Numarul 52 - decembrie 2011 - Asociatia Balint din Romania

Transcription

Decembrie 2011
Buletinul
Asociației Balint
Periodic trimestrial. Volumul XIII. Nr. 52.
Vlad Ţepeș și mitul Dracula.
Istorie, stigmatizare și psihopatologie
n Prof. Dr. Mircea Lăzărescu
Condiția umană reflectată în mitologie
n Prof. Dr. M. Dehelean, Conf. Dr. Liana Dehelean,
Prof. Dr. Pompilia Dehelean
Psihoigiena medicului/terapeutului.
Psihodrama-Balint
n Psih. Görög Ileana, Ph.D.
Cuprins
Cuprins
Prezentarea Asociației Balint din România
2
Biroul asociației
2
Către autori
3
Opening speech at the XVIIth Balint Congress,
Philadelphia, 7-11th of September 2011
n Jeff Sternlieb
n Prof. Dr. Mircea Lăzărescu
n Prof. Dr. M. Dehelean, Conf. Dr. Liana Dehelean, Prof. Dr. Pompilia Dehelean Psihoigiena medicului/terapeutului. Psihodrama-Balint
n Psih. Görög Ileana, Ph.D. Principii și reguli ale eticii medicale
n Dr. Stelian Cîntea NECROLOG n In memoriam Zielinski Róbert
n Vajda-Hegyi Csilla Eulogie pentru Zielinsky Róbert
4
5
10
19
22
26
n Dr. Almos Bela Trif
28
Ştiri din viața asociației 31
Decembrie, 2011, Volumul XIII, Nr. 52 n Periodic trimestrial, apare în ultima decadă a lunii a treia din trimestru.
Fondat: 1999 n Redactor şef: Albert VERESS M.D. Sc.D. n Lector: Almoş Bela TRIF M.D., Sc.D., J.D., M.A. n Tehnoredactor: Botond Miklós
FORRÓ Editat de: Asociaţia Balint din România n Tipărit la: Tipografia Alutus, Miercurea-Ciuc n Adresa redacţiei: 530.111 - MIERCUREA
CIUC, str. Gábor Áron 10, tel./fax 0266-371.136; 0744-812.900 n E-mail: [email protected]; [email protected]
Comitetul de redacţie:
Tünde BAKA n Doina COZMAN n Dan Lucian DUMITRAŞCU n Evelyn FARKAS n Liana FODOREANU n Ioan-Bradu IAMANDESCU n Cristian
KERNETZKY (D) n Mircea LĂZĂRESCU n Holger Ortwin LUX n Dragoş MARINESCU n Ioana MICLUŢIA n Csilla MOLDOVAN n Aurel NIREŞTEAN n Iuliu OLTEAN n Gheorghe PAINA n Ovidiu POPA-VELEA n Almos Bela TRIF (USA) n Ionel ŢUBUCANU
n Éva VERESS n Nicolae VLAD
www.asociatiabalint.ro
Prezentare
Michael Balint: Psihanalist englez
de origine maghiară
Prezentarea Asociației Balint din România
Data înfiinţării:
Specificul Asociaţiei:
Cei care nu achită cotizaţia până la
data de 31 martie a anului în curs
nu vor mai primi Buletinul din luna
iunie, iar cei care nu vor plăti cotizaţia nici până la data de 31 martie
a anului următor vor fi consideraţi
restanţieri pe doi ani şi vor fi excluşi
disciplinar din Asociaţie.
Studenţii şi pensionarii sunt scutiţi
de plata cotizaţiei, fiind necesară
doar abonarea la Buletinul Asociaţiei. Dacă într-o familie sunt 2 membri Balintieni, unul din ei nu este
obligat să se aboneze la Buletin,
ambilor revenind doar o sumă de
34 euro. Cotizaţia pentru anul 2012
este de 20 EURO (la cursul oficial
BNR din ziua în care se face plata),
în care se include şi abonamentul la
Buletin.
Taxa de înscriere în Asociaţie este
de 20 EURO (nu se face reducere nici
unei categorii socio-profesionale).
Abonamentul costă 6 EURO
apolitică, nereligioasă, inter-universitară, multi-disciplinară, de formaţie
polivalentă.
Obiective:
Formarea psihologică continuă a
participanţilor. Încercarea de a îmbunătăţi prin cuvânt calitatea relaţiei
terapeutice medic-pacient şi a comunicării dintre membrii diferitelor categorii profesionale. Rol de “punte”
între etnii, confesiuni, categorii sociale, regiuni, ţări.
Activitatea Asociaţiei:
25 iulie 1993
Grupul BALINT:
Grup specific alcătuit din cei care se
ocupă de bolnavi şi care se reunesc
sub conducerea a unui sau doi lideri,
având ca obiect de studiu relaţia medic-bolnav prin analiza transferului şi
contra-transferului între subiecţi.
n
n
n
n
grupuri Balint,
editarea Buletinului,
formarea şi supervizarea liderilor,
colaborare la scară internaţională.
Cotizaţia se achită până la 31 martie
a.c. Cvantumul ei se hotărăşte anual de către Biroul Asociaţiei.
2
Buletinul Asociaţiei Balint, vol. xiii., nr. 52, Decembrie 2011
n [email protected]
Trezorier:
Éva VERESS
Albert VERESS
Enikő Éva BUTYKA
Tünde BAKA
Ilona GÖRÖG
Secretar:
n [email protected]
n [email protected]
István VÁRADI
Zsófia ÁRVAI
n [email protected]
Preşedinte:
Holger Ortwin LUX
Csilla VAJDA-HEGYI
Vicepreşedinte:
Biroul asociației
Către autori
Către autori
Se primesc articole cu tematică legată de activitatea
grupurilor Balint din România şi din străinătate, de orice fel
de terapie de grup, de psihoterapie, de psihologie aplicată
şi de alte abordări de ordin psihologic al relaţiei medic - pacient (medicină socială, responsabilitate medicală, bioetică, psihosomatică, tanatologie etc.).
Materialele scrise la solicitarea redacţiei vor fi remunerate. Buletinul este creditat de către CMR ca prestator
de EMC, deci orice articol publicat se creditează cu 25 de
credite EMC. Abonamentul la Buletin se creditează cu 5
credite.
Redactorul şef şi / sau lectorul au dreptul de a face cuvenitele corecturi de formă şi conţinut al lucrării şi rezumatului, iar în cazul neconcordanţelor de fond vor retrimite
articolele autorilor cu sugestiile pentru corectare. Deoarece revista se difuzează şi colegilor din străinătate, articolele care nu se limitează doar la descrierea evenimentelor
Balintiene, trebuie să aibă un rezumat în limba română şi
engleză, de maximum 10 rânduri dactilografiate.
Pentru rigoarea ştiinţifică apreciem menţionarea bibliografiei cât mai complet şi mai corect, conform normelor
Vancouver, atât pentru articolele din periodice cât şi pentru monografii (citarea în text se notează cu cifre arabe în
paranteză, iar în bibliografie se înşiră autorii în ordinea citării nu cea alfabetică şi doar acei autori care au fost citaţi
în lucrare).
Recenziile cărţilor trebuie să cuprindă datele de identificare a cărţii în cauză - autorii, titlul, toate subtitlurile, anul
apariţiei, editura, oraşul, numărul de pagini şi ISBN-ul.
Se trimite în fişier separat imaginea scanată a copertei.
Se primesc doar materiale trimise pe diskete CD room,
memory-stick sau prin e-mail ca fişier ataşat. Se vor folosi
numai caractere româneşti din fontul Times New Roman,
culese la mărimea 12, în WORD 6.0 sau 7.0 din WINDOWS.
Imaginile - fotografii, desene, caricaturi, grafice - vor
fi trimise ca fişiere separate, cu specificarea locului unde
trebuiesc inserate în text pentru justa lor lectură. Pentru
grafice este important să se specifice programul în care au
fost realizate.
Articolele trimise vor fi însoţite de numele autorului, cu
precizarea gradului ştiinţific, a funcţiei şi a adresei de contact, pentru a li se putea solicita exrase. Autorii vor scana
o fotografie tip paşaport sau eseu pe care o vor trimite ca
fişier ataşat la adresa redacţiei.
Autorii sunt rugaţi să se conformeze regulilor de redactare ale articolelor.
Manuscrisele sunt lecturate de un comitet de referenţi,
care primeşte manuscrisele cu parolă, fără să cunoască numele autorilor şi propune eventualele modificări care sunt
apoi transmise autorului prin intermediul redacţiei. Decizia
lor este necontestabilă.
Toate drepturile de multiplicare sau reeditare, chiar şi
numai a unor părţi din materiale aparţin Asociaţiei Balint.
Preţul unui număr la vânzare liberă este de 2 EURO (evaluate în lei la cursul BNR din ziua respectivă).
Abonamentele pentru ţările occidentale costă 50 EURO/
an, incluzând taxele poştale şi comisionul de ridicare a sumei din bancă.
Plata abonamentului şi a cotizaţiei se face în cont CEC
Miercurea Ciuc, nr. RO26CECEHR0143RON0029733, titular Asociaţia Balint, cod fiscal: 5023579 (virament) sau
25.11.01.03.19.19 (depunere în numerar)
Erată: ordinea corectă a autorilor de la pagina 19 a
numărului 50 (Psihosomatica aplicată în bolile digestive)
este: Liliana David, Dan L. Dumitraşcu. Articolul a fost
omis din cuprins.
Cerem scuze autorilor. (Redacţia)
Conţinutul articolelor nu reprezintă neapărat şi părerea redacţiei, autorii asumându-şi responsabilitatea
pentru corectitudinea datelor, afirmaţiilor şi pentru tonul
folosit în text.
INDEX: ISSN - 1454-6051
3
Speech
Opening speech at the XVIIth Balint Congress,
Philadelphia, 7-11th of September 2011
n Jeff Sternlieb, President of Balint Society from USA
There is a phrase in the United States – very likely, it is universal – that Talk is Cheap! I would
like to add to that idea one more idea, and that is Advice is Cheap. It seems like everyone
everywhere needs or wants advice. It’s what we do when we don’t know what to do. And I
think Balint work is really about finding out what it is we are really responding to when we
give advice.
Advice giving is easy – and Balint work is more challenging. We see the easy part every day
in our news commentaries, blogs and even our papers.
In the USA, we have Dear Abby. Perhaps you have your own Dear Abby’s.
I imagined that early group leaders probably had many questions, and they probably
wouldn’t be asking Michael Balint directly, but they might ask Enid, his wife and colleague
in this work. I wondered what it would be like if Enid was a Balint Group advice columnist
at the Tavistock Daily Times - a precursor to our list serve for instance.
Imagine my surprise when I innocently saw the following letter on my wife Andi’s lap top - it started:
Key words: Diabetic Control, Compliance, Quality of life, Therapeutic goal, Patient’s narrative
Dear Enid,
I can’t think of anyone else to write to - you are my last
hope!
I believe that my husband is having an affair - with your
silly groups! Balint has become his mistress! It’s all I hear
about - Balint this and Balint that. I can hear it in his voice
when he’s talking on the phone with one of his Balint colleagues. There’s a lilt, an excitement - even when it’s serious, it seems more important than anything else. I never
have to ask who he’s talking to! I know it’s Balint business.
I have become jealous and envious - he claims to have deeper relationships with his Balint colleagues - he says they
talk about more meaningful things than we do with our
friends or even at times with each other. He defends himself by claiming Balint work has made him a better person more sympathetic, empathetic, a better listener - it makes
me want to throw up!
Her letter continues:
It would be different if it was just sex, but it’s worse - it’s
all about intimacy, he says. I’d rather be a golf widow than
a Balint widow! At least with golf, there’s nothing that has
any meaning. It’s just a waste of time.
Now, he not only goes to leader trainings locally, but he
4
goes all over the country. Just when I got used to that, he
started going to Europe - Oxford, but just for a weekend.
When I complained to him, he dragged me to Romania and
then he went to Copenhagen without me.
Romania was a great trip, but I’m being converted from
a Balint widow to a Balint wife. I feel like I’m losing control
of my life.
I don’t want to get lost in the group - isn’t there something you can suggest? I thought about starting a
support group for Balint widows, but I didn’t want to hear
any more about boundaries and transference, or be part of
another parallel process.
Enid, you really are my last hope. What can I do?
Signed,
A Balint Widow in PA.
And to my surprise, there was the following brief response from Enid:
Dear Balint Widow in PA,
First of all, stop your complaining! Your husband has
clearly found something he is passionate about. I applaud
your accompanying him to Europe. I hope he communica-
Referate
ted his appreciation.
Ultimately, I think you are the one who will need to solve
your own problem, but I do have one suggestion. I happen
to know that he is helping to plan the next International Balint Congress in Philadelphia - not far from where you live and I believe it will be a great event. They have planned lots
of activities for all with great speakers, great opportunities
for discussions, some free time to enjoy the city and each
other, and yes even Balint groups. I wonder if you might
speculate what it would feel like to help him out with the
planning and organizing of such a big project. The rest I’ll
leave up to you.
Signed, Enid
Well, I would like to, on behalf of the American Balint
Society, welcome all of you who have traveled short and
long distances to be here together to listen, learn, participate make new friends and re-acquaint with friends of old.
Mitologia este un aspect al culturii umane. În prezent ea
e abordată şi de studiile socio-politice, de exemplu privi-
n Eseu de Prof. Dr. Mircea Lăzărescu, Timişoara
Abstract: The article is dealing with Vlad Tepes’s particular personality, characterized by
firmness, intransigence, suspicion, rigidity and toughness.
The paper pursues how the myth of Dracula was constructed from the true historical events
pertaining to Wallachia’s ruler life. The historical character, which has played an important
role in the history of South-eastern Europe, had to conform to the specifics of his time. We
observed the following steps: the emergence of the legends about him, especially the German ones; their official report to the court of Buda; the European spread of these stories
with the help of the recently appeared printing technology; the gradual mixture of Dracula’s
image with those of some literary characters, as Don Juan and Faust; the merging with
some Balkan legends about spooks and vampires (which seem similar to ghosts, but avid for
blood); their melting into the gothic novel during the nineteenth century; the resurrection of
the theme by modern cinema, due to its novelty and psychological catch.
Thus, the theme of Bram Stoker’s Dracula which in itself is not even 10% related to Vlad the
Impaler - the real Dracula, has come to be closely associated with it.
Key words: personality disorder, sadism, spook, mythology, gothic novel
Rezumat: în articol e comentată personalitatea particulară a lui Vlad Ţepeş, caracterizat prin fermitate, intransigenţă, suspiciune, rigiditate, duritate. Se urmăreşte cum, de la cazul istoric al domnitorului din Valahia, care s-a adaptat caracteristicilor
epocii şi a jucat un rol important în istoria sud-estului Europei, s-a ajuns la mitul lui Dracula.
Etapele urmărite sunt: apariţia legendelor despre el, mai ales a celor germane; raportarea oficială a acestora la curtea de
la Buda; răspândirea lor in Europa prin tehnologia tiparului recent apărută; amestecul treptat cu imaginea unor personaje
literare ca Don Juan şi Faust, conjuncţia cu legendele balcanice despre strigoi şi vampiri (asemănătoare stafiilor, dar avide
de sânge); contopirea acestora în sec. XIX în romanul gotic; reluarea tematicii de către cinematografia recentă, datorită insolitului ei şi a efectelui ei psihic. Astfel, s-a ajuns ca tema Dracula, care în ea însăşi nu are legatură cu Vlad Ţepeş nici 10%,
să fie corelată strâns cu acesta.
Cuvinte cheie: tulburare de personalitate, sadism, strigoi, mitologie, roman gotic
5
Referate
Mitul lui Dracula e pentru noi interesant din mai multe
puncte de vedere. În primul rând e singura contribuţie românească la mitologia Europei. Apoi, corelează un personaj
istoric cu o mitologie populară sud est europeană specifică;
dar şi cu alte mitologii europene. Punctul său de plecare
este o personalitate cu reale excentricităţi comportamentale. În plus, în acest caz se poate constata pe viu metamorfoza de-a lungul veacurilor a profilului unui personaj
mitologic, care se structurează în mijlocul unei Europe ce
oscilează între raţionalitate şi iraţionalism.
Pentru a fi comentat mitul lui Dracula, se cer făcute câteva precizări privitoare la conceptul de mit şi mitologie.
Se poate considera, împreună cu Eliade, că, la nivelul său
bazal, mitul este o poveste sacră, care prin ritual mijloceşte relaţia omului cu sacralitatea. Instanţa zeilor, a fiinţelor
din zona suprasensibilă sau supranaturală, împreună cu povestea ce-i cuprinde, reprezintă primul nivel al mitologiei.
Urmează nivelul semizeilor, al eroilor „mitologici” sau legendari, de obicei cuprinşi în epopei. Totuşi, la nivelul epopeii, accentul e pus pe un personaj istoric, chiar dacă fluxul
relaţiilor cu fiinţele transcedente e constant, aşa cum e în
Iliada. Vlad Ţepeş a fost inclus şi el într-un fel de epopee –
singura pe care o avem – dar nu similară celor tradiţionale
ci elaborată ca operă cultă, în Ţiganiada lui Budai Deleanu.
Dar fără a fi un personaj central şi păstrându-şi calitatea de
personaj istoric, neavând nici o relaţie cu diavolii ce bântuie
prin poveste. Şi fără nici un element din mitul lui Dracula.
Mitologia mai poate fi comentată şi în corelaţie cu unii eroi
arhetipali ce se impun în mentalitatea unei vremi culturale, aşa cum e Faust sau Don Juan. Dar eroi arhetipali într-o
cultură pot deveni şi personajele de ficţiune, ca de exemplu
Don Quijote. Mitul european a lui Dracula, aşa cum e prezent el în secolele XIX şi XX, împrumută elemente din mai
multe sensuri menţionate mai sus.
În cazul temei Ţepeş-Dracula întâlnim o serie de aspecte
particulare în perspectiva mitologiei. Astfel, el pleacă de la
un personaj istoric care beneficiază de comentarii istorice
legendare chiar din perioada vieţii sale, şi capătă rapid o
largă răspândire prin tehnologia tiparului ce tocmai apăruse. Ulterior se petrece o confluenţă cu mitul vampirului, cu
care iniţial nu fusese deloc corelat. În fazele următoare şi
tardive, el absoarbe mitul lui Don Juan, evoluând în paralel
cu cel al Faust.
Vlad Ţepeş 1431 - 1476
toare la tema eroului salvator, ce poate fi lansată în cadrul
campaniilor electorale. Dar motivele mitice care efectiv
circulă în desfăşurarea actuală a logosului – în poveştile
preferate de lumea actuală, care cel mai bine sunt ilustrate
prin filmele de televiziune – sunt relativ puţine. Un grupaj
tradiţional de personaje, teme şi scene continuă să fie active : eroul pozitiv, de obicei justiţiar şi bătăios, omul rău,
deseori pervers, intrigantul, femeia cinstită şi vampa, bătrânul înţelept, generosul ce se sacrifică şi monstrul avid de
sânge sunt caractere ce intră în câteva combinaţii standard,
structurând mitemele acestor basme ale vieţii noastre de zi
cu zi. Printre aceste mituri constant actualizate, se menţine
şi Dracula. De ce oare?
Vlad Ţepeş a fost un personaj istoric deosebit. Se trage
din familia domnească a Basarabilor. Tatăl său, pe nume tot
Vlad, creşte la curtea din Buda şi în 1431 primeşte de la
Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, ordinul cavaleresc al Dragonului, fapt ce conduce la denumirea de Vlad
Dracul. Un timp îndeplineşte funcţii în zona de graniţă a
Transilvaniei, controlată de oraşele săseşti. Viitorul Vlad
Ţepeş se naşte în Ardeal şi creşte la Sighişoara, în mediul
săsesc. Tatăl, Vlad Dracul, domneşte în Ţara Românească
între 1436-1442. Pe doi dintre copii, Mircea şi Vlad, îi trimite ostatici la turci. Apoi este alungat de la tron şi omorât
împreună cu unul din fiii săi, în 1447. Vlad Ţepeş foloseşte
un moment prielnic pentru a ajunge pe tron: după căderea
Constantinopolului, în 1453, Mohamed al II-lea, în tendinţa
sa de expansiune, dă o bătălie la Belgrad, cu rezultate neconcludente. Profitând de prelungirea conflictului între turci şi unguri, în 1456 Vlad Ţepeş preia tronul Ţării Româneşti.
Ca domnitor, Vlad de la început se manifestă hotărât, cu
obiective şi diplomaţie ţintită. Acţionează rapid şi autoritar,
dar tot de la început se afirma ca extrem de suspicios. Îşi
7
Referate
formează imediat o gardă personală şi schimbă boierii din
Sfatul Ţării. În trei ani, din 12 boieri doar unul mai rămâne
din vechea gardă. Ia măsuri drastice pentru a controla comerţul. Începe cu siguranţa drumurilor, pedepsind exemplar hoţii şi tâlharii. De la început şi constant pedeapsa
unică e tragerea în ţeapă. Aplică rapid şi exemplar această
pedeapsă boierilor care complotează împotriva sa şi a familiei sale, dar şi celor pe care îi bănuieşte de infidelitate.
Ia rapid măsuri de politică externă. Se recunoaşte ca vasal
al turcilor, angajându-se să plătească anual 30.000 galbeni
şi să trimită copii, pe care nu îi va trimite niciodată. După
primul an de domnie îl ajută pe Ştefan să preia tronul Modovei şi sprijină fracţiunea care îl va ajuta pe Matei Corvin
să ajungă Regele Ungariei. Tot o acţiune imediată este contestarea supremaţiei comerciale a saşilor. În 1457, deci în
primul an de domnie, trece munţii, arde trei sate din jurul
Sibiului şi seamănă groază în populaţie. Tot în 1457 face o
descindere la Braşov, pentru a-i pedepsi pe braşovenii care
îl susţineau pe duşmanul şi contrapretendentul său Dan.
Represaliile sunt crunte, arde şi trage în ţeapă. Acest comportament dur impresionează puternic, de la început, atât
în interior cât şi în exterior.
Programul de ordine internă continuă şi în următorii doi
ani, în manieră necruţătoare şi în mai multe direcţii. Sunt
consemnate acţiuni împotriva monahilor catolici. Dar acţionează şi împotriva falşilor cerşetori şi handicapaţi; o acţiune ce a intrat în legendă sub o formă particulară, căci
e singura ocazie în care nu foloseşte ţeapa ci îi adună şi le
dă foc într-o casă. Represaliile în plan intern culminează cu
acţiunea de la Paşti, în 1459, când adună la un ospăţ boierii
(care complotaseră împotriva tatălui, participaseră la uciderea acestuia şi a fratelui său şi erau bănuiţi de neloialitate) şi după masă îi trage în ţeapă. Cifrele variază între 300 şi
30. Familiile acestora - femei, copii, bătrâni - sunt trimişi să
lucreze la construirea unei cetăţi.
După 3 ani de domnie în acest stil, se reorientează în
relaţiile cu turcii. Tratează cu delegaţia lui Hamza Paşa, acceptă iniţial propunerile acestuia, dar apoi îl surprinde şi
îl trage în ţeapă. Acţiunile sale atrag atenţia cancelariilor
europene. Curtea de la Buda devine tot mai sensibilă la comentariile şi legendele pe care le transmit saşii despre grozăviile făcute de Vlad Ţepeş. În lumile germană şi săsească
aceste legende erau întreţinute şi de oponenţii lui Vlad, fugiţi din ţară. Următorii doi ani de domnie se desfăşoară în
această atmosferă în care Vlad se grăbeşte să facă ordine
perfectă în interior şi exterior, se opune atât celor din nord
cât şi celor din sud. În 1962, Sultanul Mohamed se mişcă şi
porneşte personal cu oaste în Ţara Românească. Vlad folo-
8
seşte tehnica pământului pârjolit, cea a luptei de guerilă şi
operează un celebru atac de noapte în chiar tabăra turcilor,
creînd confuzie şi determinându-i să se măcelărească între
ei. Dar, neputând face faţă militar unei confruntări directe,
se retrage în munţi şi apoi în Ardeal. Matei Corvin îl atrage într-o cursă şi îl închide pentru 12 ani la Vişegrad. Între
timp, legendele despre el proliferează. Legendele germane sunt adunate la curtea din Buda. Matei Corvin şi le însuşeşte şi argumentează prin ele detenţia lui Vlad. Aceste
legende se răspândesc şi în restul lumii germanice şi apoi
mai departe. La aceasta contribuie masiv tipărirea lor timpurie. Legendele se răspândesc şi în lumea slavă, ele fiind
vehiculate personal de reprezentantul la Buda al ţarului de
la Moscova.
În 1476 Vlad este eliberat de Matei Corvin şi reinstalat
ca domn al Ţării Româneşti. Se angajează în lupte cu turcii
şi moare.
Epoca vieţii şi domniei lui Vlad Ţepeş este cea de sfârşit
a Evului Mediu şi de manifestare treptată a Renaşterii. Una
din caracteristicile majore e cea a frământărilor religioase
ce duc la instalarea Inchiziţiei şi apoi a reformei lui Luther.
În această perioadă se manifestă major demonologia, în
paralel cu ştiinţele pozitive, alchimia şi ştiinţele oculte. Vlad
Tepeş trăieşte înaintea acestora, în perioada care le pregăteşte, dar în care preocuparea faţă de magie şi demoni
e în creştere exponenţială. Inchiziţia se înfiinţează la 20 de
ani după ce el încetează să fie activ politic; iar Reforma se
produce în veacul următor. Ceea ce precede însă domnia,
acţiunile şi naşterea legendei sale, este însă invenţia tiparului, în 1440. Tiparul este în perioada sa iniţială de lansare,
de prim avânt miraculos, chiar atunci când apar legendele
despre Vlad Ţepeş – Dracul - Dracula, iar tiparul le va răspândi rapid, alimentând imaginarul epocii, avid de excentricităţile demonologice. Epoca în care Europa conturează şi
legenda lui Faust.
Intrarea în legendă a lui Vlad Ţepeş se bazează şi pe unele particularităţi obiective al cazului. El prezenta o serie de
caracteristici psihologice ce pot fi rezumate astfel: era un
om intransigent, intolerant, ferm şi dominator, consecvent
şi rigid dar drept, manifesta deseori cruzime excesivă. Era
un om sigur de sine, neconciliant, netolerant şi, într-un fel,
nenuanţat.
Vlad Ţepeş apare ca un om ce vrea să conducă ţara cu o
mână de fier, fără scrupule şi remuşcări, fără subtilităţi şi
maleabilitate. El doreşte ordine în ţară, siguranţă interioară
pentru toţi, controlul comerţului, independenţa.
Este evidentă apoi o suspiciozitate constantă, care poate
Referate
fi desigur argumentată prin istoria trăită de propria familie,
prin practica curentă în vremea trădării. Autoritatea sa era
rigidă, soluţiile simple şi monotone, deseori arbitrare, tragerea în ţeapă. Această pedeapsă utilizată excesiv, exprimă
o evidentă intenţie a lui Vlad Ţepeş de a impresiona, de a
guverna prin inducerea fricii atât supuşilor cât şi străinilor.
Ca om politic el a păcătuit prin lipsa de răbdare, de şiretenie şi de elaborare. Nu şi-a organizat cu migală o bază
socială internă pe care să se sprijine şi în politica externă a
vrut să rezolve totul cât mai repede.
Ca trăsături psihologice particulare se pot menţiona :
rigiditatea, suspiciunea excesivă, scurtcircuitarea şi nediferenţierea deciziilor de acţiune, graba fanatică de a ajunge
la un ideal, creîndu-şi, evident, duşmani în toate sectoarele,
duritatea şi monotonia pedepsei de tragere în ţeapă, lipsa
de scrupule şi remuşcări, strategia de a răspândi groaza. Pentru posteritate, Vlad Ţepeş a rămas în istorie prin legende româneşti, turceşti, ruseşti şi germane. Ultimele sunt
cele care vor sta la baza dezvoltării mitului său european.
In folclorul românesc se păstrează 6 povestiri despre el,
culese de Ispirescu, în care apare ca un om aspru dar drept,
care vrea binele ţării. Una din acestea se referă la o cană
de aur cu care trecătorii să îşi potolească setea la o fântână
şi pe care nimeni nu o lua de acolo, de frica lui Vlad Ţepeş.
Povestirile slave sunt publicate în 1486 şi atribuite lui Feodor Kităn, unul din cei mai apropiaţi sfetnici ai lui Ivan al
III-lea şi ministru de externe al acestuia la Buda. In total sunt
19 poveşti în care Vlad Ţepeş apare ca un suveran drept şi
puternic, iubitor de adevăr. Dar care are un comportament
aspru împotriva celor care vreau răul ţării. In legendele turceşti, domnitorul este asimilat diavolului. Faima europeana
o câştigă însă Vlad Ţepeş prin legendele germane, lansate
de saşi şi răspândite prin Buda şi Viena. Un pamflet anonim
apare în 1463 la Viena „Despre un tiran cu numele Dracula
Vodă din Ţara Românească”. Acesta va fi ulterior retipărit în
nenumărate randuri şi reluat în lucrarea lui Thomas Ebendorfer „Cronica regnun Romanorum”. Naraţiunile germane
sunt în număr de 23 iar între 1488 şi 1500 sunt retipărite
în 8 ediţii. Vlad Ţepeş apare ca un om de o excesivă cruzime
care face un număr imens de victime. El asistă şi se bucură
sadic de chinurile acestora; uneori ia masa în timp ce alţii
sunt măcelăriţi. Naraţiunile germane tipărite erau însoţite
deseori de gravuri. Nunţiul papal Nicolae de Mandum aude
în 1462 cum acestea sunt citite la curtea din Buda în prezenţa regelui Matei Corvin şi aprobate de acesta.
Dar de la această imagine a unui Ţepeş sadic până la Dracula lui Stoker e o cale lungă, de-a lungul căreia e asimilat
între altele şi mitul sud est european al vârcolacului.
Legenda vampirului se leagă de supravieţuirea celor
morţi şi e foarte răspândită, stând la baza legendelor cu
stafii. Mortul nemulţumit se reîntoarce şi nu-i lasă în pace
pe cei vii. Pentru a fi oprit, e dezgropat şi i se înfige un ţăruş
în inimă. In Balcani se dezvoltă credinţa populară în „brucolaci” sau vârcolaci care sunt strigoi ce vreau să se menţină
în viaţă. Motiv pentru care sug sânge de la cei vii. Denumirea de vampir are o etimologie sârbă. Se consideră că
sunt şi oameni marcaţi în mod deosebit în această direcţie,
care, încă din cursul vieţii, se transformă temporar în lupi –
deci licantropie - şi se hrănesc cu sânge. Aceste credinţe nu
aveau însă conotaţii sexuale marcate. In paralel s-a dezvoltat însă în Europa şi credinţa în succubi şi incubi, care sunt
un fel de strigoi ce se revitalizează prin relaţii sexuale. La
români există în acest sens tradiţia „zburătorului”, pe tema
căreia Eminescu a scris o poezie.
Tradiţia strigoilor, licantropiei, vârcolacilor şi sucubilor
nu are însă, în mod evident, nici o legătură cu mitologia
legendelor europene săseşti ale crudului Dracula, căruia îi
plăcea să omoare în chinuri, dar care nu avea nici o clipă în
minte ceva corelat cu sexualitatea, în afară eventual de faptul că pedeapsa tragerii în ţeapă poate avea un simbolism
sexual. Cum se ajunge atunci de la Dracula la Stoker?
Unul din aspecte constă în faptul că la începutul sec.XIX
în Marea Britanie presa începe la un moment dat să facă
vâlvă pe marginea vampirilor din Balcani, în legătură cu observaţiile şi publicaţiile unui medic din Viena care relatează
cazuri de strigoi în Serbia.
Alt aspect constă în faptul că Europa elaborase două mituri care au fost foarte active în Renaştere şi ulterior, mult
mai pregnante decât cel al lui Dracula, dar care în sec. XIX
a început să decadă. E vorba de mitul lui Faust şi a lui Don
Juan. Amândoi se presupunea că avuseseră legături cu diavolul, aşa cum se zicea şi despre Dracula. Faust pentru a
progresa în cunoaştere, a creat Homuculusul alchimic dar şi
pentru tinereţea veşnică, aspect pe care îl exploatează Goethe în povestea seducerii Margaretei. Intră astfel în scenă
„erosul”. La Don Juan, legătura dintre diavol şi dezlănţuirea
erotică este explicită. Dar în sec.XIX, aceste mituri se topesc. Mai intră în joc şi povestea prinţesei slovace Bathory,
despre care se spune că se îmbăia în sângele tinerelor fete
ucise, pentru a-şi menţine tinereţea. La fel ca şi strigoii –
prinţesa Bathory se zicea, pe bază de arhive, că s-ar înrudi prin alianţă cu Vlad Ţepeş. Lumea din Marea Britanie
îşi aduce aminte acum de vampirii din Balcani, zonă din
care era şi sadicul Dracula. Este o vreme în care „fantasticul” care era simţit în stilul gotic, revine la ordinea zilei. Se
9
Referate
relansează arhitectura neogotică, care străluceşte la Parlamentul din Londra şi la cel din Budapesta. Se dezvoltă acum
şi „romanul gotic”.
Si astfel, printr-o fuziune stranie, aşa cum se pretindea
şi în stilul gotic, se adună împreună sincretic diverse tradiţii
europene ce au totuşi ceva în comun : fantasticul, excentricul şi o legătură cu demonologia.
Se petrece în sfârşit sinteza dintre: mitul sadicului Dracula, strigoiul şi vampirul balcanic, fostul Faust şi fostul Don
Juan, prinţesa Bathory îmbăiată în sânge, exsanguinaţi. La
întâlnirea lor îl avem pe Dracula lui Bram Stoker, de pe ecranele noastre de televiziune.
Dar poate că şi vremea acestor mitologii sincretice se
apropie de final!
rical truth. Bucharest, Minerva Publishing, 1988
n Boboc A. Dracula, from gothic to post-modernism. Iasi,
Lumen Publishing, 2006
n Brunel P. The myths of the twentieth century. Bucharest,
Univers Publishing, 2003
n Buican D. The avatars of Dracula. From Vlad Tepes to Stalin and Ceausescu. Bucharest, Scripta Publishing, 1992
n Fierobe C. De Melmoth a Dracula. Renna: Edition Terre
de Brume, 2000
n Finn J. La bibliographie de la Dracula. Lausanne: L’Age
d’Homme, 1986
n Leatherale C. Dracula. Du mite au reel, Paris. Ed. Dervy,
1990
Bibliography
n Carter M.L. (ed.). Dracula: The Vampire and the Critics.
London: UMI Research Press, 1988
n Andreescu S. Vlad Tepes (Dracula): From legend to histo-
n Prof. Dr. M. Dehelean, Conf. Dr. Liana Dehelean, Prof. Dr. Pompilia Dehelean - Timișoara
Abstract: In this paper, the authors, firstly, define and describe the system of the human being
and its integrated two parts: human body and psyche. Psychological personality of human being
is discussed according to: a) global, typological and individual perspectives; b) human vs. animal
psyche distinction; c) its psycho-biological, psychological and psycho-spiritual components, d) the
problems of authenticity (vs. social mask) of human individual and person. In the second section,
the Characters created by artists are approached typologically and contextually. The Fairy Tales
and Legends are differentiated from Myths (and Mythological Corpus). They are, as mythological characters: heroes, deities, surreal entities, and, above all, the Fate. As the deities, anthropomorphically imaged in myths, the mythological heroes have plenty of ”virtues” and ”vices” which
are exemplified.
Rezumat: În această lucrare, autorii, într-o primă secţiune, definesc şi descriu sistemul fiinţei umane şi componentele sale integrate: corpul şi psihismul uman. Personalitatea psihologică a fiinţei umane este discutată din
perspectivele sale: a) global-sintetică, tipologică şi individuală; b) a psihismului de tip uman vs. animal; c) a componentelor
sale: psihobiologică, pur psihologică şi psihospiritual-valorică; d) a individului şi a persoanei umane (autentice sau cu mască
socială). În a doua secţiune este definit şi descris Personajul din operele de artă, în perspectivă tipologică şi contextuală. Sunt
diferenţiate basmele şi legendele de miturile autentice. În a treia secţiune sunt enumerate şi exemplificate tipurile de personaje mitologice: eroi, zei, entităţi fantastice şi, deasupra tuturor, Destinul. În final, sunt enumerate şi exemplificate o serie de
trăsături caracteriologice (virtuţi şi vicii) ale eroilor mitologici.
10
Referate
I. Fiinţa umană (FU) este o totalitate unitară indivizibilă,
un sistem viu, ce integrează două subsisteme componente:
cel al corpului uman şi cel al psihismului uman (PU), într-un
plan antropologic specific, în conformitate cu Teoria generală a sistemelor (Von Bertalanffy). Această teorie implică
o structură, ierarhică nivelică, în cadrul căreia, în planul
propriu subantropologic, cele două subsisteme mai sus
menționate, devin, la rândul lor, separat fiecare, un sistem
unitar cu mai multe subsisteme componente integrate. În
acest sens, sistemul psihismului uman, global şi unitar, poate fi numit Personalitate (general psihologică) a ființei umane (PPFU), concept distinct de cel de Personalitate (general-antropologică) a ființei umane (PFU). sau, de concepte
derivate din alte accepțiuni ale termenului (plurisemantic)
de Personalitate, cum ar fi: personalitate ilustră (sens valoric) sau (într-un continuum medical şi dintr-o perspectivă
psihologico-psihiatrică) personalitate: normală vs. Anormală, nepatologică vs. patologică. Exemplificăm: personalitatea ”normală” prin personalitatea schizotimă (sensu
Kretschmer), personalitatea „anormală nepatologică” prin
personalitatea schizoidă (sensu Kretschmer) şi Personalitatea patologică prin tulburările de personalitate specifice
ale adultului conţinute în ICD 10 WHO (8 tipuri) sau DSM
IV APA (10 tipuri). Personalități „doar anormale” mai pot
fi Personalitățile accentuate (Leonhardt) sau „accentuarea
trăsăturilor de personalitate” (Cod Z, ICD 10).
Revenind la conceptul (abstract) de PPFU, acesta poate
avea: 1) un sens general-unitar-sintetic: sistemul PU („întregul”) ce integrează indisociabil „părțile” sale (subsistemele
sale), adică nivelele sale structural funcționale „situate”
între un pol bazal, psihobiologic (instinctivitatea) şi unul
apical, psihospiritual (nivelul spiritual-valoric, socio-cultural, care include şi conştiința morală); 2) un sens „analitic”grupal, ce se referă la diversitatea tipologică, caracterologică, manifestată atât în planul psiho-normalității (tipul
introvertit vs. extravertit, sensu C. G. Jung) cât şi în planul
psiho-patologiei (tipurile de Tulburări ale personalității sus
menționate); 3) un sens analitic, ultim, cel al unei „particularizări” extreme a PU (şi, prin psihism, şi a FU integrale),
în sensul individualizării cu caracter de unicat (unicitate,
singularitate) irepetabil şi neinterschimbabil, manifestată şi subiectiv prin sentimentul Eului. PU (al FU) este, spre
deosebire de psihismul „de tip” animal (PTA), al animalelor superioare cu psihism, un psihism „de tip” uman (PTU)
care, dacă la polul inferior al sistemului PPFU are nivele
structural-funcționale comune cu cele ale psihismului animal (de exemplu, la cimpanzeu, instinctivitatea, afectivitatea, percepţia, atenţia, memoria- mai ales), în schimb, la
polul său superior, are, în exclusivitate în cadrul ființelor
vii de pe pământ, nivelele voliţional şi spiritual-valoric, inexistente la ființele vii non-umane, terestre. Aceste ultime
nivele, reprezintă „diferenţa specifică” şi maximumul de
diferențiere dintre PTU al FU şi cel de tip „pur animal”, adică cel al celorlalte animale cu psihism. Ele reprezintă singurele nivele psihologice care sunt definitorii pentru PTU,
pentru PPFU, deci şi pentru FU. FU este singura fiinţă vie
terestră definibilă nu prin caracterele de specie biologică
ci prin trăsăturile psiho-spirituale din cadru PTU, pe care le
posedă în exclusivitate.
Din acest motiv „antropologicul” se detaşează net de restul „zoologicului”, individul uman nefiind, în primul rând,
un exemplar al speciei biologice din care face parte, ci este
o persoană individuală cu un Eu unic şi irepetabil. Animalele, fiecare în parte, nu sunt constituite din indivizi strictosensu şi, cu atât mai puţin, din „persoane”, neavând, ca FU,
un Eu individual care să le facă să conştientizeze: existența
lor ca unicate, unitatea lor în continuitate temporală, dincolo de transformările morfo-funcţionale apărute dealungul vieţii lor. Prin corpul său, FU este o ființă biologică, de
natură materială, atât în integralitatea organismului său,
cât şi la nivelul ultimelor componente analitice (organitele
celulare). Orice entitate materială, inclusiv cea exclusiv biologică, se caracterizează prin corpuscularitate (spațialitate)
şi măsurabilitate cu unități de măsură standardizate, unice,
acceptate unanim, deci, de tip „metrologic”. Aceste caracteristici sunt inexistente în cadrul psihismului global sau a
fenomenelor psihice particulare care, ipso facto, nu sunt
de natură materială şi aparțin unei realități psihologice
aparte de realitatea biologică a corpului FU. Doar la nivelul
bazal al PU, cel al instinctivității (pol psihobiologic), întâlnim „intersecția” dintre cele două „realități”: gena (biologică) este cea care determină geneza pulsiunilor instinctive
(fenomene psihice aspaţiale, non-materiale). „Simetric”,
la polul superior al PPFU, avem „intersecția” dintre „realitatea” psihologică, specifică PTU și „realitatea” spirituală, prezentă doar ca o dimensiune (de exemplu conştiința
morală) care nu este însă specifică PTU și FU. „Spiritualul”
este prezent, dar este integrat în „psihologic”, care, la rândul său, depinde, în geneza sa, parţial dar necesar, de „biologic” (creierul).
Individul uman este, în ultima analiză, o persoană umană. Etimologic, termenul de persoană derivă de la cuvântul
latin „persona”, nume dat în teatrul grec măştii actorului
care juca pe scenă. Masca semnifică „aparența” personajului jucat de actor (diferit de la o piesă la alta) şi, deci, nu reprezintă „esența” individuală, unică, a actorului respectiv.
Conceptul de mască socială (a lui Homo Socius) a persistat
neîntrerupt din Antichitate şi până în zilele noastre. În orice
11
Referate
domeniu al omenescului, ierarhia valorică este „piramidală”, vârful (cel mai mic ca volum în structura nivelică a piramidei), semnificând minoritatea „elitei”, decisive pentru
progresul culturii şi civilizației omeneşti, prin descoperirile
şi invenţiile făcute de-a lungul timpului. Majoritatea oamenilor doresc (pragmatic sau doar narcisistic) să fie agreaţi
de către toţi semenii lor (cu excepția acelora cu notorietate
socialmente negativă). Oamenii având diferite gusturi şi sisteme ierarhizate de valori, acei indivizi, îşi vor pune, cameleonic, o mască potrivită pentru omul „potrivit” şi intuit ca
atare. Doar o sagacitate şi o penetranţă transpsihologică
deosebită, poate face ca o terţă persoană, să „demaşte”
aceste aparenţe mai ales atunci când observaţia este de
lungă durată. Din perspectiva persoanelor individuale, doar
o elită minoritară de „oameni de caracter” par exact ceea
ce şi sunt. Homo Socius, nu trebuie să socializeze oricum,
ci doar în funcţie de specificul situaţiilor interpersonale,
conduita socială trebuind să fie motivată nu de „vocea”
pulsiunilor sau a dorinţelor subiective egofile, ci, de cea a
raţiunii (nu exclusiv pragmatice), şi, mai ales, de comandamentele morale furnizate de funcţia normativă a unei conştiinţe morale, mature, plenar dezvoltate. În ultima analiză,
individul uman, trebuie să fie autentic şi să se manifeste în
conformitate cu dimensiunea spirituală a psihismului său.
II. Personajul nu este o persoană individuală cu existenţă obiectivă în colectivitatea umană, ci este un produs al
imaginaţiei unui individ creator, mai ales în domeniile esteticului. El poate fi conceput pur ficţional sau poate avea un
model real, transfigurat estetic. Chiar biografiile unor oameni notorii, benefici (Pasteur) sau malefici (Stalin), poartă
pecetea subiectivităţii şi a prejudecăţilor autorului, la extreme situându-de hagiografiile sau biografiile „demonizante”. Cele mai „suspectate” sunt autobiografiile sau memoriile, în care autorul, este şi principalul personaj. Multe
dintre ele sunt scrise cu scopul unei autojustificări. Puţine
sunt (Sf. Augustin, Rousseau) mai apropiate de obiectivitatea ideală, greu de atins, din cauza unui subiectivism, care
poate fi sincer, nefiind conştientizat ca atare de autor. Personajele de roman pot fi tipice şi prezentate cât mai realist
(Balzac) sau pot fi mai rare, atipice, preponderent negative („naturalismul” lui Zola). Uneori personajele unui autor
(Schiller, în unele piese de teatru) încarnează, de fapt, mai
degrabă idei ale acestuia, personajele putând să nu fie nici
conforme cu adevărul istoric (personajul Don Carlos). Alteori, personajele pot fi prezentate, de către autor, într-un
context bizar (Kafka), sau caricatural-absurd (Ionesco), sau
la modul fantastic (E.T.A. Hoffmann), inclusiv ştiinţifico-fantastic. Sau, ele însele au un caracter supranatural (Super-
12
man), sunt extratereştrii (E.T.), sau sunt un compozit ommaşină (Dark Vader), un android (Data), un robot sau un
cyborg. De asemenea, personajul poate fi un spirit pur (pozitiv: Ariel sau negativ: Mefisto), uneori încorporat. După
cum, poate fi un personaj de basm (folcloric sau cult), de
legendă, sau de mit.
Basmele, sunt întotdeauna ficţional-fantastice, presupun personaje supranaturale (bune sau rele) şi eroi, pozitivi
sau negativi. Ele reflectă lupta binelui împotriva răului, cu
victoria finală a binelui (Harap Alb) sau a omenescului firesc
(Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte). Legendele, sunt opere fantastice, şi, ca şi basmul, au un autor cunoscut sau sunt anonime, colective. Ele se referă de obicei
la originile unor fiinţe (oameni, animale), a unor fenomene
naturale (legenda funigeilor), a unor entităţi statale (Negru
Vodă, Dragoş-Vodă), a unor opere arhitecturale (Meşterul
Manole). Ele pot avea denotaţii existențiale, implicând şi
poziţia eroului faţă de un destin potrivnic, sau o ameninţare iminentă (Mioriţa, Meşterul Manole). În „Meşterul
Manole”, mai apare tema sacrificiului suprem, personal, ca
preţ pentru realizarea unei opere excepţionale.
Miturile par a avea rădăcini ancestrale şi, prin personaje
şi acţiuni, relevă experienţa existenţială, evenimenţială şi/
sau situaţională, a omenirii în general, dintotdeauna şi de
pretutindeni, cu caracter peren, exemplar, didactic, chiar
dacă naraţiunile au un specific cultural divers. Mitul potopului, este o temă cvasiuniversală. Problemele şi soluţiile,
general-umane, conduc adesea spre un deznodământ tragic. În aceste cazuri, eroul poate fi el însuşi vinovat, prin
depăşirea justei măsuri, sau prin blasfemie (cazul celor doi
Ajax), sau poate fi o victimă inocentă a unui destin potrivnic, implacabil (cazul lui Oedip). De acest sfârşit personal
tragic, se fac responsabili, fie zeii ultragiaţi, fie această
soartă este exclusiv opera destinului, care decide după
„bunul său plac”, şi uneori pe termen lung, o ascensiune urmată de o prăbuşire inevitabilă (cazul cetăţii Troia). În ultimul caz, zeii sunt doar instrumente ale destinului. Miturile,
aşa zise specifice, ale secolului XX, reflectă, fie o exprimare
metaforică, fie o extensiune nejustificată, a ariei semantice
a termenului. Fie este un pseudomit sau pur şi simplu un
nonsens (la fel ca cea ce numim astăzi, demitizare).
Mitologia generală reuneşte împreună o colecţie de mituri a unor culturi diverse, spaţiate temporal şi/sau geografic. Autorii unor opere culte valoroase, pot prelucra, uneori,
mituri vechi, fără însă a altera specificul mitului respectiv
şi a mitologicului, în general (Wagner). În caz contrar, sau
în puneri în scenă, forţat şi inutil, „contemporaneizate”, nu
avem decât reflectarea „spiritului timpului” a unei epoci
despiritualizate, nonvalorice, antiestetice, postmoderne
Referate
(cu sens negativ). Miturile abordează şi teme ce vor constitui, ulterior, subiecte de bază ale filosofiei şi teologiei,
şi anume: geneza a tot ce există, devenirea „conținutului”
Universului, inclusiv finalitatea acestui cosmos mitologic
(Wagner, „Amurgul zeilor”). În ceea ce priveşte tentativele omului de cunoaştere speculativă a problemelor fundamentale (cosmogonice, teogonice, antropogonice, etc.) anticii greci, erau poate îndreptăţiţi să afirme, în vremea lor,
că nu există nimic nou sub soare.
III. Personajele mitologice vor fi abordate cu referire
la cea mai bogată şi diversă mitologie, cea a Greciei antice. Mitologia greacă, are, alături de mituri izolate, şi cicluri
(Troian, Teban, ş.a.), unii eroi putând fi prezenţi în mai multe mituri diferite. Teatrul grec, prin Eschil, Sofocle, Euripide,
a prelucrat fecund multe din temele mitologice greceşti.
Personajele mitologice, au o tipologie diversă:
n 1. Eroii, care uneori sunt şi regi şi/sau comandanţi de
oaste (de exemplu Agamemnon, conducătorul coaliţiei
aheilor în războiul contra Troiei). Unii din ei sunt consideraţi
înţelepţi (Nestor, care a dat sfaturi utile lui Agamemnon),
alţii pot avea calităţi înăscute de prezicători, profeţi (Calchas, care i-a dezvăluit lui Agamemnon motivele opririi, din
lipsă de vânt, a navelor aheene, la Aulis, în drum spre Troia;
de asemenea, i-a mai spus care sunt trei dintre condiţiile
necesare pentru ca Troia să poată fi cucerită). Unii preoţi
din temple ale zeilor (Laocoon) ca şi o prinţesă (Cassandra)
au făcut profeţii, dar nu au fost crezuţi, fapt urmat de consecinţe dezastruase.
n 2. Animale sau alte entități fantastice: calul Pegas,
centaurul Chiron, caii vorbitori ai lui Achile, au avut roluri benefice pentru stăpânii sau prietenii lor. În schimb,
entități malefice au fost: sfinxul teban, gorgonele, hymera,
minotaurul, unii centauri, titanii, giganții sau ciclopii.
n 3. Zeii și semizeii. Pantheonul grec are 12 zei principali, în fruntea lor fiind Zeus. Sunt numiți și olimpieni, deoarece au, drept „reședință”, muntele Olimp din Grecia.Din
Teogonia lui Hesiod aflăm că au fost trei generații de zei,
prima condusă de Uranos (cerul înstelat), a doua de Chronos (timpul) și a treia de Zeus, care este figurat ca stând pe
tron și ținând în mână fulgerele. Succesiunea între ei s-a
făcut întotdeauna în mod violent, prin înfruntarea tatălui și
victoria în luptă a fiului; cel învins a fost doar anihilat definitiv și nu aneantizat, zeii find nemuritori.
Cei doisprezece zei principali, din a treia generație,
sunt a) Zeus; b) Hera (sora și soția lui); c) Poseidon (fratele
lui, stăpânul „apelor”); d) Hades (al doilea frate, stăpânul
ținuturilor subpământene, numite tot Hades), unde se aflau
Câmpiile Elizee, pentru cei merituoși și Tartarul pentru cei
păcătoși; e) Atena (zeița înțelepciunii, ieșită direct din capul lui Zeus); f) Apollo și g) Artemis (sora sa); h) Afrodita
(născută din spuma mării, zeița frumuseții); i) Hermes (mesagerul zeilor); j) Ares (zeul războiului brutal condus); k) Demeter și l) Hefaistos (în alte versiuni mitologice: Dionysos).
Cu excepția lui Apollo, în versiunea lor romană, zeii poartă
numele de (în ordine): Jupiter, Junona, Neptun, Pluton, Minerva, (-), Diana, Venus, Mercur, Marte, Cora, Vulcan (sau
Bacchus)
Zeii erau nemuritori, spre deosebire de semizei ,
concepuți de zei cu muritori. Cel mai cunoscut semizeu era
Heracles (Hercules). Semizeii puteau dobândi de la zei nemurirea, mai ales prin metamorfozare (de exemplu în astre). Zeii aveau mari puteri, dar nu erau omnipotenți. Lupta
lor cu titanii, care le contestau puterea, a fost aprigă. Dacă
se amestecau direct în bătăliile muritorilor, puteau fi răniți
(Ares și Afrodita de către Diomede), fapt care sugerează
că nu erau spirite pure. Zeii depindeau de Destin (instanța
supremă ultimă), pe care nu îl înfruntau inutil; uneori îl
consultau pentru a afla viitorul și pentru a acționa ca instrumente ale sorții atunci când nu puteau interveni direct
în soarta oamenilor (ex. Zeus și Poseidon în fața lui Thetis,
preludiul bătăliei singulare dintre Ahile și Hector, ș.a.). Între
zei existau rivalități (Afrodita vs. Hera și, ulterior, Atena),
ierarhii (chiar în domeniul războiului Atena era superioară
lui Ares) și chiar sancțiuni (Apollo sancționat de Zeus, la fel
ca Hefaistos). Zeii se pot căsătorii între ei (Zeus cu sora lui
Hera, Hefaistos cu Afrodita), pot comite adultere (Afrodita cu Ares, Zeus cu numeroase muritoare, sub numeroase
înfățișări diferite, deoarece apariția lui ca atare, provoca
moartea celui care îl privea; este cazul Semelei). Muritorii
pot fi persecutați de zei (Ulise de Poseidon, pentru omorârea Ciclopului Polifem, fiul zeului), pot fi uciși de zei (Ajax,
fiul lui Oileu, pentru blasfemie) sau dimpotrivă ajutați și
13
Referate
salvați de aceștia (Afrodita salvează viața lui Paris în lupta
acestuia cu Menelaos, precum și a lui Enea, după căderea
Troiei). Uneori disputele a doi zei, pro și contra unor muritori, le impune acestora lungi peregrinări (Menelaos și Helena rătăcesc 8 ani până să se întoarcă acasă, iar Ulise 10
ani). Zeii pot da muritorilor unele capacități supranaturale
(Cassandra primește de la Apollo darul profeției, Asclepios primește de la tatăl său Apollo darul vindecării bolilor
și chiar a învierii morților), dar aceste capacități se pot
transforma în blestem (refuzându-l pe Apollo, Cassandra e
blestemată să nu fie crezută niciodată) sau pot antrena pedeapsa cu moartea (Zeus îl trăznește pe Asclepios, deoarece înviind un mort, acesta din urmă a comis fapta impardonabilă, de a-și „transcende” condiția umană). Recunoștiința
lui Apollo și, ulterior, a lui Heracles, față de regele Admet,
îi salvează în primul rând propria sa viața, iar în al doilea
rând, viața soției sale Alcesta, care s-a sacrificat pentru
soțul ei și a fost readusă din Hades, de semizeu.
n 4. Deasupra tuturor, tronează implacabil Destinul,
care apare uneori ca fiind omniscient (și este consultat de
zei și de oameni, privind viitorul), alteori apare ca omnipotent și arbitrar (pe termen mediu sau lung), determinând
ascensiuni și prăbușiri (soarta Troiei), dincolo de reale merite sau greșeli umane.
n 5. Eroii mitologici apar, fiecare, cu calități, virtuți, și/
sau cu vicii, malconduite.
5.1 Dintre calități menționăm: a) capacități supraomenești
(Asclepios; sus menționate); b) îndemânare excepțională
(Paris și Filoctet, ca arcași); c) curajul, vitejia (aheenii: Ahille,
Diomede, Menelaos, cei doi Ajax; troianul Hector; eroii Tezeu, Perseu, Bellerophon, ș.a.) d) înțelepciunea (Nestor, sfătuitorul lui Agamemnon); e) șiretenia benefică, nelipsită de
curaj (Ulise, cea mai importantă fiind, printre multe altele,
conceperea ”calului troian”; f) generozitatea (Ahille restituie lui Priam cadavrul fiului său Hector); g) prietenia ideală (Ahille și Patrocles, Oreste și Pylade); h) relația fraternă
ideală (Castor și Pollux), cu sacrificiul vieții (Antigona care
îngroapă cadavrul fratelui său, „trădătorul” cetății, Polynice, abandonat pe câmp); i) primatul datoriei față de tată
(Antigona și Oedip după autopedepsirea acestuia; Electra
și răzbunarea tatălui său ucis Agamemnon, cu ajutorul fratelui ei reîntors, Oreste); j) fidelitatea conjugală (Penelopa
și „pânza” ei), cu sacrificiul de sine (Alcesta și Admet); k) loialitatea și sacrificiul pentru camarazii de luptă (Patrocle și
oștirea aheeană aflată în pragul de-zastrului); l) respectarea
14
cuvântului dat (căpeteniile aheene față de Agamemnon), și
altele.
5.2 Dintre defecte, vicii, menționăm: a) oportunism pasiv (Chrysothemis, Ismena); b) înșelăciune (Laomedon, pedepsit de Heracles); c) tentativă de înșelare dejucată (Ulise,
Ahile- la începutul mobilizării aheilor pentru a pleca spre
Troia); d) gelozie și răzbunare (Clitemnestra vs. Cassandra,
Fedra vs. Hyppolit, Medeea vs. Iason); e) orgoliu excesiv,
conflictualitate (Agamemnon și Ahile); f) infidelitate conjugală (Helena față de Paris); g) trădare (Helena, Hellenos);
h) rivalitate și ură între frați (Atreu și Thyeste); i) infanticid
(Medeea); j) matricid (Oreste vs. Clitemnestra; Oreste va
fi absolvit, ulterior, de Apollo, în conformitate cu primatul
patriarhatului față de matriarhat); k) profanarea cadavrului
dușmanului învins (Ahille vs. Hector); l) agresivitate excesivă în luptă (Ahille); m) intoleranță la frustrare, furie oarbă
cu stare subconfuzională (Ajax fiul lui Telamon, după pierderea competiției pentru armele lui Ahille, mort); n) blasfemie față de zei (Ajax fiul lui Oileu, pedepsit de Poseidon și
Atena); o) conduită monstruoasă (festinul lui Thyeste, care
consuma, la masa oferită de fratele său dușman Atreu, carnea propriilor săi copii) pedepsită (blestemul atrizilor) pe
parcursul mai multor generații.
În concluzie, oamenii, deși admit că sunt creați de zei,
concep zeii după chipul și asemănarea lor, diferența fiind
realizată doar de raportul de forțe și unele capacități supraumane, dar nu absolute. Și zeii și oamenii au o structură personologică complexă, cu un ansamblu de calități și
defecte, dar care permite o portretizare distinctă pentru
fiecare personaj mitologic în parte.
Bibliografie selectivă:
n F. Buffiere: Miturile lui Homer, Ed. Univers, Bucureşti,
1987
n A. Frenkian: Înţelesul suferinţei umane la Eschil, Sofocle şi
Euripide, ELU, Bucureşti, 1969
n P. Grimal: Petite histoire de la Mythologie et des dieux Ed.
Fernand Nathan, Paris, f.d.
n G. Meautis: Mythologie greque, Ed. Albin Michel, Paris,
1959 Ottescu I. Nicolae: Homer, Ed. Publicom, Bucureşti,
1942
n I. N. Ottescu: Homer, Ed. Publicom, Bucureşti, 1942
n M. Rat: Belles histories de la Mythologie, Ed. GautiereLanguereau, Paris, 1958
Referate
15
Referate
18
Referate
Referate
Psihoigiena medicului/terapeutului. Psihodrama-Balint
n Psih. Görög Ileana, Ph.D., Braşov
Abstract: the essay introduces the salutogenic approach in order to highlight factors and qualities
which improve coping with professional stress. The importance of mental hygine is emphasised,
and are described features of Balint-psychodrama, compared with classical Balint-group method
and with classical psychodrama.
Key words: mental hygine, salutogenesis, Balint-group, Balint-psychodrama, psychodrama.
Rezumat: lucrarea prezintă viziunea salutogenică în vederea relieferii unor factori şi calităţi care
îmbunătăţesc şansa de a face faţă cu bine stresului profesional. De asemenea, subliniază importanţa psihoigienei profesioniştilor, şi sunt descrise particularităţile psihodramei-balint, în comparaţie cu grupul-balint şi cu psihodrama clasică.
Cuvinte cheie: psihoigienă, salutogeneză, grup-balint, psihodrama-balint, psihodramă clasică
Stresul profesional intens din domeniul sănătăţii, fenomenul burnout, cauzele şi căile de prevenire ale acestuia
au fost subiectul mai multor expuneri din cadrul întâlnirilor
Asociaţiei Balint din România din ultimii ani, precum şi a
unor articole publicate în două numere ale Buletinului asociaţiei dedicate special acestor teme, numerele 37 şi 38 din
anul 2008, şi nu numai. În lucrarea prezentă ne propunem
o nouă abordare în promovarea sănătăţii profesionsitului
pornind de la teoria salutogenică a lui Aaron Antonovsky
(1923-1994). Contrar acelor cercetători care s-au dedicat
studiului evenimentelor negative din viaţa oamenilor consideraţi factori de stres (stresori), responsabili de epuizare şi
de îmbolnăviri, Antonovsky a căutat răspuns la întrebarea
cum de rămân unii oameni sănătoşi în ciuda adversităţilor
prin care trec (1). Abordarea din perspectiva salutogenezei („salutogenesis” compus din „salus” – prosperitate,
sănătate şi „genesis” cu origine în limba greacă) vine să ne
îndrepte atenţia de la obişnuita investigare a patogenezei
unei afecţiuni fizice sau mentale spre factorii „salutogenici”
care asigură menţinerea sănătăţii în ciuda stresului şi a germenilor de boli care sunt oricum pretutindeni permanent
( 2,3,4). Conceptele de bază propuse de Antonovsky sunt
“sensul de coerenţă” (SCo) şi „resursele generale de rezistenţă” (RGR). Acestea din urmă sunt constituite din elemente biologice, materiale şi psihosociale. Oamenii au nevoie să-şi înţeleagă viaţa şi trebuie să fie înţeleşi de alţii, să
aibă sentimentul că pot gestiona situaţiile pe care le aduce
viaţa, şi să perceapă viaţa plină de sens pentru a fi motivaţi
să o continue, susţine Antonovsky (5). În acest sens SCo îndeplineşte un rol de „orientare globală” şi este considerat
un „al şaselea simţ” pentru supravieţuire (după 3), întru-cât
insuflă sentimentul de a putea face faţă oricărei situaţii de
viaţă. Caracteristicile definitorii ale Sco sunt: comprehensibilitatea, o dimensiune cognitivă, managebilitatea, dimensiunea instrumentală, comportamentală şi semnificaţia,
dimensiunea ei motivaţională. „Individul interpretează lumea din jur ca fiind raţională, structurată, ordonată, consistentă, predictibilă, consideră resursele personale ca fiind
adecvate cerinţelor şi apreciază dacă situaţia merită angajarea proprie”-conchide Vrasti (6). Hutchinson (4) remarcă
similarităţi cu teoria elaborată de Susan Kobasa la sfârşitul
anilor ’70, conform căreia trăsăturile de personalitate ale
persoanelor „robuste” în raport cu problemele ce se ivesc
– „hardy personality” sunt: angajarea în activităţi şi evenimente, control, sentimentul că lucrurile sunt ţinute în ordine prin control intern sau extern şi provocare, respectiv,
perceperea situaţiilor ca oportunitate şi nu ca ameninţare.
Alte concepte promovate în anii `70-80 înrudite cu SCo,
cunoscute şi menţionate şi de Antonovsky pe lângă cel de
„stress hardiness”( robusteţe în faţa stresului) propus de
Kobasa, sunt: „rezilienţa” (introdus de Werner şi Smith,
„sensul de permanenţă” (Boyce), importanţa „climatului
social” (Moos), „constructul de realitate a familiei” (Reiss).
Antonovsky a cunoscut şi a apreciat lucrările lui V. Frankl
publicate în 1963, 1967, 1992 care au pus accent pe „nevoia
de sens” („search for meaning”) (după 3). Alţi autori care
au promovat viziunea salutogenică şi au adus o contribuţie
deosebită în ultimele decenii la dezvoltarea psihologiei sănătăţii sunt: Csíkszentmihályi şi Csíkszentmihályi (1998) cu
conceptul „flux” („flow”), Rosenbaum (1990) -„înzestrare
19
Referate
cu resurse învăţată” („learned resourcefulness”), Söderqvist şi Bäckman (1988) – importanţa „controlului asupra
vieţii” („life control”), iar Bandura (1982)- rolul sentimentului de „auto-eficienţă” ( „self-efficacy”) (citaţi de 3).
Viziunea salutogenică nu se rezumă doar la aspectele legate de individ, ci se poate aplica la nivel de grup şi societal
fără deosebire de cultură sau etnicitate, susţine Antonovsky (după 2, 4). Pornind de la importanţa comutării atenţiei
de la modelul de deficit ce duce la boală asupra potenţialului de sănătate, I. Kickbusch (7) invocă Carta Ottawa de
promovare a sănătăţii care prevede crearea condiţiilor de
sănătate în toate mediile vieţii umane, şi formulează întrebările cum poate fi asigurat ca şcoala să fie un loc sănătos atât pentru elevi cât şi pentru profesori, respectiv
cum poate deveni spitalul un loc care generează sănătate
deopotrivă pentru pacient şi pentru personalul medical?
Deşi determinarea biosocială nu poate fi ignorată în ceea
ce priveşte reacţia noastră la stres, calităţile personale
care susţin o mai bună capacitate de a-i face faţă pot fi
şi trebuie dezvoltate. Psihoigiena profesionistului, medic
sau/şi terapeut presupune o continuă autoanaliză, reflecţii
asupra experienţelor adesea ambivalente sau de-a dreptul
stresante, căutarea unor căi şi tehnici care să permită detaşarea de tulburarea produsă şi regăsirea energiei pierdute,
să ofere o privire de ansamblu asupra problemelor şi alternative, să aibă ca rezultat o mai bună integrare a trăirilor,
o mai bună autoînţelegere şi o mai bună înţelegere a celorlalţi. Cei care au avut şansa să participe la grupuri-balint afirmă că toate acestea devin posibile în grupurile care
funcţionează pe baza pricipiilor şi conceptelor lui Michael
Balint şi a metodei elaborate împreună cu tovarăşa lui de
viaţă, Enid Balint (8, 9). Activitatea analitică din grupurile
–balint este focalizată pe relaţia medic-pacient, cu scopul
declarat de a o îmbunătăţi, dar implicit deschide calea spre
autocunoaştere, autoînţelegere pentru profesionist. Ideea
de bază este că refularea, transferul negativ şi rezistenţa
sunt impedimente în constituirea unei relaţii medic-pacient vindecătoare , care să ofere satisfacţie atât pentru
pacient cât şi pentru profesionist. Discuţiile din grupul colegial moderate de un lider cu experienţă după un protocol
bine structurat urmăresc „recunoaşterea stărilor de refulare, a transferului emoţional, ca pe o realitate concretă
şi indelebilă [ ... ] înfrângerea rezistenţelor ascunse, abia
intuite, canalizându-ne emoţiile prin analiza”(8, p.11). Prin
recunoaşterea mai precoce a rezistenţelor ascunse este
întrerupt lanţul refulării - se deschide „calea reînceperii”
(idem). Constituirea grupurilor-balint reprezintă „evenimentul cel mai interesant în domeniul ştiinţei medicale şi
20
a psihologiei de după cel de al doilea război mondial” afirmă Luban-Plozza (9). Aceeaşi idee a contribuţiei deosebite
balintiene este exprimată şi de Császár (10) care susţine că
opera lui Michael şi Enid Balint a scos medicina generală
din „depresia ei profundă” şi a transformat-o în perioada
de după anii ‘50 într-o „disciplină respectată”.
O posibilă alternativă la gruprurile-balint de tip clasic
este psihodrama-Balint, care îmbină metoda grupurilorbalint şi psihodrama analitică (11, 12). Descriind începuturile acestei noi metode, Anne Caïn (11) menţionează că
încă de la apariţia sa a dat naştere la controverse între cei
care manifestau „curiozitate faţă de noutate” şi o altă grupare care o respingea, considerând -o trădare în raport cu
Maestrul, Michael Balint.
Totuşi ceea ce în 1973 se vroia o „intervenţie” din partea
lui Caïn, psihanalist şi psihodramatician, în grupul-balint
condus de psihiatrul şi psihanalistul Charles Brisset pentru
a depăşi un moment de stagnare a grupului, a pus bazele
unei colaborări de durată între cei doi şi a permis elaborarea acestei noi abordări a relaţiei medic-pacient. Caïn defineşte psihodrama-balint ca „o metodă care se adresează
tuturor medicilor şi terapeuţilor, indiferent de specialitatea
lor {...} având drept scop esenţial aprofundarea şi ameliorarea relaţiei medic-pacient” (11). Psihodrama-balint ca
şi grupul-balint clasic vizează prelucrarea experienţei profesionale şi este focalizată pe relaţia terapeutică (11, 12).
Deosebirea constă în dezvoltarea şi analiza problemei prin
construcţie şi acţiune scenică, ceea ce permite nu numai
o (re)trăire complexă, dar şi o mult mai clară înţelegere.
Prin faptul că se introduce corpul în discursul terapeutului
„intră în joc tocmai raportul dintre amintirea unei istorii şi
istoria unei amintiri înscrise atât în câmpul psihic cât şi în
corp...” arată Caïn (11, p.34). Tehnicile de lucru de bază au
fost preluate în mare parte din psihodrama clasică (fig.1.),
doar că acestea sunt puse în serviciul demersului analitic.
Într-o lucrare din 1946, J.L.Moreno creatorul ei, definea
psihodrama ca „ştiinţa care explorează ‘adevărul‘ prin intermediul metodelor dramatice. Ea are de-a face cu relaţiile interpersonale şi lumile particulare” (13). Moreno a
definit şi instrumentele principale ale psihodramei: scena,
subiectul ca actor (protagonist), regizorul, eurile auxiliare
şi audienţa, respectiv tehnicile „acţionale” psihodramatice de bază: dublul, oglinda şi inversarea de rol. Meritul lui
Moreno este că a creat „teatrul vindecării” afirmă Zerka
Moreno, în cadrul căruia în locul catharsisului secundar al
spectatorului din teatrul clasic survine catharsisul primar
în/prin acţiune al protagonistului şi cel primar de observator al membrilor grupului. Psihodrama contribuie la o re-
Referate
vitalizare a protagonistului cât şi a membrilor de grup prin
mobilizarea „centrului lor de sănătate” şi a forţei eului lor
(14 ).
Prin ce se diferenţiază psihodrama-balint din moment ce
recurge la principalele elemente şi tehnici ale psihodramei
clasice? Dacă aceasta din urmă abordează teme, stări, nevoi, dileme ale persoanei sau colectivităţii şi se bazează pe
teoria sociometrică a lui Moreno, psihodrama-balint, adoptă în desfăşurarea ei etapele grupului balint, aplică viziunea
analitică şi se rezumă la probleme ivite în relaţia terapeutpacient (client), la „vizualizarea”/identificarea transferului
şi contratransferului dintre aceştia. O altă caracteristică
foarte importantă a psihodramei-balint, susţine Caïn, este
predominarea „funcţiilor imaginative,{...}a fantasmelor”
(11).
Fig.1. Etapele prelucrării unei teme prin psihodramă
Îndemnul „Nu vorbiţi, jucaţi” a devenit celebru prin evocarea lui de către cei care au participat la psihodramă-balint condusă de Anne Caïn. În psihodrama-balint jocul acţionează la fel ca asociaţia liberă în psihanaliză (15). Caïn
delimitează 4 faze în munca grupului (fig.2).
Grupul îndeplineşte rol de medium. Prezenţa membrilor de grup empatici şi suportivi asigură pe lângă multiple
oglinzi pentru relaţia medic-pacient şi numeroase identificări. Relaţia solidară, fraternă explică frecvenţa mare a
dublajelor la psihodrama-balint. În transpunerea scenică
totul vorbeşte: corpul, decorul la fel de mult ca monologul.
„Vorbesc cu corpul meu şi o fac fără să ştiu, aşadar spun
întotdeauna mai mult decât ştiu să spun” spune Lacan (citat de 15). Construcţia scenică şi acţiunea „aici şi acum” în
rol /roluri, sunt la fel de importante ca reprezentarea conform trăirilor protagonistului. Evocarea cu participarea corpului readuce la suprafaţă /eliberează/ tensiunea reţinută
(refulată). În prelucrarea unei experienţe profesionale prin
psihodramă-balint „se joacă pe o fâşie foarte fină {...} se
încearcă o clarificare a relaţiei contratransferenţiale fără
Fig.2. Etapele unei psihodrame-balint după Caïn (descrise de
Bachman ,12)
amestecul în viaţa personală a medicului” arată Montgrain
subliniind că nu se recurge nici la analiza personală a medicului/terapeutului, nici nu este vorba de grup terapeutic!
(15, p.190).
Beneficiile participării la grupuri-balint şi la psihodramabalint sunt multiple : reevaluarea/ lărgirea experienţei profesionale, o mai clară autopercepţie şi percepţie a celuilalt,
o perspectivă asupra modalităţilor proprii de manifestare,
o mai clară înţelegere a motivelor, alternative de reacţii/
soluţii la probleme ivite pe parcursul muncii profesionale,
explorarea, clarificarea limitelor, a valorilor, sprijin. Pledând pentru o „cultură a sănătăţii” Luban-Plozza afirmă că
putem trăi echilibrat, că „greutatea vieţii şi a prezentului
depinde de atitudinea şi de comportamentul nostru (16,
p.147). Dar pentru a ne păstra sănătatea „ar trebui să învăţăm să trăim în prezent fără a târî temerile şi frustrările zilei
de ieri şi fără a ne prefigura problemele şi neliniştile zilei
de mâine” (idem, p.148). Medicina modernă devine tot mai
mult o „medicină a minţii” arată Luban-Plozza, subliniind
responsabilitatea medicului de a promova strategii sanogenice, care să contribuie la regăsirea sensului vieţii (17).
Bibliografie:
n 1. Antonovsky A.: Unraveling the Mystery of Health –
How people manage stress and stay well”, 1987, JosseyBass, San-Francisco
n 2. Eriksson M, Lindström B, Antonovsky A. (1923–1994):
the father of the salutogenesis, J Epidemiol Community
Health (2005)59:511 transfer de pe adresa http://jech.bmj.
com/content/59/6/511.full, Sept.2011
n 3. Lindström B, Eriksson M.: Contextualizing salutogenesis and Antonovsky in public helath development, Health
Promot. Int. (2006) 21 (3): 238-244 First published online:
May 22, 2006 , http://heapro.oxfordjournals.org/content/21/3/238.full
21
Referate
n 4. Hutchinson AMK.: The salutogenic paradigm, transfer
sept.2011 de pe adresa http://ujdigispace.uj.ac.za:8080/
dspace/bitstream/10210/1540/9/Chapter3.pdf,
n 5. Antonovsky, A..: The salutogenic model as a theory to
guide health promotion, Health Promot. Int. (1996) vol.11,
1: 11-18
n 6. Vrasti R, Relaţia dintre religiozitate/spiritualitate şi sănătatea fizică şi mentală, studiu, http://www.vrasti.org/Relatia%20dintre%20religie%20si%20spiritualitate%20si%20
sanatatea%20fizica%20si%20cea%20mentala.pdf, transfer
sept. 2011
n 7. Kickbusch I.: Tribute to Aaron Antonosky – What creates health, Health Promot. Int. (1996) vol.11, 1:5-6, http://
heapro.oxfordjournals.org/content/11/1/5.full.pdf preluat
în sept.2011.
n 8. Moldovan Csilla, Trif A.B (red.), Zielinski R.: Îndrumător metodologic pentru grupul Bálint, 1997, Ed. Quadrat,
Botoşani.
n 9. Luban-Plozza B.: A Bálint-munka fejlődése (Dezvoltarea
muncii-Balint, l.magh. ) in Luban-Plozza B, Dickhaut HH, A
Bálint–csoportok elméleti és gyakorlati kérdései, 1998, Ed.
Animula, Budapest, pp.10-18
n 10. Császár Gy.: A gyakorló orvos pszichoterápiás lehetősége: a „flash-technika” (Şansa psihoterapeutică a me-
dicului practician: „tehnica-flash” , l.magh.) in Luban-Plozza
B, Dickhaut HH, A Bálint–csoportok elméleti és gyakorlati
kérdései, 1998, Ed. Animula, Budapest, pp.169-178
n 11. Caïn Anne: Psihodrama-Balint. Metodă, teorie şi aplicaţii, 1996, Ed.Trei, Buc.
n 12. Bachman J.P.: Le psychodrame-Balint in Les Quatre
Temps. Les cahiers de l’AIPB, 2004, vol.8, pp. 22-28
n 13. Moreno J.L.: Scrieri fundamentale. Despre psihodramă, metoda de grup şi spontaneitate, 2009, Ed.Trei, Buc.
n 14. Moreno Z.T., Blomkvist L.D., Rützel T.: „Pszichodráma
– az élet duplája” Beszélgetések Zerka Morenóval („Psihodrama dublul vieţii. Convorbiri cu Zerka Moreno, traducere în l.magh. Büti E), Animula kiadó, Budapest
n 15. Montgrain N.: Postfaţă, in Caïn A, Psihodrama-Balint.
Metodă, teorie şi aplicaţii, 1996, Ed.Trei, Buc., pp.187-199
n 16. Luban-Plozza B., Pozzi U., Carlevaro T.: Convieţuirea
cu stresul. Strategii de înfrânare a anxietăţii, 2000, Ed. Medicală, Buc.
n 17. Luban-Plozza B.: Mutaţii contemporane în câmpul de
acţiune al medicinii, în Luban-Plozza B, Iamandescu I-B, Dimensiunea psihosocială a Practicii Medicale, 2003, Ed. InfoMedica, Buc., pp.393-395.
Principii și reguli ale eticii medicale
n Dr. Stelian Cîntea, Braşov
n Motto: Ce e rău şi ce e bine / Tu te-ntreabă şi socoate; (Mihai Eminescu – Glossa)
Abstract: after a brief overview of the concepts of profession, professionalism, professional ethics,
professional identity, in the article are reviewed the principles of medical ethics: autonomy, beneficence, non-maleficence and justice, mediating principles: the principle of deliberation, the rule
of double effect, the principle of proportionality and the rule of confidentiality, emphasizing their
importance for medical practice.
Keywords: ethics, medical ethics, ethical principles, ethical rules
Rezumat: după o prezentare succintă a noţiunilor de profesie, profesionalism, etică profesională,
identitate profesională, în articol sunt trecute în revistă principiile eticii medicale: autonomia, beneficenţa, non-maleficenţa şi justiţia, principiile de mediere :pricipiul deliberării, regula dublului
efect, principiul proporţionalităţii precum şi regula confidenţialităţii, subliniindu-se importanţa lor
pentru pracrica medicală
Cuvinte cheie: etică, etică medicală, principii etice, reguli etice
22
Referate
Dacă e să aruncăm o privire retrospectivă spre grupurile
Balint la care fiecare dintre noi a participat, cred că nu am
putea găsi nici măcar un un singur exemplu în care cazul
adus în discuţie să nu implice şi chestiuni de etică. A observat aceasta şi Almos Bela Trif (1) într-un articol publicat în
Buletinul Balint şi eu însumi am propus o perspectivă etică
într-un comentariu asupra unui caz discutat într-un grup
Balint (2). Fie că e vorba de dileme etice, de sentimente de
vinovăţie sau frustrare, de îndoieli legate de corectitudinea
deciziilor şi acţiunilor, putem identifica, de fiecare dată,
strădania de a separa binele de rău. Etica medicală, cea
care ne ghidează în activitatea de îngrijire (ocrotire) a sănătăţii, este o etică profesională. Aceasta înseamnă că, pe
de o parte, se defineşte ca domeniu al eticii prin particularizările ce decurg din practica profesiilor medicale, iar pe de
altă parte, contribuie la rândul ei la definirea unor trăsături
caracteristice acestor profesii.
PROFESIA, potrivit lui M. Davis (citat de (3), este o ocupaţie pe care o au mai multe persoane organizate voluntar
să îşi câştige existenţa prin slujirea directă a unui ideal întrun mod moral permisibil, dincolo de ce le cere nemijlocit
legea, piaţa şi morala comună.
Remărcăm în această definiţie a profesiei câteva elemente importante:
n Mai întâi că este o ocupaţie cu un profund grad de implicare personală. Şi hobby-ul este o ocupaţie care presupune
implicare personală, dar aceasta are la bază doar plăcerea,
bucuria implicării (ceea ce nu este puţin lucru). Însă atunci
când de exerciţiul acestei ocupaţii depinde existenţa proprie cât şi a celor care depind de cel care o practică, profunzimea implicării are, în mod evident, o mult mai mare
amploare.
n Ideea de organizare a practicienilor unei profesiuni este
de asemenea importantă. Profesioniştii trebuie să cadă de
acord asupra bunelor practici în cadrul profesiei lor, să traseze limitele de competenţă şi să elaboreze codul etic.
n Slujirea unui ideal într-un mod moral permisibil prin exercitarea ei, deosebeşte net profesiunea de oricare altă ocupaţie. Un zilier, de pildă, are o ocupaţie de pe urma căreia
îşi câştigă existenţa. El prestează o muncă pe care cel care
l-a angajat i-o cere, aşa cum i-o cere. Unui medic însă, etica
profesională nu îi permite să respecte acele cereri ale pacientului care nu sunt în concordanţă cu standardele profesionale şi cu codul etic.
Într-o altă formulare, profesia este o ocupaţie care a)
se autoreglează prin exerciţiu sistematic obligatoriu, b) se
bazează pe cunoştinţe tehnice specializate, c) îşi fundamentează codul etic mai curînd pe orientarea spre “slujire“
decît spre profit. Se observă aici accentul pus pe compe-
tenţă (cunoştinţe şi abilităţi profesionale permanent actualizate) şi pe preeminenţa aspectelor morale asupra celor
pecuniare.
PROFESIONALISMUL (3) este (ajunge să fie) ideologie
dominantă pentru cei ce lucrează în acelaşi domeniu coagulând credinţele comune ale profesiei, întărind identitatea
şi contribuind la creşterea stimei de sine a membrilor unui
grup profesional. Putem, cu alte cuvinte, afirma că identitatea profesională se edifică pe trei piloni importanţi: autoritatea epistemică (faptul de a stăpâni corpul de cunoştinţe şi
abilităţi profesionale), identificarea cu profesia şi aderarea
la preceptele etice proprii profesiei (fig. 1)
Fig. 1. Identitatea profesională
Cele trei componente ale identităţii profesionale, departe de a fi separate, se întrepătrund şi se influenţează reciproc. Şi pentru că vorbim de profesiunea medicală, putem
recurge la o metaforă „de specialitate” desemnând identitatea profesională drept sistem imunitar al profesiei, menit să discrimineze între self şi non-self, mai mult, să apere
selful de agresiuni şi să rejecteze tot ceea ce este perceput
ca non-self. Iar rolul central în cadrul acestui sui-generis sistem imunitar revine eticii profesionale.
ETICA PROFESIONALĂ este cea care precizează bunele
practici, drepturile şi îndatoririle membrilor unui grup profesional şi deasemenea critică şi sancţionează malpracticile
profesionale.
Putem identifica în vastul câmp al eticii profesionale un
domeniu aspiraţional şi unul normativ. De domeniul aspiraţional, apropiat valorilor morale universale, aparţin principiile etice prin interiorizarea cărora la nivel individual se
cultivă şi se edifică atitudini. Domeniul normativ este mai
apropiat de practică, de acţiune şi are ca obiect elaborarea
de coduri şi standarde etice, care contribuie decisiv la dezvoltarea comportamentului profesional (Fig. 2).
23
Referate
Fig.2. Domeniile eticii profesionale
Putem remarca şi o relaţie „pe orizontală” între cele
două domenii: domeniul aspiraţional se concretizează, se
manifestă într-o formă normativă, codurile etice se elaborează pe baza principiilor etice, iar atitudinile etice se manifestă comportamental.
Dintr-o perspectivă uşor diferită, putem considera principiile ca fiind situate la un nivel intermediar între valorile
morale şi codurile etice (Fig. 3).
Fig. 3. Nivelurile de raportare în judecta etică
PRINCIPIILE ETICII MEDICALE
Deşi jurământul hipocratic este unanim recunoscut, cel
puţin în spaţiul cultural occidental, ca fiind la baza codurilor eticii medicale până în zilele noastre, principiile eticii
medicale, în sensul celor arătate mai sus, au fost enunţate
abia în urmă cu vreo 30 de ani de doi filosofi americani,
Beauchamp şi Childress (4). Acestea sunt beneficenţa, nonmaleficenţa, autonomia şi justiţia.
AUTONOMIA este recunoaşterea dreptul pacientului la
autodeterminare, fără a-i aduce prejudicii. Tratamentele şi
procedurile medicale vor fi aplicate numai în urma consimţământului informat al pacientului, fiind recunoscut dreptul
acestuia de a decide ce tratament doreşte sau nu să urmeze. Pacientul are dreptul de a fi pe deplin informat pentru a
putea decide. Medicul şi personalul de îngrijire are obligaţia
de a furniza informaţii oneste şi complete. Se aplică nu numai în ce priveşte tratamentul medical ci şi referitor la locul
unde se acordă îngrijirea şi la personalul care o acordă.
24
BENEFICENŢA înseamnă a face bine, a acţiona întotdeauna în interesul pacientului. Orice faci sau spui să fie
spre binele pacientului. Să fii cinstit cu pacientul, aceasta
fiind aproape întotdeauna în beneficiul lui. Se referă nu numai la binele fizic ci şi la cel psihologic, social şi existenţial. Şi, foarte important, nu se confundă cu paternalismul,
adică nu se aplică încălcând principiul autonomiei, aceasta
însemnând că în toate deciziile care îl privesc pacientul are
rolul central, medicul fiind cel care îl îndrumă, îl abilitează
oferindu-i toate elementele necesare.
NON-MALEFICENŢA înseamnă a nu face rău sau a minimiza răul care este inevitabil. Aceasta presupune că orice
faci sau spui nu trebuie să lezeze pacientul, nici fizic dar nici
psihologic. Să fii cinstit cu pacientul; dacă îl minţi sau îi spui
numai părţi de adevăr este foarte probabil că îi vei face rău.
Să nu supui pacientul nici unor investigaţii ori terapii care
nu îi sunt necesare, sau care îi sunt inutile.
JUSTIŢIA este principiul care se referă la alocarea echitabilă a resurselor de îngrijire a sănătăţii în concordanţă cu
nevoile, nu pe considerente de avere, clasa, credinţă sau
rasă. Din păcate, se observă în lume o mare lipsă în aplicarea acestui principiu. Multe mijloace de tratament sunt
accesibile doar celor bogaţi, celor influenţi şi puternici sau
celor care ştiu suficient de bine să se facă auziţi atunci cînd
pretind tot ce e mai bun pentru ei înşişi şi pentru apropiaţii
lor, în timp ce alţii, săraci şi lipsiţi de influenţă, nu au acces
nici la o asistenţă minimală.
REGULILE ETICE
Principiile eticii medicale sunt larg acceptate astăzi la nivel mondial, atât în spaţiul cultural creştin cât şi în zone cu
specific cultural şi religios diferit. Însuşirea lor de către profesioniştii domeniului medico-sanitar încă din perioada de
formare are o deosebită importanţă pentru cultivarea atitudinilor profesioniste, dătătoare de siguranţă şi încredere,
bază a unor relaţii satisfăcătoare pentru toţi protagoniştii
şi cu efect sanogen pentru pacienţi. Practica medicală însă
ne pune uneori în situaţii în care principiile etice, aparent
sau în mod real, se contrazic reciproc, aşa cum se întâmplă
în cazul dilemelor etice. Pentru a ieşi din astfel de dileme,
etica medicală oferă principiile de mediere, modele de interpretare şi raţionament etic aplicat unor tipuri de situaţii
cu care orice profesionist se întâlneşte în activitatea curentă. Alături de regula confidenţialităţii, cele trei principii
de mediere se constituie ca repere ale bunelor practici şi
profesionalismului.
PRINCIPIUL DELIBERĂRII afirmă că medicul trebuie să îşi
asume un rol activ în a afla de la pacient ce înţelege acesta
despre propria-i stare şi despre valorile de care trebuie sau
Referate
nu trebuie să se ţină cont în cursul tratamentului. Dialogul
trebuie să fie critic (analitic) şi deliberativ, trebuie să se bazeze pe recunoaşterea faptului că adesea pacienţii nu au
valori pe deplin formate şi că adesea modul în care ei concep traducerea propriilor valori în decizii terapeutice este
greşit.
REGULA DUBLULUI EFECT spune că o acţiune cu două
posibile efecte, unul bun şi altul rău, este permisă din punct
de vedere moral dacă respectiva acţiune: a) nu este imorală în sine, b) este luată numai cu intenţia de a obţine efectul
posibil bun, fără a intenţiona obţinerea efectului rău chiar
dacă acesta poate fi întrevăzut, c) nu produce efectul bun
prin intermediul efectului rău, d) este întreprinsă pentru un
motiv de o gravitate proporţională. În conformitate cu
PRINCIPIUL PROPORŢIONALITĂŢII, cu cât suferinţa pacientului este mai mare, cu atât mai mare este riscul pe care
medicul şi-l poate asuma de a contribui la moartea pacientului, atâta timp cît pacientul înţelege şi acceptă riscul. Sau
într-o altă formulare, răspunsul terapeutic al unui medic
este justificat, chiar dacă este previzibil că acesta ar grăbi
moartea pacientului, dacă şi numai dacă: a) măsura implementată corespunde intensităţii suferinţei pacientului, b)
măsura implementată este adecvată tipului de suferinţă pe
care pacientul o trăieşte, c) pacientul înţelege şi acceptă riscurile pe care măsura terapeutică le presupune (5).
CONFIDENŢIALITATEA este o temă majoră şi, mai ales, o
regulă de bază a eticii medicale care impregnează activitatea zilnică a oricărui practician, atât în interacţiunea directă
cu pacienţii, cât şi în manipularea informaţiilor referitoare
la aceştia, a probelor şi rezultatelor investigaţiilor, a documentelor medicale precum şi în desfăşurarea activităţilor
educative şi de cercetare. Confidenţialitatea nu este propriu-zis un pricipiu, ci un ansamblu de principii etice deoarece: consfinţeşte respectul pentru autonomia individului
de a controla informaţiile referitoare la propria sănătate.
Păstrând secrete informaţiile legate de pacient, medicul
acţionează benefic, iar păstrarea secretului poate fi privită
şi ca non-maleficentă, având în vedere că dezvăluirea de
informaţii fără consimţămîntul pacientului poate să-i dăuneze acestuia.
Bazele morale ale confidenţialităţii (6) rezidă în dreptul
la intimitate (privacy), adică dreptul de a controla accesul
la propriul corp şi la informaţiile despre propria persoană.
Intimitatea este esenţială pentru dezvoltarea unor relaţii
umane de importanţă fundamentală, cum sunt prietenia
şi dragostea. Derivă din autonomia persoanei şi nimeni nu
poate acţiona împotriva hotărârii cuiva referitor la accesul
la propriul corp şi la informaţiile personale. Trebuie respectată şi atunci cînd e vorba de persoane inconştiente sau
decedate.
Pacienţii oferă acces la propriul corp şi la informaţii personale profesioniştilor care le acordă îngrijire înţelegând,
în mod implicit că aceste informaţii vor fi folosite numai în
beneficiul lor şi nu vor fi divulgate altora fără ca ei să consimtă la aceasta. Încrederea, esenţială pentru relaţia medic
– pacient, va fi serios afectată în cazul în care medicul consideră că nu este obligat să respecte dorinţele pacientului
în ce priveşte informaţiile personale. Regula confidenţialităţii spune că profesionistul nu are voie să divulge informaţiile aflate ca urmare a relaţiei profesionale, fără consimţământul implicit sau explicit al pacientului, iar încălcarea
confidenţialităţii poate fi intenţionată sau involuntară, ca
urmare a insuficientei protecţii a informaţiilor. Acest ultim
aspect, al încălcării involuntare a confidenţialităţii este deosebit de important de evidenţiat deoarece adesea este
ignorat de practicieni. Protecţia insuficientă sau ineficientă
a documentelor medicale, scrise sau în format electronic,
discuţiile cu pacienţii sau despre pacienţi în locuri nepotrivite, în care pot fi auzite şi de alte persoane sunt câteva
dintre modalităţile în care se pot produce încălcări involuntare ale confidenţialităţii. Faptul că personalul implicat
direct sau indirect în îngrijire operează în mod curent cu tot
felul de informaţii despre pacient poate crea convingerea
că doar informaţiile medicale sunt confidenţiale, în felul
acesta scăzând vigilenţa în legătură cu cele nemedicale. De
pildă răspunsul la simpla întrebare a cuiva care, la telefon,
se prezintă ca fiind soţul unei paciente, dacă soţia a trecut
în ziua respectivă pe la cabinet, poate însemna o încălcare a
confidenţialităţii cu urmări serioase dacă respectivul cuplu
se află într-un litigiu. De aceea este important să avem în
minte faptul că informaţii confidenţiale referitoare la pacient nu sunt doar cele medicale, dar şi cele de identificare,
cele sociale, şi cele psihologice. Cu alte cuvinte, toate informaţiile referitoare la pacient trebuie să fie considerate
confidenţiale şi, în consecinţă, protejate. Pe de altă parte,
activitatea medicală este una de echipă, iar pentru a ajunge
la un diagnostic şi a lua decizii terapeutice corecte, informaţiile trebuie să fie împărtăşite. Circulaţia informaţiilor
confidenţiale are loc între membrii echipei de îngrijire şi,
cu ocazia consulturilor interdisciplinare, cu specialişti din
afara echipei. Deasemenea persoane aflate în formare
(studenţi rezidenţi) şi aparţinători ai pacienţilor pot avea
acces la informaţii. Dar pentru a preîntâmpina încălcările
confidenţialităţii este necesară respectarea unor reguli. a)
Stratificarea informaţiilor pe 2 sau 3 nivele, adică, diferiţi
membri ai echipei trebuie să ştie doar atât cât este necesar
şi cât doreşte pacientul. b) Informaţiile împărtăşite celor
neimplicaţi în mod direct în îngrijire nu trebuie să conţină
25
Referate
elemente care ar putea permite identificarea pacientului.
c) Este necesară protejarea informaţiilor din bazele de date
computerizate. Totuşi, dezvăluirea informaţiilor unor terţi
nu constituie o încălcare a eticii medicale dacă se face cu
consimţământul expres al pacientului, sau chiar şi fără consimţământ, dacă pacientul nu este în măsură să ia decizii iar
furnizarea de informaţii serveşte interesului său. Categoriile de persoane faţă de care se pot face dezvăluiri, în aceste
condiţii, pot fi aparţinători ai pacientului, prieteni apropiaţi, agenţii de servicii (iclusiv de asigurări), avocaţi, reprezentanţi ai presei, precum şi, în condiţiile legii, poliţia. Spre
deosebire de domeniul sacerdotal, în care regula confidenţialităţii este absolută, în medicină se admite posibilitatea
încălcării justificate a confidenţialităţii, în câteva situaţii
bine precizate: a) pentru prevenirea prejudicierii pacientului non-autonom, b) pentru prevenirea prejudicierii pacientului autonom, c) pentru prevenirea prejudicierii unei alte
persoane şi d) în beneficiul altor pacienţi, actuali sau viitori
(în scop de cercetare, dar cu respectarea stratificării). Maniera de abordare a temelor şi a cazurilor punctuale prin
prisma principiilor enunţate de Beauchamp şi Childress a
fost numită, mai ales de către sceptici, „principialism etic”
(principlism). Obiecţia majoră a acestora este că, în frecventele situaţii în care două sau mai multe principii intră
în conflict, „cântărirea” importanţei fiecăruia (balancing
judgement) se bazează într-o prea mare măsură pe intuiţie
şi bun simţ (7). Cu toate acestea, cunoaşterea sistematică şi
interiorizarea principiilor şi regulior eticii medicale consti-
NECROLOG
tuie un demers formator important pentru orice practician
în domeniu şi un valoros instrument de lucru. Contribuie
la formarea gândirii medicale şi a identităţii profesionale,
contribuie la dezvoltarea unor relaţii bune cu pacienţii şi cu
colegii, la creare unui climat favorabil. Pe această bază pot
fi abordate cu seriozitate alte teme majore ale eticii medicale: eutanasia şi suicidul asistat, transplantul, întreruperea
tratamentului devenit inutil, avortul, etica cercetării, consimţământul informat, relaţiile intercolegiale, etc.
Bibliografie:
n1. Trif, A. B. (2000): The principles of Bioethics, Bull. Rom.
Balint Association, vol.2, nr.8, December 2000, pp. 9-11
n 2. Cîntea, S. (2005): Principiile eticii medicale şi grupul
Balint, Bull. Rom. Balint Association, nr.26, June 2005
n 3. Miroiu Mihaela, Blebea Nicolae Gabriela (2000): Etica
profesională, Curs universitar, Universitatea Bucureşti pp.
47-49, 131-132
n 4. Beauchamp, T. L., Childress, J. F. (2008): Principles of
Biomedical Ethics,OxfordUniversity Press
n 5. O’Neill J.F., Selwyn P.A., Schietinger Helen (Editors),
(2003): – A Clinical Guide to Supportive & Palliative Care for
HIV/AIDS, HRSA, pp. 349-365
n 6. Randall Fiona, Downie, R.S (1996): – Palliative Care
Ethics, Oxford University Press, pp.97-108
n 7. Tomlinson, T.: Balancing Principles in Beauchamp and
Childress, http://www.bu.edu/wcp/Papers/Bioe/BioeToml.
htm, 11.16.2011
n In memoriam Zielinski Róbert
Din noaptea de 29 înspre 30 august anul curent, numărul balintienilor nu mai este acelaşi ca
înainte. Un bun prieten, un om deosebit, un vechi balintian, Zielinski Róbert a trecut în nemurire,
la vârsta de aproape 73 de ani. Merită amintit că mai avem un Zielinski al nostru, pe István, un fan
al balintului, iubitul nostru DJ din Sighetul Marmaţiei, tocmai verişorul lui.
Înmormântarea a avut loc la Arad, locul lui natal, unde-şi petrecuse viaţa de pensionar, după
mulţi ani de activitate la Dăneşti, judeţul Harghita, ca medic de familie.
A fost printre cei 29 de membri temerari ai activităţii balintiene care au moşit Asociaţia Balint acum 18 ani. De la începuturi a fost în conducerea acestuia, 4 mandate la rând, având grija
patrimoniului balintian ca trezorier în ultimele două dintre aceste mandate. Datorită lui avem
tradiţionalele grupuri cu sarmale la Dăneşti. Mulţumită şi lui avem prima carte a asociaţiei, cartea “verde”, (“Îndrumător metodologic pentru grupul Balint”). Între timp, un accident vascular cerebral i-a luat libertatea
mişcării şi a deplasării, determinându-l să se retragă din cabinetul lui, continuând să ne fie alături totuşi prin grija lui. Primul
meu mandat ca membru de Birou a coincis cu ultimul lui mandat. Era sigur că voi duce mai departe spiritul balintian, ideile
26
Referate
27
Eulogie
lui şi visurile celor care au dat naştere activităţii balintiene.
Acum, că el nu mai este printre noi în carne şi oase, acest
lucru mă emoţionează şi mai mult. La început am fost intimidată de umorul lui amar. Apoi am devenit prieteni şi-l
admiram pentru tot ce a făcut în viaţa lui. Iar acum nu o să
mai sune telefonul să pot auzi: “Sunt Robert, prietenul tău
cel bătrân din Arad”, nu o să-mi scrie sau să mă sune prin
intermediul internetului, pentru care eram aşa de mândră
de el, că se descurcă la vârsta lui.
Ne luăm rămas bun de la un devotat balintian, un medic
bun, un om deosebit, un prieten adevărat.
40 de ani a trăit şi a stat în serviciul comunităţii din Dăneşti, judeţul Harghita, (1963-2003), unde în biserica catolică a avut loc în data de 15 octombrie, ceremonia de comemorare. In data de 16 octombrie ar fi împlinit 73 de ani.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe dragul nostru Róbert!
Vajda-Hegyi Csilla
Eulogie pentru Zielinsky Róbert n Dr. Almos Bela Trif, S.U.A.
Motto: „... să-i lăsăm amintirea lui Róbi așa cum îl știam
când era breaz” - Albert Veress
Când l-am cunoscut în septembrie 1995 la Tușnad era
încă chipeș ca un husar, mișcându-se cu mare agilitate și
intervenind în conversații cu o deosebită prestanță. Vorbea
românește cu mare distincție folosind un stil literar și un
vocabular ales, ca un profesor universitar. Ușorul lui accent
maghiar îi trăda originea transilvană, iar când râdea vocea i
se schimba, iar apoi tușea pentru un timp, semn că fumatul
îi rosese deja plămânii.
Era mereu binevoitor, invitându-te să-ți exprimi părerea
personală, dar spiritul lui doct te făcea să gândești de două
ori la ceea ce aveai de spus când el era de față. Era atât de
sigur pe sine când vorbea, de parcă cita direct din bibliografie, iar uneori atitudinea lui era condescendentă față de
oponentul cu care polemiza. Mi-a plăcut mult de el când
mi-a explicat cu emfază că nu este înrudit în nici un fel cu
Zelinsky - Zelea Codreanu, conducătorul legionar. Mulți ani
după aceea avea să-mi povestească în scris despre familia
lui de origine de care își amintea cu mare emoție și dragoste. Conform înțelepciunii populare, ca să-mi dau seama mai
bine cine era Robert, am încercat să vad cu cine se însoțea.
La prima mea participare la o conferință Balint de la Hotelul
Olt din Tușnad am urmărit-o pe acea doamnă prezentânduși o lucrare personală. Cerule, femeia pe care Róbert o iubea era atât de fermecătoare, încât eu am rămas trăsnit,
mai precis, m-am îndrăgostit de ea doar ascultându-i prezentarea. Ca să fiu clar înțeles: era vorba de o admiraţie necondiţionată, ce exista independent de situaţia ei familială
si de opţiunile ei social-morale. Mă uitam mereu la partenera lui Róbert și simţeam cum mă inundă simpatia și em-
28
patia de fiecare dată, fie că era in centrul atenţiei, vorbind
în grup sau prezentând o lucrare, fie când din contra se retrăgea deoparte cu modestie, departe de alții. Ei doi erau
medici de medicină generală, iar eu eram internist, așa că
am colaborat împreună cu amândoi la publicarea primului
îndrumător pentru activitatea de grup Balint din România,
iar odată ce ne-am împrietenit am rămas prieteni pe vecie.
Peste câțiva ani, tot la Tușnad, într-o seară târzie de iarnă,
i-am văzut împreună cum mergeau îmbrățișați prin nămeți,
gângurind ca doi tinerei și m-am gândit ce mult le admiram
eu totala lor conexiune, care îi făcea pe fiecare din ei în
parte mai buni, comparativ cu fiecare din ei luat separat.
La o conferință de la Târgu Mureș, Róbert Zielinsky mi-a
servit ca ghid personal în oraşul pe care eu nu îl mai văzusem din studenţie. M-a purtat cu mândrie de absolvent pe
străzile citadelei și pe culoarele Almei Mater a lui, vorbind
mereu cu aceeași debordantă spiritualitate. Aici trebuie să
menționez că Facultatea de medicină i-a fost totuși mașteră
când, pentru motive politice, l-a exmatriculat în anul șase
pe atunci tânărul Berczi Zielinsky. După ani Róbert avea sămi povestească tărășenia cea urmat, când a fost angajat ca
soră medicală la un cabinet medical de mină care nu avea
medic. Pe aleile Parcului Cetății, secuiul din mine m-a făcut
să-l rog să mă ducă în pelerinaj la statuia eroului îndrăgit
de mine încă din copilărie, KÖRÖSI CSOMA SÁNDOR, autorul primului Dicţionar Tibetano-Englez. Róbert mi-a spus pe
șleau: “Körösi este un idol al tinereţii mele şi va rămâne”!,
iar apoi s-a arătat foarte interesat de motivele venerației
mele pentru acest mare învățat. Eu i-am răspuns cu o glumă formulată ad-hoc, pe care el a apreciat-o foarte mult:
“Când Stefan cel Mare și Karl Marx erau pentru mine doar
nume de străzi, mama mi-a vorbit de monumentul lui Cso-
Eulogie
ma de la Covasna, făcut de vărul ei, sculptorul Orbán Áron”.
Timpul petrecut împreună cu Róbert era un perfect stimulent intelectual pentru mine.
Apoi, când eram înapoi la Iași, mi- a venit vestea nenorocirii ce s-a abătut asupra lui Robby, accidentul lui vascular cerebral. Am fost nemângâiat la gândul handicapului
care avea să-l însoțească de acum în colo. Ulterior ne-am
reîntâlnit cu el și cu prietena lui la Miercurea-Ciuc, la o
Conferință, iar eu am făcut o fotografie de grup cu ei doi și
cu alți câţiva. Am versiunea scanată a acelei fotografii și mă
uit și acum cu emoție la ea, deși eu nici măcar nu apar în ea.
E greu de explicat, dar la acea vreme NOI TREI - Róbert, prietena lui și cu mine - eram un fel de entitate miraculoasa.
Îmbrățișând antecedentele mele de empatie, prietena
lui percepea cu claritate admirația mea deosebită pentru
ei ca un cuplu uman și intelectual. Poate de-aceea ea a căutat o oportunitate ca să mi se destăinuiască. A făcut-o de
parcă aș fi fost cine știe ce călugăr eremit, nu un biet medic
internist, mărturisindu-mi ce greu îi vine să aibă grija de nesăbuitul ei iubit, care continua să fumeze ca un sinugigaș.
Eu am rămas mut, neîndrăznind să crâcnesc măcar, sau
să îi dau un sfat medical personal, căci ei doi erau pentru
mine Alfa și Omega în Balintul românesc. Pe de altă parte,
iubirea ei desperată și devotamentul ei pentru omul care
își ruina viața cu bună-credință, mă făcea să o admir, să o
stimez și să o iubesc și mai mult. Paradoxal, nu am făcut
nimic să dezechilibrez această stare de fapt, deoarece NOI
TREI ne înțelegeam perfect doar din priviri. Fiecare dintre
noi respecta – în felul lui - suma noastră de conștiințe și de
inteligențe luminate. Eu eram pe atunci o fire polemică, dar
toate argumentele mele au rămas înnăbușite de tot.
Au trecut câteva luni, iar Róbert a simțit imperios nevoia
să aducă pe tavă CONFLICTUL LOR MORAL- INTELECTUAL și
medical în fața tuturor colegilor adunați la ședința de grup
Balint de la Șumuleu. Eu am asistat la întregul spectacol și
am suferit în tăcere, simțind că etalarea cu ingenuitate și
candoare a suferințelor complexei lor legături era prea brutală pentru mine. În mintea mea mă gândeam cam așa: erau
acolo la grupul mare prea mulţi începători care nu îi cunoşteau chiar bine pe cei doi, iar cu siguranță nu puteau să estimeze valoarea lor intelectuală și devotamentul lor față de
munca de grup Balint. Eu aș fi făcut poate un grup SPECIAL
NUMAI PENTRU EI – idolii mei, invitând ca participanți doar
pe cunoscuții apropiați și pe cei mai versați în psihanaliză.
După ani de zile i-am scris lui Robert într-o scrisoare despre toate cele pomenite mai sus, adăugând: „Dragă Róbert,
ceea ce tu ai făcut la acel Grup Balint era pentru mine un fel
de reprezentare a dictonului latin pe care îl ştiam de la Tatăl
meu: MARGARITAS ANTE PORCOS! Eu am luat de bun tot ce
a venit de la TINE, deşi am văzut cum prietena ta suferea!
Nu am îndrăznit să spun nimic, căci era prea mult. Da, eu
am iubit-o şi o iubesc pe prietena ta, chiar când tu erai mai
nebunatic ca Jókai Mór, care s-a însurat la 81 de ani. Nu uita
că tu mai ai ceva vreme până atunci!”.
Róbert mi-a răspuns imediat următoarele:
Dragul meu Almos, mi-ai tăiat respiraţia cu rândurile
tale! După ce am citit, am recitit, apoi am închis ochii. Am
deschis o paranteză din trecutul meu, al Nostru!
Noi ne-am înțeles de la prima vedere și am lucrat împreună. La bine la rău am fost alâturi.
Almos, am copiat scrisoarea ta și fotografia. Mîine voi
da un telefon la prietena noastră, iar apoi cu prima poştă,
o voi trimite. Să ştii că mă simt ff. tulburat! Filmul trecutului
meu a început din clipa primei fraze citite. Ilieni – Tușnad
–Șumuleu – Botoșani - Bacău - Gheorgheni - M-ciuc etc.
Mai bine dacă sting luminile.
Iţi mulţumesc foarte mult! Scrisoarea ta m-a mişcat!
Köszönöm neked,
Róbert.
Omul ăsta știa de toate și avea opinii puternice asupra
tuturor subiectelor.
Mi-am dorit mereu să particip la faimoasele întâlniri cu
sarmale, organizate în clădirea dispensarului unde lucra,
dar din păcate era iarnă mereu, iar eu veneam de peste
munți. Aș fi vrut să-i văd fieful, ca să-l cunosc mai în profunzime, dar a trebuit să mă limitez la permanenta comunicare prin E-mail, când Oceanul Atlantic s-a interpus între noi.
Mi-se pare că aș putea să scriu încă multe despre Róbert
– poate că o voi mai face, dar închei spunând că Róbert Zielinsky ar fi putut să fie unul din personajele din romanul lui
Fănuş Neagu, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe - fals tratat
despre iubire”, prima carte pe care am citit-o eu după ce
mi-am dat examenul de stat în 1976, după ani de zile de
citit doar cărți medicale.
29
Punctaj
Punctaj totalizat pentru participări la grupuri ordinare
Balint n Pentru care nu s-a acordat diplomă!
Nr. grupuri Balint ordinare la care s-a participat între 01.10.2010 - 30.09.2011, creditate cu câte 1,5 ore EMC/grup (şedinţe cu o durată de 120 minute) de către Colegiul Medicilor din România prin decizie 4274/2002, cu valabilitate permanentă
(situaţia va fi depusă de fiecare persoană înteresată la Colegiul Judeţean al Medicilor sau OAMR)
ABU AYYACH ANIS
ANDRÁS GYÖNGYVÉR
ARGHIROPOL MIRCEA
ASZTALOS LÁSZLÓ
BĂDĂRĂU MUGUR
BARA MÁRTA
BARÓTI RÓZA
BARTALIS LÁSZLÓ
BELCIU DIANA
BLÉNESI ÁGNES
BODOR CSABA
BOGDAN NICOLETA
BUJOR ELENA
BULF ISABELLE
CAVAL BRÂNDUŞA
CHELARU ANGELA
CHIRU TEODORA
CIOFU MARIA
CONSTANTIN DOINA
COSTIN LUCIAN
COSTIN MIRELA
CRISTACHE MONICA N.
CSEPÁN EMÖKE T.
DERZSI KÁLMÁN
DINESCU SMARANDA
DONISAN TEODORA
DUMITRAŞC CLAUDIA
ENE VIRGIL
FARKAS EVELYN
FERENC RITA LENKE
FERENC VILMOS
FRAST EMESE
FÜLÖP LÁSZLÓ
GÁL ARANKA
30
1
14
1
10
1
2
1
6
1
4
1
2
1
1
1
2
1
1
1
6
6
1
17
5
1
2
6
1
7
2
1
10
6
1
GENG MELINDA
GEORGESCU MIHAELA
GEREÖFFY FERENC
GHERCĂ MĂRIOARA
GYULAI ANNA
DE HILLERIN IRINA
HOMPOTH ERIKA
HORVÁTH ZSÓFIA
ILIESCU ALINA
INCZE LILLA
IORADN ANA
KOLCSÁR LÁSZLÓ
KOVÁCS ÁGNES
KOVACS BEATRIX
KRISTÓ IBOLYA
KURJÁTKÓ TAMÁS
LAKATOS GABRIELLA
LÁSZLÓ ZSUZSANNA
MADARÁSZ ENIKÖ
MĂNĂILĂ ALEXANDRA
MÁRTON ATTILA
MÁRTON GIZELLA
MOLDOVAN CSILLA
MOLNÁR CSILLA
MOLNÁR ZOLTÁN
MUNZLINGER ATTILA
MUNZLINGER ILDIKÓ
NEAOTĂ ELENA
NISTOR LEONTINA
OANA LUNGU
OLTEAN IULIU
OSTANIE LIDIA
OŢELEA EMESE
PÁGYI JUDIT
3
1
7
1
8
4
1
5
1
7
1
1
3
16
2
5
2
1
8
3
12
11
2
2
2
12
12
4
1
2
2
3
1
2
PAPP DOROTTYA
PAPP JUDIT
PÁZMÁN ENIKÖ
PETREA COSTEL
PIETRIŞI NICOLETA
PONGRÁCZ MÁRIA
POPA-VELEA OVIDIU
POPESCU ANDREI
PUŞCAŞU CORINA
PUŞCAŞU MIRCEA
RĂDĂUCEANU DIANA
SAVU OCTAVIAN
SEBESTYÉN LUANA
SÎRBU IULIAN
STAICU CĂTĂLINA
SUSANU ANGELA
SZABÓ ZSUZSA
SZILVESZTER ANIKÓ
TAKÁCS JÓZSEF
TIMOFEI ALEXANDRU
TOMPA KATALIN
TÖVISSI MELINDA
ŢUBUCANU IONEL
ŢUBUCANU MARILENA
VAJDA HEGYI CSILLA
VÁRADI ISTVÁN
VERESS ALBERT
VERESS ÉVA
VÎRLAN SILVIU
VITOS ERIKA
VLĂDESCU CRISTINA
ZRINYI ERIKA
10
8
9
1
1
3
1
1
4
3
3
2
1
1
1
1
15
1
1
1
2
2
6
6
19
2
2
2
1
2
1
8
Știri
Ştiri din viața asociației
n Dr. Albert Veress, Miercurea Ciuc
n 7-11 Septembrie: al XVII-lea Congres Internaţional
Balint, Philadelphia: Asociaţia a fost reprezentată de către Éva şi Berci Veress, în calitatea lor de reprezentanţi al
organizatorilor congresului anterior din Poiana-Braşov. În
prima zi deja am avut o surpriză plăcută: Andrew Legget
din Australia ne-a salutat la sosire îmbrăcat în tricoul oferit
în geanta congresului de la la Poiană.
Lucrările congresului s-au derulat după tipicul deja tradiţional al congreselor la care am participat începând din
1993. Aveam probleme doar cu înţelegerea englezei vorbite de englezii nativi sau de americani.
Doar în grupurile mici au încercat să solidarizeze cu cei
care vorbeau o engleză învăţată la şcoală, încercând – de
cele mai multe ori fără succes – să vorbească mai lent ca
să-i înţelegem şi să putem astfel participa la discuţiile din
grup. Pentru stilul nostru era străină metoda lor care nu
permitea decât 2-3 întervenţii în faza întrebărilor, axânduse îndeosebi pe depănarea sentimentelor proprii. S-au discutat de obicei 2 cazuri în cadrul aceluiaşi grup. Grup care
a rămas cu o componenţă neschimbată în decursul celor
4 şedinţe (oare când vom reuşi această performanţă şi la
noi?!).
Au avut loc 2 plimbări ghidate prin oraş, ca să ne formăm
a idee despre Philadelphia. Norocul nostru a fost anularea
excursiei postcongres la Washington, având astfel posibilitatea de a vizita mai amănunţit oraşul cu muzeele lui, cu
parcurile numeroase şi imense, monumentele memoriale,
nenumăraţii pereţi pictaţi, clădirea unde s-a semnat declaraţia de independenţă şi prima constituţie a Statelor Unite. Prima bancă a Americii. Portul cu muzeul naval. Piaţa
fermierilor şi Primăria cu statuia lui lui William Penn postat pe acoperişul clădirii, la o înălţime ameţitoare. Şi câte
şi mai câte! Poposind prin câte un restaurant sau cafenea,
ca să ne mai tragem suflarea şi să ne potolim foamea sau
setea, familiarizându-ne cu unele din specialităţile locale
(am vrut noi să le gustăm pe toate, dar dehhh..., buzunar
de est-european!).
Partea socială ne-ar fi lăsat cu un gust amar.
Nu ne-au răsfăţat aşa cum am făcut-o noi cu ei la Miercurea Ciuc şi Poiană. Nici pe departe cum ne întâmpinau colegii noştri de la Botoşani, Bârlad, Roman sau Sighet. Că n-am
avut totuşi gustul fierii în gură se întâmpla datorită feedbackurilor primite din partea celor care vreodată au parti-
cipat la evenimentele organizate
la noi. Cum ne şuşoteu pe sub
nas nemulţumirea lor faţă de ce
li s-a oferit la coctailul de primire
sau la banchet, în comparaţie cu
ceea ce au avut parte la noi. Cu
Éva am jucat un csárdás(ciardaş),
iar eu am ţopăit şi cântat dezinvolt dansul Ţurai din Maramu`,
primind amândoi aplauze frenetice din partea „chefliilor”.
Am răspândit vestea printre ei că, pregătim o altă conferinţă la noi, în 2013, cea aniversară de 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei, pe care dorim s-o facem cu participare
internaţională. Era tulburător de bine să vedem cum ochii
lor începeau să lucească de bucurie!
n 23-25 Septembrie: a XVIII-a Conferinţă Naţională
Balint, Sfântu Gheorghe. A avut loc Adunarea Generală
cu darea de seamă a preşedintelui, bilanţul financiar al trezorierului. S-a acordat premiul VERESS pentru familia ŢUBUCANU IONEL şi MARILENA împreună cu familia COSTIN
LUCIAN şi MIRELA. Pentru prima dată s-a acordat premiul
BUTYKA pentru MUNZLINGER ATTILA, POPA-VELEA OVIDIU
şi de HILLERIN IRINA.
S-a ales noul Birou al Asociaţiei. Cele 6 lucrări prezentate au stârnit un viu înteres şi discuţii substanţiale. La cina
prietenească s-a uns singura persoană prezentă dintre cele
care încă n-au fost unse ca membri cu drepturi depline.
S-au tras la sorţi tombolele, s-au oferit daruri, s-a dansat
şi s-a cântat, nedezminţând atmosfera familială care ne caracterizează de fiecare dată. De nu m-ar fi durut atât de
crâncen „şalili mili”, ştiu Doamne că nu mi-ar fi rămas întregi călcâiele pantofilor!
n 11 Noiembrie: Grup Balint în cadrul Conferinței de
Neuropsihiatrie, București.
31
Știri
PLANURI DE VIITOR:
n 13-15 ianuarie 2012: Weekend Naţional de Iarnă cu
Postrevelion Balint, Roman-Dulceşti.
Taxă participare 35 Euro, care include şi c.v. banchetului (50
RON) pentru cei cu cotizaţia achitată la zi. Termen de anunţare a participării şi reţinerii cazării: 5 ianuarie. Cazare: 40
RON/pers./zi, cu micul dejun inclus. Creditarea va fi solicitată în timp util. Persoane de contact: Costin Mirela: 0741182.721, Ţubucanu Marinela: 0746-978.776, sau la adresa
e-mail: [email protected]
ATENŢIONARE: Cazările solicitate dar neocupate se vor plăti de către solicitanți!
n 29. III.-1 IV. 2012: Balint Leadership Training Intensiv,
Portland, Oregon, SUA. www.americanbalintsociety.org
n 11-13 mai 2012: Weekend Naţional de Vară, Ocna-Şugatag: Taxă participare 35 Euro, care include şi c.v. banchetului (50 RON) pentru cei cu cotizaţia achitată la zi. Termen
de anunţare a participării şi reţinerii cazării: 5 mai. Cazare:
40 RON/pers./zi, cu micul dejun inclus. Creditarea va fi solicitată în timp util. Adrese de contact: arvaizsofi@gmail.
com sau [email protected]
n 8-10 iunie 2012: Conferinţa Naţională Balint din Bulgaria, Sofia. [email protected]
n 21-24 iunie 2012: a V-ea Conferinţă Internaţională de
Psihiatrie Româno-Maghiară şi al VII-lea Simpozion Naţional de Psihiatrie, Miercurea Ciuc cu secţiune Balint. [email protected]
n 28-30 septembrie 2012: a XIX-a Conferinţă Naţională
Balint (aşteptăm propuneri pentru locaţie!!!)
n 15-18 mai, 2013: a XX-a Conferinţa Naţională Balint şi
a III-a Conferinţă Internaţională Balint, Miercurea Ciuc,
[email protected]
n Septembrie 2013: al XVIII-lea Congres Internaţional Balint, Heidelberg, Germania
n 2-5 iulie, 2014: 197h WONCA Europe Conference, Lisabona. www.woncaeurope2014.org
La cumpăna anilor 2011/2012, vă doresc un “La mulţi ani”
cu sănătate, fericire, bucurii şi împliniri!
2011/2012-es éveink vizválasztóján kivánok bálintos barátainknak egy
boldog, békességes, örömteli, sikerekben és egészségben bővelkedő
Újesztendőt!
Its the festive time of year I wish each and every one of you and your beloved families a very Happy Christmas, a very Happy 2012, a Very Happy Chanuka and a very Happy New Year.
May God Bless all of you and the good work you are all doing
for the betterment of our patients all over the world!
Das Neujahr 2012 ist der Zeitraum für neue Anfaenge, neue Initiativen.
Dafuer wünschen wir Ihnen viel Erfolg und dass Sie noch viele Menschen
helfen können.
Frohes Weinachtfest und alles gute für das Neujahr.
32

Numarul 52 - decembrie 2011 - Asociatia Balint din Romania

Transcription

Similar documents

Versiune PDF - Intersecţii

constantin noica spre un model neoclasic de gândire

Regiunea Centru în cifre si date

Numarul 53 - martie 2012 - Asociatia Balint din Romania

Evanghelia lui Ioan, 1, 2 și 3 Ioan

Programe TV

anul şcolar 2010-2011

descarca - euromentor