Nr.1 Martie/2012 - Memoria Oltului

MEMORIA OLTULUI
Revistă de istorie şi cultură
An.1, Nr.1, Martie 2012
Editată de Asociaţia Culturală MEMORIA OLTULUI
Director :Ion D.Tîlvănoiu
Planşele noastre:
Coperta 1 Podul peste Olt de la Slatina, imagini din 1906;
Coperta 2 Aspecte din timpul lucrărilor de construcţie (1888).
Podul peste Olt de la Slatina, gravură de la începutul secolului XX.
Coperta 3 Podul distrus de trupele române în noiembrie 1916.
Podul şi lunca Oltului în timpul inundaţiilor din mai 1971.
Coperta 4 Podul de la Slatina în 1975
Cuprins
1. Renaştere spirituală…………………………………………...........................3
2. Calendar - martie………………………………………………........................5
3. Tradiţii culturale şi progresiste în familia Î.P .S. Nifon Criveanu,
Mitropolitul Olteniei……………………………….......................................……6
4. Activitatea Î .P.S.Nifon Criveanu reflectată în presa timpului din Oltenia
şi judeţul Romanaţi………................................................................…..........10
5. Manualul de istorie, încotro?......................................................................17
6. Take Ionescu la Caracal…………….……..................................................20
7. Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi……………....................................21
8. Ion Conea - întemeietorul toponimiei românești .......................................28
9. Familii boiereşti oltene: boierii Buzeşti………....................................….…29
10. Clio se amuză .........................................................................................35
11. Amintiri din trecut……………………………………………........................36
12. Caracal-repere istoriografice……...........................…………………….....42
11. Complexul arheologic de la Acidava………..................……....................45
12. Eroi şi Monumente din Olt şi Romanaţi……….........................................52
Tiparul executat la Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218
0740 984 910
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Către cititori,
Cu acest număr, porneşte la drum revista MEMORIA OLTULUI.
Coloanele Memoriei Oltului vor fi deschise studiilor, articolelor şi documentelor ce
oglindesc momente ale istoriei Oltului şi Olteniei din cele mai vechi timpuri şi până astăzi.
Revista MEMORIA OLTULUI consideră ca o datorie de onoare să contribuie la
cunoaşterea trecutului, la dezvoltarea patriotismului.
Credem că Oltul şi Romanaţii au dat ţării o pleiadă de personalităţi –scriitori,
gazetari, înalţi prelaţi, politicieni, boieri, filantropi, profesori, oameni de ştiinţă, artişti -a căror
activitate ,deşi ar putea fi un exemplu de urmat pentru cei tineri, este puţin cunoscută.
Credem că pe cuprinsul Olteniei au existat şi încă există monumente istorice, conace
boiereşti, biserici, aşezăminte de cultură despre care s-ar cuveni să ştim mai multe.
Noi credem că istoria locală este parte a istoriei naţionale.Marele nostru învăţat
Nicolae Iorga aprecia că istoria unui neam atunci va fi completă când şi cel din urmă sat îşi va
avea scrisă monografia sa. Mulțumim dinainte acelora care vor aprecia efortul nostru şi
iertăm de pe acum pe aceia care vor găsi doar lipsuri muncii noastre, spunându-le sincer că
am făcut ceea ce ne-au permis modestele noastre mijloace.
Ne-am bucura să vină alături de noi istoricii, profesorii care nu şi-au uitat menirea de
educatori, preoţii de ţară, păstrătorii credinţei noastre ortodoxe, cercetătorii şi muzeografii
de pe cuprinsul Olteniei.
Noi cei de la Memoria Oltului suntem mândri că suntem Olteni. Suntem mândri de
faptul că Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu au pornit din Brâncovenii Romanaţilor,
mândri că Mihai Viteazul i-a avut alături în toate campaniile sale pe fraţii Buzeşti de la Călui.
Noi ştim că primul mitopolit al Olteniei a fost Î.P.S. Nifon Criveanu de la Slătioara iar
„Tezaurul Liturgic” este capodopera Dr. în teologie Badea Cireşanu de la Spineni-Olt şi ne
mândrim cu asta. Credem că nu este destul cunoscută activitatea lui P. S. Aurelianpreşedinte al Academei Române - şi C-tin Dissescu-eminent jurist şi ministru, de la Slatina.
Nu a fost cercetată sistematic presa din Olt şi Romanaţi, nu există o statistică a eroilor căzuţi
pe front, nu se ştie cine şi când a ridicat monumentele eroilor de pe tot cuprinsul judeţului
Olt. Nu s-au cercetat sistematic arhivele fostelor mănăstiri oltene Călui, Brâncoveni,
Clocociov, Strehareţi, Hotărani care îşi aşteaptă încă cercetători harnici, se ştie puţin despre
familiile boiereşti oltene.
Credem că există încă veterani de război care ar dori să-şi publice amintirile, poduri
în care zac necercetate documente vechi, meşteri populari şi colecţionari care ar trebui
promovaţi, autori de monografii care au nevoie de îndrumare şi ajutor după cum există texte
valoroase ale unor autori olteni ce n-au mai fost reeditate.
Şi mai credem că există şi un public care aşteaptă toate aceste lucruri.
Pentru a satisface nevoia de cunoaştere a acestui public apare astăzi MEMORIA
OLTULUI.
Redacția
2
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Renaștere spirituală
Dacă Dumnezeu, Spirit absolut şi perfect, a primit
să se întrupeze om, este şi spre a înnobila şi sfinţi viaţa
omenească, ca prin această vremelnică viaţă omul să
poată moşteni viaţa de veci. În convorbirea Domnului
Iisus cu Nicodim, ucenic într-ascuns al Său, zice
Domnul: „Adevăr grăiesc ţie: de nu se va naşte cineve
din nou, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu”
(Ev.Ioan III,3). Şi ,la nedumerirea lui Nicodim care
întreba: „Cum poate omul să se nască bătrân fiind”,
adăugă Domnul: „Amin, Amin, grăiesc ţie: De nu se va
naşte cineve din apă şi Duh, nu va putea să intre în
Împărăţia lui Dumnezeu”. (Ev.Ioan,III, 4-5).
Ce este aceasta, a se naşte din nou, în Duh şi
în adevăr? Este o renaştere spirituală şi morală a
omului , care schimbă pe omul corupt într-o creatură
nouă , puternic spirituală şi morală; care schimbă pe
omul slab într-o făptură nouă, stăpână pe sine, ştiind
ce vrea, de unde vine, încotro merge şi ce are de făcut.
Sufletul, adică ceea ce este mai ales şi mai de preţ în
Î.P.S. Mitropolit Nifon Criveanu...
om, ceea ce face superioritatea lui faţă de celelalte
făpturi, primeşte puteri noi şi neobişnuite de la Sf. Duh.
Şi astfel poate stăpâni trupul cu pornirile şi poftele sale, care, de obicei, caută să robească
pe om şi înlesneşte încolţirea şi înflorirea virtuţilor creştine. Omul, eliberat de tirania cărnii,
dobândeşte pacea sufletului şi poate face astfel voia Tatălui Ceresc.Sfântul Duh, Făcătorul
de viaţă, Dătătorul de viaţă, creează în om o viaţă nouă, curată şi sfântă. De-acum porneşte
omul pe calea vieţii divine călăuzit de Domnul Hristos, inspirat de Duhul Sfânt şi ocrotit de
Dumnezeu Tatăl. Şi-i dă puteri să stăruiască pe această cale ,Sf. Duh fiindu-i lumină şi
mângâiere vieţii. Trăind pe pământ, el priveşte la cer, deci nu ca un fiu al oamenilor, ci ca un
fiu al lui Dumnezeu; nu ca un locuitor al Pământului, ci ca cetăţean al Împărăţiei Cerurilor.
Trăieşte în vremelnicia unei vieţi pământeşti, dar pentru viaţa veşnică. Nu exploatează viaţa
ca pe o mină bogată de plăceri, ci se înfrânează pe sine, şi se trudeşte greu pregătindu-se
pentru viaţa de veci. […] Omul renăscut nu priveşte la lucrurile văzute, ci la cele nevăzutedupă îndemnul Sf.Apostol Pavel. Ochiul lui nu priveşte în jos la pământ sfredelindu-l cu
privirea-i lacomă şi iscoditoare de bogăţii şi plăceri. Ci priveşte spre cer, întrezărind dincolo
de seninul nemărginit al cerului chipul luminos al Mântuitorului Iisus Hristos, de la Care
aşteaptă izbăvire. Ochiul său priveşte deci mai sus şi mai departe, spre Infinit, spre
Dumnezeu, spre cele spirituale, cereşti şi veşnice. Mintea sa nu se preocupă de cele
pământeşti, nici se frământă şi se tulbură de socoteli omeneşti, adesea josnice. Ci poartă
gândul său la Dumnezeu şi ascultă de voile Sale şi împlineşte poruncile Sale. Caută mai
întâi împărăţia lui Dumnezeu şi apoi toate celelalte se vor adăuga lui – după cuvântul
3
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Scripturii.
Inima lui nu ştie de ură şi nici se săgetează de
simţiri vinovate şi păgâne, ci se înduioşează de
suferinţa aproapelui şi cunoaşte pacea şi curăţia, se
înmiresmează de aroma credinţei şi a iubirii. Sufletul lui
nu se descurajează în încercări şi în suferinţe, care sunt
vremelnice; ci se încrede şi nădăjduieşte în Dumnezeu,
prin Care toate le biruie.
Omul cel vechi al poftelor şi al păcatului se
schimbă în omul cel nou al spiritualităţii şi al moralităţii.
Omul nou nu e stăpânit de de iubirea de sine,
de egoism, ci se conduce de iubirea aproapelui, de
altruism şi dezinteresare, de abnegaţie şi jertfă de sine.
Omul nou nu se călăuzeşte de morala dobândirii,
posedării şi şi sporirii bunurilor pământeşti ca scop în
...și una din lucrările sale
sine, ca singură raţiune a vieţii; ci de morala dărniciei,
(Biblioteca Academiei Române)
ajutorării şi jertfirii lor spre binele obştesc. A jertfirii vieţii
chiar, căci spune Domnul: „Cel ce-şi va pierde viaţa sa pentru mine şi pentru Evanghelie,
se va mântui”. (Ev. Marcu 8, 35).
Prin omul nou, reînnoit sufleteşte, suntem în legătură cu Dumnezeu, ţinem de
Dumnezeire. Numai prin aceasta se poate spune că suntem „după chipul şi asemănarea
lui Dumnezeu”.[…]
Cum se formează omul cel nou? Ca orice naştere şi această naştere este
întrucâtva dureroasă. Ea ne cere să rupem cu multe obiceiuri şi apucături rele din trecut
„să ne despărţim de tovărăşia atât de plăcută a bunurilor pământeşti şi a plăcerilor
lumeşti, să sfâşiem multe legături vechi de prietenii amăgitoare, să fugim de societatea
celor răi, să renunţăm la deşertăciuni şi la gloroa pământească. Să nu ne trudim, zadarnic
dealtfel, de-a prelungi pe pământ cât mai mult şi pe orice cale o viaţă comună şi searbădă,
ci s-o prelungim spiritual şi moral, închinând-o, dăruind-o pentru împlinirea idealului
creştin, punând-o în slujba unei idei mari, a unui scop înalt, a unei opere de bine, în slujba
Ţării, a Bisericii, a obştei, a binelui public.
(Î.P.S.Nifon Criveanu, Mitropolitul Olteniei - „În grădina Ghetsimani”, Craiova,
Tipografia Mitropoliei Olteniei, 1943, p. 88-96).
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală
Memoria Oltului, cont RO 02CECEOT0130RON0581998, Sucursala
C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585.
Detalii pe www.memoriaoltului.ro
4
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Calendarul Memoriei Oltului
- Martie •24 martie 1714, este mazilit Constantin Brâncoveanu
•12 martie 1733, m. C-tin Buzescu, ctitorul bisericii Strejeşti
•martie 1816, n. Ioan Arcescu, prefect de Romanaţi la 1848
•25 martie 1821, s-a născut N.B.Locusteanu, deputat de Romanaţi
•1825, apare la Buda volumul de versuri „Plângerea şi tânguirea Valahiei…”de Barbu Paris
Mumuleanu (n. la Slatina)
•12 martie 1850, n. I. G. Sfinţescu, institutor Slatina
•3 martie 1854, n. P.S.Radianu la Păroşi-Olt
•24 martie 1867, m.Barbu Slătineanu,strănepotul lui Nicola Slătineanu, ctitorul bisericii
Adormirea Maicii Domnului din Slatina.
•30 martie 1874, n. la Corabia Nicolae Dobrescu, istoric al bisericii
•10 martie 1876, P. S. Aurelian scoate revista „Economia Rurală”
•10 martie 1879, n.D. Caracostea la Slatina
•4 martie 1882, s-a născut N. Titulescu
•28 martie 1887 , n. Slatina g-ralul Aurel Aldea, min.de interne între 23 august 1944 şi 4 nov.
1944 (m. în detenţie la Aiud 17 dec.1949)
•23 martie 1892, s-a născut Tudor Măinescu
•26 martie 1892, apare la Caracal „Monitorul judeţului Romanaţi”
•10 martie 1897, P. S. Aurelian scoate ziarul „Drapelul”
•14 martie 1899, n. Mircea Damian, scriitor, gazetar la Izvoru-Romanaţi
•11 martie 1901, apare „Monitorul Judeţului Olt”(până în 1916)
•29 martie 1901,s-a născut la Braneţi Sm. M.Vizirescu, scriitor
•16 martie 1907, m. Dimitrie Petrescu, (n. Caracal), tatăl lui Cezar Petrescu
•29 martie 1908, n. Virgil Carianopol, poet, la Corabia
•24 martie 1913, m. Gh. Gr. Cantacuzino, fost sef al P.Conservator R-ţi
•15 martie 1916, apare la Slatina „Revista Juridică”
•19 martie 1917, n. Dinu Lipatti, pianist. A copilărit la Slatina de unde era mama sa
Ana Racoviceanu
•19 martie 1920, a murit H. G. Lecca, dramaturg (n. 20 .II. 1873, Caracal)
•27 martie 1922, n. eroul aviator George principe Basarab Brâncoveanu
•19 martie 1935, este înmormântat Pavlică Brătăşanu, senator de Romanaţi
•15 martie 1938, apare la Caracal ziarul ,,Pandurul”
•17 martie 1941, moare Nicolae Titulescu
•25 martie 1941, Mircea Damian scoate în capitală ziarul „Bucureşti”
•6 martie 1943, m.V. Alimăneştianu, deputat P.N.L. de Olt
•3 martie 1945, la Caracal se instalează prin forţă primul prefect comunist - Ilie Olteanu.
•25 martie 1946, m. prinţul Barbu Ştirbei, proprietarul moşiei Ştirbei-Romanaţi
•23martie 1961,moare Al. Busuioceanu
•31 martie 1971, moare pictorul Marius Bunescu
•23 martie 1974, Ştefan Voitec înmânează sceptrul lui N. Ceauşescu care devine
preşedintele R.S.R.
•19 martie 1977, m. acad. Nicolae Teodoreanu, biolog
•28 martie1994. m. dramaturgul Eugen Ionescu (n. la Slatina)
•25 martie 2008, se înfiinţează Episcopia Slatinei şi Romanaţilor
•28 martie 2008, m. Constantin Preda, istoric, arheolog(n. Moruneşti)
5
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Tradiţii culturale şi progresiste
în familia Î.P.S Nifon Criveanu, Mitropolitul Olteniei
Prof. Floriana Tîlvănoiu
I.P.S Nifon Criveanu (pe numele mirean Grigore) a văzut lumina zilei în comuna
Slătioara din fostul Judeţ Romanaţi la 20 februarie 1889. Era fiul Bălaşei Criveanu, o
femeie evlavioasă dar simplă şi al învaţatorului Ilie Criveanu(1853-1922) care a fost
invăţător în Slătioara vreme de 33 de ani (1871-1904).
Pe Ilie Criveanu, tatăl viitorului mitropolit, cei care l-au cunoscut l-au apreciat
ca fiind „cu multă plăcere să înveţe carte”. Părinţii îl trimiseseră la Şcoala Pedagogică
de la Caracal. Terminând această şcoală a fost numit învăţător la şcoala din comuna
Pârşcoveni. De aici donează în 1877 suma de 25 lei pentru dotarea armatei. Ulterior s-a
transferat la şcoala din comuna Slătioara Judeţul Romanaţi, unde s-a şi căsătorit .
Ca învăţător a stat
în bune relații cu
preotul şi locuitorii
din sat, având o
deosebită grijă de
şcoală şi biserică.
Ilie Criveanu a avut o
origine modestă, a
fost un om ridicat din
popor dar luminat prin
învăţătură. Era un om
Învăţătorul
sensibil si cu bun gust
Ilie Criveanu de la Slătioara...
care niciodată nu a
fost ispitit asemeni altora să evadeze din
mediul său sătesc, să se dezrădăcineze din
glia obârşiei. De aceea strădaniile sale au fost
îndelungi şi aspre.
Activitatea sa a fost o luptă pentru
mai binele şcolii, pentru organizarea pe baze
sănătoase a vieții rurale.
Un contemporan al său şi bun
prieten, învăţătorul G.Vasilescu Bals care l-a
cunoscut bine pe Ilie Criveanu îl caracteriza
drept „un om de curaj care nu dădea îndărăt
de la nici o acțiune ce întreprindea chiar dacă
primejdiile cele mai mari i s-ar fi ivit în cale.
Pornit la drum mergea neabătut până la capăt.
Şi în străbaterea drumurilor Ilie Criveanu s-a
călăuzit întotdeauna în viaţă de idealul cel mai
pur. Franc și hotărât, nu îngăduia tăgada iar
când era vorba a exprima adevărul, nu ezita.
Era auster deşi înzestrat cu o mare bogăţie de
daruri sufleteşti. Pe cuvântul lui se putea pune
temei. Prezenţa lui dădea
încredere şi îndemna la
acţiune. Chipul său
umbrit de o gravitate
rece impunea prin
trăsături armonioase. Şi
mai ales devenea
atrăgător în momentul în
care începea să
glăsuiasca, să-şi
dezvăluie comoara
tăinuită a sufletului şi a ... şi soţia sa, Bălaşa Criveanu
simţirilor lui bogate. În
încruntarea sprâncenelor şi în cutele adânci
ale frunţii sale se citeau toate ostenelile
înfruntate în lupta eroică cu greutăţile vieţii.
Mustaţa bogată o purta mare, arcuită
vultureşte asupra gurii potrivit croite. Se purta
îmbracat cu gust şi întotdeauna cu un dichis
discret. Glasul său era uneori tunător, alteori
se modela unduios în sonorităţi plăcute. În
mânuirea cuvântului era un maestru.
Captivant în argumentări, temut în atacuri.
Înzestrat cu minunate însuşiri de pătrundere și
înţelegere a tainelor minţii”.
Pe tărâm cultural, învăţătorul Ilie
Criveanu a fost un om foarte activ. De numele
său se leagă înfiinţarea localului de şcoală din
satul natal în care îl găsim ca primar în anul
1907. Pisania bisericii din Slătioara îl
aminteşte ca fondator material la 1894.
Om cultivat, citind cu regularitate
gazetele, din care dă citate, recomandând
6
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
spre lectură contemporanilor opere
un mediu şi într-o atmosferă unde se exală
fundamentale (precum „Istoria Iudaismului”
numai mirosuri de esenţă de parfumuri, de alte
de M.Savel), Ilie Criveanu de la Slătioara
mirodenii, unde este altă cultură sistematică,
vorbeşte aici de un Dinu Păturică dincolo
unelte agricole perfecţionate […]Acel
pomeneşte de grajdurile lui Augias făcând
proprietar, târziu vine la noi în ţară unde şi aici
dovada vastei sale culturi.
locuieşte tot departe de proprietatea lui care
La revista TĂRĂNCUŢA scoasă de
este arendată din moşi strămoşi […]şi vara
preotul I. Pretorian din Găvăneşti – Romanaţi
locuieşte într-un superb castel tip elveţian
din 1896, a colaborat şi Ilie Criveanu începând
situat pe sub poalele vreunui munte, cu o
din 1905 iar după moartea preotului Pretorian
poziţiune admirabilă sau pe lângă ţărmul
,cu mari dificultăţi a
mării,şi iarna în
condus singur
mijlocul capitalei
p u b l i c a ţ i a .
„ P a r i s u l
Cercetând astăzi
Orientului” în un
după mai mult de un
palat somptuos
secol colecţia
şi plin de lux
r e v i s t e i
orbitor. Prevăzut
ŢĂRĂNCUŢA,
cu mari ferestre
rămânem surprinşi
pentru lumina
de curajul lui Ilie
zilei şi noaptea
Criveanu. Prin
cu candelabre de
Revista „Ţărăncuţa” din 22 martie 1906
scrisul său el se
argint aurit, cu
ridică împotriva nedreptăţilor sociale din
sute de becuri de lumini electrice, cu instalaţii
lumea satului, numeşte vinovaţii şi propune
calorifere şi sobe de porţelan, cu zeci de
soluţii pertinente.
camere spaţioase pentru saloanele de
Prima sa colaborare la amintita
primire, de bal, de toaletă, de lectură, de
revistă poartă numele „Apel către săteni”. Aici
sufragerie, de dormit, etc., osebit de
autorul pledează pentru unirea învăţătorilor şi
apartamentele cuhniei şi grajdurilor. Cu apă
preoţilor din judeţul Romanaţi împreună cu
distilată de la Bragadiru. Saloanele prevăzute
sătenii spre a face posibilă alegerea unui
cu mobilă din industria străină sculptate în
deputat ţăran la Colegiul al III lea. Revista se
frunze de stejar şi tapiţate cu lână şi atlaz de
dorea – în opinia sa- „un fel de club politic al
mătase, ferestre cu draperii grele etc.
nostru ca la partidele istorice şi vom ţine
Alimentaţia lui din diferite mâncări grase
alături cu alţii care ar veni alături cu noi câteva
acompaniate de musafiri din elita nobilimei şi
conferinţe relativ la alegerea deputatului
de câte un taraf de lăutari sau noi invenţiuni
nostru ţărănesc de la Colegiul al III lea ce are a
fonografice care-l distrează şi alte fericiri
se alege la 5 februarie viitor la Caracal.”
mondene copiate din Occident. Ei bine, iubiţi
Tot aici, în articolul intitulat
săteni, un astfel de proprietar – deputatul
„Deputaţi”,Ilie Criveanu arată că aceştia
nostru. Ne cunoaşte el? Cunoaşte ţara la
trebuie să se aleagă din 3 categorii: a)
sate? Cunoaşte el satul nostru situat cu greu
proprietari; b) negustori; c) ţărani. Autorul
pe coaste, pe râpe?[…] Dar bordeiul ,casa
arată că de la 1866 interesele ţăranilor şi ale
,cocioaba noastră ,un fel de coşare de nuiele
negustorilor nu sunt reprezentate în cameră
cu sau fără acoperiş de coceni ,fără
deoarece deputaţii aleşi la Colegiul II şi III sunt
lumină,fără aer? Dar înăuntrul bordeiului
tot din rândul marilor proprietari. Metodic, Ilie
mediul acela viciat din resturile cutanee,
Criveanu explică pe înţelesul tuturor de ce un
ceapă, praz, usturoi, ridiche, varză, ardei, etc.
mare proprietar nu poate reprezenta în
asemenea din exalaţiunile putinei cu varză,
Cameră interesele ţăranilor: ,,proprietarul
corpului plin de murdării de la plug, a opincilor
[…]care a avut o educaţiune şi o instrucţiune în
cu obielele lor, a scutecelor copiilor mici, a
7
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
purcelului,viţelului.mielului mic amestecat şi
cu acidul carbonic ce-l exaltă soba crăpată în
care ardem paie şi bălegar de vite,cu al lampei
şi al 5-6 copii din familie în o cameră fără
spaţiu. Dar că ne lipseşte lumânarea focul şi
porumbul – singura existenţă a noastră
zilnică? Cum le poate el şti toate aceste
neajunsuri din fericirea lui care nu vine
niciodată pe la satul nostru? […] Deci aceşti
deputaţi nu reprezintă interesele noastre, ci
p-ale lor de mari proprietari mai cu seamă că
îi alege administraţia. Atunci de ce mai zicem
că se fac alegerile? N-ar fi mai bine să se
înlăture Constituţiunea şi să se aleagă ei
dintre ei de pe gustul lor şi pe noi să nu ne mai
transporte la reşedinţa judeţului a pierde
vremea, a cheltui banul ce ne lipseşte şi duşi
îndărăt cu primarii şi subprefecţii, ca nişte vite
până la uşa de vot?”
Credem că nu greşim dacă afirmăm
că Ilie Criveanu cunoştea bine şi starea de
spirit a ţărănimii. El afirmă în încheierea
aceluiaşi articol: „Şi să ştiţi domnilor
guvernanţi că procedeul dumneavoastră
electoral este nu numai greşit şi dezastruos
pentru noi ţăranii, dar are să fie odată un
cataclism şi pentru dumneavoastră şi pentru
ţara întreagă; rău şi fără cale această a
dumneavoastră greşeală”.
Cataclismul la care se referă avea să
vină în primăvara anului 1907 când
nedreptăţile şi inechităţile sociale au generat
marea răscoală ţărănească.
Om cu vederi înaintate, Ilie Criveanu
a militat pentru ca proprietarii să nu mai
arendeze moşiile străinilor ci să le închirieze
sătenilor sub garanţia legilor Casei Rurale
,sau să le vândă sătenilor loturi de pământ cu
plata în rate. Mai mult chiar, pentru stabilirea
preţului corect al terenurilor, el cere să existe
o comisie formată dintr-un om al Ministerului
Domeniilor, un mare proprietar din judeţ şi un
sătean ales de săteni. Aceştia „vor statua
preţul mijlociu al unui pogon, adică nici
proprietarul să nu ceară un preţ prea mare dar
nici noi sătenii să dăm un preţ prea mic.”
Ilie Criveanu a pledat prin scrisul său
în favoarea revizuirii vechii Legi Electorale de
la 1866 care „a dat destule dovezi de
Anul I, nr. 1
Martie 2012
corupere şi nesiguranţă alegătorilor încât a
dat de gândit tuturor partidelor a o reforma
mai radical”
Revizuirea legii o vedea şi în sensul
asigurării secretului votului astfel încât
alegătorul să nu mai fie „dus la vot de funie de
primar, zapciu, comisar, poliţai, etc”.
Odată dobândit secretul votului
rămânea ca ţăranii să-şi dovedească
conştiinţa şi „voinţa noastră liberă de a decide
fără pic de frică”. De aceea el îndemna pe
alegătorii Colegiului III „să dăm exemple de
deşteptare ,de independenţă de caracter […]
şi să dăm votul la Colegiul al III lea unui
deputat ţăran din rândurile noastre ţărăneşti
care numai acela va ardica glasul în Cameră
pentru noi”.
Tot în revista ŢĂRĂNCUŢA
subintitulată ,,Ziar al democraţiei rurale din
judeţul Romanaţi” la 23 ianuarie 1905 Ilie
Criveanu publică în pagina 2 articolul
„Gelozia”în care cere tuturor alegătorilor de la
Colegiul al III lea să facă front comun pentru
alegerea unui deputat din rândul ţărănimii.
Aflăm cu această ocazie şi cu ce dificultăţi
s-au confruntat preotul I. Pretorian din
Găvăneşti şi învăţătorul Ilie Criveanu de la
Slătioara pentru a scoate acea gazetă
ţărănească. Fiecare a sacrificat 200 de lei
pentru apariţia a 4 numere din revistă.
Ilie Criveanu mai arată că de la
adoptarea Constituţiei României la 1866
numai o dată în primul an al regimului electoral
judeţul Romanaţi a
reuşit să trimită în
Cameră un deputat
ţăran în persoana lui
Stanciu Predeţeanu
de la Brastavăţu.
Analiza lucidă
a învăţătorului de la
Slătioara – Romanaţi
semnalează şi o altă
anomalie: înmulţirea
posturilor foarte bine
retribuite din
Revista „Vorbe bune”,
Balş, aprilie 1907
administraţia locală.
Astfel, dacă înainte exista „un subprefect la
trei plăşi (Oltul de sus, Olteţul, Olteţul de sus),
8
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
acum avem un subprefect la 3 comune şi pe
une locuri un subprefect la o comună cu o
leafă de 350 lei lunar când era destul un
subprefect la un judeţ […] şi care în schimb nu
fac nimic în comune şi preoţii şi învăţătorii care
au adus şi aduc mari reforme sociale în
comune ,acestora li se plătesc celor dintâi 43
lei iar celor de-al doilea 79 lei mensual care
abia au strictul necesar al existenţei zilnice”.
La 17 ianuarie 1905,Ilie Criveanu
depunându-şi candidatura pentru un loc de
deputat la colegiul al III lea motiva în faţa
alegătorilor necesitatea alegerii unui deputat
ţăran cu aceste cuvinte calde: „[…]căci să ştiţi
că nu cu învăţătura mare până la creştet, spre
exemplu cu facultatea face pe om să
vorbească, dar mai mult experienţa practică
pornită dintr-un noian de suferinţe şi de
neajunsuri care le îndurăm cu toţii şi cari ne-au
adus la sapă de lemn”.
Ilie Criveanu avea conştiinţa
apartenenţei sale la clasa ţărănească atunci
când afirmă mai departe: „dacă cunoaşteţi că
merit eu acest mandat în urma practicii ce am
între poporul de jos, că aş fi şi eu în măsură a
cugeta, scrie şi vorbi din inimă de neajunsurile
noastre ţărăneşti, atunci […] daţi-mi mie votul
dumneavoastră de încredere că sunt om ajuns
de minte şi pătruns de lipsurile şi neajunsurile
noastre şi vă încredinţez că voi fi în Parlament
la înălţimea deputatului ţărănasc de Romanaţi
prin vorbiri pornite din inimă de vreme ce eu
am fost 33 de ani învăţător până în iulie 1904 în
mijlocul dumneavoastră, unde am văzut
,îndurat şi îndurez şi acum toate neajunsurile
şi mizeriile sărăciei noastre de jos şi numai din
inima unui necăjit şi lipsit ca şi dumneavoastră
se va putea aridica cu tărie glasul nostru
năbuşit de mizerie”.
În primii ani ai secolului XX
dezbaterile pentru rezolvarea „chestiunii
ţărăneşti” erau în toi. În această privinţă Ilie
Criveanu propune tranşarea „chestiei
ţărăneşti” pe cale paşnică în condiţii
deopotrivă mulţumitoare pentru proprietari şi
ţărani prin eliminarea arendaşilor care de cele
mai multe ori erau străini de neam ,greci,evrei
şi alţii – şi susţine arendarea directă a moşiilor
către ţărani. Totodată arată importanţa
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Băncilor populare care ar de posibilitatea
ţăranilor de a-şi procura inventarul agricol. În
aceste condiţii „după ale mele principii,ţara în
5-6 ani ar deveni foarte înflorită în agricultură
sistematică,în industrie, în meserii, arte şi alte
avuţii naţionale, în educaţiunea şi
instrucţiunea poporului de jos, baza edificiului
naţional”.
Iubind tot ce era autentic românesc,
Ilie Criveanu recomanda întotdeauna sătenilor
să îmbrace cu mândrie portul popular care
pentru el era „cel mai frumos din lume,
sumanul, iţarii, căciula de Vlaşca iar la femei
ia, fota şi marama ţărănească”. Recomanda
conaţionalilor păstrarea nealterată a limbii,
datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti iar în
privinţa portului popular credea chiar
necesară legiferarea obligativităţii de a fi
purtat de către elevii de ambe sexe din şcolile
normale, gimnazii, aziluri şi şcoli profesionale
ca şi de învăţători. În context amintea de
măsurile similare luate de foştii miniştri ai
cultelor V. A. Urechia, Vasile Boerescu sau
Spiru Haret. Credinţa sa era că „Noi învăţătorii
fiind exemple, noi trebuie să îmbrăcăm portul
naţional. În judeţul nostru Romanaţi, din 4-500
de învăţători un singur coleg a rămas cu portul
naţional: Grigore Constantinescu Morunglav,
care-i face onoare”. El are numai cuvinte de
laudă pentru marile doamne ale scenei
româneşti Agatha Bârsescu, Maria Teodorini,
Haricleea Darcle care
au purtat cu mândrie
costumul popular
românesc pe toate
scenele lumii, asemeni
Principesei Maria.
Ilie Criveanu a
înţeles marea misiune
c e
r e v e n e a
intelectualilor satului –
deopotrivă învăţători,
preoţi, medici, avocaţi Mormintele familiei Criveanu
Slătioara - Olt
şi alţii. Aceştia trebuiau
să fie adevăraţi
cultivatori ai poporului, rolul lor fiind şi acela
de a „reforma pe săteni […]prin conferinţele
lor moralizatoare, prin înfiinţarea băncilor
populare, prin educaţiunea şi instrucţiunea ce
9
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
se adevereşte din ce în ce prin teatrele săteşti care biciuiesc viciile sociale”. El găseşte pe bună
dreptate condamnabilă atitudinea autorităţilor administrative care în loc să-i ocrotească pe aceşti
intelectuali dimpotrivă îi acuză că fac agitaţie ori şcoală socialistă iar unii „sunt avertizaţi,
cenzuraţi, permutaţi, suspendaţi”.
Pentru întreaga sa atitudine, Ilie Criveanu se bucura de respectul preoţilor şi învăţătorilor
din Romanaţi. Aşa se explică faptul că în revista VORBE BUNE care apărea la Balş sub
conducerea colegului învăţător G. Vasilescu-Balş, în nr. 7 pe 1907 i se publică în prima pagină
fotografia însoţită de următoarele aprecieri: „inteligent, plin de inimoşie,de energie şi de simţ
practic în ale vieţii. Ca învăţător a fost devotat carierei a muncit din greu luptînd cu toate greutăţile
şi neajunsurile. La Slătioara, Ilie Criveanu este un bun gospodar servind de model sătenilor
slătioreni”.
Ilie Criveanu a încetat din viaţă în 1922 fiind înmormântat la Slătioara lângă biserica
satului alături de doi copii morţi prematur: Ilie, mort în 1902 de 8 ani(„Am pierdut un înger” a scris
îndurerat tatăl pe crucea de piatră) şi Eleonora decedată la 16 octombrie 1918 de 18 ani. Bălaşa
Criveanu a avut bucuria de a-şi vedea fiul în înalta demnitate arhipăstorească de Mitropolit al
Olteniei. Ea a murit în 1946.
Acesta a fost mediul în care s-a născut şi s-a format viitorul Mitropolit al Olteniei
I. P. S. Nifon Criveanu .
Activitatea I.P.S.Nifon Criveanu reflectată în
presa timpului din Oltenia şi judeţul Romanaţi
Prof. Ion D. Tîlvănoiu
Acela care avea să devină primul mitropolit al Olteniei în decembrie 1939 în urmă cu
70 de ani, Grigore Criveanu, s-a născut la 20 februarie 1889 la Slătioara în familia învăţătorului
Ilie Criveanu –om cu vederi înaintate, întemeietor de şcoală în satul său, luptător neobosit
pentru drepturile ţăranilor, primar în 1907 colaborator al revistelor ŢĂRĂNCUŢA şi VORBE
BUNE ce apăreau la Găvăneşti şi Balş în judeţul Romanaţi.
Viitorul mitropolit urmează până în 1902 cursurile şcolii primare sub îndrumarea
părintelui său. Apoi până în 1910 pe ale Seminarului Central din Bucureşti iar între 1910-1914
continuă cu Facultatea de Teologie din Bucureşti. Primind o bursă de studii în Franţa
,frecventează vreme de 2 ani cursurile Facultăţii de Teologie din Montpellier şi Paris. Revenit
în ţară în 1926, este numit profesor şi director al Seminarului Nifon Mitropolitul din Bucureşti.
În anul următor, din îndemnul patriarhului Miron Cristea intră în monahism călugărindu-se la
Mănăstirea Cernica sub numele Nifon. Ales Episcop de Huşi la 19 octombrie 1933,
desfăşoară o bogată activitate vreme de 6 ani. Când la 30 noiembrie 1939 s-au făcut alegeri
pentru funcţia de mitropolit al recent înfiinţatei Mitropolii a Olteniei, soarta a decis ca Nifon
Criveanu să devină primul mitropolit al Olteniei. Confirmat şi investit la 12 decembrie 1939, a
fost înscăunat la Craiova în cadrul unei frumoase ceremonii la 21 decembrie acelaşi an.
Perioada păstoriei mitropolitului Nifon n-a fost deloc liniştită. Europa era cuprinsă de
război iar anul 1940 aducea tragedia sfâşierii hotarelor României Mari.Vlădica Nifon a fost
martorul acestor grozăvii urmate de valuri de refugiaţi, preoţi, învăţători, ţărani. Pentru fiecare
trebuia căutat un adăpost, trebuia găsit un cuvânt de îmbărbătare. Şi aceasta în condiţiile
grele ale dictaturii militare a lui Ion Antonescu.
10
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
În cele ce urmează ne propunem să aducem în atenţie câteva aspecte mai puţin
cunoscute din activitatea I.P.S. Mitropolit Nifon Criveanu,aşa cum a fost ea reflectată în
presa timpului. În acest scop am cercetat colecţia ziarului VREMEA (Caracal, 19281933),ziarul ROMANAŢUL(Caracal, 1927-1940) devenit apoi ROMANAŢUL ŞI OLTUL
(Caracal,1941-1942). Menţionăm că aceste publicaţii apăreau în fosta reşedinţă a judeţului
Romanaţi. În plus lucruri noi şi interesante am descoperit în paginile revistei VATRA ce
apărea la Craiova sub îndrumarea unui alt mare fiu al Oltului –C.Şaban Făgeţel. Pentru
cunoaşterea preocupărilor intelectuale ale mitropolitului deosebit de interesantă este
cercetarea „REVISTEI DE ISTORIE BISERICEASCĂ” pe care mitropolitul Nifon a sprijinit-o
să apară la Craiova în condiţii grele în anul 1943, director fiind prof. univ. Toma G. Bulat.
Pe lîngă acestea ,personalitatea părintelui său Ilie Criveanu se dezvăluie
cercetătorului de astăzi din paginile revistelor „ŢĂRĂNCUŢA”(Găvăneşti,1896-1906) şi
„VORBE BUNE” (Balş, 1904-1910).
În 1928 apărea la Caracal
,,Monografia judeţului Romanaţi” scoasă
de un grup de gazetari de la ziarul local
VREMEA în frunte cu Şt. Ricman, V. Enescu
şi P. Constant. Lucrarea era deosebit de
valoroasă prin capitolele dedicate istoriei
localităţălor din Romanaţi fiind şi bogat
ilustrată. P. S. Arhiereu Nifon Criveanu, pe
atunci vicar al Episcopiei Râmnicului Noului
Severin a adresat autorilor o scrisoare de
felicitare conţinând între altele şi
următoarele aprecieri: „Am citit foarte
interesanta dv. lucrare. N-am decât cuvinte
de laudă pentru alcătuirea ei judicioasă,
pentru expunerea ei clară şi frumoasă ca şi
pentru multa muncă depusă în alcătuirea
ei”. Tot în 1928, P.S.Nifon Criveanu a fost
prezent la Caracal la 23 mai participând la
adunarea generală a Societăţii Preoţeşti
,,Renaşterea”, filiala Romanaţi care a fost
găzduită de Teatrul Naţional din Caracal.
Ziarul VREMEA a dedicat evenimentului un
consistent articol reproducând şi luările de
cuvânt ale participanţilor.Între altele se
spune: „Încă din seara zilei de 20 [mai] a
sosit în acest scop în oraşul nostru
P.S.Arhiereu Nifon Criveanu, vicarul
Episcopiei Râmnicului Noului Severin,
găzduit fiind de dl. N. Betulescu, primarul
oraşului. La orele 10, întreg clerul
romanaţean adunat la Catedrala Adormirea
Maicii Domnului a primit cu fastul cuvenit
pe înaltul şi distinsul ierarh […] După
terminarea Te Deumului, mulţimea s-a dirijat
spre teatru unde s-a deschis congresul
anual judeţean şi adunarea generală.
P.S.Arhiereu fiind primit de asistenţă cu
imnul Pre stăpânul şi Arhiereul nostru”. Tot
în ziarul VREMEA din 14 decembrie 1930
aflăm despre o iniţiativă lăudabilă a
P.S.Nifon. La această dată s-a constituit un
comitet de iniţiativă pentru realizarea a două
monumente închinate preoţilor romanaţeni
Popa Şapcă şi Popa Stoica din Fărcaş. Din
conţinutul articolului reiese că Nifon
Criveanu a fost preşedintele activ al acestui
comitet. Procesul verbal al primei întruniri a
comitetului, din 18 dec. 1930 conţine
numele celorlalţi membri dintre care reţinem
pe marii proprietari romanaţeni: Principele
C-tin Basarab Brâncoveanu din Cezieni;
Mihalache Demetrian din Caracal; Pavlică
Brătăşanu din Poiana Olt; Ionel Marian din
Piatra Olt (viitor ministru al agriculturii în
vremea lui Ion Antonescu). Redăm pe scurt
din amintitul proces-verbal: ,,Ne-am
constituit în comitet de iniţiativă având ca
preşedinte de onoare pe P.S. Episcop
Vartolomeu, iar ca preşedinte activ pe P.S.
Arhiereu Nifon Criveanu – Craioveanu,
vicarul Sfintei Episcopii a Râmnicului Noului
Severin, romanaţean de baştină, cu scopul
de a înfăptui în piatră pentru eternitate atât
marele eveniment de dezrobire socială al
11
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Revoluţiei de la 1848 cât şi glorificarea în
„să opriţi publicarea articolelor anunţate
faţa posterităţii a celor două mari figuri
privitor la suferinţele smereniei noastre”.
ecleziastice înscrise cu glorie în trecutul Reiese clar din tonul epistolei atitudinea
istoriei noastre naţionale: Popa Radu Şapcă
împăciuitoare a P.S. vicar Nifon, dorinţa sa
din Celei şi Popa Stoica din Fărcaş, păstori
de a nu i se face publice „amărăciunile,
vrednici ai turmei dar şi apărători vajnici ai
suferinţele şi umilinţele ” acesta dorind să-și
credinţei şi neamului. […] Noi înşine ne luăm
plângă durerile în izolare şi singurătate,
obligaţia de a da după puteri contribuţia departe de orice privire compătimitoare şi
noastră bănească. Ne mai luăm cu toţii
indiscretă.
angajamentul ca fiecare la rostul lui să
Tot într-un ziar caracalean, ROMANAŢUL
depuie toate
din 27 noiembrie
stăruinţele ca
1939 apare ştirea
atât prin colecte
despre ridicarea la
publice pe liste
rangul de Mitropolie
de subscripţie
a fostei Episcopii a
ce se vor lansa
Râmnicului Noului
fie prin serbări
Severin. Nifon
ori prin alte
Criveanu era la
mijloace libere la
această dată
a l e g e r e a
Episcop de Huşi.
fiecăruia dintre
Ziarul publică în
noi să agonisim
prima pagină
banul pentru
i m a g i n e a
realizarea cât
episcopului Nifon
mai grabnică şi
anunţând că
cât mai măreaţă
alegerile pentru
a o p e r e i
postul de Mitropolit
proiectate”
al Olteniei vor avea
Nifon Criveanu
loc la 29 şi 30
va fi de altfel şi
noiembrie1939
primul donator
observând cu
pe lista de
satisfacţie că
subscripţie cu
„Printre candidaţii
suma de 2000 lei
la scaunul oltean
alături de
aflăm
că va figura şi
Î.P.S. Nifon Criveanu, Mitropolitul Olteniei
P.S.Episcop
P.S.
Episcop al
(arhiva „Memoria Oltului”)
Vartolomeu.
Huşilor, Nifon
Foarte interesantă este şi o Criveanu-Craioveanu, fost până la
scrisoare a P.S.Nifon Criveanu găzduită în
ocuparea acestei înalte demnităţi
paginile ziarului VREMEA din Caracal.
arhipăstoreşti vicar al P.S. Episcopii a
Acesta răspunde pe această cale preotului
Râmnicului Noului Severin. Clerul oltean şi
I. Andreescu de la Ghizdăveşti care
cel romanaţean în special l-a cunoscut cu
publicase în ziarul CURENTUL din 5 august prisosinţă în timpul celor câţiva ani de
1931 o scrisoare intitulată „Tirania lui vicariat iar noi laicii am avut în câteva rânduri
Vartolomeu Episcopul contra arhiereului prilejul fericit să-l avem în mijlocul nostru, să
Nifon Craioveanu”. În epistola sa, Nifon
ne mângâiem sufletele cu duhul blândeţii P.
Criveanu roagă stăruitor pe preotul amintit Sf. Sale şi să ne înălţăm mintea şi inimile
12
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
spre culmile luminate de strălucitoarea
înţelepciune cu care Dumnezeu l-a dăruit
din belşug […] Frumos, în adevăr de o
frumuseţe angelică, cu trăsăturile feţii divin
armonioase, senine şi cucernice, asemenea
icoanelor zugrăvite de către marii maeştri
inspiraţi ai credinţei, cu ochi adânci plini de
Ziarul „Romanaţul”,
Caracal, 27 nov. 1939…
înţeleapta şi cucernica blândeţe a celor aleşi
ai Domnului, deşi relativ tânăr pe atunci
,înfăţişarea P.S. Sale te impresiona prin
contrastul adânc meditativ de chibzuinţă şi
de înţelegere bătrânească a rosturilor lumii
acesteia,peste care harul lui Dumnezeu îl
chemase să păstorească. Fiu al
Romanaţului nostru, născut în comuna
Slătioara, din tată învăţător, făcând studii
teologice strălucite dar mai ales
punându-se în evidenţă printr-o conduită
excepţională de înaltă spiritualitate şi
neprihănită morală P.S. Episcop Nifon
atunci când a fost ales şi înscăunat la Huşi,
dacă ne-a adus o vagă bucurie de
conjudeţean strălucit, ne-a rupt inima de
îndurerare că Dumnezeu ni l-a dăruit nouă
dar soarta ni l-a răpit pentru alţii[…] Astăzi
însă când Dumnezeul nostru şi al părinţilor
Anul I, nr. 1
Martie 2012
noştri care l-a inspirat să-şi adauge la
numele arhieresc şi denumirea predestinată
de „Craioveanul”, astăzi când ne surâde
nădejdea să-l avem iarăşi între noi,
împotriva tuturor speranţelor pierdute, cu
cea mai curată şi cu cea mai deplină fericire
putem spune: Bucură-te suflet oltenesc!
Bucură-te şi veseleşte-te din plin, din tine
suflete al nostru a fost rupt, dar Dumnezeu
s-a milostivit de rana ta şi ţi l-a dăruit înapoi,
mai strălucitor şi mai împodobit, ca să-ţi fie
ţie nu numai spre vindecare ci şi spre fală şi
spre mare veselie”.
Despre ceremonia instalării
I.P.S.Nifon Criveanu în scaunul de
Mitropolit al Olteniei a relatat pe larg revista
VATRA în nr.26-29 din decembrie 1939,
pag. 16.
Menţionăm că revista apărea la
Craiova, era tipărită la Institutul Ramuri şi
apărea sub coordonarea lui C-tin Şaban
Făgeţel –originar din comuna Făgeţel –Olt.
În articolul „Biserica Olteană în
1939. Instalarea I.P.S. Mitropolit Nifon al
Olteniei la Craiova” se spunea: „Biserica
olteană a trecut în anul 1939 prin mari
prefaceri. Prefaceri care au culminat cu
înfiinţarea Mitropoliei de la Craiova pornită
din atât de luminos şi creştinesc gând al
Majestăţii Sale Regelui Carol II. […]Acesta
este evenimentul care ocupă întregul
orizont al bisericii Oltene în anul 1939. Spre
el s-au uitat şi au nădăjduit binecredincioşii
din Ţinutul Oltului cu adânc freamăt de
bucurie, care n-a fost împuţinată de
viforoasele întâmplări din afara graniţelor
noastre […]Mitropolia Olteniei a luat fiinţă
într-o zodie fericită. În primul rând pentru că
scaunul de mitropolit de la Craiova n-a
rămas multă vreme vacant. În al doilea rând
pentru că atunci când s-a făcut alegerea
,votul aproape unanim s-a oprit asupra P.S.
Episcop Nifon al Huşilor, pe care cu drept
cuvânt îl numeşte marele nostru învăţat –dl.
profesor Nicolae Iorga „un episcop de mari
speranţe”. I.P.S.Mitropolit Nifon Criveanu
s-a născut la 20 februarie 1889 în comuna
13
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Slătioara, judeţul Romanaţi, mlădiţă
binecuvântată a familiei învăţătorului Ilie
Criveanu. În casa părintească, acolo în
mireasma curată a vieţii de la ţară, a respirat
aerul unei adevărate vieţi creştineşti, lângă o
mamă care a fost mai bună ca alte mame, o
mamă plină de însuşiri alese. Pe bună
dreptate poate fi aşezată în galeria mamelor
creştine care au purtat în braţele lor pe cele
mai de seamă figuri ale creştinismului”.
Sunt evidenţiate în continuare
însuşirile alese ale celui chemat să fie primul
Mitropolit al Olteniei din vremea când era
Episcop de Huşi cu accent pe meritele sale
în întemeierea cantinelor sociale în care luau
masa copiii săraci, impulsionarea activităţii
căminelor culturale completate cu o bogată
activitate publicistică.
Ceremonia instalării P.S.Nifon
Criveanu în scaunul de Mitropolit al Olteniei
a avut loc la Craiova joi 21 decembrie 1939.
La ceremonie au participat consilierul regal
C-tin Argetoianu preşedinte al Senatului
(originar din Craiova), Ion Nistor-ministrul
Cultelor şi Artelor, I.P.S.S.Grigore Episcop al
Argeşului, dr. N. Lupu şi Stancu Brădişteanu
– director general al Cultelor. Înalţii oaspeţi
au fost primiţi de către primarul oraşului
Craiova, g-ralul C.Z. Vasiliu care a oferit
tradiţionala pâine şi sare făcând urarea de
bun sosit I.P.S.Nifon Criveanu. În răspunsul
său I.P.S.Nifon a spus: „Domnule primar, vă
mulţumesc din toată inima pentru cuvintele
de iubire ce-mi adresaţi în numele bravei,
vioaiei, patrioticei şi inimoasei populaţii a
oraşului Craiova unde orânduiala lui
Dumnezeu m-a trimis să arhipăstoresc.
Iubirea ce-mi arătaţi, primirea caldă ce-mi
faceţi îmi va fi întotdeauna un îndemn pentru
a răspunde cu vrednicie încrederii şi iubirii
acesteia. Vă rog să transmiteţi populaţiei
municipiului Craiova binecuvântările mele şi
vă răspund cu tradiţionalul bine v-am găsit”.
Prezent la solemnitate, Petrache
Lupu i-a înmânat un buchet de flori noului
ierarh.
Solemnitatea instalării s-a
Anul I, nr. 1
Martie 2012
desfăşurat la Catedrala Mitropolitană cu
care prilej au rostit cuvântări ministrul Ion
Nistor, Î.P.S.Nifon Criveanu, rezidentul regal
al Tinutului Olt Dinu Simian şi consilierul
regal C-tin Argetoianu.
...şi revista „Vatra”,
Craiova, decembrie 1939
În cuvântarea rostită cu acest prilej,
Î.P.S.Nifon Criveanu arată că vrea să fie „un
frate care vrea să lucreze cu toată
priceperea sa, cu toate puterile sale pentru
mântuirea sufletului românesc şi creştinesc.
Făgăduiesc tuturor că voi păstori cu iubire şi
că voi lucra frăţeşte cu frăţiile voastre pe
care vă chem la datorie. Eu sunt încredinţat
că mă veţi urma întotdeauna la datorie ca să
facem din biserica oltenească a acestui
popor aşa de vioi şi de inimos, într-adevăr o
biserică bogată în roade duhovniceşti […]În
aceste sentimente, rugând pe Dumnezeu
să-mi dea putere de muncă, minte întreagă
şi suflet iubitor ,rog pe Domnul să
hărăzească ţării noastre vremi de pace,
bisericii Oltene vremi de înflorire iar vouă
pace sănătate şi întru toate bună sporire.
Binecuvântarea Domnului peste voi toţi, cu
al său har şi a Sa iubire de oameni
,totdeauna şi în vecii vecilor . Amin!”
Din cuvântarea rostită cu acest prilej
de Dinu Simian, rezident regal al Ţinutului Olt
rezultă că la solemnitatea de la Craiova a
fost prezentă şi mama Î.P.S.Nifon, Bălaşa
14
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Criveanu „fericită că i-a fost dat să vă vadă
înălţat pe scaunul Mitropoliei Olteniei,
Râmnicului şi Severinului”.
În înfiinţarea Mitropoliei Oltene un
rol de seamă l-a avut C-tin Argetoianu,
originar din Craiova, deşi în cuvântul său el
arată cu modestie că „În înfiinţarea acestei
Mitropolii eu n-am făcut decât un singur
lucru: să stărui[….]Ca şi dvs. desigur, sunt
mândru şi fericit să văd în fruntea bisericii
noastre de aici un ierarh de valoarea
Î.P.S.Nifon. Desigur, ca ultim urmaş al
ctitorilor de la „Sf. Dumitru”, nu puteam să
nu fiu mulţumit astăzi când am văzut
reabilitată acea biserică pe care în copilăria
mea am cunoscut-o în ruine”.
C-tin Argetoianu considera
înfiinţarea Mitropoliei Olteniei doar un
început care ar trebui urmat de înfiinţarea la
Craiova şi a unei Universităţi. În acest scop,
chiar cu prilejul investirii Î.P.S. Nifon el a
Pastorala pentru Împrumutul Reîntregirii
pus bazele unei societăţi pentru înfiinţarea
Universităţii din Craiova, cerând celor
prezenţi ca-urmându-i exemplul-să
semneze o petiţie în acest scop.
15
Anul I, nr. 1
Martie 2012
După instalare, Î.P.S. Nifon
Criveanu a efectuat prima vizită canonică în
judeţul Romanaţi la 26-27 mai 1940.
Evenimentul a fost pe larg comentat în
ziarul ROMANAŢUL, an. V, nr. 20-22 din 30
mai 1940. Cronicarul ziarului menţiona:
„Toţi oltenii sunt mândri acum şi
întotdeauna de ierarhul lor. Să ni se
îngăduiască însă nouă romanaţenilor să-l
simţim al nostru mai mult decât al tuturor
fiindcă aici între noi a cunoscut lumina zilei,
aici a petrecut anii copilăriei şi i s-a oglindit
în inimă seninul zilelor de primăvară, de aici
a sorbit din vlaga pământului acestuia
hotărârea de a lupta şi birui prin răbdare,
din sufletul bunilor părinţi sălăşluiţi între noi
a moştenit atâtea daruri cari-i împodobesc
azi inima, sufletul, viaţa. Să ne fie îngăduit
să-l credem mai mult frate al nostru fiindcă
între noi trăieşte acea nobilă şi bună mamă
de la pieptul căreia s-a adăpat cu atâta
bunătate şi iubire de semeni - mamă bună
pe care ne-o însuşim a fi şi mamă a noastră
a tuturor”.
Pentru judeţul
Romanaţi
evenimentul a fost o mare sărbătoare.
Întreg oraşul Caracal îmbrăcase haine de
sărbătoare, casele erau împodobite cu
verdeaţă, flori, steaguri şi covoare
olteneşti. Pe tot parcursul drumului, mii de
săteni în haine de sărbătoare cu călăreţi şi
care alegorice împodobite cu velinţe şi
covoare, fete îmbrăcate în costume
naţionale torcând fuior aşteptau trecerea
înaltului oaspete. Mitropolitul Nifon a fost
întîmpinat la hotarul judeţului de prefectul
de Romanaţi col. M. Dobriceanu care i-a
urat bun venit pe pământul romanaţean.
Cortegiul a străbătut apoi comunele Leu,
Zănoaga, Radomir şi Dioşti. La Dioşti s-a
vizitat satul şi noua biserică ctitorite cu
ajutor regal în urma mistuitorului incendiu
care distrusese satul în urmă cu 2 ani.
Sosind la Caracal, înaltul prelat a fost
întâmpinat de primarul oraşului Iancu
Stănculescu şi ajutorul de primar Vintilă
Niciu. S-a format un impunător cortegiu
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
care a străbătut oraşul până la catedrala
Maica Domnului unde s-a oficiat o slujbă
religioasă.
Tot în anul tragic 1940 Î.P.S.Nifon
Criveanu a fost din nou prezent în judeţul
Romanaţi la 20 octombrie 1940. Cu această
ocazie a fost redeschisă biserica din
Bobiceşti zidită din temelie de Dimitrie
Bobicescu la 1908 şi având hramul
„Cuvioasa Paraschiva”. În cuvântarea sa
Î.P.S.Mitropolit Nifon Criveanu
Î.P.S. Nifon a adresat participanţilor un
emoţionant mesaj de îmbărbătare – lăudând
strădania enoriaşilor care au înnoit bisericaşi de încredere în dreptatea românilor greu
loviţi în vara tragică a anului 1940 prin
ciuntirea hotarelor României Mari.
Evenimentul a fost prezentat în ziarul
ROMANAŢUL.
Tot acelaşi ziar reproduce mesajul
de Paşti al Î.P.S. Nifon adresat clerului şi
întreg poporului dreptcredincios:
„Creştinătatea prăznuieşte anul acesta
Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus
Hristos în vremuri de cumplite încleştări între
popoare de crâncene şi pustiitoare războaie
pe uscat, pe mare şi în aer, în vremuri de mari
Anul I, nr. 1
Martie 2012
lipsuri,de multe nevoi, de chinuitoare
îngrijorări, de sfâşietoare suferinţe sufleteşti
şi trupeşti naţionale şi morale. […] Pacea pe
Pământ pentru care se născuse în lume
Pruncul Iisus este adânc tulburată de
zăngănitul armelor ucigătoare de tot felul,
de vuietul avioanelor, de bubuitul
înfricoşător al bombelor. […]Şi iarăşi
bucuria marii familii româneşti ,a poporului
român unit şi mulţumit ieri ,este de
asemenea întunecată prin atât de
nedreapta ciuntire a hotarelor României
Mari, prin dureroasa despărţire de noi a
milioane de fraţi români abia scăpaţi de jug
străin şi acum căzuţi iarăşi sub grea obidă a
stăpânirii străine”.
La 22 iunie 1941, România intră în
cel de-al II-lea război mondial pentru
eliberarea teritoriilor ocupate de U.R.S.S. În
faţa acestei situaţii Biserica Ortodoxă
Română se va orienta şi către trimiterea de
misionari în scopul de a revigora Biserica
Ortodoxă din teritoriile ocupate şi în paralel
pentru a asigura sprijin duhovnicesc
răniţilor din spitalele de pe întreg ţinutul ţării.
Pentru refacerea gospodăriilor
distruse de război în Basarabia ,pentru
asigurarea de pensii invalizilor,văduvelor şi
orfanilor de război ca şi pentru procurarea
de medicamente pentru bolnavi, Î.P.S.
Nifon Criveanu a susţinut Împrumutul
Reîntregirii- o iniţiativă a g-ralului Ion
Antonescu. Astfel, ziarul ROMANAŢUL ŞI
OLTUL an.VI,nr.36 din 20 sept. 1941
publică pe prima pagină „Pastorala Î.P.S.
Nifon Criveanu Mitropolitul Olteniei către
cler şi credincioşii din cuprinsul Eparhiei
Rîmnicului şi Severinului” în care citim:
„Ţara având bani
poate înarma mai
puternic viteaza noastră armată, poate
îmbrăca mai bine pe ostaşii noştri […] va
putea îngriji de bolnavii din spitale, va putea
da pensii invalizilor şi orfanilor de război […]
Dând bani ţării, înlesnim cu o clipă mai
devreme rezidirea sfintelor lăcaşuri
pângărite, dărâmate sau arse. Se va putea
aşeza din nou Sfânta Cruce pe turlele
16
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
bisericilor.Se va putea auzi glasul clopotului şi se va putea aprinde
din nou candela de veghe şi de pietate . […]Dând bani ţării vom
ajuta pe fraţii noştri basarabeni şi bucovineni să-şi refacă
gospodăriile risipite şi în parte nimicite”.
Î.P.S.Mitropolit Nifon a mai fost prezent în judeţul Romanţi
participând la sfinţirea bisericilor din Ghizdăveşti şi
Cilieni(sept.1942)ca şi la marea sărbătoare de la Mănăstirea Călui
din august 1942 pentru pomenirea lui Mihai Viteazul ,a Fraţilor
Buzeşti şi a eroilor de la Odessa.
Prin grija Î.P.S.Nifon a apărut la Craiova (apr.-iun.1943)
Ziarul Romanaţul
REVISTA DE ISTORIE BISERICEASCĂ ,director fiind
din 25 oct. 1940
prof.univ.Toma G.Bulat.Î.P.S.Nifon semnează şi un cuvânt înainte
.Revista s-a tipărit în tipografia Mitropoliei Olteniei.
Din păcate ocuparea ţării de către armatele sovietice şi instaurarea comunismului
au provocat distrugerea elitei intelectuale a României iar Mitropolia Olteniei a fost desfiinţată
la 20 aprilie 1945.
Manualul de istorie, încotro?
Manualul de istorie pentru clasa a IVa,autori Marcela
Peneş şi Ileana Troncotă, ISBN 973-7660-04-8 apărut în
2006 şi republicat ulterior la Editura Marcela Peneş credem
că merită o atenţie mai deosebită.
Răsfoind acest manual de istorie ,impresia generală
este de lucru făcut în grabă, cu ilustraţii reproduse din
manuale mai vechi (vezi p. 10 cu ilustraţii din textele „S-au
aurit a toamnă pădurile” şi „Domnu Trandafir”). Ilustraţia
copertei o considerăm cel puţin nepotrivită. Personajele care
în viziunea autorilor îi reprezintă pe Mihai Viteazul, Vlad
Ţepeş, Dimitrie Cantemir, împăratul Traian şi un personaj
neidentificat sunt caricaturale, desprinse parcă din benzile
desenate. Nu înţelegem de ce autorii nu au folosit portretele
acestor personaje istorice apelând la izvoare ori la marea
frescă a Ateneului Român.
Manualul de istorie-coperta
Trecând la fond, nu înţelegem de ce, vorbind despre
slavi (p.21), autorii menţionează în două rânduri că aceştia au
convieţuit cu „populaţia autohtonă”. Alături, termenul autohton este explicat prin „băştinaş”.
Am întrebat elevii mei din clasa a IV-a ce înţeleg prin „băştinaş”şi mi-au răspuns că înseamnă
„oameni care umblă dezbrăcaţi, se vopsesc pe faţă, dansează în jurul focului şi vânează cu
arcuri şi săgeţi”. Chiar DEX-ul explică termenul „băştinaş” prin „aborigen”. Greşită imagine se
induce elevilor despre strămoşii lor. Personal, i-am rugat pe elevi să înlocuiască acest cuvânt
din manual prin „populaţie daco-romană”, termen consacrat în istoriografie.
17
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Într-o lecţie despre turci (p.22), steagul
Turciei este roşu cu semilună şi o stea. În
cealaltă ediţie a aceluiaşi manual
(ed. Marcela Peneş, fără an, p.22),
drapelul Turciei este verde, cu semilună şi
fără stea. Îşi poate oricine imagina scena
în care doi colegi de bancă deschid la
pagina 22 şi unul găseşte un drapel verde
iar celălalt unul roşu. Pentru corecta
informare a elevilor, credem că autorii
trebuiau să precizeze că la 1793 sultanul
Selim III a înlocuit „flamura verde”cu
steagul roşu actual.
…flamura verde
La lecţia despre români, (p.24), în
ambele ediţii se perpetuează o eroare conform căreia Eminescu, Creangă, Brâncuşi
sunt „personalităţi”.
Surprind prin banalitate expresii precum: „Prin Rusia curge fluviul Volga şi
alte fluvii şi râuri bune pentru navigat şi producerea energiei electrice”(p.28) ori:
„Bulgarii lucrează în agricultură şi industrie”(p.30). Dar ce coincidenţă, şi francezii
„lucrează în agricultură şi industrie” (p.25).
Vorbind despre unguri (p.26), autorii „uită” să precizeze când au venit în
Europa aşezându-se în Pannonia, nu spun când s-au creştinat , nu amintesc nimic
despre ocuparea Transilvaniei ori colonizarea saşilor şi secuilor, nimic despre
Posada. Credem că trecutul nu poate fi reinventat, ci doar redescoperit. Trecem
peste expresia pleonastică „Ungaria îşi aduce aportul la solidaritatea europeană”
care este corectată în cealaltă ediţie prin „Ungaria îşi aduce contribuţia…”(p.26).
La pagina 35-36, autorii ilustrează lecţia despre Traian şi Decebal cu 2
imagini din fresca de la Muzeul de Arheologie Constanţa. Credem că era mai potrivit
să se recurgă la imaginile de pe Columna lui Traian.
Parcurgând lecţia dedicată lui Mircea cel Bătrân (p.39), elevii nu află de
nicăieri că a stăpânit Dobrogea („până la Marea cea mare…”). Domnitorului Unirii,
Al.I.Cuza, autorii îi acordă 10 rânduri în ambele ediţii, fără a pomeni data de 24
ianuarie 1859, despre care elevii pot căuta eventual în alte manuale căci acesta, de
istorie (!), nu o pomeneşte.
La pagina 45 (manual ediţia 2006), elevii află că sub Napoleon „Stabilitatea în
ţară a fost asigurată prin revenirea la monarhie”. În ediţia ulterioară, acest text este
eliminat şi nu am înţeles de ce.
Autorii afirmă că la Mănăstirea Curtea de Argeş sunt înmormântaţi Neagoe
Basarab, regele Carol I şi regele Ferdinand. Omit să spună că tot acolo sunt şi
mormintele lui Radu de la Afumaţi (ginerele primului) şi al regelui Carol al II lea (fiul
ultimului).
Dar cel mai revoltător este că manualul conţine erori grave şi dezinformează
(„Prima lex historiae ne quid falsi dicat”!).Astfel, despre Ştefan cel Mare, autorii
afirmă că a domnit între 1497-1504 (manual, ediţia 2006, p.41), deşi 5 rânduri mai jos
vorbesc despre cei 47 de ani ai domniei sale. Alături, la pagina 40, autorii spun că Vlad
18
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Ţepeş a domnit în două rânduri, între 1448-1456 şi 1462-1476. Oare autorii nu ştiu că
Ştefan cel Mare ia domnia Moldovei la 1457 cu ajutorul lui Vlad Ţepeş care era domn la
acea dată? Oare chiar nu ştiu că a domnit în trei rânduri: 1448; 1456-1462; 1476?
Dacă scăpările autorilor pot fi motivate în multe feluri, nu înţelegem în schimb
cum Ministerul Educaţiei poate aviza apariţia unui asemenea manual.
Concluzia credem că este una singură: manualul de istorie trebuie elaborat de
specialişti şi credem că de specialiştii celui mai înalt for ştiinţific care este Academia
Română. Istoriografia românească se mândreşte cu nume precum Nicolae Iorga,
A.D.Xenopol, V.A. Urechia,C. Giurescu. Manualele lor de istorie vor fi întotdeauna
actuale.
Şi încă ceva.
Există în pedagogie un principiu, acela al predării cunoştinţelor de la concret
către abstract, de la apropiat către depărtat, de la simplu către complex. În virtutea
acestuia este obligatoriu ca elevii de clasa a IV-a să cunoască
mai întâi Istoria Românilor lăsându-se pentru mai târziu istoria
celorlalte popoare europene. S-a făcut destul rău scoţându-se
din manualele de limba română lecturile cu conţinut istoric
(gen: „Preda Buzescu”, „Ştefan cel Mare şi Vrâncioaia”,
„Muma lui Ştefan cel Mare”, „Cântecul lui Mihai Viteazul”,
„Dacii şi romanii”, „Din anii de şcoală ai lui Nicolae Bălcescu”,
„Daniel Sihastru”, „Moartea lui Gelu”, „Ecaterina Teodoroiu”,
„Darul lui Moş Miron”, „Peneş Curcanul”,ş.a.).
Formarea sentimentului naţional, cultivarea dragostei
de neam, faţă de jertfa înaintaşilor trebuie să fie permanent în
atenţia educatorilor. Patriotism a existat în şcoală de când a
apărut şcoala în limba română. Să ne amintim şi să reflectăm
o clipă asupra cuvintelor lui Gheorghe Lazăr rostite la
…şi „lecţia”
deschiderea şcolii de la Sfântul Sava: „Dar oare când s-ar
despre Alexandru Ioan Cuza
ridica duhul din ţărână al acelor şi ar privi preste strănepoţii
marelui Chesar, slăvitului Aurelian şi ai înaltului Traian, oare în ziua de astăzi mai
recunoaşte-i-ar? Negreşit i-ar căta în palaturile cele mari împărăteşti şi i-ar afla în
vizuinele şi bordeiele cele mai proaste şi încenuşate, i-ar căuta în scaunul puterii şi i-ar
afla amărâţi sub jugul prostimei, i-ar căuta proslăviţi şi luminaţi, şi cum i-ar afla? Rupţi,
goi, amărâţi şi asemănaţi dobitoacelor.” Nu la acest izvor s-au adăpat şi I.Heliade
Rădulescu, şi Eufrosin Poteca şi Petrache Poenaru şi ceilalţi reprezentanţi ai
generaţiilor renaşterii naţionale de la 1821,1848 şi 1859?
Fruntaşul ţărănist Ion Mihalache, învăţătorul de la Topoloveni de Argeş şi unul
dintre puţinii absolvenţi cu media 10 ai şcolii normale de la Câmpulung, a fost întrebat
odată când vor merge în ţară lucrurile bine. El a răspuns simplu: „Atunci când fiecare la
locul său îşi va face datoria.” Prin urmare datoria autorilor de manuale este de a face
manuale bune. Datoria Ministerului Educaţiei este de a nu aviza pe celelalte. Datoria
noastră de educatori este de a privi cu ochi critic („Mă îndoiesc, deci cuget! '') manuale ca
acela despre care am vorbit.
MEMORIA OLTULUI
19
www.memoriaoltului.ro
Anul I, nr. 1
Memoria Oltului
Martie 2012
TAKE IONESCU LA CARACAL
Prof. Dumitru Botar
În oraşul Caracal, reşedinţa judeţului Romanaţi, existau puternice organizaţii ale celor
două partide istorice: Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator. Activitatea acestora este
relativ puţin cunoscută. În preajma alegerilor mai ales, activitatea organizaţiei de Romanaţi se
însufleţeşte. Apar publicaţii, au loc întruniri şi vizite ale liderilor de la centru menite să
mobilizeze alegătorii. Este şi cazul lui Take Ionescu a cărui vizită la Caracal o prezentăm
cititorilor noştri.
Primirea ce i s-a făcut lui Take
democraţiei
Ionescu la Caracal nu a fost
române, amintind
doar o sărbătoare de suflet a
cu mândrie că încă
romanaţenilor, ci a tuturor
d i n
1 8 9 7
conservatorilor-democraţi
romanaţenii,
din Oltenia, fiind prezenţi aici
simţindu-l de-al lor,
şi reprezentanţii celorlalte
l-au ales deputat în
patru judeţe din Oltenia. Omul
Cameră, în
care a fost sufletul acestei
Colegiul I Romanaţi
Pavlică Brătășanu
manifestări viguroase din
cu 162 de voturi,
reşedinţa Romanaţilor a fost
pecetluind prin
Pavlică Brătăşanu, şeful conservatorilor
aceasta legătura
democraţi din Romanaţi care în cinstea marelui
indisolubilă dintre
Candidaţii
bărbat politic – şeful lui ierarhic în partid – a
ei şi marele fiu al
P.Conservatororganizat un banchet de opt sute de tacâmuri,
ţării.
Romanaţi 1911
record absolut în istoria manifestărilor de
În continuare, Nicolae Titulescu,
simpatie din Romanaţi.
apreciat drept una din marile speranţe ale
Take Ionescu, preşedintele Partidului
Partidului Conservator – Democrat, spune că
Conservator - Democrat, soseşte la Caracal întrvede în manifestaţiunea de la Caracal o dovadă
o zi frumoasă de iunie din anul 1913, fiind însoţit
sinceră şi puternică de ataşament faţă de şeful
de Alexandru Bădăreu, ministrul Lucrărilor
Partidului Conservator – Democrat şi de partid,
Publice, Barbu Păltineanu, Nicolae
în mod deosebit, subliniind că
Titulescu – deputat de Romanaţi –
oamenii ce alcătuiesc acest partid
şi desigur alţi fruntaşi ai partidului.
sunt conservatori – democraţi din
Parcursul de la Piatra-Olt până la
credinţă neclintită. Ministrul
Caracal a fost triumfal, trenul fiind
Bădăreu, în intervenţia sa, l-a
salutat în diferite staţii cu urale
omagiat pe Pavlică Brătăşanu,
nesfârşite şi gesturi care exprimau
spunând că reprezintă statornicia
admiraţia pentru acest ilustru
cea fără de margini în prietenia faţă
bărbat. Presa vremii apreciază
de Take Ionescu. Înainte de a lua
banchetul şi întâlnirea de la
cuvântul Take Ionescu, au mai vorbit
Caracal prin proporţiile lor, dar mai
învăţătorul Cepăreanu din Romanaţi,
ales prin cuvântările rostite ce n-au
părintele protoereu Virgil
însemnat doar slăvirea uneia dintre
Procopiescu şi Toma Cămărăşescu,
cele mai mari personalităţi politice
apoi
Barbu Păltineanu.
Take Ionescu
române de atunci, ci ceva mai mult,
În momentul când s-a
izbânda democraţiei în cea mai
ridicat să vorbească Take Ionescu scinstită şi viabilă accepţiune.
a făcut o linişte de catedrală, iar el, emoţionat de
Luând cuvântul, Pavlică Brătăşanu a
atmosfera creată în jurul persoanei sale, a
spus că democraţia este temelia pe care se
început prin a aminti trainicele legături sufleteşti
sprijină ţara, neamul, apoi a vorbit, în ovaţiunile
dintre el şi bravii romanaţeni care l-au trimis în
tuturor, despre Take Ionescu ca simbol al
Cameră ca deputat într-un moment când era
20
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
prigonit şi nimeni nu-i întindea o mână frăţească.
Atunci, spunea marele om politic, din Romanaţi
a venit un gest de omenie care nu se poate uita.
În încheiere, ilustrul bărbat a spus că
secretul tăriei unui partid stă în încrederea
reciprocă dintre şefi şi soldaţi, spunându-le
romanaţenilor aceste celebre cuvinte care au
făcut ocolul întregii ţări: „Eu nici nu pot, nici nu
vreau fără dumneavoastră. Dumneavoastră
Anul I, nr. 1
Martie 2012
puteţi fără mine, dar nu vreţi fără mine.”
Întrunirea conservatorilor democraţi
din Romanaţi a fost o impresionantă
manifestaţie a vitalităţii unui partid care se
impusese în viaţa politică a ţării, nu doar prin
programul său, cât mai ales prin personalitatea
de excepţie a şefului său TAKE IONESCU.
Publicaţii Periodice din Olt şi Romanaţi
Prof.Ion D.Tîlvănoiu , Prof.Floriana Tîlvănoiu
Memoria Oltului îşi propune să facă o prezentare a celor mai importante
publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi. Plină de surprize, presa de
altădată încântă cercetătorul, aduce un plus de informaţie şi de culoare,
constituind un izvor istoric esenţial pentru cercetători. Prezentăm
astăzi un rezumat al Anuarelor Liceului Ioniţă Asan din Caracal şi al
Liceului Radu Greceanu din Slatina.
ANUARUL LICEULUI IONIŢĂ ASAN DIN
CARACAL, Caracal 1903-1904; 1906-19071908; 1911; 1930-1931; 1969-1970.
Tipografia Iorgu Petrescu, str. Carol, nr. 15.
Publicat de direcţiunea liceului. Anuarul pe
anul 1903-1904 prezintă „situaţia materială şi
morală a corpului didactic secundar”semnat
de Constantin G. Ionescu, şi „O privire
retrospectivă asupra funcţionării Gimnaziului
Ioniţă Asan” în care se face un scurt istoric al
şcolii (p. 79) din care aflăm că festivitatea
deschiderii gimnaziului „Ioniţă Asan” a avut
loc la 10 octombrie 1888 iar primii profesori au
fost C.Locusteanu (partea literară şi
director),El. Beculescu (ştiinţe), preotul
N.N.Delcescu (religie), institutor Ştefan
D.Petrescu (caligrafie), N.N. Burghelea
(muzica şi gimnastica). Tabele nominale
prezintă corpul didactic pe ani şi catedre/p.
78-88). Într-o „Conclusiune” se arată că
„Înfiinţarea Gimnaziului nostru de
atunci(1888) şi până la finele anului şcolar
1902-1903 prezintă o epocă foarte agitată a
învăţământului. Această epocă se
caracterizează prin reforma însuşi a
învăţământului secundar, prin modificarea
radicală a programelor şi prin o mare
mobilitate a personalului didactic […] Ni se
prezintă fenomenul ca din când în când să
vedem în cursul unuia şi aceluiaşi an scolar
schimbându-se pentru acelaşi obiect de
studiu câte 2-3 profesori[…] Nu mai vorbim de
atât de desele schimbări de directori […] În
acest scop fie-ne permis să ne exprimăm o
părere: în armată este luată o dispoziţie, ca
ofiţerii dintr-un regiment să nu poată fi mutaţi
într-altul decât după 2 ani de serviciu într- un
loc. N-ar fi nimerit ca profesorii şi maeştrii
după numirea sau transferarea la o şcoală să
nu poată fi mutaţi, afară de cazuri
excepţionale pentru motive disciplinare decât
după o funcţionare de 4 ani la şcoala unde
sunt instalaţi odată?”. La pagina 99 se fac
referiri la înfiinţarea „Societăţii de lectură a
elevilor”, societate care a funcţionat regulat în
anul şcolar 1898-1899, sub conducerea lui
Leon Grigorescu, apoi(1901-1902)sub
conducerea lui C.S. Codreanu şi Vasile
Stanciu, iar în anul şcolar 1903-1904 sub
conducerea lui C-tin G. Ionescu. Şedinţele
Societăţii erau hotărâte să se ţină săptămânal.
În cadrul lor se citeau şi comentau versuri şi
proză din scriitori români, precum şi rapoarte
întocmite de elevi privind evenimente şi
21
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
personalităţi istorice.În zilele de sărbători
naţionale societatea ţinea şedinţe publice .
În pag. 107 se fac referiri la vizita Regelui Carol
I care a venit la Corabia însoţit de familia regală
la 29 aprilie 1904, la 27 de ani de la Războiul de
Independenţă. Mii de oameni, bătrâni, femei,
bărbaţi şi copii din toate clasele sociale l-au
întâmpinat pe
„Fondatorul Regatului
Român”cu nesfârşite
urale. După toate
onorurile, M.S.
Regele, urmat de
A.S.R. Principele
Ferdinand a desfăcut
drapelul Gimnaziului
şi a mulţumit pentru
„un cântec aşa de
frumos” interpretat de
elevii gimnaziului.
Aflăm că în incinta
gimnaziului exista
B i b l i o t e c a
Locusteanu care servea şi ca bibliotecă
publică. Între cărţile lăsate de fondatorul
bibliotecii -N.B. Locusteanu- figurau şi multe
scrieri în limba română tipărite înainte de 1859.
Într-o notă se specifică faptul că Gimnaziul din
Caracal a publicat 9 anuare din care 2
dezvoltate, 4 pe foi volante şi 3 broşuri
cuprinzând listele elevilor –inexistente în
colecţia B.A.R.
În 1906 Gimnaziul a avut director pe Ioan
Popescu (1 sept 1905-22 martie 1906), urmat
de Ilie Constantinescu (de la 22 martie 1906 ).
Secretar era Atanasie Ciocan iar bibliotecar
Dionisie Olinescu.
În anuarul pe 1907-1908 se face un istoric al
Gimnaziului la 20 de ani de la înfiinţarea sa (1
oct. 1888), apar note biografice ale
profesorilor care funcţionau la data respectivă,
fluctuaţia cadrelor didactice, programul
serbărilor şcolare, referiri la inventarul
Bibliotecii Locusteanu, al cărei fondator
fusese tovarăşul de luptă al lui I. Eliade
Rădulescu la 1848 şi proprietar în comuna
Leu.
Se aminteşte de înfiinţarea unui muzeu istoric
şi etnografic lângă liceu.
Conducerea liceului era: Ilie Constantinescu -
Anul I, nr. 1
Martie 2012
director Mihail Pârvu şi M.M ihăescu-secretari;
N. Pandelea şi M. Nestor-bibliotecari.
Anuarul pe 1910-1911 prezintă componenţa
corpului profesoral, tabele cu elevii pe clase.
Director era S. Băleanu iar secretar M.
Mihăescu. Cel mai interesant este cel din
1930-1931 întocmit de directorul liceului D.C.
Eftimescu (Tipografia Craiova, 106 p.) care
cuprinde şi o listă cu profesorii liceului de la
înfiinţare până în 1931 şi un studiu al
profesorului Dumitru Tudor „Cetatea Romula”.
Tot aici este publicat un document vechi de la
1629, referitor la trecutul localităţii Apele Vii
,jud. Romanaţi.
Anuarul Liceului nr. 1 din Caracal mai apare în
anul şcolar 1969-1970 scos de prof. emerit
Pătru Crăciun. Se dau detalii despre
sărbătorirea a celor 80 de ani de la întemeierea
liceului, cu care ocazie s-a dezvelit placa
comemorativă cu urarea: „Vivat, crescat,
floreat liceum!” Marea frescă, de 40 de metri
din holul principal al liceului a fost executată în
1968 de către pictorul Ion Grigore. Se dau
detalii despre pinacotecă şi biblioteca
liceului.În sala de lectură au ţinut conferinţe
pictorul Marius Bunescu, arheologul C.S.
Nicolăescu-Plopşor, folcloristul Gh. N.
Dumitrescu Bistriţa iar în sala de spectacole au
vorbit între 1935-1940: Cezar Petrescu, Ionel
Teodoreanu, Simion Mehedinţi şi Ion
Simionescu. Au fost elevi ai liceului pictorii
Popa Jean Tudor (n.1926), Ion Popescu
Udrişte (n.1926), Teodor Catană (n.1932), Ion
M.Truică(n.1935), Vintilă Mihăilescu (n.1941) şi
Sorin Chirimbu(n.1947).
(Biblioteca Academiei Române, cota: P. I.10
976, F. 18x15 cm )
Bibl. ,,Publicaţii din perioada interbelică” de
Paul Lică,în ROMANAŢIUL nr.47 din martie
1991.
ANUARUL GIMNAZIULUI RADU
GRECEANU –SLATINA,1910-1911;19111912;1915-1916-1935-1937 .Tipografia şi
legătoria de cărţi C.Constantinescu .
Anuarul pe 1910-1911 conţine 11 pagini, la fel
şi cel din 1911-1912. Corpul profesoral era
alcătuit din :preot N. Ionescu(religie), N.
Balaban(limba română), Aurel
Cetăţeanu(franceză şi geografie), Al. Popilian
(istorie şi franceză), A. Popescu (latină şi
22
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
germană), Ion
Nisipeanu (germană
şi geografie),
C.M-Glodaru
(matematică),
I.Lăzărescu(fiziconaturale, detaşat de
la Dorohoi în locul lui
Traian Biju –detaşat
la Câmpulung),
E
u
g
e
n
Ciolac(caligrafie),
Dart. Rădulescu
( m u z i c ă ş i
secretar),C.M.
Ionescu (gimnastică). Director era Ioan
Lăzărescu .
Din situaţia elevilor promovaţi aflăm că la
clasa I din 65 înscrişi au promovat 38, la clasa
a-II-a din 41 înscrişi au promovat 31 ,la clasa
a-III-a din 32 înscrişi promovează 20(între
promovaţi :C-tin I. Vişoianu şi Toma C.
Alexandru),clasa a- IV-a 25 înscrişi-toţi
prof. Gh.Popescu-Bragadiru
promovaţi iar la clasa a- V-a de aplicaţie
comercială din 11 înscrişi promovau 8.
Anuarul din 1911-1912 menţionează că elevul
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Directorul Traian Biju
şi profesori ai Gimnziului în 1935
Constantin Vişoianu (viitorul ministru de
externe) din clasa a IV-a, a fost clasificat al
doilea din 30 de elevi iar Toma Alexandru al
optulea din 30.
În cuvântul înainte la anuarul din 1915-1916,
Traian Biju arată că „Anuarul anului şcolar
1915-1919 se publică aşa cum l-am găsit în
manuscris; cel din 1917-1918, director fiind
domnul I. Stănculescu, a fost în întregime
alcătuit de noi ca şi cel din 1921-1922,
director fiind domnul I. Ţicăloiu; iar cel din
1918-1919, director fiind I. Lăzărescu, a fost
corectat şi completat”. În anul şcolar 19151916 erau 14 profesori ,între aceştia: I.
Lăzărescu, I. Stănculescu; C.M. Glodaru,
Traian Biju, A. Cetăţeanu, N. Ionescu, I.
Ţicăloiu, Daniil Mirodot. La pagina 6 apare
necrologul lui Al. Onicescu, profesor de desen
şi secretarul liceului, mort la 14 nov. 1915.
Situaţia elevilor era în acest an şcolar
următoarea: cls. I A: 81 înscrişi, 19 promovaţi,
40 corigenţi, 13 repetenţi, 8 retraşi, 1 eliminat;
cls.I B: 75 înscrişi, 21 promovaţi, 22 corigenţi,
30 repetenţi, 2 retraşi; cls. II: 75 înscrişi,
24promovaţi, 43 corigenţi, 3 repetenţi, 3
retraşi, 1 decedat, 1 eliminat (între promovaţi
figurează elevul Dumitrescu M. Ion-Tâmpeni);
cls. III- a: 48 înscrişi, 16 promovaţi, 23
corigenţi, 3 repetenţi, 3 retraşi, 3 eliminaţi; cls.
IV-a: 56 înscrişi, 15 promovaţi, 14 corigenţi, 15
repetenţi, 4 retraşi, 1 eliminat pentru taxă, 4
eliminaţi art. 4; cls V-a: 41 înscrişi, 23
promovaţi, 9 corigenţi, 3 repetenţi, 5 retraşi, 1
eliminat; cls. VI-a 32 înscrişi, 18 promovaţi,10
corigenţi,4 repetenţi. D.Popovici, corigent la
matematică, apare ca preparat în particular.
Anuarul pe 1916-1917 nu apare, Traian Biju
menţionând doar: „Românul a luat arma să-şi
23
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
împlinească ideaul făurit în şcoală. Şcoală nu
s-a făcut ,dar idealul s-a împlinit. Slavă şi
veşnică pomenire eroilor patriei”.
În anuarul pe
1917-1918 se
specifică:
„Cursurile au
început la 1 nov.
1917 în localul
propriu până la
15 iun. 1918
c
â
n
d
Comandatura
Austro-Ungară a
rechiziţionat
liceul şi l-a
transformat
în
C. Ştefănescu-Zănoagă,
s p i t a l . A
fost primar la Slatina
funcţionat apoi o
săptămână în localul primăriei şi restul
timpului în localul Şcoalei Primare de Băieţi
nr.1. În acest an a funcţionat numai cu patru
clase iar personalul didactic a fost recrutat
dintre intelectualii titraţi ai oraşului, deoarece
dintre profesorii liceului nu rămăseseră în
teritoriul ocupat decât trei: I.Stănculescu, Gh.
Bragadiru şi Gh. Micescu (administraţia
militară respingând pe unii ca:
I.G. Sfinţescu, Gh. Constantinescu,
Gh. Micescu). Comisiunea de examen a fost
alcătuită din profesorii şcoalei şi cei întorşi de
pe front (Tr. Biju şi C. M. Ionescu), cum şi
doamnele: Elena Bonciu – Pleşoianu şi Irina
Miteanu. Catalogul general al acestui examen
nu se găseşte în arhiva liceului care a suferit
mult din cauza duşmanului. S-au ţinut două
examene de absolvire, şi anume: unul în
ianuarie 1918 când din 8 candidaţi au reuşit 7
şi în sesiunea iulie 1918, când din 16 candidaţi
au reuşit 15 iar din 8 particulari au reuşit 6”.
În acest an şcolar sunt amintiţi 8 profesori: pr.
ec. C. Popescu, N. Tănăsescu I. Stăiculescu,
Cezar Stoica, Diaconescu Ghe.,Tr.
Georgescu, Gr. Penescu şi Gh. PopescuBragadiru. Între promovaţii clasei a IV-a apare
Dumitru R. Constantin (viitorul scriitor şi
gazetar Mircea Damian-cum va menţiona Tr.
Biju în art. „Patronul şcoalei” din
Anuarul…1935-1937, p.114).
Anuarul pe 1918 -1919 reproduce conferinţa
Anul I, nr. 1
Martie 2012
lui Tr. Biju „Mărirea şi decăderea statelor şi
popoarelor”, ţinută la sala Martinescu la
Societatea Studenţilor Olteni.
În anul şcolar 19191920, anuarul
menţionează
numele celor 14
profesori ai şcolii,
reproduce trei
cuvântări ale lui Tr.
Biju(„1 Decembrie”,
„1 Mai”şi „Fine de
an”), ca şi
conferinţa lui D.
M i r o d o t
„Comemorarea lui
Mihai Viteazul”dr. Gh. Kitzulescu
ţinută la sala
Carpaţi la 26 august
1920. Se dau amănunte despre o excursie a
elevilor şcolii prin Banat. Elevul D. Popovici viitorul profesor universitar - promovează
clasa a V-a.
Anuarul pe 1920-1921 cuprinde un raport
asupra unei excursii a elevilor liceului prin
Transilvania (semnat de Tr. Biju), conferinţa
„10 Mai 1921”-de D. Mirodot. D. Popovici a
absolvit clasa a VI-a cu examen particular.
În anuarul din 1921-1922, Tr. Biju semnează
pledoaria „Tuturor intelectualilor pentru un
Ateneu” şi se dau amănunte despre excursia
elevilor liceului pe ruta Slatina-CâmpulungPiatra Craiului ce a avut loc între 2-7 iunie
1922. Apar şi impresii dintr-o altă excursie în
Transilvania din 29 iunie-10 iulie 1922.
Anuarul pe 1922-1923 menţionează între cei 9
diriginţi şi pe Gh.Vieroşeanu. Se menţionează
că ministrul Dr. Angelescu a vizitat liceul
„Radu Greceanu”unde a consemnat în
„Cartea de aur”următoarele: „Astăzi ,23 iunie
1923 am vizitat acest liceu şi am dispus ca să
fie complet restaurat pentru a corespunde
marilor nevoi ale culturii neamului. Aduc cele
mai călduroase mulţumiri întregului corp
didactic pentru munca şi devotamentul ce
depune pentru înălţarea culturii româneşti”.(p.
267)
Este cuprins şi un raport asupra activităţii
societăţii „Titu Maiorescu”a elevilor liceului
,reînfiinţată în februarie 1923.
24
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Partea I a anuarului pe 1923-1924 cuprinde un
istoric al liceului iar partea a II-a o dare de
seamă cu situaţia şcolară(elevi înscrişi ,
promovaţi, corigenţi, repetenţi, premianţi) pe
acelaşi an şcolar.
Traian Biju adresează „Un cuvânt Înainte”, la
40 de ani de la înfiinţarea liceului şi se face o
„chemare” către foştii elevi şi profesori ai
liceului Radu Greceanu. Aflăm că preşedintele
comitetului şcolar era V. Alimăneşteanu.
Liceul şi-a luat numele înainte de septembrie
1912. În timpul războiului biblioteca liceului sa pierdut cu totul. În vara anului 1923 s-a
construit etajul –pentru strângerea fondurilor
necesare, directorul adresează un apel către
părinţi şi elevi de a subscrie. S-au remarcat
prin sumele subscrise: C. Caracostea, C.
P o p e s c u , C .
Ştefănescu-Zănoagă,
Niţă Dobrescu, Banca
Negustorească
(fiecare 5000 lei).
Anuarul mai
cuprinde un tabel cu
absolvenţii din 1887
până la 1924 (902
absolvenţi)
Se menţionează că
„Liceul a fost prezent
l a s e r b ă r i l e
V. Alimăneşteanu
centenarului morţii lui
Gh. Lazăr (30 sept.
1923) prin directorul şcolii şi doi elevi, iar la
serbările naţionale de la Blaj (3/15 mai 1924)
prin acelaşi director şi dl. Popescu Gh.
Bragadiru, însoţit iarăşi de doi elevi”. Apărută
şi în GAZETA OLTULUI (1 iun.
1924)cuvântarea lui Tr. Biju ţinută cu acest
prilej este redată şi în anuar(p. 97).
Anuarul mai cuprinde şi o dare de
seamă asupra activităţii societăţii culturale
„Titu Maiorescu”.
Anuarul pe 1924-1925 cuprinde patru părţi.
Prima parte, consacrată jubileului de 40 de ani
de la înfiin-ţarea liceului, cuprinde amintiri şi
evocări ale foştilor elevi despre foştii profesori
Iuliu Moisil şi August Crainic ca şi telegrame
primite de la absolvenţi. Partea a doua este
consacrată prezentării situaţiei la învăţătură la
sfârşitul anului şcolar 1924-1925. În partea a
Anul I, nr. 1
Martie 2012
treia se prezintă impresii din excursiile
organizate în munţii Apuseni şi Poiana-Ruscă.
Partea a patra cuprinde o anexă cu situaţia la
învăţătură în
anul şcolar
1913-1914
(necunoscută
până acum). Tot
aici apare
necrologul lui I.
R. Ionescu, fost
profesor al
liceului, stins la
Craiova, la 12
mai 1925. Apare
şi „imnul”
liceului „Radu
Greceanu”,
versuri Tr. Biju,
C.Dissescu
muzica Gh.
P o p e s c u Bragadiru.
În paginile anuarului pe anul 1926-1927 găsim
necrologul lui Scarlat Angelescu, fost profesor
al liceului. Aflăm că la examenul de
bacalaureat din sept. 1926 a fost admis cu
media 8,20 elevul Gh. Coracostea, venit de la
Sibiu. Viitorul prozator Ion Marin Iovescu
promova clasa a III-a. La pagina 109, Tr. Biju
semnează articolul „Atheneul oraşului Slatina”
în care salută materializarea unei vechi
dorinţe, inaugurarea la 10 oct. 1926 a
Atheneului. Cu ocazia inaugurării au ţinut
conferinţe prof. I. Moisil, din Bucureşti
(„Grigorescu, viaţa şi opera sa”), dr. Gh.
Kitzulescu, fost prefect („Atheneul oraşului
Slatina”), prof. D. Mirodot, lt. col. Teiuşanu.
Prof. V. Constantinescu şi Al.
Alimăneşteanu.
Se face o prezentare a prof. Ilie Popescu
Spineni (fost învăţător în Spineni, prof.
suplinitor la lic. „Radu Greceanu” între 1920 şi
1921, ulterior prof. la Turnu-Severin).
Anuarul liceului de băieţi, „Radu Greceanu”
din Slatina din 1928-1929 este publicat de
directorul G. Vişoiu la Câmpulung-Muscel, tip.
şi legătoria de cărţi Gh. N. Vlădescu. Se face o
prezentare elogioasă profesorului Aurel
Cetăţeanu, pensionat la 1 sept. 1929, din care
aflăm că era născut în 1863, în localitatea Sub
25
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
C e t a t e
–Hunedoara.
După ce servise
la şcoli din
Galaţi, Brăila,
C ă l ă r a ş i ,
Alexandria şi
Tecuci, din 1912
vine la Slatina
rămânând până
la pensionare. A
colaborat cu
comentarii
Grigore (telegrafist) I.Iliescu (institutor).
Interesante sunt mintirile lui I I.Florescu
despre Nae Protopopescu, cel care a înfiinţat
şcoala de la Strehareţi (1883). Tot lui i s-ar
datora şi înfiinţarea Gimnaziului,ajutat de
Costică Deleanu (prefect), Vasilache Jorj
(senator), dr. Kalinderu (deputat), Take
Protopopescu (dir. g-ralal Regiei
Monopolurilor) P.S. Aurelian (ministru al
Domeniilor şi Agriculturii) ş.a. Tot I.Florescu
mai arată că pe când era primar, comuna
Slatina-ajutată de ilustrul jurisconsult
G.Dissescu, apoi de Istrate Micescu, Barbu
Păltineanu, Mişu Cireşeanu,
Ion N.Bellu,
Petre Chiţu, C.Ciocazan, Paul
fost primar al Slatinei
Negulescu
şi alţii-se judecase
literare şi traduceri din limba
şi
câştigase
moşia Sârbii
italiană la UNIVERSUL. A
M
ă
g
u
r
a
,
d
e
vreo 2500
publicat „Psihologia
pogoane,
testată
de defunctul
Aristotelică”, Galaţi 1893 şi
Varipati
şi
care
lăsase
toată
„Noţiuni de filosofie
averea
lui
pentru
înfiinţarea
la
morală”, Galaţi 1895.
Slatina
a
unei
şcoli
„cu
clasuri
În acest an şcolar ,liceul
mai înalte”. S-a întâlnit chiar şi
avea 19 profesori. Anuarul
cu
Spiru Haret-ministrul
mai cuprinde o dare de
învăţământuluiîn acest scop.
seamă asupra activităţii
Este reprodus facsimilul
societăţii culturale „Titu
testamentului defunctului I.
Maiorescu”şi extrase din
Varipati
din 16 nov.1866.
regulamentul şcolar
Amintiri
inedite are despre
referitor la disciplina
istoria
liceului
şi fostul primar al
elevilor.
Slatinei
avocatul
Ion N.Belu.
Anuarul anului 1931-1932,
Tot
aici
găsim
o listă cu
întocmit de acelaşi G.
Z. Voiculescu, N. Diaconescu,
directorii
liceului
din
Slatina:
Vişoiu prezintă între altele
Gh. Petri, Tr. Biju
Alex.
Proca
(1884),
August
componenţa comitetului
C
r
a
i
n
i
c
(
1
8
8 5 şcolar, condus de
1896),Em.Teohari(1896-1900),
August
Crainic
V. Alimăneşteanu.
(1900-1902), Gh .
În 1931-1932, anuarul este întocmit de noul
Micescu
(1902-1907),
director Tr. Biju. Cuprinde ştirea morţii foştilor
Tiberiu Popescu
profesori Gh. Ciontescu (n. Cărbuneşti, Gorj,)
(1907), E.Casolţeanu
şi Gheorghe Popescu(1907),
pr.N. Ionescu
Bragadiru (n. 1870, mort la 10 apr.1932).
(apr.-mai1907),
pr. N.
Anuarul din 1933-1934, întocmit de acelaşi Tr.
Munteanu (1907Biju prezintă interes mai ales prin partea I, ce
1909), I.R.Ionescu
se referă la istoricul liceului. Cu ocazia
(
1909-1911), I.
semicentenarului şcolii, foşti elevi şi profesori
Lăzărescu
(1911aduc date noi privind trecutul liceului. Aflăm
1916),
I.
Stănculescu
astfel că primii absolvenţi (1888) au fost: G.
(1917-1918),
Poboran (institutor), Gh. Poşulescu (prof.
I.Lăzărescu
(1918fizico1919),
Tr.
Biju
(1919chimice), Al. Orăscu (inginer), Nicolescu
Profesorul Iuliu Moisil
26
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
St.
S. Spulbereanu
Al. Iliescu
Andre, A. Crainic, Emanoil Constantinescu
1920), I. Ţicăloiu (1920-1922), Tr.Biju (1922(matematică), T. Vasilescu, I.Costescu, S.
1929), G.Vişoiu (1929-1930), Toma Vasilescu
Crainic, Ilie Gherghel ş.a. Dintre absolvenţi
(1930-1931), Tr. Biju(mai-nov.1931), G.
menţionează pe institutorii G.Poboran, S.
Vişoiu(1931-1932), Toma Vasilescu(1932Spulbereanu (inspector şcolar) şi I. Andreianu.
1933), Tr. Biju(din nov. 1933 în continuare).
Arată că 7 foşti elevi au ajuns generali. Iuliu
Din acelaşi anuar aflăm că elevul D. Popovici a
Moisil specifică şi faptul că a predat cel dintâi
absolvit în 1923.
lecţii de vioară unor elevi din Slatina.
Este redat facsimilul testamentului lui
În acelaşi anuar întâlnim necrologul
Al.Iliescu , cel care a înfiinţat internatul din str.
profesorului Ion Lăzărescu, de fizică-chimie
Obrocari şi a donat o sumă importantă pentru
(n. 1870 la Brăila, m. la 9 ian. 1935).
buse elevilor merituoşi.
În anuarul pe 1936-1937, Tr. Biju făcând
La pag.108 apare o fotografie cu 15 profesori
elogiul foştilor elevi aminteşte printre ceimai
(M.Mirodot, I.O. Ionescu, G. Geib ,T.
merituoşi pe Gh.Poşulescu (fost prof.
Vasilescu, pr.N. Ionescu, M.Stellu,
Craiova), S.Spulbereanu (fost inspector
S.Mandescu, G.V. Botez,A.
şcolar), Gh. Jitianu (g-ral), Romeo
Pârcălăbescu, C. Scorţeanu, I.
Bucholzer (amiral în marină),
Rădulescu, M. Păsculescu, V.
Linaru (fost g-ral), Petre Bucică (gBiltz, D. Mirodot, Tr.Biju) şi
ral), Ion Bellu şi Florescu (avocaţi),
preşedintele consiliului N.
A u r e l
A l d e a
Diaconescu.
(g-ral), scriitorul Mircea Damian
Anuarul pe 1934-1935 descrie
(fostul elev Dumitru R.
serbările semicentenarului şi
Constantin).
aduce amintirile fostului profesor
(Biblioteca Academiei Române,
Iuliu Moisil (Năsăud) intitulate „Din
cota: P. I.7 946)
amintirile mele de acum 50 de ani
de la Gimnaziul - Liceu Radu
Greceanu din Slatina”, în care
evocă primii profesori: August de
Mircea Damian
27
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Ion Conea
Întemeietorul toponimiei româneşti
Născut în
însă a ştiut să treacă cu demnitate.
comuna Coteana,
Când în 1944 a luat fiinţă Institutul de
jud. Olt în urmă cu
Geografie al României, Ion Conea devine
110 ani, la 15
membru al acestui for ştiinţific fiind numit şef al
ianuarie 1902, Ion
sectorului de toponimie,geografie istorică şi
Conea rămâne un
populaţie .
nume de referinţă
Pe lângă numeroasele studii de toponimie
între personalităţile
şi geografie istorică apărute în ,,Arhivele
judeţului Olt.
Olteniei”, „Buletinul Societăţii Geografice”,
După ce
,,Sociologia Românească”, ziarul „Ecoul”(1940)
urmează clasele
şi în alte publicaţii ce îşi aşteaptă încă
primare în satul
cercetătorii, Ion Conea lasă posterităţii
natal între 1909valoroasele volume: ,,Aşezări omeneşti în
1914, se va înscrie
Depresiunea Subcarpatică din Oltenia”(1931);
Ion Conea...
la Şcoala Normală
,,Din geografia istorică şi umană a
din Constanţa
Carpaţilor”(1936); „Destinul istoric al
unde va fi remarcat de directorul şcolii-geograful
Carpaţilor”(1937); „Geografia satului
Constantin Brătescu (1882-1945). Acesta îi va
românesc”(1937); „Geopolitica”(1940);
îndruma paşii trimiţându-l la Liceul Internat din
„Toponimia în harta ţării”(1943); ,,Profile
Iaşi pe care Ion Conea îl absolvă ca şef de
toponimice prin Carpaţii Orientali”(1955);
promoţie (1922). La sfatul mentorului său va
„Probleme şi sarcini ale ştiinţei noastre
urma între 1922-1926 cursurile Facultăţii de
toponimice”(1965); ,,Interpretări geografice în
Litere, secţia geografie a Universităţii din
istoria poporului român”(1967); ,,Cu privire la
Bucureşti. Dovedind seriozitate şi o solidă
teritoriul nucleu de formare a poporului
cultură generală ajunge asistentul geografului
român”(1967).
Simion Mehedinţi la catedra de geografie. Aici,
Ion Conea elucidează originea unor
Ion Conea va preda apoi pe lângă geografie şi un
denumiri geografice legate de istoria poporului
curs de toponimie şi geografie istorică.
român, le subliniază vechimea şi demonstrează
Ion Conea este practic întemeietorul toponimiei
că perpetuarea lor în timp atestă continuitatea
româneşti, ştiinţă despre care afirma:
istorică a poporului român în acest spaţiu. Prin
„Toponimia, ca şi geografia şi ştiinţele apropiateîntreaga sa operă, demonstrează că geografia
istoria, etnografia- nu se fac în cabinet ci numai
este un auxiliar preţios al istoriei.
pe teren”.
S-a stins din viaţă
În 1934 va
la 22 iunie 1974 la
obţine doctoratul cu
Bucureşti şi-conform
teza ,,Ţara Lovişteidorinţei sale- a fost
geografie istorică”înmormântat în cimitirul
lucrare geografică cu
din Coteana.
caracter istoric
Ne facem o
publicată în anul
datorie evocând memoria
următor.
acestui ilustru fiu al
Ion Conea a
Oltului.
fost profesorul de
geografie al M. S.
Memoria Oltului
Regele Mihai, lucru ce
avea să-i aducă
necazuri în perioada
...și două din lucrările sale
comunistă, peste care
28
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Familii boierești oltene: boierii Buzești
prof. Ionică Liviu, Liceul Iancu Jianu
Sunt puţini cercetători care s-au ocupat de
trecutul Buzeştilor. La sfârşitul secolului al
XIX-lea, sintetizând informaţiile ce se
cunoşteau despre Buzeşti ca şi despre alte
familii boiereşti româneşti, Octav - George
Lecca consacra familiei Buzeşti şase
pagini. Lui îi aparţine aprecierea că originea
lor se leagă de Basarabi înainte de secolul al
XV-lea, că moşia de baştină a acestora a
fost „moşia Drăgoeşti cu 45 alte trupuri de
moşii”. Tot el aminteşte că pe la 1518 era
mare ban Vlad Buzescu.
document din 9 iulie 1492.
După alte surse ar reieşi că este strămoşul
unui neam de boieri zis „ot Stănceşti” poate
chiar descendenţi, prin femei, din acest
bătrân Buzescu. Nicolae Stoicescu, în
lucrarea sa , nu aminteşte despre astfel de
relaţii familiale.
După Alexandru Ştefulescu şi alţii, bunicul
Buzeştiior a fost Vlad, fost mare ban.
Acesta pare să fi fost unul dintre cei mai
vestiţi proprietari cunoscuţi în Târgu - Jiu. El
a avut, pe lângă moşia Drăgoeşti şi satul
Crucea pe care l-a primit de
la domn în 1518 pentru că şia vărsat sângele pentru ţară.
Vlad Banul a avut ca urmaş
pe fiul său Radu Buzea
(Buzescu), mare armaş.
Acesta s-a căsătorit cu
Maria, fiică a logofătului
Giura şi urmaşă a lui Mogoş
Banul, care a trăit la
începutul veacului al XVIlea. Ei au avut ca urmaşi pe
cei trei fraţi vestiţi: Preda
Banul, Radu Clucerul şi
Stroe Stolnic.
Bunicul celor trei fraţi, Vlad
Mihai Viteazul a fost sprijinit în acţiunile sale de boierii Buzeşti
Banul, a trecut din Gorj în
Romanaţi, unde, în timpul lui
George D. Florescu în lucrarea sa ,,Divanele
Neagoe
Basarab
(1512-1521), a pus
domneşti din Muntenia” vorbeşte de un
temelia
mănăstirii
Călui.
Cârstian, mare vornic, un boier mare a lui
Familia Buzeştilor a fost proprietară în
Vlad Călugărul (1482-1496), care devine
Târgu-Jiu
prin secolele XV - XVI; avea case
unul din sfetnicii de frunte ai acestui domn,
în
capătul
dinspre nord-vest al oraşului, pe
rămânând mult în aceeaşi funcţie, ba de
locul
unde
se afla cătunul Polata, astfel de
multe ori şi fără dregătorie, atât sub Radu
denumire
existând
şi astăzi. Ea nu mai
cel Mare (1496-1509) cât şi sub urmaşii săi
figurează
însă
în
nomenclatorul
de localităţi
în Sfatul Ţării Româneşti . I. Ionaşcu susţine
ci
numai
în
memoria
localnicilor.
că încă din 1483 figurează în sfatul
Dar, cum s-a petrecut în tot cursul istoriei,
domnesc al lui Vlad Călugărul. Maiorul Gh.
unii
domni au avut din rândul boierilor şi pe
S. Buzescu menţionează pe ,,Cârstian biv
unii
care nu le erau agreabili, aşa s-a
vornic (Buzescu)” membru în Divan într-un
întâmplat şi cu Buzeştii care de la Mircea
29
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Ciobanu cu câţiva n-au fost în relaţii bune,
de multe ori găsindu-şi refugiul în
Transilvania.
Buzeştii au fost o familie bogată având în
stăpânire mai multe moşii, nu numai în
Romanaţi, ci şi în Gorj, Mehedinţi, Argeş,
Vâlcea şi chiar în Ilfov. Pe lângă cele
moştenite, cele primite prin căsătorie, au
mai şi cumpărat, au mai luat şi cu forţa aşa
cum au făcut şi alţii, izgonind pe săteni de
pe pământul lor, transformându-i pe ţărani
în rumâni, pe ţăranii care neavând cu ce săşi plătească obligaţiile către domnie, se
duceau la boier şi-i dădea o moşie pe un
pumn de aspri, cu care să-şi satisfacă
nevoile băneşti .
Aceşti boieri de neam mare şi viteji se
bucurau de multă trecere la curtea
voievozilor, fiind şi foarte bogaţi în acelaşi
timp. Aceşti viteji neîntrecuţi, luptau să-şi
apere ţara, făceau biserici şi le înzestrau cu
multe moşii, dar tot atunci îşi întindeau
stăpânirea şi peste mai multe sate, unele
luate cu forţa, cum au luat Risipiţii şi Pleniţa.
Moşia Pleniţa a fost făcută danie mănăstiri
Călui de către Radu Buzescu Clucerul.
Cât de bogată era familia Buzeşti, mai ales
în secolele al XVI - XVII, nu se ştie cu
exactitate. Unele informaţii se referă la
numărul de moşii. În Hrisovul cel mare al
Buzeştilor, din 10 iunie 1656, Constantin
Şerban întăreşte Buzeştilor stăpânire peste
120 de sate . O. G. Lecca susţine că Buzeştii
stăpâneau 128 de moşii, mai toate în
Oltenia.
Numărul mare al moşiilor stăpânite
permitea boierilor Buzeşti să-şi ducă în
război propriile lor oşti din Oltenia, fiind
consideraţi ,,purtătorii oştilor şi fruntea
Boierilor” .
Un urmaş al familiei Buzeşti, Maiorul Gh. S.
Buzescu, care în secolul al XX-lea s-a
ocupat cu strângerea, publicarea sau
republicarea unor documente ce conţineau
informaţii despre Buzeşti, analizându-le,
scria, parcă cu părere de rău, preluând o
informaţie de la N. Iorga: „S-a coborât pe
Anul I, nr. 1
Martie 2012
încetul în uitare şi sărăcie acest neam care
avea odată în mâinile sale o avere de peste
300 de moşii” .
Dacă o apreciere despre numărul moşiilor
avem, deşi inexactă, nu se ştie câte sate
erau pe aceste moşii, ce număr de săteni
era prin aceste sate, unde aveau case sau
conace, ce număr de animale aveau,
negoţul pe care îl făceau şi cu cine.
Datorită situaţiei lor materiale foarte bună şi
supunerii faţă de domn, dar şi cu legăturile
de rudenie cu unii domni, fraţii Buzescu au
ocupat funcţii înalte în stat şi s-au bucurat
Mihai Viteazul şi căpitanii lui
de încrederea domnului . Vlad Buzescu,
bunicul fraţilor Buzeşti, a fost în 1518 mare
ban; Radu, tatăl lor, a fost armaş, Stroe
Buzescu a fost stolnic, Radu Buzescu a fost
clucer, Preda Buzescu a fost spătar şi între
1602 -1608 a fost mare ban, iar Radu
Buzescu (din Strejeşti) a fost şi el mare ban
între 1633, precum şi Teodosie între 1637 1641 , iar Constantin Ştirbey în 1714 .
30
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Despre Radu Buzescu Ban, fiul lui Radu
Buzescu, mare clucer şi al Predei, fiica lui
Mihalcea Caragea banul , se ştie că a murit
în 13 mai 1647 fiind îngropat în biserica din
Strejeşti, iar mai târziu a fost deshumat de
soţia sa Elena, în prezenţa episcopului
Ignatie de Râmnic şi adus la biserica din
Călui .
Stroe Buzescu a fost căsătorit cu o
aristocrată distinsă, cu Sima, din neamul
Rudenilor, din Corbi (Corbeni-Bârseşti)
judeţul Gorj. Era nepoata lui Dobromir, mare
ban la 1568.
Fraţii Buzeşti se înrudeau şi cu celebrul
Mogoş Banul, fondatorul Stăneştilor de
Vâlcea.
Ca şi alte familii boiereşti şi familia Buzescu
a fost uneori în relaţii de adversitate cu unii
domni. În timpul lui Mircea Vodă Ciobanul
(1545 – 1552; 1553-1554; 1558-1559),
Buzeştii au pribegit prin Ardeal de frica
acestuia iar moşia lor de la Târgu-Jiu a fost
confiscată şi luată pe seama domniei, ca a
unor trădători.
Astfel de situaţii au mai fost. Ele însă au fost
revăzute şi îndreptate de alţi domni, care au
reconfirmat moşiile Buzeştilor.
Faima familiei Buzescu a ajuns la mare
înălţime la sfârşitul secolului al XVI-lea şi
începutul secolului al XVII-lea, mai ales prin
cei trei fraţi Buzescu. Din tinereţea lor se
cunosc puţine fapte. Dar din momentul
când au ajuns să ocupe funcţii şi să lupte
pentru apărarea ţării, documentele au
consemnat faptele lor. Reamintim că într-un
hrisov din 29 iulie 1604 de la Radu Şerban se
arătau toate faptele strălucite ale lui Stroe
Buzescu, iar piatra tombală din Stăneşti de
Vâlcea unde a fost înmormântat, reamintea
generaţiilor următoare că el a fost stolnic la
Mihai Vodă şi a fost la toate războaiele
dimpreună cu domnul său, ca o slugă
credincioasă a domnului său.
Preda Buzescu, mare ban, a fost fratele mai
mare dintre cei trei fraţi. Născut înainte de
jumătatea secolul al XVI-lea, a murit în 1608,
în urma fraţilor săi. A fost căsătorit cu
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Cătălina, fiica lui Andrei Vistiernicul. A
ocupat următoarele dregătorii: între 1575
februarie 12 – iunie fără titlu; 1585 ianuarie
28 - 1587 mai 4, paharnic; 1588-1593
ianuarie 15, spătar. Mihai Viteazul l-a făcut
mare postelnic în perioada 1594 octombrie
4 şi 1595 iunie 12 – 1599 decembrie 28, iar
Radu Şerban l-a numit Mare Ban al Craiovei
între 1602-1608.
Împreună cu fratele său Stroe, a salvat de la
moarte pe Mihai Viteazul în lupta de la Vidin
(septembrie 1598) în care ,,multă bărbăţie
arătară Buzeştii” . În 1599 au semnat
tratatul cu Andrei Bathory. După cucerirea
Moldovei a fost trimis cu Marcu Vodă la Iaşi ,
pe care Mihai Viteazul dorea să-l pună
domn (vara anului 1600), fiind silit însă de
poloni să se retragă.
De obicei când Mihai pleca în expediţii,
Preda era lăsat să administreze ţara în lipsa
Piatra de mormânt a lui Dumitru pârcălab Buzescu
domnului.
În octombrie 1600 era cerut de nobilii
maghiari revoltaţi contra lui Mihai Viteazul,
31
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
ca ostatic, alături de alţi boieri de frunte.
Şerban.
Împreună cu fraţii săi a jucat un rol de seamă În timpul domniilor lui Petru cel Tânăr,
în izgonirea lui Simion Movilă (1602) şi Alexandru II Mircea şi Mihnea Turcitul, Radu
alegerea ca domn a lui Şerban Vodă care l-a Buzescu a fost pribeag în Transilvania
făcut Mare
împreună cu fraţii
Ban (1602săi. De altfel şi
1608).
tatăl său, jupan
Pe când
Radu Buzescu, a
b a n d e l e
pribegit în timpul
tătare pustiau
lui Mircea
ţara sub Radu
Ciobanu. În
Şerban, s-au
timpul pribegiei,
dat mai multe
Mihnea Turcitul
lupte la care
le-a luat satele. Ei
au participat
s-au întors şi
şi Buzeştii.
domnul le-a
Împreună cu
restituit satele
Lupta dintre Stroe Buzescu şi nepotul hanului
fraţii săi a fost
pentru care au
(după un vechi manual de istorie, 1929
Vlastelin şi
adus „cărţi vechi
prim-sfetnic al lui Radu Şerban care l-a de moştenire”.
trimis cu solie la imperiali.
Radu Buzescu a fost postelnic din februarie
Preda Buzescu a murit înainte de 20 august 1575 până în mai 1581; fără titlu 1575 iunie
1608. A avut un fiu Barbu şi o fiică Maria sau 5; comis 1585 ianuarie 13 – iunie; mare
Mara, căsătorită cu Teodosie Corbeanu armaş aprilie 1588 - iunie 1589; armaş şi fost
ban, care s-a numit şi
Buzescu din mare armaş între 1590 -1592 decembrie 1;
Cepturoaia.
spătar 1593 ianuarie – august; mare clucer
La rândul lui, Teodosie Corbeanu a avut ca (apare şi în Sfat) 1595 februarie 14 - 1600
urmaşi: Preda postelnic şi spătar ot iunie 1; mare clucer 1602 septembrie - 1610
Cepturoaia care şi-a vândut averea; Caplea ianuarie 20, fiind primul în Sfat.
căsătorită cu Paraschiv Cocorăscu, Împreună cu cei doi fraţi ai săi a jucat un rol
paharnic din Cepturoaia (urmaşii săi au foarte important în timpul domniei lui Minai
adoptat numele de Buzescu); Gherghina, Viteazul. Ca general însemnat al lui Mihai
căsătorită cu Barbu Cuparul; Alexandra, Viteazul, a fost trimis în deosebite
căsătorită cu Drăghici (din Fălcoi) mare împrejurări să apere ţara. La 1599, împreună
sluger şi Anca, căsătorită cu Stan vornic din cu banul Udrea Băleanu şi cu 6.000 de
Greci.
oşteni ai Olteniei, a trecut în Ardeal pe la
După moartea lui Preda Buzescu, în vremea Turnu Roşu spre a întâlni pe Mihai,
domniei lui Radu Mihnea, soţia şi fiica sa au participând la victoria de la Şelimbăr
avut greutăţi şi nevoi pentru datoria lui împotriva lui Andrei Bathory.
Preda Banul şi pentru impozitul pe care l-au A participat la luptele cu tătarii în 1594 şi a
pus domnii, trebuind să vândă din sate.
fost solul lui Mihai Viteazul la Sigismund
Radu Buzescu (Radu Buză din Cepturoaia) - Bathory în 1594 şi la împăratul Rudolf al IIfiul lui Radu a lui Buzea, mare armaş - era lea, la Praga. A însoţit pe Mihai Viteazul la
frate cu Preda şi Stroe Buzescu. S-a Alba-Iulia (decembrie 1596). A semnat
căsătorit cu Stanca, fiica Velicăi Boldescu jurământul faţă de împăratul Rudolf al II-lea
din Boldeşti şi apoi cu Preda, fiica banului (1598) şi tratatul cu Andrei Bathory (1599). În
Mihalcea, rudă cu Mihai Viteazul şi cu Radu septembrie 1600 a fost trimis de Mihai
32
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Viteazul la George Basta, la Alba-lulia.
pe această vreme şi prin dibăcia sa, comună
După înfrângerea lui Mihai Viteazul a mers cu a fraţilor săi dealtmeterelea, de a
cu acesta la împărat (1601). După uciderea cumpăra ocinele ţăranilor strânşi de biruri şi
lui Mihai Viteazul, i-a înmormântat capul la împresuraţi de datori, el ajunsese pe încetul
mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte.
unul din cei mai mari oameni din Ţara
În martie 1602 se afla cu fraţii săi şi cu Mârza Românească, fără să fie încă şi un boier
în Transilvania de unde a trecut în Ţara mare”.
Românească jucând un rol de seamă în La întâlnirea lui cu Marini, reprezentantul
izgonirea lui Simion Movilă şi la alegerea ca împăratului, Radu Buzescu venise ca un
domn a lui Radu Şerban cu care se înrudea trimis particular şi secret al lui Mihai, pentru
fiind sprijinul principal al acestuia. În timpul a se înţelege cu principele Transilvaniei în
domniei acestuia cei trei fraţi au fost vederea alianţei antiotomane ce se
atotputernici, făcând numeroase abuzuri: preconiza şi cu domnul Moldovei, Aron
„cei trei fraţi făceau mult rău sărăcimii şi Vodă. În timp ce Radu era în Transilvania,
domnul nu îndrăznea să le spună nimic”.
fratele său Stroe era primit de Aron Vodă în
Mare clucer fiind, a fost sol la Praga (1603) şi aceeaşi problemă.
a mers în Transilvania (1604) . A fost în relaţii Radu Buzescu a fost căsătorit de două ori:
foarte bune cu Radu Şerban care-i botează mai întâi cu Stanca (moartă în 1590) de la
fiul. Radu a ajuns mare ban. Radu Şerban îl care a avut trei copii şi cu Preda, fiica
considera vlastelin, dregător, prim-sfetnic şi marelui ban Mihalcea, cu care a adus şi
mai mult: „din casa domniei mele”.
înmormântat capul lui Mihai Viteazul în
Un frumos tablou îi făcea N. Iorga lui Radu mănăstirea Dealu.
Buzescu, bazat pe informaţiile ce le avea de A murit după 10 ianuarie 1610 şi a fost
la Marini, reprezentant al împăratului care s- înmormântat la mănăstirea Călui.
a întâlnit cu Radu Buzescu în Transilvania Radu Buzescu, a avut trei copii: Stroe, mort
unde venise la principele acesteia în 1594 de tânăr la 1689; Maria, căsătorită cu
trimis de Mihai Vodă pentru o înţelegere.
Ianache Catargi mare ban şi Radu din
„Născut după 1550, Radu era în 1575 Strejeşti, ajuns mare ban, căruia Maria i-a
postelnic, un titlu mai mult de cinste; în 1592 lăsat multe sate şi moşii.
i se zicea după moşia sa de căpetenie, după Stroe Buzescu Stolnicul era cel de-al treilea
<< Scaunul >> neamului său şi după noua dintre fraţii Buzeşti. Ilustru boier, se găseşte
dregătorie ce căpătase: <<
Radu Armaşul de
Cepturoaia >>. Prin
îndelungata lui petrecere
într-o ţară de o cultură
superioară, el ajunsese a
cunoaşte limbi străine şi
meşteşugul negocierilor cu
acei care le vorbea şi, prin
moştenirea părintească
recâştigată, el era unul din
marii stăpânitori de ţarine;
căsătorit cu Stanca
Boldeasca, el crescu încă
temelia de avere teritorială
Fraţii Buzeşti (frescă de la Mănăstirea Călui)
a oricărei ambiţii politice de
33
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
adesea împreună cu fratele său Radu, ca de
exemplu, în 1598 la Vidin, când ambii au
scăpat viaţa voievodului înconjurat de turci.
A fost căsătorit cu Sima. Sima era nepoată
de soră a jupâniţei Vilaia, soţia lui Dobromir,
mare ban la 1568 şi rudă cu doamna
Stanca, deci rudă cu Mihai Viteazul. A fost
comis, dar mai mult fără titlu, între 15911593 a fost postelnic. A însoţit pe Mihai
Viteazul în pribegia sa în Transilvania şi la
Constantinopole, de unde a fost trimis de
domn înainte, ca să-i asigure tronul. Mihai
Viteazul l-a făcut în 1594 mare agă. A fost
stolnic între decembrie 1594 – iulie 1601 şi
mare stolnic, august-octombrie 1602.
Alături de fraţii săi a participat la luptele cu
turcii şi tătarii din 1594-1595.
În luptele cu turcii din 1594, la bariera
Bucureştilor, Stroe este rănit la mâna
stângă. Este trimis de domn, împreună cu
fraţii săi, în fruntea oştilor la luptele de la
Şerpăteşti, Hulubeşti, Stoeneşti şi Putineiu,
unde este rănit ,,de o săgeată în coasta
stângă”.
Stroe Buzescu a îndeplinit şi misiuni politico
- diplomatice. A fost sol la Aron Vodă,
domnul Moldovei, pentru pregătirea alianţei
antiotomane. A fost trimis de Mihai Viteazul
la Sigismund Bathory pentru a-i cere ajutor
înainte de lupta de la Călugăreni şi apoi,
alături de Radu Calomfirescu, în Ardeal, la
Sigismund Bathory ca să-i aducă daruri din
partea lui Mihai la nunta acestuia cu marea
ducesă de Austria, Maria Cristina. La
intrarea triumfală din Alba – Iulia, este în
dreapta domnitorului, ,,îmbrăcat în calpac
alb şi cu pană de struţ pe cap”. A fost solul
lui Mihai Viteazul la poloni, în 1600,
împreună cu Gheorge Racz.
După asasinarea lui Mihai Viteazul, datorită
prestigiului şi autorităţii de care se bucura,
ar fi putut ajunge domn fiind solicitat de o
solie de boieri dar a refuzat. Radu Şerban,
noul domn, la a cărui înscăunare a contribuit
şi Stroe Buzescu, l-a trimis ambasador
special la împăratul romano-german ca să-i
ceară ajutor cu bani şi oaste contra turcilor
Anul I, nr. 1
Martie 2012
şi tătarilor.
A murit la 2 octombrie 1602 în urma rănii
căpătate în luptele cu tătarii la Ogretin din
13 septembrie 1602. A fost înmormântat la
biserica din Stăneşti (judeţul Vâlcea),
ctitoria familiei sale. Inscripţia de pe piatra
de mormânt - redactată de soţia sa Sima
este unul din primele şi foarte puţinele
documente scrise în limba română până
atunci (1602) - povesteşte faptele lui:
,,Această peatră pe groapa jupânului Stroe
Buzescul, ce au fost stolnic la Mihai-Vodă, şi
au fost la toate răsboaele dinpreună cu
Domnul său, ca o slugă credincioasă a
Domnului, şi la răsboiul dintâi dobândi rană
la mâna stângă de Turci, şi la răsboiul dela
Giurgiu, când se loviră cu hanul, se răni la
ochiul stâng, de săgeată; şi au slujit Stroe lui
Mihai-Vodă până peri în ţara ungurească.
Dacă se sculară boerii ţărei şi cu Buzeştii,
ridicară pe Radu Vodă, iară Simeon Vodă cu
Turci, Tătari, Leşi, Moldoveni, veniră din ţara
Moldovei. Iară atunci merse Stroe la împărat
de ceru ajutor, şi se lovi atunci cu hanul cu
mare oaste în gura Teleajenului, la Teiuşani,
în luna Septemvrie 4, veleat 1602. Şi făcură
năvală de trei ori Marţi dimineaţa, iar jupân
Stroe înjunghie pe Tătar Mîrza, nepotul
hanului, dar se răni şi el şi muri în luna
Octomvrie 2 zile, leat 1602. Şi nu fu pre voia
câinilor de Tătari”. Pe marginea lespezii stă
scris: ,,Eu, jupâneasa Sima Stolniceasa
dacă voi muri, să mă îngropaţi lângă
dumnealui aicea.”
Stroe a fost desigur căpitanul cel mai mare
al lui Mihai Viteazul, pe care l-a ajutat la
realizarea unităţii naţionale. El a adus
servicii mari Domnului şi pe arena politicii, în
Ungaria, căci a fost consilierul său cel mai
credincios şi care avea legături preţioase cu
Polonezii, căci se înrudea cu neamul
principilor Wizniowiecki, descendenţi din
ducii Lituaniei . Stroe Buzescu nu a avut
urmaşi.
34
(va urma)
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
CLIO SE AmUzĂ
Memoria Oltului
prezintă cititorilor câteva întâmplări
al căror
protagonist este gazetarul N.T.Orăşanu.Născut la Craiova pe la 1833,
ajunge la Bucureşti unde înfiinţează mai multe gazete umoristice,
suspendate pe rând de autorităţi. Cunoaşte în mai multe rânduri detenţia
pentru delicte de presă.Căsătorit cu Maria Chiţescu, moare la 26 iulie
1890 fiind înmormântat în cimitirul din Chiţeasca-Negreni, jud. Olt.
*
În timpul lui Cuza, N.T.Orăşanu a fost de nenumărate ori trimis la Văcăreşti,
fiindcă pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delictul de presă.De
câte ori Orăşanu scria câte un articol violent sau atingător la Vodă, îşi trimitea imediat salteaua,
plapuma şi pernele la Văcăreşti. Directorul penitenciarului nu voia să le primească, însă Orăşanu îi
spunea :
-Nu-ţi fie teamă, o să primeşti ordinul peste câteva ceasuri.
Şi ordinul venea întotdeauna.
*
Pe când bietul Orăşanu se afla la Văcăreşti, un popă intră în camera deţinuţilor ţinând în
mână o găletuşă cu apă, căreia deţinuţii îi spuneau ,,zeamă de gologani”.Gardianul vru să îl
oprească, dar el împins de simţământul religios ,care e consolarea
oricărui individ în nenorocire ,făcu semn gardianului să-l lase.Cum
gardianul încă se împotrivea, Orăşanu apucă o carafă de apă şi se
jură că de nu va lăsa pe popă înăuntru, îi va zdrobi capul cu carafa.
În sfârşit, popa intră înăuntru şi înmuind pămătuful în găleată, îi
stropi pe deţinuţi cu cât de multă apă putu. Orăşanu aruncă în
găletuşă singura monedă ce avea .Moneda lui avu efect asupra
popii care crezând că nu o plătise destul, găsi de cuviinţă să-i
consoleze pe arestaţi zicându-le :
-Şi la mulţi ani, tată !
-Mânca-ţi-ai vorba, părinte, răspunse Orăşanu care era sătul de
închisoare.
*
Odată, Orăşanu fiind închis în aceeaşi celulă cu un popă ce
furase un cal, spre a-l umple de ridicol îl întrebă :
-Cum fugea calul părinte, în trap sau în buestru?
…şi două din gazetele sale: „Cicala”...
-Buiestru în fugă, răspundea bietul popă râzând.
-Care va să zică o croiseşi la sănătoasa cu el. Şi cum dracu te-a prins?
*
Într-una din nenumăratele nopţi albe petrecute la cârciuma lui Iordache N. Ionescu de pe
strada Covaci nr.3, cîrciumarul a rămas fără maţe de oaie necesare la
pregătirea cârnaţilor săi tradiţionali.Nae Orăşanu îi cere atunci să pună
direct pe grătar amestecul de carne şi mirodenii.Aşa au apărut mititeii
care au avut un succes răsunător la Expoziţia Internaţională de la Paris
din 1889 .
*
Nae Orăşanu a compus şi o nostimă listă de bucate în care
pâinea era,,abundenţă”, gheaţa-,,cremă de Siberia”, scobitoarea,,baionetă”, tacâmul-,,regulament”,ţuica- ,,o idee”, socotela,,protocolul”, cârnaţii mici-,,mititei”, cârnaţii mari-,,patricieni”, ardeiul
roşu-,,torpilă”, varza acră-,,origină de Belgrad”, sticluţa de vin -,,o
pricină”,ocaua de vin cu borvis la răcitoare-,,o baterie”, apa-,,o
naturală”, paharele pentru vin-,,semiplutoane”, cafeaua neagră
turcească-,,un taifas”, ciorba de burtă-,,ciorbă de stomac”.Chiar
restaurantul dobândise numele ,,La idee”,dar numele nu s-a păstrat.
N. Orășanu...
... și „Nichipercea”
35
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
„Amintiri din trecut”…
N. B. Locusteanu
N. Locusteanu...
La 25 martie 2011 s-au împlinit 190 de ani de la naşterea lui N. B.
Locusteanu, participant la revoluţia de la 1848 (când arde Regulamentul
Organic) şi subadministrator de Romanaţi. Este exilat la Brusa unde scoate
foaia „Conservatorul” împreună cu I.Heliade Rădulescu, prietenul său.
Ulterior este deputat de Romanaţi în mai multe rânduri. Din donaţia sa ia
fiinţă prima bibliotecă a Gimnaziului „I.Asan” din Caracal. Este
înmormântat în 1900 in comuna Leu-Romanaţi. A lăsat comunei prin
testament moşia sa, ca din venitul ei să fie sprijiniţi cu burse studenţii
merituoşi, cu excepţia celor ce vor studia dreptul. Revista noastră vă
prezintă fragmente din volumul autobiografic ,,Amintiri din trecut” de
N.B.Locusteanu apărut în1896.
Subtitlurile aparţin autorului
Scrierea pe care o dau astăzi
cele presupuse pană unde sunt veridice.
publicităţii este naraţiunea evenimentelor
Vorbind de evenimente fac istorie,
celor mai însemnate petrecute în cursul vieții
scriu memoriile mele care cred că nu vor fi rău
mele, şi in același timp povestirea trecutului
primite de cititori, pentru că pun in evidenţă
meu.
lucruri si fapte nu fără interes de a fi cunoscute.
Povestind trecutul meu, vorbesc de
Apoi o scriere, ori cât de puțin
mine, și știu cât este de neplăcut de a vorbi
gustată, ori câtă secetă de cugetări înalte ar
cineva de sine. Sper însă că mi se va ţine în
conține, nu e cu totul nefolositoare: căci
seamă când se va ști că nu din vreo dorință
precum pe un câmp de bălării sunt şi flori
deșartă am fost îndemnat să fac acesta, ci
mirositoare din care albina laborioasă culege
dintr-o imperioasă necesitate.
mierea care nutrește și ceara care luminează,
Am fost calomniat de inamici, mi s-a
asemenea într-o carte nu poate să nu se afle un
atribuit acte străine de
cuvânt de seamă, o
mine, necompatibile
expresiune fericită, o
cu caracterul meu, şi
veritate istorică,
m-am văzut silit să mă
morală sau politică
apăr. Scrierea de față
necunoscută care să
este doar o apărare.
merite osteneala
Şi cum să mă
omului studios .
apăr mai bine decât
narând faptele mele
cunoscute de
Revoluția lui Tudor.
contemporani pe care
O familie
îi iau de martori.
predestinată
A c e ș t i
...şi două din lucrările sale:,,După exil” (1898) şi
,,Amintiri din trecut” (1896).
martori pot spune
Sunt născut la 1821
Biblioteca Academiei Române.
dacă în cele ce relatez
anul în care Tudor
hazardez vreo
Vladimirescu s-a
neexactitate.
sculat să redea Românilor tronul strămoșesc
Şi dacă nu exagerez nimic de la
uzurpat de străini. Am văzut lumina la 24 spre
faptele cunoscute, se poate judeca despre
25 martie în zorile zilei Bunei – Vestiri. Cel
36
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
dintâi sunet ce a izbit urechea mea a fost
zgomotul armelor române mult timp
neîntrebuințate ce la glasul eroului din Vladimir
se lua de aceia ce o sută de ani suferiseră jaful
si împilarea Beilor din Fanar și Ciocoilor,
complicii lor.
Din comuna Leu, cei ce au încins
sabia răspunzând la chemarea lui Tudor, au
fost: tată-meu Barbu Grigorie Locusteanu,
Căpitan Matei, Ioan Hatu si Stan Antia.
După moartea eroului-martir si
intrarea oștilor turcești in tară, căpitan Matei
cu alți revoluționari, în urma bătăliei de la
Drăgășani refugiindu-se în zidurile Monastirii
Cozia, după o rezistenţă de mai multe zile la
atacurile Turcilor, s-a predat pe cuvântul dat
prin jurământul de la comandantul turc că
viața celor ce vor depune armele va fi cruțată,
dar după capitulare, companionii săi au fost
măcelăriți şi el trimis la Constantinopol unde i
s-a tăiat capul. Se spune că Căpitanul Matei
era un om înalt, spătos si cu niște mustăţi pe
care le înnoda după gât.
Tată-meu întemnițat împreună cu
căpitan Oarcă în Craiova, a evadat din
închisoare pe o noapte întunecoasă,
lasându-se jos de la al doilea cat din casele
Poroineanului în care erau deținuți, iar Oarcă
a pierit de mâna călăului la Vidin.
Românii erau vinovați în ochii Turcilor
că au cerut, nu ruperea legăturilor cu imperiul
lui Osman, ci revendicarea drepturilor
străvechi ale ţării de a se guverna de domni
aleși din sânul lor; probă că scularea nu era în
contra Imperiului sunt proclamațiile lui Tudor
Vladimirescu si dialogul dintre acesta şi
Alexandru Ipsilanti (…)
Heliade vorbind în Issachar de
evenimentele de la 1821, se exprimă cam în
modul următor: România a avut doi 21: unul
care pleca din Oltenia cu 16 mii de olteni în
capul cărora era Tudor Vladimirescu și se
așeza româneşte în București la Mitropolie în
casele Basarabilor, și altul care venea din
Rusia cu fanariotul Alexandru Ipsilanti însoţit
de tot felul de străini și se punea grecește la
Colentina în casele Ghicilor. Cel fanariotic
aducea devastarea Ţării si nici un principiu .
Cel românesc semăna cu mâinile pline
Anul I, nr. 1
Martie 2012
seminţa naționalității. Boierii atunci, cât mai
erau boieri, trecură
la Tudor, şi ciocoii
făcuseră mai dinainte cauză comună cu
Ipsilant. Izvorenii, Poenarii, Haralambii si alții
erau în rangurile lui Tudor căpitani ai
pandurilor, ajutanţi, secretari. Grădiştenii,
Ilarionii, Gianii și alții i se oferiră spre serviciu.
Ciocoiii dimpreună cu toată adunătura de
venetici, recunoscură de cap de Ipsilanti şi
începură prada si violarea.
Cântecul Pandurilor de la 1821
Fiii Olteniei- continuă autorul lui Issachar pe
care noi îl compilăm- copiii anticului Banat al
Severinului la 1821 luând armele după un
secol de sclavie, cântau ca toți eroii moderni ai
națiunilor in servitute cântecul Clepţilor
Greciei si Haiducilor României .
Toate plugurile umblă
Numai plugulețul meu
La-n-ţelenit Dumnezeu;
Dar a da şi Dumnezeu
Că umblă şi plugul meu
Să trag brazda Dracului
La uşa spurcatului
O brăzduţă d'ale sânte
Să ţină Ciocoiul minte
Să-ţi arunc un semănat
37
Cu sângele meu udat:
Ploaie măre, d' apă vie
Ce seminţa ți-o învie;
Să mi-ţi dau un semănat
Ce de mult nu s-a mai dat
Semănat de potecasi
Să rasară Românaşi,
Semincioară d'aia Nene,
Tot cu ochi si cu sprâncene.
Sămânţă de plumb de fier
Ce mi-ţi creşte pân la cer
Mi-am vândut si cămeşoara
Şi-mi cumpărai săbioara.
Plugulețul meu nebun
Cum te prefăcuși în tun !
Vezi, așa mai poți ara
Şi mă scapi de angara …
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Nu mă plânge Mariuţă ,
Vezi de Ion şi de căsuţă
Si de bietele copile
C-am ajuns în rele zile
Să nu plângeți moartea mea
Că-i la țară piază rea.
Uite mergem să arăm
Țelina să despicăm ,
Că avem să semănăm
Voi aveți să ne urmați,
Si-nsutit să secerați :
Domnul Tudor e cu noi :
Dumnezeu fie cu voi.
Războiul Ruso-Turc de la 1828
La invaziunea oștirilor ruseşti din 1828, eu
eram în etate de șapte ani, frate-meu de patru.
Locuiam în cătunul Leu de Sus, unde ne
născusem de pe moșia noastră pe dealul
numit astăzi de la Prunișor. Într-o zi se văzură
venind niște mămulari; mamei părându-i-se
că sunt turci, ne luă şi fugi cu noi, ducându-ne
într-o veche groapă de bordei la marginea
pădurii. Eram o bejenie în miniatură compusă
din trei fete: Rada, Dumitrana și Bălaşa; doi
băieți: Nică și Dimitrie, și mama noastră Ioana,
omonima martirei din Orleans, martiră şi dânsa
a datoriilor materne. Bejenie se numea pe
vremea aceea fuga mai multor familii împreună
retrăgându-se în alte locuri la năvălirea
oștirilor inamice. Cuvântul e sinonim de
emigrare. Noi acum eram în bejenie sau
migrațiune, ceea ce mie îmi făcea o
neexprimabilă plăcere, si când după câteva
ore ne-am întors acasă, regretam că
emigrarea n-a ținut mai mult.
Cum am învățat carte
Revoluţia lui Tudor ne-a redat domnia
pământeană şi aceasta a adus cu sine
înființarea de şcoli în limba patriei în orașe
unde se găseau învățători; însă la ţară cine să
ne înveţe carte? Tată-meu nu studiase decât la
școala grecească, şi acolo puțin din cauza firii
Anul I, nr. 1
Martie 2012
sale iuți. Într-o zi dascălul grec trimițându-l să
aducă apă cu fedeleșul, căci pe atunci elevii
îşi aduceau pe rând apă singuri, tată-meu
merse la fântână, umplu vasul, se sui cu el
deasupra pe coperişul ei şi de la înălţimea în
care se afla, îl trânti făcându-l bucăţi şi nu mai
dete pe la şcoală. Lipsa de o instrucţie deplină
însă, nu-l împiedica de a fi curajos până la
eroism, de a-şi iubi ţara cu sacrificiul vieţii sale
chiar, de a fi drept, bun, uman, ospitalier şi a
poseda sentimentul religios în gradul ce numai
creştinii primitivi l-au avut.
Aceste calități ale tatălui meu ne făcea
educația morală dar nu putea să ne învețe
carte. Mama cunoştea bucoavna de la un frate
al său şi ne punea să repetăm după dumneaei:
„az, buke, vede” … Fratele meu mai mlădios
decât mine o urma; eu din fire mai tenace mă
opuneam, căci cu expresiunea unei slove
voiam să văd si imaginea acelei slove si mama
nu cunoștea învățământul scris.
Încăpătânarea mea pe mama o întrista
crezând că am să rămân un agramat. Numai
după măritişul surorii noastre celei mari m-am
pus cu drag pe învățătură luând lecții de la
cumnatul nostru Pavel Petrescu. Citeam din
psaltire, din legendele sfinţilor şi din Arghir
Crăişorul/ Cel mai pedepsit cu dorul/, şi scriam
pe panachida de lemn de păr ceruită după
modele ca acesta:
Omul iscusit
Şi făr de cuţit
Când șede la masă
Foarte rău îi pasă
Tata avea mai multe ghiozdane de piele pline
cu manuscrisuri vechi: ocolnice, cărţi de
boierie şi de slujbe şi hrisoave, domneşti cu
sigiliuri roşii si cu iscălituri cât palma. Când
începui să le descifrez şi să le citesc cu
înlesnire, pentru părinţi fu o sărbătoare fiindcă
acum ştiam aproape tot ce se știa pe atunci:
numai că nu-mi dam seama de procopseala
mea, nu știam că învaţând să citesc
manuscrise din secolele XV, XVI şi XVII ,
învățasem paleografia, întocmai ca Bădăranul
boierit al lui Moliere care de 50 de ani făcea
proză fără să știe că face proză.
38
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Dascălul Ion
Când părinţii ne-au dus în Craiova la dascălul
Ion de la sf. Gheorghe Vechi, cunoșteam atâta
carte cât si dascălul, a cărui toată erudiţie
consta, ca a tuturor dascălilor din acea vreme
a fi trecut ceaslovul şi psaltirea.
Dascălul Ion era un om înalt, brun şi mustăcios
şi cu piciorul stâng întors. Dăscăliţa, o femeie
mărunțică, blondă cu ochii albaștri ca
vioreaua. Amândoi erau buni si liniștiți.
La dăscălia dascălului Ion unde învăţau şi fete,
devenii îndată vătaf, nu de curte, nici de laie, ci
conducător al elevilor în orele în care dascălul
lipsea. Merindele fetelor de sârb erau: ardei
pisat, piper şi alte semințe pe care ele le
numeau mirodenii.
Din psaltire nu-mi mai aduc aminte decât de
doi psalmi. Printr-unul, regele profet compară
pe omul „care în sfatul necredincioşilor nu stă
şi pe scaunul pierzător nu şade ca un pom
roditor răsădit lângă sorginţile apelor care-şi
dă fructul la timp şi frunza lui nu cade”. Prin
celălalt, David întreba: „Pentru ce s-au
întărâtat neamurile şi noroadele împotriva
împăratului şi împotriva fiului împăratului”. Şi
fiindcă psalmistul învinovăţeşte pe răsculaţi,
am întrebat istoria pentru ce? Şi mi-a răspuns
că neamurile şi noroadele s-au răzvrătit în
contra împăratului fiindcă el a devenit asasin
ordonând uciderea bărbatului menţinutei sale,
şi în contra fiului împăratului pentru că acesta
a renegat religiunea naţiei sale şi a ridicat
altare idolilor. Şi lucru de observat! Cei ce s-au
revoltat, este acelaşi neam şi acelaşi norod
care a abjurat instituţiile democratice date lui
de Moise şi a cerut de la Samuel să-i ungă un
împărat, adică un poruncitor, un stăpân.
Şcolile naționale
Deschizându-se şcolile naționale în chiliile
bisericii Madona-Dudu sub neuitaţii profesori:
Florian Aron, Stanciu Căpăţâneanu şi
Gregorie Pleşoianu, eu şi frate-meu am
părăsit dăscălia de la Sf. Gheorghe şi am
trecut aci intrând în clasele începătoare. Între
lecțiile ce să preda in aceste şcoli şi între acele
Anul I, nr. 1
Martie 2012
ce să învăța în dăscăliile de prin tindele
bisericilor deosebirea era enormă: ieşind din
aceste din urmă, elevii nu știau mai multe
decât să scrie şi să citească; în scolile
naţionale se predau ştiinţe şi se făcea în
acelaşi timp educaţia junimii, să insufla iubirea
de neam şi jertfirea pentru pământul
strămoşesc, ceea ce astăzi nu se mai face de
profesorii cosmopoliţi. În şcoala naţională de
la Madona- Dudu am auzit pentru prima dată
pronunţându-se dulcele nume de „Patrie”; aci
am învăţat că înainte de întregul veac al
creștinismul, noi românii nu locuiam aici ci
patria noastră era Italia şi orașul nostru era
Roma de la care ne-a rămas numele de romani
sau români .
În vechile dascălii modelurile de scris ce se da
elevilor erau de o sărăcie de idei demnă de
compasiune.Unul din aceste modele avea
cuprinderea următoare: ,,Luai condeiul să
scriu şi veni o muscă care supse cerneala; o
omorâi și îi detei pielea la tabaci și părul la cei
săraci” .Modelurile date in şcoalele naționale
erau lecțiuni de istorie, de morală de religiune
.Între altele citez pe acesta: Întrebând solii
persieni pe senatorii romanești de ce
mănâncă din vase de pământ si din
blide;senatorii au răspuns că așa este dat
romanilor sa mănânce din vase de lut si de
lemn şi să stăpânească pe cei ce mănăncă din
vase de aur si de argint. Aceasta învăţa pe
elevi să fie ca străbunii lor, căci simplitatea nu
exclude mărirea.
Seara, la plecarea din școală, elevii
cântau în cor următorul cântec:
Cântarea dimineţii
Din buzi nevinovate
Cui altui să cuvine
Puternice Părinte
Decât ție a da?
………………………………….
Din gloria străbună
De am căzut,ne înalţă
De am uitat unirea
Ce-i întărea întru toate
Acum ne fă uniți
Să știm ce ,cine suntem
Şi-aşa să nu se uite
O nație mărită
39
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Ce-am fost şi ce-am fi noi.
Naţiune mărită şi glorie străbună pentru întâia
oară se pronunţa pe pământul românesc după
un veac de întuneric şi de sclavie. Înainte,
mărirea şi gloria erau numai ale străinilor. În
şcolile naţionale, limba începu a se curăţa de
slavisme, de grecisme, de turcisme ce o
făceau necunoscută. Locul bucovnei îl luă
alfabetul, al bukelor sau slovelor –literele, slava
deveni glorie, rodul deveni fruct; de aici
înainte, şcolile începură a nu mai da bucheri ci
literaţi, monitorii nu se mai numiră vătafi şi regii
crai; vătafii au rămas în ţigănii şi craii în
mahalaua Dudescului.
Grade şcolare
În şcoală eram dintre cei mai buni elevi, atât în
învăţătură cât şi în
p u r t a r e . L a
învăţătură mă
distingeam mai cu
deosebire la
matematică şi la
g e o g r a f i e .
Totdeauna în zilele în
care se preda aceste
ştiinţe ieşeam la
tablă ca să orientez
pe elevii slabi sau
Profesorul Ioan Maiorescu
care nu-şi studiase
lecţiile.Prin aceasta câştigam nu numai în
consideraţiune dar şi în instrucţie. În
gramatică, ortografia mea era mai corectă
decât a tuturor. Pentru aceasta am fost ales
şezător general de scris. Pe atunci, monitorii
de astăzi se numeau şezători, precul şezătorii
din primele şcoli naţionale, în vechile dăscălii
se ziceau vătafi. În şcolile naţionale, la început,
pentru distincţiune şi ca să se pună o emulaţie
între elevi,şezătorii sau monitorii purtau pe
piept în timpul lecţiilor medalii cu fondul alb şi
albastru. Erau două grade de şezători:şezători
de bănci şi şezători generali. Medaliile
acestora din urmă erau mai mari şi purtau
împrejur inscripţia:şezător general de scris ,
sau şezător general de citit. În clasele primare
de la Madona – Dudu era un singur şezător
Anul I, nr. 1
Martie 2012
general de scris care
cuprindea şi pe
acela de citit, şi
acest grad îl
obţinusem eu.
Alegerea mea, a unui
băiat de la ţară, din
părinţi fără avere şi
fără nume mare ,
nemulţumi pe fiii de
boieri din şcoală , şi
după cererea lor ,
alegerea de monitor
general fu din nou Aga Grigore Otetelişanu
pusă la concurs
înaintea unei comisii compusă din profesorii
tuturor catedrelor.A doua a mea alegere , a
închis gurile pretenţioşilor.
Fiii de boieri, cum erau Otetelişenii, Urienii şi
alţii, purtau haine de mătase. Veşmintele mele
erau de dimie din lâna oilor tatălui meu, toarsă,
ţesută şi colorată de mama cu negreală
extrasă din scoarţă de mojdrean din pădurea
noastră. Şi cu toate acestea, eu eram în şcoală
întâiul pas după profesor. Acesta era un
început îmbucurător de o societate nouă,
fondată pe justiţie;după ani îndelungaţi de
nedreptate, se vedea iară ca în vremile noastre
de mărire meritul preferat avuţiei şi titlurilor
nobiliare. Şcoala a adus marea reformă socială
şi politică de la 1848.
Ca monitor general eram însărcinat nu numai
să examinez şi să corectez scrierile şcolarilor,
dar şi să ţin buna rânduială în clasă. Misiunea
mi-o îndeplineam cu rigurozitate. Eram foarte
aspru cu cei care comiteau ştrengării, şi
neapropiat cu cei ce voiau să mă câştige.
Ademenirile fiilor de avuţi şi de puternici,
niciodată n-au putut să mă abată de la
împlinirea datoriilor mele. Ceea ce am fost în
şcoală, am rămas şi în viaţa mea politică:
neînduplecat de către cei mari.
În şcoală eu făceam o excepţie de ceilalţi elevi.
Unde aceştia în zile de sărbătoare jucau
arşice, eu mă duceam la profesor, îi ajutam la
scrierea cataloagelor şcolarilor, şi când
mergea la vânătoare de păsărele împrejurul
oraşului ca să se distreze, îl însoţeam
ducându-i puşca. Societatea bărbaţilor de la
40
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
care puteam să
învăţ ceva, o
căutam şi o
p r e f e r a m
petrecerilor
frivole de la care
mulţi se alegeau
cu certuri şi
u n e o r i c u
capetele sparte.
Din toate studiile,
istoria îmi plăcea
mai mult chiar
când era mitică.
Număram pe
Vornicul Iordache Otetelişanu
degete toţi zeii
Olimpului, pe
toate muzele din Parnas,şi le cunoşteam
atribuţiile.Şi cu tot creştinismul meu,drept să
spun că-mi părea rău să văd pe un Sf. Ilie
răpind fulgerul şi tunetul din mâinile lui
Jupiter,şi pe un Sf. Nicolae detronând pe
Mercur.
Cartea însă care în copilăria mea mă captiva
cu deosebire era Alexandria cu războaiele lui
Alexandru Macedon care a mers până la
Ivantie împărat şi a avut a se lupta piept la
piept cu furnicile şi cu racii pe care fiul
Olimpiadei ,călare pe Ducipal sau Bucefal i-a
învins. Voind s-o am, la bâlciul ce se făcea la
comuna Preajba de lângă Craiova, am rugat
plângând pe mama să o cumpere. Mama
dăduse cel din urmă ban pe cele trebuincioase
pentru casă, şi în imposibilitatea de a-mi
împlini dorinţa din cauza neaverii , atâta s-a
mâhnit, încât blânzii săi ochi s-au umplut de
lacrimi. Înduioşat de lacrămile mamei, am
renunţat la carte, urând-o şi pe ea şi războaiele
vitejeşti cu crustaceele ale eroului lui
Calistene. Şi de atunci, ori de câte ori îmi aduc
aminte că am mâhnit pe mama, care era o
sfântă şi o martiră, o întristare mă cuprinde.
Profesorii
Profesorii celor dintâi şcoli naţionale nu erau
numai instructorii şi educatorii elevilor, ci le
ţinea loc şi de părinţi, iubindu-i şi îngrijindu-i.
Anul I, nr. 1
Martie 2012
În Craiova,
gazda la care
stam şi eu şi
frate-meu era o
naşă a noastră,
Dumitrana
Celăreanca,
care avea un fiu
Nică de aceeaşi
etate cu noi. Aici
mama venea pe
săptămână o
dată de ne
a d u c e a
premeneli şi deAaron Florian (1805-1887)
ale mâncării,
căci de la gazdă
nu aveam decât locuinţa.În schimbul
adăpostirii ce gazda ne oferea , noi trebuia să
însoţim pe fiul ei la şcoală , să-l apărăm în
contra brutalităţii copiilor şi să-l ajutăm la
învăţătura lecţiilor pe care le înţelegea mai
greu decât noi sau le neglija , cum fac cea mai
mare parte din copiii părinţilor cu dare de
mână. Într-o zi , profesorul a oprit la arest pe
copilul gazdei noastre pentru că scoţându-l la
tablă n-a ştiut să răspundă.Gazda care mai
dinainte ne privea cu ochi răi pentru că
învăţam mai bine decât fiul său, ne-a izgonit
din casa sa fără să mai aştepte venirea mamei
pentru a ne găsi alt adăpost. Aruncaţi pe drum
şi necunoscând pe nimeni într-un oraş care
pentru noi era cu desăvârşire străin , am
alergat la şcoală căutând un ajutor.Profesorul
Florian Aron , care era şi director al şcoalelor ,
ne-a primit în casa sa, unde am stat şi am fost
nutriţi până când
părinţii au venit şi
ne-au găsit o nouă
gazdă. Ca să intre în
camera sa de
culcare, profesorul
trebuia să treacă
prin antreul ce ni-l
dăduse nouă de
locuinţă, şi atâta
grijă avea ca să nu
ne neliniştească,
Profesorul Stanciu Căpăţâneanu încât când noaptea
41
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Grigore Pleşoianu (1798-1857)
Anul I, nr. 1
Martie 2012
târziu venea de pe la cunoscuţii de pe unde se ducea , îl
simţeam călcând numai în vârful degetelor picioarelor, ca să nu
ne deştepte. Erau atunci profesori cum astăzi nu mai sunt şi
cum nu vor mai fi.
O amintire pe care nu o socotesc de prisos. Întâia noastră
gazdă, Dumitrana Celăreanca, avea o soacră bătrână care
trebuie să se fi născut pe la 1770. De la ea am auzit următorul
cântec:
,,De ţi-e sete şi vrei să bei,
Mergi în curte la Ştirbei,
Că e-o fântână cu apă lină
Cine bea de dor i-alină
E-o fântână cu apă rece,
Cine bea de dor îi trece”.
Cântecul e un răsunet din trecutul îndepărtat.
(va urma)
CARACAL - REPERE ISTORIOGRAFICE
prof.valeriu Gălan, Şcoala cu clasele I-VIII Deveselu
Municipiul Caracal este situat în sudul ţării, la vest de râul Olt, în marginea estică a
Câmpiei Romanaţilor. Din punct de vedere administrativ face parte din judeţul Olt.
Etimologia numelui naşte mai multe ipoteze. O primă teorie afirmă originea latină a numelui.
Imagini vechi din Caracal: Spitalul central din Caracal….
Aşezarea s-ar fi întemeiat în jurul anului 215 d. Hr.,cu prilejul expediţiei întreprinse de
42
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
împăratul Caracalla la Romula, împotriva
goţilor. Cea de-a doua teorie(mai
probabilă), susţinută de Alexandru
Densuşianu, afimă originea cumană a
numelui (Kara-kale-cetate neagră )
Dovezi de locuire pe teritoriul
...grădina publică...
oraşului datează din paleolitic,după cum
reiese din descoperirile arheologice: unelte
din piatră cioplită, oase de mamut etc.
Descoperiri arheologice sunt atestate şi
pentru neolitic. Ele se circumscriu culturilor
Cârcea-Grădinile şi Vădastra. Ceramică,
unelte şi arme datând din epocile bronzului
şi fierului au fost descoperite la Caracal şi
împrejurimi. În epoca hallstattiană, tracogeţii aveau aşezări permanente conduse de
căpetenii tribale. Civilizaţia getodacă s-a conturat în formele ei
clasice în perioada La Tene, getodacii din zona Caracalului trăind în
forme de viaţă specifice
democraţiei militare.
În perioada romană
istoria Caracalului se circumscrie
în cea a Romulei-Malva(azi
Reşca). Prin Caracal trecea unul
din cele două drumuri ale Daciei
meridionale care veneau din
sud,de la Sucidava,treceau prin
Vişina, Comanca şi se întâlneau la
Romula. Cu ocazia refacerii
Anul I, nr. 1
Martie 2012
bulevardului ce leagă gara de centrul
oraşului s-au descoperit urme ale unor
construcţii romane,fragmente de apeducte
şi monede romane.În anul 1922,în şanţurile
fundaţiei Liceului Ioniţă Asan s-a descoperit
un fragment sculptat reprezentând un cap
de berbec. Tot din perioada
romană datează şi villa rustica
atestată arheologic pe
teritoriul staţiunii
experimentale. Deși ea a fost
distrusă de lucrările agricole,
s-a recuperat un fragment de
cărămidă şi un fragment
dintr-o fundaţie.
Aşezată la întretăierea
drumurilor comerciale ce
coborau de-a lungul Oltului
,dezvoltarea aşezării a fost
influenţată în Evul Mediu de
comerţul cu produse agricole.
Prima atestare documentară a
Caracalului apare în hrisovul domnesc din
17 noiembrie 1538 ,prin care Radu Paisie îi
dăruieşte lui Radu, mare clucer, două moşii
şi anume Siliştea Bistreţ şi a treia parte din
Poiana Urâţii pe care domnitorul le avea
cumpărate de la jupâniţa Marga din
Caracal. Caracalul a fost moşie a boierilor
Craioveşti şi Brâncoveni, satul Caracal
făcând parte din zestrea jupâniţei Marga.
Jupâniţa Marga era fiica boierului Pârvu
43
...gara orașului...
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Vila Demetrian...
...Palatul de Justiție
Craiovescu,soră bună după mamă cu
Neagoe Basarab. Un alt document din 6
februarie 1580, menţionează că domnitorul
Radu Vodă Călugărul cumpără de la
jupâniţa Marga din Caracal satul Fălcoi.
Aceeaşi jupâniţă Marga,fiica lui Matei din
Caracal, lasă conform documentului din 30
august 1587, jumătate din Caracal şi din
sate cu ţigani, mănăstirii Glavacioc.
Aşezarea apare ca centru comercial
al zonei,caracter pe care şi-l va păstra şi mai
târziu. La Caracal se ţinea un bâlci anual şi
un târg săptămânal în zona de nord a
oraşului ,numită Târgul Vechi.
Într-un document din 18 ianuarie
1569, Mihnea Vodă dă o carte pentru satul
Voinigeşti, scrisă de un anume Gheorghe, în
„Scaunul Caracăl”.Menţiuni despre Caracal
datează şi din vremea lui Mihai Viteazul.
Domnitorul alege să îşi facă reşedinţă la
Caracal, în judeţul Romanaţi, unde stăpânea
23 de sate,menţionate în hrisovul emis la
Târgovişte pe 6 septembrie 1598. Pentru
administrarea acestor moşii,domnitorul a
ridicat Curtea domnească din Caracal, în
jurul anului 1597, unde stătea o parte din an.
Primul document care atestă
statutul de oraş al Caracalului datează din
26 februarie 1627, în care apar ca martori
pentru satul Studina „negustori şi orăşeni
...jupân Caranica, jupân Iacomi,Iuvan
negustoriul, Dumitru Grecu, Stan şi Căzan
pârcălabi, Jiţea judeţul cu 12 pârgari din
Căracal şi Măican”. Actul a fost scris în casa
„unchiaşului Badea din Caracal”.
Mărturii despre Caracal apar şi la
călătorii străini care au trecut prin Caracal.
Astfel, călătorul străin Deodato menţiona că
„pe la 1640 la târgul ce se ţinea miercurea la
Caracal veneau mulţi negustori străini şi se
vindea un mare număr de vite”. La rândul
său, Petre Bogdan Baksic, care trecând prin
Caracal,precizează că „se văd vechile case
ale domnului Mihai, acela care a purtat
război cu sultanul, dar toate sunt ruinate în
afară de biserică, acum în stare bună”. Pe la
1657, Paul de Alep, trecând prin Oltenia,
descrie cum a ajuns la „un târg mare numit
Caracal, unde se află un mare castel zidit de
Mateiu Voievod”. La rândul său, stolnicul
Constantin Cantacuzino înscrie în anul 1700
castelul domnesc pe harta sa publicată de
Antonio Maria del Chiaro. În Condica lui
Constantin Brâncoveanu se precizează că
în 1703, marţi, 15 „100 taleri s-au dat lui
Pârvu logofăt Fărcăşanu, pentru lucrul
caselor domneşti din Caracal''.
În perioada stăpânirii austriece,o
statistică din 1722-1728, numită
Conscripţia virmondiană, Caracalul este
menţionat ca târg. La 1770, Frederich
Wilhelm Bauer, general în armata rusă,
inginer şi topograf, întocmeşte o lucrare
despre Oltenia în care referindu-se la
Caracal, menţionează că era „oraş şi
reşedinţă domnească cu trei biserici, o
căpitănie şi un târg aşezat într-o vale”.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea
începe să se facă simţită trecerea
Caracalului de la târg la oraş, a cărui
44
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
dezvoltare se va contura în secolele următoare. Conform catagrafiei din 1810, Caracalul era
compus din şapte mahalale, dezvoltate fiecare în jurul unei bisericii, cele mai importante
fiind: Boldul, Protoseni, Cergăneşti, Târgu de Afară şi Târgu din Lăuntru.
... și Teatrul Național
Liceul de băieţi ,,Ioniţă Asan”…
Complexul arheologic de la Acidava
(Enoşeşti-Piatra Olt)
dr. Aurelia Grosu
Muzeul judeţean Olt
În intervalul 1990-2007, Muzeul judeţean Olt a desfăşurat cercetări arheologice
sistematice în castrul şi aşezarea civilă (vicus-ul militar) de la Acidava, sub coordonarea
ştiinţifică a regretatului arheolog şi numismat Constantin Preda, un distins fiu al acestui
judeţ. Rezultatele cercetării au reliefat aspecte deosebite cu privire la cunoaşterea
sistemului defensiv organizat de romani pe graniţa răsăriteană a provinciei, implicaţiile
factorului militar în viaţa economico-socială a zonei limes-ului şi în procesul romanizării.
Fragment din Tabula Peutingeriana. Castrul Acidava este localizat între Romula şi Rusidava
45
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Perimetrul castrului Acidava
Anterior săpăturilor noastre, castrul şi
aşezarea civilă nu au beneficiat de o
cercetare minuţioasă, iar asupra unor
informaţii obţinute în urma
sondajele arheologice efectuate în
anii 1975, 1977-1978 planau
ambiguităţi.
Castrul Acidava, nume sub care
figurează în Tabula Peutingeriana
(hartă a Imperiului Roman de la
mijlocul sec. III p. Chr.), a fost
construit imediat după
transformarea Daciei în provincie
romană (106 p. Chr.), de soldaţii
cohortei I Flavia Commagenorum, a
cărei activitate este binecunoscută
pe segmentul inferior al graniţei
răsăritene (limes alutanus). Locul
prezintă evidente avantaje, fiind
ridicat pe un platou dominant, ferit
de inundaţii, al terasei din dreapta
Oltului, ce permitea o vizibilitate
perfectă. Amplasamentul fortificaţiei se
distinge prin controlul circulaţiei la o
importantă răscruce de drumuri, favorizată
de primul vad din câmpie al Oltului, ce
permitea o lesnicioasă trecere de pe un mal
pe celălalt, putându-se, astfel, supraveghea
Muntenia, culoarul de trecere al năvălirilor
barbare. Situat la 13000 paşi de Romula
(Romula), capitala Daciei Inferior, ulterior
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Dacia Malvensis, castrul Acidava
avea menirea de a apăra Romula
pe flancul de nord, securitatea pe
flancul de sud revenindu-i
castrului de la Slăveni, cel mai
mare castru din Dacia sudcarpatică.
Fără îndoială că
romanii au preluat numele
Acidava de la o aşezare de tip
dava (cetatea tribului dacic al acilor), situată în apropiere, cel mai
probabil la Milcov, unde Muzeul
judeţean Olt a efectuat cercetări
arheologice în anii 1980-1982, cu
descoperiri care argumentează
importanţa acestei aşezări.
Aşezarea dacică de la Milcov se
află exact în faţa celei romane, însă pe malul
stâng al Oltului.
Cuptor pentru ars vase….
În jurul fortificaţiei romane Acidava, se va
dezvolta o întinsă aşezare civilă (vicus
militaris). Grigore Tocilescu este primul care
menţionează aşezarea vicană ale cărui
urme erau vizibile la sfârşitul sec XIX.
Conform descrierii lui Tocilescu, aceasta se
întindea spre vatra satului Enoşeşti şi era
închisă de un val de pământ în formă de
poligon, cu laturi de până la 100 m lungime;
46
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
în acea vreme se mai păstra o poartă a
urmele laturii de est a zidului castrului.
„oraşului antic”, prevăzută cu două bolţi, Contextul arheologic, reprezentat de două
fixate pe trei stâlpi, înalte de un metru şi cu suprafeţe de cărămizi dispuse compact,
deschiderea de 2,50 m, construite din indică o grosime a zidului de 1,30 m şi nu de
cărămidă.
1,80-1,90 m, cum se stabilise în urma
Vicus-ul Acidava apare ocupând o arie
sondajelor iniţiate de Muzeul Militar.
considerabilă,
În jurul fortificaţiei
extinsă în părţile
romane Acidava,
sudice şi vestice
se va dezvolta o
ale castrului. Aria
întinsă aşezare
la care ne referim
civilă (vicus
se desfăşoară din
militaris). Grigore
malul abrupt al
Tocilescu este
terasei Oltului
primul care
până la cca. 15 m
menţionează
faţă de şoseaua
aşezarea vicană
actuală, pe o
ale cărui urme
fâşie paralelă,
erau vizibile la
cuprinsă între
sfârşitul sec XIX.
baza furajeră a
C o n f o r m
fostului CAP
descrierii lui
Ceramică descoperită la Acidava...
(Cula Caleţeanu,
Tocilescu,
m o n u m e n t
aceasta se
istoric) la sud şi la nord punctul 202+4 de pe
întindea spre vatra satului Enoşeşti şi era
calea ferată, aflată imediat sub terasă.
închisă de un val de pământ în formă de
Această suprafaţă este străbătută pe
poligon, cu laturi de până la 100 m lungime;
direcţia SN de drumul roman, care în
în acea vreme se mai păstra o poartă a
punctele unde a putut fi observat, are
„oraşului antic”, prevăzută cu două bolţi,
lăţimea de cca. 4,5 m şi este din pietriş
fixate pe trei stâlpi, înalte de un metru şi cu
aşezat pe lut bătătorit. Castrul
Acidava se afla în treimea de SE a
acestei suprafeţe, separat de
segmentul sudic al aşezării civile
de o vale cu direcţia NV-SE,
folosită în prezent ca drum de
pământ.
Din păcate, cercetările din zona
castrului nu au scos la iveală
vestigii care să lămurească
problematica fortificaţiei: forma
acesteia, dimensiunile zidului de
incintă, castramentaţia. Din cele
12 secţiuni trasate de noi,
orientate EV şi NS, cu lungimi
cuprinse între 15 şi 40 m, două
secţiuni deschise perpendicular
…şi cuptor pentru ars materiale de construcţie
pe marginea terasei, au dezvăluit
47
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
deschiderea de 2,50 m, construite din
cărămidă.
Cuptorul pentru materiale de construcţie…
Vicus-ul Acidava apare ocupând o arie
considerabilă, extinsă în părţile sudice şi
vestice ale castrului. Aria la care ne referim
se desfăşoară din malul abrupt al terasei
Oltului până la cca. 15 m faţă de şoseaua
actuală, pe o fâşie paralelă, cuprinsă între
baza furajeră a fostului CAP (Cula
Caleţeanu, monument istoric) la sud şi la
nord punctul 202+4 de pe calea ferată,
aflată imediat sub terasă. Această suprafaţă
este străbătută pe direcţia SN de drumul
roman, care în punctele unde a putut fi
observat, are lăţimea de cca. 4,5 m şi este
din pietriş aşezat pe lut bătătorit. Castrul
Acidava se afla în treimea de SE a acestei
suprafeţe, separat de segmentul sudic al
aşezării civile de o vale cu direcţia NV-SE,
folosită în prezent ca drum de pământ.
Din păcate, cercetările din zona castrului nu
au scos la iveală vestigii care să lămurească
problematica fortificaţiei: forma acesteia,
dimensiunile zidului de incintă,
castramentaţia. Din cele 12 secţiuni trasate
de noi, orientate EV şi NS, cu lungimi
cuprinse între 15 şi 40 m, două secţiuni
deschise perpendicular pe marginea
terasei, au dezvăluit urmele laturii de est a
zidului castrului.
Contextul arheologic, reprezentat de două
suprafeţe de cărămizi dispuse compact,
Anul I, nr. 1
Martie 2012
indică o grosime a zidului de 1,30 m şi nu de
1,80-1,90 m, cum se stabilise în urma
sondajelor iniţiate de Muzeul Militar.
Se confirmă, astfel, opinia lui Tocilescu care
aprecia că o bună parte din castru a fost
distrusă de construcţia căii ferate
Bucureşti-Craiova-Vârciorova (1871-1875),
rămânând numai „cornul sud-estic”:
„...apoi în dosul bisericii de la Ienuşeşti şi
după un parcurs cam de 500 m dăm de mal,
lângă drumul de fier de o cetate veche
(Acidava); din această cetate există astăzi
numai cornul sud-estic, care ne arată valuri
înalte, regulate până la 3 m şi că a fost triplu
întărit în jur, însă la construirea drumului de
fier Slatina-Craiova s-au tăiat malul pe care
stătea cetatea şi toată cetatea a fost
dărâmată şi pământul scos întrebuinţat ca
umplutură pentru traseul spre Olt”.
Ceea ce eventual se mai păstrase, a fost
demontat de locuitori, în decursul timpului,
pentru a folosi cărămida la nevoi
gospodăreşti, iar mai târziu zona a fost
nivelată de lucrările de amplasare ale unei
balastiere în anii 1970 care a funcţionat
până în anul 1996.
Restul secţiunilor s-au trasat în partea de
vest a colţului sud-estic al fortificaţiei,
cercetând o suprafaţă de aproape 1,5 ha.
Consistenţa locuirii, marcată prin două
niveluri de depuneri arheologice,
abundenţa materialului arheologic recoltat
susţin atributele unei aşezări civile, cel mai
probabil barăcile soldaţilor cohortei I Flavia
Commagenorum (recrutată din regiunea
Comagene – Siria).
În acelaşi timp, cercetările întreprinse de noi
în zona castrului au infirmat concluziile la
care ajunseseră autorii săpăturilor din anii
1970, referitoare la locul de amplasare al
castrului de pământ, la identificarea laturii
sudice a castrului, la forma şi dimensiunile
acestuia.
Contribuţia cercetărilor noastre apare
spectaculoasă în lumina descoperirilor
obţinute în aria aşezării vicane. Întinderea
apreciabilă, estimată la 10-11 ha, bogăţia şi
48
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
varietatea inventarului arheologic
împrejurimi, care erau obligate la plata unui
evidenţiază o intensă locuire şi o activitate
impozit în natură, numit annona militaris.
economică predominant agro-pastorală,
Uneltele agricole din fier, fragmentele de
cu o accentuată componentă
râşnită şi de mortaria, gropile de provizii
meşteşugărească. Precizăm că cercetarea
descoperite se constituie în dovezi
noastră a fost limitată de realităţile locului,
arheologice ale practicării agriculturii,
luând în considerare vatra satului Enoşeşti,
suplinind lipsa mărturiilor epigrafice.
grădinile şi culturile agricole ale locuitorilor.
Creşterea animalelor şi vânatul, pe lângă
Secţiunile deschise în arealul aşezării civile
asigurarea necesarului de hrană pentru
s-au trasat în jurul Culei şi al morii , plus
soldaţi şi consumul individual, au contribuit
două la vest de Culă, în vecinătatea şoselei
şi la dezvoltarea unor meşteşuguri, cum ar
moderne.
În sectorul nord-vestic al
fi prelucrarea pieilor şi osului. Obiectele din
aşezării, locuirea apare mai restrânsă, însă
os, uşor de prelucrat, aveau o vastă
trebuie avut în vedere şi
aplicabilitate. Din seria
faptul că suprafaţa iniţială
descoperirilor de la
a terasei a fost mult
Acidava menţionăm:
diminuată de lucrările de
ace de cusut, ace de
terasament ale căii ferate,
păr, piepteni, rondele,
aflată sub malul actual al
plăcuţe ornamentale,
terasei.
s p a t u l e ,
Putem aprecia că
străpungătoare, zaruri,
populaţia aşezării era
mânere prelucrate din
destul de numeroasă, cu o
corn de cerb.
componenţă eterogenă
Practicarea fierăritului
reprezentată de familiile
este susţinută de
militarilor, peregrini care se
varietatea obiectelor din
ataşează armatei din
fier descoperite:
interese de natură
ustensile de uz casnic şi
economică ori de altă
gospodăresc, materiale
natură şi populaţie
de construcţii (cuie,
autohtonă, foarte bine
piroane, scoabe), piese
atestată la Acidava.
de echipament militar şi
…şi amforă romană (Muzeul Piatra Olt)
Staţionarea în castrul
de harnaşament (arme,
Acidava a cohors I Flavia
catarame, pinteni).
Commagenorum favorizează dezvoltarea
Meşteşugul torsului şi al ţesutului este
vicus-ului, ştiut fiind că locuitorii aşezării
atestat arheologic prin fusaiole sau
aveau ca principală obligaţie
prâsnele pentru fus, din lut şi os, greutăţi de
aprovizionarea armatei cu hrană şi
lut pentru ţesut. Producţia casnică de
echipament.
textile, obţinută din lâna de oi, in, cânepă,
Condiţiile de mediu favorabile au făcut ca
este practicată de femei, în cadrul fiecărei
vechile ocupaţii – agricultura şi creşterea
gospodării, în funcţie de necesităţi. Prin
animalelor – să domine în continuare viaţa
operaţii simple, la îndemâna femeilor, se
economică. Agricultura trebuie să fi
confecţionau piese de îmbrăcăminte şi
cunoscut o dezvoltare mai intensivă de la
pentru dotarea interioară a locuinţelor.
începutul secolului al III-lea, când
Meşteşugul cel mai bine atestat este
aprovizionarea cu produse agricole a
olăritul, descoperirile noaste probând
trupelor era susţinută de aşezările rurale din
existenţa la Acidava a unui important
49
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
centru ceramic, comparabil cu marile
centre de acest fel identificate până în
prezent în Dacia romană.
Atelierele de producere a diferitelor
categorii de ceramică este dovedită, în
primul rând, de cuptoarele pentru ars
vase, de cuptorul pentru ars cărămizi şi
ţigle, de tiparele pentru realizarea locală a
ceramicii tip terra sigillata (ceramică de
lux produsă în oficinele consacrate din
Italia şi Galia), de sigiliile pentru
decorarea ceramicii ştampilate, la care se
adaugă impresionantul material ceramic
descoperit. În baza acestuia, clasificăm
producţia ceramică de la Acidava în
următoarele categorii: imitaţii locale după
producţia de import; ceramică decorată
cu figuri aplicate în relief (motivul
şarpelui); ceramică cu decor în tehnica
barbotinei; ceramică pictată; ceramică
de uz casnic (de tip provincial roman şi
ceramică dacică lucrată cu mâna);
opaiţe; statuete.
Pentru a evidenţia însemnătatea centrului
ceramic de la Acidava, prezentăm câteva
tipare folosite pentru realizarea ceramicii
tip terra sigillata, ce constituie „marca”
atelierelor de aici. În acest sens, ne
referim la trei tipare. Tiparul copiat după
un vas vechi atribuit lui MERCATO (Galia
Meridională) a cărui activitate este
plasată în timpul lui Domitian, pe lângă
unicitate, se constituie într-un element de
datare a construirii castrului în vremea lui
Traian, odată cu transformarea Daciei în
provincie romană. Producţia
cunoscutelor atelierele de la Montans şi
Graufesenque din Galia Meridională
scade simţitor după mijlocul secolului al
II-lea, datorită concurenţei exercitată de
atelierele din Galia Centrală, în special de
la Lezoux. Meşterilor olari de la Acidava le
era familiară ceramica terra sigillata
produsă în Galia Meridională, aici
Anul I, nr. 1
Martie 2012
descoperindu-se cele mai multe
importuri din Dacia, aspect care explică
prezenţa tiparului copiat după un
asemenea vas. O mare surpriză este
oferită de tiparul ce imită ceramica
produsă la Margum-Viminacium (Moesia
Superioară). Pe acest tipar ovele se
prezintă în dispunere inversă pe banda
rezervată şirului de ove şi bastonaşe,
intrând în literatura de specialitate
formularea „ove tip Acidava”. Al treilea
tipar este cu totul inedit nu numai pentru
Dacia, cât şi pentru provinciile învecinate.
Particularitatea constă în faptul că, banda
consacrată registrului de ove şi
bastonaşe este „umplută” cu măşti
umane, oarecum asemănătoare cu piese
similare descoperite la Aquincum, în
timpul săpăturilor din anul 1930.
Nonconformismul meşterilor locali în
realizarea decorului, riguros organizat, al
ceramicii terra sigillata relevă capacitatea
lor inovatoare care le-a permis să nu
execute simple copii. Abilitatea acestora
se întemeia pe o îndelungată tradiţie
locală, tehnica decorării cu ajutorul
tiparului fiindu-le cunoscută înainte de
venirea romanilor. Ei îmbogăţesc
registrul decorativ cu motive din fondul
autohton, subliniind rozeta şi brăduţul,
larg utilizate în ceramica geto-dacică sau
pe obiectele de argint, în special brăţări.
După cum s-a menţionat adesea în
literatura de specialitate, ceea ce
individualizează ceramica unei provincii
este sinteza dintre tradiţia autohtonă şi
cea romană. Amploarea şi consecinţele
procesului romanizării sunt evaluate atât
în funcţie de perpetuarea unor valori ale
civilizaţiei autohtone, cât de gradul de
însuşire a modului de trai roman, a
asimilării unor elemente de cultură şi
civilizaţie romană, în sensul producerii şi
nu a unui transfer unilateral. Se acceptă
50
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
tot mai mult că fenomenul romanizării
Daciei s-a intensificat şi accelerat prin
pătrunderea masivă a elementului roman
şi în mediul rural.
O categorie aparte a producţiei ceramice
de la Acidava este reprezentată de
ceramica autohtonă, modelată cu mâna.
Tehnica de preparare a pastei, modul de
execuţie, modelarea formelor
tradiţionale – oala borcan şi căţuia –
elementele de decor prezintă evidente
asemănări cu cele ale ceramicii dacice
dinaintea cuceririi romane.
Asocierea unor vestigii de tradiţie
autohtonă cu vestigii romane în acelaşi
complex arheologic, atestă persistenţa
populaţiei dacice în timpul stăpânirii
romane.
Ceramica de import descoperită la
Acidava se impune prin cantitatea
ceramicii terra sigillata. În acelaşi timp,
subliniem două aspecte oarecum
particulare. În stadiul actual al
cercetărilor, reiese că la Acidava s-au
descoperit cele mai multe importuri din
Galia Meridională, în raport cu alte centre
urbane şi militare din Dacia. După cum sa constatat la nivelul întregii provincii, şi
la Acidava cele mai multe importuri
provin din Galia Centrală, însă este de
reţinut procentajul ridicat al sigillatelor
produse în prima perioadă de activitate a
atelierelor de la Lezoux, perioada TraianHadrian. Din acest punct de vedere,
Acidava se plasează pe locul II, după
Romula şi înaintea importantei aşezări de
la Micăsasa.
Importurile ceramice din sudul Dunării şi
provinciile orientale (vase decorate în
tehnica barbotinei, cu rotiţa şi ştampilă
„in solea”) provin din zona moesică,
atelierele de la Butovo-Hotniţa-Pavlikeni.
Mortaria, monedele coloniale, cu
excepţia celei emisă la Cyzic provin tot
Anul I, nr. 1
Martie 2012
din acest spaţiu, iar amforele cu ştampile
greceşti pun în lumină legăturile cu zonele
vest-pontice.
Intensitatea importurilor din Orient se
explică şi prin faptul că legăturile Daciei
cu zonele sud-dunărene existau
dinaintea transformării ei în provincie
romană. Cercetări mai recente relevă că
din punct de vedere etnic, lingvistic şi
cultural, spaţiul geto-dacic norddunărean şi spaţiul geto-dacic-moesic
dintre Dunăre şi Haemus au format un
areal comun, dovedit prin multitudinea şi
varietatea descoperirilor, ca şi
necontenitei mişcări de populaţie de o
parte şi de alta a Dunării.
Structural şi morfologic, descoperirile de
la Acidava se încadrează în limita
secolelor II-III şi par să nu depăşească
momentul retragerii aureliene.
Descoperirile monetare indică cel puţin o
retragere militară din castrul Acidava
probabil în prima parte a domniei lui
Gallienus, opinie avansată de reputatul
arheolog Dumitru Tudor cu ceva timp în
urmă. Similar Acidavei, şi la Romula,
Slăveni, ca şi în castrele din segmentul
Oltului mijlociu, descoperirile monetare
nu par să depăşească momentul domniei
lui Filip Arabul.
Vicus-ul militar Acidava pune în lumină
diversitatea vieţii economice dezvoltate în
mediul rural şi salturile calitative pe care
aceasta le înregistrează. Avem în vedere
unele activităţi meşteşugăreşti
considerate la un moment dat exclusiv
romane, producerea locală a multor
categorii ceramice de import, crearea
unei pieţe de desfacere. Varietatea şi
abundenţa produselor ceramice
argumentează o cerere corespunzătoare
a pieţei, care satisfăcea atât trebuinţele
interne, cât şi pe cele ale aşezărilor rurale
din împrejurimi.
51
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Eroi şi Monumente din Olt şi Romanaţi
Prof. Gh. Mihai, prof. Ion Tîlvănoiu, prof. Floriana Tîlvănoiu
Oltul şi judeţul Romanaţi au plătit un greu tribut de
sânge pentru cucerirea independenţei şi realizarea
Unităţii Naţionale a României. Numeroase
monumente ale eroilor de pe întreg întinsul judeţului
Olt cinstesc memoria Eroilor noştri. Să le îngrijim! Să
luăm exemplu! Să nu uităm! Revista noastră vă
prezintă câteva în ordinea alfabetică a satelor. Datele
provin din arhiva regretatului profesor slătinean Gh.
Mihai. Rugăm cititorii să ne confirme exactitatea
datelor şi să aducă informaţii noi. Vă mulţumim!
Satul Albești
În satul Albeşti, un monument în
cinstea eroilor căzuţi în timpul războiului din
1916-1918,a fost ridicat mai târziu (după
1927).Iniţiativa aparţine conducerii Băncii
Populare ,,Frăţia” din sat şi cu largul
concurs al văduvelor şi familiilor celor
căzuţi.
Mai târziu, pe locul rămas liber,s-au
înscris eroii din al doilea război mondial.
Monumentul, ridicat din piatră
cioplită, construit de un meşter din Craiova
reprezintă un soldat cu casca pe cap. În
părţile laterale sunt eroii căzuţi în luptele
pentru independenţa patriei.
Înalt de 4 m, monumentul este
ridicat în trei trepte.Se termină cu bustul
soldatului îmbrăcat în uniformă de
campanie.
Pe feţele monumentului figurează
eroii:
1.
Gorjan Marin ,sergent
2.
Crăciunescu Florea,sergent
3.
Dumitrescu Anghel,sergent
4.
Luţu Dumitru,sergent
5.
Luţu Ilie,sergent
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
52
Luţu Gheorghe,sergent
Matei Ion,sergent
Gionea Nicolae,sergent
Uţa Gheorghe,sergent
Fotanţă Constantin,sergent
Soldaţi:
Roşca Gheorghe
Simionescu Marin
Gorjan Florea
Zamfirescu Ion
Stoica Florea
Glonţ Şrefan
Lazăr Dumitru
Traşcă Tudor
Călinescu Marin
Manea Stan
Lazăr Dumitru
Nedelcu Gheorghe
Mitrofan Ion
Răduinea Stan
Piţigoi Constantin
Luncaci Florea
Văduva Tudor
Ciobanu Ene
Necşulescu Andrei
Leafu Ion
Leafu Florea
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
39.
40.
41.
42.
43.
44.
45.
46.
47.
48.
49.
50.
51.
52.
53.
54.
55.
56.
57.
58.
59.
60.
61.
62.
63.
64.
65.
66.
67.
68.
69.
70.
71.
72.
73.
74.
Leafu Dumirtu
Alecu Dumitru
Dragomir Eftimie
Popescu Andrei
Traşcă Marin
Stanceana Dumitru
Sandu Gheorghe
Ghiţuleanu Dumitru
Firescu Marin
Andreiana Marin
Pistol Gheoeghe
Nicolae Ion
Nicolae Gheorghe
Militaru Dumitru
Palangă Gheorghe
Tomescu Marin
Zărzărescu Marin
Stoica Ion
Radu Marin
Chioc Constantin
Cojocaru Gheorghe
Crăciunescu Gheorghe
Pavalica Ion
Direa Ion
Andreescu Constantin
Udeanu Gheorghe
Diţoin Gheorghe
Verilescu Florea
Manea Andrei
Tomesu Dumitru
Uţa Ilie
Zamfir Radu
Lungoci Ilie
Creţu Nicolae
Neacşu Ilie
Măcelaru ion
Manea Gheorghe
Berianu Gheorghe
Negru Marin
Traşcă Grigore
Traşcă Dumitru
Mihai Constantin
Deliţă Ion
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Ofiţeri sublocotenenţi
Diaconescu Alexandru
Ciocîia Constantin
Sergenţi
3.Predica Marin
4.Glonţ Ion
5.Gorjan Marin
6.Andreiana Florea
7.Manea Constantin
8.Popescu Ştefan
9.Albulete Eftimie
10.Manea Ion
11.Crăciunescu Ilie
12. Dumitrescu Marin
13.Dumitrescu Ion
14.Dospina Ion
15.Stoichiţă marin
16.Duţă Florea
17.Andreescu Ştefan
18.Pană Ştefan
Notă. În iunie 1997 s-a sfinţit noul
monument al eroilor din Albeşti-Poboru.
1.
2.
Monumentul Eroilor Caracal (1928)
Satul Alunişu, comuna Spineni
Eroii trecuţi din al doilea război
mondial(1941-1945)
Monumentul eroilor din Alunişu este
construit din beton, cu trei trepte şi o temelie
înaltă de 0.60 cm. Are o înălţime de 3,5 m şi
lăţime de 0,65 m. La est , sud şi nord are trei
plăci de marmură pe care sunt trecute
numele eroilor din 1916-1918. Pe faţadă are
chipul unui soldat lucrat în bronz. Soldatul
are mâna stângă ridicată iar în mâna
dreaptă ţine un drapel. Este ridicat în 1927
53
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
prin contribuţia cetăţenilor care au donat
fiecare 200 lei.
Numele eroilor 1916-1918:
1.Ion Pr.Gheorghe- sergent
2.Ştefan G.Prioteasa-sergent
3.Ion I.Stănescu-sergent
4.Marin M.Marinescu-caporal
5.Avram B.Maria-caporal
Soldaţi:
6.Alex D.Drăguşin
7Apostol D.Boştină
8.Alex Şt.Ion
9.Radu Grigorie
10.Constantin I.Stoicescu
11.C-tin C.Drăguşin
12.C-tin I.Drăguşin
13. C-tin M.Văduva
14.C-tin N.Popescu
15.Gh.Tomescu
16.Gh. Drăguşin
17. Ilie Şerpău
18. Ilie Picu
19. Ilie Băjan
20.Ilie I.Duca
21.Ilie Pr.C.Stoicescu
22.Ilie Ştefan
23.C-tin G.Ştefănescu
24.C-tin I. Neagu
25.Florea S.Mircea
26.Florea Pr.Andrei
27.Gheorghe Bădica
28.Gh.Vlad
29.Gh.M.Niţă
30.Gh.I.Gheorghe
31.Gh.I.Mincă
32.Gh. Dumitrescu
33.Gh.I.Beca
34.Gh. Pârvu
35.Gh. Ionescu
36.Gh. D.Jianu
37.Gh.Bejliu
38.Gh. M.Preda
39.Gh. Gh. Uţică
40.Gh. Rotaru
41. Gh. Ţuculescu
42.Gh.Otobâcu
43.Gh. Matei
Anul I, nr. 1
Martie 2012
44.Gh. Ştefana
45. Ilie G. Ştefana
46.Ilie Ştefan Văduva
47.Ion C.Miu
48.Ion I. Maria
49. Ion T.Călin
50. Ion I.Pătru
51.Ion G. Băjan
52.Ion P.Marinescu
53.Ion D. Miu
54.Ion I.Costache
55. Ion I.Toma
56.Ion I.Iordache
57.Ion Coman
58.Ion Cristescu
59.Ion G.Stănculescu
60.Ion Vişan
61.Ivan Marinescu
62.Ion Zamfir
63.Marin D.Miu
64.Marin T.Muşat
65.Marin Niţă
66.Marin N.Niţă
67.Marin Tiţa
68.Nicolae Pârvu
69.Petre G. Dobrin
70.Radu D. Bulumac
71.Radu G.Rusu
72.Radu M.Olaru
73.C-tin I.F.Sârbu
74.Sandu S.Drăguşin
75.Stan N.Ionescu
76.Stoica I.Drăguşin
77.Stoica M.S.Filip
78.Stancu Lascu
79.Tudor I.P.Necu
80.Vasile Ianoş
81.VoicuM. Niţă
82.Zamfir S. Beca
84.Marin Topologeanu
85.Marin Mihai
86.Marin V. Pătru
87.Marin Sterie
88.Marin I. Văduva
89.Marin I. Brebenel
90. Marin I. Bălan
91.Marin N. Gheorghe
54
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
92.Marin I. Sârbu
93.Martin M. Dicu
94.Martin G. Toader
95.Marin I. Bădescu
96.Marin C. Gheorghe
97.Năstase N.Otobîc
98.Năstase N. Gheorghe
99.Nicolae I. Pătru
100.N.I.Niculăescu
101.Nicolae Şugubete
Eroii din 1944-1945:
102.Mateescu C-tin – căpitan
103.Miu D.Florian-Sergent
Soldaţi:
104.Stăncioiu C-tin
105.Din C.Florea
106.Bălan Marin
107.Dincă D.Radu
108.Cristescu Ion
109. Muşat Gh.
110.Marinescu Gh.
111.Beca Nicolae
112.Otobâcu C.Ion
113.Chira C.Ion
114.Muşat I. Ctin
115.Mihai C-tin
116.Şugubete C-tin
117.Lică I.Florea
118.Ieremia I.Florea
119.Begliu I.Petre
120.Drăguşin Marin
121.Drăguşin D-tru.
8.Bălşanu Ilie
9.Dinu C-tin
10.Ioniţă Alex
11.Cârnaru C-tin
12.Ionescu Ilie
13.Dumitru C-tin
14.Boiangiu Ioan
15.Chitucea Smarandache
16.Ivan Ion
17.Ilie Dumitru
18.Ilie Matei
19.Popa Ion
20.Ioniţă Ion
21.Codreanu ion
22.Popescu Grigore
23.Anica Ion
24.Popescu Ion
25.Şerban Iacob
26.Gavrilă Andrei
27.Dinu V.Dumitru
28.Dinu V. Ion
29.Luca D. Marin
30.Maria Nicolae
Monumentul din Cimitirul Eroilor Caracal 31.Dogaru Ilie
32.Badea S. Marin
33.Turcin Dumitru
34.Sandu i. Ion
35.Valcea Gheorghe
36.Ioniţă Ion
37. Dobrin Ilie
38. Tutunaru Ilie
39.Bădoi Marin
40.Tioacă Dumitru
41.Marin Şt. C-tin
Satul Arceşti, com.Pleşoiu
42.Bondoc Vasile
Notă:În pronaosul bisericii din Arceşti există 2
În satul Arceşti există o cruce aşezată la
morminte vechi. Unul este al lui Iancu (Ioan)
intrarea în biserica satului, în partea stângă.
Arcescu, unul dintre cei 5 copii ai Ilincăi
A fost realizată de localnicul Titi Dobrin şi
Arceasca, proprietara moşiei Arceşti şi ctitor al
are încrustate numele eroilor din satul
bisericii. Ioan Arcescu a fost ocârmuitor de
Arceşti. Aceştia sunt:
Romanaţi în timpul revoluţiei de la 1848.
1.Ilie Matei
Inscripţia de pe piatra sa funerară este încă
2.Tioacă Roman
lizibilă: „Sunt fratele mai mare/ Din cinci ce am
3.Riza Ştefan
perdut/Eu sunt Iancu Arcescu/De multe zile[?]
sunt/În lume am lăsat/O mumă desperată/O
4.Scarlat Alexandru
soaţă adorată/În mâna ta amată[?]/[ilizibil]/
5.Nicolae Tudor
Născut la 1816 martie 28/Mort la 1851
6.Catană Alexandru
aprilie[?]17/.”
7.Iliaş Ion
55
www.memoriaoltului.ro
Memoria Oltului
Anul I, nr. 1
Martie 2012
Din numărul viitor:
-Un secol de la tragedia Titanicului.
-Preoţi olteni emisionari în Transnistria.
-Prima atestare documentară a satului Izvor-Romanaţi-15 aprilie 1612.
-Dezvelirea monumentului eroilor din Pleşoiu Romanaţi-30 aprilie 1922.
-Familii boiereşti Oltene:Boierii Buzeşti (continuare)
-Publicaţii priodice din Olt şi Romanaţi (continuare)
-Eroi şi monumente din Olt şi Romanaţi (continuare)
Dialog cu cititorii
Cu ocazia apariţiei primului număr al revistei noastre am stat de vorbă cu numeroşi
profesori, elevi, studenţi,cerându-le părerea despre conţinutul ei.
Pe lângă urările de succes,am primit şi numeroase sugestii interesante.Mulţumim acelora
care şi-au spus părerea şi sperăm că aceste contacte vor continua şi în viitor spre folosul
redactorilor şi cititorilor deopotrivă.De aceea adresăm stăruitoare rugăminte profesorilor de
istorie , învăţătorilor, preoţilor şi tuturor iubitorilor istoriei Oltului de a trimite redacţiei
cercetările lor materializate în studii,articole,lucrări de gradul I, etc. Aşteptăm spre recenzare
şi popularizare cărţi de istorie ale autorilor olteni.Ştim că ele există şi sunt valoroase.Vor fi
bine primite în paginile revistei noastre memoriile veteranilor de război,imaginile de pe front,
corespondenţa. Rugăm colecţionarii să-şi prezinte în paginile Memoriei Oltului colecţiile lor.
Spre a face revista cât mai atractivă, ne propunem să fie cât mai bogat şi variat ilustrată.
Revista noastră îşi deschide paginile tuturor celor care doresc să colaboreze cu
teme de interes, cu valoare ştiinţifică şi atractiv realizate. Autorii poartă întreaga răspundere
pentru conţinutul ştiinţific al materialelor trimise spre publicare.
MEMORIA OLTULUI
MULŢUMIRI,
Asociaţia Culturală Memoria Oltului mulţumeşte tuturor salariaţilor care direcţionând 2% din
impozit în anul 2011 către Asociaţia noastră au făcut posibilă apariţia revistei.
……………………………………………………………………………………………………
Mulţumim pentru sprijinul moral şi material acordat revistei noastre de către dl.profesor
Cătălin Mâinescu,preşedintele Asociaţiei Culturale ,,Mâine”- Balş.
Mâine. Pentru că şi noi scriem istoria.
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului”, loc.Izvoru, com.Găneasa, jud.Olt, str. Libertăţii,
nr.96. Tel. 0727748101, 0724219925, e-mail [email protected]
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală Memoria Oltului,
cont RO 02CECEOT0130RON0581998, Sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585.
Detalii pe www.memoriaoltului.ro
56
www.memoriaoltului.ro