Firul de aţă de care atârnă îmbrăcămintea de marcă

Transcription

Firul de aţă de care atârnă îmbrăcămintea de marcă
educaţie
ROMÂNIA LIBERĂ, LUNI, 21 MAI 2012
TEHNOLOGIE. Calitatea germană domină nu numai în industra de automobile
IZOP INSTITUT
„Mediul clădește
poduri –
Tineri europeni
în dialog“
În cadrul proiectului european
„Mediul clădește poduri –
Tineri europeni în dialog“,
20 de școli din Germania și
20 din Bulgaria, Croaţia,
România și Ungaria formează
parteneriate și lucrează
împreună la temele „Durabilitate și mediu“, „Europa“ și
„Mass-media“.
Proiectul, care se derulează
pe parcursul a trei ani, între
1 octombrie 2009 și 30 septembrie 2012, și se află sub
înaltul patronaj al domnului
Horst Köhler, președintele
Republicii Federale Germania,
este promovat de Fundaţia
Federală Germană de Mediu
(DBU) și de ziare din ţările participante. Din România este
implicat ziarul România liberă.
Managementul proiectului
este asigurat de Institutul
pentru Obiectivarea Procedeelor de Învăţare și Examinare
(IZOP) din Aachen și de Centrul
pentru Comunicare în
Domeniul Mediului al DBU.
Obiectivele și temele
principale ale proiectului
vizează Competenţa
interculturală prin întâlniri personale, Educaţia
pentru dezvoltarea durabilă
prin cercetări jurnalistice,
Competenţa mass-media
și promovarea lecturii prin
citirea ziarelor.
OTTO GARNE – PIONIER ECOLOGIC ÎN
INDUSTRIA TEXTILĂ
Otto Garne este o afacere de familie, care se
ocupă cu prelucrarea bumbacului și are o istorie
de peste 100 de ani. Fondată în anul 1901,
ea este condusă astăzi de Andreas Merkel,
strănepotul fondatorului.
P
entru a-și susține profilul distinct pe piață,
firma, cu sediul în
Dietenheim și fabrica în Unterbalzheim,
a devenit de-a lungul timpului
mai mult decât o simplă fabrică
de prelucrat bumbacul.Astăzi, ea
inițiază mai multe proiecte ecologice, pentru a putea oferi produse 100% BIO de calitate superioară,chiar și în domeniul sanitar.
Materia primă folosită (bumbacul) provine în special din S.U.A,
Israel, Argentina, Spania, Turcia
și Australia. Firma Otto se remarcă prin firul de bumbac deosebit
de fin și rezistent, țesut în Unterbalzheim și vopsit în Dietenheim, de unde pleacă spre producători de marcă precum: Triumph, Mey, BRAX, YOUR, M&S
și altele care au pretenții foarte
mari în ceea ce privește calitatea
firului de bumbac.
În ultimele două decenii, firma
s-a remarcat prin diversele concepte ecologice care s-au materializat în proiecte inovatoare
și au fost certificate în repetate
rânduri încă din 1992. Respectarea mediului înconjurător și a
standardelor de calitate au adus
firmei în anul 2001 certificarea
GOTS (Global Organic Textile
Standard) și IVN (distincție pentru cele mai bune fibre de origine
naturală).
Permanenta preocupare pentru
mediul înconjurător a determinat compania să devină în anul
2007 partener oficial al WWF.
Aceste certificări sunt un instrument de marketing pe o piață
dominată de producători ieftini
din Asia care oferă calitate medie la un preț mic.Având în vedere faptul că această companie se
ocupă cu prelucrarea bumbacului, plantă care necesită o cantitate considerabilă de apă, firma a
înființat proiectul RECOT². Acest
proiect constă în prelucrarea și
reciclarea bumbacului de calitate inferioară (ca de exemplu fibrele prea scurte) și amestecarea
acestuia cu materia primă. Prin
procedee inovative se obține un
bumbac de aceeași calitate ca cel
tradițional (de calitate superioară). Valorificând rebuturile de
bumbac, firma reușește să aducă
un aport uriaș în ceea ce privește
economisirea apei și pesticidelor
necesare în creșterea plantei.
Alt proiect prin care firma face
posibilă economisirea apei este
PIUMAFIL. În anul 2006 firma
Otto Garne a fost prima care a făcut posibilă amestecarea bumbacului și a kapokului.În anul 2010,
firmei i s-au recunoscut meritele
deosebite în găsirea unor soluții
viabile, durabile pentru managementul resurselor naturale,
acordându-i-se una dintre cele
mai înalte distincții ale landului
Baden-Württemberg.
Conceptul Fairtrade: Prin FAIRTRADE cultivatorii de bumbac
primesc un preț cinstit și stabil
pentru bumbacul produs, indiferent de prețul de pe piața mondială.
Kapok este o fibră de circa 2-4 cm
lungime, de 6 ori mai ușoară ca
bumbacul . Pomul Kapok crește în
Indonezia, Africa de Vest, Caraibe.
Acest pom nu crește în monoculturi și, astfel, nu este tratat cu
pesticide sau îngrășăminte. Kapok
este 100% biodegradabil. Până la
reușita firmei Otto, Kapokul a fost
considerat mult prea ușor pentru
a fi prelucrat în fibră.
Reporteri: Ackermann Bettina,
Groza Bianca, Kaiser Alexandra,
Marcovici Dina-Octavia, Raţ Bianca-Ramona
Un angajat controlează procesul de producţie complet automatizat.
FOTO BARTOK BRIGITTE MARIA
Prelucrare
Firul de aţă de care atârnă
îmbrăcămintea de marcă
M
irosul sufocant de
bumbac neprelucrat plutește în
aer. Lumina difuză
relevă baloţi uriași, importaţi
din toate colţurile lumii. Ne
aflăm la începutul drumului
unor piese de îmbrăcăminte de
înaltă calitate. Mânaţi de curiozitate, părăsim hala de depozitare și ne îndreptăm spre hala de
producţie. Comunicarea devine
imposibilă din cauza zgomotului asurzitor provocat de utilaje.
Pentru prelucrarea sa, bumbacul trebuie rărit. În faţa noastră
se întinde un șir de baloţi. Bumbacul urmează să fie frezat, pentru a putea fi curăţat de impurităţi precum seminţe și resturi de
frunze.
Fulgii de bumbac dispar într-o
reţea de tuburi, ventilatoare și
aspiratoare. Ca printr-o minune,
câlţii se transformă în fibre de
bumbac perfect paralel așezate.
O clipă de neatenţie ajunge să
fim încolţiţi de aspiratoarele gălăgioase care adună puful ce plutește prin toată încăperea.
Un utilaj complex piaptănă firele de bumbac, eliminându-le
pe cele scurte pentru a asigura,
în cele din urmă, un fir fin și rezistent. Privim fascinaţi viteza
cu care fibrele lungi sunt învârtite de mașinăria uriașă.Trecând
prin acest labirint complet automatizat al tehnologiei, bumbacul își schimbă structura dintr-
13
un moment în altul. Viteza ameţitoare de 1.000 de rotaţii pe minut transformă în acest răstimp
800 m de fibră de bumbac în fire
de aţă fine și rezistente. Rapiditatea mișcărilor ritmice face firul imperceptibil pentru ochiul
uman. Uimirea noastră crește
când aflăm că, la această viteză,
utilajul recunoaște imperfecţiuni ale firului și le elimină, fără a
opri procesul de producţie.
Copleșiţi de masivitatea halei
de producţie, ne refugiem în micul laborator de testare a calităţii
bumbacului. Calitatea firului este testată atât prin metode tradiţionale, cât și prin metode moderne. În încăperea în care temperatura și umiditatea aerului
sunt mereu constante se verifică
rezistenţa, egalitatea și fineţea
firelor. La sfârșitul tuturor acestor procese obţinem aţă de o calitate superioară, care va fi baza
unei viitoare generații de îmbrăcăminte de lux. 30 de minute au
fost suficiente pentru a ne da
seama că firul furnizat pentru
confecţionarea tricoului preferat
este rezultatul unui proces complex, costisitor, controlat de o
mână de oameni foarte competenţi.
Reporteri: Cosma Denisa-Alexandra-Paula, Haydu Teodora-Hortensia, Lamoly Estera-Melinda,
Marcovici Alida-Letiţia, MironDrăgănescu Cristina
Firul de aţă este livrat pe mosoare uriaşe ce cântăresc între două
şi trei kilograme. FOTO GROZA BIANCA
Firul de aţă se toarce din benzi de fire de bumbac paralel aşezate.
FOTO GROZA BIANCA
Pentru a conferi firului de aţă rezistenţă deosebită, firma Otto Garne împleteşte două fire de bumbac,
care vor fi prelucrate în cele din urmă în aţă.
FOTO BARTOK BRIGITTE MARIA

Similar documents