se aplică pentru achitarea INTEGRALA a preţului excursiei până la data de 31.03.2012. b. Turiştii care posedă card de fidelitate Christian Tour beneficiază conform condiţiilor cardului de 5% reducere, NECUMULABILĂ cu alte reduceri. Pentru a vă informa ce procent are reducerea de Turbo Bonus pentru fiecare program şi data de plecare în parte, puteţi accesa link-ul: outgoing.ro. Din acelaşi link puteţi să vă informaţi la ce număr de ordine pe lista de îmbarcare în autocar s-a ajuns pentru fiecare program şi data de plecare în parte, precum şi eventuale oferte speciale sau bonusuri pe care le lansăm ulterior datei de apariţie a catalogului. ÎÎ REDUCERE 3–12% pentru GRUPURI DE AUTOCAR (minim 6 persoane pe acelaşi circuit şi aceeaşi plecare) a. Pentru un grup minim de 6 persoane adulte care merg pe acelaşi circuit DE AUTOCAR şi aceeaşi dată de plecare, se calculează un procent de reducere egal cu jumătate din numărul de turişti ai acelui grup. Exemplu 3% pentru 6 persoane sau 7% pentru 14 persoane. b. Această reducere nu este aplicabilă grupurilor de elevi unde profesorii organizatori primesc O GRATUITATE PENTRU FIECARE 10 turişti înscrişi (al 11-lea gratuit, dar numai pentru grupurile de autocar), cu condiţia să însoţească grupul. ÎÎ REDUCERE 2–6% pentru GRUPURI DE AVION (minim 8 persoane pe acelaşi circuit şi aceeaşi plecare) a. Pentru un grup minim de 8 persoane adulte care merg pe acelaşi circuit DE AVION şi aceeaşi dată de plecare, se calculează un procent de reducere egal cu 25% din numarul de turişti ai acelui grup. Exemplu 2% pentru 8 persoane sau 6% pentru 24 persoane. b. Această reducere nu este aplicabilă grupurilor de elevi unde profesorii organizatori primesc O GRATUITATE PENTRU FIECARE 15 turişti înscrişi (al 16-lea gratuit, dar numai pentru grupurile de avion), cu condiţia să însoţească grupul. ÎÎ REDUCERE 3% pentru ultimele 5 locuri pe lista cu ordinea de îmbarcare în autocar a. Reducere 3% pentru cei care optează de la înscriere pentru ultimele 5 locuri pe lista de îmbarcare în autocar (valabilă doar pentru grupurile DE AUTOCAR). ÎÎ REDUCERE 3–5% pentru CLIENŢI FIDELI (minim 3 Vacanţe organizate de Christian Tour sau prin colaboratorii săi) – vezi condiţiile de înscriere a. Turiştii care au mai călătorit în cel puţin 3 excursii cu Christian Tour, înscrisi direct sau prin revânzători (trebuie să se regăsească rezervările în sistem) beneficiază de 3% reducere care se poate cumula cu celelalte reduceri din tabel. La 4 călătorii cu Christian au 4% iar la 5 călătorii SAU MAI MULT au 5% reducere. 5 CIRCUITE CIRCUITE De ce să alegi una dintre excursiile noastre Poţi alege una dintre excursiile noastre la orice agenţie de turism acreditată din reţeaua de distribuţie. Excursia va avea acelaşi preţ, indiferent de locul din care o vei achiziţiona. Christian Tour şi Pegas Holidays sunt cele 2 companii cu capital integral românesc, membre ale grupului Memento Holidays. Deşi surori, poziţionarea acestor 2 agenţii de turism este complet diferită. În vreme ce Christian Tour este un tur operator generalist, în portofoliul Pegas intră numai produse turistice gama Premier şi de lux. Christian Tour Cu noi plăteşti mai puţin 1 2 3 4 5 Pentru că avem propria flotă de autocare Unul dintre secretele preţurilor pe care ţi le oferim este că te vom duce la destinaţia dorită cu propria noastră flotă de autocare. Acest lucru înseamnă că, eliminând un intermediar şi anume firma transportatoare, ne permitem să îţi oferim tarife mai scăzute. Pentru ofertele de avion Utilizăm în cele mai multe situaţii companii naţionale (nu low cost) cu orare de zbor cât mai avantajoase. Pentru unele destinaţii oferim posibilitatea de a se zbura din ţară cu alte companii aeriene. Pentru că obţinem discount-uri de cantitate Pentru a satisface solicitările celor aproximativ 100.000 de turişti care ne aleg în fiecare an, rezervăm un număr mare de hoteluri şi de locuri pentru avion, pentru care depunem garanţii. Astfel obţinem discounturi de cantitate de la furnizori, ceea ce se traduce în tarife mai mici pentru tine. Pentru că îţi plăteşti vacanţa aşa cum vrei tu În momentul rezervării se achită un avans de 30–50%. Diferenţa o poţi plăti în oricâte rate doreşti tu, cu până la 21 zile înaintea plecării. Pentru că beneficiezi de reduceri Avem discounturi pentru grupurile organizate şi pentru cei care îşi fac rezervările din timp. Fă-ne o vizită ca să îţi putem da toate detaliile! Ne gândim permanent la tine Vacanţe pentru toate gusturile şi pentru orice buzunar În acest catalog vei găsi o mulţime de sugestii atractive, indiferent de preferinţele pe care le ai sau de buget. Cazare atent selecţionată Locaţia şi calitatea serviciilor joacă un rol esenţial în procesul de selecţie al unităţilor de cazare. Pentru a fi siguri că se ridică la înălţimea standardelor tale, îţi oferim posibilitatea de a opta pentru gradul de confort (cazări de 3 sau 4 stele, cu BB sau HB, în oraş sau în zonă, etc.). Transport de top Alături de noi vei călători în cele mai noi şi moderne autocare din industria turistică din România, toate clasificate şi echipate cu sistem audio-video, aer condiţionat şi scaune rabatabile. Dacă vei alege o excursie cu avionul, trebuie să ştii că zborurile se efectuează cu aeronave Boeing 737–800/400/300 şi Airbus A320/321, la bordul cărora te vei bucura de tot confortul şi vei savura din plin călătoria. Vacanţă garantată Peste 90% din programele de circuite din catalogul 2011 s-au realizat (există o planificare realistă şi suplimentări ulterioare în funcţie de evoluţia vânzarilor). În 2012, deja foarte multe programe au plecări garantate (inclusiv la circuitele cu avionul şi cele exotice). Toţi ghizii şi însoţitorii noştri de grup sunt atent selectaţi şi bine pregătiţi. În plus, prin agenţia noastră poţi avea la dispoziţie (contra cost) şi ghizi locali, care îţi vor oferi asistenţă şi informaţii pe tot parcursul programului. Acest serviciu le este destinat doar agenţiilor de turism partenere Christian Tour. Drept urmare, dacă faci parte din acestă categorie, accesează cu încredere b2b. christiantour.ro şi vei putea afla toate informaţiile de care ai nevoie. Astfel vei economisi atât bani, cât şi timp. ieşirea din leasing a autocarelor, ele devenind acum proprietate integrală a grupului. În 2012 se are în vedere împărţirea activităţilor grupului pe divizii prin divizarea în companii distincte. Dacă în 2011 divizia de transport a devenit companie separată în cadrul grupului, în acest an se va realiza divizarea în alte 2 societăţi: una care va avea atribuţii Suntem uşor de găsit Avem parteneriate cu peste 1200 de agenţii de turism din toate oraşele ţării. Astfel, ca să pleci în vacanţa mult visată, intră în orice agenţie care are afişat semnul „Agent acreditat Christian Tour” şi alege pachetul turistic care ţi se potriveşte. Pegas Holidays Mai multe reprezentanţe zonale Ne-am extins din dorinţa de a fi cât mai aproape de tine. În Bucureşti ne găseşti pe Bd. Magheru, pe Bd. M. Kogălniceanu, pe Bd. Mihai Bravu, pe Şoseaua Ştefan cel Mare, pe Calea Moşilor, în Liberty Center şi la City Mall, iar în ţară ne poţi găsi în Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Bacău, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Galaţi, Sfântu Gheorghe şi Giurgiu. NOU! Turiştii care solicită partaj în camera dublă şi pentru care agenţia nu găseşte partener, NU VOR PLĂTI SUPLIMENTUL PENTRU CAMERA SINGLE (excepţie programele de Exotic). Cazarile noastre sunt selectate din timp (calitativ superioare faţă de oferte similare ale altor tour operatori şi majoritatea cu mic dejun bufet). Compania a luat fiinţă la începutul anului trecut şi a avut de la bun început o poziţionare foarte inspirată. Pegas urma să se ocupe exclusiv de produse turistice de lux. Principala destinaţie operată până acum a fost Antalya, iar unităţile de cazare din catalogul companiei au fost super hoteluri şi resorturi de 5 stele. Agenţia a decis să fie consecventă cu sine însăşi, drept urmare şi biroul se găseşte tot într-o zonă premium, pe Calea Dorobanţi la numărul 54. Motivul pentru care nu există şi alte birouri în România este că Pegas Holidays vrea să fie recunoscut de piaţa autohtonă mai degrabă ca şi tur operator, decât ca şi retailer. Ghizi specializaţi şi însoţitori de grup cu experienţă Sistemul de rezervări online 6 În 2011 s-a încheiat o etapă a poveştii Christian Tour, ale cărei începuturi datează din 1997. În această perioadă a fost creat şi consolidat brandul, au fost organizate primele zboruri charter şi au fost achiziţionate autocarele. Tot în acest interval, odată cu deschiderea filialelor din Galaţi, Râmnicu Vâlcea şi Constanta, reţeaua proprie de agenţii a ajuns la un număr de 15, iar reprezentanţele prin parteneri la 1200. Astfel se poate spune că agenţia şi-a extins prezenţa la nivel naţional. Anul trecut a marcat trecerea într-un nou stadiu de dezvoltare, atât ca infrastructură, cât şi ca viziune. Evenimentul care a dat semnalul începutului acestei noi etape a fost numai de touroperator, iar cealaltă va administra reţeaua de agenţii proprii şi francize. Ambele societăţi vor activa pe piaţă sub brandul Christian Tour. Această descentralizare le va permite fiecăreia dintre cele 3 entităţi să aibă propria echipă şi astfel să funcţioneze la capacitatea maximă. Divizia de distribuţie care va deţine reţeaua de agenţii va începe spre finalul anului 2012 un program amplu de francizare la nivel naţional, sub brandul Christian Tour. Se are în vedere totodată ca începând cu acest an să se facă anumite achiziţii strategice de către acţionariatul grupului în domeniul turistic, prin cumpărarea unor agenţii de pe piaţă. De la bun început Pegas Holidays a vrut să transmită în mod clar lucrurile care o diferenţiază în peisajul agenţiilor de turism din ţară. De aceea a tratat cu o atenţie deosebită două aspecte: brandingul şi prezenţa online. Astfel, sistemul de identitate vizuală este extrem de bine pus la punct, iar site-ul şi sistemul de rezervări online sunt unele dintre cele mai uşor de folosit din industrie. În prezent, resursele companiei sunt îndreptate spre extinderea internaţională. În 2011 au fost deschise birourile din Bulgaria, cu atribuţii de turoperator şi cele de vânzare din Sofia şi din Plovdiv. Între 2012–2014 urmează să fie deschise birourile din Ungaria, Serbia, Polonia şi cel din Londra. Travel Concept Store Din vara acesta, compania va avea un sediu nou. Acesta se află în centrul istoric al Capitalei, în clădirea de pe strada Smârdan, de la numărul 7, proprietate a grupului. Aici va funcţiona primul Travel Concept Store din Romania. Şi pentru că vrem ca oaspeţii noştri să se simtă la fel de bine ca şi în vacanţă, terasa exterioară a acestuia va fi amenajată diferit de la o lună la alta. În iunie va avea specific grecesc, în iulie spaniol, în august turcesc, iar în septembrie italian. Designul interior va fi o surpriză plăcută în peisajul bucureştean. 7 CIRCUITE CIRCUITE Sistemul de rezervări online pentru agenţiile din reţea această pagină le este dedicată exclusiv agenţiilor de turism partenere. contactează departamentul nostru de rezervări ca să obţii parolele de acces în sistem şi toată asistenţa de care ai putea avea nevoie. b2b.christiantour.ro La adresa b2b.christiantour.ro vei avea acces instantaneu la sistemul nostru de rezervări online. Rezervarea îţi va fi făcută cu maximum de eficienţă şi rapiditate, iar tu nu vei mai cheltui timp şi bani pe telefoane. Un alt instrument pe care l-am construit pentru a-ţi creşte eficienţa este outgoing.ro, link-ul unde îţi sunt oferite toate informaţiile legate de produsele şi serviciile noastre. Sistemul nostru de rezervări online este în aşa fel gândit încât să fie uşor de accesat şi să te asiste în mod un produs substanţial la operaţiunile de ofertare şi la realizarea rezervărilor. Anul acesta, prin el, vei avea acces la următoarele categorii de servicii: pachete turistice, circuite, cazări individuale şi bilete de avion. Pentru a-ţi oferi din ce în ce mai multe avantaje, continuăm să dezvoltăm atât interfaţa cât şi serviciile oferite de către sistem. În curând vor fi disponibile şi secţiunile: Avion + Hotel, Transfer / Atracţii şi Intern. Pentru manualul sistemului de rezervări online şi pentru alte informaţii utile accesează outgoing.ro. Pachete În această secţiune vei găsi pachetele care includ cazare, transfer şi transport cu avionul sau cu autocarul pentru destinaţiile operate de noi: Grecia, Turcia, Cipru, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Spania, Italia şi Portugalia. Tot aici vor fi disponibile şi pachetele pentru sejururile exotice. Senior Voyage Produsul vedetă al pieţei de turism în anul 2011 Circuite În mod evident, în această zonă Senior Voyage este conceptul graţie căruia cetăţenii de peste 55 de ani* pot beneficia de programe complete pentru a-şi petrece vacanţele în perioada sezonului turistic redus (în intervalul octombrie–mai) în unele dintre cele mai frumoase ţări ale Europei: Italia, Spania, Cipru, Cehia, Germania, Austria etc., dar şi în Israel. Pentru a câştiga loialitatea turiştilor, am creat un sistem de reduceri care gravitează în jurul cardurilor Senior Voyage Club. Modul de obţinere al acestora, precum şi regulamentul după care ele funcţionează sunt disponibile la adresa www.seniorvoyage.eu. De asemenea, aici vei găsi şi programele detaliate ale tuturor excursiilor. Vrem ca acest produs să fie accesibil pentru cât mai multă lume. De aceea grupul de companii care activează sub umbrela Memento Holidays subvenţionează o parte din costurile călătoriei. Acest fapt transformă produsul Senior Voyage într-o prezenţă unică pe piaţa din Europa, obişnuită până în prezent cu programele standard pentru seniori, subvenţionate de guvernele statelor gazdă. O altă facilitate pe care le-o oferim agenţiilor partenere este sistemul de rezervări online, special realizat pentru aceste produse. Poate fi găsit la adresa www. seniorvoyage.eu şi este accesabil cu datele de logare ale sistemului de rezervări standard Christian Tour. REDUCERI LA EXCURSIILE OPTIONALE DIN CIRCUITELE CULTURALE PENTRU POSESORII CARDULUI SENIOR VOYAGE CROATIA- SERBIA- Muntenegru AUTOCAR PRAGA-Viena AUTOCAR AUSTRIA-Bavaria AUTOCAR ITALIA- Grecia AUTOCAR ITALIA Clasica AUTOCAR FRANTA AUTOCAR ANGLIA-Belgia AUTOCAR FIORDURI SCANDINAVE AUTOCAR SPANIA Costa Brava AUTOCAR SPANIA -PORTUGALIA -Maroc AUTOCAR FRANTA AVION ANGLIA-Benelux AVION TARILE NORDICE-Baltice AVION SPANIA Clasica AVION SPANIA Andaluzia AVION * Pentru anumite programe am eliminat limita de vârstă. Vizitează www.seniorvoyage.eu pentru detalii. 8 50% REDUCERE pentru excursiile optionale la Krk si Istria 50% REDUCERE pentru excursia optionala la Dresda 50% REDUCERE pentru excursia optionala la Munchen 50% REDUCERE pentru excursiile optionale la Pisa si Tivoli 50% REDUCERE pentru excursia optionala la Napoli 50% REDUCERE pentru excursia optionala pe Valea Loirei 50% REDUCERE pentru excursia optionala la Anvers 50% REDUCERE pentru excursia optionala la Upsala 50% REDUCERE pentru excursia optionala la Montserrat 50% REDUCERE pentru excursiile optionale la Sintra si Cabo da Roca 50% REDUCERE pentru excursiile optionale la Luxembourg si Fontainebleau 50% REDUCERE pentru excursiile optionale la Oxford si Stratford 50% REDUCERE pentru excursia optionala la Drottningholm 50% REDUCERE pentru excursia optionala la El Escorial 50% REDUCERE pentru excursia optionala la Gibraltar a sistemului vei putea verifica disponibilitatea şi vei putea face rezervări atât pentru circuitele pe care le facem în Europa, cât şi pentru cele pe care le operăm în locuri mai îndepărtate. Hoteluri Aici vei găsi informaţii complete legate de tarife şi de disponibilitate şi vei putea face rezervări pentru toate hotelurile contractate direct de noi. Noutatea constă în faptul că tot în această categorie vei găsi şi tarife şi informaţii legate de disponibilitate şi vei putea face rezervări la peste 100.000 de hoteluri din întreaga lume. Sistemul înglobează cele mai importante motoare de căutare din lume pentru hoteluri care îţi vor oferi cel mai bun tarif de pe piaţă. Avantajele sistemului de rezervări online • Confirmare imediată; • Posibilitatea de a monitoriza statusul rezervării; • Actualizarea ofertei în timp real; • Verificarea disponibilităţii în timp real pentru transport şi cazare; • Posibilitatea de a descărca documentele de călătorie. Avion Pe lângă posibilitatea de a afla toate detaliile în legătură cu zborurile de care este interesat, aici utilizatorul poate să îşi facă rezervările de care are nevoie. Astfel, el poate verifica disponibilităţi, rute, escale şi tarife şi, în doar câteva click-uri, poate să rezerve biletele dorite. 9 CIRCUITE CIRCUITE City Break-uri inedite Rezervări online Bilete de avion specialiştii echipei noastre îţi vor găsi cea mai bună soluţie de transport aerian, atât pentru zborurile companiilor de linie cât şi pentru cele ale companiilor low cost. Biletul de avion este un produs complex, care reprezintă suma unor variabile precum: destinaţia, compania aeriană, disponibilitatea, perioada de călătorie ş.a.m.d. Departamentul nostru vine în ajutorul turistului cu un pachet de servicii care au ca finalitate orientarea sa prin multitudinea de oferte şi găsirea variantei optime de transport aerian. Serviciile noastre se adresează atât clienţilor direcţi, cât şi clienţilor corporate, cărora le oferim consiliere, transparenţă şi profesionalism, pentru alegerea celei mai bune variante de călătorie. Efortul pe care îl depunem în mod constant este îndreptat către îmbunătăţirea şi perfecţionarea serviciilor şi către personalizarea ofertelor în funcţie de nevoile fiecărui client. Prin sistemele de rezervare pe care le folosim avem acces la ofertele tuturor companiilor de linie. Iată o premisă care ne permite să fim siguri că specialiştii noştri îţi vor recomanda varianta optimă de zbor, la un preţ competitiv. Agenţia noastră îţi pune la dispoziţie platforma de rezervări online cu ajutorul căreia timpul alocat stabilirii coordonatelor călătoriei se scurtează în mod considerabil. Aceasta, împreună cu modulul de căutare al pachetelor dinamice (bilet de avion şi cazare) pe care îl vom lansa în curând, te va asista în crearea unui pachet personalizat din miile de variante disponibile. Vizitează noul nostru site, www.christiantour.ro, începând cu data de 25 martie 2012. Plecări din Bucureşti Plecări Florenta – de la 195 euro* din Timişoara Pachetul include biletul de avion cu compania Air Vallee, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Best Western Select hotel 3*. Tarif aplicabil in limita locurilor disponibile pentru plecari incepand cu data de 26 aprilie. Viena – de la 199 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Austrian Airline, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Mozart 3*. Berlin – de la 199 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Lufthansa, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare la hotel Agon Lichtburg 3*. Varsovia – de la 179 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania LOT, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare la hotel Golden Tulip 3*. Venetia – de la 170 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Wizz Air, taxele de aeroport, 4 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Ambra 3*. Barcelona – de la 219 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Wizz Air, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Apsis Sant Angelo 3*. Roma – de la 229 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Wizz Air, taxele de aeroport, 4 nopti de cazare la hotel Castelfidardo 3*. Plecări din Iaşi Paris - de la 215 euro* Praga – de la 214 euro* Pretul include biletul de avion cu compania Czech Airlines, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la Hotel Golf 3*, tur pietonal de 3 ore cu ghid vorbitor de limba romana. Tarif aplicabil in limita locurilor, pentru perioada aprilie-iunie. Pachetul include biletul de avion cu compania Air Vallee, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Ibis Gare du Nord 3*. Tarif aplicabil in limita locurilor disponibile pentru plecari incepand cu data de 30 aprilie. Milano – de la 160 euro* Lisabona – de la 279 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Blue Air, taxe de aeroport, 4 nopti cazare la hotel Res Modelo 2*. Amsterdam – de la 349 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania KLM, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Ibis City West 3*. Dubai - de la 585 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Tarom, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Arabian Park3*. 10 Pachetul include biletul de avion cu compania Air Vallee, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Berlino 3*. Tarif aplicabil in limita locurilor disponibile pentru plecari incepand cu data de 30 aprilie. Roma - de la 190 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Air Vallee, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare la hotel Lazzaro 3*. Tarif aplicabil in limita locurilor disponibile pentru plecari incepand cu data de 1 mai. Plecări din Bacău Dublin – de la 198 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Blue Air, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Best Western Sheldon Park 3*. Catania – de la 199 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Blue Air, taxele de aeroport, 4 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Idea Hotel Catania 3*. Venetia – de la 149 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Blue Air, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Ambra 3*. Plecări din Cluj Paris - de la 227 euro*. Pachetul include biletul de avion cu compania Wizz Air, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Ibis Gare du Nord 3*. Milano – de la 175 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Wizz Air, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Berlino 3*. Londra – de la 255 euro* Pachetul include biletul de avion cu compania Wizz Air, taxele de aeroport, 3 nopti de cazare cu mic dejun la hotel Holiday Inn Express London-New 3*. *tarifele includ toate taxele, sunt valabile in limita locurilor disponibile si sunt supuse anumitor reguli si conditii. NOTA: la pachetele cu zbor operat de Wizz Air si Blue Air bagajul de cala nu este inclus. 11 CIRCUITE CIRCUITE Punctele de îmbarcare Bistriţa Iaşi Roman Turda Sf. Gheorghe Repartizarea locurilor în autocar ÎÎUrcarea în autocar se face în parcarea din centrul Pieţei Victoriei. Turiştii îşi vor putea alege locul în baza listei de înscriere întocmită de agenţia tur-operatoare. Singurul criteriu după care a fost construită lista a fost data înscrierii. Lista va fi citită de ghid la locul de îmbarcare, începând cu ora precizată în catalog, pentru fiecare oraş de îmbarcare în parte. Fiecare turist îşi va putea ocupa locul preferat dintre cele disponibile, începând cu bancheta a doua (locul 5) în spatele şoferului şi cu bancheta a doua în spatele ghidului. ÎÎPentru că există turişti care urcă de pe traseu – prin aceasta înţelegându-se alte localităţi decât Bucureştiul –, aceştia vor găsi anumite locuri rezervate în autocar cu numele lor notat pe ele. Aceste însemne pentru rezervarea locurilor vor fi amplasate pe scaunele care au numerele corespunzătoare cu numerele de ordine de pe lista de îmbarcare ale acestor turişti. Daca turiştii vor fi nemulţumiţi de locurile astfel repartizate, lista privind ordinea înscrierii, şi implicit poziţia de urcare în autocar, va fi citită din nou în dimineaţa zilei a doua. ÎÎPentru turiştii care urcă de pe traseu şi au prevăzut doar transfer în prima sau în ultima zi cu un alt autocar decât cel cu care vor călători din ziua a doua către destinaţia solicitată, aceştia vor ocupa doar locurile rămase disponibile în autocarul de transfer. Apoi urmează să îşi aleagă locul dorit, conform listei de înscriere, când aceasta va fi citită din nou în dimineaţa zilei a doua. NOU ! Turiştii care solicită partaj în cameră dublă şi pentru care agenţia nu găseşte partener, NU VOR PLĂTI SUPLIMENTUL PENTRU CAMERĂ SINGLE Pentru următoarele programe de autocar: Serbia, Croaţia şi Muntenegru; Serbia, Croaţia şi Italia, Turcia – fascinaţia Capadokiei; ItaliaGrecia nu se aplică grila de îmbarcări şi transferuri gratuite. Legenda Transferuri contra cost, la cerere Îmbarcări gratuite Transferuri contra cost, la cerere • Obiectivele turistice redactate cu litere îngroşate se vizitează doar la exterior. • Pentru explicaţii la obiectivele turistice, grupul va putea apela la serviciile ghizilor locali. • Intrările la obiective turistice nu sunt incluse în preţul excursiilor. Acest lucru este valabil şi pentru excursiile opţionale. • Pentru marea majoritate a excursiilor, copiii beneficiază de reducere pentru cazare în cameră cu doi adulţi. • Suplimentul single nu include şi cazarea de pe ferry boat. • Grupul minim pentru excursiile cu autocarul este format din 35 de persoane. • Grupul minim pentru excursiile cu avionul este format din 10–20 de persoane. Îmbarcări sau transferuri gratuite Transferurile GRATUITE SUNT GARANTATE INDIFERENT DE NUMĂRUL MINIM de persoane, dar sunt LIMITATE în funcţie de CAPACITATEA MAXIMĂ A MIJLOCULUI DE TRANSPORT UTILIZAT (4, 8, 14, 18, 28, 34 sau 49 de locuri). ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE se vor confirma la cerere, în funcţie de posibilităţile de încadrare în graficul orar, transferuri contra cost şi din alte oraşe ale ţării, cu autovehicule moderne de 4, 8, 14, 18, 28, 34 sau 49 de locuri, toate cu loc de bagaje corespunzător şi şoferi experimentaţi şi amabili. SLOBOZIA - PETROM intrare dinspre Drajna CALARASI - Gara Centrală SUCEAVA - Intrarea în parcarea METRO BOTOSANI - Intrarea în parcarea ALTEX TULCEA - Intrarea în parcarea KAUFLAND TÎRGOVIŞTE - Benzinăria Agip Pavcom P. NEAMŢ - Parcare hotel CEAHLĂU BUCUREŞTI - Parcare Piaţa Victoriei - 05.45 IAŞI - Palatul CULTURII - 04.30 BUCUREŞTI - Parcare Gara de Nord - 06.15 BACĂU - McDonald's Stadion - 06.00 TÎRGU MURES - Intrarea în parcarea Promenada Mall PLOIEŞTI - Petrom METRO - 07.00 Sf.Gheorghe - Petrom V- ieşire spre Braşov - 08.30 TÎRGU JIU - Benzinăria PETROM Castelul de Apă CÂMPINA - Băneşti (“La avion”) - 07.30 BRĂILA - Intrarea în parcarea centrului BRAŞOV - McDonald's Calea Bucureşti - 09.00 Comercial CARREFOUR VASLUI - Parcare hotel Racova SIBIU - Intrarea în parcarea OBI (pe centura) - 11.30 GALAŢI - Intrarea în parcarea centrului BARLAD - Benzinăria MOL SEBEŞ - Farmacia HELPNET - 12.00 Comercial REAL - 04.00 FOCŞANI - Parcarea Stadion Unirea ALBA IULIA - Parcarea Hotelului CETATE - 12.30 BUZĂU - Parcarea PETROM de la podul Mărăcineni - 06.00 DEVA - McDonald's GARĂ CLUJ - Intrarea în parcarea centrului CONSTANŢA - Gara Centrală - 03.30 comercial SIGMA - 14.00 CRAIOVA* - McDonald's Calea Bucureşti - 6.00/07.30 BISTRITA - Intrarea în parcarea KAUFLAND ORADEA - Intrarea în parcarea SELGROS - 18.00 SLATINA* - Parcare Hotel Parc - 6.30/08.00 BAIA MARE - McDonald's magazin Maramures TIMIŞOARA - Intrarea în parcarea REAL PITEŞTI* - McDonald's Gară - 7.30/09.00 SATU MARE - Parcarea Catedrala Catolica Calea Aradului - 15.00 RM. VÂLCEA* - Benzinăria Dacos - 8.30/10.00 DROBETA - ROMPETROL- ieşire spre Craiova ARAD - Gara Centrală - 16.00 12 12 - 04.30 *Pentru îmbarcările din oraşele Craiova, Slatina, Piteşti, Rm. Vâlcea, cereţi detalii în agenţie Turiştii sunt rugaţi să se prezinte la locul de îmbarcare cu cca 15- 30 min. înainte de ora comunicată. Orele sunt estimative, în funcţie de condiţiile meteorologice şi de trafic. Numerele de telefon ale ghizilor sau şoferilor se vor comunica cu 2- 3 zile înaintea plecării, urmând a ţine legătura cu aceştia pentru a va informa privind situaţia concretă din ziua plecării (ora exactă a sosirii în oraşul dumneavoastră). Te rugăm să respecţi ora îmbarcării, pentru că grupul nu va aştepta după turiştii care întârzie. Dacă turiştii se îmbarcă dintr-o altă localitate decât Bucureşti, aceştia trebuie să informeze cu minim 15 zile înainte de data plecării agenţia la care s-au înscris. Înscrierile cu mai puţin de 15 zile înainte se vor face numai în funcţie de capacitatea mijloacelor de transport utilizate. 13 13 Toate destinaţiile la o singură agentie de turism Găsește catalogul nostru de SEJURURI 2012 în agențiile de turism, şi vei profita de cele mai mari REDUCERI După cum te-am obişnuit deja, şi anul acesta îţi propunem câteva noi destinaţii. Pe lângă deja clasicele staţiuni din Grecia, Turcia, Cipru, Bulgaria, Croaţia sau Muntenegru, te aşteptăm alături de noi pe ţărmurile însoritei Mediterane, în Spania (Costa del Sol, Mallorca, Costa Brava şi Costa Dorada) sau în Italia (Sicilia şi Sorrento) şi pe plajele de la Oceanul Atlantic ale Portugaliei. Reducerile sunt o componentă importantă a politicii noastre de preţ. Astfel, anul acesta, îţi vei putea găsi vacanţa mult dorită cu un discount de până la 45%. Avem reduceri pentru înscrierile din timp (first minute, early booking) pentru grupuri, pentru tineri căsătoriţi, pentru pensionari şi oferte speciale cu locuri limitate. Pentru a-ţi livra o ofertă cât mai completă şi pentru a putea să îţi oferim cele mai mari discount-uri pentru înscrieri din timp, anul acesta am detaliat acest sistem de reduceri şi l-am particularizat în funcţie de destinaţia, hotelul şi mijlocul de transport alese, aplicate la pachet sau la cazare. Sejururile cu transport Autocar/ Individual pe care ţi le propunem: Sejururile cu transport Avion pe care ţi le propunem: • Grecia – R iviera Olimpului Halkidiki Insula Thassos Insula Corfu Insula Zakynthos • Turcia – Kusadasi • Muntenegru – Budva Ulcinj • Bulgaria • Croatia – transport individual • Grecia – Insula Corfu Insula Zakynthos Insula Creta Insula Creta Chania Insula Rhodos Insula Kos Insula Santorini • Turcia – Antalya Kusadasi Bodrum Marmaris 14 • Spania – Insula Mallorca Costa del Sol Costa Brava Costa Dorada • Italia – Sicilia • Cipru • Portugalia Inimi mari pentru zâmbetele celor mici A sociaţia noastră, „Aripi spre viaţă”, are drept scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi condiţiilor de tratament pentru copiii şi tinerii care suferă de leucemie, cancer şi alte maladii necruţătoare. Anual în Institutul Clinic Fundeni, Secţia de pediatrie sunt internaţi peste 5 000 de copii din toate colţurile ţării. Din nefericire, o mare parte dintre aceştia sunt diagnosticaţi cu leucemie, cancer şi alte boli grave. Tratamentul pentru cele mai multe dintre aceste maladii implică şi citostaticele. După administrarea acestor tratamente, însă, copiii intră în aplazie medulară şi sunt predispuşi la infecţii grave. În prezent, aceste proceduri care le răvăşesc practic organismele micuţilor pacienţi, se efectuează fără anestezia corespunzătoare, în sala de tratament, iar citostaticele se administrează, în mare parte, în saloane comune cu 6 paturi. Proiectul nostru, „Inimi mari pentru zâmbetele celor mici”, constă în strângerea de fonduri pentru reamenajarea şi dotarea a 6 rezerve din cadrul Secţiei de pediatrie din Institutul Clinic Fundeni. Acest lucru va permite efectuarea în condiţii de maximă siguranţă pentru micii pacienţi a tratamentului cu citostatice, precum şi a unor proceduri invazive cărora ei trebuie să le facă faţă: puncţii medulare, biopsii osoase, puncţii lombare, puncţii hepatice etc. În acelaşi timp, nişte rezerve moderne ar facilita imens operaţiunile de monitorizare a copiilor aflaţi sub tratament. Astfel de saloane există în prezent în toate spitalele din ţările Uniunii Europene. Înfiinţarea lor şi în Secţia de pediatrie de la Spitalul Fundeni înseamnă de fapt o aliniere la standardele europene şi o îmbunătăţire semnificativă a calităţii vieţii copiilor afectaţi de cancer. Proiectul asociaţiei noastre este realiza bil imediat. Costurile necesare dotării şi reamenajării în mod corespunzător se ridică la 100 000 de euro. Orice donaţie, oricât de mică, este binevenită. Vă mulţumim! Iată conturile noaste: ro88 rncb 0521 1146 0782 0001 pentru donatii in lei şi ro34 rncb 0521 1146 0782 0003 pentru donatii in euro. Copiii afectaţi de leucemie, cancer şi alte boli grave au nevoie de sprijinul nostru. Împreună le putem oferi o şansă la viaţă. 15 CIRCUITE CIRCUITE turbo bonus până la 10% PREţUL INCLUDE • Bilet de avion Bucureşti– Tel Aviv–Bucureşti • 4 cazări cu mic dejun + 4 cine în hoteluri de 3*; • Transport cu autocar clasificat conform normelor locale, cu aer condiţionat, la dispoziţie pentru efectuarea programului; • Ghid local vorbitor de limba română şi preot. FO ON R de la T C PREţUL NU INCLUDE • Taxe de aeroport şi securitate + taxa de rezervare 139 €/persoană; • Tips & porter 30 €/ persoană (se achită la înscriere); • Asigurare medicală; • Taxe de intrare la obiectivele turistice şi ghizii locali 40 €/persoană (se achită la înscriere). 295~ Israel Zidul Plângerii de la Ierusalim Pelerinaj în Ţara Sfântă 6 zile TEL AVIV · Haifa · Canna Galileii · Nazareth · Capernaum · Tabgha · Muntele Fericirilor · Iordan · Ierihon · Marea Moartă · Hozeva · Ierusalim · Ein Karrem · Bethleem · Jaffa Ziua 1. Tel Aviv–Haifa–Cana Galileii–Nazareth Întâlnire cu reprezentantul Agenţiei de turism organizatoare la aeroportul "Henri Coanda”– Otopeni la ora 04:00. După aterizare, deplasare spre Nazareth. În drum se vizitează Haifa– Biserica Stella Maris (peştera Sfântul Prooroc Ilie) şi Grădinile Suspendate Bahai. Se continuă traseul spre Cana Galileii, unde se vizitează Biserica Minunii construită pe ruinele unei bazilici din sec. VI. Încheiem ziua în Nazareth, vizitând atât Biserica Ortodoxă „Sfântul Gavril”, unde admirăm şi Fântâna 16 Fecioarei Maria, cât şi Biserica catolică „Buna Vestire”, care adăposteşte în subsol o parte a casei lui Iosif (Peştera Familiei Sfinte). Seara cină şi cazare în Nazareth / Tiberias. Ziua 2. Capernaum–Tabgha– Muntele Fericirilor–Iordan– Betlehem Mic dejun. Deplasare spre Capernaum, oraşul unde a locuit Iisus după ce a plecat din Nazareth. Aici se vizitează ruinele sinagogii din calcar alb, locul în care Iisus a predicat, ruinele casei soacrei Sfântului Petru şi Biserica Ortodoxă greacă „Sfântul Gheorghe”. Continuăm cu Tabgha, unde admirăm o biserică construită în stil bizantin, apoi facem o oprire pe Muntele Fericirilor. Pe platoul muntelui, având o înălţime de 560 metri, se află capela de formă octogonală a Bisericii Fericirilor. Urmează Râul Iordan / Yardenit, locul unde Iordanul părăseşte Marea Galileii şi este amenajat pentru a da posibilitatea pelerinilor să intre în apele sfinte. Ne îndreptăm spre Bethlehem pentru cazare şi cină. Ziua 3. Ierihon–Qumran– Marea Moartă–Hozeva– Betlehem Mic dejun. Plecare spre Ierihon, oraşul cu cea mai veche istorie din lume, unde vizităm Aşezământul Românesc şi Dudul lui Zacheu. Sosim în Qumran (oprire la magazinul de cosmetice)– Marea Moartă, situată la aproape 400 de metri sub nivelul oceanului planetar. Vizită la Mănăstirea Sfântul Gherasim, apoi dacă condiţiile permit–vizită la Hozeva, locul unde a trăit în ultima parte a vieţii sale, Sfântul Ioan Iacob Românul. Seara, sosire pentru cazare şi cină în Bethleem. Ziua 4. Ierusalim: Muntele Măslinilor–Via Dolorosa– Muntele Sion Mic dejun. Explorarea Ierusalimului începe cu PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Grădinile suspendate din Haifa; • Fântâna Fecioarei Maria în Nazaret; • Peisajul lipsit de orice formă de viaţă de la Marea Moartă; • Moaştele Sfântul Ioan Iacob Românul de la Mănăstirea Hozeva; • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim; • Biserica Naşterii Domnului din Betleem; • Zidul Plângerii din Ierusalim. Muntele Măslinilor, Mănăstirea Tatăl Nostru, construită pe locul unde Iisus i–a învăţat pe ucenici rugăciunea Tatăl Nostru, Biserica Dominus Flevit şi Grădina Ghetsimani, locul unde obişnuia Iisus să se retragă şi să se roage. Urmează apoi Biserica Tuturor Naţiunilor construită prin contribuţia a 12 state şi Biserica Mormântului Maicii Domnului unde găsim Capela Sfântul Ioachim şi Ana. Traversând pârâul Chedron intrăm în cetatea Ierusalimului prin Poarta Sfântul Ştefan şi parcurgem pe jos Via Dolorosa spre Golgota şi Sfântul Mormânt. Încheiem vizita cu: Zidul Mănăstirea Hozeva, Israel Plângerii, Muntele Sion, vizită la Foişorul "Cina cea de Taină”, Biserica Adormirii Maicii Domnului şi Mormântul lui David. Cină şi cazare Bethleem. Ziua 5. Ein Karem– Bethleem–Tel Aviv Deplasare la Ein Karem, loc al întâlnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta. Aici se vizitează Biserica "Sfântul Ioan Botezatorul” ridicată pe locul naşterii "celui mai mare om născut din femeie”. După–amiază deplasare la Bethleem pentru vizitarea Bisericii Naşterii Domnului care este construită peste peştera folosită ca staul. Biserica originală a fost construită în timpul Împăratului Constantin, prin grija mamei sale, Împărăteasa Elena, în anul 333 d.Hr. Seara tur de oraş cu autocarul în Tel Aviv şi vizită în oraşul vechi Jaffa, unde admirăm biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Gheorghe din Lod. Transfer la aeroport pentru zborul spre ţară. Ziua 6. Bucureşti Avionul aterizează pe aeroportul Henri Coandă la ora 03:30. Date de plecare Cameră stnd. (loc în dublă) Supl. single Copil 6–12 ani 20.04, 04.05, 11.05, 25.05 08.06, 15.06 07.09, 14.09 12.10, 19.10 299 € 295 € 305 € 299 € 115 € 115 € 115 € 115 € Reducere 30 € Reducere 30 € Reducere 30 € Reducere 30 € * Pentru datele de plecare 12.10 şi 19.10, returul se va face în ziua a 5–a la orele 23.45 NOTE Programul poate suferi modificări în funcţie de evenimentele religioase şi cele socio–politice existente pe teritoriul Israelului. Pe perioada excursiei hotelurile şi localitatea în care sunt se pot modifica păstrându–se aceeaşi categorie de confort. Ghidul israelian este răspunzător de buna desfăşurare a programului pe toată perioada excursiei. Orice abatere de la program se face pe propria răspundere. Copiii beneficiază de reducere doar pentru cazare în cameră cu 2 adulţi. Nu se acordă reduceri pentru cel de–al 3–lea adult în cameră. Compania aeriană poate modifica orarul de zbor şi taxele de aeroport, cu respectarea termenelor de notificare. Paşaport valabil minim 6 luni de la data intrării în Israel Grup minim 35 persoane În funcţie de situaţiile speciale ce nu depind de agenţie, se poate modifica ordinea vizitării unor obiective sau înlocui parţial, în funcţie de măsurile de securitate care se aplică în Israel. Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Israel. Autorităţile israeliene îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere. Agenţia organizatoare nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a–i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statul Israel. ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni (Tarom) decolare Tel Aviv (Tarom) ora 06:00 ora 00:45 aterizare Tel Aviv aterizare Otopeni 08:35 03:30 17 CIRCUITE CIRCUITE turbo bonus până la7% ON F OR de la T C PREţUL INCLUDE • Bilet de avion Bucureşti–Tel Aviv–Bucureşti • 6 cazări cu mic dejun + 6 cine în hoteluri de 3*; • Transport cu autocar clasificat conform normelor locale, cu aer condiţionat, la dispoziţie pentru efectuarea programului; • Ghid local vorbitor de limba română şi preot. 395~ Petra, anticul oraş al Iordaniei Sfântul mormânt din Ierusalim Pelerinaj în Israel şi Iordania 8 zile Tel Aviv · Haifa · Canna Galileii · Nazareth · Capernaum · Tabgha · Muntele Fericirilor · Iordan · Amman · Madaba · Muntele Nebo · Petra · Aquaba · Eilat · Marea Moartă · Qumran · Ierihon · Ierusalim · Ein Karrem · Bethleem · Jaffa Ziua 1. Tel Aviv–Haifa–Cana Galilei–Nazareth Întâlnire cu reprezentantul Agenţiei de turism organizatoare la aeroportul "Henri Coanda”–Otopeni la ora 04.00. După aterizare, deplasare spre Nazareth. În drum se vizitează Haifa–Biserica Stella Maris (peştera Sfântul Prooroc Ilie) şi Grădinile Suspendate Bahai. Se continuă traseul spre Cana Galileii, unde se vizitează Biserica Minunii construită pe ruinele unei bazilici din sec. VI. Încheiem ziua în Nazareth, vizitând atât Biserica Ortodoxă „Sfântul Gavril”, unde admirăm şi Fântâna Fecioarei Maria, cât şi Biserica catolică „Buna Vestire”, care adăposteşte în subsol 18 o parte a casei lui Iosif (Peştera Familiei Sfinte). Seara cină şi cazare în Nazareth / Tiberias. Ziua 2. Capernaum–Tabgha– Muntele Fericirilor–Iordan– Amman Mic dejun. Deplasare spre Capernaum, oraşul unde a locuit Iisus după ce a plecat din Nazareth. Aici se vizitează ruinele sinagogii, locul în care Iisus a predicat, ruinele casei soacrei Sfântului Petru şi Biserica Ortodoxă „Sfântul Gheorghe”. Continuăm cu Tabgha, unde admirăm o biserică construită în stil bizantin, apoi facem o oprire pe Muntele Fericirilor. Pe platoul muntelui, având o înălţime de 560 metri se află capela de formă octogonală a Bisericii Fericirilor. Urmează Râul Iordan / Yardenit, locul unde Iordanul părăseşte Marea Galileii şi este amenajat pentru a da posibilitatea pelerinilor să intre în apele sfinte. Trecem frontiera în Iordania şi ne îndreptăm spre Amman pentru cazare şi cină. Ziua 3. Madaba–Muntele Nebo–Petra–Amman Mic dejun. După micul dejun, tur de oraş în Amman, incluzând Marea Moschee şi Amfiteatrul Roman. Deplasare spre Madaba, unde se vizitează Biserica Sfântului Gheorghe, renumită pentru mozaicurile din sec. VI. Urmează apoi Muntele Nebo, de unde a privit Moise Ţara promisă. Întoar- PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Biserica Stella Maris; • Fântâna Fecioarei Maria în Nazaret; • Biserica octogonală de pe Muntele Fericirilor; • Moaştele Sfântului Ioan Iacob Romanul de la Mănăstirea Hozeva; • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim; • Biserica Naşterii Domnului din Betleem; • Zidul Plângerii din Ierusalim; • Petra, faimoasa capitală a regatului Nabateenilor • Amman, capitala Iordaniei şi Muntele Nebo, locul de unde a privit Moise Ţara promisă • Baie în Marea Roşie la Aquaba. cere la Amman pentru cină şi cazare. Ziua 4. Amman–Petra– Aquaba Mic dejun. Deplasare spre Petra, faimoasa capitală a regatului Nabateenilor, a cărui populaţie a dispărut misterios. Drumul şerpuieşte printr–un canion îngust, dezvăluind incredibilul oraş antic dăltuit în stâncă. După amiază ajungem la Marea Roşie, în superba staţiune Aquaba, unde dispunem de timp liber pentru vizitarea staţiunii, shopping sau baie în mare. Cazare şi cină la Aquaba. Ziua 5. Aquaba–Marea Moartă / Qumran–Ierihon– Bethlehem Mic dejun. Părăsim Iordania Grădinile suspendate din Haifa pentru a trece frontiera în Israel spre Eilat, renumita staţiune pe malul israelian al Mării Roşii. Timp liber pentru vizita staţiunii sau shopping. La prânz, plecare spre Bethlehem. Oprire la Qumran lângă Marea Moartă, situată la aproape 400 de metri sub nivelul oceanului planetar, apoi continuăm drumul spre Ierihon, oraşul cu cea mai veche istorie din lume, unde vizităm Aşezământul Românesc şi Dudul lui Zacheu. Seara, cazare şi cină la Bethlehem. Ziua 6. Ierusalim: Muntele Măslinilor–Via Dolorosa– Muntele Sion Mic dejun. Explorarea Ierusalimului începe cu Muntele Măslinilor, Mănăstirea Tatăl Nostru, construită pe locul unde Iisus i-a învăţat pe ucenici rugăciunea Tatăl Nostru, Biserica Dominus Flevit şi Grădina Ghetsimani, locul unde obişnuia Iisus să se retragă şi să se roage. Urmează apoi Biserica Tuturor Naţiunilor construită prin contribuţia a 12 state şi Biserica Mormântului Maicii Domnului unde găsim Capela Sfântului Ioachim şi Ana. Traversând pârâul Chedron intrăm în cetatea Ierusalimului prin Poarta Sfântului Ştefan şi parcurgem pe jos Via Dolorosa spre Golgota şi Sfântul Mormânt. Încheiem vizita cu: Zidul Plângerii, Muntele Sion, vizită la Foişorul "Cina cea de Taină”, Biserica Adormirii Maicii Domnului şi Mormântul lui David. Cină şi cazare în Bethleem. Ziua 7. Ein Karem–Bethleem– Tel Aviv–Bucureşti Mic dejun. Deplasare la Ein Karem, loc al întâlnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta. Aici se vizitează Biserica "Sfântul Ioan Botezatorul” ridicată pe locul naşterii "celui mai mare om născut din femeie”. După– amiază deplasare la Bethleem pentru vizitarea Bisericii Naşterii Domnului care este construită peste peştera folosită ca staul. Biserica originală a fost construită în timpul Împăratului Constantin, prin grija mamei sale, Împărăteasa Elena, în anul 333 d.Hr.Seara tur de oraş cu autocarul în Tel Aviv şi vizită în oraşul vechi Jaffa, unde admirăm biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Gheorghe din Lod. Transfer la aeroport PREţUL NU INCLUDE • Taxe de aeroport şi securitate + taxa de rezervare 139 €/persoană; • Tips & porter 45 €/ persoană (se achită la înscriere); • Asigurare medicală; • Taxe de intrare la obiectivele turistice şi ghizii locali 55 €/ persoană (se achită la înscriere) • Taxa de intrare la Petra aproximativ 50€ / persoană • Taxe de rezervare şi de viză pentru Iordania – 40 €/persoană (se achită la înscriere). pentru zborul spre ţară. Ziua 8. Bucureşti Avionul aterizează pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti la ora 03:30. LOC ÎN CAMERĂ DUBLĂ Date de plecare 23.04* 14.05, 08.06 17.08 03.09*, 01.10**, 05.11* Cameră stnd. (loc în dublă) 395 € 399 € 395 € 405 € Supl. single Copil 6–12 ani 195 € 195 € 195 € 195 € Reducere 30 € Reducere 30 € Reducere 30 € Reducere 30 € *Pentru plecările din 23.04, 03.09 şi 05.11, zborul de retur va fi în ziua a 7–a la orele 20.55 **Pentru plecarea din data de 01.10 zborul de retur va fi în ziua a 7–a la orele 23.45 NOTE Programul poate suferi modificări în funcţie de evenimentele religioase şi cele socio–politice existente pe teritoriul Israelului. Pe perioada excursiei hotelurile şi localitatea în care sunt se pot modifica păstrându–se aceeaşi categorie de confort. Ghidul israelian este răspunzător de buna desfăşurare a programului pe toată perioada excursiei. Orice abatere de la program se face pe propria răspundere. Copiii beneficiază de reducere doar pentru cazare în cameră cu 2 adulţi. Nu se acordă reduceri pentru cel de–al 3–lea adult în cameră. Compania aeriană poate modifica orarul de zbor şi taxele de aeroport, cu respectarea termenelor de notificare. Paşaport valabil minim 6 luni de la data intrării în Israel. Grup minim 35 persoane. În funcţie de situaţiile speciale ce nu depind de agenţie, se poate modifica ordinea vizitării unor obiective sau înlocui parţial, în funcţie de măsurile de securitate care se aplică în Israel. Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Israel. Autorităţile israeliene îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere. Agenţia organizatoare nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a–i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statul Israel. ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni (Tarom) decolare Tel Aviv (Tarom) ora 06:00 ora 00:45 aterizare Tel Aviv aterizare Otopeni 08:35 03:30 19 CIRCUITE CIRCUITE Sejururile exotice pe care ţi le propunem: Circuitele exotice pe care ţi le propunem: Canada de vest şi Alaska SUA şi Canada de Est ►► SUA (Coasta de Vest) şi Hawaii ►► Mexic şi Cuba ►► America Centrală: Panama, Costa Rica, Honduras şi Guatemala ►► Venezuela, Columbia, Ecuador şi Insulele Galapagos ►► Peru şi Bolivia ►► Peru, Chile şi Argentina ►► Chile, Insula Paştelui şi Argentina ►► Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay ►► Australia şi Noua Zeelandă ►► Singapore, Malaezia şi Indonezia ►► Myanmar şi nordul Tailandei ►► Vietnam, Laos şi Cambodgia ►► China: marele circuit ►► China şi Tibet ►► China şi Taiwan ►► Japonia ►► Coreea de Sud şi Mongolia ►► Nepal, Buthan şi Tibet ►► India de Nord şi Nepal ►► Asia Centrală: Uzbekistan şi Turkmenistan ►► Iran ►► Africa de Sud ►► Corsica, Sardinia şi Sicilia ►► Croazieră rusă ►► Nopţi albe în Golful Finic ►► Groenlanda şi Islanda ►► Irlanda ►► ►► Circuite şi sejururi exotice divizia noastră de programe exotice este mai bine pregătită ca oricând. alege excursia care ţi se potriveşte cel mai bine şi pregăteşte-te pentru cea mai specială dintre vacanţe. Programele exotice au clauze diferite în ce priveşte partajele, politica de reduceri, gratuităţi, comision, scadenţa plăţii sau transferuri 20 Circuitele exotice prezentate în acest catalog sunt realizate în colaborare cu agenţia de turism DAL TRAVEL, a cărei experienţă în domeniu a cântărit foarte mult în perfectarea acestei asocieri. Un număr mare de turişti curioşi, cu spiritul aventurii dezvoltat sau pur şi simplu avizi de călătorie, ne provoacă an de an să găsim în mod extraordinar modalităţi prin care să-i ducem în locul visat, să-i conectăm cu natura, cu băştinaşii, cu istoria. Am completat constant experienţa dobândită cu cercetări permanente, cu parteneri care au o experienţă îndelungată în zonele de destinaţie, încheind parteneriate puternice cu unii dintre cei mai importanţi şi renumiţi tour operatori din întreaga lume. Combinaţia experienţei bogate a partenerilor pe plan local, a experienţei personale cu creativitatea şi cu serviciile un produs noastre de calitate, s-a dovedit a fi formula noastră de succes. Turiştii noştri au fost adevărata provocare pentru noi, deoarece încă de la începuturi am înţeles că aşteaptă mult mai mult decât simple tururi panoramice sau circuite „în fugă”. Doritori de noi experienţe, de mai multe cunoştinţe, de mai multe informaţii, de a afla ceea ce nu e scris nici în cărţile de istorie, nici în National Geografic, nici pe internet, turiştii noştri ne-au „obligat” să introducem o varietate de stiluri de călătorie, de la turismul de lux, la turismul cultural, de la turismul tematic la cel de aventură punându-ne la încercare neîncetat creativitatea. *Informaţiile şi documentele necesare pentru viză se obţin din agenţie sau din programele detaliate. Maldive ►► Mauritius ►► Seychelles ►► Barbados ►► Bahamas ►► Republica Dominicană ►► Antigua ►► Martinica ►► Cuba ►► Brazilia ►► Cancun ►► Tailanda ►► Dubai ►► Bali ►► Malaezia ►► Madagascar ►► 21 CIRCUITE CIRCUITE PREţUL INCLUDE • transport intercontinental cu avionul: Bucureşti – Vancouver, Anchorage – Bucureşti • 8 nopţi cazare cu mic dejun, în hoteluri de 3/4* stele în Canada de Vest • 7 nopţi cazare cu pensiune completă pe vasul de croazieră • 1 noapte cazare cu mic dejun în hoteluri de 4* în Alaska • transferurile, tururile şi excursiile mentionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali • conducător de grup român • asigurare în caz de insolvabilitate /faliment al agenţiei de turism. N F OR Ode la C T 1480~ 3450$ + tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pentru mai puţini turişti, tariful se recalculează Canada De Vest şi Croazieră în Alaska Icefield Canada 18 zile ZIUA 1 / 09.08.2012: Bucureşti – Vancouver Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 04:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu zborul companiei Lufthansa, LH 423 (06:10 / 07:45) şi mai departe spre Vancouver cu zborul LH 492 (13:10 / 14:20). După sosire, întâlnire cu reprezentantul local al agenţiei partenere şi transfer la hotelul Metropolitan 4* (sau similar). Cazare. ZIUA 2 / 10.08.2012: Vancouver Mic dejun. Program liber în Vancuver sau o excursie opţională la Victoria. Plecare dimineaţa cu ferry din terminalul Tsawwassen. Timp de o oră şi jumătate se străbate strâmtoarea Georgia prin insulele Gulf şi puteţi admira animale sălbatice, printre care: vulturi pleşuvi, foci şi chiar balene orca. Se vizitează, opţional, grădinile Butchart. Tur de oraş în Victoria, parcul Beacon Hill, Piata Bastion, clădirile Parlamentului, 22 Chinatown, portul Inner,hotelul Empress. Timp liber pentru cumpărături şi explorarea portului Inner. Întoarcere în Vancouver. Cazare. ZIUA 3 / 11.08.2012: Vancouver – Sun Peaks Mic dejun. Călătoria de astăzi vă va conduce prin fertila vale Fraser, o importantă regiune agricolă şi prin regiunea Okanagan,deşertica “ţara Thompsonilor”. Peisajul ilustrează un contrast între regiunea muntoasă din Vancouver şi regiunea joasă. Călătoria continuă spre Sun Peaks, cunoscuta staţiune a sporturilor albe. Cazare la Hotel Delta Sun Peaks 4* (sau similar). ZIUA 4 / 12.08.2012: Sun Peaks – Jasper Mic dejun. Plecare spre nord, trecând prin Clearwater, cea mai mare localitate din North Thompson Valley. Principala sa atracţie este parcul Wells Grey, unde există cinci lacuri importante, două râuri mari şi numeroase cascade spectaculoase. Oprire la cascada Spahats unde puteţi ob- serva animale sălbatice (catâri,urşi negri) şi multe specii de păsări care trăiesc în parc. Călătoria continuă trecând prin defileul Yellowhead şi pe lângă muntele Robson. Cazare la Hotel Tonquin Inn 3* (sau similar).. ZIUA 5 / 13.08.2012: Jasper – Lake Louise – Banff Mic dejun. Dimineaţa devreme, călătorie de-a lungul promenadei Icefield, trecând pe lângă unii dintre cei mai înalţi munţi din Canada şi pe lângă cei mai interesanţi gheţari. Oprire la cascadele Sunwapta şi Athabasca, care ating 23 m înălţime, devenite cunoscute datorită forţei cu care apa se loveşte de pereţii defileului. Ajungeţi la gheţarul Athabasca unde, opţional, puteţi face un tur în Ice Explorer (Snocoach). Călătoria continuă spre Banff, trecând prin Lake Louise şi pe lângă lacurile Bow şi Peyto. Cazare la Brewster’s Mountain Lodge 4* (sau similar). ZIUA 6 / 14.08.2012: Parcul Naţional Banff Mic dejun. Dimineaţa tur de Banff, trecând pe lângă cascadele Bow River, Tunel Mountain şi Surprise Corner. Bucuraţi-vă de o călătorie opţională cu gondola în munţii Sulphur, de unde aveţi posibilitatea de a admira panorama. După-amiază timp liber. Cazare. ZIUA 7 / 15.08.2012: Banff – Kelowna Mic dejun. Astăzi vă îndreptaţi către parcul naţional Yoho, situat în “Canadian Rocky Mountains”, parc declarat Patrimoniu UNESCO. Trecere pe lângă podul natural din pietre situat peste râul Kicking Horse, după care veţi face o scurtă oprire pentru a admira lacul Emerald. Călătoria continuă spre valea Okanagan, trecând prin defileul Rogers şi Revelstoke. Această regiune este cea mai importantă zonă în care se produce vinul din Columbia Britanică şi este faimoasă, de asemenea, pentru producţia de fructe. Cazare în Kelowna la Hotel Coast Capri 3* (sau similar). ZIUA 8 / 16.08.2012: Kelowna – Vancouver Mic dejun. Călătorie prin PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport: aprox. 480 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxe portuare: 250 usd / persoană • excursiile opţionale: Victoria: 195 usd / pers.; Sulphur Mountain Gondola în Banff: 40 usd / persoana • alte servicii suplimentare decât cele menţionate în program, cheltuieli personale, băuturi, etc. • taxa de viză pentru Statele Unite ale Americii şi programarea pentru interviu: 151 usd / persoană • taxa de viză pentru Canada: 55 euro / persoană • bacşisuri pentru ghid şi şofer: 75 usd / persoană • asigurarea medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno) Okanagan spre Penticton, unul dintre cele mai mari oraşe din Columbia Britanică. Sosire în Vancouver, un oraş tânar, cu o istorie care nu depăşeşte 100 de ani, care însă oferă un caleidoscop de atracţii. Tur al oraşului Vancouver, care cuprinde: parcul Stanley, cu oprire la cele 8 Totem Pole, minunate exemple ale artei aborigene, Chinatown, cu clădirile sale din secolul al XIX-lea, străzi pietruite şi pasaje ascunse. Turul oraşului se încheie cu vizitarea insulei Granville, cu faimoasa sa piaţă publică, magazine şi multe cafenele şi restaurante. Cazare la Hotel Metropolitan 4* (sau similar). ZIUA 9 / 17.08.2012: Vancouver Mic dejun. Transfer în port pentru îmbarcare pe vasul de croazieră Radiance of the Seas al companiei Royal Caribbean. Vasul părăseşte Vancouverul la ora 16:30. Cazare la bord şi pensiune completă. ZIUA 10 / 18.08.2012: Spre Alaska Mic dejun. Prima zi o veţi petrece pe ocean, navigând spre Alaska, cel mai mare stat al Statelor Unite din punct de vedere al suprafeţei geografice. A fost cumpărată de la Imperiul Rus în anul 1867, pe o sumă derizorie care astăzi este echivalentă cu aprox. 70 cenţi pe hectar. Teritoriul a suferit transformări administrative fundamentale de-a lungul timpului, devenind, datorită frumuseţii inegalabile a peisajelor naturale, una dintre cele mai exotice atracţii turistice din lume. Veţi traversa Inside Passage, culoar de-a lungul coastei sudice a Alaskăi, printre mii de insule şi insuliţe care formează arhipeleagul, oferind privelişti fascinante. Timp liber pentru relaxare la bordul vaporului de lux, prilej de a ne familiariza cu facilităţile acestuia: piscine, solarium, centru spa cu saloane de masaj, jacuzzi, saună şi tratamente, cinema, cazino, restaurante cu bufet deschis 24 de ore, artere comerciale şi numeroase baruri. Seara vă aşteaptă diverse spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi, bineinţeles, discotecă. Pensiune completă. Cazare la bordul vasului. ZIUA 11 / 19.08.2012: Ketchikan Mic dejun. Sosire în cursul dimineţii în pitorescul Ketchikan, un orăşel rustic din sudul Alaskăi, înconjurat de munţi cu piscuri înzăpezite. De aici începe voiajul dumneavoastră în regiunile arctice, printre gheţari maiestoşi, fiorduri înguste şi peisaje cuceritoare. Creek Street, principala stradă din centrul oraşului şi cea mai populară zonă turistică, se află la câteva minute de mers pe jos de locul unde este ancorat vasul. Timp liber pentru explorarea oraşului. Nu trebuie ratat Totem Heritage Center, muzeu în care este expusă cea mai mare colecţie de totemuri autentice din lume, precum şi un tezaur cu artefacte ale diferitelor culturi native din Alaska. Plecare la ora 16:00. Pensiune completă. Cazare la bordul vasului. ZIUA 12 / 20.08.2012: Icy Strait Point Mic dejun. Vasul acostează în Icy Strait Point, aşezare populată de cea mai mare comunitate de amerindieni Tilgit din Alaska. Veţi petrece o zi întreagă în acest colt mirific, având prilejul să observaţi, într-o plimbare pe ţărm de-a lungul oceanului, faimoasele balene cu cocoaşă, orci, lei de mare, etc. Excursiile opţionale oferă posibilităţi multiple de a vă apropia de natura virgină, putând alege o aventură pe apă, pe uscat sau în aer, survolând cu avioneta Parcul Naţional Glacier Bay. Parcul cuprinde 10 mii de km pătraţi de sălbaticie arctică, cu fiorduri înguste mărginite de munţi abrupţi şi gheţari ameninţători, fiind parte din patrimoniul mondial UNESCO. Părăsim Icy Strait Point la ora 18:00. Pensiune completă. Cazare la bordul vasului. ZIUA 13 / 21.08.2012: Juneau Mic dejun. Sosire în capitala Alaskăi, Juneau. Vom avea o zi întreagă la dispoziţie să explorăm acest oraş minunat, care, paradoxal, nu este legat prin drumuri de restul ţării, accesul făcându-se doar pe calea aerului şi pe apă. Oraş cu o climă oceanică subarctică, mărginit de lanţuri muntoase înalte şi de Pacific, Juneau se remarcă printr-un farmec specific, cu străzi neaglomerate, pieţe largi, aerisite, fiind un punct de oprire obligatoriu pentru turiştii care ajung în Alaska. Centrul oraşului este compact şi accesibil pietonal, aici găsindu-se diverse magazine cu suveniruri locale, însă marea atracţie o constituie Gheţarul Mendenhall, falnic şi grandios, la care se poate ajunge într-o excursie opţională cu autocarul sau cu elicopterul. O altă excursie opţională fascinantă este o plimbare cu vaporaşul prin strâmtoarea Pădurii Tongass, până la minele originare de aur de altădată, locuri istorice care au determinat în trecut o frenezie teribilă în goana continuă după metalul galben. Vasul ridică ancora la ora 20:30. Pensiune completă. Cazare la bordul vasului. ZIUA 14 / 22.08.2012: Skagway Mic dejun. Sosire în Skagway, oraş situat într-o regiune montană fermecătoare, cu piscuri înalte, căderi de apă care străpung crevaşele gheţarilor şi relicve din vremea căutătorilor de aur (cheechako). Trenul restaurat, cu cel mai îngust ecartament din lume, altădată servind industria minelor de aur din regiunea Yukon, te poartă, opţional, într-un traseu de o frumuseţe copleşitoare, străbătând peisajele magnifice din White Pass, dincolo de frontiera cu Canada. Turiştii pot opta, de asemenea, pentru plimbări cu barca sau cu caiacul în Gracier Bay sau să viziteze Rezervaţia de vulturi golaşi. Plecare din port la ora 16:00. Pensiune completă. Cazare la bordul vasului. ZIUA 15 / 23.08.2012: Hubbard Glacier Mic dejun. Vasul ancorează dimineata la Hubbard Glacier, unul dintre puţinii gheţari din lume care nu se mişcă în pasul obişnuit glaciar. De oriunde de pe puntea vasului se poate admira frumuseţea magnifică a acestei minuni naturale, formată din 2000 km pătraţi de gheaţă albastră, translucidă. Turiştii pot experimenta un strigăt la unison, al cărui zgomot reverberează aerul putând să determine desprinderea de bucaţi mari de gheaţă din formaţiunile glaciare, care se prăbuşesc în ocean. La ora 11:00 se ridica ancora, vasul îndreptându-se spre Anchorage. Pensiune completă. Cazare la bordul vasului. ZIUA 16 / 24.08.2012: Seward – Anchorage Mic dejun. În ultima zi din acest voiaj minunat veţi ajunge la Anchorage, cel mai populat oraş din Alaska. Veţi părăsi vasul şi veţi participa la un tur de oraş pentru a descoperi farmecul aparte al acestui oraş nordic, care include Parcul Earthquake, situat într-o pădure în care un întreg cartier s-a cufundat în ocean în timpul celui mai puternic cutremur al ultimului secol. Cazare la Hotel Sheraton 4* (sau similar). ZIUA 17 / 25.08.2012: Anchorage – Seattle – Bucureşti Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Alaska Airlines, AS 730 (06:00 / 10:24) spre Seattle şi mai departe spre Frankfurt cu zborul companiei Lufthansa, LH 491 (13:15 / 08:25). ZIUA 18 / 26.08.2012: Bucureşti Sosire la Frankfurt la ora 08:25 şi plecare spre Bucureşti cu zborul LH 418 (10:10 / 13:25). 23 CIRCUITE CIRCUITE 16 zile ZIUA 1 / 25.05.2012: Bucureşti – Toronto Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu zborul LH 1423 (06:05 / 07:35) şi mai departe spre Toronto cu LH 470 (14:15 /16:50). Sosire la Toronto şi transfer la hotel Westin Harbor Castle 4* (sau similar). Cazare. ZIUA 2 / 26.05.2012: Toronto – Niagara – Toronto Mic dejun. Excursie de o zi la Cascada Niagara, o spectaculoasă minune naturală, datorită căderii de apă de la 53 m înălţime. Excursia include o plimbare pe sub cascadă cu vaporaşul Maid of the Mist. Puteti face apoi o vizita in Skylon Tower pentru o vedere panoramica asupra cascadei. Timp liber pentru cumpărături. Întoarcere la Toronto pentru cazare. ZIUA 3 / 27.05.2012: Toronto Mic dejun. Tur panoramic de oraş în Toronto, metropolă cosmopolită, cu cea mai densă populaţie din Canada, incluzând Cartierul Financiar, strada Yonge, Forest Hill, Chinatown, Piaţa St. Lawrence, Primăria Veche şi Nouă, Clădirea Parlamentului, Universitatea. Dupăamiaza puteţi urca (opţional) în turnul televiziunii CN Tower situat la 553 m înălţime, de unde veţi avea o frumoasă privelişte asupra întregii regiuni. Cazare în Toronto. ZIUA 4 / 28.05.2012: Toronto – Ottawa Mic dejun. Plecare cu autocarul spre Ottawa, capitala Cana24 Cascada Niagara, N F OR Ode la C 870~ 2860$ T Sua & Canada Coasta De Est Statuia Libertăţii + Tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pentru mai puţini turişti, tariful se recalculează dei, situată pe malul Canalului Rideau. Tur panoramic de oraş care include Dealul Parlamentului, strada Sparks, Rideau Hall, Laurier House, Monetăria Regală. Cazare în Ottawa, hotel Travel Lodge Hotel 3* (sau similar). ZIUA 5 / 29.05.2012: Ottawa – Montreal Mic dejun. Plecare cu autocarul spre Montreal, oraş sofisticat, avangardist. Tur panoramic de oraş care include Underground City cu peste 32 km de tuneluri ce găzduiesc centre comerciale, hoteluri, bănci şi muzee, dar şi staţii de metrou şi autobuze. Continuăm cu Piaţa Jacques Cartier, Biserica Notre Dame, Mount Royal, zona rezidenţială, Universitatea McGill, Stadionul Olimpic şi vechiul port. Cazare în Montreal la hotel Lord Berri 3* (sau similar). ZIUA 6 / 30.05.2012: Montreal – Quebec Mic dejun. Opţional, în cursul dimineţii, vizită la unul dintre numeroasele muzee ale oraşului: Muzeul de Artă (care gazduieşte lucrări de Rembrand, Goya, Cezanne) sau Muzeul de Istorie, o plimbare prin Grădina Botanică sau prin Centrul Vechi al oraşului. Dupăamiază, plecare spre Quebec City, aşezat pe un promontoriu pe malul râului Saint Lawrence, oraş romantic care a conservat cultura francofonă şi spiritul european. Cazare la hotel Pur 4* (sau similar). ZIUA 7 / 31.05.2012: Quebec Mic dejun. Turul oraşului Quebec, considerat a fi inima Canadei franceze, în timpul căruia vom vedea oraşul vechi cu zidurile fortificate, singurele din America de Nord, Cartierul Latin, Catedrala Notre - Dame de Quebec, Primăria, Chateau Frontenac, Place d’Armes, Cap Diamant, Place Royale, străduţele înguste pitoreşti cu case de piatră de pe malul Râului St. Laurence. Ziua continuă cu o excursie la fascinanta cascadă Montmorency cu o înălţime de 84 m, al cărei nume aminteşte de ducele de Montmorency, vicerege al Noii Franţe, şi cu vizitarea altarului Sf Anne de Beaupre, cu splendidele mozaicuri care îl decorează. Seara, întoarcere în Quebec pentru cazare. ZIUA 8 / 01.06.2012: Quebec – Boston Mic dejun. Continuăm traseul spre sud, trecem frontiera înapoi în S.U.A, tranzitând cele două state nordice Vermont şi New Hampshire, pentru a ajunge la Boston, cel mai mare oraş din Massachusetts, unul dintre cele mai vechi oraşe din Statele Unite. Sosire în cursul serii şi cazare în Boston la hotel Courtyard Downtown/Tremont 3* (sau similar). ZIUA 9 / 02.06.2012: Boston Mic dejun. Tur panoramic al oraşului care include: Freedom Trail, Beacon Hill, Back Bay, Trinity Church, Old State House, Quincy Market, Cambridge Common, Fanueil Hall. Plimbare pe jos prin campusul Universităţii Harvard, cea mai veche universitate din SUA, unde au studiat opt dintre ţii Statelor Unite şi numeroşi laureaţi ai Premiului Nobel. Cazare în Boston. ZIUA 10 / 03.06.2012: Boston – New York Mic dejun. Dimineaţa, timp liber pentru cumpărături în Quincy Market. Plecare cu autocarul spre New York, oraşul contrastelor şi al simbiozei culturilor mondiale, cel mai populat oraş din Statele Unite, zona sa metropolitană fiind una dintre cele mai mari zone urbane din lume. New Yorkul este de asemenea considerat unul dintre cele mai importante oraşe din lume datorită influenţei sale globale din massmedia, educaţie, divertisment, arta şi moda, fiind de mai bine de un secol unul dintre centrele mondiale importante de comerţ şi finanţe. Sosire în cursul după-amiezii. Cazare în New York la hotel Milford Plaza 3* (sau similar). ZIUA 11 / 04.06.2012: New York Mic dejun. Zi dedicată New Yorkului, cunoscut şi sub denumirea de “The Big Apple”. Tur panoramic de oraş care include: World Trade Center, locul unde au fost Turnurile Gemene, considerat a fi “punctul Zero”, Broadway, Carnegie Hall, Sediul ONU (exterior), Chinatown, Little Italy, Wall Street, Statuia Libertăţii – vedere de pe vaporaş, Central Park, Centrul Rockefeller şi Empire State Building (opţional se poate urca la observator la etajul 102). Cazare în New York. ZIUA 12 / 05.06.2012: New York Mic dejun. Zi liberă în New York. Vă recomdăm o vizită la unul dintre faimoasele muzee ale oraşului: Muzeul Metropolitan (unul dintre cele mai importante muzee de artă din lume, având în colecţiile sale peste două milioane de piese, împărţite în nu mai puţin de 19 secţiuni departamentale), Muzeul de Artă Modernă, Muzeul Guggenheim (dedicat exclusiv artei contemporane, găzduit în eleganţa şi controversata construcţie proiectată de Frank Lloyd Wright, ea însăşi o operă de artă), etc. Cazare în New York. ZIUA 13 / 06.06.2012: New York – Philadelphia – Washington Mic dejun. Plecare cu autocarul spre Philadelphia, unde vom face un tur al oraşului care a dat Americii, Declaraţia de Independenţă, fiind capitala ţării timp de zece ani, la sfarşitul sec. al XVIII- lea. Vi- zitarea sălii în care s-a semnat Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite precum şi vizitarea Pavilionului care găzduieşte “Liberty Bell”. Deplasare spre Washington unde vom ajunge în cursul serii, pentru cazare la hotel Marriott Wardman Park 3* (sau similar). ZIUA 14 / 07.06.2012: Washington Mic dejun. Zi dedicată Washingtonului D.C., Capitala Americii, unde vom vizita cele mai importante obiective turistice, culturale şi politice: Clădirea Capitoliului - exterior, Clădirea FBI, Triunghiul Federal, Elipsa, Clădirea Arhivelor Naţionale, Muzeul Smithsonian - exterior, Casa Albă - exterior, Memorialul Jefferson, Monumentul George Washington, Embassy Row şi Cimitirul Arlington. Cazare în Washington. ZIUA 15 / 08.06.2012: Washington – Munchen Mic dejun. Timp liber pentru cumpărături sau vizitarea unuia dintre faimoasele muzee ale capitalei americane. Transfer la aeroport pentru plecare spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 415 (22:05 / 12:30). ZIUA 16 / 09.06.2012: Munchen – Bucureşti Sosire la Munchen ora 12:30 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu LH 1645 (15:40 / 18:35). PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Paris – Toronto, Washington – Paris – Bucureşti • transport cu autocarul pe teritoriul SUA şi Canadei • 14 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 3* şi 4* • transferurile, tururile şi excursiile mentionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • tururi de oraş cu ghizi locali în Boston, Quebec, Montreal, Ottawa, Toronto, Washington, Philadelphia şi New York • conducător român de grup • asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • - taxele de aeroport pentru zborurile internaţionale: 430 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • taxa de viză SUA şi Canada (151 usd/pers si 55 euro/pers - tarifele pot fi modificate de catre Consulate) • excursiile opţionale • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri: 5 usd / zi pentru ghizi şi şoferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • asigurarea medicala • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). 25 CIRCUITE CIRCUITE N F OR Ode la C T 1595~ 1980$ + Tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turişti, pt. 15-19 turişti, tariful se majorează cu 195 usd (echivalent 165 €). Sua – Coasta De Vest & Hawaii Marele Canion 15 zile ZIUA 1 / 18.08.2012: Bucureşti – San Francisco Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1432 (06:15 / 07:45) şi mai departe spre San Francisco cu zborul LH 454 (09:50 / 12:00). Sosire în San Francisco, oraşul cu faimoasele tramvaie care circulă pe colinele celebre, parcuri şi celebrul Golden Gate Bridge care străjuieşte intrarea în golf. Cazare în San Francisco, hotel Marriott Marquis 4* ( sau similar). ZIUA 2 / 19.08.2012: San Francisco Mic dejun. În cursul dimineţii, veţi vizita unul dintre cele mai frumoase oraşe din America: San Francisco! Turul include: Union Square, care marchează centrul oraşului, Catedrala St Mary’s, Japantown, Centrul Civic, Alamo Square, Chinatown, unul dintre cele mai mari 26 din lume, Golden Gate Park şi Fisherman's Wharf cu o vedere panoramică a celebrei închisori Alcatraz, în care unii dintre cei mai cunoscuţi infractori ai Americii au fost prizonieri şi vestitul pod, Golden Gate Bridge. După-amiază, timp liber la dispoziţie pentru cumpărături sau vizite la muzeele din oraş. Cazare în San Francisco. ZIUA 3 / 20.08.2012: San Francisco – Yosemite National Park – Visalia Mic dejun. Plecare spre Yosemite National Park, cel de-al doilea parc naţional şi cea mai populară destinaţie turistică naturală a Californiei. Veţi putea admira formaţiunile stâncoase ale parcului, incluzând Valea Yosemite, înaltele ei stânci şi căderi de apă, sute de sequoia antici, gigantici, iar dacă vremea permite se ajunge la Glacier Point cu o vedere spectaculoasă asupra lui Yosemite Valley. Drumul continuă spre Visalia unde se ajunge seara pentru cazare la hotel Marriott at the Convention 3* (sau similar). ZIUA 4 / 21.08.2012: Visalia – Calico – Las Vegas Mic dejun. Dimineaţa, devreme, se pleacă spre Calico, oraşul fantomă, situat în inima Deşertului Mojave prilej de a descoperi atmosfera vestului sălbatic. Veţi vedea cum arată un oraş minier din perioada febrei aurului şi argintului din El Dorado, trăind pentru câteva ore în atmosfera plină de aventură a cuceririi vestului. Seara se ajunge în Las Vegas, oraşul celor mai cunoscute cazinouri din lume, care pentru turişti sunt adevărate “muzee”! Cazare în Las Vegas, hotel Harrah’s 4* (sau similar). ZIUA 5 / 22.08.2012: Las Vegas – Marele Canion – Las Vegas Mic dejun. Zi liberă pentru a explora Las Vegasul sau opţional excursie la Marele Canion, creat de fluviul Colorado prin săparea unui canal de eroziune PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Frankfurt – San Francisco, San Francisco – Frankfurt – Bucureşti • transport cu avionul pe ruta Las Vegas – Honolulu şi Honolulu – Los Angeles • transport cu autocarul pe teritoriul SUA • 13 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 3* şi 4* • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • tururi de oraş cu ghizi locali în San Francisco, Honolulu şi Los Angeles • conducător român de grup • asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport pentru zborurile internaţionale: 460 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxe de iesire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • taxa de viză SUA (151 usd/pers. tariful poate fi modificat de către Ambasadă) • excursiile opţionale • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri: 5 usd / zi pentru ghizi şi soferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • asigurarea medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). în platoul înalt cu acelaşi nume. Fluviul Colorado şi-a creat cursul prin canion de acum cel puţin 17 milioane de ani şi de atunci a continuat să erodeze şi să formeze canionul aşa cum arată el astăzi. Peisajele spectaculoase oferite de Marele Canion atrag milioane de turişti care l-au votat ca fiind una dintre minunile naturii. Cazare în Las Vegas. ZIUA 6 / 23.08.2012: Las Vegas Mic dejun. Zi liberă în Las Vegas. Puteti vizita renumitele cazinouri, hotelurile spectaculoase, fântânile de la Bellagio, vulcanul de la Mirage, “Veneţia” oferită în miniatură de hotelul cu acelaşi nume, strada Fremont, vestită pentru primele cazinouri din Las Vegas, unde seara puteţi asista la un spectacol unic de lumini şi sunet, puteţi participa la un tur de shopping ajungând chiar şi la cel mai mare magazin fără taxe – outlet din zona Las Vegasului sau pur şi simplu vă puteţi relaxa la piscină. Las Vegasul are câte ceva de oferit pentru fiecare vizitator! Aveţi întreaga zi să exploraţi acest faimos oraş al lumii. Cazare. ZIUA 7 / 24.08.2012: Las Vegas – Honolulu Mic dejun. Astăzi părăsim continentul nord american şi ne îndreptăm către Hawaii. Casa unora dintre cei mai activi vulcani din lume şi a celui mai înalt munte de pe o insulă, locul de naştere a surfingului şi hula, Hawaii este un paradis tropical în care veţi descoperi pe lângă diversitatea atracţiilor naturale, a peisajelor incredibile, ospitaliatea renumită a hawaienilor şi tradiţionalul “Aloha”. Transfer la aeroport şi zbor spre Honolulu, situat în Golful Mamala de pe Oahu, a treia insulă ca mărime din arhipelagul hawaian, cea mai diversă insulă ca atracţii din întreg arhipelagul, Oahu fiind o îmbinare între atracţiile culturale, istorice şi peisajele naturale spectaculoase. Capitala arhipe- lagului, Honolulu îşi datorează numele aşezării sale geografice avantajoase, "Honolulu" însemnând "locul protejat", care se bucură de cea mai celebră plajă din Hawaii, Waikiki. Transfer la hotel şi cazare în Honolulu la hotel Miramar 3* (sau similar). ZIUA 8 / 25.08.2012: Honolulu Mic dejun. Excursie de o zi în care veţi descoperi insula Oahu. Veţi vedea Parcul National Kapiolani, un minunat loc în care sunt protejate şi păstrate resursele naturale, istorice şi culturale ale Insulelor din Pacific. Ziua continuă cu vizitarea Palatului Iolani, singurul palat regal din SUA, în care doi monarhi ai insulelor au locuit cât au domnit şi care astăzi este trecut pe lista Monumentelor Istorice Nationale. După-amiază se vizitează grădina zoologică din Oahu. Cazare. ZIUA 9 / 26.08.2012: Honolulu Mic dejun. Timp liber pentru relaxare, plajă, shopping sau activităţi opţionale. Puteţi merge la Pearl Harbour, loc cu rezonanţă istorică, datorită bombardamentului japonez din dimineaţa zilei de 7 decembrie 1941 sau puteţi să faceţi un survol al insulei cu helicopterul. Cazare. ZIUA 10 / 27.08.2012: Honolulu – Los Angeles Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Los Angeles. Sosire în LA, „City of Angels” (Oraşul Îngerilor), cel mai mare oraş din statul California, al doilea ca mărime a populaţiei din Statele Unite, fiind întrecut doar de New York City. Aici veţi găsi unul dintre cele mai cosmopolite locuri ale lumii. Cazare în Los Angeles la hotelul Westin Bonaventure 3* (sau similar). ZIUA 11 / 28.08.2012: Los Angeles Mic dejun. Tur panoramic al oraşului în care “toate visele se pot împlini”, tur în timpul căruia veti admira Hollywood Walk of Fame, vestitul bulevard cu cele 2.400 de stele amintind de mari actori, muzicieni, regizori, producători şi personaje de ficţiune din filme, Kodak Theater, lăcaşul decernării premiilor Oscar, Sunset Strip, bulevard renumit în West Hollywood datorită uriaşelor reclame colorate, loc în care se regăsesc cluburile exclusiviste frecventate de staruri, Melrose Avenue şi Rodeo Drive unde orice brand de renume în domeniul articolelor de lux dacă se respectă are o reprezentanţă pe această arteră care taie în două celebrul Beverly Hills, Downtownul, cu zgârie norii ameţitori, Olvera Street, cea mai veche parte din downtown, Venice Beach, cu faimoasa sa faleză, Westwood Village, cea mai cunoscută zonă comercială din LA, etc. Cazare. ZIUA 12 / 29.08.2012: Los Angeles – Santa Barbara – Santa Maria Mic dejun. Astăzi vom părăsi Los Angelesul şi ne vom îndrepta spre nord, călătorind pe ţărmul Pacificului. Trecem prin Santa Barbara, “Perla Californiei”, cunoscută ca Riviera Americană. Traseul zilei continuă spre Santa Maria, oraş renumit pentru vinurile sale. Cazare în Santa Maria, hotel Santa Maria Inn 3* (sau similar). ZIUA 13 / 30.08.2012: Santa Maria – Carmel – Monterey – San Francisco Mic dejun. Drumul de astăzi străbate una dintre cele mai frumoase regiuni de pe coasta de vest a Statelor Unite. Scurta oprire în Carmel, cunoscut prin pitoreasca arhitectură tradiţională şi apoi în Monterey, prima capitală a Californiei, cunoscută astăzi pentru varietatea de specii marine care traiesc în zonă. Continuăm pe renumitul traseu turistic “17 - Miles Drive”, cunoscută pentru reşedinţele celor mai importante personalităţi ale Americii, pentru terenurile de golf şi pentru peisajele deosebit de frumoase. Se vor putea admira Insula păsărilor şi a leilor de mare, binecunoscuta Pebble Beach şi Chiparosul Singuratic. Drumul continuă către San Francisco pentru cazare la hotel Marriott Marquis 4* (sau similar). ZIUA 14 / 31.08.2012: San Francisco – Frankfurt Mic dejun. Timp liber pentru ultimele cumpărături. Transfer la aeroport pentru plecare spre Frankfurt cu zborul companiei LH 455 (14:45 / 10:40). ZIUA 15 / 01.09.2012: Frankfurt – Bucureşti Sosire la Frankfurt la ora 10:40 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu LH 1420 (14:05 / 17:20). 27 CIRCUITE CIRCUITE PREţUL INCLUDE • Transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Mexico City, Cancun – Havana, Havana – Bucureşti • Transport intern cu autocar modern dotat cu aer condiţionat • 15 nopţi cazare în hoteluri de 4 / 5* • Mic dejun, prânz, cină sau all inclusive conform program • Transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program • Taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • Ghizi locali • Conducător român de grup. Mexic - Cuba 17 zile 28 N F OR Ode la C 950~ 1850$ T ZIUA 1 - 31.10.2012: Bucureşti – Mexico City Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 05:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 1089 (06:50 / 09:00) şi mai departe spre Mexico City cu AF 438 (13:30 / 18:10). Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer la hotel. Cazare la hotel Casa Blanca 4* (sau similar). ZIUA 2 - 01.11.2012: Mexico City Mic dejun. Dimineaţa, tur panoramic de oraş. Se vizitează centrul istoric: Zocolo – partea centrală a oraşului cu Plaza de la Constitucion, Palatul Naţional (El Granda) şi faimoasele picturi murale ale lui Diego Rivera, Catedrala Metropolitană (construită după modelul celor din Toledo şi Granada) şi vestigiile pre-hispanice ale Marelui Templu. Turul continuă de-a lungul Bulevardului Reformei (Paseo de la Reforma) şi cu Parcul Chapultepec, dominat de castelul sau fosta rezidenţă a Împăratului Maximilian de Habsburg. Scurta vizită la Muzeul Naţional de Antropologie, care adăposteşte o bogată colecţie de artefacte precolumbiene. Cei care doresc pot să mai rămână în muzeu, restul grupului se întoarce la hotel, sau pot efectua o excursie opţională la Xochimilco pentru o plimbare de seară pe canale cu bărci tradiţionale (35 $). Cina într-un restaurant tipic cu orchestră de mariachi. Cazare. ZIUA 3 - 02.11.2012: Mexico City – Guadalupe – Teotihuacan – Mexico City Mic dejun. Plecare spre Piaţa celor 3 Culturi şi Bazilica Fecioarei din Guadalupe, sfânta patroană a Mexicului şi celebru loc de pelerinaj pentru întreaga America Latină. Vizita continuă la Teotihuacan, unde se vizitează Piramida Soarelui (a treia ca mărime din lume), Piramida Lunii, Piramida Şarpelui cu Pene, Calea Morţilor (Calle de los Muertos) – iniţial cu o lungime + Tariful este valabil pentru un grup minim de 30 de turişti; pt. 25–29 turişti, tariful se majorează cu 70 usd/pers. de 4 km şi flancată de temple, palate şi pieţe, Piramida Jaguarilor, Palatul Quetzal, Tepantitla şi Templul Quetzalcoatl. Prânz într-un restaurant din zona arheologică. Întoarcere la hotel. Cazare. ZIUA 4 - 03.11.2012: Mexico City – Puebla – Veracruz Mic dejun. Plecare spre Puebla de los Angeles, oraş fondat în 1531, situat în apropierea vulcanilor Popocatepetl şi Ixtaccihuatl, unde se admiră Catedrala, amestec de stiluri renascentist şi baroc, a doua ca mărime din Mexic. Se vizitează apoi biserica barocă Santo Domingo, una dintre cele mai frumos decorate din ţară, cu catapeteasmă acoperită cu aur, cu frumoasa Ca- Piramidele Teotihuacan , Mexic pilla del Rosario şi se continuă cu Piaţa Mayor. Prânz la un res taurant tradiţional. Localitatea este renumită pentru bucătăria sa, dar şi pentru decoraţiile cu faianţă de Talavera. Plecare la Veracruz, unde se ajunge seara. Cazare hotel Diligencias 4* (sau similar). ZIUA 5 - 04.11.2012: Veracruz – Eyiplantla – Catemaco Mic dejun. Plecare spre Catemaco, localitate cu un aer de esoterie tradiţională, cunoscută ca “Tărâmul Vrăjitoarelor”. Oprire pentru a admira cadrul natural format în jurul Cascadei Eyipantla. Vizită la rezervaţia ecologică de la Nanciyaga, unde este posibil să ne întâlnim cu un şaman. Vom continua ziua cu o incursiune cu barca până la insula maimuţelor şi apoi vom face o plimbare în lagună. În drumul spre Catemaco, scurtă oprire pentru a admira un uluitor exemplar de statuie de Cap Olmec. Cină şi cazare la Catemaco, hotel La Finca 4* (sau similar). ZIUA 6 - 05.11.2012: Catemaco – Sumidero – San Cristobal de Las Casas Mic dejun. Plecare la Tuxtla Gutierrez, capitala statului Chiapas, bucurându-ne de un peisaj mirific de munte. Continuare spre Canionul Sumidero pentru o plimbare cu barca pe râul Grijalva. Se traversează impunatorul defileu, capriciu al Mamei Natură. Înalt de cca. 1.000 m, PREţUL NU INCLUDE • Taxele de aeroport pentru zborurile Bucureşti - Paris - Mexico City, Cancun – Havana şi Havana – Paris – Bucureşti: 470 euro / pers (pot suferi modificări până la data începerii excursiei şi se achită la agenţie) • Taxa de viză Cuba: 30 euro / pers., se achită la agenţie • Taxa de ieşire din Mexic: cca. 350 pesos • Taxa de ieşire din Cuba 25 euro / pers (se plăteşte la faţa locului) • Excursiile opţionale • Alte taxe de aeroport decât cele menţionate (dacă mai apar până în momentul plecării) • Alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, (în afară de hotelul din Varadero, unde regimul de masă este All Inclusive) • Bacşişuri 60 usd / pers. pentru ghizi şi şoferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • Excursiile opţionale • Asigurarea medicală (este obligatorie) şi se cere la intrarea în Cuba • Asigurarea storno (nu este obligatorie, însă agenţia vă recomandă să o încheiaţi). Canionul Sumidero oferă o experienţă de neuitat (peisaje mirifice, faună bogată – iguane, maimuţe, crocodili, tucani, papagali ara, etc). Se pleacă apoi prin Chiapa de Corzo la San Cristobal de las Casas, oraş pitoresc de munte. Cină şi cazare la hotel Diego de Mazariegos 4* (sau similar). Ziua 7 - 06.11.2012: San Cristobal de Las Casas – Agua Azul – Palenque Mic dejun. Plecare spre Palenque. În drum, opţional, se poate vizita o comunitate de indieni (Chamula, sau Zinacantan), care şi-au păstrat nealterate obiceiurile, credinţa şi structura socială. Vom putea intra în contact cu populaţia indigenă şi cu puţin noroc, am putea asista la unele ritualuri arhaice păgâne. Traseul continuă spre cascada Agua Azul, denumită astfel deoarece are minunate nuanţe de turcoaz, care contrastează cu verdele crud al junglei (aveţi posibilitatea de a face baie). Dacă timpul permite se face o scurtă oprire la Misol-Ha, o altă frumoasă cădere de apă. Ziua continuă cu deplasarea spre Palenque. Cină şi cazare la hotel Villa Mercedes 4* (sau similar). ZIUA 8 - 07.11.2012: Palenque – Campeche Mic dejun. Vizitarea zonei arheologice de la Palenque care se ridică din mijlocul pădurii tropicale înconjurată de junglă. Situl este considerat de unii specialişti ca fiind cel mai important din Mexic, atât prin valoarea monumentelor, cât şi pentru frumuseţe. În interiorul Piramidei Inscripţiilor se află sarcofagul vestitului rege Pakal, cu piatra funerară gravată în minunate basoreliefuri. Se vizitează apoi Templul Crucii, Templul Soarelui şi Palatul. Se pleacă apoi spre Campeche pentru a ne întâlni cu o frumoasă panoramă a Golfului Mexicului. Cină şi cazare la hotel Plaza Campeche 4* (sau similar). ZIUA 9 - 08.11.2012: Campeche – Uxmal – Merida Mic dejun. Tur panoramic al oraşului port Campeche, al cărui centru istoric este declarat patrimoniu UNESCO. Turul continuă cu vizitarea ruinelor oraşului maya, Uxmal. În Uxmal se vizitează zona arheologică (diferenţa faţă de cea din Palenque se datorează decoraţiilor bogate din vârful construcţiilor) de o mare frumuseţe arhitecturală: Piramida Adivino, Piaţa Călugăriţei, Palatul Guvernatorului, Jocul Pelota. Prânz şi deplasare spre Merida, supranumit “oraşul alb”, capitala colonială a Peninsulei Yucatan, fondat în anul 1542, cu străduţe îngustate, îmbinare a stilului spaniol şi francez, pentru o vizită panoramică: Paseo Montejo, Monumentul Patriei, Piaţa Centrală, Catedrala şi Palatul Guvernamental. Cazare la hotel Gran Real Yucatan 5* (sau similar). ZIUA 10 - 09.11.2012: Merida – Chichen Itza – Cancun Mic dejun. Plecare spre Chichen Itza, cel mai renumit oraş maya din Mexic. Situl arheologic de aici ne prezintă cunoştinţele avansate în domeniul arhitecturii şi astronomiei ale civilizaţiei Maya. Situl este compus dintr-o serie de clădiri dintre care cea mai importantă este piramida Kukulcan (cu tronul de piatră din interior realizat în formă de jaguar şi având ochii de jad), numită şi “Castelul”, urmată de Templul Razboinicilor, Observatorul, Piaţa celor 1.000 de coloane, Cenote – locul unde erau aruncate victimele sacrificate zeului Chac, acestea fiind principalele atracţii ale complexului Chichen Itza. Prânz. Ziua continuă cu deplasarea spre Cancun. Cazare la hotelul Crown Paradise Cancun 5* (sau similar) în regim All Inclusive. ZIUA 11 – 12/ 10 - 11.11.2012: Cancun Mic dejun. Zi liberă pentru a vă bucura de plajele cu nisip alb şi de marea cu nuanţe de turcoaz a celebrei staţiuni. Posibilitate de excursii opţionale la Insula Femeilor, Xcaret, Tulum/XeHa. Cazare. Masa în regim All Inclusive. ZIUA 13 - 12.11.2012: Cancun – Havana Mic dejun. Transfer la aeroport şi plecare spre Havana cu zborul companiei Cubana de Aviacion, la ora 15:35. Sosire la Havana la ora 18:00, întâlnire cu reprezentantul local pentru transfer şi pentru un prim contact cu capitala Cubei. Scurtă prezentare panoramică al celui de-al 4-lea oraş ca mărime din zona Caraibelor care este inclus pe lista patrimoniului universal UNESCO, numele complet fiind San Cristobal de la Habana. Cină şi cazare la hotelul Melia Habana 5* de lux (sau similar). ZIUA 14 - 13.11.2012: Havana – Varadero Mic dejun. Tur panoramic de oraş cu vizitarea zonei istorice, Muzeul Căpitanilor Generali, Piaţa Catedralei, Piaţa Veche, Târgul Meşteşugarilor, Fundaţia Havana Club (vizită şi degustare). Oprire la Capitoliu şi Piaţa Revoluţiei pentru fotografii. Prânz la restaurantul El Patio din cartierul vechi. Plecare cu autocarul la Varadero. Cină şi cazare în regim All Inclusive la hotel Tryp Peninsula 5*. ZIUA 15 - 14.11.2012: Varadero Zi liberă la Varadero, perla turistică de pe litoralul cubanez. Posibilităţile de plajă, plimbări, sau excursii opţionale. Masa în regim All Inclusive. Cazare. ZIUA 16 - 15.11.2012: Varadero– Havana Mic dejun şi prânz la hotel. Transfer la aeroportul din Havana pentru plecare spre Paris cu zborul companiei Air France, zbor AF 3539 (21:15 / 11:05). ZIUA 17 - 16.11.2012: Bucureşti Sosire la Paris la ora 11:05 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu zborul AF 2488 (15:25 / 19:15). Cuba 29 CIRCUITE CIRCUITE + N F OR Ode la PREţUL INCLUDE • transport intercontinental cu avionul: Bucureşti – Amsterdam – Panama City şi Panama City – Amsterdam – Tariful este valabil pentru un Bucureşti grup de minim 20 turişti, pt. 1519 turişti, tariful se recalculează. • transport continental cu Panama City avionul: Panama City – San Jose; Managua – Guatemala City; Guatemala City – Flores; Flores – Copan; San Pedro Sula – Panama City • 15 nopţi de cazare în hoteluri de 3* şi 4* conform programului • mic dejun, dejun sau cină (conform program) • transferurile, tururile, croaziere şi excursiile menţionate în program La Paz Waterfall pentru o scurtă • taxe de intrare la obiectivele vizită. Drumul continuă spre menţionate în program Vulcanul Arenal, cel mai activ • ghizi locali vulcan din Costa Rica, având o • conducător român de grup înălţime de 1657 m, situat lângă • asigurare în caz de Lacul Arenal. Cazare şi cină la insolvabilitate / faliment al Arenal Observatory Lodge 4* agenţiei de turism. (sau similar). Ziua 4 / 19.11.2012: Arenal – PREţUL NU INCLUDE Vida Campesida – Arenal • taxele de aeroport: aprox. 470 Mic dejun. Plecare spre podueuro/pers. pentru zborurile rile suspendate din pădurea intercontinentale şi aprox. 180 tropicală, de unde vom avea usd (152 €) pentru zborurile o vedere panoramică asupra locale (care se plătesc odată impunătorului Vulcan Arenal. O cu excursia) scurtă plimbare prin padure ne • taxe de ieşire de pe va da şansa de a întâlni maimuţe aeroporturi (în acest moment capuchin cu faţa albă, tucani şi 21usd/pers. în Panama şi 33 păsări viu colorate. Ziua contiusd/pers. în Honduras) nuă cu vizita la complexul Vida • alte servicii suplimentare Campesina, unde putem experidecât cele menţionate, menta viaţa localnicilor din zonă. cheltuieli personale, băuturi, Putem planta un copac dintr-o etc. specie pe cale de dispariţie sau • bacşişuri 5 usd/pers./zi, să asistăm la un spectacol de pentru ghizi şi soferi (se vor dansuri tradiţionale. Dejunul va fi achita conducătorului de grup pregătit de localnici. După-amiacel târziu la sosire) ză oprire la Izvoarele Eco-terma• excursiile opţionale le cu temperaturi cuprinse între • asigurarea medicală 32º C şi 40,5ºC. Doritorii pot face • asigurarea storno (agenţia baie în bazinele special amerecomandă încheierea unei najate sau lângă spectaculoasa asigurări storno). cascadă. Întoarcere pentru cină C T 990~ 3890$ America Centrală – Farmec şi Culoare! 17 zile Panama · Costa Rica · Nicaragua · Guatemala · Honduras Ziua 1 / 16.11.2012: Bucureşti – Panama City Întâlnire cu însoţitorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 4:00 (în faţa biroului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu zborul companiei KLM, KL 1372 (6:00 / 8:05) şi mai departe spre Panama City cu zborul KL 757 (11:10 / 16:25). Ziua 2 / 17.11.2012: Panama City Mic dejun. Dimineaţă vom tranzita Canalul Panama, element de legătură a două oceane care separă totodată continentele. Ne vom îmbarca în bărci cu motor pentru a ajunge în oraşul Gamboa de unde porneşte croaziera pe canal. Călătoria începe în locul în care Râul Chagres se varsă în Canalul Panama. Urmează una dintre cele mai spectaculoase porţiuni, aceea în care vom observa complexitatea lucrării inginereşti şi lucrările continue de prevenire a alunecărilor de teren. Canalul este în proces de extindere, astfel încât excursia va fi plină de elemente inedite. Debarcare în Marina Flamenco, de unde se va admira Golful Panama. După dejun, vom porni 30 în turul panoramic al oraşului Panama, cel mai mare oraş al ţării, oraş modern, situat de-a lungul Coastei Pacificului, cu renumita Cause Way (paradisul magazinelor, restaurantelor şi barurilor), pe care UNESCO a inclus-o în patrimoniul său universal. Oprire în Piaţa Franceză pentru a admira clădirile cu arhitectură spaniolă, italiană şi franceză. Cazare. Opţional, cina la un restaurant tradiţional însoţită de show folcloric cu muzică live şi dansuri panameze. Ziua 3 / 18.11.2012: Panama City – San Jose – Arenal Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul Copa Flight, CM 0650 (7:45 / 8:10) spre San Jose, Costa Rica. Transfer în oraş pentru turul capitalei San Jose. Oraşul este unul dintre cele mai noi din America Centrală. Vom putea admira Teatrul Naţional, considerat o capodoperă a artei şi arhitecturii, Universitatea, Curtea Supremă precum şi alte numeroase puncte de interes din oraş. În continuarea zilei, vom pleca spre Parcul Naţional Arenal, însă înainte de a ajunge, vom face o oprire la grădinile şi cazare la Arenal Observatory Lodge. Ziua 5 / 20.11.2012: Arenal – Rincon De La Vieja Mic dejun. Itinerariul de astăzi ne va purta spre Provincia Guancanaste, una dintre regiunile cele mai vizitate de turişti în Costa Rica. Situată în nord-vestul ţării, ea are numeroase rezervaţii naturale în jurul vulcanilor care formează Cordillera de Guanacaste şi Cordillera de Tilaran. Seara, sosire la Hotel Buena Vista 3* (sau similar) din Rincon de la Vieja pentru cină şi cazare. Ziua 6 / 21.11.2012: Rincon De La Vieja – Penas Blancas – Isletas – Granada Mic dejun, urmat de o plimbare ghidată prin pădurea tropicală pentru a admira vegetaţia luxuriantă, după care se pleacă cu autocarul catre Penas Blancas, punctul de frontieră dintre Costa Rica şi Nicaragua. După formalităţile de vamă, continuăm drumul către Granada. Sosire la hotel, după care se pleacă într-o superbă plimbare cu barca la Isletas, un arhipelag cu 350 de insuliţe pline de farmec. Cazare şi cină în Granada la Hotel Plaza Colon 4* (sau similar). Ziua 7 / 22.11.2012: Granada – Vulcanul Masaya – Granada Mic dejun. Însoţiti de ghidul local, care ne va povesti despre tumultoasa istorie marcată de războaie civile şi invazii, se porneşte în turul oraşului Granada, cel mai vechi oraş din America Centrală, oraş colonial cu splendide clădiri neoclasice. Turul panoramic include Catedrala, Palatul Episcopal, Primăria, Mănăstirea San Francisco. Ziua continuă cu o fascinantă excursie în Parcul Naţional al Vulcanului Masaya, singurul din emisfera vestică unde se poate urca cu maşina până pe marginea craterului. În parc se află un tunel subteran format de râurile de lavă în care se poate pătrunde însoţiţi numai de ghizii specializaţi, pentru a vedea strălucirea pereţilor îmbrăcaţi în lavă. Drumul continuă spre “oraşele albe”, aşezări tradiţionale în care spaniolii îşi vopseau casele în alb şi care sunt renumite pentru produsele de artizanat realizate din bambus. Cină şi cazare în Granada. Ziua 8 / 23.11.2012: Granada – Vulcanul Mombacho – Managua După micul dejun pornim într-o fascinantă excursie la Vulcanul Mombacho, supranumit de localnici “gardianul Granadei”. Întoarcere la Granada pentru dejun, după care ne vom deplasa spre Managua, capitala ţării din anul 1852, situată pe malul sud-vestic al lacului Managua, fondată de către europeni în anul 1819, ca un sat pescăresc, astăzi fiind cel mai mare centru de tranzacţionare a cafelei şi a bumbacului din zonă. Scurt tur panoramic al capitalei înainte de cină, care include Parcul Păcii, Parcul Istoric Naţional Loma de Tiscapa, vestigiile fostului Palat Prezidenţial, Monumentul dedicat lui Simon Bolivar, Teatrul Naţional Ruben Dario, Palatul Culturii şi Palatul Naţional. Cazare la Hotel Holiday Inn Select 4* (sau similar). Ziua 9 / 24.11.2012: Managua – Guatemala City – Antigua Guatemala Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul Copa Flight CMO 407 (09:20 / 10:30) către Guatemala City. Turul panoramic al capitalei include: Piaţa Constituţiei, Palatul Naţional, Catedrala Metropolitană, Centrul Cultural Miguel Angel Asturias, după care vom străbate Sexta Avenida, Avenida de la Reforma, Avenida de las Americas si La Canada. Plecare cu autocarul spre Antigua Guatemala. Vizitarea oraşului include centrul vechi al oraşului, intrat în patrimoniul UNESCO, datorită frumoaselor clădiri din sec. XVII - XVIII, numeroaselor biserici care, spre încântarea turiştilor, se îmbină armonios cu arhitectura moderna a noilor construcţii. Clima sa, de “eternă primavară”, deşi se află la 1530 m altitudine, îl face deosebit de atractiv pentru vizitatori. Turul include printre altele: Biserica San Francisco El Grande, Catedrala, Parcul Central, Biserica La Merced, Universitatea San Carlos si Muzeul Jadului. Cină. Cazare la Hotel El Convento 4* (sau similar). Ziua 10 / 25.11.2012: Antigua Guatemala – Chichicastenango – Lacul Atitlan Mic dejun. Plecare spre Chichicastenango, oraş aborigen cunoscut pentru cultura K‘iche‘ Maya, păstrată cu atâta credinţă şi dedicaţie de către locuitorii din regiune. Vom vizita Biserica Santo Tomas veche de peste 400 de ani, unde samanii mai practică şi astăzi diverse ritualuri, jertfind uneori păsări în cinstea Zeilor. Vom putea cumpăra suveniruri din piaţa autohtonă care să ne amintească de caleidoscopul de culori din Chichicastenango. Dacă timpul permite, veţi putea face o plimbare până la Idolul de piatră Pascal Abaj, unde se aduc ofrande de flori, candele şi tămâie. După-amiază, călătorie cu autocarul spre Lacul Atitlan, o regiune cu peisaje vulcanice impresionante şi sate mayase pline de culoare. Cazare la Hotel Atitlan 4* (sau similar). Ziua 11 / 26.11.2012: Lacul Atitlan – San Juan La Laguna – Lacul Atitlan Mic dejun. Transfer cu autocarul spre San Juan La Laguna, unde se vizitează un centru meşteşugăresc, în care se realizează textile în mod tradiţional. Urmează o plimbare cu barca pe Lacul Atitlan, până la Santiago Atitlan, vestit pentru templul unde se aduc ofrande mai puţin obişnuite, ţigari şi alcool, zeului păgân Maximon, combinaţie între sfânt şi demon, baza filozofiei native a oraşului. După dejun, vom vizita locul în care este venerat zeul, loc care conform tradiţiei se schimbă în fiecare an. Un saman local ne va demonstra o parte din ritualurile specifice locului, iar apoi vom vizita piaţa şi biserica din sat. Întoarcere la Hotel Atitlan pentru cazare. Ziua 12 / 27.11.2012: Lacul Atitlan – Guatemala City – Flores Mic dejun. Plecare spre Guatemala City, cu o oprire în Comalapa, oraş în care trăieşte populaţia Cakchiquel (trib mayas), cunoscut pentru pictorii murali care au împodobit zidurile cimitirului din localitate cu scene din istoria Guatemalei. Tot aici se va servi dejunul la un restaurant local. Continuăm drumul spre aeroportul La Aurora din Guatemala City pentru zborul spre Flores, oraş situat în provincia Peten, centrul civilizaţiei maya din Guatemala. Cazare la Hotel Camino Real Tikal 4* (sau similar). Ziua 13 / 28.11.2012: Flores – Tikal – Copan Mic dejun. Vizitarea sitului arheologic de la Tikal, considerat cel mai mare centru urban al civilizaţiei mayase. Ruinele Tikal au fost incluse pe lista Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1979 datorită excepţionalei valori naturale şi culturale. Parcul Naţional acoperit de păduri tropicale. Dejun. Întoarcere la Flores pentru zborul spre Copan în Honduras. Transfer la Hotel Marina Copan 4* (sau similar) pentru cazare. Ziua 14 / 29.11.2012: Copan Mic dejun. Zi dedicată vizitării sitului arheologic Copan, fosta capitală a unui important regat mayas, unul dintre cele mai mari şi impresionante dintre centrele maya descoperite până acum, declarat Patrimoniu Mondial UNESCO. După dejunul care va fi servit într-un restaurant local, vom descoperi frumuseţea păsărilor tropicale din Rezervaţia Copan, alături de ghizi specializaţi. Cazare. Ziua 15 / 30.11.2012: Copan – Finca Santa Isabel – San Pedro Sula Mic dejun. Astăzi ne vom îndrepta spre San Pedro Sula, oraş cunoscut pentru producţia de cafea, banane, trestie de zahăr şi tutun. Pe drum, oprire la ferma de cafea Finca Santa Isabel pentru o plimbare pe câmpurile cu plantaţii de cafea, unde vom afla cum se cultivă cafeaua şi unde vom descoperi câteva dintre speciile de plante medicinale din zonă. Dejunul tradiţional este pregătit de proprietarii fermei care vă vor încânta şi cu o ceaşcă de cafea. Ne continuăm deplasarea către San Pedro Sula, unde ne vom caza la Hotel Intercontinental 4* (sau similar). Ziua 16 / 01.12.2012: San Pedro Sula – Panama City – Amsterdam Transfer la aeroport pentru zborul companiei Copa spre Panama City, CM 0659 (07:30 / 10:30). Transfer în oraş, timp liber pentru ultimele cumpărături sau o plimbare prin Panama City. Transfer la aeroport pentru zborul KL 758 spre Amsterdam (18:40 / 10:45). Ziua 17 / 02.12.2012: Amsterdam – Bucureşti Sosire la Amsterdam la ora 10:45. În perioada de aşteptare a următorului zbor, doritorii pot ieşi împreună cu însoţitorul de grup în centrul oraşului Amsterdam, prilej de a face o plimbare cu vaporaşul pe canale, cumpărături sau pentru a vizita unul dintre muzeele din Amsterdam. În jurul orei 18:00, întoarcere la aeroport pentru zborul spre Bucureşti, cu KL 1379 (20:55 / 00:40). 31 CIRCUITE 32 1980~ 4490$ + Tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turişti, pentru. 15-19 turişti, tariful se recalculează 20 zile ZIUA 1 / 19.09.2012: Bucureşti – Paris – Caracas Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă ora 05:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu zborul companiei Air France, AF 1089 (07:20 / 09:30) şi apoi spre Caracas, cu zborul AF 468 (10:45 / 14:05). Sosire în Caracas, capitala şi cel mai populat oraş din Venezuela, situat pe ţărmul Mării Caraibelor la o altitudine de 800 m. Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer la Hotel Eurobuilding 5* (sau similar) pentru cină şi cazare. ZIUA 2 / 20.09.2012: Caracas Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local care ne va însoţi într-un tur de oraş în Caracas. Farmecul citadelei constă în multitudinea de pieţe şi grădini publice, printre care Piata Bolivar în centrul căreia se află statuia ecvestră a celebrului revoluţionar Simon Bolivar. Vom vedea Capitoliul, Palatul Legislativ, Casa Amarilla, Palatul Federal, Catedrala, Panteonul Naţional (loc în care se află înmormântat Simon Bolivar), Primăria, muzeul colonial Quinto Anauco. Dejunul se va servi în timpul vizitelor. Continuăm cu o ascensiune pe muntele Avila, care separă oraşul de coastă, de unde se va admira o panoramă spectaculoasă. Cazare. ZIUA 3 / 21.09.2012: Caracas – Canaima Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Conviasa, VO 2380 (07:00 / 08:00) spre N F OR Ode la T Venezuela - Columbia Ecuador - Galapagos C CIRCUITE Puerto Ordaz şi mai departe spre Canaima cu zborul V0 2360 (10:15 / 10:50) (pentru zborul Puerto Ordaz – Canaima este permis doar un bagaj de 10 kg; restul bagajelor vor fi lăsate în Puerto Ordaz, de unde se vor recupera în ziua 5). Sosire în Canaima, una dintre marile atracţii ale Venezuelei, parte din patrimoniul mondial UNESCO. Parcul acopera 800.000 kmp de vegetaţie luxuriantă, cu numeroase specii endemice. Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer la Tapuy Lodge (sau similar), localizat în laguna Canaima. După dejun va urma o excursie la cascada Sapo. Turul începe cu o plimbare cu barca de-a lungul lagunei Canaima unde se admiră câteva cascade impresionante şi continuă cu o drumeţie prin pădure şi savană, ajungând apoi la cascada Sapo. Întoarcere la lodge pentru cină şi cazare. ZIUA 4 / 22.09.2012: Parcul National Canaima (Cascada Ingerilor) Mic dejun matinal (cafea şi snack-uri). Tur de o zi la Cascada Îngerilor care începe în zorii zilei. Transfer cu maşinile de teren în port pt. îmbarcare pe canoe din lemn şi veţi naviga în amonte pe râul Carrao. Se trece pe lângă Mayupa, “Pozo de Felicidad” şi Insula Orhideelor. După aproximativ 3 ore veţi ajunge la raul Churun, de unde călătoria continuă către Insula Ratoncito. De aici începe drumeţia prin pădurea tropicală, ajungând în final la un platou cu o vedere fantastică asupra Cascadei Îngerilor. După o scurtă pauză pentru fotografii, vă veţi întoarce la Insula Ratoncito pentru a servi prînzul. Întoarcere cu barca la Canaima, la sfârşitul zilei. Cină şi cazare la Tapuy Lodge. ZIUA 5 / 23.09.2012: Canaima – Insula Margarita Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Conviasa, VO 2361 (11:20 / 11:55) spre Puerto Ordaz si mai departe spre Porlamar cu zborul V0 2353 (12:40 / 13:40). Sosire pe insula Margarita, situată la 40 km de ţărmul Venezuelei, destinaţia ideală pentru iubitorii de plajă. Transfer la Hotel Kokobay Beach 4* (sau simlar). Cină şi cazare. ZIUA 6 / 24.09.2012: Insula Margarita Mic dejun. Timp liber la dispoziţie pentru plajă sau alte activităţi individuale. Vă propunem, opţional, safari cu maşini de teren sau excursie pe Insula Coche. Cazare şi masa în regim all inclusive. ZIUA 7 / 25.09.2012: Insula Margarita – Caracas – Bogota Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor la Caracas şi mai departe la Bogota. Sosire la Bogota, capitala Columbiei, situată la altitudinea de 2640 m, în regiunea Andina. Transfer la Hotel Morrison 4* (sau similar). Cină la un restaurant local. Cazare. ZIUA 8 / 26.09.2012: BOGOTA Mic dejun. Tur panoramic de oraş: La Candelaria (partea veche a oraşului, cu case coloniale pictate în culori vii cu ferestre din oţel şi uşi solide din lemn şi parcuri mici), Catedrala, Piaţa Bolivar. După-amiază, opţional, putem alege “un zbor” cu telefericul până pe Cerro de Monserrate, situat la altitudinea de 3190 m, cea mai bună ocazie de a admira panorama uimitoare a metropolei (15 usd / pers). Cină la un restaurant local şi cazare. ZIUA 9 / 27.09.2012: Bogota – Cartagena Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Avianca, AV 9548 (09:30 / 10:55) spre Cartagena, cel mai turistic oraş al Columbiei, declarat patrimoniu UNESCO, situat pe ţărmul Mării Caraibelor, în trecut fiind unul dintre primele sanctuare ale sclavilor eliberaţi din America. Sosire şi transfer la Hotel Urban Royal 4* (sau similar). După-amiaza vizit[ la Mănăstirea La Popa, situată pe cel mai înalt munte din oras. Urmează apoi Fortul San Felipe, a cărui cetate puternică domină imaginea oraşului şi partea veche a oraşului, cu conacele sale magnifice, alei înguste şi biserici. Se vizitează biserica iezuită şi mănăstirea San Pedro Claver. Cina la un restaurant local. Cazare. ZIUA 10 / 28.09.2012: Cartagena – Quito Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Avianca, AV 9549 (11:25 / 12:45) spre Bogota şi mai departe spre Quito, cu zborul AV 7373 (14:10 / 15:40), cea mai veche capitală Sud Americana. Sosire în Quito, PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Paris – Caracas, Caracas – Puero Ordaz – Canaima, Canaima – Puero Ordaz – Porlamar, Porlamar – Caracas – Bogota, Bogota – Cartagena, Cartagena – Bogota – Quito, Quito – Galápagos – Quito, Guayaquil – Amsterdam – Bucureşti • 18 nopţi cazare în hoteluri de 4*, 5* şi Lodge • mic dejun, dejun si cină conform program • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali şi conducător român de grup • asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport pentru zborurile intercontinentale: 460 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxele de aeroport pentru zborurile continentale: 285 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achita la agenţie) • taxe de iesire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • taxa de intrare in Parcul National Galapagos: 100 usd/ pers. • alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi, etc. • bacşişuri: 5 usd / zi pentru ghizi şi şoferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • asigurarea medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). oraş fondat pe ruinele unei vechi aşezări incaşe, situat la 2800 m altitudine, primul oraş din lume intrat în patrimoniul mondial UNESCO. Oraşul este aşezat la poalele vulcanului Pichincha. Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer la Hotel Nu House 4* (sau similar). Cină şi cazare. ZIUA 11 / 29.09.2012: Quito – Otavalo – Papallacta – Quito Mic dejun. Vizită la Otavalo, o localitate indigenă din provincia Imbabura, înconjurată de munţii Imbabura şi Cotacachi şi de vulcanul Mojanda. Călătoria continuă spre Papallacta, un mic orăşel din Anzi, situat pe drumul ce leagă Quito de Jungla Amazoniană. Regiunea este renumită datorită izvoarelor termale şi a Rezervaţiei Ecologice Cayambe Coca. Întoarcere la Quito pentru cină şi cazare. ZIUA 12 / 30.09.2012: Quito – Monumentul Ecuatorial – Cotopaxi Mic dejun. Tur de oraş în Quito, ce cuprinde: Gran Colombia Avenue, San Juan Mirador, Piaţa Independenţei, Palatul Guvernului, Palatul Arhiepiscopal. Turul continuă cu vizitarea Bisericii iezuite "La Compañía", unul dintre cele mai bogate şi mai impresionante temple din America de Sud, Bisericii Sagrario, Bisericii San Francisco. Vom vizita apoi Biserica Guapulo, La Plaza Grande, Palatul Presidenţial, Catedrala Metropolitană, Biserica El Sagrario, Biserica Santo Domingo, apoi se continuă spre vârful Pancecillo, un deal de origine vulcanică, cu înălţimea de 3016 m, unde se află statuia Fecioarei Maria şi de acolo spre Piaţa Artizanilor, spre bucuria amatorilor de suveniruri. Continuăm către cel mai nou punct de atracţie de aici, “Teleferico”, cu care vom face o plimbare deasupra oraşului şi împrejurimilor, ajungând până la altitudinea de 4050 m. După-amiaza ne îndreptăm către micul orăşel Lasso, unde se află vulcanul Cotopaxi, cel mai înalt vulcan activ din lume (5897 m). Cină şi cazare la Hotel La Cienega 4* (sau similar). ZIUA 13 / 01.10.2012: Cotopaxi – Riobamba Călătoria continuă apoi spre oraşul Riobamba. Oraşul este cea mai interesantă asezare din aceasta zona a Ecuadorului si se distinge prin muzee, monumente religioase, precum si prin ospitalitatea locuitorilor. Cazare la Hotel Abraspungo 4* (sau similar). ZIUA 14 / 02.10.2012: Riobamba – Alausi – Ingapirca – Cuenca Mic dejun. Transfer la gară pentru a lua trenul charter spre Devil’s Nose. Această cale ferată construită pe un perete de stâncă aproape vertical este una dintre cele mai mari realizări ingi- neresti în proiectarea şi construcţia de căi ferate. Drumul continuă către Alausi şi apoi spre Ingapirca, pentru a vizita ruinele antice, cel mai important monument rămas de la cultura incaşă. Vastul complex arheologic include o fortificaţie, curţi, terase, temple, case şi un “castel”, probabil un fost Templu al Soarelui. Transfer spre Cuenca, al treilea oraş ca marime din Ecuador. Cina şi cazare la Hotel Santa Lucia 4* (sau similar). ZIUA 15 / 03.10.2012: Cuenca – Guayaquil Mic dejun. Tur de oraş în Cuenca, oras inclus în lista Patrimoniului Unesco, fondat de conchistadorul spaniol Ramirez Devalos pe ruinele înfloritorului oraş incaş Tumibamba, distrus în totalitate în timpul războiului civil incaş. În compensaţie, Cuenca are privilegiul de a fi poate singurul oraş din această zonă care nu a suferit distrugeri în urma cutremurelor şi păstrează aproape intactă arhitectura spaniolă. Cuenca este vestit pentru înalta calitate a produselor manufacturiere: broderii, ceramica şi faimoasele “pălării de Panama” (care aici se produc de fapt). Cu străduţele sale înguste pavate cu piatră cubică şi acoperişurile roşii ale clădirilor, cu muzeele şi piaţetele pline de flori, are aerul fermecător al unui oraş de provincie. Turul include: Piaţa San Sebastian, Casa moderaţiei – stabiliment destinat tratamentului persoanelor alcoolice, cu opriri la atelierele unde sunt confecţionate manual faimoasele pălării de Panama; apoi vom vizita o piaţă de flori, Catedrala, Curtea de Justiţie, Palatul Municipal, Palatul Guvernatorului şi biserica El Sagrario. După-amiaza vom vizita Parcul Naţional El Cajas (70.000 acri), unde puteţi găsi păduri tropicale, peisaje lunare, precum şi peste 200 de lacuri. Călătoria continuă spre Guayaquil, capitala economică a Ecuadorului. La sosire vom face un tur panoramic nocturn al oraşului după care continuăm cu transferul la Hotel Hampton Inn 4* (sau similar) pentru cină şi cazare. ZIUA 16 / 04.10.2012: Guayaquil – Galapagos Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul către Galapagos, mic arhipelag format din 13 insule principale şi 6 insuliţe, situat la 1000 km vest de continentul sud-american, care, împreună, cumulează 50.000 kmp de ocean. Acest arhipelag este un loc unic în lume, faimos datorită bogăţiei de faună salbatică de o diversitate uimtoare, care a stat la baza cercetărilor lui Darwin. Este cel mai potrivit loc pentru a observa broaştele ţestoase de uscat şi îl vom cunoaste pe George Singuraticul (Lonely George), singurul supravieţuitor al speciei sale de ţestoase. Dejun la un restaurant local. Cină şi cazare. ZIUA 17 / 05.10.2012: Galapagos Mic dejun. Plecare matinala catre Insula Floreana, o insula cu o istorie a umanitatii foarte interesanta. Dupa o navigare de circa 2 ore, ajungem în Puerto Velasco Ibarra, de unde călătoria continuă cu autocarul către pesterile locuite de piraţi şi Galapaguera, pentru a vedea gigantele broaste ţestoase. Ziua continuă cu o navigare de circa 15 minute in jurul insulitei Enderby pentru a observa fregate, pescăruşi, lei de mare. Ajungeţi apoi pe insulita Ioberia, unde veţi putea practica snokerling. Dejun la bord. Întoarcere la hotel pentru cină si cazare. ZIUA 18 / 06.10.2012: Galapagos Plecare matinală către Insula Bartolome. Mic dejun la bordul navei. Pe insula Bartolome veţi avea impresia că sunteţi pe Lună, deoarece această insulă este ostilă faţă de cele mai multe plante şi animale. Această insulă oferă unele dintre cele mai frumoase peisaje din arhipelag. Insula are un con vulcanic uşor de escaladat şi care vă oferă privelişti minunate asupra celorlalte insule. Tot aici se află Pinnacle Rock, cel mai reprezentativ reper din arhipelagul Galapagos. Puteţi face snokerling cu pinguini, ţestoase marine şi peşti tropicali. Golful este, de asemenea, un loc excelent pentru a înota. Dejun la bord. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare. ZIUA 19 / 07.10.2012: Galapagos – Guayaquil – Amsterdam Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor spre Guayaquil şi mai departe spre Amsterdam cu zborul companiei KLM, KL 755 (18:35 / 13:05). ZIUA 20 / 08.10.2012: Amsterdam – Bucureşti Sosire la Amsterdam la ora 13:25 şi plecare spre Bucureşti cu zborul KLM 1379 (20:20 / 23:59). 33 CIRCUITE CIRCUITE N F OR Ode la C T 995~ 2395$ + Peru & Nazca & Amazon – Bolivia Tariful este valabil pentru un grup de minim 25 turişti; pt. 20 – 24 turişti, tariful se majorează cu 75 usd / pers. Peru 16 zile ZIUA 1 / 02.10.2012: Bucureşti – Lima Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul internaţional Henri Coandă, la ora 05:10 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu zborul companiei Air France AF 1089 (07:10 / 09:20) şi mai departe spre Lima cu zborul AF 480 (10:40 / 15:55). Sosire la Lima, supranumit “oraşul regilor”, fondat în anul 1535 de Francisco Pizzaro. Asistenţă la aeroport, transfer şi cazare la hotelul Casa Andina Select 4* (sau similar). ZIUA 2 / 03.10.2012: Lima – Parascas – Nazca Mic dejun. Plecare la ora 03:30 către peninsula Paracas. Excursie cu şalupa în Insulele Ballestas din Rezervaţia Naturală Parascas, un Galapagos în miniatură. La întoarcere, din barcă, se poate vedea “Candelabrul”, un desen enigmatic, uriaş, care ne trimite cu gândul la desenele de la Nazca. După amiază, transfer la aeroportul de la Nazca pentru un zbor de 45 de minute deasupra enigma34 ticelor “Linii”, schiţe enorme de animale, păsări şi figuri geometrice, care continuă să dăinuie gravate în deşert şi care nu pot fi văzute decât de la înălţime. Cină şi cazare la hotelul Casa Andina 3* (sau similar). ZIUA 3 / 04.10.2012: Nazca – Arequipa Mic dejun. Plecare cu autocarul spre Arequipa, străbătând o regiune cu văi largi şi zone deşertice de-alungul coastei Pacificului. Sosire la Arequipa, supranumit “oraşul alb”. Cină şi cazare la hotelul Casa Andina 3* (sau similar). ZIUA 4 / 05.10.2012: Arequipa – Puno Mic dejun. Începem turul de oraş cu vizita la Mănăstirea Santa Catalina, un “mic orăşel”, construit în sec. al XVII-lea, Plaza de Armas, Biserica Iezuită “Compania”, cu frumoasa ei capelă, Biserica San Francisco şi cartierele tipice Cayma şi Yanahuara, de unde se poate admira o frumoasă panoramă a vulcanului Misti. Plecare cu autocarul spre Puno. Sosire şi cină la restaurantul Inkas Bar. Cazare la hotelul Casa Andina Ticarani 3* (sau similar). ZIUA 5 / 06.10.2012: Puno – Copacabana – Insula Soarelui – La Paz Mic dejun. Plecare cu autocarul spre La Paz. Oprire la Chucuito, unde se vizitează templul fertilităţii numit Inca Ullo. În drum se mai vizitează satele Juli şi Pomata, cunoscute prin templele lor. Se traversează podul internaţional dintre Peru şi Bolivia. Vizită la Copacabanam, un important centru de pelerinaj religios, unde se păstrează vie cultura strămoşilor Aymaras. Vizită la Insula Soarelui, mic port la lacul Titicaca, pe care se află numeroase vestigii arheologice precum Templul Pilkokaina, Scara Sfântă şi Labirintul Chicana. Dejun la restaurantul “Rosario del Lago” Copacabana. Sosire în La Paz, capitala Boliviei. Cazare la hotelul Ritz 5* (sau similar). ZIUA 6 / 07.10.2012: La Paz Mic dejun. Turul de oraş include Piaţa Murillo, templul Sfântul Francisc şi Târgul vrăjitoarelor. Urmează o incursiune în Valea Lunii, unde vom întâlni un peisaj similar cu cel de pe luna, format în decursul timpului prin eroziune. Prânz la restaurantul “Tipico”. Întoarcere la hotel. Cină şi cazare la hotel Ritz 5* (sau similar). ZIUA 7 / 08.10.2012: La Paz – Tiawanaku – Lacul Titicaca – Puno Mic dejun. Plecare cu autocarul spre Puno în Peru. Oprire la Tiawanacu: o mare aşezare pre-inca, centru al culturii antice Tiawanacu, considerată capitala arheologică a Boliviei. Vizităm piaţa principală, templele şi “Puerta del Sol”. Continuăm spre Peru cu vizitarea pieţei ţărăneşti din localitatea Desaguadero. Sosire după-amiază la Puno. Excursie cu şalupa pe lacul Titicaca pentru a admira insulele plutitoare ale populaţiei Uro. Cină şi cazare la hotelul Casa Andina Private Collection 4* (sau similar). ZIUA 8 / 09.10 2012: Puno – Silustani – Cusco Mic dejun. Dimineaţă devreme, plecare cu autocarul către Cusco. Oprire pentru vizita- rea faimoaselor Chullpas de Sillustani: morminte în piatră, de formă cilindrică. Frumuseţea locului este amplificată de laguna Umayo, unde se pot vedea exemplare rare ale faunei locale. Drumul continuă până la punctul cel mai înalt, La Raya. Pe parcurs se face o oprire la Raqchi, unde se vede un sanctuar Inca, o construcţie spectaculoasă dedicată marelui zeu Inca Wiracocha. Pe parcursul călătoriei se vizitează biserica San Pedro de Andahuaylillas, cunoscută şi sub numele de Capela Sixtină a Americii, datorită plafonului decorat cu aur. Dejun bufet la restaurantul Felliphon. Cazare la Cusco în hotelul Casa Andina Koricancha 3* (sau similar). ZIUA 9 / 10.10.2012: Cusco Mic dejun. Dimineaţă, facem cunoştinţă cu oraşul Cusco: Piaţa Mare, Catedrala, templul Soarelui, Korikancha. Continuăm cu vizita în afara oraşului pentru a vedea complexele arhitectonice Inca: Kenko, Tambomachay, Puca Pucara, precum şi impresionanta fortăreaţă de la Sacsayhuanam, construcţie strategică aşezată pe o colină pentru a proteja oraşul Cusco. Cină la restaurantul Pacha Papa. Cazare. ZIUA 10 / 11.10.2012: Cusco – Valle Sagrado De Los Incas – Cusco Mic dejun. Excursie în “Valea Sacră a Incaşilor”, străbătută de râul Rio Urubamba unde se vizitează satul Pisac, cu admirabile terase în piatră coborând de-a lungul versanţilor Sierrei. Dejun bufet la restaurantul local “Dona Clorinda”. Dupăamiaza continuă cu excursia în satele Calca şi Urubamba, până la situl arheologic numit “Centrul agricol şi militar Ollantaytambo”, construit odinioară în formă de terase suprapuse, pentru a se proteja de invazia populaţiilor venite din junglă. Întoarcere la Cusco. Cazare. ZIUA 11/ 12.10.2012: Cusco – Machu Picchu – Aguas Callentes – Cusco Mic dejun matinal. Transfer la gară şi plecare într-o călătorie de cca. 3 ore cu trenul spre faimoasa cetate Machupicchu, cunoscută şi sub numele de “Cetatea Pierdută a Incaşilor”. Lăsăm în urmă Valea Cusco şi traversăm peisajele sălbatice ale înaltei Vai Urubamba printre abisuri spectaculoase pline de vegetaţie. Se ajunge până la staţia Aguas Callentes, după care deplasarea continuă pe un drum şerpuit de 30 minute cu autobuzul, până la Machu Picchu. Oraşul de stâncă al incaşilor, este considerat o minune arhitecturală şi o sursă permanentă de mistere şi ipoteze, care astăzi reprezintă una din marile atracţii şi curiozităţi ale planetei, declarată oficial una dintre cele ”7 minuni ale lumii moderne”. Vizita include un tur ghidat al cetăţii: Piaţa Principală, Turnul Circular, Ceasul Solar, Camerele Regale, Templul celor Trei Ferestre şi Cimitirele. La sfârşitul turului, timp liber pentru plimbare prin situl arheologic şi fotografii. Dejun la restaurantul “Indianul Fericit”. Întoarcere la Cusco cu trenul. Sosire, transfer la hotel. Cazare. ZIUA 12 / 13.10.2012: Cusco – Puerto Maldonado – Sandoval Lake Lodge După micul dejun, transfer la aeroport pentru plecare la Puerto Maldonado. Sosire şi transfer în port, de unde începe aventura noastră în universul amazonian, cea mai mare rezervaţie naturală din lume. O şalupa va transporta grupul pe râul Madre de Dios, şi apoi pe un afluent al acestuia până la Lacul Sandoval din rezervaţia Tambopada, o călătorie de cca. 3 km cu barca, care ne permite să vedem păsări, mamifere şi peşti uriaşi. După dejun şi o pauză de odihnă (pentru a evita caldura amiezii), pornim cu catamaranul pentru a explora extremitatea estică a lacului. Ne întoarcem către asfinţit la hotel pentru cină. După cină, ne echipăm cu cizmele din dotarea hotelului, pentru a pleca în căutarea caimanilor negri, care pot ajunge până la 4 m lungime. Cazare la Sandoval Lake Lodge (sau similar). ZIUA 13 / 14.10.2012: Sandoval Lake Lodge După micul dejun se pleacă pe cărările din pădurea tropicală care înconjoară lacul, pentru a admira arborii uriaşi, între care se evidenţiaza castanii brazilieni şi pentru a face cunoştinţă cu un trib local, singurul din această zonă, care trăieşte exclusiv din produsele pădurii tropicale. Băştinaşii ne vor face cunoscute obiceiurile, îndeletnicirile şi meşteşugurile lor. După ce se serveşte prânzul urmează un repaus de o oră şi apoi se explorează malul vestic al lacului, unde vom putea observa câteva specii de maimuţe, între care se remarca maimuţele Capucine. Înainte de cină, pentru o mai amplă exemplificare, vom viziona un film despre jungla peruană. După cină, pentru cine mai doreşte, se poate face o noua incursiune în junglă, pentru a cunoaşte păsările şi animalele nocturne. Cazare. ZIUA 14 / 15.10.2012: Sandoval Lake – Puerto Maldonado – Lima Mic dejun. Astăzi vom reface drumul de la venire pe Rio Madre de Dios până la Puerto Maldonado şi apoi transfer cu autocarul la aeroport pentru zborul spre Lima (via Cusco). Sosire la Lima şi tur de oraş panoramic prin Centrul Istoric: Plaza Mayor, Palatul Guvernului şi Piaţa San Martin, vizitarea Catedralei şi a Bisericii San Francisco. Vizita continuă cu cartierele rezidenţiale şi comerciale San Isidoro şi Myraflores, care formează Lima modernă. Cina specială de plecare la frumosul restaurant La Rosa Nautica, cu vedere la Oceanul Pacific. Cazare la hotelul Casa Andina Select 4* (sau similar). ZIUA 15 / 16.10.2012: Lima – Paris – Bucureşti Mic dejun. Dimineaţă vom vizita Muzeul de Antropologie şi Arheologie din Lima, unde se poate admira cea mai completă colecţie de obiecte de îmbrăcăminte, ceramică şi podoabe din cultura Chavin, Nazca, Paracas şi Mochica. Palatul care adăposteşte muzeul este fosta reşedinţă a cunoscutului revoluţionar Simon Bolivar. Se vizitează în continuare Muzeul Aurului, colecţia particulară Miguel Mujica Gallo, care conţine piese originale şi replici ale unor piese din aur din perioada pre-inca, în special din cultura Mochica, Chimu şi Nasca şi în final se vizitează Muzeul Armelor, care deţine piese din sec. al XVI-lea. Dejun la un restaurant tipic local. Transfer la hotel şi apoi la aeroport pentru plecare spre Paris cu zborul companiei Air France AF 483 (19:05 / 14:05). ZIUA 16 / 17.10.2012: Paris – Bucureşti Sosire la Paris la ora 14:05 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu zborul AF 2488 (15:25 / 19:15). PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Paris – Lima – Paris – Bucureşti; Cusco – Puerto Maldonado – Lima • zbor deasupra desenelor de la Nazca • transport intern cu autocarul / microbuzul în timpul vizitelor şi transferurilor şi cu autocar colector pe ruta Cusco – Puno şi Puno – Copacabana • transport cu trenul backpackers pe ruta: Cusco – Aguas Callentes – Cusco • transport cu vaporaş: Parascas – Insulele Ballestas – Parascas, Puerto Maldonado – Nai Meci Lodge – Eco Amazonia – Puerto Maldonado, Lacul Titicaca, Copacabana – Insula Soarelui • 14 nopţi cazare în hoteluri de 3*, 4*, 5* şi Lodge de categoria 3* în junglă • demipensiune şi pensiune completă, conform program • transferurile, tururile mentionate în program • taxele de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali şi conducător de grup din partea agenţiei • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport: 475 euro/ pers. ( pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie ) • taxa de intrare la al doilea nivel de la Machu Picchu • taxele de aeroport locale de cca. 37 usd/pers. (se achită la faţa locului) • taxă de viză pentru Bolivia: 360 bolivianos ( cca. 55 usd/ pers. , se achită la faţa locului ) • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri: 60 usd pentru ghizi şi şoferi (care se achită conducătorului de grup cel târziu la sosirea în Lima) • excursiile opţionale (tarifele excursiilor opţionale sunt valabile pentru un minim de 20 participanţi) • asigurarea medicală obligatorie • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). 35 Peru – Chile – Argentina CIRCUITE CIRCUITE 17 zile N F OR Ode la C T 980~ 4470$ + Tariful este valabil pentru un grup de minim 15 turişti; pentru mai puţini participanţi, tariful se recalculează, în sensul majorării Machu Picchu, Peru ZIUA 1 / 30.10.2012: Bucureşti – Lima Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul internaţional Henri Coandă, la ora 04:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu zborul KL 1372 (06:00 / 08:05) şi mai departe spre Lima cu zborul KL 743 (12:30 / 19:15). Sosire la Lima, transfer şi cazare la Hotelul La Hacienda 4* (sau similar). ZIUA 2 / 31.10.2012: Lima Mic dejun. Tur panoramic de oraş: Centrul Istoric Lima, supranumit “oraşul regilor”, fondat de Francisco Pizzaro în anul 1535, Piaţa Mare, Plaza de Armas (patrimoniu UNESCO) cu Palatul Guvernului, Primăria, Palatul Arhiepiscopal, Piaţa San Martin, Catedrala şi Biserica San Francisco. Turul continuă în Lima modernă cu cartierele rezidenţiale şi comerciale San Isidoro (Parcul Olivar) şi Miraflores (Parcul central), Parcul Iubirii (care are un mic amfiteatru şi punct de belvedere către ocean). După amiază vizita continuă cu Muzeul de Antropologie şi Arheologie, unde se poate admira cea mai completă colecţie de obiecte de îmbrăcăminte, ceramică şi podoabe din cultura Chavin, Nazca, Paracas şi Mochica. Se vizitează în continuare Muzeul Aurului, colecţia particulară Miguel Mujica, iar în final se vizitează Muzeul Armelor, care deţine piese din sec. al XVI-lea. Cină cu muzică şi dansuri tradiţionale la restaurantul “Junius” (sau similar). Transfer şi cazare la hotel. 36 ZIUA 3 / 01.11.2012: Lima – Parascas – Nazca Mic dejun. Plecare matinală către peninsula Paracas. Excursie cu şalupa în Insulele Ballestas din Rezervaţia Naturală Parascas, un Galapagos în miniatură. La întoarcere, se poate vedea din barcă “Candelabrul”, un desen enigmatic uriaş, care ne trimite cu gândul la desenele de la Nazca. După amiază, transfer la aeroportul de la Nazca pentru un zbor de 45 de minute deasupra enigmaticelor “Linii”, schiţe enorme de animale, păsări şi figuri geometrice, care continuă să dăinuie gravate în deşert şi care nu pot fi văzute decât de la înălţime. Cazare la Hotelul Casa Andina Nazca 3* (sau similar). Cină la restaurantul El Abra Nasca (sau similar). ZIUA 4 / 02.11.2012: Nazca – Arequipa Mic dejun. Plecare cu autocarul spre Arequipa, străbătând o regiune cu văi largi şi zone deşertice de-a lungul coastei Pacificului. Sosire la Arequipa, supranumit “oraşul alb”. Cină şi cazare la Hotel Casa Andina 3* (sau similar). ZIUA 5 / 03.11.2012: Arequipa – Cusco – Valle Sagrado Mic dejun. Transfer la aeroport pentru îmbarcare în zborul spre Cusco. Pentru a evita efectul altitudinii la care se află Cusco, se pleacă direct de la aeroport cu autocarul spre “Valle Sagrado de los Incas” (Valea Sacră a Incaşilor). Ne vom opri în satul Pisac (feriţi de efectul altitudunii), unde este organizată o piaţă tipic indiană şi în a cărui biserică, în fiecare duminică, se ţine o slujbă în limba locală (quechua). Dejun la restaurantul local “Dona Clorinda”. Ziua continuă cu deplasarea spre satele Calca şi Urubamba şi mai departe cu Centrul Agricol – Militar şi Religios “Ollantaytambo”, care a fost construit pentru a proteja aceasta parte a văii de posibile invazii ale locuitorilor din junglă. Cazare la Hotelul Casa Andina Private Collection 4* (sau similar), bineînţeles la “adăpost” de altitudine! ZIUA 6 / 04.11.2012: Valle Sagrado – Machu Pichu – Valle Sagrado Mic dejun. Excursie de o zi la Machu Pichu, “Oraşul de Piatră” al incaşilor considerat a fi o minune arhitecturală, o sursă permanentă de mistere şi ipoteze, care astăzi reprezintă una dintre marile atracţii şi curiozităţi ale planetei, declarată oficial una dintre cele ”7 minuni ale lumii moderne”. Dimineaţă, ne vom îndrepta cu autocarul spre Ollantaytambo, de unde ne îmbarcăm în tren, pentru o călătorie de 2 ore până la Aguas Callentes, de unde urcăm cu un “buss” autorizat, pe un drum şerpuit de 30 minute, până la acest labirint citadin unicat. Vizita include un tur ghidat al cetăţii atingând principalele monumente arheologice dedicate zeului soarelui pe care incaşii îl numeau Inti. Ghidul local ne va conduce la cele mai reprezentative construcţii, precum: Piaţa Principala, Turnul Circular, Templul Soarelui, Ceasul Solar, Camerele Regale, Templul celor Trei Ferestre, Cimitirele, etc. La sfârşitul turului, timp liber pentru plimbare prin sit şi fotografii. Dejun la restaurantul “Indio Feliz” (Indianul Fericit). Întoarcere cu trenul la Ollantaytambo şi cazare în Valle Sagrado, la Hotelul Casa Andina Private Collection 4* (sau similar). ZIUA 7 / 05.11.2012: Valle Sagrado – Puerto Maldonado – Sandoval Lake Mic dejun. Plecare cu autocarul spre aeroportul din Cusco pentru zbor la Puerto Maldonado. Sosire şi transfer cu autocarul în port, de unde începe aventura noastră în universul amazonian, cea mai mare rezervaţie naturală din lume. O şalupă va transporta grupul pe râul Madre de Dios şi apoi pe un afluent al acestuia până la Lacul Sandoval din rezervaţia Tambopada, o călătorie de aprox. 3 km cu barca, care ne permite să vedem păsări, mamifere şi peşti. Cazare la Sandoval Lake Lodge, dejun şi după o pauză de odihnă (pentru a evita căldura amiezii), pornim cu catamaranul pentru a explora extremitatea estică a lacului. Ne întoarcem către asfinţit la lodge, pentru cină. După cină, ne echipăm cu cizmele din dotarea hotelului, pentru a pleca în căutarea caimanilor negri, care pot ajunge până la 4 m lungime. Nu în ultimul rând, se poate admira bolta cerului din sud, eliberat de orice poluare cu o magnifică imagine a Căii Lactee. PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Amsterdam – Lima; Santiago de Chile – Paris – Bucureşti • transport cu avionul pe rutele: Arequipa – Cusco; Cusco – Puerto Maldonado; Puerto Maldonado – Lima; Lima – Santiago de Chile; Santiago de Chile – Puerto Montt; Puerto Montt – Santiago de Chile • zbor cu avionul deasupra desenelor de la Nazca • transport intern cu autocarul / microbuzul în timpul vizitelor şi transferurilor • transport cu trenul backpackers pe ruta: Cusco – Aguas Callentes – Cusco • transport cu vaporaş: Parascas – Insulele Ballestas – Parascas, Puerto Maldonado – Sandoval Lake – Eco Amazonia – Puerto Maldonado • 15 nopţi cazare în hoteluri de 3*, 4* şi Lodge de categoria 3* în jungla amazoniană • demipensiune şi pensiune completă, conform program • transferurile, tururile menţionate în program • taxele de intrare la obiective • ghizi locali şi conducător de grup din partea agenţiei • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport: aprox. 470 euro/pers. pentru zborurile intercontinentale şi aprox. 180 usd/pers. pentru zborurile locale (care se plătesc odată cu excursia) • taxa de aeroport la Nazca de 25 usd/pers. se plateşte la faţa locului • taxe de ieşire de pe aeroporturi (în acest moment 37 usd/ pers. în Peru, care se achita la faţa locului) • taxa de intrare la al doilea nivel de la Machu Picchu (se plăteşte la faţa locului de către cei interesaţi) • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri: 5 usd/pers./zi pentru ghizi şi soferi (care se achită conducătorului de grup cel târziu la sosirea în Lima) • excursiile opţionale (tarifele excursiilor opţionale sunt valabile pentru un minim de 15 participanţi) • asigurarea medicală obligatorie • asigurarea storno ZIUA 8 / 06.11.2012: Sandoval Lake Lodge După micul dejun se pleacă pe cărările din pădurea tropicală care înconjoară lacul, pentru a admira arborii uriaşi, între care se evidenţiază castanii brazilieni şi pentru a face cunoştinţă cu un trib local, singurul din această zonă, care trăieşte exclusiv din produsele pădurii tropicale. Băştinaşii ne vor face cunoscute obiceiurile, îndeletnicirile şi meşteşugurile lor. După ce se serveşte dejunul, urmează un repaus de o ora şi apoi se explorează malul vestic al lacului, unde vom putea observa câteva specii de maimuţe, între care se remarcă maimuţele Capucine. Înainte de cină, pentru o mai amplă exemplificare, vom viziona un film despre jungla peruană. După cină, pentru cine mai doreşte, se poate face o nouă incursiune în junglă, pentru a cunoaşte păsările şi animalele nocturne. Cazare. ZIUA 9 / 07.11.2012: Sandoval Lake Lodge – Puerto Maldonado – Lima Mic dejun. Astăzi vom reface drumul de la venire pe Rio Madre de Dios până la Puerto Maldonado şi apoi transfer cu autocarul la aeroport pentru zborul spre Lima. Cină de rămas bun la celebrul restaurant Mango’s (sau similar). Cazare la Hotelul La Hacienda 4* (sau similar). ZIUA 10 / 08.11.2012: Lima – Santiago De Chile Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul către Santiago de Chile cu LA 531 (07:10 / 11:35). Sosire, întâlnire cu reprezentantul local şi transfer la hotel. Urmează explorarea capitalei Santiago de Chile care se află pe malul Anden-ului, la poalele colinei Santa Lucia şi care păstrează amintirea imperiului colonial spaniol, fapt care este evident mai ales în zona centrală. Turul panoramic de oraş include: Palatul Prezidenţial, denumit La Moneda, centrul istoric cu Piaţa Armelor şi clădirile care o înconjoară, precum Catedrala, Clădirea Poştei, Palatul Real Audiencia, care găzduieşte acum Muzeul Naţional de Istorie, Casa Colonia, fosta resedinţă a guvernatorului Spaniei. Părăsind centrul istoric, ne vom îndrepta către dealul Cerro San Cristobal, de unde oraşul poate fi admirat în toată splendoarea sa. Tot aici se află o frumoasă statuie a Fecioarei Maria care domină oraşul. Turul se va încheia cu o vizită în cartierele de afaceri Providencia şi Las Condes, cu bulevarde largi, magazine celebre şi restaurante cochete. Cină şi cazare la Hotelul Galerias 4* (sau similar). ZIUA 11 / 09.11.2012: Santiago – Vina Del Mar – Valparaiso – Santiago Mic dejun. Excursie de o zi la Vina del Mar şi Valparaiso. Ne vom îndrepta întâi către Vina del Mar, această bijuterie de la Oceanul Pacific, supranumit “Oraşul Grădina” sau “Capitala Turismului Chilian“. Este un oraş plin de viaţă, cu plaje atractive, hoteluri moderne, restaurante şi baruri selecte, parcuri şi spaţii verzi. În turul panoramic pe care-l vom face, se trec în revistă: Cazinoul, Quinta Vergara şi Muzeul de Belle Arte. Călătoria continuă spre pitorescul Valparaiso, aflat la numai 9 km distanţă faţă de Vina del Mar, supranumit San Francisco al Americii de Sud, datorită faptului că este cocoţat pe pantele Anzilor, cu faţa la Pacific, un fermecător oraş-port, intrat în patrimoniul mondial UNESCO. Se face o oprire în Parcul 21 Mai, unul dintre punctele cele mai vizitate şi de unde se poate vizualiza întregul golf Valparaiso. Se trec în revistă Piaţa Sotomayor, Clădirea Congresului, Piaţa O’Higgins, străzile Atkinsons şi Gervasonii. Înainte de întoarcerea către Santiago de Chile, vom vizita “La Sebastiana”, casa natală a scriitorului şi câştigătorului premiul Nobel, Pablo Neruda. Cină şi cazare la Hotel Galerias 4* (sau similar). ZIUA 12 /10.11.2012: Santiago – Puerto Montt – Insula Chiloe Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Puerto Montt, de unde vom traversa cu ferry-boatul pe Insula Chiloe, o insula plină de mituri, legende şi oameni deosebiţi. Vizităm satul pescăresc Dalcahue după care continuăm traseul spre Castro, capitala insulei, unde se vizitează Piaţa Armelor, Catedrala şi Piaţa de artizanat din vecinătatea portului. Castro este faimos prin casele construite pe piloni, deasupra apei, construcţii pitoreşti numite “palafitos”. Cină şi cazare la Hosteria de Castro 4* (sau similar). ZIUA 13 / 11.11.2012: Insula Chiloe Mic dejun. Excursie de o zi la Ancud, cel mai nordic oraş şi fostă capitală a insulei, unde veţi cunoaşte stilul de viaţă al locuitorilor insulei, denumiţi “Chilotes”. Veţi putea admira coloratele case construite pe piloni, portul, piaţa, fortificaţiile care datează din timpul Războiului de Independenţă. Călătoria continuă de-a lungul coastei de nord a insulei Chiloe, spre colonia de pinguini Punihuil, unul dintre puţine locuri în care pinguinii Magellan şi Humboldt trăiesc alături. Dacă vremea permite, vom putea vedea chiar şi cuiburile pinguinilor. Cină şi cazare în Puerto Varas la Cabana del Lago 4* (sau similar). ZIUA 14 / 12.11.2012: Puerto Varas – San Carlos de Bariloche Mic dejun. Astăzi revenim pe continent, trecem Anzii şi ne îndreptăm spre partea lor argentiniană. Călătorie de-a lungul ţărmului lacului Llanquihue’s, bucurându-ne de priveliştile oferite de vulcanii Osorno şi Calbuco. Oprire la cascada Saltos de Petrohue, urmată de traversarea cu catamaranul a lacului Todos Los Santos. Sosire la Peulla, în centrul Parcului Naţional Vicente Perez Rosales, cel mai vechi parc din America de Sud. Drumeţie prin pădurea tropicală până la Cascada de la Novia. Călătoria continuă către Argentina, trecând prin pasul Perez Rosales. Vom naviga în continuare cu barca pe lacul Nahuel Huapi pànă la Puerto Panuelo de unde vom pleca spre Bariloche cu autocarul. Cină şi cazare la Bariloche, Hotel Nahuel Huapi 4* (sau similar). ZIUA 15 / 13.11.2012: San Carlos De Bariloche – Santiago de Chile Mic dejun. Suntem într-una dintre cele mai frumoase staţiuni argentiniene, situată în statul Rio Negro. Aici peisajul şi atmosfera aduc cu cea din Alpii Bavarezi. Vizităm Parcul Naţional “Nahuel Huapi”, care include şi lacul cu acelaşi nume. Transfer la aeroportul din Puerto Montt pentru zborul spre Santiago de Chile cu LA 260 (17:40 / 19:25). Transfer, cină şi cazare la Hotel Galerias 4* (sau similar). ZIUA 16 / 14.11.2012: Santiago De Chile – Paris Mic dejun. Timp liber pentru plimbări individuale şi cumpărături. Transfer la aeroport pentru plecare spre Paris cu zborul companiei Air France AF 401 (17:30 / 11:00). ZIUA 17 / 15.11.2012: Paris – Bucureşti Sosire la Paris la ora 11:00 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu zborul AF 2488 (15:25 / 19:15). 37 ON CIRCUITE F OR de la T C CIRCUITE 1490~ 4380$ + Tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turişti, pentru 15-19 turişti, tariful se majorează cu 185 usd (echivalent a 155 €). Insula Paştelui Chile- Insula Paştelui- Argentina 18 zile Chile: Insula Paştelui · Deşertul Atacama · Patagonia – Argentina: Los Glaciares · Ţara De Foc ZIUA 1 / 10.09.2012: Bucureşti – Santiago De Chile Întâlnire cu însoţitorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 18:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 2489 (20:05 / 22:15) şi mai departe spre Santiago de Chile cu zborul AF 406 (23:20 / 07:30). ZIUA 2 / 11.09.2012: Santiago de Chile Sosire la Santiago de Chile la ora 07:30. Întâlnire cu reprezentantul local pentru turul panoramic al capitalei, aflată pe malul Andenului şi la poalele colinei Santa Lucia, care păstrază amintirea imperiului colonial spaniol, fapt care este evident mai ales în centrul oraşului. Turul include: Palatul Prezidenţial, Piaţa Armelor cu Catedrala şi vechea clădire a Poştei, Muzeul Naţional de Istorie, Casa Colonial, fosta reşedinţă a guvernatorului în perioada colonială. Oraşul va putea fi admirat de pe dealul Cerro San Cristobal, aflat în Parcul Metropolitano. Turul continuă cu una dintre cele mai exclusiviste zone ale capitalei, Providencia, unde veţi găsi magazine celebre şi restaurante de lux. Cină şi cazare la Hotel Galerias 4* (sau similar). 38 ZIUA 3 / 12.09.2012: Santiago – Valparaiso – Vina del Mar – Santiago Mic dejun. Plecare spre pitorescul oraş Valparaiso, bogat în arhitectura autohtonă, inspirată de artisti şi poeţi, declarat Patrimoniu UNESCO. Este unul dintre cele mai importante porturi ale ţării, supranumit şi “San Francisco al Americii de Sud“, datorită faptului că este cocoţat pe pantele Anzilor, cu faţa la Pacific. Se trec în revistă Piata Sotomayor, Clădirea Parlamentului, Casa Memorială a poetului Pablo Neruda. Drumul continuă spre oraşul învecinat, Vina del Mar, “oraşul grădină”, cu plajele sale desprinse parcă din paradis. Este cea mai importantă staţiune din Chile şi una dintre principalele staţiuni din America de Sud. Această bijuterie de la Oceanul Pacific oferă toate facilităţile pentru vizitatori, fapt pentru care este cunoscuta sub denumirea de “Capitala Turismului Chilian“. În turul panoramic se va trece în revistă şi Cazinoul. Cină şi cazare în Santiago de Chile. ZIUA 4 / 13.09.2012: Santiago de Chile – Insula Paştelui Mic dejun. Tranfer la aeroport pentru zbor către Insula Paştelui, aşezată între Chile şi Tahiti. Insula în calitate de “buricul pământu- lui“ este populată de “rapa nui“ (care înseamnă iubitori de pace şi ospitalitate), cum se numesc locuitorii acesteia şi este considerată ca fiind un muzeu al pământului care adăposteşte una dintre ultimele ghicitori nerezolvate ale istoriei umanităţii: cine a realizat uriaşele sculpturi ”Moais“? Până în ziua de astăzi, arheologii pot face doar presupuneri. Zbor către Insula Paştelui cu compania Lan Airlines, LA 841 (08 :25 / 12 :05) urmat de transfer la hotel. Cină şi cazare la Hotel Otai 4* (sau similar). ZIUA 5 / 14.09.2012: Insula Paştelui Mic dejun. Excursie de o zi, cu dejun la pachet inclus, în care veţi desoperi secretele culturii Rapa Nui. Turul începe cu vizite pe platformele moai Ahu Vaihu şi Ahu Akahanga, ambele reprezentând temple nerestaurate care merită explorate. Călătoria continuă cu vulcanul Rano Raraku, unul dintre cele mai interesante obiective ale insulei şi apoi cu Ahu Tongariki, cel mai mare monument monolitic din Polinezia de Est. Această platformă uimitoare deţine 15 dintre cele mai mari statui de pe insula. Călătoria continuă spre Te Pito Kura, o imensă piatră rotundă, chipurile cu puteri magice, care, conform legendei, a fost adusă aici de către regele Hotu Matua. Ultima oprire va fi pe plaja Anakena, unde vă veţi putea relaxa şi face baie în Oceanul Pacific. Cazare. ZIUA 6 / 15.09.2012: Insula Paştelui – Santiago De Chile Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor către Santiago de Chile cu compania Lan Airlines, LA 842 (13:05 / 19:50). Transfer la Hotel Galerias 4* (sau similar). Cină şi cazare. ZIUA 7 / 16.09.2012: Santiago De Chile – San Pedro De Atacama Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul LA 342 (07:15 / 09:25) către San Pedro de Atacama, centrul civilizaţiei paleolitice, loc care oferă cel mai spectaculos şi cel mai dramatic peisaj din Chile. Transfer la hotel în San Pedro de Atacama pentru lăsarea bagajelor. Ziua continuă cu o excursie la fortăreaţa Quitor, urmată de o vizită la Muzeul Arheologic Padre Le Paige, unde printre altele se găsesc cele mai vechi mumii din lume şi unde se poate vedea o bine întreţinută mumie pe care indigenii o numesc cu ironie “Miss Chile“. Dejun la un restaurant local. După-amiaza veţi vizita probabil cea mai cunoscuta destinaţie din această zonă, Valea Lunii (Moon Valley sau Valle de la Luna), localizată în Cordillera de la Sal. Această vale reprezintă o atracţie datorită similitudinii cu peisajul selenar şi a enormului coloseum. Cazare la Hotel El Poblado de Kimal 3* (sau similar). ZIUA 8 / 17.09.2012: San Pedro De Atacama Mic dejun. Excursie de o zi la sud de San Pedro, spre Toconao – un orăşel aflat la 2450 m altitudine de un farmec aparte care constă în folosirea pentru arhitectura clădirilor a rocilor vulcanice. Lângă Toconao se află canionul Jerez. Călătoria continuă cu satul Socaire, urmat de lagunele Miscani şi Meniques. Drumul continuă spre impresionantul Salar de Atacama. Pe drum se pot vedea vulcanii Licancabur şi Lascar. Se vizitează apoi Lacul Sărat Atacama aflat la o altitudine de 2300 m. Aici se afla laguna Chaxa, populată de reptile şi de pasari flamingo. Întoarcere la San Pedro de Atacama pentru cină şi cazare. ZIUA 9 / 18.09.2012: San Pedro De Atacama – Santiago de Chile Mic dejun. Excursie la o altă atracţie de top: El Tayto Geyseres, cel mai înalt câmp de gheizere din lume. La răsăritul soarelui se observă începutul activităţii aburilor – magma foarte aproape de suprafaţă încălzeşte stâncile care în contact cu izvoarele subterane produce acest fenomen; după micul dejun se poate face baie în piscina cu apă termală. Pe drumul de întoarcere se trece prin satul Machuca. De asemenea, se vor face opriri pe drum pentru a fotografia peisajul, vulcanii, cactuşii, flora şi fauna renumitului deşert. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la aeroportul din Calama pentru zborul LA 357 (20:55 / 22:55) spre Santiago de Chile. Cazare la Hotel Holiday Inn Airport 4* (sau similar). ZIUA 10 / 19.09.2012: Santiago De Chile – Punta Arenas – Puerto Natales Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul LA 281 (06:40 / 11:00), la Punta Arenas, punctul de plecare al circuitului în PATAGONIA. Tur panoramic al celui mai sudic oraş al continentului, Punta Arenas, care cuprinde Cerro de la Cruz, unde se poate admira întregul oraş, portul şi strâmtoarea Magelan. Urmează vizitarea Muzeului Salesiano Marggiorino Borgatello, unde veţi afla mai multe despre primii locuitori ai Patagoniei, Kawaskhar şi Yamana, iar apoi veţi ajunge la cimitirul Punta Arenas, devenit cel mai frumos loc de veci prin impresionantele sale morminte. Transfer cu autocarul în Puerto Natales. Cina la un restaurant local şi cazare la Matin Gusinde 3* (sau similar). ZIUA 11 / 20.09.2012: Puerto Natales – Torres del Paine Mic dejun. Ziua începe cu excursia la Pestera Milodon, monument natural compus din 3 peşteri şi o formaţiune stâncoasă cunoscută sub denumirea de Silla del Diablo (Locul Diavolului). În 1896 lumea ştiintifică a fost fascinată de descoperirea în această peşteră a oaselor unui animal dispărut – milodon. Vizita continuă în cel mai atractiv Parc Naţional din Chile şi din lume - Torres del Paine: se viziteză Cuernos del Paine şi Lacul Nordeskjold, iar dacă vremea permite se va trece pe lângă laguna Amargasi, Lacul Pehoe şi ne vom bucura de priveliştile minunante oferite de Paine Massif, Almirante Nieto şi faimosul munte Torres del Paine. Cu acest prilej vom putea observa viaţa în salbaticie a diferitelor vieţuitoare, vom putea descoperi secretul florei şi al faunei acestei zone. Dejun la pachet. Cazare. ZIUA 12 / 21.09.2012: Torres Del Paine – El Calafate Mic dejun. Astăzi vom părăsi Chile şi vom intra în Argentina, printr-un transfer spre El Calafate, un orăşel încântător care vă va cuceri cu pitorescul său şi care este punctul de plecare spre grandiosul Parc Naţional “Los Glaciares”, aflat pe ţărmul imensului lac Argentino. Cina şi cazare la Hotel Altos Calafate 3* (sau similar). ZIUA 13 / 22.09.2012: El Calafate – Ushuaia Mic dejun. Dimineaţa, devreme, transfer în port pentru îmbarcare pentru excursia la Upsala. Călătoria are loc prin faţa a sute de iceberg-uri care provin din gheţari. Dejunul (box lunch) se serveşte pe vas. Veţi admira apoi Ghetarul Perito Moreno, formaţiune glaciară veche de 500 de ani, cu pereţi de gheaţă înalţi de 90 m şi o lăţime frontală de 4 km. Perito Moreno este printre puţinii gheţari din lume care este în continuă creştere. Timp liber pentru a-i admira măreţia copleşitoare. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Aerolineas Argentinas AR 2872 (19:00 / 20:15), spre capătul lumii în Ţara de Foc, la Ushuaia. Transfer la Hotel Altos Ushuaia 3* (sau similar). Cină şi cazare. ZIUA 14 / 23.09.2012: Ushuaia / Ţara De Foc Mic dejun. Dimineaţa se vizitează Parcul Naţional Tierra del Fuego. Se vor putea vedea: Golful Ensenada, Insula Redonada, Lacul Roca şi Golful Lapatania. După amiaza se va face o croazieră cu catamaranul pe Canalul Beagle, navigându-se printre golfuri. Plimbare în golful Yendegaia unde se vor vedea casele în formă de scoici ale poporului Yamana, iar dacă condiţiile meteo vor permite, se va face o scurtă drumeţie în pădurea Magelan. Se ajunge în final la farul denumit “Ends of the World’s Light House”. Cină şi cazare. ZIUA 15 / 24.09.2012: Ushuaia – Buenos Aires Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Aerolineas Argentinas spre Buenos Aires, AR 1853 (10:35 / 14:03). Tur panoramic de oraş în Buenos Aires, care începe cu traversarea Bulevardului 9 Iulie, a Bulevardului Santa Fe, Clădirea Guvernului: “Casa Rosada”, Congresul Naţional, Teatrul Colon, Cabido - Primăria (locul unde a fost iniţiata mişcarea de independenţă a Spaniei), Plaza de Mayo, Catedrala Metropolitană, Puerto Madero, cartierul San Telmo (cu clădiri albe cu balcoane din fier forjat), cartierul La Boca (cartier italian cu faimoasa stradă care a dat numele celebrului tango - Caminito - inspirat din viaţa cartierului), cartierul La Racoleta (cartier ce demonstrează că Buenos Aires este “Parisul Americii Latine”). În acest cartier se află şi cimitirul unde este înmormântată celebra Evita Peron. Turul ia sfârşit prin Parcul şi pădurile Palermo. Cazare la un restaurant local. Transfer la Hotel Dazzler Tower Maipu 4* (sau similar) pentru cazare. ZIUA 16 / 25.09.2012: Buenos Aires Mic dejun. Excursie de o zi la o ferma tipic argentiniană, “hacienda”, unde veţi descoperi muzica şi dansurile tradiţionale şi veţi participa la un adevărat festival Gaucho. La petrecerea de bun venit veţi fi serviţi cu “empanadas” şi vin argentinian, iar mai târziu cu un barbeque delicios, preparat în stil argentinian. Veţi fi martorii unui spectacol folcloric cu muzică şi dansuri şi veţi admira aptitudinile de călăreţi ale “gauchos”. Seara, cină cu spectacol PREţUL INCLUDE • Transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Paris – Santiago de Chile, Buenos Aires – Paris – Bucureşti • Transport continental cu avionul pe rutele: Santiago de Chile – Insula Paştelui – Santiago de Chile, Santiago de Chile – San Pedro de Atacama – Santiago de Chile, Santiago de Chile – Punta Arenas, El Calafate – Ushuaia, Ushuaia – Buenos Aires • 15 cazari cu demipensiune în hoteluri de 3* şi 4* • Transferurile, tururile şi excursiile din program • Taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • Ghizi locali şi conducător roman de grup • Asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • Taxele de aeroport pentru zborurile intercontinentale: 450 euro (pot suferi modificări şi se achită la agenţie) • Taxele de aeroport pentru zborurile continentale: 230 usd (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • Taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • Alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi. • Bacşişuri: 5 usd / zi pentru ghizi şi soferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • Asigurarea medicală • Asigurarea storno (agenţia recomanda încheierea unei asigurari storno). de tango argentinian la “Senor Tango”. Cazare. ZIUA 17 / 26.09.2012: Buenos Aires – Paris Mic dejun. Timp liber pentru explorarea oraşului Buenos Aires şi cumpărături. Transfer la aeroport pentru plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 417 (17:05 / 11:00). ZIUA 18 / 27.09.2012: Paris – Bucureşti Sosire la Paris la ora 11: 00 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu zborul AF 2488 (15:25 / 19:15). 39 CIRCUITE CIRCUITE PREţUL INCLUDE • transport avionul pe rutele: Bucureşti – Paris – Rio de Janeiro, Sao Paolo – Manaus, Manaus – Iguazú, Asuncion – Buenos Aires, Buenos Aires – Paris – Bucureşti • transport local cu autocar / minibus dotate cu aer condiţionat • 14 nopţi cazare în hoteluri de 4* • mic dejunuri, dejunuri şi cine conform program • transferurile, tururile incluse în program • ghizi locali • conducător de grup român • asigurarea de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. N F OR Ode la C T 1350~ 2950$ + Tarifele sunt valabile pentru un grup minim de 20 de turişti; pt. 1519 turişti, tariful se recalculează. Brazilia&Amazon – Paraguay – Argentina – Uruguay Statuia lui Iisus Christos 16 zile ZIUA 1 / 12.03.2012: Bucureşti – Paris – Rio de Janeiro Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 5:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu Air France AF 1089 (06:50 / 09:00) şi mai departe spre Rio de Janeiro cu AF 444 (10:30 / 18:25). După sosire, întâlnire cu reprezentantul local şi transfer pentru cazare la Hotel Royal Rio Palace 4* (sau similar). ZIUA 2 / 13.03.2012: Rio de Janeiro Mic dejun. Tur panoramic al celei mai frumoase metropole din lume, care cuprinde: Golful Guanabara, Parcul Flamenco, centrul şi cartierul de afaceri, Catedrala San Sebastian şi Candelaria, Arcul Lapa, Teatrul Municipal, Biblioteca Naţională, Muzeul de Artă, Sambadrome - locul de desfăşurare al Carnavalului de la Rio, Maracana - cel mai mare stadion de pe glob, Palatul Guanabara (reşedinţa guvernatorului statului) şi plajele Ipanema, Vidigal, Leblon şi Copacabana. Întoarcere la hotel şi după-amiaza liberă. Cazare. ZIUA 3 / 14.03.2012: Rio de Janeiro Mic dejun. Excursie de o zi, cu 40 dejun inclus pentru a vizita Corcovado Mountain şi Sugar Loaf. Ascensiunea pe Corcovado începe printr-o plimbare cu un trenuleţ special prin pădurea tropicală Tijuca, de-a lungul lacului Rodrigo de Freitas, către înălţimea pe care se află simbolul incontestabil al oraşului, renumita statuie a Mântuitorului Iisus Christos. Monumentul a fost recent selecţionat ca făcând parte dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. De pe platforma situată la 710 metri deasupra nivelului mării, se poate admira priveliştea spectaculoasă pe care o ofera Rio de Janeiro, oraşul Niteroi care se află vis-a-vis, dincolo de Golful Guanabara, dealul Sugar Loaf, Laguna Rodrigo de Freitas, oceanul Atlantic şi plajele din sudul oraşului. După-amaiza, dupa un periplu de-a lungul faimoaselor plaje din Rio vom lua telecabina din Praia Vermelha către Muntele Urca; telecabina face prima oprire la Morro da Urca unde este un punct de belvedere către Golful Botafogo şi cea de-a doua, la o altitudine de 400 m deasupra nivelului mării în vârful dealului Sugar Loaf, denumit astfel datorită asemănării cu o căpăţână de sfeclă de zahăr. Opţional, seara, spectacol “Rio by night” cu cină, urmată de cel mai renumit “Samba-Show” din Rio de Janeiro. ZIUA 4 / 15.03.2012: Rio de Janeiro – Sao Paolo Mic dejun. Plecare dimineaţa spre Sao Paulo cu autocarul, admirând peisajele care se succed de-a lungul coastei. Traseul durează aprox. 7 ore. Sosim în Sao Paulo, cel mai mare oraş din America de Sud şi al treilea din lume, având o populaţie de peste 10 milioane de locuitori. Dejun în timpul călătoriei. Tur panoramic de oraş care include cartierul rezidenţial Higienópolis, parcul Ibiraquera – proiectat de celebrul arhitect Oscar Niemayer, Institutul Bandeirantes, Universitatea, Praça da Republica, Praca Roosevelt, Avenida Paulista – principala arteră comercială a oraşului, centrul economic şi financiar al Braziliei. Urcare pe dealul Morumbi pentru o vedere panoramică de excepţie asupra oraşului. Cazare la Hotel Blue Tree Premium Berrini 4* (sau similar). ZIUA 5 / 16.03.2012: Sao Paolo – Manaus – Amazon Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Gol Vrg Linhas Aereas spre Manaus, G3 1640 (09:55 / 13:05). Sosire şi transfer la debarcaderul situat pe malul celui mai mare fluviu al planetei, Rio Amazonas, pentru a ne îmbarca pe vasul cu care vom traversa fluviul în apropierea punctului de confluenţă a celor doi mari afluenţi ai săi. După amiaza vom vizita Jungla Maimutelor, urmată de o plimbare cu barca pentru a observa aligatorii amazonieni. Cina şi cazare la Amazon Ecopark Lodge 4* (sau similar). ZIUA 6 / 17.03.2012: Amazon Mic dejun. Zi dedicată explorării junglei amazoniene. Vom avea ocazia de a observa o mare varietate de păsări şi animale în habitatul lor natural, o floră diversă întalnită în cea mai mare rezervaţie naturală din lume; tot de aici se poate vedea şi magica Cruce a Sudului. Dejun. După amiaza vom vizita o mică comunitate de “Caboclos”, băştinaşii regiunii amazoniene. În continuare, vom avea ocazia să observăm şi chiar să pescuim piranha! Cină şi cazare. ZIUA 7 / 18.03.2012: Amazon – Manaus – Iguassu Mic dejun. Dimineaţa putem să ne-o petrecem făcând baie în PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport pentru zborurile internaţionale: 450 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxele de aeroport pentru zborurile interne: 35 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri 5 usd/zi, pentru ghizi şi soferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • asigurare medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno) • taxele de ieşire din ţările vizitate, care se achită local (numai dacă este cazul) • excursiile opţionale (tarife valabile pentru un grup de min. 20 pers): • cină şi spectacol de samba “Rio by night”: 130 usd / pers • cină şi spectacol Churrascaria la Iguassu: 90 usd / pers • cină şi spectacol tradiţional în Asuncion: 90 usd / pers • cină şi spectacol de tango în Buenos Aires la “Viejo Almacen”: 100 usd / pers. “piscinele” naturale din jurul Ecopark Lodge. Transfer la aeroportul din Manaus pentru zbor spre Iguassu via Brasilia şi Curitiba, cu Gol Vrg Linhas Aereas, G3 1631 (17:00 / 01:10). Sosire după miezul nopţii în Iguassu, oraş situat la graniţa cu Argentina şi Paraguay, renumit datorită cascadelor spectaculoase. Cuvântul Iguassu înseamnă “apă mare”, în etimologia Tupi - Guarani. Este un nume perfect pentru măreţia cascadelor Iguassu, una dintre minunile naturale ale planetei, cu 275 de cascade şi o înălţime medie de 60 m. Transfer la hotel şi cazare la Hotel Continental Inn 4* (sau similar). ZIUA 8 / 19.03.2012: Iguassu Falls Mic dejun. Astăzi veţi participa la o excursie de o zi cu dejun inclus, în partea argentiniană a cataractelor, care combină întreaga esenţă a Parcului Naţional Iguassu, atât prin spectacolul de neegalat al cascadelor San Martin şi Gargata do Diablo (Gâtlejul Diavolului), cea mai înaltă parte a cascadei, cât şi prin aventura în sine a traseului. Opţional, seara, spectacol cu muzică şi dans Churrascaria, cu cină inclusă. Cazare. ZIUA 9 / 20.03.2012: Iguassu Falls – Ciudad del Este – Asuncion Mic dejun. Dimineaţa, vom vizita partea braziliană a cataractelor, intrând în Parcul Naţional (UNESCO), străbătând un drum spectaculos de aproximativ 1 km, prin pădurea tropicală, pe cărări şi poduri printre cascade, până se ajunge în punctul cel mai apropiat de marea cădere de apă. Revenire cu un lift la drumul principal, pentru a evita efortul şi întoarcerea pe acelaşi drum. Plecare apoi spre Paraguay. Vom face o vizită la Barajul Itaipu, cea mai mare hidrocentrală în funcţiune de pe glob, 12.600 MW, construită în parteneriat cu Paraguay pe râul Parana, pentru al cărei proiect a fost necesară inundarea unei mari părţi a junglei aparţinând Parcului Naţional. Considerată ca fiind una dintre cele “7 minuni ale lumii moderne”, Itaipu poate asigura întregul necesar de energie electrică al Paraguay-ului şi al Braziliei de Sud. Oprire în locul numit “Tres Fronteras”, unde Iguassu îşi uneşte apele cu Rio Parana, la graniţa celor trei ţări: Brazilia, Paraguay, Argentina. Ne vom continua apoi drumul spre capitala Paraguayului, Asuncion via Ciudad del Este. Cină şi cazare în Asuncion la Hotel Esplendor Guarani 4* (sau similar). ZIUA 10 / 21.03.2012: Asuncion Mic dejun. Tur panoramic de oraş: Catedrala, gara (se va admira cea mai veche locomotivă cu aburi din America de Sud), Mausoleul Eroilor Naţionali, unde se odihnesc rămăşiţele celor mai mari eroi, Avenida Mariscal Lopez, cunoscut ca şi Avenue of the Embassles, piaţa de artizanat La Recova, Grădina Botanică şi Palatul Guvernamental, care aminteşte vizitatorilor de Versailles. Opţional, seara tradiţională paraguayana, spectacol cu cină. Cazare. ZIUA 11 / 22.03.2012: Asuncion – Buenos Aires Mic dejun. Transfer la aeroport şi zbor spre Buenos Aires cu Aerolíneas Argentinas, AR 1261 (09:05 /10:55). Întâlnire cu ghidul local şi transfer la Hotel Dazzler Tower Maipu 4* (sau similar). Opţional, seara, Tango Show cu cină inclusă la restaurantul Viejo Almacen. ZIUA 12 / 23.03.2012: Buenos Aires – Montevideo Mic dejun. Tur panoramic de oraş, care începe cu traversarea Bulevardului 9 Iulie (unul dintre cele mai mari bulevarde din lume), a Bulevardului Santa Fe, Clădirea Guvernului: “Casa Rosada”, Congresul Naţional, Teatrul Colon, Cabido - Primăria (locul unde a fost iniţiată mişcarea de independenţă), Plaza de Mayo, Catedrala Metropolitană, reşedinţa arhiepiscopului Buenos Aires-ului, Puerto Madero, cartierul San Telmo (cu clădiri albe cu balcoane din fier forjat), cartierul La Boca (cartier italian cu faimoasa stradă care a dat numele celebrului tango - Caminito - inspirat din viaţa cartierului), cartierul La Racoleta – cartier ce demonstrează că Buenos Aires este “Parisul Americii Latine”; în acest cartier se află şi cimitirul unde este înmormântată celebra Evita Peron. Turul ia sfârşit prin Parcul şi pădurile Palermo. După amiaza, transfer în port pentru plecare cu ferry-boat-ul la Montevideo, capitala Uruguay-ului. Transfer pentru cazare la Hotel Esplendor Cervantes 4* (sau similar). ZIUA 13 / 24.03.2012: Montevideo – Punta del Este – Montevideo Mic dejun. Tur panoramic al capitalei numită şi “Elveţia Sud-Americii “. Se trec în revistă principalele obiective turistice: partea veche a oraşului, Piaţa Constituţiei cu Catedrala Matriz, Paetonal Sarandi, Teatrul Solis, Piaţa Independenţei cu Monumentul Artigas (Erou Naţional) şi Mausoleul. Vizita continuă cu principala stradă comercială 18 Iulie până la clădirea Congresului. Se vizitează Meadow, faimoasa grădină de trandafiri şi Monumentul Diligenţei. Turul continuă de-a lungul Dealului Montevideo pentru a admira o frumoasă privelişte panoramică a Golfului Montevideo şi pentru a vedea Fostul Fort Colonial. Mai târziu se vizitează Parcul Bătăliei, Obeliscul, Monumentul Vagonului şi Stadionul de fotbal (unde s-a organizat primul campionat de fotbal în 1930). Turul cuprinde şi zona rezidenţială Carrasco’s şi trecerea în revistă a plajelor ce “înlanţuie” oraşul. Excursia continuă pe Coasta de Aur a Uruguay-ului până la Punta del Este, situată la 140 km faţă de capitală, cea mai frumoasă staţiune a Americii de Sud, cunoscută ca “Perla Sudului”. Se vizitează Punta Ballena şi Casapueblo, plajele Brava şi Mansa, zonele rezidenţiale Beverly Hills şi San Rafael precum şi podul de la Barra de Maldonado. Dejun în timpul vizitelor. Timp liber pentru plimbare prin centru, pe Gorlero Avenue. Întoarcere la Montevideo pentru cazare. ZIUA 14 / 25.03.2012: Montevideo – Colonia – Buenos Aires Mic dejun. Plecare spre Colonia. În drum se vizitează Colonia de Suiza şi New Helvetia. Tur panoramic de oraş Colonia cu portul Mihanovich, arena de tauri, centrul oraşului, zona rezidenţială. Plimbarea pe jos prin oraşul vechi declarat de UNESCO ca aparţinând patrimoniului internaţional, care ne “duce” în urmă cu peste 300 de ani, în perioada colonizării. Transfer în port pentru traversare cu feribotul spre Buenos Aires urmat de transferul la Hotel Dazzler Tower Maipu 4* (sau similar). Pentru a ne lua un rămas bun memorabil de la Buenos Aires, vom participa la o cină cu spectacol de tango cu renume mondial la “Senor Tango”. ZIUA 15 / 26.03.2012: Buenos Aires – Paris Mic dejun. Dimineaţa, timp liber în Buenos Aires pentru vizite individuale, cumpărături, etc. Transfer la aeroport pentru îmbarcare spre Paris pe zborul Air France, AF 415 (17:05 / 11:00). ZIUA 16 / 27.03.2012: Paris – Bucureşti Zbor către Bucureşti cu AF 2288 (15:35 / 19:25 ). 41 CIRCUITE ON F OR de la T C CIRCUITE 4320~ Tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pt 15-19 turişti, tariful se majorează cu 210 euro/pers. PREţUL INCLUDE • Transport cu avionul: Bucureşti – Londra – Sydney, Sydney – Cairns, Cairns – Melbourne, Melbourne – Auckland, Sydney Opera House, Australia Queenstown – Sydney – Singapore, Singapore – Londra – Bucureşti • 14 cazari în hoteluri de 3* şi 4* • Mic dejun, dejun sau cină (conform program) • Transferurile, tururile, croaziere * Plecare si in data de 13.05, acelasi program si tarif;Taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • Ghizi locali defileu împădurit. Dejun. Vom • Conducător român de grup încheia ziua cu un scurt tur prin • Asigurare în caz de Homebush Bay, locul de desfăinsolvabilitate / faliment al şurare a Jocurilor Olimpice din agenţiei de turism. anul 2000. Cazare. ZIUA 5 / 07.11.2012: Sydney PREţUL NU INCLUDE – Cairns • Taxele de aeroport pentru Mic dejun. Transfer la aerozborurile intercontinentale şi port pentru zborul companiei continentale 700 euro care se Qantas Airways, QF 924 (09:15 plătesc la agenţie / 11:15) spre Cairns. Pe drum • Taxe de ieşire de pe aero spre Cairns, scurtă oprire pe porturi, dacă se aplică renumita plajă Plam Cove. • Alte servicii decât cele Sosire la hotel şi cazare Hotel menţionate, cheltuieli Pacific International Cairns 4* personale, băuturi, etc. (sau similar). Cină barbeque şi • Excursie opţională la Kuranda: spectacol Cairns Night Zoo. 110 euro / pers. (tarif valabil pt ZIUA 6 / 08.11.2012: Cairns min. 20 pers.) – Marea Barieră De Corali – • Bacşişuri 5 euro/zi , pentru Cairns ghizi şi şoferi (se vor achita După micul dejun, plecare cu conducătorului de grup cel catamaranul în croazieră la târziu la sosire) Marea Barieră de Corali, una • Asigurarea medicală din minunile naturale ale lumii. • Asigurarea storno (agenţia O călătorie fascinantă în care recomandă încheierea unei putem vedea reciful de corali şi asigurări storno). lumea subacvatică prin fundul Australia – Noua Zeelandă 19 zile ZIUA 1-2 / 03 – 04.11.2012: Bucureşti – Londra – Sydney Întâlnire la Aeroportul Henri Coandă cu conducătorul de grup la ora 14:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei British Airways). Plecare spre Londra cu compania British Airways, zbor BA 887 (15:55 / 17:30) şi mai departe spre Sydney, zbor BA 15 (21:55 / 07:00). ZIUA 3 / 05.11.2012: Sydney Sosire la Sydney la ora 07:00. Tur de oraş şi croazieră cu ghid local în excentricul oraş Sydney, oraşul supranumit “Marele oraş de lângă port”. Turul include: vizitarea Operei, una din cele mai spectaculoase clădiri din lume, simbol al oraşului, vestitul Harbour Bridge, scurtă vizită în cel mai vechi cartier, “The Rocks” şi în cel mai elegant şi boem, “Kings Cross”, portul Cook. În continuare vom admira cea mai vestită plajă a Australiei, Bondi Beach cu o 42 42 scurtă oprire la punctul de panoramă “The Gap”. Îmbarcare pe ferry boat pentru croaziera de-a lungul Cheiului Circular, cu oprire în portul Darling, cel mai modern al oraşului. Dejun la bord. Transfer şi cazare la Hotel Travellodge Wynyard 3+* (sau similar). ZIUA 4 / 06.11.2012: Sydney – Katoomba – Sydney Dupa micul dejun, vom vizita Featherdale Wildlife Park pentru “întâlnirea” cu fauna specifică Australiei: canguri, koala, emu, câini dingo, diavoli tasmanieni. Continuăm cu vizitarea oraşului Katoomba, aflat pe calea Jamison, al cărei principal punct de atracţie este reprezentat de formaţiunle stâncoase Three Sisters. Drumul de întoarcere va fi o experienţă de neuitat, o călătorie cu Scenic Railway (Calea Ferată Pitorească), cea mai abruptă cale ferată din lume, ce coboară spre un de sticlă al vaporului. Vom fi insoţiţi de biologi specialişti în fauna şi flora marină. Doritorii vor primi echipament adecvat pentru scufundări în apropierea recifului; excursia include dejunul. După croazieră, transfer la hotel. Cazare. ZIUA 7 / 09.11.2012: Cairns – Kuranda – Cairns Mic dejun. Excursie opţională de o zi la Kuranda, pentru a trăi experienţa « aborigenă ». Tehnica aruncării bumerangului ne va fi dezvaluită “la ea acasă”. Urmează apoi o plimbare cu Scenic Rail trecând pe deasupra pădurii tropicale din Parcul Naţional Gorge, prilej de admirare a unor peisaje incredibile. Vom vizita parcul aborigen Tjapukai, putând participa la un spectacol specific al populaţiei aborigene Pamagirri. Plecare cu autocarul spre Cairns. Cazare. ZIUA 8 / 10.11.2012: Cairns – Melbourne Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Qantas Airways, QF 703 (12:45 / 17:05) la Melbourne. Transfer şi cazare la Hotel Rendezvous 4* (sau similar). ZIUA 9 / 11.11.2012: Melbourne Mic dejun. Tur panoramic cu ghid local incluzând opriri la catedrala Sf Paul, Grădina Botanică Regală, Casa Parlamentului, în Piaţa Queen Victoria, plimbare prin Grădinile Fitzroy şi intrare în coliba Căpitanului Cook. Plecare spre insula Philip, pentru admirarea unui spectacol natural unic, de neuitat: celebra paradă a pinguinilor care se întorc seara cu hrană, după o zi întreagă de lucru, la cuiburi unde sunt aşteptaşi de “neveste”. Cazare. ZIUA 10 / 12.11.2012: Melbourne Mic dejun. Astăzi vă propunem o plimbare cu însoţitorul de grup prin Grădina Botanică Regală, poate cea mai frumoasă din întreaga lume. După-amiaza, timp liber pentru cumpărături în Southgate Center, un elegant şi impresionant centru comercial situat pe malul Yarrei. Cazare. ZIUA 11 / 13.11.2012: Melbourne – Auckland Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Qantas Airways, QF 25 (06:00 / 11:40) la Auckland. Tur panoramic al oraşului Auckland, ce include: Mt. Eden, Auckland Domain, satul Parnell. Transfer la Hotel Auckland City 3* (sau similar). ZIUA 12 / 14.11.2012: Auckland – Rotorua Mic dejun. Plecare apoi spre Rotorua, “inima caldă” a Insulei de nord, staţiune celebră pentru activitatea termală, dar şi pentru vestigiile culturii indigene maori, unde vom vizita parcul geotermal Te Puia şi Centrul de Artizanat Maori. Seara, vom participa la un spectacol Maori, urmat de o cină tradiţională. Seara, transfer şi cazare la Hotel Ibis Rotorua 3* (sau similar). ZIUA 13 / 15.11.2012: Rotorua – Queenstown Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor spre Queenstown, cu compania Air New Zeeland, NZ 5373 (11:55 / 15:10). Sosire în Queenstown, cea mai frumoasă şi mai importantă staţiune din Noua Zeelandă, aflată între munţi. Transfer şi cazare la Hotel Copthorne Resort Lakefront 4* (sau similar). ZIUA 14 / 16.11.2012: Queenstown – Milford Sound – Queenstown Mic dejun. Plecare spre Lacul Wakatipu prin regiunea Te Anau. Vom avea ocazia să admirăm superbele peisaje în care s-a filmat Stăpânul Inelelor, fără îndoială cea mai pitorească zonă din Noua Zeelandă. Excursia se încheie cu croaziera printre fiordurile din Parcul Naţional Fiordland cu prânz bufet inclus. Transfer la hotel in Queenstown. Cazare. ZIUA 15 / 17.11.2012: Queenstown – Sydney – Singapore Mic dejun. Transfer la aero- port pentru zborul companiei Qantas Airways, QF 122 (14:40 / 15:55) spre Sydney şi mai departe spre Singapore cu zborul QF 005 (16:55 / 21:45). Transfer la Hotel Grand Park City Hall 4* (sau similar) şi cazare. ZIUA 16 / 18.11.2012: Singapore – Londra Mic dejun. Tur de o jumătate de zi în Singapore, un oraş sofisticat, multicultural şi cosmopolit din sud-estul Asiei. Cină la un restaurant local. Seara, transfer la aeroport pentru zborul companiei British Airways spre Londra, BA 16 (23:20 / 05:25). ZIUA 17 / 19.11.2012: Londra – Bucureşti Sosire la Bucureşti la ora 05:25. Zbor spre Bucureşti cu compania British Airways, BA 886 (09:45 / 15:00). Apă termală, Noua Zeelandă 43 43 CIRCUITE CIRCUITE PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele: Bucureşti – Doha – Singapore, Kuala Lumpur – Jakarta, Jakarta – Jogjakarta, Jogjakarta – Bali, Bali – Doha – Bucureşti • 14 nopţi cazare în hoteluri de lux de 4/5* • mic dejun, 2 dejunuri şi 14 cine (conform program) • transferurile, tururile, croazieră şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali • conducător român de grup • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. Singapore – Malaezia – Indonezia Marina Bay Hotel, Singapore ZIUA 1 / 02.05.2012: Bucureşti – Doha – Singapore Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă ora 17:20 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu zborul companiei Qatar Airways, QR 944 (19:25 / 23:55) şi apoi spre Singapore, cu zborul QR 638 (01:55 / 15:05). ZIUA 2 / 03.05.2012: Singapore Sosire în Singapore la ora 15:05. Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer la Holiday Inn Atrium Hotel 4* (sau similar) pentru cazare. Fondat ca o colonie britanică acum două secole, Singapore – “Oraşul Grădină” a devenit unul dintre cele mai prospere state din lume. Arhitectura urbană fascinantă, cu clădiri zgârie-nori care mărginesc bulevardele largi, influenţele chineze, indiene şi malaeziene, clima tropicală, bucătăria delicioasă, mall-urile ultramoderne şi o vibrantă viaţă de noapte, fac din Singapore o 44 C 795~ 2375$ T 17 zile N F OR Ode la + Tariful este valabil pentru un grup de minim 20 de turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se majorează cu 150 usd (echivalent 115 €). veritabilă “perlă a Asiei”, situat în topul celor mai vizitate oraşe ale lumii. Cină şi cazare. ZIUA 3 / 04.05.2012: Singapore Mic dejun. Dimineaţa, tur panoramic de oraş în care se vor trece în revistă: centrul civic unde se află Parlamentul, Curtea Supremă, Primăria, Clubul de Cricket, Parcul Merlion (care oferă o superbă panoramă a golfului cu iahturi şi unde se află statuia lui Merlion, creatură mitologică, jumătate leu, jumătate peşte), Templul Thian Hock Keng, unul dintre cele mai vechi temple budhiste, Chinatown, manufacturile de prelucrare a pietrelor preţioase şi Gradina de Orhidee, din cadrul Grădinii Botanice din Singapore (care se mândreşte cu peste 60.000 de orhidee, din peste 400 de specii şi cu peste 2000 de hibrizi), cartierul Little India, situat pe malul estic al râului Singapore, care vă va întâmpina cu aromele inconfundabile de iasomie şi mirodenii. După amiază, transfer cu telecabina în Insula Sentosa, o oază de linişte şi atracţii speciale: Butterfly Park, unde veţi admira fluturi: Insect Kingdom – cu peste 3000 de specii dintre cele mai frumoase şi rare insecte; veţi vizita apoi, Underwater World, cel mai mare oceanarium tropical din Asia, cu peste 2500 de vietăţi marine, printre care peste zece specii de rechini, coborând spre fundul mării printr-un tunel acrilic transparent de 80 m lungime. La sfârşit vă invităm să vă distraţi la “Magical Sentosa Show”, un spectacol interactiv cu efecte speciale. Cină bufet la Paris Restaurant. Transfer la hotel, cazare. ZIUA 4 / 05.05.2012: Singapore – Malacca – Kuala Lumpur Mic dejun. Transfer cu autocarul la Malacca pentru un tur de oraş care include: Biserica Sfântul Petru, cea mai veche biserică creştină din Malaezia, marele cimitir chinez datând din secolul al XVII-lea, faimoa- sa poartă Porta de Santiago, ruinele bisericii Sfântul Paul, Muzeul Malacca, Biserica Creştină, Templul Cheng Hoon Teng, singurul templu unde există trei doctrine majore ale credinţei chineze: taoism, budhism, confucianism. Dejun la un restaurant local. Călătoria continuă către Kuala Lumpur, capitala Malaeziei. După sosire, transfer la Hotel Dorsett Regency 4* (sau similar). Cina la Revolving Tower, turnul care oferă o splendidă panoramă a oraşului luminat. Cazare. ZIUA 5 / 06.05.2012: Kuala Lumpur Mic dejun. Se vizitează Kuala Lumpur, ale cărui principale atracţii se concentrează în două mari zone de interes: Centrul Oraşului şi Triunghiul de Aur. Tur panoramic de oraş: Piaţa Independenţei (Dataran Merdeka), Moscheea Sultanului, Poarta Palatului Regal, turnurile gemene Petronas, înalte de 452 m, fiind cele mai reprezentative construcţii pentru arta modernă PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport 290 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxa viză Indonezia: 45 usd / pers (se achită la agenţie) • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri: 50 usd/pers. pentru ghizi şi şoferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • excursiile opţionale • asigurarea medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). şi postmodernă (până nu demult cele mai înalte din lume, depăşite astăzi de “Taipei 101 Tower” şi Burj Dubai). Urmează vizitarea Grădinii de Orhidee şi peşterile Batu, o populară atracţie turistică, aflată la 13 km nord de oraş: în peştera principală se află un templu hindus, la care se ajunge urcând 272 de trepte; într-o peşteră mai mică, aflată la baza dealului este găzduită o interesantă expoziţie despre mitologia malaeziană. Cină cu spectacol cultural. Cazare. ZIUA 6 / 07.05.2012: Kuala Lumpur – Jakarta Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor spre Jakarta. Sosire la Jakarta şi întâlnire cu ghidul local. Tur panoramic de oraş cu Muzeul Naţional, Monumentul Naţional, Palatul Merdeka, Moscheea Istiqlal, Catedrala. Cină şi cazare la hotel Sultan 5* (sau similar). ZIUA 7 / 08.05.2012: Jakarta Mic dejun. Dimineaţa, timp liber la dispoziţie. Plecare spre renumita staţiune montană Cisurua, pentru a vizita “Safari Parc”, una dintre cele mai mari şi interesante grădini zoologice din lume, unde într-un parc de peste 55 ha pot fi admirate specii rare de animale de pe toate continentele. Întoarcere la Jakarta pentru cina şi cazare. ZIUA 8 / 09.05.2012: Jakarta – Jogjakarta Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Garuda Indonesia, GA 210 (12:30 / 13:35), spre Jogjakarta, în capitala sultanatului cu acelaşi nume. Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer la un restaurant local pentru servirea dejunului. Plecare la Prambanan pentru a vizita cel mai important templu hindus, datând din sec. al IX-lea, restaurat cu acurateţe, după secole de totală părăsire, pentru a putea fi admirată astăzi perfecta simetrie, graţia şi detaliile sculpturale. Transfer la Hotel Phoenix Heritage 5* (sau similar). Transfer la Puriwisata pentru o cină bufet, urmată de un spectacol de balet Ramayana. Cazare. ZIUA 9 / 10.05.2012: Jogjakarta Mic dejun. Excursie de o zi în care vom vizita Templul Borobudur şi oraşul Jogja. Templul Borobudur este cel mai important monument indonezian, cu o vechime de cca 1200 de ani, fiind cel mai mare templu budhist din lume. De-a lungul timpului a fost acoperit de cenuşa vulcanică şi de junglă, dar acum este în totalitate recuperat. Astăzi este cel mai vizitat monument din Indonezia şi loc de pelerinaj pentru budişti, fiind ultimul popas pe traseul urmat de pelerini cu ocazia Vesak-ului, sărbatoarea naţională a naşterii şi morţii în Indonezia. După ce vizităm şi templul Mendut, aflat în apropiere, ne întoarcem la Jogja pentru turul de oraş care include Palatul Sultanului, Piaţa de păsări Pasar Ngasem, Castelul de Apă Taman Sari, manufacturile de baticuri, argintărie şi marochinărie. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare. ZIUA 10 / 11.05.2012: Jogjakarta – Bali (Denpasar) Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Garuda Indonesia, GA 252 (16:40 / 18:55) la Denpasar, capitala Insulei Bali. Întâlnire cu ghidul local, transfer la Hotel Discovery Kartika Plaza 5* (sau similar). Cină la un restaurant local. Cazare. ZIUA 11 / 12.05.2012: Bali – Turul Kintamani – Bali Mic dejun. Excursie de o zi care începe cu un transfer la Batu Bulan pentru un spectacol de dansuri tradiţionale Barong şi Kris, cu scene din mitologia balineză, în care forţele răului conduse de Rangda, regina demon canibală, se luptă cu forţele binelui, conduse de Barong, regele spiritelor bune. Urmează vizitarea satului Celuk, unde trăiesc manufacturierii de bijuterii din aur şi argint, a satului Mas, satul sculptorilor în lemn şi a satului care adăposteşte artiştii, în special pictori, Goa Gajah. Turul va continua cu muntele vulcanic Batur şi splendidul său lac. Ultima oprire va fi la Ubud. Cină la un restaurant local. ZIUA 12 / 13.05.2012: BALI Mic dejun. O binemeritată zi de odihnă, în care se poate explora hotelul cu cele 12 ha de grădină tropicală, 500 m de plajă, terenuri de tenis, squash, centru finess, saună, whirlpool, sah uriaş şi altele. Timp liber pentru excursii opţionale. Cină şi cazare. ZIUA 13 / 14.05.2012: Bali – Turul Mengwi – Bali Mic dejun. Tur de o jumătate de zi către zona centrală a insulei, traversând câmpurile de orez, către străvechiul regat Mengwi. Vizităm uriaşul, fost templu regal, Pura Taman Ayun, apoi pădurea Alas Kedaton, unde trăiesc mii de maimuţe pitice şi în sfârşit, templul Tanah Lot, situat într-o superbă locaţie, în vârful unei insuliţe stâncoase. În drum spre hotel, cină la un restaurant local. Cazare. ZIUA 14 / 15.05.2012: Bali – Croazieră După mic dejun, transfer în Portul Benoa, îmbarcare pe vas pentru o croazieră de o zi spre Insula Lembongan. Călătoria cu catamaranul de lux durează o oră şi jumătate pe sens. Insula este un mic paradis renumit pentru minunatele plaje de nisip alb şi o abundenţă de culori vii, umbrite de palmieri, mlaştinile de mangrove, apele clare turcoaz şi viaţa marină bogată. Se pot face plimbari în interiorul insulei sau plimbări în bărci cu fundul de sticlă. Dejun la un restaurant aflat pe plajă. Seara, cină la un restaurant local. Cazare. ZIUA 15 / 16.05.2012: Bali Mic dejun. Zi la dispoziţie în care pot fi utilizate facilităţile hotelului, sau se poate vizita Denpasar-ul sau alte staţiuni balineze. Timp liber pentru excursii opţionale. Ultima seară va fi petrecută într-un cadru superb, o cină cu peşte şi fructe de mare la lumina lumânărilor, direct pe plaja Jimbaran, acompaniaţi de ZIUA 16 / 17.05.2012: Bali – Doha Mic dejun. Camerele sunt disponibile până la ora 12:00. Transfer la aeroportul din Denpasar pentru zborul QR 639 (22:40 / 05:15) spre Doha. ZIUA 17 / 18.05.2012: DOHA – BUCUREŞTI Sosire la Doha la ora 05:15 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu zborul QR 943 (08:25 / 13:30). Bali, Indonezia 45 CIRCUITE CIRCUITE Thailanda de Nord & Myanmar N F OR Ode la T C 17 zile 1940~ 1480$ + Tariful este valabil pentru un grup de minim 15 turişti; tariful în euro este calculat la paritatea 1 Euro = 41 Bath; în cazul unei variaţii a parităţii mai mari de 3% , tariful se recalculează. ZIUA 1 / 25.10.2012: Bucureşti – Bangkok Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coanda la ora 19:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare cu zborul TK 1046 spre Istanbul (21:50 / 23:15) şi mai departe spre Bangkok cu zborul TK 68 (00:40 / 14:15). ZIUA 2 / 26.10.2012: Bangkok Sosire la Bangkok, primire cu ghirlande de orhidee si transfer cu autocar şi ghid la Hotel Montien 4* - superior room (sau similar), situat central, într-o zonă comercială şi de distracţie (lângă piaţa de noapte). Timp liber pentru acomodare, plimbare şi cumpărături. Seara, croazieră cu cină tradiţională şi muzică thailandeză pe fluviul Chao Praya. ZIUA 3 / 27.10.2012: Bangkok Mic dejun. Tur de oraş: vizită la Palatul Regal, fondat în anul 1782 de regele Rama I şi la Templul lui Buddha de Smarald, unde se află statuia cea mai venerată în Thailanda, care este în fapt Capela Regală a palatului; aici ţinuta trebuie sa fie decentă, nu se acceptă bluze fara mâneci, pantaloni scurţi şi pantofi decupaţi în faţă. După-amiaza se vizitează Wat Traimit (templul lui Buddha de aur a cărui statuie cântăreşte 46 46 Temple budiste, Myanmar (Burma) 5,50 t). Se continuă cu vizitarea templului lui Buddha culcat, cea mai mare statuie din Bangkok. Cină la hotel şi cazare. ZIUA 4 / 28.10.2012: Bangkok – Chiang Rai – Triunghiul De Aur – Chiang Rai Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Thai Airways către Chang Rai, TG 130 (08:15 / 09:35). Ne deplasăm apoi spre Triunghiul de Aur, situat la confluenţa râurilor Ruak şi Mekong, ocazie de a cuprinde într-o perspectivă unică cele trei ţări: Laos, Myanmar şi Thailanda. Pentru a ne forma o imagine mai bună, vom face o plimbare cu barca pe râul Mekong cu o scurtă oprire pe o insulă din Laos, după care continuăm cu vizitarea oraşelului Mae Sai, cel mai nordic punct al Thailandei. Întoarcere la Chiang Rai pentru cină şi cazare la Hotel Legend Chiang Rai River Resort & Spa 4* (sau similar). ZIUA 5 / 29.10.2012: Chiang Rai – Mae Salong – Chiang Mai Mic dejun. Dimineaţa vizităm: Templul Wat Rong Khun, cu arhitectura sa unică neconventională pentru un templu buddhist. Plecare la Doi Mae Salong pentru a vizita câteva sate ale triburilor aborigene Akha, originare din Tibet şi Yao. Se ajunge în vestita localitate Mae Salong. După această experienţă inedită, urmează deplasarea spre Chiang Mai, capitala provinciei de nord a Thailandei, supranumit Trandafirul Nordului. Cină şi cazare la Hotel Centara Duangtawan 4*superior room (sau similar). ZIUA 6 / 30.10.2012: Chiang Mai Mic dejun. Vizită la un centru de dresaj al elefanţilor, una dintre cele mai bune şcoli de specialitate din Asia de Sud-Est, unde vom vedea elefanţi la lucru, facând baie, facând tot felul de giumbuşlucuri, ba chiar pictând. Urmează o oprire la ferma de orhidee, unde vom putea admira 150 de specii din aceste flori. Ziua continuă cu deplasarea la complexul religios Wat Doi Suthep, aflat pe coasta unei coline de 1.676 m înălţime, de unde se poate admira o panoramă a oraşului. Punctul culminant este vizitarea templului Wat Prathat Doi Suthepo, considerat ca fiind cel mai sacru şi cel mai venerat din Thailanda de Nord, templu vechi de 600 de ani, la care se ajunge după ce ai urcat 309 trepte. Turişii pot însă opta pentru accesul cu funicularul special amplasat la baza templului. Vom porni apoi spre Sankam- PREţUL INCLUDE • transport intercontinental cu avionul, pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Bangkok, Bangkok – Istanbul – Bucureşti • transport continental cu avionul, pe rutele: Bangkok – Chang Rai, Chang Mai – Bangkok – Yangon, Yangon – Heho, Heho – Mandalay, Bagan – Yangon, Yangon – Bangkok • 14 nopţi cazare în hoteluri de 3 şi 4* • demipensiune conform programului • transferurile, tururile, excursiile menţionate în program • taxele de intrare la obiectivele incluse în program (cu excepţia muzeului şi turnului Nan Myint din Bagan ) • automobile cu tracţiune specială pentru urcarea şi coborarea pe Muntele Kyaikhtiyo • ghizi locali • conducător de grup din partea agenţiei noastre • asigurarea agenţiei în caz de insolvabilitate/faliment. PREţUL NU INCLUDE • taxe aeroport pentru zborurile intercontinentale şi pentru cele continentale: 440 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxa de viză pentru Thailanda : 35 euro/pers. • taxa de viză pentru Myanmar 30 usd/ pers. + taxa de procesare viza Myanmar 30 usd /pers. se achită la sosire pe aeroportul din Yangon, unde turiştii vor avea asupra lor 2 fotografii color 4 cm x 6 cm, recente • taxa ieşire din Myanmar: 10 usd (se achita la faţa locului) • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri: 50 usd pentru ghizi şi şoferi (care se achită conducatorului de grup cel tarziu la sosire) • asigurarea medicală • asigurare storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). paeng, situat la 13 km de Chang Mai, unde se află majoritatea producatorilor de artizanat din zonă şi unde se realizează diverse obiecte din hârtie, mătase, pietre preţioase, lac, lemn tropical (tec), etc. Întoarcere la Chiang Mai. Vom participa la o cină tradiţională – Khantoke – cu muzică şi dansuri populare ale triburilor montane din nord. Cazare. ZIUA 7 / 31.10.2012: Chiang Mai – Bangkok – Yangon (Myanmar) Mic dejun. Transfer la aeroportul din Chiang Mai pentru zborul spre Bangkok, cu TG 105 (11:30 / 12:50) şi mai departe spre Yangon, cu PG 703 (15:00 / 15:50). Sosire la Yangon, întâlnire cu ghidul local şi transfer la Hotelul Kandawgyi Palace 4* (sau similar). Cină şi cazare. ZIUA 8 / 01.11.2012: Yangon – Heho – Pindaya Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor spre Heho cu W 909 (06:30 / 08:05). Deplasare cu autocarul la Pindaya (64 km, aprox. 2:30 ore), unde se vor vizita ateliere de artizanat şi Pesterile Pindaya, în interiorul cărora se află peste 8.000 de figuri ale lui Budha din alabastru, lemn de tec, marmură, argilă sau ciment, expuse într-un adevarat labirint. Cină şi cazare la Conqueror Resort Hotel 4* (sau similar ). ZIUA 9 / 02.11.2012: Pindaya – Inle Mic dejun. Plecare cu autocarul (92 km, aprox. 4 ore) la debarcaderul de la Nyaung Shwe şi continuare cu bărci rapide care ne vor duce la Hotelul Paradise Inle Resort 4* (sau similar). Cazare în camere. După-amiază, croazieră pe lacul Inle, renumit prin pitorescul peisajului, dar şi pentru acei pescari unici care vâslesc cu piciorul. Popas în satul Nam Pa pentru a vizita pagoda Phaung Daw Oo şi în satul Inn Paw Khone pentru a vizita o ţesătorie de mătase şi de fire din lotus. Spre seară se vizitează mănăstirea Nga Phe Kuang, prilej pentru a admira statui din lac ale lui Buddha şi grădinile plutitoare. Cină şi cazare. ZIUA 10 / 03.11.2012: Inle – Heho – Mandalay Mic dejun. Dimineaţa se vizitează piaţa plutitoare unde se întâlnesc membri ai mai multor triburi montane pentru a-şi face cumpărăturile, sau pentru a-şi vinde legumele proaspete precum şi alte produse locale. De aici autocarul ne va duce la aeroportul Heho pentru plecare spre Mandalay cu zborul Yangon Airways YH 737 (11:55 / 12:30). După sosirea la Mandalay se merge direct la renumita pagoda Mahamuni, se continuă cu vizitarea câtorva ateliere de artizanat (de prelucrare a marmurei, de cioplit în lemn, de prelucrare a foiţelor de aur, ţesătorii tradiţionale, etc.). Cazare la hotel. După-amiaza vizită la mănăstirea Shwe Kyaung (Palatul de Aur) pentru a admira splendidele sculpturi în lemn, apoi la pagoda Kuthodaw unde se păstreaza cea mai mare carte cioplită în piatră, reprezentând scrierile sacre ale Buddhismului. Cină la restaurantul “Golden Duck”. Cazare Hotelul Sedona 4* (sau similar). ZIUA 11 / 04.11.2012: Mandalay – Mingun – Mandalay Mic dejun. Dimineaţa se face o excursie cu vaporaşul până la Mingun. Se vizitează uriaşa pagoda neterminată Mingun, unde se păstrează amprenta în marmura a piciorului lui Buddha. În apropiere se află uriaşul clopot Mingun de 90 tone, precum şi pagoda Myatheindan, renumită pentru cele şapte terase concentrice care se afla la baza sa. Dupăamiaza, plecare cu autocarul la Sagaing, traversând renumitul pod Ava, unele din puţinele legături între cele doua maluri ale acestui fluviu urias al Asiei. Se vor vizita ateliere de prelucrare a argintului, pagoda Khaungmudaw, care are forma unui enorm dom; vizita continuă cu un popas pe colina Sagaing, unul dintre numeroasele lăcaşuri de meditaţie pentru religioşii buddhişti, ascunse printre vegetaţia luxuriantă ce acoperă dealurile înconjurătoare. Apusul de soare se va admira de pe renumitul pod de lemn U Bein, lung de 1,2 km, popas de neuitat pentru orice admirator al naturii. Revenire la Mandalay pentru a vizita pagoda Mahamuni, precum şi câteva ateliere de artizanat tradiţional. Cina la restaurantul “Ko’s Kitchen”. Cazare la Hotelul Sedona din Mandalay. ZIUA 12 / 05.11.2012: Mandalay – Bagan Mic dejun. Transfer la debarcaderul fluvial pentru o croazieră până la Bagan. Pe parcurs se va admira acest magnific spectacol oferit de fluviu şi de viaţa cotidiană a oamenilor acelor locuri. Popas în satul Yannapo pentru a vizita un atelier de ceramică tradiţională. Sosire la Bagan. Transfer la Hotelul Bagan 4* (sau similar). Cină cu spectacol de marionete la restaurantul “Sithu”. Cazare. ZIUA 13 / 06.11.2012: Bagan Mic dejun. Marele tur al Baganului începe cu o vizită la piaţa locala Nyaung U. Urmează splendida pagoda Shwezigon, prototipul arhitecturii stupelor din Myanmar. Următorul popas este la templul Wetkyi-in Gubyaukki, care se mândreşte cu fresce reprezentând scene din Jataka, cartea sfântă a Buddhismului. Urmează vizita la templul Htilominlo, renumit pentru sculpturile sale în ghips. Prima parte a turului se termină cu vizitarea templelor Khay Min Ga şi U Pali Thein. Dupăamiaza se vizitează renumitul templu Ananda, capodoperă arhitecturală construită sub formă de cruce greacă, apoi mănăstirea construită din cărămidă, numită “Ananda Okkyaung”, care se mândreşte cu fresce din sec. al XVIII- lea. Următorul popas este un atelier de fabricare a obiectelor de artizanat din lac, urmează templul Nanphaya, monument unic din calcar, despre care se spune că ar fi fost templul palatului regelui Manuha. Turul Baganului se va sfârşi pe terasa superioară a templului Shwesandaw, prilej unic de a admira apusul de soare din Bagan. Cină cu spectacol la restaurantul “Phoe Thar Aung”. Cazare. ZIUA 14 / 07.11.2012: Bagan – Yangon – Kyaikhtiyo Mic dejun. Transfer la aeroportul Nyaung Oo pentru plecare cu zborul YH 910 (08:40 / 10:00) la Yangon. Sosire la Yangon şi plecare cu autocarul spre zona muntoasă (aproximativ 176 km) pentru a ajunge la pagoda Kyaikhtiyo (Stanca de Aur), sanctuar aflat pe o stâncă aurită, pe muchia unei prăpăstii, la altitudinea de 1.100 m deasupra nivelului mării. Popas la Nyaung Bin Nhat, unul dintre cele mai sacre locuri de pelerinaj din Myanamar. Pentru a vizita pagoda Kyaikhtiyo, se ajunge întâi la tabăra montană Kinpunsakan, de unde un camion local ne va duce până la tabăra de transfer Rathedaung (drumul durează aprox. 30 min.), iar de aici urmează un urcuş de aprox. 45 de minute pe jos sau cu “lectica” localnicilor (contra cost) aprox. 30 de minute, până la templul sanctuar Kyaikhtiyo. Aici vom avea un prilej unic de a admira un splendid apus de soare deasupra unor coline acoperite de jungla de nepătruns. Cazare şi cină la Hotelul Mountain Top categoria standard (sau similar). ZIUA 15 / 08.11.2012: Kyaikhtiyo – Bago – Yangon Mic dejun. Vom coborî pe jos sau cu “lectica” până la tabăra montană de unde camionul ne va duce la tabăra de bază, iar de acolo ne deplasăm cu autocarul până la Bago, capitala antică a regatului Mon. Popasul la Bago oferă posibilitatea de a vizita pagoda Shwe Mawdaw, una dintre cele mai venerate din Myanmar, apoi pagoda Kyaikpun, construită de regele Damazedi în sec. al XV-lea, renumită atât pentru istoria sa, cât şi pentru cele patru uriaşe statui aşezate spate în spate. De aici se revine la Yangon pentru vizitarea templului chinezesc, urmată de o plimbare prin cartierul chinezesc. Dejun la restaurantul “Hantharwaddy”. Seara, cină cu spectacol tradiţional la restaurantul plutitor “Karaweik”. Cazare la Hotelul Kandawgyu Palace 4* (sau similar). ZIUA 16 / 09.11.2012: Yangon – Bangkok – Istanbul Mic dejun. Turul panoramic al capitalei Myanmarului începe cu pagoda Shwedagon, simbolul acestei ţări, recunoscută pentru splendidele imagini ale lui Buddha, continua cu Muzeul Naţional (cu tronul aurit al leului), de unde ne vom îndrepta către partea centrală a oraşului pentru a vizita Parcul Mahabandoola, renumita pagoda “Sule” (unde vom admira uriaşa statuie culcată a lui Buddha), Primăria, Curtea Suprema, precum şi alte clădiri magnifice din epoca colonială. În a doua parte a zilei se merge la Piata Scott (principalul punct comercial al oraşului) pentru a face cumpărături. Transfer la aeroport pentru zborul PG 704 (16:40 / 18:35) spre Bangkok şi mai departe spre Istanbul cu zborul TK 69 (23:45 / 05:30). ZIUA 17 / 10.11.2011: Istanbul – Bucureşti Sosire la Istanbul la ora 05:30 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:30 / 09:55). 47 47 CIRCUITE CIRCUITE PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Istanbul – Ho Chi Minh – Danang / Hue – Hanoi, Luang Prabang – Vientiane – Pnonh Penh – Siem Reap – Bangkok – Istanbul – Bucureşti • transport local cu autocare dotate cu aer condiţionat • transport pe apă la Hue, Delta Mekong şi Lacul Tonle Sap • 15 nopţi cazare în hoteluri de 3/4/5* • 1 noapte cazare pe vapor (jonca tradiţională) în cabine cu 2 paturi • mic dejun bufet internaţional şi cină preponderent cu mâncare tradiţională locală (bazată în special pe legume), conform programului • transferurile, tururile, excursiile şi intrările conform programului • ghizi locali • conducător de grup român • asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. N F OR Ode la C T 795~ 2560$ + Tariful este valabil pentru un grup minim de 20 de turişti; pentru 15-19 turişti tariful se majorează cu 90 usd/ persoană Vietnam – Laos – Cambodgia 18 zile ZIUA 1 / 10.11.2012: Bucureşti – Ho Chi Minh (Saigon) Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă ora 17:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu zborul TK 1046 (19:25 / 20:45) şi mai departe spre Ho Chi Minh, cu zborul TK 68 (23:40 / 16:55). ZIUA 2 / 11.11.2012: Ho Chi Minh Sosire la Ho Chi Minh la ora 16:55. Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer la hotel. Pe drum veţi asculta o prezentare a celui mai mare oraş vietnamez (fost Saigon), cu o vechime de numai 300 de ani, centru cultural, educaţional, comercial şi turistic, cunoscut cândva ca “Perla Orientului Îndepărtat”, aflat la confluenţa între occident şi orient. Cină şi cazare la hotelul Windsor Plaza 5* (sau similar). ZIUA 3 / 12.11.2012: Ho Chi Minh Mic dejun. Tur de o zi al oraşului Ho Chi Minh - fost Saigon, capitala economică a Vietnamului: începem cu cartierul chinezesc “Cho Lon” şi impresionantul său bazar Binh Tay, Templul Thien Hau, pagoda Giac Lam - cea mai veche din Saigon, pagoda Vinh Nghiem şi marele său sanctuar, templul Doamnei Chineze, vizită 48 la o fabrică de lac ce a rămas mărturie a tradiţiei vietnameze, vechea clădire a Poştei din Saigon, vizitarea buticurilor de pe vestita stradă Ton That Thiep. După-amiază vom descoperi vechile cartiere rezidenţiale coloniale unde se află Primăria, Opera, Catedrala Notre-Dame din sec XIX, una dintre cele mai splendide şi tipice clădiri de inspiraţie arhitecturală franceză, palatul Reunificării (exterior), un simbol al vechiului Guvern al Saigonului dinainte de 1975 care aminteşte de trista istorie a Războiului Ideologic Vietnamez. Timp liber pentru cumpărături la Ben Thanh Market – piaţă tipică vietnameză unde veţi găsi bijuterii, mătase, piele, statuete din lemn, totul la preţuri extrem de atractive. Cină cu muzică, dansuri tradiţionale şi prezentarea obiceiurilor de nuntă la vietnamezi. Cazare. ZIUA 4 / 13.11.2012: Ho Chi Minh – Cai Be – Vinh Long – Can Tho Mic dejun. Plecare spre Cai Be situat în inima Deltei Mekongului, unde fluviul se împarte într-o vastă reţea de canale şi golfuleţe. Delta este o mare sursă de hrană pentru Vietnam (culturi de orez, şi fructe tropicale ca durian, mango, rambutan, etc.). Îmbarcare pentru o croazieră pe Mekong până la Vin Long. În drum se vizitează piaţa plutitoare de la Cai Be, o veche casă colonială şi un atelier de artizanat. Dejun într-o grădină în aer liber, unde veţi degusta specialitatea locală, peştele “Ureche de Elefant”. Continuare cu autocarul spre Can Tho, principalul oraş din Delta Mekongului. Drumul trece mai întâi pe Marele Pod (cel mai lung din Vietnam 1.600 m) peste Fluviul Anterior (braţ al fluviului Mekong), construit de francezi şi apoi traversează Fluviul Posterior (braţ al fluviului Mekong), cu un ferry-boat. Sosire în cursul serii. Cină şi cazare la hotel Golf Can Tho 4*(sau similar). ZIUA 5 / 14.11.2012: Can Tho – My Tho – Hoian Mic dejun. Îmbarcare, dimineaţa devreme, pentru a vizita piaţa plutitoare de la Cai Rang, cu “halele plutitoare”, unde se adună zilnic ambarcaţiunile pline de fructe şi legume şi apoi vizitarea unei case tipice, construită în anul 1.800, locul unde s-a filmat producţia franceză “Amantul”(se merge pe jos cca.15 minute). Plecare spre Ho Chi Minh, cu oprire la Dong Tam, pentru a vizita o crescătorie de şerpi în scopuri medicinale. Plecare cu avionul la Danang, sosire şi transfer cu autocarul la Hoi An. Cină. Cazare hotel River Beach Resort 4* (sau similar). ZIUA 6 / 15.11.2012: Hoian – My Son – Hoian Mic dejun. Începem un adevărat pelerinaj către “Ţinutul Sfânt” My Son, aflat sub patrimoniul UNESCO şi pe care istoricii francezi l-au denumit ”Valea Regilor”, unde se găsesc ruinele dispărutului regat Champa, al cărui eră de aur a fost între sec. VII -XVI. După întoarcerea la Hoian vom face un tur pietonal pentru a descoperi strălucirea acestui oraşel antic, construit într-o armonie de stiluri arhitecturale, cu străduţe înguste, case joase cu aspect chinezesc, temple de clan vechi de sute de ani şi pagode viu colorate. Vom putea vedea vechile case medievale, dar şi superbe lucrări arhitectonice din sec. XV, cum sunt: Podul japonez cu acoperiş din ţiglă sau Templul Phuc Kien - locul de întalnire a congregaţiei chinezilor cantonezi. Cină şi cazare. ZIUA 7 / 16.11.2012: Hoian – Danang – Hue Mic dejun. Transfer la Da Nang trecând prin Trecătoarea Norilor, de unde avem o frumoasă panoramă spre Hue şi Da Nang. În Da Nang vom vizita: satul sculptorilor, muntele de marmură şi muzeul arheologic Champa,unde se află cea mai bogată colecţie de vestigii rămase de la civilizaţia dispărută. Ziua continuă cu deplasarea spre oraşul regal Hue, PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport: 445 euro (se achită la agenţie şi pot suferi modificări până la data plecării) • taxa de procesare viză Vietnam 25 usd, taxa viză Cambodgia 20 usd şi taxa viză Laos 30 usd – se plătesc la faţa locului • taxe de ieşire din ţară: numai dacă se aplică • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşisuri: 60 usd / pers. pentru şoferi, ghizi locali şi vapor (se vor achita cel mai târziu conducatorului de grup la sosire) • excursii opţionale • asigurare medicală • asigurare storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). vechea capitală din perioada 1802 - 1945, sub administraţia a 13 împăraţi. Descoperim mai întâi oraşul cu ciclo – ricşa şi apoi vizită la piaţa Dong Ba. Cină şi cazare la Hue, hotel Huong Giang 4* (sau similar). ZIUA 8 / 17.11.2012: Hue Mic dejun. Descoperim Cetatea Imperială cu Poarta Amiezii, Palatul Armoniei, urnele celei de a noua dinastii, Galeria Regală, etc. Urmează vizitarea Mausoleului Împăratului Khai Dinh şi, în continuare Mausoleul Regelui Tu Duc, cel mai longeviv conducător al Vietnamului. După-amiază, croazieră cu un vas-dragon pe Râul Parfumat şi vizită la Pagoda Thien Mu, una dintre cele mai vechi şi frumoase structuri arhitectonice de cult din Hue. Cină. Cazare. ZIUA 9 / 18.11.2012: Hue – Hanoi Mic dejun. Transfer la aeroport şi plecare la ora 08:55 la Hanoi, oraş legendar, fondat în anul 1010, chintesenţă a civilizaţiei orezului din delta Râului Roşu. Tur panoramic de oraş: Mausoleul şi fosta reşedinţă a lui Ho Chi Minh (exterior), Pagoda cu un singur stâlp, Muzeul literaturii. Plimbare cu ciclo-ricşa pe străduţele din oraşul vechi. Seara, spectacol de marionete pe apă. Cină. Cazare la hotel Ha Noi 4* (sau similar). ZIUA 10 / 19.11.2012: Hanoi – Halong Bay Mic dejun. Plecare spre celebrul golf de la Halong, care face parte din golful Tonkin. Îmbarcare la ora 12:30 pe un vas tradiţional de 3* (jonca cu pânze), pentru o croazieră mirifică, într-un cadru natural unic, printre miile de insule şi insuliţe care răsar din apa azurie a golfului, o veritabilă operă de artă a naturii, captivantă şi uimitoare, intrată în patrimoniul UNESCO. Dejun şi cină cu specific pescăresc la bord. Vizitarea grotelor naturale şi posibilitate de a face baie în apele de cleştar ale golfului. Cazare pe vas. ZIUA 11 / 20.11: Halong Bay – Hanoi – Luang Prabang Mic dejun. Dimineaţa începe cu navigarea spre insula Hon Dau, grotele de la Luon, Bai Tu Long, Bai Tho. Golful Halong cuprinde mii de insule de calcar, botezate după forma lor; de exemplu vom întâlni Insula Banana, Broasca Ţestoasă, etc., însă foarte multe nu au fost încă explorate şi botezate. Dejun. Întoarcere în port către ora 12:00 şi plecare cu autocarul la Hanoi şi mai departe cu avionul la Luang Prabang (18:25 / 19:25). Sosire. Cină. Cazare la hotel De Lyon 3* (sau similar). ZIUA 12 / 21.11: Luang Prabang Mic dejun. Descoperim vechea capitală a Laos-ului, Luang Prabang, cu cele 50 de temple, este un oraş încărcat de cultură şi istorie, care a fost înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Turul cuprinde vizita la Palatul Regal, devenit Muzeul Naţional, apoi templele Wat Visun, Wat Mai, Wat Aham, Wat Xieng, Wat Senaram, la care se ajunge urcând 328 trepte pe colina Phousi, de unde se oferă o frumoasă panoramă asupra oraşului şi împrejurimilor. Seara se poate vizita bazarul de noapte, care oferă interesante obiecte de artizanat local, sculpturi în lemn şi confecţii specifice zonei de munte din Laos. Cină şi cazare. ZIUA 13 / 22.11.2012: Luang Prabang – Vientiane Mic dejun. Dimineaţa devreme, se poate vedea interesantul spectacol oferit de sutele de călugări în robe de culoarea şofranului, înşiraţi pe strada Sisavang pentru a primi ofrandele din partea locuitorilor (în principal hrana) - un spectacol unic generat de tradiţiile religioase din această ţară. Transfer la aeroport pentru zborul QV 110 (10:50 / 11:30) spre Vientiane, capitala Laos-ului, oraş liniştit şi pitoresc, cu o mare diversitate de temple şi pagode. După sosire vom începe explorarea oraşului care implică: vizita la Wat Sisaket construit în anul 1818 (care adăposteşte mii de statuete în miniatură înfăţişându-l pe Budha), Arcul de Triumf inspirat de cel de la Paris, apoi templele Wat Ho Phakeo, un templu regal construit în anul 1565, osuarul That Luang şi piaţa centrală Talat Sao. Cină. Cazare la hotel Lao Plaza 4* (sau similar). ZIUA 14 / 23.11.2012: Vientiane – Phnom Penh Mic dejun. Transfer la aeroport şi plecare cu zborul VN 841 (10:20 / 11:50) spre Phnom Penh, capitala Cambodgiei, oraş care păstrează farmecul tradiţional al arhitecturii khmere şi al colonizării franceze, numit odinioară Perla Asiei de SudEst. După instalarea la hotel, descoperim Muzeul Naţional, construcţie în stil khmer care adăposteşte peste 5.000 de exponate din toate perioadele istoriei ţării, apoi Palatul Regal (dacă este posibil în această zi), construit de regele Norodom în anul 1866 şi în a cărui pagodă centrală se află Buddha de Smarald din sticla bacara, confecţionat în anul 1769, templul Wat Phnom cu pagoda dedicată zeiţei mării Thien Han Tanh Man, Monumentul Independenţei. Cină. Cazare la Hotel Cambodiana 4* (sau similar). ZIUA 15 / 24.11.2012: Phnom Penh – Siem Reap Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul PNH/REP 103 (10:10 / 10:55) spre Siem Reap, leagănul civilizaţiei khmere, oraş arheologic celebru, inclus între minunile lumii. Transfer la hotel. După-amiază vizită la “Citadela Femeilor”, un templu shivaist de dimensiuni mai mici, dar care impresionează prin detaliile ornamentelor murale de o rară fineţe, cu sculpturi în piatră şlefuită. Urmează vizitarea sitului arheologic Bantey Samre care datează din sec. X, o altă capodoperă a perioadei clasice. Cină şi cazare la hotelul Angkor Howard 5* (sau similar). ZIUA 16 / 25.11.2012: Siem Reap (Angkor) Mic dejun. Astăzi, avem o zi întreagă la dispoziţie pentru a continua vizitarea Siem Reap-ului: Templul Angkor Thom, care începe la poarta de Sud cu Templul Bayon din sec.XII, Palatul Regal, Phime-Nakas, Terasa Elefanţilor şi Terasa Regelui Lepros. Vom vedea jungla acaparând zidurile celebrului templu Ta Phrom, lăsat în mod intenţionat invadat de junglă pentru a demonstra că şi natura poate distruge ceea ce a construit omul. Imaginile oferite de acest templu sunt pline de exotism şi dramatism în acelaşi timp, fapt pentru care a fost ales ca loc pentru diverse filmări (de exemplu Lara Kroft cu Angelina Jolie). După-amiază, urmează vizitarea templului Angkor Wat. Oprire în apropiere de Angkor Wat pentru a admira un fabulos asfinţit spre Phnom Bakeng. Cină la restaurantul “Tonte Mekong”, cu muzică, dansuri folclorice khmere şi celebrele dansatoare Apsara. Cazare. ZIUA 17 / 26.11.2012: Siem Reap – Bangkok Mic dejun. Croazieră de o oră pe lacul Tonle Sap, una din minunile ecologice ale lumii, pentru a descoperi viaţa lacustră a pescarilor. Dacă timpul permite, se vizitează “Şcoala Artizanilor” din Angkor, cu sculpturi în lemn şi piatră, precum şi pitoreasca piaţă locală. Transfer la aeroport pentru zbor spre Bangkok cu PG 914 (15:45 / 16:45) şi în continuare, plecare spre Istanbul cu zborul TK 69 l (23:35 / 06:00). ZIUA 18 / 27.11.2012: Istanbul – Bucureşti Sosire la Istanbul la ora 06:00 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:20 / 09:45). 49 CIRCUITE ON F OR de la T C CIRCUITE 2070~ Tariful este valabil pentru un grup de minim 15 turişti; pentru mai puţini participanţi, tariful se recalculează Marele Zid chinezesc China: Marele circuit 16 zile * Plecare şi în data de 13.05, acelaşi program şi tarif Ziua 01 - 15.09.2012: Bucureşti Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 17:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu zborul companiei Turkish Airlines TK 1046 (19:20 / 20:45) şi mai departe spre Beijing cu zborul TK 20 (23:45 / 14:00). Ziua 02 - 16.09.2012: Beijing Sosire la Beijing la ora 14:00 şi întâlnire cu ghidul local pentru o primă vizită a capitalei chineze, care include Templul Cerului (sec. al XV-lea, dinastia Ming şi Qing) şi celebra piaţă Tian’An Men, cea mai mare piaţă publică din lume. Transfer, cină şi cazare la hotelul Qianmen 4* (sau similar). Ziua 03 - 17.09.2012: Beijing Mic dejun. Excursie la Badalin (situat la 80 km de Beijing) pentru a vedea Marele Zid, simbolul Chinei antice, cu o lungime de 6.000 km (fără teleferic), singura construcţie de pe pământ, ridicată de mâna omului, vizibilă din spaţiul cosmic. Zidul traversează cinci provincii ale Chinei şi a fost construit în scop de apărare. Vizi50 50 tă la unul din mormintele dinastiei Ming şi la Calea Spiritelor de la Changling, dupa care urmează vizita la o fabrică de cloazoneuri. Prânz în cursul vizitelor. Cină la celebrul restaurant “Rata pekineza” (fără băuturi). Cazare. Ziua 04 - 18.09.2012: Beijing – Luoyang (tren-vagon de dormit) Mic dejun. Vizitarea Palatului Imperial (Oraşul Interzis), construit de împăratul Yongle (acelaşi care a construit şi Templul Cerului) unde au locuit 24 de împăraţi din dinastia Ming şi Qing şi care, cu cele 9.000 de camere, este cel mai mare din lume; câteva dintre marile săli sunt folosite ca muzee ce adăpostesc impresionante colecţii ale artei chinezeşti. Se continuă cu Colina Cărbunelui (o superbă grădină imperială) şi Palatul de Vară, supranumit “Grădina Undelor Clare”, chintesenţa arhitecturii grădinilor chinezeşti. Prânz în timpul vizitelor. Transfer la gară pentru plecare la ora 21:00 cu trenul la Luoyang (vagon de dormit, în cuşete cu 4 locuri). Ziua 05 - 19.09.2012: Luoyang Sosire dimineaţa la Luoyang (unul din cele 7 oraşe imperiale ale Chinei), aşezare preistorică, având reputaţia preeminentă de leagăn ancestral al civilizaţiei chineze. Vreme de patru milenii, Luoyang a servit drept capitală a treisprezece dinastii chineze, inclusiv prima dinastie Xia (sec. XXI - XVI I.C.). Transfer la hotel pentru mic dejun deoarece camerele sunt disponibile numai după ora 12:00. Vizită la Muzeul Regional, Templul Calului Alb şi la cel mai mare reper cultural, loc de obârşie a budhismului în China, grotele de la Longmen, tezaur al artei budhiste, cu cele 100.000 de statui ale lui Buddha. Prânz în timpul vizitelor. Cazare la hotelul “Xin Youyi” 3* (sau similar). Ziua 06 - 20.09.2012: Luoyang – Xi’an (tren expres) Mic dejun. Plecare la Xi’an cu trenul de mare viteză, dat recent în folosinţă. Sosire în oraşul care a fost capitala a Chinei timp de 1062 de ani, sub 13 dinastii şi unde începea celebrul drum al mătăsii. Vizită la Marea Moschee şi Cartierul Musulman. Prânz la restaurantul “Palatul Dinastiei Tang”. Cazare la Xi’An Hotel 4* (sau similar). Ziua 07 - 21.09.2012: Xi’an Mic dejun. Plecare cu autocarul pentru vizitarea sitului arheologic situat la 40 km distanţă de Xi’An, dedicat mormântului primului împărat al Chinei, Qin Shihuang, unde s-a descoperit armata celor 7.000 de războinici de teracotă, socotită a opta minune a lumii. În incintă se mai vizitează şi Muzeul Trăsurii de Bronz, dedicat vieţii cotidiene şi meşteşugurilor din acea perioadă. Vizită la un atelier de prelucrare a jadului. Prânz în timpul vizitelor. Întoarcere la Xi’An. Cazare. Ziua 08 - 22.09.2012: Xi’an – Hangzhou (avion) Mic dejun. Transfer la aeroport şi plecare la ora 13:10 cu avionul la Hangzhou, una din cele 7 capitale imperiale pe care Marco Polo l-a numit cel mai frumos şi mai grandios oraş din lume. Sosire la ora 15:00. Vizită la reşedinţa Mandarinului Huxeyan şi la Muzeul Farmaciei chineze. Cină şi cazare la hotel Baihehua 3* (sau similar). Ziua 09 - 23.09.2012: Hangzhou Mic dejun. Plimbare cu vaporul pe Lacul de Vest, graţie căruia Hangzhou este supranumit Paradisul Terestru. În continuare se vizitează Templul Lingyan (sec. al IV-lea), Pagoda celor 6 Armonii şi o plantaţie de ceai (la Hangzhou se cultivă cel mai bun ceai din China). Prânz în timpul vizitelor. Cazare. Ziua 10 - 24.09.2012: Hangzhou – Shanghai (tren) Mic dejun. Transfer la gară şi plecare spre Shanghai. Sosire la Shanghai, cel mai mare oraş al Chinei, situat la malul Mării Orientale, pe fluviul Huangpu. De Shanghai se leagă istoria Chinei moderne, fiind astăzi un oraş ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite. Prânz la restaurantul mongol. Vizitarea reşedinţei şi a grădinii Mandarinului Yu. Plimbare prin oraşul vechi, unde se află şi un impresionant centru comercial. Plimbare pe celebra stradă comercială Nankin. Seara, se vizionează celebrul spectacol de acrobaţie din Shanghai. Cazare la hotelul Tianhong 3* (sau similar). Ziua 11 - 25.09.2012: Shanghai Mic dejun. Timp liber. Excursie opţională cu autocarul la Suzhou, oraşul gradină şi patria mătăsii. Se vizitează Grădina Maestrului şi grădina Politicii Simple, satul Luzhi şi o fabrică de mătase. Prânz în timpul vizitelor. Întoarcere la Shanghai (tarif informativ: 65 usd/pers. valabil pentru minim 10 pers.). Cazare. Ziua 12 - 26.09.2012: Shanghai – Guilin (avion) Mic dejun. Dimineaţa se vizitează Muzeul din Shanghai, cartierul Bund şi templul lui Buddha de Jad. Prânz în timpul vizitelor. Transfer la aeroport şi plecare spre Guilin, unul dintre cele mai pitoreşti şi mai spectaculoase locuri din China. Sosire, transfer şi cazare la hotelul Osmanthus 3* (sau similar). Ziua 13 - 27.09.2012: Guilin – Hong Kong (avion) Mic dejun. Plecare cu autocarul spre portul de unde veţi porni într-o croazieră pe Fluviul Li cu prânz la bord. Croaziera ne va rămâne întipărită în memorie datorită peisajelor exotice unice: pescari care folosesc cormorani la pescuit, bărci din bambus, imagini superbe. Debarcare la Yangshuo urmată de o scurtă plimbare prin oraş şi apoi plecare la Guilin cu autocarul, străbătând peisajul unic al culturilor de orez. Transfer la aeroport pentru zborul de la ora 18:00 spre Hong Kong. Insula Hong Kong-ului este astăzi mai atrăgătoare decat Manhattanul New York-ului, cu zgârie-norii care parcă răsar din mare şi cu relieful său colinar de un farmec aparte. Sosire la ora 19:30 şi transfer la hotel Metropark Kowloon 3* (sau similar). Ziua 14 - 28.09.2012: Hong Kong – Macao – Hong Kong (vapor) Mic dejun. Zi dedicată excursiei la Macao, fostă colonie portugheză până în anul 1999 (dus-întors cu vaporul). Macao este cea mai veche colonie europeană din Orientul Îndepărtat. “Rădăcinile“ europene se regăsesc în arhitectura multor clădiri tipic portugheze, care au fost declarate recent ca aparţinând patrimoniului UNESCO. Turul ne va conduce spre principalele puncte de atracţie turistică: ruinele bisericii romano-catolice St. Paul (devenite emblemă pentru Macao), Muzeul din Macao şi Turnul din Macao pentru o vedere panoramică, Biserica Penha, Piaţa Senatului, Poarta Barierei, Templul Kun şi Templul zeiţei A-Ma (zeiţa navigatorilor) şi a monumentului care comemorează revenirea regiunii Macao la China, în anul 1999, numit Lotus Flower în Full Bloom. În timpul prânzului care va fi servit într-un restaurant local, veţi avea ocazia să gustaţi câte ceva din bucătăria “macaneză”, bucătărie în care se regăseşte cultura sa unică. Turul se încheie cu vizita unui faimos cazino din Macao – copie a cazinoului Veneţia din Las Vegas. Întoarcere la hotelul din Hong Kong. Cazare. Ziua 15 - 29.09.2012: Hong Kong Mic dejun. În prima parte a zilei (deoarece camerele trebuiesc eliberate până în ora 12:00), vom face un tur de o jumătate de zi a Hong Kongului. Turul începe cu o plimbare până în vârful muntelui Victoria cunoscut şi sub denumirea de Colina Victoria, faimoasa zonă rezidenţiala de lux, unde de la altitudinea de 554 m se admiră o frumoasă panoramă asupra insulei Hong Kong, a peninsulei Kowloon şi a împrejurimilor. Turul continuă cu vizita celei mai populare plaje din sudul insulei, datorită nisipului fin şi a apei clare, situată în Golful Repulse, unde se pot vedea statuile zeiţelor Kwun Yum şi Tin Hau, după care se vizitează satul pescăresc Aberdeen (denumit astfel de scoţienii care au colonizat Hong Kongul), o aşezare tradiţională unică în lume datorită ambarcaţiunilor sale de lemn, numite şampan, şi datorită unei mici comunităţi care “trăieşte pe apă”. În portul Aberdeen se găsesc numeroase restaurante plutitoare printre care cel mai cunoscut este Junk and Jambo, unde vom servi şi noi prânzul care va fi însoţit de un pahar de vin alb (inclus). Turul se încheie cu o vizită în Piaţa Stanley (Chek Chue). După amiază liberă. Seara, transfer la aeroport pentru plecare spre Istanbul cu zborul TK 71 ( 23:05 / 05:25). Ziua 16 - 30.09.2012: Istanbul – Bucureşti Sosire la Istanbul la ora 05:25, de unde se pleacă mai departe spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:20 / 09:45). PREţUL INCLUDE • Transport cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Beijing, Xi’An – Hangzhou, Shanghai – Guilin, Guilin – Hong Kong, Hong Kong – Istanbul – Bucureşti • Transportul intern cu autocar, tren-vagon de dormit, vapor, conform programului • 13 nopţi cazare în hoteluri de 3*şi 4* • 1 noapte în tren-vagon de dormit, cuşete de 4 locuri • Mic dejun bufet cu mâncare internaţională, prânz sau cină (conform program) cu mâncare tradiţională chinezească, care include şi un pahar de bere, sau băutură răcoritoare, mai puţin la prânzul din Macao • Transferurile, tururile, croaziera şi excursiile menţionate în program • Taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • 1 cină la restaurantul “Rata Pekineza” din Beijing (fără băuturi) • Spectacol de acrobaţie la Shanghai • Croaziera pe fluviul Li, la Guilin cu prânz la bord • Excursie de o zi cu vaporul la Macao şi vizită cu ghid local şi autocar; prânz inclus • Ghizi locali • Conducător român de grup. PREţUL NU INCLUDE • Taxele de aeroport: 405 euro (pot suferi modificari până la data plecării şi se achită la agenţie) • Taxa de viză pentru China: 75 euro/pers. • Taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică (în acest moment nu se cer) • Alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • Bacşişuri: 50 euro/pers pentru ghizi şi şoferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • Excursiile opţionale • Asigurarea medicală • Asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). Shanghai 51 CIRCUITE ON F OR T C CIRCUITE de la 2595~ Ttariful este valabil pentru un grup de minim 15 turişti; pentru mai puţini participanţi, tariful se recalculează Potala Palace, Tibet China cu misteriosul Tibet, Hong Kong şi Macao 17 zile ZIUA 01 / 29.05.2012: Bucureşti – Beijing Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 13:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu zborul companiei Air France 1889 (15:15 / 17:25) şi mai departe spre Beijing cu AF 126 (19:00 / 10:50). ZIUA 02 / 30.05.2012: Beijing Sosirea în Beijing la ora 10:50 şi întâlnire cu ghidul local, care va însoţi grupul pentru o primă vizită, ce include Templul Cerului (sec. al XV- lea, dinastia Ming şi Qing), plimbare pe principala arteră comercială Wangfujing şi prin celebra piaţa Tian’An Men, cea mai mare piaţă publică din lume. Transfer, cină şi cazare la hotelul Qianmen 4* (sau similar). ZIUA 03 / 31.05.2012: Beijing Mic dejun. Excursie la Badalin (situat la 80 km de Beijing) pentru a vedea Marele Zid, simbo52 lul Chinei antice, cu o lungime de 6.000 km (fără telescaun), singura construcţie de pe pământ, ridicată de mâna omului, vizibilă din spaţiul cosmic. Zidul traversează cinci provincii ale Chinei şi a fost construit în scop de apărare. Vizită la unul din mormintele dinastiei Ming şi la Calea Spiritelor de la Changling după care, urmează vizita la o fabrică de cloazoneuri. Dejun în cursul vizitelor. Cină la celebrul restaurant “Raţa pekineză” (fără băuturi). Cazare. ZIUA 04 / 01.06.2012: Beijing Mic dejun. Vizitarea Palatului Imperial (Oraşul Interzis), construit de împaratul Yongle (acelaşi care a construit şi Templul Cerului), unde au locuit 24 de împăraţi din dinastia Ming şi Qing şi care, cu cele 9.000 de camere, este cel mai mare din lume; se continuă cu Colina Cărbunelui (o superbă grădină imperială). Plimbare cu ricşabicicletă prin vechiul cartier Hutong. Vizită la Palatul de Vară, supranumit “Grădina Undelor Clare”, chintesenţa arhitecturii grădinilor chinezeşti. Dejun în timpul vizitelor. Cazare. ZIUA 05 / 02.06.2012: Beijing – Lhassa (avion) Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei China Airlines, CA4112 (09:00 / 15:00) spre Lhasa, supranumită “Acoperişul Lumii”, oraş complet izolat de restul lumii vreme de sute de ani. Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer la hotelul Fupeng Sheraton 4* (sau similar). Timp liber pentru acomodare cu altitudinea. Cazare. ZIUA 06 / 03.06.2012: Lhassa Mic dejun. Vizită la Mănăstirea Jokhang (“Templul înmiresmat cu tămâie”, cel mai iubit templu al tibetanilor şi patrimoniu UNESCO) şi la Manastirea Sera aflată la 5 km de Lhassa, care adăpostea odată 5.000 de călugări şi avea o faimoasă academie. Urmează plimbare prin celebra piaţă de pe strada Barkhor. Dejun în timpul vizitelor. Cazare. ZIUA 07 / 04.06.2012: Lhassa Mic dejun. Vizita complexului arhitectural Potala sau Petal, compus din Palatul Alb (partea administrativă) şi Palatul Roşu (partea religioasă), fost centru religios şi politic al Tibetului şi reşedinţa de iarna a lui Dalai Lama, de dimensiuni impresionante, cu 13 etaje şi 1000 de camere (patrimoniu UNESCO din 1994), întins pe o suprafaţă de 90 mii de metri pătraţi. Vizită la Norbulinka, loc de pelerinaj pentru tibetani, fostă resedinţă de vară pentru Dalai Lama, care se intinde pe o suprafaţă de 36 ha. Se vizitează grădina şi palatul a cărui construcţie a început în anul 1754, în timpul celui de-al VII-lea Dalai Lama. Se continuă cu vizita la mănăstirea Drepung, aşezată la poalele Muntelui Gephel, care este cea mai mare mănăstire din Tibet şi una dintre cele mai mari din lume (în anii 1936 - 1937 adăpostea aproximativ 10.000 PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele: Bucureşti – Paris– Beijing, Beijing – Lhasa, Lhasa – Xi’An, Xi’An – Guilin, Guilin – Shanghai, Shanghai – Hong Kong, Hong Kong – Paris – Bucureşti • transport intern cu autocar, tren, vapor conform programului • 14 nopţi cazare în hoteluri de 3* si 4* • mic dejun bufet internaţional, dejun sau/şi cină (conform program), mâncare tradiţională chinezească, care include şi un pahar de băutură răcoritoare, mai puţin la dejunurile din Hong Kong şi Macao • transferurile, tururile, croaziera şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • 1 cină la restaurantul “Raţa Pekineză” din Beijing (fără băuturi) • spectacol de acrobaţie la Shanghai • croazieră pe fluviul Li, la Guilin, cu dejun inclus • excursie de o zi cu vaporul la Macao şi vizită cu ghid şi autocar local; dejun inclus • ghizi locali • conducator român de grup • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport: 430 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxa de viză China: 75 euro/ pers. • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică (în acest moment nu se cer) • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri 50 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • excursiile opţionale • asigurarea medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). de călugări). A fost fondată în anul 1416 de către Jamyang Chojey, unul din fondatorii şcolii Gelukpa. Dejun în timpul vizitelor. Cazare. ZIUA 08 / 05.06.2012: Lhasa – Xi’an (avion) Mic dejun. Vizitarea muzeului tibetan şi a Mănăstirii Ramoche. Dejun. Transfer la aeroport şi plecare spre Xi’An cu zborul companiei China Eastern Airlines MU 2336 (16:10 / 18:50). Sosire, transfer la aeroport şi cazare la hotelul Xi’An 4* (sau similar). ZIUA 09 / 06.06.2012: Xi’an Mic dejun. Vizită la situl arheologic situat la 40 km de Xi’An, care adăposteşte descoperirile legate de mormântul primului împărat al Chinei, Qin Shihuang, unde s-a găsit celebra armată a celor 7.000 de războinici de teracotă, socotită a opta minune a lumii, precum şi a muzeului aferent. Se continuă cu plimbare prin cartierul musulman şi vizită la cea mai mare moschee din China. Dejun în timpul vizitelor. Seara, spectacol cu dansuri tradiţionale şi muzică din perioada dinastiei Tang. Cazare. ZIUA 10 / 07.06.2012: Xi’an – Guilin (avion) Mic dejun. Vizitarea Marii Pagode a Găştii Sălbatice, construită în anul 625, înaltă de 67 m şi cu 7 nivele, locul unde au fost traduse în limba chineză textele sacre de către călugărul Xuan Zand, după ce acesta s-a întors din India şi a Muzeului “Pădurii de tăbliţe de piatră” (cea mai veche bibliotecă din China) şi a unui atelier de prelucrare a jadului. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la aeroport pentru plecare spre Guilin cu zborul companiei Hainan Airlines, HU 7829 (18:00 / 19:35). Întâlnire cu reprezentantul local, transfer şi cazare la hotelul Osmanthus 3* (sau similar). ZIUA 11 / 08.06.2012: Guilin – Yangshuo (croazieră) Mic dejun. Transfer în port pentru croazieră pe fluviul Li până la Yangshuo, cu dejun la bord. Croaziera se derulează printrun defileu impresionant prin peisajul oferit de formaţiunile muntoase unice în lume. Sosire la Yangshuo, transfer la hotelul Xinshiji 4* (sau similar). Cazare. ZIUA 12 / 09.06.2012: Yangshuo (autocar) – Guilin – Shanghai (avion) Mic dejun. Întoarcere cu autocarul la Guilin, unde se vizitează Peştera Flautului de Trestie şi Colina Fubo, plantaţia de ceai. Dejun în timpul vizitelor, transfer la aeroport şi plecare spre Shanghai, cu zborul companiei Shanghai Ailines FM 9332 (19:55 / 21:55). Întâlnire cu reprezentantul local, transfer şi cazare la hotelul Tianhong 3* (sau similar). ZIUA 13 / 10.06.2012: Shanghai Mic dejun. Vizită la Grădina Mandarinului Yu, una din cele mai reprezentative grădini chinezeşti, Templul lui Buddha de Jad şi plimbare pe celebrul bulevard Bund de pe malul fluviului Huangpu. De Shanghai se leagă istoria Chinei moderne, fiind astăzi un oraş ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite. Dejun în timpul vizitelor. Seara, se vizionează celebrul spectacol de acrobaţie din Shanghai. Cazare. ZIUA 14 / 11.06.2012: Shanghai – Hong Kong (avion) Mic dejun. Se vizitează Muzeul Shanghai, celebra arteră comercială Nanking şi noul cartier de zgârie nori, Putong. Dejun în timpul vizitelor. Timp liber pentru cumpărături. Plecare la Hong Kong cu zborul companiei China Eastern Airlines MU 721 (18:10 / 20:50). Sosire la Hong Kong. Insula Hong Kong-ului este astăzi mai atrăgătoare decât Manhattanul New York-ului, cu zgârie-norii care parcă răsar din mare şi cu relieful sau colinar de un farmec aparte. Transfer şi cazare la hotel Metropark 3* (sau similar). ZIUA 15 / 12.06.2011: Hong Kong – Macao – Hong Kong Mic dejun. Zi dedicată excursiei la Macao, fosta colonie portugheză până în anul 1999 (dus-întors cu vaporul). Macao este cea mai veche colonie europeană din Orientul Îndepărtat, datând din anul 1557. “Rădăcinile“ europene se regăsesc în arhitectura multor clădiri tipic portugheze, care au fost declarate recent ca aparţinând patrimoniului UNESCO. Turul ne va conduce spre principalele puncte de atracţie turistică: ruinele bisericii romano-catolice St. Paul (devenite emblema pentru Macao), Muzeul din Macao şi Turnul din Macao pentru o vedere panoramică, Biserica Penha, Piaţa Senatului, Poarta Barierei, Templul Kun şi Templul zeiţei A-Ma (zeiţa navigatorilor) şi a monumentului care comemorează revenirea regiunii Macao la China, în anul 1999, numit NOTE În timpul tururilor se organizează vizite la fabrici tradiţionale, pentru a face cunostinţă cu meşteşuguri străvechi, parte activă a culturii şi civilizaţiei chineze, precum prelucrarea jadului, producerea şi prelucrarea mătăsii, confecţionarea cloazoneurilor, cultura şi prelucrarea perlelor, sau vom vedea pe viu cultivarea, recoltarea şi prelucrarea ceaiului, ocazii cu care se pot face şi cumpărături, direct de la sursă. Lotus Flower în Full Bloom. In timpul dejunului care va fi servit intr-un restaurant local, veti avea ocazia sa gustati cate ceva din bucătăria “macanez”, bucătărie în care se regăseşte cultura sa unică. Turul se incheie cu vizită unui faimos cazino din Macao – copie a cazinoului Veneţia din Las Vegas. Intoarcere la hotelul din Hong Kong. Cazare. ZIUA 16 / 13.06.2012: Hong Kong – Paris Mic dejun. În prima parte a zilei (deoarece camerele trebuie eliberate până în ora 12:00), vom face un tur de o jumătate de zi a Hong Kong-ului. Turul începe cu o plimbare până în vârful muntelui Victoria, cunoscut şi sub denumirea de Colina Victoria, faimoasa zonă rezidenţială de lux, unde de la altitudinea de 554 m se admiră o frumoasă panorama asupra insulei Hong Kong, a peninsulei Kowloon şi a împrejurimilor. Turul continuă cu vizita celei mai populare plaje din sudul insulei, datorită nisipului fin şi a apei clare, situată în Golful Repulse, unde se pot vedea staţunile zeiţelor Kwun Yum şi Tin Hau, după care se vizitează satul pescăresc Aberdeen (denumit astfel de scoţienii care au colonizat Hong Kong-ul), o aşezare tradiţională unică în lume datorită ambarcaţiunilor sale de lemn, numite sampan, şi datorită unei mici comunităţi care “traieşte pe apă”. În portul Aberdeen se găsesc numeroase restaurante plutitoare printre care cel mai cunoscut este Junk and Jambo, unde vom servi şi noi dejunul care va fi însoţit de un pahar de vin alb (inclus). Turul se încheie cu o vizită în Piaţa Stanley (Chek Chue). După amiază liberă. Seara, transfer la aeroport pentru plecare spre Paris cu zborul companiei Air France AF 185 (23:05 / 05:50). ZIUA 17 / 14.06.2012: Paris – Bucureşti Sosire la Paris la ora 05:50, de unde se pleacă mai departe spre Bucureşti cu zborul AF 1888 (10:25 / 14:15). 53 CIRCUITE CIRCUITE ON F OR T C ZIUA 09/ 23.10.2012: Shanghai Mic dejun. Vizită la Muzeul Nou al oraşului Shanghai, a cartierului de zgârie nori Bund şi la Templul lui Buddha de Jad. Dejun în timpul vizitelor. Seara, se vizionează celebrul spectacol de acrobaţie din Shanghai. Cazare. de la 2400~ Tariful este valabil pentru un grup de minim 15 turişti adulţi; pentru mai puţini participanţi, tariful se recalculează China – Taiwan Războinici de teracotă 16 zile ZIUA 01 / 15.10.2012: Bucureşti Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coanda, la ora 13:00. (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu zborul companiei Air France AF 1889 (15:15 / 17:25) şi mai departe spre Beijing cu zborul AF 126 (19:00 / 10:50). ZIUA 02 / 16.10.2012: Beijing Sosirea în Beijing la ora 10:50 şi întâlnire cu ghidul local, care va însoţi grupul pentru o primă vizită, ce include Templul Cerului (sec. al XV-lea, dinastia Ming şi Qing), plimbare pe principala arteră comercială Wangfujing şi prin celebra piaţă Tian’An Men, cea mai mare din lume. Transfer, cină şi cazare la hotelul Qianmen 4* (sau similar). ZIUA 03 / 17.10.2012: Beijing – Marele Zid – Mormintele Ming – Beijing Mic dejun. Excursie la Badalin (situat la 80 km de Beijing) pentru a vedea Marele Zid, simbolul Chinei antice, cu o lungime de 6.000 km (fără telescaun); este singura construcţie de pe pă54 54 mânt, ridicată de mâna omului, vizibilă din spaţiul cosmic. Zidul traversează cinci provincii ale Chinei şi a fost construit în scop de apărare. Vizita la unul din mormintele dinastiei Ming şi la Calea Spiritelor de la Changling. Vizită la o fabrică de cloazoneuri. Dejun în cursul vizitelor. Cină la celebrul restaurant “Rata pekineza” (fără băuturi). Cazare. ZIUA 04 / 18.10.2012: Beijing – Xi’an Mic dejun. Vizitarea Palatului Imperial (Oraşul Interzis), construit de împăratul Yongle (acelaşi care a construit şi Templul Cerului), unde au locuit 24 de împăraţi din dinastiile Ming şi Qing şi care, cu cele 9.000 de camere, este cel mai mare din lume; se continuă cu “Colina Cărbunelui” (o superbă grădină imperială, situată în apropierea Palatului Imperial). Vizită la Palatul de Vară, supranumit “Grădina Undelor Clare”, un imens parc amenajat pe malul unui lac, chintesenţa arhitecturii grădinilor chinezeşti. Dejun în timpul vizitelor. Plecare cu trenul vagon de dormit (cuşete cu 4 locuri) la Xi’An. ZIUA 05 / 19.10.2012: Xi’an Transfer la hotel pentru micul dejun. Se continuă cu vizita la situl arheologic situat la 40 km de Xi’An, care adăposteşte descoperirile legate de mormântul primului împărat al Chinei, Qin Shihuang, unde s-a găsit celebra armată a celor 7.000 de războinici de teracotă, socotită a opta minune a lumii, precum şi la muzeul denumit “Trăsura de bronz”, dedicat acestui sit. Întoarcere la Xi’An pentru a vizita Pagoda Găştii Sălbatice, construită în anul 625, pe 7 nivele, înaltă de 67 m, locul unde au fost traduse în limba chineză textele sacre aduse din India de către călugărul Xuan Zand, precum şi un atelier de prelucrare a jadului, meşteşug străvechi pentru care oraşul Xi’An este renumit. Cină cu specialităţi tradiţionale. Cazare la hotelul Xi’An 4*( sau similar). ZIUA 06 / 20.10.2012: Xi’an – Hangzhou Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecare spre Hangzhou, pe care Marco Polo l-a numit cel mai frumos şi mai grandios oraş din lume. Întâlnire cu reprezentantul local, transfer la hotel. Vizită la reşedinţa Mandarinului Huxueyan, o somptuoasă construcţie, exemplu tipic al arhitec- turii chineze din evul mediu şi la Muzeul Farmaciei Chineze, unde facem cunoştinţa cu celebrele produse ale milenarei medicine tradiţionale. Cină şi cazare la hotelul Baihehua 3* (sau similar). ZIUA 07 / 21.10.2012: Hangzhou Mic dejun. Plimbare cu un vapor tradiţional pe Lacul de Vest, datorită căruia oraşul este numit şi Paradisul Terestru, vizită la templul Lingyan, la Pagoda celor 6 Armonii şi la o plantaţie de ceai, produs pentru care Hangzou deţine supremaţia calităţii în China. Dejun în cursul vizitelor. Cazare. ZIUA 08 / 22.10.2012: Hangzhou – Shanghai Mic dejun. Transfer la gară şi plecare cu trenul la Shanghai. De Shanghai se leagă istoria Chinei moderne, fiind astăzi un oraş ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite. Transfer la Restaurantul Mongol pentru dejun. Vizită la Grădina Mandarinului Yu, una din cele mai reprezentative grădini chinezeşti. Plimbare şi cumpărături în oraşul vechi, precum şi pe celebra arteră comercială Nanking. Cazare la hotelul Tianhong 3* (sau similar). PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele: Bucureşti – Paris – Beijing, Xi’An – Hangzhou, Shanghai – Taipei – Amsterdam – Bucureşti • transportul intern cu autocar, tren, avion conform programului • 12 nopţi cazare în hoteluri de 3* şi 4* • 1 noapte în tren – cuşete cu 4 locuri • mic dejun bufet internaţional • 10 dejunuri la restaurante locale şi 7 cine (conform program, inclusiv cină la restaurantul Rata Pekineza), mâncare tradiţională chinezească, care includ şi un pahar de băutură răcoritoare, mai puţin la mesele din Taiwan • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • spectacol de acrobaţie la Shanghai • ghizi locali • conducător român de grup • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport: 445 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxa de viză China: 75 euro/ pers. • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai daca se aplică • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri 75 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi – mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire la Beijing) • excursiile opţionale • asigurarea medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). ZIUA 10 / 24.10.2012: Shanghai – Taipei – Wulai – Taipei Mic dejun. Transfer la aeroport şi zbor către Taipei, capitala unui stat suveran care oficial se numeşte Republica Chineză, un oraş relativ tânăr (sec.al XVIII-lea ), cu o populaţie de cca. 3 milioane de locuitori. Sosire, întâlnire cu ghidul local şi plecare cu autocarul spre satul Wulai, ocazie unică de a ne întâlni cu descendenţii indigenilor care odinioară erau cei mai renumiţi vânători din Taiwan. Vom avea ocazia de a participa la un spectacol de dansuri tradiţionale, dar şi să admirăm frumoasa cascadă Wulai. Întoarcere la Taipei. Cină la un restaurant local şi cazare la hotelul Santos 4* (sau similar). ZIUA 11 / 25.10.2012: Taipei – Sun Moon Lake (Riyuetan) Mic dejun. Plecare cu autocarul spre Lacul Sun Moon sau Riyuetan (Lacul Soarelui şi al Lunii), situat la o altitudine de 762 m în măreţii munţi ai Taiwanului. În această zonă feerică vom vizita Templul Wen Wu dedicat lui Confucius, maestrul scrisului şi lui Kuan Ti, maestrul sabiei, Altarul Călugărului Sfânt, precum şi Pagoda Tse-En, care a devenit în timp emblema lacului. Dejun în timpul vizitelor. Vom face o croazieră pe lacul Sun Moon, vizităm Templul Xuanguang, dupa care ne vom îndrepta pentru cazare la hotelul Eithan Resort 4* (sau similar). ZIUA 12 / 26.10.2012: Sun Moon Lake – Tainan – Kaohsiung Mic dejun. Plecare cu autocarul spre istoricul oraş Tainan, capitala culturală a Taiwanului, vechea capitală a provinciei Taiwan din timpul dinastiei Qing. Vizită la Chih Kan Lou, cunoscut şi sub numele de Fort Provintia, fost centru adsministrativ în timpul dominaţiei olandeze şi fost spital pentru armata în timpul ocupaţiei japoneze şi vizită la Altarul Koxinya, singurul altar din Taiwan, construit în stil fuji. După ce vom servi dejunul, se va vizita cel mai mare compex budhist din sudul ţării şi anume Fo Guang Shan Monastery. Într-un peisaj magnific, înconjurată de munţi şi ape, mănăstirea ne va dezvălui o uriaşă statuie aurită a lui Buddha, precum şi o mie de alte statui, de diverse dimensiuni, reprezentându-l pe acesta. Drumul continuă spre Kaohsiung. Cină la un restaurant local. Puteţi încheia seara cu o scurtă plimbare pe malurile râului Love River, sau cu o incursiune în celebra piaţă de noapte Leo Ho. Cazare la hotelul Xizi Bay 4* (sau similar). ZIUA 13 / 27.10.2012: Kaohsiung – Hualien Mic dejun. Transfer la gară şi plecare cu trenul spre Hualien. După dejun, vizitarea Parcului Naţional Taroko. Cheile Taroko pot fi considerate un monument al naturii creat de apele râului Liwu care “au modelat artistic ”pereţii versanţilor de marmură situaţi în apropiere. Drumul de acces este cocoţat pe pantele abrupte ale muntelui şi şerpuieşte la înălţimi, oferind panorame de o frumuseţe debordantă. Se vor face popasuri en route în diferite locuri, acolo unde veţi putea surprinde cele mai frumoase fotografii şi nu în ultimul rând o vizită la un atelier de prelucrare a marmurei. Cazare la hotelul Fish 4* (sau similar). ZIUA 14 / 28.10.2012: Hualien – Taipei Mic dejun. Transfer la gară şi plecare spre Taipei. După dejun, vom vizita Palatul Muzeului Naţional care adăposteşte una dintre Taipei, Taiwan cele mai bogate colecţii de artefacte chinezeşti din lume, precum exponate din jad vechi de 5000 de ani şi Memorialul Dr. Sun Yat Sen, revoluţionar şi lider politic, fondatorul Chinei moderne. Continuăm cu Centrul Comercial Taipei 101 Tower, pentru o ascensiune în cea mai înaltă clădire din Asia, până de curând cea mai înaltă clădire din lume, pentru a admira o frumoasă panoramă a întregului oraş. Cină la un restaurant local. Cazare la hotelul Santos 4* (sau similar). ZIUA 15 / 29.10.2012: Taipei – Amsterdam Mic dejun. Vizitarea zonei turistice Yehliu Geopark, a Templulului Lungsahan şi a Chiang Kai-Shek Memorial Hall, memorial ridicat în cinstea primului preşedinte taiwanez Chiang Kai Sek, important lider politic şi militar din sec. al XX- lea. Turul se încheie cu vizitarea Altarului Martirior. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la aeroport şi plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 878 (19:30 / 06:00). ZIUA 16 / 30.10.2012: Amsterdam – Bucureşti Sosire la Amsterdam la ora 06:00 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu zborul KL 1373 (09:20 / 13:05). 55 CIRCUITE CIRCUITE PREţUL INCLUDE • transport avion cu compania Turkish Airlines pe ruta Bucureşti – Istanbul – Tokyo si Osaka – Istanbul – Bucureşti • transport intern cu autocar modern dotat cu aer conditionat • 11 nopti cazare cu mic dejun in hoteluri de 3* si 4 * • 4 dejunuri si 3 cine (conform program) • transferurile, tururile si excursiile menţionate in program • taxele de intrare la obiectivele turistice incluse in program • ghizi locali • conducător de grup român • asigurare in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism. C de la 3290~ Ttariful este valabil pentru un grup minim de 20 turisti; pentru 15-19 turisti, tariful se va majora cu 235 euro 14 zile ZIUA 1 / 29.10.2012: Bucureşti – Istanbul – Tokyo Întâlnire cu însoţitorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 08:45 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (10:45 / 12:10) şi mai departe spre Tokyo cu zborul TK 50 (17:10 / 11:00). ZIUA 2 / 30.10.2012: Tokyo Sosire la Tokyo la ora 11:00. Transfer la Hotel Grand Prince Takanawa (sau similar). Timp liber pentru odihnă. Cazare. ZIUA 3 / 31.10.2012: Tokyo Mic dejun. Vizite şi tur panoramic de o zi al oraşului Tokyo. Se vizitează, printre altele Piaţa Palatului Imperial, Altarul Meiji Jingu, Templul Asakusa Kannon, cel mai vechi templu din Tokyo, zona comercială Nakamise Shopping Arcade, galerie comercială foarte veche, functionând înca dinainte de cel de-al doilea Razboi Mondial şi strada Omotesando unde veţi regăsi magazine de renume şi restaurante sofisticate. Turul se încheie cu o panoramă a întregului oraş de pe colinele Roppongi. Dejun la un restaurant local. Cazare. 56 F OR T Japonia ON ZIUA 4 / 01.11.2012: Tokyo – Nikko – Tokyo Mic dejun. Excursie opţională de o zi la Nikko pentru a vizita Altarul Toshogu, care face parte din Patrimoniul UNESCO, locul unde este înmormantat shogunul Tokugawa Ieyasu. Excursia în Parcul National Nikko continuă spre Lacul Chuzenji şi la Cascada Kegon cu o înălţime de 97 m, fiind una dintre cele mai înalte din Japonia. Dejun la un restaurant local. Cazare. ZIUA 5 / 02.11.2012: Tokyo – Kamakura – Hakone Mic dejun. Excursie de o zi cu autocarul, la sud de Tokyo, în timpul căreia se va vizita orasul Kamakura, prima capitală a Shogunatului, cu principalele sale atracţii: Templul Kotokuin cu Daibutsu, un veritabil simbol al Japoniei, unde se găseşte cea mai mare statuie a lui Buddha în aer liber din Japonia, Templul Hase Kannon cu antica statuie a Zeului Îndurării (sec. al VIII-lea), Altarul Tsurugaoka Hachimangu, altar dedicat zeului razboiului, protector al familiei primului shogun japonez Minamoto no Yoritomo, strada comercială Komachi. Dejun la un restaurant local. Excursia continuă spre Hakone, nu înainte de a participa la o croazieră pe Lacul Ashi, denumit aşa după forma sa unică (in japoneză ashi înseamna picior sau talpă). Transfer la Hotel Kowaki-En Hakone (sau similar). ZIUA 6 / 03.11.2012: Hakone – Mt. Fuji – Matsumoto – Takayama Mic dejun. Toata lumea îşi va pregăti de cu seară bagajul astfel că: bagajul mare (o bucată) va fi transferat de la Hakone direct la Kyoto, iar pentru o noapte de cazare la Takayama, fiecare îşi va lua doar un bagaj de mână. Veţi urca până la “5th Station” a Muntelui Fuji (în funcţie de condiţiile de trafic şi de vreme), pentru a simţi de la înălţime măreţia acestui munte. Se pleacă spre Matsumoto unde se va vizita Castelul Matsumoto, o construcţie care reflectă atât de bine cultura locală, fiind în acelasi timp şi unul dintre cele mai frumoase castele ale Japoniei. Matsumoto ilustrează cu succes ceea ce se numeşte hirajiro, o construcţie ridicată pe o câmpie, în loc de deal sau munte. Castelul şi primele două turnuri au fost ridicate între anii 1592 si 1614, beneficiind de un sistem complex de apărare, mai ales că vremurile paşnice erau încă departe în acea perioada. În anul 1635, când ameninţarea militară nu mai exista, a mai fost adăugat un al treilea turn, mai mic, utilizat în scopuri astronomice pentru observaţiile lunare. Călătoria continuă spre Takayama. Cina la un restaurant local şi cazare la Hotel Best Western Takayama (sau similar). ZIUA 7 / 04.11.2012: Takayama – Kyoto Mic dejun. Tur de o jumătate de zi în Takayama, care include: Piaţa matinală Takayama (Asaichi), de unde puteti cumpăra produse de artizanat local, dar şi fructe şi legume, Takayama Jinja, construcţie care a fost timp de 177 de ani clădirea guvernului shogunat-ului Tokugawa, Kami Sannomachi, o fosta zona controlată de samurai unde veţi admira case din lemn şi magazinele frumos colorate, care amintesc de vechea Japonie. Îmbarcare în trenul JR super express cu destinaţia Kyoto, cu oprire la Nagoya unde se va schimba trenul. Sosire în Kyoto şi transfer la Hotel Kyoto Tower (sau similar). PREţUL NU INCLUDE • taxe aeroport: 430 euro (pot suferi modificări pana la data plecării si se achită la agenţie) • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi, etc. • bacşişuri 40 euro / pers. pentru şoferi si ghizi locali, nu însa si pentru bagajişti (se vor achita cel mai târziu conducătorului de grup la sosire) • excursii opţionale (tarifele sunt valabile pentru un grup de min. 20 turisti): • Nikko: 110 euro / pers. • taxa de intrare la Acvariul din Osaka: 30 euro / pers (deplasarea se va face cu metroul) • Croazieră pe râul din Osaka: 30 euro / pers (deplasarea se va face cu metroul) • asigurare medicală • asigurare storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). IMPORTANT: Deoarece în Japonia plătile trebuie făcute în moneda naţională JPY (YENI), TARIFUL ESTE CALCULAT PE BAZA URMĂTORULUI CURS: 1 EUR = 100 JPY; eventualele modificări de curs vor putea afecta tariful final ÎN AMBELE SENSURI ZIUA 8 / 05.11.2012: Kyoto Mic dejun. Tur de oraş de o jumătate de zi în Kyoto, veche capitală a Japoniei timp de peste o mie de ani. Se vizitează printre altele Castelul Nijo, fost palat al familiei Shogunului Tokugawa, construit intre anii 1603 - 1626, Templul Kinkakuji, numit şi Pavilionul Aurit şi Templul Ryoanji (faimos pentru Grădina celor 15 pietre). Dejun la un restaurant local. Cazare. ZIUA 9 / 06.11.2012: Kyoto Mic dejun. Tur de o zi în Kyoto, care include: Templele Kiyomizu, Altarul Heian Jingu, templul apei curate şi Sanjusangendo, templul celor 1001 statui ale zeiţei Kannon, centrul artizanal Kyoto. Dejun la un restaurant local. Cazare. ZIUA 10 / 07.11.2012: Kyoto – Hiroshima – Miyajima Mic dejun. Toata lumea îşi va pregăti de cu seară bagajul astfel că: bagajul mare (o bucată) va fi transferat de la Kyoto direct la Osaka, iar pentru o noapte de cazare la Miyajima, fiecare îşi va lua doar un bagaj de mână. Transfer la gară pentru îmbarcare în trenul JR super express, cu destinaţia Hiroshima. Tur de oraş şi vizite la Parcul şi Muzeul Memorial al Păcii, care conţine portrete grafice ale bombardamentului şi a cărei formă de U reflectă modelul acoperişului curbat al caselor din antichitatea japoneză. De aici transfer cu trenul local JR şi apoi cu ferry în Insula Miyajima, supranumită Insula Altarelor, una dintre cele mai frumoase zone peisagistice ale Japoniei. Se vizitează Altarul Itsukushima, celebru pentru Grand Torii, care pare a fi inundată de apele refluxului. Poarta altarului ridicându-se din mare este cel mai familiar simbol al culturii japoneze, fiind reprezentativă pentru shintoism. Cină şi cazare în camere tradiţionale japoneze, la Hotel Iwaso (sau similar). ZIUA 11 / 08.11.2012: Miyajima – Hiroshima – Kobe – Osaka Mic dejun. Transfer la Hiroshima cu ferry şi apoi cu trenul local JR. Plecare spre Kobe cu trenul JR super express pentru vizite şi un tur panoramic al oraşului. Se vizitează printre altele Kitano Ijinkan, fostul Stabiliment Strain din Kobe, China Town (dacă timpul permite), Muzeul Fabricii de Bere, pitorescul port al oraşului. Plecare spre Osaka cu trenul JR super express. Cazare la Hotel Sheraton Miyako Osaka (sau similar). ZIUA 12 / 09.11.2012: Osaka – Nara – Osaka Mic dejun. Excursie de o zi cu autocarul la Nara, oraş care întruchipează un amestec de stiluri chinezesc, corean şi central-asiatic, prima capitală a Japoniei şi a doua atracţie turistică importantă din regiunea Kansai, după Kyoto. În timpul excursiei se vor vizita printre altele Templul Toda-ji (Marele Buddha), aflat pe lista patrimoniului UNESCO, fiind cea mai mare clădire de lemn din lume, clădire care adăposteşte cea mai mare statuie a lui Buddha din Japonia, Altarul Kasuga, pagoda celor 3000 de lanterne, construit după tradiţie shintoistă şi minunatul Parc al căprioarelor cu cele peste o mie de exemplare de căprioare sacre, pe care le vom putea hrăni şi fotografia. Aceasta este o tradiţie shinto care se păstrează la Nara din cele mai vechi timpuri. Întoarcere la Osaka pentru explorarea oraşului, al doilea ca mărime din Japonia, supranumit Veneţia Japoniei. Se vizitează una dintre principalele atracţii turistice ale oraşului, Castelul Osaka, cel mai mare castel construit în Japonia medievală, Observatorul din Grădina Plutitoare şi Doton-bori, strada celebră în Osaka (în trecut “o stradă a plăcerii”), care se întinde de-a lungul unui canal, faimoasă pentru teatrele sale istorice, pentru magazine, pentru restaurante, dar şi pentru panourile publicitare luminoase. Cină şi cazare. ZIUA 13 / 10.11.2012: Osaka – Istanbul Mic dejun. Camerele se eliberează la ora 11:00. Timp liber pentru cumpărături şi alte activităţi individuale. Opţional, putem vizita acvariul, unde se admiră exemple de viata marină din 15 zone de pe întinsul globului pământesc şi unde exponatul central este un exemplar de rechin-balenă sau vizită la arcadele comerciale Namba / Piaţa Kuromon (deplasarea se face cu metroul) sau putem participa la o croazieră pe râul din Osaka. Transfer la aeroport pentru zborul spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 47 (23:30 / 05:55). ZIUA 14 / 11.11.2012: Istanbul – Bucureşti Sosire la Istanbul la ora 05:55 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:30 / 09:55). 57 CIRCUITE C CIRCUITE N F OR Ode la T 1980~ 2190$ + Tariful este valabil pentru un grup minim de 15 turişti, în cazul neîntrunirii acestui număr, tariful se va majora Coreea de Sud – Mongolia 15 zile ZIUA 1 / 04.07.2012: Bucureşti – Seoul Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă la ora 17:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu zborul TK 1046 (19:20 / 20:45) şi mai departe spre Seoul cu TK 90 (23:40 / 15:50). ZIUA 2 / 05.07.2012: Seoul – Ulan Bator Sosire la ora 15:50 la Seul de unde se zboară în Mongolia, către Ulan Bator cu compania Koreean Airways, zbor KE 867 (19:50 / 22:20). Întâlnire cu reprezentantul local, transfer şi cazare la Hotel Chinggis Khaan 4* (sau similar). ZIUA 3 / 06.07.2012: Ulan Bator – Parcul Naţional Terelj – Ulan Bator Mic dejun. Dimineaţă vom începe vizita cu Piaţa Centrală Sukhbataar, obiectiv legat de independenţa dobândită în anul 1921 şi de numele celebrului revoluţionar Damdin Sukhbaatar, unde veţi putea admira şi frumoasa statuie în bronz a lui Ginghis Han, părintele naţiunii, Muzeul Naţional 58 58 care adăposteşte vaste colecţii de exponate reprezentative pentru istoria Mongoliei. În continuarea zilei, plecăm cu autocarul către Parcul Naţional Terelj cu o scurtă oprire la Terejl Ovoo. Dejunul se va servi într-un restaurant local din campusul pentru turişti. Vizita la Stânca Broaştei Ţestoase şi Centrul de meditaţie şi iniţiere Aryapala. După o scurtă drumeţie vom vizita o familie nomadă pentru a-i decoperi stilul de viaţă, iar doritorii pot călări prin stepă. Seara întoarcere în Ulan Bator. Cină într-un restaurant local. Cazare. ZIUA 4 / 07.07.2012: Ulan Bator – Kharkhorum Mic dejun. Plecare spre Kharkhorum, oraş fondat în anul 1220, care a fost capitala Mongoliei timp de 140 de ani. În anul 1388 a fost în mare parte distrus iar pe ruinele sale a fost ridicată în anul 1586 mănăstirea Erdenezuu. Scurtă oprire la duna Elsen Tasarkhai pentru fotografii sau o scurtă plimbare cu cămila. Dejunul se va servi la un restaurant din campusul turistic aflat în apropiere. Drumul con- tinuă spre Kharkhorum unde se ajunge seara. Cină şi cazarea într-o iurtă turistică. ZIUA 5 / 08.07.2012: Kharkhorum – Mănăstirea Erdenezuu – Ulan Bator Mic dejun. Dimineaţă se vizitează Mănăstirea Erdenezuu, celebră pentru cele 102 stupe, care simbolizeaza bobii din rosariul de rugăciune budhist. Mănăstirea datează din anul 1585, anul introducerii budismului tibetan în Mongolia. Puteţi vedea aici lucrările unice ale lui Zanabazar, primul lider al budhistilor mongoli. Dejun într-un campus pentru turişti. Întoarcere la Ulan Bator şi cazare la Hotel Chinggis Khaan 4* (sau similar). Cina într-un restaurant local. ZIUA 6 / 09.07.2012: Ulan Bator Mic dejun. Tur de oraş în Ulan Bator care include: Marele templu budhist Gandan, Mausoleul Zaisan, ridicat în cinstea eroilor căzuţi în cel de-al II lea Război Mondial. Acesta este situat în partea sudică a oraşului, pe o colină de unde veţi putea surprinde o minunată panoramă asupra capitalei. Continuăm PREţUL INCLUDE • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Seoul – Istanbul – Bucureşti operate de compania Turkish Airlines • transport continental cu avionul pe rutele: Seoul – Ulan Bator si Ulan Bator – Seul, operate de compania Koreean Airways • 7 nopţi de cazare în Coreea, în hoteluri de 3* şi 4* • 4 nopţi de cazare în Mongolia (3 nopţi în hoteluri de 3* şi 4* şi 1 noapte în iurtă - campus special amenajat pentru turişti) • mic dejun, dejun şi cină (conform program) • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali • conducător român de grup • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • - taxele de aeroport: aprox. 390 euro/pers. pentru zborurile intercontinentale şi aprox. 50 euro pentru zborurile continentale (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxă de viză şi procesare pentru Mongolia 100 usd • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri 5 usd/zi pentru ghizi şi soferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • excursiile opţionale • asigurarea medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). cu vizită la Muzeul de Istorie Naturală şi cu Palatul de Iarnă al Hanului Bogd, ultimul han al Mongoliei. Fostă reşedinţă de iarnă, adăposteşte astăzi o vastă colecţie de obiecte personale care au aparţinut hanului, precum şi capodopere ale artei budhiste. Dejun cu preparate tradiţionale ale bucătăriei mongoleze. După-amiază puteţi cumpăra suveniruri şi obiecte de artizanat, iar apoi veţi asista la un spectacol folcloric tradiţional. Cină. Transfer la aeroport pentru zborul spre Coreea de Sud, cu compania Koreean Airways, zbor KE 868 (23:59 / 04:00). ZIUA 7 / 10.07.2012: Seul – Insula Jeju Sosire matinală în Coreea de Sud şi transfer la aeroportul Gimpo pentru zborul intern spre Insula Jeju. Denumită şi “insula zeilor”, situată la sud de ţărmul peninsulei coreene în Stramtoarea Coreea, este o destinaţie de vacanţă pentru localnici şi turiştii străini care se bucură de clima blândă şi de imaginile spectaculoase datorate rocilor vulcanice cu forme deosebite. Sosire în cursul dimineţii şi transfer la Hotel The Suite 4* (sau similar). Timp liber pentru odihnă. Dejun şi cină la restaurante locale. ZIUA 8 / 11.07.2012: Insula Jeju Mic dejun. Ziua este dedicată vizitării Muzeului Ceaiului O’sulloc, Parcului Hallim şi a Muzeului Teddy bear. Prânz la un restaurant local, după care vom admira cascada Cheonjeyeon şi stâncile Jusangjeoli. Aceste stânci s-au format printr-un fenomen de contracţie apărut la contactul magmei vulcanice cu pământul rece. Sunt roci atipice create prin erodarea de către valurile oceanului şi vânt a magmei, aparând astfel zeci de coloane hexagonale aşezate pe ţărm. Cină şi cazare. ZIUA 9 / 12.07.2012: Insula Jeju – Busan Mic dejun. Dimineaţă se vizitează Muzeul de Folclor şi Istorie Naturală, iar apoi vom fi transferaţi la aeroport pentru zborul către Busan. Sosire în Busan, principalul port al Coreei de Sud şi al doilea oraş ca mărime din ţară. Vizitarea pieţei Jagalchi, a parcurilor Taejongdae şi Yongdusan precum şi a Străzii celor 40 de trepte, loc celebru în oraş pentru magazine şi pentru statuile reprezentând personaje cele- bre. Dejun şi cină în restaurante locale. Cazare - Hotel Busan Tourist 3* (sau similar). ZIUA 10 / 13.07.2012: Busan – Gyeongju Mic dejun. Dimineaţă continuăm vizitarea oraşului Busan cu parcul Gemgang şi cu o scurtă oprire la plaja Haeundae. Dejun. Ziua continuă cu transferul cu autocarul la Gyeongju, fosta capitală a vechiului regat Silla (57 i.e.n – 935 e.n). Numeroase situri arheologice şi bunuri culturale au rămas din acea perioadă, oraşul primind din acest motiv denumirea de “muzeul fără pereţi”. Vom vedea lacul artificial Anapji creat în 647 e.n de către regele Munmu, cu cele trei insule de pe lac care reprezintă una dintre atracţiile zonei. Cină la un restaurant local. Cazare la Hotel Gyeongju Kolon 4* (sau similar). ZIUA 11 / 14.07.2012: Gyeongju Mic dejun. Continuăm vizitarea oraşului cu complexul funerar Daereungwon, Muzeul naţional Gyeongju cu cele 16.000 de exponate antice şi Templul Bulguksa. După dejun, excursie la grota Seokguram considerată una dintre comorile naturale naţionale. Aşezată la 750 m deasupra nivelului mării ea a fost inclusă în anul 1995 în patrimoniul UNESCO împreună cu templul Bulgusksa în care se află. Oprire în Parcul Milenium, zonă tematică unde istoria vechiului regat este prezentată turiştilor. Cină şi cazare în Gyeongju. ZIUA 12 / 15.07.2012: Seul Mic dejun. Transfer la gară pentru călătoria cu trenul spre Seul. Tur de oraş de o jumătate de zi în capitala Coreei de Sud, în timpul căruia puteţi admira Palatul Gyeongbok-gung, unul dintre cele 5 mari palate contruite de dinastia Joseon. Ridicat în anul 1394 palatul a fost supranumit “Fericirea Strălucitoare” şi este un simbol al fostei familii regale coreene. Distrus aproape în totalitate de către japonezi în timpul invaziei din 1592-1598, a fost renovat avănd astăzi peste 5.000 de camere şi 430.000 mp. Dejun la un restaurant local. Dupaamiază vizitarea reşedinţei de vară a familiei regale, Palatul Chengwadae, construit în sec al-XVIII-lea, aflat acum în partimoniul mondial UNESCO. Cină şi cazare la Hotel Ramada 4* (sau similar). ZIUA 13 / 16.07.2012: Seul Mic dejun. Ziua este dedicată tradiţiilor coreene prin vizitarea unui sat tradiţional în care veţi putea purta costumul naţional şi veţi învaţa să pregătiţi mâncare kimchi. Dejun şi cina. Seara, vom participa la un spectacol Nanta, unul dintre cele mai cunoscute showuri tradiţionale coreene în care muzica şi mişcările se îngemânează perfect. Cazare. ZIUA 14 / 17.07.2012: Seul Mic dejun. Dimineaţă, vom vizita câteva dintre străzile comerciale din capitală şi Seul North Tower. Dupa dejun continuăm cu zona rezidenţială şi comercială Myeongdong. Cină şi transfer la aeroport pentru zborul TK 91 (23:55 / 05:50) către Istanbul. ZIUA 15 / 18.07.2012: Istanbul – Bucureşti Sosire la Istanbul la ora 5:50 şi continuare către Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:20 / 09:45). 59 CIRCUITE Nepal - Tibet Bhutan PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele: Bucureşti – Doha – Kathmandu; Kathmandu – Paro – Kathmandu; Lhasa – Beijing; Beijing – Doha – Bucureşti • transport intern cu autocar • 15 nopţi cazare în hoteluri de 3* şi 4* • mic dejun la hotel, dejun/cină conform program • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali • conducător român de grup • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. N F OR Ode la 790~ 3380$ T 60 C 17 zile ZIUA 1 / 08.09.2012: Bucureşti – Doha Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 17:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu zborul companiei Qatar Airways, QR 944 (19:25 / 23:55). ZIUA 2 / 09.09.2012: Doha – Kathmandu Escală în Doha şi apoi zbor spre Kathmandu QR 352 (02:35 / 09:40). Sosire în Kathmandu, capitala Nepalului, din sec. al XVII-lea şi, după formalităţile de viză, de la aeroport, transfer la hotel. Dupăamiază tur panoramic al oraşului. Kathmandu este un oraş al artelor frumoase, plin de temple hinduse şi monumente budhiste. În timpul turului se vizitează: Hanuman Dhoka sau Durbar Square, piaţa istorică cu palate elegante, grădini, case cu ferestre vechi şi balcoane din lemn sculptat, temple vechi în formă de pagodă, locul în care sunt oficiate slujbele solemne de încoronare a regilor nepalezi; Templul Zeiţei vii Kumari, care se află în vecinătatea Palatului Hanuman Dhoka; Kasthmandap – monument construit din lemnul unui singur arbore şi atribuit regelui Laxmi Narshinga; Templul Ashok Vinayek, templu mic, dar deosebit de important, cunoscut şi sub numele de Kathmandu Ganesh sau Maru Ganesh. Cină şi cazare în Kathmandu. ZIUA 3 / 10.09.2012: Kathmandu – Paro Mic dejun. Timp liber până la transferul la aeroport pentru zborul companiei Druk Air spre Bhutan. Regatul Bhutan ocupă locul cinci în clasamentul celor mai fericite ţări din lume şi este singura ţară unde budismul este religie de stat iar costumul naţional reprezintă portul de zi cu zi al locuitorilor săi. Zborul spre Bhutan ne va purta din nou peste culmile înzăpezite ale Himalayei, oferind imagini de neuitat peste “Acoperişul Lumii”. Zburând deasupra văii Paro, vom vedea meandrele argintiului Pa Chu (râul Paro), fortăreaţa Paro Dzong şi turnul de observare Ta Dzong. După + Ttariful este valabil pentru un grup minim de 15 turişti; pentru mai puţini participanţi tariful se recalculează aterizarea pe aeroportul din Paro, cel de-al doilea oraş ca mărime din Bhutan, transfer la Thimphu, capitala Bhutanului. Cină şi cazare Thimphu. ZIUA 4 / 11.09.2012: Thimphu – Punakha Mic dejun. Dimineaţă vom vizita “fortăreaţa glorioasei religii”, Tashichhoedong. Dejunul se va servi în timpul vizitelor. În continuarea zilei vedem Memorialul Regelui, monument înconjurat permanent de pelerine care murmură mantre şi învârt roţi de rugăciune. Turul de oraş în Thimpu mai include: Biblioteca Naţională care păstrează o inestimabilă colecţie de manuscrise budiste, Institutul Zorig Chusum “şcoala de pictură”. După prânz, ne deplasăm spre Punakha, capitală a Regatului Bhutanez până în anul 1955, localitate în care astăzi îşi are reşedinţa de iarnă Je-Khempo, conducătorul religios al Bhutanului. Trecem prin pasul Dochu-la (3088 m), unde oprim pentru fotografii şi, dacă vremea este bună, vom putea distinge mai multe vârfuri de peste 7000 m altitudine, ale munţilor Himalaya de est, printre care Gankher Puensum, cel mai înalt vârf din Bhutan cu 7497 m. Cină şi cazare în Punakha. ZIUA 5 / 12.09.2012: Punakha – Paro Mic dejun. Ziua începe cu vizita la Punakha Dzong. Fortăreaţa, loc de încoronare a regilor buthanezi, jucând un rol important în istoria Bhutanului. Dejunul se va servi în CIRCUITE Piaţa Durbar, Nepal timpul vizitelor. Continuăm itinerarul zilei spre Paro unde vizităm Ta Dzong, turnul de observare construit pentru apărarea Rimpung Dzong în timpul războaielor interne. De aici, coborâm spre Rimpung Dzong, care controlează toate activităţile religioase şi sociale din vale. Dzongul, construit ca o cetate în anul 1646 de către primul lider temporal şi spiritual al Bhutanului, găzduieşte corpul monastic din Paro, biroul lui Dzongda (şeful administrativ) şi Thrimpon (judecătorul) districtului Paro. Tot aici vedem podul acoperit Nermi Zam. Seara vizităm Kyichu Lhakhang, unul dintre cele mai vechi altare sacre din Bhutan. Înainte de a ajunge în Paro, vom avea prilejul de a fotografia celebrul “cuib al Tigrilor”, cum este cunoscută Mănăstirea Taktshang Goemba, cocoţată la peste 1.000 m deasupra văii raului Paro. Cină şi cazare Paro. ZIUA 6 / 13.09.2012: Paro – Kathmandu Mic dejun. Astăzi vom părăsi regatul budhist himalayan Bhutan şi vom zbura spre Kathmandu. După sosire, transfer în Kathmandu. După-amiază se vizitează Stupa Chaitya Swayambhunath (aşezată pe locul de unde se spune că a fost creat Kathmandu din lacul primordial), unul dintre cele mai importante monumente budhiste din lume, aflat la 3 km vest de Kathmandu, ridicat, se spune, cu cca 2000 de ani în urmă, suprastructură pictată pe toate cele 4 părţi cu ochii lui Buddha, simbol ai ochilor atotvăzători ai lui Budha, care are la bază o mulţime de roţi de rugăciune care sunt învârtite de către credincioşi continuu. Cină şi cazare Kathmandu. ZIUA 7 / 14.09.2012: Kathmandu – Patan – Bhadgaon – Kathmandu Mic dejun. Ziua de astăzi este dedicată oraşelor istorice din valea Khatmandu. Începem cu Patan, cunoscut ca Lalitpur, vechiul oraş Newar cu piaţa Durbar, un adevărat muzeu în aer liber, cu numeroase temple, statui de zeităţi protectoare şi un vast tezaur artistic în bronz şi lemn. Continuăm cu Bhaktapur, cunoscut ca Bhadgaon, faimos pentru arta şi arhitectura medievală, cu străduţe pitoreşti, cu case tradiţionale şi ateliere de artizanat, declarat patrimoniu UNESCO. Se vizitează Durbar Square în care ne vor impresiona Poarta Leului, Poarta de Aur, Palatul celor 55 de ferestre, Templul Batsala şi statuia Regelui Bhupatendra Malla. Urmează apoi vizitarea unei alte «piaţete» unde se remarcă unul dintre cele mai înalte temple – pagodă: Templul Nyatapola şi un templu impresionant prin dimensiunile sale, dedicat zeului terorii, numit Templul Bhairavnath. În următoarea «piaţetă» se poate admira Templul Dattatraya construit în anul 1427 din trunchiul unui singur copac. La întoarcere în Kathmandu poposim la stupa Bodhnath – impresionanta structură budistă înconjurată de numeroase roţi de rugăciune şi la PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport pentru zborurile intercontinentale şi continentale: 370 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxa de viză China: 75 euro/ pers. , se achită la agenţie • taxa de viză Nepal: 25 usd/ pers se achită personal la sosire pe aeroportul din Kathmandu • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică (în acest moment nu se cer) • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri 50 usd/pers. pentru ghizi şi soferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • excursiile opţionale • asigurarea medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). Pashupatinath - unul dintre cele mai venerate temple hinduse din lume. La poalele pagodelor fabuloase curge râul sfânt Bagmati, unde sunt amenajate rugurile pentru incinerarea morţilor. Cină şi cazare Kathmandu. ZIUA 8 / 15.09.2012: Kathmandu – Zhangmu (spre TIBET) Mic dejun. Plecare spre Tibet traversând Munţii Himalaya (în sanscrită “him" înseamnă zăpada, iar “alaya" înseamnă casă, deci “Casa Zăpezilor"). Aceşti munţi mai sunt denumiţi “Locul Zeilor", “Acoperişul Lumii" sau “Al treilea pol al Pământului". Himalaya are 38 de vârfuri mai mari de 7000 m şi 8 mai mari de 8000 m, culminând cu “Everestul" care are 8848 m. Numele tibetan al muntelui este “Quomolangma" (Obârşia Pământului şi a Apei). Numele nepalez este “Sagarmatha" (“Zâna Pământului"). Vom parcurge cei aprox. 120 km, mai întâi până la Kodari, punctul de frontieră cu China, de unde traversăm Podul Prieteniei la Zhangmu aflat la o altitudine de 2300 m altitudine. Cazare şi cină în Zhangmu de unde începe lanţul muntos propriu-zis. ZIUA 9 / 16.09.2012: Zhangmu – New Tingri Mic dejun. Pornim spre New Tingri, vom parcurge o distanţă de aprox. 242 km, trecând prin pasurile Nyalam (3.800 m) şi Lulung (5.050 m). Drumul este un vis absolut pentru iubitorii de natură şi oferă privelişti fantastice asupra vârfurilor înalte ale Himalayei, inclusiv al Everestului. Cină şi cazare. ZIUA 10 / 17.09.2012: New Tingri – Shigatse Mic dejun. Drumul de astăzi de aprox. 244 km, este un drum de o frumuseţe răpitoare, aşa cum sunt majoritatea peisajelor din Tibet. După sosire, timp liber la dispoziţie în Shigatse, situat la o altitudine de 3800 m, veche capitală a Tibetului cu o istorie de mai bine de 600 de ani, astăzi al doilea oraş ca mărime din Tibet, important centru religios, cultural şi economic. Oraşul este considerat sfânt datorită faptului că aici îşi are reşedinţa Panchen Lama, unul dintre conducătorii spirituali ai Tibetului. Cazare şi cină. ZIUA 11 / 18.09.2012: Shigatse – Gyantse Mic dejun. Vizităm vestita mănăstire Tashilunpo, sediul lui Panchem Lama, mănăstire din sec. al XV-lea, fondată de Gyalwa Gendun Drup, cunoscut ca fiind primul Dalai Lama. Aici se află Colegiul Tantric (“Ngagpa"), unul dintre cele 4 colegii monastice din Tibet. Este impresionantă statuia gigantică a viitorului Buddha (“Maitreya") de 26 m înălţime, poleită cu 275 kg de aur precum şi pagoda (stupa) din sec. al XVII- lea care este poleită cu aur şi cu argint. Tashilunpo, una dintre cele 4 mănăstiri din Tibetul Central, care a fost supervizată de conducătorii spirituali Dalai Lama şi Panchen Lama, cei din tradiţia Gelugpa sau a pălăriilor galbene. Aici se formează mii de cărturari în filozofia budhistă Mahayana şi Tantra. După un popas în piaţa din Shigatse, vom parcurge aprox. 90 km până la Gyantse, oraşel aflat la o altitudine de 3900 m, vestit pentru carpetele de lână, dar şi prin trecutul său istoric. Vizita la mănăstirea Palkhor, unică în Tibet datorită arhitecturii tipice a mănăstirilor din sec. XIII – XV, specifică prin combinaţia de stupă în templu şi templu în stupă. Tot aici se află faimoasa Stupa Kumbum, denumită şi “Pagoda cu 100.000 de imagini", imagini sculptate şi pictate în cele 108 încăperi şi 77 capele dispuse pe 9 nivele. Cină şi cazare. ZIUA 12 / 19.09.2012: Gyantse – Lhasa Mic dejun. Astăzi continuăm drumul spre inima Tibetului, capitala Lhasa. Vom traversa trecătorile montane Karo (5010 m) şi Kamba (4794 m), şi ajungem la lacul Yamadrok (lacul de Turcoaz), unul dintre lacurile sacre ale Tibetului. Coborâm spre valea râului Lhasa care ne conduce în capitala Tibetului situată la o altitudine de 3650 m pe malul nordic al râului Kyichu. Lhasa, în tibetană înseamnă "locul zeilor", resedinţa lui Dalai Lama. Lhasa are un ritm de viaţă relaxat, o populaţie locală prietenoasă şi ospitalieră şi este dominată de splendoarea şi grandoarea Palatului Potala, un simbol al enigmaticei puteri politico-religioase din Tibet. Cină şi cazare Lhasa. ZIUA 13 / 20.09.2012: Lhasa Mic dejun. Vizitarea Palatului Potala, palat legendar construit în vârful unei coline care domină Lhasa, palat care este practic sinonim cu Tibetul din timpul emblematicului rege Songtsen Gompa. Structura sa compusă din 13 nivele şi peste 1.000 de camere este divizată în Palatul Alb şi Palatul Roşu. Potala a fost conceput de cel de-al cincilea Dalai Lama în sec. al XVII-lea şi a servit ca reşedinţă de iarnă şi sediul al guvernului pentru mai mulţi Dalai Lama, astăzi muzeu, este înscris în patrimoniul UNESCO. Ziua continuă cu vizitarea Templului Jokhang, înscris şi el pe lista patrimoniului UNESCO, centru spiritual şi religios al budhismului tibetan, situat în centrul vechii Lhasa, unde se păstrează cea mai preţioasă relicvă religioasă a Tibetului, o statuie aurită a lui Budha Shakyamuni, loc final de pelerinaj al tibetanilor. Urmează plimbare prin celebra piaţă de pe strada Barkhor, numită “fereastra Tibetului”, care şi-a păstrat intactă originalitatea tibetană, unde veţi putea intra mai bine în contact cu atmosfera locală. Cină şi cazare Lhasa. ZIUA 14 / 21.09.2012: Lhasa Mic dejun. Ziua de astăzi este dedicată celor două mari mănăstiri de lângă Lhasa: Drepung şi Sera. Mănăstirea Drepung, aşezată la poalele Muntelui Gephel, este cea mai mare mănăstire din Tibet şi una dintre cele mai mari din lume, fondată în anul 1416 de către Jamyang Chojey, discipolul lui Tsongkhapa, fondatorul şcolii Gelukpa, care până în anul 1959 adăpostea peste 15.000 călugari. Mănăstirea Sera este una dintre cele mai importante mănăstiri ale şcolii budhiste Gelugpa (Pălăriile Galbene) înfiinţată de marele reformator Tsongkhapa (1357-1419), şcoală care a devenit principala putere religioasă. Întoarcere în Lhasa pentru cină şi cazare. ZIUA 15 / 22.09.2012: Lhasa – Beijing Mic dejun. Dimineaţă vizităm fosta reşedinţă de vară a lui Dalai Lama de la Norbulingka. Aici întâlnim cel mai mare parc din Tibet presărat cu numeroase pavilioane dintre care se distinge cel locuit de actualul Dalai Lama (al XIV-lea) până la plecarea sa în exil. Norbulingka este un loc ideal pentru a întâlni liniştea şi relaxarea într-un cadru natural de excepţie. Transfer la aeroport pentru zborul spre Beijing . Transfer la hotel pentru cazare. Cazare Beijing. ZIUA 16 / 23.09.2012: Beijing Mic dejun. Ziua începe cu vizitarea celebrei Pieţe Tien An Men – cea mai mare piaţă din lume şi a Palatului Imperial (Oraşul Interzis), construit de împăratul Yongle (acelaşi care a construit şi Templul Cerului), unde au locuit 24 de împăraţi din dinastiile Ming şi Qing şi care, cu cele 9.000 de camere, este cel mai mare din lume; se continuă cu Colina Cărbunelui, o superbă grădină imperială care oferă o imagine panoramică asupra Oraşului Interzis şi a centrului Beijingului. Plimbare cu ricşa-bicicleta prin vechiul cartier Hutong. Încheiem cu un tur panoramic în zona olimpică construită în anul 2008, prilej de a fotografia celebrul “Cuib de păsări” (stadionul olimpic) şi “Cubul de Apă” (centrul naţional de nataţie). Cină şi cazare Beijing. ZIUA 17 / 24.09.2012: Beijing – Doha – Bucureşti Transfer la aeroport pentru zborul spre Doha cu Qatar Airways QR 897 (01:55 / 05:50), de unde se pleacă mai departe spre Bucureşti cu zborul QR 943 ( 08:25/13:40). 61 CIRCUITE CIRCUITE 13 zile ZIUA 1 – 2 / 10 - 11.10.2012: Bucureşti – Doha – Kathmandu Întalnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 17:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu zborul companiei Qatar Airways QR 944 (19:25 / 23:55) şi mai departe spre Kathmandu cu QR 362 (02:35 / 09:40). Sosire în Kathmandu şi după formalităţile de viză de pe aeroport, transfer la hotel. După-amiază la dispoziţie pentru odihnă sau plimbare prin Kathmandu. Cazare Kathmandu. ZIUA 3 / 12.10.2012: Kathmandu Mic dejun. Dimineaţa pornim într-un tur panoramic al oraşului în care se vizitează: Hanuman Dhoka sau Durbar Square – piaţa istorică cu palate elegante, grădini, case cu ferestre vechi şi balcoane din lemn sculptat, temple vechi în forma de pagodă, locul în care sunt oficiate slujbele solemne de încoronare a regilor nepalezi; Templul Zeiţei vii Kumari, care se află în vecinătatea Palatului Hanuman 62 62 Dhoka; Kasthmandap – monument construit din lemnul unui singur arbore şi atribuit regelui Laxmi Narshinga; Templul Ashok Vinayek – templu mic, dar deosebit de important, cunoscut şi sub numele de Kathmandu Ganesh sau Maru Ganesh. După amiaza, se vizitează Chaitya Swayambhunath (aşezată pe locul de unde se spune că a fost creat Kathmandu din lacul primordial) unul dintre cele mai importante monumente budhiste din lume, aflat la 3 km vest de Kathmandu, ridicat se spune cu cca 2000 de ani în urmă, suprastructura pictată pe toate cele 4 parţi cu ochii lui Buddha. Cină şi cazare în Kathmandu. ZIUA 4 / 13.10.2012: Kathmandu – Patan – Bhaktapur – Kathmandu Mic dejun. Excursie la Patan, oraş străvechi situat la 5 km sud-est de Kathmandu. Diversitatea culturii medievale a permis atât hinduismului cât şi budhismului să transforme oraşul Kathmandu într-un oraş al artelor frumoase, plin de temple hinduse şi monumente C ON F OR de la T Nepal & India Taj Mahal, India 1760~ Tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pentru mai puţini participanţi, tariful se recalculează budhiste. Se vizitează Templul Pasupathinath, cel mai sacru templu hindu din Nepal, dedicat lui Shiva, ridicat pe malul râului Bagmati. Ziua continuă cu o excursie la Bhaktapur, cunoscut ca Bhadgaon, faimos pentru arta şi arhitectura medievală, declarat patrimoniu UNESCO. Se vizitează Durbar Square în care ne va impresiona Poarta Leului, Poarta de Aur, Palatul celor 55 de ferestre, Templul Batsala, statuia Regelui Bhupatendra Malla şi Templul Pasupatinath. Urmează apoi vizitarea unei alte «piaţete» unde se remarcă unul dintre cele mai înalte temple – pagoda: Templul Nyatapola şi un templu impresionant prin dimensiunile sale, dedicat zeului terorii, numit Templul Bhairavnath. În următoarea « piaţetă » se poate admira Templul Dattatraya construit în anul 1427 din trunchiul unui singur copac. Întoarcere la Kathmandu pentru cină şi cazare. ZIUA 5 / 14.10.2012: Kathmandu – Varanasi Mic dejun. Îmbarcare pentru zborul companiei Air India PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele: Bucureşti – Doha – Kathmandu; Delhi – Doha – Bucureşti, Kathmandu – Varanasi, Varanasi – Khajuraho • 11 nopţi cazare în hoteluri de 4, 5 stele • mic dejun, dejun sau cină (conform program) • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali • conducător român de grup • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport pe zboruri internaţionale: 290 euro şi pe zboruri interne: 95 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxa de viză pentru India: 200 ron se achită la agenţie • taxă viză pentru Nepal: 25 usd se achită individual la sosirea pe aeroport în Kathmandu • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri: 50 usd/pers. pentru ghizi şi şoferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • excursiile opţionale • asigurarea medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). AI 252 (14:25 / 15:10) către Varanasi, unul dintre cele mai vechi oraşe din lume (peste 3000 de ani), unul dintre cele şapte oraşe sfinte ale religiei hinduse, cunoscut ca şi oraşul templelor. După-amiaza, dacă timpul permite, excursie la Sarnath, unde Budha a ţinut prima sa predică după iluminare în « locul cu căprioare ». Se vizitează Stupa Chaukandi, monument impunător din cărămidă roşie, Stupa Dhamek, cel mai important monument din regiune, Muzeul, cu o bogată colecţie de sculpturi budhiste, Mulagandha Kuti Vihar, unde sunt expuse fresce excelente realizate de celebrul pictor japonez Kosetsu Nosu dar şi manuscrise budhiste unicat, Templul Bharat Mata, dedicat maternităţii şi coloana Ashoka, strălucitoarea coloană din piatră. Cină şi cazare la hotel Hindusthan International 3* (sau similar). Dacă se doreşte, vom vizita Dasaswamedh Ghat, aflată pe malul Gangelui, pentru a asista la «rugăciunea de seară», care începe imediat după apus. «Spectacolul» este de neuitat, o îmbinare de sunet (incantaţii), şi lumini (provenite de la lămpile aceloraşi credincioşi). ZIUA 6 / 15.10.2012: Varanasi – Khajuraho Dimineaţa devreme, vom avea parte de o experienţă unică, plutind cu barca la răsărit de soare pe fluviul sacru, Gange, prilej de a admira ghaturile în lumina dimineţii unde mii de pelerini participă la ritualurile de rugăciune şi îmbăiere purificatoare în apele sfinte ale fluviului. Mic dejun şi timp liber până la transferul la aeroport pentru zborul companiei Jet Airways 9W 723 (12:15 / 12:55), către Khajuraho. După sosire, transfer la hotel pentru checkin. Continuăm cu un tur panoramic al micii localităţi Khajuraho, dar celebră prin complexul templelor hindu şi jain. Templele din Khajuraho sunt considerate a fi o minune artistică şi de creativitate, unică şi cu totul specială, oferită întregii lumi de către India. Templele au fost construite între anii 9501050 de către regii dinastiei Chandela şi au devenit faimose pentru sculpturile murale cu o rară fineţe a detaliului, reprezentând scene din Kamasutra, scene care preamăresc viaţa în toate aspectele ei (din cele 85 de temple originale au rezistat doar 22). Se vor vizita templele de vest şi Lakshamana (cel mai bine conservat) şi Kandariya Mahadeo, locul în care se desfăşoară festivalul anual de dans. Cină şi cazare în Khajuraho. ZIUA 7 / 16.10.2012: Khajuraho – Orchha – Jhansi – Agra Mic dejun. Transfer cu autocarul spre Orchha, exemplu strălucit de palat fortificat medieval, din perioada dinastiei Bundela. Aici vom avea o inedită incursiune fotografică în atmosfera medievală a fortului cu palatele sale: Jehandir Mahal, mausoleu construit în sec. al XVII- lea, pentru comemorarea Împaratului Jehangir, Raj Mahal, Rai Praveen Mahal şi câteva temple: Ram Raja Mandir, Chaturbhuj, construit pe o masivă platformă din piatră şi Lakshminarayan al cărui interior păstrează interesante picturi murale. Traseul continuă spre Jhansi iar de aici, cu trenul Bhopal Shatabdi Expres către Agra, primul popas din celebrul Triunghi de Aur al Indiei: Agra – Delhi – Jaipur. Sosire la Agra în cursul serii, cină şi cazare. ZIUA 8 / 17.10.2012: Agra Mic dejun. Tur panoramic în Agra, fosta capitală a mogulilor, astăzi celebră în întreaga lume pentru faimosul Taj Mahal, “visul în marmură albă”, eternul monument al dragostei, construit de împăratul Shahjahan în anul 1630, în memoria iubitei sale sotii, Mumtaz Mahal sau cum spunea poetul “ dragostea unui împărat încrustată în piatră”. Continuăm cu vizita Fortului Agra, construit în perioada mogulă, într-un stil arhitectonic eclectic, pe malul râului Yamuna, în anul 1565, de către împăratul Akbar. Fortul, prima resedinţă a împăraţilor moguli este o adevarată metropolă seculară care adăposteşte palate, moschei, grădini şi pavilioane. Fiecare împărat şi-a adus contribuţia sa, devenind astfel un adevărat oraş în oraş. Se vizitează numeroasele palate şi Salile de Audienţe Publice şi Private. Cină şi cazare Agra. ZIUA 9 / 18.10.2012: Agra – Fatehpur Sikri – Jaipur Mic dejun. Plecare spre Jaipur, cu oprire în Fatehpur Sikri, situat la aprox. 40 km de Agra, pentru a vizita fosta capitală a împăratului mogul Akbar, abandonată după doar 12 ani din cauza lipsei de apă, o nestemată arhitectonică care surpinde prin bogata decoraţie a palatelor sale. Alături de acestea, întâlnim moscheea Jama Masjid cu mormântul sfântului sufi Salim Christi. Traseul continuă spre capitală Rajahstanului, Jaipur, cunoscut ca “oraşul roz”, culoare de bun venit data clădirilor oraşului cu ocazia vizitei prinţului Albert. Oraşul construit după regulile de planificare urbană Hindu, poate fi considerat oglinda a tot ceea ce reprezintă Rajahstanul: cultură, tradiţie, societate. Cină şi cazare Jaipur. ZIUA 10 / 19.10.2012: Jaipur Mic dejun. Dimineaţa vizităm fortul Amber, fosta capitală a Rajahstanului până în anul 1728, un exemplu impresionant de arhitectură Rajput cu terasele şi turnurile impresionante care se reflectă în lacul Maota. Astăzi ne vom simţi ca nişte regi, deoarece păstrând vechea tradiţie, vom urca dealul către Fort Amber pe elefanţi, aşa cum membrii familiilor regale o făceau odinioară. Fortul, de un rafinament aparte, cu pereţi acoperiţi de minunate picturi murale, pietre preţioase şi oglinzi a fost construit de către Man Singh I în 1592 şi completat de către descendentul său, Jai Singh I. Dincolo de aspectul său exterior robust, interiorul surprinde prin rafinamentul artistic. Se vizitează Sheesh Mahal (sala oglinzilor), Jai Mahal şi alte palate din interiorul fortului. Continuăm vizita oraşului cu un stop fotografic la Hawa Mahal - Palatul Vantului, special prin faţada sa cu 953 de ferestre, prin care doamnele curţii puteau să observe viaţa cotidiană a oraşului fără a fi văzute, City Palace Palatul Maharajahului din centrul oraşului vechi, îmbinare între arta Rajasthani şi cea Mughal, împărţit în mai multe curţi interioare, grădini şi clădiri, dintre care o parte s-a transformat în muzeu şi apoi Jantar Mantar, cel mai mare şi bine conservat dintre cele 5 observatoare construite de astronomul Maharaja Jai Singh în sec. al XVIII- lea. Cina şi cazare. ZIUA 11 / 20.10.2012: Jaipur – Delhi Mic dejun. Transfer cu autocarul la New Delhi, capitala Indiei moderne, aliniată la civilizaţiile europene. Aici veţi putea admira cel mai bine din toată India îmbinarea dintre vechi şi nou. New Delhi este format din 7 oraşe străvechi construite de-a lungul anilor între secolele al XI-lea şi al XX-lea. Este considerat cel mai diversificat oraş din punct de vedere al stilurilor arhitecturale. O dată sosiţi în Delhi, începem vizita capitalei Indiei cu un tur al oraşului vechi, cu o istorie care ne aruncă cu mii de ani în trecut. Oraşul construit pe malurile râului Yamunala, la începutul sec. al XVII- lea, fosta capitală a Imperiului Mughal în timpul domniei Împaratului Shah Jehan, este astăzi etalon al arhitecturii indo-islamice. Se vizitează Chandani Chowk (Scuarul Argintului), odinioară centrul Delhiului, o piaţă exotică şi colorată, o zonă aglomerată şi plină de bazare, magazinaşe şi diverse ateliere, Dariba Kalan (Bazarul argintului), Kinari Bazaar, Paranthawalla Gali. Trecem apoi pe lângă istoricul Fort Roşu, cel mai important monument al oraşului şi palat al Imperiului Mughal, apoi pe lângă Jama Masjid, cea mai mare moschee din India, construită în 1656. Cină şi cazare. ZIUA 12 / 21.10.2011: Delhi Mic dejun. Continuăm explorarea capitalei cu vizitarea oraşului nou care a fost capitala Indiei britanice, construit de englezul Luyten ca un oraş simetric, cu străzi largi, grădini îngrijite, vile moderne şi edificii guvernamentale. Se vizitează Qutab Minar, cel mai înalt minaret din India, Poarta Indiei – India Gate care este un maiestuos arc înalt de 42 m, memorial ridicat în cinstea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, Parlamentul, Palatul Prezidenţial – Rashtrapati Bhawan, Memorialul Gandhi “părintele Naţiunii” - Raj Ghat, locul de incinerare al lui Mahatma Gandhi, zona diplomatică şi încheiem cu zona comercială de lângă Connaught Place. Cină şi cazare. ZIUA 13 / 22.10.2012: New Delhi – Doha – Bucureşti Dimineaţa devreme transfer la aeroport pentru zbor spre Doha cu QR 233 (04:50 / 06:15) şi mai departe spre Bucureşti cu QR 943 (08:25 / 13:30). 63 CIRCUITE C CIRCUITE N F OR Ode la T 600~ 1250$ + Tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pentru 15-19 turişti, tariful se va majora cu 95 euro Asia Centrală TurkmenistanUzbekistan Mausoleu, Uzbekistan 12 zile ZIUA 1 / 01 – 02.04.2012: Bucureşti – Istanbul – Ashgabat Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 20:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu zborul companiei Turkish Airlines TK 1046 (21:50 / 23:15) şi mai departe spre Ashgabat cu zborul TK 9310 (01:00 / 06:35). Sosire la Ashgabat la ora 06:35, iar după formalităţile de obţinere a vizei transfer la hotel Grand Turkmen 5* (sau similar) pentru cazare. ZIUA 2 / 02.04.2012: Ashgabat Mic dejun şi pauză de refacere până în jurul prânzului după care începem incursiunea în minunata şi magica lume a Asiei Centrale. Ne aflăm în Turkmenistan, celebru pentru caii săi de rasă, resursele de gaze naturale, covoarele care se realizează aici, precum şi pentru măiestria prelucrării bijuteriilor pentru femei. Vizita începe cu un tur al 64 “Oraşului Dragostei” cum mai este numit Ashgabat-ul în limba persană. Se vizitează oraşul antic Nissa, capitala puternicului Imperiu Parthian care a existat cu mai bine de 2000 de ani în urmă. Vizita de aici include: ruinele palatelor, templelor şi mormintelor regale. Urmează Moscheea Turkmenbashi şi Muzeul National de Istorie şi Etnografie. Întoarcere la Asgabat şi continuarea turului de oraş cu grădinile botanice, Parcul Independenţei şi Piaţa Palatului. Cina la un restaurant local. Cazare. ZIUA 3 / 03.04.2012: Ashgabat – Tashauz – Kunya Urgench – Shavat – Urgench Mic dejun matinal. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Turkmenistan Airlines T5 – 101 (06:10 / 07:00) către Tashauz. Îmbarcare în autocar şi transfer la Kunya – Urgench, cel mai vechi oraş al Asiei Centrale a cărui istorie coboară în negura vremurilor până în timpurile de glorie ale imperiului persan. Turul aşezării include vizita la mausoleele situate aici şi care sunt închinate unor personalităţi marcante ale istoriei antice şi medievale: Mausoleul Najmeddin Kubra (închinat lui Najm Al-Din Kubra, personaj important din secolul al XIII- lea, fondatorul sufismului în religia islamică), mausoleul Turabek Khanym, închinat fiicei hanului Uzbek care a stăpânit zona în secolul al XII- lea. Aceasta se spune că ar fi convertit la islam întreaga regiune. Acest edificiu este reprezentativ pentru stilul arhitectonic islamic timpuriu şi se spune că nu are pereche. Continuăm cu minaretul Kutlug Temir (cel mai înalt minaret monument din Asia Centrală), mausoleul sultanului Tekesh (care datează încă din perioada pre – mongola), mausoleul Arslan II, cea mai veche construcţie din oraş şi Fakhr At Din Razi. Tranzitarea frontierei cu Uzbekistanul şi continuarea traseului către Urgench. Cina şi PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Ashgabat; Tashkent – Istanbul – Bucureşti, Ashgabat – Tashauz • 11 nopţi de cazare în hoteluri de 3, 4 şi 5 stele • mic dejun şi cină (conform program) • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali • conducător român de grup • asigurare în caz de insolvabilitate /faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport: 215 ~, iar pentru zborul intern aprox. 45 $, (pot suferi modificari până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxa viză pentru Turkmenistan (100 $) care se achită pe aeroportul din Ashgabat. • taxa de viză pentru Uzbekistan (115 $) se achită la agenţie şi se obţine prin ambasada acestei ţări la Istanbul • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri: 5 $/ zi , pentru ghizi, şoferi şi ajutori de şoferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • bacşişuri pentru bagajiştii de la hoteluri şi aeroport • taxe de plecare de pe aeroporturi, numai dacă se aplică (în acest moment nu se cer) • asigurarea medicală obligatorie • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). cazare la Hotel Khorezm Palace 3* (sau similar). ZIUA 4 / 04.04.2012: Urgench – Khiva – Urgench Mic dejun. Plecare spre Khiva (unul dintre oraşele şi punctele de oprire de pe drumul mătăsii). Turul oraşului Khiva include partea veche a oraşului, Ichan – Kala (zonă inclusă în patrimoniul mondial UNESCO). Această zonă este înconjurată cu ziduri puternice ce datează din evul mediu, cu porţi orientate către toate cele 4 puncte cardinale şi care conferă întregului ansamblu înfăţişarea unei fortăreţe. În interior, veţi fi uimiţi de frumuseţea medresselor şi a minaretelor care domolesc cu albastrul lor strălucitor, asprimea şi arşiţa naturii înconjurătoare. Kurynysh Khana, palatul folosit în timpuri străvechi la recepţiile oficiale dispune de o cameră cu portice monumentale, împodobite cu ornamente asemănătoare stilului majolica din Portugalia. Mai departe, în centrul fortăreţei vom descoperi o altă mărturie a stilului arab arhaic, moscheea Juma, care datează din secolul al X- lea; minaretul situat în apropierea acesteia datează încă din secolul al IX- lea. Vizita mai include şi mausoleul Seyid Allauddin şi moscheea Bagbanli care datează din secolul al XIV-lea. Pleiada de medrese construite în secolele XVII - XVIII, stârnesc alături de Caravanseray-ul şi palatul Tash – Khauli admiraţia tuturor vizitatorilor care trec pe aici. În încheierea turului, ne vom opri în punctul panoramic de pe platforma Ak – Sheikh Bobo pentru a surprinde cele mai frumoase fotografii. Întoarcere la Urgench pentru cină şi cazare. ZIUA 5 / 05.04.2012: Urgench – Bukhara Mic dejun. Plecare spre Bukhara de-a lungul deşertului Kyzylkum, sau “deşertul roşu” cum mai este numit în limba turkmena. Oraşul Bukhara este capitala provinciei cu acelaşi nume şi este al 5- lea oraş ca mărime al ţării. A fost locuit încă din timpuri străvechi (aproximativ din secolul al V-lea), iar de-a lungul timpului s-a remarcat ca un important centru cultural şi artistic, ca de altfel şi un important nod comercial pe drumul mătăsii. Oraşul a fost o lungă perioadă de timp (între secolele IX – X), capitala imperiului Samanid şi multă vreme oraşul a fost numit “Stâlpul Islamului”, deoarece pe lângă viaţa activă spirituală care a înflorit aici, a fost îndrăgit şi folosit ca reşedinţă de mari personalităţi ale lumii intelectuale persane în perioada evului mediu. Sosire în cursul serii la Bukhara pentru cină şi cazare la hotel Zargaron Plaza 4* (sau similar). ZIUA 6 / 06.04.2012: Bukhara Mic dejun. Turul oraşului Bukhara include vizita celor mai importante medrese şi moschei ale oraşului, cele 3 bazare acoperite: Tok – i – Sarrafon sau bazarul schimbătorilor de bani, Tok – i – Tilpak Furushon sau bazarul pălăriilor şi nu în ultimul rând Taqi Zargaron sau bazarul bijuteriilor. Turul mai include şi vizita la medresa lui Ulugh Beg, celebrul matematician, astronom şi sultan persan. Continuăm cu medresa Chor Minor, utilizată în trecut ca şi biblioteca pentru studenţi, complexul Liabi-Khauz compus din medresele NodirDivan-beghi, Kukeldash si Khonako, Moscheea Magori-Attari şi cu frumoasa medresă a hanului Abdulaziz, moscheea, minaretul şi bazinele Bolo Khauz, mausoleul Chashma – Ayub, mausoleul dinastiei Samanide (secolele IX – X), o capodoperă a arhitecturii funerare islamice considerată a fi primul mausoleu islamic din Asia Centrală. În încheierea turului vom asista la o reprezentaţie artistică tradiţională în curtea interioară a medresei Nodir Divan Begi (dacă condiţiile meteo permit). Cina la un restaurant local. Cazare. ZIUA 7 / 07.04.2012: Bukhara Mic dejun. Turul oraşului Bukhara continuă cu fortareaţa Ark, reşedinţa emirilor de Bukhara, Zindan, închisoarea din Bukhara, complexul Poi – Kalyan a cărui particularitate o reprezintă minaretul care datează din secolul al XII- lea şi care este simbolul oraşului şi unde veţi putea admira medresa Miri-Arab, minaretul Kalyan şi moscheea Djuma. Excursie la necropola funerară de la Bahautdin Nakshbandi şi la Shakhrisabz. Această necropolă funerară este foarte importantă în lumea islamică şi un adevărat loc de pelerinaj pentru musulmanii din Uzbekistan şi din ţările învecinate. Aici este înmormantat Nakshbandi fondatorul ordinului cu acelaşi nume din religia islamica. Credinţa spune că un pelerinaj la acest mausoleu realizat de 7 ori în viaţa pământeană de către un musulman, este echivalent cu pelerinajul la Mecca. Turul continuă cu Sitora – i – Mokhi Khosa, unde vom admira reşedinta ultimului emir de Bukhara. Se va vizita şi casa unui comerciant înstărit, Fayzoulla Khodjaev, unde veţi putea observa costume naţionale tradiţionale. Întoarcere în Bukhara. Cina la un restaurant local. Cazare. ZIUA 8 / 08.04.2012: Bukhara – Shakhrisabz – Samarkand Mic dejun. Plecare spre Samarkand, traversând regiunea cunoscută în evul mediu ca Transoxiana. Prima oprire se va face la Shakhrisabz, locul de naştere al faimosului Timur Lenk. Vizita la Shakhrisabz include: ruinele palatului Ak – Saray (construit în timpul vieţii lui Timur Lenk), bazarul, moscheea Kok Gumbaz, mausoleul Gumbazi Seidan (care datează din secolul al XIV-lea), moscheea imamului Khazret precum şi mausoleul lui Jakhangir, fiul lui Timur Lenk. Sosire în cursul serii la Samarkand, pentru cină şi cazare la hotel Asia 4* (sau similar). ZIUA 9 / 09.04.2012: Samarkand Mic dejun. Despre Samarkand, atunci când l-a cucerit, însuşi Alexandru cel Mare a afirmat: “... tot ce am auzit despre Marakanda este adevărat, mai puţin faptul că este mai frumos decât mi-am imaginat vreodată”. Samarkandul este un oraş al puterii şi declinului în acelaşi timp, datorită istoriei tumultoase pe care a trăit-o. De la oraş strategic şi nod comercial al caravanelor de pe drumul mătăsii în periplul lor către China, India şi Persia, până la rolul de capitală pe care l-a jucat de-a lungul timpului sub dominaţia diferitelor imperii şi naţiuni, Samarkandul a rămas neschimbat şi a ascuns în multitudinea obiectivelor sale turistice. Turul de oraş include: Piaţa Registan (în traducere “locul nisipos” şi care a devenit centrul oficial al oraşului încă din vremea lui Timur Lenk). Piaţa este străjuită de cele 3 medrese importante ale oraşului aflate sub patronajul UNESCO: medresa lui Ulugbek, medresa Sher – Dor şi medresa Tilla Kori. Turul continuă cu moscheea Bibi Khanum, numită aşa în cinstea celei mai iubite soţii a lui Timur Lenk, necropola funeară Shakhi – Zinda (care datează din secolele XI – XII). Conform legendei, acest ansamblu de mausolee a fost construit deasupra mormântului lui Kussam, fiul lui Abbas şi nepotul Profetului Mahomed. Tradiţia încă mai susţine că, Kussam este înmormântat aici. Continuăm cu situl arheologic Afrosiab şi muzeul de istorie al Samarkand-ului, iar înainte de a ne întoarce la hotel vă invităm să serviţi cina în mijlocul unei famili uzbege, pentru a cunoaşte mai bine tradiţiile şi obiceiurile locale. Aici, ca şi în restul circuitului veţi avea ocazia de a simţi cel mai bine căldura şi amabilitatea acestor oameni. Întoarcere la hotel pentru cazare. ZIUA 10 / 10.04.2012: Samarkand – Tashkent Mic dejun. Continuăm turul de oraş în Samarkand cu mausoleul Gur-Emir, Observatorul lui Ulugh Beg, marele astronom şi matematician despre care am mai amintit şi totodata nepotul lui Timur Lenk. Plecare spre Tashkent, capitala Uzbekistan-ului. Până nu demult, supremaţia de capitală a fost deţinută de Samarkand, dar începând cu anul 1930 capitala a fost mutată la Tashkent. Cină şi cazare la hotel Tashkent Palace 4* (sau similar). ZIUA 11 / 11.04.2012: Tashkent Mic dejun. Tur de oraş în Tashkent, ce include: Piaţa Imamului Khast, epicentrul oraşului, medresa Barak Khan, (fondată în secolul al XVI-lea de către un descendent al lui Timur Lenk care a domnit în Tashkent pentru dinastia Shayabanida), moscheea şeicului Tillya, (construită în aceeaşi perioadă cu medresa Barak Khan), precum şi mausoleul Kafal Shashi (un mare poet, doctor şi filosof musulman care a trăit în Tashkent în perioada 904 – 979). Turul continuă cu vizita medresei Kukeldash, a Pieţei Independenţei, piaţa Amir Temur, piaţa Teatrului Alisher Navoi, precum şi metroul care a fost decorat (asemeni celui de la Moscova) de către cei mai talentaţi artişti uzbeci. În încheierea turului, vizităm bazarul de mirodenii Chorsu, cel mai mare din Tashkent. Cină la un restaurant local. Cazare până când va avea loc transferul către aeroport. ZIUA 12 / 12.04.2011: Tashkent – Istanbul – Bucureşti Decolare către Istanbul cu zborul de retur al companiei Turkish Airlines TK 371 (03:05 / 06:25) şi mai departe către Bucureşti cu TK 1043 (07:50 / 09:15). 65 CIRCUITE CIRCUITE PREţUL INCLUDE • Transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Istanbul – Teheran şi Teheran – Istanbul – Bucureşti • 15 nopţi cazare cu demipensiune în hoteluri de 4* • Transferurile, tururile, excursiile menţionate în program • Taxele de intrare la obiective conform program • Ghizi locali • Conducător de grup român • Asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. Iran 15 zile 66 66 ON F OR de la T ZIUA 1 / 21.04.2012: Bucureşti – Teheran Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 20:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu Turkish Airlines, TK 1046 (21:50 / 23:15). ZIUA 2 / 22.04.2012: Teheran Plecare spre Teheran cu zborul TK 878 (01:10 / 05:40). Întâlnire cu reprezentantul local, care va însoţi grupul pentru transfer la hotel. Cazare la Hotel Enghelab 4* (sau similar) în Teheran. Mic dejun. Ziua va debuta cu vizite la: Muzeul Naţional al Bijuteriilor – cu cea mai bogată colecţie de bijuterii din lume, Muzeul de Arheologie, Palatul Golestan şi Mausoleul Khomeini. Cină şi cazare la Teheran. ZIUA 3 / 23.04.2012: Teheran – Hamedan Mic dejun. Plecare spre Hamedan, una dintre cele mai vechi aşezări urbane locuite continuu, un centru de civilizaţie şi capitala mai multor dinastii care au condus Iranul de-a lungul mileniilor; se vizitează mormântul reginei Ester (soţia lui Xerxes) şi a lui Mordechai; Ganjnameh – inscripţie datând din perioada lui Darius şi a lui Xerxes, Domul Alaviyan. Cină şi cazare în Hamedan la Hotel Buali 4* (sau similar). ZIUA 4 / 24.04.2012: Hamedan – Kangavar – Kermanshah Mic dejun. Se vizitează Mausoleul marelui filozof Avicena, cel care a scris peste 450 de lucrări, majoritatea în domeniul filozofiei şi a medicinei; Mausoleul lui Baba Taher, unul din cei mai respectaţi poeţi ai literaturii persane. Vizita continuă la Kangavar, cu Templul Anahita şi Bisotun (trecut din anul 2006 în patrimoniu UNESCO) unde se află un basorelief realizat la comanda lui Darius I odată cu urcarea sa pe tronul persan în anul 521 I.H; în josul acestui basorelief se află o inscripţie cuneiformă, scrisă în 3 limbi, care relatează lupta dusă de Darius I cu guvernatorii care au vrut să C * Plecare şi în data de 29.09, acelaşi program şi tarif 1790~ Tariful este valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pentru 15-19 turişti, tariful se va majora cu 95 euro ia o parte din imperiul creat de Cyrus (din anul 2006 este trecut în patrimoniul UNESCO). Cină şi cazare la Kermanshah la Hotel Azadegan 4* (sau similar). ZIUA 5 / 25.04.2012: Kermanshah – Dezful Mic dejun. Astăzi se vizitează Tagh e Bostan, monument renumit, sculptat în piatră, din perioada Sassanizilor cu basoreliefuri şi inscripţii din perioada regilor sassanizi; regele Khosran II este înfăţişat aici călare pe cal sau în armură de luptă. Vizita continuă la Tekieh Moaven Ol Molk – monument istoric datând din anul 1894; vizită la bazar unde se pot admira şi cumpăra produsele locale. Plecare spre Dezful. Cină şi cazare la Dezful la Hotel Grand Tourist Inn 4* (sau similar). ZIUA 6 / 26.04.2012: Dezful – Susa – Ahwaz Mic dejun. Drumul continuă spre Susa care este conform legendei, locul naşterii Esterei. Vizită la Chogha Zanbil – unde se află cel mare zigurat, cel mai vechi monument de mari dimensiuni cunoscut în Iran, la fel de impozant ca şi piramidele din Egipt. A fost ridicat de Untash – gal, rege al Elamului, în jurul anului 1250 Î.H – monument trecut în patrimoniul UNESCO. Se mai vizitează Mormântul Proorocului Daniil şi ruinele oraşului elamit Haft Tapeh (“Şapte Dealuri”). Se pleacă apoi spre Ahwaz. Cină şi cazare la Ahwaz la Hotel Oxin 4* (sau similar). ZIUA 7 / 27.04.2012: Ahwaz – Bishapur – Shiraz Mic dejun. Plecare spre Shiraz – capitală a provinciei Fars (de unde provine şi numele limbii persane farsi persană), fostă capitală a Persiei. Shiraz este oraşul monumentelor istorice, al poeţilor şi filozofilor, al războinicilor şi regilor, al livezilor, portocalilor, trandafirilor, narciselor şi al pomilor în floare. Pe drum se vizitează oraşul Bishapur, fondat de regele sassariz Shapur I în anul 266. Cină şi cazare la Shiraz la Hotel Park 4* (sau similar). ZIUA 8 / 28.04.2012: Shiraz Mic dejun. Zi dedicată Shirazului: se vor vizita Moscheea Nasir Ol Molk – construită între anii 1876 şi 1888 de dinastia Qajarilor; Mormântul poetului Hafez, cel mai mare maestru al poeziei lirice persane şi colosul literar al sec. al XIV-lea, Moscheea Vakil (moscheea Regentului), terminată în anul 1773, unul dintre cele mai valoroase monumente din perioada Zandieh, Grădina Naranjestan, Altarul Sfânt Ali Ibn-e- Hamzeh. Cină şi cazare la Shiraz. ZIUA 9 / 29.04.2012: Shiraz – Persepolis – Pasargad – Yazd Mic dejun. Excursie la Persepolis Moscheea Esfahan, Iran (Capitala Persiei, în greaca) – centrul marelui imperiu persan, capitala oficială a Ahemenizilor şi “culmea” artei ahemenizilor. Aceasta se remarcă prin palatele construite pe rând sau adăugirile făcute de Xerxes I, Artaxerxes, Xerxes II, Darius II, Cyrys II, Artaxerxes II şi III, Darius III, întregul proces durând cam 150 de ani. Persepolis este “piesa de rezistenţă” a excursiei fiind cel mai renumit obiectiv turistic din IRAN, trecut în patrimoniul UNESCO. Dejun. Excursia continuă la Pasargad – prima capitală a triburilor iraniene şi a Imperiului Ahemenid. Cazare la Yazd la Hotel Dad International 4* (sau similar). ZIUA 10 / 30.04.2012: Yazd Mic dejun. Turul oraşului Yazd, (oraş intrat şi el în patrimoniul UNESCO) care este situat în deşert; aici există o minoritate care păstrează încă, cultul lui ZOROASTRU. Arhitectura oraşului este unică prin mulţimea de graţioase badgir (turnuri captatoare de vânt, vânturi care se întalnesc în Iranul central şi sudic, asigurând ventilaţia caselor) cu Templul Zoroastru Ateshkade (Religia lui Zoroastru pune mare accent pe mareţia focului; într-un templu zoroastrian arde permanent o flacară sacră) şi Turnul Tăcerii. Cină şi cazare la Yazd. ZIUA 11 / 01.05.2012: Yazd – Esfahan Mic dejun. Plecare spre Esfahan – oraş desemnat capitală sub domnia lui Shah Abbas I, înzestrat cu atâtea noi moschei, palate, poduri, străzi largi şi parcuri, încât şi călătorii europeni scriau în termeni elogioşi despre frumuseţile lui. Se vizitează Moscheea Jame (“vineri” în limba arabă) şi Biserica Vank, construită de imigranţii armeni în sec. al XVII-lea. Cină şi cazare la Esfahan la Hotel Ali Qapu 4* (sau similar). ZIUA 12 / 02.05.2012: Esfahan Mic dejun. Tur de o zi în Esfahan, încluzând Piaţa Naghsh-e-Jahan (sau Imam Square), una dintre cele mai mari din lume, un exemplu de arhitectura iraniană şi islamică. Această piaţă care face parte din patrimoniul mondial UNESCO, este înconjurată de construcţii din era Safavid. Se vizitează Moscheea Sheikh Lotf Allaf, Palatul Ali Qapu (Palatul Regal), Moscheea Imam, Palatul Chehel Sotun sau “Palatul celor 50 de coloane” şi bazarul. Cină şi cazare la Esfahan. ZIUA 13 / 03.05.2012: Esfahan – Kashan – Teheran Mic dejun. Plecare spre Kashan – oraş renumit pentru covoarele sale şi bine cunoscut datorită mătăsii şi placajului ceramic glazurat, numit kashi după locul de origine. Kashanul, oraşul-oază, este interesant şi datorită conexiunii lui cu şahul Abbas I - era oraşul său preferat, drept pentru care PREţUL NU INCLUDE • Taxe aeroport aprox. 210 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • Taxa de viză 75 euro (c/val în lei; se achită în lei) • Taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • Alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • Bacşişuri: 50 euro pentru ghizi şi şoferi (care se achită conducătorului de grup cel târziu la sosirea în Iran) • Asigurarea medicală • Asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). l-a înfrumuseţat şi a cerut să fie înmormântat acolo. Se vizitează Grădinile Fin şi Casa Borujerdis, construită în anul 1857 de un bogat negustor pentru soţia sa care provenea dintr-o familie de vază. Plecare spre Teheran pentru cină şi cazare la Hotel Enghelab 4* (sau similar). ZIUA 14 / 04.05.2012: Teheran Mic dejun. Dimineaţă, vizită la Palatul Saad Abad, construit de dinastia Pahlavilor şi la Complexul Niavaran, care constă în câteva clădiri şi un muzeu – Palatul Niavaran a fost reşedinţa ultimului şah Mohammad Reza Pahlavi şi al familiei regale până la Revoluţia Iraniană. Timp liber pentru odihnă sau cumpărături. Cină şi cazare. ZIUA 15 / 05.05.2012: Teheran – Bucureşti Transfer la aeroport pentru zbor spre Istanbul cu TK 875 (03:35 / 05:35) şi mai departe spre Bucureşti cu TK 1043 (07:50 / 09:15). 67 CIRCUITE CIRCUITE Africa de Sud Zambia & Botswana C 17 zile N F OR Ode la T 3290~ 790$ + Tarifele sunt valabile pentru un grup de minim 15 turişti; pentru mai puţin de 15 turişti, tariful se majorează ZIUA 1 / 25.09.2012: Bucureşti – Istanbul – Cape Town Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 17:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare cu zborul TK 1046 spre Istanbul (19:20 / 20:45) şi mai departe spre Cape Town cu zborul TK 040 (23:25 / 11:40). ZIUA 2 / 26.09.2012: Cape Town Sosire la ora 11:40 în Cape Town, oraşul – mamă al Africii de Sud, un oraş care vă va fascina prin infinita sa ospitalitate, un centru cosmopolit, o viaţă culturală vibrantă, o ambianţă generală relaxantă şi deschisă. Întâlnire cu ghidul local pentru turul panoramic de oraş, pentru descoperirea oraşului Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud. Cape Town este destinaţia turistică cea mai populară din Africa de Sud, care şi-a câştigat pe bună dreptate reputaţia de “unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume”. Aşezat la convergenţa a două oceane: Indian şi Atlantic, Cape Town este un oraş sofisticat, dominat de Table Mountain, un oraş unde vechiul se întâlneşte cu noul, un oraş care oferă o gamă variată de peisaje: arhitectura urbană care se îmbină armonios cu plajele cu nisip fin şi formaţiunile stâncoase din jurul peninsulei. Se vizitează cartierul Malay, Muzeul Africii de 68 Sud şi renumitul Castel al Bunei Speranţe. Urcare cu telecabina (dacă vremea permite) pe muntele Table (din acest motiv, plata telecabinei se va face individual). După-amiază, vizită la o fermă viticolă, cu degustare de vinuri. Cină şi cazare. ZIUA 3 / 27.09.2012: Cape Town – Capul Bunei Speranţe – Cape Town Mic dejun. Excursie de 1 zi la Capul Bunei Speranţe. Vom face turul Peninsulei Cape, lungă de 51 km şi lată de aproape 16 km; vom vizita Hout Bay, centrul industriei piscicole, de unde vom traversa (dacă vremea permite) cu un vas spre Insula Duiker unde pot fi vazute foci în mediul lor natural. Vizităm apoi Rezervaţia Naturală Cape of Good Hope (Capul Bunei Speranţe), care acoperă o suprafaţă de 7680 ha şi care adăposteşte elani, capre sălbatice, babuini şi struţi. După ce vom părăsi parcul, ne vom îndrepta către Simons Town, pentru a vizita colonia de pinguini Jakass. Ne întoarcem via Scarborough şi Kommetije pentru a ajunge la Grădina Botanică Kirstenbosch (amenajată pentru a proteja şi studia flora sud – africană) unde vom face o scurtă oprire. Cină şi cazare în Cape Town. ZIUA 4 / 28.09.2012: Cape Town – Oudshoorn Mic dejun. Plecare de-a lungul şoselei Route 62 via Caltzdorp şi prin pasul Tradouw spre Swellendam, al treilea oraş ca vechime al Africii de Sud, aflat la poalele maiestuoşilor munţi Langeberg, cu o istorie fascinantă şi multe clădiri istorice bine conservate. Către seară vom sosi la Oudshoorn, cel mai mare oraş din regiunea Little Karoo şi capitala penelor, adică a fermelor de struţi. Cină şi cazare. ZIUA 5 / 29.09.2012: Oudtshoorn – Knysna Mic dejun. Plecare spre oraşul George, trecând peste majestuaoasa trecătoare Outeniqua, către Knysna. Vom admira Cango Caves, una dintre cele mai cunoscute formaţiuni calcaroase din lume, după care vom vizita o fermă de struţi, unde vom servi o cină tipic locală, iar cei curajoşi pot călări pe struţi. Sosire în Knysna unde vizitam promontoriul, două stânci care marchează intrarea în laguna cu acelaşi nume. Cazare în Knysna. ZIUA 6 / 30.09.2012: Knysna – Port Elisabeth Mic dejun. Plecare spre Port Elisabeth trecând prin Plattenberg Bay, o staţiune pe litoral cu plaje cu nisip alb. Sosire în Parcul Naţional Tsitsikamma, un paradis al păsărilor, pădurilor şi lumii marine; vom face o scurtă plimbare pe podul suspendat peste râul Storms (Furtuni). Sosire în Port Elisabeth. Cină şi cazare în Port Elisabeth. ZIUA 7 / 01.10.2012: Port Elisabeth – Durban Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Durban, care datorită climatului subtro- pical este considerat o Mecca a vacanţelor. Tur panoramic al oraşului Durban în care vom vedea centrul Universitar, Grădina Botanică, Portul (cel mai mare port din lume pentru încărcarea zahărului), Primăria (o clădire impresionantă în stil renascentist modern definitivată în 1910), Cartierul Indian şi Piaţa Indiană. Cină şi cazare în Durban. ZIUA 8 / 02.10.2012: Durban – Hluhluve Mic dejun. Plecare către coasta Oceanului Indian prin Empangeni, Stanger şi Umhlanga Rocks, spre Hluhluve; pe drum oprire într-un sat Zulu, unde ghidul local va explica modul de viaţă şi obiceiurile tribului; tot aici vom lua un dejun tradiţional. Ne îndrepăm apoi către Parcul Naţional Hluhluve, în care trăiesc printre alte animale, aproximativ 2000 de rinoceri şi peste 6000 de bivoli. Cazare în Hluhluve. ZIUA 9 / 03.10.2012: Parcul Naţional Hluhluve – White River Mic dejun matinal. Safari în Parcul Naţional Hluhluwe (cu jeep deschis), care împreună cu rezervaţia Umfolozi, acoperă o suprafaţă de peste 96.000 ha, unde s-a reuşit salvarea de la dispariţie a rinocerului alb. Plecare spre White River. Cină şi cazare în White River. ZIUA 10 / 04.10.2012: Parcul National Kruger Trezire matinală şi mic dejun la pachet. Experienţa acestei zile de safari în Parcul Naţional PREţUL INCLUDE • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Cape Town; Johannesburg – Bucureşti • transport continental cu avionul pe ruta: Port Elisabeth - Durban • 14 nopţi cazare în hoteluri de 3* şi 4* • mic dejun, dejun sau cine (conform program) • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • ghid local pentru excursiile din program • însoţitor din partea agenţiei pe toată durata excursiei • asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport 390 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achita la agenţie) • taxa de viză, curierat şi procesare acte pentru Africa de Sud: 60 euro • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri:50 eur /pers. pentru ghizi şi soferi – mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • asigurare medicală obligatorie • excursiile opţionale • asigurarea storno (agentia recomandă încheierea unei asigurări storno). Kruger – unul dintre cele mai cunoscute din lume, cu o suprafaţă de peste 2 milioane ha, traversat de peste 2.400 km de drumuri, declarat parc naţional încă din 1898 de către preşedintele Kruger, vă va da posibilitatea de a “gusta” Africa în forma sa pură. Vom vedea animale în habitatul lor şi sperăm să observam Marele Cinci: elefanţi, rinoceri, bivoli, lei şi leoparzi. Pe tot parcursul vom fi însoţiţi de un ghid calificat. Dacă vom asculta liniştea sălbăticiei şi vom privi cum soarele înveleşte natura cu razele lui, atunci nu ne vom mai mira că animalele se simt atât de bine aici. Cină şi cazare în White River. ZIUA 11 / 05.10.2012: White River – Pilgrim’s Rest – Johannesburg Mic dejun. Plecare către Johannesburg. Astăzi vom străbate Drumul Panoramei, de-a lungul Canionului Blyde River, care face parte din uluitorul masiv muntos Drakensberg, cu opriri la God’s Window (în traducere “Fereastra lui Dumnezeu”, datorită extraordinarei panorame), Bourkes Luck Pot Holes (cavităţi cilindrice adânci sapate de râurile Blyde şi Treur) şi Three Rondavels (care oferă o imagine asupra canionului ce taie respiraţia, cu chei gigantice ce se întind pe o lungime de 26 km). De multe ori pare greu de imaginat cum natura a putut crea, în timp, asemenea peisaje bizare. Asemenea minunăţii ale naturii sunt atât de perfecte, încât ai putea crede că au fost prelucrate de mâna omului, cu un ciocănel şi o daltă, pentru a arăta atât de simetric şi armonios. Se pleacă apoi spre Lynden- burg (oraş al minelor de cărbuni şi aur) şi Pasul Long Tom. Călătoria continuă spre Pilgrim’s Rest, veche aşezare a căutătorilor de aur şi mai departe spre Mpumalanga, “ locul unde soarele răsare”, în partea de est a Africii de Sud, via Middleburg şi Dullstrom, printr-o regiune peisagistică deosebită, un adevarat rai al pescuitului de păstrăvi. Sosire în Johannesburg, cea mai importantă poartă internaţională spre Africa de Sud, un oraş vibrant, plin de dinamism, care a cunoscut un avânt impresionant de-a lungul timpului. Cină şi cazare în Johannesburg. ZIUA 12 / 06.10.2012: Johannesburg – Victoria Falls (Zambia) Mic dejun. Astăzi putem petrece o experienţă memorabilă, într-o excursie unică, cu avionul, în Zambia. Transfer la aeroport pentru zborul spre Victoria Falls. Transfer la Hotel Zambezi Sun 3* (sau similar). După–amiază, plimbare cu barca pe râul Zambezi, unde vom putea admira un superb apus de soare şi vom putea privi numeroasele animale sălbatice în habitatul lor natural, precum elefanţi, girafe, rinoceri, hipopotami, crocodili, etc. Cazare în Victoria Falls. ZIUA 13 / 07.10.2012: Chobe Safari (Botswana) Plecare matinală în ultimul safari al acestei excursii, în Botswana – Ţara Elefanţilor, pentru o experienţă de neuitat în Parcul Naţional Chobe, care se află în nord-vestul Botswanei şi este ca mărime al 3-lea Parc Naţional din Botswana. Parcul este împărţit în patru zone, fiecare corespunzând unui ecosistem diferit: Serondela, cea mai vizitata zonă, aflată în apropiere de Victoria Falls, zona de cîmpie şi păduri de tek, unde putem întâlni elefanţi şi bizoni; Savuti Marsh, zona de savană, străbătută de canalul Savuti, unde putem vedea zebre, lei, hiene, etc.; Lynianti Marsa, lângă râul Lynianti, zonă cu păduri şi câmpii fertile, unde putem vedea hipopotami, antilope, lei, leoparzi, etc. şi Hinterland, o zonă uscată şi fierbinte, mai puţin cunoscută. Cină şi cazare în Victoria Falls. ZIUA 14 / 08.10.2012: Victoria Falls – Johannesburg Mic dejun. Dimineaţa se vizitează cascada Victoria, cea mai mare din lume, fiind cosiderată una dintre cele 7 minuni naturale ale lumii, parte din patrimonial UNESCO. Victoria Falls are o înălţime între 60 şi 100 de metri, iar prima impresie este de neuitat. Râul Zambezi se varsă cu o putere fantastica, în acest abis, descătuşând o energie imensă. În anul 1905 s-a construit un pod peste cascada care leaga Zimbabwe de Zambia. Transfer la aeroport pentru zborul spre Johannesburg. Dejun la un restaurant din Sun City. Întoarcere la Johannesburg pentru cazare. ZIUA 15 / 09.10.2012: Johannesburg – Pretoria – Sun City – Johannesburg Mic dejun. Plecare cu autocarul spre Pretoria, capitala administrativă, unde vom face un tur de oraş in care se vor vedea printre altele, Monumentul Vortrekker, Piaţa Bisericii dominate de statuia lui Paul Kruger (preşedinte între anii 1883 – 1890), Casa Memorială Paul Kruger, Primăria, Opera, clădiri unionale, Muzeul Melrose. Ne continuăm drumul, via Rustenberg, spre Sun City, aflat la poalele Munţilor Pilanesberg, celebra staţiune a jocurilor de noroc, a traseelor de golf şi a parcurilor acvatice de distracţie, un caleidoscop exploziv de sunete şi imagini. Dejun la un restaurant din Sun City. Întoarcere la Johannesburg pentru cazare. ZIUA 16 / 10.10.2012: Johannesburg – Istanbul Mic dejun. Tur panoramic al oraşului Johannesburg, în care veti avea oportunitatea de a descoperi frumuseţile celui mai mare oraş sud-african, un oraş al contrastelor, în care opulenţa trăieşte lângă sărăcia disperată. Se vizitează Gradina Botanică “ Walter Sisulu”, ce se întinde pe aproape 300 ha, un adevărat paradis al păsărilor. După amiază, program de shopping. Vă recomandam Mall-urile din Johannesburg, cum ar fi: South Gate Mall, care ocupă un loc fruntaş în top 10, Oriental Plaza, Dobsonville Shopping Center, Eastgate Mall sau Cresta Mall – unul dintre cele mai mari mall-uri din Johannesburg. Transfer la aeroport pentru zborul spre Istanbul cu TK 041 (19:25 / 06:20). ZIUA 17 / 11.10.2012: Istanbul – Bucureşti Sosire la Istanbul la ora 06:20 şi plecare mai departe spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:20 / 09:45). 69 CIRCUITE CIRCUITE Perlele Mediteranei Corsica, Sardinia, Sicilia, Capri, Coasta Amalfitană 70 70 ON F OR de la T ZIUA 01 / 13.05.2012: Bucureşti – Milano Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coanda la ora 12:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Alitalia). Plecare spre Milano cu zborul Companiei Alitalia, AZ 505 (14:10 / 15:30). Sosire la Milano pe aeroportul din Linate şi transfer la Genova, veche republică maritimă italiană, azi capitala Liguriei, locul unde s-a născut celebrul navigator Cristofor Columb. Timp liber pentru scurtă vizită Piaza de Ferrari, via Garibaldi cu palatele sale, Catedrala San Lorenzo şi zona portului vechi cu Acvariul. Plecare pe Riviera di Levante la Livorno, oraş - port al Toscanei la Marea Tireniană, cunoscut şi ca “oraşul ideal” în timpul Renasterii. Cazare hotel Mediterraneo 4* (sau similar). ZIUA 02 / 14.05.2012: Livorno – Bastia Mic dejun. Plecare la ora 08:15 cu vaporul în Corsica, numită de greci Kalista, în traducere “Cea mai Frumoasă”, o insulă franceză cu atmosferă italiană, sau cum scria Balzac “Corsica este insula franceză scăldată de soarele italian”. Loc de naştere al lui Napoleon Bonaparte, insula a aparţinut Franţei doar 200 din cei 4.000 de ani de existenţă. Corsica este şi locul unde arheologii au scos la iveală stranii vestigii ale unei civilizaţii megalitice. Sosire la Bastia, principalul port şi centru comercial al insulei. Tur panoramic de oraş: Piaţa Sfântul Nicolae, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, vechiul port, etc. Cazare hotel Porretta 3* (sau similar). ZIUA 03 / 15.05.2012: Calvi – Ajaccio Mic dejun. Plecare la Calvi, al doilea oraş ca interes turistic din Corsica, pt. a admira Citadela, simbolul oraşului. Drumul ne poartă apoi spre sud până la Golful Porto situat în partea cen- C 13 zile 1450~ Tarif valabil pentru un grup de minim 25 turişti; pentru un grup de minim 20 turişti, tariful se majorează cu 50 euro/persoana trală a Parcului Naţional Regional aflat sub protecţia UNESCO graţie frumuseţii naturii şi a apelor de cleştar. Sosire după-amiază la Ajaccio, capitala imperială şi administrativă a insulei. Se vizitează: Catedrala, Casa memorială Napoleon Bonaparte, Muzeul Fesch, care adăposteşte cea mai importantă colecţie de pictură italiană din Franţa, multe dintre exponate, adevărate capodopere, aduse aici din “expediţii” Catedrala din Palermo de către Napoleon. Cazare hotel Fesch 3* (sau similar). ZIUA 04 / 16.05.2012: Corsica – Sardinia / Bonifacio – Costa Esmeralda Mic dejun. Plecare pentru traversare cu ferry-boat-ul de la Bonifacio la Sfântul Teresa Gallura în SARDINIA, un colţ de paradis în inima Mediteranei. Insula îşi trage numele de la grecii antici care o numeau Sandalya, în traducere “urmă de picior”. Multe valuri de invadatori au venit aici de-a lungul istoriei de sute de ani a insulei, de aceea sardinienii nu au iubit marea până de curând, în istoria modernă, motiv pentru care nici nu şi-au construit oraşele pe maluri. Se spune că aici sunt plajele scăldate de apa cea mai limpede şi clară din lume. Plecare spre Costa Smeralda sau Coasta de Smarald, care alături de Monaco şi Capri este una din zonele cele mai exclusiviste dintre destinaţiile de plajă din Europa. Costa Smeralda este un şirag de aşezări risipite de-a lungul unor plaje idilice dantelate de stânci, cu golfuleţe ale căror ape au o culoare incredibilă de smarald. Vizitarea localităţii Olbia, unul dintre cele mai active porturi de pasageri din Sardinia, un oraş a cărui frumuseţe ascunsă o descoperiti printr-o plimbare in zona Piazza Margherita. Cină si cazare la Hotel For You 4* (sau similar). ZIUA 05 / 17.05.2012: Olbia – Sassari Mic dejun. Plecare la Sassari, al doilea oraş ca mărime din insulă, după numărul de locuitori. Aici vom vizita modernul oraş care este construit în jurul unui vechi centru încântător, cu străduţe înguste şi clădiri baroce. Cină şi cazare hotel Porto Conte 3* (sau similar) din Alghero, un oraş vechi înconjurat de ziduri, cu un pronunţat caracter catalan, devenit azi un foarte popular centru turistic. ZIUA 06 / 18.05.2012: Sardinia – Sicilia / Sassari – Oristano – Cagliari Mic dejun. Plecare spre Cagliari prin Oristano, oraş fondat în sec. al XI-lea, cunoscut datorită ruinelor oraşului fenician Tharros. Vizitarea localităţii Cagliari, capitala Sardiniei încă de pe vremea romanilor, care în antichitate au constituit un important centru comercial fenician, fiind cunoscut sub numele de Karalis. Seara, transfer în port şi plecare cu vaporul în Sicilia. Cazare în cabine cu 2 locuri. ZIUA 07 / 19.05.2012: Palermo – Monreale – Palermo Sosire la Palermo la ora 08:00. Oraşul este şi astăzi un important centru cultural şi de afaceri. Arhitectura oraşului Palermo reflectă istoria sa complexă, vom vizita: Catedrala care datează din sec. al XII- lea, Piaţa Pretoria, Palatul Regal sau Palatul Normanzilor, unul dintre cele mai frumoase palate italiene care adăposteşte faimoasa Capelă Palatină şi Biserica San Giovani Degli Ermiti. După amiază, deplasare la Monreale, o localitate situată la 7 km de Palermo, pentru a vizita o bijuterie arhitectonică, Domul si curtea interioară a Mănăastirii Benedictinilor, construită în sec. al XII- lea, cu splendide decoraţii de mozaicuri şi ceramică, faimoasă prin clopotniţa Benedettini, considerată a opta minune a lumii. Cină şi cazare hotel San Paolo Palace 4* (sau similar). ZIUA 08 / 20.05.2012: Palermo – Agrigento – Catania Mic dejun. Plecare cu autocarul la Agrigento, pe care Pindar l-a numit “cel mai frumos oraş locuit de oameni” şi care încântă şi astăzi prin imaginea de neuitat pe care o oferă Valea Templelor, dintre care cele mai bine conservate sunt cele dedicate zeităţilor Concordia, Junona, Lacinia, Ercole şi Discouri. Nu în ultimul rând, trebuie amintit că aici s-a născut şi a creat marele dramaturg Luigi Pirandelo. Plecare la Catania, oraş care beneficiază de o poziţie unică, între mare şi Etna, cel mai activ vulcan al Europei şi de a cărei existenţă este strâns legat. Sosire la Catania în cursul după amiezii şi tur de oraş: Amfiteatrul Roman, centrul istoric baroc, Domul şi Piaţa Domului, etc. Cină şi cazare hotel Orizzonte 4* (sau similar) din cocheta staţiune Acireale de lângă Catania. ZIUA 09 / 21.05.2012: Catania – Siracusa – Noto – Catania Mic dejun. Plecare cu autocarul spre Siracusa, situată în sudul Siciliei, care beneficiază de o bogată şi variată moştenire culturală, care s-a dezvoltat în ambientul mediteranean unic: grec, roman, bizantin, arab, normand şi hispano-catalan. Tur de oraş: Parcul arheologic Latomie cu luxuriantele grădini, Amfiteatrul Grec, “Urechea lui Dyonisus”, Cartierul Ortiga, Catedrala în stil baroc. Plecare la Noto, oraş intrat în patrimoniul universal UNESCO, datorită numeroaselor construcţii în stil baroc din sec. al XVII- lea şi al XVIII- lea. Întoarcere la hotel. Cină şi cazare. ZIUA 10 / 22.05.2012: Catania – Etna – Taormina – Catania Mic dejun. Excursie de o zi la Etna şi la Taormina. Se urcă cu autocarul pană la altitudinea de 1850 m. Se vizitează zonele care au fost în centrul ultimelor erupţii vulcanice şi care astăzi oferă un peisaj unic de lavă pietrificată. După-amiază se vizitează Taormina, o cochetă staţiune situată la 200 m deasupra nivelului mării din vecinătate, pe o terasă muntoasă, cu o frumoasă vedere asupra vulcanului. Centrul istoric este astăzi înscris în patrimoniul mondial UNESCO, Taormina fiind destinaţia preferată a multor personalităţi artistice de-a lungul timpului. Se vizitează celebrul Teatru Antic Grecesc, unul dintre cele mai bine conservate din Italia, Catedrala, Piata Corvaja şi frumosul Turn Arab. Cină şi cazare. ZIUA 11 / 23.05.2012: Catania – Pompei – Castellammare Mic dejun. La ora 07:00, plecare cu autocarul spre Mesina pentru traversare cu ferry-boatul la Villa S. Giovani în Calabria. Deplasare la Pompei, pentru a vizita celebrul sit arheologic de la Pompei, dovadă peste vremuri a ceea ce a fost un important centru urban din perioada de înflorire a Imperiului Roman, care în urma erupţiei vulcanului Vezuviu, din anul 79 e.n., a fost puternic distrus. Transfer la Castellammare di Stabia, staţiune situată între Napoli şi Sorrento. Cină şi cazare la hotel Stabia 4* (sau similar). ZIUA 12 / 24.05.2012: Capri Mic dejun. Excursie opţională de o zi la Capri şi Anna Capri (transfer cu autocar: hotel – port – hotel, transport cu vapor Sorrento – Capri – Sorrento , transport Capri – Anna Capri – Capri, ghid local, dejun cu peşte, apă şi vin incluse). Capri, cunoscută ca Perlă a Mediteranei, impresionează prin relieful impunător, natura luxuriantă şi atmosfera romantică. Mica insulă muntoasă situată la intrarea în Golful Napoli din Marea Tireniană, este vestită pentru peisajele sale unice, denumită în antichitate Caprea (insula a fost colonizată de greci din sec. al VII– lea, i.Hr.); elementul caracteristic al reliefului insulei il constituie stăncile abrupte de calcar care se înalţă din adâncurile mării. Întoarcere la hotel. Cazare. ZIUA 13 / 25.05.2012: Castellammare – Costa Amalfitana – Napoli – Bucureşti Mic dejun. Îmbarcarea bagajelor în autocarul cu care s-a călătorit şi plecare cu un alt autocar mai mic pentru excursia pe Coasta Amalfitană, cu oprire în locurile special amenajate pentru a admira panorama, la Positano şi Amalfi. Drumul străbate unul dintre cele mai pitoreşti locuri din lume, unde marea şi muntele se îngemănează în chip fericit şi unde geniul de constructori al italienilor a clădit drumuri şi aşezări impresionante. Întâlnire cu autocarul (în care sunt bagajele) şi plecare spre Napoli pentru un tur panoramic pietonal de 2 ore în zona istorică: Maschio Angioino, Palatul Regal construit la începutul secolului al XVIII-lea şi Galeriile Umberto. Transfer EXCURSII OPŢIONALE : • excursie la Capri şi Anna Capri: 75 euro/ pers. (minim 15 participanţi). PREţUL INCLUDE • Transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Milano şi Napoli – Roma – Bucureşti • Transport cu autocar modern, dotat cu aer condiţionat, pe toată durata circuitului • Transport cu ferry-boat: Livorno – Bastia, Bonifacio – Santa Teresa Gallura, Cagliari – Palermo (cusete cu 2 locuri). • 12 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 3 şi 4 stele • 7 cine conform programului • Transferurile aeroport – hotel – aeroport şi hotel – port – hotel • Vizitele conform programului, fără intrări la obiective; persoanele peste 65 de ani şi sub 18 ani au gratuitate la obiectivele turistice în baza paşaportului • Ghizi locali pentru vizitele din program la: Bastia, Calvi, Ajacccio, Sassari, Cagliari, Palermo, Monreale, Agrigento, Catania, Siracuza, Noto, Taormina, Pompei • Conducator român de grup • Asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • Taxele de aeroport: 150 euro (pot suferi modificări pâna în momentul plecării şi se achită la agenţie) • Taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • Bacşişuri: 40 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi (se achită conducătorului de grup la sosire) • Alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • Excursiile opţionale • Asigurarea medicală • Asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). la aeroport şi plecare cu zborul companiei Alitalia AZ 1274 (19:20 / 20:15) la Roma şi mai departe la Bucureşti cu zborul AZ 502 (21:40 / 00:55). 71 CIRCUITE C de la 1680~ Tariful este valabil pentru un grup de minim 20 de turişti; pentru 1519 de turişti tariful se va majora cu 180 euro/ persoană 11 zile Podul de pe Neva, Sankt Petersburg ZIUA 1 / 12.08.2012: Bucureşti – Sankt Petersburg Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă la ora 05:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu zborul companiei Lufthansa, LH 1423 (06:25 / 07:55) şi mai departe spre Sankt Petersburg cu zborul LH 1454 (08:40 / 13:20). Oraşul Sankt Petersburg a fost pentru mai bine de trei secole centrul politic şi cultural al Rusiei, oamenii îl mai numesc "Capitala Nordului". Centrul oraşului este unul dintre siturile protejate de UNESCO, ca parte a patrimoniului universal. Fluviul Neva cu numeroasele sale canale şi cele 300 de poduri dintre care multe se ridică, au facut ca oraşului să i se dea şi numele de "Veneţia Nordului". Metropola, în partea ei veche este spectaculoasă, cu clădiri frumoase, palate somptuoase, cu fluviul Neva întins pe 50 de km în interiorul oraşului, cu trei insule, un canal pentru turişti, vaporaşe, poduri care lasă cerul să pătrundă printre clădirile uriaşe. Transfer la vasul de croazieră pentru îmbarcare. Cina şi cazare pe vas. ZIUA 2 / 13.08.2012: Sankt Petersburg Mic dejun. Astăzi veţi participa la turul oraşului Sankt Petersburg, ce cuprinde Fortareaţa Sfântul Petru şi Pavel, cu mormintele membrilor familiei imperiale Romanov şi se termină cu celebrul bulevard Nevsky 72 Prospect. Dejun la pachet. După-amiază, vizită la Satul Puskin (Tarskoe Selo), reşedinţa de vară preferată a marilor femei de pe tronul Rusiei. Palatul este o bijuterie: dincolo de porţile aurite, treceţi de peluzele tunse, urcaţi şi intraţi din sală în sală, printre saloane cu pereţi pinacotecă, cu mobilier sculptat, costume ale nobilimii, ceasuri vechi, tavane sculptate. Rusia imperială, cultă şi pretenţioasă este în Marea Sală a Balului, o încăpere cu pereţii şi tavanul aurite cu lumina multiplicată de oglinzi. Cea mai uimitoare dintre atracţiile de aici este însă "camera de chihlimbar", faurită din 10.000 kg de plăci de chihlimbar, poleite cu foiţă de aur, creată de către artizanii germani şi rusi. Este un tezaur asupra căruia planează misterul dispariţiei, fiind căutat cu râvnă de vânătorii de comori şi colecţionari. Cină şi cazare la bordul vasului. ZIUA 3 / 14.08.2012: Sankt Petersburg Mic dejun. Se vizitează celebrul Muzeu Ermitaj, unul dintre cele mai mari şi mai bogate muzee din lume (depăşind 2.800.000 de exponate). Muzeul, adăpostit în peste o mie de camere ale Palatului de Iarnă, expune peste 3 milioane de obiecte de artă, începând din Grecia antică până în zilele noastre. Veţi vedea picturi de Da Vinci, Van Gogh, Picasso, Gauguin, etc. Veţi avea şansa rară de a vedea camerele private ale familiei regale şi condţtiile de viaţă ale Romanovilor. Dejun la pachet. Cină şi cazare la bordul vasului. ZIUA 4 / 15.08.2012: Sankt Petersburg Mic dejun. Excursie la Petrodvoret (Peterhof), unde se vizitează palatul construit de Petru cel Mare, pe ţărmul Golfului Finic, reşedinţa oficială imperială de vară până în 1917, cunoscut şi sub numele de “Capitala Fântânilor”, după modelul de la Versailles. Marele Palat, Parcul Iubirii, fântânile şi cascadele constituie un magnific ansamblu închinat victoriilor militare ale lui Petru cel Mare şi glorioasei armate navale ruseşti. Dejun la pachet. Cină şi cazare la bordul vasului. ZIUA 5 / 16.08.2012: Sankt Petersburg – Mandrogi Mic dejun. Astăzi începe croaziera propriu-zisă care debutează cu o vizită romantică, o întoarcere în timp oferită de mica aşezare Mandrogi care este situată pe malul râului Svir. Mandrogi este una dintre cele mai mari aşezări din arhipelagul Valaam, situat în partea de nord a celui mai mare lac din Europa, lacul Ladoga. Mandrogi este o atracţie turistică fiind considerat un sat tradiţional rusesc “viu”, cu vechi case tărăneşti de lemn, unde veţi putea observa meşteşugarii lucrând şi pictând pe lemn diverse şi în special celebrele păpuşi “matrushka”, lucrând frumoase măşti tip “arlechin” din ceramică şi nu în ultimul rând veţi putea admira şi cumpăra dantela ieşită CIRCUITE F OR T Croazieră rusă ON din mâna artizanelor locale. La fel de interesantă este ¬şi unica fermă de elani din nord-vestul Rusiei şi Muzeul de Vodka unde sunt adunate sute de mărci de vodka, băutura favorită a ruşilor (intrările nu sunt incluse). Puteţi să cumpăraţi şi să savuraţi o vodka alături de o plăcintă locală sau de o porţie de caviar. Pentru gurmanzi este recomandat un stop la grătarul imens din localitate pentru a vă înfrupta cu shiskabob rusesc, într-o atmosferă de veselie dată de fundalul muzicii ruseşti. Dejun şi cină la bordul vasului. ZIUA 6 / 17.08.2012: Mandrogi – Kizhi Mic dejun. Sosire în regiunea Karelia, în Insula Kizhi, situată în partea de nord-est a lacului Onega, al doilea ca mărime din Europa. Insula este unică fiind considerată a fi un muzeu în aer liber, cu structuri din lemn din sec. al XIV- lea, cu case vechi de lemn bine conservate, unele fiind chiar locuite. Aici puteţi admira 82 de sculpturi din lemn unicate, care aparţin patrimoniului UNESCO. Biserici ca Pogost of Our Savior, Biserica Schimbării la Faţa - remarcabilă prin cele 22 de cupole, ridicată în întregime din lemn fără să fi fost folosit niciun cui, sunt pe lista patrimoniului universal. Dejun şi cină la bordul vasului. ZIUA 7 / 18.08.2012: Kizhi – Goritsy Mic dejun. Sosire în Goritsy (în limba rusă înseamnă deal, localitatea fiind aşezată pe un PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele: Bucureşti – Frankfurt – Sankt Petersburg şi Moscova – Frankfurt – Bucureşti • 10 nopţi de cazare cu pensiune completă pe vasul de croazieră • transferurile şi tururile menţionate în program • taxele de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali • conducător român de grup • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport: 225 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxa viză Rusia: 55 euro / pers. (se plăteşte la agenţie) • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri: 30 euro pentru ghizi şi soferi (care se achitş conducătorului de grup cel târziu la sosirea în Skt. Petersburg) şi bacşişul solicitat de vasul de croazieră pentru întregul personal • asigurarea medicală obligatorie • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). deal cu faţa la Lacul White), o mică localitate de o frumuseţe aproape ireală, câştigătoare în competiţia “noile 7 minuni ale Rusiei”. Păşim într-o atmosferă medievală, într-un loc pitoresc unde vom găsi două mănăstiri faimoase: Mănăstirea de călugăriţe Goritsy şi Manastirea Kirillo-Belozerskiy, ambele având legături istorice cu Ivan cel Groaznic. Vom vizita Mănăstirea Kirillo-Belozerskiy, una dintre cele mai vechi şi mai mari mănăstiri din Rusia, construită în anul 1397, care adăposteşte o faimoasă expoziţie de icoane lucrate manual. Dejun şi cină la bordul vasului. ZIUA 8 / 19.08.2012: Goritsy – Uglich Mic dejun. Sosire în Uglich, unul dintre cele mai iubite oraşe din vechea Rusie, care face parte de asemenea din Inelul de Aur. Oraşul situat la nord de Moscova, văzut dinspre Volga, se dezvăluie în toată frumuseţea sa cu Catedrala Invierii şi Biserica Sfântul Ioan Botezatorul. De pe vas vom zări în timp ce ne vom apropia de mal: Biserica Tarieviciului Dimitri, Palatul, Catedrala Spaso-Preobrazhenski, Turnul Clopotnitei, Turnul Mănăstirii Voskresenski şi Biserica Sfântul Ioan Botezătorul. La sfârşitul secolului al XVI- lea, Maria Nagaya, cea de-a şaptea nevastă a lui Ivan cel Groaznic, a trăit în exil în Kremlinul (cetatea fortificată, atacată de-a lungul timpului de mongoli, tătari şi lithuanieni) din Uglich. Tot aici şi-a găsit sfârşitul Tarieviciul Dimitri şi mai târziu, pe locul în care a fost ucis s-a ridicat o mică, dar încântătoare biserică, numită Biserica Sfântul Dimitrie, cu pereţi roşii şi domuri albastre, în care există fresce ce ilustrează imagini mişcătoare despre acest eveniment. În interiorul cetăţii se află cea mai veche clădire din Uglich, Palatul Tarieviciului Dimitri. Cea mai mare structură din Kremlin, Catedrala Schimbării la Faţa, impresionează printr-un perete plin de icoane. Un adevărat giuvaer al arhitecturii medievale ruseşti este cosiderată Biserica Minunii Adormirii Maicii Domnului, numită minune datorită turlelor care dau senzaţia că plutesc în aer. Dejun şi cină la bordul vasului. ZIUA 9 / 20.08.2012: Uglich – Moscova Mic dejun. Sosire într-un oraş superb: Moscova, capitala Rusiei, oraş situat pe malurile fluviilor Oka şi Volga; cu cei aproximativ 8 milioane de locuitori, Moscova este astăzi nu numai sediul guvernului rus, ci şi un loc cu multe atracţii de renume mondial. De pe colina Moscovei veţi putea admira o minunată panoramă a metropolei şi de asemenea, impresionanta clădire a Universitatii Lomonosov. Turul continuă cu Mănăstirea Novodevici, cu zidurile sale crenelate şi colorate în roşu şi alb şi cupolele aurite. Mănăstirea este situată în apropierea Moscovei şi a fost construită de tatăl lui Ivan cel Groaznic, având 5 cupole şi fiind denumită iniţial Catedrala Maicii Domnului din Smolensk, în semn de venerare a Icoanei de la Smolensk, despre care se spune că a fost pictată de însuşi Sfantul Luca. Aceasta s-a transformat rapid într-o mănăstire a fetelor şi femeilor aristocraţiei ruse, care preferau să se călugărească sau erau forţate să facă acest lucru de către taţii lor sau în urma morţii bărbaţilor sau a divorţului. Atât prima soţie, cât şi sora lui Petru cel Mare au fost călugăriţe aici, la Mănăstirea Novodevici. Veţi avea şansa de a vedea cel mai frumos şi mai romantic loc din Moscova, cu valoare istorică şi arhitecturală inestimabilă: Clopotniţa în stil baroc din sec. al XVII- lea despre care se spune că este cea mai frumoasă din întreaga Rusie. Dejun şi cină la bordul vasului. ZIUA 10 / 21.08.2012: Moscova Mic dejun. Se vizitează Kremlinul, celebru complex arhitectonic şi istoric fortificat, situat în inima capitalei, mărginit de Râul Moscova (la sud), Catedrala Sfântul Vasile şi Piaţa Roşie (la est) şi Grădinile Alexandru (la vest). Este cea mai cunoscută dintre cetăţile ruseşti (numite kremlin), include 4 palate, 4 catedrale şi are un impunător zid de incintă, prevăzut cu 20 de turnuri. Fosta reşedinţă a ţarilor Rusiei şi reşedinţa oficială actuală a preşedintelui Rusiei, Kremlinul este un ansamblu arhitectural unic, care a început să fie construit în sec. al XV- lea. Se vor trece în revistă: Piaţa Catedralei – centrul Kremlinului, Catedrala Adormirea Maicii Domnului (principala biserică din Rusia), Catedrala Bunavestire (biserica ţarilor Rusiei), Catedrala Arhanghelului (locul de înmormântare al ţarilor), faimosul Tun al ţarilor din sec. al XVI- lea şi Clopotul ţar din sec. al XVIII- lea. Se vizitează Armoreria, unde vom descoperi o impresionantă colecţie de obiecte unice preţioase, majoritatea cadouri primite de ţarii Rusiei, începând cu Petru cel Mare. În măsura în care timpul permite, recomandăm (intrarea nu este inclusă însă) şi vizitarea Fondului de Diamante, care este o colecţie unică de bijuterii din aur şi platină, de diamante de Siberia, incluzând bijuteri ile coroanei din secolele XVIII – XIX, care fac să pălească bijuteriile Coroanei Britanice din Tower of London. Dejun şi cină la bordul vasului. ZIUA 11 / 22.08.2012: Moscova – Bucureşti Mic dejun. Debarcare şi transfer la aeroport pentru zborul companiei Lufthansa spre Frankfurt, zbor LH 1447 (17:30 / 18:55) şi mai departe spre Bucureşti, cu zborul LH 1422 (20:25 / 23:35). Catedrala Sfântul Vasile din Moscova 73 CIRCUITE CIRCUITE Nopţile Albe În Golful Finic Skt. Petersburg – Helsinki – Tallinn Tallin, Estonia C 7 zile N F OR Ode la T 695~ 375lei + Tariful este valabil pentru un grup minim de 30 turişti; pentru 25-29 turişti, tariful se majorează cu 25 euro/ persoană.; pentru 20-24 turişti, tariful se majorează cu 50 euro/persoană ZIUA 01 / 17.06.2012: BUCUREŞTI – SANKT PETERSBURG Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 05:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare cu zborul companiei Lufthansa LH 1423 la Frankfurt (06:25 / 07:55) şi mai departe spre Sankt Petersburg cu zborul LH 1454 (08:40 / 13:20). Sosire la ora 13:20 la Sankt Petersburg, oraş fondat de Petru cel Mare în 1703 ca o “fereastră către Europa”, fiind la acea dată a doua capitală a Imperiului Rus, până în anul 1918. Transfer la hotel. Pentru a intra în atmosfera “nopţilor albe”, vom porni la ora 20:00 într-un tur panoramic de oraş (3 ore cu autocar şi ghid local): Bulevardul Al. Nevsky, Piaţa Palatului de Iarna (locul de desfaşurare a unor importante 74 Ţarskoe Selo, reşedinţa de vară a ţarilor momente din istoria Rusiei), Amiralitatea, fluviul Neva cu podurile care se ridică noaptea, Catedrala Sfântul Isaac, Crucişătorul Aurora, Piaţa Senatului, Fortăreaţa Petru şi Pavel, Monumentul lui Petru cel Mare, Catedrala Fecioarei din Kazan. Cazare la hotelul “Park Inn Pribaltyskaya” 4* (sau similar), situat pe malul Golfului Finic, în apropierea staţiei de metrou. ZIUA 02 / 18.06.2012: SANKT PETERSBURG – TARSKOE SELO – PAVLOVSK Mic dejun. Posibilitate de excursie opţională de o zi la Satul Puskin (Tarskoe Selo), reşedinţa de vară preferată a marilor femei de pe tronul Rusiei: Ecaterina I a primit în dar acest ţinut de la soţul său Petru cel Mare. Fiica sa, Elisabeta, a construit aici un minunat palat în stil baroc, vopsit în albastru şi alb. Împărăteasa Ecaterina a II-a, a petrecut mult timp în aceste locuri, unde numeroşi artişti şi arhitecţi europeni renumiţi au creat interioarele şi pavilioanele. Sute de poeţi ruşi, de la Puskin la Ahmatova, s-au inspirat din frumuseţea acestui domeniu regal. Este un simbol al Rusiei seculare, al puterii imperiale, al culturii şi felului de viaţă rus din secolele de aur. Palatul este o bijuterie: dincolo de porţile aurite, treci de peluzele tunse, urci şi intri din sală în sală, printre saloane cu pereţi pinacotecă, cu mobilier sculptat, costume ale nobilimii, ceasuri vechi, tavane sculptate. Rusia imperială, cultă şi pretenţioasă este în Marea Sală a Balului, o încăpere cu pereţii şi tavanul aurite, lumina fiind multiplicată de oglinzi. Cea mai uimitoare dintre atracţiile de aici este însă "camera de chihlimbar", faurită din 10.000 kg de plăci de chihlimbar, poleite cu foiţă de aur, creată de către artizanii germani şi ruşi, la începutul secolului al XVIIIlea şi oferită de către regele Prusiei, Friedrich Wilhelm I, aliatului său rus, ţarul Petru cel Mare, în 1716. Este un tezaur asupra căruia planează misterul dispariţiei, fiind căutat cu râvna de vânătorii de comori şi colecţionari. A fost ascunsă odată cu bombardamentele aliaţilor asupra Germaniei şi a dispărut fără urmă. Reconstituirea ei a costat statul rus o avere. Dar totul a trebuit să fie gata la timp, pentru ca Vladimir Putin a invitat recent, la sărbătorirea a 300 de ani de la fondarea oraşului în care s-a născut - Sankt Petersburg - liderii întregii lumi. I-a chemat în cel mai european oraş al Europei, aici, unde sovieticii par să nu fi existat niciodată. Se continuă vizita cu palatul Pavlovsk, construit de împărăteasa Ecaterina pentru fiul ei, viitorul împarat Pavel I şi unde se poate admira şi una din cele mai impresionante grădini în stil englezesc din Europa (tarif cu prânz inclus: 80 euro/pers pentru un grup de minim 20 pers., 75 euro/pers. pentru un grup de minim 25 pers. şi 70 euro/pers. pentru un grup de minim 30 pers.). Cazare. ZIUA 03 / 19.06.2012: SANKT PETERSBURG Mic dejun. Plecare cu autocar şi ghid local pentru vizită la Muzeul Ermitaj (10:00 – 13:30), unul din cele mai mari şi mai bogate muzee din lume, cu peste 3 milioane de piese, provenite din toate colţurile lumii. Întoarcere la hotel. După amiază liberă. Seara târziu, opţional, se poate organiza o plimbare pe canale pentru a surprinde spectacolul unic al ridicării şi coborârii podurilor. Cazare. ZIUA 04 / 20.06.2012: SANKT PETERSBURG – PETERHOF – HELSINKI Mic dejun. Dimineaţă liberă pentru plimbare şi cumpărături. De la ora 13:00 la ora 18:00, posibilitate de excursie opţională de o jumătate de zi la Petrodvoret (Peterhof), unde se vizitează palatul construit de Petru cel Mare, pe ţărmul Golfului Finic, reşedinţa oficială imperială de vară până în 1917, cunoscut şi sub numele de “Capitala Fântânilor”, după modelul de la Versailles. Marele Palat, Parcul Iubirii, fântânile şi cascadele constituie un magnific ansamblu închinat victoriilor militare ale lui Petru cel Mare şi glorioasei armate navale ruseşti (tarif: 45 euro/pers. pentru un grup de minim 20 pers., 42 euro/pers. pentru un grup de minim 25 pers. şi 39 euro/pers. pentru un grup de minim 30 pers.). La ora 19:00 transfer de la hotel la gară pentru plecare la ora 20:25 cu trenul de mare viteză “Allegro”, fabricat în Franţa (vagon cl. a 2-a, cu locuri ca în avion). Sosire la ora 23:00 la Helsinki, transfer pentru cazare la hotel Sokos Presidenti 4*(sau similar). ZIUA 05 / 21.06.2012: HELSINKI Mic dejun. Tur panoramic (cu autocar şi ghid local) al oraşului Helsinki, fondat în anul 1550 de Gustavus Vasa, regele Suediei, ţara cu care Finlanda a convieţuit multe secole, trecând apoi şi sub dominaţie rusească, până să-şi dobândească independenţa în anul 1917. Turul cuprinde: centrul istoric şi Piaţa Senatului, Universitatea şi biblioteca sa, Catedrala Alba, Casa Sederholm, pitoreasca piaţă de mărfuri, Primăria, Parlamentul, cartierul diplomatic, Muzeul de artă contemporană, clădirea sălii de concerte Finlandia Hall, Opera, Stadionul Olimpic, monumentul lui Sibelius şi Biserica Temppeliaukio, construită în stâncă. După amiază liberă. Cazare. ZIUA 06 / 22.06.2012: HELSINKI Mic dejun. Posibilitate de excursie opţională de 1 zi la Tallinn, capitala Estoniei, situată la 80 km de Helsinki. Transport cu ferry boat-ul rapid. Partea veche a oraşului medieval hanseatic, foarte bine conservată, a fost declarată patrimoniu universal UNESCO în anul 1997. Veţi face un tur de oraş pietonal de 4 ore urmat de un dejun la restaurantul Old Hansa (tarif: 100 euro/ pers. pentru un grup de minim 20 pers., 93 euro/pers. pentru un grup de minim 25 pers., 88 euro/pers. pentru un grup de minim 30 pers.). Întoarcere la Helsinki. ZIUA 07 / 23.06.2012: HELSINKI – BUCUREŞTI Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale sau ultime cumpărături. Transfer la aeroport şi plecare cu zborul companiei Lufthansa LH 2465 spre Munchen (18:55 / 20:25) şi mai departe spre Bucureşti cu zborul LH 1656 (21:20 / 00:20). PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe ruta Bucureşti – Frankfurt – Sankt Petersburg şi Helsinki – Munchen – Bucureşti • transport cu trenul de mare viteză de la Sankt Petersburg la Helsinki ( vagon cl.a II-a ). • 3 nopţi cazare cu mic dejun bufet la Skt. Petersburg în hotel de 4* • 3 nopţi cazare cu mic dejun bufet la Helsinki în hotel de 4* • transferurile şi tururile menţionate în program • taxele de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali • conducător român de grup • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport: 210 euro/ pers. (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxă viză Rusia: 55 euro / pers. care se plăteşte la agenţie • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri: 30 euro pentru ghizi şi soferi (care se achită conducătorului de grup cel târziu la sosirea în Skt. Petersburg) • excursiile opţionale • asigurarea medicală obligatorie • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). 75 CIRCUITE CIRCUITE Groenlanda – Islanda PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Amsterdam – Reykjavik , Reykjavik – Ilulissat – Reykjavik, Reykjavik – Amsterdam – Bucureşti • 11 nopţi cazare cu mic dejun in hoteluri de 3*, 5* intr-un guesthouse • 7 cine, conform program • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program • ghizi locali şi conducător roman de grup • asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. ON PREţUL NU INCLUDE • taxele de aeroport: 275 euro / pers (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • excursii opţionale • bacşişuri: 5 euro / zi pentru ghizi şi şoferi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • asigurarea medicală • asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). F OR T C 12 zile de la 3340~ Tarifele sunt valabile pentru un grup minim de 20 de turişti; pentru 15-19 turişti, tariful se majorează cu 190 euro / persoană Cascadă în Islanda ZIUA 1 / 17.07.2012: Bucureşti – Reykjavik Întâlnire cu însoţitorul de grup la Aeroportul Henri Coanda la ora 15:20 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu zborul companiei KLM, KL 1376 (17:20 / 19:10) şi mai departe spre Reykjavik cu zborul companiei Iceland Air, FI 505 (22:25 / 23:30). Sosire în Reykjavik, capitala Islandei, cea mai nordică capitală din lume, aflată foarte aproape de cercul polar. Transfer şi cazare la Hotel Best Western Reykjavik 3* (sau similar). ZIUA 2 / 18.07.2012: Reykjavik – Ilulissat Mic dejun. Transfer la aeroport şi plecare spre Groenlanda, cu zborul companiei Air Iceland, NY 439 (11:15 / 12:30). Sosire în Ilulissat şi transfer la hotel 76 76 Icefjord 3* (sau similar) pentru cazare. În continuarea zilei, vom face turul oraşului Ilulissat, care vă va da posibilitatea de a vă familiariza cu atmosfera Groenlandei. Ilulissatul este un oraş cu o remarcabilă istorie şi cultură, fondat în anul 1741, aflat la 350 km distantă de Cercul Arctic, fiind al treilea mare oraş din Groenlanda, care se mândreşte cu o istorie fascinantă. Cină şi cazare. ZIUA 3 / 19.07.2012: Ilulissat Mic dejun. Astăzi vom naviga printre gheţari, o experienţă incredibilă, posibilă deoarece la intrarea în fiord, aceşti giganţi de gheaţă se opresc, creând astfel ocazia unică de a se naviga printre ei. În fiecare zi din an, milioane de tone de gheaţă se desprind din gheţar îndreptându-se spre Fiordul Kangia, rezultând iceberguri gigantice. Din anul 2004 gheţarul este declarat patrimoniu mondial UNESCO. Cazare. ZIUA 4 / 20.07.2012: Ilulissat Mic dejun. Timp liber pentru explorări individuale în Ilulissat sau excursie opţională, cu barca la Oqaatsut, o aşezare situată la 15 km distanţă de Ilulissat, spre nord, unde se va servi şi prânzul. Colonia Oqaatsut (Rodebay), care a fost timp de secole locul preferat al vânătorilor de balene danezi este astăzi o mică aşezare pitorească, vizitată adesea de turişti curioşi din întreaga lume. Cină si cazare. ZIUA 5 / 21.07.2012: Ilulissat – Reykjavik Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Air Iceland, NY 440 (13:30 / 18:45), spre Reykjavik. Transfer la Hotel Grand 4* (sau similar) pentru cazare. ZIUA 6 / 22.07.2012: Reykjavik – Akureyri Mic dejun. Dimineaţa se pleacă din Reykjavik spre capitala din nord, Akureyri. Se vizitează Parcul National Thingvellir, locul unde a fost construit Parlamentul Islandez in anul 930. Parcul face parte din patrimoniul mondial UNESCO, fiind unul dintre cele mai frumoase si mai interesante locuri de pe Terra, situat la intersecţia plăcilor tectonice Nord Americană si Eurasiatică. Plecare apoi către Cascada de Aur, Gullfoss, una dintre cele mai impresionante cascade din Europa. Dupa vizitarea cascadei se va pleca spre regiunea Geysir, faimoasă pentru izvoarele fierbinţi care ţâşnesc la anumite intervale de timp. În urma acestui fenomen, toate celelalte izvoare din lume au fost denumite dupa Marele Geysir. Aici se va putea vedea unul dintre cele mai active gheizere din zona, gheizerul Strokkur, care oferă un minunat spectacol vizitatorilor, aruncând la fiecare 5 – 6 minute un jet de apă fierbinte la o inaltime de 20 – 25 m. Se trece pe langă Hveravellir, o regiune termală situată între gheţarii Langjokull şi Hofsjokull şi pe langă lacul Hvitarvatn, pe care deseori se află gheţari plutitori. Trecând prin Blonduos, ajungem în Skagafjorour, faimos pentru rasele de cai si pentru istoria sa. Ca fapt contrariant, cu timpul, caii au ajuns sa fie mai numeroşi decât oamenii. Ajungem în Akureyri dupăamiază. Acest oraş se află la doar 100 km distantă de cercul Arctic şi reprezintă o regiune surprinzător de verde, cu multă vegetaţie şi o gradină botanică faimoasă. Pentru mulţi localnici, Akureyri reprezintă cel mai frumos oraş al ţarii. Cină si cazare la Hotel Edda Akureyri 3* (sau similar). ZIUA 7 / 23.07.2012: Akureyri – Myvatn – Egilstadir – Neskaupstaour Mic dejun. Astăzi vom merge spre lacul Myvatn. Pe traseu, ne vom opri la cascada Gooafoss, unde legenda spune că zeii nordici antici Ooinn şi Por veghează asupra bunăstării ţării. Lacul Myvatn este un adevărat paradis pentru cei cărora le place să admire felurite specii de păsări, peisajul fiind deosebit de interesant datorită formaţiunilor geologice şi vulcanice. Traversând platoul Jokuldalsheioi şi oraşul Fljotsdalur, ajungem în Egilsstadir pentru un scurt tur de oraş. Călătoria continuă spre Neskaupstaour pentru cină şi cazare la Hotel Edda Neskaupstaour 3* (sau similar). ZIUA 8 / 24.07.2012: Egilstadir – Hofn Mic dejun. Dimineaţa, pornim în călătorie de-a lungul litoralului East Fjords, precum şi de-a lungul Faskruosfjorour, principalul port al pescarilor francezi în Islanda. În Stoovarfjorour vom admira spectaculoasa colecţie de pietre şi minerale la muzeul de minerale Petra, iar în Alftarfjour vom putea vedea numeroase lebede uriaşe. Cină şi cazare la Guesthouse Hvammur ! (sau similar). ZIUA 9 / 25.07.2012: Hofn – Skaftafell – Vik – Hvolsvollur Mic dejun. Astăzi vom vedea magnificul gheţar Vatnajokull, cel mai mare din Europa. Trecând pe lângă alţi gheţari, ajungem la laguna glaciară Jokulsarlon unde iceberguri imense plutesc pe apa liniştită şi adâncă a lagunei. În continuarea zilei, ajungem la Parcul National Skaftafell, o frumoasă oază verde aflată sub Oraefajokull, cel mai înalt vârf muntos din Islanda. Oprire la Nupsstaour, pentru a vizita cea mai veche biserică din ţară. Călătoria continuă spre Vik, cel mai sudic sat al Islandei, trecând pe lângă imensul câmp de lavă Eldhraun şi pe lângă deşertul negru Myrdalssandur. Se vizitează plaja neagră Reynishverfi, rezervaţie naturală şi habitat pentru numeroase păsări de mare. Călătoria continuă spre Hvolsvollur pentru cină şi cazare la Hotel Hvolsvollur 3* (sau similar). ZIUA 10 / 26.07.2012: Vik – Reykjavik Mic dejun. Plecare spre cascada Skogafoss, una dintre cele mai mari şi mai frumoase cascade din Islanda, cu ghetarul Myrdalsjokull care o domină şi la Seljalandsfoss, o frumoasă cascadă care are 40 m înălţime, aflată pe râul Seljalandsa. Ziua continuă cu deplasarea spre Hvolsvollur şi mai departe catre Reykjavik. Cină şi cazare la Hotel Grand 4* (sau similar) ZIUA 11 / 27.07.2012: Reykjavik – Amsterdam Mic dejun. Dimineaţa ne vom deplasa către legendara Laguna Albastră, considerată a fi cea mai mare atracţie a Islandei, renumită în întreaga lume pentru puterile sale vindecătoare. Vizitarea obiecti- vului poate include, pentru doritori, o oră de “bălăceală” în apele fierbinţi ale lagunei (intrarea în bazine nefiind inclusă, deoarece nu se ştie câţi amatori vor fi). În continuarea zilei ne vom întoarce la Reykjavik, pentru a face un tur de oras, care include printre altele Primaria, utilizată deseori pentru expoziţii de artă şi Clădirea Parlamentului. Transfer la aeroport pentru zbor către Amsterdam cu FI 504 (16:30 / 21:30). Transfer la hotel - zona aeroport - Radisson Blu Park Schiphol 5* (sau similar) pentru cazare. ZIUA 12 / 28.07.2012: Amsterdam – Bucureşti Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor către Bucureşti cu KL 1373 (09:15 / 13:00). Gheizer în Islanda 77 77 CIRCUITE CIRCUITE Moher, Irlanda 78 78 politica naţională. Cazare. ZIUA 2 / 06.09.2012: Dublin Mic dejun. Turul oraşului Dublin, capitala Republicii Irlanda: Castelul (fosta reşedinţă regală, astăzi important complex guvernamental irlandez), Catedrala Christ Church, Catedrala Sfântul Patrick, Colegiul Trinity (unde se află celebra Carte din Kells). Cazare. ZIUA 3 / 07.09.2012: Dublin – Rock Of Cashel – Cork – Killarney Mic dejun. Plecare spre sud, trecând printre Munţii Wicklow care oferă privelişti de vis, pentru a ajunge la faimoasa C F OR de la 890~ Tariful este valabil pentru un grup de minim 30 de turişti; pentru 25-29 de turişti tariful se va majora cu 30 euro/ persoană 9 zile ZIUA 1 / 05.09.2012: Bucureşti – Dublin Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă ora 05:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu zborul companiei Air France, AF 1089 (07:20 / 09:30) şi mai departe spre Dublin cu zborul AF 1078 (12:55 / 14:00). Sosire în Dublin şi transfer la hotel. Seara, opţional, veţi putea participa la o cină cu specific local, muzică tradiţională, dans şi multă veselie, într-un tipic PUB irlandez, pentru a sărbători aşa cum se cuvine sosirea într-o ţară în care ospitalitatea este ON T Irlanda Castelul Rock of Cashel, Ireland Mănăstire Rock of Cashel, una dintre cele mai vechi mănăstiri - fortăreaţa din Irlanda, o veritabilă acropolă irlandeză situată pe un promontoriu calcaros. Urmează apoi vizita la vestita distilerie de whiskey irlandez Jameson. Călătoria continuă către Killarney unde vom face un scurt tur pietonal care cuprinde Catedrala St. Mary şi Mănăstirea Franciscană. Cazare. ZIUA 4 / 08.09.2012: Killarney – Tralee – Limerick Mic dejun. Astăzi vom parcurge cel mai frumos drum panoramic din Europa, Ring of Kerry, cu o lungime de 170 km, care se întinde de-a lungul unei peninsu- le unde este adăpostit un parc naţional cu peste 10.000 ha, care este caracterizat printr-o vegetaţie de tip mediteranean, cu palmieri şi iasomie, rododendroni şi fuchsia. Se vizitează Muckross House situată în inima parcului, construită în 1843 de către arhitectul scoţian William Burn, în stil Tudor şi care, în 1861, a adăpostit-o pe regina Victoria. Călătoria continuă către Limerick, oraşul castelului regelui John. Cazare. ZIUA 5 / 09.09.2012: Limerick – Burren Region – Galway Mic dejun. Se vizitează Castelul Bunratty, fortăreaţa în stil normand, a cărei construcţie a început în anul 1270, cu al său parc al folclorului şi tradiţiei culturale irlandeze, cea mai mare atracţie turistică irlandeză. Călătoria de azi este cu totul specială, vom traversa regiunea Burren, celebră prin decorul ei bizar, cu un peisaj stâncos, selenar, pentru a ajunge la Cliffs of Moher, o faleză spectaculoasă înaltă de cca. 200 metri şi lungă de 8 km, care se prăbuşeşte aproape vertical în valurile uriaşe ale Atlanticului. Cazare în zona Galway. ZIUA 6 / 10.09.2012: Galway – Connemara – Sligo Mic dejun. Călătoria continuă spre ţinutul Connemara, ţinut solitar, înconjurat de ocean, învecinându-se în vest cu comitatul Galway. Oscar Wilde, fascinat de frumuseţea sălbatică, spunea adesea că ţinutul este compus din cer, mare şi lacuri. În Connemara veţi putea vizita Kylemore Abbey, o mănăstire benedictină, fondată în anul 1920 pe ruinele castelului Kylemore. Cazare în zona Sligo. ZIUA 7 / 11.09.2012: Sligo – Enniskillen – Armagh – Belfast Mic dejun. În prima parte a zilei se vizitează oraşul natal al celebrului poet William Butler Yeats şi al pictorilor John B Yeats şi Jack B Yeats. Se pleacă spre Enniskillen, oraş al comitatului Fermanagh, aşezat strategic între lacul Erne inferior şi Erne superior. Se vizitează Castelul Enniskillen, construit în urmă cu 600 ani, care avea o importanţă strategică deosebită, deoarece supraveghea una dintre puţinele treceri către Ulster. Călătoria continuă către Armagh unde se vor putea vizita Fortul Navan şi Catedrala St. Patrick. Sosire şi cazare Belfast. ZIUA 8 / 12.09.2012: Belfast – Dublin Mic dejun. Tur panoramic în Belfast, oraş care până nu demult a fost teatrul confruntărilor religioase între protestanţi şi catolici, dar şi locul naşterii Titanicului. Veţi avea ocazia sa admiraţi în timpul turului panoramic Donegall Square, Primăria, Royal Ave, Catedrala, Turnul cu Ceas, Universitatea, Opera, Castelul, de unde se poate admira o panoramă superbă a oraşului. Călătoria continuă spre Dublin pentru cazare. ZIUA 9 / 13.09.2012: Dublin - Bucureşti Mic dejun. Timp liber în Dublin. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Air France la Paris, AF 1479 (15:00 / 18:00) şi mai departe spre Bucureşti, cu zborul AF 1088 (18:55 / 22:45). PREţUL INCLUDE • transport cu avionul pe rutele Bucureşti – Paris – Dublin şi Dublín – Paris – Bucureşti • 8 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 3* • transport cu autocarul • transferurile, tururile, excursiile menţionate în program • conducător român de grup • ghizi locali în Dublin, Belfast • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism. PREţUL NU INCLUDE • taxe aeroport aprox. 185 euro (pot suferi modificări până la data plecării şi se achită la agenţie) • taxele de intrare la obiective conform program • alte servicii suplimentare decît cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc. • bacşişuri ptr. şofer şi ghizi locali: 3 euro/pers./zi (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire) • asigurarea medicală • asigurare storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno). 79 CIRCUITE CIRCUITE AVANTAJELE CĂLĂTORIEI CU AVIONUL Pentru multe dintre circuitele cu avionul, turiştii care se vor îmbarca în Cluj şi Timişoara vor putea zbura direct către destinaţia aleasă. Turiştii din celelalte oraşe ale ţării în care operează compania Tarom, pot achita 95€ (toate taxele incluse) pentru zborul dusîntors spre Bucureşti. La bordul aeronavelor cu care vei zbura spre destinaţia aleasă vei fi tratat cu profesionalism, vei beneficia de serviciile unui aeroport internaţional: Henri Coandă (fost Bucureşti–Otopeni), vei avea catering la bordul aeronavei, iar bagajul tău va fi transportat în siguranţă. Circuite cu avionul Zboară cu stil şi soseşte relaxat Companii aviatice partenere TAROM Agenţia organizatoare lucrează în parteneriat cu Tarom, compania naţională de transport aerian. Aceasta oferă siguranţă şi încredere prin flexibilitatea, dinamismul şi continuitatea cu care s-a impus pe piaţa aviaţiei. Satisfacţia şi confortul pasagerilor reprezintă obiectivul principal al oricărei companii aeriene, iar Tarom acordă o atenţie deosebită calităţii serviciilor oferite pasagerilor săi. Flota Tarom este în continuă modernizare, compania punând la dispoziţia pasagerilor săi aeronave Airbus şi Boeing, garantând siguranţa călătorilor. Czech Airlines (CSA) Aceasta este compania aeriană naţională a Republicii Cehe, cu sediul în 80 Praga şi este membră a SkyTeam Alliance. Compania are zboruri spre majoritatea destinaţiilor din Europa şi face legătură între puncte importante din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, transportând circa 2 milioane de pasageri pe an. Aeronavele pe care le pune la dispoziţia pasagerilor săi sunt Airbus şi Boeing. Experienţa câştigată până acum a făcut din Czech Airlines o companie modernă. Iată o informaţie care spune multe vizavi de mărimea şi forţa acestei companii: din ianuarie 2006. Alitalia a trasportat pasageri incepand cu anul 1947, iar din data de 13 Ianuarie 2009, prin fuziunea cu compania aeriana Air One, si-a imbunatatit reteaua de zboruri si serviciile oferite clientilor. Noua companie aeriana opereaza 92 de destinatii in Italia si in intreaga lume, 2200 de zboruri saptamanal, iar aeroporturile de pe care se opereaza aceste zboruri sunt : Roma Fiumicino, Milano, Torino, Venetia, Napoli si Catania (Sicilia). Orarul de zbor este atent intocmit tinandu-se cont de solicitarile clientilor, de exemplu este adesea posibila organizarea intr-o zi a unui circuit cu avionul intre principalele orase din Italia si capitalele europene. Flota companiei este in continua schimbare, avand in componenta aeronave moderne care ofera clientilor conditii mai bune de calatorie si care au un impact mai putin agresiv asupra mediului inconjurator. Air France (Compagnie Nationale Air France) a fost infiintata in 7 Octombrie1933 si este o companie subsidiara a Air France-KLM si membru fondator al aliantei globale Sky Team. Înainte de fuziunea cu KLM, a fost linia aeriana nationala a Frantei. Air France-KLM s-a format în anul 2004 prin fuziunea dintre operatorul aerian francez Air France si cel olandez KLM. Air France are baza principala in Aeroportul Charles de Gaulle din Paris (Franta) si baze secundare in Aeroportul Orly Paris, Lyon si Nice de unde deserveste aproximativ 200 de destinatii din Europa, America, Africa si Asia. Air France opereaza cu o flota mixta formata din aparate Airbus si Boeing de mare si foarte mare capacitate pe rutele lungi, iar pe rutele scurte opereaza cu aeronave din familia Airbus A320. FLY NIKI Flota de avioane Airbus si Embrarer precum si lista cu destinatiile de operare a zborurilor au crescut vertiginos inca de la infiintarea companiei in Noiembrie 2003. In 2010 Air Berlin a achizitionat 49.9% din pachetul de actiuni al companiei Niki Luftfahrt GmH, realizand impreuna cu aceasta prima alianta pentru zboruri low-cost din Europa. In acelasi an aproape 3.4 milioane pasageri au calatorit cu Niki. Flota companiei este alcatuita din 4 avioane Airbus de 112 locuri, 10 avioane Airbus A320 de 180 de locuri si 7 avioane Embraer E 190 dcu 112 scaune la bord. INFORMAŢII UTILE PENTRU CĂLĂTORIA CU AVIONUL Iată câteva sfaturi legate de călătoria cu avionul, de care te rugam să ţii cont: • Pentru efectuarea formalităţilor de check‑in trebuie să te prezinţi obligatoriu cu 120 de minute înainte de ora de decolare. • Orarul de zbor poate fi modificat de către compania aeriană, cu respectarea termenelor de notificare. Agenţia te va informa în timp util dacă acest lucru se întâmplă. În acelaşi timp este responsabilitatea turistului să reconfirme orarul de zbor cu cel puţin o zi înainte de plecare. • Greutatea maximă admisă gratuit la bagajul de cală diferă în funcţie de compania aeriană. Transportul bagajelor care depăşesc cantitatea admisă gratuit este supus unor tarife suplimentare. Bagajul excedentar se va taxa cu o sumă impusă de compania aeriană. • Toate informaţiile legate de condiţiile impuse de compania aeriană, le vei primi în agenţie în momentul achiziţionării pachetului de servicii turistice. • Nu trebuie să introduci în bagajul tău obiecte de valoare sau care ar putea pune în pericol siguranţa aeronavei sau a pasagerilor. 81 CIRCUITE PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Catedrala Sfântul Vit şi Hrad-ul în Praga; • Castelul Karlstein; • Staţiunea Karlovy Vary; • Palatul Zwinger în Dresda. F OR de la 195~ Castelul Karlstein, Cehia Cehia şi Germania 5 zile PRAGA · KARLSTEIN · KARLOVY VARY · DRESDA Ziua 1. Bucureşti–Praga Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 05.20 pentru zbor Bucureşti–Praga cu compania CSA. După aterizare, transfer la hotel pentru a lăsa bagajele în luggage room, apoi deplasare spre centru utilizând transportul public. După prânz, întoarcere la hotel pentru cazare, apoi program liber la dispoziţia turiştilor. Cazare la Praga. Ziua 2. Praga, oraşul de aur Mic dejun. Tur de oraş: Mânăstirea Loreta, Castelul regal (Hrad), Catedrala Sfântul Vit, Uliţa Aurarilor, apoi Biserica Sf. Nicolae (la ambele se achită intrarea) din cartierul Mala Strana, Podul Carol, cartierul Stare Mesto cu Monumentul Jan Hus, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc, etc. După amiază program liber. Seara opţional, Croazieră cu cină pe Viltava 23 €. Cazare la Praga. Ziua 3. Praga–Karlstein–Karlovy Vary–Praga Mic dejun. Timp liber în Praga sau excursie opţională (Karlovy Vary - Karlstein 20 + 10 €) la Karlovy Vary care a devenit faimoasă prin izvoarele sale termale, fiind o populară destinaţie turistică printre celebrităţile din sec. al XIX-lea. Ne vom plimba şi noi pe aleea colonadelor, către luxosul hotel Pupp, fără a “neglija” numeroasele magazine de suveniruri întâlnite în cale. La întoarcerea spre Praga, vizităm renumita fabrică de cristaluri de la Nizbor, situată foarte aproape de Castelul Karlstein. Turiştii care nu doresc vizitarea fabricii vor fi transportaţi cu autocarul la Castel şi vor avea timp la dispoziţie pentru vizitarea individuală a acestuia. Întoarcere la Praga pentru cazare. Ziua 4. Dresda–incursiune în lumea barocului Mic dejun. Timp liber în Praga sau opţional excursie (30 euro) în Germania la Dresda. Se vizitează– Opera, Domul şi Palatul Zwinger fastuos ornamentat în stil baroc. Întoarcere la Praga pentru cazare. Ziua 5. Praga–Bucureşti După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber la dispoziţia turiştilor în Praga. Transfer la aeroport la ora 18.30 pentru zbor la Bucureşti unde se aterizează în jurul orei 00.25. 82 PREţUL NU INCLUDE • asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizii locali; • transportul local în Praga • excursii opţionale (Autocarul deserveşte şi grupul sosit cu autocarul. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri): Karlovy Vary–Karlstein, Croazieră cu cină pe Viltava, Dresda, toate minim 25 persoane împreună cu cei de pe autocar). • taxe aeroport + transfer aeroport–hotel–aeroport 99 €. HOTEL OLYMPIC TRISTAR ^^^ en.olympik.cz/tristar Acest hotel este situat aproape de centrul oraşului, la 5 minute de staţia de metrou (linia B) şi la doar câteva staţii de centru. Printre facilităţile hotelul se găsesc: restaurant, parcare şi room service. Camerele sunt dotate cu: telefon, TV-satelit şi baie cu duş. Date de plecare Cameră stnd. (loc în dublă) Supl. single Copil 6–12 ani 31.05, 11.06, 17.09 195 € 69 € Fără reducere 23.06, 04.07, 12.07, 31.08, 09.09 205 € 69 € Fără reducere 21.07 215 € 69 € Fără reducere 29.07, 06.08, 15.08, 23.08 225 € 69 € Fără reducere HOTEL OLYMPIC PRAGUE^^^^ en.olympik.cz/olympik Hotelul Olympic Prague este amplasat la doar câţiva zeci de metri distanţă faţă de hotelul Olympic Tristar, aproape de centrul oraşului şi la câţiva paşi de staţia de metrou. Renovat şi modern remobilat, hotelul dispune de restaurante, bar, magazine de suveniruri. Toate cele 319 camere sunt echipate cu baie proprie, aer condiţionat, TV-satelit, radio, telefon, minibar şi seif. Date de plecare Cameră stnd. (loc în dublă) Supl. single Copil 6–12 ani 31.05, 11.06, 17.09 215 € 85 € Fără reducere 23.06, 04.07, 12.07, 31.08, 09.09 225 € 85 € Fără reducere 21.07 235 € 85 € Fără reducere 29.07, 06.08, 15.08, 23.08 245 € 85 € Fără reducere ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni (CSA) decolare Praga (CSA) PREţUL INCLUDE • Bilet de avion Bucureşti–Praga– Bucureşti, zbor CSA. Orele se pot modifica. • Programul este de tip City Break (Atenţie, locuri limitate) cu date fixe de plecare sincronizate cu programele de autocar al cărui ghid va însoţi şi turiştii sosiţi cu avionul. • 4 cazări cu mic dejun la hotel 3^ sau 4^ (minim 12 persoane la fiecare) • ghid însoţitor din partea agenţiei din ziua a 2–a până în ziua a 4–a inclusiv, în rest asistenţă turistică. NOTĂ ora 07:20 ora 21:35 aterizare Praga aterizare Otopeni 08:15 00:25 Copiii beneficiază de reducere la cazare în cameră cu doi adulţi. ON PREţUL INCLUDE • Bilet de avion Bucureşti– Paris–Bucureşti, zbor Air France (orele sunt locale). Compania aeriană poate modifica orarul de zbor, cu respectarea termenelor de notificare. • 5 cazări cu mic dejun la hotel 3* sau 2* (min. 10 per. fiecare) • asistenţă turistică din partea agenţiei; • Pentru excursiile opţionale, autocarul deserveşte şi grupurile sosite cu avionul. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri. F OR de la T ON T C turbo bonus până la 3% C CIRCUITE 295~ Podul Alexandru al III-lea Paris magique 6 zile PARIS · VERSAILLES · FONTAINEBLEAU · VALEA LOIREI Ziua 1. Bucureşti (Cluj / Timişoara)–Paris Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 05.15 pentru zbor Bucureşti–Paris cu compania Air France. De asemenea se pot utiliza zboruri ale unor companii aviatice care operează din alte oraşe ale ţării direct pentru destinaţia Paris şi care au zboruri apropiate ca dată cu datele acestei excursii. După aterizarea la Paris, transfer la hotel. În continuare, program liber, la dispoziţia turiştilor. Cazare la Paris. Ziua 2. Paris–Versailles Mic dejun. Timp liber sau, opţional, excursie pentru a vizita somptuosul Palat de la Versailles şi grădinile sale. La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence, L'Arc de Triomphe, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară, Domul Invalizilor, Podul Alexandru al III–lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysees, Place Concorde. Apoi deplasare pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle. Întoarcere la hotel utilizând transportul public. Cazare la Paris. Ziua 3. Paris–L`Ille de la Cite, Montmartre După micul dejun, începem NOTE Copiii beneficiază de reducere pentru cazare în cameră cu 2 adulţi (fără pat suplimentar). Nu se acordă reduceri pentru cel de-al 3-lea adult în cameră. Pentru plecările din Cluj-Napoca şi Timişoara, cere detalii în agenţii. explorarea oraşului utilizând transportul public: L'Ille de la Cite, inima istorico–spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Apoi traversăm într–un tur pietonal Cartierul Latin spre Universitatea Sorbona, Pantheon şi Grădinile Luxembourg. Seara, timp liber în renumitul cartier Montmartre pentru a admira impozanta Bazilică Sacre Coeur şi pitoreasca Place du Tertre. Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 4. Paris–Fontainebleau– Valea Loirei Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10–15 euro) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35–50 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris. Ziua 5. Paris–Disneyland Mic dejun. Timp liber în Paris, paradis al pasionaţilor de shopping, iar pentru "copiii” de toate vârstele sugerăm o excursie la Disneyland (deplasare cu RER). În Paris nu rataţi impozantul Dom al Invalizilor, mormântul lui Napoleon Bonaparte, Muzeele Luvru şi PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Arcul de triumf şi Turnul Eiffel (Paris); • Vizita la Disneyland; • Dormitorul regal din Palatul de la Versailles; • Scările în spirală din Castelul Chambord; • Atelierul lui Brâncuşi din Centrul Pompidou; • Vitraliile din Saint Chapelle. PREţUL NU INCLUDE • asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali • Croaziera pe Sena, urcarea în Turnul Eiffel şi transportul local în Paris • transport cu autocar cu climatizare, minim 2* pentru opţionalele din ziua 3 şi 4 • excursii opţionale (Autocarul deserveşte si grupul sosit cu autocarul. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri) Versailles–La Defence–Tur Paris 15€, Valea Loirei 35– 50 €, Fontainebleau 10– 15 €, toate minim 25 persoane • taxe aeroport şi transfer aeroport–hotel–aeroport 195 €. d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croaziera pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris. Ziua 6. Au revoir Paris După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Timp liber în Paris. Transfer la ora 15.30 la aeroportul Charles de Gaulle din Paris pentru zbor la Bucureşti sau la aeroporturile de destinaţie din ţară. Sosire la Bucureşti în jurul orei 22.45. Hotel IBIS Ornano Montmartre 2^^ (sau similar) la Paris http://www.accorhotels.com/gb/hotel-3197-ibis-paris-ornano-montmartre-nord18eme/index.shtml Situat în nordul Parisului, în apropiere de metrou (linia 4). Are 86 de camere cu aer condiţionat, baie cu duş, telefon şi TV. Facilităţile hotelului sunt următoarele: recepţie, salon de mic dejun, ascensor şi parcare. Date de plecare Cameră stnd. Supl. (loc în dublă) single 295 € 125 € Reducere 35 € (fără pat suplimentar) 10.07, 21.07, 28.07, 14.08*, 28.08*, 07.09 305 € 125 € Reducere 35 € (fără pat suplimentar) 22.06, 15.09 315 € 125 € Reducere 35 € (fără pat suplimentar) 13.06 Copil 6–12 ani HOTEL ALL Seasons LECOURBE ^^^ (sau similar, în Paris) www.all-seasons-hotels.com/gb/hotel-7308-all-seasons-paris-15-lecourbe/room.shtml Situat în Paris (arondismentul 15) în apropiere de zona de expoziţii Versailles şi de Turnul Eiffel, cu acces facil la mijloacele de transport în comun, multe restaurante şi magazine în zonă. Hotelul este renovat, dispune de 49 de camere dotate cu aer condiţionat, TV, Wi–Fi, telefon, grup sanitar propriu, uscător de păr. Date de plecare 10.07, 21.07, 28.07, 14.08*, 28.08*, 07.09 Cameră stnd. (loc în dublă) Supl. single Copil 6–12 ani 365 € 145 € Reducere 35 € (cu pat suplimentar) ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni (Air France) decolare Paris Charles de Gaule (Air France) ora 07:10 ora 18:55 aterizare Paris CDG aterizare Otopeni 09:20 22:45 *Pentru plecările din 14.08 şi 28.08 zborul Bucureşti–Paris decolează la ora 15.15 cu aterizare la 17.25. 83 CIRCUITE CIRCUITE PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti Viena- Bucureşti, zbor FLY NIKY (orele sunt locale şi pot suferi modificări; • transport cu autocar climatizat, clasificat minim 2^ • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3^ şi 2^; • ghid însoţitor după întâlnirea cu acesta din Viena. ON PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizii locali • Telecabina în Chamonix, trenuleţul din Tasch şi cele spre Jungfraujoch şi Matterhorn, vaporaşul la Interlaken, urcarea la Neuschwanstein şi excursiile opţionale (Castelele Bavariei, Milano, Chamonix, Zurich -Lucerna -toate minim 30 de persoane • Taxe aeroport + transfer aeroport- hotel- aeroport 145 €. F OR de la T C turbo bonus până la 3% 459~ Podul Kapelbrucke din Lucerna, Elveţia Elveţia, Bavaria şi Lombardia PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Castelul Linderhof din Bavaria; • Domul din Milano; • Kapellbrucke în Lucerna; • Cascada Rinului de la Schaffhausen; • Vitraliile lui Marc Chagall din Fraumunster (Zurich); • Celebrul Jet d`Eau, simbolul Genevei; • Priveliştea de pe Aiguille du Midi (Chamonix-Mont Blanc); • Castelul Chillon reflectat în apele lacului Leman; • Crevasele gheţarului Matterhorn; • Celebra staţiune Saint Moritz. 9 zile Viena · Abaţia Melk · Innsbruck · Linderhof · Neuschwanstein · St. Moritz · Lago di Como · Milano · Zermatt · Matterhorn · Montreux · Lausanne · Geneva · Chamonix-Mont Blanc · Berna · Interlaken · Liechtenstein · Sankt Gallen · Schaffhausen · Zurich · Lucerna · Munchen · Salzburg · Linz Ziua 1. Bucureşti- VienaAbaţia Melk- Tirol Lungimea traseului: 445 km Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 05.30 pentru zbor Bucureşti- Viena cu compania FLY NIKY. După aterizare, îmbarcare în microbusul de transfer pentru Piaţa Maria Tereza în plin centrul capitalei austriece. Timp liber la dispoziţie până după prânz. Întâlnire cu ghidul şi autocarul. Tur panoramic cu autocarul: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Primăria, Parlamentul, Palatul Hofburg. Ne îndreptăm spre Innsbruck, capitala Tirolului. Pe traseu vom admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Cazare în regiunea Tirol din Austria. Ziua 2. Innsbruck- Castelele Linderhof şi Neuschwanstein Mic dejun. Plecare spre Innsbruck, unul din cele mai frumoase oraşe austriece, 84 pentru un tur pietonal. Zi liberă în Innsbruck, sau excursie opţională (20 euro) în Bavaria. Începem circuitul Castelelor Bavariei, descoperind lumea fanteziei în care trăia Ludovic de Bavaria şi vizităm renumitul Palat Linderhof. Urmează Castelul Neuschwanstein, superb amplasat într-un cadru natural unic. Cazare în regiunea Tirol. Ziua 3. St. Moritz- Lago di Como- Milano Lungimea traseului: 355 km Mic dejun. Deplasare spre renumita staţiune St. Moritz, apoi parcurgând sudul Elveţiei, trecem în regiunea Lombardia din Italia şi urmăm drumul pe malul Lacului Como, către cazarea din zona Varese. Opţional (15 euro), excursie în capitala Lombardiei- Milano, unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, superb decorat în exterior, culminând cu faţada sa impunătoare din marmură albă. Întoarcere în zona Varese pentru cazare. Ziua 4. Zermatt- MatterhornMontreux- Lausanne Lungimea traseului: 465 km După micul dejun, revenim în Ţara Cantoanelor, unde parcurgem zone montane de o frumuseţe rară către Tasch pentru urcare cu trenuleţul la Zermatt, staţiune turistică protejată ecologic (vehiculele motorizate sunt interzise). Opţional ascensiune la cota 3883 m. Priveliştea magnifică a celor 38 de piscuri de peste 4000 m, va fi “recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat să “plutească” cu telecabina deasupra crevaselor gheţarului Matterhorn. Deplasare spre Montreux, o plăcută staţiune pe malul lacului Leman unde se vizitează renumitul Castel Chillon. Încheiem ziua cu un tur pietonal în Lausanne, către Catedrala din centrul istoric. Cazare în zona Bellegarde. Ziua 5. Geneva- ChamonixMont Blanc – Vârful Aiguille du Midi (3842 M) Mic dejun. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala Saint Pierre, Place Neuve, Primăria, Maison Tavel, iar seara sediul ONU. Timp liber în Geneva sau excursie opţională (25 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume Aiguille du Midi 3777 m, în apropiere de Mont Blanc. Întoarcere în Bellegarde pentru cazare. Ziua 6. Berna- InterlakenLiechstenstein Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Deplasare spre Berna, capitala Elveţiei, unde vom vizita: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala Sfântul Vicenţiu. Continuăm Castelul Chillon, Elveţia cu Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între 2 lacuri la poalele Alpilor. Se tranzitează apoi Liechstenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz, apoi cazare în zona Dornbirn- Austria. Ziua 7. Sankt Gallen Cascada Rinului - Zurich Lucerna Mic dejun. Cazare în zona Dornbirn, sau excursie opţională (în total 35 euro) la Sankt Gallen, unde oprim pentru a vizita renumita Abaţie Benedictină. Fondată în anul 613, aceasta a fost timp de multe secole principala Abaţie Benedictină din Europa, fiind inclusă şi în patrimoniul UNESCO. Excursia opţională continuă spre Zurich. Pe traseu oprire la Schaffhau sen pentru a admira specta- culoasa cascadă a Rhinului. În Zurich începem turul pietonal: Grossmunster (catedrală protestantă, fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială a oraşului. Încheiem excursia opţională la Lucerna pentru un tur de oraş: Kapellplatz, Rathaus, St. Peterskapeele, Kapellbrucke, Wasserturm. Seara întoarcere pentru cazare în zona Dornbirn. Ziua 8. Munchen- Salzburg Lungimea traseului: 340 km Mic dejun. Intrăm în Germania, trecând pe malul lacului Constanz. Ajungem la Munchen, unde ne vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Deplasarea continuă spre Salzburg, oraşul muzicii, dominat de fortăreaţa Hohensalzburg, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare la o pitorească pensiune din zona Date de plecare 21.06 05.07 18.07, 13.08, 23.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 459 € 469 € 479 € Salzburg. Ziua 9. Salzburg- Linz- Viena Lungimea traseului: 290 km Mic dejun. Plecare spre Viena cu o scurtă oprire în Linz, pentru un tur de oraş în centrul istoric. Transfer la aeroportul din Viena (în jurul orei 19.00) pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti în jurul orei 00.10. Supl. single 145 € 145 € 145 € Copii 6–12 ani 439 € 439 € 439 € Al 3-lea adult în cameră 449 € 449 € 449 € ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni (Fly Niky) decolare Viena (Fly Niky) ora 07:20 ora 21.40 aterizare Viena aterizare Otopeni 07:45 00.10 85 CIRCUITE CIRCUITE Alpii elveţieni C F OR de la T ON 9 zile Viena · Abaţia Melk · Innsbruck · Linderhof · Neuschwanstein · Schaffhausen · Zurich · Lucerna · Liechtenstein · Interlaken · Berna · Montreux · Lausanne · Geneva · ChamonixMont Blanc · Zermatt · Matterhorn · Monaco · Nice · San Remo · Milano · Verona · Graz Ziua 1. Bucureşti- Viena- Abaţia Melk- Tirol Lungimea traseului: 445 km Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 05.30 pentru zbor Bucureşti- Viena cu compania FLY NIKY. După aterizare, îmbarcare în microbusul de transfer pentru Piaţa Maria Tereza în plin centrul capitalei austriece. Timp liber la dispoziţie până după prânz. Întâlnire cu ghidul şi autocarul. Tur panoramic cu autocarul: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Primăria, Parlamentul, Palatul Hofburg. Ne îndreptăm spre Innsbruck, capitala Tirolului. Pe traseu vom admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Cazare în regiunea Tirol din Austria. Ziua 2. Innsbruck- Castelele Linderhof şi Neuschwanstein Lungimea traseului: 240 km Mic dejun. Plecare spre Innsbruck, unul din cele mai frumoase oraşe austriece, pentru un tur pietonal. Începem circuitul Castelelor Bavariei descoperind lumea fanteziei în care trăia Ludovic de Bavaria şi vizităm renumitul Palat Linderhof. Urmează Castelul Neuschwanstein, superb amplasat într-un cadru natural unic. Cazare în zona Dornbirn- Austria. Ziua 3. Cascada Rinului - Zurich - Lucerna- Liechstenstein Mic dejun. Cazare în zona Dornbirn, sau excursie opţională (în total 35 euro) la Zurich. Pe traseu oprire la Schaffhausen pentru a admira spectaculoasa cascadă a Rhinului. În Zurich începem turul pietonal: Gross86 munster (catedrală protestantă, fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială a oraşului. Excursia opţională continuă spre Lucerna pentru un tur de oraş: Kapellplatz, Rathaus, Sfântul Peterskapeele, Kapellbrucke, Wasserturm. Încheiem excursia opţională tranzitând Liechstenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz. Seara întoarcere pentru cazare în zona Dornbirn. Ziua 4. Interlaken- BernaMontreux- Lausanne Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Deplasare spre Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între 2 lacuri la poalele Alpilor. Continuăm cu Berna, capitala Elveţiei, unde vom vizita: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala Sf. Vicenţiu. Urmează Montreux, o plăcută staţiune pe malul lacului Leman unde se vizitează renumitul Castel Chillon. Încheiem ziua cu un tur pietonal în Lausanne, către Catedrala din centrul istoric. Cazare în zona Bellegarde. Ziua 5. Geneva- ChamonixMont Blanc – Vârful Aiguille du Midi (3842 m) Mic dejun. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala Sfântul Pierre, Place Neuve, Primăria, Maison Tavel, iar seara sediul ONU. Timp liber în Geneva sau excursie opţională (25 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume Aiguille du Midi 3777 m, în apropiere de Mont Blanc. Întoarcere în Bellegarde pentru cazare. Ziua 6. Zermatt- MatterhornGenova Lungimea traseului: 660 km După micul dejun, parcurgem zone montane de o frumuseţe rară în Ţara Cantoanelor spre Tasch pentru urcare cu trenuleţul la Zermatt, staţiune turistică protejată ecologic (vehiculele motorizate sunt interzise). Opţional ascensiune la cota 3883 m. Priveliştea magnifică a celor 38 de piscuri de peste 4000 m, va fi “recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat să “plutească” cu telecabina deasupra crevaselor gheţarului Matterhorn. Traseul continuă prin Aosta şi regiunea Lombardia din Italia pentru cazare în zona Genova - Savona. Ziua 7. Monaco- Nice- San Remo- Genova Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 euro) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Date de plecare 11.06 24.07, 06.08, 20.08 28.06, 03.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 469 € 489 € 479 € PREţUL NU INCLUDE • Asig. medicală, intrările la obiective şi ghizi locali. • Telecabina la Chamonix şi Matterhorn, trenuleţul din Tasch, vaporaşul la Interlaken, urcarea la Neuschwanstein şi excursiile opţionale: Chamonix-Mont Blanc, Zurich - Lucerna, Coasta de Azur - toate min. 30 de pers. • Taxe aeroport + transfer aeroport- hotel- aeroport 145 €. ON de la Lungimea traseului: 520 km Mic dejun. Deplasare spre Milano unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Plecare spre Verona pentru a admira: Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Drumul continuă pentru cazare în zona PadovaUdine. Ziua 9. Udine - Graz - Viena Lungimea traseului: 445 km Mic dejun. Plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Transfer la aeroportul din Viena (în jurul orei 19.00 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti în jurul orei 00.10. Supl. single 149 € 149 € 149 € Copil 6–12 ani 449 € 449 € 449 € Al treilea adult în cameră 459 € 459 € 459 € ORARUL DE ZBOR Bucureşti–Otopeni Fly Niky decolare ora 07.20 /Aterizare Viena 07.45 Viena cursa Fly Niky decolare ora 21.40 / Aterizare Otopeni 00.10 UPGRADE CAZĂRI: Hotel Princess 4* lângă Vatican + multe alte surprize de 4* pe traseu 479~ Italia clasică Piaţa Veneţia din Roma 9 zile Veneţia · Verona · Milano · Pisa · Florenţa · Roma · Tivoli · Napoli · Insula Capri (sau Pompei) · Assisi · San Marino Ziua 1. Bucureşti (Cluj / Timişoara)- Veneţia- Verona Lungimea traseului: 195 km Urmează Nice pentru o plimbare pe Promenade des Anglais, iar la întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în “varianta” italiană. Cazare în zona Genova - Savona. Ziua 8. Genova - Milano Verona - Padova NOU!!! F OR T Elveţia, Bavaria şi Coasta de Azur 469~ turbo bonus până la 7% C turbo bonus până la 3% PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti- VienaBucureşti, zbor FLY NIKY (orele locale pot suferi modificări) • Transp. cu autocar climatizat, clasif. minim 2^ • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3^ şi 2^; • Ghid însoţitor după întâlnirea cu acesta din Viena. Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 04.30 pentru zbor Bucureşti- Veneţia cu compania Alitalia, cu escală la Roma. După aterizare, întâlnire cu ghidul şi îmbarcare în autocar. Croazieră în Veneţia spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuraţiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano. Traseul continuă spre Verona. În Verona putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. Seara sosire şi cazare în zona Lago di Garda. Ziua 2. Milano- Pisa- Florenţa Lungimea traseului: 475 km Mic dejun. Deplasare spre Milano, unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în va loare vitraliile sale unice. Plecare spre Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Baptisteriul şi Turnul Înclinat. Seara cazare în Florenţa. Ziua 3. Florenţa- Roma Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. Vizităm Florenţa, oraşul artelor: Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei - veritabil «muzeu în aer liber», Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizzi, Ponte Vecchio, Palazzo Pitti şi Basilica Santa Croce. Traseul continuă către Roma pentru cazare. Ziua 4. Roma Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce “Ce- HOTEL PRINCESS ^^^^ (sau similar, cu mic dejun bufet) www.hotelprincess.com Situat în vestul Romei la cca 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu aer condiţionat, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare. Date de plecare Cameră stnd. Supl. Copii 6–12 ani Al treilea adult (loc în dublă) single în cameră *15.05** 479 € 165 € 465 € 475 € 07.06*, 15.09 489 € 165 € 465 € 475 € 01.07 01.09 495 € 165 € 465 € 475 € 20.07, 12.08, 23.08 499 € 165 € 465 € 475 € Din 2012 se achită taxă locală în Florenţa de 4 €/zi/pers. iar pt. Roma cca 3 €/zi/pers. plătită direct la recepţia hotelului ** Pt. plecările din 15.05 şi 07.06, hotelul va fi nominalizat ulterior. tatea Eternă” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare la Roma. Ziua 5. Roma- Tivoli Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizita la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 €) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira măiestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 6. Roma- Napoli- Insula Capri sau Pompei Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală sau shopping în Roma. Opţional excursie (22 euro) către Napoli (seara scurt tur pietonal pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal) de unde ne îmbarcăm spre splendida Insulă Capri pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Turiştii care nu merg în Capri, pot vizita individual oraşul antic Pompei (transport cu ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni (Alitalia) decolare Roma Fumicino (Alitalia) decolare Veneţia (Alitalia) ora 06.25 ora 09.20 ora 21.30 aterizare Roma Fumicino aterizare Veneţia aterizare Otopeni *Pentru plecarea din 15.05 zborul de retur Roma– Bucureşti decolează la ora 14:35 cu aterizare la 17:40 07.35 10.25 00.35 PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti-Veneţia Roma-Bucureşti, zbor Alitalia. (orarul se poate modifica); • Transp. cu autocar climatizat, clasif. 2- 4^, exceptând ziua 5; • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 4, 3 şi 2^; • Vizitele cuprinse în program şi ghid însoţitor din partea agenţiei în primele 6 zile (după întâlnirea cu acesta în Veneţia), apoi Asistenţă turistică; PREţUL NU INCLUDE • Asig. medicală, intrări la obiective, ghizi locali • Vaporaşul (cca 14 €) şi taxa de autocar (cca 8 €) la Veneţia (se încasează în agenţie), telecabina în San Marino şi transp. local la Roma; • Excursii opţionale: Tivoli, Napoli, Assisi+ San Marino, Capri 18 x 2 (vaporaşele) +14 € (microbus cu climă dus-întors Capri - Anacapri + ghid local); • Taxe aeroport, securitate + transfer aeroport-hotelaeroport 145 €. autocarul pentru minim 10 persoane). Întoarcere pentru cazare la Roma. Ziua 7. Roma- Assisi- San Marino- Roma Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală sau shopping în Roma. Opţional excursie către Assisi, unde vizităm catedrala Sf. Francisc ce conţine superbele fresce ale lui Giotto. Excursia opţională (ambele 75 euro) continuă spre Republica San Marino, unde admirăm o deosebită panoramă de pe turnurile fortăreţei medievale. Întoarcere cu un microbus la Roma pentru cazare. Ziua 8. Roma Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma. Sugerăm vizita la Vila Borghese, complexul de Catacombe de pe Via Appia Antica, Basilica San Giovanni Laterano sau Centrul administrativ şi de afaceri E.U.R început de Mussolini în stil raţionalist-fascist. Cazare la Roma. Ziua 9. Roma- Bucureşti După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber în Roma. Întoarcere la hotel utilizând mijloacele de transp.public. Transfer la aeroport la ora 18.00 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Otopeni în jurul orei 00.35. 87 CIRCUITE CIRCUITE turbo bonus până la 7% NOU!!! UPGRADE CAZĂRI: Hotel Princess 4* lângă Vatican + multe alte surprize de 4* pe traseu 10 zile C O de la T Italia - Coasta de Azur Columna lui Traian N F OR 529~ Veneţia · Verona · Milano · Torino · Genova · Monaco · Nice · San Remo · Pisa · Florenţa · Roma · Napoli · Pompei · Capri · Tivoli · Assisi · San Marino Ziua 1. Bucureşti (Cluj / Timişoara)- Veneţia- Verona Lungimea traseului: 195 km Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04.30 pentru zbor Bucureşti–Veneţia cu compania Alitalia, cu escală la Roma. După aterizare, întâlnire cu ghidul şi îmbarcare în autocar. Croazieră în Veneţia spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuraţiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano. Traseul continuă spre Verona. În Verona putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. Seara sosire şi cazare în zona Lago di Garda. Ziua 2. Milano- TorinoGenova Lungimea traseului: 455 km Mic dejun. Vizită în Milano: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în 88 exterior, atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Plecare spre Torino pentru a vizita Domul San Giovanni cu celebrul Giulgiu din Torino, Palazzo Reale şi Palazzo Madama şi simbolul oraşului, Mole Antonelliana, cândva cea mai înaltă clădire din lume. Urmează Genova unde admirăm Casa lui Columb, Palatul Ducal, Catedrala San Lorenzo şi Acvariul, al 2-lea ca mărime din Europa. Cazare în zona Genova - Savona. Ziua 3. Monaco- Nice- San Remo- Savona Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 euro) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Urmează Nice pentru Canal Grande, Veneţia o plimbare pe Promenade des Anglais, iar la întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în “varianta” italiană. Cazare în zona Genova - Savona. Ziua 4. Genova- Pisa- Florenţa Lungimea traseului: 315 km Mic dejun. Plecare spre Florenţa. Pe traseu, excursie opţională (15 euro) la Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Turnul înclinat şi Baptisteriul. Turiştii care nu doresc vizita în Pisa, vor avea timp liber într-un centru comercial local. În Florenţa, oraşul artelor, se vizitează: Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei veritabil “muzeu în aer liber”, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizzi, Ponte Vecchio, Palazzo Pitti şi Basilica Santa Croce. Seara cazare în Florenţa. Ziua 5. San Gimignano- SienaSorrento Lungimea traseului: 595 km După micul dejun, admirăm superbul orăşel medieval locuit şi impecabil conservat San Gimignano. Opţional (15 euro) excursie la Siena, cândva rivala Florenţei, de asemenea excelent păstrată, unde admirăm splendida Catedrală de secol XIII şi Piazza del Campo cu Fontana Gaia, Pallazo Publico şi Torre de Mangia. Deplasarea continuă spre sud, către peninsula Sorrentina. Seara cazare şi cină în zona Sorrento. Ziua 6. Insula Capri - Napoli Pompei- Roma Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. Dimineaţa opţional ne îmbarcăm spre splendida Insulă Capri pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni (Alitalia) decolare Roma Fumicino (Alitalia) decolare Veneţia (Alitalia) NOTĂ Din 2012 se achită taxă locală în Florenţa de 4 €/zi/pers. iar turistii care aleg hotelul Princess la Roma, turistii vor plăti taxa locală de cca 3 €/zi/pers. direct la recepţia hotelului. Excursia continuă către Napoli (scurt tur pietonal pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal). Apoi se vizitează vechiul Pompei, unde parcurgem turul “Oraşului Mort” îngropat de lava vulcanului Vezuviu. Plecare spre Roma. Sosire şi cazare la Roma. Ziua 7. Roma Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro în Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce “Cetatea Eternă” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa HOTEL PRINCESS ^^^^ (sau similar, cu mic dejun bufet) www.hotelprincess.com Situat în vestul Romei la cca 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu aer condiţionat, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare. Date de plecare ora 06.25 ora 09.20 ora 21.30 aterizare Roma Fumicino aterizare Veneţia aterizare Otopeni 07.35 10.25 00.35 Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare la Roma. Ziua 8. Roma- Tivoli Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizita la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 €) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira măiestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la Roma pentru cazare la acelaşi hotel. Cameră stnd. Supl. Copii 6–12 ani (loc în dublă) single 26.05* 529 € 209 € 499 € 02.08, 17.08 545 € 209 € 499 € 16.06*, 08.09 539 € 209 € 499 € * Pt. plecările din 26.05 şi 16.06, cazarea la Roma va fi nominalizată ulterior. Al treilea adult în cameră 525 € 525 € 525 € Ziua 9. Roma- Assisi- San Marino- Roma Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală sau shopping în Roma. Opţional excursie către Assisi, unde vizităm catedrala Sfântul Francisc ce conţine superbele fresce ale lui Giotto. Excursia opţională (ambele 75€) continuă spre Republica San Marino, unde admirăm o deosebită panoramă de pe turnurile fortăreţei medievale. Întoarcere cu un microbus la Roma pentru cazare. Ziua 10. Roma- Bucureşti După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber în Roma. Sugerăm vizita la Vila Borghese, complexul de Catacombe de pe Via Appia Antica, Basilica San Giovanni Laterano sau Centrul administrativ şi de afaceri E.U.R început de Mussolini în stil raţionalist-fascist. Întoarcere la hotel utilizând mijloacele de transport public. Transfer la aeroport la ora 18.00 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti Otopeni în jurul orei 00.35. PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti-Veneţia Roma-Bucureşti, zbor Alitalia. Compania aviatică poate modifica orarul de zbor. • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4^, exceptând zilele 3 şi 8 (contra cost cu transportul public); • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 4, 3 şi 2^; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pentru primele 8 zile (dupa întâlnirea cu ghidul la Veneţia), după care Asistenţă turistică. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrări la obiective, servicii ghizi locali • Vaporaşul (circa 14 €) şi taxa de autocar (circa 8 €) la Veneţia (se încaseză în agenţie) , telecabina în San Marino şi transportul local la Roma; • Excursii opţionale: Coasta de Azur, Pisa, Tivoli, Assisi + San Marino, Capri 18 x 2 (vaporaşele) +14 € (microbus cu climă dus-întors CapriAnacapri + ghid local); • Taxe aeroport şi securitate+transfer aeroport hotel-aeroport 145 €. 89 CIRCUITE CIRCUITE Franţa Belgia turbo bonus până la 3% turbo bonus până la 3% 7 zile Munchen · Strasbourg · Luxembourg · Reims · Versailles · Paris · Fontainebleau · Valea Loirei · Gent · Bruges · Bruxelles · Anvers · Louvain Ziua 1. Bucureşti- MunchenStrasbourg Versailles · Fontainebleau · Valea Loirei Ziua 1. Bucureşti- MunchenStrasbourg Lungimea traseului: 360 km Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 06.30 pentru zbor Bucureşti- Munchen cu Tarom. După aterizare, întâlnire cu ghidul şi îmbarcare în autocar. Vizită în Munchen: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Călătoria continuă spre Strasbourg, unde se vizitează Catedrala. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Cazare la Strasbourg. Ziua 2. StrasbourgLuxembourg- Reims- Paris Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru a vizita (15 euro) opţional Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Traseul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Catedrala din Reims, locul de încoronare a Regilor Franţei. Sosim în cursul serii la Paris şi începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris. 90 Ziua 3. Paris- Versailles Mic dejun. Dimineaţă vizită la Palatul Versailles şi opţional grădinile sale. La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea: Şcoala Militară, Domul Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’lIle de la Cite cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, Opera Garnier, Galeriile Lafayette, Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 4. Paris Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris pentru explorarea oraşului pe cont propriu. Pentru cei pasionaţi sugerăm o excursie la Disneyland (deplasarea se face cu RER). În Paris nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croaziera pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris. C 439~ Valea Loirei Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 euro) la Palatul Fontainebleau, de un rafinament desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei cu vizitarea renumitului castel Chambord, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris. Ziua 6. Au revoir Paris După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Timp liber în Paris. Transfer la ora 13.30 la aeroportul Charles de Gaulle din Paris pentru zborul spre ţară. Sosire la Bucureşti în jurul orei 20.10. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali • Croaziera pe Sena, urcarea în Turnul Eiffel şi transportul local în Paris • Excursii opţionale (autocarul deserveşte şi grupurile sosite cu avionul la Paris. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri): Valea Loirei, Luxembourg, Fontainebleau, toate minim 25 persoane • taxe aeroport şi transfer aeroport- hotel- aeroport 165 €. Hotel IBIS ^^ (sau similar) - (mic dejun bufet), la Paris Date de plecare 12.06 Cameră stnd. (loc în dublă) 445 € Supl. single 145 € Copii 6–12 ani 415 € (fără pat suplimentar) 03.07, 20.07, 27.07, 22.08, 06.09 455 € 145 € 415 € (fără pat suplimentar) 14.09 439 € 145 € 415 € (fără pat suplimentar) ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni cursa Tarom decolare Paris CDG cursa Tarom ora 08.25 ora 16.20 Aterizare Munchen Aterizare Otopeni 09.35 20.10 Ziua 2. StrasbourgLuxembourg- Reims- Paris Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru a vizita opţional (15 ~) Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Traseul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Sosim la Paris şi începem un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris. Ziua 3. Paris- Versailles Mic dejun. Dimineaţă se vizitează Palatul Versailles şi opţional grădinile sale. La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’lIle de la Cite, inima istorico–spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 4. Paris Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris pentru explorarea oraşului pe cont propriu. Nu trebuie sa rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi şi bineînţeles Croaziera pe Sena, ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris. C Catedrala Notre Dame Ziua 5. Paris- FontainebleauValea Loirei Lungimea traseului: 420 km Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 ~) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 ~) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris. Ziua 6. Paris- Gent- BrugesBruxelles Lungimea traseului: 340 km Mic dejun. Plecare spre Gent în Belgia, unde vizităm Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sfântul Iacob. Timp liber în Gent sau, opţional (15 ~) excursie în Bruges, a cărui frumuseţe unică o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr–o minunată plimbare cu barca. Seara sosire în Bruxelles unde se vizitează: Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în Bruxelles. Ziua 7. Bruxelles- AnversLouvain - Bucureşti După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Timp liber în Bruxelles unde putem vizita Atomium şi Mini–Europa, sau excursie opţională (20 €) la Anvers şi Louvain. La Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, începem turul cu Grote Markt, Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Urmează Louvain, "Oxford–ul" Belgiei, renumit atât prin Universitatea Catolică a Belgiei, Grote Markt şi Primăria Medievală, cât şi prin Fabrica şi Berăria Veche Stella Artois, cu garanţia reţetei sale originale. Transfer la ora 15.30 la aeroportul Zaventem din Bruxelles pentru zbor la Bucureşti. Hotel IBIS LA VILETTE ^^+ (sau similar) www.ibishotel.com/fr/hotel-1401-ibis-paris-la-villette-citedes-sciences-19eme/index.shtml Situat în nord–estul Parisului, în apropiere de metrou (linia7). Are 284 de camere cu A/C, baie cu duş, telefon şi TV. Facilităţile hotelului: recepţie, salon de mic dejun, ascensor şi parcare. Date de plecare Plecări din Bucureşti (Tarom) 21.06 Cameră stnd. (loc în dublă) 465 € Supl. single 175 € Copii 6–12 ani 445 € (fără pat suplimentar) 09.07 475 € 175 € 445 € (fără pat suplimentar) 13.08, 27.08 485 € 175 € 445 € (fără pat suplimentar) ON F OR de la T 6 zile Munchen · Strasbourg · Luxembourg · Reims · Paris · T Franţa Avion PREţUL INCLUDE • Bilet de avion Bucureşti – Munchen şi Paris - Bucureşti, zbor Tarom. Compania aeriană poate modifica orarul de zbor, cu Domul Invalizilor respectarea termenelor legale • Transport cu autocar cu climatizare, minim 2^ pentru zilele 1–3 si opţionale F OR N O • 5 cazări cu mic dejun la hoteluri de la IBIS 2^+ (sau similar) • Vizitele cuprinse în program şi ghid însoţitor din partea agenţiei în primele 5 zile (după întâlnirea cu acesta în Munchen), apoi Ziua 5. Paris- Fontainebleauasistenţă turistică Lungimea traseului: 335 km Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 06.30 pentru zbor Bucureşti–Munchen cu Tarom. După aterizare, întâlnire cu ghidul şi îmbarcare în autocar. Vizită în Munchen: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Călătoria continuă spre Strasbourg, unde se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Seara cazare la Strasbourg. 465~ PREţUL INCLUDE • Bilet de avion BucureştiMunchen şi BruxellesBucureşti, zbor Tarom (orarul se poate modifica). • Transp. autocar minim 2^, excepţie ziua 4 • 6 cazări cu mic dejun la hotel IBIS 2^+ (sau similar) • Vizitele cuprinse în program şi ghid însoţitor din partea agenţiei în primele 6 zile (după întâlnirea cu acesta în Munchen), apoi asistenţă turistică. PREţUL NU INCLUDE • Asig. med., intrările la obiective şi ghizii locali • Croaziera pe Sena, urcarea în Turnul Eiffel şi transp. în Paris • Excursii opţionale (Autocarul deserveşte şi grupurile sosite cu avionul la Paris. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri) Luxembourg, V. Loirei, Fontainebleau, Bruges, Anvers+Louvain toate min. 25 pers. • Transport cu autocar climatizat, min. 2^ pentru opţionalele din ziua 4 şi 5 • Taxe aeroport şi transfer aeroport- hotel- aeroport 165 €. ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni cursa Tarom decolare Bruxelles Zavantem cursa Tarom ora 08.25 ora 19.05 Aterizare Munchen Aterizare Otopeni 09.35 22.45 91 F OR de la 545~ Franţa-Italia 8 zile Muzeul Luvru Munchen · Strasbourg · Luxembourg · Reims · Paris · Versailles · Valea Loirei · Lyon · Chamonix-Mont Blanc · Avignon · Cannes · Monaco · Milano Ziua 1. Bucureşti- MunchenStrasbourg Lungimea traseului: 360 km Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Plecare spre Luxem bourg pentru a vizita (15 €) opţional Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Traseul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Sosim în cursul serii la Paris şi începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris. Ziua 3. Paris- Versailles Lungimea traseului: 80 km Mic dejun. Dimineaţă se vizitează somptuosul Palat de la 92 Lungimea traseului: 590 km Mic dejun. Plecare spre Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală şi delicatul Castel Cheverny. Seara cazare în zona Lyon, apoi opţional (8 euro) scurtă vizită în Lyon by night. Ziua 6. Lyon- Mont BlancAvignon Lungimea traseului: 675 km Mic dejun. Plecare spre tărâmul de vis al stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix-Mont Blanc la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume (3777 m). Deplasare spre sud, via Albertville, gazda Olimpiadei din 1992. Seara sosire şi cazare în zona Avignon. Opţional (8 ~) vizită în Avignon pentru a admira grandiosul Palat Papal şi podul Saint Benezet. Ziua 7. Cannes- Monaco- Riviera Ligurică Lungimea traseului: 450 km După micul dejun ne deplasăm Lungimea traseului: 390 km Mic dejun. Deplasare spre Milano unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Timp liber în Milano. Transfer la ora 15.30 la aeroport pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti în jurul orei 00.35. Hotel IBIS LA VILETTE 2*+ (sau similar) ^^ http://www.ibishotel.com/fr/hotel-1401-ibis-paris-la-villette-citedes-sciences-19eme/index.shtml Situat în nord–estul Parisului, în apropiere de metrou (linia7). Are 284 de camere cu A/C, baie cu duş, telefon şi TV. Facilităţile hotelului sunt următoarele: recepţie, salon de mic dejun, ascensor şi parcare. Date de plecare 08.06 29.06 09.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 545 € 555 € 559 € Supl. single Copii 6–12 ani 195 € 195 € 195 € 515 € (fără pat suplim.) 515 € (fără pat suplim.) 515 € (fără pat suplim.) ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni cursa Alitalia decolare Roma cursa Alitalia decolare Milano cursa Alitalia decolare Roma cursa Alitalia ora 06.25 ora 09.15 ora 19.00 ora 21.30 Munchen · Strasbourg · Luxembourg · Reims · Paris · Fontainebleau · Versailles · Valea Loirei · Bruxelles · Gent · Brugge · Anvers · Haga · Amsterdam PREţUL INCLUDE • Bilet de avion Bucureşti- Munchen şi AmsterdamBucureşti zbor Tarom (orarul se poate modifica); • Autocar min. 2^, excepţie ziua 4 (contra cost cu transp. public) ; • 8 cazări cu mic dejun la hotel 3^ sau 2^; • Ghid însoţitor în primele 8 zile (după întâlnirea cu acesta în Munchen), apoi asistenţă turistică. PREţUL NU INCLUDE • Asig. med., intrările la obiective şi ghizii locali, Croazieră pe Sena, urcarea în Turnul Eiffel şi transportul local în Paris • Excursiile opţionale (Luxembourg, Lyon, Avignon, toate min. 25 pers.) • Taxe aeroport şi transfer aeroport- hotel- aeroport 145 €. către renumita staţiune de pe Coasta de Azur - Cannes, pentru o baie de neuitat lângă Palais des Festivals et des Congres. Urmează Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1, între Port şi faimosul Cazino. Seara sosire şi cazare pe Riviera Ligurică. Ziua 8. Milano- Bucureşti Aterizare Roma Aterizare Munchen Aterizare Roma Aterizare Otopeni 07.35 10.50 20.10 00.35 CIRCUITE 9 zile PREţUL NU INCLUDE • Asig. med. intrările la obiective şi ghizi locali • Plimbările cu vaporaşul (Strasbourg, Paris, Amsterdam, Bruges), ascensiunea în Turnul Eiffel şi transp.în Paris; • Excursiile opţionale: V. Loirei, Fontainebleau, Bruges, toate min 25 pers. • Taxe aeroport şi securitate+transfer aeroport -hotelaeroport 145 €. ON F OR de la T Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 04.30 pentru zbor BucureştiMunchen cu compania Alitalia, cu escală la Roma. După aterizare, întâlnire cu ghidul şi îmbarcare în autocar. Vizită în Munchen: Marienplatz, Primăria, cu ceasul medieval şi Frauenkirche. Călătoria continuă spre Strasbourg, unde se vizitează Catedrala. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Seara cazare la Strasbourg. Ziua 2. StrasbourgLuxembourg- Reims- Paris Versailles şi opţional grădinile sale. La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’Ille de la Cite inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 4. Paris Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris. Pentru cei pasionaţi sugerăm o excursie la Disneyland. În Paris nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croaziera pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris. Ziua 5. Paris- Valea Loirei- Lyon Franţa Benelux turbo bonus până la 7% PREţUL INCLUDE • Bilet de avion BucureştiMunchen şi Milano- Bucureşti, zbor Alitalia cu escală la Roma (orarul se poate modifica). • Autocar climatizat, minim 2^, excepţie ziua 4 • 7 cazări cu mic dejun la hoteluri de 3^ sau 2^; • Vizitele din program şi ghid în primele 7 zile (după întâlnirea cu acesta în Munchen), apoi asistenţă turistică. C turbo bonus până la 3-5% ON T C CIRCUITE 575~ Ziua 1. Bucureşti- MunchenStrasbourg Lungimea traseului: 360 km Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 06.30 pentru zbor Bucureşti- Munchen cu Tarom. După aterizare, întâlnire cu ghidul şi îmbarcare în autocar. Vizită în Munchen: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Călătoria continuă spre Strasbourg, unde se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Seara cazare la Strasbourg. Ziua 2. StrasbourgLuxembourg- Reims- Paris Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru a vizita opţional (15 ~) Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Traseul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Seara sosire şi cazare la Paris. Ziua 3. Paris- Versailles Lungimea traseului: 80 km Mic dejun. Vizită la Palatul Versailles şi opţional în grădinile sale. Apoi tur al cartierului de ORARUL DE ZBOR Bucureşti Otopeni cursa Tarom decolare 08.25 / Aterizare Munchen 09.35 Amsterdam cursa Tarom decolare 12.05 / Aterizare Otopeni 15.55 Grote Markt, Anvers zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea: L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Grand Palais, Petit Palais, Place de la Concorde, Podul Alexandru al III-lea, Palais Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte. Urmează L’Ille de la Cite, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Cazare la acelaşi hotel în Paris. Ziua 4. Paris Mic dejun. Continuăm vizitarea oraşului utilizând transportul în comun: Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. După-amiază se vizitează Muzeul Luvru. Opţional, seara, Croazieră pe Sena sau ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris. Ziua 5. Paris- FontainebleauValea Loirei Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 euro) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 ~) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină pe- isajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris. Ziua 6. Paris- Gent- BrugesBruxelles Lungimea traseului: 340 km Mic dejun. Plecare spre Gent în Belgia, unde vizităm Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sf. Iacob. Timp liber în Gent sau, opţional (15 ~) excursie în Bruges, a cărui frumuseţe unică o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. Seara sosire în Bruxelles unde se vizitează: Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în Bruxelles. Ziua 7. Bruxelles- Anvers- Haga Lungimea traseului: 185 km Mic dejun. Plecare spre Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, unde admirăm Grote Markt, cu Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Călătoria continuă spre Haga, oraşul regal, unde se vizitează: Palatul Păcii, Parlamentul, Muzeul Regal Mauritshuis şi renumita staţiune la Marea Nordului Scheveningen. Cazare în zona Haga. Ziua 8. Haga- AmsterdamHaga Lungimea traseului: 120 km Mic dejun. Plecare spre Amsterdam -”Veneţia Nordului”. Ne rezervăm o zi pentru a vizita Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh, şi pentru a ne îmbarca într-o minicroazieră pe canale, cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Întoarcere pt. cazare în zona Haga. Ziua 9. Amsterdam- Bucureşti După micul dejun, transfer la ora 08.30 la aeroportul din Amsterdam pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti în jurul orei 15.55. Hotel IBIS LA VILETTE 2*+ (sau similar) ^^ http://www.ibishotel.com/fr/hotel-1401-ibis-paris-la-villette-citedes-sciences-19eme/index.shtml Situat în nord–estul Parisului, în apropiere de metrou (linia7). Are 284 de camere cu A/C, baie cu duş, telefon şi TV. Facilităţile hotelului sunt următoarele: recepţie, salon de mic dejun, ascensor şi parcare. Date de plecare 31.07 Cameră stnd. (loc în dublă) 575 € Supl. single Copii 6–12 ani 225 € 525 € (fără pat suplim.) 93 CIRCUITE CIRCUITE F OR de la 605~ Anglia şi Benelux 9 zile Ziua 1. Bucureşti – Munchen – Heidelberg Lungimea traseului: 335 km Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04:30 pentru zbor Bucureşti–Munchen cu Tarom. După aterizare, întâlnire cu ghidul şi îmbarcare în autocar. Vizită în Munchen: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Călătoria continuă spre frumosul oraş medieval Heidelberg cu un superb castel şi cea mai veche Universitate din Germania. Cazare în zona Mannheim. Ziua 2. Heidelberg – Luxembourg – Haga Lungimea traseului: 595 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru vizită la Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Deplasarea continuă spre Haga, oraşul regal, unde se vor admira în centrul istoric Palatul Păcii şi Parlamentul. Cazare în zona Haga. Ziua 3. Amsterdam– Rotterdam–Haga Lungimea traseului: 195 km Mic dejun. Începem vizita în Amsterdam, „Veneţia Nordului” cu Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi centrul de prelucrare a diamantelor „Coster Diamonds”. Apoi opţional, ne îmbarcăm într-o minicroazieră pe canale, cel mai bun mod de a gusta 94 farmecul oraşului. Continuăm cu Rotterdam, cel mai mare port din lume, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. Cazare în zona Haga. Ziua 4. Haga–Anvers–Londra Lungimea traseului: 455 km Mic dejun. Plecare spre Anglia. Pe traseu oprire la Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, pentru a descoperi Grote Markt, cu Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Traversarea Canalului Mânecii cu ferry boat‑ul. Oprire la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosferă medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare la Londra. Ziua 5. Londra–Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala Saint Paul, Madame Tussaud’s, Date de plecare 17.06*, 05.07 19.07, 30.08 14.08** Cameră stnd. (loc în dublă) 605 € 609 € 615 € muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Opţional, deplasare către Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra. Ziua 6. Londra Mic dejun. Dedicăm din nou o întreagă zi explorării oraşului utilizând transportul public: Saint James Park, Westminster Abbey, Naţional Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus şi Covent Garden. Cazare la Londra în acelaşi hotel. Ziua 7. Londra–Windsor– Stratford–Oxford Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 ~) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta printre altele cu apartamentele regale şi Capela Saint George. Excursia opţională Supl. single Copii 6–12 ani 179 € 179 € 179 € 565 € 565 € 565 € Foarte multe hoteluri din Anglia, între care şi cele din lanţul Travelodge, nu sunt clasificate pe stele. **Pentru plecarea din 14.08 programul va avea 1 noapte suplimentară la Bruxelles şi se va achita 30 € de persoană la înscriere. continuă spre Stratford-uponAvon, locul de naştere al lui Shakespeare, apoi spre Oxford (Oxford-Stratford 25 €), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College şi Catedrala. Întoarcere pentru cazare la Londra. Ziua 8. Londra–Bruges– Bruxelles Lungimea traseului: 325 km După micul dejun se pleacă spre Dover pentru traversarea pe continent. Pe traseul pe care îl vom urma spre Bruxelles, ne va încânta frumuseţea unică a oraşului Bruges, pe care o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. Cazare la Bruxelles. Ziua 9. Bruxelles–Bucureşti După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. În Bruxelles, vom vizita: Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria şi Manneken Pis. Program liber în Bruxelles. Întoarcere la hotel utilizând mijloacele de transport public. Transfer la aeroport la ora 16:00 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti în jurul orei 22:45. ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni cursa Tarom ora 08.25 decolare Bruxelles–Zavantem cursa Tarom ora 19.05 *Pentru plecarea din 17.06 Bucureşti –Munchen decolează la ora 06.30 cu aterizare la 09.35. Aterizare Munchen Aterizare Bucureşti 09.35 22.45 ON F OR de la T PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective turistice şi serviciile ghizilor locali; • Plimbările cu vaporaşul (Amsterdam, Bruges, Londra), şi transportul local în Londra, Bruxelles şi Amsterdam; Tower Bridge şi Primăria Londrei • Excursiile opţionale: Oxford–Stradford, Windsor, toate organizate pentru minim 25 de persoane; • Taxele de aeroport şi transferul aeroport–hotel– Munchen · Heidelberg · Luxembourg · Amsterdam · Haga · Rotterdam · Anvers Canterbury · Londra · Greenwich · Windsor · Oxford · Stratford · Bruges · Bruxelles aeroport, total: 145 €. C C ON T turbo bonus până la 5-7% PREţUL INCLUDE • Bilet avion BucureştiMunchen şi BruxellesBucureşti, zbor Tarom. (orarul se poate modifica). • Transport cu autocar climatizat, clasificat 2- 4^, exceptând ziua 6. • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3^şi 2^; • Ghid însoţitor din partea agenţiei de la întâlnirea cu acesta din Munchen până în dimineaţa zilei a 9-a; Traversările cu ferry boat-ul. Palatul Buckingham turbo bonus până la 5% 625~ Anglia, Franţa şi Benelux 10 zile Paris · Versailles · Canterbury · Londra · Greenwich · Windsor · Oxford · Stratford · Bruges · Gent · Amsterdam · Haga · Delft · Rotterdam · Anvers · Bruxelles Ziua 1. Bucureşti–Paris Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 05:30 pentru zbor Bucureşti– Paris cu compania CSA (scurtă escală la Praga). Pentru plecări din celelalte oraşe ale ţării cereţi detalii în agenţie. După aterizarea la Paris, transfer la hotel. Cazare la Paris. Ziua 2. Paris Mic dejun. Tur panoramic cu autocarul în Oraşul Luminilor: Arcul de triumf, Palais de Chaillot, Turnul Eiffel, Şcoala Militară, şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, Podul Alexandru al III-lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysees, Place Concorde. Timp liber pentru vizitarea Muzeului Luvru. Urmează L’Ille de la Cite, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Notre Dame, Cartierul Latin şi Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 3. Paris–Versailles– Canterbury–Londra Lungimea traseului: 450 km După micul dejun, tur cu autocarul al cartierului de zgârie nori La Defence, apoi se vizitează somptuosul Palat de la Versailles şi opţional grădinile sale. În continuare traseul străbate întreaga Picardie spre Calais. Traversarea Canalului Mânecii spre Dover. În drum vom opri la Canterbury, capitala ecleziastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare în zona Londra. Ziua 4. Londra–Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Saint James Park, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Westminster Abbey, Catedrala Saint Paul. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau opţional, plimbare cu vaporaşul pe Tamisa către Greenwich. Cazare la Londra. Ziua 5. Londra Mic dejun. Dedicăm din nou o întreagă zi explorării oraşului utilizând transportul public: Madame Tussaud’s, muzeul figurilor de ceară, British Museum, Naţional Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber la dispoziţia turiştilor în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra în acelaşi hotel. Ziua 6. Londra–Windsor– Oxford–Stratford Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 €) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, care ne va încânta printre altele cu apartamentele regale Date de plecare 13.07 19.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 625 € 635 € şi Capela Saint George. Excursia opţională continuă spre Stratfordupon-Avon, locul de naştere al lui Shakespeare apoi spre Oxford (Oxford - Stratford 25 €), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la Londra. Ziua 7. Londra–Bruges–Gent– Haga Lungimea traseului: 455 km Mic dejun. Plecare din Londra spre Dover pentru a reveni pe continent. Deplasare pe ruta Dunquerque–Bruges–Gent. După prânz, vizită opţională pentru a admira frumuseţea unică a oraşului Bruges, pe care o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. În Gent se vizitează Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sf. Iacob. Călătoria continuă spre zona Haga pentru cazare. Ziua 8. Amsterdam Mic dejun. Începem vizita în Amsterdam - „Veneţia Nordului” cu Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi Centrul de prelucrare a diamantelor Coster Diamonds. Supl. single Copii 6–12 ani 195 € 195 € 589 € 589 € Foarte multe hoteluri din Anglia, între care şi cele din lanţul Travelodge, nu sunt clasificate pe stele. PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti- Paris şi Bruxelles- Bucureşti, zbor CSA (orarul se poate modifica). • Transp. cu autocar clasif. 2- 4^ exceptând zilele 5 şi 8 • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3^ şi 2^; • Asistenţă turistică. Ghid însoţitor din ziua a 2-a până în dimineaţa zilei a 10-a; Traversările cu ferry boat-ul. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizii locali; • Plimbările cu vaporaşul (Amsterdam, Bruges, Londra, Paris), ascensiunea în Turnul Eiffel şi transp. în Londra, Paris. Amsterdam şi Bruxelles • Excursiile opţionale Oxford-Stratford, Windsor, toate minim 25 pers. • Taxe aeroport şi transfer aeroport- hotel- aeroport 145 €. Opţional ne îmbarcăm într-o minicroazieră pe canale, cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Cazare în zona Haga. Ziua 9. Haga–Delft–Rotterdam– Anvers–Bruxelles Lungimea traseului: 185 km Mic dejun. Vizită în Haga: Vredespaleis (Palatul Păcii), Binnenhof (Parlamentul), moderna Primărie, Muzeul Regal de Pictură Mauritshuis cu renumite picturi de Rembrandt, Rubens şi Vermeer, Tribunalul Internaţional. După o oprire în pitorescul Delft, celebru pentru ceramica albastră, continuăm drumul spre Rotterdam, cel mai mare port din lume, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. Plecare spre Anvers, unde poposim lângă Grote Markt, cu Primăria, Catedrala şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Cazare la Bruxelles. Ziua 10. Bruxelles–Bucureşti După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. În Bruxelles, vom vizita: Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Program liber în Bruxelles. Întoarcere la hotel utilizând mijloacele de transport public. Transfer la aeroport la ora 16:00 pentru zbor la Bucureşti cu sosire în jurul orei 00:25 ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni cursa CSA decolare PRAGA cursa CSA decolare Bruxelles–Zavantem cursa CSA decolare Praga cursa CSA ora 07.20 ora 13.00 ora 19.10 ora 21.35 Aterizare Praga Aterizare Paris CDG Aterizare Praga Aterizare Otopeni 08.15 14.50 20.40 00.25 95 CIRCUITE CIRCUITE ON PREţUL INCLUDE • Bilet de avion BucureştiLondra şi Amsterdam Bucureşti; • Transp. autocar min. 2^, excepţie zilele 3 şi 10 (transport public) • Traversarea cu ferry boat-ul Calais- Dover; • 1 cazare pe ferry boat Anglia-Olanda,cabine de 4 persoane • 11 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3^ şi 2^; • Traversări cu ferry spre Irlanda de Nord şi dinspre Irlanda • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. F OR de la T C turbo bonus până la 5% 855~ Anglia, Scoţia şi Irlanda Castelul Edinburgh, Scoţia 13 zile Londra · Windsor · Greenwich · Oxford · Stratford · Leeds · York · Manchester Liverpool · Dublin · Belfast · Castelul Dunluce–Giant`s Causeway · Glasgow Lake District · Edinburgh · Loch Ness · Stirling · Newcastle · Durham · Rotterdam · Amsterdam · Haga Ziua 1. Bucureşti– Londra Întâlnire la ora 10.30 în Aeroportul Otopeni pentru zbor Bucureşti– Londra cu compania Tarom. După aterizarea la Londra, transfer pentru cazare la hotelul din Londra. După amiază timp liber la dispoziţia turiştilor. Ziua 2. Londra–Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala Saint Paul, Madame Tussaud's–Muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Opţional, deplasare la Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra. Ziua 3. Londra Mic dejun. Dedicăm din nou o întreagă zi explorării oraşului utilizând transportul public: Saint James Park, Westminster Abbey, Naţional Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra. 96 Ziua 4. Londra–Oxford– Windsor–Stratford– Nottingham Lungimea traseului: 415 km Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional excursie la Oxford, cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen's College, Merton College, Catedrala. Excursia opţională (Oxford+Windsor 20€) continuă spre Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia care ne va încânta printre altele cu Apartamentele regale şi Capela Saint George. Turiştii care au optat pentru Londra se vor deplasa contra cost cu mijloacele de transport în comun la Windsor (pentru minim 15 persoane–preluare gratuită cu autocarul de la hotel). După completarea grupului, deplasare la Stratford–upon–Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare apoi spre zona Nottingham pentru cazare. Ziua 5. Nottingham–Leeds– York–Manchester–Chester Lungimea traseului: 340 km Mic dejun. Deplasare spre Leeds vom vizita Muzeul Armurilor, apoi spre York, unde se pot admira fortificaţiile oraşului vechi, inclusiv ruine din perioada romană şi impresionanta catedrală, cea mai mare construcţie gotică de la nord de Alpi. După ce se vizitează Manchester– Universitatea, Opera, Primăria şi Catedrala, cazare în zona Chester. Ziua 6. Liverpool–Dublin Lungimea traseului: 215 km Mic dejun. Deplasare spre Liverpool pentru tur de oraş: Catedrala Anglicană, Catedrala Metropolitană, Portul, vechile Docuri.Traversare în Irlanda cu ferry–boat de la Holyhead. După debarcare începem vizita în Dublin cu: Castelul Dublin, Cate drala Saint Patrick, Colegiul Trinity (una dintre cele mai faimoase universităţi din lume), iar la final faimoasa Fabrică Guinness. Cazare în zona Dublin. Ziua 7. Belfast–Castelul Dunluce–Giant`s Causeway– Dumfries Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. Părăsim capitala Irlandei, şi înaintăm spre nord către Belfast unde se vizitează: Catedrala, Primăria, Albert Clock, Cartierul Universităţii, Grădina Botanică. Timp liber la dispoziţia turiştilor (sugerăm vizita la Ulster Museum) sau excursie opţională pentru a admira Giant`s Causeway, o faleză unică prin simetria uimitoare a zeci de mii de coloane de bazalt. În continuarea excursiei opţionale (Castelul Dunluce + Giant`s Causeway 20€) se vizitează ruinele castelului Dunluce, amplasat pe o impresionantă stâncă şi martor a peste 7 secole de istorie dramatică. După întoarcerea la Belfast, traversarea cu ferry boat–ul la Stranraer. Cazare în zona Dumfries. Ziua 8. Dumfries–Lake District–Glasgow Lungimea traseului: 430 km Mic dejun. Timp liber pentru vizită individuală în pitorescul orăşel Dumfries, sau excursie opţională (24 euro) în Parcul Naţional Lake, cu peisaje superbe în care piscurile celor mai înalţi munţi din Anglia (pe versanţii cărora se formează numeroase cascade) se reflectă în oglinda unei adevărate salbe de lacuri. O plimbare cu vaporaşul pe Windermere, cel mai mare lac din Anglia va fi prilej pentru a admira atât capodopera naturii cât şi pitoreştile orăşele "ascunse de civilizaţie”. Întoarcere în Dumfries. Urmează Glasgow unde vom vizita Catedrala, Cartierul Universităţii şi George Square. Timp liber la dispoziţia turiştilor pentru a Queen’s University, Belfast utilizând transportul public: Castelul şi Palatul Regal, Catedrala Saint Giles, Parlamentul, apoi Charlotte Square şi George Street în oraşul nou. Timp liber la dispoziţie pentru a descoperi farmecul capitalei Scoţiei. Cazare în zona Glasgow. Ziua 11. Edinburgh–Durham– Newcastle Upon Tyne PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Westminster Abbey din Londra; • Observatorul astronomic din Greenwich; • Catedrala gotică din York; • Faimoasa fabrică de bere Guinness din Dublin; • Giant`s Causeway din Irlanda de Nord; • Plimbarea cu vaporaşul pe Windermere în Parcul naţional Lake District; • Catedrala din Glasgow; • Scoţia de Nord şi Loch Ness; • Catedrala Saint Giles din Edinburgh. descoperi farmecul oraşului. Cazare în zona Glasgow. Ziua 9. Scoţia de Nord: Castelul Stirling–Loch Ness– Inverness Lungimea traseului: 315 km Mic dejun. Timp liber în Glasgow sau excursie opţională (35 euro) în nordul Scoţiei, renumit prin munţii, lacurile şi castelele sale străvechi. Pentru Date de plecare 03.07 * 05.08 * 28.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 855 € 875 € 865 € Lungimea traseului: 250 km început se vizitează Castelul Stirling, reşedinţa preferată şi loc de încoronare pentru mulţi din suveranii Scoţiei. Apoi traseul continuă spre nord, către Loch Ness faimos pentru legenda monstrului misterios. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din zona Glasgow. Ziua 10. Edinburgh Mic dejun. Vizită în Edinburgh Supl. single Copii 6–12 ani 285 € 285 € 285 € 825 € 825 € 825 € * Pentru plecările din 03.07 şi 05.08 programul se va derula în sens invers (Scoţia–Irlanda–Londra) cu următorul orar de zbor: Bucureşti–Amsterdam decolează la ora 09.00 cu aterizare la 11.00, iar la retur decolare din Amsterdam 14.50 cu aterizare la 20.05 la Bucureşti. Mic dejun. Plecare spre Newcastle pentru traversarea Mării Nordului spre Olanda. După ce se vizitează micul orăşel medieval Durham renumit prin splendida sa catedrală din secolul XI, urmează un scurt tur pietonal în Newcastle, înainte de a ne prezenta în port cu minim 2 ore înainte de îmbarcare. Cazare pe ferry–boat, în cabine de 4 persoane. Ziua 12. Rotterdam– Amsterdam (135 km) Lungimea traseului: 135 km Începem vizita cu Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. Urmează Orarul de zbor se poate modifica, cu respectarea notificării. ora 12.25 ora 12.05 aterizare Londra aterizare Otopeni Amsterdam–"Veneţia Nordului" cu Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi vizita la o renumită Fabrică de prelucrare a diamantelor. Opţional ne îmbarcăm într-o minicroazieră pe canale, cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Cazare în zona Haga. Ziua 13. Amsterdam– Bucureşti După micul dejun, vizită matinală în Haga, oraşul regal, unde se vor admira în centrul istoric Palatul Păcii şi Parlamentul. La ora 09.30, transfer la aeroport în Amsterdam pentru zborul spre ţară. Sosire în Bucureşti la aeroportul Otopeni în jurul orei 15.50. NOTE Copiii beneficiază de reducere la cazare în cameră cu doi adulţi. Nu se acordă reduceri pentru cel de-al treilea adult în cameră. ORARUL DE ZBOR decolare Bucureşti Otopeni (Tarom) decolare Amsterdam (Tarom) PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali; • Vaporaşul în Amsterdam, Bruges, Londra, transportul local în Londra (inclusiv la Windsor), Belfast, Dublin, Glasgow, Edinburgh. • Excursiile opţionale: Oxford + Windsor, Castelul Dunluce + Giant`s Causeway, Lake District, Loch Ness + Nord Extrem, toate minim 25 persoane • Supliment (opţional) pentru cabina dublă pe ferry 35 euro/ persoană, se achită la înscriere; • Taxe aeroport şi securitate + transfer aeroport-hotelaeroport 185 €. 14.00 15.55 Multe hoteluri din Anglia, între care şi cele din lanţul Travelodge, nu sunt clasificate pe stele. 97 CIRCUITE CIRCUITE Ţările Nordice - Ţările Baltice turbo bonus până la 3% 11 zile F OR de la 685~ 8 zile Stockholm · Drottningholm · Uppsala · Oslo · Goteborg Helsingor · Copenhaga · Hamburg · Berlin · Potsdam · Dresda Ziua 1. Bucureşti- Stockholm Prezentare în Aeroportul Otopeni la ora 04.00 pt. zbor Bucureşti–Stockholm cu compania Lot Airlines (cu escală la Varşovia). După aterizare, transfer la hotel, apoi program liber la dispoziţia turiştilor. Cazare la Stockholm. Ziua 2. Uppsala- Stockholm Mic dejun. Începem turul de Stockholm: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita “Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Opţional excursie spre Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul regal şi prestigioasa Universitate. Întoarcere la Stockholm pentru cazare. Ziua 3. Stockholm- Castelul Drottningholm- Oslo Lungimea traseului: 520 km Mic dejun. Dimineaţă timp liber sau opţional croazieră (25 euro) cu vaporaşul spre Castelul Drottningholm, reşedinţa oficială a 98 familiei regale, numit şi “Versailles suedez”. După amiază se traversează Suedia cu destinaţia Oslo. Cazare la Oslo. Ziua 4. Oslo Mic dejun. Tur de oraş pietonal şi utilizând mijloacele de transport public în Oslo: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional şi Primăria (unde se decernează, anual, premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akaershus. Timp liber pt. a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge cu atracţiile sale: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene de peşte etc. Cazare la Oslo. Ziua 5. Oslo- GoteborgHelsingor- Copenhaga Lungimea traseului: 560 km Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: Goteborgsutkiken turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu ferry boat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Caste- PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizii locali; • Croazieră la Drottningholm (minim 25 pers.) • Traversările cu ferry boat-ul la Helsingor şi Puttgarden: taxele pentru pasageri + autocar, în total 30 € (se achită la înscriere) • Autocar local şi transport public în ziua a 4-a. • Taxe aeroport şi transfer aeroport- hotel- aeroport 175 €. lul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. Cazare la Copenhaga. Ziua 6. Copenhaga După micul dejun, vizita capitalei Danemarcei: Palatul Rosenborg (fosta reşedinţă regală), Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Cazare la Copenhaga. Seara, opţional vizită în parcul de distracţii Tivoli, deschis publicului încă din 1843. Ziua 7. Copenhaga- HamburgBerlin Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Cazare în zona Berlin. Ziua 8. Berlin–Potsdam– Dresda–Praga–Bucureşti Mic dejun. Dimineaţă traversăm cu ferry boat-ul în Germania la Puttgarden (45 min.). Se vizitează centrul cosmopolit al oraşului Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica St. Jacobi, Binenalster, Biserica Saint Michaelis şi zona portuară. După-amiază ne îndreptăm spre Berlin pentru un tur de oraş cu autocarul, ca apoi să continuăm turul pietonal admirând de aproape: Mic dejun. În Potsdam vizităm Palatul Sanssouci şi splendidele sale grădini (fost Palat de Vară al Regelui Prusiei, Frederick cel Mare). Apoi tur de oraş în Dresda: Opera, Domul şi Palatul Zwinger, fastuos ornamentat în stil baroc. Continuăm itinerariul spre Praga. Transfer la aeroport la ora în jurul orei 17.30 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti Otopeni la ora 01.20. Lungimea traseului: 590 km Date de plecare 02.07, 17.07, 24.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 685 € Lungimea traseului: 370 km Supl. single 235 € Copil 6–12 ani 635 € a 3-a pers. în camera 665 € ON Vilnius · Rundale · Riga · Talinn · Helsinki · Stockholm · Drottningholm · Uppsala · Oslo · Goteborg · Helsingor · Copenhaga PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti-Vilnius şi Copenhaga-Bucureşti cu CSA. Orarul de zbor se poate modifica cu notificare. • Transport cu autocar 2- 4^, excepţie zilele 5, şi 10. • 1 cazare pe ferry boat în cabine de 4 paturi; • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri 3^ şi 4^; • Ghid însoţitor din ziua 2 până în ziua a 10 inclusiv. F OR de la T Ţările Nordice Mica Sirenă din Copenhaga PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti– Stockholm şi Praga– Bucureşti cu Lot Airlines, (orarul de zbor se poate modifica cu notificare) • Transport cu autocar 2- 4^, excepţie ziua 4 (contra cost cu transport public) • 7 cazări cu mic dejun în hoteluri 3 - 4^; • Ghid însoţitor din partea agenţiei din ziua a 2 până în ziua a 7-a inclusiv. C ON T C turbo bonus până la 3% 835~ Castelul Drottningholm Ziua 1. Bucureşti- Vilnius Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 05.30 pentru zbor Bucureşti - Vilnius cu compania CSA (cu escală la Praga). După aterizare transfer la hotel, apoi program liber la dispoziţia turiştilor. Cazare la Vilnius. Ziua 2. Vilnius- Rundale- Riga Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. În Vilnius începem turul de oraş: Biserica Sfântul Petru şi Pavel, Universitatea, Primăria, Biserica Rusească. Deplasare spre Letonia, unde vizităm elegantul Palat din Rundale, construit în stil baroc târziu. După amiază începem vizita în Riga, capitala ţării: Domul, Biserica Sfântul Petru şi Castelul şi încheiem cu: Opera şi Parlamentul. Seara cazare la Riga. Ziua 3. Riga- Talinn- Helsinki Lungimea traseului: 310 km Mic dejun. Plecare spre Estonia. Începem vizita în Talinn, capitala celei mai mici republici Baltice, bijuterie a arhitecturii medievale cu: Zidurile şi Porţile Oraşului Vechi, Castelul Tompea, Catedrala Alexander Nevsky şi Piaţa Primăriei. După amiază îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Finlanda. Cazare în frumoasa capitală finlandeză, Helsinki. Ziua 4. Helsinki Mic dejun. Tur de oraş pietonal sau cu transportul public în Helsinki: Piaţa Senatului, Catedrala Luterană, monumentul dedicat lui Sibelius, Parlamentul şi Tem- plul Circular. Seara, îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Suedia. Cazare la bordul navei (cabine cu 4 paturi). Ziua 5. Stockholm Începem turul de Stockholm pietonal şi cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita „Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Cazare la Stockholm. Ziua 6. Stockholm- Castelul Drottningholm - Uppsala Mic dejun. Timp liber în Stokholm sau opţional croazieră (25 euro) cu vaporaşul spre Castelul Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi „Versailles suedez”. După amiază, opţional excursie la Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul regal şi prestigioasa Universitate. Întoarcere la Stockholm pentru cazare. Ziua 7. Stockholm- Oslo Lungimea traseului: 520 km Mic dejun. Dimineaţă timp liber în Stokholm. După amiază se traversează Suedia pentru cazare la Oslo. Ziua 8. Oslo Mic dejun. Tur de oraş în Oslo: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional şi Primăria (unde se decernează, anual, premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akaershus. Timp liber în capitala Norvegiei pentru a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge cu atracţiile sale: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene de peşte etc. Cazare la Oslo. Ziua 9. Oslo- GoteborgHelsingor- Copenhaga Lungimea traseului: 560 km Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: Goteborgsutkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Sue diei, pentru traversare cu ferry boat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. Cazare la Copenhaga. Ziua 10. Copenhaga Mic dejun. Vizităm capitala Danemarcei pietonal şi cu transportul public: Palatul Date de plecare 26.06 15.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 835 € 845 € PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali; • Supliment (opţional) pentru cabină dublă pe ferry HelsinkiStockholm 39 €/pers., se achită la înscriere • Traversările cu ferry la Talinn, Helsinki, Helsingor: taxele pentru pasageri + autocar, în total 50 € (se achită la înscriere) • Croaziera opţională la Castelul Drottningholm minim 25 persoane. • Taxe aeroport + transfer aeroport- hotel- aeroport 175 €. Rosenborg (fosta reşedinţă regală), Palatul Christiansbor, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Cazare la Copenhaga. Seara, opţional vizită în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Ziua 11. Copenhaga- Bucureşti După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber la dispoziţia turiştilor în Copenhaga. Transfer la aeroport la ora 16.00 pentru zbor la Bucureşti sau la aeroporturile de destinaţie din ţară. Sosire la Bucureşti în jurul orei 00.25. Supl. single Copii 6–12 ani 295 € 295 € 785 € 785 € 99 de la 865~ Fiorduri Scandinave Geiranger 10 zile Stockholm · Uppsala · Oslo · Drumul Trolilor · Drumul Vulturilor · Geiranger · Nordfjord · Sognefjord · Bergen · Fiordul Hardanger · Voringsfoss Goteborg · Helsingor · Copenhaga Lungimea traseului: 550 km Mic dejun. Dimineaţă timp liber în Stokholm sau opţional excursie la Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul regal şi prestigioasa Universitate. După Date de plecare 09.07, 31.07 100 Cameră stnd. (loc în dublă) 865 € amiază se traversează Suedia pentru cazare la Hamar. Ziua 4. LillehammerKristiansund- Drumul Atlanticului- Molde Lungimea traseului: 545 km Mic dejun. Avansăm spre nord urmând malul lacului Mjosa către Lillehammer, faimoasa staţiune montană unde s-au organizat Jocurile Olimpice de Iarnă în 1994. Ne îndreptăm apoi spre Kristiansund, de unde urmăm spectaculosul „Drum al Oceanului” trecând peste o salbă de poduri care leagă o mulţime de insuliţe. Sosire pentru cazare în pitorescul oraş Molde. Ziua 5. Drumul Trolilor- Fiordul Geiranger- Nordfjord Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. Traseul străbate „Ruta de Aur” cu peisaje copleşitor de spectaculoase pe Drumul Trolilor, apoi după ce traversăm cu ferry boat-ul Norddalsfjord, intrăm pe Drumul Vulturilor către Geiranger. Contra cost, îmbarcare pentru o croazieră pe Geirangerfjord, în care veţi admira natura sălbatică cu versanţi abrupţi „prăvălinduse” în apele fiordului, împreună cu apele învolburate ale cascadelor „Voalul Miresei” şi „Cele 7 surori”. Urmează apoi Nordfjord şi Gheţarul Briksdal, unul din cele mai mari din Europa, la care se poate ajunge printr-o plimbare de circa o oră. Sosire pentru cazare în zona Forde- Sogndal. Supl. single 335 € A 3-a pers. în cameră 845 € Copii 6–12 ani 815 € Ziua 6. Aurland- SognefjordGudvangen- Bergen Lungimea traseului: 315 km Mic dejun. Dimineaţă străbatem zone de un pitoresc aparte spre cel mai lung tunel din lume (24,5 km) pentru a ne îmbarca contra cost într-o nouă croazieră, pe cele mai îndepărtate ramificaţii ale „gigantului” fiord Sognefjord, impresionant prin cei 205 Km şi adâncimea maximă de peste 1300 m. Drumul continuă pentru cazare la Bergen, prima capitală a ţării şi „poartă a fiordurilor”. Se va vizita, cartierul medieval Bryggen, vechiul port, Mariakirke şi Rosenkrantz. Opţional, urcare cu telecabina pe vârful Floyen pentru o superbă panoramă a oraşului. Ziua 7. Bergen- Fiordul Hardanger- Oslo Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Plecare spre Oslo, urmând malul fiordului Hardanger pe care îl şi traversăm cu ferry la Bruravik. Admirăm imensa cădere de 180 m a cascadei Voringsfoss. Tur de oraş în capitala Norvegiei: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional, Primăria (unde se decernează premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akaershus. Cazare la Oslo. Ziua 8. Oslo- GoteborgHelsingor- Copenhaga Lungimea traseului: 560 km Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti– Stockholm şi Copenhaga–Bucureşti cu Lot Airlines (orele sunt locale şi se pot modifica, cu respectarea notificării). • Transport cu autocar, cu climatizare, clasif.2- 4^, exceptând zilele 2 şi 9 (contra cost cu transport public) • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri 3 - 4^; • Ghid însoţitor din partea agenţiei din ziua a 2 până în ziua a 9 inclusiv, apoi asistenţă turistică. turbo bonus până la 3-5% PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali; • Croazieră (traversările cu ferry) pe Geiranger şi pe Sognefjord (la Flam) 30+30 € / persoană se achită la înscriere • Traversările cu ferry Norddalsfjord, Sognefjord, Bruravik, Helsingor, taxele pentru pasageri + autocar, în total 55 € (se achită la înscriere) • Croazieră opţională la Castelul Drottningholm (minim 25 de pers.) • Taxe aeroport şi transfer aeroport- hotel- aeroport 175 €. Goteborgsutkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu ferry boat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. Cazare în capitala Danemarcei, Copenhaga. Ziua 9. Copenhaga Mic dejun. Vizită în Copenhaga pietonal şi cu transportul public: Palatul Rosenborg (fosta reşedinţă regală), Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Seara, opţional vizită în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Cazare la Copenhaga. Ziua 10. Copenhaga- Bucureşti După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber la dispoziţia turiştilor în Copenhaga. Transfer la aeroport la ora 17.00 pentru zbor la Bucureşti unde aterizăm în jurul orei 01.20. Bergen, Norvegia Scandinavia şi Ţările Baltice 14 zile Vilnius · Rundale · Riga · Talinn · Helsinki · Stockholm · Drottningholm · Uppsala · Drumul Atlanticului · Drumul Trolilor · Drumul Vulturilor · Geiranger · Nordfjord · Sognefjord · Bergen · Hardanger · Voringsfoss · Oslo · Goteborg · Helsingor · Copenhaga Ziua 1. Bucureşti–Vilnius Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 05.30 pentru zbor Bucureşti- Vilnius cu compania CSA (cu escală la Praga). După aterizare transfer la hotel, apoi program liber la dispoziţia turiştilor. Cazare la Vilnius. Ziua 2. Vilnius- Rundale- Riga Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. În Vilnius începem turul de oraş: Biserica Sfântul Petru şi Pavel, Universitatea, Primăria, Biserica Rusească. Deplasare spre Letonia, unde vizităm elegantul Palat din Rundale. După amiază începem vizita în Riga, capitala ţării: Domul, Biserica Sfântul Petru şi Castelul şi încheiem cu: Opera şi Parla- mentul. Seara cazare la Riga. Ziua 3. Riga- Talinn- Helsinki Lungimea traseului: 310 km Mic dejun. Plecare spre Estonia. Începem vizita în Talinn, capitala celei mai mici republici Baltice, bijuterie a arhitecturii medievale, cu: Zidurile şi Porţile Oraşului Vechi, Castelul Tompea, Catedrala Alexander Nevsky şi Piaţa Primăriei. După amiază îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Finlanda. Cazare în Helsinki. Ziua 4. Helsinki Mic dejun. Tur de oraş pietonal în Helsinki: Piaţa Senatului, Catedrala Luterană, monument dedicat lui Sibelius, Parlamentul şi Templul Circular. Timp liber la dispoziţie. Seara, îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Suedia. Cazare la bordul navei (cabine cu 4 paturi). Ziua 5. Stockholm Începem turul de Stockholm pietonal şi cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita “Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Cazare la Stockholm. Ziua 6. Stockholm- Castelul Drottningholm - Uppsala Mic dejun. Timp liber în ON F OR de la T Ziua 1. Bucureşti- Stockholm Prezentare în Aeroportul Bucureşti Otopeni la ora 04.00 pentru zbor Bucureşti–Stockholm cu compania Lot Airlines (cu escală la Varşovia). După aterizarea în capitala Suediei, transfer la hotel, apoi program liber la dispoziţia turiştilor. Cazare la Stockholm. Ziua 2. Stockholm- Castelul Drottningholm Mic dejun. Începem turul de Stockholm pietonal şi cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita „Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Opţional croazieră (25 euro) cu vaporaşul spre Castelul Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi „Versailles suedez”. Întoarcere la Stockholm pentru cazare. Ziua 3. Stockholm- UppsalaHamar CIRCUITE F OR C ON T C CIRCUITE 975~ Stockholm sau opţional croazieră (25 euro) cu vaporaşul spre Castelul Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi “Versailles suedez”. După amiaza opţional excursie la Uppsala, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul regal şi prestigioasa Universitate. Întoarcere la Stockholm pentru cazare. Ziua 7. Stockholm- OsloHamar Lungimea traseului: 550 km Mic dejun. Dimineaţă se traversează Suedia cu destinaţia Oslo. Timp liber în capitala Norvegiei pentru a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge cu atracţiile sale: restaurante cu specific, 101 CIRCUITE Spania-Costa Brava Stânca Prekestolen, Norvegia Lungimea traseului: 545 km 7 zile Mic dejun. Avansăm spre nord urmând malul lacului Mjosa către Lillehammer, faimoasa staţiune montană unde s-au organizat Jocurile Olimpice de Iarnă în 1994. Ne îndreptăm apoi spre Kristiansund, de unde urmăm spectaculosul “Drum al Oceanului” trecând peste o salbă de poduri care leagă o mulţime de insuliţe. Sosire pentru cazare în pitorescul oraş Molde. Ziua 9. Drumul Trolilor- Fiordul Geiranger- Nordfjord Costa Brava · Barcelona · Andorra · Montserrat · Portaventura Lungimea traseului: 320 km Lungimea traseului: 315 km Mic dejun. Dimineaţă străbatem zone de un pitoresc aparte spre cel mai lung tunel din lume (24,5 km) pentru a ne îmbarca contra cost într-o nouă croazieră, pe cele mai îndepărtate ramificaţii ale “gigantului” fiord Sognefjord, impresionant prin cei 205 Km şi adâncimea maximă de peste 1300 m. Drumul continuă pentru cazare la Bergen, prima capitală a ţării şi “poartă a fiordurilor”. Se va vizita, cartierul medieval Bryggen, vechiul port, Mariakirke şi Rosenkrantz. Opţional, urcare cu telecabina pe vârful Floyen pentru o superbă panoramă a oraşului. Ziua 11. Bergen- Fiordul Hardanger- Voringsfoss- Oslo Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Plecare spre Oslo, urmând malul fiordului Hardanger pe care îl şi traversăm cu ferry la Bruravik. Admirăm imensa 102 cădere de 180 m a cascadei Voringsfoss. Tur de oraş în capitala Norvegiei: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional, Primăria (unde se decernează premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akaershus. Cazare la Oslo. Ziua 12. Oslo- GoteborgHelsingor- Copenhaga Lungimea traseului: 560 km Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: Goteborgsutkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu ferry boat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impu- nător prin arhitectura sa sobră. Cazare la Copenhaga. Ziua 13. Copenhaga După micul dejun, vizita capitalei Danemarcei pietonal şi cu transportul public: Palatul Rosenborg (fosta reşedinţă regală), Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă, simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Cazare la Copenhaga. Seara, opţional vizită în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Ziua 14. Copenhaga–Bucureşti După micul dejun, se eliberează camerele şi se lasă bagajele în luggage room. Program liber la dispozitie în Copenhaga. Transfer la ora 16:00 pentru zbor la Bucureşti. Sosire la Bucureşti în jurul orei 00:25. Date de plecare Cameră stnd. (loc în dublă) Supl. single Copii 6–12 ani 21.06, 13.07 04.08 995 € 975 € 389 € 389 € 925 € 925 € PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti-Vilnius şi Copenhaga-Bucureşti cu CSA. Compania poate modifica orarul de zbor cu respectarea termenelor de notificare. • Transport cu autocar 2- 4^, excepţie zilele 5, 6 şi 13. • 1 cazare pe ferry boat în cabine de 4 paturi; • 12 cazări cu mic dejun în hoteluri 3^ şi 4^; • Ghid însoţitor din partea agenţiei din ziua a 2 până în ziua a 13 inclusiv, apoi asistenţă turistică. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali; • Supliment (opţional) pentru cabină dublă pe ferry HelsinkiStockholm 39 €/persoană se achită la înscriere • Croaziera (traversările cu ferry) pe Geiranger şi Sognefjord (la Flam) 30+30 € / persoană se achită la înscriere • Traversările cu ferry la Talinn, Helsinki, Norddalsfjord, Sognefjord, Bruravik, Helsingor: taxele pentru pasageri + autocar, în total 90 € (se achită la înscriere) • Croaziera opţională la Castelul Drottningholm (minim 25 de persoană). • Taxe aeroport + transfer aeroport- hotel- aeroport 175 €. Ziua 1. Bucureşti (Cluj / Timişoara) - Barcelona Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 05.30 pentru zborul Bucureşti- Barcelona, cu compania CSA (cu escală la Praga). Turiştii din celelalte oraşe ale ţării pot utiliza zboruri ale unor companii aviatice care operează din oraşele dumnealor pentru destinaţia Barcelona şi care au zboruri apropiate ca dată cu această excursie. După aterizare, transfer pentru cazare şi cină la hotelul ales pe Costa Brava. Zilele 2-6. Costa BravaDistracţie pe Malul Mediteranei Mic dejun. Ne vom bucura de un soare strălucitor, o mare incredibil de frumoasă, de spiritul latin exuberant, de multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului liber: restaurante, piscine, discoteci, cluburi. În tot acest timp “obligatorie” este vizita superbei Barcelona, excursia la Montserrat pentru vizitarea celebrei Mănăstiri, shopping în Andorra (paradisul non-tax), Parcul de distracţii Port Aventura din Salou, Croazieră pe Marea Mediterană. Cazare la hotelul ales cu demipensiune. Ziua 7. Barcelona- Bucureşti Mic dejun. La ora 10.00 transfer la aeroport pentru zborul spre ţară, cu escală la Praga. Sosire în Bucureşti Otopeni in jurul orei 00.25. PREţUL INCLUDE • Bilet avion BucureştiBarcelona- Bucureşti; orele de zbor sunt locale şi pot suferi modificări comunicate respectând termenele de notificare • 6 cazări cu demipensiune în hotel de 3^ sau 4^; • Asistenţă turistică din partea agenţiei. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali; • Vizite opţionale: Barcelona, Montserrat, Andora, Salou, toate minim 25 persoane • Taxe aeroport şi securitate+transfer aeroport- hotel-aeroport 155 €. HOTEL CARTAGONOVA ^^^ (sau similar) mic dejun + cină bufet www.cartago-nova.com Hotelul este situat în Malgrat de Mar, la 150 m de plajă. Are 154 camere renovate, cu baie, balcon, telefon, TV-satelit. Facilităţi hotel: restaurant, piscină, biliard, discotecă (hotelul nu este recomandat turiştilor care preferă zone liniştite). Date de plecare 15.05 09.06 08.07 09.08 10.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 345 € 375 € 425 € 485 € 395 € Supl. single 155 € 155 € 155 € 155 € 155 € Primul copil 2–12 ani Reducere 120 € Reducere 120 € Reducere 120 € Reducere 120 € Reducere 120 € Al doilea copil 2–12 ani Reducere 60 € Reducere 60 € Reducere 60 € Reducere 60 € Reducere 60 € Al treilea adult în cameră Reducere 20 € Reducere 20 € Reducere 20 € Reducere 20 € Reducere 20 € HOTEL TROPIK PARK ^^^^ (sau similar) mic dejun + cină bufet www.tropic-park.com Hotelul Tropik Park este situat în staţiunea Malgrat de Mar, la 150 de metri distanţă de plajă. Dispune de 200 camere cu aer condiţionat, baie, balcon, telefon, minibar, TV-satelit, seif (contra cost). Facilităţi hotel: restaurant, bar, 2 piscine exterioare şi una interioară, saună, tenis de masă, biliard şi parcare. Date de plecare 15.05 09.06 08.07 09.08 10.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 375 € 415 € 475 € 545 € 445 € Supl. single 199 € 199 € 199 € 199 € 199 € Primul copil 2–12 ani Reducere 130 € Reducere 130 € Reducere 130 € Reducere 130 € Reducere 130 € Al doilea copil 2–12 ani Reducere 65 € Reducere 65 € Reducere 65 € Reducere 65 € Reducere 65 € Al treilea adult în cameră Reducere 30 € Reducere 30 € Reducere 30 € Reducere 30 € Reducere 30 € ON F OR de la T Mic dejun. Traseul străbate “Ruta de Aur” cu peisaje copleşitor de spectaculoase pe Drumul Trolilor, apoi după ce traversăm cu ferry boat-ul Norddalsfjord, intrăm pe Drumul Vulturilor către Geiranger. Contra cost, îmbarcare pentru o croazieră pe Geirangerfjord, în care veţi admira natura sălbatică cu versanţi abrupţi “prăvălinduse” în apele fiordului, împreună cu apele învolburate ale cascadelor “Voalul Miresei” şi “Cele 7 surori”. Urmează apoi Nordfjord şi Gheţarul Briksdal, unul din cele mai mari din Europa, la care se poate ajunge printr-o plimbare de circa o oră. Sosire pentru cazare în zona Forde- Sogndal. Ziua 10. Aurland- SognefjordGudvangen- Bergen turbo bonus până la 3% C magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene de peşte etc. Cazare în zona Hamar. Ziua 8. LillehammerKristiansund- Drumul Atlanticului- Molde CIRCUITE 345~ Barcelona bonus • 6 cazări pe COSTA BRAVA + demipensiune la hotel 3^ sau 4^ excursii opţionale BARCELONA- un vis semnat Gaudi • Mic dejun. Începe explorarea Barcelonei: veţi lua un prim contact cu capitala Catalană în Piaţa Catalunya, celebra Ramblas, cartierul medieval Barrio Gotico cu impunătoarea Catedrală în stil gotic începută în sec. XIII, şi statuia lui Cristofor Columb străjuind pitorescul port. Vizita continuă cu Sagrada Familia, cea mai neconvenţională biserică din Europa, opera celebrului Gaudi, Palatul Regal şi Parcul Guell, original prin arhitectura sa neobişnuită. Apoi urcaţi cu telecabina spre Montjuic pentru o panoramă deosebită şi pentru a vizita Citadela, Grădina Botanică sau Muzeul Naţional de Artă Catalană. Întoarcere pe Costa Brava pentru cină şi cazare. Adrenalină la PORTAVENTURA • După micul dejun, vă propunem PortAventura- cel mai mare parc de distracţii tematic din Europa şi al doilea de pe Glob. Pentru cei care aleg să rămână în Barcelona recomandăm vizitarea Muzeului Picasso şi Poble Espanyol- un grup de clădiri inspirate din stiluri arhitecturale din diverse regiuni ale Spaniei. Complexul adăposteşte numeroase magazine artizanale, baruri, restaurante. Pentru microbişti şi nu numai recomandăm Stadionul Camp Nou şi Muzeul FC Barcelona. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare. BARCELONA- Mănăstirea MONTSERRAT • Mic dejun. Timp liber pentru shopping sau excursie la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. La întoarcere vă recomandăm să admiraţi apusul de soare la una din terasele de pe malul mării pentru a surprinde “metamorfoza” Barcelonei de la zi la noapte. Seara vă invităm la fabulosul spectacol de lumină, culoare şi muzică Fântâna Magică din Montjuic. Cazare pe Costa Brava. 103 CIRCUITE CIRCUITE Spania-Andaluzia turbo bonus până la 3% Cordoba 11 zile Barcelona · Montserrat · Zaragoza · Madrid · El Escorial · Cordoba · Toledo · ON F OR de la T C Sevilla · Gibraltar · Costa del Sol · Granada · Valencia · Port Aventura · Andorra C bonus • 3 CINE pentru cazările de pe Costa Brava Spania Clasică Toledo 7 zile Barcelona · Montserrat · Zaragoza · Madrid · El Escorial · Toledo · Aranjuez · Valencia · Portaventura Ziua 1. Bucureşti (Cluj / Timişoara) - Barcelona Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 05.20 pentru zborul Bucureşti- Barcelona, cu compania CSA (scurtă escală la Praga). Turiştii din celelalte oraşe ale ţării pot utiliza zboruri ale unor companii aviatice care operează din oraşele dumnealor pentru destinaţia Barcelona şi care au zboruri apropiate ca dată cu această excursie. După aterizare, transfer pentru cazare şi cină la hotel pe Costa Brava. Ziua 2. Barcelona- Mănăstirea Montserrat Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20 €) la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacol de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel. Ziua 3. Barcelona- ZaragozaMadrid Lungimea traseului: 720 km După micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprim în Zaragoza la Basilica Santa Maria del Pilar şi la Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bulevardul Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid. Ziua 4. Madrid- El Escorial Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi a faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau opţional excursie (15 euro) la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II-lea în perioada ContraReformei. Mănăstirea, reşedinţa istorică a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu cultural UNESCO. Cazare la Madrid. Ziua 5. Toledo- AranjuezValencia Lungimea traseului: 485 km Mic dejun. Pornim spre Toledofosta capitală a ţării, adevărat „oraş-muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan şi podul San Martin cu zidurile fortăreţei medievale. Ne continuăm călătoria spre Aranjuez, cu vizitarea Palatului (reşedinţa de vară a familiei regale) şi a grădinilor superbe care îl înconjoară. Cazare la Valencia. Ziua 6. Valencia- Port Aventura- Barcelona Lungimea traseului: 460 km Mic dejun. Tur de oraş în Valencia- centrul istoric cu străduţele sale înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi Catedrala, unde este păstrat „Santo Caliz”, un vas din agat despre care se crede că ar putea fi chiar Sfântul Graal. Continuăm traseul spre Salou- staţiune de top pe Coasta Dorada, unde aveţi întreaga după-amiază la dispoziţie pentru a petrece timpul liber la plajă, cafenele, restaurante, magazine sau făcând o plimbare pe faleza Les Palmeres. Opţional vă propunem Port Aventura- cel mai mare parc de distracţii tematic din Europa şi al doilea de pe Glob, impresionant ca suprafaţă (35.000 mp), dar mai ales prin senzaţiile oferite. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 7. Barcelona- Bucureşti Mic dejun. La ora 10.00 transfer la aeroport pentru zborul spre ţară, cu escală la Praga. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 00.25. Date de plecare 14.05 08.06 07.07 08.08 09.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 445 € 455 € 475 € 495 € 465 € Supl. single 155 € 155 € 155 € 155 € 155 € PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti-Barcelona- Bucureşti cu CSA. Compania poate modifica orele de zbor cu respectarea termenelor de notificare; • Transport autocar climatizat 2- 4^, excepţie ziua 4 (contra cost cu transport public) • 6 cazări cu mic dejun în hotel de 3^ sau 2^; Bonus 3 cine pe Costa Brava • Ghid însoţitor din partea agenţiei în zilele 2- 6 inclusiv, apoi asistenţă turistică. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizii locali • Vizite opţionale: Montserrat, Escorial, toate minim 25 persoane (împreună cu turiştii de pe programul de autocar); • Taxe aeroport + transfer aeroport- hotel- aeroport 155 €. NOTĂ Ordinea cazărilor şi vizitarea din fiecare zi a obiectivelor turistice se poate modifica, cu asigurarea vizitării tuturor obiectivelor incluse în program Copil 6-12 ani Reducere 40 € Reducere 40 € Reducere 40 € Reducere 40 € Reducere 40 € Al treilea adult în cameră Reducere 15 € Reducere 15 € Reducere 15 € Reducere 15 € Reducere 15 € Lungimea traseului: 720 km După micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprire în Zaragoza, unde vizităm Basilica Santa Maria del Pilar şi Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bul. Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid. Ziua 3. Madrid- El Escorial Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi a faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau opţional excursie (15 euro) la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II în perioada Contra-Reformei. Mănăstirea, reşedinţă a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu cultural UNESCO. Cazare la Madrid. Date de plecare 24.06 17.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 595 € 625 € bonus • 4 CINE pentru cazările de pe Costa Brava Ziua 4. Madrid- ToledoCordoba Ziua 6. Algeciras- Costa Del Sol- Granada Mic dejun. Plecare spre Toledofosta capitală a ţării, adevărat „oraş-muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Admirăm Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan, podul San Martin şi zidurile fortăreţei medievale. Deplasarea continuă spre Andaluzia, cea mai impresionantă regiune a Spaniei. Vizităm Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrală după reconquista - „Mezquita-Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Seara, cazare la Cordoba. Ziua 5. Cordoba- SevillaGibraltar Mic dejun. Parcurgem turul Rivierei Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella. Sosire la Granada, unde începem un tur pietonal în centrul istoric pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. După cazare, vă propunem opţional seară Flamenco. Ziua 7. Granada -Valencia Lungimea traseului: 435 km Lungimea traseului: 340 km Mic dejun. Plecare spre Sevilla, al 4-lea oraş ca mărime din Spania, unde vizităm Piaţa Spaniei, Turnul de Aur, Bario Santa Cruz şi Palatul Alcazar. În apropiere de Alcazar se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca mărime. Străbatem sudul ţării, pentru a ne caza în Algeciras. Opţional (20 €), excursie în Gibraltar, teritoriu Britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încântă micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare. Supl. single 195 € 195 € de la 595~ turbo bonus până la 5-10% Ziua 1. Bucureşti (Cluj / Timişoara) - Barcelona Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 05.20 pentru zborul Bucureşti- Barcelona, cu compania CSA (scurtă escală la Praga). Pentru plecări din celelalte oraşe ale ţării, cereţi detalii în agenţie. După aterizare, transfer pentru cazare şi cină la hotel pe Costa Brava. Ziua 2. Costa BravaZaragoza- Madrid FO ON R T 445~ 104 PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti-Barcelona- Bucureşti cu CSA (orarul se poate modifica) • Transp. cu autocar 2- 4^, excepţie zilele 3 şi 10 (contra cost cu transport public) • 10 cazări cu mic dejun în hotel de 3^ sau 2^; Bonus 4 cine pe Costa Brava • Ghid însoţitor din partea agenţiei în zilele 2-10 inclusiv, apoi asistenţă turistică. Copil 6-12 ani 545 € 545 € Al treilea adult în cameră 585 € 585 € Lungimea traseului: 265 km Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Complexul Alhambra*, cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor, dar şi replica creştină din Palatul lui Carol al V-lea. Ne îndreptăm spre Valencia pentru cazare. Ziua 8. Valencia- Port AventuraBarcelona Lungimea traseului: 360 km Mic dejun. Tur de oraş în Valencia- centrul istoric cu străduţele sale înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi Catedrala. Continuăm traseul spre Salou- staţiune de top pe Coasta Dorada, unde aveţi întreaga după-amiază la dispoziţie pentru a petrece timpul liber la plajă, cafenele, restaurante sau magazine. Opţional vă propunem Port Aventura- cel mai mare parc de distracţii tematic din Europa şi al doilea de pe Glob, impresionant ca suprafaţă (35.000 mp), dar mai ales prin senzaţiile oferite. Cazare şi cină pe Costa Brava. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizii locali • Vizitele opţionale: El Escorial, Gibraltar, Montserrat, Andorra, toate minim 25 persoane (împreună cu turiştii de pe program de autocar) • Taxe aeroport + transfer aeroport- hotel- aeroport 155 €. Ziua 9. Barcelona- Mănăstirea Montserrat Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20 €) la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacol de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel. Ziua 10. Costa Brava- Andorra Mic dejun. Ne vom bucura de un soare strălucitor, o mare incredibil de frumoasă, de spiritul latin exuberant, de multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului liber: restaurante, piscine, discoteci, cluburi. Putem traversa Pirineii într-o excursie opţională (35 euro) către micul Principat al Andorrei, paradis tax free pentru iubitorii de shopping. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 11. Barcelona- Bucureşti Mic dejun. La ora 10.00 transfer la aeroport pentru zborul spre ţară, cu escală la Praga. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 00.25. NOTE Ordinea cazărilor şi vizitarea din fiecare zi a obiectivelor turistice se poate modifica, cu asigurarea vizitării tuturor obiectivelor incluse în program. * Vizita Complexului Alhambra (30 euro/ persoană) se rezervă şi se achită la înscriere! 105 CIRCUITE CIRCUITE turbo bonus până la 5% ON PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizii locali • Vizite opţionale: Montserrat, Escorial, Gibraltar, Cascais + Estoril, Sintra + Cabo da Roca, toate minim 25 persoane • Taxe aeroport + transfer aeroport- hotel- aeroport 155 €. F OR de la T C PREţUL INCLUDE • Bilet avion Bucureşti-Barcelona- Bucureşti cu CSA • Transport cu autocar 2-4^, excepţie zilele 4,8 si 14 (contra cost cu transp. public) • 14 cazări cu mic dejun în hotel de 3^ sau 2^; Bonus 4 cine pe Costa Brava • Ghid însoţitor din partea agenţiei in zilele 2-14 inclusiv apoi asistenţă turistică. 795~ bonus • 4 CINE pentru cazările de pe Costa Brava Spania şi Portugalia Staţiunea Biarritz 15 zile BARCELONA · MONTSERRAT · ZARAGOZA · MADRID · EL ESCORIAL · TOLEDO · CORDOBA · GRANADA · COSTA DEL SOL · GIBRALTAR · SEVILLA · ALGARVE · LISABONA · CASCAIS · ESTORIL · SINTRA · FATIMA · COIMBRA · PORTO · LEON · SANTIAGO · BURGOS · BILBAO · BIARRITZ · LOURDES · ANDORRA Ziua 1. Bucureşti (Cluj / Timişoara) - Barcelona Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 05.20 pentru zborul Bucureşti- Barcelona, cu compania CSA (scurtă escală la Praga). După aterizare, transfer pentru cazare şi cină la hotel pe Costa Brava. Ziua 2. BarcelonaMănăstirea Montserrat Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Catedrala Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20 ~) la Montserrat, unde admirăm celebra Mânăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacolul de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel. Ziua 3. Zaragoza- Madrid Lungimea traseului: 720 km După micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprim în Zaragoza la Basilica Santa Maria 106 del Pilar şi la Catedrala La Seo del Salvador. Seara, tur panoramic cu autocarul în capitală: Piaţa Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bulevardul Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid. Ziua 4. Madrid- El Escorial Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi Muzeului Prado. Timp liber în Madrid sau opţional excursie (15 ~) la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II-lea în perioada Contra–Reformei. Mănăstirea, reşedinţă a Regelui Spaniei, a fost declarată patrimoniu cultural UNESCO. Cazare la Madrid. Ziua 5. Toledo- CordobaGranada Lungimea traseului: 595 km Mic dejun. Plecare spre sud către Andaluzia, cea mai impresionantă regiune a Spaniei. Pe traseu oprire la Toledo- fosta capitală a ţării, adevărat „oraşmuzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan şi podul San Martin cu zidurile fortăreţei medievale. După amiază vizităm Cor- doba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrală după reconquista- „Mezquita-Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc. Cazare la Granada. Ziua 6. Granada- Costa del Sol- Gibraltar Lungimea traseului: 255 km Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Complexul Alhambra*, cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor dar şi replica creştină din Palatul lui Carol al V–lea. Timp liber pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. Străbatem Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella, pentru a ne caza în Algeciras. Opţional (20 ~), excursie în Gibraltar, amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încântă micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 7. Sevilla- AlgarveLisabona Lungimea traseului: 625 km Mic dejun. Plecare spre Sevilla, unde vom vizita Piaţa Spaniei, Turnul de Aur, Bario Santa Cruz şi Palatul Alcazar. În apropiere de Alcazar se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca mărime, decorată cu 2,5 tone de aur şi lemn de mahon adus de Conquistadori din Lumea Nouă şi loc de înmormântare al lui Cristofor Columb. Părăsind Spania, ne îndreptăm spre Lisabona, urmând zona de coastă Algarve. Seara sosire şi cazare în zona Lisabona. Ziua 8. Lisabona- CascaisEstoril Mic dejun. Traversând podul Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, pornim explorarea capitalei portugheze pietonal şi cu transport public: Turnul din cartierul Belem şi Mănăstirea Jeronimos, reprezentative pentru curentul manuelin (gotic târziu). Urmează Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa, apoi timp liber pentru shopping sau vizită la Ocenarium, unul din cele mai mari acvarii din lume. După amiază, opţional (15 ~) excursie în renumitele staţi- Detaliu interior al catedralei Mezquita din Cordoba uni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril. Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 9. Sintra- Cabo da RocaFatima- Coimbra Lungimea traseului: 290 km Mic dejun. Timp liber la dispoziţie, sau excursie opţională în Sintra, orăşel intrat în Patrimoniul UNESCO datorită elegantelor palate construite aici (inclusiv reşedinţa fostei case regale). În continuarea excursiei opţionale (20 ~), deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct din Europa. La prânz, plecare spre Fatima, renumit centru de pelerinaj. Pe traseu se vor admira capodoperele goticului portughez, Mânăstirile Alcobaca şi Batalha. Seara sosire şi cazare la Coimbra. Ziua 10. Coimbra- PortoSantiago de Compostela Lungimea traseului: 355 km Mic dejun. În Coimbra, unde s-a înfiinţat şi una din primele Universităţi din Europa, vizităm Catedrala din sec. XII şi cartierul Baixa, cu străduţe înguste, Date de plecare 04.05 30.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 795 € 825 € cafenele, mici prăvălii şi hoteluri, sau cochete magazine. Vechea catedrală, cea mai bine conservată catedrală în stil Romanic din Portugalia care a supravieţuit Reconquistei. Plecare spre Porto, al 2-lea oraş ca mărime al ţării, unde vom admira Catedrala, începută tot în sec. XII, Biserica Sfântul Francisc, Palatul Episcopal şi Podul Dom Luis. Sosire şi cazare la Santiago de Compostela. Ziua 11. Santiago- LeonBurgos Lungimea traseului: 545 km Mic dejun. Santiago de Compostela a devenit cel mai important punct al „Drumului Pelerinilor” în evul mediu, după descoperirea mormântului apostolului Iacob cel Mare. Catedrala din sec. XI care îi poartă numele este cea mai grandioasă construcţie în stil romanic din Spania, iar Palatul Episcopal şi Universitatea din sec. XV sunt alte atracţii ale oraşului. Continuăm traseul spre Leon, unde în 1188 s-a înfiinţat „Cortes de Leon” unul Supl. single 259 € 259 € Copil 6-12 ani 739 € 739 € Al treilea adult în cameră 779 € 779 € PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Palatul Alcazar din Sevilla; • Capilla Real din Granada; • Mănăstirea Jeronimos şi Podul Vasco da Gama din Lisabona; • Cabo da Roca, cel mai vestic punct din Europa; • Sanctuarul din Fatima; • Altarul Bisericii Sfântul Francisc din Porto; • Mormântul legendarului El Cid din Burgos; • Muzeul Guggenheim din Bilbao (Ţara Bascilor); • Izvorul miraculos de la Lourdes. din primele Parlamente din Europa. Vizităm Biserica San Isidoro, Panteonul, cu picturi excelent conservate şi Catedrala, care domină practic toată aşezarea. Seara, sosire şi cazare la Burgos. Ziua 12. Burgos- BilbaoBiarritz- Lourdes Lungimea traseului: 450 km Mic dejun. Vizită în Burgos, faimos prin maiestoasa Catedrală datând din 1222, cu mormântul legendarului El Cid. Traversăm Ţara Bascilor cu o scurtă oprire în Bilbao, pentru a admira arhitectura inedită a Muzeului Guggenheim, apoi ne îndreptăm spre Franţa, unde ne vor încânta plajele cu nisip fin şi apele azurii ale golfului Biscaya din binecunoscuta staţiune Biarritz. Cazare în zona Lourdes. Ziua 13. Lourdes- AndorraCosta Brava Lungimea traseului: 535 km Mic dejun. În Lourdes, unul dintre cele mai renumite locuri de pelerinaj din lume, cu peste 5 milioane de pelerini anual, se vizitează Biserica în stil romanic Sacre Coeur. În grota unde se spune că au avut loc apariţiile Sfintei Fecioare, se crede că izvoarele au puteri vindecătoare. Traversăm Pirineii către micul Principat al Andorrei, paradis tax free pentru iubitorii de shopping. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 14. Costa Brava- Valuri, plajă, soare pe malul Mediteranei Mic dejun. Zi liberă. Ne vom bucura de un soare strălucitor, o mare incredibil de frumoasă, de multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului liber: restaurante, piscine, discoteci, cluburi. Cină şi cazare în acelaşi hotel pe Costa Brava. Ziua 15. Barcelona- Bucureşti Mic dejun. La ora 10.00 transfer la aeroport pentru zborul spre ţară, cu escală la Praga. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 00.25. NOTE Ordinea cazărilor şi vizitarea din fiecare zi a obiectivelor turistice se poate modifica, cu asigurarea vizitării tuturor obiectivelor incluse în program. * Vizita Complexului Alhambra (30 euro/ persoană) se rezervă şi se achită la înscriere! 107 CIRCUITE C CIRCUITE F OR de la T turbo bonus până la 7-10% ON 1055~ bonus • 3 + 5 CINE pentru cazările de pe Costa Brava + MAROC construite aici (inclusiv reşedinţa de vară a fostei case regale). În continuarea excursiei opţionale (ambele 20 euro), deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct din Europa.Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 8. Lisabona- CascaisEstoril- Algarve- Sevilla Stânca Gibraltar Lungimea traseului: 460 km Mic dejun. Dimineaţa timp liber la dispoziţie în Lisabona sau opţional (10 euro) excursie în renumitele staţiuni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril. La prânz plecare spre Sevilla, urmând zona de coastă Algarve. În Sevilla, al 4-lea oraş ca mărime din Spania, vom vizita Piaţa Spaniei, Turnul de Aur şi Bario Santa Cruz. Seara cazare în Sevilla. Ziua 9. Sevilla- AlgecirasGibraltar PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizii locali • Vizite opţionale: Montserrat, Escorial, Gibraltar, Cascais + Estoril, Sintra + Cabo da Roca, toate minim 25 pers. • Taxe aeroport + transfer aeroport- hotel- aeroport 155 € • Bacşiş 25 € în Maroc (se achită la înscriere) Lungimea traseului: 435 km Spania-Portugalia-Maroc Lisabona 19 zile Zaragoza · Madrid · Toledo · Escorial · Segovia · Santiago · Porto · Coimbra Fatima · Lisabona · Sintra · Cascais · Algarve · Sevilla · Gibraltar · Fes · Meknes · Casablanca · Marrakech · Rabat · Tanger · Costa del Sol · Cordoba · Granada · Valencia · Barcelona · Montserrat Ziua 1. Bucureşti (Cluj / Timişoara) - Barcelona Prezentare în Aeroportul Bucureşti OTOPENI la ora 05.20 pentru zborul Bucureşti- Barcelona, cu compania CSA (scurtă escală la Praga). Turiştii din celelalte oraşe ale ţării pot utiliza zboruri ale unor companii aviatice care operează din oraşele dumnealor pentru destinaţia Barcelona şi care au zboruri apropiate ca dată cu această excursie. După aterizare, transfer pentru cazare şi cină la hotel pe Costa Brava. Ziua 2. Costa Brava- ZaragozaMadrid Lungimea traseului: 720 km După micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprire în Zaragoza, unde vizităm Basilica Santa Maria del Pilar şi Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bulevardul Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid. Ziua 3. Madrid- Toledo Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimi108 neaţă explorării Palatului Regal şi a faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau opţional excursie (25 euro) la Toledo- fosta capitală a ţării, adevărat „oraşmuzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Admirăm Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan, podul San Martin şi zidurile fortăreţei medievale. Întoarcere pentru cazare la Madrid. Ziua 4. Madrid- El EscorialSegovia- Santiago de Compostela Lungimea traseului: 610 km Mic dejun. Plecare spre Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II în perioada ContraReformei. Mănăstirea, reşedinţă a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu cultural UNESCO. Urmează Segovia, a cărui emblemă este apeductul roman din sec. I, care se înalţă la 28 m chiar în centrul oraşului. Catedrala în stil gotic renascentist de secol XVI, impresionează prin dimensiuni şi frumuseţea iesită din comun, iar impunătoarea fortăreaţă Alcazar, construită de mauri, a devenit Palatul regal favorit al monarhilor spanioli. Sosire şi cazare la Santiago de Compostela. Ziua 5. Santiago- PortoCoimbra Lungimea traseului: 345 km Mic dejun. Santiago de Compostela a devenit cel mai important punct al „Drumului Pelerinilor” în evul mediu, după descoperirea mormântului apostolului Iacob cel Mare. Catedrala din sec. XI care îi poartă numele este cea mai grandioasă construcţie în stil romanic din Spania, iar Palatul Episcopal şi Universitatea din sec. xv sunt alte atracţii ale oraşului. Continuăm traseul spre Porto, al 2-lea oraş ca mărime al ţării, unde vom admira Catedrala, începută tot în sec. XII în stil romanic, Biserica Sfântul Francisc cu un amestec unic de gotic şi decoraţiuni extrem de laborios executate, Palatul Episcopal şi Podul Dom Luis. Seara sosire şi cazare la Coimbra. Ziua 6. Coimbra- FatimaMănăstirile Batalha şi Alcobaca- Lisabona Lungimea traseului: 255 km Mic dejun. În Coimbra, unde s-a înfiinţat şi una din primele Universităţi din Europa, vizităm Catedrala din sec. XII şi cartierul Baixa, cu străduţe înguste, cafenele, mici prăvălii şi hoteluri de familie, sau cochete magazine moderne. Vechea catedrală, cea mai bine conservată catedrală în stil Romanic din Portugalia care a supravieţuit Reconquistei. Plecare spre Fatima, renumit centru de pelerinaj, apoi pe traseul spre Lisabona se vor admira capodoperele goticului portughez, Mănăstirile Batalha şi Alcobaca. Cazare la Lisabona. Ziua 7. Lisabona- Sintra- Cabo da Roca Mic dejun. Traversând enormul pod Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, pornim explorarea capitalei portugheze pietonal şi cu transport public: Turnul din cartierul Belem şi Mănăstirea Jeronimos, reprezentative pentru curentul manuelin (gotic târziu). Urmează Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa, apoi timp liber pentru shopping sau vizită la Ocenarium, unul din cele mai mari acvarii din lume. După amiază, opţional excursie în Sintra, orăşel de un pitoresc aparte intrat în Patrimoniul UNESCO datorită elegantelor palate Mic dejun. Vizita în Sevilla continuă cu Palatul Alcazar în apropierea căruia se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca mărime, decorată cu 2,5 tone de aur şi lemn de mahon adus de Conquistadori din Lumea Nouă şi loc de înmormântare al lui Cristofor Columb. Străbatem sudul ţării, pentru a ne caza în Algeciras. Opţional (20 €), excursie în Gibraltar, teritoriu Britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încântă micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 10. Algeciras- Fes Lungimea traseului: 360 km Mic dejun. Dimineaţa traversăm pe continentul African cu destinaţia Fes, primul dintre oraşele imperiale ale Marocului (patrimoniu UNESCO) pe care îl vom vizita: Medina medievală, Moscheea Karaouine şi Mauzoleul Moulay Idriss. Cazare şi cină în Fes. Ziua 11. Fes- Meknes- RabatCasablanca Lungimea traseului: 310 km Mic dejun. Plecare spre Meknes, capitala Marocului în sec. XVII, unde vom admira Poarta Bab Mansour, Palatul Regal şi fortificaţiile medievale. Deplasarea continuă spre Casablanca, cel mai mare şi mai prosper oraş Date de plecare 03.06 16.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 1055 € 1075 € al ţării. Pe traseu vizităm Rabat, capitala ţării: Citadela Kasbah, Mausoleul lui Mahomed al V-lea, Palatul Regal, Turnul Hassan. Sosire, cazare şi cină în Casablanca. Ziua 12. Casablanca Mic dejun. Începem vizita cu Moscheea Hassan al II-lea, a doua ca mărime din lume, Palatul Regal, Cartierul rezidenţial Anfa. După amiază timp liber la dispoziţie pentru shopping, iar seara vă sugerăm o plăcută plimbare pe faleza Atlanticului, cu numeroase terase şi restaurante. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare. Ziua 13. CasablancaMarrakech Lungimea traseului: 245 km Mic dejun. Plecare spre cel mai important dintre oraşele imperiale, Marrakech, unde se vizitează necropola Saadina, Palatul şi grădinile Bahia, Moscheea şi Minaretul Koutoubia. Timp liber la dispoziţia turiştilor. Cazare şi cină în Marrakech. Ziua 14. Marrakech- Tanger Lungimea traseului: 575 km Mic dejun. Avansăm spre nord spre Tanger. Seara, cazare şi cină în Tanger, oraş cosmopolit situat în apropiere de strâmtoarea Gibraltar. Supl. single 295 € 295 € PREţUL INCLUDE • Bilet avion BucureştiBarcelona- Bucureşti cu CSA. Compania poate modifica orele de zbor cu respectarea termenelor de notificare; • Transport cu autocar 2-4^ excepţie ziua 3, 7, 12, 18 (contra cost cu transport public) • 18 cazări cu mic dejun în hotel de 3^ sau 4^ Bonus 3+5 cine pentru Costa Brava+Maroc • Ghid însoţitor din partea agenţiei în zilele 2-18 inclusiv apoi asistenţă turistică. Copil 6-12 ani 995 € 995 € Al treilea adult în cameră 1035 € 1035 € Ziua 15. Costa del SolCordoba- Granada Lungimea traseului: 470 km Mic dejun. Traversăm în Europa şi parcurgem turul Rivierei Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella. Începem vizita în Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrală după reconquista- „Mezquita-Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Seara sosire şi cazare la Granada. Ziua 16. Granada- Murcia Lungimea traseului: 290 km Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Complexul Alhambra*, cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor, dar şi replica creştină din Palatul lui Carol al V-lea. Timp liber în centrul istoric pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. Ne îndreptăm spre Murcia pentru cazare. Ziua 17. Murcia- ValenciaCosta Brava Lungimea traseului: 660 km Mic dejun. Plecare spre Valencia pentru un tur de oraş: centrul istoric cu străduţele sale NOTE Ordinea cazărilor şi vizitarea din fiecare zi a obiectivelor turistice se poate modifica, cu asigurarea vizitării tuturor obiectivelor incluse în program. * Vizita Complexului Alhambra (30 euro/ persoană) se rezervă şi se achită la înscriere! înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi Catedrala, unde e păstrat „Santo Caliz”, un vas din agat care se crede că ar putea fi Sfântul Graal. Sosire, cazare şi cină pe Costa Brava Ziua 18. Barcelona- Mănăstirea Montserrat Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20 €) la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacol de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel. Ziua 19. Barcelona- Bucureşti Mic dejun. La ora 10.00 transfer la aeroport pentru zborul spre ţară, cu escală la Praga. Sosire în Bucureşti Otopeni în jurul orei 00.25. 109 CIRCUITE CIRCUITE MAN Lion’s Top ^^^ Număr de locuri: 57 + 2; An de fabricaţie: 2007; Setra 417 HDH Top Class ^^^ Număr de locuri: 59 + 2; An de fabricaţie: 2005; Caracteristici: motor Mercedes, ABS, retarder, tempomat, sistem de Setra 417 HDH Top Class ^^^ Număr de locuri: 54 + 2; An de fabricaţie: 2007; Flota noastră Soluţia ta de transport pentru grupuri de la 15 la 70 de persoane Autocare pe care să te poţi baza Flota noastră se află într-o permanentă dezvoltare. Toate maşinile de care dispunem sunt noi şi în perfectă stare de funcţionare. Puteţi fi convins că nu vă vor lăsa la greu! În improbabilul caz în care vor apărea neplăceri, Christian Tour vă va înlocui autocarul în cel 110 Caracteristici: motor Man, ABS, retarder, tempomat, sistem de navigaţie, geamuri duble; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile cu tetiere din piele, toaletă, 2 frigidere, 2 LCD-uri, DVD, radio CD, minibucătărie, cuşetă de odihnă pentru şofer. navigaţie, geamuri duble; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile, toaletă, mini-bar, 2 frigidere, LCD, DVD, radio CD, cuşetă de odihnă pentru şofer. navigaţie, geamuri duble; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile, toaletă, mini-bar, 2 frigidere, LCD, DVD, radio CD, cuşetă de odihnă pentru şofer. Caracteristici: motor Mercedes, ABS, retarder, tempomat, sistem de Setra 416 HDH Top Class ^^^ Număr de locuri: 52 + 2; An de fabricaţie: 2007; mai scurt interval cu putinţă cu un alt exemplar din flota proprie, sau cu un autocar al unuia dintre numeroşii noştri parteneri din Europa. Echipaje de profesionişti Echipajele pe care vi le punem la dispoziţie sunt bine antrenate pe autostrăzile Europei. Pentru dumneavoastră, calificarea şoferilor pe care vi-i punem la dispoziţie constituie un mare avantaj. Întotdeuna omul de la volan va şti ruta cea mai scurtă spre Luvru, va putea să-i recomande ghidului cel mai bun restaurant din Roma sau să-i spună câte ceva despre monumentele Pragăi. Preţuim confortul Christian Tour este o agenţie de turism, de aceea, atunci când am achiziţionat fiecare autocar sau microbuz, ne-am gândit la nevoile turiştilor. Astfel, maşinile noastre nu sunt doar nişte unelte care să îi transporte până la destinaţie, ci sunt autocarele în care pasagerii vor beneficia de confort pe toată durata excursiei. În concluzie, indiferent dacă următorul dumneavoastră grup de turişti e format din 70 sau doar din 15 oameni, la Christian Tour veţi găsi cea mai bună soluţie de transport. ABS, retarder, tempomat, sistem de navigaţie, geamuri duble; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile de piele, toaletă, minibar, 2 frigidere, LCD, DVD, radio CD, cuşetă de odihnă pentru şofer. Caracteristici: motor Mercedes, navigaţie, geamuri duble; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile de piele, toaletă, minibar, 2 frigidere, LCD, DVD, radio CD, cuşetă de odihnă pentru şofer. Setra 415 HDH Top Class ^^^ Număr de locuri: 48 + 2; An de fabricaţie: 2006; Caracteristici: motor Mercedes, ABS, retarder, tempomat, sistem de Mercedes Sprinter Număr de locuri: 14 + 1; An de fabricaţie: 2002; Caracteristici: motor Mercedes, ABS, scaune rabatabile; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, LCD, DVD, radio CD. Mercedes Sprinter Număr de locuri: 16 + 1; An de fabricaţie: 2006; Caracteristici: motor Mercedes, ABS, scaune rabatabile; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, radio CD. 111 CIRCUITE CIRCUITE F OR de la 399~ bonus • Excursia opţională la Ljubljana este gratuită. Partea veche a oraşului Dubrovnik Serbia, Croaţia, şi Muntenegru OFERTE SHOK pentru copii până la 18 ani: între 50 155 € REDUCERE la cazare 10 zile Belgrad · Canionul Tara · Podgorica · Cetinje · Fiordul Kotor · Dubrovnik · Coasta Dalmaţiei · Split · Zadar · Parcul Naţional Plitvice · Opatija · Insula Krk · Peninsula Istria · Veneţia · Postojna · Ljubljana · Zagreb Ziua 1. Bucureşti–Belgrad Lungimea traseului: 795 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din Piaţa Victoriei. Seara sosire la Belgrad. Începem turul de oraş cu Parlamentul, Citadela Kalemegdan, Palatul Prinţesei Ljubice şi artera pietonală Knez Mihajlov. Cazare la Belgrad. Ziua 2. Belgrad–Canionul Tara–Podgorica–Cetinje Lungimea traseului: 550 km Mic dejun. Traversăm Serbia apoi Muntenegru pentru a admira peisajele copleşitoare din Canionul Tara, al doilea după Marele Canion din Statele Unite. Străbătând apoi capitala Muntenegrului, Podgorica, vom ajunge la cazare în zona pitorescului orăşel Cetinje. Ziua 3. Cetinje–Fiordul Boka Kotorska–Dubrovnik–Sinj Lungimea traseului: 380 km Mic dejun. După un scurt tur de oraş în Cetinje, capitala istorică a ţării, deplasare spre Boka Kotorska (cel mai sudic fiord din Europa), apoi spre Dubrovnik, unde vom admira Biserica franciscană, Palatul Rector din 1441 şi zidurile oraşului medieval (secolele XI–XVII). Timp liber în Dubrovnik. Urmăm spre nord coasta Dalmată, care ne va încânta cu splendoarea peisajelor sălbatice şi cu varietatea florei şi faunei. Cazare în zona Sinj–Split. 112 Ziua 4. Split–Zadar–Parcul National Plitvice–Opatija Lungimea traseului: 480 km Mic dejun. În Split (al 2-lea oraş ca mărime din ţară), se vizitează Palatul şi Mausoleul lui Diocleţian (astăzi transformat în catedrală), Poarta de aur şi Templul lui Jupiter. Deplasarea continuă spre Plitvice, rezervaţie naturală sub protecţia UNESCO, unde salba de lacuri limpezi de munte sunt "legate" printr-o adevărată "reţea” de cascade deosebit de spectaculoase. Pe traseu, oprire în Zadar pentru un tur pietonal în centrul istoric al oraşului. Seara cazare în zona Rijeka. Ziua 5. Farmecul Mării Adriatice Mic dejun. Program liber pentru a vă bucura de soare, plajă şi apa incredibil de limpede a Adriaticii. Cazare la acelaşi hotel. Ziua 6. Insula Krk–Istria Mic dejun. Program liber la dispoziţia turiştilor sau excursie opţională în Insula Krk (8 €) şi Peninsula Istria (12 €). După amiază vizită în renumita staţiune Pola. Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 7. Croazieră la Veneţia Mic dejun. Program liber la dispoziţia turiştilor sau opţional croazieră în Oraşul dogilor, Veneţia (55-95 €). Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 8. Valuri, plajă, soare şi multă distracţie Mic dejun. Program liber la dispoziţia turiştilor. Valuri, plajă, soare şi multă distracţie. Cazare la acelaşi hotel. Ziua 9. Postojna–Ljubljana– Zagreb–Budapesta Ziua 10. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 590 km Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Slovenia la Postojna pentru a vizita celebra peşteră, fenomen carstic de excepţie în Europa. HOTEL OPATIJA ^^ www.hotelopatija.hr Opţional, vizită în capitala Sloveniei–Ljubljana (8 €). Traseul continuă către Ungaria, via Zagreb, capitala Croaţiei, unde parcurgem turul oraşului: Catedrala, Muzeul de artă, Universitatea. Seara sosire la Budapesta. Cazare la Budapesta. Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după ora 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. (sau similar) Hotelul Opatija face parte din anul 2005 din lanţul Vienna Internaţional Hotels & Resorts. Este situat în centrul staţiunii Opatija, într-un superb parc, la câteva minute de plajă. Facilităţi hotel: restaurant cu bucătărie internaţională, terasă, bar, piscină interioară, masaj, terenuri de tenis, room-service, parcare. Hotelul dispune de 215 camere dotate cu telefon, televizor şi baie. Dintre acestea, 96 au aer condiţionat. Micul dejun şi cina se servesc în regim bufet. Date de plecare 03.06, 22.09 19.06, 30.06 15.07, 16.08, 31.08 Date de plecare 03.06, 22.09 19.06, 30.06 15.07, 16.08, 31.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 399 € 419 € 429 € Cameră sup. (cu A/C) 425 € 445 € 455 € Supl. single 145 € 145 € 145 € Supl. single 165 € 165 € 165 € Copil 3–12 ani 299 € 299 € 299 € Copil 3–12 ani 299 € 299 € 299 € Copil Al 3-lea adult < 18 ani în cameră 369 € 395 € 369 € 395 € 369 € 395 € Copil < 18 ani 369 € 369 € 369 € Al 3-lea adult în cameră 395 € 395 € 395 € * supliment pentru 5 cine la hotel în Opatija: 50 € /pers (min. 20 pers). Autocarul va prelua şi turişti de la Budapesta pentru transfer spre oraşele prin care se tranzitează România. ON F OR de la T PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali; • Excursii opţionale: Insula Krk şi Peninsula Istria, Ljubljana, Croazieră la Veneţia, toate minim 30 turişti. turbo bonus până la 3-10% C ON PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4^; • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • Vizitele cuprinse în program; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. T C turbo bonus până la 3-5% 409~ bonus • Excursia opţională la Ljubljana este gratuită. Serbia, Croaţia, şi Italia 10 zile (circuit+ sejur) Belgrad · Canionul Tara · Cetinje · Podgorica · Fiordul Kotor · Dubrovnik · Coasta Dalmaţiei · Split · Zadar · Parcul Naţional Plitvice· Opatija · Insula Krk · Peninsula Istria · Veneţia · Padova · Verona · Postojna · Ljubljana · Zagreb Ziua 1. Bucureşti- Belgrad Lungimea traseului: 795 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Seara sosire la Belgrad. Începem turul de oraş cu Parlamentul, Citadela Kalemegdan, Palatul Prinţesei Ljubice şi artera pietonală Knez Mihajlov. Cazare la Belgrad. Ziua 2. Belgrad- Canionul Tara- Podgorica- Cetinje Lungimea traseului: 550 km Mic dejun. Traversăm Serbia apoi Muntenegru pentru a admira peisajele copleşitoare din Canionul Tara, al doilea după Marele Canion din Statele Unite. Străbătând apoi capitala Muntenegrului- Podgorica, vom ajunge la cazare în zona pitorescului orăşel Cetinje. Ziua 3. Cetinje- Fiordul Boka Kotorska- Dubrovnik- Sinj Lungimea traseului: 380 km Mic dejun. După un scurt tur de oraş în Cetinje, capitala istorică a ţării, deplasare spre Boka Kotorska (cel mai sudic fiord din Europa), apoi spre Dubrovnik “Perla Adriaticii”, unde vom admira Biserica Franciscană (care conţine o farmacie din sec. XIV), Palatul Rector din 1441 şi zidurile oraşului medieval (sec. XI - XVII). Timp liber în Dubrovnik. Urmăm spre nord coasta Dalmată, care ne va încânta cu splendoarea peisajelor sălbatice, varietatea florei şi faunei. Cazare în zona Sinj- Split. Ziua 4. Split- Zadar- Parcul Naţional Plitvice- Opatija Lungimea traseului: 480 km Mic dejun. În Split (al 2-lea oraş ca mărime din ţară), se vizitează Palatul şi Mausoleul lui Diocletian (astăzi transformat în Catedrală), Poarta de Aur, şi Templul lui Jupiter. Deplasarea continuă spre Parcul Naţional Plitvice - rezervaţie naturală sub protecţia UNESCO, unde salba de lacuri limpezi de munte sunt “legate” printr-o adevărată “retea” de cascade deosebit de spectaculoase. Pe traseu, oprire în Zadar pentru un tur pietonal în centrul istoric al oraşului. Seara cazare în zona Rijeka. Ziua 5. Peninsula Istria + plajă Opatija Mic dejun. Program liber la dispoziţia turiştilor sau excursie opţională în Peninsula Istria (12 euro) pentru a vizita renumita staţiune Pola. După amiază întoarcere la hotel pentru plajă. Cazare. Ziua 6. Insula Krk- PostojnaLido di Jesolo Lungimea traseului: 240 km Mic dejun. Dimineaţă program liber la dispoziţia turiştilor sau excursie opţională în Insula Krk (8 €). După eliberarea camerelor, plecare spre Slovenia la Postojna pentru a vizita celebra peşteră, fenomen carstic de excepţie în Europa. Seara ne cazăm în Lido di Jesolo, superba staţiune de lângă Veneţia, cu plaje nesfârşite de nisip fin, sute de hoteluri şi o multe posibilităţi de agrement. Ziua 7. Croaziera la Veneţia + plajă Lido di Jesolo Mic dejun. Program liber la dispoziţia turiştilor sau opţional croazieră în Oraşul Dogilor- Veneţia (12€ + 14€ vaporaşul) spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuratiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano. După amiază întoarcere în Lido di Jesolo pentru plajă. Cazare. Ziua 8. Padova- Verona + plajă Lido di Jesolo Mic dejun. Program liber la dispoziţia turiştilor sau excursie opţională în Padova la Basilica Sfântul Anton, renumit centru de pelerinaj. Excursia opţională (Padova+ Verona 30 €) continuă spre Verona unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. După amiază întoarcere în Lido di JesoDate de plecare 09.06 06.07, 27.08 25.06, 11.09 Cameră loc în dublă 409 € 429 € 419 € Parcul Naţional Plitvice· PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4^; • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • Vizitele cuprinse în program; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali; • Excursii opţionale: Insula Krk şi Peninsula Istria, Ljubljana, Padova+ Verona, Veneţia, toate minim 30 turişti. lo pentru plajă. Cazare. Ziua 9. Ljubljana- ZagrebBudapesta Lungimea traseului: 695 km Mic dejun. Plecare spre Ungaria, via Zagreb. Opţional (8 €), vizită în capitala Sloveniei - Ljubljana. În Zagreb, capitala Croaţiei, parcurgem turul oraşului: Catedrala, Muzeul de Artă, Universitatea. Seara cazare la Budapesta. Ziua 10. Budapesta- Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. Supl. single 159 € 159 € 159 € Copil 3–12 ani 359 € 359 € 359 € Al 3-lea adult în cameră 399 € 399 € 399 € * Autocarul va prelua şi turişti de la Budapesta pentru transfer spre oraşele prin care se tranzitează România 113 CIRCUITE CIRCUITE turbo bonus până la 7-10% C F OR de la T ON 359~ Polonia, Germania şi Cehia Palatul Sanssouci, Potsdam, Germania 9 zile PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4^ exceptând ziua 7 (contra cost cu transport public); • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri 2 - 4^; • Vizitele cuprinse in program si ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali; • Excursiile opţionale (Potsdam, Karlstetin, Croazieră cu cină pe Viltava 23 €, Croazieră la Budapesta 29 € cu cină sau 14 € fără cină, toate minim 30 turişti). Cracovia · Auschwitz · Czestochowa · Varşovia · Poznan · Berlin · Potsdam · Dresda · Karlovy Vary · Praga · Karlstein · Brno · Bratislava Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta- Cracovia Lungimea traseului: 390 km Mic dejun. Tranzitand Slovacia, se pleacă spre Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi mai mari oraşe din Polonia, fosta reşedinţă a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cel mai important complex arhitectonic, aparţinând fostei reşedinţe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Cazare la Cracovia. Ziua 3. CzestochowaVarsovia Lungimea traseului:365 km Mic dejun. Dimineaţa vizităm Muzeul lagărului de concentrare de la Auschwitz. Plecare spre Czestochowa la Mănăstirea Jasna-Gora, cunoscută în întreaga lume pentru icoana „Madona Neagră”, care atrage peste 5 milioane de pelerini anual. Traseul continuă spre 114 Varşovia, care este notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea şi frumuseţea sa, cât pentru indestructibilitatea sa, o adevărată Pasăre Phoenix care a renăscut de nenumarate ori din cenuşa războiului. Se vizitează Oraşul Vechi – Stare Miasto, cu Catedrala Sfântul Ioan şi Palatul Regal. Cazare la Varşovia. Ziua 4. Varsovia- PoznanBerlin Lungimea traseului: 590 km Mic dejun. Plecare spre Germania. Pe traseu, scurtă oprire în Poznan, unul din cele mai vechi şi mai pitoreşti oraşe ale Poloniei. Sosire în cursul serii în Berlin pentru cazare în zona Berlin. Ziua 5. Berlin- Potsdam Mic dejun. Dimineaţă tur de oraş cu autocarul in Berlin, apoi continuăm turul pietonal admirând de aproape: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula Muzeelor, Opera, Catedrala. Timp liber în Berlin sau excursie opţională (10 euro) la Potsdam, unde vizităm Palatul Sanssouci şi splendidele sale grădini (fost Palat de Vară al Regelui Prusiei, Frederick cel Mare). Întoarcere pentru cazare în zona Berlin. Ziua 6. Berlin- DresdaKarlovy Vary- Praga Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Plecare spre Dresda, unde vom admira: Opera, Domul şi Palatul Zwinger, fastuos ornamentat în stil baroc. Programul continuă cu Karlovy Vary- binecunoscuta staţiune balneoclimaterică cu izvoare termale şi hoteluri luxoase care au atras aristocraţia secolelor trecute. Seara, sosire la Praga pentru cazare. Ziua 7. Praga- Karlstein Mic dejun. Tur de oras: Podul Carol, Catedrala Sfântul Vit, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc, etc. După amiaza program liber sau excursie opţională (15 euro) la renumitul castel Karlstein, evocând Date de plecare 25.06, 13.07 29.07,16.08 02.09, 17.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 369 € 379 € 359 € perioada de glorie a Boemiei. Cazare la Praga. Ziua 8. Praga- BrnoBratislava- Budapesta Lungimea traseului: 525 km Mic dejun. Plecare spre Ungaria cu scurte vizite în Brno şi Bratislava. Seara sosire la Budapesta. Opţional, la final de excursie se poate organiza contra cost o croazieră pe Dunăre (29 € cu cină sau 14 € fără cină), având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sfântul Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sfântul Matiaş. Cazare în Budapesta. Ziua 9. Budapesta- Bucureşti Lungimea traseului: 895 km După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. Supl. single 145 € 145 € 145 € Copil 6–12 ani 309 € 309 € 309 € Autocarul va prelua şi turişti de la Budapesta pentru transfer spre oraşele prin care se tranzitează România. F OR C PREţUL INCLUDE • Transp. cu autocar modern, de la climatizat, clasificat 2–4^; • 7 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3–4^; • Vizitele cuprinse în bonus program; • Excursia opţională pe Valea • Ghid însoţitor din partea Dunării este gratuită. agenţiei pe traseu. ON T turbo bonus până la 3-10% Ziua 1. Bucureşti- Budapesta CIRCUITE 269~ Praga, Viena şi Castelele Boemiei NOU!!! UPGRADE traseu Praga 8 zile Szentendre · Visegrad · Esztergom · Viena · Mănăstirea Melk · Cesky Krumlov · Konopiste · Praga · Karlstein · Karlovy Vary · Dresda · Brno · Peştera Punkva · Bratislava Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta - Szentendre, Visegrad, Esztergom–Viena Lungimea traseului: 275 km După micul dejun, excursie opţională pe Valea Dunării, cu superbele oraşe amplasate într-un cadru natural unic: Szentendre, Visegrad (Castelul lui Matei Corvin) şi Esztergom (Catedrala încoronării regilor Ungariei). Traseul continuă spre Viena pentru vizitarea Palatului Schonbrunn şi a grădinilor acestuia. Urmează un tur panoramic de oraş: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Seara cazare la Viena. Opţional (26 euro), cină tradiţională în pitorescul cartier Grinzing. Ziua 3. Viena–Abaţia Melk– Cesky Krumlov–Konopiste– Praga Lungimea traseului: 310 km Mic dejun. În drumul spre capitala Cehiei, scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Traseul continuă cu vizitarea a două din cele mai reprezentative castele din Boemia: Cesky Krumlov, inclus în patrimoniul UNESCO datorită spectaculoasei amplasări într-un cot al râului în formă de potcoavă şi Castelul Konopiste, devenit celebru ca reşedinţă a lui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro–Ungariei, a cărui asasinare la Sarajevo a dus la declanşarea Primului Război Mondial. În cursul serii sosire şi cazare la Praga, la hotelul de 3 sau 4 stele solicitat. Ziua 4. Praga, oraşul de aur Mic dejun. Începem turul de oraş cu Mănăstirea Loreta, Hradul–considerat cel mai mare castel din lume, Catedrala Sfântul Vit, Uliţa Aurarilor, apoi Biserica Sfântul Nicolae (la ambele se achită intrarea) din cartierul Mala Strana, Podul Carol, cartierul Stare Mesto cu Monumentul Jan Hus, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc, etc. După–amiază program liber la dispoziţia turiştilor în Piata Vaclavske pentru a cumpăra o mulţime de cadouri celor dragi. Seara opţional, Croazieră cu cină pe Viltava 23 €. Cazare la Praga. Ziua 5. Praga–Karlstein–Karlovy Vary–Praga Mic dejun. Timp liber în Praga sau excursie opţională (Karlovy Vary–Karlstein 20 + 10 €) la Karlovy Vary care a devenit faimoasă prin izvoarele sale termale, fiind o populară destinaţie turistică printre celebrităţile din sec. al XIX-lea. Ne vom plimba şi noi pe aleea colonadelor, către luxosul hotel Pupp, fără a “neglija” numeroasele magazine de suveniruri întâlnite în cale. La întoarcerea spre Praga, vizităm renumita fabrică de cristaluri de la Nizbor, situată foarte aproape de Castelul Karlstein. Turiştii care nu doresc vizitarea fabricii vor fi transportaţi cu autocarul la Castel şi vor avea timp la dispoziţie H. OLYMPIC TRISTAR ^^^(sau similar) http://en.olympik.cz/tristar E situat aproape de centrul oraşului, la 5 min. de staţia de metrou linia B şi doar câteva staţii de centru. Hotelul oferă restaurant, parcare, room service. Camerele au telefon, TV satelit şi baie cu duş. Date de plecare 29.05, 09.06 15.09 21.06, 02.07, 10.07, 19.07, 29.08, 07.09 27.07, 04.08 13.08, 21.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 269 € 275 € 285 € Supl. single 95 € 95 € 95 € Copil 6–12 ani 245 € 245 € 245 € H. OLYMPIC PRAGUE ^^^^ (sau similar) http://en.olympik.cz/olympik Este amplasat la câteva zeci de metri faţă de Olympic Tristar, aproape de centrul oraşului şi la câţiva paşi de staţia de metrou. Renovat şi modern remobilat, hotelul dispune de restaurante, bar, magazine de suveniruri, exchange, şi de 319 camere echipate cu baie proprie, aer condiţionat, TV-sat, radio, telefon, minibar, seif. Date de plecare 29.05, 09.06 15.09 21.06, 02.07, 10.07, 19.07, 29.08, 07.09 27.07, 04.08 13.08, 21.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 289 € 299 € 309 € Supl. single 119 € 119 € 119 € Copil 6–12 ani 269 € 269 € 269 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Praga cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România. PREţUL NU INCLUDE • Asig. med., intrările la obiective şi ghizii locali; • Deplasarea în Grinzing, transp. local în Viena şi Praga • Excursii opţionale (Autocarul deserveşte şi grupul sosit cu avionul. Locuri limitate, repartizate ambelor grupuri): V. Dunării, Cina în Grinzing, Karlovy Vary- Karlstein, Croazieră cu cină pe Viltava, Dresda, peştera Punkva, Croazieră la Budapesta, toate min. 30 turişti. pentru vizitarea individuală a acestuia. Întoarcere la Praga pentru cazare. Ziua 6. Dresda–incursiune în lumea barocului Mic dejun. Timp liber în Praga sau opţional excursie (30 euro) în Germania la Dresda. Aici superbele edificii în stil baroc şi rococo, au fost aproape în totalitate distruse în timpul bombardamentelor aliate la sfârşitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Unele lucrări de restaurare, inclusiv la clădirile Operei, Domului şi a Palatului Zwinger, au redat oraşului farmecul de odinioară. Întoarcere la Praga pentru cazare. Ziua 7. Praga–Brno–Pestera Punkva–Bratislava–Budapesta Lungimea traseului: 525 km Mic dejun. Plecare spre Ungaria cu scurte vizite în Brno şi Bratislava. Din Brno puteţi opta (10 euro) pentru excursie la Peştera Punkva, cea mai vizitată peştera a Moraviei, datorită plimbării romatice cu barca pe râul subteran Punkva. Seara sosire la Budapesta. Opţional, la final de excursie se poate organiza contra cost o croazieră pe Dunăre (29 € cu cină sau 14 € fără cină), având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sfântul Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sfântul Matiaş. Cazare în Budapesta. Ziua 8. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. 115 CIRCUITE 7 zile Graz · Salzkammergut · Salzburg · Herrenchiemsee · Munchen · Neuschwanstein · Linderhof · Innsbruck · Kitzbuhel · Melk · Viena · Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Graz–Salzkammergut– Salzburg Lungimea traseului: 580 km Lungimea traseului: 350 km Mic dejun. Începem circuitul castelelor Bavariei descoperind lumea fanteziei în care trăia Ludovic de Bavaria, şi vizităm renumitul castel Neuschwan stein. Urmează Palatul Linderhof, superb decorat şi amplasat într-un cadru natural unic. Continuarea deplasării spre Innsbruck, capitala Tirolului, unul din cele 116 mai frumoase oraşe austriece, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Seara cazare în zona Tirol. Ziua 5. Kitzbuhel–Abaţia Melk– Viena turbo bonus până la 3-7% C 11 zile Viena · Abaţia Melk · Innsbruck · Linderhof · Neuschwanstein · Schaffhausen · Zurich · Lucerna · Liechtenstein · Interlaken · Berna · Montreux · Lausanne · Geneva · Chamonix-Mont Blanc · Zermatt · Matterhorn · Monaco · Nice · San Remo · Milano · Verona · Graz PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4^; • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • Vizitele cuprinse în program; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Lungimea traseului: 470 km Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta- VienaAbaţia Melk- Tirol Lungimea traseului: 695 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru un tur panoramic cu autocarul: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Opera. Apoi ne îndreptăm spre Innsbruck, capitala Tirolului. Pe traseu vom admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Cazare în regiunea Tirol din Austria. Ziua 3. Innsbruck- Castelele Linderhof Şi Neuschwanstein Lungimea traseului: 240 km Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice şi serviciile de ghizi locali; • Telecabina la Chamonix si Matterhorn, trenuleţul din Tasch, vaporaşul la Interlaken, urcarea la Neuschwanstein; • Excursiile opţionale: Chamonix-Mont Blanc, Zurich - Lucerna, Coasta de Azur, Croazieră la Budapesta - toate minim 30 pers. Lacul Geneva După micul dejun, vom avea ocazia să admirăm produsele unice ale gigantului cristalelor: Swarowski. Continuăm cu renu mita staţiune pentru sporturi de iarnă Kitzbuhel. În drumul spre Viena, scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Cazare la Viena. Opţional (26 €), cină tradiţională în pitorescul cartier Grinzing. Ziua 6. Viena–Budapesta Mic dejun. Vizitarea Palatului Schonbrunn şi a grădinilor acestuia, apoi tur panoramic cu autocarul pentru a descoperi frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Opera. Program liber în Viena. Sugerăm vizitarea muzeelor din Palatul Hofburg şi centrul vechi până la Catedrala Sfântul Ştefan, ori shopping pe Mariahilfer Strasse. Continuarea deplasării spre Budapesta pentru un scurt tur de oraş: Parlamentul, Basilica Sfântul Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Sfântul Matiaş. În Budapesta, la final de excursie, se poate organiza opţional o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 7. Budapesta–Bucureşti de la bonus • 50% REDUCERE la una dintre excursiile opţionale. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali; • Deplasare Grinzing, funicular Salzburg, vaporaş pe Chiemsee, urcarea la Neuschwanstein. • Excursiile opţionale: Chiemsee, Munchen, cină tradiţională în Grinzing, croazieră la Budapesta, toate minim 30 pers. Lungimea traseului: 240 km ON F OR de la T După micul dejun, deplasare urmând malul lacului Balaton spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Se traversează apoi superba zonă montană Salzkammergut, cu creste semeţe reflectate în oglinda lacurilor glaciare Attersee şi Mondsee. Scurt popas în renumita staţiune Mondsee. Continuarea deplasării pentru cazare la o pitorească pensiune în zona Salzburg. Ziua 3. Salzburg–Castelul Herrenchiemsee–Munchen Mic dejun. Program liber în Salzburg, unde puteţi urca opţional cu funicularul în Fortăreaţă pentru o frumoasă panoramă a oraşului sau excursie opţională (15 €) la Chiemsee (GRATUIT pentru turiştii care achită opţională de Munchen). Aici ne îmbarcăm în croazieră pe o micuţă insulă, unde Ludovic al II-lea de Bavaria a construit splendidul Palat Herrenchiemsee ca replică a celui din Versailles. Excursia opţională continuă cu vizita la Munchen (25 €) unde ne vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Întoarcere la Salzburg pentru un tur pietonal al oraşului muzicii: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare la pensiune în zona Salzburg. Ziua 4. Castelele Neuschwastein şi Linderhof– Innsbruck PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Lacurile din Salzkammergut; • Casa lui Mozart din Salzburg; • Plimbarea cu vaporaşul pe Chiemsee; • Castelul Neuschwanstein; • Palatul Linderhof; • Abaţia Melk; • Palatul Schonbrunn în Viena; • Bastionul pescarilor din Budapesta. C Ziua 1. Bucureşti–Budapesta 469~ Elveţia, Bavaria şi Coasta de Azur turbo bonus până la 3-5% T Austria şi Bavaria PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4^; • 6 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • Vizitele cuprinse in program si ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. N F OR OCIRCUITE 285~ bonus • Excursia opţională la Castelul Herrenchiemsee este gratuită. Palatul Linderhof Date de plecare Cameră stnd. Supl. single Copil Al treilea adult (loc în dublă) 6–12 ani în cameră 07.09 285 € 109 € 269 € 279 € 26.07, 26.08 289 € 109 € 269 € 279 € 08.08, 19.08 295 € 109 € 269 € 279 € Autocarul va prelua şi turişti de la Budapesta pentru transfer spre oraşele prin care se tranzitează România. Mic dejun. Plecare spre Innsbruck, unul din cele mai frumoase oraşe austriece, pentru un tur pietonal. Începem circuitul Castelelor Bavariei descoperind lumea fanteziei în care trăia Ludovic de Bavaria şi vizităm renumitul Palat Linderhof. Urmează Castelul Neuschwanstein, superb amplasat într-un cadru natural unic. Cazare în zona Dornbirn- Austria. Ziua 4. Cascada Rinului Zurich - Lucerna- Liechstenstein Mic dejun. Timp liber în zona Dornbirn, sau excursie opţională (în total 35 €) la Zurich. Pe traseu oprire la Schaffhausen pentru a admira spectaculoasa cascadă a Rhinului. În Zurich începem turul pietonal: Grossmunster (catedrală protestantă, fondată 117 de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială a oraşului. Excursia opţională continuă spre Lucerna pentru un tur de oraş: Kapellplatz, Rathaus, St. Peterskapeele, Kapellbrucke, Wasserturm. Încheiem excursia opţională tranzitând Liechstenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz. Seara întoarcere pentru cazare în zona Dornbirn. Ziua 5. Interlaken- BernaMontreux- Lausanne Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Deplasare spre Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între 2 lacuri la poalele Alpilor. Continuăm cu Berna, capitala Elveţiei, unde vom vizita: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala St. Vicenţiu. Urmează Montreux, o plăcută staţiune pe malul lacului Leman unde se vizitează renumitul Castel Chillon. Încheiem ziua cu un tur pietonal în Lausanne, către Catedrala din centrul istoric. Cazare în zona Bellegarde. Ziua 6. Geneva- ChamonixMont Blanc –Vf. Aiguille du Midi (3842 m) Mic dejun. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala St.Pierre, Place Neuve, Primăria, Maison Tavel, iar seara sediul ONU. Timp liber în Geneva sau excursie opţională (25 €) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume Aiguille du Midi 3777 m, în apropiere de Mont Blanc. Întoarcere în Bellegarde pentru cazare. Ziua 7. Zermatt- MatterhornGenova Lungimea traseului: 660 km După micul dejun, parcurgem zone montane de o frumuseţe rară în Ţara Cantoanelor spre Tasch pentru urcare cu trenuleţul la Zermatt, staţiune turistică protejată ecologic (vehiculele motorizate sunt interzise). Opţional ascensiune la cota 3883 m. Priveliştea magnifică a celor 38 de piscuri de peste 4000 m, va fi “recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat să “plutească” cu telecabina deasupra crevaselor gheţarului Matterhorn. Traseul continuă prin Aosta şi regiunea Lombardia din Italia pentru cazare în zona Genova - Savona. Ziua 8. Monaco- Nice- San Remo- Genova Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 €) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. UrmeaDate de plecare 10.06 23.07, 05.08, 19.08 27.06, 02.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 469 € 489 € 479 € ză Nice pentru o plimbare pe Promenade des Anglais, iar la întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în “varianta” italiană. Cazare în zona Genova - Savona. Ziua 9. Genova - Milano Verona - Padova Lungimea traseului: 520 km Mic dejun. Deplasare spre Milano unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Plecare spre Verona pentru a admira: Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Drumul continuă pentru cazare în zona Padova–Udine. Ziua 10. Udine- GrazBudapesta Lungimea traseului: 690 km Mic dejun. Plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 11. BudapestaBucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. Supl. single 165 € 165 € 165 € Copil 6–12 ani 449 € 449 € 449 € Al treilea adult în cameră 459 € 459 € 459 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Viena cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România 117 CIRCUITE CIRCUITE PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern cu climatizare, clasificat 2- 4^ • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2- 4^ • Vizitele cuprinse în program; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. ON F OR de la T C turbo bonus până la 3% 459~ PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali; • Telecabina în Chamonix, trenuleţul din Tasch si cele spre Jungfraujoch şi Matterhorn, vaporaşul la Interlaken, urcarea la Neuschwanstein; • Excursiile opţionale (Castelele Bavariei, Milano, Chamonix-Mont Blanc, Zurich - Lucerna, Croazieră la Budapesta) - toate minim 30 pers. bonus • Excursia opţională la Zurich, St. Gallen, Cascada Rhinului, Lucerna este GRATUITĂ. Cascadă pe Rin în Schaffhausen Elveţia, Bavaria şi Lombardia 11 zile Viena · Abaţia Melk · Innsbruck · Linderhof · Neuschwanstein · St. Moritz · Lago di Como · Milano · Zermatt · Matterhorn · Montreux · Lausanne · Geneva · Chamonix-Mont Blanc · Berna · Interlaken · Liechtenstein · Sankt Gallen · Schaffhausen · Zurich · Lucerna · Munchen · Salzburg · Linz Ziua 1. Bucureşti Budapesta Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Bavariei descoperind lumea fanteziei în care trăia Ludovic de Bavaria şi vizităm renumitul Palat Linderhof. Urmează Castelul Neuschwanstein, superb amplasat într-un cadru natural unic. Cazare în regiunea Tirol. Ziua 2. Budapesta- VienaAbaţia Melk- Tirol Ziua 4. St. Moritz- Lago di Como- Milano Lungimea traseului: 895 km Lungimea traseului: 695 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru un tur panoramic cu autocarul: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Opera. Apoi ne îndreptăm spre Innsbruck, capitala Tirolului. Pe traseu vom admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Cazare în regiunea Tirol din Austria. Ziua 3. Innsbruck- Castelele Linderhof Şi Neuschwanstein Mic dejun. Plecare spre Innsbruck, unul din cele mai frumoase oraşe austriece, pentru un tur pietonal. Zi liberă în Innsbruck, sau excursie opţională (20 euro) în Bavaria. Începem circuitul Castelelor 118 Lungimea traseului: 355 km Mic dejun. Deplasare spre renumita staţiune St. Moritz, apoi parcurgând sudul Elveţiei trecem în regiunea Lombardia din Italia şi urmăm drumul pe malul Lacului Como, către cazarea din zona Varese. Opţional (15 euro), excursie în capitala Lombardiei- Milano, unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, superb decorat în exterior, culminând cu faţada sa impunătoare din marmură albă. Întoarcere în zona Varese pentru cazare. Ziua 5. Zermatt- MatterhornMontreux- Lausanne Lungimea traseului: 465 km După micul dejun, revenim in Ţara Cantoanelor, unde parcurgem zone montane de o frumuseţe rară spre Tasch pentru urcare cu trenuleţul la Zermatt, staţiune turistică protejată ecologic (vehiculele motorizate sunt interzise). Opţional ascensiune la cota 3883 m. Priveliştea magnifică a celor 38 de piscuri de peste 4000 m, va fi “recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat să “plutească” cu telecabina deasupra crevaselor gheţarului Matterhorn. Deplasare spre Montreux, o plăcută staţiune pe malul lacului Leman unde se vizitează renumitul Castel Chillon. Încheiem ziua cu un tur pietonal în Lausanne, către Catedrala din centrul istoric. Cazare în zona Bellegarde. Ziua 6. Geneva- ChamonixMont Blanc –Vârful Aiguille du Midi (3842 M) Mic dejun. Plecare spre Geneva pentru un tur de oraş: Catedrala St.Pierre, Place Neuve, Primăria, Maison Tavel, iar seara sediul ONU. Timp liber în Geneva sau excursie opţională (25 euro) spre tărâmul stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă staţie de telecabină din lume Aiguille du Midi 3777 m, în apropiere de Mont Blanc. Întoarcere în Bellegarde pentru cazare. Ziua 7. Berna- InterlakenLiechstenstein Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Deplasare spre Berna, capitala Elveţiei, unde vom vizita: Rathaus, Marktgasse şi Kramgasse, Catedrala Sfântul Vicenţiu. Continuăm cu Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între 2 lacuri la poalele Alpilor. Se tranzitează apoi Liechstenstein, cu o scurtă oprire în capitala Vaduz, apoi cazare în zona Dornbirn- Austria. Ziua 8. Sankt Gallen - Cascada Rinului - Zurich - Lucerna Mic dejun. Timp liber în zona Dornbirn, sau excursie opţională GRATUITĂ (în valoare de Vârful Aiguille du Midi (3842 m) 35 euro) la Sankt Gallen, unde oprim pentru a vizita renumita Abaţie Benedictină. Fondată în anul 613, aceasta a fost timp de multe secole principala Abaţie Benedictină din Europa, fiind inclusă şi în patrimoniul UNESCO. Excursia opţională continuă spre Zurich. Pe traseu oprire la Schaffhausen pentru a admira spectaculoasa cascadă a Rhinului. În Zurich începem turul pietonal: Grossmunster (catedrală protestantă, fondată de Carol cel Mare), Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall) şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială a oraşului. Încheiem excursia opţională la Lucerna pentru un tur de oraş: Kapellplatz, Rathaus, Saint Peterskapeele, Kapellbrucke, Wasserturm. Seara întoarcere pentru cazare în zona Dornbirn. Ziua 9. Munchen- Salzburg Lungimea traseului: 340 km Mic dejun. Intrăm în Germania, trecând pe malul lacului Constanz. Ajungem la Munchen, unde ne vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Deplasarea continuă spre Salzburg, oraşul muzicii, dominat de fortăreaţa Hohensalzburg, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare la o pitorească pensiune din zona Salzburg. PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Castelul Linderhof din Bavaria; • Domul din Milano; • Kapellbrucke în Lucerna; • Cascada Rinului de la Schaffhausen; • Vitraliile lui Marc Chagall din Fraumunster (Zurich); • Celebrul Jet d`Eau, simbolul Genevei; • Privelistea de pe Aiguille du Midi (Chamonix-Mont Blanc); • Castelul Chillon reflectat în apele lacului Leman; • Crevasele gheţarului Matterhorn; • Celebra staţiune Saint Moritz. Ziua 10. Salzburg- Budapesta Lungimea traseului: 550 km Mic dejun. Plecare spre Budapesta cu o oprire în Linz, pentru un tur în centrul istoric. Opţional, la final de excursie se poate organiza contra cost o croazieră pe Dunăre (29 € cu cină sau 14 € fără cină), având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sfântul Ştefan, Date de plecare 20.06 04.07 17.07, 12.08, 22.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 459 € 469 € 479 € Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sfântul Matiaş. Cazare în Budapesta. Ziua 11. Budapesta- Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. Supl. single 159 € 159 € 159 € Copil 6–12 ani 439 € 439 € 439 € Al treilea adult în cameră 449 € 449 € 449 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Viena cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România 119 CIRCUITE CIRCUITE Italia şi Grecia Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta– Padova Lungimea traseului: 750 km Mic dejun. Croazieră în Veneţia spre Piaţa San Marco, unde se află Campanilla, Procuraţiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano. Traseul continuă spre Verona unde putem admira Arenele romane, casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Seara sosire şi cazare în zona Montecatini – Lucca. Ziua 4. Pisa–Florenţa–Roma Lungimea traseului: 350 km Mic dejun. Excursie opţională (15 €) la Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Turnul înclinat şi Baptisteriul. Deplasarea continuă spre Florenţa, oraşul artelor, unde se vizitează: Santa PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4^, exceptând zilele 5 şi 6; • 8 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • 1 noapte pe ferry boat în cabine de 4 paturi; • 3+1 cine pentru turiştii care aleg hotelul Valery; • Vizitele cuprinse în program şi ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali; 120 Lungimea traseului: 260 km Mic dejun. Traseul continuă către • Plimbările cu vaporaşul (aprox. 14 €) si taxa de autocar (în jur de 8 €) la Veneţia se achită la înscriere; • Taxele pentru turişti şi autocar pentru ferry boat Bari- CorfuIgoumenitsa 20 €/pers., se achită la înscriere; • Supliment pentru cabină dublă pe ferry-boat-ul Bari– Corfu 25 € / pers., opţiune la înscriere; • Excursiile opţionale: Padova, Tivoli, Pisa, Capri 18+18+14 € (vaporaşele) (microbus dusîntors Capri–Anacapri + ghid local), toate organizate pentru minim 30 de persoane. Graz · Padova · Veneţia · Verona · Pisa · Florenţa · Roma · Tivoli · Napoli · Insula Capri (sau Pompei) · Assisi · San Marino · Ljubljana F OR de la 439~ bonus • Traseul include Insula Corfu, Verona şi opţional Pisa; • Hotel Principe 4^ cu 3 + 1 cine incluse sau Hotel Princess 4^ la Roma. Napoli de unde ne îmbarcăm (contra cost) spre splendida Insulă Capri pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Cazare şi cină în zona Sorrento. Ziua 8. Pompei–Bari Lungimea traseului: 290 km Mic dejun. Dimineaţă se vizitează vechiul Pompei, unde parcurgem turul „oraşului mort”, îngropat de lava vulcanului Vezuviu. Deplasare spre Bari unde ne vom îmbarca pe ferry-boat pentru traversare în Grecia. Cazare pe ferry boat în cabine pentru 4 persoane. Ziua 9. Insula Corfu–Meteora– Riviera Olimpului Lungimea traseului: 350 km Debarcare în Corfu dimineaţă devreme. Turul insulei include Biserica Vlaherna, Paleokastritsa, NOU!!! UPGRADE CAZĂRI: Hotel Princess 4* lângă Vatican + multe alte surprize de 4* pe traseu Fontana di Trevi, Roma Sidari şi capitala Kerkyra. După traversarea pe continent, traseul continuă spre Kalambaka, pentru un tur exterior al fascinantelor mănăstiri de la Meteora. Cazare pe Riviera Olimpului. Ziua 10. Salonic–Bucureşti Lungimea traseului: 750 km Mic dejun. După un scurt tur al oraşului Salonic: Turnul Alb, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Biserica Sfântul Dumitru, ne îndreptăm spre ţară, prin Bulgaria. Sosire în Bucureşti după 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. NOTE Orarul ferry boat-ului Bari (sau Brindisi)–Corfu nu a fost încă stabilit la data tipăririi catalogului. Dacă noul orar pe 2012 va suferi modificari, programul va fi adaptat în funcţie de noul orar. Din 2012 se achită taxă locală în Montecatini Terme de 1 €/zi/pers. iar turistii care aleg hotelul Princess la Roma vor plăti taxa locală de cca 3 €/zi/pers. direct la recepţia hotelului. HOTEL PRINCIPE ^^^^ (sau similar, cu mic dejun şi cină) www.hotelprincipegroup.it Este situat la 17km de Roma, în zona comercială din Pomezia. Are 75 de camere dispuse pe cinci etaje, dotate cu tot confortul: telefon, internet, TV satelit, minibar, seif, baie cu duş sau cadă, uscător de păr, aer condiţionat. Facilităţi hotel: restaurant, bar, săli de conferinţă, parcare, sala de fitness, room service, schimb valutar. Date de plecare 21.06 16.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 439 € 449 € Supl. single 139 € 139 € Copil 6–12 ani 419 € 419 € Al treilea adult în cameră 429 € 429 € HOTEL PRINCESS ^^^^ (sau similar, cu mic dejun bufet) www.hotelprincess.com Situat în vestul Romei la cca 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu aer condiţionat, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare. Date de plecare 21.06 16.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 459 € 469 € Supl. single 149 € 149 € Copil 6–12 ani 439 € 439 € Al treilea adult în cameră 449 € 449 € ON PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat minim 2-4^, exceptând zilele 6 si 7; • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2-4^; • 4 cine pentru turiştii care aleg hotelul Valery; • Vizitele cuprinse in program si ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. F OR de la T Lungimea traseului: 390 km ON Italia clasică 10 zile T După micul dejun, plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 euro), vizită în Padova la Basilica Sfântul Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare în zona Padova. Ziua 3. Veneţia–Verona– Montecatini Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei, veritabil muzeu în aer liber, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizi, Ponte Vechio, Palazzo Pitti şi Basilica Santa Croce. Traseul continuă către Roma. Seara cazare şi cină (numai pentru turiştii cazaţi la Hotel Principe) în zona Roma. Ziua 5. Roma Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce „Cetatea Eternă” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare şi cină în zona Roma. Ziua 6. Roma–Tivoli Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizita la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 €) la Villa D`Este din Tivoli, pentru a admira măiestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel pentru cină. Cazare. Ziua 7. Roma–Napoli–Insula Capri–Sorrento turbo bonus până la 5% C Ljubljana · Padova · Veneţia · Verona · Pisa · Florenţa · Roma · Tivoli · Napoli · Insula Capri · Pompei · Insula Corfu · Meteora · Salonic C 10 zile NOU!!! UPGRADE CAZĂRI: Hotel Princess 4* lângă Vatican + multe alte surprize de 4* pe traseu 435~ bonus • Traseul include VERONA + opţional PADOVA şi PISA. • Hotel Principe 4^ cu 4 cine incluse sau Hotel Princess 4^ la Roma. Ziua 1. Bucureşti- Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piata Victoriei. Sosire si cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta- GrazPadova Lungimea traseului: 765 km După micul dejun, plecare spre Graz, al doilea oraş ca mărime din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 euro), vizită în Padova la Basilica Sfântul Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare în zona Padova. Ziua 3. Veneţia- VeronaMontecatini Lungimea traseului: 390 km Mic dejun. Croazieră în Veneţia spre Piaţa San Marco, unde se află Campanilla, Procuratiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano. Traseul continuă spre Verona unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Seara sosire şi cazare în zona Montecatini – Lucca. Ziua 4. Pisa- Florenţa- Roma Lungimea traseului: 350 km După micul dejun, excursie opţională (15 euro) la Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Turnul înclinat şi Baptisteriul. Deplasarea continuă spre Florenţa, oraşul artelor, unde se turbo bonus până la 3-5% Turnul din Pisa vizitează: Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei “veritabil muzeu în aer liber”, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizi, Ponte Vechio, Palazzo Pitti şi Basilica Santa Croce. Traseul continuă către Roma. Seara cazare şi cină (numai pentru turiştii cazaţi la Hotel Principe) în zona Roma. Ziua 5. Roma Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce “Cetatea Eterna” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla in Basilica San Pietro. Cazare şi cină în zona Roma. Ziua 6. Roma- Tivoli Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizită la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira maestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare. Ziua 7. Roma- Napoli- Insula Capri Sau Pompei Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală sau shopping în Roma. Opţional excursie (22 euro) către Napoli (seara scurt tur pietonal HOTEL PRINCIPE ^^^^ (sau similar, cu mic dejun şi cină) www.hotelprincipegroup.it Este situat la 17km de Roma, în zona comercială din Pomezia. Are 75 de camere dispuse pe cinci etaje, dotate cu tot confortul: telefon, internet, TV satelit, minibar, seif, baie cu duş sau cadă, uscător de păr, aer condiţionat. Facilităţi hotel: restaurant, bar, săli de conferinţă, parcare, sala de fitness, room service, schimb valutar. Date de plecare 20.05, 12.06 24.06, 24.07, 07.08, 27.08, 06.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 435 € 445 € Supl. single 165 € 165 € Copil 6–12 ani 409 € 409 € Al treilea adult în cameră 429 € 429 € HOTEL PRINCESS ^^^^ (sau similar, cu mic dejun bufet) www.hotelprincess.com Situat în vestul Romei la cca 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu aer condiţionat, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare. Date de plecare 20.05*, 12.06 24.06*, 24.07, 07.08, 27.08, 06.09 PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice şi serviciile de ghizi locali; • Vaporaşul (cca.14 €) şi taxa de autocar (cca.8 €) la Veneţia, care se achită la înscriere; telecabina în San Marino • Excursiile opţionale: Padova, Tivoli, Pisa, Napoli, Capri 18 x 2 (vaporaşele) +14 € (microbus cu climă dus-întors Capri-Anacapri + ghid local), Croazieră pe Dunăre cu cină 29 € / fără cină 14 €, toate minim 30 pers. Cameră stnd. (loc în DBL) 459 € 469 € Supl. single 175 € 175 € Copil 6–12 ani 435 € 435 € * Pt. plecările din 20.05 şi 24.06, cazarea la Roma va fi nominalizată ulterior. Al treilea adult în cameră 455 € 455 € pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal) de unde ne îmbarcăm spre splendida Insulă Capri pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Turiştii care nu merg în Capri, pot vizita individual oraşul antic Pompei (transport cu autocarul pentru minim 10 persoane). Întoarcere pentru cazare şi cină în zona Roma. Ziua 8. Assisi- San MarinoPadova Lungimea traseului: 595 km Mic dejun. Deplasare la Assisi, unde vizităm catedrala Sfântul Francisc ce conţine superbele fresce ale lui Giotto. Traseul continuă spre Republica San Marino, unde admirăm o deosebită panoramă de pe turnurile fortăreţei medievale. Cazare în zona Padova. Ziua 9. Padova- LjubljanaBudapesta Lungimea traseului: 690 km Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 10. Budapesta- Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. NOTĂ Din 2012 se achită taxă locală în Montecatini Terme de 1 €/zi/pers., iar turiştii care aleg hotelul Princess la Roma vor plăti taxa locală de cca 3 €/zi/pers. direct la recepţia hotelului. 121 CIRCUITE CIRCUITE turbo bonus până la 3-5% NOU!!! UPGRADE CAZĂRI: Hotel Princess 4* lângă Vatican + multe alte surprize de 4* pe traseu PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4^, exceptând zilele 7 şi 8; • 10 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • 4 cine pentru turiştii care aleg hotelul Valery; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. turbo bonus până la 3-5% PREţUL NU INCLUDE •Asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizii locali; •Plimbările cu vaporaşul (14 €) si taxa de autocar (cca. 8 Domul din Florenţa €) la Veneţia, ambele se achită la înscriere, telecabina în San F OR N O Marino; de la •Excursiile opţionale: Padova, Tivoli, Napoli, Capri 18 x 2 (vaporaşele) + 14 € (microbus cu climă dus-întors Capri–Anabonus capri + ghid local), croazieră pe • Excursia opţională la Padova Dunăre cu cină 29 € / fără cină este gratuită; • Hotel Principe 4^ cu 4 cine incluse sau 14€, toate organizate pentru minim 30 pers. Hotel Princess 4^ la Roma. NOU!!! UPGRADE CAZĂRI: Hotel Princess 4* lângă Vatican + multe alte surprize de 4* pe traseu Viena · Veneţia · Padova · Verona · Milano · Pisa · Florenţa · Roma · Tivoli · Napoli · Capri sau Pompei · Assisi · San Marino · Ljubljana Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta – Viena – Veneţia Lungimea traseului: 790 km După micul dejun, plecare spre Viena pentru a admira într-un tur de oraş: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Domul Sfântul NOTĂ Din 2012 se achită taxă locală în Florenţa de 4 €/zi/pers., iar turiştii care aleg hotelul Princess la Roma vor plăti taxa locală de cca 3 €/zi/pers. direct la recepţia hotelului. Ştefan, Opera. Apoi deplasare spre Graz–Udine. Seara cazare în zona Padova–Veneţia. Ziua 3. Veneţia – Padova – Verona Lungimea traseului: 195 km Mic dejun. Croazieră în Veneţia spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuraţiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano. Traseul continuă spre Verona. Opţional (8 ~) vizită în Padova la Basilica Sfântul Anton, renumit centru de HOTEL PRINCIPE ^^^^ (sau similar, cu mic dejun şi cină) www.hotelprincipegroup.it Este situat la 17km de Roma, în zona comercială din Pomezia. Are 75 de camere dispuse pe cinci etaje, dotate cu tot confortul: telefon, internet, TV satelit, minibar, seif, baie cu duş sau cadă, uscător de păr, aer condiţionat. Facilităţi hotel: restaurant, bar, săli de conferinţă, parcare, sala de fitness, room service, schimb valutar. Date de plecare 13.05 05.06, 13.09 29.06, 30.08 18.07, 10.08, 21.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 455 € 459 € 465 € 469 € Supl. single 175 € 175 € 175 € 175 € Copil 6–12 ani 435 € 435 € 435 € 435 € Al treilea adult în cameră 445 € 445 € 445 € 445 € HOTEL PRINCESS ^^^^ (sau similar, cu mic dejun bufet) www.hotelprincess.com Situat în vestul Romei la cca 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu aer condiţionat, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare. Date de plecare Cameră stnd. Supl. Copil Al treilea adult (loc în dublă) single 6–12 ani în cameră 13.05* 475 € 185 € 459 € 475 € 05.06*, 13.09 485 € 185 € 459 € 475 € 29.06, 30.08 489 € 185 € 459 € 475 € 18.07, 10.08, 21.08 495 € 185 € 459 € 475 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Veneţia cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România * Pt. plecările din 13.05 şi 05.06, cazarea la Roma va fi nominalizată ulterior. 122 pelerinaj. În Verona putem admira Arenele romane, casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. Seara sosire şi cazare în zona Lago di Garda. Ziua 4. Milano – Pisa – Florenţa Lungimea traseului: 475 km Mic dejun. Deplasare spre Milano, unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul. Plecare spre Pisa pentru a vizita Domul, Baptisteriul şi Turnul înclinat. Seara cazare în Florenţa. Ziua 5. Florenţa – Roma Lungimea traseului: 320 km După micul dejun, vizită Florenţa: Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizzi, Ponte Vecchio, Palazzo Pitti şi Basilica Santa Croce. Traseul continuă către Roma. Seara cazare şi cină (numai pentru turiştii cazaţi la Hotel Principe) în zona Roma. Ziua 6. Roma Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce "Cetatea Eternă" ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare şi cină în zona Roma. Ziua 7. Roma – Tivoli Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După amiază sugerăm vizită la Castelul Sant’Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 ~) la Vila D`Este din Tivoli. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare. Ziua 8. Roma–Napoli–Insula Capri Sau Pompei Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală sau shopping în Roma. Opţional excursie către Napoli (22 ~), de unde ne îmbarcăm spre Insula Capri pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri pot merge individual la Grota Azzuro. Turiştii care nu merg în Capri, pot vizita individual oraşul antic Pompei (transport cu autocarul pentru minim 10 pers.). Întoarcere pentru cazare şi cină în zona Roma. Ziua 9. Assisi – San Marino – Padova Lungimea traseului: 595 km Vom servi micul dejun, după care vom porni spre Assisi. Vom vizita catedrala Sfântul Francisc. Traseul continuă spre Republica San Marino. Cazare în zona Padova. Ziua 10. Padova – Ljubljana – Budapesta Lungimea traseului: 690 km Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 11. Budapesta – Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după ora 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. ON F OR de la T Ziua 1. Bucureşti – Budapesta C C 11 zile T Italia clasică şi Insula Capri 455~ 529~ bonus • Excursia opţională la NAPOLI este GRATUITĂ. Italia, Coasta de Azur Domul din Milano 13 zile Viena · Veneţia · Padova · Verona · Milano · Torino · Genova · Monaco · Nice · San Remo · Florenţa · Pisa · Pompei · Capri · Napoli · Roma · Tivoli · Assisi · San Marino Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Viena– Veneţia Lungimea traseului: 790 km După micul dejun, plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sfântul Ştefan, Opera. Apoi deplasare spre Graz–Udine. Seara, cazare în zona Padova–Veneţia. Ziua 3. Veneţia–Padova– Verona Lungimea traseului: 195 km Mic dejun. Croazieră în Veneţia spre Piaţa San Marco, unde se află Campanila, Procuraţiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină. Turiştii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano. Traseul continuă spre Verona. Opţional (8 euro) vizită în Padova la Basilica Sfântul Anton, renumit centru de pelerinaj. În Verona putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. Seara sosire şi cazare în zona Lago di Garda. Ziua 4. Milano–Torino–Genova Lungimea traseului: 455 km Mic dejun. Vizita în Milano: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Plecare spre Torino pentru a vizita Domul San Giovanni cu celebrul Giulgiu din Torino, Palazzo Reale şi Palazzo Madama precum şi simbolul orasului, Mole Antonelliana, cândva cea mai înaltă cladire din lume. Urmează Genova unde admirăm Casa lui Columb, Palatul Ducal, Catedrala San Lorenzo şi Acvariul, al 2-lea ca HOTEL PRINCIPE ^^^^ (sau similar, cu mic dejun şi cină) www.hotelprincipegroup.it Este situat la 17km de Roma, în zona comercială din Pomezia. Are 75 de camere dispuse pe cinci etaje, dotate cu tot confortul: telefon, internet, TV satelit, minibar, seif, baie cu duş sau cadă, uscător de păr, aer condiţionat. Facilităţi hotel: restaurant, bar, săli de conferinţă, parcare, sala de fitness, room service, schimb valutar. Date de plecare 24.05 31.07, 15.08 14.06, 06.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 529 € 545 € 539 € Supl. single 225 € 225 € 225 € Copil 6–12 ani 499 € 499 € 499 € Al treilea adult în cameră 525 € 525 € 525 € HOTEL PRINCESS ^^^^ (sau similar, cu mic dejun bufet) www.hotelprincess.com Situat în vestul Romei la cca 3 km distanţă de Vatican, hotelul dispune de 290 de camere mobilate modern şi dotate cu aer condiţionat, TV prin satelit, frigider, baie, uscător de păr. Facilităţi hotel: recepţie, restaurant, bar, piscină în aer liber, parcare. Date de plecare 24.05* 31.07, 15.08 14.06*, 06.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 555 € 569 € 565 € Supl. single 235 € 235 € 235 € Copil 6–12 ani 525 € 525 € 525 € Al treilea adult în cameră 549 € 549 € 549 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Veneţia cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România * Pt. plecările din 24.05 şi 14.06, cazarea la Roma va fi nominalizată ulterior 123 mărime din Europa. Cazare în zona Genova–Savona. Ziua 5. Monaco–Nice–San Remo–Savona Mic dejun. Zi liberă la dispoziţia turiştilor sau opţional (35 euro) excursie pe Coasta de Azur. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Urmează Nice pentru o plimbare pe Promenade des Anglais, iar la întoarcere, oprire în San Remo, replica staţiunilor exclusiviste în "variantă” italiană. Cazare în zona Genova–Savona. Ziua 6. Genova–Pisa–Florenta Lungimea traseului: 315 km Mic dejun. Plecare spre Florenţa. Pe traseu, excursie opţională (15 euro) la Pisa pentru a vizita Domul, cu decoraţiuni puternic influenţate de lumea islamică, Turnul înclinat şi Baptisteriul. Turiştii care nu doresc vizita în Pisa, vor avea timp liber într-un centru comercial local. În Florenta, oraşul artelor, se vizitează: Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piaţa Senioriei veritabil "muzeu în aer liber", Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizzi, Ponte Vecchio, Palazzo Pitti şi Basilica Santa Croce. Seara cazare în Florenţa. Ziua 7. San Gimignano–Siena– Sorrento Lungimea traseului: 595 km După micul dejun, admirăm superbul oraşel medieval locuit şi impecabil conservat San Gimignano. Opţional (15 euro) excursie la Siena, cândva rivala Florenţei, de asemenea excelent păstrată, unde admirăm splendida Catedrală de secol XIII şi Piazza del Campo cu Fontana Gaia, Pallazo Publico şi Torre de Mangia. Deplasarea continuă spre sud, către peninsula Sorrentina. Seara cazare şi cină în zona Sorrento. Ziua 8. Insula Capri–Napoli– Pompei–Roma Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. Dimineaţă opţional ne îmbarcăm spre splendida Insulă Capri pentru a vizita Piaţa Umberto şi Anacapri. Turiştii familiarizaţi cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Excursia continuă către Napoli (scurt tur pietonal pe traseul Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Piaţa Plebiscitului, Palatul Regal). Apoi se vizitează vechiul Pompei, unde parcurgem turul "Orasului Mort” îngropat de lava vulcanului Vezuviu. Plecare spre nord pentru cazare şi cină (numai pentru turiştii cazaţi la Hotel Principe) în zona Roma. Ziua 9. Roma Mic dejun. Vizită în Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. După ce “Cetatea Eterna” ne-a convins de venerabila sa vârstă, vom admira şi frumuseţea sa unică în: Piaţa Navona, Fontana di Trevi şi Piaţa Spaniei, iar definiţia grandorii o vom afla în Basilica San Pietro. Cazare şi cină în zona Roma. Ziua 10. Roma–Tivoli Mic dejun. Zi liberă pentru vizită individuală în Roma la muzeul Vatican, unde ne vor copleşi (pe lângă multe altele) Capela Sixtină şi Stanze di Rafaello. După–amiază sugerăm vizita la Castelul Sant'Angelo şi Palatul Conservatorilor sau excursie opţională (10 euro) la Vila D`Este din Tivoli, pentru a admira măestria cu care apa a fost metamorfozată în operă de artă, rezultând cele mai spectaculoase grădini renascentiste din Europa. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare. Ziua 11. Assisi–San Marino– Padova de la Paris Autocar 375~ 8 zile bonus • Excursia opţională la Luxembourg este GRATUITĂ. Viena · Salzburg · Munchen · Strasbourg · Paris · Versailles · Valea Loirei · Fontainebleau · Reims · Luxembourg · Nurnberg · Abaţia Melk Mic dejun. Deplasare la Assisi, unde vizităm catedrala Sfântul Francisc ce conţine superbele fresce ale lui Giotto. Traseul continuă spre Republica San Marino, unde admirăm o deosebită panoramă de pe turnurile fortăreţei medievale. Cazare în zona Padova. Ziua 12. Padova–Ljubljana– Budapesta PREţUL INCLUDE • Transp. cu autocar cu climatizare, clasif. 2- 4^ exceptând ziua 5 (contra cost cu transp. public); • 7 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–3^; • Vizitele cuprinse in program şi ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali • Vaporaşele (Ill, Sena), funicular în Salzburg, urcarea în Turnul Eiffel, transportul în Paris • Excursii opţionale: Fontainbleau, Valea Loirei, Croazieră pe Dunăre, toate minim 30 turişti. ce. Continuăm vizitarea: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’lIle de la Cite inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 5. Paris–Fontainebleau– Valea Loirei Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris pentru explorarea oraşului pe cont propriu. Pentru cei pasionaţi sugerăm o excursie la Disneyland (deplasarea se face cu RER). În Paris nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croaziera pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Opţional (10 euro) excursie la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris. Ziua 6. Reims–Luxembourg– Nurnberg Lungimea traseului: 690 km Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Sosire şi cazare la Budapesta . Ziua 13. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, în jurul orei 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiectivele turistice şi serviciile de ghizi locali; • Vaporaşul (cca.14 €) şi taxa de autocar (cca.8 €) la Veneţia, ambele se achită la înscriere; telecabina în San Marino • Excursiile opţionale: Padova, Coasta de Azur, Pisa, Tivoli, Capri 18€x2 (vaporaşele) +14€ (microbus cu climă dusîntors Capri–Anacapri+ghid local), Croazieră pe Dunăre cu cină 29 € / fără cină 14 €, toate minim 30 persoane. NOTĂ Din 2012 se achită taxă locală în Florenţa de 4 €/zi/pers. iar turistii care aleg hotelul Princess la Roma vor plăti taxa locală de cca 3 €/zi/pers. direct la recepţia hotelului. Insula Capri CIRCUITE F OR Lungimea traseului: 595 km PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4*, exceptând zilele 5 şi 10; • 12 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4* • 3+1 cine pentru turiştii care aleg hotelul Valery • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. 124 ON T C CIRCUITE REDUCERI DE PÂNĂ LA 20% turbo bonus până la 3-5% Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Viena–Salzburg– Munchen Lungimea traseului: 640 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior),Domul Sfântul Ştefan, Opera. Deplasare in Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Plecare spre Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. Cazare la o pensiune din zona Salzburg - Munchen. Palatul Fontainebleau Ziua 3. Munchen–Strasbourg– Paris Lungimea traseului: 795 km Mic dejun. Plecare spre capitala Alsaciei, Strasbourg, unde se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Deplasarea continuă către Paris, unde sosim în cursul serii şi începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris. Ziua 4. Paris–Versailles Lungimea traseului: 80 km Mic dejun. Dimineaţă se vizitează somptuosul Palat de la Versailles (fără acces în grădini). La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defen- Lungimea traseului: 795 km Mic dejun. Plecare spre Germania, cu o oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Deplasarea continuă spre Luxembourg pentru a vizita opţional Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Sosire la Nurnberg pentru tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sfântul Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, Biserica Sfântul Sebaldus şi Citadela Oraşului. Cazare la Nurnberg. Ziua 7. Nurnberg–Abaţia Melk–Budapesta Lungimea traseului: 730 km După micul dejun, plecare spre Ungaria. Pe traseu, scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. La Budapesta, la sfarsit de excursie, opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14 € fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 8. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. Hotel IBIS^^+ (sau similar) - (MD bufet), suburbii Paris Date de plecare 15.05, 18.09 12.07, 16.08 17.06, 02.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 375 € 395 € 385 € Supl. single 145 € 145 € 145 € Copil 6–12 ani 359 € 359 € 359 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Munchen şi Paris cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România. 125 C ON F OR de la T turbo bonus până la 5% 439~ bonus • Excursia opţională la Luxembourg este GRATUITĂ. 10 zile Viena · Salzburg · Munchen · Strasbourg · Luxembourg · Reims · Paris · Versailles · Fontainebleau · Valea Loirei · Heidelberg · Nurnberg · Abaţia Melk Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Viena– Salzburg Lungimea traseului: 540 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sfântul Ştefan, Opera. Deplasare în Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare la o pitorească pensiune din zona Salzburg. Ziua 3. Salzburg–Munchen– Strasbourg Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Plecare spre capitala Alsaciei, cu un scurt popas în Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauen kirche. În Strasbourg, se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Seara cazare la Strasbourg. Ziua 4. Strasbourg– Luxembourg–Reims–Paris Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru a vizita opţional (15 euro) Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Traseul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Sosim în cursul serii la Paris şi începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris. Ziua 5. Paris–Versailles Lungimea traseului: 80 km Mic dejun. Dimineaţă se vizitează somptuosul Palat de la Versailles şi opţional grădinile sale. La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori Hotel IBIS^^+ (sau similar) - (MD bufet), suburbii Paris Date de plecare 10.06 01.07, 25.07, 20.08 12.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 445 € 449 € 439 € Supl. single Copil 6–12 ani 175 € 175 € 175 € 409 € 409 € 409 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Munchen si Paris cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România 126 La Defence. Continuăm vizitarea: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’lIle de la Cite inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 6. Paris Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris pentru explorarea oraşului pe cont propriu. Pentru cei pasionaţi sugerăm o excursie la Disneyland (deplasarea se face cu RER). În Paris nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croaziera pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris. Ziua 7. Paris–Fontainebleau– Valea Loirei Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 euro) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali • Vaporaşe (l`Ill, Sena), funicular în Salzburg, urcarea în Turnul Eiffel, transport în Paris • Excursii opţionale (Autocarul va prelua si grupurile sosite cu avionul. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri): Fontainbleau, Valea Loirei, Croazieră pe Dunăre, toate minim 30 turişti. Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris. Ziua 8. Paris–Heidelberg– Nurnberg Lungimea traseului: 745 km Mic dejun. Plecare spre Germania, unde in frumosul oraş medieval Heidelberg cu un superb castel şi cea mai veche Universitate din Germania, vom face o placută plimbare în centrul istoric. Sosire la Nurnberg pentru tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sfântul Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, Biserica Sfântul Sebaldus şi Citadela Oraşului. Cazare la Nurnberg. Ziua 9. Nurnberg–Abaţia Melk–Budapesta Lungimea traseului: 730 km După micul dejun, plecare spre Ungaria. Pe traseu, scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. La Budapesta, la sfarsit de excursie, opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14 € fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 10. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. Franţa, Germania CIRCUITE turbo bonus până la 3-5% 11 zile Viena · Salzburg · Munchen · Strasbourg · Luxembourg · Reims · Paris · Versailles · Fontainebleau · Valea Loirei · Bruxelles · Valea Rinului · Frankfurt · Praga Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Viena– Salzburg Lungimea traseului: 540 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sfântul Ştefan, Opera. Deplasare în Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare la o pitorească pensiune din zona Salzburg. Ziua 3. Salzburg–Munchen– Strasbourg Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Plecare spre capitala Alsaciei, cu un scurt popas în Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. În Strasbourg, se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Seara cazare la Strasbourg. Ziua 4. Strasbourg– Luxembourg–Reims–Paris Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru a vizita opţional (15 euro) Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Tra seul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Sosim în cursul serii la Paris şi începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris. Ziua 5. Paris–Versailles Lungimea traseului: 80 km Mic dejun. Dimineaţă se vizitează somptuosul Palat de la Versailles şi opţional grădinile sale. La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’Ille de la Cite inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 6. Paris Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris pentru explorarea oraşului pe cont propriu. Pentru cei pasionaţi sugerăm o excursie la Disneyland (deplasarea se face cu RER). În Paris nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croaziera pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris. Ziua 7. Paris–Fontainebleau– Valea Loirei Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 euro) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul Hotel IBIS ORNANO MONTMARTRE ^^ (sau similar), la Paris www.accorhotels.com/gb/hotel-3197-ibis-paris-ornano-montmartre-nord-18eme/index.shtml Situat în nordul Parisului, în apropiere de metrou (linia 4). Are 86 de camere cu A/C, baie cu duş, telefon şi TV. Facilităţile hotelui sunt următoarele: recepţie, salon de mic dejun, ascensor şi parcare. Date de plecare Cameră stnd. (loc în dublă) Supl. single Copil 6–12 ani 29.05 18.07 04.09 459 € 475 € 469 € 195 € 195 € 195 € 435 € 435 € 435 € ON F OR de la T Franţa Autocar Arcul de Triumf PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4^, exceptând ziua a 6-a (contra cost cu transport public); • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–3^; • Vizitele cuprinse în program • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. C CIRCUITE 459~ bonus • Excursia opţională la FRANKFURT este GRATUITĂ desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris. Ziua 8. Paris–Bruxelles– Koblenz Lungimea traseului: 540 km Mic dejun. Plecare spre Germania prin Bruxelles unde opţional (20 euro) se vizitează: Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în Germania la Koblenz sau într-una din localităţile pitoreşti din zonă. Ziua 9. Valea Rinului– Frankfurt–Praga Lungimea traseului: 655 km Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Praga, cu vizită opţională (10 euro) în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare în Praga. Ziua 10. Praga–Budapesta Lungimea traseului: 525 km După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta, unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14 € fără cină /29 € cu PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2- 4* exceptând ziua a 6 -a (contra cost cu transport public); • 10 cazări cu MD în hoteluri de 2- 4*; • Vizitele cuprinse în program; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali • Vaporaşe (Ill, Sena), funicular în Salzburg, urcarea în Turnul Eiffel, transport în Paris • Excursii opţionale (Autocarul va prelua şi grupurile sosite cu avionul. Locuri limitate repartizate ambelor grupuri): Luxembourg, Valea Loirei, Fontainbleau, Bruxelles, Croazieră pe Dunăre, toate min. 30 turişti. NOTE Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Munchen şi Paris cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România. cină). Cazare la Budapesta. Ziua 11. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. 127 CIRCUITE CIRCUITE PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Casa lui Mozart din Salzburg; • Berăria Hofbrauhaus din Munchen; • Ceasul astronomic din Catedrala din Strasbourg; • Atelierul lui Brancuşi din Centrul Pompidou; • Plimbarea pe Champs Elysees din Paris; • Grădinile Palatului de la Versailles; • Dormitorul lui Napoleon din Palatul Fontainebleau; • Plimbarea cu barca pe canalele din Bruges; • Covorul de flori din Grand Place de la Bruxelles; • Catedrala din Anvers; • Catedrala din Koln. ON F OR de la T C turbo bonus până la 5% 479~ PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare exceptând ziua 6 (contra cost cu transp. public), clasificat 2–4^; • 11 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • Vizitele cuprinse în program; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. bonus • Excursiile opţionale la Luxembourg si Frankfurt sunt gratuite. Strasbourg Franţa, Belgia şi Germania 12 zile Viena · Salzburg · Munchen · Strasbourg · Luxembourg · Reims · Paris · Versailles · Fontainebleau · Valea Loirei · Gent · Bruges · Bruxelles · Anvers · Louvain · Koln · Valea Rinului · Frankfurt · Praga Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Viena– Salzburg Lungimea traseului: 540 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior),Domul Sfântul Ştefan, Opera. Deplasare în Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare la o pitorească pensiune din zona Salzburg. Ziua 3. Salzburg–Munchen– Strasbourg Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Plecare spre capitala Alsaciei, cu un scurt popas în Munchen, unde vă vor încân128 ta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. În Strasbourg, se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Seara cazare la Strasbourg. Ziua 4. Strasbourg– Luxembourg–Reims–Paris Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru a vizita opţional (15 euro) Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Tra seul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Sosim în cursul serii la Paris şi începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris. Ziua 5. Paris–Versailles Lungimea traseului: 80 km Mic dejun. Dimineaţa se vizitează Palatul de la Versailles şi, opţional, grădinile sale. La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte. Urmează L’Ille de la Cite, cu impozanta Catedrală Notre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Ne deplasăm apoi pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 6. Paris Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris. Pentru cei pasionaţi sugerăm o excursie la Disneyland (deplasarea se face cu RER). În Paris nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, croaziera pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris. Ziua 7. Paris–Fontainebleau– Valea Loirei Mic dejun. Timp liber în Paris. Excursie opţională (10 euro) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie. Cazare la Paris. Ziua 8. Paris–Gent–Bruges– Bruxelles Lungimea traseului: 340 km Mic dejun. Plecare spre Gent în Belgia, unde vizităm Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sfântul Iacob. Timp liber în Gent sau, opţional (15 ~), excursie Covorul de flori din Bruxelles în Bruges, a cărui frumuseţe unică o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. Seara sosire în Bruxelles unde se vizitează: Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în Bruxelles. Ziua 9. Bruxelles–Anvers– Louvain–Koln–Koblenz Primăria medievală, cât şi prin Fabrica şi Berăria Veche Stella Artois, cu garanţia reţetei sale originale. După–amiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare în Koblenz sau în una din localităţile pitoreşti din zonă. Ziua 10. Valea Rinului– Frankfurt–Praga Mic dejun. Program liber în Bruxelles, unde putem vizita Atomium şi Mini-Europa, sau excursie opţională (20 ~) la Anvers şi Louvain. La Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, începem turul cu Grote Markt, Primăria, Catedrala şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Urmează Louvain, „Oxford-ul” Belgiei, renumit atât prin Universitatea Catolică a Belgiei, Grote Markt şi Mic dejun. Traseul urmează Valea Rinului cu legendara Stâncă Lorelei. Drumul continuă spre Praga, cu vizita opţională (10 euro) în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare în Praga. Ziua 11. Praga–Budapesta Lungimea traseului: 285 km Lungimea traseului: 655 km Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14 € fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 12. Budapesta– Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire după ora 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi ghizi locali; • Plimbările cu vaporaşul (Strasbourg, Paris, Bruges), funicularul în Salzburg, ascensiunea în Turnul Eiffel şi transportul local în Paris şi Bruxelles; • Excursii opţionale (Autocarul preia şi grupurile sosite cu avionul. Locuri limitate pentru ambele grupuri): Fontainbleau,Valea Loirei, Bruges, Anvers + Louvain, Croazieră pe Dunăre, toate minim 30 turişti. NOTE Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Munchen şi Paris cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România. Copiii au reducere pentru cazare în cameră cu doi adulţi (în Franţa fără pat suplimentar). Nu se acordă reduceri pentru al 3-lea adult în cameră (în Franţa, la hotelurile IBIS sunt insuficiente camerele triple). Acesta va accepta partaj în cameră dublă sau va achita jumătate din suplimentul de cameră Single pentru cazările de la Strasbourg şi Paris. Hotel IBIS ORNANO MONTMARTRE ^^ (sau similar), la Paris www.accorhotels.com/gb/hotel-3197-ibis-paris-ornano-montmartre-nord-18eme/index.shtml Situat în nordul Parisului, în apropiere de metrou (linia 4). Are 86 de camere cu A/C, baie cu duş, telefon şi TV. Facilităţile hotelui sunt următoarele: recepţie, salon de mic dejun, ascensor şi parcare. Lungimea traseului: 525 km Date de plecare După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu ceas, cartierul evreiesc etc. 19.06 07.07 11.08, 25.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 479 € 489 € 495 € Supl. single Copil 6–12 ani 215 € 215 € 215 € 459 € 459 € 459 € 129 CIRCUITE CIRCUITE ON PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4^, exceptând ziua 6 (contra cost cu transportul public); • 12 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • Vizitele cuprinse în program; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali; • Vaporaşul (cca.14 €) şi taxa de autocar (cca.8 €) la Veneţia, ambele se achită la înscriere; • Plimbările cu vaporaşul (Strasbourg, Paris), ascensiunea în Turnul Eiffel şi transportul local în Paris, telecabina sau trenuleţul la Chamonix; • Excursiile opţionale (Lyon, Avignon, Padova, Ljubljana, Croazieră pe Dunăre, toate minim 30 turişti. F OR de la T C turbo bonus până la 3-5% 575~ bonus • Excursia opţională la Luxembourg este gratuită. Versailles Franţa şi Italia Cazinoul din Monaco 13 zile VIENA · SALZBURG · MUNCHEN · STRASBOURG · LUXEMBOURG · REIMS · PARIS · VERSAILLES · VALEA LOIREI · LYON · CHAMONIX-MONT BLANC · AVIGNON · CANNES · MONACO · MILANO · VERONA · PADOVA · VENEŢIA · OPATIJA · POSTOJNA · LJUBLJANA Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta-Viena– Salzburg Lungimea traseului: 540 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sfântul Ştefan, Opera. Deplasare în Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare la o pitorească pensiune din zona Salzburg. Ziua 3. Salzburg-Munchen– Strasbourg Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Plecare spre capitala Alsaciei, cu un scurt popas în 130 Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. În Strasbourg, se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Seara cazare la Strasbourg. Ziua 4. Strasbourg– Luxembourg-Reims–Paris Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru a vizita opţional (15 euro) Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Tra seul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Sosim în cursul serii la Paris şi începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris. Ziua 5. Paris–Versailles Lungimea traseului: 80 km Mic dejun. Dimineaţa se vizitează somptuosul Palat de la Versailles şi opţional grădinile sale. La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’lIle de la Cite, cu impozanta Catedrală Notre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 6. Paris Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris. Pentru cei pasionaţi sugerăm o excursie la Disney land (deplasarea se face cu RER). În Paris nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, croaziera pe Sena şi bineînţeles ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris. Ziua 7. Paris–Valea Loirei– Lyon Lungimea traseului: 590 km Mic dejun. Plecare spre Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală şi delicatul Castel Cheverny. Seara, cazare în zona Lyon, apoi opţional (8 ~), scurtă vizită în Lyon by night. Ziua 8. Lyon-Mont Blanc– Avignon Lungimea traseului: 675 km Mic dejun. Plecare spre tărâmul de vis al stâncilor veşnic înzăpezite. Dacă vremea permite, se urcă din Chamonix-Mont Blanc la cea mai înaltă staţie NOTE de telecabină din lume (3777 m). Deplasare spre sud, via Albertville, gazda Olimpiadei din 1992. Seara sosire şi cazare în zona Avignon. Opţional (8 ~) vizită în Avignon pentru a admira grandiosul Palat Papal şi podul Saint Benezet. Ziua 9. Cannes–Monaco– Riviera Ligurică unice. Plecare spre Verona pentru a admira: Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa delle Erbe, Palatul şi Mormintele Scaligerilor. Drumul continuă pentru cazare în zona Padova. Ziua 11. Padova-Veneţia– Opatija Lungimea traseului: 230 km După micul dejun ne deplasăm către Cannes, renumita staţiune de pe Coasta de Azur, pentru o baie lângă Palais des Festivals et des Congres. Urmează Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1, între Port şi faimosul Cazino. Seara sosire şi cazare pe Riviera Ligurică. Ziua 10. Milano–Verona– Padova Mic dejun. Opţional (8 ~), tur pietonal în Padova, la Basilica Sfântul Anton. Vizita în Veneţia începe cu o croazieră cu vaporetto spre Piaţa San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiraţie bizantină, unde se află Campanilla, Procuraţiile, Palatul Dogilor şi Basilica San Marco. Plecare spre Croaţia pentru a admira frumoasa staţiune Opatija. Sosire şi cazare în zona Rijeka. Ziua 12. Postojna–Ljubljana– Budapesta Mic dejun. Deplasare spre Milano unde se vizitează: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale Mic dejun. Plecare spre Budapesta tranzitând Slovenia, unde se vizitează Peştera Postojna, unul din cele mai fascinante fenomene carstice din Europa. Opţional (8 ~) vizită în Ljubljana. La sosirea în Budapesta, Lungimea traseului: 450 km Lungimea traseului: 390 km Lungimea traseului: 650 km opţional croazieră pe Dunăre (29 € cu cină, 14 € fără cină). Cazare în Budapesta. Ziua 13. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Munchen si Paris cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România. Nu se acordă reduceri pentru al 3-lea adult în cameră (În Franţa, la hotelurile IBIS sunt insuficiente camerele triple). Acesta va accepta partaj în cameră dublă sau va achita jumătate din suplimentul de cameră Single pentru cazările din Franţa. PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Consiliul Europei din Strasbourg; • Tabloul Monalisei din Muzeul Luvru (Paris); • Place du Tertre din Montmartre; • Croaziera cu Bateaux Mouches pe Sena; • Ascensiunea cu telecabina spre Aiguille du Midi (ChamonixMont Blanc); • Palatul Papal şi Podul Saint Benezet din Avignon; • Aleea celebrităţilor de la Palais des Festivals et des Congres din Cannes; • Palatul Princiar din Monaco; • Mozaicurile din Basilica San Marco din Veneţia; • Plimbarea cu trenuleţul în Pestera Postojna. HOTEL IBIS LA VILLETTE ^^ Date de plecare 06.06 27.06 07.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 575 € 585 € 589 € (sau similar) la Paris Supl. single Copil 6–12 ani 235 € 235 € 235 € 545 € 545 € 545 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Munchen si Paris cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România 131 CIRCUITE CIRCUITE turbo bonus până la 5% C ON F OR de la 595~ bonus • Excursia opţională la Frankfurt este gratuită. 14 zile Viena · Salzburg · Munchen · Strasbourg · Luxembourg · Reims · Paris · Versailles · Fontainebleau · Valea Loirei · Bruxelles · Gent · Bruges · Anvers · Haga · Amsterdam · Delft · Rotterdam · Koln · Valea Rinului · Frankfurt · Praga Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Viena– Salzburg Lungimea traseului: 540 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sfântul Ştefan, Opera. Deplasare în Salzburg, oraşul muzicii, pentru un tur pietonal: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare la o pitorească pensiune din zona Salzburg. Ziua 3. Salzburg–Munchen– Strasbourg Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Plecare spre 132 capitala Alsaciei, cu un scurt popas în Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. În Strasbourg, se vizitează Catedrala care domină oraşul cu silueta sa. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, de unde se pot admira pitorescul cartier Petit France şi Consiliul Europei. Seara cazare la Strasbourg. Ziua 4. Strasbourg– Luxembourg–Reims–Paris Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru a vizita opţional (15 ~) Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Traseul continuă spre Paris cu o scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Seara sosire si cazare la Paris. Ziua 5. Paris–Versailles Lungimea traseului: 80 km Mic dejun. Vizită la Palatul Versailles şi opţional grădinile sale. Apoi tur al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea: L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Grand Palais, Petit Palais, Place de la Concorde, Podul Alexandru al III-lea, Palais Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte. Urmează L’Ille de la Cite, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Cazare la acelaşi hotel în Paris. Ziua 6. Paris Mic dejun. Continuăm vizitarea oraşului utilizând transportul în comun: Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. După-amiază se vizitează PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali; • Plimbările cu vaporaşul (Strasbourg, Paris, Amsterdam, Bruges), ascensiunea pe Turnul Eiffel şi transportul local în Paris şi Bruxelles; • Excursiile opţionale: Luxembourg, Bruges, Valea Loirei, Fontainbleau, croazieră pe Dunăre, toate organizate pentru minim 30 de turişti. T Franţa şi Benelux Ziua 1. Bucureşti–Budapesta PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2- 4^, exceptând zilele 6 şi 10 (contra cost cu transportul public).; • 13 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • Vizitele cuprinse în program; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. Bruges, Belgia Muzeul Luvru. Opţional, seara, Croazieră pe Sena sau ascensiunea în Turnul Eiffel. Cazare la Paris. Ziua 7. Paris–Fontainebleau– Valea Loirei Mic dejun. Timp liber în Paris, sau excursie opţională (10 ~) la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 ~) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru a vizita Castelul încărcat de istorie de aici. Cazare la Paris. Ziua 8. Paris–Gent–Bruges– Bruxelles Lungimea traseului: 340 km Mic dejun. Plecare spre Gent în Belgia, unde vizităm Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sfântul Iacob. Timp liber în Gent sau, opţional (15 ~)excursie în Catedrala din Koln Bruges, a cărui frumuseţe unică o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. Seara sosire în Bruxelles unde se vizitează: Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în Bruxelles. Ziua 9. Bruxelles–Anvers– Haga Lungimea traseului: 185 km Mic dejun. Plecare spre Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, unde admirăm Grote Markt, Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi centrul istoric al oraşului lui Rubens. Călătoria continuă spre Haga, oraşul regal, unde se vizitează: Palatul Păcii, Parlamentul, Muzeul Regal Mauritshuis şi renumita staţiune la Marea Nordului Scheveningen. Cazare în zona Haga. Ziua 10. Haga–Amsterdam– Haga Lungimea traseului: 120 km Mic dejun. Plecare spre Amsterdam, „Veneţia Nordului”. Ne rezervăm o zi pentru a vizita Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi pentru a ne îmbarca într-o minicroaziera pe canale, cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Întoarcere pentru cazare în zona Haga. Ziua 11. Haga–Delft– Rotterdam–Koln Lungimea traseului: 400 km După micul dejun, vizităm pitorescul orăşel Delft, apoi continuăm drumul spre Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. După amiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Koln pentru PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Grand Arche din cartierul Defence (Paris); • Vitraliile din Saint Chapelle; • Atomium-ul din Bruxelles; • Catedrala din Anvers; • Muzeul Regal Mauritshuis din Haga; • Croaziera pe canale în Amsterdam; • Podul Erasmus din Rotterdam; • Valea Rinului şi Stânca Lorelei; • Monumentul lui Jan Huss din Praga. a admira măreţia impresio nantă a Catedralei. Cazare în Koblenz sau într-una din celelalte localităţi pitoreşti din zonă. Ziua 12. Koblenz–Valea Rinului–Frankfurt–Praga Lungimea traseului: 645 km Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Praga, cu vizita opţională (10 euro) în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare la Praga. HOTEL IBIS LA VILLETTE ^^ Ziua 13. Praga–Budapesta Lungimea traseului: 525 km După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu ceas, cartierul evreiesc etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14 € fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 14. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km După micul dejun vom pleca spre Bucureşti. Vom sosi în Capitală seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. (sau similar) la Paris Este situat în nord-estul Parisului, în apropiere de metrou (linia7). Are 284 de camere cu aer condiţionat, baie cu duş, telefon şi televizor. Facilităţile hotelului sunt următoarele: recepţie, salon de mic dejun, ascensor şi parcare. Date de plecare 29.07 Cameră stnd. (loc în dublă) 595 € NOTE Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Munchen si Paris cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România. Nu se acordă reduceri pentru al 3-lea adult în cameră (pentru cazările din zilele de la 3 la 10, la hotelurile IBIS sunt insuficiente camerele triple). Acesta va accepta partaj în cameră dublă sau Supl. single Copil 6–12 ani 225 € 555 € va achita jumătate din suplimentul de cameră Single pentru aceste cazări. Obiectivele marcate cu caractere bold se vor vizita doar pe exterior. Copiii au reducere pentru cazare în cameră cu 2 adulţi (zilele 3 la 10 fără pat suplimentar). Pentru explicaţiile la obiectivele turistice, grupul va putea apela la serviciile ghizilor locali. 133 CIRCUITE CIRCUITE 10 zile F OR de la 495~ bonus • Opţională la BRUGES este gratuită pentru turiştii care optează şi pentru ANVERS. Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Melk– Nurnberg Lungimea traseului: 740 km Mic dejun. Plecare din Budapesta spre Nurnberg- Germania. Se tranzitează Austria, cu o scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Sosire la Nurnberg pentru tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sfântul Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, biserica Sfântul Sebaldus şi Citadela Oraşului. Cazare zona Nurnberg. Ziua 3. Nurnberg–Koln– Bruxelles Lungimea traseului: 615 km Mic dejun. Plecare spre Bruxelles. Se tranziteaza Germania, cu o scurtă oprire în Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei- cea mai mare de pe teritoriul Germaniei, ale cărei fundaţii au fost puse în anul 1248. Ajunşi în capitala Belgiei ne începem vizita cu: Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Cazare în zona Bruxelles. Ziua 4. Anvers–Bruges– Canterbury–Londra Lungimea traseului: 365 km Mic dejun. Plecare spre Anglia. Pe traseu se poate organiza 134 excursie opţională (20 ~) la Anvers, al doilea oraş ca mărime al Belgiei, pentru a descoperi Grote Markt, cu Primăria, Catedrala (cea mai importantă din Belgia) şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Programul opţional continuă cu Bruges unde admirăm Primăria, Turnul Belfort, Biserica Sfântul Maria din Bruges care adăposteşte „Fecioara” lui Michelangelo. Traversarea Canalului Mânecii cu ferry boat-ul. Oprire la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Seara sosire şi cazare la Londra. Ziua 5. Londra–Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussaud’s- Muzeul figurilor de ceară, British Museum.Timp liber la dispoziţia turiştilor sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Opţional, deplasare către Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra. Ziua 6. Londra–Windsor– Stratford–Oxford Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 ~) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali; • Plimbările cu vaporaşul (Londra,Strasbourg), şi transportul local în Londra • Excursiile: Oxford-Stratford, Windsor, Anvers 20 € + excursia la Bruges e gratuită pentru turiştii care au achiziţionat opţională de Anvers, Croazieră pe Dunăre, toate pentru minim 30 de turişti. care ne va încânta printre altele cu Apartamentele regale şi Capela Saint George. Excursia opţională continuă spre Stratford-upon-Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare apoi spre Oxford (Oxford-Stratford 25 €), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel la Londra. Ziua 7. Londra–Luxembourg– Strasbourg Notre Dame de Strasbourg şi Palatul Rohan. Plecare spre Salzburg, cu popas în Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. În cursul după-amiezii sosire în oraşul muzicii, unde printrun tur pietonal avem ocazia sa admiram: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare în zona Salzburg. Ziua 9. Salzburg–Viena– Budapesta Mic dejun. Plecare spre Dover pentru traversarea pe continent. Pe traseul spre Stras bourg ne oprim pentru o scurtă vizită în Luxembourg, pentru a admira fortificaţiile sale impunătoare, Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. În cursul serii sosire în Strasbourg. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, pentru a admira pitorescul cartier Petite France şi Consiliul Europei. Cazare în zona Strasbourg. Ziua 8. Strasbourg–Munchen– Salzburg Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primaria, Palatul Hofburg, Domul Sfântul Ştefan, Opera. Continuăm cu Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14 euro fara cina / 29 euro cu cina). Cazare la Budapesta. Ziua 10. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 735 km Lungimea traseului: 435 km Mic dejun. Începem vizita capitalei Alsaciei cu Catedrala Date de plecare 22.06, 25.08 23.07, 31.07, 13.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 495 € 505 € Lungimea traseului: 545 km Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. Supl. single 215 € 215 € Copil 6–12 ani 465 € 465 € Autocarul va prelua turiştii de la Budapesta pentru transfer spre oraşele prin care se tranzitează România Anglia şi Benelux turbo bonus până la 3% 14 zile Viena · Salzburg · Munchen · Heidelberg · Luxembourg · Haga · Amsterdam · Rotterdam · Anvers · Canterbury · Londra · Greenwich · Windsor · Oxford · Stratford · Bruges · Bruxelles · Koln · Valea Rinului · Frankfurt · Praga FO ON R de la T ON T C Melk · Nurnberg · Koln · Bruxelles · Anvers · Bruges · Canterbury · Londra · Greenwich · Windsor · Oxford · Luxembourg · Strasbourg · Munchen · Salzburg · Viena PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2 - 4^ exceptând ziua 6 (contra cost cu transportul public); • Traversările cu ferry boat-ul Calais- Dover- Calais; • 9 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3 şi 2^; • Vizitele cuprinse în program şi Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. C Anglia şi Belgia turbo bonus până la 5% 639~ bonus • Excursia opţională la Frankfurt este gratuită. Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Viena– Salzburg Lungimea traseului: 560 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sfântul Ştefan, Opera. Cazare în zona Salzburg. Ziua 3. Salzburg–Munchen– Heidelberg Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. În Salzburg, oraşul muzicii, tur pietonal Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Plecare spre Munchen unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauen kirche. Călătoria continuă spre frumosul oraş medieval Heidelberg cu un superb castel şi cea mai veche Universitate din Germania. Cazare în zona Mannheim. Ziua 4. Heidelberg– Luxembourg–Haga Lungimea traseului: 595 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg pentru vizită la Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Deplasarea continuă spre Haga, oraşul regal, unde se vor admira în centrul istoric Palatul Păcii şi Parlamentul. Cazare în zona Haga. Parlamentul britanic Ziua 5. Amsterdam– Rotterdam–Haga PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar mo dern, cu climatizare, clasificat 2–4^, exceptând ziua 8 (contra cost cu transportul public); • Traversările cu ferry boat-ul Calais–Dover–Calais; • 13 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali; • Plimbările cu vaporaşul (Amsterdam, Bruges, Londra) şi transportul local în Londra şi Amsterdam; • Excursiile şi opţionale (Oxford-Stratford, Windsor, croaziera pe Dunăre, toate minim 30 pers. Lungimea traseului: 195 km Mic dejun. Începem vizita în Amsterdam, cu Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi Centrul de prelucrare a diamantelor Coster Diamonds. Apoi opţional, ne îmbarcăm într-o minicroazieră pe canale, cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Continuăm cu Rotterdam, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. Cazare în zona Haga. Ziua 6. Haga–Anvers–Londra Lungimea traseului: 455 km Mic dejun. Plecare spre Anglia. Pe traseu oprire la Anvers, Grote Markt, cu Primăria, Catedrala şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Traversarea Canalului Mânecii cu ferry boat‑ul. Oprire la Canterbury, capitala ecleziastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare la Londra. Ziua 7. Londra–Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala Saint Paul, Madame Tussaud’s (muzeul figurilor de ceară), British Museum. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau plimbare cu vaporaşul pe TaDate de plecare 15.06 , 03.07 17.07, 28.08 12.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 639 € 645 € 649 € misa. Opţional, deplasare către Greenwich. Cazare la Londra. Ziua 8. Londra Mic dejun. Continuam explorarea oraşului utilizând transportul public: St. James Park, West minster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber la dispoziţia turiştilor în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra. Ziua 9. Londra–Windsor– Stratford–Oxford Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 ~) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, care ne va încânta printre altele cu Apartamentele regale şi Capela Saint George. Excursia opţională continuă spre Stratfordupon-Avon, locul de naştere al lui Shakespeare apoi spre Oxford (Oxford-Stratford 25 €), cel mai vechi centru universitar - Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la Londra. Ziua 10. Londra–Bruges– Bruxelles Lungimea traseului: 325 km După micul dejun se pleacă spre Dover pentru traversarea pe continent. Pe traseu spre Bruxelles, Supl. single 249 € 249 € 249 € Copil 6–12 ani 609 € 609 € 609 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Munchen cu avionul precum şi turişti de la Budapesta pentru transfer spre oraşele prin care se tranzitează România ne va încânta frumuseţea unică a oraşului Bruges. Cazare la Bruxelles. Ziua 11. Bruxelles–Koln– Koblenz Lungimea traseului: 310 km Mic dejun. În Bruxelles, vom vizita: Palatul regal, Palatul de justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Timp liber. După amiază plecare spre Germania. Se va face o scurtă oprire în Koln admirând impresionanta Catedrală. Cazare în zona Koblenz. Ziua 12. Valea Rinului– Frankfurt–Praga Lungimea traseului: 655 km Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Praga, cu vizita opţională (10 €) în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare la Praga. Ziua 13. Praga–Budapesta Lungimea traseului: 535 km După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu ceas, cartierul evreiesc etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 14. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. 135 CIRCUITE CIRCUITE turbo bonus până la 5% Catedrala Saint Paul din Londra Anglia-Franţa Ziua 1. Bucureşti– Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Melk– Nurnberg Lungimea traseului: 740 km Mic dejun. Plecare din Budapesta spre Nurnberg- Germania. Se tranzitează Austria, cu o scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Sosire la Nurnberg pentru tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sfântul Lorentz, vechea Piaţă Date de plecare 06.07 05.08, 01.09 136 Cameră stnd. (loc în dublă) 589 € 599 € cu Schoner Brunnen, biserica Sfântul Sebaldus şi Citadela Oraşului. Cazare la Nurnberg. Ziua 3. Nurnberg– Luxembourg–Reims–Paris Lungimea traseului: 795 km Mic dejun. Plecare spre Luxembourg, pentru un tur pietonal către Place de l'Armee şi Palatul Ducal. În drum spre Paris, scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Seara sosim la Paris şi începem vizitarea oraşului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais Supl. single Copil 6–12 ani 225 € 225 € 555 € 555 € de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris. Ziua 4. Paris–Versailles Lungimea traseului: 80 km Mic dejun. Dimineaţă se vizitează somptuosul Palat de la Versailles (fără acces în grădini). La întoarcerea în Paris, tur panoramic al cartierului de zgârie nori La Defence. Continuăm vizitarea: Şcoala Militară şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, apoi L’lIle de la Cite inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Urmează Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Mou lin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Montmartre. Cazare la Paris. ON F OR de la T Melk · Nurnberg · Luxembourg · Reims · Paris · Versailles · Fontainebleau · Valea Loirei · Canterbury · Londra · Greenwich · Windsor · Oxford · Stratford · Strasbourg · Munchen · Salzburg · Viena C 12 zile 589~ Ziua 5. Paris–Fontainebleau– Valea Loirei Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris pentru explorarea oraşului pe cont propriu. Pentru cei pasionaţi sugerăm o excursie la Disneyland (deplasarea se face cu RER). În Paris nu rataţi Muzeele Luvru şi d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brâncuşi, Croaziera pe Sena şi bineînţeles ascensiunea in Turnul Eiffel. Opţional (10 euro) excursie la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desăvârşit şi apoi în continuare (35 euro) pe Valea Loirei. Se vizitează cel mai renumit castel: Chambord, ce domină peisajul cu arhitectura sa medievală, iar la întoarcerea spre Paris, oprire în pitorescul orăşel Blois pentru Castelul Chambord a vizita Castelul încărcat de istorie.Cazare la Paris. Ziua 6. Paris–Canterbury– Londra Lungimea traseului: 450 km Mic dejun. În continuare traseul străbate întreaga Picardie spre Calais. Traversarea Canalului Mânecii spre Dover. În drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare în zona Londra. Ziua 7. Londra–Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Madame Tussaud’s- Muzeul figurilor de ceară, British Museum.Timp liber la dispoziţia turiştilor sau plimbare cu vaporaşul pe Tamisa. Opţional, deplasare către Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare la Londra. Ziua 8. Londra–Windsor– Oxford–Stratford Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 euro) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta printre altele cu Apartamentele regale şi Capela Saint George. Excursia opţională continuă spre Stratford-upon-Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare apoi spre Oxford (Oxford-Stratford 25€), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel la Londra. Ziua 9. Londra–Strasbourg Lungimea traseului: 735 km Mic dejun. Plecare spre Dover pentru traversarea pe continent. În cursul serii sosire în Strasbourg. Opţional, croazieră cu vaporaşul pe râul Ill, pentru a admira pitorescul cartier Petite France şi Consiliul Europei. Cazare în zona Strasbourg. Ziua 10. Strasbourg– Munchen–Salzburg Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Începem vizita capitalei Alsaciei cu Catedrala Notre Dame de Strasbourg şi Palatul Rohan. Plecare spre Salzburg, cu popas în Munchen, unde vă vor încânta: Marienplatz, Primăria şi Frauenkirche. În cursul dupăamiezii sosire în oraşul muzicii, unde printr-un tur pietonal avem ocazia sa admiram: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Cazare în zona Salzburg. Ziua 11. Salzburg–Viena– Budapesta Lungimea traseului: 540 km Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira într-un scurt tur de oraş frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Domul Sfântul Ştefan, Opera. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 12. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2 4^, exceptând ziua a 7-a (contra cost cu transport public). • Traversările cu ferry boat-ul Calais- DoverCalais; • 11 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 - 3^; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrări la obiective şi servicii de ghizi locali • Plimbările cu vaporaşul (Strasbourg, Londra, Paris), ascensiunea în Turnul Eiffel şi transportul local în Londra, Paris. • Excursiile şi vizitele opţionale: Fontainebleau, Valea Loirei, OxfordStratford, Windsor, Croazieră pe Dunăre, toate minim 30 persoane. 137 CIRCUITE CIRCUITE ON F OR de la T C PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2 4^, exceptând zilele 7 şi 10 (contra cost cu transp. public). • Traversările cu ferry boat-ul Calais- Dover- Calais; • 14 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2 - 4^; • Vizitele cuprinse în program şi ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. 675~ Peisaj clasic olandez bonus • Excursia opţională la Frankfurt este GRATUITĂ. Tower Bridge Anglia, Franţa şi Benelux 15 zile MELK · NURNBERG · Luxembourg · REIMS · PARIS · VERSAILLES · CANTERBURY · LONDRA · GREENWICH · WINDSOR · OXFORD · STRATFORD · BRUGES · GENT · AMSTERDAM · HAGA · DELFT · ROTTERDAM · ANVERS · BRUXELLES · KOLN · VALEA RINULUI · FRANKFURT · PRAGA Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Melk– Nurnberg Lungimea traseului: 740 km Mic dejun. Plecare din Budapesta spre Nurnberg- Germania. Se tranzitează Austria, cu o scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Sosire la Nurnberg pentru tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sfântul Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, Biserica Sfântul Sebaldus şi Citadela Oraşului. Cazare la Nurnberg. Ziua 3. Nurnberg– Luxembourg–Reims–Paris Lungimea traseului: 795 km Mic dejun. Plecare spre Lu138 xembourg, pentru un tur pie tonal către Place de l'Armee şi Palatul Ducal. În drum spre Paris, scurtă oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrală, locul de încoronare a Regilor Franţei. Seara târziu, sosire şi cazare la Paris. Ziua 4. Paris Mic dejun. Tur panoramic cu autocarul în Oraşul Luminilor: L’Arc de Triomphe, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară, şi maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormântul lui Napoleon Bonaparte, Podul Alexandru al III-lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysees, Place Concorde. Timp liber pentru vizitarea Muzeului Luvru. Urmează L'lIle de la Cite, inima spirituală a Parisului, cu Catedrala Nôtre Dame, Cartierul Latin şi Pantheonul, apoi ne deplasăm pe lângă Opera Garnier, Galeriile La- fayette, către Moulin Rouge şi Place Pigale, de unde urcăm spre Sacre Coeur şi Mont martre. Cazare la Paris. Ziua 5. Paris–Versailles– Canterbury–Londra Lungimea traseului: 450 km După micul dejun, tur cu autocarul al cartierului de zgârie nori La Defence, apoi se vizitează somptuosul Palat de la Versailles şi opţional grădinile sale. În continuare traseul străbate întreaga Picardie spre Calais. Traversarea Canalului Mânecii spre Dover. În drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Sosire şi cazare în zona Londra. Ziua 6. Londra–Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, St. James Park, Trafalgar Square, Piccadilly PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Frauentor (Poarta Fecioarei) în Nurnberg; • Mormântul lui Napoleon Bonaparte din Domul Invalizilor de la Paris; • Trafalgar Square si Catedrala Saint Paul din Londra; • British Museum din Londra; • Colegiile din Oxford; • Fortăreaţa şi Catedrala din Gent; • Muzeul van Gogh şi Rijkmuseum din Amsterdam; • Palatul Păcii şi Tribunalul Internaţional din Haga; • Catedrala din Koln. Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Westminster Abbey, Catedrala St. Paul. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau opţional, plimbare cu vaporaşul pe Tamisa către Green wich. Cazare la Londra. Ziua 7. Londra Mic dejun. Dedicăm din nou o întreagă zi explorării oraşului utilizând transportul public: Madame Tussaud's- Muzeul figurilor de ceară, British Museum, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber la dispoziţia turiştilor în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra în acelaşi hotel. Ziua 8. Londra–Windsor– Oxford–Stratford Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional (12 euro) excursie la Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta NOTE Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Paris cu avionul. Copiii beneficiază de reducere pentru cazare în cameră cu doi adulţi (în Mannheim, Bruxelles, zona Haga şi Paris fără pat suplimentar). Nu se acordă reduceri pentru cel de-al 3-lea adult în cameră (În oraşele menţionate, la hotelurile IBIS sunt insuficiente camerele Date de plecare 11.07 17.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 675 € 685 € printre altele cu Apartamentele regale şi Capela Saint George. Excursia opţională continuă spre Stratford-uponAvon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare apoi spre Oxford (Oxford-Stratford 25 €), cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen's College, Merton College, Catedrala. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel la Londra. Ziua 9. Londra–Bruges– Gent–Haga tinuă spre zona Haga pentru cazare. Ziua 10. Amsterdam Mic dejun. Începem vizita în Amsterdam-"Venetia Nordului" cu Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi Centrul de prelucrare a diamantelor Coster Diamonds. Opţional ne îmbarcăm într-o minicroazieră pe canale, cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Cazare în zona Haga. Ziua 11. Haga–Delft– Rotterdam–Anvers–Bruxelles Mic dejun. Plecare din Londra spre Dover pentru a reveni pe continent pe ruta Dunquerque- Bruges- Gent. După prânz, vizită opţională pentru a admira frumuseţea unică a oraşului Bruges. În Gent se vizitează Catedrala, Primăria, Fortăreaţa, Biserica Sfântul Iacob. Călătoria con- Mic dejun. Vizită în Haga: Vredespaleis (Palatul Păcii), Binnenhof (Parlamentul), Primăria, Muzeul Regal de Pictură Mauritshuis cu renumite picturi, Tribunalul Internaţional. După o oprire în pitorescul Delft, celebru pentru ceramica albastră, continuăm drumul spre Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. Plecare spre Anvers, unde poposim lângă Grote Markt, cu Primăria, Catedrala şi Centrul istoric al oraşului lui Rubens. Cazare la Bruxelles. Ziua 12. Bruxelles–Koln– Koblenz Lungimea traseului: 455 km triple). Acesta va accepta partaj în cameră dublă sau va achita jumătate din suplimentul de cameră Single pentru cazările de la Nurnberg, Bruxelles, zona Haga şi Paris. Pentru explicaţiile la obiectivele turistice, grupul va putea apela la serviciile ghizilor locali. Foarte multe hoteluri din Anglia, între care si cele din lantul Travelodge, nu sunt clasificate pe stele. Supl. single 265 € 265 € Copil 6–12 ani 629 € 629 € Lungimea traseului: 185 km Lungimea traseului: 310 km Mic dejun. Tur de oraş în Bruxelles: Palatul Regal, Palatul Naţiunii, Grand Place, PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrări la obiective şi servicii de ghizi locali; • Plimbările cu vaporaşul (Amsterdam, Bruges, Londra, Paris), ascensiunea în Turnul Eiffel şi transp. local în Londra, Paris. Amsterdam şi Bruxeles; • Excursiile şi vizitele opţionale: Oxford-Stratford, Windsor, Frankfurt, Croazieră pe Dunăre, toate minim 30 pers.; Primăria, Manneken Pis. Admirăm simbolul oraşului, Atomium-ul amplasat lângă parcul Mini - Europa. Plecare spre Germania. Scurtă oprire în Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare la Koblenz sau într-una din localităţile pitoreşti din zonă. Ziua 13. Valea Rinului– Frankfurt–Praga Lungimea traseului: 655 km Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Praga, cu vizita opţională (10 €) în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare la Praga. Ziua 14. Praga–Budapesta Lungimea traseului: 525 km După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm traseul spre Budapesta unde opţional, se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14 € fără cină / 29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 15. Budapesta– Bucureşti Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. 139 CIRCUITE CIRCUITE murilor, apoi spre York, unde se pot admira fortificaţiile oraşului vechi, inclusiv ruine din perioada romană şi impresionanta catedrală, cea mai mare construcţie gotică de la nord de Alpi. După ce se vizitează Manchester cu Universitatea, Opera, Primăria şi Catedrala, cazare în zona Chester. bonus • Excursia opţională la Frankfurt este gratuită. Mic dejun. Deplasare spre Liverpool pentru tur de oraş: Catedrala Anglicană, Catedrala Metropolitană, Portul, vechile Docuri. Traversare în Irlanda cu ferry boat-ul de la Holyhead. După debarcare începem vizita în Dublin cu: Castelul Dublin, Catedrala Saint Patrick’s, Colegiul Trinity, iar la final faimoasa fabrică Guinness. Cazare în zona Dublin. T PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Westminster Abbey; • Observatorul astronomic din Greenwich; • Catedrala gotică din York; • Faimoasa fabrică de bere Guinness din Dublin; • Giant`s Causeway din Irlanda de Nord; • Plimbarea cu vaporaşul pe Windermere în Parcul naţional Lake District; FO ON R • Catedrala din Glasgow; de la • Scoţia de Nord şi Loch Ness; • Catedrala Saint Giles din Edinburgh. C turbo bonus până la 3% 955~ Catedrala Canterbury Castelul Urquhart din Loch Ness, Scoţia Anglia, Scoţia şi Irlanda 19 zile Melk · Nurnberg · Luxembourg · Bruxelles · Bruges · Canterbury · Londra · Greenwich · Windsor · Oxford · Stratford · Leeds · York · Manchester · Liverpool · Dublin · Belfast · Castelul Dunluce-Giant`S Causeway · Lake District · Glasgow · Edinburgh · Loch Ness · Stirling · Newcastle · Durham · Amsterdam · Haga · Rotterdam · Koln · Valea Rinului · Frankfurt · Praga Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Melk– Nurnberg Lungimea traseului: 740 km Mic dejun. Plecare din Budapesta spre Nurnberg–Germania. Se tranzitează Austria, cu o scurtă oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abaţia Melk. Sosire la Nurnberg pentru tur de oraş: Zidurile de incintă cu Frauentor (poarta Fecioarei), biserica Sfântul Lorentz, vechea Piaţă cu Schoner Brunnen, biserica Sfântul Sebaldus şi Citadela oraşului. Cazare la Nurnberg. Ziua 3. Nurnberg– Luxembourg–Bruxelles Lungimea traseului: 655 km Mic dejun. Traversăm Germania spre Luxembourg pentru vizita 140 la Palatul Ducal, Piaţa Constituţiei şi Catedrala. Deplasarea continuă spre Bruxelles, pentru a vizita Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Grand Place, Primăria, Manneken Pis. Timp liber. Cazare la Bruxelles. Ziua 4. Bruxelles–Bruges– Londra Lungimea traseului: 315 km Mic dejun. Plecare spre Anglia. Pe traseu ne va încânta frumuseţea unică a oraşului Bruges, pe care o vom descoperi atât pietonal, cât şi printr-o minunată plimbare cu barca. Traversarea Canalului Mânecii cu ferry boat-ul de la Calais la Dover. În drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastică a Angliei, în atmosfera medievală dominată de renumita catedrală. Seara sosire şi cazare la Londra. Ziua 5. Londra–Greenwich Mic dejun. Începem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Saint James Park, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Westminster Abbey, Catedrala Saint Paul, Madame Tussaud’s, muzeul figurilor de ceară, British Museum. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau opţional, plimbare cu vaporaşul pe Tamisa către Greenwich. Cazare la Londra. Ziua 6. Londra Mic dejun. Dedicăm din nou o întreagă zi explorării oraşului utilizând transportul public: Saint James Park, Westminster Abbey, National Gallery sau Tate Gallery. Seara, timp liber în zona comercială Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. Cazare la Londra. Ziua 7. Londra–Oxford– Windsor–Stratford– Nottingham Lungimea traseului: 415 km Mic dejun. Timp liber în Londra sau opţional excursie la Oxford, cel mai vechi centru universitar, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Excursia opţională (Oxford + Windsor 20 €) continuă spre Windsor. Se vizitează castelul Windsor, cel mai mare şi unul din cele mai vechi din Anglia, care ne va încânta printre altele cu apartamentele regale şi Capela Saint George. Turiştii care au optat pentru Londra se vor deplasa contra cost cu mijloacele de transport în comun la Windsor (pentru minim 15 persoane, preluare gratuită cu autocarul de la hotel). După completarea grupului, deplasare la Stratfordupon-Avon, locul de naştere al inegalabilului Shakespeare apoi în zona Nottingham pentru cazare. Ziua 8. Nottingham–Leeds– York–Manchester–Chester Lungimea traseului: 340 km Mic dejun. Deplasare spre Leeds vom vizita Muzeul Ar- Ziua 9. Liverpool–Dublin Lungimea traseului: 215 km Ziua 10. Belfast–Castelul Dunluce–Giant`s Causeway– Dumfries Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. Părăsim capitala Irlandei şi înaintăm spre nord către Belfast unde se vizitează: Catedrala, Primăria, Albert Clock, Cartierul Universităţii, Grădina botanică. Timp liber la dispoziţia turiştilor (sugerăm Giant’s Causeway vizita la Ulster Museum) sau excursie opţională pentru a admira Giant`s Causeway, o faleză unică prin simetria uimitoare a zeci de mii de coloane de bazalt. În continuarea excursiei opţionale (Castelul Dunluce + Giant`S Causeway 20 €) se vizitează ruinele castelului Dunluce, amplasat pe o impresionantă stâncă şi martor a peste 7 secole de istorie dramatică. După întoarcerea la Belfast, traversarea cu ferry boat-ul la Stranraer. Cazare în zona Dumfries. Ziua 11. Dumfries - Lake District - Glasgow Lungimea traseului: 430 km Mic dejun. Timp liber pentru vizită individuală în pitorescul orăşel Dumfries, sau excursie opţională (24 €) în Parcul Naţional Lake, cu peisaje superbe în care piscurile celor mai înalţi munţi din Anglia (pe versanţii cărora se formează numeroase cascade) se reflectă în oglinda unei adevărate salbe de lacuri. O plimbare cu vaporaşul pe Windermere, cel mai mare lac din Anglia va fi prilej pentru a admira atât capodopera naturii cât şi pitoreştile orăşele parcă ascunse de civilizaţie de aici. Întoarcere în Dumfries. Urmează Glasgow unde vom vizita catedrala, Cartierul universităţii şi George Square. Timp liber la dispoziţia turiştilor pentru a descoperi farmecul oraşului. Cazare în zona Glasgow. Ziua 12. Scoţia de Nord: Castelul Stirling–Loch Ness– Inverness Mic dejun. Timp liber în Glasgow sau excursie opţională (35 €) în nordul Scoţiei, zonă renumită pentru munţii, lacurile şi castelele sale străvechi. Pentru început se vizitează Castelul Stirling, Date de plecare 30.06* 02.08* 25.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 955 € 975 € 965 € Supl. single Copil 6–12 ani 345 € 345 € 345 € 905 € 905 € 905 € *Pentru plecările din 30.06 şi 02.08 programul se va derula în sens invers (Scoţia- Irlanda- Londra) Foarte multe hoteluri din Anglia, intre care si cele din lantul Travelodge, nu sunt clasificate pe stele. NOTĂ Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Londra cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România. Obiectivele marcate cu caractere bold se vor vizita doar pe exterior. Suplimentul single nu include şi cazarea pe ferry. Copiii au reducere pentru cazare în cam. cu 2 adulţi. Pentru explicaţiile la obiective, grupul va putea apela la serviciile ghizilor locali. Grup minim 35 pers. reşedinţa preferată şi loc de încoronare pentru mulţi din suveranii Scoţiei. Apoi traseul continuă spre nord, către Loch Ness faimos pentru legenda monstrului misterios. Întoarcere pentru cazare la acelaşi hotel din zona Glasgow. Ziua 13. Edinburgh Mic dejun. Vizită în Edinburgh utilizând transportul public: Castelul şi Palatul Regal, Catedrala Saint Giles, Parlamentul, apoi Charlotte Square şi George Street în oraşul nou. Timp liber la dispoziţie pentru a descoperi farmecul capitalei Scoţiei. Cazare în zona Glasgow. Ziua 14. Edinburgh–Durham– Newcastle Upon Tyne Lungimea traseului: 250 km Mic dejun. Plecare spre Newcastle pentru traversarea Mării Nordului spre Olanda. După ce se vizitează micul orăşel medieval Durham renumit prin splendida sa catedrală din secolul XI, urmează un scurt tur pietonal în Newcastle, înainte de a ne prezenta în port cu minim 2 ore înainte de îmbarcare. Cazare pe ferry boat, în cabine de patru persoane. Ziua 15. Rotterdam– Amsterdam Lungimea traseului: 135 km Începem vizita cu Rotterdam, cel mai mare port din Europa, pentru un plăcut tur pietonal prin centrul oraşului. Urmează Amsterdam, "Veneţia Nordului” cu Rijkmuseum, Muzeul Van Gogh şi vizita la o renumită fabrică de prelucrare a diamantelor. Opţional ne îmbarcăm într-o minicroaziera pe canale, cel mai bun mod de a gusta farmecul oraşului. Cazare în zona Haga. Ziua 16. Haga–Delft–Koln Lungimea traseului: 390 km După micul dejun, vizităm Haga, oraşul regal, unde se vor admira în centrul istoric Palatul Păcii şi Parlamentul. Continuăm cu pitorescul orăşel Delft, apoi după-amiază plecare spre Germania. Scurtă oprire în Koln pentru a admira măreţia impresionantă a Catedralei. Cazare în Koblenz sau într-una din celelalte localităţi pitoreşti din zonă. Ziua 17. Valea Rinului– Frankfurt–Praga Lungimea traseului: 655 km Mic dejun. Traseul urmează minunata Vale a Rinului cu legendara Stâncă Lorelei şi semeţele castele medievale. Drumul continuă spre Praga, cu vizita opţională (10 €) în Frankfurt, pentru un tur al centrului istoric. Sosire şi cazare la Praga. Ziua 18. Praga–Budapesta Lungimea traseului: 535 km După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu ceas, cartierul evreiesc etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14 € fără cină / 29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 19. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23:30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. PREţUL INCLUDE • Transport autocar, climatizat, 2–4^, exceptând zilele 6 şi 13 (contra cost cu transp. public); • Traversările cu ferry spre Irlanda de N. şi dinspre Irlanda; • 1 cazare pe ferry boat Anglia–Olanda, cabine de 4 persoane; • 17 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2–4^; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu • Vizitele cuprinse in program. PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi servicii de ghizi locali; • Vaporaşul în Amsterdam, Bruges, Londra, transportul local în Londra (inclusiv la Windsor), Belfast, Dublin, Glasgow, Edinburgh etc.; • Supliment (opţional) pentru cabină dublă pe ferry boat 35 € / persoană, se achita la inscriere; • Excursii opţionale: Oxford + Windsor, Castelul Dunluce + Giant`S Causeway, Lake District, Loch Ness + Nord Extrem, Frankfurt, toate minim 30 pers. 141 CIRCUITE CIRCUITE turbo bonus până la 3% dez”. După amiaza, opţional, excursie la Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul regal şi prestigioasa Universitate. Întoarcere la Stockholm pentru cazare. Ziua 9. Stockholm- Oslo Monumentul lui Sibelius, Helsinki ON Mic dejun. Dimineaţă timp liber in Stockholm. După amiază se traversează Suedia pentru cazare la Oslo. Ziua 10. Oslo Mic dejun. Tur de oraş în Oslo: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional şi Primăria (unde se decernează, anual, premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akaershus. Timp liber in capitala Norvegiei pentru a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge cu atracţiile sale: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene de peşte etc. Cazare la Oslo. Ziua 11. Oslo- GoteborgHelsingor- Copenhaga F OR de la T C Lungimea traseului: 520 km 835~ Lungimea traseului: 560 km Stockholm, Suedia Ţările Nordice - Ţările Baltice 16 zile Cracovia · Czestochowa · Varşovia · Vilnius · Rundale · Riga · Talinn · Helsinki · Stockholm · Drottningholm · Uppsala · Oslo · Goteborg · Helsingor · Copenhaga · Hamburg · Berlin · POTSDAM · Dresda · Praga Ziua 1. Bucureşti- Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta- CracoviaCzestochowa- Lodz Lungimea traseului: 650 km Mic dejun. Tranzitând Slovacia, se pleacă spre Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi mai mari oraşe din Polonia, fosta reşedinţă a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cel mai important complex arhitectonic, aparţinînd fostei reşedinţe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Plecare spre Czestochowa la Mănăstirea Jasna-Gora, cunoscută în întreaga lume pentru icoana „Madonna Neagră”, care atrage peste 5 milioane de pelerini anual. Cazare în zona Lodz. 142 Ziua 3. Lodz- VarşoviaVilnius Lungimea traseului: 580 km Mic dejun. Traseul continuă spre Varşovia, care este notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea şi frumuseţea sa, cât şi pentru indestructibilitatea sa, o adevărată Pasăre Phoenix care a renăscut de nenumărate ori din cenuşa războiului. Se vizitează Oraşul Vechi- Stare Miasto, cu Catedrala Sfântul Ioan şi Palatul Regal. Plecare spre Lituania. Sosire în cursul serii în Vilnius pentru cazare. Ziua 4. Vilnius- Rundale- Riga Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. În Vilnius începem turul de oraş: Biserica Sfântul Petru şi Pavel, Universitatea, Primăria, Biserica Rusească. Deplasare spre Letonia, unde vizităm elegantul Palat din Rundale, construit în stil baroc târziu. După amiază începem vizita în Riga, capitala ţării: Domul, Biserica Sfântul Petru şi Castelul, şi încheiem cu: Opera şi Parlamentul. Seara cazare la Riga. Ziua 5. Riga- Talinn- Helsinki Lungimea traseului: 310 km Mic dejun. Plecare spre Estonia. Începem vizita în Talinn, capitala celei mai mici republici Baltice, bijuterie a arhitecturii medievale cu: Zidurile şi Porţile Oraşului Vechi, Castelul Tompea, Catedrala Al. Nevsky şi Piaţa Primăriei. După amiază îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Finlanda. Cazare în frumoasa capitală finlandeză, Helsinki. Ziua 6. Helsinki Mic dejun. Tur de oraş pietonal sau cu transportul public în Helsinki: Piaţa Senatului, Catedrala Luterană, monumentul dedicat lui Sibelius, Parlamentul şi Templul Circular. Seara, îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Suedia. Cazare la bordul navei (cabine cu 4 paturi). Ziua 7. Stockholm Începem turul de Stockholm pietonal şi cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita “Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Cazare la Stockholm. Ziua 8. Stockholm- Castelul Drottningholm- Uppsala Mic dejun. Timp liber în Stockholm sau opţional croazieră (25 euro) cu vaporaşul spre Castelul Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi “Versailles sue Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: Goteborgsutkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu ferry boat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. Cazare la Copenhaga. Ziua 12. Copenhaga Mic dejun. Vizităm capitala Danemarcei pietonal şi cu transportul public: Palatul Rosenborg (fosta reşedinţă regală), Palatul Christiansbor, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă - simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Cazare la Copenhaga. Seara, opţional vizită în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Date de plecare 24.06 13.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 835 € 845 € Ziua 13. CopenhagaHamburg- Berlin Lungimea traseului: 590 km Mic dejun. Dimineaţă traversăm cu ferry boat-ul în Germania la Puttgarden (45 min.). Se vizitează centrul cosmopolit al oraşului Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica St.Jacobi, Binenalster, Biserica St.Michaelis şi zona portuară. După-amiază ne îndreptăm spre Berlin pentru un tur de oraş cu autocarul, ca apoi să continuăm turul pietonal admirând de aproape: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Cazare în zona Berlin. Ziua 14. Potsdam- DresdaPraga Lungimea traseului: 370 km Supl. single Copil 6–12 ani 349 € 349 € 785 € 785 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Vilnius cu avionul şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România Mic dejun. În Potsdam vizităm Palatul Sanssouci şi splendidele sale grădini (fost Palat de Vară al Regelui Prusiei, Frederick cel Mare). Apoi tur de oraş în Dresda: Opera, Domul şi Palatul Zwinger, fastuos ornamentat în stil baroc. Continuăm itinerariul spre Praga pentru cazare. Ziua 15. Praga- Budapesta Lungimea traseului: 525 km După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre Dunăre (14€ fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 16. BudapestaBucureşti Lungimea traseului: 895 km După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4*, exceptând zilele 7 si 12 (contra cost cu transp. în comun). • 1 cazare pe vapor în cabine de 4 paturi; • 14 cazări cu mic dejun în hoteluri 3 - 4*; • Vizitele cuprinse in program si ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali; • Supliment pentru cabină dublă pe ferry HelsinkiStockholm - 39 €/pers. (se achită la înscriere); • Traversările cu ferry boat-ul la Talinn, Helsinki, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri + autocar, în total 65 € (se achită la înscriere) • Croazieră opţională la Castelul Drottningholm (minim 25 de persoane). 143 CIRCUITE CIRCUITE Fiorduri Scandinave turbo bonus până la 3% 16 zile Cascada Voringsfoss, Norvegia Cracovia · Varşovia · Stockholm · Uppsala · Oslo · Drumul Trolilor · Drumul Vulturilor · Geiranger · Nordfjord · Sognefjord · Bergen · Fiordul Hardanger Voringsfoss · Goteborg · Helsingor · Copenhaga · HAMBURG · Berlin · Potsdam · Dresda · Praga Ziua 1. BucureştiBudapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta- CracoviaVarşovia Lungimea traseului: 685 km Mic dejun. Tranzitând Slovacia, se pleacă spre Cracovia, fosta reşedinţă a regilor polonezi. Se vizitează cel mai important complex arhitectonic: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Cazare la Varsovia. Ziua 3. Varşovia- Gdynia (ferry) Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Traversăm sudul ţării către Stockholm, capitala Suediei “răsfirată” pe un adevărat arhipelag de insuliţe. Cazare la Stockholm. Ziua 5. Stockholm- Castelul Drottningholm Mic dejun. Începem turul de Stockholm pietonal şi cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita “Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Opţional croazieră (25 euro) cu vaporaşul spre Castelul 144 ON F OR de la T Mic dejun. Începem turul de oras în Varşovia, unde se vizitează Oraşul Vechi - Stare Miasto, cu Catedrala Sfântul Ioan şi Palatul Regal. Plecare spre Gdynia (sau Swinoujscie) şi îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Suedia (la Karlskrona sau Ystad). Cazare la bordul navei în cabine cu 4 paturi. Ziua 4. Karlskrona (sau Ystad)- Stockholm C Lungimea traseului: 480 km 865~ Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi “Versailles suedez”. Întoarcere la Stockholm pentru cazare. Ziua 6. Stockholm- UppsalaHamar Lungimea traseului: 550 km Mic dejun. Dimineaţă timp liber în Stockholm sau opţional excursie la Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul regal şi prestigioasa Universitate. După amiază se traversează Suedia pentru cazare la Hamar. Ziua 7. LillehammerKristiansund- Drumul Atlanticului- Molde Lungimea traseului: 545 km Mic dejun. Avansăm spre nord urmând malul lacului Mjosa către Lillehammer, staţiunea montană unde s-au organizat Jocurile Olimpice de Iarnă în 1994. Ne îndreptăm apoi Fiord în Norvegia spre Kristiansund, de unde urmăm spectaculosul “Drum al Oceanului” trecând peste o salbă de poduri care leagă o mulţime de insuliţe. Sosire pentru cazare în pitorescul oraş Molde. Ziua 8. Drumul TrolilorFiordul Geiranger- Nordfjord Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. Traseul străbate “Ruta de Aur” cu peisaje spectaculoase pe Drumul Trolilor, apoi, după ce traversăm cu ferry boat-ul Norddalsfjord, intrăm pe Drumul Vulturilor către Geiranger. Contra cost, îmbarcare pentru o croazieră pe Geirangerfjord. Urmează apoi Nordfjord şi Gheţarul Briksdal, unul din cele mai mari din Europa. Sosire pentru cazare în zona Forde- Sogndal. Ziua 9. Aurland- SognefjordGudvangen- Bergen Lungimea traseului: 315 km Mic dejun. Dimineaţă stră- batem zone de un pitoresc aparte spre cel mai lung tunel din lume (24,5 km) pentru a ne îmbarca contra cost într-o nouă croazieră, pe cele mai îndepărtate ramificaţii ale “gigantului” fiord Sognefjord, impresionant prin cei 205 Km şi adâncimea maximă de peste 1300 m. Drumul continuă pentru cazare la Bergen, prima capitală a ţării şi “poartă a fiordurilor”. Se va vizita, cartierul medieval Bryggen, vechiul port, Mariakirke şi Rosenkrantz. Opţional, urcare cu telecabina pe vârful Floyen pentru o superbă panoramă a oraşului. Ziua 10. Bergen- Fiordul Hardanger- Oslo Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Plecare spre Oslo, urmând malul fiordului Hardanger pe care îl şi traversăm cu ferry la Bruravik. Admirăm imensa cădere de 180 m a cascadei Voringsfoss. Tur de oraş în capitala Norvegiei: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional, Primăria (unde se decernează premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akaershus. Cazare la Oslo. Ziua 11. Oslo- GoteborgHelsingor- Copenhaga Lungimea traseului: 560 km Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: Goteborgsutkiken - turnul prinDate de plecare 06.07, 28.07 Cameră stnd. (loc în dublă) 865 € cipal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu ferry boat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet. Cazare in capitala Danemarcei, Copenhaga. Ziua 12. Copenhaga Mic dejun. Vizită în Copenhaga pietonal şi cu transportul public: Palatul Rosenborg (fosta reşedinţă regală), Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Seara, opţional vizită în parcul de distracţii Tivoli. Cazare la Copenhaga. Ziua 13. CopenhagaHamburg- Berlin Lungimea traseului: 590 km Mic dejun. Traversare cu ferry în Germania la Puttgarden (45 min.). Se vizitează în Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica Saint Jacobi, Binenalster, Biserica St. Michaelis şi zona Supl. single 395 € A 3-a pers. în cameră 845 € Copii 6–12 ani 815 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Stockholm cu avionul şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România portuară. După-amiază plecare spre Berlin pentru un tur de oraş cu autocarul, ca apoi să continuăm turul pietonal admirând de aproape: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Cazare în zona Berlin. Ziua 14. Potsdam- DresdaPraga Lungimea traseului: 370 km Mic dejun. În Potsdam vizităm Palatul Sanssouci şi splendidele sale grădini. Apoi tur de oraş în Dresda: Opera, Domul şi Palatul Zwinger. Continuăm itinerariul spre Praga pentru cazare. Ziua 15. Praga- Budapesta Lungimea traseului: 525 km După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 16. BudapestaBucureşti Lungimea traseului: 895 km După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4^, exceptând zilele 5 şi 12 (contra cost cu mijloace de transport public); • 1 cazare pe vapor în cabine de 4 paturi; • 14 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3–4^; • Vizitele cuprinse in program şi ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Asig. med., intrările la obiective turistice şi ghizii locali; • Supliment (opţional) pentru cabină dublă pe ferry de noapte 39 euro/pers. (se achită la înscriere); • Croazieră (traversările cu ferry) pe Geiranger şi pe Sognefjord (la Flam) 30+30 € de persoană, se achită la înscriere. • Traversările cu ferry la Gdynia, Helsinki, Norddalsfjord, Sognefjord, Bruravik, Helsingor, Puttgarden: taxele pt. pasageri + autocar, în total 95 € (se achită la înscriere; • Croazieră opţională la Castelul Drottningholm min. 25 de pers. • Transportul local în Stockholm şi Copenhaga. 145 CIRCUITE CIRCUITE ON PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2–4^, exceptând zilele 7, 8 şi 15 (toate contra cost cu transportul public); • 1 cazare pe ferry boat în cabine de 4 paturi; • 17 cazări cu mic dejun în hoteluri de 3–4^; • vizitele cuprinse în program şi ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. F OR de la T C turbo bonus până la 3-5% 975~ Scandinavia şi Ţările Baltice Fiordul Geiranger, Norvegia 19 zile PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Icoana „Madona neagră” de la mănastirea JasnaGora din Polonia; • Palatul din Rundale (Letonia); • Monumentul lui Sibelius din Helsinki; • Muzeul Skansen din Stockholm; • Drumul Oceanului de la Kristiansund (Norvegia); • Croaziera pe Fiordul Geiranger; • Parcul sculptorului Gustav Vigeland în Oslo; • Turnul Bisericii Saint Michaelis din Hamburg; • Palatul Sanssouci din Potsdam (Berlin). Cracovia · Czestochowa · Varşovia · Vilnius · Rundale · Riga · Talinn · Helsinki · Stockholm · Drottningholm · Uppsala · Lillehammer · Drumul Atlanticului · Drumul Trolilor · Drumul Vulturilor · Geiranger · Nordfjord · Sognefjord · Bergen · Hardanger · Voringsfoss · Oslo · Goteborg · Helsingor · Copenhaga · Hamburg · Berlin · Potsdam · Dresda · Praga Ziua 1. Bucureşti- Budapesta Ziua 3. Lodz- Varşovia- Vilnius Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta- CracoviaCzestochowa- Lodz Mic dejun. Traseul continuă spre Varşovia, care este notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea şi frumuseţea sa, cât pentru indestructibilitatea sa, o adevărată Pasăre Phoenix care a renăscut de nenumărate ori din cenuşa războiului. Se vizitează Oraşul Vechi- Stare Miasto, cu Catedrala Sfântul Ioan şi Palatul Regal. Plecare spre Lituania. Sosire în cursul serii în Vilnius pentru cazare. Ziua 4. Vilnius- Rundale- Riga Lungimea traseului: 895 km Lungimea traseului: 650 km Mic dejun. Tranzitând Slovacia, se pleacă spre Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi mai mari oraşe din Polonia, fosta reşedinţă a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cel mai important complex arhitectonic, aparţinînd fostei reşedinţe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Plecarea spre Czestochowa la Mănăstirea Jasna-Gora, cunoscută în întreaga lume pentru icoana „Madona Neagră”, care atrage peste 5 milioane de pelerini anual. Cazare în zona Lodz. 146 Lungimea traseului: 580 km Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. În Vilnius începem turul de oraş: Biserica Sfântul Petru şi Pavel, Universitatea, Primăria, Biserica Rusească. Deplasare spre Letonia, unde vizităm elegantul Palat din Rundale, construit în stil baroc târziu. După amiază începem vizita în Riga, capitala ţării: Domul, Biserica Sfântul Petru şi Castelul şi încheiem cu: Opera şi Parlamentul. Seara cazare la Riga. Ziua 5. Riga- Talinn- Helsinki Lungimea traseului: 310 km Mic dejun. Plecare spre Estonia. Începem vizita în Talinn, capitala celei mai mici republici Baltice, bijuterie a arhitecturii medievale cu: Zidurile şi Porţile Oraşului Vechi, Castelul Tompea, Catedrala Al. Nevsky şi Piaţa Primăriei. După amiază îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Finlanda. Cazare în frumoasa capitală finlandeză, Helsinki. Ziua 6. Helsinki Mic dejun. Tur de oraş pietonal în Helsinki: Piaţa Senatului, Catedrala Luterană, monument dedicat lui Sibelius, Parlamentul şi Templul Circular. Timp liber la dispoziţie. Seara, îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Suedia. Cazare la bordul navei (cabine cu 4 paturi). Ziua 7. Stockholm Începem turul de Stockholm pietonal şi cu transportul public: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita “Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Cazare la Stockholm. Ziua 8. Stockholm- Castelul Drottningholm - Uppsala Mic dejun. Timp liber în Stockholm sau opţional croazieră (25 euro) cu vaporaşul spre Castelul Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi “Versailles suedez”. După amiaza opţional excursie la Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul regal şi Nyhavn, Copenhaga prestigioasa Universitate. Întoarcere la Stockholm pentru cazare. Ziua 9. Stockholm- Oslo- Hamar Lungimea traseului: 550 km Mic dejun. Dimineaţă se traversează Suedia cu destinaţia Oslo. Timp liber in capitala Norvegiei pentru a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge cu atracţiile sale: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene de peşte etc. Cazare în zona Hamar. Ziua 10. LillehammerKristiansund- Drumul Atlanticului- Molde Lungimea traseului: 545 km Mic dejun. Avansăm spre nord urmând malul lacului Mjosa către Lillehammer, faimoasa staţiune montană unde s-au organizat Jocurile Olimpice de Iarnă în 1994. Ne îndreptăm apoi spre Kristiansund, de unde urmăm spectaculosul “Drum al Oceanului” trecând peste o salbă de poduri care leagă o mulţime de insuliţe. Sosire pentru cazare în pitorescul oraş Molde. Ziua 11. Drumul Trolilor- Fiordul Geiranger- Nordfjord Lungimea traseului: 320 km Mic dejun. Traseul străbate “Ruta de Aur” cu peisaje copleşitor de spectaculoase pe Drumul Trolilor, apoi după ce traversăm cu ferryboat-ul Norddalsfjord, intrăm pe Drumul Vulturilor către Geiranger. Contra cost, îmbarcare pentru o croazieră pe Geirangerfjord, în care veţi admira natura sălbatică cu versanţi abrupţi “prăvălinduse” în apele fiordului, împreună cu apele învolburate ale cascadelor “Voalul Miresei” şi “Cele 7 Date de plecare 19.06, 11.07 02.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 995 € 975 € surori”. Urmează apoi Nordfjord şi Gheţarul Briksdal, unul din cele mai mari din Europa, la care se poate ajunge printr-o plimbare de circa o oră. Sosire pentru cazare în zona Forde- Sogndal. Ziua 12. Aurland- SognefjordGudvangen- Bergen Lungimea traseului: 315 km Mic dejun. Dimineaţă străbatem zone de un pitoresc aparte spre cel mai lung tunel din lume (24,5 km) pentru a ne îmbarca contra cost într-o nouă croazieră, pe cele mai îndepărtate ramificaţii ale “gigantului” fiord Sognefjord, impresionant prin cei 205 Km şi adâncimea maximă de peste 1300 m. Drumul continuă pentru cazare la Bergen, prima capitală a ţării şi “poartă a fiordurilor”. Se va vizita, cartierul medieval Bryggen, vechiul port, Mariakirke şi Rosenkrantz. Opţional, urcare cu telecabina pe vârful Floyen pentru o superbă panoramă a oraşului. Ziua 13. Bergen- Fiordul Hardanger- Voringsfoss-Oslo Lungimea traseului: 495 km Mic dejun. Plecare spre Oslo, urmând malul fiordului Hardanger pe care îl şi traversăm cu ferry la Bruravik. Admirăm imensa cădere de 180 m a cascadei Voringsfoss. Tur de oraş în capitala Norvegiei: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional, Primăria (unde se decernează premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akaershus. Cazare la Oslo. Supl. single 455 € 455 € Copii 6–12 ani 925 € 925 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Vilnius cu avionul şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România Ziua 14. Oslo-GoteborgHelsingor-Copenhaga Lungimea traseului: 560 km Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: Goteborgsutkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu ferry boat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. Cazare la Copenhaga. Ziua 15. Copenhaga Mic dejun. Vizităm capitala Danemarcei pietonal şi cu transportul public: Palatul Rosenborg (fosta reşedinţă regală), Palatul Christiansbor, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă - simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Cazare la Copenhaga. Seara, opţional vizită în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Ziua 16. Copenhaga- HamburgBerlin Lungimea traseului: 590 km Mic dejun. Dimineaţă traversăm cu ferry boat-ul în Germania la Puttgarden (45 min.). Se vizitează centrul cosmopolit al oraşului Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica St.Jacobi, Binenalster, Biserica St.Michaelis şi zona portuară. După-amiază ne îndreptăm spre Berlin pentru un tur de oraş cu autocarul, ca apoi să continuăm turul pietonal admirând de aproape: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula muzee- PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective turistice şi ghizii locali; • Supliment (opţional) pentru cabină de 2 paturi pe ferry Helsinki- Stockholm 39 euro/ pers. (se achită la înscriere); • Croazieră (traversările cu ferry) pe Geiranger şi pe Sognefjord (la Flam) 30+30€ de pers. (se achită la înscriere); • Traversările cu ferry la Talinn, Helsinki, Norddalsfjord, Sognefjord, Bruravik, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri + autocar, în total 95 € (se achită la înscriere) • Croazieră opţională la Castelul Drottningholm (minim 25 pers.). lor, Opera, Catedrala. Cazare în zona Berlin. Ziua 17. Potsdam- DresdaPraga Lungimea traseului: 370 km Mic dejun. În Potsdam vizităm Palatul Sanssouci şi splendidele sale grădini (fost Palat de Vară al Regelui Prusiei, Frederick cel Mare). Apoi tur de oraş în Dresda: Opera, Domul şi Palatul Zwinger, fastuos ornamentat în stil baroc. Continuăm itinerariul spre Praga pentru cazare. Ziua 18. Praga- Budapesta Lungimea traseului: 525 km După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 19. Budapesta- Bucureşti Lungimea traseului: 895 km După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. 147 CIRCUITE CIRCUITE Ţările Nordice turbo bonus până la 5-7% turbo bonus până la 3-5% 13 zile F OR de la 685~ Stortinget, Oslo Ziua 1. BucureştiBudapesta Ziua 5. StockholmUppsala Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. BudapestaCracovia- Varşovia Lungimea traseului: 685 km Mic dejun. Tranzitând Slovacia, se pleacă spre Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi mai mari oraşe din Polonia, fosta reşedinţă a regilor polonezi. Pe colina Wawel, situată deasupra Vistulei, se vizitează cel mai important complex arhitectonic, aparţinînd fostei reşedinţe regale: Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska. Cazare la Varşovia. Ziua 3. Varşovia- Gdynia (ferry) Mic dejun. Începem turul de Stockholm: vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Primăria, unde în salonul albastru şi salonul auriu în fiecare an se decernează Premiile Nobel, Muzeul Vasa. Timp liber sau sugerăm vizita “Muzeului Satului” - Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Opţional excursie spre Uppsala, capitala eclesiastică şi universitară a ţării, unde se vizitează Catedrala încoronării regilor suedezi, Castelul regal şi prestigioasa Universitate. Întoarcere la Stockholm pentru cazare. Ziua 6. Stockholm- Castelul Drottningholm- Oslo Lungimea traseului: 895 km Lungimea traseului: 48 0 km Mic dejun. Începem turul de oraş în Varşovia, care este notabilă printre capitalele Europei nu numai prin mărimea, vechimea şi frumuseţea sa, cât pentru indestructibilitatea sa, o adevărată Pasăre Phoenix care a renăscut de nenumărate ori din cenuşa războiului. Se vizitează Oraşul Vechi - Stare Miasto, cu Catedrala Sfântul Ioan şi Palatul Regal. Plecare spre Gdynia (sau Swinoujscie) şi îmbarcare pe ferry boat pentru traversare în Suedia (la Karlskrona sau Ystad). Cazare la bordul navei în cabine cu 4 paturi (vezi supliment pentru cabine cu 2 paturi). Ziua 4. Karlskrona (sau Ystad)Stockholm Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Traversăm sudul ţării către Stockholm, capitala Suediei “răsfirată” pe un adevărat arhipelag de insuliţe. Cazare la Stockholm. 148 Lungimea traseului: 150 km Lungimea traseului: 520 km Mic dejun. Dimineaţă timp liber sau opţional croazieră (25 euro) cu vaporaşul spre Castelul Drottningholm, reşedinţa oficială a familiei regale, numit şi “Versailles suedez”. După amiază se traversează Suedia cu destinaţia Oslo. Cazare la Oslo. Ziua 7. Oslo Mic dejun. Tur de oraş pietonal şi utilizand mijloacele de transport public în Oslo: Parcul sculptorului Gustav Vigeland, Palatul Regal, Stortinget (Parlamentul), Teatrul Naţional şi Primăria (unde se decernează, anual, premiile Nobel pentru pace) şi Fortăreaţa Akaershus. Timp liber în Date de plecare 29.06, 14.07, 21.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 685 € capitala Norvegiei pentru a gusta farmecul oraşului în portul Akker Brygge cu atracţiile sale: restaurante cu specific, magazine de creveţi şi specialităţi norvegiene de peşte etc. Cazare la Oslo. Ziua 8. Oslo- GoteborgHelsingor- Copenhaga Lungimea traseului: 560 km Mic dejun. Părăsim Norvegia pentru o ultimă vizită în Suedia la Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi cel mai mare port scandinav. Tur de oraş: Goteborgsutkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei, pentru traversare cu ferry boat spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. Cazare la Copenhaga. Ziua 9. Copenhaga După micul dejun, vizităm capitala Danemarcei: Palatul Rosenborg (fosta reşedinţă regală), Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie Mica Sirenă - simbolul capitalei daneze. Timp liber pentru vizită individuală în Copenhaga. Cazare la Copenhaga. Seara, opţional vizită în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Ziua 10. CopenhagaHamburg- Berlin Lungimea traseului: 590 km Mic dejun. Dimineaţă traverSupl. single 295 € A 3-a pers. în cameră 665 € Copii 6–12 ani 635 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Stockholm cu avionul şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România săm cu ferry boat-ul în Germania la Puttgarden (45 min.). Se vizitează centrul cosmopolit al oraşului Hamburg: Primăria, Bursa, Biserica St.Jacobi, Binenalster, Biserica St.Michaelis şi zona portuară. După-amiază ne îndreptăm spre Berlin pentru un tur de oraş cu autocarul, ca apoi să continuăm turul pietonal admirând de aproape: Poarta Brandenburg, Unter den Linden Strasse, Reichstag Insula muzeelor, Opera, Catedrala. Cazare în zona Berlin. Ziua 11. PotsdamDresda- Praga Lungimea traseului: 370 km Mic dejun. În Potsdam vizităm Palatul Sanssouci şi splendidele sale grădini (fost Palat de Vară al Regelui Prusiei, Frederick cel Mare). Apoi tur de oraş în Dresda: Opera, Domul şi Palatul Zwinger, fastuos ornamentat în stil baroc. Continuăm itinerariul spre Praga pentru cazare. Ziua 12. PragaBudapesta Lungimea traseului: 525 km După micul dejun, tur de oraş Praga: Catedrala Sfântul Vit, Podul Carol, Primăria şi Turnul cu Ceas, Cartierul Evreiesc, etc. Continuăm itinerariul spre Budapesta unde opţional se poate organiza o croazieră pe Dunăre (14€ fără cină /29 € cu cină). Cazare la Budapesta. Ziua 13. Budapesta- Bucureşti Lungimea traseului: 895 km După micul dejun, plecare spre Bucureşti. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. C PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală, intrările la obiective şi serviciile de ghizi locali; • Supliment (opţional) pentru cabină dublă 39 euro/pers. (se achită la înscriere); • Traversările cu ferry la Gdynia, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri + autocar, în total 55 € (se achită la înscriere) • Croazieră opţională la Castelul Drottningholm (minim 25 de pers.). ON PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4^, exceptând ziua a 8-a • 11 cazări cu MD în hoteluri de 2- 4^+ 5 cine la restaurantele hotelurilor. • Vizitele cuprinse în program şi ghid din partea agenţiei pe traseu F OR de la T ON PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasif.2- 4*, exceptând ziua 7 la Oslo (contra cost cu mijloace de transport public) • 1 cazare pe vapor în cabine de 4 paturi; • 11 cazări cu mic dejun în hoteluri 3 - 4*; • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. T C Cracovia · Varşovia · Stockholm · Uppsala · Drottningholm · Oslo · Goteborg · Helsingor · Copenhaga · Hamburg · Berlin · POTSDAM · Dresda · Praga 375~ Turcia-Fascinaţia Cappadokiei Pamukkale PREţUL NU INCLUDE • Asigurarea medicală şi alte servicii decât cele menţionate. • Intrările la obiectivele turistice şi serviciile de ghizi locali; • Croaziera (cca 55 €) şi transp. local în Rhodos şi Istanbul. 12 zile +5 cine Istanbul · Ankara · Cappadokia · Goreme · Uchisar · Kaymakly · Konya · Antalya · Side · Aspendos · Manavgat · Pamukkale · Hyerapolis · Marmaris · Insula Rodos · Bodrum · Milet · Didyma · Efes · Bergama · Troia Ziua 1. Bucureşti- Istanbul Lungimea traseului: 625 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei, pe ruta Ruse- EdirneIstanbul. În Edirne se vizitează Moscheea Selimiye, a cărei importanţă e subliniată de cele patru minarete, inclusă în patrimoniul UNESCO. Sosire şi cazare la Istanbul. Ziua 2. Istanbul Mic dejun. Întreaga zi o dedicăm vizitării metropolei care se întinde pe 2 continente: Moscheea Albastră, Biserica Sfânta Sofia, şi Palatul Topkapi (Palatul, Haremul Sultanului, Tezaurul). Seara program liber pentru vizitarea Bazarului. Cazare în Istanbul. Ziua 3. Istanbul- Ankara Lungimea traseului: 450 km Mic dejun. Dimineaţă vom vizita Palatul Dolmabahce situat pe malul Bosforului - simbol al măririi şi decadenţei imperiului otoman. Plecare spre Ankara unde vă vor încânta Coloana lui Iulian, Băile Romane, Moscheea Haci Bayram Camii (ridicată în sec. al XV-lea), Templul lui Augustus, Zidurile Oraşului cu Turnul Otoman. Cazare în Ankara. Ziua 4. Ankara- CappadokiaGoreme- Uchisar Lungimea traseului: 230 km Mic dejun. Vizita la Mausoleul lui Ataturk, părintele Turciei moderne. Traseul continuă spre tărâmul fascinant al Cappadokiei, aflat parcă în afara timpu- lui. Se vizitează muzeul în aer liber din Valea Goreme, unde mulţimea bisericuţelor dăltuite în piatră de generaţii de protocreştini alcătuiau un important centru monastic. Urmează apoi Uchisar, important centru turistic al regiunii. Seara cazare şi cină la Nevsehir. Ziua 5. Kaymakly- KonyaAntalya Lungimea traseului: 485 km Mic dejun. Vizita oraşului subteran Kaymakly, loc de refugiere al primilor creştini. Plecare spre Konya, pe vechiul „Drum al Mătăsii” via Aksaray. În Konya, vechea capitală a sultanatului Selgiucid, patria dervisilor rotitori, se vizitează ruinele Palatului Selgiucid şi mormântul lui Mevlana, cel mai mare poet mistic persan, ai cărui discipoli se consideră dervisii. Traseul continuă pentru cazare şi cină în zona Antalya. Ziua 6. Antalya Mic dejun. Vizita frumoasei staţiuni Side, care oferă o impresionantă “colecţie” de vestigii arheologice: Amfiteatrul grec, Apeductele romane şi Templele lui Apolo şi Artemis. Urmează o scurtă oprire la renumita cascadă Manavgat şi apoi admirăm cel mai bine conservat teatru antic din Asia Mică, teatrul din Aspendos. Încheiem ziua cu o plimbare pietonală în centrul istoric al Antalyei (Portul Vechi). Timp liber pentru shopping în zona comercială a oraşului. Opţional Croazieră pe Medi- terană. Cazare şi cină în zona Antalya. Ziua 7. PamukkaleHyerapolis- Marmaris Lungimea traseului: 430 km Mic dejun. Plecare la Pamukkale pentru a admira imaculatele formaţiuni calcaroase („Piscina Cleopatrei”) de unde izvorăsc ape termale captate în cetatea antică Hyerapolis situată în apropiere. Continuăm spre Marmaris, renumita staţiune de pe ţărmul Mediteranei. Cazare în Marmaris. Ziua 8. Insula Rodos Mic dejun. Timp liber în staţiune. Opţional croazieră în „Insula Trandafirilor”. În oraşul Rhodos se recomandă folosirea trenuleţului turistic, apoi se admiră Portul (cu locul unde se află „Colosul”), Aleea Cavalerilor şi Palatul Guvernamental. Utilizând mijloacele de transport local se poate ajunge în Lindos, renumit pentru Templul Atenei şi Castelul Cruciaţilor. Întoarcere pentru cazare în Marmaris. Ziua 9. Bodrum- MiletDidyma- Kusadasi Lungimea traseului: 345 km După micul dejun plecare spre Bodrum, oraşul lui Herodot unde se înălţa în antichitate încă una din cele 7 minuni ale lumii: Mausoleul de la Halikarnassos. Date de plecare 01.05, 29.09 13.05, 26.05, 17.09, 23.09 07.06, 19.06, 23.08, 29.08, 04.09, 10.09 Vizită la castelul medieval, transformat azi în muzeu de arheologie submarină. Drumul continuă spre Kusadasi, cu o scurtă oprire la cetatile antice Milet şi Didyma. Cazare şi cină în Kusadasi. Ziua 10. Efes- Casa Fecioarei Maria Mic dejun. Excursie la Efes, oraş antic renumit pentru Templul Zeiţei Artemis, minune a lumii antice. Se vizitează site-ul arheologic cu impunătoarea bibliotecă şi Casa Fecioarei Maria. După-amiază program liber la dispoziţia turiştilor în Kusadasi. Cazare şi cină. Ziua 11. Kusadasi- BergamaTroia Lungimea traseului: 390 km Mic dejun. În drum spre Marea Marmara, scurte popasuri pentru a vizita Cetăţile Pergamon şi Troia. Seara sosire şi cazare în Canakkale. Ziua 12. Canakkale- Bucureşti Lungimea traseului: 615 km Mic dejun.Traversăm Dardanelele şi continuăm traseul spre ţară. Sosire în Bucureşti după 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. Pentru explicaţii la obiectivele turistice, grupul va achita câte 10 €/ pers. în Turcia, pentru servicii de ghizi locali (obligatoriu impus prin lege). Cameră stnd. Supl. Copii (loc în dublă) single 6–12 ani 375 € 385 € 395 € 149 € 355 € 149 € 355 € 149 € 355 € Al 3-lea adult în cameră 375 € 375 € 375 € 149 CIRCUITE CIRCUITE Oraşul artelor şi al ştiinţei din Valencia PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4^ • 12 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2- 4^; • Bonus 3 cine pentru cazările de pe Costa Brava; • Vizitele cuprinse în program şi ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu turbo bonus până la 5-7% ON F OR de la T C PREţUL NU INCLUDE • Intrări la obiective turistice, asigurarea medicală, servicii de ghizi locali • Vizite opţionale: Padova, Montserrat, Escorial, Croazieră pe Dunăre, toate grup minim de 30 pers. • Autocar local si transp. public in ziua a 7-a (conform normelor AETR) 605~ bonus • 3 CINE pentru cazările de pe Costa Brava. Spania clasică Sagrada Familia, catedrala faimosului Antonio Gaudi Lungimea traseului: 720 km 13 zile GRAZ · PADOVA · VENEŢIA · VERONA · MILANO · CANNES · BARCELONA · MONTSERRAT · ZARAGOZA · MADRID · EL ESCORIAL · TOLEDO · ARANJUEZ · VALENCIA · PORTAVENTURA · NICE · MONACO · POSTOJNA Ziua 1. BucureştiBudapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta- GrazPadova Lungimea traseului: 795 km După micul dejun, plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur 150 pietonal în centrul istoric. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 ~), vizită în Padova la Basilica Sfântul Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare în zona Padova. Ziua 3. Verona- MilanoRiviera Ligurică Lungimea traseului: 420 km Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa del’Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. Traseul continuă spre Milano unde vizităm: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Seara sosire şi cazare în zona Genova. Ziua 4. Genova- CannesCosta Brava Lungimea traseului: 790 km Mic dejun. Ne vom deplasa Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20 €) la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacol de sunet şi lumini „ Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel. Ziua 6. Barcelona- ZaragozaMadrid spre Costa Brava, traversând minunata Coastă de Azur. Scurtă oprire în renumita staţiune Cannes, cu aleea vedetelor lângă Palais des Festival et des Congres. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 5. Barcelona- Mănăstirea Montserrat Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, După micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprim în Zaragoza la Basilica St. Maria del Pilar şi la Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bulevardul Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid. Ziua 7. Madrid- El Escorial Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi a faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau opţional excursie (15 euro) la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II-lea în perioada Contra-Reformei. Mănăstirea, reşedinţa istorică a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu cultural UNESCO. Cazare la Madrid. Ziua 8. Toledo- AranjuezValencia Lungimea traseului: 485 km Mic dejun. Pornim spre Toledofosta capitală a ţării, adevărat „oras-muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan şi podul San Martin cu zidurile fortăreţei medievale. Ne continuăm călătoria spre Aranjuez, cu vizitarea Palatului (reşedinţa de vară a familiei regale ) şi a grădinilor superbe care îl înconjoară. Cazare la Valencia. Ziua 9. Valencia- Port Aventura- Costa Brava Lungimea traseului: 460 km Mic dejun. Tur de oraş în Valencia- centrul istoric cu străduţele sale înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi Catedrala, unde este păstrat „Santo Caliz”, un vas din agat despre care se crede că ar putea fi chiar Sfântul Graal. Continuăm traseul spre Salou- staţiune de top pe Coasta Doradă, unde aveţi întreaga după-amiază la dispoziţie pentru a petrece timpul liber la plajă, cafenele, restaurante, magazine sau făcând o plimbare pe faleza Les Palmeres. Opţional vă propunem PortAventura- cel mai mare parc de distracţii tematic din Europa şi al doilea de pe Glob, impresionant ca suprafaţă (35.000 mp), dar mai ales prin senzaţiile oferite. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 10. Costa Brava - Coasta de Azur- Nice Lungimea traseului: 645 km Mic dejun. Plecare pentru cazare în zona Aix-en-Provence-Nice. În Nice ne putem delecta cu o plimbare pe Promenade des Anglais. Ziua 11. Nice- MonacoPadova Lungimea traseului: 530 km Mic dejun. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Drumul continuă spre Italia. Sosire şi cazare în zona Padova. Ziua 12. Padova- PostojnaBudapesta Lungimea traseului: 690 km Mic dejun. Plecare spre Budapesta tranzitand Slovenia unde se vizitează Peştera Postojna, unul din cele mai fascinante fenomene carstice din Europa. PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Arenele Romane si Piaţa Bra din Verona; • „Fântana magică” din Barcelona; • Mănăstirea Montserrat; • Catedrala La Seo del Salvador din Zaragoza; • Renumitul Muzeu Prado din Madrid; • Podul San Martin şi zidurile medievale în Toledo; • Reşedinta regală de vară din Aranjuez; • Catedrala din Valencia; • Parcul Tematic PortAventura din Salou; • Castelul Sforzesco din Milano. Sosire la Budapesta. Opţional Croazieră pe Dunăre (cu cină 29 €/ fără cină 14 €). Cazare în Budapesta. Ziua 13. Budapesta- Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre ţară. Sosire Bucureşti, seara târziu după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. Date de plecare 19 zile Cameră stnd. (loc în dublă) Supl. single Copil 6–12 ani Al 3-lea adult în cameră 11.05 05.06, 06.09 04.07, 05.08 605 € 615 € 625 € 225 € 225 € 225 € 575 € 575 € 575 € 595 € 595 € 595 € Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Barcelona cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru transfer spre oraşele prin care se tranzitează România 151 CIRCUITE CIRCUITE transformată în Catedrala după reconquista- „Mezquita-Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Seara, cazare la Cordoba. Ziua 8. Cordoba- SevillaGibraltar turbo bonus până la 5-7% Corida ON F OR de la T C Lungimea traseului: 340 km 735~ bonus • 4 CINE pentru cazările de pe Costa Brava Spania - Andaluzia Curtea interioară a Palatului Alcazar, Sevilia 17 zile Graz · Padova · Verona · Milano · Cannes · Barcelona · Montserrat · Zaragoza · Madrid · El Escorial · Toledo · Cordoba · Sevilla · Gibraltar · Costa del Sol · Granada · Valencia · Port Aventura · Andorra · Nice · Monaco · Ljubljana Ziua 1. Bucureşti- Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta- GrazPadova Lungimea traseului: 795 km După micul dejun, plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 ~), vizită în Padova la Basilica Sfântul Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare în zona Padova. Ziua 3. Verona- Milano- Riviera Ligurică Lungimea traseului: 420 km Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa del’Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. Traseul continuă spre Milano unde vizităm: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe 152 atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Seara sosire şi cazare în zona Genova. Ziua 4. Genova- Cannes- Costa Brava Lungimea traseului: 790 km Mic dejun. Ne vom deplasa spre Costa Brava, traversând minunata Coastă de Azur. Scurtă oprire în renumita staţiune Cannes, cu aleea vedetelor lângă Palais des Festival et des Congres. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 5. Costa Brava- ZaragozaMadrid Lungimea traseului: 720 km După micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprire în Zaragoza, unde vizităm Basilica Santa Maria del Pilar şi Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi Fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bdul. Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid. Ziua 6. Madrid- El Escorial Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi a faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau opţional excursie (15 euro) la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II în perioada ContraReformei. Mănăstirea, reşedinţă a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu cultural UNESCO. Cazare la Madrid. Ziua 7. Madrid- ToledoCordoba Lungimea traseului: 435 km Mic dejun. Plecare spre Toledofosta capitală a ţării, adevărat „oras-muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Admirăm Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan, podul San Martin şi zidurile fortăreţei medievale. Deplasarea continua spre Andaluzia, cea mai impresionantă regiune a Spaniei. Vizităm Cordoba, renumită prin Moscheea PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4^ • 16 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2- 4^; • Bonus 4 cine pentru cazările de pe Costa Brava; • Vizitele cuprinse in program si ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Intrări la obiective turistice, asigurarea medicală, servicii de ghizi locali • Vizite opţionale: Padova, El Escorial, Gibraltar, Montserrat, Croazieră pe Dunăre toate grup minim de 30 pers. • Autocar local si transp. public in zilele 6, si 13 (conf. normelor AETR). Mic dejun. Plecare spre Sevilla, al 4-lea oraş ca mărime din Spania, unde vizităm Piaţa Spaniei, Turnul de Aur, Bario Santa Cruz şi Palatul Alcazar. În apropiere de Alcazar se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca mărime. Străbatem sudul tarii, pentru a ne caza în Algeciras. Opţional (20 €), excursie în Gibraltar, teritoriu Britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încânta micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 9. Algeciras- Costa del Sol- Granada Lungimea traseului: 265 km Mic dejun. Parcurgem turul Rivierei Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella. Sosire la Granada, unde începem un tur pietonal în centrul istoric pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. După cazare, vă propunem opţional seară Flamenco. Ziua 10. Granada- Valencia Lungimea traseului: 490 km Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Complexul Alhambra*, cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor, dar şi replica creştină din Palatul lui Carol al V-lea. Ne îndreptăm spre Valencia pentru cazare. Ziua 11. Valencia- Port Aventura- Barcelona Lungimea traseului: 460 km Mic dejun. Tur de oraş în Valencia- centrul istoric cu străduţele sale înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi Catedrala. Continuăm traseul spre Salou- staţiune de top pe Coasta Doradă, unde aveţi întreaga după-amiază la dispoziţie pentru a petrece timpul liber la plajă, cafenele, restaurante sau magazine. Opţional vă pro- punem PortAventura- cel mai mare parc de distracţii tematic din Europa şi al doilea de pe Glob, impresionant ca suprafaţă (35.000 mp), dar mai ales prin senzaţiile oferite. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 12. Barcelona- Mănăstirea Montserrat Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20 €) la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacol de sunet şi lumini „ Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel. Ziua 13. Costa Brava- Andorra Mic dejun. Ne vom bucura de un soare strălucitor, o mare incredibil de frumoasă, de spiritul latin exuberant, de multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului Date de plecare 21.06 14.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 735 € 745 € liber: restaurante, piscine, discoteci, cluburi. Putem traversa Pirineii intr-o excursie opţională (35 euro) către micul Principat al Andorrei, paradis tax free pentru iubitorii de shopping. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 14. Barcelona- Coasta de Azur- Nice Lungimea traseului: 645 km Mic dejun. Plecare pentru cazare în zona Aix-en-Provence-Nice. În Nice ne putem delecta cu o plimbare pe Promenade des Anglais. Ziua 15. Nice- MonacoPadova Lungimea traseului: 530 km Mic dejun. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Drumul continuă spre Italia. Sosire şi cazare în zona Padova. Ziua 16. Padova- LjubljanaBudapesta Lungimea traseului: 690 km Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Opţional Croazieră pe Dunăre (cu cină Supl. single 309 € 309 € Copil 6–12 ani 695 € 695 € Al 3-lea adult în cameră 719 € 719 € 29 €/ fără cină 14 €). Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 17. Budapesta- Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre ţară. Sosire Bucureşti, seara târziu după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Catedrala Sagrada Familia din Barcelona • Monumentul lui Cervantes din Piaţa Spaniei (Madrid) • El Escorial lângă Madrid • Casa lui El Greco din Toledo • Catedrala Mezquita din Cordoba • Altarul de aur al catedralei din Sevila • Palatul maur din Alhambra (Granada) • Plimbarea pe Promenade des Anglais în Nice NOTE * Vizita complexului Alhambra se rezervă şi se achită la înscriere 30 euro / persoană. Ordinea cazărilor şi vizitarea din fiecare zi a obiectivelor turistice se poate modifica, cu asigurarea vizitării tuturor obiectivelor incluse în program. Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Barcelona cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru transfer spre oraşele prin care se tranzitează România. 153 CIRCUITE CIRCUITE Filip al II în perioada ContraReformei. Mănăstirea, reşedinţă a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu cultural UNESCO. Cazare la Madrid. Ziua 8. Toledo- CordobaGranada Spania PORTUGALIA ON F OR de la T Turnul Belem, Lisabona C Lungimea traseului: 595 km 955~ bonus • 4 CINE pentru cazările de pe Costa Brava 21 zile Graz · Padova · Verona · Milano · Cannes · Barcelona · Montserrat · Zaragoza · Madrid · El Escorial · Toledo · Cordoba · Granada · Costa del Sol · Gibraltar · Sevilla · Algarve · Lisabona · Cascais · Estoril · Sintra · Fatima · Coimbra · Porto · Leon · Santiago · Burgos · Bilbao · Biarritz · Lourdes · Andorra · Nice · Monaco · Ljubljana Ziua 1. Bucureşti- Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta- GrazPadova Lungimea traseului: 795 km După micul dejun, plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 €), vizită în Padova la Basilica Sfântul Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare în zona Padova. Ziua 3. Verona- Milano- Riviera Ligurică Lungimea traseului: 420 km Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa del’Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. Traseul continuă spre Milano unde vizităm: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe 154 atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Seara sosire şi cazare în zona Genova. Ziua 4. Genova- Cannes- Costa Brava Lungimea traseului: 790 km Mic dejun. Ne vom deplasa spre Costa Brava, traversând minunata Coastă de Azur. Scurtă oprire în renumita staţiune Cannes, cu aleea vedetelor lângă Palais des Festival et des Congres. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 5. Barcelona- Mănăstirea Montserrat Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Catedrala Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20€) la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacolul de sunet şi lumini „Fantana Magica”. Cazare şi cină la acelaşi hotel. Ziua 6. Zaragoza- Madrid Lungimea traseului: 720 km După micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprim în Zaragoza la Basilica Santa Maria del Pilar şi la Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bulevardul Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid. Ziua 7. Madrid- El Escorial Mic dejun. Utilizând transp. public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi a faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau opţional excursie (15 euro) la Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4^ • 20 de cazări cu mic dejun în hoteluri de 2- 4^; • Bonus 4 cine pentru cazările de pe Costa Brava; • Vizitele cuprinse in program si ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Intrările la obiective turistice, asigurarea medicală şi servicii de ghizi locali • Vizite opţionale: Padova, Montserrat, Escorial, Gibraltar, Cascais+ Estoril, Sintra+ Cabo da Roca, toate grup minim 30 pers. • Autocar local si transp. public in zilele 7, 11 si 17 (conf. normelor AETR). Mic dejun. Plecare spre sud către Andaluzia, cea mai impresionantă regiune a Spaniei. Pe traseu oprire la Toledo- fosta capitală a ţării, adevărat „oraşmuzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan şi podul San Martin cu zidurile fortăreţei medievale. După amiază vizităm Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrală după reconquista- „Mezquita-Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Cazare la Granada. Ziua 9. Granada- Costa del SolGibraltar Lungimea traseului: 255 km Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Complexul Alhambra*, cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor, dar şi replica creştină din Palatul lui Carol al V-lea. Timp liber pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. Străbatem Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella, pentru a ne caza în Algeciras. Opţional (20 euro), excursie în Gibraltar, teritoriu Britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încânta micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 10. Sevilla- AlgarveLisabona Lungimea traseului: 625 km Mic dejun. Plecare spre Sevilla, al 4-lea oraş ca mărime din Spania, unde vom vizita Piaţa Spaniei, Turnul de Aur, Bario Santa Cruz şi Palatul Alcazar. În apropiere de Alcazar se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca Date de plecare 01.05 27.08 Cameră stnd. (loc în dublă) 955 € 995 € mărime, decorată cu 2,5 tone de aur şi lemn de mahon adus de Conquistadori din Lumea Nouă şi loc de înmormântare al lui Cristofor Columb. Părăsind Spania, ne îndreptăm spre Lisabona, urmând zona de coastă Algarve. Seara sosire şi cazare în zona Lisabona. Ziua 11. Lisabona- CascaisEstoril Mic dejun. Traversând enormul pod Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, pornim explorarea capitalei portugheze pietonal si cu transp. public: Turnul din cartierul Belem şi Mănăstirea Jeronimos, reprezentative pentru curentul manuelin (gotic târziu). Urmează Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa, apoi timp liber pentru shopping sau vizită la Ocenarium, unul din cele mai mari acvarii din lume. După amiază, opţional (15 euro), excursie în renumitele staţiuni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril. Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 12. Sintra- Cabo da RocaFatima- Coimbra Lungimea traseului: 290 km Mic dejun. Timp liber la dispoziţie, sau excursie opţională în Sintra, orăşel de un pitoresc aparte intrat în Patrimoniul UNESCO datorită elegantelor palate construite aici (inclusiv reşedinţa de vară a fostei case regale). În continuarea excursiei opţionale (ambele 20 euro), deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct din Europa. La prânz, plecare spre Fatima, renumit centru de pelerinaj. Pe traseu se vor admira capodoperele goticului portughez, Mănăstirile Alcobaca şi Batalha. Seara sosire şi cazare la Coimbra. Ziua 13. Coimbra- PortoSantiago de Compostela Lungimea traseului: 355 km Mic dejun. În Coimbra, unde s-a înfiinţat şi una din primele Universităţi din Europa, vizităm Catedrala din sec. XII şi cartierul Baixa, cu străduţe înguste, cafenele, mici prăvălii şi hoteluri de familie, sau cochete magazine moderne. Vechea catedrală, cea mai bine conservată catedrală în stil Romanic din Portugalia care a supravieţuit Reconquistei. Plecare spre Porto, al 2-lea oraş ca mărime al ţării, unde vom admira Catedrala, începută tot Supl. single 325 € 325 € Copil 6–12 ani 925 € 925 € Al 3 adult în cameră 939 € 939 € în sec. XII în stil romanic, Biserica Sfântul Francisc cu un amestec unic de gotic şi decoraţiuni extrem de laborios executate, Palatul Episcopal şi Podul Dom Luis. Sosire şi cazare la Santiago de Compostela. Ziua 14. Santiago- LeonBurgos Lungimea traseului: 545 km Mic dejun. Santiago de Compostela a devenit cel mai important punct al „Drumului Pelerinilor” în evul mediu, după descoperirea mormântului apostolului Iacob cel Mare. Catedrala din sec. XI care îi poartă numele este cea mai grandioasă construcţie în stil romanic din Spania, iar Palatul Episcopal şi Universitatea din sec. 15 sunt alte atracţii ale oraşului. Continuăm traseul spre Leon, unde în 1188 s-a înfiinţat „Cortes de Leon” unul din primele Parlamente din Europa. Vizităm Biserica San Isidoro, Panteonul, cu picturi excelent conservate şi Catedrala, care domină practic toată aşezarea. Seara, sosire şi cazare la Burgos. Ziua 15. Burgos- BilbaoBiarritz- Lourdes Lungimea traseului: 450 km Mic dejun. Vizită în Burgos, faimos prin maiestoasa Catedrală datând din 1222, cu mormântul legendarului El Cid. Traversăm Ţara Bascilor cu o scurtă oprire în Bilbao, pentru a admira arhitectura inedită a Muzeului Guggenheim, apoi ne îndreptăm spre Franţa, unde ne vor încânta plajele cu nisip fin şi apele azurii ale golfului Biscaya din binecunoscuta staţiune Biarritz. Cazare în zona Lourdes. Ziua 16. Lourdes- AndorraCosta Brava Lungimea traseului: 535 km Mic dejun. În Lourdes, unul dintre cele mai renumite locuri de pelerinaj din lume, cu peste 5 milioane de pelerini anual, se vizitează Biserica în stil romanic Notre Dame. În grota unde se consideră că au avut loc apariţiile Sfintei Fecioare, se crede că izvoarele au puteri vindecătoare. Traversăm Pirineii către micul Principat al Andorrei, paradis tax free pentru iubitorii de shopping. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 17. Costa Bravavaluri, plajă, soare pe malul Mediteranei Mic dejun. Zi liberă. Ne vom bucura de un soare strălucitor, o mare incredibil de frumoasă, de PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Catedrala Sagrada Familia din Barcelona • Palatul Alcazar din Sevilla • Capilla Real din Granada • Mănăstirea Jeronimos şi Podul Vasco da Gama din Lisabona • Cabo da Roca - cel mai vestic punct al Europei • Sanctuarul din Fatima • Altarul Bisericii Sfântul Francisc din Porto • Mormântul legendarului El Cid din Burgos • Muzeul Guggenheim din Bilbao (Tara Bascilor) • Izvorul miraculos de la Lourdes NOTE * Vizita complexului Alhambra se rezervă si se achită la înscriere 30 euro / persoană. Ordinea cazărilor şi vizitarea din fiecare zi a obiectivelor turistice se poate modifica, cu asigurarea vizitării tuturor obiectivelor incluse în program. Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Barcelona cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România. multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului liber: restaurante, piscine, discoteci, cluburi. Cină şi cazare în acelaşi hotel pe Costa Brava. Ziua 18. Costa Brava- Coasta de Azur- Nice Lungimea traseului: 645 km Mic dejun. Plecare pentru cazare în zona Aix-en-Provence-Nice. În Nice ne putem delecta cu o plimbare pe Promenade des Anglais. Ziua 19. Nice- MonacoPadova Lungimea traseului: 530 km Mic dejun. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Drumul continuă spre Italia. Sosire şi cazare în zona Padova. Ziua 20. Padova- LjubljanaBudapesta Lungimea traseului: 690 km Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 21. Budapesta- Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre ţară. Sosire Bucureşti, seara târziu după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. 155 CIRCUITE CIRCUITE ON F OR de la T C turbo bonus până la 5% 1255~ bonus • 3 + 5 CINE pentru cazările de pe Costa Brava + MAROC SpaniaPORTUGALIA-MAROC Moscheea Hassan al II-lea 25 zile Graz · Padova · Verona · Milano · Cannes · Zaragoza · Madrid · Toledo · Escorial · Segovia · Santiago · Porto · Coimbra · Fatima · LISABONA · Sintra · Cascais · Estoril · Algarve · Sevilla · Gibraltar · Fes · Meknes · Casablanca · Marrakech · Rabat · Tanger · Costa del Sol · Cordoba · Granada · Valencia · Barcelona · Montserrat · Nice · Monaco · Ljubljana Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Graz– Padova Lungimea traseului: 795 km După micul dejun, plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 €), vizită în Padova la Basilica Sfântul Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare în zona Padova. Ziua 3. Verona–Milano–Riviera Ligurică Lungimea traseului: 420 km Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa del’Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. Traseul continuă spre Milano unde vizităm: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Seara sosire şi cazare în zona Savona. Ziua 4. Savona–Cannes–Costa Brava Lungimea traseului: 760 km Mic dejun. Ne vom deplasa spre 156 Costa Brava, traversând minunata Coastă de Azur. Scurtă oprire în renumita staţiune Cannes, cu aleea vedetelor lângă Palais des Festival et des Congres. Cazare şi cină pe Costa Brava. Ziua 5. Costa Brava–Zaragoza– Madrid Lungimea traseului: 720 km După micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprire in Zaragoza, unde vizităm Basilica St. Maria del Pilar şi Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bulevardul Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid. Ziua 6. Madrid–Toledo Mic dejun. Utilizând transportul public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi a faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau opţional excursie (25 euro) la Toledo- fosta capitală a ţării, adevărat „orasmuzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Admirăm Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan, podul San Martin şi zidurile fortăreţei medievale. Intoarcere pentru cazare la Madrid. Ziua 7. Madrid–El Escorial– Segovia–Santiago de Compostela Lungimea traseului: 610 km Mic dejun. Plecare spre Escorial, simbol pentru rolul Spaniei lui Filip al II-lea în perioada ContraReformei. Mănăstirea, reşedinţă a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu cultural UNESCO. Urmează Segovia a carei emblemă este apeductul roman din sec. I, care se înalţă la 28 m chiar în centrul oraşului. Catedrala în stil gotic renascentist de secol XVI, impresionează prin dimensiuni şi frumuseţea iesită din comun, iar impunătoarea fortăreaţă Alcazar, construită de mauri, a devenit Palatul regal favorit al monarhilor spanioli. Sosire şi cazare la Santiago de Compostela. Ziua 8. Santiago–Porto– Coimbra Lungimea traseului: 345 km Mic dejun. Santiago de Compostela a devenit cel mai important punct al „Drumului Pelerinilor” în evul mediu, după descoperirea mormântului apostolului Iacob cel Mare. Catedrala din sec. XI care îi poartă numele este cea mai grandioasă construcţie în stil romanic din Spania, iar Palatul Episcopal şi Universitatea din sec. XV sunt alte atracţii ale oraşului. Continuăm traseul spre Porto, al 2-lea oraş ca mărime al ţării, unde vom admira Catedrala, începută tot în sec. XII în stil PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4^ • 24 de cazări cu mic dejun în hoteluri de 3- 4^; • Bonus 3+5 cine pentru cazările pe Costa Brava+Maroc • Vizitele cuprinse în program şi ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu. PREţUL NU INCLUDE • Intrările la obiective, asigurarea medicală şi servicii de ghizi locali • Vizite opţionale: Padova, Montserrat, Escorial, Gibraltar, Cascais+ Estoril, Sintra+ Cabo da Roca, toate grup minim 30 persoane. • Bacşis 25 € în Maroc, se achită la înscriere. • Autocar local si transport public în ziua 6, 10, 15, 21 (conform normelor AETR). PRINCIPALE ATRACŢII ALE TRASEULUI • Catedrala Sagrada Familia din Barcelona • El Escorial langa Madrid • Catedrala gotică din Santiago de Compostela • Altarul Bisericii Sfântul Francisc din Porto • Mănăstirea Jeronimos şi Podul Vasco da Gama din Lisabona • Sanctuarul din Fatima • Cabo da Roca - cel mai vestic punct al Europei • Palatul regal din Meknes • Mausoleul lui Mohamed al V-lea din Rabat • Moscheea Hassan al II-lea din Casablanca • Palatul şi grădinile Bahia din Marrakech • Capilla Real din Granada romanic, Biserica Sfântul Francisc cu un amestec unic de gotic şi decoraţiuni extrem de laborios executate, Palatul Episcopal şi Podul Dom Luis. Seara sosire şi cazare la Coimbra. Ziua 9. Coimbra–Fatima– Mânăstirile Batalha şi Alcobaca–Lisabona Lungimea traseului: 255 km Mic dejun. În Coimbra, unde s-a înfiinţat şi una din primele Universităţi din Europa, vizităm Catedrala din sec. XII şi cartierul Baixa, cu străduţe înguste, cafenele, mici prăvălii şi hoteluri de familie, sau cochete magazine moderne. Vechea catedrală, cea mai bine conservată catedrală în stil Romanic din Portugalia care a supravieţuit Reconquistei. Plecare spre Fatima, renumit centru de pelerinaj, apoi pe traseul spre Lisabona se vor admira capodoperele goticului portughez, Mânăstirile Batalha şi Alcobaca. Cazare la Lisabona. Ziua 10. Lisabona–Sintra– Cabo da Roca Mic dejun. Traversând enormul pod Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, pornim explorarea capitalei portugheze pietonal si cu transp. public: Turnul din cartierul Belem şi Mănăstirea Jeronimos, reprezentative pentru curentul manuelin (gotic târziu). Urmează Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa, apoi timp liber pentru shopping sau vizită la Date de plecare 31.05 13.09 Cameră stnd. (loc în dublă) 1255 € 1275 € Ocenarium, unul din cele mai mari acvarii din lume. După amiază, opţional excursie în Sintra, orăşel de un pitoresc aparte intrat în Patrimoniul UNESCO datorită elegantelor palate construite aici (inclusiv reşedinţa de vară a fostei case regale). În continuarea excursiei opţionale (ambele 20 euro), deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct din Europa.Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 11. Lisabona–Cascais– Estoril–Algarve–Sevilla Lungimea traseului: 460 km Mic dejun. Dimineaţa timp liber la dispozitie în Lisabona sau opţional (10 euro) excursie în renumitele staţiuni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril. La pranz plecare spre Sevilla, urmând zona de coastă Algarve. În Sevilla, al 4-lea oraş ca mărime din Spania, vom vizita Piaţa Spaniei, Turnul de Aur si Bario Santa Cruz. Seara cazare in Sevilla. Ziua 12. Sevilla–Algeciras– Gibraltar Lungimea traseului: 435 km Mic dejun. Vizita în Sevilla continuă cu Palatul Alcazar în apropierea căruia se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca mărime, decorată cu 2,5 tone de aur şi lemn de mahon adus de Conquistadori din Lumea Nouă şi loc de înmormântare al lui Cristofor Columb. Străbatem sudul tarii, pentru a ne caza în Algeciras. Opţional (20 €), excursie în Gibraltar, teritoriu Britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încânta micii vizitatori, iar pentru pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 13. Algeciras–Fes Lungimea traseului: 360 km Mic dejun. Dimineata traversam pe continentul African cu destinatia Fes, primul dintre orasele imperiale al Marocului (patrimoniu UNESCO) pe care îl vom vizita: Medina medievală, Moscheea Karaouine şi Mauzoleul Moulay Idriss. Cazare şi cină în Fes. Ziua 14. Fes–Meknes–Rabat– Casablanca Lungimea traseului: 310 km Mic dejun. Plecare spre Meknes, capitală a Marocului în sec. Supl. single 375 € 375 € Copil 6–12 ani 1195 € 1195 € Al 3 adult în cameră 1235 € 1235 € XVII, unde vom admira Poarta Bab Mansour, Palatul Regal şi fortificaţiile medievale. Deplasarea continuă spre Casablanca, cel mai mare şi mai prosper oraş al ţării. Pe traseu vizităm Rabat, capitala ţării: Citadela Kasbah, Mausoleul lui Mahomed al V-lea, Palatul Regal, Turnul Hassan. Sosire, cazare şi cina în Casablanca. Ziua 15. Casablanca Mic dejun. Începem vizita cu Moscheea Hassan al II-lea, a doua ca mărime din lume, Palatul Regal, Cartierul rezidenţial Anfa. După amiaza, timp liber la dispoziţie pentru shopping, iar seara vă sugerăm o plăcută plimbare pe faleza Atlanticului,cu numeroase terase şi restaurante. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare. Ziua 16. Casablanca– Marrakech Lungimea traseului: 245 km Mic dejun. Plecare spre cel mai important dintre oraşele imperial, Marrakech, unde se vizitează necropola Saadina, Palatul şi grădinile Bahia, Moscheea şi Minaretul Koutoubia. Timp liber la dispoziţia turiştilor. Cazare şi cină în Marrakech. Ziua 17. Marrakech–Tanger Lungimea traseului: 575 km Mic dejun. Avansam spre nord spre Tanger. Seara, cazare şi cină în Tanger, oraş cosmopolit situat în apropiere de strâmtoarea Gibraltar. Ziua 18. Costa del Sol– Cordoba–Granada Lungimea traseului: 470 km Mic dejun. Traversăm în Europa şi parcurgem turul Rivierei Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella. Începem vizita în Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrală după reconquista„Mezquita-Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Seara sosire si cazare la Granada. Ziua 19. Granada–Murcia Lungimea traseului: 290 km Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Complexul Alhambra, cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor, dar şi replica creştină din Palatul lui Carol al V-lea. Timp liber în centrul istoric pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. Ne îndreptăm spre Murcia pentru cazare. Ziua 20. Murcia–Valencia– Costa Brava Lungimea traseului: 660 km Mic dejun. Plecare spre Valencia pentru un tur de oraş: centrul istoric cu străduţele sale înguste, Palacio del Marques de Dos Aguas în stil baroc şi Catedrala, unde e păstrat „Santo Caliz”, un vas din agat care se crede că ar putea fi Sfântul Graal. Sosire, cazare şi cină pe Costa Brava Ziua 21. Barcelona–Mănăstirea Montserrat Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pentru shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20 €) la Montserrat, unde admirăm celebra Mănăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pentru impresionantul spectacol de sunet şi lumini „Fântâna Magică”. Cazare şi cină la acelaşi hotel. Ziua 22. Costa Brava–Coasta de Azur–Nice Lungimea traseului: 645 km Mic dejun. Plecare pentru cazare în zona Aix-en-Provence-Nice. În Nice ne putem delecta cu o plimbare pe Promenade des Anglais. Ziua 23. Nice–Monaco–Padova Lungimea traseului: 530 km Mic dejun. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Drumul continuă spre Italia. Sosire şi cazare în zona Padova. Ziua 24. Padova–Ljubljana– Budapesta Lungimea traseului: 690 km Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 25. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre ţară. Sosire Bucureşti, seara târziu după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. NOTE * Vizita complexului Alhambra se rezervă si se achită la înscriere 30 euro / persoană. Ordinea cazărilor şi vizitarea din fiecare zi a obiectivelor turistice se poate modifica, cu asigurarea vizitării tuturor obiectivelor incluse în program. Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Barcelona cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru oraşele prin care se tranzitează România. 157 CIRCUITE ON PREţUL INCLUDE • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4^ • 6 cazări cu demipensiune într-o staţiune de pe Costa Brava la 3 sau 4^ (în funcţie de hotelul ales); • 6 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2- 4^; • Vizitele cuprinse in program; • Ghid însoţitor pe traseu; Asistenţă turistică pe Costa Brava F OR de la T C turbo bonus până la 5-7% 535~ bonus • 6 cazări pe COSTA BRAVA + demipensiune la hotel 3* sau 4* Spania - Costa Brava Parcul Guell, Barcelona 13 zile Graz · Padova · Verona · Milano · Cannes · Costa Brava · Barcelona · Andorra · Montserrat · PortAventura · Nice · Monaco · Postojna Ziua 1. Bucureşti–Budapesta Lungimea traseului: 895 km Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei. Sosire şi cazare la Budapesta. Ziua 2. Budapesta–Graz– Padova Lungimea traseului: 795 km După micul dejun, plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 €), vizită în Padova la Basilica Sfântul Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare în zona Padova. Ziua 3. Verona–Milano–Riviera Ligurică Lungimea traseului: 420 km Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa del’Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. Traseul continuă spre Milano unde vizităm: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, pe atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Seara sosire şi cazare în zona Genova. Ziua 4. Genova–Cannes–Costa Brava Lungimea traseului: 790 km Mic dejun. Ne vom deplasa spre Costa Brava, traversând minunata Coastă de Azur. Scurtă oprire în renumita staţiune Cannes, cu 158 aleea vedetelor lângă Palais des Festival et des Congres. Cazare şi cină pe Costa Brava la hotelul ales. Zilele 5-9. Costa Brava– distracţie pe malul Mediteranei Ne vom bucura de un soare strălucitor, o mare incredibil de frumoasă, de spiritul latin exuberant, de multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului liber: restaurante, piscine, discoteci, cluburi. În tot acest timp “obligatorie” este vizita superbei Barcelona. Ne vom lăsa impresionaţi de Catedrala Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Muzeul Picasso, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, Bulevardul Ramblas, Piaţa Catalunia. Vă mai sugerăm: excursie la Montserrat pentru vizitarea celebrei Mânăstiri construite pe stâncile abrupte a muntelui Montserrat, faimos loc de pelerinaj; shopping în Andorra (paradisul non-tax), HOTEL CARTAGONOVA^^^ (sau similar) MD+CINĂ bufet www.cartago-nova.com Situat în Malgrat de Mar, la 150 m de plajă. Are 154 camere renovate, cu baie, balcon, telefon, TV-satelit. Facilităţi hotel: restaurant, piscină, biliard, discotecă (hotelul nu este recomandat turiştilor care preferă zone liniştite). Date de plecare Cameră stnd. (loc în dublă) 11.05 535 € 05.06 555 € 04.07 599 € 05.08 649 € 06.09 565 € Supl. single 175 € 175 € 175 € 175 € 175 € Primul copil 2–12 ani reduc. 120€ reduc. 120€ reduc. 120€ reduc. 120€ reduc. 120€ Al doilea copil 2–12 ani reduc. 60€ reduc. 60€ reduc. 60€ reduc. 60€ reduc. 60€ Al 3 adult în cameră reduc. 20€ reduc. 20€ reduc. 20€ reduc. 20€ reduc. 20€ HOTEL TROPIK PARK ^^^^ (sau similar) MD+CINĂ bufet www.tropic-park.com Situat în staţiunea Malgrat de Mar, la 150 m de plajă. Dispune de 200 camere cu A/C, baie, balcon, telefon, minibar, TV-satelit, seif (contra cost). Facilităţi hotel: restaurant, bar, 2 piscine exterioare şi una interioară, saună, tenis de masă, biliard, parcare. Date de plecare Cameră stnd. (loc în dublă) 11.05 595 € 05.06 645 € 04.07 659 € 05.08 699 € 06.09 625 € Supl. single 219 € 219 € 219 € 219 € 219 € Primul copil 2–12 ani reduc. 130€ reduc. 130€ reduc. 130€ reduc. 130€ reduc. 130€ Al doilea copil 2–12 ani reduc. 65€ reduc. 65€ reduc. 65€ reduc. 65€ reduc. 65€ Al 3 adult în cameră reduc. 30€ reduc. 30€ reduc. 30€ reduc. 30€ reduc. 30€ Autocarul va prelua turiştii sosiţi la Barcelona cu avionul, precum şi turişti de la Budapesta pentru transfer spre oraşele prin care se tranzitează România Condiţii generale CIRCUITE PREţUL NU INCLUDE • Intrările la obiectivele turistice şi serviciile de ghizi locali; • Vizite opţionale: Padova, Barcelona + Montserrat 15 + 25 €, Andora 35 €, Croazieră pe Dunăre, toate grup min. 30 pers • Asigurarea medicală şi alte servicii decât cele menţionate. Parcul de distracţii Portaventura din Salou, Croazieră pe Marea Mediterană. Cazare la hotelul ales cu demipensiune. Ziua 10. Costa Brava–Coasta de Azur–Nice Lungimea traseului: 645 km Mic dejun. Plecare pentru cazare în zona Aix-en-Provence-Nice. În Nice ne putem delecta cu o plimbare pe Promenade des Anglais. Ziua 11. Nice–Monaco–Padova Lungimea traseului: 530 km Mic dejun. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Drumul continuă spre Italia. Sosire şi cazare în zona Padova. Ziua 12. Padova–Postojna– Budapesta Lungimea traseului: 690 km Mic dejun. Plecare spre Budapesta tranzitând Slovenia unde se vizitează Peştera Postojna, unul din cele mai fascinante fenomene carstice din Europa. Sosire la Budapesta. Opţional Croazieră pe Dunăre (cu cină 29 €/ fără cină 14 €). Cazare în Budapesta. Ziua 13. Budapesta–Bucureşti Lungimea traseului: 895 km Mic dejun. Plecare spre ţară. Sosire Bucureşti, seara târziu după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale. 1. În cazul în care, înaintea sau după începerea călătoriei, o parte importantă din serviciile prevăzute în contract nu poate fi realizată, agenţia se obligă: a) să ofere turiştilor alternative, fără costuri suplimentare, în scopul continuării excursiei sau b) să restituie turiştilor, dacă este cazul, diferenţa dintre contravaloarea serviciilor achitate şi contravaloarea serviciilor efectiv prestate, conform analizei de preţ. 2. Agenţia este răspunzătoare de bună îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contract, cu excepţia cazurilor în care neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestor obligaţii este atribuită a) turistului; b) unui terţ care nu este parte în contract iar cauzele nerealizărilor nu puteau fi prevăzute sau evitate; c) când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor cauze de forţă majoră. 3. În cazuri speciale, agenţia poate majora preţul excursiei cu cel mult 10% din valoare, acesta neconstituind motiv de anulare a excursiei. În cazul în care preţurile stabilite în contract sunt majorate cu mai mult de 10%, indiferent de motivele majorării, turistul poate rezilia contractul, fără nicio obligaţie faţă de agenţie, aceasta din urmă având obligaţia de a rambursa turistului toate sumele aferente călătoriei turistice plătite de acesta. 4. În cazuri speciale (defecţiuni ale mijlocului de transport, greve, demonstraţii, schimbări ale orarului de zbor, întârzieri sau anulări a curselor aeriene, supraaglomerări ale unităţilor de cazare etc.) agenţia poate opera modificări în structura şi organizarea programului turistic, înaintea sau în timpul derulării acestuia, fără a afecta însă calitatea şi/sau cantitatea serviciilor. De asemenea, în cazuri similare, agenţia poate înlocui hotelul, restaurantul sau mijlocul de transport iniţial, asigurând servicii de calitate egală sau superioară, ambele situaţii neconstituind motiv de anulare a excursiei. 5. Agenţia poate anula, reprograma sau recalcula o acţiune turistică dacă grupul minim necesar nu s-a realizat, având obligaţia de a informa turiştii cu minimum 15 zile înaintea plecării. În cazul reprogramării sau a majorării preţului excursiei, ca urmare a acestui caz, turiştii au posibilitatea de a accepta noua dată de plecare, respectiv noul preţ sau de a se retrage fără penalizări. De asemenea, agenţia poate anula o excursie în cazul neobţinerii vizelor necesare realizării acesteia. Turistul este obligat să comunice agenţiei decizia sa în termen de 5 zile calendaristice de la primirea înştiinţării privind modificările. 6. Deoarece pentru retragerile din orice motiv înaintea plecării se aplică penalizări conform contractului, pentru a nu pierde sumele achitate, se recomandă plata unei asigurări storno (aproximativ 1,5% din preţul excursiei), care prevede restituirea banilor când nu se mai poate participa la excursie datorită îmbolnăvirilor, deceselor, accidentelor, furtului sau distrugerii paşaportului, devastării domiciliului în urma unui incendiu, a unei explozii, a unui furt ori a unei calamităţi naturale etc. Asigurarea storno se face la filiala unei societăţi de asigurări din localitatea în care îşi are sediul agenţia de turism care a efectuat înscrierea turistului. 7. În cazul în care turistul renunţă la excursie, indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalităţi calculate din valoarea totală a excursiei: a) 25% din costul excursiei pentru retragerea cu până la 40 zile înainte de plecare/intrare. b) 50% din costul excursiei/ sejurului pentru retragerea în intervalul 39–20 de zile înainte de plecare/intrare. c) 100% din costul excursiei/ sejurului pentru retragerea în intervalul 19–0 zile înainte de plecare/intrare sau dacă turistul nu ajunge la timp la aeroport sau la locul de plecare, dacă nu poate pleca în călătorie pentru că nu are actele în regulă sau dacă este întors de la graniţă de către poliţia de frontieră. 8. Retragerea sumelor de către turist se va face în termen de 5 zile de la data depunerii cererii. 9. Agenţia va acorda despăgubiri în funcţie de gradul de nerespecatre a obligaţiilor din contract, despăgubiri cumulate ce nu pot depăşi cel mult de două ori valoarea serviciilor turistice neprestate, conform analizei de preţ. 10. Agenţia Christian Tour nu se poate face responsabilă de situaţii în care apar nemulţumiri ca urmare a sesizării unor eventuale discordanţe dintre clasificarea oficială a anumitor servicii turistice (hoteluri, transport, restaurante etc.) şi calitatea acestora. Clasificarea unităţilor de cazare din anumite ţări vizitate, aşa cum este prezentată în ofertă, este cea oficial acordată de ministerele de resort din ţările respective şi poate să nu corespundă întotdeauna cu clasificarea unităţilor de cazare din România. De aceea, în programele excursiilor este precizata cazarea la 3^ şi 2^, chiar dacă imensa majoritate a hotelurilor folosite este de cel puţin 3^. 11. Menţiunea în textul programului „Cazare la Paris” se referă şi la hotelurile din suburbiile marilor oraşe, la fel cum menţiunea: „cazare în 159 CIRCUITE zonă”, face referire şi la acele unităţi hoteliere care se află la o distanţă de până la 100 km în jurul destinaţiei menţionate. 12. Anumite programe turistice includ şi cazări pe ferry boat. Cabinele de ferry boat au de regulă paturi suprapuse şi nu au întotdeuna în dotare grup sanitar propriu, acesta fiind comun pentru mai multe cabine. 13. Micul dejun diferă, de asemenea, de la o ţară la alta, acesta putând fi gen bufet sau continental etc. De regulă, în Italia şi Franţa nu se pune accent deosibit pe micul dejun. Cu toate acestea, agenţia Christian Tour este preocupată de a contracta acele hoteluri care oferă şi un mic dejun consistent, gen bufet. Aceasta nu este însă o regulă. În respectul faţă de regulile internaţionale, este interzis de a scoate mâncare sau băutură din restaurante sau de a se aduce mâncare sau băutură în restaurante pentru consum. Turiştii care încalcă aceste norme sunt pasibili să fie obligaţi la o plată suplimentară către restaurant. 14. Transportul se asigură cu autoacre şi companii aeriene licenţiate. În cazul transportului cu autocarul, se fac opriri regulate la intervale de 2,5–3 ore, pentru necesităţi, servirea mesei etc. Toaletele din autocare nu se folosesc, iar fumatul în autocar este interzis. 15. Excursiile opţionale se referă la acele excursii care nu sunt incluse în costul pachetului turistic, acestea putând fi cumpărate sau nu de către turişti. Inscrierea şi plata excursiilor opţionale – în cazul excursiilor organizate de terţi sau parteneri locali – pot fi comandate şi plătite şi la faţa locului, direct reprezentanţilor locali. În preţul excursiilor opţionale nu este inclusă şi intrarea la obiectivele turistice. Pe durata circuitelor, tururile de oraş se fac pietonal sau cu mijloace de transport locale, dacă în program nu este precizat altfel. Datorită restricţiilor de circulaţie în marile oraşe, autocarele nu au voie să intre în incinta sau în apropierea anumitor obiective turistice. 16. Agenţia Christian Tour foloseşte în circuitele pe care le organizează ghizi români autorizaţi. Conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul oraşelor, muzeelor, 160 monumentelor, aşezăminte de cult etc. Astfel, ghizii români vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice, de obicei în autocar, iar ghidajul cu ghizi autorizaţi locali, acolo unde nu sunt prevăzuţi în program, putând fi posibil doar dacă grupul de turişti consimte la angajarea acestora, urmând ca ghidul român să efectueze traducerea. Vizitarea muzeelor, datorită intereselor şi gusturilor diferite ale turiştilor, se face individual, cu stabilirea în prealabil de către ghid a locului şi a orei de întâlnire cu grupul. Anumite obiective turistice incluse în program pot să-şi modifice orarul de vizitare fără înştiinţare prealabilă. În acest sens, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare. 17. Pe parcursul circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, uzual între 20:00 şi 22:00, putând apărea întârzieri datorită condiţiilor de trafic, vreme etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta, în funcţie de programul turistic. Agenţia nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic datorită condiţiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea anumitor sectoare de drum etc.), a întârzierii turiştilor la punctele stabilite pentru întâlnire, a vremii sau a vămilor. 18. Taxele de aeroport şi de securitate pot fi modificate de către companiile aviatice fără înştiintare prealabilă, agenţia urmând a informa turiştii despre aceste modificări. 19. Agenţia nu se poate face răspunzătoare pentru nerespectarea programului turistic din vina turiştilor (întarzieri la program, atitudini ofensatoare sau ostile faţă de ghid sau faţă de conducătorii auto etc.). 20. Răspunderea privind pierderea, furtul, deteriorarea bagajelor, a obiectelor personale sau a actelor de călătorie este în sarcina turiştilor. Pe durata trasportului, bagajele turiştilor sunt asigurate de către firma transportatoare. În cazul pierderii bagajelor sau a furtului din bagaje pe durata transportului cu avionul, turistul îşi va adresa plângerea direct companiei aeriene. 21. Ocuparea locurilor în autocar, în cazul circuitelor, se face în functie de data înscrierii. Locurile sunt confirmate de către agenţie la data achitării avansului, exceptând persoanele care călătoresc singure. Alocarea locurilor în cazul transportului cu avionul se face doar la birourile de check-in. Agenţia nu are obligaţia alocării unui anumit tip de camere la hotelurile pentru care s-a facut rezervarea, decât dacă acest lucru s-a precizat în contractul turistic, astfel camerele se alocă la recepţia hotelului. Oferta generală a agenţiei este bazată de regulă pe camere standard, dacă nu este altfel precizat, multe hoteluri percepând taxe suplimentare pentru alocarea preferenţială a anumitor tipuri de camere. 22. Camerele cu 3 paturi (triple) pot fi: a) cu 3 paturi de acelaşi fel sau b) cu 2 paturi de acelasi fel şi unul pliant sau c) cu un pat matrimonial şi unul normal sau pliant. Structura camerelor triple se ştie numai la faţa locului. 23. Copiii minori (sub 18 ani) pot ieşi din ţară dacă: a) sunt însoţiţi de ambii părinţi sau b) sunt însoţiţi de un părinte care are acordul notarial sau certificatul de deces al celuilalt, ori hotărârea judecătorească definitivă de încredinţare a copilului etc. sau c) sunt însoţiţi de o persoană care are asupra sa propriul certificat de cazier judiciar şi declaraţiile notariale ale celor doi părinţi. Nerespectarea celor de mai sus duce la oprirea la frontiera română a copiilor, caz în care agenţia nu răspunde de consecinţe. 24. Dacă turistul este nemulţumit de serviciile turistice primite, are obligaţia de a întocmi o sesizare în scris, clar şi explicit cu privire la deficienţele constatate legate de realizarea pachetului de servicii turistice contractat, ce se va transmite prompt atât Agenţiei (ghidului însoţitor), cât şi prestatorului de servicii (conducerii hotelului, restaurantului) înainte de terminarea sejurului. Reclamaţiile făcute după terminarea sejurului nu pot fi identificate şi deci nu pot fi luate în considerare. 25. Atât agentia, cât şi prestatorul de servicii vor acţiona imediat pentru soluţionarea sesizării. În cazul în care sesizarea nu este soluţionată sau este soluţionată parţial, turistul va depune la sediul agenţiei o reclamaţie în scris, în termen de maxim 3 zile calendaristice de la încheierea călătoriei. 26. Dacă în urma analizei reclamaţiei se constată că agenţia nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, acesta va propune alternative de compensare sau va despăgubi turiştii reclamanţi cu contravaloarea serviciilor neprestate sau incomplet prestate, în termen de 30 de zile de la data depunerii reclamaţiei. Agenţia nu ia în considerare reclamaţiile sau notificările făcute în nume colectiv. 27. Tarifele, datele de plecare precum şi durata circuitelor prezentate în catalog sunt valabile la data redactării catalogului, acestea putând suferi mici modificări. Întotdeauna vor avea prioritate informaţiile actualizate primite în agenţie. 28. Imaginile prezentate în catalog au caracter informativ şi nu au valoare contractuală. Contractul cu turistul CONDIŢII GENERALE Agenţia de turism Christian ’76 Tour organizează şi comercializează pachete de servicii turistice sau componente ale acestora, direct sau prin intermediari. CONTRACTUL Contractul de comercializare a serviciilor turistice dă naştere raportului juridic dintre S.C. Christian ’76 Tour şi turist, fiind supus reglementărilor Codului Civil şi Codului Comercial, precum şi Ordonanţei Guvernului nr. 107 / 30.07.1999, cu modificările ulterioare. În cazul solicitării unor pachete de servicii turistice care nu fac parte din oferta proprie a Christian ’76 Tour, contractul intră în vigoare în momentul în care turistul primeşte confirmarea scrisă a rezervării, transmisă în cel mult 5 zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă, dacă părţile contractante nu stabilesc altfel. Pentru oferta turistică proprie comercializată de către Christian ’76 Tour contractul intra în vigoare la data semnării acestuia de reprezentantul agenţiei de turism şi de către turist. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE AGENŢIEI Christian ’76 Tour se obligă să depună eforturi pentru asigurarea serviciilor contractate în condiţii normale şi la timp. Christian ’76 Tour se obligă să informeze turistul corect şi complet, în scris sau verbal cu privire la preţul serviciilor oferite, destinaţie, rută, mijloacele de transport utilizate, tipul unităţilor de cazare, serviciile de masă şi specificul acestor servicii. Christian ’76 Tour nu se obligă să informeze turistul cu privire la regimul paşapoartelor şi al vizelor şi formalităţile de sănătate necesare pentru călătorie şi şedere. Christian ’76 Tour se obligă să ofere asigurare facultativă sau de asistenţă care să acopere taxele de repatriere în caz de accident sau boală. Christian ’76 Tour îşi rezervă dreptul să modifice sau să anuleze programul turistic în anumite cazuri: calamităţi naturale, mişcări sociale, greve, războaie, schimbări politice, întârzieri, anulări sau închideri temporare ale traficului rutier, feroviar, aerian sau naval, fără a notifica turiştii dacă acestea intervin într-un interval de timp prea scurt pentru a anunţa toţi participanţii. Aceleaşi situaţii pot determina schimbarea tipului sau categoriei mijloacelor de transport ori a unităţilor de cazare. În astfel de cazuri nu se pot pretinde daune sau penalizari şi nici rambursarea preţului, în care programul turistic a fost realizat. În cazul în care la unitatea de cazare confirmată este suprarezervare – “ overbooking” agenţia de turism este obligată să asigure cazarea la aceeaşi categorie de cazare cu cea confirmată; în cazul în care varianta de cazare oferită ca alternativă este clasificată inferior, agenţia de turism este obligată să returneze diferenţa de tarif dintre diferenţele de confort. Christian ’76 Tour nu raspunde pentru amânările sau întârzierile de orice fel determinate de îndeplinirea formalităţilor solicitate de reprezentanţele ţărilor de destinaţie sau tranzitate, cum ar fi eliberarea vizelor cu întârziere şi nu datorează daune pentru eventualele prejudicii produse turistului de aceste întârzieri. Christian ’76 Tour nu răspunde pentru întârzierile înregistrate în timpul derulării programului turistic din motive ce nu-i sunt imputabile, cum ar fi întârzierea curselor aeriene, condiţii meteorologice nefavorabile, formalităţi vamale etc. În astfel de cazuri Christian ’76 Tour nu raspunde pentru eventualele daune rezultate ca urmare a pierderii legăturilor, întâlnirilor comerciale etc. În cazul întârzierilor turistul nu poate renunţa la obligaţiile asumate prin contract. Christian ’76 Tour se obligă să anunţe turistul cu privire la eventualele modificări privind elementele esenţiale ale contractului, inclusiv cu privire la anularea programului turistic, cu cel putin 10 zile calendaristice înainte, dacă acestea se produc din motive imputabile Christian ’76 Tour. DREPTURILE ŞI OBLIGATIILE TURISTULUI Turistul are dreptul la o informare corectă şi completă cu privire la pachetul de servicii oferit de Christian ’76 Tour, inclusiv cu privire la preţul acestuia, astfel încât să nu fie posibile interpretări echivoce. Preţul şi programul pachetului de servicii se va descrie în programele anexe acestui contract. Christian ’76 Tour nu răspunde pentru prestarea defectuoasă a serviciilor specificate în secţiunea „Preţul nu include”, acestea fiind opţionale şi prestate de către partenerii locali ai Christian ’76 Tour. Turistul are dreptul să poată încheia asigurări facultative pentru asistenţă în caz de boală, accident, etc. În cazul în care conţinutul bonului de comandă diferă de conţinutul confirmării călătoriei turistice sau dacă această confirmare nu s-a facut în termenul de 60 de zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă, turistul poate considera că voiajul nu a fost rezervat şi are dreptul la rambursarea sumelor deja plătite. Turistul are dreptul să facă cunoscut agenţiei vânzătoare solicitările sale speciale, în momentul efectuării comenzii care pot fi incluse în contract, cu titlu informativ, dacă sunt acceptate de cele două părţi. În cazul în care turistul nu poate să participe la călătoria turistică, acesta poate să transfere contractul unei terţe persoane care îndeplineşte toate condiţiile prevazute în pachetul de servicii turistice contractat, cu condiţia anunţării Christian ’76 Tour de cedarea pachetul său de servicii. Atât turistul cât şi cel care preia contractul sunt responsabili, în mod solidar, de plata preţului călătoriei şi a eventualelor costuri suplimentare apărute cu ocazia acestor cedări. Turistul poate, în orice moment, să rezilieze parţial sau integral contractul încheiat cu Christian ’76 Tour, cu condiţia notificării în scris a rezilierii; dacă motivul rezilierii nu este imputabil agenţiei de turism, turistul va despăgubi pe Christian ’76 Tour pentru prejudiciul creat ca urmare a rezilierii. Pe parcursul desfăşurării programului, turistul poate renunţa total sau parţial la serviciile oferite. În acest caz turistul nu are dreptul la despăgubiri. Turistul poartă întreaga răspundere pentru respectarea prevederilor legale privind regimul vizelor, al documentelor de călătorie, regimul vamal, sanitar etc. ale ţărilor de destinaţie sau tranzitate. Turistul are obligaţia să verifice documentele de călătorie (bilete, asigurări etc.) precum şi alte documente eliberate de Christian ’76 Tour şi să reţină toate informaţiile furnizate de reprezentanţii agenţiei vânzătoare, indiferent de forma prezentării (scris sau verbal). Turistul are obligaţia să sesizeze toate erorile şi neconcordanţele faţă de serviciile comandate, imediat ce ele sunt constatate sau în termen de 5 zile de la sfârşitul sejurului; sesizarea se face în formă scrisă şi numai în nume propriu, la fel ca şi confirmarea primirii acesteia de către Christian ’76 Tour. Reclamaţiile ulterioare sau cele formulate altfel decât în scris sau fără confirmarea primirii nu vor fi luate în considerare. Christian ’76 Tour se obligă să înainteze turistului un raspuns scris la sesizarile depuse la sediul său, în termen de maxim 30 zile calendaristice. Turistul are obligaţia să respecte locul, data şi ora plecării atât la dus cât şi la întors, precum şi locurile, datele şi orele stabilite pe parcursul programului turistic contractat. Toate cheltuielile şi daunele produse ca urmare a nerespectării de către turist a prevederilor privind locurile de întâlnire şi orarele, vor fi suportate de către acesta. Dacă turistul nu beneficiază total sau parţial de serviciile comandate din motive neimputabile agenţiei Christian ’76 Tour, turistul nu poate pretinde acesteia restituirea contravalorii lor. Turistul are obligaţia să despăgubească firma transportatoare dacă produce pagube în autocar pe parcursul călătoriei. Turistul este asigurat pentru rambursarea cheltuielilor de repatriere şi / sau a sumelor achitate de el în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei la Societatea de Asigurare Astra SA din Bucureşti, str. Nerva Traian nr. 3, telefon 021.318.80.80, fax 021.318.80.74. Facultativ, turistul are posibilitatea încheierii unui contract de asigurare care să acopere taxele de transfer, sau a unui contract de asistenţă care să acopere taxele de repatriere în caz de accidente, de boală sau deces, ori a unui contract de asigurare pentru bagaje. TARIFE, PREŢURI, CONDIŢII ŞI TERMENE DE PLATĂ Preţurile şi tarifele pachetelor de servicii sunt stabilite prin contract. Orice modificare (referitoare la schimbarea unităţii de cazare, data de plecare, nume sau schimbarea persoanelor titulare de contract sau orice element principal ce face obiectul contractului) la cererea titularului din contract se taxează cu 25 euro de persoană; schimbarea se va face numai dacă există această posibilitate şi dacă nu intră în contradictoriu cu penalizările de anulare a pachetului. Preţurile şi tarifele cuprind atât contravaloarea serviciilor de bază cât şi contravaloarea serviciilor suplimentare solicitate de turist precum şi a eventualelor taxe obligatorii. Preţurile şi tarifele pot fi modificate unilateral de Christian ’76 Tour ca urmare a variaţiilor costurilor de transport, inclusiv costul carburantului, redevenţelor şi taxelor aferente serviciilor rutiere, feroviare, aeriene sau navale, a taxelor de turist sau a cursurilor de schimb valutar aferente pachetului de servicii turistice contractat. În cazul în care preţul stabilit prin contract este majorat cu peste 10%, turistul poate rezilia contractul, cu dreptul de recuperare a sumelor achitate, notificând agenţiei Christian ’76 Tour intenţia de reziliere, în scris, în termen de 3 zile de la data comunicării preţurilor majorate. Turistul are obligaţia să achite 30% din preţul serviciilor solicitate în momentul efectuării comenzii sau al semnării contractului dacă nu a fost facută comanda iar restul sumei trebuie achitată până cel tarziu cu 21 de zile înainte de începerea programului. Dacă comanda intervine în intervalul celor 21 de zile, serviciile vor fi achitate integral la data semnării comenzii. Nerespectarea de către turist a termenelor de plată dă dreptul agenţiei Christian ’76 Tour să rezilieze contractul şi să solicite despăgubiri pentru daunele suferite. MODIFICĂRI, RETRAGERI, ANULĂRI* În cazul în care Christian ’76 Tour este nevoită să modifice una din prevederile esenţiale ale contractului, aceasta va informa turistul cu cel puţin 15 zile înainte de data plecării, iar acesta urmând să comunice agenţiei în termen de 5 zile de la primirea înştiinţării hotarârea sa de a opta fie pentru rezilierea contractului fără plata de penalităţi, fie acceptarea noilor condiţii ale contractului. Turistul nu poate modifica unilateral nici una din prevederile contractului. În cazul în care turistul reziliază contractul ca urmare a modificărilor impuse de Christian ’76 Tour şi anulează călătoria turistică înaintea datei de plecare, turistul poate opta fie pentru acceptarea la acelaşi preţ a unui alt pachet de servicii turistice de calitate echivalentă sau superioară, fie pentru acceptarea unui pachet de servicii de calitate inferioară, cu rambursarea diferenţei de preţ, ori pentru rambursarea integrală a sumelor achitate. În cazul în care turistul solicită efectuarea unor modificări în contract, cum ar fi modificarea datei de plecare, a numelui, a localităţii sau a hotelului, Christian ’76 Tour poate solicita despagubirea cu o suma egala cu suma de anulare-decomandare. În cazul în care turistul reziliază contractul pentru un motiv care îi este imputabil, acesta va despăgubi Christian ’76 Tour pentru prejudiciul creat agenţiei ca urmare a rezilierii. Despăgubirea se poate ridica la maxim preţul serviciilor turistice care fac obiectul contractului în funcţie de momentul în care intervine cererea de reziliere, astfel: 1. 25% din costul excursiei pentru retragerea cu până la 40 zile înainte de plecare/intrare. 2. 50% din costul excursiei/sejurului pentru retragerea în intervalul 39-20 zile înainte de plecare/intrare. 3. 100% din costul excursiei/sejurului pentru retragerea în intervalul 19- 0 zile înainte de plecare/intrare. În cazul nerespectării termenelor de decomandare/anulare prevăzute responsabilitatea revine clientului, respectiv agenţiei. Turistul nu poate solicita despăgubiri agenţiei în cazul în care anularea s-a facut ca urmare a nerealizării numărului minim de persoane menţionat în programul anexă, a unui caz de forţă majoră , şi în cazul în care turistul a fost informat în termen de 10 zile calendaristice asupra acestor modificări. În cazul în care turistul, decomandă pachetul de servicii din motive medicale, rambursarea c/val pachetului de servicii turistice se va face de către compania de asigurare, şi numai pe baza unei asigurari storno, încheiată la contractarea pachetului. * În cazul achiziţionării unui pachet de servicii turistice pe destinaţiile exotice, termenele de anulare / decomandare sunt în concordanţă cu prestatorii de servicii: compania aeriană şi hotelul. Turistul va primi în agenţie termenele de anulare / decomandare în funcţie de alegerea pachetului de servicii pe destinaţiile exotice. RECLAMAŢII ŞI LITIGII, RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ Deficienţele constatate de către turist la faţa locului, cu privire la realizarea pachetului de servicii turistice contractat, vor fi sesizate prompt, în scris, atât agenţiei Christian ’76 Tour, în termen de maxim 5 zile de la întoarcerea din sejur. Turistul nu va fi despăgubit dacă reclamaţia survine după termenul de 5 zile de la întoarcerea din excursie şi nu are la bază confirmarea reprezentantului local. Reclamaţia se poate depune la sediul Christian ’76 Tour în termen de 5 zile de la întoarcerea din excursie. Vor fi luate în considerare numai reclamaţiile făcute în nume personal. Nu vor fi acceptate reclamaţiile făcute în numele mai multor persoane la finalul programului, despre care Christian ’76 Tour nu a fost informată în scris la data producerii evenimentului. Litigiile care nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă vor fi soluţionate pe cale judecătorească, instanţa competentă fiind de la sediul Christian ’76 Tour. Christian ’76 Tour este răspunzatoare pentru buna executare a obligaţiilor asumate prin contract, cu excepţia cazurilor în care neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa se datorează turistului, când neîndeplinirea obligaţiilor este atribuită unui terţ care nu este parte la contract, iar cauzele nu puteau fi prevazute sau evitate sau când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor cauze de forţă majoră sau unor împrejurări pe care nici Christian ’76 Tour, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita. Pentru daunele materiale cauzate de nerespectarea de către Christian ’76 Tour a serviciilor cuprinse în contract, responsabilitatea acesteia privind despăgubirea turistului nu poate depăşi preţul pachetului de servicii turistice înscris în contract, respectiv contravaloarea serviciilor care nu au fost prestate. CLAUZE FINALE În cazul intermedierii de către Christian ’76 Tour a serviciilor de transport aerian, naval, feroviar sau rutier, acestea intră sub incidenţa reglementărilor impuse de transportator, Christian ’76 Tour nefiind răspunzător de defectarea acestora sau modificările în structura de organizare a transportului. Contractul corespunde prevederilor legale în vigoare la data redactării. El poate suferi modificări impuse de noua legislaţie. Turistul: Declar pe proprie raspundere că am luat la cunostinţa toate clauzele prevazute în Anexa la Contract (Programul excursiei) şi sunt de acord cu ele. catalog DISTRIBUIT PRIN: Branch Office – Kogălniceanu Bd. Mihail Kogălniceanu 23, Sector 5, Bucureşti; tel./fax: (+4) 021 313 52 26; 021 313 52 60 [email protected] Branch Office – Ștefan cel Mare Bd. Ștefan cel Mare nr. 5, Sectorul 2, Bucureşti; tel.: (+4) 021 211 11 49; fax: (+4) 021 211 11 39 [email protected] Branch Office – Magheru Bd. Nicolae Balcescu , nr. 30, Sector 1, Bucureşti Program : luni - vineri : 10.00-18.00 tel.: (+4) 021 312 01 66 (+4) 021 312 01 53 mobil: (+4) 0747 111 106 Email: [email protected] Branch Office – Timişoara Str. Lucian Blaga 14, Timişoara; tel.: (+4) 0256 433 205; fax: (+4) 0256 433 206; [email protected] Branch Office – Moşilor Calea Moşilor 199, bl. 3, Sector 2, Bucureşti, tel.: (+4) 021 210 16 87; fax: (+4) 021 210 16 89; [email protected] Branch Office – City Mall City Mall, parter, Şoseaua Olteniţei nr. 2, Sector 4, Bucureşti; tel.: (+4) 021 317 04 35; fax: (+4) 021 312 66 22; [email protected] Branch Office – Liberty Center Liberty Center, parter, Calea Progresului nr. 151-171, Sector 5, Bucureşti; tel.: (+4) 021 369 98 35; fax: (+4) 021 369 98 36 [email protected] Branch Office – Mihai Bravu Şos. Mihai Bravu 39, bl. P15, Sector 2, Bucureşti; tel: (+4) 021 252 19 40; fax: (+4) 021 252 19 39 [email protected] Branch Office – Banat Bld. 16 Decembrie 1989 11, Timişoara; tel./fax: (+4) 0256 240 321, fax: (+4) 0256 240 322; [email protected] Branch Office – Galați Str. Brailei, nr. 4, Galati Tel: (+4) 0236 317 077 (+4) 0236 318 018 (+4) 0236 318 318 [email protected] Branch Office – Râmnicu Vâlcea Calea lui Traian, nr.145, bl. D4, parter Tel: (+4) 0250 730 200 (+4) 0250 730 202 Fax: (+4) 0250 730 202 [email protected] www.christiantour.ro Branch Office – Cluj-Napoca Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 10, Cluj-Napoca; tel.: (+4) 0264 411 101; fax: (+4) 0264 411 102; [email protected] Pegas Holidays Calea Dorobanti nr.54, Sector 1, București tel./fax: (+4) 0213 133 214; (+4) 0213 133 226 [email protected]; www.pegasholidays.ro Branch Office – Bacău Str. Mihai Viteazu 1, Bacău; tel.: (+4) 0234 525 298; fax: (+4) 0234 525 289; [email protected] FRANCIZE CHRISTIAN TOUR Branch Office – Iaşi Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1C, Iaşi tel.: (+4) 0232 267 261; fax: (+4) 0232 267 263 [email protected] Branch Office – Constanța Bd. Tomis nr. 60, Constanţa, România tel: (+4) 0241 550 180; (+4) 0241 550 200 fax: (+4) 0241 550 131 [email protected] Sun Travel Str. Grof Miko Imre 6, Sfântu Gheorghe, Magazin Sugas, parter; tel.: (+4) 0267 310 047; fax: (+4) 0367 814 077; [email protected], [email protected] Blue Travel Complex comercial Ancora, et. 1, stand 9, Giurgiu; tel./fax: (+4) 0246 213 099; [email protected] www.christiantour.ro