Realitatea 304-305.indd - Romanian Jewish Heritage

Realitatea 304-305.indd - Romanian Jewish Heritage

REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 304-305 (1104-1105) - 30 septembrie - 27 octombrie 2008
21
Sebastian – mândria brăilenilor
Probabil că Brăila este singurul loc din ţară
unde ecourile Centenarului Mihail Sebastian,
marcat calendaristic în toamna anului trecut,
încă se mai prelungesc. Autorităţile oraşului,
localnicii ştiu să găsească prilejuri felurite pentru a-şi demonstra preţuirea faţă de autorul
Oraşului cu salcâmi. Chiar dacă de pe străzile
urbei dunărene au cam dispărut salcâmii, care-l impresionaseră pe scriitor în adolescenţă,
cititorii de azi ai romanului găsesc în paginile
sale expresia unui devotament filial nedezminţit, o undă reală de poezie a locurilor natale şi
înţeleg să-i fie recunoscători autorului.
Gesturile de recunoştinţă publică au culminat recent, în cadrul Festivalului organizat de
Teatrul “Maria Filotti” din localitate. În programul Festivalului a fost înscris un colocviu
rezervat scrierilor, cu posibilităţi de actualizare
continuă, ce poartă amprenta variatelor resurse, de creator şi publicist, destul de aproximativ cunoscut. Ca preambul la colocviu, a avut
loc o mică festivitate de atribuire a Medaliei
memoriale iniţiate de Muzeul de istorie din
Brăila: un portret în basorelief al scriitorului,
înconjurat de inscripţia “Centenar Mihail Sebastian, 1907 – 2007”, ornează faţa medaliei,
iar pe verso, de asemenea în basorelief, o stemă
prestigioasă şi dedicaţia comemorativă. Aşezată într-un etu îmbrăcat în catifea albastră, medalia a fost conferită mai multor personalităţi
implicate în procesul de promovare a imaginii
tecate, mai bune pe latura umanistă decât pe
cea reală, care includea matematica, ştiinţele
fizico-chimice şi cele naturale.
Din 1918 până în 1926, al doilea fecior al
lui Mendel şi al Clarei Hechter, Josef, devenea
cursant al aceluiaşi liceu. La început, nu pare
a se fi omorât cu firea. Însă în anii superiori,
la examenele terminale pentru clasa a VII-a
(1924-25) şi a VIII-a (1925-26), notele scot
în evidenţă opţiuni clar conturate. Termina
clasa a VII-a cu 9,75 la limba română, 8,25 la
latină, 8,50 la filosofie, 8 la franceză, ca şi la
matematică. Un 8 îi era atribuit şi la muzica
vocală, dar numai 6 la gimnastică. Nu excela
la purtare (doar 8), deşi avea o frecvenţă la
cursuri “regulată” iar ţinuta (numită în catalog
“forma exterioară”) primea calificativ maxim:
fi = “foarte îngrijită”. În anul următor, tot la
română se evidenţia (9,08, medie generală),
apoi 8,83 la franceză, 8,50 la filosofie, 8 matematică, 7,33 la drept şi economie politică. Mai
puţin interesat părea de dexterităţi: primea 7
la muzica vocală şi 5, pe linie, la gimnastică.
Creştea nota la purtare: 9, promovând clasa cu
7,21, medie totală diminuată din cauza limbii
germane (5,50) şi a...higienei (5,66). Curioasă
situaţie, în catalog, la istorie: pe trimestrul III
un 4, după 7 şi 8 în trimestrele anterioare.
În fine, din toamna lui 1927, lua de coadă
liceul şi Beniamin Hechter (n. 13 febr. 1917).
Excela din capul locului, la română, la istorie,
lui Mihail Sebastian. Un exemplar a revenit revistei “Realitatea Evreiască” pentru campania
susţinută din primăvara până la finalul anului
trecut cu scop de a orienta atenţia publicului
spre aspecte mai puţin valorificate ce definesc
participarea prolifică a lui Mihail Sebastian
la mişcarea literară românească (literatură,
teatru, eseistică, traduceri).
Pe tot parcursul Festivalului (7-14 septembrie 2008), spectatorii au putut trece în revistă
vitrinele documentare astfel amenajate – tipărituri, afişe, imagini din spectacole – încât
să rezulte o ilustrare dinamică a posterităţii
lui Mihail Sebastian. La loc de cinste, s-a aflat
expusă diploma prin care Consiliul Local
Municipal Brăila a conferit, post-mortem, lui
Mihail Sebastian titlul de Cetăţean de Onoare
al municipiului. Alte semne de perpetuare a
amintirii lui Sebastian sunt presărate în viaţa
cotidiană a oraşului: o arteră cu parfum de
vechime, derivată din istorica stradă Regală,
poartă astăzi numele scriitorului şi, de asemenea, un liceu teoretic.
la geografie. Era foarte bun la muzică vocală,
dar o zbârcea la desenul linear. Impecabil la
purtare. În clasa a II-a, note crescute peste tot
şi o medie finală care-l califică “promovat cu
premiul II”. Poate că s-ar fi plasat în competiţie
chiar mai bine, dacă nu lua numai 7 la purtare
pe ultimul trimestru. Tot al doilea încheia
clasa a III-a (1929-30), de această dată cu 10
la purtare, pe linie, şi o medie generală 8,16.
Un an mai târziu, rămânea eminent la istorie
şi geografie, cu medii peste 9. În clasele a V-a
şi a VI-a, notele vor fi înlocuite cu calificative
şi primeşte fb. la destule materii. În anul şcolar
1933-34 (ultimul pentru liceanul Benu), reveneau notele în catalog, cu un apreciabil procent
peste 9 – la română, istorie, geografie, ştiinţe
naturale, cu 8,84 la germană, 8,50 la latină, 8
la franceză. Mai puţin interes îi trezea filosofia
şi încă mai slab se prezenta la matematici.
Inegal la purtare: cu 6 pe întâiul trimestru,
îndreptat cu 8 şi 10 în trimestrele următoare.
Media finală 8,13 îi asigura, totuşi, un loc de
premiant. De acum înainte îl aştepta facultatea
de drept la Bucureşti, ghidat îndeaproape de
Iojy, cum rezultă din desele referinţe ale scri-
Cât de vechi sunt
urmele familiei?
La încheierea “campaniei”, ultimul Supliment Sebastian din “Realitatea Evreiască”
(decembrie 2007) dedica o pagină evocării
familiei Hechter. O fotografie inedită îi imortaliza pe cei cinci membri, tată, mamă şi feciorii
de vârste diferite. Judecând după înfăţişarea
celui mai mic dintre băieţi, Benu, fotografia
trebuie să dateze de pe la mijlocul anilor 1920.
Iojy (alias Mihail Sebastian) tocmai îşi trecea
bacalaureatul, iar Poldy – fiul cel mare – se
întorsese recent din primul periplu parizian, de tatonare a perspectivelor în vederea
înscrierii la studii de medicină. Părinţii au
un aer mulţumit de progeniturile lor – şi, pe
bună dreptate. Însăşi ţinuta denotă eleganţă,
o vizibilă preocupare pentru impresia produsă
în public.
Graţie bunăvoinţei conducerii actualului
Colegiu “Nicolae Bălcescu”, frecventat pe rând
de fraţii Hechter, am putut obţine informaţii
de arhivă despre şcolaritatea lor. Cel mai mare
dintre ei, Hechter M. Pinchas (n. 9 sept. 1905,
la Buzău) după ce urmase cursul inferior în
oraşul natal, absolvea, la Brăila, clasa a VIII-a
în anul şcolar 1923-24, cu calificative ames-
itorului în Jurnalul, unde mezinul se bucură
de o atenţie privilegiată.
Brăila – legături
indestructibile
Cu Jurnalul lui Sebastian în mână, se pot
urmări consistentele fire care l-au legat de Brăila, chiar după ce familia abandonase ambianţa
dunăreană pe măsură ce copiii merseseră la
studii în Capitală.
O reîntoarcere sărbătorească era prilejuită în 1936, de momentul împlinirii a zece
ani de la absolvirea liceului. Împrejurările
sunt pe larg consemnate şi cu o emoţie deloc
cenzurată. Cu mai bine de un an în urmă, se
produsese mutarea din Brăila, încât era nevoit
să locuiască la hotel – “Hotelul francez”, clădire şi azi existentă, care adăposteşte Muzeul
de istorie, în vecinătatea Teatrului. Toţi cei
invitaţi deunăzi la Festival au călcat, cu ştire
sau fără, pe urmele lui Sebastian. Atunci, în 28
şi 29 iunie 1936, scriitorul ocupase o cameră
la etaj, cu ferestrele spre str. Polonă, având în
raza vizuală turlele majestuoase ale bisericii
Sf. Petru şi Pavel, neschimbate de pe vremea
când trimiteau umbre misterioase, în nopţile
cu lună, peste patul copilului temător de fantome. Casa nu se mai păstrează, era pe acelaşi
bulevard cu liceul, dar se cunoaşte o locuinţă
ulterioară, pe str. Unirii. O fotografie a ei,
obţinută de la Paris prin bunăvoinţa doamnei
Beatrice Sebastian, văduva lui Benu, ne-a pus
în situaţia de a o identifica la prima vedere.
S-a modificat doar numerotarea clădirilor,
astfel că vechiul număr 119 corespunde acum
numărului 143. Un şir de 5-6 case succesiv au
rămas intacte. Se păstrează până şi stucaturile
ornamentale din jurul ferestrelor. Din specificaţia de pe verso-ul fotografiei ar rezulta că
ambele corpuri centrale, construcţii mai impunătoare decât restul (corespunzătoare astăzi
numerelor 143 şi 145) au fost împărţite între
diverşii membri ai familiei Hechter, cel puţin
între 1917-1926. Imaginaţia privitorului e îndemnată a face saltul, îndărăt, peste decenii.
Pe poarta acestei case ieşea şi intra Sebastian,
ani de zile, ca să meargă la liceul din apropiere.
Revedea, oare, casa, strada, când venea pentru înmormântarea bunicii, în martie 1937?
Consemna, nostalgic: “o întreagă lume se duce
cu ea, şi e întreaga noastră copilărie care îşi
pierde unul din eroii ei principali”. Atât de
adânc se afla grefată în memoria afectivă a lui
Sebastian casa brăileană din str. Unirii, încât
la vremi de primejdie se visa alergând cu toţi
ai lui să se ascundă acolo în speranţa de a evita
confruntarea cu atrocităţile legionare: “cel mai
bun lucru (adăpost –n.n.) e acasă la Baba (casa
din Brăila de pe strada Unirii). N-o să ajungă
nimeni până aici, şi nimeni n-o să bănuiască
unde suntem” (însemnare, după o noapte de
coşmar, la 28 sept. 1941). Episodul oniric devenea obsesie prin repetare: “Visez de la un timp
tot felul de vise care se petrec – aproape toate
– la Brăila, în casa din str. Unirii 119. Nu ştiu de
unde vin, ce vor să spună”. Poate o explicaţie
s-ar deduce din ceea ce scriitorul nota pe 1 octombrie, sărbătoarea cea mare de Yom Kipur:
“Am postit şi am fost pe seară la Templu ca să
ascult şoiferul. Oarecare indiferenţă. Cu cât era
totul mai emoţionant pe vremuri, la Brăila!”.
La scurt interval, sâmbătă 18 octombrie, din
nou, pe calea visului, în decor brăilean, definitiv înrădăcinat ca spaţiu ocrotitor în sufletul
pecetluit cu sentimente trainice ale anilor fra-
gezi. “Sunt la Brăila, la liceu. Intru în clasă...
Pe catedră e Arghir. Eu iau loc într-o bancă, pe
la mijlocul clasei. Arghir citeşte din cartea de
a V-a. Între timp, afară a izbucnit o revoluţie
legionară. Mă uit pe fereastră şi văd trecând o
manifestaţie cu fanfară. Plouă îngrozitor. Nişte
copii care defilează abia se văd sub valurile de
ploaie şi sub umbrele. Cobor repede în stradă
(dar nu mai sunt elev de liceu) şi dau, într-un
fel de pasaj, de o patrulă militară care nu mă
lasă să trec mai departe. Sunt înspăimântat şi
zgomotele revoluţiei cresc din toate părţile”.
S-ar zice, semnale preventive, premoniţii ale
unor iminente nenorociri. Va veni şi ziua de
duminică, 8 martie 1942, când Sebastian îşi
destăinuia în Jurnal o legitimă tristeţe. “A
murit tanti Caroline. Ultima legătură cu Brăila noastră. Ultimă verigă cu un întreg trecut
pierdut pentru totdeauna. Sunt bătrân...”
O întrebare persistă: ce putea însemna,
oare, formula “un întreg trecut”, cât de întinse
erau, în ansamblu, raporturile Hechter-ilor
cu Brăila? Trebuie avut în vedere că Mendel
Hechter, tatăl, venea de la Buzău, unde se
însurase cu Clara, ca îndată să i se nască acolo
primul fiu. S-au stins de mult posibilii martori
ai acelor timpuri. Eventualele lămuriri cu privire la avatarurile familiei ar mai putea fi obţinute doar din arhive. Noroc cu amabilitatea
actualului preşedinte al Comunităţii evreieşti
din Brăila. Domnul David Segal Iancu e gata
să înţeleagă situaţia şi să-şi ofere concursul
ca, împreună, să desluşim vechile evidenţe
ale cimitirului israelit. Dăm de urmele bunicii,
decedată în 1937, la 92 de ani (Hechter Ester
Malca), o descoperim şi pe Tanti Caroline
(Hechter Carolina Haia, îngropată la 6 martie
1942, când avea 79 de ani). Luăm catastifele de
la început de veac şi depistăm alte repere: un
Hechter Marcel Mendel era înmormântat la 13
octombrie 1909. Îl urma Hechter Lili Mendel,
la 29 martie 1915. Şi mai continua şirul cu
un Hechter Lazăr Iosif, 20 aprilie 1926. Din
păcate, marile opuri consultate sunt laconice.
Investigaţiile se cer completate cu date din
registrele biroului municipal de stare civilă.
La solicitarea de rigoare, adresată organelor
competente din primărie, obţinem informaţii
orientative într-o adresă oficială (nr.127841
din 22.09.2008).
Raporturile în interiorul familiei încep să
beneficieze de unele precizări. Tanti Caroline
era fata lui Hechter Malca, la rândul său fiică
a lui Sinerdis Mendel şi Sinerdis Leia. Ies pe
tapet nume noi şi ceva rezonanţe greceşti.
La rândul ei, Malca (“Baba”) devenise
văduvă încă din 1926, după moartea lui Hechter Lazăr, trecut în actul de deces ca fiu al
lui Hechter Iosif Haim şi soţia, Hava, având
ultimul domiciliu în str. Unirii 145.
Cu totul inedită este informaţia potrivit
căreia soţii Marcel şi Clara Hechter au mai avut
doi copii, dispăruţi,foarte probabil de mici;
mai întâi acel Hechter Marcel, mort în 1909,
apoi Hechter Lili, pierdută în 1915. Decesul
fetei găsea familia instalată la o adresă necunoscută până acum, în str. Sf. Filofteia nr.31.
Rezultatele investigaţiilor brăilene sunt o
provocare. Ca să întregim tabloul, ar trebui
cercetări similare şi la Buzău, unde Mihail
Sebastian îşi făcea drum, chiar în împrejurări
dramatice, preocupat de soarta lui “nenea
Avram” (posibil frate cu Mendel ?) şi alţii mai
tineri, probabili veri, nepoţi. Nu va fi de mirare
că şi-a început, acolo, însăşi cariera juridică,
pe o cale ocolită, în calitate de reporter pentru
“Cuvântul” (în 1932) trimis să elucideze un caz
straniu de crimă pasională.
GEO ŞERBAN