Planul de activitate pentru anul 2013.

Transcription

Planul de activitate pentru anul 2013.
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
CUPRINS
I.
Mesajul Directorului General
2
Introducere
3
Aviaţia Republicii Moldova în anul 2013
4
II. Promovarea implementării SMS şi SSP în aviaţia civilă
a Republicii Moldova
4
III. Activitatea Autorităţii Aeronautice Civile în anul 2013
6
3.1 Activitatea direcţiilor operaţionale
3.2 Reglementarea
3.3 Cooperarea internaţională
3.4 Activitatea economică
7
13
13
14
Lista acronimelor
15
Anexe
16
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 1
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
Introducere
Autoritatea Aeronautică Civilă este o instituţie publică de certificare, control şi supraveghere în
domeniul aviaţiei civile şi este subordonată Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
Drumurilor. Autoritatea adoptă decizii cu caracter administrativ, aprobă regulamente,
reglementări, instrucţiuni şi alte acte normative obligatorii spre executare de către persoanele
fizice şi juridice care efectuează activităţi în domeniul aviaţiei civile.
Rolul Autorităţii Aeronautice Civile este, în primul rând, de a funcţiona în calitate de organizaţie
de reglementare responsabilă pentru supravegherea siguranţei industriei aeronautice pe întreg
teritoriul Republicii Moldova şi asigurarea conformităţii industriei aeronautice standardelor şi
practicilor recomandate ale Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI).
Programul de supraveghere al siguranţei a fost implementat de către Autoritatea Aeronautică
Civilă a Republicii Moldova în scopul promovării şi asigurării conformităţii cu reglementările şi
standardele naţionale şi internaţionale în domeniul aviaţiei ale OACI, EASA, stabilind în mod
colectiv un nivel înalt al siguranţei zborurilor.
Misiunea noastră este dea a îmbunătăţi şi promova siguranţa aviaţiei prin reglementarea
eficientă şi prin încurajarea aplicării unor standarde înalte de siguranţă.
Valorile care caracterizează activitatea noastră:
Siguranţa: în primul rând ar trebui să caracterizeze motivul pentru care activăm, asigurând
siguranţa în industria aeronautică.
Perfecţiunea: să fie caracteristică pentru toate activităţile care AAC RM se angajează să le
întreprindă.
Obiectivitate de reglementare: de a-şi asuma responsabilitatea primară cu obiectivitate şi
imparţialitate.
Parteneriatul: năzuinţa de a extinde parteneriatul pozitiv benefic atât pe plan intern pentru
organizaţie (clienţi interni, personalul, conducerea/consiliul, pentru fiecare); cît şi pe plan extern
(clientela, operatori, asociaţi, colegi, etc) într-o atmosferă de teambuilding şi respect.
Integritatea: trebuie să fie o valoare fundamentală pentru toate activităţile noastre, conduita
personalului în orice moment va reflecta integritatea.
Leadership: de a forma şi promova un angajament comun în direcţia strategică a organizaţiei şi
realizarea scopurilor şi obiectivelor spre îndeplinirea deplină a misiunii şi viziunii, inspirându-i
concomitent pe ceilalţi.
Acestea sunt principiile de care ne ghidăm şi pe care le promovăm atît la nivelul instituţiei şi la
nivel naţional, cît în relaţia cu comunitatea internaţională a aviaţiei.
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 3
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
I.
Aviaţia Republicii Moldova în anul 2013
Industria aviaţiei civile a Republicii Moldova este una relativ tînără, dinamică şi flexibilă. Aviaţia
este unul din puţinele sectoare care se află într-o continuă evoluţie şi care denotă trenduri
pozitive de dezvoltare.
Pe parcursul anului 2012 de către companiile aeriene naţionale şi străine au fost transportaţi în
total 1 220 506 pasageri, cea ce reprezintă o creştere de 16,7% faţă de perioada anului 2011
(1 046 088 pasageri). Această creştere substanţială în traficul aerian reflectă perspective
economice pozitive şi permite prognozarea unui trend ascendent şi pentru anul 2013.
În anii ce urmează consumatorii din Republica Moldova vor beneficia de o industrie avia treptat
liberalizată, cu o gamă largă de servicii şi destinaţii pentru persoane fizice şi organizaţii.
Gestionarea traficului aerian include infrastructura comunicaţiilor şi navigabilităţii, companii de
întreţinere a aeronavelor, furnizori ai serviciilor meteorologice şi de informaţii, companii aeriene,
operatorii turistici şi aeroporturi. Toate aceste componente contribuie anual cu aproximativ 110
milioane lei 1 în bugetul public naţional şi au angajaţi aproximativ 3100 oameni 2.
Un factor cheie este faptul că industria funcţionează într-un cadru complex de standarde
internaţionale precum reglementările referitoare la problemele ce ţin de consumatori şi de
siguranţă, care sunt stabilite atât la nivel mondial, cît şi la cel regional şi naţional.
Unul din pilonii de bază în dezvoltarea aviaţiei civile a Republicii Moldova în anul 2013 este
aprobarea noii Legi a aviaţiei civile, precum şi finalizarea reglementărilor conexe, car vor
permite ajustarea legislaţiei naţionale în domeniul aviaţiei civile la normele UE.
În perioada ce urmează, activitatea industriei va fi orientată spre realizarea cu succes a
politicilor şi strategiilor în domeniul aviaţiei civile, prestarea serviciilor calitative, respectarea şi
promovarea unor standarde înalte de siguranţă.
II.
Promovarea implementării SMS şi SSP în aviaţia civilă a
Republicii Moldova
În calitate de cadru de referinţă va fi adoptat cadrul în conformitate cu cerinţele O.A.C.I. în
domeniul asigurării siguranţei zborurilor şi a sistemelor de management a siguranţei zborurilor
care constă din următoarele 4 componente şi 11 elemente:
Componenta 1. Politica Republicii Moldova şi obiectivele în domeniul siguranţei zborurilor.
Elementul 1.1 Cadrul legislativ al Republicii Moldova în domeniul siguranţei zborurilor.
Elementul 1.2 Responsabilităţile în domeniul siguranţei zborurilor în Republica Moldova.
1
2
Cu excepţia IS "Aeroportul Internaţional Chişinău" şi IS „MoldATSA”
Cu excepţia IS "Aeroportul Internaţional Chişinău" şi IS „MoldATSA”
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 4
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
Elementul 1.3 Investigarea accidentelor şi incidentelor.
Elementul 1.4 Executarea politicii
Componenta 2. Gestionarea riscurilor la nivel de stat.
Elementul 2.1. Cerinţe faţă de sistemele SMS ale agenţilor aeronautici.
Elementul 2.2. Acceptarea performanţelor de siguranţă ale agenţilor aeronautici.
Componenta 3. Asigurarea la nivel de stat a siguranţei zborurilor.
Elementul 3.1. Supravegherea în domeniul siguranţei zborurilor.
Elementul 3.2. Colectarea, analiza şi schimbul datelor de siguranţă.
Elementul 3.3. Stabilirea, în baza datelor de siguranţă, a domeniilor de supraveghere critice
sau de un interes sporit.
Componenta 4. Promovarea siguranţei la nivel de stat.
Elementul 4.1. Formarea internă, comunicarea şi diseminarea informaţiilor privind siguranţa.
Elementul 4.2. Formarea externă, comunicarea şi diseminarea informaţiilor privind siguranţa.
O.A.C.I. recunoaşte faptul că implementarea sistemului de management al siguranţei zborurilor
este un proces complex care solicită interacţiunea mai multor entităţi guvernamentale şi sunt
necesare resurse de timp adiţionale, şi respectiv alocă până la 4 ani pentru implementare.
Astfel, măsurile preconizate pentru 2013 vor adresa parţial sau complet 7 din cele 11 elemente
ale cadrului O.A.C.I. după cum urmează:
Măsura preconizată
Elaborarea proiectului Codului Aerian al RM care conţine cerinţe faţă
de Programul de Stat al Siguranţei Zborurilor şi Sistemul de
Management al Siguranţei
Elaborarea proiectului RAC-SMS
Elaborarea proiectului Politicii de stat în domeniul siguranţei zborurilor
Elaborarea proiectului planului de implementare SSP
Cerinţe, responsabilităţi şi răspunderi în ceea ce priveşte stabilirea şi
menţinerea SSP
Elaborarea Regulamentului de lucru (Terms of Reference) al Comisiei
de implementare a SSP
Elaborarea Regulamentului (Terms of Reference) de deţinere a SSP
Instruirea internă a personalului în domeniul SMS
Instruirea internă a personalului în domeniul SSP
Facilitarea instruirii personalului agenţilor aeronautici în domeniul SSP
Elementul cadrului
OACI adresat
Elementul 1.1
Elementul 2.1.
Elementul 1.2
Elementul 1.2
Elementul 1.2
Elementul 1.2
Elementul 1.2
Elementul 4.1
Elementul 4.1
Elementul 4.2
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 5
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
Pregătirea şi diseminarea buletinelor SMS
Elaborarea, implementarea, documentarea şi menţinerea sistemului
de raportare voluntară a pericolelor şi a riscurilor asociate care nu au
fost captate de către sistemul raportării obligatorii
Comitetul Intern de Siguranţă şi Programul de Identificare a
Pericolelor, Stabilirea Cauzei Neconformităţii şi Managementului
Riscului.
Implementarea soft-ului ECCAIRS 5 pentru gestionarea bazelor
datelor de siguranţă
Elementele 4.1 ş i 4.2
Elementul 3.2.
Elementul 3.2.
Elementul 3.2.
Pentru ca măsurile ce vor fi implementate să corespundă cerinţelor internaţionale în domeniu se
va asigura o colaborare strânsă cu:
-
Entitatea O.A.C.I. – Grupul Regional European al Siguranţei Aviaţiei (EUROPEAN
REGIONAL AVIATION SAFETY GROUP (RASG-EUR));
Proiectul mixt TRACECA Siguranţa Aviaţiei Civile /A.E.S.A (TRACECA Civil Aviation
Safety /EASA).
(Anexa 1)
III. Activitatea Autorităţii Aeronautice Civile în anul 2013
PARTEA GENERALĂ
Planul de activitate al AAC pentru anul 2013 este în mare parte orientat spre creşterea
eficienţei, calităţii şi siguranţei aviaţiei civile naţionale. Ariile prioritare de dezvoltare trasate
pentru această perioadă includ domenii variate, complexe şi critice pentru o bună funcţionare a
sistemului.
În acest context, mai jos sunt prezentate unele domenii pe care ne vom axa în acest an:
•
•
•
Reforma regulatorie, în cadrul căreia ne propunem aprobarea noii Legi a aviaţiei civile,
precum şi finalizarea reglementărilor conexe, care vor permite ajustarea legislaţiei
naţionale în domeniul aviaţiei civile la normele UE;
Continuitate perfecţionării procedurilor activităţii subdiviziunilor AAC pentru conformare
cu cerinţele OACI;
Elaborare procedurilor in conformitate cu reglementările EASA ( (EC)No 216/2008,
(EC)No 242/2008, No (EC)748/2012, (EEC) No3922/91, No (EC)859/2009, (CE) No
300/2008, No 18/2010, (CE) No 272/2009 , (UE) No 185/2010 etc.) şi implementare în
practică;
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 6
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
Constituirea sistemului şi Programului de instruire iniţială şi periodică a inspectorilor
AAC;
Instituirea unui sistem eficient de control intern al modului de înmatriculare a
aeronavelor, în corespundere cu reglementările aeronautice civile;
Perfecţionarea sistemului de inspecţie şi control al operatorilor aerieni, aeronavelor şi
operatorilor aerodromurilor;
Perfecţionarea sistemului de inspecţie şi control în scopul asigurării securităţii
aeronautice;
Intensificarea instruirii periodice a inspectorilor AAC;
Eliberarea autorizaţiilor pentru efectuarea curselor aeriene regulate şi neregulate;
Perfectarea şi implementarea acordurilor internaţionale în domeniul aviaţiei civile;
Verificarea, eliberarea, validarea, suspendarea şi revocarea certificatelor de
navigabilitate pentru aeronave şi altă tehnică aeronautică;
Certificarea şi supravegherea exploatării aerodromurilor (aeroporturilor) şi altor servicii şi
instalaţii de la sol;
Elaborarea, coordonarea şi implementarea programului naţional de securitate
aeronautică;
Acordarea, validarea, suspendarea şi revocarea documentelor de autorizare a
personalului aeronautic, certificatelor (autorizaţiilor) de operator aerian, certificatelor
(autorizaţiilor) de agent aeronautic, autorizaţiilor de exploatare a rutei aeriene,
documentelor de certificare a mijloacelor tehnice utilizate în aviaţia civilă.
În procesul efectuării auditurilor şi inspecţiilor de reglementare, precum şi documentării
procesului de activitate, AAC este în măsură să evalueze şi să demonstreze nivelul de
conformitate al unei organizaţii aeronautice cu cerinţele de reglementare. Aderarea la controlul
intern al calităţii în acest moment este imperativă şi prin aceasta se va asigura aplicarea
uniformă a politicilor de audit sau de inspecţie şi procedurilor în activităţile ce ţin de domeniul
aeronautic din cadrul AAC.
În scopul menţinerii eficacităţii generale a activităţii de audit sau de control, abordarea noastră
faţă de fiecare organizaţie va fi una transparentă, cu un grad înalt de profesionalism, utilizând
experienţa, aptitudinile şi comunicarea ca elemente esenţiale. Programul nostru de audit şi de
inspecţie va fi privit ca unul corect şi echitabil în partea ce ţine de aplicarea acestuia.
Zona funcţională complementar şi documentele de aprobare pentru fiecare disciplină de
reglementare au fost elaborate pentru ajutorul ulterior al personalului în exercitarea sarcinilor
sale ce ţin de audit şi inspecţie.
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 7
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
3.1 Activitatea direcţiilor operaţionale
INDICATORI SPECIFICI PE DOMENII DE ACTIVITATE
Operaţiuni de zbor
Supravegherea şi activitatea de bază
Numărul auditurilor/inspecţii Operatorilor aerieni planificate în conformitate cu standardele
stabilite în Manualul de proceduri pentru operaţiuni:
- Certificarea Operatorilor aerieni – 17 audituri;
- Supravegherea activităţii operaţionale a Operatorilor aerieni - 39 audituri;
- Supravegherea activităţii TRE/TRI echipajului de cabină – 6 audituri;
- Inspecţii operaţionale pe rută - 37 (reţeaua rutelor regulate şi neregulate) ;
- Evaluarea complexă a conţinutului Manualelor Operaţionale al Operatorilor aerieni în cadrul
supravegherii continue - 21.
Instruirea
- Instruirea personalului (numărul) – 10.
Reglementări
- elaborarea PIAC.OPS – Proceduri şi Instrucţiuni AAC pentru Operaţiuni de zbor;
- elaborarea PI.OPS – Proceduri Interne pentru Autorizarea personalului aeronautic.
(Anexa 2)
Navigabilitate
Supravegherea şi activitatea de bază
- Numărul auditurilor/inspecţiilor planificate în conformitate cu standardele stabilite în Manualul
de proceduri - 46;
- Numărul şedinţelor cu industria (pe domeniul de responsabilitate) – 3.
Instruirea
- Instruirea personalului (numărul) – 12.
Reglementări
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 8
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
- elaborarea PIAC.AIR – Proceduri şi Instrucţiuni AAC pentru Navigabilitate;
- elaborarea PI.AIR – Proceduri Interne pentru Navigabilitate.
(Anexa 3)
Aeroporturi
Supravegherea şi activitatea de bază
Numărul auditurilor Întreprinderilor planificate în conformitate cu standardele stabilite în
Manualul de proceduri:
- Operatori a aerodromurilor - 6 audituri;
- Organizaţii pentru prestarea serviciilor de handling, etc. - 24 audituri.
Instruirea
Instruirea personalului (numărul) - 6.
Reglementări
- elaborarea propunerilor pentru amendarea RAC-CAO şi RAC-HOC;
- prezentarea propunerilor pentru elaborarea Regulamentului naţional pentru implementarea
cerinţelor EASA «Authority, Organization and Operations Requirements for Aerodromes»
- elaborarea PIAC.AP - Proceduri şi Instrucţiuni AAC pentru Aeroporturi;
- elaborarea PI.AP - Proceduri Interne pentru Aeroporturi.
(Anexa 4)
Securitate aeronautică
Supravegherea şi activitatea de bază
- implementarea Programului Naţional de Control al Calităţii în domeniul securităţi aeronautice
(audit securitate, evaluare de securitate, inspecţii de securitate, teste de securitate şi
investigări) - 47 acţiuni (din care: inspecţii de securitate - 39, audit de securitate - 1, testări de
securitate - 4, evaluări de securitate - 3);
- Inspecţii de supraveghere – 45.
Instruirea
- Participarea la şedinţele Consiliului coordonator pentru securitate aeronautică şi atelierele de
lucru (organe internaţionale) - 3;
- Instruirea personalului (numărul) - 5.
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 9
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
Reglementări
- elaborarea propunerilor pentru introducerea modificărilor în Legea privind securitatea
aeronautică nr. 92-XVI din 05.04.2007 (pentru conformare cu cerinţele (CE) nr. 2320/2002);
- elaborarea propunerilor pentru introducerea modificărilor în RAC-AVSEC;
- elaborarea propunerilor pentru introducerea modificărilor în Programului naţional de instruire
în domeniul securităţii aeronautice.
(Anexa 5)
Navigaţie aeriană
Supravegherea şi activitatea de bază
- Numărul auditurilor/inspecţiilor planificate în conformitate cu standardele stabilite în Manualul
de proceduri - 10;
- Numărul inspecţiilor zonale - 3;
- Numărul şedinţelor cu industria (pe domeniul de responsabilitate) – 16.
Instruirea
Instruirea personalului (numărul) - 3.
Reglementări
- Finalizarea actelor de procedurii care reglementează activitatea Direcţiei Navigaţie Aeriană şi
supravegherea de stat asupra siguranţei zborurilor în domeniul navigaţiei aeriene.
- Ghidul privind procedurile de supraveghere şi realizarea Programului de Stat în domeniul
siguranţei zborurilor
- elaborarea PIAC.ATM - Proceduri şi Instrucţiuni AAC pentru Navigaţia aeriană
- elaborarea PI.ATM - Proceduri Interne pentru Navigaţia aeriană.
(Anexa 6)
Autorizare personal aeronautic
Supravegherea şi activitatea de bază
- Supravegherea activităţii organizaţiilor de pregătire FTO/TRTO - 2;
- Prelungirea autorizaţiilor organizaţiilor de pregătire FTO/TRTO - 2.
Instruirea
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 10
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
- Instruirea personalului (numărul) – 4.
Reglementări
- elaborarea propunerilor pentru introducerea modificărilor în RAC-APA (Autorizarea
personalului aeronautic);
- elaborarea PIAC.PEL – Proceduri şi Instrucţiuni AAC pentru Autorizarea personalului
aeronautic;
- elaborarea PI.PEL – Proceduri Interne pentru Autorizarea personalului aeronautic.
(Anexa 7)
Medicină Aeronautică
Supravegherea şi activitatea de bază
- Evaluarea concluziilor medicale, prezentate Autorităţii privind acordarea certificatelor
medicale de către examinatorul medical autorizat;
- Eliberarea iniţială a certificatelor medicale, aplicarea limitărilor, suspendarea certificatului
medical sau refuzul eliberării certificatului medical (după cazul);
- Validarea certificatelor medicale acordate de către autorităţile aeronautice din alte state ;
- Perfectarea analizei morbidităţii precum şi cauze de incapacitate temporală şi permanentă a
personalului aeronautic civil din toate clase de certificare medicală pentru anul 2012;
- Menţinerea bazei şi arhivei datelor examinărilor medicale ale personalului aeronautic
deţinător de certificate medical;
- Supravegherea activităţii centrelor medicale aeronautice şi examinatorilor medicali autorizaţi;
- Controlul asupra acordării ajutorului medical de urgenţă pe aeroporturi (Asistenta medicală
de urgenţă la Aeroportul Internaţional Chişinău);
- Controlul organizării primului ajutor medical la bordul aeronavei;
- Analiza documentelor companiilor aeriene ce ţin de medicina aeronautică.
Inspecţii
- Centrul de Medicină a Aviaţiei Civile (în conformitate cu Anexa 3 la Cap.7 RAC-APL 3) ;
- Serviciul Medical al Î.S.”Aeroportul Internaţional Chişinău”( în conformitate cu ICAO Doc
9137 part 7);
- Sediului AME din Singapore în conformitate cu Procedura de inspecţie a condiţiilor de
autorizare a AME (Cap. 8 RAC-APL 3 ).
Instruirea
- Participarea în activitatea Societăţii Europene de Medicină Aeronautică şi Spaţială –
ESAM (pregătirea profesională şi participarea în elaborarea reglementărilor ce ţin de medicina
aeronautică);
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 11
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
- Participarea la conferinţa în medicina aeronautică şi la şedinţa Comitetului Coordonator
de Medicină Aeronautică a Comitetului Interstatal de Aviaţie (pregătirea profesională şi
participarea în elaborarea reglementărilor ce ţin de medicina aeronautică);
- Perfecţionarea în medicina aeronautică – Participarea la Congresul International de
Medicina Aeronautică şi Spaţială.
Reglementări
- pregătirea schimbărilor de standarde pentru certificarea medicală a personalului navigant în
conformitate cu reglementările europene 1178/2011, 290/2012, Part-MED (RAC-APL 3 ediţia 3)
şi AMC & GM (PIAC pentru autorizarea personalului navigant, cerinţe medicale) ;
- pregătirea schimbărilor de standarde în conformitate cu cerinţe O.A.C.I. programul de
facilitare-An.9.
(Anexa 8)
Aviaţia ultrauşoară
Supravegherea şi activitatea de bază/inspecţii
-
Inspectarea aerocluburilor -14;
Inspectarea utilizatorilor - 183;
Inspectarea aparatelor de zbor -130;
Instruirea
- Instruirea personalului (numărul) -3.
Reglementări
- elaborarea propunerilor pentru introducerea modificărilor în RAC-VLA;
- elaborarea PIAC.AUU – Proceduri şi Instrucţiuni AAC pentru Aviaţia ultra uşoară;
- elaborare PI. AUU – Proceduri Interne pentru Aviaţia ultra uşoară.
(Anexa 9)
SAFA
Supravegherea şi activitatea de bază
Monitorizare permanentă a Bazei de date centralizate EASA-SAFA privind neconformităţile
depistate la aeronavele inspectate.
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 12
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
Inspecţii
- Inspecţii SAFA (Operatori străini – rutele regulate) – 22;
- Inspecţii SANA (aeronavele operatorilor naţionali) - 9.
Instruirea
Instruirea personalului (numărul) – 8.
Reglementări
- elaborarea propunerilor pentru introducerea modificărilor în RAC-SAFA Ed.02
- Manualul de proceduri SAFA, Inspecţii la sol – elemente fundamentale, Ed.02
(Anexa 10)
3.2 Reglementarea
În ultimii ani aviaţia mondială trece printr-o perioadă mai dificilă provocată de recesiunea
economică, creşterea costurilor, scăderea cererii şi respectiv a profiturilor. Aceste provocări
impulsionează elaborarea unor noi reglementări şi planuri de activitate, care ar permite o
flexibilitate sporită în conjunctura actuală schimbătoare şi o revigorare cît mai rapidă a
industriei.
Totodată, în contextul reformei organului de reglementare de stat în domeniul aviaţiei civile,
iniţiată acum cîţiva ani, în cadrul reformei întregului sector al transportului naţional şi aprobării,
în mai 2012, de către Guvern a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţi
Aeronautice Civile, a fost iniţiată elaborarea/ amendarea setului de reforme regulatorii, în cadrul
căruia ne propunem aprobarea în acest an a noii Legi a aviaţiei civile, precum şi finalizarea
reglementărilor conexe, car vor permite ajustarea legislaţiei naţionale în domeniul aviaţiei civile
la normele UE.
(Anexa 11)
3.3 Cooperarea internaţională
În contextul cooperării internaţionale misiunea de bază a AAC constă în asigurarea şi
promovarea relaţiilor externe în domeniul aviaţiei civile, implementarea şi supravegherea
respectării Facilităţilor în Transportul aerian, precum şi examinarea cererilor şi emiterea
permisiunilor companiilor aeriene pentru zboruri neregulate.
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 13
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
Întru realizarea acestei misiuni în anul 2013 se planifică participarea la un şir de şedinţe a
grupurilor de lucru, comitetelor de coordonare şi comitetelor organizatorice la care AAC este
parte:
•
•
•
•
•
•
ECAC Forty-sixth meeting of the Working Group on Facilitation (FAL/46)
ECAC Forty-seventh meeting of the Working Group on Facilitation (FAL/47)
ECAC Special Working Group of Facilitation
ICAO USOAP national coordinators workshop/meeting
Meeting of coordinating committee TRACECA/EGIS
Meeting of coordinating committee TRACECA/EASA
De asemenea, în semestrul II – III, 2013 AAC urmează să participe la negocieri privind
semnarea/ modificarea acordurilor privind serviciile aeriene/ transportul aerian/ spaţiul aerian
între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Turciei, Confederaţia Elveţiană, Guvernul Statului
Israel şi Guvernul Regatului Maroc.
Pe parcursul anului 2013 în cadrul AAC este planificată efectuarea a două audituri. În perioada
18-22 februarie 2013 vor fi supuse auditului EASA activităţile aferente direcţiilor Operaţiuni de
Zbor, Navigabilitate şi Autorizare Personal Aeronautic, iar în perioada 26 iunie – 2 iulie 2013 va
fi efectuat auditul ICAO/ USOAP/ CMA. În urma acestor audituri va fi efectuată monitorizarea
implementării planurilor acţiunilor de corecţie, precum şi informarea EASA şi OACI privind
implementarea planurilor sus-menţionate.
(Anexa 12)
3.4 Activitatea economică
Pe parcursul anului 2013 va fi monitorizată evoluţia principalilor indicatori economici ce
caracterizează transporturile aeriene. Analiza acestor indicatori pentru anul 2012 a indicat o
tendinţă de creştere, ceea ce ne permite să estimăm un trend pozitiv şi pentru anul 2013.
De asemenea, activitatea economică a AAC în această perioadă va avea ca direcţii prioritare:
•
•
Inspecţiile - participarea, din punct de vedere economic, la procedura de certificare a
agenţilor aeronautici (acordarea, prelungirea termenului de valabilitate, modificarea,
suspendarea, revocarea), inclusiv la procedura de verificare a cererilor şi a
documentelor de însoţire depuse pentru certificare/autorizare a agenţilor aeronautici
(Operatori de aerodromuri (CAO), Organizaţii de deservire la sol (HOC), Operatori
aerieni (AOC/AOA), Organizaţii de întreţinere tehnică (AMO/MRO/CAMO), Organizaţii
de trafic aerian, Organizaţii de pregătire în domeniul aviaţiei civile (FTO), Centre de
medicină aeronautică); Anexa 1
Supravegherea - supravegherea menţinerii condiţiilor de certificare a agenţilor
aeronautici în partea ce ţine de aspectul economic, monitorizarea asigurării agenţilor
aeronautici, analiza statistică pe companii aeriene, monitorizarea emisiilor GES,
precum şi supravegherea respectării drepturilor pasagerilor:
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 14
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
•
•
•
•
•
•
•
Statistica - culegerea, analiza, centralizarea şi difuzarea în termen a rapoartelor
statistice;
Implementarea sistemului de evidenţă a emisiilor de gaze cu efect de seră;
Asigurarea procesului bugetar;
Organizarea achiziţiilor publice;
Administrarea patrimoniului AAC;
Instruirea - ridicarea nivelului de calificare, perfecţionarea continuă a cunoştinţelor în
vederea realizării eficiente a obiectivelor stabilite;
Asigurarea transparenţei în procesul decizional - elaborarea şi implementarea
Regulamentului cu privire la evaluarea situaţiei economico-financiare şi a eficienţei
economice a agenţilor aeronautici şi plasarea acestuia spre consultare pe pagina web
oficială a AAC.
Instruirea personalului este un pilon de bază pentru funcţionarea adecvată a AAC. În acest
context, în anul 2013 sunt planificate instruiri pentru angajaţii tuturor subdiviziunilor AAC în
sumă de 1,9 milioane lei, cu 1.76 milioane lei mai mult comparativ cu anul 2012 (166 mii lei).
(Anexa 13)
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 15
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
Lista acronimelor
AAC
Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova
DG AAC
Director General al Autorităţii Aeronautice Civile
a Republicii Moldova
MTID
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor
al Republicii Moldova
AOA
Autorizarea operatorilor aerieni
AOC
Certificarea operatorilor aerieni
SMS
Sistemul de Management al Siguranţei
(Safety Management System)
SAFA
Evaluarea Siguranţei Transportului Aerian Străin
(Safety Assesment of Foreign Aircraft)
ICAO
Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale
(International Civil Aviation Organization)
EASA
Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei
(European Aviation Safety Agency)
PIAC
Proceduri şi Instrucţiuni AAC
PI
Proceduri Interne
PLANUL DE ACTIVITATE AAC ( n.i. AAC/PA-2013)
Elaborat: Direcţia controlul calităţii
(Toate drepturile sunt rezervate)
Page 16
Anexa 1
Şedinţe cu
industria
Instruire
Urmare publicării RAC-SMS, PIAC-SMS, PIAC-SSP, PI-SMS, PI-SSP
Cursul de instruire
Auditing Techniques
Locul, data petrecerii
TBD
Persoana ce urmează a fi instruită
Dan Stratan
Actul normativ
Termen
Remarcă
III
Elaborarea Regulamentului (Terms of Reference) de deținere a SSP.
1 lună după
nominalizare
În cazul nominalizării AAC ca
organizație detinătoare SSP
III
Elaborarea Regulamentului de lucru (Terms of Reference) al Comisiei de
implementare a SSP.
1 lună după
aprobarea
Regulamentului de
deținere SSP
În cazul nominalizării AAC ca
organizație detinătoare SSP
II
(MTID) Cerințe, responsabilități și răspunderi în ceea ce privește stabilirea și
menținerea SSP
IUN
II
(MTID) Elaborarea proiectului planului de implementare SSP.
1 lună după
aprobarea
Regulamentului de
lucru al Comisiei.
II
(MTID) Elaborarea proiectului Politicii de stat în domeniul siguranței zborurilor.
APR
(MTID) Elaborarea proiectului RAC-SMS
1 zi după
publicarea în MO a
Codului aerian
Nivel
Plan reglementări
II
1. Implementarea ECCARS 5
2. Pregătirea și diseminarea buletinelor SMS
Alte activităţi
3. Instruirea personalului AAC (nu a mea!) in domeniul SSP.
4. Facilitarea instruirii personalului industriei in domeniul SMS.
5. Gestionarea Programului de Identificare a Pericolelor si Managementul Riscurilor.
6. Facilitarea analizelor cauzelor-radacina.
7. Gestionarea schimbărilor
8. Evaluarea performantelor sistemului SMS
9. Distilarea datelor de siguranță
și aprobarea Manualelor
ționarea sistemului SMS.
01IUL
01AUG
01SEP
05AUG
05SEP
05AUG
05AUG
10SEP
05IUL
10IUL
15SEP
15IUL
01OCT
05OCT
20IUL
10OCT
05AUG
15OCT
01NOI
05NOI
10NOI
15NOI
01DEC
05DEC
10DEC
15DEC
Criteriilor/aspectelor care trebuie
verificate
Inspector (i)
Implementarea sistemului SMS
AC-0113-SMS
AH-0113-SMS
AIC-0113-SMS
AIM-0113-SMS
ATC-0113-SMS
AIM AIR-0113-SMS
AIM H-0113-SMS
AM-0113-SMS
CAI-0113-SMS
CM-0113-SMS
DA-0113-SMS
FCS-0113-SMS
GRX-0113-SMS
JS-0113-SMS
LO-0113-SMS
MGH-0113-SMS
MAS-0113-SMS
MATSA-0113-SMS
MA-0113-SMS
NA-0113-SMS
PA-0113-SMS
SO-0113-SMS
TA-0113-SMS
THA-0113-SMS
TRA-0113-SMS
V-0113-SMS
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Fără număr
Inspector –
conducător
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Dan Stratan
Expertiza si aprobarea planurilor de implementare
SMS. Expertiza
SMS.Acceptarea persoanei responsabile pentru
func
Inspectii
Supraveghere
Aeroport Catering
Aeroport Handling
Aeroportul Internațional Chișinău
Aeroportul Internațional Mărculești
Aerotranscargo
AIM Air
AIM Handling
Air Moldova
Centrul Aeronautic de instruire
Centrul Medical
Diplomat Air
FCS S.R.L.
Grixona
Jet Star
LukOil
MGH
Moldaeroservice
MoldATSA
Moldavian Airlines
Nobil Air
Pecotox-Air
Sky One
Tandem-Aero
Tehnoaer
Tiramavia
Valan
Aeroport Catering
Aeroport Handling
Aeroportul Internațional Chișinău
Aeroportul Internațional Mărculești
Aerotranscargo
AIM Air
AIM Handling
Air Moldova
Centrul Aeronautic de instruire
Centrul Medical
Diplomat Air
FCS S.R.L.
Grixona
Jet Star
LukOil
MGH
Moldaeroservice
MoldATSA
Moldavian Airlines
Nobil Air
Pecotox-Air
Sky One
Tandem-Aero
Tehnoaer
Tiramavia
Valan
Data inspecţiei
La prezentarea solicitării
Nr. Inspecţiei
Întreprinderea
Anexa 2
Inspecţii / Supraveghere
AIR MOLDOVA (Liciman Victor)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Navigation (ground) inspections
Flight authorisation/Dispatch
Preparation before flight
En-route inspections
Larnaca-Athens
Rome-Bologna
Dublin
Istanbul
Frankfurt
London
Madrid-Lisbon
Moscow
Milan-Verona
Paris
St.Petersburg-2
Surgut
Sochi
Tel-Aviv
Antalia
Cabin safety inspections
Surveillance programmme TRI/TRE CC
Flight documentation
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul
3 months
***
****
6 months
*
12 months
*
12 months
*
6 months
*
6 months
*
12 months
*
6 months
*
6 months
*
Aug Sep Oct Nov Dec
*
**
*
*
*
*
12 months
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
12 months
12 months
12 months
*
*
*
*
*
Curilova
Curilova
Ramp inspections
Dangerous goods
RVSM
AWO
SIM A320
SIM E190
SIM E120 (TRTO)
MOLDAVIAN AIRLINES (Alexeev Victor)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation/Dispatch
En-route inspections (non-schedule)
Cabin safety inspections
Surveillance programmme TRI/TRE CC
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
RVSM
AWO
SIM Saab - 2000
TANDEM-AERO (Alexeev Victor)
Operatinal control and supervision
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
6 months
12 months
12 months
12 months
12 months
12 months
12 months
3 months
6 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months
12 months
12 months
6 months
12 months
12 months
12 months
3 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
*
*
*
*
*
Curilova
*
*
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul
****
*
*
Aug Sep Oct Nov Dec
**
***
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
Curilova
Curilova
*
*
*
*
*
*
*
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul
**
***
*
*
*
Aug Sep Oct Nov Dec
****
*
*
*
*
*
*
Flight authorisation/Dispatch
En-route inspections
Cabin safety inspections
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
AWO
SIM EMB-120
NOBIL-AIR (Muntean Simion)
Operatinal control and supervision
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation/Dispatch
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
RVSM
SIM Learjet-60
VALAN ICC (A) (Nicolau Mihail)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation/Dispatch
En-route inspections (non-schedule)
6 months
12 months
12 months
12 months
12 months
6 months
12 months
12 months
3 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months
6 months
12 months
12 months
*
*
*
*
Curilova
*
*
*
*
*
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul
*
**
*
*
*
Aug Sep Oct Nov Dec
***
****
*
*
*
*
*
*
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul
3 months ****
*
**
6 months
*
12 months *
12 months
*
6 months *
6 months *
*
6 months
*
6 months
*
12 months
*
*
*
Aug Sep Oct Nov Dec
***
*
*
*
*
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
Dangerous goods
SIM An-26
VALAN ICC (H) (Nicolau Mihail)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation/Dispatch
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
Dangerous goods
SIM Mi-8
MARCULESTI (H) (Muntean Simion)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation/Dispatch
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
12 months
12 months
6 months
12 months
12 months
*
*
*
*
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct
3 months **
***
****
*
6 months
*
12 months
*
12 months
6 months *
*
6 months
*
*
6 months
*
6 months *
*
12 months
*
12 months
*
*
12 months
*
6 months
*
12 months
*
12 months
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct
3 months
*
**
***
6 months
*
12 months
12 months
6 months
*
6 months
*
*
6 months
*
6 months
*
12 months
*
12 months
*
12 months
*
*
*
Curilova
Nov Dec
*
*
*
*
*
Curilova
Nov Dec
****
*
*
*
*
*
*
*
Ramp inspections
Dangerous goods
SIM Mi-8
GRIXONA (Alexeev Victor)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation/Dispatch
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
Dangerous goods
AEROTRANSCARGO (Kabanov Alexandr)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation/Dispatch
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
RVSM
Ramp inspections
Dangerous goods
6 months
12 months
12 months *
Jan
3 months *
6 months
12 months
12 months
6 months *
6 months
6 months
6 months *
12 months
12 months
12 months
6 months *
12 months
Jan
3 months
6 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months
12 months
6 months
12 months
*
*
*
Curilova
Feb Mar Apr May Jun Jul
**
***
Aug Sep Oct Nov Dec
****
*
*
*
*
*
*
*
*
Curilova
Feb Mar Apr May Jun Jul
****
*
*
Aug Sep Oct Nov Dec
**
***
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
Curilova
SIM IL-76
JET STAR (Kabanov Alexandr)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation/Dispatch
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
Dangerous goods
RVSM
SIM B-747
AIM AIR (Muntean Simion)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL, K&L
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation/Dispatch
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
Dangerous goods
SIM An-26
12 months *
Jan
3 months
6 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months
6 months
12 months
12 months
12 months *
Jan
3 months *
6 months
12 months
12 months
6 months *
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months *
6 months
12 months
12 months
Feb Mar Apr May Jun Jul
**
***
Aug Sep Oct Nov Dec
****
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
Curilova
*
Feb Mar Apr May Jun Jul
**
***
*
Aug Sep Oct Nov Dec
****
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
Curilova
Anexa 2
Inspecţii / Supraveghere
PECOTOX (Rusanovschi Igor)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
SIM Mi-8
MOLDAEROSERVICE (Rusanovschi Igor)
Operatinal control and supervision
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
SKY ONE (Kabanov Alexandr)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
SIM Mi-8
TIRAMAVIA (Rusanovschi Igor)
Operatinal control and supervision
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
VALAN (Nicolau Mihail)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
6 months
6 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months
6 months
12 months
6 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months
6 months
12 months
6 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months
6 months
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec
****
**
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec
****
**
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec
**
****
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec
****
**
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec
****
**
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
SIM An-26-100
SIM Mi-8
MARCULESTI (Muntean Simion)
Operatinal control and supervision
Out base inspection
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
SIM Mi-8
DIPLOMAT AIR (Nicolau Mihail)
Operatinal control and supervision
Organisation and infrastructure
Manuals, MEL
Training of operations personnel
Flight crew records
Preparation before flight
Flight authorisation
En-route inspections (non-schedule)
Navigation (ground) inspections
Flight documentation
Ramp inspections
*
*
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec
6 months
**
****
6 months
*
*
12 months
*
12 months
*
6 months
*
*
6 months
*
*
6 months
*
*
6 months
*
*
12 months
*
*
12 months
*
12 months
*
6 months
*
*
12 months *
Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec
6 months
12 months
12 months
6 months
6 months
6 months
6 months
12 months
12 months
12 months
6 months
12 months
12 months
Anexa 2
1. Flight Operations Inspector training course 18700 – (Kiev)
De baza
Inspector's OPS
Suplementar
Rusanovschi .I,
Kabanov A.,
Nicolau M.,
Muntean S.,
Nichita V.
Suplementar
Rusanovschi I.,
Alexeev V.
Kabanov A.
Muntean S.,
Nicolau M.,
Liciman V.,
Nichita V.
2. OPS 3 Commercial air transportation
(Helicopters) (TRACECA)
Instruire
3. OPS 1 Commercial air transportation
(Aeroplanes) (TRACECA)
4. Auditing techniques Flight & Ground Ops – Part
OPS Compliance Monitoring (Hoofddorp)
5. Cabin Safety Operations training course
(Hoofddorp)
Suplementar
Inspector's OPS
De baza
Curlova E.
Suplementar
Alexeev V.,
Muntean S.,
Nicolau M.
7. CS-FSTD and related Part AR/OR articles
training course (Hoofddorp)
De baza
Liciman V.,
Muntean S.
8. JAR-MMEL/MEL (TRACECA)
De baza
Botan G.
6. Operations Specifications (CAT II/III, MNPS /
ETOPS / RNAV / RVSM / Dangerous Goods)
(TRACECA)
Realizarea în legislaţia naţională în domeniul
aviaţiei civile a standardelor şi practicii
recomandate ale Organizaţiei Internaţionale a
Aviaţiei Civile (O.A.C.I.), indicate în anexe la
Convenţia privind aviaţia civilă internaţională,
precum şi a documentelor aferente cerinţelor
tehnice expuse în anexele respective:
RAC-AOC
RAC-AOA
RAC-TABP
RAC-RNAV
Plan reglementări
RAC-ACAS
RAC-LS
RAC-FTL
RAC-OPS 1
RAC-OPS 3
Ianuarie Decembrie
2013
Ianuarie Decembrie
2013
Ianuarie Decembrie
2013
Ianuarie Decembrie
2013
Ianuarie Decembrie
2013
Ianuarie Decembrie
2013
Ianuarie Decembrie
2013
Ianuarie Decembrie
2013
Ianuarie Decembrie
2013
Licman V.
Muntean S.
Curilova E.
Grosul A.
Grosul A.
Alexeev V.
Liciman V
Kabanov A.
Rusanovschi I.
Finalizarea actelor de procedurii care
reglementează activitatea Direcţiei Operatiuni Zbor
inclusiv certificarea și supravegherea de stat
asupra siguranței zborurilor a operatorilor aerieni.
1. Manual de management DOZ
2. Manual de proceduri DOZ
IanuarieFebruarie
2013
IanuarieFebruarie
2013
Nichita V.,
Curilova E
Nichita V.,
Curilova E
Anexa 3
Activitatea
generală
Operatori
AEROPORTUL
INTERNAŢIONAL
MĂRCULEŞTI
AIM AIR S.R.L.
Tipul
aeronavei
Numărul de
înmatricular
e
Data/ tipul
inspecţiei
Inspectorul
MI-8MTV-1
ER-MHF
septembrie 2013/ F V. MELNIC
MI-8MTV-1
ER-MHF
septembrie 2013/ F V. MELNIC
MI-8MTV-1
Mi-8PS
ER-MHE
ER-MGY
septembrie 2013/ F V. MELNIC
martie 2013/F
V. MELNIC
An-26
ER-AZO
septembrie 2013/ F V. MELNIC
Ил-76Т
ER-IBZ
octombrie 2013/ F
A. KOZLOVSKI
AEROTRANSCARGO
Ил-76Т
S.R.L.
ER-IAV
iunie 2013
A. KOZLOVSKI
Ил-76Т
ER-IAF
aprilie 2013
A. KOZLOVSKI
IL-18D
ER-ICS
septembrie 2013/ F A. KOZLOVSKI
IL-18D
ER-ICS
martie 2013/ D
"GRIXONA" S.R.L.
A. KOZLOVSKI
Aspectele/ segmentele ce vor fi verificate
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Mass & Balance; Flight Manual;
Minimum Equipment List; Operational Equipment; Structural
Repair Manual; Ultimate Service Life; Configuration Control;
Records; Markings & Placards; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Mass & Balance; Flight Manual;
Minimum Equipment List; Operational Equipment; Structural
Repair Manual; Ultimate Service Life; Configuration Control;
Records; Markings & Placards; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Mass & Balance; Flight Manual;
Minimum Equipment List; Operational Equipment; Structural
Repair Manual; Ultimate Service Life; Configuration Control;
Records; Markings & Placards; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Airworthiness limitations
SAAB-2000
ER-SFB
decembrie 2013/ F M. BUDICI
SAAB-2000
ER-SFB
decembrie 2013/ D M. BUDICI
A319
ER-AXV
martie 2013/ D
M. BUDICI
Ultimate Service Life; Configuration Control; Records;
Airworthiness limitations
A320
ER-AXP
martie 2013/ F
M. BUDICI
Aircraft Assesment; Operational Equipment; Markings &
Placards; Airworthiness limitations
A319
ER-AXP
martie 2013/ D
M. BUDICI
Ultimate Service Life; Configuration Control; Records;
Airworthiness limitations
"MOLDAVIAN
AIRLINES" S.A.
AIR MOLDOVA
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Mass & Balance; Flight Manual;
Minimum Equipment List; Operational Equipment; Structural
Repair Manual; Ultimate Service Life; Configuration Control;
Records; Markings & Placards; Airworthiness limitations
ERJ-190
ER-ECB
mai 2013/ F
M. BUDICI
ERJ-190
ER-ECB
martie 2013/ D
M. BUDICI
ERJ-190
ER-ECB
iunie 2013/ D
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Mass & Balance; Flight Manual;
Minimum Equipment List; Operational Equipment; Structural
Repair Manual; Ultimate Service Life; Configuration Control;
Records; Markings & Placards
Ultimate Service Life; Configuration Control; Records;
Airworthiness limitations
M. BUDICI
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Mass & Balance; Flight Manual;
Minimum Equipment List; Operational Equipment; Structural
Repair Manual; Ultimate Service Life; Configuration Control;
Records; Markings & Placards;
LJ-60
ER-LGB
august 2013/ F
S. DARIE
LJ-60
ER-LGB
iulie 2013/ D
S. DARIE
F2TH
ER-KVI
octombrie 2013/ F
S. DARIE
NOBIL AIR S.R.L.
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Airworthiness limitations
МI-8
ER-MHL
mai .2013/ D
V. MELNIC
МI-8
ER-MHN
mai 2013/ F
S. DARIE
МI-8
ER-MGP
februarie 2013/ FD V. MELNIC
МI-8
ER-MGR
februarie 2013/ FD V. MELNIC
MI-8
ER-MHJ
aprilie 2013/ FD
V. MELNIC
MI-8
ER-MHJ
aprilie 2013/ FD
V. MELNIC
SKY ONE S.R.L
TANDEM-AERO S.R.L.
Î.M. "JET STAR"
S.R.L.
MI-171
ER-MYL
aprilie 2013/ FD
V. MELNIC
MI-171
ER-MYL
aprilie 2013/ FD
V. MELNIC
EMB-120
B-747
Ил-76ТД
ER-EMA
ER-BBS
ER-IAB
februarie 2013/ FD V. MELNIC
iulie 2013/FD
Darie S.
martie 2013/ FD
Ил-76ТД
ER-IAD
aprilie 2013/ D
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Markings & Placards;
Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Mass & Balance; Flight Manual;
Operational Equipment; Structural Repair Manual; Configuration
Control; Records; Markings & Placards; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Markings & Placards;
Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Mass & Balance; Flight Manual;
Minimum Equipment List; Operational Equipment; Structural
Repair Manual; Ultimate Service Life; Configuration Control;
Records; Markings & Placards
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Mass & Balance; Flight Manual;
Minimum Equipment List; Operational Equipment; Structural
Repair Manual; Ultimate Service Life; Configuration Control;
Records; Markings & Placards
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Mass & Balance; Flight Manual;
Minimum Equipment List; Operational Equipment; Structural
Repair Manual; Ultimate Service Life; Configuration Control;
Records; Markings & Placards; Airworthiness limitations
VALAN
INTERNATIONAL
CARGO CHARTER
An-26
An-26
An-26
ER-AUW
ER-AVB
ER-AVA
Mi-17
Mi-17
Mi-17
Mi-18
ER-MHI
ER-MHT
ER-MH0
ER-MGM
ER-MHH
ER-MHG
ER-MHR
ER-MHZ
MI-8MTV-1
MI-8MTV-1
MI-8MTV-1
MI-8MTV-1
Ка-32
Ка-32
PECOTOX-AIR S.R.L.
ER-KGA
ER-KGB
aprilie 2013/ F
mai 2013/F
octombrie 2013/ F
octombrie 2013/ F
octombrie 2013/ F
octombrie 2013/ F
octombrie 2013/ F
iulie 2013/FD
august 2013/ F
august 2013/ F
iulie 2013/FD
martie 2013/ D
mai 2013/ FD
A. KOZLOVSKI
A. KOZLOVSKI
A. KOZLOVSKI
S. DARIE
S. DARIE
S. DARIE
S. DARIE
S. DARIE
S. DARIE
V. MELNIC
S. DARIE
Aircraft Assesment; Maintenance Programm; Flight Manual;
Records; Markings & Placards; Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Airworthiness limitations
M. BUDICI
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Markings & Placards;
Airworthiness limitations
M. BUDICI
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Markings & Placards;
Airworthiness limitations
Ка-32
ER-KGE
mai 2013/ FD
M. BUDICI
Ка-32
ER-KGF
mai 2013/ FD
M. BUDICI
Ка-32
ER-KGF
iunie 2013/ D
M. BUDICI
МI-8
ER-MHL
mai 2013/ F
V. MELNIC
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Markings & Placards;
Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Minimum Equipment List; Configuration
Control; Markings & Placards
Aircraft Assesment; Airworthiness Directives; Maintenance
Programm; Type Design; Reliability Programme; Mass &
Balance; Flight Manual; Minimum Equipment List; Operational
Equipment; Structural Repair Manual; Ultimate Service Life;
Configuration Control; Records; Markings & Placards;
Airworthiness limitations
Aircraft Assesment; Configuration Control; Markings & Placards
Inspecţii / Supraveghere
Compania
Domeniu/Ref Localitatea
AIR MOLDOVA
JAR OPS1
MD 001M
Chișinău,
Moldova
mai 2013
S. Cărăuşu
AEROPORTUL
INTERNAŢIONAL
MĂRCULEŞTI
JAR OPS3
MD 006M
Chișinău,
Moldova
octombrie 2013
V. Coroletchi
AEROTRANSCARGO
JAR OPS1
MD 011M
Chișinău,
Moldova
octombrie 2013
S. Cărăuşu
februarie 2013
V. Coroletchi
JAR-OPS 1.910 (a), (b), (c), (d); JAR-OPS 1.915 (a), (b); JAROPS 1.920 (a), (b); JAR-OPS 1.930; JAR-OPS 1.935;
septembrie 2013
V. Coroletchi
JAR-OPS 1.875 (a), (b); JAR-OPS 1.885 (a), (b); JAR-OPS 1.890
(a), (b), (c); JAR-OPS 1.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h); JAROPS 1.900 (a), (b); JAR-OPS 1.905 (a), (b);
AIM AIR
JAR OPS1
MD 014M
Perioada
Inspectorul
Chișinău,
Moldova
JAR OPS1
MD 010M
Chișinău,
Moldova
iunie 2013
S. Cărăuşu
JAR OPS3
MD 006M
Chișinău,
Moldova
ianuarie 2014
S. Cărăuşu
martie 2013
V. Scutaru
JAR OPS1
Chișinău,
VALAN
INTERNATIONAL
CARGO CHARTER
TANDEM AERO
Aspectele/ segmentele ce vor fi verificate
JAR-OPS 1.875 (a), (b); JAR-OPS 1.885 (a), (b); JAR-OPS 1.890
(a), (b), (c); JAR-OPS 1.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h); JAROPS 1.900 (a), (b); JAR-OPS 1.905 (a), (b); JAR-OPS 1.910 (a),
(b), (c), (d); JAR-OPS 1.915 (a), (b); JAR-OPS 1.920 (a), (b); JAROPS 1.930; JAR-OPS 1.935;
JAR-OPS 3.875 (a), (b); JAR-OPS 3.885 (a), (b);JAR-OPS 3.890
(a), (b),(c);JAR-OPS 3.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h);JAR-OPS
3.900 (a), (b); JAR-OPS 3.905 (a), (b);
JAR-OPS 3.910 (a), (b), (c), (d); JAR-OPS 3.915 (a), (b); JAROPS 3.920 (a), (b);JAR-OPS 3.930; JAR-OPS 3.935;
JAR-OPS 1.875 (a), (b); JAR-OPS 1.885 (a), (b); JAR-OPS 1.890
(a), (b), (c); JAR-OPS 1.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h); JAROPS 1.900 (a), (b); JAR-OPS 1.905 (a), (b); JAR-OPS 1.910 (a),
(b), (c), (d); JAR-OPS 1.915 (a), (b); JAR-OPS 1.920 (a), (b); JAROPS 1.930; JAR-OPS 1.935;
JAR-OPS 1.875 (a), (b); JAR-OPS 1.885 (a), (b); JAR-OPS 1.890
(a), (b), (c); JAR-OPS 1.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h); JAROPS 1.900 (a), (b); JAR-OPS 1.905 (a), (b); JAR-OPS 1.910 (a),
(b), (c), (d); JAR-OPS 1.915 (a), (b); JAR-OPS 1.920 (a), (b); JAROPS 1.930; JAR-OPS 1.935;
JAR-OPS 3.875 (a), (b); JAR-OPS 3.885 (a), (b);JAR-OPS 3.890
(a), (b),(c);JAR-OPS 3.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h);JAR-OPS
3.900 (a), (b); JAR-OPS 3.905 (a), (b);
JAR-OPS 3.910 (a), (b), (c), (d); JAR-OPS 3.915 (a), (b); JAROPS 3.920 (a), (b);JAR-OPS 3.930; JAR-OPS 3.935;
JAR-OPS 1.875 (a), (b); JAR-OPS 1.885 (a), (b); JAR-OPS 1.890
(a), (b), (c); JAR-OPS 1.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h);
TANDEM-AERO
MD 005M
ș
Moldova
TIRAMAVIA
JAR OPS1/3 Chișinău,
Md 002
Moldova
NOBIL AIR
JAR OPS1
MD 004M
Chișinău,
Moldova
JAR OPS1
MD 002M
Chișinău,
Moldova
MOLDAVIAN
AIRLINES
MOLDAEROSERVICE
PECOTOX AIR
GRIXONA
JAR OPS3
Md 001
JAR OPS3
Md 003
JAR OPS1
MD 008M
septembrie 2013
V. Scutaru
aprilie 2013
V. Coroletchi
aprilie 2013
V. Scutaru
octombrie 2013
V. Scutaru
martie 2013
S. Cărăuşu
aprilie 2013
V. Coroletchi
august 2013
V. Coroletchi
februarie 2013
V. Coroletchi
martie 2013
N. Culeva
septembrie 2013
N. Culeva
Bălți,
Moldova
Chișinău,
Moldova
Chișinău,
Moldova
JAR-OPS 1.900 (a), (b); JAR-OPS 1.905 (a), (b); JAR-OPS 1.910
(a), (b), (c), (d); JAR-OPS 1.915 (a), (b); JAR-OPS 1.920 (a), (b);
JAR-OPS 1.930; JAR-OPS 1.935;
JAR-OPS 1.875 (a), (b); JAR-OPS 1.885 (a), (b); JAR-OPS
1.890 (a), (b), (c); JAR-OPS 1.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h);
JAR-OPS 1.900 (a), (b); JAR-OPS 1.905 (a), (b); JAR-OPS 1.910
(a), (b), (c), (d); JAR-OPS 1.915 (a), (b); JAR-OPS 1.920 (a), (b);
JAR-OPS 1.930; JAR-OPS 1.935; JAR-OPS 3.875 (a), (b); JAROPS 3.885 (a), (b);JAR-OPS 3.890 (a), (b),(c);JAR-OPS 3.895
(a), (b), (c), (d),(e),(f),(g),(h);JAR-OPS 3.900 (a), (b); JAR-OPS
3.905 (a),(b);
JAR-OPS 3.910 (a), (b), (c), (d); JAR-OPS 3.915 (a), (b); JAROPS 3.920 (a), (b);JAR-OPS 3.930; JAR-OPS 3.935;
JAR-OPS 1.875 (a), (b); JAR-OPS 1.885 (a), (b); JAR-OPS 1.890
(a), (b), (c); JAR-OPS 1.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h);
JAR-OPS 1.900 (a), (b); JAR-OPS 1.905 (a), (b); JAR-OPS 1.910
(a), (b), (c), (d); JAR-OPS 1.915 (a), (b); JAR-OPS 1.920 (a), (b);
JAR-OPS 1.930; JAR-OPS 1.935;
JAR-OPS 1.875 (a), (b); JAR-OPS 1.885 (a), (b); JAR-OPS 1.890
(a), (b), (c); JAR-OPS 1.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h); JAROPS 1.900 (a), (b); JAR-OPS 1.905 (a), (b); JAR-OPS 1.910 (a),
(b), (c), (d); JAR-OPS 1.915 (a), (b); JAR-OPS 1.920 (a), (b); JAROPS 1.930; JAR-OPS 1.935;
JAR-OPS 3.875 (a), (b); JAR-OPS 3.885 (a), (b);JAR-OPS 3.890
(a), (b),(c);JAR-OPS 3.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h);JAR-OPS
3.900 (a), (b);
JAR-OPS 3.905 (a), (b);
JAR-OPS 3.910 (a), (b), (c), (d); JAR-OPS 3.915 (a), (b); JAROPS 3.920 (a), (b);JAR-OPS 3.930; JAR-OPS 3.935;
JAR-OPS 3.875 (a), (b); JAR-OPS 3.885 (a), (b);JAR-OPS 3.890
(a), (b),(c);JAR-OPS 3.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h);JAR-OPS
3.900 (a), (b); JAR-OPS 3.905 (a), (b);
JAR-OPS 3.910 (a), (b), (c), (d); JAR-OPS 3.915 (a), (b); JAROPS 3.920 (a), (b);JAR-OPS 3.930; JAR-OPS 3.935;
JAR-OPS 1.875 (a), (b); JAR-OPS 1.885 (a), (b); JAR-OPS 1.890
(a), (b), (c); JAR-OPS 1.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h);
JAR-OPS 1.900 (a), (b); JAR-OPS 1.905 (a), (b); JAR-OPS 1.910
(a), (b), (c), (d); JAR-OPS 1.915 (a), (b); JAR-OPS 1.920 (a), (b);
JAR-OPS 1.930; JAR-OPS 1.935;
SKY ONE
JET STAR
JAR OPS3
Md 008
JAR OPS1
MD 012M
JAR-145
CAA RM 0002
VALAN
INTERNATIONAL
CARGO CHARTER
Chișinău,
Moldova
Chișinău,
Moldova
Chișinău,
Moldova
Kandahar,
JAR-145
CAA RM 0002 Afganistan
Kabul,
JAR-145
CAA RM 0002 Afganistan
Chișinău,
JAR-145
CAA RM 0003 Moldova
AIR MOLDOVA
septembrie 2014
V. Coroletchi
martie 2013
V. Scutaru
aprilie 2013
S. Cărăuşu
noiembrie 2013
S. Cărăuşu
iunie 2013
S. Cărăuşu
octombie 2013
octombie 2013
noiembrie 2013
JAR-OPS 3.875 (a), (b); JAR-OPS 3.885 (a), (b);JAR-OPS 3.890
(a), (b),(c);JAR-OPS 3.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h);JAR-OPS
3.900 (a), (b); JAR-OPS 3.905 (a), (b);
JAR-OPS 3.910 (a), (b), (c), (d); JAR-OPS 3.915 (a), (b); JAROPS 3.920 (a), (b);JAR-OPS 3.930; JAR-OPS 3.935;
JAR-OPS 1.875 (a), (b); JAR-OPS 1.885 (a), (b); JAR-OPS 1.890
(a), (b), (c); JAR-OPS 1.895 (a), (b), (c),(d),(e),(f),(g),(h); JAROPS 1.900 (a), (b); JAR-OPS 1.905 (a), (b); JAR-OPS 1.910 (a),
(b), (c), (d); JAR-OPS 1.915 (a), (b); JAR-OPS 1.920 (a), (b); JAROPS 1.930; JAR-OPS 1.935;
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d); JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(g), (h), (i), (j); JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
JAR 145.47 (a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f);
JAR 145.55 (a), (b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR
145.65 (a), (b), (c); JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b);
JAR 145.90 (a), (b), (c);
JAR 145.95 (a), (b);
S. Cărăuşu
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d);
JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j); JAR 145.40
(a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h); JAR 145.47
(a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f); JAR 145.55 (a),
(b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR 145.65 (a), (b), (c);
JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b); JAR 145.90 (a), (b),
(c); JAR 145.95 (a), (b);
S. Cărăuşu
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d); JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(g), (h), (i), (j); JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
JAR 145.47 (a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f); JAR
145.55 (a), (b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR 145.65
(a), (b), (c); JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b); JAR
145.90 (a), (b), (c); JAR 145.95 (a), (b);
S. Cărăuşu
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d); JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(g), (h), (i), (j); JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
JAR 145.47 (a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f); JAR
145.55 (a), (b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR 145.65
(a), (b), (c); JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b); JAR
145.90 (a), (b), (c); JAR 145.95 (a), (b);
AIR MOLDOVA
JAR-145
Ras al Khainah noiembrie 2013
CAA RM 0003
PECOTOX AIR
S. Cărăuşu
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d); JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(g), (h), (i), (j); JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
JAR 145.47 (a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f); JAR
145.55 (a), (b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR 145.65
(a), (b), (c); JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b); JAR
145.90 (a), (b), (c); JAR 145.95 (a), (b);
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d); JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(g), (h), (i), (j); JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
JAR 145.47 (a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f); JAR
145.55 (a), (b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR 145.65
(a), (b), (c); JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b); JAR
145.90 (a), (b), (c); JAR 145.95 (a), (b);
Timika,
JAR-145
CAA RM 0007 Indonezia
noiembrie 2013
V. Coroletchi
Chișinău,
JAR-145
CAA RM 0008 Moldova
martie 2013
N. Culeva
Chișinău,
JAR-145
CAA RM 0009 Moldova
septembrie 2013
N. Culeva
mai 2013
V. Scutaru
noiembrie 2013
V. Scutaru
TEHNOAER
NOBIL AIR
FLIGHT CONTROL
SYSTEMS
AEROPORTUL
INTERNAŢIONAL
MĂRCULEŞTI
JAR-145
Chișinău,
CAA RM 0011 Moldova
Chișinău,
JAR-145
CAA RM 0009 Moldova
JAR-145
CAA RM 0022
JAR 145
septembrie 2013
N. Culeva
Chișinău,
Moldova
iunie 2013
V. Coroletchi
Herat,
Afganistan
mai 2013
V. Coroletchi
martie 2013
N. Culeva
Chișinău
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d); JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(g), (h), (i), (j); JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
JAR 145.47 (a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f); JAR
145.55 (a), (b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR 145.65
(a), (b), (c); JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b); JAR
145.90 (a), (b), (c); JAR 145.95 (a), (b);
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d); JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(g), (h), (i), (j); JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
JAR 145.47 (a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f); JAR
145.55 (a), (b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR 145.65
(a), (b), (c); JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b); JAR
145.90 (a), (b), (c); JAR 145.95 (a), (b);
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d); JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(g), (h), (i), (j); JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
JAR 145.47 (a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f); JAR
145.55 (a), (b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR 145.65
(a), (b), (c); JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b); JAR
145.90 (a), (b), (c); JAR 145.95 (a), (b);
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d); JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(g), (h), (i), (j); JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
JAR 145.47 (a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f); JAR
145.55 (a), (b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR 145.65
(a), (b), (c); JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b); JAR
145.90 (a), (b), (c); JAR 145.95 (a), (b);
JAR 145.25 (a), (b), (c), (d); JAR 145.30 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(g), (h), (i), (j); JAR 145.35 (a), (b), (c), (d), (e), (f), (g), (h), (i), (j);
JAR 145.40 (a), (b); JAR 145.45 (a), (b), (c), (d), (e),(f), (g), (h);
GRIXONA
Chișinău,
JAR-145
CAA RM 0023 Moldova
august 2013
Şedinţe cu
industria
pe parcursul anului
Reglementări europene
Proiecte de modificări reglementări naţionale
pe parcursul anului
pe parcursul anului
Schimb de opinii
Personal intern
Workshop/ Seminare/
Cursuri
S. Herghelegiu,
C. Lipovenco, S. Darie
Airworthiness
Standardization Meeting
21-24 mai 2013
Airworthiness
Standardization Meeting
9-13 dec. 2013
S. Herghelegiu
Regulamentul CE 748/12 și
amendamentele (Part 21)
Basic regulation 216/2008
at latest amendment
(familiarization)
JAR MMEL/MEL
Familiarisation A320
Auditing Techniques
Training Course
M. Budici
Regulamentul CE 748/12 și
amendamentele (Part 21)
Basic regulation 216/2008
at latest amendment
(familiarization)
JAR MMEL/MEL
Familiarisation A320
Regulamentul CE 748/12 și
amendamentele (Part 21)
Perioada
N. Culeva
JAR 145.47 (a), (b),(c); JAR 145.50 (a), (b), (c), (d), (e), (f); JAR
145.55 (a), (b), (c); JAR 145.60 (a), (b), (c), (d), (e); JAR 145.65
(a), (b), (c); JAR 145.70 (a), (b), (c); JAR 145.85(a), (b); JAR
145.90 (a), (b), (c); JAR 145.95 (a), (b);
V. Scutaru
Basic regulation 216/2008
at latest amendment
(familiarization)
JAR MMEL/MEL
Familiarisation A320
Regulamentul CE 748/12 și
amendamentele (Part 21)
T. Bîrliga
Basic regulation 216/2008
at latest amendment
(familiarization)
Registration of Aircraft
Basic regulation 216/2008
at latest amendment
(familiarization)
C. Lypovenco
Basic regulation 216/2008
at latest amendment
(familiarization)
JAR MMEL/MEL
S. Cărăuşu
Basic regulation 216/2008
at latest amendment
(familiarization)
JAR MMEL/MEL
Instruire
Iu. Budici
Fuel tank safety
Auditing Techniques
Training Course
Basic regulation 216/2008
at latest amendment
(familiarization)
N. Culeva
JAR MMEL/MEL
Familiarisation A320
Fuel tank safety
EWIS
V. Coroletchi
Basic regulation 216/2008
at latest amendment
(familiarization)
JAR MMEL/MEL
Regulamentul CE 748/12
și amendamentele (Part
21) 216/2008
Basic regulation
at latest amendment
(familiarization)
JAR MMEL/MEL
S. Darie
Familiarisation A320
Fuel tank safety
EWIS
Regulamentul CE 748/12
și amendamentele (Part
21) 216/2008
Basic regulation
A. Kozlovschi
at latest amendment
(familiarization)
JAR MMEL/MEL
Familiarisation A320
Regulamentul CE 748/12
și amendamentele (Part
21) 216/2008
Basic regulation
at latest amendment
(familiarization)
V. Melnic
JAR MMEL/MEL
Familiarisation A320
Maintenance programme
Instruiie personal din industrie
PIAC.AIR.47
Înmatricularea
aeronavelor
PI.AIR.47 Înmatricularea
aeronavelor
PI.AIR.21H
Emiterea certificatului de
navigabilitate
PI.AIR.21I
Emiterea certificatului de
zgomot pe localitate
PI.AIR.21P
Emiterea autorizației de
zbor
PIAC.AIR.IAW
Navigabilitatea
inițială
PI.AIR.21TC
Certificate de tip/omologare
martie/aprilie 2013
aprilie 2013
aprilie 2013
aprilie 2013
aprilie 2013
PI.AIR.21M
Modificări
aprilie 2013
PI.AIR.21R
Reparații
aprilie 2013
PI.AIR.AD
Directive de navigabilitate
PI.AIR.B
Buletine
PI.AIR.RNAV
Emiterea certificatului de
navigabilitate pe rute
RNAV
mai 2013
mai 2013
mai 2013
Reglementări
PIAC.AIR.CAW
Navigabilitate
continuă
PI.AIR.M
Navigabilitate continuă
iunie/iulie 2013
PIAC.AIR.145
Aprobarea
întreprinderilor de
întreținere Part-145
PI.AIR.145
Aprobarea întreprinderilor
de întreținere Part-145
iunie/iulie 2013
PIAC.AIR.MG
Aprobare
întreprinderilor de
menținerea
navigabilității
PI.AIR.MG
Aprobare întreprinderilor de
menținerea navigabilității
iunie/iulie 2013
PIAC.AIR.MF
Aprobarea
întreprinderilor de
întreținere Part-MF
PI.AIR.MF
Aprobarea întreprinderilor
de întreținere Part-MF
iunie/iulie 2013
PIAC.AIR.147
Aprobarea
întreprinderilor de
instruire Part-147
PI.AIR.147
Aprobarea întreprinderilor
de instruire Part-147
iunie/iulie 2013
PI.AIR.66
Certificarea personalului de
întreținere
PIAC.AIR.66
Certificarea
personalului de
întreținere
PI.AIR.IQA
Instruirea și autorizarea
inspectorilor aeronautici
PI.AIR.RK
Păstrarea și distribuirea
informației în direcția
navigabilitate
iunie 2013
iunie/iulie 2013
iunie/iulie 2013
Regulamentul (CE) nr.
1702/2003 al Comisiei
din 24 septembrie
2003 de stabilire a
normelor de punere
în aplicare privind
certificarea pentru
navigabilitate și
mediu a aeronavelor
și a produselor,
reperelor și
dispozitivelor,
precum și certificarea
întreprinderilor de
proiectare și
producţie (CELEX:
32003R1702)
iulie 2013
Regulamentul (CE) nr.
2042/2003 al Comisiei
din 20 noiembrie 2003
privind menținerea
navigabilității
aeronavelor și a
produselor, reperelor
și dispozitivelor
aeronautice și
autorizarea
întreprinderilor și a
personalului cu
atribuţii în domeniu
(CELEX: 32003R2042)
iulie 2013
Anexa 4
Întreprinderea
Nr.
Inspecţiei
Data
inspecţiei
Inspector –
conducător
Criteriilor/aspectelor care trebuie verificate
Inspector (i)
Aeroporturi
AIC AO
0113
12.04.2013 S. Plamadeala
T. Drobotea
S. Podlesnii
23.10.2013 V. Migaliov
- Соблюдение стандартов Приложения 14:
гл. 3 "Физические характеристики"
гл. 6 "Визуальные средства для обозначения препятствий"
S. Plamadeala
гл. 7 "Визуальные средства для обозначения зон ограниченного
Gh. Barinov
использования"
гл. 8 "Электрические системы"
гл. 10 "Техническое обслуживание аэродромов"
„Aeroportul
Internaţional
Chişinău”
AIC AO
0213
MLD AO
0113
- Соблюдение требований RAC-CAO 0020-0030, 0035, 0040, 0050,0065
- Соблюдение стандартов Приложения 14:
гл. 2 "Данные аэродрома"
гл. 4 "Ограничение и устранение препятствий"
гл. 5 "Визуальные аэронавигационные средства"
гл. 9 "Аэродромные эксплуатационные службы, оборудование и
установки"
01.03.2013 S. Podlesnii
„Aeroportul
Internaţional
Bălţi”
MLD AO
0213
13.09.2013 S. Podlesnii
AIM AO
0113
07.06.2013 V. Migaliov
AIM AO
0213
15.11.2013 S. Plamadeala
„Aeroportul
Internaţional
Marculeşti”
Организация и участие в
02.01.13работе Комиссий по
сертификации аэродромов 31.12.13
ре р
й о
Экспертиза
02.01.13изменений/новых
31.12.13
редакций Руководств по
V. Buinitki
T. Drobotea
- Соблюдение стандартов Приложения 14:
гл. 2 "Данные аэродрома"
гл. 4 "Ограничение и устранение препятствий"
гл. 5 "Визуальные аэронавигационные средства"
гл. 6 "Визуальные средства для обозначения препятствий"
гл. 7 "Визуальные средства для обозначения зон ограниченного
использования"
- Соблюдение требований RAC-CAO 0020-0030, 0035, 0040, 0050,0065
- Соблюдение стандартов Приложения 14:
гл. 3 "Физические характеристики"
S. Plamadeala
гл. 8 "Электрические системы"
V. Migaliov
гл. 9 "Аэродромные эксплуатационные службы, оборудование и
установки"
гл. 10 "Техническое обслуживание аэродромов"
- Соблюдение стандартов Приложения 14:
гл. 2 "Данные аэродрома"
гл. 4 "Ограничение и устранение препятствий"
S. Plamadeala
гл. 5 "Визуальные аэронавигационные средства"
T. Drobotea
гл. 6 "Визуальные средства для обозначения препятствий"
гл. 7 "Визуальные средства для обозначения зон ограниченного
"
- Соблюдение требований
RAC-CAO 0020-0030, 0035, 0040, 0050,0065
V. Migaliov
Gh. Barinov
- Соблюдение стандартов Приложения 14:
гл. 3 "Физические характеристики"
гл. 8 "Электрические системы"
гл. 9 "Аэродромные эксплуатационные службы, оборудование и
установки"
гл. 10 "Техническое обслуживание аэродромов"
V. Buinitki, Gh. Barinov
Весь личный состав
/ deservire laйsol
Companii de
Контроль выполнения положений Руководства по наземному
обслуживанию, в т.ч. по разделам:
6 RAMP HANDLING
„Aeroportul
Internaţional
Chişinău”
„Aeroportul
Internaţional
Bălţi”
AIC GH
0113
03.05.2013 V. Migaliov
T. Drobotea
AIC GH
0213
01.11.2013 V. Migaliov
S. Podlesnii
01.03.2013 V. Migaliov
Контроль выполнения положений Руководства по наземному
обслуживанию, в т.ч. по разделу:
4 PASSENGER AND BAGGAGE
S. Plamadeala General
Ticketing and airport services
Departing passengers processing
Arriving passengers processing
Baggage
13.09.2013 Gh. Barinov
T. Drobotea
09.04.2013 T. Drobotea
V. Migaliov
04.10.2013 T. Drobotea
Gh. Barinov
01.01.2013 T. Drobotea
Gh. Barinov
TBD
V. Migaliov
MLD GH
0113
MLD GH
0213 GH
CAT
„Aeroport
Catering”
Air Moldova
(Cataring)
Aircraft marshalling
Aircraft parking
Ramp to flight deck communication
Loading and unloading
Engines starting
Ramp safety
Aircraft towing
5 CARGO AND MAIL
Storage and warehous handling
Export cargo
Transfer cargo
Import cargo
Post Office Mail and parcel mail
11. SURFACE TRASPORT
Maintenance of ground service
equipment
Operational procedures
0113
CAT GH
0213
AIR GH
0113
AIR GH
0213
T. Drobotea
- // -
- // 12. CATERING
- // -
Контроль выполнения положений Руководства по наземному
обслуживанию, в т.ч. по разделам:
1. REPRESENTATION AND
ACCOMODATION
Administrative Functions
Supervision and/or Co-ordination of
Services Contracted by the Carrier with
Third Party(ies) (SGHA)
Station Management
HAN GH
0113
Inspecţii
10.05.2013 S. Podlesnii
2 LOAD CONTROL,
COMMUNICATIONS AND FLIGHT
OPERATIONS
Load Control
S. Plamadeala Communications
4 PASSENGER AND BAGGAGE
General
Ticketing and airport services
Departing passengers processing
Arriving passengers processing
Baggage
„Aeroport
Handling”
5 CARGO AND MAIL
General
Storage and warehous handling
Export cargo
Transfer cargo
Import cargo
Post Office Mail and parcel mail+G17
HAN GH
0213
„LUKoilMoldova”
„Aeroportul
Internaţional
Marculeşti”
08.11.2013 S. Plamadeala S. Podlesnii
6 RAMP HANDLING
Aircraft marshalling
Aircraft parking
Ramp to flight deck communication
Loading and unloading
Engines starting
Ramp safety
Aircraft towing
7 AIRCRAFT SERVICING
Exterior cleaning
Interior cleaning
Toilet service
Water service
Cooling and heating
Snow and ice removal
Cabin equipment
11. SURFACE TRASPORT
Maintenance of ground service
equipment
Operational procedures
- // -
LUK GH
0113
31.01.2013 S. Podlesnii
LUK GH
0213
18.10.2013 S. Podlesnii
8. FUEL AND OIL
Рассылка информации
Контракты (договора)
Контроль за наземным обслуживанием
Инструктаж персонала
Катастрофы, аварии, события и инциденты
Наземное обслуживание ВС
Производственный контроль
Топливо и масло:
• Прием авиаГСМ
• Хранение авиаГСМ
• Выдача авиаГСМ
S. Plamadeala • Аэродромный контроль качества авиаГСМ
• Средства очистки топлива
• Организация работ по наземному обслуживанию ВС
• Заправка воздушного судна
• Слив топлива с баков ВС
• Организация подготовки, комиссования авиатоплива и
топливозаправщиков при выполнении подконтрольных рейсов «STS/HEAD»
• Заправка ВС выполняющего подконтрольный рейс «STS/HEAD»
• Организация подготовки, комиссования авиатоплива и
топливозаправщиков при выполнении подконтрольных рейсов «STS/STATE»
• Организация эксплуатации объектов, сооружений и оборудования
• Организация работ по учету и экономии ГСМ
Ор а за
е ро о ес о о обес е е
ТЗК
- // V. Migaliov
AIM GH
0113
07.06.2013 Gh. Barinov
V. Buinitki
- // -
AIM GH
0213
06.12.2013 V. Buinitki
S. Podlesnii
- // Контроль выполнения положений Руководства по наземному
обслуживанию, в т.ч. по разделам:
„Moldavian
Airlines”
MDV GH
0113
21.02.2013 S. Podlesnii
T. Drobotea
Gh. Barinov
MDV GH
0213
08.08.2013 S. Plamadeala
V. Buinitki
Gh. Barinov
1. REPRESENTATION AND
7 AIRCRAFT SERVICING
Exterior cleaning
ACCOMODATION
Interior cleaning
Administrative Functions
Toilet service
Supervision and/or Co-ordination of
Services Contracted by the Carrier with Water service
Cooling and heating
Third Party(ies) (SGHA)
Snow and ice removal
Station Management
Cabin equipment
2 LOAD CONTROL,
11. SURFACE TRASPORT
COMMUNICATIONS AND FLIGHT
Maintenance of ground service
OPERATIONS
equipment
Load Control
Operational procedures
Communications
12. CATERING
4 PASSENGER AND BAGGAGE
Контроль выполнения положений
General
Руководства по наземному
Ticketing and airport services
обслуживанию:
Departing passengers processing
• По проведению инструктажей;
Arriving passengers processing
• По организации процесса
Baggage
предоставления обслуживания;
6 RAMP HANDLING
• По выполнению установленных
Aircraft marshalling
процессов по разделу "Passenger
Aircraft parking
catering and provisioning";
Ramp to flight deck communication
• По наличию обслуживанию и
Loading and unloading
- // -
"MGH Ground
Handling"
S.R.L.
„Moldclassica
International”
„Dufremol”
MGH GH
0113
MGH GH
0213
MLC GH
0113
MLC GH
0213
DFR GH
0113
DFR GH
TRM GH
IM
0113
"Terracleaning"
SRL
TRM GH
0213
T. Drobotea
Gh. Barinov
V. Buinitki
09.08.2013 S. Plamadeala
Gh. Barinov
22.02.2013 S. Podlesnii
- // - // -
11.03.2013 T. Drobotea
Gh. Barinov
04.09.2013 T. Drobotea
Gh. Barinov
Контроль соблюдения положений Руководства по наземному обслуживанию,
касающихся:
• Перемещения товара и его прохождение через спецконтроль
• Условий хранения и продажи товаров
• Перемещения товаров на/с борт ВС
ро е е
с р а а ерсо а а
- // -
17.05.2013 V. Migaliov
T. Drobotea
- // -
06.11.2013 T. Drobotea
Gh. Barinov
19.04.2013 V. Migaliov
S. Podlesnii
31.07.2013 S. Plamadeala S. Podlesnii
- // Контроль:
1. Проведения инструктажа персонала
2. Наличия сертификатов качества на используемую продукцию (моющие
средства)
3. Наличия и исправности инвентаря, предусмотренного Руководством
- // -
Aeroporturi
„Aeroportul
Internaţional
Chişinău”
AIC AO
0113-US
май
S. Plamadeala
-
AIC AO
0213-US
сентябрь
S. Plamadeala
-
AIC AO
0313-US
август
Gh. Barinov
-
2 раза в
без номера
Gh. Barinov
месяц
в
соответств
ии с
без номера
V. Buinitki
Приказом
Директора
САА РМ
AIC AO
январь
Gh. Barinov
0313-US
Supraveghere
„Aeroportul
Internaţional
Marculeşti”
AIM AO
0113-US
март
Все аэропорты
N/A (desktop)
постоянно,
весь
личный
T. Drobotea
Companii de deservire la sol
„LUKoilLUK GH
март
S. Podlesnii
0113-US
Moldova”
постоянно,
Все
N/A (desk- весь
предприятия
top)
личный
по НО
состав
proiecte de modificari reglementari
Доведение до эксплуатантов
аэродромов проекта новых
норм ЕС «Authority,
До 01.04.2013
Organization and Operations
Requirements for
Aerodromes» (на английском
schimb de opinii
Şedinţe cu industria
Рабочие совещания с
представителями
эксплуатантов аэродромов и
предприятий по наземному
обслуживанию
По мере готовности
проектов новых редакций
RAC-CAO, RAC-HOC и
национальных правил,
имплементирующих новые
аэродромные правила
EASA (с переходом на
2014 год)
-
- Соблюдение положений Приложения 14:
п. 9.4 Уменьшение опасности столкновения с птицами и дикими
животными
- Соблюдение положений Приложения 14:
п. 8.1 Системы электроснабжения аэронавигационных средств
п. 8.3 Контроль (светосигнальных систем)
- Соблюдение положений Приложения 14:
п. 9.1 Планирование мероприятий на случай аварийной обстановки на
аэродроме
- Мониторинг готовности системы аэропортовой связи оповещения Горн-2,
а так же АСПС
- Контроль исполнения установленных требований при организации
подготовки к выполнению подконтрольных рейсов.
-
- Соблюдение положений Приложения 14:
п. 10.2 Искусственные покрытия (техническое обслуживание)
-
- Соблюдение положений Приложения 14:
п. 2.1 Аэронавигационные данные
- мониторинг исполнения планов корректирующих действий по
несоответствиям, выявленным в ходе инспекций
-
- Соблюдение требований ОСТ по контроль качества ПВК жидкости
- мониторинг исполнения планов корректирующих действий по
несоответствиям, выявленным в ходе инспекций
personal intern
Название учебного курса
Период,
место
проведения и
учебная
организация
FUNCŢIA, NUMELE, ŞI PRENUMELE A
INSPECTORULUI
Workshop on Access to the ground
handling market (Dir.96/67/EC)
со специалистом
Vladimir Buiniţki (
18-20.03.2013, Șef de Direcție,
Юридического Управления)
Киев,
Assessment and management of
environmental noise (Dir.49/2002/EC)
апрель 2013,
Киев,
TRACECA &
Șef de Direcție,
со специалистом
Vladimir Buiniţki (
Юридического Управления)
сентябрь,
2013,
Noise-related operating restrictions
со специалистом
Vladimir Buiniţki (
Болгария или Șef de Direcție,
(Dir.30/2002/EC)
Юридического Управления)
Румыния,
TRACECA &
EGISAVIA
Так же планируется проведение специальной подготовка личного состава инспекторов по следующим
FUNCŢIA, NUMELE, ŞI PRENUMELE A
INSPECTORULUI
- EASA – ADR (Part AMC/GM, Part CS-ADR-DSN, Part
AR/OR/OPS Part RIA [Regulatory Impact Assessment])
- ICAO Annex 14
- Ground handling organizations certification
- Safety Audit for Ground Operations
- EASA – System & Basic Regulation
- Train the Trainers
Șef de Direcție, inspector,
Vladimir Buiniţki:
Instruire
Specialist principal, inspector aerodrom şi
servicii la sol,
Serghei Plamadeala:
Specialist principal, inspector aerodrom şi
servicii la sol,
Victor Migaliov:
PE PERIOADA 2013-2014
PE ANUL 2013
- Auditing
Techniques
- Certification
and oversight
of aerodromes
- Risk
Assessment &
Mitigation
- EASA - ADR (Part AMC/GM, Part CS-ADR-DSN, Part
AR/OR/OPS Part RIA [Regulatory Impact Assessment])
- ICAO Annex 14
- EASA - ADR (Part AMC/GM, Part CS-ADR-DSN, Part
AR/OR/OPS Part RIA [Regulatory Impact Assessment])
- Ground handling organizations certification
- Safety Audit for Ground Operations
- ICAO Annex 14
Specialist principal, inspector (specializarea
- protecţie civilă, căutare şi salvare),
Gherman Barinov:
- EASA - ADR (Part AMC/GM, Part CS-ADR-DSN, Part
AR/OR/OPS Part RIA [Regulatory Impact Assessment])
- ICAO Annex 14
- Aerodrome emergency planning
- Rescue and Fire Fighting
- Removal of Disabled Aircraft
- Certification
and oversight
Specialist principal, inspector (specializarea of aerodromes
- construcţii),
Tamara Drobotea:
- Risk
Assessment &
Mitigation
- EASA - ADR (Part AMC/GM, Part CS-ADR-DSN, Part
AR/OR/OPS Part RIA [Regulatory Impact Assessment])
- Ground handling organizations certification
- ICAO Annex 14
Specialist principal, inspector aerodrom şi
servicii la sol,
Serghei Podlesnîi:
- Auditing
Techniques
- Risk
Assessment &
Mitigation
- EASA - ADR (Part AMC/GM, Part CS-ADR-DSN, Part
AR/OR/OPS Part RIA [Regulatory Impact Assessment])
- Ground handling organizations certification
- ICAO Annex 14
На день подготовки данного плана отсутствуют предложения учебных организаций. Перечень будет
уточнен по мере поступления и рассмотрения предложений со стороны учебных организаций, в
первую очередь от ICAO и EASA.
Каждая специальная подготовка подлежит одобрению Директором САА RM
Access to the ground handling market
(имплементация положений Dir.
96/67/EC)
В соответствии с Планом имплементации Приложения 3 к ЕСАА.
Assessment and management of
Начало работы на русской редакцией проектов - в конце 2013,
environmental noise (имплементация
завершение - к концу 2014 года
положений Dir. 49/2002/EC)
Noise-related operating restrictions
(имплементация положений Dir.
30/2002/EC)
Разработка проекта национального
нормативного акта (или нескольких
Начало работы – от даты публикации на официальном сайте EASA
документов), вводящего (вводящих) в
утвержденной редакции этих норм.
действие в государстве новые нормы ЕС
Plan reglementări
«Authority, Organization and Operations
Завершение в 2014 году
Requirements for Aerodromes»
[наименование – рабочее]
RAC–CAO (Правила сертификации
аэродромов)
RAC-НОС (Сертификация предприятий
Завершение - в 2014 году.
по наземному обслуживанию и
предприятий, предоставляющих услуги в
охраняемых зонах ограниченного
доступа аэропортов)
Разработка проектов PI и PIAC
Управления Аэропортов.
До конца сентября 2013
Anexa 5
Planul de activitate al Direcţiei securitate aeronautică pentru anul 2013 include toate măsurile, procedurile si metodele de securitate
aeronautică, care vor fi aplicate faţă de agenţii aeronautici întru asigurarea menţinerii nivelului corespunzător de securitate aeronautică
Direcţia securitate aeronautică a AAC este responsabilă de implementarea Programului Naţional de Control al Calităţii în domeniul
securităţi aeronautice prin desfăşurarea activităţilor de audit securitate, evaluare de securitate, inspecţii de securitate, teste de
securitate şi investigări
Perioada
Agentul audital
Ianuarie
I
II
Februarie
I
II
Martie
I
II
Aprilie
Mai
I
I
II
Iunie
II
I
II
Iulie
I
II
Octombrie Noiembrie Decembrie
I
II
I
II
I
II
ÎS „Aeroportul
Internaţional Chişinău”
ÎS „Aeroportul
Internaţional Mărculeşti”
ÎS „Moldaeroservice”
Comisariatul de Poliţie în
Transportul Aerian
ÎS CA „Air Moldova”
CA „Moldavian Airlines”
SA
CA „Pecotox Air”
ÎM CA „Valan ICC” SRL
CA ÎM „Tandem Aero” SRL
ÎCS „Nobil Air” SRL
CTA „Tiramavia” SRL
CA „Grixona” SRL
ÎS „MoldATSA”
Activităţi de control
al calităţii
ÎM „Sky One”
ÎM „Diplomat Air” SRL
ÎM „Aerotranscargo” SRL
C.A „Jet Star”
C.A. „AIM AIR”
AIM „Handling” SRL
SA „Aeroport Catering”
SA „Aeroport Handling”
„Luk-Oil Moldova” SRL
„Moldclassica” INT SRL
SC„Dufrtmol” SRL
„MGH Groung Handling”
SRL
„Terracleaning” SRL
Centrul de Instruire
inspecţie de
securitate
audit de
securitate
test de securitate
evaluare de securitate
Notă:
1. Activităţile de control al calităţii prevăzute în prezentul plan vor fi efectuate în conformitate cu prevederile Programului naţional
de control al calităţii în domeniul securităţii aeronautice.
2. Termenele şi durata desfăşurării activităţilor de control în domeniul securităţii aeronautice prevăzute în prezentul plan pot fi
modificate, caz în care agenţii aeronautici vor fi anunţaţi suplimentar.
3. Pe lângă activităţile de control al calităţii în domeniul securităţii aeronautice expuse, vor fi efectuate şi inspecţii inopinate
despre care agenţii aeronautici nu vor fi anunţaţi în prealabil, precum şi teste de securitate despre care acestora se va comunica
nemijlocit înainte de petrecere, în vederea excluderii unor situaţii imprevizibile .
Activităţi de
supraveghere
1. Revizuirea Programelor de securitate aeronautică, control intern al calităţii şi instruirii a agenţilor aeronautici este efectuată
anual, precum şi în timpul măsurilor de control al calităţii conform graficului pentru anul 2013.
2. În urma evaluării nivelului de ameninţare şi stabilirea a nivelului cu risc ridicat, sunt efectuate vizite ad hoc în timpul cărora sunt
monitorizate activităţile agenţilor aeronautici la rutele cu risc sporit.
În temeiul articolului 27 alin. (1) din Legea privind securitatea aeronautică nr. 92 din 05 aprilie 2007, Autoritatea Aeronautică Civilă
(DSA) asigură elaborarea, menţinerea şi implementarea Programului Naţional de Instruire în domeniul Securităţii Aeronautice(în
continuare - PNISA). Realizarea PNISA se materializează prin:
(a) actualizarea permanentă a Programului la standardele naţionale şi internaţionale;
(b) acordarea asistenţei consultative subiecţilor implicaţi în realizarea acesteia;
(c) examinarea şi aprobarea programelor de instruire a subiecţilor care asigură realizarea PNISA;
(d) certificarea operatorilor controlului de securitate şi a instructorilor de securitate aeronautică;
(e) intermediul activităţilor de control al calităţii respectarea prevederilor PNISA.
personalul intern
(a) pregătirea profesională a personalului Direcţiei securitate aeronautică
Locul desfăşurării
Periodicit
atea
Cursul de instruire
Aprilie 15-23.04.2013
ICAO National Inspector
Course
NAU, Kiev
7
Znagovanu M.
Mai 21-29.05.2013
ICAO Instructor Course
AVSEC, Borispol
7
Conovalov V.
Iulie 23-31.07.2013
Instructor Certification
Course
NAU, Kiev
7
Cuşnir V.
Octombrie 07-15.10.2013
ICAO Instructor Course
NAU, Kiev
7
Cuşnir V.
Nu deţine certificat
AVSEC, Borispol
5
Burduja S,
Certificat, ultima dată
în iunie 2010
ICAO Crisis Management
Octombrie 07-11.10.2013
Course
Durata
Participanţi
Luna
Comentarii
Odată la 3 Certificat, ultima dată
ani
în iunie 2009
Odată la 2
ani
Odată la 2
ani
Nu deţine certificat
Nu deţine certificat
Pe parcursul anului 2013, în funcţie de datele stabilite de organizaţiile respective
Instruirea
Asistenţă metodologică la reînnoirea
Programelor Naţionale în domeniul AVSEC
Ateliere de lucru CEAC
(Workshop, Meeting)
18-23 martie 2013
Ateliere de lucru TRACECA
II (Workshop/Meeting)
În conformitate cu graficul stabilit de către
organizatorii proiectului TRACECA II şi
aprobat de către AAC
Participarea la şedinţa
Consiliului coordonator
După invitarea din partea CAI
pentru securitate
aeronautică al Comitetului
Aeronautic Interstatal(CAI)
(b) Instructajul de securitate cu angajaţii AAC
Activitatea
Categoria de personal
Instructajul de securitate în
Angajaţii AAC ce necesită acces
conformitate cu Programul
neînsoţit în zonele de securitate cu
Naţional de Instruire în
acces limitat ale aeroportului
domeniul Securităţii
aeronautice
personalul extern
(a) certificarea operatorilor control de securitate
Activitatea
Categoria de personal
Operatorii control de securitate din
cadrul Comisariatului de Poliţie în
Transport Aerian şi Serviciilor de
Certificarea operatorilor
Securitate a agenţilor aeronautici care
control de securitate
au trecut instruirea în Centrul de
Instruire a Î.S. „Aeroportul Internaţional
Chişinău”
(b) certificarea Instructorilor de securitate aeronautică
Periodicitatea
Responsabil
La expirarea
termenului de
2(doi) ani
Instructor din cadrul Direcţiei
securitate aeronautică
Periodicitatea
Responsabil
Odată la 1 (unu)
an
Persoane responsabile de
instruire din cadrul Direcţiei
securitate aeronautică
Activitatea
Categoria de personal
Periodicitatea
Responsabil
Certificarea Instructorilor de
securitate aeronautică
Certificarea Instructorilor de securitate
aeronautică ce au trecut instruirea în
Centrele de instruire recunoscute de
către ICAO şi CEAC
La expirarea
certificatului de
Instructor
Persoane responsabile de
instruire din cadrul Direcţiei
securitate aeronautică
Şedinţele cu reprezentanţii agenţilor aeronautici sunt organizate imediat, la solicitarea acestora. În dependenţă de necesităţile şi cerinţele stabilite
în ramură, Direcţia securitate aeronautică poate convoca şedinţe cu reprezentanţii agenţilor aeronautici, conform atribuţiilor funcţionale pentru
fiecare colaborator in parte şi anume:
Şedinţe cu industria
a) aeroporturi (toate aeroporturile) – Znagovanu M;
b) operatori aerieni(toate companiile aeriene) – Conovalov V;
c) operatori de aeroport(agenţi Handling, Cargo, Catering, Luk-Oil, ODA, Centrul de instruire AIC, CPTA) – Cuşnir V.
În conformitate cu Prevederile Legii privind securitatea aeronautică nr.92-XVI din 05.04.2007,art.9, reprezentantul Autorităţi Aeronautice Civile AC
Comisii aeroportuare în persoana Şefului Direcţiei securitate aeronautică, va participa la şedinţele ordinare şi extraordinare a comisiilor aeroportuare conform
termenilor stabiliţi în Regulamentele privind comisiile aeroportuare de securitate.
În anul 2013, activitatea Direcţiei securitate aeronautică în domeniul elaborării reglementărilor se va desfăşura în conformitate cu cele III (trei)
nivele evidenţiate de către conducerea Autorităţii Aeronautice Civile şi anume:
Elaborare
reglementări
Nivelul I - Legea privind securitatea aeronautică nr.92-XVI din 05.04.2007 – revizuirea finală şi introducerea modificărilor ce se impun în
conformitate cu ediţia nouă a Doc.8973/8 ICAO
Nivelul II - iniţierea procedurii şi elaborarea proiectelor actelor normative pentru implementarea cerinţelor europene conţinute în Anexa III la
Acordul privind Spaţiul Aerian Comun încheiat între Republica Moldova şi Uniunea Europeană în conformitate cu Planul legislativ al Autorităţii
Aeronautice Civile stipulat mai jos
Acţiuni preconizate pentru
implementare
Termenul
preconizat pentru
prezentarea
proiectului în
adresa MTID
2 ani din
momentul
intrării în
vigoare
(a) Proiect de lege de
modificare şi completare a Legii
privind securitatea aeronautică
nr. 92-XVI din 05.04.2007; (b)
Modificarea Programului
naţional de instruire în domeniul
securităţii aeronautice; (c) RACAVSEC.
Trimestrul IV 2013
2 ani din
momentul
intrării în
vigoare
(a) Proiect de lege de
modificare şi completare a Legii
privind securitatea aeronautică
(a)
nr. 92-XVI din 05.04.2007 (b)
Proiect de hotărâre de Guvern
(b)
privind modificarea şi aprobarea
Programului naţional de control
al calităţii în domeniului
securităţii aeronautice
Trimestrul
2013;
Trimestrul
2014
IV
2
Regulamentul (UE) nr.
18/2010 al Comisiei din 8
ianuarie 2010 de modificare
a Regulamentului (CE) nr.
300/2008 al Parlamentului
European și al Consiliului în
ceea ce privește
specificațiile pentru
programele naţionale de
control al calității în domeniul
securităţii aviației civile
2 ani din
momentul
intrării în
vigoare
(a) RAC-AVSEC
(a)
(b) Modificarea Programului
naţional de instruire în domeniul (b)
securităţii aeronautice.
Trimestrul
2013;
Trimestrul
2014
IV
3
Regulamentul (CE) nr.
272/2009 al Comisiei din 2
aprilie 2009 de completare a
standardelor de bază
comune în domeniul
securității aviației civile
Regulamentul (CE) nr.
300/2008 al Parlamentului
European şi al Consiliului
4
a) Proiect de lege de
modificare şi completare a
Legii privind securitatea
aeronautică nr. 92-XVI din
05.04.2007;
2 ani din
momentul
intrării în
vigoare
Nr.
Actul Uniunii Europene
1
Regulamentul (CE) nr.
300/2008 al Parlamentului
European si al Consiliului din
11 martie 2008 privind
norme comune în domeniul
securităţii aviaţiei civile si de
abrogare a Regulamentului
(CE) nr. 2320/2002
5
Perioada
prevăzută
pentru
implementare
Actul
legislativ/
normativ
naţional
a) Proiect de lege de
modificare şi completare a Legii
privind securitatea aeronautică
Trimestrul I 2014
nr. 92-XVI din 05.04.2007; (b)
Modificarea Programului
naţional de control calitate în
d
i l
ităţii
ti
Note
III
III
Regulamentul (UE) nr.
185/2010 al Comisiei din 4
(a) RAC-AVSEC; (b)
2 ani din
martie 2010 de stabilire a
Modificarea Programului
momentul
Trimestrul II 2014
măsurilor detaliate de
naţional de instruire în domeniul
intrării în
implementare a standardelor
securităţii aeronautice
vigoare
de bază comune în domeniul
securității aviaţiei
Nivelul III – ca urmare a asistenţei metodologic din partea CEAC şi TRACCECA, Direcţia securitate va iniţia procedura de:
(a) elaborare a Programului Naţional de Certificare a Operatorilor Control de Securitate(PNCOCS);
(b) modificare a Programului Naţional de Instruire în domeniul Securităţii Aeronautice(PNSA);
(c) modificare a Programului Naţional de Control Calitate în domeniul Securităţii Aeronautice(PNCCSA);
(d) înaintare spre aprobarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a Reglementărilor Aeronautice Civile în domeniul securităţii
aeronautice RAC-AVSEC
Conlucrarea cu organele de forţă
(a) Ministerul Afacerilor Interne
Activitatea
Nr. D/o
1
Notă
În cazul recepţionării informaţiei referitoare la sporirea nivelului de ameninţare şi a riscului de producere a
unui act de intervenţie ilicită împotriva aviaţiei civile.
În conformitate cu Metodologia de evaluare a nivelului de ameninţare sunt stabilite nivelurile de alertă cu un
set suplimentar de măsuri de securitate, funcţie de nivelul de ameninţare
2
Interacţiunea în vederea menţinerii nivelului corespunzător de securitate aeronautică în timpul efectuării
curselor speciale în aviaţia civilă;
3
Organizarea întrevederilor cu conducerea CPTA, ca rezult at a petrecerii testelor de securitate cu stabilirea
modalităţilor de înlăturare a neajunsurilor depistate
4
Acordarea asistenţei metodologice şi consultative în domeniul securităţii aeronautice
Certificarea operatorilor de control securitate din cadrul CPTA ce înfăptuiesc controlul special al pasagerilor şi
bagajelor de mănă, bagajului de cală şi a mărfurilor, după instruirea la Centrul de Instruire a AIC în conformitate cu
PNISA.
(b) Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat
Activitatea
Nr. D/o
Interacţiunea în vederea menţinerii nivelului corespunzător de securitate aeronautică în timpul efectuării curselor
1
speciale în aviaţia civilă;
5
2
Coordonarea listelor angajaţilor agenţilor aeronautici implicaţi în organizarea, pregătirea şi efectuarea curselor
speciale în aviaţia civilă.
3
Interacţiunea în vederea organizării, menţinerii şi asigurării nivelului corespunzător de securitate aeronautică în
timpul consfătuirilor internaţionale cu participarea Conducerii Republicii Moldova.
Notă
(c) Serviciul de Informaţii şi Securitate
Nr. D/o
Activitatea
1
Coordonarea acţiunilor în cazul situaţiilor excepţionale şi participarea la organizarea activităţii statului-major operativ
2
Coordonarea Planului aeroportuar în cazul situaţiilor de criză cu Planul măsurilor organizaţionale şi operative
privind desfăşurarea operaţiunii „Meteor” întru reglementarea situaţilor de criza şi acţiunile de răspuns în cazul unei
aeronave deturnate
3
Participarea la organizarea şi petrecerea cu regularitate a exerciţiilor în vederea formării deprinderilor de
interacţiune ale tuturor participanţilor implicaţi în acţiunile de curmare a actelor de intervenţie ilicită, organizate de
către Centrul Antiterorist din cadrul SIS
4
Organizarea şi asigurarea cantonamentelor de eliberare a ostaticelor din aeronavă şi a facilităţilor aeroportuare
efectuate de către Grupa „A” din cadrul SIS
5
Coordonarea candidaţilor agenţilor aeronautici la angajare în serviciul de securitate aeronautică în conformitate cu
Legea privind securitatea aeronautică nr.92-XVI din 05.04.2007, art.26,pct.(2)
6
Coordonarea listelor angajaţilor agenţilor aeronautici implicaţi în organizarea, pregătirea şi efectuarea curselor cu
statut special din aviaţia civilă
7
Conlucrarea permanentă cu reprezentanţii SIS în vederea obţinerii operative a informaţiilor preventive care În
conformitate cu Metodologia de evaluare a nivelului de ameninţare vor fi stabilite nivelurile de alertă cu măsurile
suplimentare de securitate, funcţie de nivelul de ameninţare
8
Coordonarea şi aprobarea Nomenclatorului funcţiilor angajaţilor aviaţiei civile cărora li se întocmeşte dreptul de
acces la informaţiile secrete
Notă
Anexa 6
Tip de activitate
Monitorizarea respectării cerinţelor Certificatului furnizorului de
Servicii de Navigaţie Aeriană în domeniul Managementului Traficului
Aerian (MTA)
Inspecţii
Supraveghere
Data implementării
Executorul
27-28.02.2013 / 2223.08.2013
E.Ceabei C.Somov
Monitorizarea respectării cerinţelor Certificatului furnizorului de
28-29.03.2013 / 17-18.10.2013
Servicii de Navigaţie Aeriană în domeniul telecomunicaţiilor
aeronautice (CNS)
Monitorizarea respectării cerinţelor Certificatului furnizorului de
18-19.04.2013 / 07-08.11.2013
Servicii de Navigaţie Aeriană în domeniul prestării serviciilor
meteorologice pentru navigaţia aeriană (MET)
Monitorizarea respectării cerinţelor Certificatului furnizorului de
Servicii de Navigaţie Aeriană în domeniul furnizării de informaţii 16-17.05.201 / 07-08.11.2013
aeronautice (AIS)
E.Ceabei V.Buinitki
Monitorizarea asigurării sistemului de management al siguranţei în
domeniul prestării Serviciilor de Navigaţie Aeriană (SMS).
30-31.05.2013 / 05-06.12.201
E.Ceabei C.Somov
07.06.2013
E.Ceabei
04.07.2013
E.Ceabei
05.07.2013
E.Ceabei
Ianuarie - Decembrie 2013
E.Ceabei
Ianuarie - Decembrie 2013
A. Toma
Ianuarie - Decembrie 2013
A. Toma
Eliberarea documentului cu privire la instalarea procedurilor privind
modul de prezentarea cererilor cu privira la atribuirea codurilor
hexadecimale pentru radiobalize de rezervă şi atribuirea acestora,
prezentarea acestui document pe Web-pagina САА ;
Ianuarie - Decembrie 2013
A. Toma
Expertiza proiectelor documentelor de lucru a Comitetului naţional a
frecvenţelor radio
Ianuarie - Decembrie 2013
A. Toma
Ianuarie - Decembrie 2013
A. Toma
Ianuarie - Decembrie 2013
E.Ceabei
Ianuarie - Decembrie 2013
E.Ceabei
Ianuarie - Decembrie 2013
C. Somov
Ianuarie - Decembrie 2013
E.Ceabei
Ianuarie - Decembrie 2013
C. Somov
Ianuarie - Decembrie 2013
Martie 2013
E.Ceabei
C. Somov
Ianuarie - Decembrie 2013
E.Ceabei
Ianuarie - Decembrie 2013
E.Ceabei
Ianuarie - Decembrie 2013
E.Ceabei
Supravegherea asupra siguranţei zborurilor în domeniul furnizării
Serviciilor de Navigaţie Aeriană prestate de către “Cahul” TWR.
Supravegherea asupra siguranţei zborurilor în domeniul furnizării
Serviciilor de Navigaţie Aeriană prestate de către “Balţi” TWR.
Supravegherea asupra siguranţei zborurilor în domeniul furnizării
Serviciilor de Navigaţie Aeriană prestate de către “Marculeşti” TWR.
Examinarea şi aprobarea proiectelor de amendamente la Manualul
MTA, precum politici şi programe pentru asigurarea siguranţei
zborurilor şi aplicarea Sistemului de management al siguranţei în
domeniul prestării serviciilor de navigaţie aeriană a I.S. “ MoldATSA”
Examinarea cererilor privind înregistrarea radioemiţătoarelor,
eliberarea Autorizăţiei de instalare şi exploatare acestora în benzile
de frecvenţe acordate aviaţiei civile, precum şi prelungirea termenului
Autorizăţiei
Atribuirea codurilor hexadecimale pentru radiobalize de rezervă,
instalate pe bordul aeronavelor înmatriculate în RM şi înregistrarea
acestora în baza de date naţională şi Mondială a sistemului de
salvare şi căutare COSPAS-SARSAT
Efectuarea managementului frecvenţelor în benzile acordate aviaţiei
civile în modul stabilit în regiunea Europeană, utilizînd programele
Şedinte cu industria Eurocontrol MANIF şi SAFIRE
Colaborarea cu întreprinderi în domeniul Aviaţiei Civile a Republicii
Moldova, precum şi alte ministere, departamente, specialiştii OACI şi
EUROCONTROL
Determinarea şi coordonarea în comun cu Ministerul Apărării a
zonelor interzise şi a zonelor de limitare a zborurilor în spaţiul aerian
al Republicii Moldova
Examinarea propunerilor de a actualiza reţeaua de rute aeriene în
spaţiul aerian al Republicii Moldova
Participarea în supravegherea asupra efectuării activităţiilor privind
asigurarea navigaţiei aeriene în timpul efectuării zborurilor controlate
Coordonarea activităţilor privind asigurarea informaţii aeronautice.
Supravegherea cu privire la asigurarea informaţii aeronautice
Activitatea în componenţa Comisiei Aeronautice
Elaborarea proiectului Planului Naţional LCIP Moldova 2013
Supravegherea asupra executării Planului Naţional LCIP Moldova
2012/2013
Supravegherea asupra exploatării aerodromului Chişinău în condiţii
de vizibilitate redusă CAT II
Activitatea privind implimentarea planului de măsuri corective luate în
urma auditului USOAP Moldova
E.Ceabei A. Toma
E.Ceabei
Instruire
Cursuri de instruire privind AIS, procedure design (PANS OPS DOC
8168)
Suplementar
Inspector pentru
siguranţa zborurilor –
AIS, procedure design
(PANS OPS DOC
8168)
Cursuri de Iinsruire de Audit în domeniul siguranţei zborurilor (EASA)
Suplementar
E.Ceabei C.Somov
Ianuarie - Decembrie 2013
Ianuarie - Decembrie 2013
Ianuarie - Decembrie 2013
Ianuarie - Decembrie 2013
Ianuarie - Decembrie 2013
Ianuarie - Decembrie 2013
Ianuarie - Decembrie 2013
C. Somov
C. Somov
E.Ceabei
E.Ceabei
E.Ceabei
E.Ceabei
E.Ceabei
Ianuarie - Decembrie 2013
A. Toma
Ianuarie - Decembrie 2013
A. Toma
Februarie 2013
E.Ceabei
Martie 2013
E.Ceabei
Nivel II
Plan reglementări
Realizarea în legislaţia naţională în domeniul aviaţiei civile a
standardelor şi practicii recomandate ale Organizaţiei Internaţionale a
Aviaţiei Civile (O.A.C.I.), indicate în anexele la Convenţia privind
aviaţia civilă internaţională, precum şi a documentelor aferente
cerinţelor tehnice expuse în anexele respective:
RAC-ATS "Organizarea traficului aerian”
RAC-RA „Regulile zborurilor”
RAC-AIS ”Serviciile de informare aeronautică”
RAC-SAR ”Căutare şi Salvare”
RAC-MET „Asigurarea meteorologică a navigaţiei aeriene civile”
RAC-MAP "Mape de navigaţie aeronautică"
RAC-UNITS "Unitățile de măsură"
RAC-ATE " Înmatricularea emiţătoarelor radio, perfectarea şi
acordarea Autorizaţiei de instalare şi exploatare a acestora"
RAC-TA "Telecomunicatii aeronautice"
Nivel III
Finalizarea actelor de procedurii care reglementează activitatea
Direcţiei Navigaţie Aeriană şi supravegherea de stat asupra
siguranţei zborurilor în domeniul navigaţiei aeriene
Îndrumare privind procedurile de supraveghere şi realizare a
Programului de Stat în domeniul siguranţei zborurilor
Anexa 7
Organizaţie de Nr.Certificatu Termenul
Prgătire
lui
executării
Inspecţii
TRTO "Air
Moldova"
MD/TRTO/01
TRTO
«Moldaeroservi Nr. 002
ce»
TRTO "Air
Supraveghere Moldova"
MD/TRTO/01
TRTO
«Moldaeroservi Nr. 002
ce»
Şedinţe cu
industria
Participare la nominalizare post
holders din cadrul companiilor
aeriene
Inspector –
conducător
03.02S. Maştalear
03.03.2013
28.02S. Maştalear
31.03.2013
O. Drebujan
O. Drebujan
Respectarea cerinţelor RAC-APL 0770; 0780 şi 0790 în vederea revalidării
certificatului
Respectarea cerinţelor RAC-APL 0770; 0780 şi 0790 în vederea revalidării
certificatului
31.08S. Maştalear
31.09.2013
O. Drebujan
Respectarea cerinţelor RAC-APL 0800 în vederea supravegherii permanente a
organizaţiilor de pregătire
31.08S. Maştalear
31.09.2013
O. Drebujan
Respectarea cerinţelor RAC-APL 0800 în vederea supravegherii permanente a
organizaţiilor de pregătire
permanent
Denumirea cursului de instruire
Data, locul şi
organizaţie de
instruire
FUNCŢIA, NUMELE, ŞI PRENUMELE A
INSPECTORULUI
Instruire la cursul EASA Air Crew Regulation
EC 1178 & EC 290/2012 Reqs (Vienna,
Austria)
04-06.03.2013
Specialist principal, Oleg Drebujan
Vienna, Austria
Instruire la cursul EASA Air Crew Regulation
EC 1178 & EC 290/2012 Reqs
13-15.05.2013
Hoofddorp,
Netherlands
Instruire la cursul ELPAC Refresher course
14-15.05.2013
Luxemburg
Instruire
Elaborare proectului RAC - APA – Autorizarea
Decembrie 2013
personalului aeronautic
Plan
reglementări
Criteriile/aspectele care trebuie verificate
Inspector (i)
Elaborare proectului PIAC.PEL – Proceduri şi
Instrucţiuni Aeronautică Civilă Autorizarea
Decembrie 2013
personalului aeronautic
Elaborare proectului PI.PEL – Proceduri
Interne. Autorizarea personalului aeronautic
Elaborare proectului PI.PEL – Proceduri
Decembrie 2013
Șef de Direcție, Serghei Maştalear
Examinatorii Limba Engleză Tatiana Bambuleac
Alexandr Roman
Anexa 8
Activitatea Serviciului Medicina Aeronautică
Activitatea
Termen
Instruire
Inspecţii
Supraveghere
Evaluarea concluziilor medicale, prezentate Autorităţii
privind acordarea certificatelor medicale de către
examinatorul medical autorizat
zilnic
Numele
Verificarea conformităţii cu standardele
inspectorului
Cataman E.
O.A.C.I. Anexa 1 p.1.2.4.8.,Doc 9376-AN/916
O.A.C.I., RAC-APL 3.015(f),
JAR-FCL
3.095c,
Eliberarea iniţială a certificatelor medicale, aplicarea
la necesitate
limitărilor, suspendarea certificatului medical sau refuzul
eliberării certificatului medical (după cazul)
Cataman E.
O.A.C.I. Anexa 1 p.1.2.4., Doc 9376-AN/916
O.A.C.I., RAC-APL 3.015e(2), RAC-APL
3.020(iii), RAC-APL 3.025(iii), RAC-APL
3.030(iii),
JAR-FCL 3.100(b), (e),
Validarea certificatelor medicale acordate de către
autorităţile aeronautice din alte state
Perfectarea analizei morbidităţii precum şi cauze de
incapacitate temporală şi permanentă a personalului
aeronautic civil din toate clasele de certificare medicală
la necesitate
Cataman E.
RAC-APL 3, Cap.4, JAR–FCL 3.015
Martie-aprilie
pentru anul
precedent
Cataman E.,
Doni A.
O.A.C.I. Anexa 1, p.1.2.4.2
Menţinerea bazei şi arhivei datelor examinărilor medicale zilnic
ale personalului aeronautic deţinător de certificate
medicale
Burcovschi V.
Doni A.
O.A.C.I. Anexa 1, pp.1.2.4.7, 1.2.4.7.1, 1.2.4.8.1,
Doc 9376-AN/916 O.A.C.I., RAC-APL 3,160,
Cap.8, (4)(d)
Supravegherea activităţii centrelor medicale aeronautice zilnic
şi examinatorilor medicali autorizaţi
Controlul asupra acordării ajutorului medical de urgenţă lunar
pe aeroporturi (Asistenţa medicală de urgenţă la
Aeroportul Internaţional Chişinău)
Controlul organizării primului ajutor medical la bordul
la necesitate
aeronavei
Cataman E.
RAC-APL 3.015(g), Doc 9376-AN/916 O.A.C.I.,
RAC-APL 3, Cap.7, JAR–FCL 3.085
O.A.C.I. Anexa 14, Cap.9, ATT A-17, Doc 9137AN/898 Part 7
Cataman E.
O.A.C.I. Anexa 6, Part.I, Cap.6 p.6.2.2, Part.III,
Cap 4,p.4.2.2,
Controlul organizării primului ajutor medical la bordul
aeronavei
la necesitate
Cataman E.
Analiza documentelor companiilor aeriene ce ţin de
medicina aeronautică
la necesitate
Cataman E.
JAR-OPS 1.745, JAR-OPS 1.755, JAR-OPS
1.1005/1.1015/
1.1020
JAR–OPS 1.390, JAR-OPS 1.1045c,
Oper.Manual part A, Ch.6,7; part B,Ch.10.
Centrul de Medicină a Aviaţiei Civile în conformitate cu
Anexa 3 la Cap.7 RAC-APL 3
Serviciul Medical al Î.S.”Aeroportul Internaţional
Chişinău” în conformitate cu ICAO Doc 9137 part 7
Sediul AME din Singapore în conformitate cu Procedura
de inspecţie a condiţiilor de autorizare a AME, Cap. 8
RAC-APL 3, (termenul nu este stabilit)
Personal
Participarea în activitatea Societăţii Europene de
Medicină Aeronautică şi Spaţială – ESAM (pregătirea
profesională şi participarea în elaborarea reglementărilor
ce ţin de medicina aeronautică)
septembrie
Cataman E.
iulie
Cataman E.
nu este
stabilita
Cataman E.
februarie,
iunie,
noiembrie
Cataman E.
RAC-APL 3, Cap.7, JAR–FCL 3.085, Doc 9376AN/916 O.A.C.I.,
O.A.C.I. Anexa 14, Cap.9, ATT A-17, Doc 9137AN/898 Part 7
RAC-APL 3, Cap.8, JAR–FCL 3.090, Doc 9376AN/916 O.A.C.I.,
Cataman E.
O.A.C.I. Anexa 1,1.1, 1.2.4.5.1, 1.2.4.5.2,
O.A.C.I. Doc 9376-AN/916,
Doc 8984-AN/895 O.A.C.I.
Doc 9683-AN/950 O.A.C.I.
Doc 8335 O.A.C.I.
JAR -FCL 3, 3.080, 3.090,
RAC-APL
3.015(f)(2), RAC-APL 3, anexele C şi D
Participarea la conferinţa în medicina aeronautică şi la
şedinţa Comitetului Coordonator de Medicină
Aeronautică a Comitetului Interstatal de Aviaţie
(pregătirea profesională şi participarea în elaborarea
reglementărilor ce ţin de medicina aeronautică)
Cataman E.
Perfecţionarea în medicina aeronautică – Participarea la
Congresul Internaţional de Medicină Aeronautică şi
Spaţială
Cataman E.
O.A.C.I. Anexa 1,1.1, 1.2.4.5.1, 1.2.4.5.2,
O.A.C.I. Doc 9376-AN/916,
Doc 8984-AN/895 O.A.C.I.
Doc 9683-AN/950 O.A.C.I.
Doc 8335 O.A.C.I.
JAR -FCL 3, 3.080, 3.090, RAC-APL 3.015(f)(2),
RAC-APL 3, anexele C şi D
O.A.C.I. Anexa 1,1.1, 1.2.4.5.1, 1.2.4.5.2,
O.A.C.I. Doc 9376-AN/916,
Doc 8984-AN/895 O.A.C.I.
Doc 9683-AN/950 O.A.C.I.
Doc 8335 O.A.C.I.
JAR -FCL 3, 3.080, 3.090, RAC-APL 3.015(f)(2),
RAC-APL 3, anexele C şi D
Medici din industrie
Desfăşurarea seminarului în medicina aeronautică
Consultarea medicilor – experţilor în efectuarea
examinărilor aeromedicale
2 zile în iunie Cataman E.
zilnic
Cataman E.
O.A.C.I. Anexa 1,1.1, 1.2.4.5.1, 1.2.4.5.2, JAR FCL 3, 3.080, 3.090, RAC-APL 3.015(f)(2), RACAPL 3, anexele C şi D
RAC-APL 3, JAR-FCL 3
Întreprinderi din industrie
Reglementări
Aducerea la cunoştinţă despre schimbările în
reglementări
la necesitate Cataman E.
Personalul navigant
Lecţii şi consultaţii de:
prevenire a îmbolnăvirii membrilor
la necesitate Cataman E.
echipajelor de zbor cu malarie tropică şi
altor infecţii în regiunile endemice de
infecţii deosebit de periculoase (după
primul ajutor medical
la necesitate Cataman E.
aspecte de sănătate şi de incapacitate în la necesitate Cataman E.
activitatea pilotului, folosirea
medicamentelor şi zborul etc.(în timpul
examinărilor aeromedicale)
Participarea la elaborarea bazei normative a aviaţiei civile la nivelul RM
pregătirea schimbărilor de standarde
Trimestrul IV Cataman E.
pentru certificarea medicală a
personalului navigant în conformitate cu
Regulamentele Europene 1178/2011,
290/2012, Part-MED (RAC-APL 3 ediţia
AMC & GM (PIAC pentru autorizarea
Trimestrul IV Cataman E.
personalului navigant, cerinţe medicale)
pregătirea schimbărilor de standarde în aprilie-mai
Cataman E.
conformitate cu cerinţele O.A.C.I.
programul de facilitare – Anexa 9
Participarea la elaborarea bazei normative a aviaţiei civile la nivelul internaţional
Participarea în activitatea şi la şedinţele
martie,
Cataman E.
EASA „Medical Expert Group”
septembrie
Participarea în activitatea şi la şedinţele
Societăţii Europene de Medicină
Aeronautică şi Spaţială – ESAM P38
februarie,
iunie,
noiembrie
Cataman E.
Participarea la şedinţa Comitetului
Coordonator de Medicina Aeronautică a
Comitetului Interstatal de Aviaţie
septembrie
Cataman E.
Participarea în activitatea şi la şedinţa
Europeană de Aranjamente Cooperative
Pentru Prevenirea Răspândirii Bolilor
Contagioase Prin Transportul Aerian
(CAPSCA)
iunie
Cataman E.
Anexa 9
Categorii de activităţi
Inspecţii planificate cu agenţi aeronautici (aviaţia
uşoară)
Inspecţii
Supraveghere
Şedinţe cu
industria
Test de siguranţă a zborurilor
Control ad hoc a modului de organizare a zborurilor
Inspectare la sol a condiţiei tehnice a aeronavelor şi
a modului de perfectare a documentaţiei prevăzute
de reglementările în vigoare
Seminare de siguranţă a zborurilor şi managementul
siguranţei, cu Utilizatorii AUU
Forum cu Utilizatorii AUU în vederea sugestiilor
pentru modificări în legislaţie
Curs SMS pentru toţi angajaţii Secţiei
Pregătirea instructorilor pentru motodeltaplanoare,
planoare, baloane.
Participarea la pregătirea redacţiei noi a Legii
Aviaţiei Civile (Codul Aerian)
Participarea la pregătirea redacţiei noi a
Plan reglementări Reglementărilor Aeronautice Civile pentru AUU
Stabilirea procedurilor potrivite legate de operarea
AUU şi de primirea Autorizaţiei pentru activităţile
comerciale
Instruire
lunar
Responsabili, participanţi, părţi interesate,
subiecţi ai controlului
Secţia AUU, Persoane fizice şi juridice operatori ai
aparatelor de zbor uşoare şi ultrausoare
Secţia AUU, Utilizatori a aparatelor de zbor uşoare
şi ultrauşoare
Secţia AUU, Utilizatori a aparatelor de zbor uşoare
şi ultrauşoare
conform orarului
inspecţiilor
Secţia AUU, aparate de zbor uşoare şi ultrauşoare
şi aeronave uşoare, utilizatori
Perioada de
implementare
conform orarului
inspecţiilor
Martie 2013
lunar
Februarie 2013
după înţelegere
prealabilă
Mai - Decembrie 2013
Secţia AUU, Persoane fizice şi juridice operatori ai
aparatelor de zbor uşoare şi ultrausoare
Secţia AUU, Persoane fizice şi juridice operatori ai
aparatelor de zbor uşoare şi ultrausoare
Secţia AUU, SMS
Secţia AUU, Utilizatori calificaţi, Aerocluburi şi
Asociaţii de profil
Ianuarie - Februarie 2013 Secţia AUU, Direcţia OPS, Direcţia juridică
Martie - Mai 2013
Secţia AUU, Direcţia OPS, Direcţia juridică
Martie - Mai 2013
Secţia AUU, Direcţia OPS, Direcţia juridică
Locul
Baza de staţionare
Librăria CAA RM
Aerodromuri,
Platforme
Baza de staţionare
Chişinău, Vadul lui
Vodă
Note
după înţelegere
prealabilă
Anexa 10
Companii aeriene
Nr. (codul) Inspecţiei
Luna privind
inspecţia planificată
Inspector –
conducător
Inspector (i)
Criteriilor/aspectelor care trebuie verificate
Companii aeriene
„Air Baltic”
AB 0001
02,05,07,10 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A.CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
"Atlasjet Airlines”
AA 0002
03,06,09,12 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
„Austrian Airlines”
AA 0003
04,07,10 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
„Carpatair”
CRP 0004
02,05,08,11 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
„Lufthansa”
LFH 0005
03,06,09,12 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
„Meridiana Fly”
MF 0006
04,07,10 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
„Tarom”
TAR 0007
02,05,08,11 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
„Turkish”
TRS 0008
03,06,09,12 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
"Czech Airlines"
"FARNAIR"
CZA 0009
02,05,08,11 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
„S7 Airlines”
S7 0010
04,07,10 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
"Utair"
UT 0011
03,06,09,12 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
„Sky Airlines”
SA 0012
02,05,08,11 - 2013
V. CEBAN
V. CEBAN
A. CEBANU
Inspectarea în conformitate cu Manualul de
proceduri SAFA aprobat, RAC-SAFA, GM EASA
Inspecţii
Perioada, locul de
petrecere
FUNCŢIA
Participarea la Seminarele organizate de către EASA SSGI -
Madrid - Februarie
2013, Praga - Iunie
2013, Cologne Octombrie 2013
Şef Serviciu Inspecţii SAFA, CN SAFA
Organizarea şi supravegherea privind petrecerea instrurii teoretice la
Cursurile organizate de către JAA TO d-lor Sergiu DARIE şi Victor
LICIMAN
Conform Planului
de studii, iunie
2013, Hoofddorp,
Olanda
Personalul desemnat în calitate de inspector SAFA
Organizarea şi supravegherea privind petrecerea instrurii practice OJT
la o organizaţie EASA d-lor Sergiu DARIE şi Victor LICIMAN
Urmare negocierilor
cu Autorităţile
Aeronautice din
UE, Octombrie Decembrie 2013
Personalul desemnat în calitate de inspector SAFA
Organizarea şi supravegherea privind petrecerea instrurii recurente la o
organizaţie EASA a domnilor Alexandr KABANOV şi Victor ALEXEEV
Octombrie 2013
Personalul desemnat în calitate de inspector SAFA
Elaborarea amendamentelor la Reglementările în vigoare RAC-SAFA,
Manualul de proceduri SAFA.
Martie - Octombrie
2013
Personalul Serviciului Inspecţii SAFA
Denumirea cursurilor/seminarelor
Instruiri
Plan de activitate al
Secției expertiză juridică, petiții, litigii și resurse umane
pentru anul 2013
Nr.
d/o
Obiective
Acțiuni / Sub-acțiuni
Termen de realizare
Indicatori de rezultat
Obiective:
1.
Contribuirea la reglementarea domeniului de activitate a Secţiei expertiză juridică, petiţii, litigii şi resurse umane.
2.
Asigurarea examinării după competenţă a actelor specifice din domeniul aviaţiei civile.
3.
Reprezentarea intereselor Autorităţii Aeronautice Civile în instanţele de judecată şi participarea la procesul de desfăşurare a inspecţiilor
planificate, precum şi cele iniţiate inopinat.
4.
Asigurarea perfecţionării continue a personalului Autorităţii Aeronautice Civile.
5.
Sporirea transparenţei activităţii Secţiei.
6.
Perfecţionarea cadrului instituţional în domeniul prestării serviciilor publice.
7.
Prevenirea și combaterea corupției.
Acțiuni
1.
Obiectiv nr. 1. Contribuirea la reglementarea domeniului de activitate a Secţiei
Termen de realizare
Sub-acțiuni
Elaborarea proiectelor proceduri în domeniul
aviaţiei civile, regulamente, ordine, dispoziţii,
directive, instrucţiuni sau alte acte juridice.
Colectează, analizează şi
generalizează informaţia
relevantă pentru
elaborarea proiectelor de acte
normative în domeniu.
Elaborează propuneri ce vor
servi la elaborarea proiectelor
documentelor şi actelor
normative.
Permanent
Indicatori de rezultat
Nr. de acte juridice întocmite
2.
3.
Întocmirea proiectelor avizelor la actele
legislative şi normative prezentate spre
examinare.
Examinarea
şi
înaintarea
propunerilor
referitoare la adaptarea reglementărilor pentru
asigurarea corespunderii acestora cu normele
legale în vigoare.
Numărul avizelor întocmite
La expirarea termenului legal
prevăzut pentru examinare
Numărul actelor examinate
a) Efectuarea studiilor,
analizelor, precum şi
documentarea privind
necesitatea iniţierii, completării
sau modificării unor
reglementări, acte normative din
domeniul aviaţiei civile;
Permanent
Numărul actelor examinate şi
propuse spre ajustare
b) Organizarea şi coordonarea
activităţii de sistematizare,
simplificare şi perfecţionare a
actelor procedurale din domeniul
său specific de activitate
Obiectiv nr. 2. Asigurarea examinării după competenţă a actelor specifice din domeniul aviaţiei civile
Termen de realizare
Indicatori de rezultat
Acțiuni
Sub-acțiuni
Asigurarea expertizării juridice, precum şi
perfectarea contractelor civile dintre A.A.C. şi
persoanele fizice/ juridice.
Întocmirea proiectelor de avize
cu privire la actul examinat de
către de către A.A.C.
La expirarea termenului legal
prevăzut pentru examinare
Nr. de acte juridice examinate şi
expertizate
2.
Examinarea solicitărilor, demersurilor,
interpelărilor, scrisorilor din partea agenţilor
aeronautici, instituţiilor guvernamentale şi
neguvernamentale
Elaborarea proiectelor de scrisoare,
urmare a adresării înaintate.
La expirarea termenului legal
prevăzut pentru examinare
Nr. proiectelor de scrisori întocmite
3.
Întocmirea proiectelor de solicitări către
autorităţi publice, neguvernamentale
Solicitarea informaţiei necesare
pentru îndeplinirea atribuţiilor
de serviciu
La necesitatea cu titlu
permanent
Nr. proiectelor de solicitări
întocmite
1.
Obiectiv nr. 3. Reprezentarea intereselor Autorităţii Aeronautice Civile în instanţele de judecată şi participarea la procesul de desfăşurare a
inspecţiilor planificate, precum şi inopinate
Sub-acțiuni
Termen de realizare
Indicatori de rezultat
Întocmirea şi semnarea Notei
informative, după competenţă, pe
marginea inspecţiei desfăşurate.
La expirarea termenului legal
prevăzut pentru examinare
Nr. Notelor informative întocmite
Asigurarea reprezentării prin participarea în
Întocmirea proiectelor de acte
La expirarea termenului legal
şedinţele de judecată, la care, Autoritatea
procesuale judiciare, reieşind din prevăzut pentru examinare
Aeronautică este implicată în calitatea de
procedurile respective de
participant în procesul judiciar
judecată.
Obiectiv nr. 4. Asigurarea perfecţionării continue a personalului
Termen de realizare
Acțiuni
Sub-acțiuni
Nr. proiectelor de acte întocmite
Acțiuni
1.
2.
1.
Asigurarea participării la inspecţiile
planificate/inopinate de către Autoritatea
Aeronautică Civilă, agenţilor aeronautici
Dezvoltarea unui serviciu public meritocratic,
Realizarea procedurii de
format din salariaţi evaluaţi şi promovaţi în baza evaluare a performanţelor
calităţilor profesionale şi performanţei în
profesionale ale salariaţilor şi
îndeplinirea sarcinilor de serviciu
implementarea rezultatelor
evaluării.
Indicatori de rezultat
Nr. de salariaţi evaluaţi.
Permanent
Nr. de salariaţi promovaţi.
Formarea unui corp de salariaţi profesionist,
integru şi motivat pentru calitatea activităţilor
desfăşurate
a) Organizarea cursurilor de
instruire.
Permanent
Necesităţi de instruire identificate.
Plan de instruire aprobat.
Nr. cursurilor organizate
3.
4.
5.
1.
Identificarea necesităţilor de instruire şi
elaborarea planului de instruire, prin oferirea
oportunităţilor de studii şi stagieri pe termen
scurt, mediu şi lung, în instituţii de învăţămînt
de înalt prestigiu de peste hotare, menite să
răspundă direct necesităţilor de perfecţionare a
salariaţilor într-un domeniu sau altul.
b) Încheierea parteneriatelor.
Dezvoltarea profesională a salariaţilor
Autorităţii Aeronautice Civile
Elaborarea Planului de instruire
internă şi externă a salariaţilor
Autorităţii Aeronautice Civile
pentru 2013.
Totalizarea informaţiei privind
evaluarea performanţelor
Nr. de oportunităţi de studii şi
stagieri pe termen scurt, mediu şi
lung oferite.
c) Încheierea între părţi
(angajator şi angajaţi) a
contractelor de instruire
profesională.
Nr. de funcţionari delegaţi la studii.
Nr. de angajamente scrise semnate
Trimestrul II
Monitorizarea continuă a rezultatelor obţinute
…
Nr. de salariaţi evauaţi.
de angajaţii Autorităţii Aeronautice Civile prin
identificarea necesităţilor de dezvoltare
profesională şi a barierelor întîmpinate în
vederea obţinerii unei performanţe profesionale
individuale optime.
Obiectiv nr. 5. Sporirea transparenţei activităţii Secţiei expertiză juridică, petiții, litigii și resurse umane
Acțiuni
Sub-acțiuni
Asigurarea transparenţei în procesul decizional,
prin dezvoltarea și imbunatăţirea paginii web a
Autorităţii Aeronautice Civile, în partea dce ţine
de activitatea Secţiei expertiză juridică, petiții,
litigii și resurse umane.
a) Plasarea pe pagina web a
Autorităţii Aeronautice Civile a
proiectelor de acte legislative şi
normative, reglementărilor
aeronautice civile, directivelor şi
procedurilor specifice din
Termen de realizare
Indicatori de rezultat
Permanent
Nr. de proiecte de acte normative şi
legislative plasate pe site în raport
cu nr. proiectelor elaborate
domeniu, însoţite de
argumentare calificată.
b) Publicarea tuturor deciziilor
privind procesul decizional pe
pagina web oficială.
Permanent
Nr. de proiecte de decizii publicate în
raport cu nr. proiectelor elaborate
Obiectiv nr. 6. Perfecţionarea cadrului instituţional în domeniul prestării serviciilor publice
Acțiuni
1.
Perfecţionarea cadrului instituţional în domeniul Elaborarea listei serviciilor
prestării serviciilor publice
publice prestate de Autoritatea
Aeronautică Civilă.
Acțiuni
1.
Sub-acțiuni
Crearea unui cadru instituţional eficient de
prevenire şi combatere a corupţiei.
Termen de realizare
Trimestrul III
Obiectiv nr. 7. Prevenirea și combaterea corupției
Sub-acțiuni
Asigurarea funcţionării
mecanismului de semnalare,
inclusiv anonimă, a actelor de
corupţie
a) Chestionarea persoanelor care
interacționează cu AAC în
procesul de prestare a serviciilor
publice în scopul evaluării
gradului de corupție
Termen de realizare
Trimestrul II
Indicatori de rezultat
Lista serviciilor publice elaborată.
Indicatori de rezultat
Nr. persoanelor chestionate
PLAN
de activitate al Serviciul Standarde şi Reglementări pentru anul 2013
Nr.
d/o
2.
3.
4.
5.
6.
Titlul şi nr. CELEX al actului UE
Regulamentul (CE) nr. 1794/2006 al
Comisiei din 6 decembrie 2006 de
stabilire a unei scheme comune de
tarifare pentru serviciile de navigaţie
aeriană (CELEX: 32006R1794)
Regulamentul (UE) nr. 1191/2010 al
Comisiei din 16 decembrie 2010 de
modificare a Regulamentului (CE)
nr. 1794/2006 de stabilire a unei
scheme comune de tarifare pentru
serviciile de navigaţie aeriană
(CELEX: 32010R1191)
Directiva
2003/42/CE
a
Parlamentului European şi a
Consiliului din 13 iunie 2003 privind
raportarea evenimentelor în aviaţia
civilă (CELEX: 32003L0042)
Regulamentul (CE) nr. 1321/2007 al
Comisiei din 12 noiembrie 2007 de
stabilire a unor reguli de punere în
aplicare pentru înregistrarea, într-un
fişier centralizat, a informaţiilor
privind evenimentele în aviaţia civilă
schimbate în conformitate cu
Directiva
2003/42/CE
a
Parlamentului European şi a
Consiliului (CELEX: 32007R1321)
Regulamentul (CE) nr. 1330/2007 al
Comisiei din 24 septembrie 2007 de
stabilire a normelor de aplicare
pentru diseminarea către părţile
interesate a informaţiilor referitoare
la evenimentele din aviaţia civilă
menţionate la articolul 7 alineatul (2)
din
Directiva
2003/42/CE
a
Tipul actului naţional
Persoana responsabilă din partea SSR
Termene
Mamaliga V.
Aramă O.
Mai 2013
Proiect de Hotărîre de Guvern
(Regulament)
Mamaliga V.
Aramă O.
Mai 2013
Proiect de amendamente la
Reglementările aeronautice civile
„RAC-REAC
Raportarea
evenimentelor de aviaţie civilă”
Mârzac S.
Latu A.
Mai 2013
Proiect de amendamente la
Reglementările aeronautice civile
„RAC-REAC
Raportarea
evenimentelor de aviaţie civilă”
Mârzac S.
Latu A.
Mai 2013
Proiect de amendamente la
Reglementările aeronautice civile
„RAC-REAC
Raportarea
evenimentelor de aviaţie civilă”
Mârzac S.
Latu A.
Mai 2013
7.
8.
9.
10.
11.
12.
Parlamentului European şi a
Consiliului (CELEX: 32007R1330)
Regulamentul (CE) nr. 2027/97 al
Consiliului din 09 octombrie 1997
privind răspunderea operatorilor de
transport aerian privind transportul
aerian al pasagerilor şi a bagajelor
acestora (CELEX: 31997R2027)
Regulamentul (CE) nr. 785/2004 al
Parlamentului European şi al
Consiliului din 21 aprilie 2004
privind cerinţele de asigurare a
operatorilor de transport aerian și a
operatorilor de aeronave (CELEX:
32004R0785)
Directiva 96/67/CE a Consiliului din
15 octombrie 1996 privind accesul la
piața serviciilor de handling la sol în
aeroporturile Comunităţii (CELEX:
31996L0067)
Proiect de lege privind modificarea
Legii nr. 1553-XIII din 25.02.1998
cu privire la asigurarea obligatorie
de
răspundere
civilă
a
transportatorilor faţă de călători.
Mamaliga V.
Mai 2013
Reglementări
Aramă O.
Mai 2013
Proiectul
Ediţiei
noi
ale
Reglementărilor aeronautice civile
„RAC-HOC
”Certificarea
intreprinderilor de deservire la sol
şi a întreprinderilor ce prestează
servicii în zonele de securitate cu
acces limitat ale aeroporturilor”
Proiect de hotărîre de Guvern
privind modificarea Programului
Naţional
de
Facilitare
a
Transportului Aerian, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr. 1034 din
16.10.2000
Mârzac S.
Iunie 2013;
Proiect
de
aeronautice civile
Regulamentul (CE) nr. 1107/2006 al
Parlamentului European şi al
Consiliului din 5 iulie 2006 privind
drepturile persoanelor cu handicap şi
ale persoanelor cu mobilitate redusă
pe durata călătoriei pe calea aerului
CELEX: 32006R1107)
Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Proiectul
Ediţiei
noi
a
Parlamentului European şi al Reglementărilor aeronautice civile
Consiliului din 20 octombrie 2010 ”RAC-AAII
Investigarea
privind investigarea și prevenirea accidentelor/incidentelor
accidentelor și incidentelor survenite aeronautice”
în aviaţia civilă și de abrogare a
Directivei
94/56/CE
(CELEX:
32010R0996)
Regulamentul (CE) nr. 730/2006 al Proiect de amendamente la
Comisiei din 11 mai 2006 privind Reglementările aeronautice civile
clasificarea spaţiului aerian și
Latu A.
Octombrie 2013
Mârzac S.
Latu A.
Septembrie 2013
Mamaliga V.
Aramă O.
Mai 2013
13.
14.
15.
16.
accesul zborurilor efectuate în
conformitate cu regulile de zbor la
vedere deasupra nivelului de zbor
195 (CELEX: 32006R0730)
Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 al
Consiliului din 16 decembrie 1991
privind
armonizarea
cerinţelor
tehnice
şi
a
procedurilor
administrative în domeniul aviaţiei
civile (CELEX: 31991R3922)
Regulamentul (CE) nr. 1702/2003 al
Comisiei din 24 septembrie 2003 de
stabilire a normelor de punere în
aplicare privind certificarea pentru
navigabilitate și mediu a aeronavelor
și a produselor, reperelor și
dispozitivelor, precum și certificarea
întreprinderilor de proiectare și
producţie (CELEX: 32003R1702)
Regulamentul (CE) nr. 2042/2003 al
Comisiei din 20 noiembrie 2003
privind menținerea navigabilității
aeronavelor și a produselor,
reperelor
și
dispozitivelor
aeronautice
și
autorizarea
întreprinderilor și a personalului cu
atribuţii în domeniu (CELEX:
32003R2042)
Directiva 2000/79/CE a Consiliului
din 27 noiembrie 2000 privind
punerea în aplicare a Acordului
European
privind
organizarea
timpului de lucru al personalului
mobil din aviația civilă, încheiat de
Asociația companiilor europene de
navigație aeriană (AEA), Federația
europeană
a
lucrătorilor
din
transporturi
(ETF),
Asociația
europeană a personalului tehnic
navigant
(ECA),
Asociația
Proiect
de
aeronautice civile
Proiect
de
aeronautice civile
Proiect
de
aeronautice civile
Reglementări
Mamaliga V.
Aramă O.
Mai 2013
Mârzac S.
Mai 2013
Mârzac S.
Mai 2013
Reglementări
Reglementări
Mamaliga V.
Aramă O.
Proiectul
noii
Ediţii
a
Reglementărilor aeronautice civile
„RAC-FTL Timpul de zbor, timpul
Aprilie 2013
17.
18.
19.
20.
21.
europeană a companiilor aviatice din
regiunile Europei (ERA) şi Asociaţia
internațională a liniilor aeriene
rezervate în sistem charter (AICA)
(CELEX: 32000L0079)
Directiva
2003/88/CE
a
Parlamentului European şi a
Consiliului din 4 noiembrie 2003
privind
anumite
aspecte
ale
organizării timpului de lucru
(CELEX: 32003L0088)
Regulamentul (CE) nr. 768/2006 al
Comisiei din 19 mai 2006 de punere
în aplicare a Directivei 2004/36/CE
a Parlamentului European şi a
Consiliului cu privire la colectarea şi
la schimbul de informaţii referitoare
la siguranţa aeronavelor care
folosesc aeroporturile comunitare și
la
gestionarea
sistemului
informaţional
(CELEX:
32006R0768)
Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al
Parlamentului European şi al
Consiliului din 10 martie 2004 de
stabilire a cadrului pentru crearea
cerului unic European (CELEX:
32004R0549)
Regulamentul (CE) nr. 550/2004 al
Parlamentului European şi al
Consiliului din 10 martie 2004
privind prestarea de servicii de
navigaţie aeriană în cerul unic
European
(regulament
privind
prestarea de servicii) (CELEX:
32004R0550)
Regulamentul (CE) nr. 551/2004 al
Parlamentului European şi al
Consiliului din 10 martie 2004
privind organizarea şi utilizarea
de serviciu de zbor şi timpul de
odihnă al membrilor echipajelor
aeronavelor civile”
Mamaliga V.
Aramă O.
Latu A.
August 2013
Proiect de amendamente la
Reglementările aeronautice civile
„RAC-SAFA Evaluarea siguranţei
zborului la aeronavele străine”
Proiect de lege
Mârzac S.
Mamaliga V.
Aramă O.
Latu A.
Octombrie 2013
Proiect de lege
Mârzac S.
Mamaliga V.
Aramă O.
Latu A.
Octombrie 2013
Proiect de lege
Mârzac S.
Mamaliga V.
Aramă O.
Latu A.
Octombrie 2013
22.
23.
24.
25.
spaţiului aerian în cerul unic
european (regulamentul privind
spaţiul
aerian)
(CELEX:
32004R0551)
Regulamentul (CE) nr. 552/2004 al
Parlamentului European şi al
Consiliului din 10 martie 2004
privind interoperabilitatea reţelei
europene de gestionare a traficului
aerian
(regulament
privind
interoperabilitatea)
(CELEX:
32004R0552)
Regulamentul (CE) nr. 1070/2009 al
Parlamentului European şi al
Consiliului din 21 octombrie 2009
de modificare a Regulamentelor
(CE) nr. 549/2004, (CE) nr.
550/2004, (CE) nr. 551/2004 şi (CE)
nr.
552/2004
în
vederea
îmbunătăţirii
performanţei
şi
durabilităţii
sistemului
aviatic
european (CELEX: 32009R1070)
Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al
Parlamentului European şi al
Consiliului din 14 decembrie 2005
de stabilire a unei liste comunitare a
transportatorilor aerieni care se
supun unei interdicţii de exploatare
pe teritoriul Comunităţii şi de
informare a pasagerilor transportului
aerian cu privire la identitatea
transportatorului aerian efectiv şi de
abrogare a articolului 9 din Directiva
2004/36/CE (CELEX: 32005R2111)
Directiva
2006/93/CE
a
Parlamentului European şi a
Consiliului din 12 decembrie 2006
privind reglementarea exploatării
avioanelor care intră sub incidenţa
părţii a II-a, capitolul 3, volumul 1
Proiect de Reglementări
aeronautice civile
Mârzac S.
Mamaliga V.
Aramă O.
Latu A.
Octombrie 2013
Hotărîre de Guvern (Regulament)
Mârzac S.
Mamaliga V.
Aramă O.
Latu A.
Octombrie 2013
Proiect de lege/Hotărîre de Guvern
(Regulament)
Aramă O.
Octombrie 2013
Mamaliga V.
Octombrie 2013
Proiect de Reglementări
aeronautice civile
26.
27.
28.
29.
30.
din anexa 16 la Convenţia privind
aviația
civilă
internațională
(CELEX: 32006L0093)
Regulamentul (CE) nr. 736/2006 al
Comisiei din 16 mai 2006 privind
metodele de lucru ale Agenției
Europene pentru Siguranța Aeriană
pentru efectuarea de inspecţii de
standardizare
(CELEX:
32006R0736)
Regulamentul (UE) nr. 805/2011 al
Comisiei din 10 august 2011 de
stabilire a normelor detaliate privind
licenţele controlorilor de trafic
aerian şi anumite certificate în
temeiul Regulamentului (CE) nr.
216/2008 al Parlamentului European
şi
al
Consiliului
(CELEX:
32011R0805)
Directiva 90/314/CEE a Consiliului
din 13 iunie 1990 privind pachetele
de servicii pentru călătorii, vacanţe
şi circuite (CELEX: 31990L0314)
Proiect de Reglementări
aeronautice civile
Mârzac S.
Octombrie 2013
Proiect de amendamente la
Reglementările aeronautice civile
„RAC-APL Autorizarea
personalului aeronautic din aviaţia
civilă (piloţi, navigatori, ingineri de
bord, însoţitori de bord, operatori
de bord, controlori de trafic
aerian)”
Aramă O.
Octombrie 2013
Proiect de lege de modificare şi
completare a Legii cu privire la
organizarea
şi
desfăşurarea
activităţii turistice în Republica
Moldova
nr.
352-XVI
din
24.11.2006
Mârzac S.
Octombrie 2013
Mamaliga V.
Latu A.
Octombrie 2013
Mamaliga V.
Latu A.
Octombrie 2013
Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al
Parlamentului European si al
Consiliului din 11 martie 2008
privind norme comune în domeniul
securităţii aviaţiei civile si de
abrogare a Regulamentului (CE) nr.
2320/2002 (CELEX: 32008R0300)
Regulamentul (UE) nr. 18/2010 al
Comisiei din 8 ianuarie 2010 de
modificare a Regulamentului (CE)
nr. 300/2008 al Parlamentului
European și al Consiliului în ceea ce
pentru
privește
specificațiile
programele naționale de control al
calității în domeniul securităţii Proiect de lege de modificare şi
31.
32.
33.
34.
a
Legii
privind
aviației
civile
(CELEX: completare
securitatea aeronautică nr. 92-XVI
32010R0018)
Regulamentul (UE) nr. 1254/2009 al din 05.04.2007
Comisiei din 18 decembrie 2009 de
stabilire a criteriilor care să permită
statelor membre să deroge de la
standardele de bază comune privind
securitatea aviaţiei civile și să
adopte
măsuri
de
securitate
alternative (CELEX: 32009R1254)
Regulamentul (UE) nr. 72/2010 al
Comisiei din 26 ianuarie 2010 de
stabilire a procedurilor de efectuare
a inspecțiilor Comisiei în domeniul
securităţii aeronautice (CELEX:
32010R0072)
Propuneri
de
modificare
a
Reglementărilor aeronautice civile
naţionale pentru ajustarea la
cerinţele Codului aerian
Activităţi curente
Mamaliga V.
Latu A.
Octombrie 2013
Mamaliga V.
Latu A.
Octombrie 2013
Mârzac S.
Mamaliga V.
Aramă O.
Latu A.
Mârzac S.
Mamaliga V.
Aramă O.
Latu A.
În termen de 6 luni de la aprobarea
Codului aerian
Permanent
Anexa 12
INSPECŢII FAL a agenţilor din aviaţia civilă Colectarea şi analiza datelor necesare
elaborării rapoartelor de uz intern AAC precum şi formarea rapoartelor pentru
ministerele, reprezentanţii cărora activeaza în aeronautică;
INSPECŢII nerespectarea drepturilor pasagerilor cu dizabilitati;
INSPECŢII pentru cazurile cînd pasagerilor Ii se refuză îmbarcarea sau se anulează
cursa;
SERVICIUL/ ÎNTREPRINDEREA INSPECTATĂ
Inspecţii
Activităţi de supraveghere
Operatori de aeroporturi
IS "Aeroportul Internaţional Chişinău"
Depozitul cargo
I.S. "Aeroportul Internaţional Mărculeşti"
Organizaţii de deservire la sol
"MGH Ground Handling" S.R.L.
"Aeroport Handling" SA
"AIM HANDLING" S.R.L.
Operatori aerieni
Î.M. “Moldavian Airlines” SRL
CA Î.M „Tandem Aero” SRL
Î.S CA “Air Moldova”
Trafic aerian
Moldatsa
Medicină aeronautică
Serviciul medical din aeroport (în comun cu
Serviciul Medicina Aeronautică CAA)
Serviciul vamal
Politia de frontiera
Politia in transporturi
Serviciul Fito-Sanitar
Serviciul Veterinar
Reviziunea programelor de facilităţi aeronautice
IS "Aeroportul Internaţional Chişinău"
Monitorizeazarea contractelor de asigurare, reasigurare
şi poliţelor de asigurare ale operatorilor aeronautici
naţionali şi străini
Pentru personalul extern
Pentru personalul intern
Railean Silvia, Şef Direcţie
REGULARITATEA
INSPECŢIILOR
regulate
/ ad hoc
săptămînal
la necesitate
Trimestrial
Trimestrial
Trimestrial
Trimestrial
săptămînal
săptămînal
săptămînal
săptămînal
săptămînal
la necesitate
Pe parcursul anului
PROGRAMUL DE INSTRUIRE FAL
Î.S. "Centrul Aeronautic de
Instruire"
Perioada
International Air Law for Lawyers and Legal
Professionals (Geneva)
29.04 – 03.05.2013
EU Competition Law (Londra)
31.07 – 02.08.2013
Kosteţki Evgheni, specialist - principal
Instruirea personalului
EASA Basic Regulation (No. 216/2008)-Total System
Approach to Eur Civil Aviation (Luxemburg)
EU Aviation Law (Geneva)
Law for Aviation Insurance (Londra)
7 – 8.05.2013
26 -28.06.2013
11 – 13.09.2013
Serghei Creţu, Specialist-Inspector FAL
Management of Aviation Facilitation (Londra)
European Regulatory System/Basic Regulation 216
(Hoofddorp)
04-08.03.2013
18.04.2013
INTERNE
COMITETUL AEROPORTUAR DE FACILITATI şedinţe
cu reprezentantii serviciilor si ministerelor implicate in
industria aeronautică;
COMITETUL NATIONAL DE FACILITATI
Comisiile aeroportuare de Securitate
Şedinţe
Legislaţia. Elaborarea
reglementărilor
Audituri
Cooperare cu organisme
internaţionale
EXTERNE
1. ECAC Forty-sixth meeting of the Working Group on
Facilitation (FAL/46)
2. ECAC Forty-seventh meeting of the Working Group
on Facilitation (FAL/47)
3. ECAC Special Working Group of Facilitation
4. ICAO USOAP national coordinators
workshop/meeting
5. Meeting of coordinating committee TRACECA
6. Meeting of coordinating committee TRACECA
7. Meeting of coordinating committee TRACECA
Regulamentul 1107/2006 – Drepturile persoanelor cu
handicap şi PRM
Directiva314/90 – Pachete turistice/vacanţă
Programul Naţional privind facilităţile în transportul
aerian, Ediţia 3
PROGRAMUL DE INSTRUIRE FAL
Suport tehnic şi monitorizarea completării planului de
acţiuni privind înlăturarea necorespunderelor cu
cerinţele OACI după auditul OACI în domeniul
siguranţei zborurilor.
Schimb de corespondenţă cu experţii OACI privind
Planul acţiunilor de corecţie după auditul OACI.
Suport logistic şi tehnic pentru Auditul EASA –
OPS/NAV/PEL
Suport logistic şi tehnic pentru Auditul
ICAO/USOAP/CMA
Suport logistic şi tehnic pentru organizarea şi
petrecerea şedinţei ECAC DGCA/62 SP 2
BILATERALE
Pregătirea propunerilor pentru şedinţele Comisiilor
mixte de colaborare comercial economică.
Participarea la negocieri privind modificarea Acordului
privind serviciile aeriene între Guvernul Republicii
Moldova şi Guvernul Turciei
Suport logistic şi participare la proiectul
TRACECA/EGIS şi TRACECA/EASA în domeniul
siguranţei zborurilor şi securităţii aeronautice.
Participarea la negocieri privind semnarea unor
înţelegeri cu Confederaţia Elveţiană în domeniul
transportului aerian.
Participarea la negocieri privind modificarea Acordului
privind spaţiul aerian între Guvernul Republicii Moldova
şi Guvernul Statului Israel.
Participarea la negocieri privind semnarea Acordului
privind spaţiul aerian între Guvernul Republicii Moldova
şi Guvernul Regatului Maroc
Semestrial
Anual
Trimestrial
2-3 aprilie 2013
TBC
TBC
13-15 martie 2013
februarie/martie 2013
septembrie/octombrie 2013
februarie/martie 2013
semestrul II
semestrul III
semestrul IV
semestrul II
Pe parcursul anului
Pe parcursul anului
18 – 22 februarie 2013
26 iunie – 2iulie 2013
29 august – 2 septembrie 2013
Pe parcursul anului
Semestrul II
Pe parcursul anului
Semestrul III
Semestrul II
Semestrul III
MULTILATERALE
Participarea la şedinţele Comitetului organizatoric
TRACECA/EGIS în domeniul siguranţei zborurilor şi
securităţii aeronautice.
Martie,Septembrie/octombrie 2013
Participarea la şedinţele Comitetului organizatoric
TRACECA/EASA în domeniul siguranţei zborurilor şi
securităţii aeronautice.
Martie,Septembrie/octombrie 2013
Participarea la seminarul coordonatorilor naţionali a
statelor membre ICAO pentru programul USOAP, CMA
Martie 2013
şi SAST.
Corespondenţa curentă cu organismele internaţionale
(ICAO, ECAC, EUROCONTROL, EASA, MAK)
Pe parcursul anului
Anexa 13
Sarcini, responsabilităţi şi competenţe
Participarea, din punct de vedere economic, la procedura de
certificare a agenţilor aeronautici (acordarea, prelungirea
termenului de valabilitate, modificarea, suspendarea, revocarea),
inclusiv la procedura de verificare a cererilor şi a documentelor de
însoţire depuse pentru certificare/autorizare a agenţilor aeronautici:
Termen de executare
Operatori de aerodromuri (CAO)
Inspecţii
IS "Aeroportul Internaţional Chişinău"
IS "Moldaeroservice"
I.S. "Aeroportul Internaţional Mărculeşti"
Organizaţii de deservire la sol (HOC)
IS "Aeroportul Internaţional Chişinău"
"LUKoil-Moldova" SRL
IS "Moldaeroservice"
IM "Terracleaning" SRL
Î.M. ,,Moldavian Airlines” SRL
Î.M. "Moldclassica International" SRL
"MGH Ground Handling" S.R.L.
SC "Dufremol" SRL
"Aeroport Catering" SA
"Aeroport Handling" SA
"AIM HANDLING" S.R.L.
Operatori aerieni (AOC/AOA)
Î.M. “Moldavian Airlines” SRL
“AEROTRANSCARGO” SRL
"PECOTOX - AIR" SRL
Î.M “Valan ICC” SRL (A)
Î.M “Valan International Cargo Charter” SRL (A) (H)
IS "MOLDAEROSERVICE"
CTA “TiramAvia” SRL
CA Î.M „Tandem Aero” SRL
IM CA "JET STAR" SRL
Î.S CA “Air Moldova”
Î.M. “Valan ICC” SRL (H)
Î.S. “Aeroportul International Marculesti” (H)
„Nobil Air” SRL
CA "AIM AIR" SRL
Î M „Sky One” SRL
CA „Grixona” SRL
Î.S “Aeroportul Internationall Marculesti” (A)
Î.S “Aeroportul Internationall Marculesti” (H)
Organizaţii de întreţinere tehnică (AMO/MRO/CAMO)
Î.S. C.A. "Air Moldova"
Î.M. "JET STAR" S.R.L. Part-M
C.A. "GRIXONA" S.R.L.
Î.S. "Aeroportul Internaţional Mărculeşti"
"TEHNOAER" S.R.L.
"PECOTOX-AIR" S.R.L.
ÎCS "NOBIL AIR" S.R.L.
Î.M. C.A. "Valan ICC" S.R.L.
Organizaţii de trafic aerian
Moldatsa
Organizaţii de pregătire în domeniul aviaţiei civile (FTO)
Î.S. CA “Air Moldova”
Î.S. "Centrul Aeronautic de Instruire"
Trimestrul III
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul I
Trimestrul I
Trimestrul II
Trimestrul II
Trimestrul III
Trimestrul III
Trimestrul III
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul I
Trimestrul I
Trimestrul I
Trimestrul I
Trimestrul II
Trimestrul II
Trimestrul II
Trimestrul III
Trimestrul III
Trimestrul III
Trimestrul III
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul I
Trimestrul III
Trimestrul III
Trimestrul III
Trimestrul III
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul IV
Trimestrul IV 2014
Trimestrul I
Trimestrul IV
Centre de medicină aeronautică
Centrul de medicină a aviaţiei civile
Supravegherea menţinerii condiţiilor de certificare a agenţilor
aeronautici în partea ce ţine de aspectul economic, monitorizarea
asigurării agenţilor aeronautici, analiza statistică pe companii
aeriene, monitorizarea emisiilor GES, precum şi supravegherea
respectării drepturilor pasagerilor:
Supravegherea continuă a activităţii economico-financiare a
agenţilor aeronautici conform cerinţelor de formă şi de conţinut,
aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă:
1. Efectuarea evaluării economice a agenţilor aeronautici conform
cerinţelor de formă şi de conţinut, aprobate de Autoritatea
Aeronautică Civilă. Calcularea indicatorilor de plată şi a stabilităţii
financiare a agenţilor aeronautici care au prezentat informaţia.
Analiză, rapoarte şi prezentări, folosind aplicaţii pentru calcul
t bCompilarea
l E
l bazei de date privind informaţia financiară prezentată
2.
Supraveghere
de către agenţii aeronautici conform cerinţelor de formă şi de
conţinut, aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă.
Asigurare agenţi aeronautici:
1. Monitorizarea contractelor de asigurare pentru răspunderea civilă
faţă de terţe persoane, contractelor de reasigurare şi a poliţelor de
asigurare ale agenţilor aeronautici, precum şi a scrisorilor de
preluare a obligaţiunii, eliberate de brokerul de asigurare sau
compania de reasigurare.
2. Verificarea menţinerii în termeni de valabilitate a contractelor de
asigurare (poliţelor de asigurare) a agenţilor aeronautici.
3. Verificarea încadrării răspunderii agenţilor aeronautici pentru
repararea prejudiciilor produse unei terţe părţi, inclusiv verifică
garantarea unui nivel de asigurare pentru fiecare aeronavă pentru
daunele produse terţilor persoane în urma unui accident aeronautic
în conformitate cu prevederile Rezoluţiei CEAC privind nivelul
minim de asigurare a pasagerilor şi răspunderii civile faţă de terţi
(Resolution ECAC/25-1)
4. Compilarea bazei de date privind informaţia prezentată de către
agenţii aeronautici referitoare la contractele privind asigurarea de
răspundere civilă faţă de terţi, pasageri şi încărcături pentru
fiecare aeronavă în parte, încheiate cu Companiile de asigurări.
5. Efectuarea verificării încrucişate a contractelor de asigurare
încheiate între agenţii aeronautici şi Companiile de Asigurări
(interpelări la Companiile de Asigurări şi la agenţii aeronautici) întru
depistarea veridicităţii şi valabilităţii contractelor de asigurare
Drepturi pasageri. Monitorizarea acordării asistenţei pasagerilor în
eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întîrzierii
prelungite a zborurilor.
Statistici. Culegerea, analiza, centralizarea şi difuzarea în termen a
rapoartelor statistice solicitate:
1. Prezentarea rapoartelor statistice Comitetului Aeronautic
Interstatal din Moscova:
2. Prezentarea rapoartelor statistice Organizaţiei Aviaţiei civile
Internaţionale:
3. Prezentarea Biroului Naţional de Statistică a raportului lunar
M1„Câştigurile salariale pe lună” aferente activităţii Autorităţii
Aeronautice Civile.
4. Reînnoirea bazelor de date statistice şi analiza lunară a
dinamicii indicatorilor statistici de bază pe ramură.
decolărilor de aeronave a agenţilor economici cu activităţi
peste hotarele ţării
Implementarea sistemului de evidenţă a emisiilor de gaze cu
efect de seră
Trimestrul IV
pe parcursul anului
semestrial, anual
semestrial, anual
pe parcursul anului
pe parcursul anului
pe parcursul anului
pe parcursul anului
pe parcursul anului
anual
pe parcursul anului
lunar
lunar
lunar
pe parcursul anului
Prestabilirea obiectivelor, criteriilor şi mecanismelor privind
monitorizarea completă, coerentă, transparentă şi corectă a
emisiilor de gaze cu efect de seră (Directiva 2003/87/CE)
Examinarea oportunităţii implementării la nivel naţional a schemei
de comercializare a emisiilor şi identificarea acţiunilor necesare
Studierea, analiza şi examinarea informaţiei în scopul elaborării
unui sistem de management privind reducerea emisiilor în domeniul
aviaţiei civile
Elaborarea propunerilor pentru Planul naţional de măsuri adecvate
privind reducerea emisiilor
pe parcursul anului
Solicitarea prezentării informaţiei aferente emisiilor de la agenţii
aeronautici
Ţinerea/completarea bazei de date privind informaţia aferentă
emisiilor
Cumularea informaţiei necesare pentru completarea Inventarului
naţional a emisiilor de gaze cu efect de seră de la companiile
aeriene şi repartizarea în formularele elaborate de către Ministerul
Mediului
Participare în colaborare cu alte autorităţi interesate/implicate în
vederea elaborării bazei normative privind GES
Asigurarea procesului bugetar
Achiziţii publice
Administrarea patrimoniului A.A.C.
pe parcursul anului
pe parcursul anului
pe parcursul anului
Efectuarea analizei, monitorizării executării indicatorilor din Bugetul
pe parcursul anului
aprobat pentru 2013 şi prezintarea propunerilor de rectificare ale
acestora (după caz)
Ajustarea indicatorilor bugetului în conformitate cu avizele
Trimestrul I
Ministerelor de resort urmare examinării proiectului de buget pentru
aprobare la Guvern.
Asigurarea executării Auditului privind realizarea Bugetului şi
Raportului Financiar al A.A.C. pentru anul 2012 şi asigurarea
suportului organizatorico-documentar. prezentarea Raportului Trimestrul I - Trimestrul II
financiar şi de audit la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Drumurilor.
Elaborarea bugetului A.A.C. pentru anul 2014 şi în baza analizei
executării bugetului pe anul 2013 şi prezentarea acestuia
Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.
Organizarea achiziţiilor de bunuri şi servicii/lucrări, conform
necesităţilor A.A.C., în conformitate cu cerinţele legale şi
contractele încheiate cu furnizorii de bunuri şi servicii/lucrări.
Elaborarea Planului privind achiziţiile publice pentru necesităţile
A.A.C.
Efectuarea periodică a inventarierii patrimoniului A.A.C.
Controlul asupra legalităţii întocmirii contractelor legate de
activitatea A.A.C. şi monitorizarea derulării acestora din punct de
vedere economic, conform clauzelor stipulate în ele.
Controlul asupra integrităţii patrimoniului A.A.C., respectării
prevederilor actelor normative în vigoare la transmiterea de la bilanţ
la bilanţ, comercializarea şi casarea patrimoniului entităţii.
Trimestrul IV
pe parcursul anului
pînă la 31 ianuarie
Trimestrul IV
pe parcursul anului
pe parcursul anului
Perfectarea corespondenţei cu Guvernul
Republicii Moldova, ministerele, organele
ierarhic superioare şi agenţii economici,
precum şi cu organizaţiile internaţionale
(EUROCONTROL).
pe parcursul anului
1. Efectuarea analizei situaţiei economico–financiară a activităţii
A.A.C.; Întocmirea Raportului conducerii.
Pregătirea informaţiilor sau viziunilor
specializate asupra aspectelor
economice ale activităţii A.A.C.
2. Întocmirea devizelor de cheltuieli legate de activitatea A.A.C. şi
urmărirea derulării acestora din punct de vedere economic, conform
prevederilor stipulate;
3. Elaborarea notelor informative, notelor explicative, notelor de
serviciu şi a altor informaţii sau viziuni specializate asupra
aspectelor economice ale activităţii A.A.C.;
4. Perfectarea ordinelor interne aferente activităţii A.A.C. legate de
activitatea Direcţiei;
5. Elaborarea propunerilor în scopul perfecţionării cadrului normativ
şi legislativ privind reglementarea economică;
6. Exercitarea altor atribuţii stabilite de către şeful Direcţiei în
conformate cu atribuţiile funcţionale, Vicedirectorul Economie şi
Relaţii Internaionale şi Director.
Examinarea propunerilor, demersurilor şi
petiţiilor organelor administraţiei publice
centrale şi locale, instituţiilor şi
cetăţenilor în probleme ce ţin de
competenţa sa şi soluţionarea, în limita
competenţelor Direcţiei, a problemelor
abordate.
Trimestrul I
pe parcursul anului
pe parcursul anului
pe parcursul anului
pe parcursul anului
pe parcursul anului
pe parcursul anului
Ridicarea nivelului de calificare, perfecţionarea continuă a
cunoştinţelor în vederea realizării eficiente a obiectivelor stabilite:
Instruire
Sedinte cu industria
1. Participarea la seminare, ateliere, grupuri de lucru, training-uri
etc. organizate de către O.A.C.I., ECAC, EASA, Eurocontrol, JAA
TO, IATA, TRACECA ş.a. sau „On job” training în Autorităţile
Aeronautice Civile ale altor state, în scopul schimbului de
experienţă, ridicării nivelului profesionist.
2. Monitorizarea bazei de date ICAO, IATA, EASA, etc. la capitolul
instruire profesională.
3. Studierea bazei normative şi legislative pentru asigurarea
competenţei în domeniul de activitate
1. Aducere la cunostinta industriei despre schimbarile in
reglementari
2. Proiecte de modificari reglementari
3. Schimb de opinii
Comunicări şi rapoarte
Asigurarea transparenţei în procesul
decizional
1. Plasarea pe pagina oficială a A.A.C. a informaţiilor necesare în
scopul informării agenţilor aeronautici, precum şi a prevenirii
eventualelor abateri de la cerinţele legislaţiei în vigoare a agenţilor
aeronautici.
2. Redactarea şi postarea materialelor informative pe pagina web
oficială, asigurarea procesului de actualizare a compartimentelor
acesteia.
Elaborarea şi implementarea Regulamentului cu privire la
evaluarea situaţiei economico-financiare şi a eficienţei economice a
agenţilor aeronautici şi plasarea acestuia spre consultare pe pagina
web oficială a A.A.C.
în conformitate cu
Planul de instruire
permanent
permanent
în cazul operării
amendamentelor
în cazul operării
amendamentelor
la necesitate
pe parcursul anului
la necesitate
Trimestrul II

Similar documents