The Body in balkan art

CORPUL
în arta balcanică
THE BODY
IN THE
BALK AN AR t
1
S in t e z e co n t e mp o r a ne / Co n t e mp o r a r y s y n t he s e s
A r tă r o m â ne a s c ă / R o m a ni a n A r t
Editor
L i v i u Ne d e l c u
C o p e r ta / C o v e r
L i v i u Ne d e l c u
T r a d u ce r e / T r a n s l a t i o n
Mălina Ione scu
T e x t e c r i t i ce / T h e o r e t i c a l
Al e x a n d r a T i t u
C o n s ta nt i n P r u t
e s s ay s
Editura BrumaR
300050 Timişoara, str. A. Popovici 6
tel. /fax: +40 256 203 934; 293 441
e‑mail: [email protected]
Comenzi
e‑mail: [email protected]
CORPUL
în arta balcanică
THE BODY
IN THE
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Sinteze contemporane: corpul în arta balcanică =
Contemporary syntheses: The Body in balkan art
/ coord.: Liviu Nedelcu. — Timişoara: Brumar, 2011
     ISBN 978‑973‑602‑851‑9
BALK AN AR t
I. Nedelcu, Liviu (coord.)
7(498)
A l bum f in a n ţat de Ce n t r ul Jude ţ e a n p e n t r u P r omo va re a C ult urii T r a di ţ i on a l e ,
Artelor şi Meseriilor Vrancea
2
3
Corpul —
repere culturale balcanice
Teritoriu al problematizărilor şi interogărilor, al renegocierilor permanente ale reperelor valorizării, al
substituirii repertoriilor mitice dincolo de dogma demitizării, cultura contemporană, construită pe suportul
modernităţii şi împotriva sa, impune nuclee de interes care coagulează demersuri şi atitudini diferite, chiar
conflictuale, a căror coerenţă o asigură tocmai disputa, polemica, dezbaterea. Unul dintre aceste nuclee, este
corporalitatea, condiţia biologică a fiinţei, cu legitimarea sa arhetipală, realitate şi semn/icon a cărui prezenţă
culturală evoluează între permanenţă şi recurenţă. Prin câmpul său de învestiri semnificante dependente de
cronotopul cultural, complexul de realitate naturală şi realitate semiologică al corporalităţii devine emblematic
pentru civilizaţia care îl generează.
Claude Lévi‑Strauss reformula, într‑una dintre conferinţele sale, interogarea despre relaţiile de dependenţă
dintre cultură şi manifestarea rasială a corporalităţii din cum influenţează rasa configurările culturale în mai
legitima abordare a rasei ca dependente de cultură, ca produs cultural. Generator de cutume, tabuuri şi
exigenţe prin care corpul biologic este pregătit pentru funcţionalităţi şi semnificări sociale specifice, cultura
orientează pe durate lungi, programul genetic.
Indiferent de atitudinea faţă de corp, apologetică, narcisistă sau repulsivă, rezervată, această prezenţă de
care depinde experienţa lumii, pusă în centrul de lectură al universului sau supusă analizei critice, în vederea
depăşirii limitelor sale, receptacol al unei dimensiuni noncorporale — protector şi ocultant, templu sau mormânt
al sufletului sau doar unitate monoton nediferenţiată, obiect şi instrument al seducţiei, venerat sau la dispoziţia
pulsiunilor libidinale, monedă de schimb în jocurile posesie i şi comunicării, protejat de tabuuri şi ascuns, sau
exhibat şi martor/complice/victimă a excentricităţilor exploatării prezenţei sale, corporalitatea este întotdeauna
una dintre dimensiunile definitorii ale identităţii.
Trăită şi construită social, impusă genetic şi cultural, identitatea participă la bursa şanselor de integrare în
contextele sociale, şi controlează relaţiile complexelor texturi de relaţii interumane, instituindu‑se de‑a lungul
istoriei europene ca temă majoră şi reper interpretativ.
Identitatea culturală — de grup social, comunitară, etnică, naţională, zonală — aşa cum se defineşte ea, în
raport cu experienţele istorice care conferă unitate formaţiunilor geopolitice, în duratele lungi şi scurte de
civilizaţie, constituie, în acest mod, una dintre problemele de mare actualitate ale lumii contemporane.
Presiunea globalizării, printre ale cărei strategii se înscrie şi cosmopolitismul ca fenomen cultural, forţând o
aplatizare, o stereotipizare a modelelor mentale, limbajelor, tipologiilor de sensibilitate şi gust, dar şi propagarea
4
The Body — Cultural Landmarks
in the
Balkans
The contemporary culture — this realm of constant questioning and investigation, of permanent re‑evaluations
of the values scales, of mythical repertoires taken beyond the dogmas of demythologization — is build upon (and
against) the foundations of modernity and therefore proposes areas and nuclei of interest which bring together
different, even clashing discourses and attitudes, the coherence of which is paradoxically given by the polemic,
debate and conflict themselves. One of these areas of interest is the corporeality, the biological condition of
being, archetypally legitimate as reality and as symbol/icon — the cultural presence of which revolves between
permanence and recurrence. Each system of significations and of natural or semiological realities becomes
emblematic for the civilization it is generated by.
Claude Levi‑Strauss was reformulating, in one of his conferences, the questioning of the connection between
culture and the racial manifestations of corporeality — the ways in which race influences the cultural
configurations, and the more legitimate understanding of race as culture‑dependant and as a cultural product.
Culture, this generator of custom, taboos and ways in which the body is prepared for specific social functions
and meanings, is, in the long term, influencing the genetic program. Regardless of the attitude towards the
body — apologetic, narcissistic or rejecting — the body, this presence without which the experiencing of the
world is impossible, is placed in the center of the analysis and interpretation, in an attempt of going beyond
its limitations. Receptacle of non‑corporeal dimensions; protector; hiding place; temple or tomb of the soul;
undifferentiated monotonous unit; object and instrument of seduction; object of worship or abuse; coin in the
games of possession or communication; subject of taboos; hidden or exhibited object; witness, accomplice or
victim of the eccentricities of its exploitations — the body is always one of the defining dimensions of identity.
Experienced and constructed socially, imposed genetically and culturally, the identity is relevant for the chances
of social integration, and controls the complex textures of human relationships, thusly becoming one of the
major themes and interpretative landmarks in the history of Europe.
Cultural identity — social group, community, ethnic group, nation, local — as it is defined in relation with
historical events and geopolitical formations, over long or short periods of civilization, is one of the most actual
and urgent issues of our time.
The pressures of globalization, amongst the strategies of which one finds the cosmopolitanism as a cultural
phenomenon which imposes leveling, stereotypy of mental modes, of languages, and of sensitivity and taste
typologies, it imposes, at the same time, a prospective spirit, a common innovator, an increased intensity of
5
unui spirit prospectiv, inovator comun, intensitatea schimburilor de idei teoretice, de ideologii estetice, de
stiluri formale, generează, inevitabil, nevoia acută de definire, de identificare a nucleelor de coerenţă, de
autorecunoaştere, ale culturilor angrenate în această cea mai recentă ipostază de universalism.
Fenomenul complex şi construit pe o perspectivă fundamental critică, conştient eclectică, al globalizării este
permisiv faţă de elementele originale ce deosebesc şi uneori impun şi/sau chiar opun conflictual identităţi pe
punctul disoluţiei, şi identităţi autoritare, identităţi dominante şi identităţi minoritare. Tensiunea globalizării
opune cel puţin două ideologii între care se negociază structura ierarhică a culturii contemporane — ca prezent
şi viitor — ideologia expansiunii, tipică identităţilor aculturante (termen deja slab pentru a defini dinamica reală
sau utopică a descentralizării culturale în contextul accentuării dependenţelor politice/tehnologice/economice
ca suporturi ale civilizaţiei) şi ideologiile identităţilor marginale şi chiar ostile aculturării.
Această tensiune este însă depăşită fără a fi tranşată, prin ideologia complexă şi ambiguă a pluriculturalităţii
şi diferenţei ca instanţe ale unui proces al sintezei. Pe de altă parte, fenomenul integrării funcţionează şi
ca strategie a extensiei resurselor tematizărilor sociale şi politice, resurselor stilistice şi nucleelor de sens
generatoare ale câmpurilor de semnificaţii.
Apelarea sensurilor/semnificaţiilor se face însă aleator şi fragmentar în dialog polemic sau doar ca ornamente
pitoreşti. Integrarea inevitabilă, oricât de distorsionată, a pachetelor de semnificaţii şi de sensuri generatoare
de atitudine actualizate devin, pentru culturile absorbite în procesul integrării, operante drept filtre în calea
fluxurilor inovatoare ce ating suprafaţa realităţii culturale, schimbând parţial sau modificând, în ultimă instanţă,
fondurile ei, mediind adaptarea la universul global, dar menţinând un contur identitar reperabil.
Din această perspectivă, zona balcanică a universalismului european (el însuşi identificator şi diferenţiator în
contextul mondializării), se afirmă, ca o unitate construită de‑a lungul unei istorii care a prelungit, până în
pragul modernităţii, condiţia orientală, cu solida sa moştenire bizantină, suprapusă peste un fond comun de
arhaism capabil să persiste aluviunilor etnice cu profile culturale şi condiţii comportamentale diferite.
Chiar intrarea în modernitate, pregătită de subminarea unei „medievalităţi întârziate”, cum defineşte
Alexandru Duţu situaţia istorică a întregii zone sud-est-europene în tranziţia spre paradigmele occidentale, şi
mediată de momentul romantic, are repere comune. Trecerea de la severul regim canonic al creştinismului
răsăritean, de la conservatorismul programatic, al unui repertoriu imagistic condiţionat de convenţii ale
reprezentării spaţiale, ale unei narativităţi/procesualităţi atemporale, ale unui sintetism calofil aplicat
figurării antropomorfe, la schemele reprezentării deconstructive, abstracţionismului nonfigurativ, de factură
ezoterică sau constructivistă, la variantele de expresionism figurativ (distorsionant şi dramatic) sau abstract,
6
the exchange of theories, ideas, aesthetical ideals and styles. Globalization generates, unavoidably, an acute
need of definition, of identification of coherence nuclei, of self‑recognition, in all the cultures touched by
universalism in its newest hypostasis.
Globalization is a complex phenomenon, built upon a fundamentally critical, intentionally eclectic foundation,
and is permissive towards original elements, which differentiate and sometimes impose clashing identities:
identities on the point of dissolution, authoritarian identities, dominant identities or minorities. The tension
of globalization imposes at least two types of ideologies between which the hierarchical structure of the
contemporary culture is negotiated: the ideology of expansion, typical for the a‑cultural identities (term
already insufficient for the real or utopian dynamics of the cultural decentralization in the context of the
political/technological/economic dependences) and the ideologies of the marginal identities, hostile towards
acculturation.
This tension is however left behind by the complex and ambiguous ideology of pluriculturalism and difference,
as instances of a synthesizing process. The phenomenon of integration functions also as a strategy for the
augmentation of the resources of social and political themes and of the style and meaning nuclei which lay at
the origin of significations.
The appeals to the higher meanings and significations is however aleatory and fragmentary, in the course of
polemic dialogues or as picturesque ornaments. The unavoidable destiny of the systems of significations and
meanings (no matter how distorted) which give birth to actualized attitudes, is to become, for those cultures
absorbed by the process of integration, active filters in the way of the innovative fluxes which touch the surface
of cultural realities and change them partially or fundamentally, and which mediate the adaptation to a global
universe while maintaining a recognizable identity.
From this perspective, the Balkan area of the European universalism (in itself identifying and differentiating
within the global context) appears as a unit, built gradually throughout a history which has been, until very
recently, dominantly oriental — with its solid Byzantine heritage overlaid on a common archaic fund capable of
resisting all ethnic deluges which all brought different cultures and behaviors.
The dawn of modernism has been, for this entire area, undermined by a „delayed medievalism”, to quote
the term Alexandru Dutu used to define the situation of the entire south‑eastern Europe in its transition
towards the occidental paradigm, a transition mediated by the moment of historical romanticism. The switch
has been from the severe regime of the eastern Christianism — with its programmatic conservationism and
an imagistic repertoire conditioned by the strict conventions of the spatial representations of a‑temporal
7
la scandalul anarhiei avangardiste, trece prin aceeaşi fază de acomodare cu reprezentarea senzorial mimetică,
senzual descriptivă.
Acelaşi decalaj temporal, evident cu nuanţe ale desincronizării diferite, faţă de emergenţa modelelor
occidentale şi aceeaşi experienţă a conflictelor — politizate — dintre realismele postmoderne şi neoavangardiste,
şi variantele de abstracţie, dar dintr‑o perspectivă simetrică faţă de cea occidental europeană şi transatlantică,
aceleaşi tensiuni politice şi sociale, animă scena culturală a statelor şi provinciilor balcanice, şi asimilabile
blocului balcanic prin participarea la condiţii relativ similare, chiar dacă situate excentric faţă de limitele strict,
convenţional definite geopolitic de acest areal teritorial.
Datorită afinităţilor de apartenenţă politică, religioasă, şi aceluiaşi tip de marginalitate activă şi asumată,
dincolo de neliniştile sincronizării/desincronizării, voinţa integrării universale şi autodefinirii, ca suport al
participării originale la mişcarea mondială, marchează culturile angrenate în acest proces complex şi bazat pe
negocieri permanente între mutaţii de limbaj şi de comportament artistic, şi fonduri semantice tradiţionale,
între câmpuri referenţiale de acută actualitate şi elemente apelate din straturi ale moştenirii culturale, şi
chiar repertorii semiologice cu încărcătură referenţială care absorb actualitatea cea mai presantă blocului
cultural originar.
Evident, între istoria culturală a Greciei, a Serbiei, pe de o parte, a Bulgariei şi a ţărilor nord-dunărene,
Moldova transpruteană şi România, pe de altă parte, există diferenţe legate chiar de regimul contemporan
al relaţiilor cu universalismul european, dar şi cu universalismul sovietic îngheţat într‑o modernitate trădată.
Diferenţele parcursului politic nu au creat însă rupturi, sau decalaje radicale, ci au favorizat doar grade mai
mari de libertate a formulării protestului, o abordare a politicului mai vizibilă şi o participare mai liberă la
marile evenimente ale culturii mondiale.
Dincolo de aceste incidenţe, putem pune în evidenţă nu doar similitudini de suprafaţă, ci şi acel fond deja
amintit persistent în dimensiunile atitudinii estetice. Trebuie să fim, desigur, atenţi şi la voinţa unor artişti
de anvergură de a se afirma ca individualităţi independente faţă de orice circumscriere tradiţionalist
identitară, de orice tentaţie de mimetism estetic/artistic ce ar condiţiona accesul la mişcarea (şi receptarea)
universală, ca şi liberi faţă de ideologii politice, fie totalitare, fie ale unor grupuri protestatare, militante
pentru libertăţi şi drepturi sociale ale diverselor minorităţi, ca şi personalităţi ce impun, prin retorici
spectaculoase, temele protestului.
Formule foarte diferite de rezistenţă prin cultură au generat în deceniile şapte, opt şi nouă, atitudini (asumat
politice, politic‑apolitice), pur autoreferenţiale, puriste, intimiste, etc. şi soluţii artistice fondate pe aceste
8
narrations/processes, and by the synthetism applied in the name of a superior beauty to all anthropomorphic
representations — towards the imagistic systems of the western world, with its de‑constructive representations,
non‑figurative abstractionisms (esoteric or constructivist), figurative and abstract expressionisms (distorting and
dramatic) and scandalous and anarchic avant‑gardism, and has been similar to the process of accommodation
with the sensorial, mimetic and descriptive way of representation. All states and provinces in and near the
Balkans share very similar histories, with relatively similar political and social tensions, even if their position
is in the middle of or outside the geo‑political borders of this territory, and implicitly they also share similar
temporal de‑synchronizations in the import of western models and in the processes of the politicized conflict
between the postmodern and neo‑avant‑garde realisms and the variants of abstraction. Due to the political,
religious and provincial (actively and assumedly so) similarities, and beyond the tensions of synchronization/
de‑synchronization, all these Balkan cultures are marked by a will of universal integration and self‑definition,
of a desire to have their original contribution to the global movement — as they all engage in this complex
process which implies constant re‑negotiations between changes in the artistic language and behavior and the
traditional semantic funds, between acutely actual referential fields and elements of cultural heritage or even
semiologic repertoires with referential charges which absorb the most pressing actuality.
Obviously, between the cultural history of Greece, Serbia, Bulgaria, Moldova and Romania there are major
differences, some even linked to the contemporary relationships with the European universalism or the soviet
universalism — frozen into a betrayed modernity. But all these differences in the political history have failed
to generate ruptures or radical changes of direction, and have instead merely allowed various degrees in the
intensity of the resistance, in the visibility of political themes and in the more or less active involvements in the
major world‑wide cultural events.
Beyond these incidences we can identify not only the visible, superficial similarities, but also the already
mentioned persistent foundation, which permeates all aesthetic attitudes. We must of course observe the
independent individualities of some artists, who escape any conventional circumscription and resist all
temptations of aesthetic or artistic mimetism. Such figures are equally free from any political ideologies
— totalitarian or underground, protesting or militant for various social freedoms, rights, minorities, and so
on. One must, in reverse, note those powerful artistic personalities who take the protest to the peaks of
spectacular rhetoric.
Very varied formulas of resistance trough culture have generated, from the 1960’s to the last decade of last
century, very varied artistic attitudes: assumedly political, a‑political, purely self‑referential, purist, intimist,
9
ideologii estetice, pe rechemări ale unor fonduri tradiţionale istorice, ale primului modernism sau ale
latemodernismului, ca şi ale premodernităţii sau unor fonduri şi mai îndepărtate. Sunt relevante în acest sens
prezenţe autoritare, care au coagulat în jurul lor direcţii artistice, atitudini, şi au pătruns în conştiinţa culturală
universală dincolo de limitele enclavizărilor mai stricte sau mai permisive ale marginalităţii şi automarginalizării
deceniilor de totalitarism şi decalare.
Amintim cele mai eficiente dintre aceste retorici ale protestului deschis sau desolidarizării de ideologia
dominantă, ca punerea în joc a propriei corporalităţi supuse unor experienţe extreme, sub presiunea unui
mesaj percutant despre constrângerea politicului, dar şi despre coincidenţa cu „celălalt”, şi despre valenţele
violente şi ambigui ale relaţiilor interumane, testarea limitelor personale ale suportabilităţii, în cazul Marinei
Abramovici, din fosta Jugoslavie, exploatarea propriului corp în situaţii paradigmatic limită ca protest feminist,
în cazul Anei Lupaş, provocările erotice ale Wandei Mihuleac, cu aceeaşi filiaţie feministă, conceptualismul
filozofic creştin al lui Horia Bernea, şi al membrilor grupului Prolog, abstracţionismul spaţial geometric
ca eludare a temporalităţii istorice şi actualităţii, Marin Gherasim sau Paul Gherasim, experimentalismul
relaţional spaţial/corporal al Getei Brătescu, complexele cercetări şi jocuri culturale în mediumuri diferite ale
Şerbanei Drăgoescu, din România, experimentul actualizării fondurilor comportamentale arhaice persistente
în cultura populară sau documentate arheologic în cazul grupului Kukovden, din Bulgaria, sau artiştilor Mihai
Olos, Ana Lupaş, din România, experimentul relaţionării subiectului cu lumea obiectivă al grupurilor OHO, din
Slovenia, Sigma, din România.
Abolirea politică a regimurilor totalitare, care a propulsat Estul european în centrul atenţiei mediatice
şi culturale, pe fondul precizării programelor de integrare/exploatare şi apropriere politică şi economică
occidentală, a generat alte probleme ce au repus în dezbatere condiţia identităţii, comunitare, naţionale,
etnice şi individuale. Corporalitatea a fost eliberată de o serie de semnificaţii, restricţii şi exploatări pentru a
fi disputată de semnificaţii, exploatări şi interpretări specifice unei democraţii bazate pe relevanţa protestului,
dar şi pe strategiile pieţei, inclusiv sexuale.
Schematismul învestirii semnului antropomorf şi persoanei sociale cu semnificaţie politică a lăsat loc unor
participări la discursuri libere, repolitizării prin participarea la retoricile protestului, participării la condiţia
obiectelor (semnelor) retoricilor publicităţii comerciale. Deceniul zece al secolului trecut a fost dominat, în ţările
incluse monolitului socialist sau chiar (cazul Republicii Moldova) fostei Uniuni Sovietice, de lupta retrospectivă cu
constrângerile ideologice şi civice impuse timp de cincizeci de ani, şi de aderarea rapidă la mişcarea universală,
contactată de altfel şi în deceniile precedente, iar deceniul unu al noului secol, odată inerţiile tranziţiei fiind
10
and so on, each aesthetic ideology with its specific artistic solutions, among others the recollection of the
traditional funds of the early and late modernism, of the pre‑modernism or even further down in history.
Relevant in this concern are the initiators and leaders of movements, who have entered the universal cultural
conscience beyond the limits of the more or less permissive political enclaves.
Some of the most efficient rhetorical open protests against or distancing from the dominant ideology, imply the
involvement of one’s own body in extreme situations — metaphors for the political pressures, but also for the
similarities with the „other” or the sometimes violent and ambiguous human relationships, and include, among
others, the testing of the personal limits of endurance of Marina Abramovic (from the former Yugoslavia), the
use of one’s own body in extreme paradigmatic situations, as feminist protests of Ana Lupas, the erotic teasing
of Wanda Mihulea, similarly feminist, the Christian philosophical conceptualism of Horia Bernea and all other
members of the „Prologue” group, the spatially geometrical abstractionism — as eluding the historical and
actual temporality — of Marin Gherasim and Paul Gherasim, the relational space/body experimentalism of Geta
Bratescu, the complex researches and cultural inter‑media plays of Serbana Dragoescu, (all from Romania), the
experiments with the archeological testimonies or folkloric remnants of archaic heriatges of the Kukovden group
(from Bulgaria) and of Romanian artists Mihai Olos and Ana Lupas, and the experiments with the relationships
of the subject with the objective world, of the Oho group in Slovenia and Sigma group in Romania.
The disappearance of the totalitarian political regimes, which has brought Eastern Europe to the center of
cultural and mediatic interests, has generated, on a background of programs for political and economical
integration, exploitation and appropriation, other issues which re‑opened the debate on the subjects of identity,
community, nation, ethnic group and individuality. Corporeality was at this point liberated from a series of
significations, restrictions and exploitations, in order to be subjected to another set of significations, uses
and interpretations specific to a democracy based upon the relevance of protest and at the same time on the
importance of the market strategies (including the sexual ones).
The schematic investitures of the anthropomorphic sign and social persona with political significations left room
for open debates, free discourses, and participations to the rhetoric of protest or commercial advertising. The
last decade of last century was dominated, in the countries of the former socialist block (or even of the former
Soviet Union, like in the case of Moldova), by a retrospective battle with the ideological and social limitations
endured for over fifty years, and by a rapid adherence to the universal movement (glimpsed at in the former
decades). The first decade of this century, as soon as the inertias of transition and integration have been
resolved, brings forward specific and powerful artistic discourses.
11
depăşite şi integrarea, la rândul ei, realizată ca asimilare de atitudini, de dialog cultural, aduc în scenă oferte
artistice specifice şi percutante.
Amintesc doar câteva propuneri ale unor artişti, membrii ai grupului subReal, România, angajaţi în demolarea
valoriolr tradiţionale, utilizate sub vechiul regim politic, sau comentează condiţia socială a esticilor pentru
care emigrarea în El Dorado‑ul occidental rămâne un mit sau devine o realitate dură, ca Tanja Ostoić — Serbia,
Teodor Graur, Matei Băjenaru — România, Tatiana Feodorova — Republica Moldova, readaptează ideologiile
feministe situaţiilor locale specifice, ca Marilena Preda Sânc, Roxana Trestioreanu, Simona Vilău –România.
Alte atitudini la fel de autoritare, ca actualizarea discretă a moştenirilor recente, premoderne şi ale primului
modernism, de la invocarea naturii, la temele nudului sau la o abstracţie pură, sunt susţinute de artişti ca
Liviu Stoicoviciu, abstracţionism raţionalist, Vasile Gorduz, Mircea Roman, Silvia Radu care practică o figuraţie
mitizantă, cu câmpuri referenţiale dense — România, Kostas Zurlas, Dimitris Kalamaros — Grecia, Dessislava
Minceva, sau Bogdan Aleksandrov — Bulgaria. Direcţiile expresionist figurative, intens narative dezvoltate de
artişti de anvergură, ca Milos Sobaïć, ale cărui reprezentări ale corpului uman sunt de o violenţă intensă,
referindu‑se la contextul dezagregării Jugoslaviei, dar şi dincolo de acest areal tematic — Serbia, Suzana
Fântânariu, ale cărei autoportrete şi figuri antropomorfe tridimensionale, bazate pe violentarea unor seturi de
gravuri personale, indică complexitatea dramei fiinţei reflexive, creatoare şi a patrimoniului cultural absorbit în
fiinţă, Aurel Vlad, care urmăreşte, într‑un ciclu de sculpturi, retoricile gestuale ale reacţiei la somaţiile dramei
fiinţării — România.
Acest tip de discurs este complementat de forme de hibridare a expresionismului abstract, integrativ faţă
de prezenţe figurative sau reziduuri ale unei figuraţii, ca în lucrările lui Liviu Nedelcu, Petru Lucaci, Dana
Constantin, Mihai Chiuaru, Ilie Boca. Suprarealismul citat, utilizat ca reflex al unui program parţial activ, de artişti
ca Bogdan Raţă sau Alexandru Grosu, România, continuă să fie prezent, independent de traseul ficţional‑istoric
practicat în deceniile precedente de Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, ca teritoriu sustras, (inaccesibil) realismului
dogmatic, şi regăseşte o libertate combinatorie cu deschideri referenţiale legate de condiţia fiinţei şi identităţii.
O altă direcţie bine reprezentată este un experimentalism interdisciplinar convergent cu cercetările din fizica
subelementară creatoare de modele formale convergente (Gabriel Kelemen), biologică (Corina Nani) sau
psihologică (Ciprian Ciuclea) — România.
Această complexă textură fenomenală a convergenţelor şi a diferenţelor, a decalajelor şi a sincronizărilor
din interiorul blocului balcanic şi faţă de cel mai dinamic şi inovator segment al artei universale urmăreşte
să prezinte, cu toate precauţiile critice, volumul dedicat Corpului, de Centrul Judeţean pentru Promovarea
12
I will mention only few relevant works and artists, such as: the subREAL group, from Romania, whose members
are still engaged in the demolition of the traditional values employed by the former political regime; the
comments on the social condition of the eastern people, for whom the emigration to the western El Dorado
either remains a myth or becomes a harsh reality, of Tanja Ostoic from Serbia or Teodor Graur and Matei
Bajenaru, from Romania; Tatiana Feodorova, from Moldova, and Marilena Preda Sanc, Roxana Trestioreanu, or
Simona Vilau, from Romania, who re‑adapt the feminist ideologies to the specific local situations. Among other
similarly powerful discourses, like the discrete actualization of the recent heritages, of pre‑modernism and early
modernism, from the invoking of nature to the themes of the nude body or the pure abstractions, are proposed
by artists such as: Liviu Stoicoviciu, from Romania, who practices the rationalist abstraction; Vasile Gorduz,
Mircea Roman, Silvia Radu from Romania, Kostas Zurlas and Dimitris Kalamaros from Greece, Dessislava Minceva
and Bogdan Aleksandrov, from Bulgaria, who propose figurative works with a dense mythological referential
field. The expressionist, intensely narrative, figurative directions are researched by artists such as Milos Sobaic,
from Serbia, whose representations of the human body are intensely violent, as they refer to, among other
themes, the context of the dissolution of Yugoslavia; Suzana Fantanariu, from Romania, whose self‑portraits
and anthropomorphic three‑dimensional silhouettes, built from layers of paper — her own etchings, speak of the
complex drama of the reflexive, creative being and the ways it absorbs and integrates the cultural patrimony;
Aurel Vlad, from Romania, who studies, in a series of sculptures, the gestual rhetoric of the dramas of existence.
This type of visual discourse is complemented by hybrid forms of abstract expressionism, an expressionism
which is integrative with figuration or residues of figurative presences, like in the works of Liviu Nedelcu, Petru
Lucaci, Dana Constantin, Mihai Chiuaru, or Ilie Boca. The cited surrealism, used as a reflex of a partially active
program by artists like Bogdan Rata or Alexandru Grosu, continues to be independent from the fictionally
historical trajectories practiced in the precedent decades by artists such as Stefan Caltia or Sorin Ilfoveanu
— who created separated territories, inaccessible for the dogmatic realism — and (re) discover a combinatory
freedom with referential openings towards the conditions of being and identity. Other notable directions include
an inter‑disciplinary experimentalism, which converges with the latest research in the sub‑elementary physics
(Gabriel Kelemen), biology (Corina Nani) and psychology (Ciprian Ciuclea).
This complex texture of convergences and differences, of delays and synchronizations in the Balkan art — in
relation with the most dynamic and innovative segment of the universal art, is the subject (with all due critical
precautions) of this volume dedicated to the body, edited by the County Center for the Traditional Culture, Arts
and Crafts from Focsani, who has published in 2010 another presentation of the Romanian art.
13
Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor Vrancea, care a editat un volum de prezentare a artei contemporane
româneşti, în 2010.
Tema prezentului volum nu a fost aleasă întâmplător, atitudinea faţă de corporalitate, aşa cum o abordează arta
în cea de‑a doua jumătate a secolului al XX‑lea şi tendinţele cele mai actuale, şi faţă de semnul antropomorf, de
la debutul modernităţii, fiind probabil cel mai relevant reper pentru evaluarea angajamentelor artei, şi culturii
în ansamblul ei, în această civilizaţie ce a debutat sub semnul entuziasmului pentru maşină, pentru mişcarea
mecanică şi industrialism, fiind acum dominată de tehnologiile comunicării şi ale experimentelor genetice,
o civilizaţie a substituirii progresive şi tenace a umanului ca naturalitate, a naturii ca suport al realităţii,
generând o artă a postumanului, o cultură ce cultivă un fantastic al utopiei hibridărilor om/robot/computer şi
al artificialităţii ca surogat expansiv de realitate.
Gesturi artistice ca expunerea unui cal într‑o galerie de artă, ca exemplar al unei specii naturale ce va dispărea,
datorată lui Yannis Kounelis, sau reprezentarea unui câine într‑un context de laborator, propusă ca situaţie latent
ameninţătoare, ca problemă etică de Dimitar Grozdanov, şi, de fapt, ca întreaga artă ecologistă, indică această
realitate îngrijorătoare a denaturalizării, ca una dintre ameninţările majore ce definesc lumea contemporană,
anunţându‑i viitorul.
Există şi o altă dimensiune a acestui tip de imagini, aceea a solidarităţii de destin a corporalităţii animale şi
umane, a iresponsabilităţii umane faţă de animal de care se desoldarizează, pentru a‑l putea devora, ucide,
supune unor teste de laborator letale, victimiza prin dezastrele ecologice şi restrângerea teritoriilor de
supravieţuire, aşa cum acuză instalaţia din pavilionul american la Bienala de la Veneţia, 2009, a lui Barnet
Newman. Dacă membri ai grupului acţionist vienez practicau sub semnul unei ritualităţi inoperante, de citat,
exhibarea unor carcase animaliere, sau, în cazul lui Hermann Nitch, sfâşierea unor animale vii, conştiinţa relaţiei
cu corporalitatea şi carnalitatea animală, cu dreptul la viaţă şi libertate a acestui mare sector al viului, atât de
firesc refuzat, a devenit mai nuanţată şi evident mai activă, generând reacţii artistice complexe.
Dar iresponsabilitatea faţă de fiinţa vie, carnală şi vegetală, repulsia faţă de animalitatea fizică, de materialitatea
ce străbate etape de apogeu senzual, de declin şi descompunere, producând reziduuri tulburătoare, neliniştitoare,
dezgustătoare, lăcomia faţă de această carnalitate atractivă ca sexualitate şi hrană, vizează şi umanul, stimulând
o inventivitate, o creativitate a strategiilor de apropriere, de posesie, de dominare, de escamotare în cazul
scandalului cadavrului ca prezenţă inevitabilă a morţii.
Din aceste perspective la fel de dramatice ale dominării, folosirii rapace a celuilalt, sau a corpului mort, apar
atitudini, strategii, formule de metaforizare şi soluţii estetice de eufemizare şi de divulgare. De la imagistica
14
The subject of this volume was not chosen randomly, since the understanding and representation of corporeality
and the anthropomorphic sign, is, in the art of the second half of the XX century and in the most recent tendencies,
probably the most relevant landmark in the evaluation of the developments of art and culture, in the context of
our contemporary civilization — which has had its debut under the sign of the enthusiasm for the machine, for the
mechanical movement and industrialism, and is now dominated by the technologies of communication and genetic
experiments, a civilization of the tenacious and progressive substitution of the humanity and nature as supports of
reality, a civilization that generates a post‑human art and a culture which cultivates a fantasy of utopian hybrids
between man, robot and computer, and artificiality as an expansive surrogate for reality.
Gestures like the exhibiting of a horse in an art gallery, presented as an endangered species (Yannis Kounelis), or the
latently threateningly representations of a dog in a laboratory environment (Dimitar Grozdanov), in fact, the entirety
of the ecological art, indicate this worrying reality of the de‑naturalization, seen as one of the major threats which
define our world and predict its future.
There is another dimension of this type of images, and that is the solidarity of destiny between man and animal, and
the reverse human lack of responsibility towards the animal he is no longer connected with — so it can be devoured,
killed, lethally experimented upon, victimized in ecological disasters and deprived of its vital territory. A relevant
work in this direction is Barnet Newman’s 2009 installation from the American pavilion at the Venice Biennale. If the
members of the Viennese Action group were acting under the sign of an in‑operative, quoted reality, the exhibiting
of animal carcasses or, like in the case of Hermann Nitch, the ripping apart of live animals, testifies for a increased
acknowledgement of the relationship with the animal corporeality and with the too easy denial for too many beings
of the rights to live and to be free. This increased awareness generates increasingly nuanced and active complex
artistic reactions. But the irresponsibility towards the living being, animal or vegetal, and the repulsion or greediness
towards the physical animalism — the materiality which evolves in instances that vary from sensual climax to the
decline and decomposition and produces unsettling, disquieting, disgusting residues, and the lust towards this flesh as
sex or food, include humanity, and stimulate an entire creativity and inventiveness in what concerns the processes of
appropriation, possession, domination, and disposal of the corpse — this inevitable reminder of death.
These equally dramatic perspectives of domination and abuse also generate artistic attitudes, strategies, metaphoric
formulas and aesthetical solutions for euphemization and denunciation. From the expressionist imagery to the modern
and mostly postmodern performative manifestations, the visual solutions recall the ancient techniques and rites of
passing and interring, in euphemizations of death — like in the performance of Dimitar Grozdanov, in the works of
Ana Lupas (“Preparations for a round grave”) or Alexandru Tinei. In a symmetrical perspective, the anthropomorphic
15
expresionistă la manifestările performative moderne şi mai ales postmoderne se reapelează străvechile tehnici
şi rituri funerare de adăpostirea trupului defunct, ca eufemizare a morţii — ca în performance‑ul lui Dimitar
Grozdanov, în „Pregătiri pentru un mormânt rotund” de Ana Lupaş, sau „Caloianul” de Alexandru Tinei. Din
perspectivă simetrică, fragmentul uman sau corpul disimulat de drapaje, din sculptura lui Stanislav Pamouktciev,
invocă aceeaşi realitate dedramatizată de învestirea ca document arheologic.
Despre fragilitatea curajoasă a trupului uman susţinut de un spirit autonom, oricât de lacerat ar fi trupul, solidar
cu el, vorbeşte dramaticul autoportret din 2012, ce transgresează nuditatea, al Şerbanei Drăgoescu. În anii ’70,
ea punea în joc elemente ale corporalităţii şi figurii în lucrări monumentale ca „Autoportret la Aheliu” sau în
imagini protestatare, cum este „Legământul tăcerii”.
Pe de altă parte, lumea contemporană este definită, în aceeaşi măsură, de stări conflictuale endemice, atât
politice (felurite tipuri de războaie şi excluderi de la parteneriate politice şi economice, embargouri), sociale
(limitări ale unor drepturi de afirmare), chiar culturală (din perspectiva corectitudinii politice generalizate până
la grotesc, dispariţia masivă a locurilor de muncă, dezafectarea unor clase sociale, în virtutea teoriilor despre
postindustrialism şi postcapitalism/postcomunism şi presiunea fluctuaţiilor regimului financiar global), toate
aceste aspecte generând atitudini artistice protestatare, pentru care figura umană şi fiinţa umană concretă au
valoare demonstrativă.
În acest sens, peliculele Tanjei Ostoić despre tentativele tinerelor sârboaice de a angaja un mariaj într‑o
ţară a Uniunii Europene, sau ale lui Matei Băjenaru despre alienarea femeilor plecate să îngrijească bătrâni,
bolnavi, persoane cu handicapuri majore, în oricare dintre zonele occidentale, sau interviul său filmat
cu membri ai echipajului ce a aruncat în ocean trei tineri emigranţi clandestini în căutare de locuri de
muncă, videoreportajul Marilenei Preda Sânc despre viaţa bătrânelor singure şi cu mijloace financiare
foarte modeste, dintr‑un cartier urban, şi solidaritatea lor, ating aceeaşi problematică profund dramatică a
supravieţuirii pentru femeile şi tinerii şomeri ai actualităţii est-europene, o lume în derivă socială, visând
din perspective individuale modeste, integrarea ca pe o soluţie de viaţă imediată şi înfruntă marginalitatea
ca pe un destin personal.
Arta contemporană rămâne însă atentă şi la dimensiunile unui cotidian nondramatic, nonagresiv, cotidianul scenei
de gen, instaurând o normalitate liniştitoare a actualităţii, din care suprasolicitarea dramaticului incidental sau
sistematic, hiperbolizat de mass‑media, se retrage. Scene de intimitate calm hedonistă, cum propune Mark
Verlan, în creaţiile sale recente (după ce, în deceniul precedent, a interpretat un repertoriu mitic zonal),
aparţin acestei dimensiuni a cotidianului firesc. Cu o tentă ironică, în cazul lui Călin Beloescu, sau ca temă mai
16
element of the draped body from the sculptures of Stanislav Pamouktciev invoke the same reality which has
been purged of any drama as the archaeological documents.
About the brave fragility of a body sustained by an autonomous spirit, speaks the dramatic 2012 self‑portrait of
Serbana Dragoescu — in an image which transcends nudity. In the 70’s she has employed elements of corporeality
in monumental works and politically charged works such as ‘The Wow of Silence”.
The contemporary world can also be defined by its endemic conflicts, which are political (the various wars and
exclusions from political or economical partnerships, embargos, etc), social (limitations of rights), even cultural
(from the point of view of a political correctness pushed beyond the boundaries of the grotesque, the massive
disappearance of trades and entire social layers, due to the post‑industrial, post‑capitalist, post‑communist
theories and the global financial fluctuations), all these triggering their respective artistic protesting attitudes,
in which the concrete human being and figure have a demonstrative value. Representative for this direction
are the videos of Tanja Ostoic, about the young Serbian women who attempt to marry in the European Union;
the films of Matei Bajenaru about the alienation of those Romanian women who go abroad and nurse old, ill or
severely handicapped people, or about the ship crew who threw in the sea three young clandestine immigrants
who were hoping to find employment; the video documentary of Marilena Preda Sanc about the life, in an urban
environment, about the life of alone and poor old ladies, and their solidarity. All these discourses touch the
same profoundly dramatic subject of survival in eastern European world, a world in social derailment, including
young unemployed people who all dream, from their own personal modest premises, of the integration as an
immediate solution, and who face marginality as a part of their destiny.
Contemporary art however deals also with the dimensions of a non‑dramatic, non‑aggressive everyday life, which
recall a quieting normality out of which the overcharging of the incidental or systemic drama, hyperbolized by
the mass media, is withdrawn. Calm, hedonistic scenes of intimacy are proposed by Mark Verlan in his latest
works (in his former works he has explored a local mythical repertoire). With irony, like in the works of Calin
Beloescu, or with a subject which is explicitly reduced to its function as element in the compositional game, like
in the works of Dorel Gaina, these images integrate corporeality and the human presence into the existential
exercise of normality, with all its simple narrations.
One of the perspectives on the anthropomorphic sign, and on its function as support for the interpretation
of the world — sign which is privileged among the complex repertoires of the cultural discourses, is the role
it holds within the major aesthetical categories — the beautiful, the heroic and the sublime. Contemporary
representations do not impose anymore any mathematical canons, standards of beauty and proportion, or other
17
explicit redusă la funcţie de element al jocului compoziţional, în cazul lui Dorel Găină, scena de gen integrează
corporalitatea, prezenţa umană exerciţiului existenţial al normalităţii, cu naraţiile ei simple.
Una dintre perspectivele asupra semnului antropomorf şi asupra funcţiei corpului ca suport al interpretării
lumii, semn privilegiat între repertoriile complexe ale discursului cultural rămâne participarea sa la categoriile
estetice majore — frumosul, eroicul/sublimul. Reprezentările contemporane nu mai impun, desigur, canonul
matematic, o anumită variantă a proporţiilor sau alte repere fixe pentru acreditarea frumuseţii, ca suport
manifestat al frumosului, dar principiile armoniei susţin libertatea reprezentărilor dinamice, contextualizate
în spaţii traversate sau materializate prin gesturi ample, libere, în pictura lui Liviu Nedelcu, dedicată nudului
feminin. Referinţa sa, indicată prin tipologia frumuseţii, este Antichitatea mediteraneeană.
În seria de imagini dedicate de Călin Beloescu frumuseţii, modelul extras din imagistica lui Rubens implică şi
comentariul interpretativ, în popularea spaţiului cu figuri emblematice ale epocii citate. Idealizarea eroică
a reprezentării masculine din ciclul dedicat de Dimitris Kalamaros lui Alexandru cel Mare aparţine aceluiaşi
program calofil.
Corpul se impune deci în concepţia contemporană, de la debutul modernităţii şi până la contemporaneitatea
cea mai actuală ca un teritoriu al disputelor asupra libertăţii, iar sensurile acestei libertăţi sunt multiple, aşa
cum şi modalităţile restricţiilor, tabuurilor lor (în permanentă schimbare), al utilizărilor/instrumentalizărilor
sale, şi negocierilor în care este învestit cu cele mai diferite calităţi, sunt multiple. De la escamotarea sa
riguroasă, care apelează la veşmânt pentru a se camufla, pentru a participa la o autoritate solidară grupului
sau care surclasează grupul, la exhibarea sa, cu funcţie estetică, sau comercială, protestatară sau punitivă,
afirmând o autoritate autonomă sau o autoritate pierdută, corpul este pus în joc sau retras din joc, dar cel mai
adesea aflat în centrul semnificării despre condiţia fiinţei.
fixed requirements for the validation of beauty, but even so, the principles of harmony keep on supporting the
freedom of dynamic representations — like in the nudes of Liviu Nedelcu, in which these ideas are materialized
in ample and free gestures.
In the series of images Calin Beloescu dedicates to the beauty of the Rubensian model, he also employs the
interpretative commentary, as he populates the space of the painting with emblematic figures of the cited
period. The ironic idealization of the masculine representation, in the cycle of works dedicated by Dimitris
Kalamaros to Alexander the Great, belongs to the same aesthetic program.
The body is an important issue in the contemporary art, from the debut of modernity to the most acute
actuality, in its most varied hypostases: as ground for the debates on the subject of freedom — a freedom with
multiple meanings. Similarly multiple are the related, permanently changing restrictions, taboos, uses, modes
of involvement and investment with the most varied of qualities. From its rigorous escamotage, which employs
the garment as a means of camouflage, to its aesthetical, protesting, punitive or commercial exhibition, the
body, in affirmation of its autonomous or lost authority, is integrated or withdrawn from the imagistic discourse,
although most often it is the focal point in the investigation of the significations of existence and being.
Alexandra Titu
Alexandra Titu
18
19
Portret, tehnică mixtă
Portret, tehnică mixtă
Portret, tehnică mixtă
Portretele lui Bogdan Aleksandrov, cu o permanentă tendinţă de autodefinire, indiferent asupra cărui personaj
se apleacă artistul, se disting prin acuitatea analizei, prin fineţea investigaţiei psihologice, care depăşeşte în
mod vizibil primul‑plan al abservaţiei. Pătrunzând în nivelurile adânci ale personajului cercetat, pictorul devine
mai puţin atent la amănuntele anatomice, fiind interesat mai curând de starea în care se prezintă orizontul,
profund al fiinţei umane. Înţeles astfel, portretul este, în totalitatea sa şi nu numai în privire, o fereastra
deschisă spre lumea interioară a universului uman. Odată depăşită opreliştea concretului, gestul metafizic ne
poartă în spaţiul melancoliei, rezolvată într‑un colorit pastelat, fără accente prea puternice, care, dacă ar fi
acceptate, ar stingheri tocmai atmosfera de meditaţie pe care şi‑o doreşte artistul.
Bogdan Aleksandrov
N. 1960, Vidin, Bulgaria. Studii: Academia de Artă din
Veliko Turnevo, Bulgaria, 1990. A expus la Londra, Anglia,
Germania, Franța, România, Serbia, Grecia, Spania și
Austria. Premii: 2007 a awarda M‑Tel pentru pictura
contemporană din Bulgaria. Are lucrările în multe
20
colecții private și naționale de pe teritoriul Europe. Din
24 septembrie până la data pe 24 noiembrie va avea
rezidenţă în Paris, Franța. De‑a lungul ultimilor ani,
artistul a creat o pictură nouă în Bulgaria, această nouă
școală de pictură devenind prim‑planul culturii bulgare.
The portraits of Bogdan Aleksandrov reveal a permanent tendency for self‑definition — regardless of the identity
of the subject. His works are distinguished by the acuity of the analysis, and by a finesse of the psychological
investigation which goes beyond the first, visible layer of observation. By taking his study deeper into the
profound characteristics of the character he analyses, the painter pays less attention to the anatomical details,
as he is more interested in the condition of the inner dimensions of the human spirit. In this light, the portrait
appears to be an opening towards the inner universe. Once the obstacle of concreteness is left behind, the
metaphysical gesture takes us into a space of melancholy, visually translated in pastel color, free of strong
accents — which would disturb the feeling of meditative peace the artist strives to envision.
21
Cuplu, 200x100 cm, tehnică mixtă pe pânză, 2011
Cuplu, 200x100 cm, tehnică mixtă pe pânză, 2011
Sărutul, 100x100cm, acryl pe pânză, 2010
În picturile recente ale Zamfirei Bârzu stăruie tensiunea expresionistă dintotdeauna, dar, efuziunile lirice sunt,
tot mai insistent, controlate de o voinţă raţională. Acţiunea forţelor ordonatoare poate fi urmărită deopotrivă
în domeniul culorilor şi în structura materialului simbolic. În ceea ce priveşte regimul cromatic, remarcăm
o temperare a tonurilor, o treptată supunere a contrastelor la principiile armoniei, şi, în aceste condiţii,
la asumarea unei poetici a griurilor. Odată cu această limpezire a componentei cromatice se produce şi o
clarificare a elementelor formale, ale aparatului figurativ care populează imaginea. Îndeosebi, realităţile umane
se impun în spaţiul tabloului, amintindu‑ne de constantul interes al artistei pentru punctul fierbinte al troiţei,
în care universul sacru întâlneşte universul uman. Fiind asigurată legătura dintre cele două planuri esenţiale ale
existenţei, pictoriţa se poate lansa în sondarea unor probleme care ţin de organizarea plastică, de comunicarea
unor stări de moment, care nu afectează constituirea mesajelor de primă importanţă ale discursului artistic.
Zamfira Bârzu
N. 10 decembrie 1964, Calafindeşti, Suceava,
România. Studii: Universitatea de Arte „George
Enescu”, Iaşi, Facultatea de Arte Plastice Decorative
şi Design, Specialitatea Pictură. Expoziţii
personale: 2010 — Muzeul de Artă Galați; 2010 —
„Dialog” cu Sarantis Gagas din Grecia Anixis Gallery,
Baden, Elveția; 2008 — „Nud”, Galeria Dana, Iaşi.
Expoziţii organizate de 3Grup: 2011 — Berliner
Liste, International Art Fair, Berlin, Germania; 2009
— „Antropocentrica”, Galeria Simeza, Bucureşti.
Expoziţii colective şi internaţionale: 2011 —
„Bunavestire”, Muzeul Țării Oașului, Negrești Oaș;
22
2010 — „Să nu ucizi”, Galeria TIMCO, Timișoara;
2008 — „Salonul confederaţiei uniunilor artistice
internaţionale”, Moscova. Simpozioane de creaţie:
2011 — Simpozionul de pictură „Balcic 2011”,
Bulgaria; 2010 — Simpozionul internațional de
land art „Art Forest” Sîngeorz‑Băi. Premii: 2011
— Medalia de aur, „Euroinvent”, Muzeul Unirii Iași;
2009 — Premiul pentru pictură acordat de Primăria
municipiului Iași la salonul anual Art‑is. Adresă: Str.
Calea Gălății 1, Bl. G1A, Tr. 3, Et. 3, Ap. 1, cod 700612,
Iași, România; Tel. 0720 009191; Email: zamfirab@
yahoo.com; www.zamfirabirzu.ro; www.uapiasi.ro
In the recent works of Zamfira Barzu, an increasingly manifest rational order is taking over her usual expressionist
tension and lyricism. The effect of these organizing elements is apparent in both color and symbolism. The
colors tone down, in a gradual switch from contrast to harmony, as the artist implicitly embraces an entire
poetics of the shades of gray. The tempering of the chromatics happens at the same time with a clarification of
the range of forms and figurative elements she includes in her works, usually anthropomorphic elements which
constantly remind the viewer of the hot point of the troikas, the border between the sacred and the human
realms. Once this connection between the two essential levels of existence is established, the artist feels free
to explore and experiment purely visual or self‑expressing issues which do not alter the main message of the
visual discourse.
23
Lui David 100x130 cm, print+ulei pe pânză, 2012
Gradina, 130x100cm, print+ulei pe pânză, 2012
French Window, 50x70 cm, print+ulei pe pânză, 2012
Pictorul foloseşte, în beneficiul viziunii sale, experienţele contactului cu mişcările artistice actuale. Astfel,
în imaginile pe care le realizează Călin Beloescu răzbat procedee situate la apreciabilă distanţă temporală şi
estetică, dar care îşi găsesc, prin opţiunea artistului, firescul alăturării. Pe un fond dominat de abstracţia lirică,
cu evidente impulsuri gestuale, se desenează figuri (sau fragmente de figuri) care par să aparţină procedeelor
hiperrealiste. Mai ales aceste două tipuri de „lectură” a realului — tendinţa spre informal, ca negare a coerenţei
lumii, şi, la acelaşi nivel, o anume disciplină formală, ca expresie a „foamei” de concret. Importantă este, de
fiecare dată, pregnanţa cu care se conturează referinţele la substanţa reală a lumii. De asemenea, este de
reţinut insistenţa cu care pictorul depășeşte mai vechea cantonare în abstract, referindu‑se cu o rară frenezie
la concretul corpului omenesc, în special la ipostazele feminine.
Călin Beloescu
N. 28 martie 1953, Cluj. Studii: Facultatea de
Învăţământ Pedagogic — Secţia desen — 1977;
Facultatea de Arte a Universităţii de Vest Timişoara
— Secţia pictură — 1996. Din 1980 este membru al
Uniunii Artiştilor Plastici din România. Conferenţiar
Univ. Dr. la Facultatea de Arte și Design a
Universităţii de Vest Timişoara. Între anii 1977‑2012
participă la peste 150 de expoziţii colective şi de
grup organizate în ţară şi străinătate de către UAP,
24
Asociaţii culturale, Facultatea de Arte. Expoziţii
personale în ţară şi străinătate începând cu 1977. Din
1981 a participat la simpozioane de artă naţionale
şi internaţionale. Contact: Bd. Eroilor de la Tisa, nr.
10‑12, sc. C, ap. 6, 300576 — Timişoara — România.
Tel.: +40 (0) 356 425456, +40 (0)720 277855, E‑mail:
[email protected], Web page: http://
uapt.cjtimis.ro/membri/cbeloescu.
Atelier:
str.
Olimpiadei, Nr. 20‑22, Ap. 21, Timişoara — România
There is a way in which Calin Beloescu manages to make good use of the clash between older and recent
artistic movements. In his images they coexist — procedures from very different periods, both temporally and
aesthetically — and even, due to the artist, naturally merge. On backgrounds dominated by lyrical abstraction
and gestual impulses, he draws figures or fragments of figures that seem to belong to the hyperrealist realm.
There are the two modes of reading the world: the tendency towards the informal, as a denial of the coherence
of the world, and the opposite, a discipline of form as expression of a „hunger” for concreta, but what primes
in his works, every time, is the poignancy of his references to the concrete substance of the world. Also
notable is the persistence with which the artist goes beyond abstraction, in a rarely encountered gusto for the
concreteness of the human body, in its feminine hypostases.
25
Poliptic, tehnică mixtă pe carton, 1985
Nud, tehnică mixtă pe pânză, 1985
Nud, tehnică mixtă pe carton, 1996
În lucrările lui Ilie Boca, cuprinzând mai multe cicluri aşezate
sub semnul „Palimpsestului”, se afirmă o imperioasă voinţă de
revelare a realităţii mereu supusă eroziunii temporale. Fascinat
de lumea pe care o poate întâlni în drumurile sale actuale,
artistul este bucuros să descopere că, sub strălucitoarea lumină
a prezentului, se află straturi de realitate la fel de importante
ca cele de care se apropie acum. El crede în posibilităţile
artei de a reînvia trecutul, de a‑i da o dimensiune eternă. În
tablourile sale, cortegiile de figuri antrenate de scenarii mitice
se întâlnesc, în modul cel mai firesc, cu personajele întâlnite
în experienţa diurnă. Venind din paginile vechi ale cronicilor
sentimentale sau din observaţia curentă, figurile dobândesc,
prin forţa cu care sunt învestite, o deosebită acuitate. Prin
modul său de a vedea lucrurile, pictorul îşi asumă o „misiune
arheologică”, propunându‑şi să salveze nu numai lumea de
odinioară, dar şi imaginile clipei de faţă, care, în acest fel, se
adaugă memoriei, sporind semnificaţiile palimpsestului.
Ilie Boca
N. la 21 februarie 1937, Botoşana, jud. Suceava.
Studii: Institutul de Arte Plastice şi Decorative
„Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, 1967, clasa prof.
Alexandru Ciucurencu. Expoziţii personale în ţară:
1970, 1973, 1975, 1976, 1980, 1981, 1984, 1989 —
Bacău; 1989 — Muzeul de Artă Contemporană,
Galaţi; 1990 — Muzeul Bruckental, Sibiu; 1990
— Muzeul de Etnografie, Gura Humorului; 1991 —
Galeriile Radio‑Televiziunii din Iaşi; 1991 — Muzeul
de Artă, Fălticeni; 1992 — Galeriile de artă UAP,
Brăila; 1992 — Galeriile de artă UAP, Lugoj; 1993 —
Galeriile MAI, Bucureşti; 1993 — Însemnari italiene,
Piatra Neamţ; 1994 — Muzeul de Artă, Vaslui; 1994
— Galeriile Calderon, Bucureşti; 1995 — Muzeul
de Artă, Iaşi; 1995 — Galeria de Artă, Cluj; 1996
— Galeria Alfa, Bacău; 1998 — Galeria Etaj 3/4,
Bucureşti; 1998 — Muzeul de Artă, Oradea; 1999
— Galeriile Inspectoratului de Cultură, BistriţaNăsăud; 1999 — Galeria Frezia, Dej; 2000 — Galeriile
Gheorghe Petraşcu, Tecuci; 2002 — Galeriile de
Artă UAP, Bacău; Galeria de artă Sabina şi Jean
Negulescu, Bucureşti; Muzeul Naţional Cotroceni;
26
2003 — Muzeul de Istorie, Galeria Proarte,
Galeria Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte
şi Patrimoniul Cultural Naţional, Piatra Neamţ;
2004 — Centru Internaţional de Cultura „George
Apostu”, Galeriile Filart, Bacău; 2005‑Galeriile
Filart, Bacău; 2007 — Galeriile de Artă UAP, Bacău;
Muzeul de Artă, Bacău; Bacău — Galeriile Alfa;
„Ion Frunzetti”; Bucureşti — Galeriile „Veroniki”;
Timişoara — Galeriile „Calina”; Galaţi — Muzeul de
Artă Contemporană; Iaşi — Galeria Eleusis. Expoziţii
personale în strainătate: 1974 — Accademia di
România, Roma, Italia; 1978 — Kiel, Germania; 1979 —
Dusseldorf, Germania; 1985 — Vieller Conen Gallery,
Oberhausen, Germania; 1991 — Corint, Grecia;
1991 — Galeriile UAP, Chişinau, Republica Moldova;
1992 — Galeriile Du manoir, La Chaux‑De‑Fonds,
Elveţia; 1992 — Basel, Elveţia; 1993 — Basel,
Elveţia; 1994 — Geldrop, Olanda; 1994 — Centrul
Internaţional de Artă, Cairo, Egipt; 1998 — Centrul
Cultural Român, New York, SUA; 1998 — Galeria
„Passadena”, Basel, Elveţia; 2000 — Caligari, Italia;
2003‑Bendorf, Germania; 2003 — Essen, Germania;
Ilie Boca has painted several series of works centered on
the major theme of the palimpsest, works which reveal an
imperious need for the investigation of the reality and its
permanent and constant temporal erosion. The artist is
fascinated by the world he encounters in his everyday context,
and happy to discover, under the layer of the present tense,
other similarly relevant and important layers of reality. He
strongly believes in art’s capacity of bringing the past back
and of keeping it alive in a dimension of eternity. In his works,
mythical and everyday figures meet and coexist, in the most
natural of ways. The characters, coming from the old pages
of sentimental chronicles or from the daily experiences, are
depicted with an acuity which derives from the power and
relevance invested in them. His vision of the world and art
crystallizes an „archaeological mission”, as in his works the
artist reveals and rescues not only the past but also the
present moments, which become part of the memory and
enrich the significances of the palimpsest.
27
Shoes For Europe, 2002, 26 min
Shoes For Europe, 2002, 26 min
Special services, 1998
Where Where is Somewhere, 1997
Pavel Brăila
N. 1971, Chișinău, Republica Moldova. De la mijlocul
anilor ’90, Brăila a participat la numeroase expoziții
internaționale de artă și festivaluri cu filme, clipuri
video, instalații, fotografii, și spectacole. În 2002,
filmul său „Pantofi pentru Europa” a fost prezentat
la Documenta11 din Kassel. În 2003, Brăila a inițiat
în Moldova proiectul unic „Alte Arte” — o revistă TV
Arta Contemporană, care a fost produsă de către
artiști și difuzat pe TV naționale moldovenești. În
2007, fiind un artist în rezidență al DAAD Berliner
Künstlerprogramm, Pavel Brăila a prezentat
instalația sa monumentală „Barons’Hill” Neue
Nationalgalerie. În 2011, Brăila a prezentat în KKA,
Viena „Chișinău — oraș greu de pronunțat”, trei
instalaţii video. În 2012 face parte din proiectul
internațional „La dispoziția dumneavoastră —
28
Artă şi Munci” la Viena, Technisches Museum,
performance şi instalaţie video Tribut pentru
mașini de scris. Expoziţii personale: Muzeul
Brukenthal din Sibiu, 2010 / Galerie Dhaese
ianuarie 2009/2007, Neue Nationalgalery / Lambert
Yvon, Paris, 2004/2008 / Galerie im Taxispalais,
Innsbruck, 2006 / MIT Lista vizuale Centrul de
Arte 2005. Lucrări de Brăila au fost incluse în
numeroase expoziţii de grup: Jeu de Paume,
Paris; Muzeul Boijmans, Rotterdam; Tate Gallery
din Londra; Societatea Renașterii din Chicago;
Kölnischer Kunstverein, Köln; Moderna Museet,
Stockholm etc. În prezent predă la Academia de
Arte din Moldova și este lector invitat la Institutul
Superior de Arte Plastice (HISK) în Gent. În prezent,
Pavel Brăila locuiește și lucrează în Chişinău
Dornic să menţină în actualitate principiul comunicării prin imagine, artistul apelează la resursele pe care
le poate avea participarea nemediată a autorului la transmiterea mesajelor. Utilizând procedee consacrate
de diferite direcţii ale perioadei moderne — Body Art, Happening, Performance —, dar care au îndărătul lor
o lungă „preistorie”, coborând până la nivelul lumii primitive (de pildă, autorul frescelor păstrate în peşteri
era în acelaşi timp artist, şaman, terapeut — „actant” al unor evenimente), Pavel Brăila descinde el însuşi în
ambianţă, dinamizând‑o şi sensibilizând‑o în vederea cominicării. Artistul îşi ia ca aliat realitatea înconjurătoare
— elemente vegetale, lumina şi întunericul cosmic —, la care adaugă lumina provocată a focpastei colorate
(amintire a exerciţiului pictural), gesturi, acţiuni etc. Dorinţa lui este de a menţine interesul pentru discursul
metafizic, reinventând în actualitate un ritual artistic resimţit ca mod de existenţă.
Pavel Braila strives to maintain actual the interest for a metaphysical discourse and for the principles of
communication trough images, so he resorts to all media which imply the direct involvement of the artist.
He employs media from various modern periods, but which have also a long „pre” history, all the way down
to the primitive cave frescoes (whose author was, at the same time, artist, shaman and re‑enactor of certain
events) — such as Body Art, Happening and Performance. The presence of the artist creates dynamic openings
for communication, as he makes use of elements from the surrounding environment — plants, light or darkness,
color, gestures or actions. He is always re‑inventing an artistic ritual, acted and lived as a way of life.
29
Odihna (nud), cărbune pe hârtie, 49x39 cm, 1968
Odihna (nud), cărbune pe hârtie, 49x39 cm, 1968
Nud Culcat, tuş pe hârtie 49/39 cm, 1963
Artistul și modelul, tuş pe hârtie, 39/49, 1975
Geta Brătescu
N. 4 mai 1926, Ploiești. Expoziţii personale
(selecţie): 1947 — Galeria „Căminul Artei”, București;
1967 — Sălile Dalles, București (în cadrul Colocviului
Constantin Brâncuși); 1974 — „Magneți”, București;
1975 — Studio 3 TowardsWhite, Galeria Galateea,
București și Academia di Romania, Roma; 1976‑
„Atelier 3‑ Către alb”, Galeria Galateea, București;
1980 — Colecția Michael Winter, Hamburg, cu
albumul de litografii Mythology; 1981 — Portretele
Medeei, Galeria Simeza, București; 1992 — Miturile
și povestirile Getei Brătescu, Muzeul Universității din
Missouri, SUA.; 1999‑2000 — Retrospectiva, Muzeul
Național de Artă, curator Alexandra Balaci; 2003
— Galeria Space (CIAC), Atelier 4; 2006 — HTOO3
Gallery, curator Teodor Graur; 2007 — Desene inedite
UNAgaleria în expoziția cu titlul „Cinci minute”; 2008
— „Colaj‑Desen 1971‑2006”, Ivan Gallery, București;
2008 — Galeria Taxispalais, Innsbruck; 2009 — „Faust”,
expoziție Geta Brătescu la Sibiu; 2009 — „Spaces”
Ivan Gallery, București; 2010 — „Alteritate” Galerie
Mezzanin, Viena; 2010, „Economia darului”, Galeria
The Blade Factory din Liverpool; 2011, „Alteritate”,
30
Galeria Barbara Weiss, Berlin. Premii şi distincţii:
1965, Premiul pentru Artă Decorativă al Uniunii
Artiștilor Plastici din România; 1970, Premiul Revistei
„Arta”; 1993, Premiul „Ion Andreescu”, decernat de
Academia Română; 2008, Premiul Național pentru
Arte Vizuale; 2008 — Titlul de Doctor Honoris
Causa al Universității Naționale de Arte, București.
Expoziţii internaţionale (selecţie): 1960 Bienala
de la Veneția; 1965 1969, Bienală Internațională
de Tapiserie, Laussane; 1983, 1987, Bienala de la
Sao Paolo, Brazilia; 1984, Bienala Europeană de
Gravură, Fredrikstad, Norvegia; 1993, „OSTranenie”
— Bauhaus, Dessau; 1994, Bonn, Germania; 2002
— „În căutarea Bacalniei”, Graz; 2006, „Arteast
Collection 2000+23”, Moderna Galerjia Lubljiana;
2010, „Gender Check. Feminity and Masculinity in
the Art of Eastern Europe”, Muzeul de Artă Modernă
din Viena; 2010‑2011, „After the Fall”, Hudson
Valley Center for Contemporary Arts (HVCCA); 2010
— „Image at Work” la Index Foundation și I. C. R.
Stockholm; 2011 — „Vestigii” 1982 Zona Maco. Mexico
Arte Contemporaneo, curator Adriano Pedrosa.
Pentru a capta care o interesează la toate nivele structurii sale, Geta Brătescu adaugă mereu, instrumentarului
pe care îl foloseşte, genuri, tehnici şi medii noi, adecvate universului său plastic. Uneori, tocmai aceste tehnici
furnizează motivaţia studiilor pe care le face, dar, cel mai des, obiectul cercetărilor sale este propria realitate
— figură, ambianţă experienţă trăită — sau alter ego sau atelierul de creaţie. Această realitate, care îi reţine cu
prioritate atenţia, este sondată cu cele mai diferite mijloace plastice, cuprinzând desenul şi colajul, pictura şi
tapiseria, instalaţia şi performanţa, la care se adaugă fotografia şi filmul, dar, ceea ce contează de fiecare dată
este forma umană, căreia doreşte să‑i surprindă semnificaţiile. Din acest punct de vedere, indiferent unde este
îndreptat aparatul său observator, rezultatul poate fi socotit în ordinea unui autoportret, a unei tendinţe de
confesiune, de angajament în propriul destin.
In order to express all that which is of interest for her, Geta Bratescu constantly renews and adapts her
range of „instruments”, as she experiments with new media, techniques and genres. Sometimes it is the very
technique that motivates and generates the experiments, but most often the object of her studies is her own
reality — her own body, environment, personal experiences, alter ego or studio. This reality which captures
her interest is investigated with the most diverse range of visual languages, such as drawing, collage, painting,
tapestry, installation, performance, photography, or film. Her works, all centered around the main subject of
the anthropomorphic shape, the significations of which she constantly strives to discover and unravel, can, in
this regard, be all seen as self‑portraits, as confessions, and as an active involvement in her own destiny.
31
Fără titlu I, 185x135 cm, ulei pe pânză, 2011
Fără titlu II, 185x135 cm, ulei pe pânză, 2011
Fără titlu III, 185x135 cm, ulei pe pânză, 2011
Marius Ovidiu Burhan
N. 14 noiembrie 1977, Vilcele, Olt. Studii: 2009
Doctorand la Facultatea de Arte și Desing,
Universitatea de Vest, Timișoara, Coordonator
Prof. Univ. Dr. Alexandra Titu; 2002‑2003 Studii
Aprofundate, Universitatea de Artă „N. Grigorescu”
București, Secția pictură, Prof. Univ. Marin Gherasim;
1997‑2002 Academia de Artă „Luceafărul”, secția
pictură, Prof. Conf. Dr. Petru Lucaci. Expoziții
personale: 2011 „Identități formale”, Centrul Artelor
Vizuale, București, curator Alexandra Titu; 2010
„Secvențe de atelier”, Galeria Melenia, București;
2010 „Către formă”, Galeria Irecson, București;
2009 „Schițe”, Teatrul Act „Sala de lectură”,
București; 2007 „Confluențe”, Galeria Galateea,
32
București; 2007 „Către EROTIC…”, partea B, Galeria
Apollo, București; 2007 „Către EROTIC…”, partea
A, Galeria Orizont, București; 2007 Expoziție în
foaierul Teatrului Act, București; 2006 „Între alb și
negru”, Galeria Căminul Artei, parter, București;
2005 „Fragmente”, Galeria Senso, București; 2005
„Femeia ca pretext”, Galeria Atelier 35, București;
2005 „Univers dinamic”, Galeria Căminul Artei
etaj, București; 2004 „Forma ca pretext”, Galeria
Atelier 35, București; 2004 „The first”, Galeria
Assemblage, Hotel Mariotte, București; 1996 Galeria
Cromatic, Craiova; 1995 Liceul de Artă, Craiova.
Contact: București, str. Justiției, nr 57B, sector 4,
tel. 0722 823 119; e‑mail; [email protected]
În sistemul pictural al lui Marius Burhan s‑a produs, încet şi sigur, o treptată limpezire a mijloacelor de expresie
şi, totodată, o ordonare şi sistematizare a materialului figurativ. Dacă, în lucrările de acum câţiva ani, imaginile,
pe care le crea, erau sufocate de aluviuni materiale diverse, dominate de energii abstracte, de natură gestuală,
în picturile recente suprafeţele de culoare sunt controlate, în cea mai mare măsură, de legi ordonatoare, care
cheamă o pregnantă prezenţă a luminii, a transparenţelor. În deplin acord cu această afirmare a principiilor
raţionale, semnalăm apariţia unor structuri figurative, care nu anulează desfăşurarea elementelor abstracte
din fundal, ci le pune mai bine în valoare. Forma umană este, de regulă, sugerată printr‑un desen simplu,
abia înfiripat printre atâtea impusuri plastice, dar care se dovedeşte extrem de puternic, schimbând întreaga
finalitate a imaginii.
The painting of Marius Burhan has slowly and gradually clarified, in a decantation of his visual means of
expression, and at the same time in a process of organizing and systematizing the figurative references. If in
his earlier works, the images were suffocated by abstract and gestual thick layers of colored matter, in these
more recent paintings, the color surfaces are increasingly organized and speak of a poignant presence of light
and transparency. These organizing principles are accompanied by (recently employed) figurative structures
which, far from annulling the importance of the abstract elements in the background, on the contrary, manage
to underline and accentuate their relevance. The human figures are usually hinted at by simple drawings, barely
visible in the visual richness of the background, but surprisingly powerful, as they redefine the entire meaning
of the images.
33
Obiect, 2010
Caracterul sacru al discursului plastic al lui Mihai Chiuaru s‑a decantat, s‑a precizat, în sensul depăşirii vechilor
reprezentări ale sufletului, şi al apropierii hotărâte de imageria creştină. Trimiterile la figura umană se fac în
convenţiile iconei bizantine, pictorul optând pentru plasarea în centrul imaginii a ansamblului figurativ, urmând
ca detalierea, şi „descrierea” scenei principale să se realizeze în jurul acestui centru. Verva sa imaginativă,
trădând o nelinişte profundă, animă compoziţia antrenând sumedenia de detalii, de figuri umane şi fantastice,
surprinse în cele mai diferite ipostaze. Coloritul intens este bine armonizat (dovedind un îndelung exerciţiu al
picturii monumentale din bisericile pe care le‑a pictat), asigură o anumită vehemenţă a expresiei, mărturisind
o vocaţie expresionistă, temperată de aplecare permanentă spre planul divin.
Mihai Chiuaru
N. 17 august 1951, în comuna Hangu, jud. Neamţ.
Studii: Institutul de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu”, Bucureşti, Secţia artă monumentală;
din anul 1981 este membru al UAP din România.
Din 1974 şi până în prezent participă la expoziţii
ale tineretului, republicane, judeţene şi de grup.
Expoziţii personale: 2001, Bucureşti, Galeria
„Apollo”; 2004, Koga City Museum, Japonia; 2006,
Galeria „Cupola” Iaşi; 2007, Galeria „Calina”
34
Timişoara; 2008, Sala Brâncuşi, Chişinău; 2008,
Centrul de Arte „George Aposu” Bacău. Premii: 1994,
Premiul „Gheorghe Tattarăscu; 1998, Premiul UAP
din România pentru artă religioasă; 1999, Premiul
UAP, Republica Moldova; 2001, Premiul Ministerului
Culturii din Republica Moldova; 2007, Premiul
„Artis” Filiala Iaşi; 2008, Premiul UAP Republica
Moldova. 2009, Marele Premiu Bienala „Lascăr
Vorel”. Contact: Website, www.mihaichiuaru.com.
The sacred elements in the visual discourse of Mihai Chiuaru have evolved, gradually, from the former
representations of the soul towards the Christian imagery. The anthropological references recall the Byzantine
iconography, as he places the figures in the center of the image, and all further work is structured around this
core. The artist has a vivid imagination and a profound inner turmoil, which animates the compositions with an
entire range of details, human or fantastic shapes depicted in the most varied of hypostases. His intense colors
are perfectly harmonized (proof of his experience as a mural painter) and have a certain intensity of expression
which speaks of an expressionist streak — tempered by his constant interest for religious themes.
35
Interviu, ulei pe pânză, 150x150cm
Lumea văzută invers, ulei pe pânză, 150x120cm
Eufemism, ulei pe pânză, 117x127cm
Într‑o mişcare artistică complexă, cu numeroase reveniri la momente ale istoriei artei moderne, sau menţinând
încă o voinţă experimentală, Marius Crăiţă‑Mândră optează fără echivoc pentru formula hiperrealistă, hrănită
din credinţa în actualitatea imaginii pictate şi, în plus, din „restaurarea” în imagine a lumii obiectuale, a fiinţelor
şi lucrurilor. O asemenea perspectivă asupra realităţii, cu înregistrări fidele a spectacolului vizual, amintind
de procedeele de început ale fotografiei (adică înainte ca însăşi fotografia să ambiţioneze o serie de renovări
ale limbajului propriu), îl determină pe artist să păstreze un contact neîntrerupt cu vizibilul, construindu‑şi,
pe baza observaţiei directe, metafore plastice. Realitatea se arată a fi mereu surprinzătoare, inepuizabilă în
resurse imaginative, şi, prin coloritul personal, cu o scară largă de implicaţii afective.
Marius Crăiţă‑Mândră
N. Focsani, 25 mai 1969. Studii: Academia de Arte
„LUCEAFARUL” Bucureşti, 2000, pictură. Expoziţii
personale: 2000, Galeria „Simeza“ Bucureşti; 2001,
Galeria „Arta“ Bacău; 2002, Galeria „Tonitza“
Bârlad; 2003, Galeria „Arta“ Bacău; 2003, Galeria
„ART POINT“ București; 2003, Galeria „GENEZA“
Moineşti; 2005, Galeria „VELEA“ Bacău; 2006, Galeria
„FRUNZZETI” Bacău; 2010, Galeria „SILVA“ Buşteni.
Premii: 2000, Premiul special UAP Bârlad; 2000,
36
Premiul UAP special din România; 2002 — Premiul
pentru pictură Bârlad; 2003, Premiul Juriului
„Saloanele Moldovei”; 2003, Premiul pentru pictură
„Lascăr Vorel” Piatra Neamţ; 2004, Premiul UAP
Republica Moldova „Saloanele Moldovei“; 2004,
Premiul UAP la Bienala „Ion Andreescu” Buzău; 2006,
Premiul „Corneliu Vasilescu” şi Medalia Fundaţia
de Artă „Sf. Luca”; 2010, Premiul „G. Bacovia”
Concurs naţional de pictură „Toamna Bacoviană”.
The complex visual discourse of Marius Craita‑Mandra is unequivocally hyperrealistic, although it hints at several
moments in the history of modern art and experimentalism. He genuinely believes in the actuality of the
painted image and also in the „restoration” trough painting of the concrete reality, in its animate or inanimate
entirety. Such attempts at precise recordings and representations of the world remind the viewer of the
early photographic techniques (i. e. from before photography itself became aware of and started to renew its
language), and determine the artist to maintain an uninterrupted contact with the visible world and construct
his visual metaphors on the grounds of these direct observations. Reality proves to be constantly surprising, rich
in imaginative resources and inexhaustible as the ground for affective implications.
37
Nud, acril pe pânză, 200/100 cm, 2012
Autoportret, 50x30, ulei pe pânză, 2010
Lungul şir al neisprăviţilor, tehnică mixtă pe hârtie mână, 8x4cm, 2012
Şerbana Dragoescu
N. 1 iulie 1943, Craiova. Studii la Institutul de
Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti,
1963‑1969,
Profesori:
Emilia
Niculescu
şi
Georgeta Paturca‑Vasiliu. Expoziţii internaţionale
(1968‑2008): Spania, Austria, Polonia, Japonia,
Ungaria, Iugoslavia, Cehia, Germania, Marea
Britanie, Rusia, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Croaţia,
Finlanda, Suedia, Elveţia, Canada, Italia, Franţa,
Belgia, Portugalia, S. U. A., Brazilia, Olanda.
Expoziţii personale: 1969 Ateneul Tineretului,
Bucureşti; 1971 Sala „Kalinderu”, Bucureşti;
1973 Galeriile de Artă Oradea, Galeriile de Artă
„Apollo”, Bucureşti, Galeria de Artă „Kavaletten”;
1974, Galeria „Galateea”, Bucureşti; 1976 Centrul
de Biomedicină al Universităţii din Upsala; 1978
Galeria „Orizont” (cu Radu Drăgoescu), Bucureşti;
1978‑1979, Galeria Galateea; 1981‑1982, Muzeul
de Artă al României, Bucureşti, Muzeul de Artă
38
Contemporană Galaţi şi Muzeul de Artă Constanţa;
1987, Muzeul de Artă al României, Bucureşti; 2000,
Casa Americii Latine, Bucureşti; 2001 Muzeul
„George Mihail”, Craiova (cu Radu Drăgoescu şi Aida
Petrarian); 2003, Galeria „Sabina şi Jean Negoescu”,
Bucureşti; 2004, Muzeul de Artă, Constanţa; 2004
„Să ne jucăm cu Şerbana”, Biblioteca „Ion Creangă”,
Bucureşti. Expoziţii colective în ţară (1969‑2008)
colective, municipale, republicane, omagiale,
Bucureşti, Cluj‑Napoca, Iaşi. Distincţii: Diploma
de Onoare la Cvadrienala de artă decorativă,
Erfurt, 1977 — Premiul Uniunii Artiştilor Plastici
din România pentru Artă decorativă, 1979; 2006
Marele Premiu Saloanele Moldovei Chișinău. 2011
Salon National de Miniaturi Textile Sala Orizont
București și Salon Național de Tapiserie Sala Orizont
București. Contact: Strada Turbinei 24, București,
Sector 2, Of.P. 30, România; telefon 0212306585.
Cu o excepţională carieră în domeniul tapiseriei (fără îndoială, unul dintre cei mai importanţi autori de textile
din această parte a Europei), Şerbana Drăgoescu se simte atrasă, în vremea din urmă, şi de pictură, trăind
pe urmele tatălui său, pictorul Radu Drăgoescu, ale multor maeştri ai artei româneşti, ritualul unor stagii de
lucru la Balcic. Cu amintirea luminii de pe malul Mării Negre, se apropie de spaţiul Bărăganului, sau, altă dată,
cercetează miracolul vieţii din imediata apropiere. Supunând corpul uman unei atente analize, înregistrează,
cu egal interes, splendoarea tensiunilor spre lumină şi tulburările care se instalează în ordinea anatomică a
corpului. Astfel de distorsiuni morfologice semnalează presiunea unor forţe destructive ce acţionază în epocă,
autoarea deschizând o fereastră spre o lectură metafizică a lucrurilor.
Serbana Dragoescu is undoubtedly one of the most relevant European tapestry artists, with an exceptional
career in the textile media. Nevertheless, she feels more and more attracted to the techniques of painting,
as she falls into the steps of several Romanian masters, including her own father, Radu Dragoescu, who had all
upheld a „ritual” of painting trips to Balcic. With the recollection of the special light from the shores of the
Black Sea, she depicts the landscapes of the southern plains, the Bragan, or the many details of her everyday
environment. Another subject of interest is the human body, as she analyzes, studiously, the splendor of the
strivings towards the Light or the disruptions in the anatomical harmony. Such morphological distortions speak
of today’s destructive influences, as she investigates the opening towards a metaphysical dimension.
39
Atingerea păcatului, 50x70cm, piroimprimare, papier mache + colaj, 2011
Măinile alchimistului, tehnică mixtă
Spatiu alchemic, tehnică mixtă
Daniela Frumuşeanu
N. 11 iulie 1961, Bacău. Studii: Institutului de Arte
Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, Facultatea de
Arte Decorative, specializarea Tapiserie‑Imprimeuri,
anul 1984, clasa profesor univ. Ecaterina Teodorescu.
Din anul 2006, doctor în Arte Vizuale, Universitatea
Naţională de Arte — Bucureşti. Conf. univ. dr.
Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea
de Arte Decorative şi Design, Catedra de arte şi
design textil, specializarea‑Imprimeuri. Activitatea
artistică cuprinde: 22 de expoziţii personale în ţară
şi străinătate; participare la expoziţii de grup în
ţară şi străinătate (municipale, naţionale, bienale,
40
trienale, cvadrienale), organizator şi curator al
unor evenimente artistice cu caracter naţional şi
internaţional; deţinătoare a 7 premii acordate de
Uniunea Artiştilor Plastici Profesionişti din România
şi alte asociaţii artistice din România; 4 nominalizări,
5 Diplome de Excelenţă, diplome de participare.
Contact: e‑mail: [email protected]; Adresă:
B‑dul Dinicu Golescu nr. 9A, et. 2, ap. 8, sector 1,
cod. 010862, of. pt. 12, Bucureşti, România; Tel:
0724138082; Website: http://sites. google.com/site/
frumuseanudaniela/;
http://frumuseanudaniela.
wikispaces.com/space/content#content?o=0&rid=3
Folosind o gamă largă de materiale şi tehnici, Daniela Frumuşanu reuşeşte să transforme obiectele cele mai
obişnuite, care sunt de regulă aşezate sub semnul decorativului, în vehicule ale reprezentării, în purtătoare
de semnificaţii. Decisivă pentru viziunea sa, pentru cristalizarea unui sistem simbolic, este cunoaşterea
temeinică a artei orientale, care cheamă orice semn plastic spre o funcţionare complexă, care depăşeşte,
în mod evident, simpla înţelegere a atribuţiilor decorative. În lucrările sale componenta spirituală este de
fiecare dată prezentă. Astfel, straturile succesive de material — hârtie sau fibre textile — devin, în ordinea
pe care le‑o impune artista, o serie de „cărţi”, de depozite culturale. Altă dată, imaginile figurative, aparent
statice, primesc fluxul energetic al organizării dinamice a partiturii filmice. Ceea ce părea izolat şi inert
capătă, în noua compoziţie, mişcare şi sens.
Daniela Frumusanu works with an extremely wide array of techniques and materials in order to transform the
most common objects and usually decorative motifs into powerful, symbolic representations. Her thorough
knowledge of the oriental art, in which the visual elements are charged with complex meanings that go beyond
the immediate decorative function, has been decisive for the crystallization of her vision. There is always a
spiritual side in her works. Layers of textile fibers or paper become pages, „books”, deposits of culture. In other
works, the apparently static figurative images flow energetically in a dynamic order which reminds the viewer
of film sequences. Thusly, what seemed to be isolated or inert becomes dynamic and meaningful.
41
Femeia
Femeia
Femeia
Femeia
melancolică I (abandonată), acryl/carton, 2009
albă (foc), acryl/carton, 2009
melancolică II (abandonată), acryl/carton, 2009
pierdută, acryl/carton, 2009
Suzana Fântânariu
N. 15 septembrie 1947, Baia/Fălticeni, Suceava.
Studii: Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”
Cluj. În prezent este profesor univ. dr. la Facultatea
de Arte — Universitatea de Vest Timişoara. Premii
şi distincţii: Premiul „Ex‑Equo”, Banska — Bistrica,
Cehoslovacia, 1982; Bursă de studii, Academia
Română, Roma, Italia, 1985; Premiul I, Paris, Franţa,
1992; Premiul II, Maastricht, Olanda, 1993; Premiul I,
Sharajah, U. A. E., 1997; Medalia de argint, Beijing,
China, 1998; Premiul de achiziţie, Trois Rivieres,
Quebec, Canada, 1999; Premiul Asociaţiei Artiştilor,
Boemia de Sud Ceke Budejovice, Republica Cehă,
2000; Premiul de excelenţă, Beijing, China, 2003;
Premiul I, Gornji Milanovac, Serbia şi Muntenegru,
2003; Premiu pentru „Innovative Graphic Techiques
(private)”, Trienala internațională de gravură,
Cairo, Egipt, 2003; Bursa „Constantin Brâncuși”,
Paris, Franța, 2006. Premii naţionale: Marele
Premiu „Voroneţiana”, Suceava, 1980; Diplomă de
onoare pentru distinse merite academice, acordată
de Academia de Arte Vizuale, Cluj‑Napoca, 1997;
42
Premiul şi Medalia Centenar Blaga, Cluj‑Napoca,
1996; Premiul „Catul Bogdan”, Bienala de desen,
Arad, 1998; Premiul Uniunii Artiştilor Plastici
din România, București, 1999; Ordinul Naţional
„Pentru Merit” în grad de „Cavaler”, Bucureşti,
2000, Premiul „Catul Bogdan”, Arad, 2000, Bienala
de desen. „Premiul Revistei „Ramuri”, Craiova,
2004; Nominalizare Marele Premiu UAP, București,
România, 2004; Primăria Timișoara. „Premiul de
excelență pentru promovarea imaginii Timișoarei
în lume prin artă”, Timișoara, 2006; Nominalizare
Ministerul Culturii, „Premiul Naţional pentru
Artă”, București, 2008; Diploma de excelenţă
Nobilis Ancilla Collorum et Visionum, Universitatea
de Vest, Timişoara, 2009; Premiul Pro Cultura
Timisiensis, Consiliul județean Timiș, 2009; Marele
Premiu Primus inter Pares, Salonul anual de artă,
Timișoara, 2009. Contact: atelier: str. Gh. Lazăr
nr. 4 Ap. 12, 300080‑Timişoara, România. Tel.: 0040
356‑421084; mobil: 0741482815, E‑mail: fantanariu@
yahoo.com, Web: http://geocentral.net/suzana
Experienţele de până acum ale Suzanei Fântânariu au ca finalitate fiinţa umană, realitatea imediată a corpului
omenesc, chiar dacă uneori aceasta părea ocultată de veşminte rituale (serii de mumii „Ambalaje pentru
suflet”, realizată în urmă cu câţiva ani), sau de privirea analitică, atentă la detalii. Valurile de culoare, aşezate
uneori cu ajutorul unor colaje, se retrag de multe ori în faţa unor energii care asigură sensibilizarea tonurilor
până la obţinerea unor zone de transparenţă. Atunci, de sub masa culorii se ivesc siluetele unor personaje
care o fascinează pe artistă. Nu o intenţie descriptivă le aduce în cadrul compoziţiei, ci dorinţa de a le
proiecta într‑un spaţiu simbolic, mult mai eficiente decât obstinatele eforturi de consemnare realistă. Degajate,
prin jocul transparenţelor şi al regimului luminii, din haosul impulsurilor cromatice, astfel de figuri deschid o
fereastră spre căutările formale din ansamblul operei sale.
One of the major themes in the works of Suzana Fantanariu is the human body in its immediate realities
— sometimes less obvious in the profusion of details or when it hints at ritual or spiritual matters (like in
the „Soulwraps” series of mummy shapes from few years ago). The colors are layered (sometimes collaged)
and refined until entire areas achieve a certain transparency, and from somewhere underneath these layers,
silhouettes and figures seem to emerge. It is not a descriptive intention that brings to the forefront of the image
these characters she is fascinated by, but the wish to create a symbolic space for them, much more efficient for
their remembrance than the realistic portraits. These silhouettes appear, by the means of subtle plays on light
and transparency, detached from the surrounding chaos of chromatic impulses, as they seem to create openings
towards the whole of her formal preoccupations.
43
Dan Hatmanu
Născut pe 31 octombrie 1926 în Scobiţi — Iaşi din
părinţi învăţători, Maura şi Ştefan Hatmanu. Studii:
Institutul de Arte Plastice, Iaşi, prof. Corneliu Baba.
(1945‑1950). Câştigă, prin concurs, bursa „Nicolae
Grigorescu” (1960) decernată de Academia Română.
Studiază un an (1962‑1963) la Sankt Petersburg —
Academia „I.E. Repin” şi un an la Paris (1964‑1965)
la Institutul Internaţional de Studii Pedagogice
din Sèvres, cu prof. Jaques Quinard şi cursurile
Academiei libere cu prof. J. Lautrec. Participă din
studenţie la expoziţiile republicane şi judeţene, la
diferite maifestări artistice şi de grup organizate
peste hotare şi în ţară. Cadru didactic — profesor
universitar la Facultatea de Arte Plastice — Institutul
pedagogic de trei ani (1960‑1977) şi la Facultatea de
Arte Plastice din cadrul Conservatorului „George
Enescu” (1977‑1990), deţinând funcţia de decan
(1968‑1972) şi rector. Expoziţii personale în
străinătate: 1963, Academia de Artă „I.E. Repin”,
Sankt Petersburg”; 1964, Galerie du Passeur, Paris;
1975, Ciudad de Mexico, Guanajuato; 1976, New York;
1978, Academia di Romania, Roma; 1979, Muzeul
de Artă Modernă — Valetta, Malta; 1985, Paris,
Reims; 1986, Moscova; 1989, Paris; 1992, Neuburg;
1994, Paris; 1996, New York; 1998, Brėtenoux,
Franţa; 2001, Instituto Romeo di Cultura e Ricerca
Umanistica, Veneţia; Academia di Romania, Roma;
2002, Paris, Rouen. Expoziţii de gup în străinătate:
44
1958, Praga; 1962, Sankt Petersburg; 1964, Sèvres;
1974, Skopje, Havana; 1977, Poitiers; 1983, Perugia;
1985, Veneţia; 1992, Augsburg; 2005, Poitiers;
2006 — Galerie de Deux Clochers, Saint Genis des
Fontaines; Premii şi distincţii: 1955, Premiul
alII‑lea, Festivalul Internaţional al Tineretului,
Varşovia; 1957, Premiul I, Festivalul Internaţional al
Tineretului de la Moscova; Premiul „Ion Andreescu”,
al Academiei Române; Premiul „Colosseum”,
Centro d’Arte e Cultura „Nuovo Figurazione”,
Roma; „Premiul Criticii” al Uniunii Artiştilor
Plastici din Romania; 1994, Membru al Academiei
Europene de Ştiinţă, Artă şi Litere, Paris; 2000,
Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler;
2001, Universitatea de Arte „George Enescu” îi
conferă „Diploma de excelenţă”; Ministerul Culturii
şi Cultelor din România îi conferă „Diploma de
Excelenţă”; Comisia Naţională a României pentru
UNESCO îi acordă „Diploma de excelenţă”; 2002,
Nominalizat pentru premiul „Prometheus”; 2005,
Senatul Universităţii de Arte „George Enescu” îi
acordă „Diploma de onoare” şi Medalia Jubiliară”;
2006, Academia de Muzică, Teatru şi Arte
Plastice din Chişinău îi conferă titlul de „Doctor
Honoris Causa”; „Cetăţean de onoare” şi titlul
de „Ambasador” al judeţului Iaşi; 2007, Premiul
„Titu Maiorescu” Iaşi; 2007, „Membru de onoare”
al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Autoportret, ulei pe carton, 130x90cm
Portretul soţiei, ulei pe carton
Paris je t’ aime, ulei pe pânză, 117x127cm
Pictorul Dan Hatmanu este un fin analist al unui şir lung de personaje, între care, de multe ori, regăsim propria
personalitate, asupra căruia revine în diferite momente ale existenţei, înregistrând detaliile fizionomiei şi ale
evoluţiei spirituale. Cu aceeaşi pătrundere sunt înfăţişate locuri din vechiul târg al Iaşilor, unde se păstrează
preţioase mărturii ale întemeierii culturii şi istoriei româneşti. Ca şi privelişti din călătoriile sale prin Italia,
Franţa, Grecia, Mexic etc. Artistul are forţa de a nu rămâne în cadrul pitorescului, dezvăluind adânca umanitate
a oamenilor din aşezările vizitate. El depăşeşte astfel limitele unui jurnal de călătorie afectiv pentru a da un
document cu o largă deschidere asupra omului şi a destinului său.
Dan Hatmanu paints refined analyses of the human nature, entire series of characters amongst which we can
encounter his own personality, in various moments and existential hypostases, as he records the physiognomic
and spiritual evolutions. Another subject which he favors is the old city of Iasi, this depositary of precious
testimonies of our cultural and historical heritage. He records, with the same sensitivity and refinement, images
of his journeys to Italy, France, Greece, Mexico, etc. The artist has the power to escape the picturesque, as
he reveals the profound humanity of the places he visited and depicted. He goes beyond the boundaries of an
affective travel journal, as he constructs a study on the humanity and its destiny.
45
Compoziție, bronz, 2009
Tors, piatră, 2010
Spiritul artei greceşti, prelungite prestigios din epoca antichităţii până în perioada modernă, răzbate în
majoritatea lucrărilor sculptorului Iorgos Iliopoulos, oferindu‑i nu numai o serie de teme, de motive, ci şi soluţii
tehnice în conceperea aspectelor artistice. Artistul preferă piatra, marmora, teracota, adică acele materiale
în care poate dezvolta un spirit arhaic, deschis, totodată, sintezelor actuale. Tot ceea ce iese din atelierul
său exprimă o nepotolită aspiraţie spre un ideal ce nu‑şi epuizează izvoarele profunde, având o tensiune spre
armonie, spre frumuseţe şi căldură umană. Crescând în lumină, indiferent de adresa reprezentării, sculpturile
păstrează aspiraţia întemeietoare a cariatidelor greceşti.
Iorgos Iliopoulos
Iorgos Liopoulos s‑a născut în Alepohori‑Didimotihon,
Evros, Grecia. A studiat, în perioada 1959‑1965, la
Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din
Bucureşti, unde s‑a bucurat de îndrumările lui Ion
Lucian Murnu. A participat la expoziţiile: „Plastică
şi flori”, Berlin, 1975; Bienala de plastică mică,
46
Budapesta, 1978; „Sculptură mică”, Sofia, Moscova,
1979; „Sculptură greacă contemporană”, Salonic,
1997; A lucrat în simpozioanele de sculptură de la
Măgura, Buzău, 1972, 1977; Arcuş, Sfântu Gheorghe,
1978; Hobiţa, Târgu‑jiu, 1980; Căsoaia, Arad, 1981.
În 985 se stabileşte la Salonic, în ţara natală.
The spirit of Greek art — prestigious from the antiquity until the modern times, is present in the works of
Iorgos Iliopoulos, as themes, motifs, but also as technical solutions for the elaboration of artistic aspects. The
artist favors stone, marble and terracotta, meaning those materials which can evoke an archaic spirit while
maintaining, at the same time, an opening towards the contemporary syntheses. His entire oeuvre expresses a
relentless aspiration towards an ideal of human harmony, beauty, and warmth, an ideal which has a profound
an inexhaustible origin. As they grow into the light, regardless of their subject, his sculptures resemble the
founding aspiration of the Greek caryatides.
47
Nud, ulei pe pânză, 80x70cm, 2012
Nisipuri albe, 98x88cm, ulei pe pânză, 2012
Tudor Ioan
Născut la 28 februarie 1958, Bucureşti. Absolvent
al Facultăţii de Arte Plastice, Secţia pictură, Iaşi,
1983. Membru al UAP din România, Secţia grafică,
din 1990. Lect. Dr. Universitatea Dunărea de Jos,
Galaţi, Facultatea de Arte. Expoziţii personale:
1984, Bucureşti; 1987, 1990, 2001, Galeriile de Artă
„N. Mantu”, Galaţi. Expoziţii naţionale: 1986‑2009,
Muzeul Ţării Coşurilor, Oradea; Bienala de grafică,
Sala Dalles Bucureşti; Bacău; 2000, Galeriile de Artă,
Piatra Neamţ; Galeria Apollo, Bucureşti, Muzeul
de Artă Vizuală Galaţi, Galeriile de Artă Buzău.
Bienale internaționale: Bienala de Portret Tuzla.
Expoziţii de grup: 1983‑2011, Galeriile „Victoria”,
Iaşi, Galeriile de Artă „N. Mantu”, Galaţi: Galeria
„Podul”, Bucureşti, Braşov. Expoziţii cu grupul
48
AXA: 1995‑2001, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi;,
Galeriile „Cupola”, Iaşi; „Helios”, Timişoara,
„Donau Fest”, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi; Sala
Radio, Bucureşti; Piatra Neamţ; Muzeul de Artă
Constanţa. Expoziţii peste hotare: 1997, Galeriile
„Blu di Prusia”, Padova, Italia; 1997, Centrul Cultural
Roman, Paris, Franţa, 2011‑2012, Galleria Arippa,
Torino, Italia. Tabere de creaţie: 1997, Câmpul Lung
Moldovenesc; 1989, Lugoj; 2000, Durau. Călătorii
de documentare: Italia, Franţa, Austria. Lucrări în
colecţii particulare: SUA, Italia, Franţa, România.
Lucrări în Muzeul Ţării Crişurilor, (Oradea). Muzeul
de Artă Vizuală Galaţi. Distincţii: 2004, Ordinul
Meritul Cultural. Adresa: Galaţi, str. Melodiei, nr.
20, Bl. B5, ap. 20. Telefon: 0236‑410614. 0765516706
Într‑o creaţie care cuprinde o largă diversitate de genuri, lucrările pictorului Tudor Ioan abordează destul de
insistent problemele reprezentării realităţii corporale. Artistul este interesat nu atât de aspectele figurii, cât
mai ales de generalitatea evocării umane, pe care o descifrează în imaginea eliptică a torsului. Într‑o vreme
când tendinţele abstractizante au evoluat spre formulele deconstructive, reprezentarea corpului uman devine
operativă prin recuperarea conceptuală, mai mult decât o descripţie conştiincioasă a motivului. Citarea corpului
uman este bagheta care declanşează discursul plastic, întreaga desfăşurare a fluxului cromatic. În condiţiile
afirmării principiului uman, fondul, ambianţa capătă substanţă, etalând un evantai de stări lirice.
Tudor Ioan practices a wide range of genres in his painting, as he investigates, with a certain urgency and
persistence, the representations of the human body. He is interested not only (and mainly) by the varied hypostases
of the figure, but rather by the generic human realities, which he evokes by the means of elliptical images of
the torso. In a cultural context in which the tendencies of abstraction have evolved towards de‑constructive
formulas, the representation of the human body becomes operational trough its conceptual charge, rather than
trough a scholarly description of the motifs. The reference to the human body is the magic wand which triggers
the entire visual discourse, and centers the entire chromatic flux. In the context of the imposition of the human
principles, the background of the image becomes the set‑up for an entire range of lyrical emotions.
49
Autoportret gonflabil, instalaţie interactivă, 52x100x180 cm, tehnică mixtă, 2010
Control, instalaţie multimedia interactivă, dimensiune variabilă, proiecţie, 2010
Tiberiu Fekete
N. Oradea, 1967. Studii: Academia de Arte Vizuale
„ION ANDREESCU” Cluj‑Napoca, Secţia Sculptură,
1997. Bursă postgraduală la Universitatea de Arte
Vizuale Maghiare din Budapesta, Ungaria, 1999‑2000.
Doctorat: 2007‑2011, Facultatea de Arte și Design
Timișoara. Lector, Facultatea de Arte Vizuale
Oradea. Expoziţii (selecţie): 2011, „Alb‑negru
coitidian”, Muzeul de Artă, Satu Mare, „Criza”,
Galeria de Artă, Focşani; „Urma”, Muzeul Florean,
Baia Mare; „Sinteze contemporane”, Sala Constantin
Brâncuşi, Palatul Parlamentului, Bucureşti; 2010,
Expoziţia multimedia „Imagini despre imagini”,
expoziţie personală, Oradea; „Crosstalk”, festival
50
video,
Budapesta,
Ungaria;
„Border(less)”,
Simpozion internaţional de artă video, Oradea;
„In Between Natures”, Expoziție de grup, Oradea;
2009, „Strange Screen VIII”, audiovisual festival,
Macedonian Museum of Contemporary Art,
Grecia; 2008, „Kodracinema 2008”, 1st Balkan
& Black Sea shorts in Kalamaria, Grecia; 2007,
„PostEurodreams”, Cluj‑Napoca, România; 2006,
„Eurodreams”, Karinthy Salon, Budapesta, Ungaria;
2001, „Csak Finoman”, (Gently does it) Szentendre,
Ungaria; 2000, ArtExpo Friss, Szentendre, Ungaria;
1998,
„Perseverations
Aktionen”,
Bistriţa,
România.
Contact:
[email protected]
O foarte interesantă poetică existenţială dezvoltă Fekete Tiberiu, în instalaţii, montaje video şi compoziţii
independente. În spaţii dezafectate — cum este, bunăoară, Vechea moară din Oradea ‑, dar integrate totuşi
cu uşurinţă unor ritmuri contemporane, artistul instituie, fie şi temporar, o lume plină de sunet şi lumină, de
viaţă, care neagă încremenirea care domneşte în acest cadru unde funcţiile de odinioară au fost îngropate în
uitare. Dintre lucrările care fac efortul de a lupta cu derizoriul, cu uitarea, cu disoluţia fac parte şi aceste
portrete (cu evidentă adresă autodefinitorie) care cuprind, secvenţial, „istoria” fiinţei umane. Utilizând masele
gonflabile, cele trei ipostaze, care rezumă traiectoria existenţei, sunt prezentate într‑o ordine care poate fi
oricând schimbată, punctându‑se drumul de la neant la plenitudine şi de la plenitudine la neant.
It is a very interesting existential poetics Fekete Tiberiu develops in his installations, compositions, and video
montages. In abandoned buildings, such as the old Mill from Oradea — spaces which nevertheless can easily
be integrated in this type of contemporary discourse — he creates, even if only temporarily, a world of light
and sound, full of life, a world in contradiction with the feeling of petrified immovability of these spaces, the
original functions of which have been lost and long forgotten. Among the works that record these efforts of
fighting forgetfulness, dissolution and derision, are the (obviously self‑defining) portraits, which sequentially
encompass the „history” of the human being. The three inflatable works representing the three hypostases
which resume the human existential trajectory are shown in a (changeable) sequence, landmarks on the road
from nothingness to plenitude and from plenitude towards the abyss.
51
Autoportret, foto
Waiting by fiodorova 1, digitalart, 2006
I Want to London by fiodorova, digital work, 2009
The way by fiodorova, foto, 2004
Din sistemul imagistic al lumii contemporane, Tatiana Fiodorova alege procedeele utilizate de mişcarea Body
Art, pentru că i se pare că rezolvă mai direct problemele fiinţei sale, în perspectiva tulburărilor pe care le
suportă actualitatea. Condiţia artei, a artistului în lumea de azi („slave of art” — scrie pe fruntea personajului),
presupune, între altele, polemic, supunerea la diverse atitudini şi modele artistice. Noroiul care invadează
expresia este o convenţie pe care trebuie s‑o adopte artistul în drumul său prin epocă. Tristeţile, disperarea,
însingurarea sunt, doar iluzoriu, ascunse de această mască. Uneori, corpul, redus la sintetica expresie a
pieptului, dezgolit şi purtând încă crucea creştină, acoperit, de asemenea, de noroi, oferă şi o soluţie salvatoare
— aspiraţia spre orizontul vieţii occidentale.
Tatiana Fiodorova
N. 1976, Chișinău, Republica Moldova. Lucrările ei
includ instalații, spectacole live, artă publică, video
și media digitale. Conținutul din operele sale tinde
să reflecte lumea contemporană, ca răspuns la
problemele actuale: sociale, politice și estetice. (www.
fiodorova.w6.ru, www.tatianafiodorova.wordpress.
com) Expoziții selectiv: Expoziție „de proximitate”,
Docurile de pe Sena, Paris; PRO & CONTRA INTE
national SIMPOZION, program special de proiecte ale
52
Bienalei de la Moscova (arta contemporană); Prestația
moldovean Land / Festivalul Internațional MOMENTE
RADICALE SCHIMB Live Art Festival; Germania;
ATLANTIS‚ 11 — [KSA: K] Centrul de la Bienala de la
Veneția, Italia; „Transcultural Identități” fotografie
expoziţie, Universitatea de Stat din Georgia,
Ernest G. Welch School of Art and Design Galleries,
Atlanta, Statele Unite ale Americii, Periferic,
Bienala de Artă Contemporană, Iași, România.
From the entirety of options on display in the contemporary imagistic system, Tatiana Fiodorova chooses Body
Art, as it seems to offer the most direct means of (self) expression, in the context of the hectic and pressing
actuality. The condition of art and artist today (“slave of art” is written on the forehead of the character)
implies amongst others the polemical subjection to various artistic models. The mud is a metaphor for the
conventions the artist must work with on his journey trough his time. All sadness, despair and loneliness are only
apparently hidden behind this mask. In some works, she presents only the synthetic image of the chest, naked,
wearing the Christian cross, and covered in mud as well, an image that contains also the solution for salvation.
53
Lumina, 1992, ulei pe pânză, 100x90
Hram la Putna 1943, 120x160 cm, ulei pe pânză, 2010
Constantin Flondor
N. 16 decembrie 1936, la Cernăuţi, Bucovina. Studii:
1950‑54 — studiază la Liceul de Arte Plastice din
Timişoara; 1954‑60 — studiază pictura la Institutul
„Nicolae Grigorescu“, Bucureşti 1960‑62 — refuză
repartiţia la Medgidia; sporadic muncitor calificat,
pictor executant la Opera Română şi Teatrul
Maghiar, Timişoara; 1962‑91, profesor la Liceul de
Arte Plastice, Timişoara. Contribuie la elaborarea şi
susţinerea programului pedagogic al grupului Sigma,
în calitate de membru al grupului şi de director
al liceului (1969‑1975); 1964, membru al Uniunii
Artiştilor Plastici din România; 1966, co‑fondator al
grupului „1+1+1” (Ştefan Bertalan, Roman Cotoşman,
Constantin Flondor); călătorie de studii în Germania
de Est, întâlnire cu Robert Rehfeldt, pictor, grafician
şi mail‑artist din Berlinul de Est; 1969, co‑fondator al
grupului „Sigma” (Ştefan Bertalan, Lucian Codreanu
/matematician/, Constantin Flondor, Ioan Gaita,
Elisei Rusu, Doru Tulcan); 1972, călătorie de studii în
Germania de Est „pe urmele Bauhaus‑ului“; întâlnire
cu Marianne Brandt (elevă la Bauhaus) şi dr. Hans
54
Harksen din Dessau, prieten cu Vasile Kandinsky şi
susţinător al şcolii Bauhaus; 1985, co‑fondator al
grupării „Prolog” (Paul Gherasim, Horia Bernea,
Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Matei Lăzărescu,
Christian Paraschiv, Horea Paştina şi Mihai
Sârbulescu); Din 1991, cadru didactic universitar,
Facultatea de Artă Universitatea de Vest Timişoara
(decan 1996‑1999); din 1993 profesor invitat la
Sommermalakademie Beratzhausen Germania; din
2002, profesor consultant Fac. de Artă Universitatea
de Vest Timişoara. Premii și distincții: Premiul
Secției de critică UAP (premiu colectiv) — 1970;
Premiul Secției de critică UAP (premiu colectiv) —
1978; Premiul The Ionel Jianou Special Distinction of
creative Arts. The American‑Romanian Academy of
Arts and Sciences; (ARAA) Los Angeles, SUA — 1993;
Premiu UAP pentru desen — 1997; Marele Premiu
UAP „Pentru întreaga activitate — 2003; Premiul
III Pictură Bienala Internațională de Artă Plastică
Arad — 2004; Ordinul „Meritul Cultural” 2004;
Premiul Academiei Române „Ion Andreescu” — 2006.
După mai multe expierenţe constructiviste de la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 ai secolului trecut
(experienţe care spărgeau şabloanele vremii şi inaugurau formule artistice experimentale, decisive pentru
regăsirea drumului novator în România postbelică), Constantin Flondor caută originalitatea pe terenul artei de
factură tradiţională, în care descoperă şi consacră elementele sacrului. Alături de Horia Bernea, Flondor este unul
dintre principalii fondatori ai grupului „Prolog”, apărut la Tescani, în Moldova, care propune o nouă dimensiune
peisagismului, înscriindu‑se în acea parte a culturii autohtone, care, în epocă, afirmă valorile patrimoniale,
întreg blocul tradiţiei, ca expresie a unei ordini superioare. În opera pictorului, peisajul, realitatea însăşi îşi
regăseşte demnitatea. Lucrurile cele mai simple, împinse în derizoriu sau ocultate de avalanşa modernităţii, îşi
reiau locul pe care îl merită ca dar al divinităţii.
In the light of his constructivist experiments from the late 1960’s and early 1970’s (experiences which have
been decisive for the break with tradition and for the appearance of experimentalism and innovation in the
post‑war Romanian art), today, Constantin Flondor searches for originality within the realms of traditional art,
in which he re‑discovers elements of the sacred. Alongside Horia Bernea, Flondor is one of the founders of the
„Prologue” group (at Tescani, in Moldova), a group which proposes a new dimension of the landscape, in deep
connection with that part of the local culture that stands for the patriarchal values and tradition as expressions
of a superior Order. In his paintings, the landscape and the reality itself recover their gravitas. The most humble
of things, pushed towards derision or masked by the avalanche of modernity, recover the position their held as
divine gifts for mankind.
55
Antract I
Antract II
Antract III
i am a romantic baby 66‑30, 5x45 cm
i am a romantic baby 86‑30, 5x45 cm
Gerendi Ştefan Dorel Găină
N. Oradea, 12 februarie 1953. Expoziţii personale
— internaţionale: 2002 „Răstimp”, Viena, Centrul
Cultural Român Austria; 2003 „Răstimp”, Berlin,
Centrul Cultural Român; 2001 „Tandem”, Centrul
Cultural român din Viena, Austria şi Berlin, Germania,
fotografie cu Theodor Domocos. Expoziţii personale
— naţionale: 2009, Cluj, Insomnia, 12 cai năzdrăvani,
desen. 2007, Bucureşti, Galeria Hag, Imago Mundi,
transfotografie, instalaţie. Colective internaţionale;
1996 „Bienala de Gravură”, Liubliana, Slovenia —
serigrafie; 1994 „Bienala de la Sao Paolo”, Sao Paolo,
Brazilia — fotografie şi instalaţie, ambient; 2011
„Retrospectivă — Atelier 35 Oradea”, Centrul de
Artă Contemporană Debrecen; 2009 „Freedom and
art‑without borders”, Sediul General ONU, New York
— grafică; „Frontiere”, La roche sur Grane, Franţa;
2008 „Memoria inversată”, Biblioteca Facultăţii de
Germanistică JLU Giessen, Germania; „Prison Art
56
In”, expoziţia Taberei Internaţionale de Arte Plastice
„Prison Art Camp 2008”, Clubul Penitenciarului Aiud,
aprilie; „La Terre comme Temoine”, art eveniment
de land‑art, Art In Situ, Lyon, Franţa, iunie; 2007
„Memoire, histoire et strategie”, Crest du Drome,
La Tour du Crest, Franţa; 2000 „The International
Day of Poetry”, curator Dan Hăulică, UNESCO,
Paris, Franţa; „The European Photography Days”,
Salonic, Grecia; 1999 „Ars Varadium”, expoziţia
artiştilor plastici din Oradea, Galeria Vigado,
Budapesta, Ungaria; 1994 GAD — Trends in the
Romanian Contemporary Photography, (Participanţi:
Ion Grigorescu, Mihai Oroveanu, Radu Igaszag, Iosif
Kiraly, Emilian Savescu, Dan Dinescu, Andrei Pandele,
Radu Sighety, Adrian Popescu, Vlad Iacob, Virgil
Codarcea, Dorel Găină, Aniko Gerendi), Bratislava
şi Bucureşti. Contact: Adresa: Calea Turzii nr. 21,
Cluj‑Napoca, România; E‑mail: [email protected].
Fire mobilă, predispus oricând să caute noi teritorii ale cunoaşterii şi, în acelaşi timp, noi modalităţi de
exprimare, Dorel Găină traversează cele mai pasionante experimente plastice. În abordarea figurii umane, el
aplică un larg evantai de probleme formale, care pot merge de la evocare în termenii fixaţi de arta clasică,
până la fărâmiţarea volumului, într‑o ordine care citează diferite orientări ale artei moderne, în proximitatea
artei informale. Dacă în interiorul unei anume tratări a volumului, păstrează disciplina formală la care a ajuns,
el modifică regimul luminii şi al culorii, obţinând de fiecare dată noi aspecte ale realităţii. Când volumul suportă
energii considerabile, coerenţa formală este ameninţată, pictorul fiind atras de sugestii informale, care insistă
asupra dimensiunii interioare a corpului.
Mobile spirit, always on the lookout for new territories for exploration and at the same time for new means of
expression, Dorel Gaina experiences the most fascinating visual experiments. When the subject of his works
is the human body, he covers a wide array of formal situations, from the classical ways of representation
to the sometimes informal fragmentations of the volumes which cite various directions in the modern and
contemporary art. If in some volumes he maintains a discipline of form, he proceeds to plays upon the light and
color, revealing every time new and surprising aspects of reality. Sometimes, the pressures on the volume itself
are considerable, and the very coherence of the form is threatened, as the painter is attracted by the informal
investigations of the profound, inner human dimensions.
57
Conversând cu iarba, bronz, 20x24x15, 1982
Eminescu, portret, 30/30/25 cm, 1995
Eminescu, bronz, statuie în Montreal
Vasile Gorduz
N. 8 octombrie 1931, comuna Trifești, Orhei — d.
12 decembrie 2008, București. Din 1990, profesor
universitar la Catedra de sculptură a Universității
Naționale de Arte din București. Studii: 1961 al
Academiei de Arte Frumoase din București, Clasa
Profesorului Ioan Lucian Murnu. 1963 Devine
Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
1981 Membru fondator al Grupării 9+1, alături de alți
intelectuali români cu sensibilitate religioasă: Horia
Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu, Andrei
Pleșu, Horea Mihai, Marin Gherasim, Napoleon
Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig. Din 1990,
profesor la Academia de Arte Frumoase, București.
Premii: 1983 — Marele Premiu al Uniunii Artiștilor
din România; 1983 — Premiul „Ion Andreescu”,
al Academiei Române; 1983 — Premiul Revistei
„Astra”; 1989 — Marele Premiu al Uniunii Artiștilor
din România, pentru întreaga activitate artistică;
1992 — Premiul Național atribuit de Ministerul
58
Culturii din România; 2003 — Premiul „Prometeus
Opera Omnia” al Fundației Anonimul, împreună
cu Silvia Radu. Lucrări — selecție: Bustul lui Petre
Țuțea din curtea Bisericii Popa Soare din București
(Str. Dr. Burghele nr. 7, sector 2); Statuia lui Mihai
Eminescu din Montreal; Statuia împăratului Traian
din Roma; Statuia împăratului Traian din Sevilla;
Statuia împăratului Traian din București (operă
postumă); Statuia lui Mircea Eliade, dezvelită la
28 martie 2009, în fața Bisericii Mântuleasa din
București. Principale expoziții: 1968, Praga; 1972,
Varșovia, Praga, Leningrad; 1973, Roma; 1974, Berlin;
1990, Arta românească la Reuniunea Naţională
din Franţa; 1992, Expoziţie personală, Galeria
Catacomba; 1993, creează statuia împăratului
Traian, aflată actualmente la Sevilla (Spania); 1994,
Variante ale statuii împaratului Traian, Roma; 1998,
Kunsthale Mucsarnok; 2010, Retrospectivă Vasile
Gorduz, Palatul Mogoșoaia, curator Silvia Radu.
În ultimii ani, Vasile Gorduz a dezvoltat o figuraţie luxuriantă, ce aminteşte de procedeele suprarealismului,
dar coboară mult pe axa timpului, întâlnind morfologiile simbolice ale preistoriei (Conversând cu o pasăre;
Conversând cu o oaie etc.). Exerciţiul montajului simbolic apare şi într‑o serie de compoziţii monumentale, cum
este, de pildă, lucrarea dedicată lui Traian, cuceritorul Daciei. Construit cu fineţea spirituală a sculpturii etrusce
şi având forţa sculpturii imperiale romane, personajul istoric poartă în braţe fantastica sinteză daco‑romană
— lupoica capitolină şi balaurul dacic. Elementele centrale ale mitologiei şi destinului celor două popoare
se topesc într‑o fiinţă unică, ce desemnează naşterea poporului român. Înţelegerea profundă a istoriei şi o
excepţională sensibilitate au făcut din această operă (aşezată public la Sevilla şi la Academia Română din Roma)
o capodoperă a vremii noastre.
The most recent works of Vasile Gorduz are luxuriantly, surrealistically figurative — a figuration which goes
down into the layers of time to meet with the symbolical morphologies of pre‑history (Conversations with a
Bird; Conversations with a Sheep, etc.). This collage of symbols is also apparent in a series of monumental
compositions, like for instance the work dedicated to Trajan, the conqueror of Dacia. Sculpted with the
spiritual refinement of the Etruscan art but with the imperial force of the Roman sculptures, this historical
figure wears, in his arms, the fantastic Dacian‑Roman synthesis — the wolf of the Capitol and the Dacian
dragon. The central elements of the mythology and destiny of the two civilizations merge into a unique being,
which symbolizes the appearance of the Romanian people. The deep understanding of history, alongside an
exceptional artistic sensitivity made this work (exhibited in Seville and at the Romanian academy in Rome) a
masterpiece of our times.
59
Turnir, lemn/bronz, 80x30x35 cm, 2010
Echilibrist, lemn şi cupru, 40x65x45 cm, 2008
Nud, lemn, 40x65x45 cm, 2008
Alexandru Ioan Grosu
N. 20 iunie 1956, Suceava. Studii: Academia de Arte
Iași — sculptură 1983. Membru UAP Bucureşti din
1990. Din 1983 participă la saloanele naţionale de
artă plastică, la expoziţii municipale, republicane,
expozitii de grup din ţară şi străinătate. A
realizat lucrări de plastică monumentală în
cadrul simpozioanelor de creaţie: Câmpulung
Moldovenesc, 1984; Sălişte — Sibiu, 1985; Sighetul
Marmatiei, 1987; Macea — Arad, 1988; Soveja
— Vrancea, 1990; Sibiu, 1992; Chişinău, 1992;
Arandjelovac — Iugoslavia, 1994; Bacău, 1996;
Galaţi, 1996; Basarabi — Constanţa, 1997; Galaţi
— faleză, 1998; Râmnicu-Vâlcea, 2000; Târgu-Jiu,
2001; Tulcea, 2002; Chişinău, 2003; Tulcea —
Murighiol, 2004; Tulcea — Jurilovca, 2006; Bran,
2006; Dorohoi, 2007; Gărâna — Reşiţa, 2008;
60
Giurgiu, 2009; Focşani, 2010. Monumente urbane:
reconstituire monument — km. ‑0 Sf. Gheorghe,
Bucureşti; Monumentul neamului — Arad; bust
monumental — Alba Iulia; bust monumental —
Garabet Ibrăileanu, Bârlad. Premii: premiul pentru
sculptura Câmpulung Moldovenesc, 1984; Bursa UAP
1986; Premiul ziariştilor — Bacău, 1991; premiul UAP
pentru artă ambientală 1988, 1998, 2003; Medalia
de argint — Râmnicu Vâlcea, 2000; Medalia de argint
— Târgu — Jiu, 2001; Merele premiu — Plastică
mică — Târgu — Jiu, 2003; Premiul I — Chişinău,
2003. Expoziţie personală, Iaşi, 2012, Galeriile
Dana. Are lucrări în colecţii din ţară şi străinătate.
Contact: Piaţa Alba Iulia, nr. 4, bl. I. 3, ap. 34, et. 7,
sect. 3, Bucureşti; studio: str. Pache Protopopescu,
nr. 79, Bucureşti; tel. 0213 184228; 0726 258599.
Sculptorul se preocupă de evoluţia formelor în spaţiu, fie că e vorba de probleme figurative, fie că îşi propune să
rezolve o serie de volume abstracte. Alexandru Grosu dovedeşte o subtilă înţelegere a materialului, a modului
de „comportare” a bronzului, a pietrei, a lemnului. În funcţie de natura fiecărui material la care apelează,
şi, de bună seamă, de obiectivele reprezentării, distribuie golurile şi plinurile, acest mod de „a respira” al
materialului. Uneori, cum se întâmplă în încercarea de a reda craniul unor animale, se produce o accentuată
reducţie a volumelor, până când rămân doar traseele de factură aproape grafică, care au capacitatea de
a reface prestigiul masei, prin potenţialul mişcării. Altă dată, dinamismul provine din starea inventivă, din
explozia unor forme neaşteptate, din surprizele unei permanente stări imaginative. Oricâtă vervă ar manifesta,
sculpturile sale nu cedează unor tensiuni informale, ci sunt supuse unui concept ordonator.
Alexandru Grosu is preoccupied with the relationship between form and space, in both his figurative and abstract
works. He manifests a profound understanding of the material and of the „behaviors” of bronze, stone, or wood.
In respect for the material he sculpts, as well as for the subject, he structures the full and empty volumes. In
some works, such as the attempts to represent animal skulls, he reduces the volumes until an almost graphic
effect which confers dynamism and noblesse to the volumes. In other works the dynamic quality is ensured
by unexpected structures, the results of the inexhaustible imagination of the artist. Nevertheless, dynamic
and tumultuous as they are his sculptures never give in to informal tensions, but stay within the boundaries of
organizing concepts.
61
Performance Burning bodies 2, 2003
Performance Burning bodies 1, 2003
Dimitar Grozdanov
N. 3 octombrie 1951 — General Toshevo, Bulgaria.
Contact: + 359 887 441 527. Locuiește în Sofia,
Bulgaria. Editor „Izkustvo — Arta în Bulgaria”. A fost
președinte al „Trienalei de Pictură” în 1996. Din
1992, el este fondatorul și organizatorul Festivalului
de Artă Contemporană pentru „Procesul — Space”.
În prezent este vicepreședinte al Uniunii Artiștilor
Plastici din Bulgaria și președinte al AIAP — Sofia
(Bulgaria). Studii: 1978 — Licențiat în istorie și
teorie a artei de la Academia Națională de Arte
Plastice, Sofia. Expoziții personale: 2012, City
Gallery Balcic; 2012, City Gallery Tirnovo; 2011,
„Shipka 6”, Sofia; 2011, „Shipka 6” Galerie foto —
Uniunea Artistilor din Bulgaria — Sofia (Bulgaria);
2011, „Anotimpurile” Galerie foto — Sofia (Bulgaria);
2008, „Agrion” Galerie foto — Sofia (Bulgaria); 2008,
„Arta Trak” Galerie foto — Plovdiv (Bulgaria); 2007,
„Gema” Galerie foto — Vidin (Bulgaria); 2007, „Raiko
Aleksiev” Galerie — Sofia (Bulgaria); 2007, „City
Gallery” — Dobritch (Bulgaria), 2007, „Savchevi”
Galerie foto — Oryahovo (Bulgaria); 2006, „Arta
Aleea” Galeria — Sofia (Bulgaria); 2003, „Balcic
City Gallery” — Balchik (Bulgaria). 2001 — „Un
proiect de”, „Galeria Națională de Artă” — Sofia
(Bulgaria); „Cite Internationale des Arts” — Paris
62
(Franța); 2000, „Galeria Renașterea” — Plovdiv
(Bulgaria); „Drita Galeria” — Sofia (Bulgaria); 1999,
„City Galeria de Arta” — Ruse (Bulgaria); 1998,
„Pictura” — „Shipka 6 Galeria” — Sofia (Bulgaria);
„De Fabriek” — Eindhoven (Țările de Jos); 1997,
„cu ochi negri” — „XXL Galerie” — Sofia (Bulgaria);
1994, „Lessedra Galeria” — Sofia (Bulgaria); 1993,
„Galeria BINZ — 39” — Zurich (Elveția); „Galeria
Casa mexican” — Plovdiv (Bulgaria); 1992, „Galeria
de Arta 36” — Sofia (Bulgaria); „Akrabov Galeria”
— Plovdiv (Bulgaria); 1991, „Zribi Galeria” — Sfax,
Tunisia; „48S — 44N — 22J” — „Shipka 6 Galeria”
— UBA — Sofia (Bulgaria); 1990, „Shipka 6 Galeria”
— UBA — Sofia (Bulgaria); 1988, „Denumirea
obiectului” — „Rakovski 108 Galeria” — Sofia
(Bulgaria). Expoziţii de grup: 2012 Bienala „August
în Artă”, Varna, 2012 Expoziția „Dog”, „Shipka 6
Galeria”, Sofia. 2011: Sculptură în lemn simpozion
— Triavna (Bulgaria); Galeria „Gladstone” — Plovdiv
(Bulgaria). Galeria GEDOK — München (Germania)
2009: Expoziția Internațională „La un Roll” — Sofia
(Bulgaria); Simpozionul de Sculptură „Bratzigovo” —
Bulgaria; Mici dimensiuni „Asrty” Galerie foto — Sofia
(Bulgaria); Născut Independent „Shipka 6” — Sofia
(Bulgaria); Secțiunea 13 „Shipka 6” — Sofia (Bulgaria).
În ultimii ani, Dimitar Grozdanov adoptă modalităţi artistice neconvenţionale ca încercare de sincronizare
cu fenomenul artistic universal, aflat într‑un proces de renovare a limbajelor vizuale. Astfel, optează pentru
implicarea prezenţei fizice în acţiuni, care urmează cursul firesc acestui mod de manifestare de tip body art,
de happening şi performance. În acest spirit a luat parte la Sofia, încă în 1989, la înfiinţarea clubului Izkustovo v
deistvie (Arta în acţiune). Printre manifestările recente, se arată interesat de integrarea în „acţiunile” actuale
ale unor gesturi şi atitudini arhaice, recurgând la semnificaţia unor entităţi elementare, cum sunt apa, focul
şi aerul. În acest caz, mult mai importante decât caparea unor aspecte concrete ale fiinţei umane i se pare
revelarea unor aspecte rituale, desprinse dintr‑un inventar uitat şi reactualizat al practicilor existenţiale din
cuprinsul civilizaţiei balcanice.
In his latest works, Dimitar Grozdanov starts to experiment with unconventional artistic means, in an attempt
to synchronize his creation with the universal artistic phenomenon — which is defined by permanent renewals
and changes. He opts for the involvement of his own body in actions which follow the course of action specific
to their respective genres — body art, happening, or performance. He is — relevantly — from as early as 1989,
a founding member of the Izkustovo v deistvie (Art in Action) club in Sofia. Amongst his most recent works we
find performances in which he strives to integrate archaic gestures and attitudes and essential significations
of the elements such as water, fire or air. For Dimitar Grozdanov, much more relevant subjects are, rather
than the description of concrete realities, the ritual aspects of the being, salvaged from lost and re‑actualized
inventories of the existential cultural practices, common in all civilizations of the Balkan.
63
Alergător, bronz, 75x42x8 cm
Arcadă, bronz, 57x55x50 cm
Trecere, bronz, 90x80x31 cm
Ion Iancuţ
N. 28 februarie 1950, Raducăneni, Iaşi. Studii:
1974, Institutul de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu” Bucureşti. Burse: 1976‑1978 Bursa
pentru sculptură Frederic Stork; 1977 Bursa UAP
pentru sculptură Dimitrie Paciurea. Membru
UAP — 1977. Expoziţii personale: 1974 — Galeria
Kalinderu, Bucureşti; 1975 — Galeria Orizont,
Bucureşti; 1977 — Galeria Orizont, Bucureşti; 1982
— Galeria Simeza, Bucureşti; 1986 — Galeria Cialdi
— Civitta Vechia Italia; 1987 — Galeria Simeza,
Bucureşti; 1990 — Catedrala Montevergine Noto
Sicilia, Italia; 1993 — Galeria Groot Schuylenburg,
Olanda; 1995 — Galeria Calderon, Bucureşti; 1995 —
Galeria Konsthallen Museum — Gotteborg, Suedia;
1996 — Galeria Bryggerit Trelleborg, Suedia;
64
1997 — Park Theatre Iserlohn, Germania. Premii
și distincții: 1976 — Premiul revistei Amfiteatru
pentru sculptură; 1979 — Marele premiu la
Simpozionul de sculptură, Burgas, Bulgaria; 1980
— Premiul pentru sculptură al Uniunii Artiştilor
Plastici din România; 1981 — Premiu pentru
sculptură la Bienala de plastică mică, Budapesta,
Ungaria; 1985 — Distincţia Una cultura per Europa
acordat de Institutul italian de cultură, Italia;
1989 — Premiul I la Simpozionul internaţional
de sculptură Mtheta, Gruzia; 1989 — Medalia de
aur Dantesca, Ravena, Italia — premiu colectiv;
1993 — Premiul pentru sculptură ambientală,
Sibiu. Contact: Atelier, B‑dul Pache Protopopescu,
Nr. 79, Sector 2, Bucureşti; Telefon: 0216107602
În creaţiile sale sculpturale, Ion Iancuţ îşi pune şi rezolvă multe probleme legate de calităţile materialului,
de aspectele tehnice ale realizării obiectului tridimensional, şi, desigur, de limbaj şi stilistică a discursului
artistic, însă ceea ce trebuie subliniat cu prioritate este vocaţia antropomorfă a operei sale. Această orientare
este semnificativă în general în istoria artei lumii, dar ea ne apare ca deosebit de importantă în perioada
contemporană, pândită de teorii nihiliste, de atitudini şi gesturi deconstructive. Sculptorul, în strânsă legătură
cu un fond imaginativ arhaic, şi‑a elaborat o poetică şi un sistem de simboluri şi reprezentări cu care descinde
în cea mai vie actualitate. El se află în posesia unui tezaur inepuizabil de „povestiri”, de experienţe inedite sau
pe care le‑am uitat şi artistul ne ajută să le rememorăm, să le reinventăm. Acum, în modul cel mai firesc, le
instituie, le acordă concreteţea şi verosimilitatea unor prezenţe sculpturale.
In his sculptures, Ion Iancut investigates and answers to several material related issues, such as the technique
or the three‑dimensionality, alongside the visual and stylistic matters, but the most relevant aspect of his works
is the anthropomorphic preoccupation. This anthropomorphism is prevalent in the whole of the history of art,
but it appears as more relevant and important in the context of the contemporary art — haunted as it is by
nihilist and deconstructive theories and trends. The artist, in a deep connection with an archaic imaginative
fund, elaborated his own system of symbols and poetic of representations, with the means of which he plunges
into the most acute actuality. He is a keeper of the most fantastic „stories”, unusual or forgotten experiences,
and he helps the viewer to recall and re‑invent them, as he renders them the natural concreteness and reality
of all sculptural presences.
65
Metric study alexander the great black&white
Last metric study alexander the great
Dimitris K alamaras
Născut în Florina, în 1924, a studiat la Dimitris
Kalamaras ASFA (1946‑1953), cu D. Biskinins,
Thomopoulos E. și U. Argyros pictură și sculptură
în Tombros M. Şi‑a continuat studiile în Italia. În
1954‑1957, a primit un grant de la nou‑înființata,
Fundatia [IKY]. A studiat la Accademia di Belle
Arti din Florența și a predat tehnica de turnare,
în 1956, el și profesorul Bruno Bearzi au înființat
prima Cera PERSA [pierduta ceara] tehnică de
turnătorie din vremuri străvechi, în subsolul
școlii. În 1958‑1961 s‑a înscris la Accademia di
66
Belle Arti din Roma și a participat la cursurile
profesorilor P. Fazzini și Crocetti V. În 1969 a
fost numit profesor la ASFA unde a predat până în
1984, și a fost primul decan ales în cadrul noului Act
al Învățământului Superior). El a fost ales pentru a
reprezenta Grecia la Bienala din Alexandria în 1963
(medalie de aur), precum și Bienala de la Sao Paolo
1979. În 1995, el a fost nominalizat pentru Academia
din Atena. După moartea sa, la Atena, în 1997, Anna
și Filippos Kalamaras au înfiinţat Fundaţia Dimitris
Kalamaras, cu scopul de a promova educația artistică.
Anii de formaţie la Florenţa şi Roma, importante centre ale culturii antice şi renascentiste, deschise de mai
multe decenii spre experienţa artistică modernă, îi oferă lui Dimitris Kalamaras şansa de a‑şi realiza propria
zestre artistică pe care i‑au transmis‑o ţinuturile matale. Studii aprofundate după statuia lui Marc Aureliu, după
operele lui Donatello şi Verocchio, îl pregătesc pentru viitoarea reprezentare a lui Alexandru cel Mare — simbolică
recuperare a dimensiunilor eterne ale Greciei. Sculptorul se apleacă cu o deosebită atenţie şi cu ataşament
pentru chipul uman, văzând aici esenţa oricărui act artistic. Între tendinţele vitale ale culturii mediteraneene,
lucrările sale — teracote, bronzuri etc. — pun întâiul accent pe opţiunile solare şi antropocentriste.
The years of study in Florence and Rome, these important centers of antiquity, renascence, and contemporary
culture, offered to Dimitris Kalamaros the chance to create his own artistic dowry, based upon the heritage of
his fatherland. Thorough studies of the statue of Marcus Aurelius, of the oeuvres of Donatello and Verocchio,
prepare his future representation of Alexander the Great in a symbolic recuperation of the eternal dimension
of Greece. Beyond the vitalistic tendencies of the Mediterranean culture, his works — bronze, terracotta, etc —
focus mainly on the solar anthropocentrism
67
Sfera‑vortex embrion, 29,7x21 cm, tehnică mixtă, 2010
Human vortex chip, 29,7x21 cm, tehnică mixtă, 2010
Pocal, 29,7x21 cm, tehnică mixtă, 2010
Gabriel Kelemen
N. 27 iunie 1968. Studii: 2007‑ 2010 Şcoala doctorală,
Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea
de Arte şi Design; Facultatea de Arte Plastice,
Universitatea de Vest Timişoara, Secţia sculptură,
profesor Petru Jecza (promoţia 1998); Liceul de
Arte Plastice Ion Vidu, Timişoara, Secţia pictură,
profesor Leon Vreme (promoţia 1986); Membru al
Uniunii Artiştilor Plastici. 2004‑2007: Profesor de
sculptură şi modelaj, Liceul Waldorf, Timişoara;
2002‑2004: Profesor de sculptură și modelaj, Liceul
de Arte Plastice, Timişoara; 2002‑2004: Proiecte
de restaurare şi design ambiental; 1998‑2002:
Restaurator pictură decorativă, mobilier, frescă,
proiecte individuale şi de grup; 1991‑1992: Sculptor,
Teatrul de Păpuşi, Timişoara; 1986‑1990: Bijutier,
atelierele de bijuterie Dinamo; 2010 Expoziţie
personală sculptură policromă „Anti‑anamorfoze”,
Galeria Helios, Timişoara; 2009 Expoziţie colectivă
68
„Art in Progres”, Galeria Europa, Braşov; Tabăra de
creaţie Brebu „Axe”; Sărbătoarea străzii Eugeniu
de Savoya crearea și predarea Bufniței imperiale,
expoziţie de grup, Timişoara; Expoziţie personală
„Vibraţie, formă, simbol” galeria de artă digitală
Arhipelag Art, 4 decembrie, Fundaţia Timişoara
’89; Expoziţie colectivă „Absurdul în arta plastică
— Omagiu lui Eugen Ionescu”, Institutul Cultural
Român, Budapesta; 2008 Expoziţie colectivă „Peter
Jecza — in Memoriam”, Galeria Helios, Timişoara;
2006‑2007
Festivalul
Utopii
contemporane,
Timişoara — Bucureşti; 2006 Expoziţie colectivă
„Maternitatea izvorul vieţii”, Muzeul de Artă
Timişoara, octombrie 2002 Bienala de Sculptură
Mică, Arad; 2001 „Al 7‑lea Simţ”, Art Club, Timişoara,
România; 2000 Arta volumelor şi liniilor, Salonul
Anual de Artă, Muzeul de Artă, Timişoara. Contact:
Tel. 0723 814 913; Email: [email protected].
Cu o experienţă îndelungă privind existenţa sferei şi spiralei la toate nivelurile realităţii, Gabriel Kelemen
îşi îndreaptă cercetările spre corpul uman. Din evoluţia acestor esenţiale entităţi matematice, pictorul este
încântat să descopere cristalizarea corpului uman, ca o prelungire logică a acestor vectori energetici, ca o
concluzie a înstăpânirii unor principii raţionale. De la simpla afişare a conţinutului geometric, semnificativ în
sine, se trece la imagini complexe, în care se afirmă figura umană. În realizarea unor imagini plastice coerente,
discursul cromatic este menţinut în nuanţe de sepia, a căror sensibilitate este proprie unei sarcini filozofice.
After a lengthy and thorough study on the subject of spheres and spirals and their presence on all levels of
reality, Gabriel Kelemen turns his investigation towards the human body. The evolution of these essential
mathematical entities reveals for the painter the crystallization processes of the body, and he is thrilled
to make this discovery, as it is a logical extension of these energetic vectors and a conclusion of the
prevalence of rational principles. From the simple but significant revelations of the geometrical content
of the shapes, he moves on to the complex representations of the human body. The tones of sepia which
ensure the chromatic coherence of the entire visual discourse also hint at and bring to mind the world of
academic, philosophical studies.
69
Black Therapy 3, 100x70 cm, print digital pe pânză, 2011
Black Therapy 2, 100x70 cm, print digital pe pânză, 2011
Black Therapy 4, 100x70 cm, print digital pe pânză, 2011
Black Therapy 5, 100x150 cm, print digital pe pânză, 2011
Atras de misterele şi surprizele dialogului între polii extremi ai luminii şi întunericului, Petru Lucaci dezvoltă
în acelaşi timp o poezie a detaliului anatomic, care i se pare mai bogat în sugestii decât întregul din care
provine. Uneori detaliul este observat şi reţinut cu o voinţă descriptivă, alteori abia recunoaştem afilierea sa
la un corp oarecare. Pentru a accentua jocul dezvăluirii şi ocultării realului, artistul se foloseşte de culori — de
negru, bunăoară — pentru a „masca” identităţile fizice, supunând concretul la convenţiile picturale. Compoziţia
care se naşte se reazămă deopotrivă pe citarea, chiar fragmentară, a corpului, şi, mai ales pe viaţa cu ritmuri
neşteptate a maselor de alb şi negru.
Petru Lucaci
N. 11 iulie 1956, Arad, România. Absolvent cu
diplomă de merit al Institutului de Arte Plastice „N.
Grigorescu”, Secţia pictură, Bucureşti, România,
1982. Conf. Univ. Dr. Universitatea Naţională de
70
Arte Bucureşti. Președinte al Uniunii Artiştilor
Plastici din România. Contact: Str. E. Pangratti
29 A, București; Mobil: 0723 648 623; e‑mail:
[email protected];
www.petrulucaci.ro
Attracted by the mysteries and surprises of the dialogue between the two extreme poles of light and darkness,
Petru Lucaci develops a poetics of the anatomical detail, which appears to him as more suggestive than the
whole it belongs to. At times, the detail is observed and recalled in descriptive attempts, but in other cases its
shape and affiliation to a body become barely recognizable. For the accentuation of the play upon the revealing
and masking of the elements of reality depicted in his works, the artist uses areas of color, usually black, to
cover the physical identities and subject the concrete realities to the conventions of painting. The resulting
compositions rely equally on the citations (however fragmentary) of the human body, and on the unexpected
rhythms of the alternating masses of white and black.
71
Kinemati(X‑Ray)cords; 2004‑present = record03. jpg, hh01 copy. jpg, fullmoon. jpg, IMG_1179. JPG
Hip Hop on Bones, 2004‑2008 = BT_09. jpg, jve_10. JPEG, jve_02. JPEG, arti_06. JPEG, arti_35. JPEG, opening1. jpg
Considerând modalităţile alternative mai apte să‑i exprime viziunea despre lume, Lucia Macari renunţă la limbajul
tradiţional al artelor figurative, şi optează pentru directa implicare a fiinţei sale în procesul de comunicare.
Având la bază o convingere a lui Joseph Beuys („Arta = viaţa, arta = omul”), artista crede în posibilităţile de
expresie a propriului corp, actualizând şi perfecţionând o serie din ideile promovate de Happening, Performance
Art, Body Art, s‑au de „sculpturile vivante” datorate lui Gilbert and George. Violent noi, provocând asistenţa
(despre care crede că a obosit de atâtea exerciţii estetice), acţiunile întreprinse cheamă elemente cromatice
(amintind de formaţia sa de pictor), reflexe muzicale sau doar ecouri sonore, fragmente coregrafice — totul
într‑un spectacol total, într‑un ritual care e destinat să dea sens vieţii în condiţiile modernităţii.
Lucia Macari
N. 1974 la Chișinău, Republica Moldova. Studii: Şcoala
Republicana Arte Plastice şi Design Vestimentar,
Academia de Arte. În perioada 2003‑2005 a fost
rezident la Jan van Eyck Academie (Fine Art
Department) de la Maastricht, iar în 2007 Maestru
al Artelor la Institutul Sandberg, Amsterdam.
Din 2005, trăiește în Amsterdam și lucrează
independent, precum și în colaborare cu muzicianul
și artistul de origine rusă Dariba. Împreună, ele
72
creează pentru compania STUDIO KINEMATIX și
Enterprise ART neprețuite. Expoziţii: Muzeul de
artă modernă, Ljubljana, Forumul Internațional
al inițiativelor de artă, Moscova; DUPA PERETE —
Moderna Museet, Stockholm; Muzeul Het Domein,
Sittard, AQUA — Arta / Basel / Miami Beach,
Premiul Hiscox — Amsterdam; TOUR RELAȚII /
DOCKING 01 — Hannover; ATLANTIS’11 — proiect
lansat de HEICO: Bienala de la Veneția (2011).
Taking into account the alternative means of expression, Lucia Macari sets aside the traditional languages of the
figurative arts, and opts for her direct involvement into the process of (self) communication. Her belief into the
expressive possibilities offered by her own body is grounded on Joseph Beuys’s conviction that art equals life
equals man. She works with several media, such as Happening, Performance, Body Art (including life statues
similar to Gilbert and George’s). Violently innovative, she attempts to shock the public (considered unshakable
due to so many aesthetical challenges), in acts that recall chromatic elements (remnants of her formation as
painter) musical fragments, choreographic elements, all merged into whole, ritual‑like performances meant to
re‑invent meanings in the modern contexts of today.
73
Crist, lemn pictat, 2011, 110x90x30cm
Înger, lemn pictat şi metal, 2011, 70x40x30cm
Pescar cu năvod, ansamblu monumental în oraşul Giurgiu, 2010, metal, h. 13, 5 m
Personajele lui Octavian Mardale sunt surprinse în acţiune, cu instrumentarul caracteristic unor prezenţe „de
apărat”. Prin atitudine şi mişcare, ele se leagă de sculptura arhaică din spaţiul mediteraneean, păstrând şi
amintirea scenariilor care e animă. Materialul folosit (cel mai des lemnul) şi urmele de culoare care modifică
sensibil aspectul natural, contribuie, la rândul său, la sugerarea vechimii, a depăşirii, cu alte cuvinte, a clipei
prezente, pentru obţinerea unei expresii durabile. Venind din alt nivel temporal, din spaţiul fericit al „veacului
de aur”, reprezentările acestea au o evidentă adresă, vizând, în toate cazurile, rătăcirile şi cantonarea în
nesemnificativ, lipsa de orizont a contemporaneităţii.
Octavian Mardale
N. Brăila, 1960. Studii: Institutul de Arte
Plastice „Nicolae Grigorescu” — Bucureşti, 1988.
74
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Expoziţii personale în ţară şi străinătate.
The characters in the works of Octavian Mardale are depicted in mid‑action, in attitudes and scenarios rich
in references to the archaic Mediterranean sculptures. The materials he sculpts, usually wood, are enriched
by touches of pigment, and the change in natural color and texture ads to the feeling of antiquity, of a time
other than the present, of a durable expression. Speaking of another time, of a happy „golden age”, these
representations are openly polemical, against all what is insignificant, lost and narrow in the contemporaneity.
75
Din ciclul Eroul Relativ, tehnică mixtă pe hârtie (acrilice, tusuri, tempera), 160x130cm, 2010
Din ciclul Eroul Relativ, ulei pe pânză, 130x100cm, 2011
Florin Mihai
N. 13 mai, 1949, Timişoara. Studii: 1969‑1973,
Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”,
Bucureşti, Artă Monumentală, clasa profesorului
Petre Achiţenie. Din 1976 participă la majoritatea
saloanelor naţionale, municipale, bienale de artă,
expoziţii de tineret etc. Din 1984, membru al
Uniunii Artiştilor Plastici din România. Expoziții de
grup: 1971 — Sala „Kalinderu”, Bucureşti; 1972 —
Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Bucureşti;
1978 — „Atelier 35”, Bucureşti; 1984 — Galeria
„Plaka”, Atena, Grecia; 1988 — Galeria „Căminul
Artei”, Bucureşti; 1994 — Galeria „Etaj 3‑4”,
Teatrul Naţional din Bucureşti; 1994 — Galeria
„Kunstlerforum”, Bonn, Germania; 1997 — Centrul
Cultural Maghiar, Bucureşti, Expoziţie Internaţională
„Mail‑Art”; 2002 — Expoziţie itinerantă — Muzeul
„Bruckenthal”, Sibiu; „Goethe Institut”, Bucureşti;
Muzeul de Artă, Timişoara; 2005 — Palatele
Brâncoveneşti, Mogoşoaia — în cadrul mişcării
76
artistice „Aneuropa”; 2007 — Expoziţie „Aneuropa”
la „Franz Hitze Haus Akademie” Munster, Germania;
2008 — Expoziţie „Aneuropa” la Institutul Cultural
Român, Berlin, Germania; 2009‑2010 — Salonul de
iarnă, Bucureşti; 2010 — Expoziţie „Aneuropa” la
Vreden, Germania; 2010 — „Zilele Culturale ale
Bucureştiului”, Galeria Dominus, Bucureşti; 2010 —
„Să nu ucizi”, Timişoara; 2010 — Expoziţie „Artă
şi sacralitate”, Focşani; 2011 — Expoziţie „Criză”,
Focşani; 2011 — Salonul de Pictură Mică, Galeria
„Căminul Artei” Bucureşti; 2011 — Expoziţie „ANA”
Centrul de Creație „George Topârceanu”, Curtea
de Argeș; Expoziții personale: 1984 — Galeria
„Bastion”, Timişoara; 1988 — Galeria „Căminul
Artei”, Bucureşti; 1991 — Esslingen, Germania; 1991
— Karlsruhe, Germania; 1995 — Galeria „Hellios”,
Timişoara; 2010 — Galeria „Cuhnia”, Palatele
Brâncoveneşti, Mogoşoaia; 2011 — Muzeul de Artă
Vizuală, Galaţi; 2011 — Muzeul Brăilei, Brăila.
Spirit dominat de tensiuni expresioniste, Florin Mihai îşi leagă fervoarea expresiei de o tranşantă formulă
figurativă, de apelul la o structură literară, care să amplifice, prin mulţimea detaliilor, efectul mesajelor. În
aparatul său narativ, atât omul cât şi calul îndeplinesc, fiecare pe rând, roluri narative distincte, dar adevăratul
lor destin simbolic se împlineşte în noua postură a cavalerului. Autorul îşi asumă o luptă necontenită pentru
afirmarea umanităţii, a idealurilor ce stau sub semnul raţionalităţii. Este o „cruciadă” pe care un om al acestei
epoci o poartă în teritoriile ameninţate de regresiunea haosului. În spaţiile în care are loc imemorabilul act de
luciditate, culorile, antrenate de aceleaşi energii care pun în mişcare formele, sunt agitate în fluxuri calde şi
reci. Desenul neliniştit, incisiv, se adaugă mijloacelor cromatice, sporind intensitatea dramei care se consumă
în imagine.
Dominated by expressionist tensions, Florin Mihai connects his expressive fervor with a clearly figurative and
epic structure, which amplifies, in all its details, the impact of the communication. In his narrative apparatus
both man and horse fulfill, alternately, their distinct destinies, but their true symbolic destiny is together, in
the merged image of the mounted knight. The artist permanently strives for an imposition of humanity, of all
rational values and ideals, in a „crusade” that a man of our time fights in the territories threatened by regression
and chaos. In the visual space which contains the act of lucidity, the colors, engaged by the same energies that
set the forms in motion, are tensed between warm and cold fluxes. The drawing is restless, incisive, underlining
the chromatics and contributing to the intensity of the epic, dramatic images.
77
Timida, 140x100cm, tehnică mixtă
Timida, 140x80cm, tehnică mixtă
Alegro, 140x80cm, tehnică mixtă
Îndoială, 140x80cm, tehnică mixtă
Corina Nani
N. 5 martie 1978. Studii: Facultatea de Arte şi Design,
Timişoara. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din
România. Asistent Facultatea de Arte şi Design,
Timişoara. Expoziţii personale: 2008, Galeria Helios
Timişoara, „Grădina”; 2010, Galeria Triade Timişoara,
„În centrul senzualismului”. Expoziţii internaţionale:
2011, București (RO), „Corpul supravegheat”; 2010,
Auvergne, Franţa; 2010, Vilnius First International Ex
Libris Competition Meeting in Vilnius; 2010, Penang
(Malaysia) — 2nd Penang International Print Exhibition
2010; 2010, Canada de Gomez (ARG) — Everiday
Ecology (mail art); 2010, Leutenbach (D) — Ship
of fools‑ reloaded (mail art); 2010, Starnberg (D) —
Message in a bottle (mail art); 2010, Wroclaw (PL) —
Mailusart — Mail Art Project 2010; 2010, Miskolc (HU)
— 3. Nemzetközi Spanyolnátha Küldeményművészeti
Biennále; 2010, Segovia (E) — Enviame una postal;
2010, Aiud (RO) — Intercontinental Biennial of Small
78
Graphics „INTER‑ART”; 2010, North Yorkshire (UK) —
I Like Purple; 2010, Lausanne (CH) — Eros & Thanatos —
exlibris; 2010, Aiud (RO) — Expoziția Internationala de
Mail Art — Portretul; 2010, Majdanpek (Serbia) — Art
in miniature 2010; 2010, Nis (Serbia) — International
Exhibition „Omaz Paul Celan”; 2010, Muskoka
(CDN) — Potcards txo the G‑8; 2010, Trail (CDN) —
Bairfaystbooks — international artist books; 2010,
Sofia (BG) — Miniprint Internationale Lessedra; 2010,
Venezia (I) — No commercial potential (mail art); 2010,
Kuala Lumpur (Malaysia) — Miniature Masterpiece Art
Exhibition (MMAE 2010; 2010, Monterrey México —
Third International Printmaking call Prints for Peace;
2010, Wille‑Marie (CDN) — Biennale Internationale
d art Miniature; 2010, Gornji Milanovac (YU) — The
10th International Biennial of Art in miniature; 2010,
Timişoara (RO) — Symbolical Communication — Knot;
2010, Budapest (HU) — Semn‑Simbol — Jel Jelkep
Corina Nani utilizează, în pictura pe care o face, experienţa sa în domeniul grafic design‑ului (de mare efect
au fost lucrările sale de Bio Art — o lampă‑costum, cu senzori animaţi în ritmul dansului), la care trebuie să
adăugăm activitatea în cadrul mişcării graffiti (dirijează un Festival de graffiti şi de Street Art la Timişoara). În
planul creaţiei figurative, aceste exerciţii culturale pot fi depistate în structura elementelor plastice cu care îşi
realizează lucrările. Resursele liniare la care apelează ca să construiască figurile sunt, în mod imediat vizibil,
o amintire a inscripţiilor grafitate, şi tot din aceeaşi sursă provin şi restul mijloacelor picturale. Suprafeţele
colorate, de pildă, sunt departe de firescul naturii, ele împrumută mai curând lumina şi strălucirea reflexelor
artificiale care stăruie în creaţia de design.
In the works of Corina Nani the viewer can see the influences of both her experience as a graphic designer,
and of her involvement with the Graffiti and Street Art Festival in Timișoara — mostly in the choices she makes
regarding the visual elements. A notable work is the Bio Art costume‑lamp, with sensors activated by the
dancing motions. Her drawings recall, very directly, the graffiti contours, and as far from naturalism are the rest
of her visual means: the light, with artificial reflexes of the areas of color, for example, resemble the graphic
design characteristics.
79
Semn, acril pe pâză, 190x180cm, 2011
Cele trei graţii, acril pe pâză, 190x180cm, 2010
Liviu Nedelcu
N. 26 februarie 1962, Petreşti — Bacău. Absolvent
al Facultăţii de Artă, Iaşi, secţia Pictură, clasa
prof. Dan Hatmanu. 1990 — Membru al Uniunii
Artiştilor Plastici din România. 2006 — Susţinerea
finală a examenului de doctorat — Universitatea
de Vest, Timişoara, Facultatea de Arte. Lector
— Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de
Arte, Galaţi. În perioada 1984‑2012 a participat la
expoziţii de grup, anuale şi bienale organizate la:
Bucureşti, Iaşi, Arad, Brăila, Cluj, Galaţi, Ploieşti,
Bacău, Bârlad, Focşani, Moineşti, Oradea, Piatra
Neamţ, Ploieşti, Rm. Vâlcea, Suceava, Târgu Mureş,
Târgovişte, Timişoara. Premii: 1990, Premiul al
II‑lea, „Voroneţiana — Suceava; 1993, Premiul UAP
din România la „Saloanela Moldovei”; 1994, Premiul
UAP din Republica Moldova la „Saloanele Moldovei”;
1998, Premiul „Ştefan Dimitrescu”, Bârlad;
80
Nominalizare la Bienala „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ;
2006 şi 2010, Nominalizare la „Saloanele Moldovei”.
Expoziţii personale: 1986, 1987, 1989, 1990, 1993,
1997, 2000, 2001, 2002, 2003, 2005, 2011, Focşani,
Galeriile de Artă; 1997, Bacău — Galeriile de Artă;
1998, Bucureşti — Muzeul Literaturii Române; 2002,
Centrul Cultural Internaţional „George Apostu” —
Bacău; Muzeul de Artă, Bacău; Galeriile de Artă
„Cupola”, Iaşi; 2003, ART point‑Gallery, Bucureşti;
2006, Galeriile „Senso” — Bucureşti; Muzeul „Mixt”
— Tecuci; 2008, Muzeul Vrancei — Focşani; Galeria
„Alianţa artelor” — Cluj; 2009, Muzeul Vrancei;
2010, Focşani, Galeriile de Artă; Galeriile Căminul
artei, Bucureşti; Muzeul de Artă, Bacău; 2012 Muzeul
de Artă Vizuală, Galaţi. Contact: România, Goleşti,
str. Pionieri, nr. 8, jud. Vrancea; Tel. 0727705529,
email: [email protected]; [email protected]
Într‑o creaţie vastă, care îmbină ingenios şi firesc, abstractul cu figurativul, reprezentările feminine exprimă
foarte condensat opţiunile lui Liviu Nedelcu în planul formei, al contactului cu lumea vizibilă şi, totodată, modul
său de a înţelege funcţionalitatea imaginii. Din toate ciclurile pe care le pictează, zona în care reprezintă
corpul feminin este cel mai aproape de felul cum rezolvă spaţiul compoziţiei, această tendinţă de a păstra mult
din ecranul alb, din pacea iniţială a tabloului, ca un punct de plecare al unor confruntări dintre amprentele
cromatice. Trimiterile la universul feminin au fineţea anunţată de sensibilitatea raporturilor între suprafeţele
albe şi cele amprentate cromatic. Câteodată, discursul pur pictural este dublat de inscripţii — titluri, numele
unor personaje, fragmente de gânduri —, ceea ce amplifică şi adânceşte elaborarea conceptuală a tabloului
The interests of Liviu Nedelcu cover a very wide range of subjects and visual means, as he combines, naturally
and ingeniously, the abstract with the figurative. The feminine shapes express, in a very condensed manner,
the options of the artist in what concerns the function of form and image in the contact with the visible world.
The series of works in which he depicts female bodies are structured around compositional centers of chromatic
interest, whilst he attempts to keep entire areas white. These spaces which preserve the initial quietness of the
canvas serve as the (back) grounds for all chromatic confrontations and refined chromatic harmonies. In some
cases, the conceptual dimension of the discourse is amplified by elements of text — titles, names, or fragments
of thought.
81
Din ciclul De la fereastra mea I, 49x63 cm, tus negru pe hârtie Canson, 1990
Din ciclul De la fereastra mea II, 49x63 cm, tus negru pe hârtie Canson, 1990
Din ciclul De la fereastra mea III, 49x63 cm, tus negru pe hârtie Canson, 1990
Dragoş Pătraşcu
Conferențiar universitar doctor — Catedra de grafică
a Universitaţii de Arte „George Enescu” — Iaşi. Este
membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România,
Filiala Iaşi, din anul 1990. Expoziții personale: 1984 —
Galeriile „Cupola”, Iaşi; 1987 — Galeriile „Cupola”, Iaşi;
1992‑1994 — Galeriile „Thalheim bei Wels”, Austria;
1997 — Galeriile Centrului Cultural Român, Paris;
1998‑2000 — Galeriile Centrului Cultural Român,
Veneţia; 1999 — Galeriile „Casa Artiştilor”, Haifa,
Israel; 2002 — Galeriile „Traunufer Arkade”, Wels,
Austria; 2002 — Galeriile „Gh. Petraşcu”, Tecuci;
Expoziţia — Marcel Chirnoagă — Dragoş Pătraşcu;
2003 — Galeriile Centrelor Culturale Române din
Paris şi Viena; 2007 — Galeriile „Racine”, Auxere,
Franţa. Expoziţii internaționale: 2000 — Galeriile
Centrului Cultural Român din Veneţia — „Trei
generaţii” — Marcel Chirnoagă, Dragoş Pătraşcu, Tudor
Pătraşcu; 1996 — Bienala de grafică, Györ, Ungaria;
1996 — „Grafică românească contemporană”, Centrul
82
Cultural Român din Paris; 1998 — „ART ADDICTION”,
Palazzo Correr, Veneţia; 1999 — „Artă ieşeană
contemporană”, Poitiers, Franţa; 2000 — „Artă
românească contemporană”, Sao Paolo, Brazilia; 2000
— „22 Măşti”, Palazzo Correr, Veneţia; 2002 — „Grafică
românească”, Centrul Cultural Român din Paris; 2002
— „Zilele culturii ieşene”, Centrele Culturale Române
din Budapesta şi Viena; 2008 — Expoziţie de grafică,
pictură şi sculptură, Budapesta, Praga. Premii: 1990
— premiul revistei „Cronica”; 2000 — premiul pentru
grafică la bienala de artă din Buzău; 2000 — premiul
pentru grafică „Saloanele Moldovei”, Bacău–Chişinău,
ed. a II‑a; 2001‑ premiul „V. Pogor” acordat de Primăria
Municipiului Iaşi; 2002 — medalia „Teiul de Aur” pentru
ilustrarea operei eminesciene, Ipoteşti; 2004 — Ordinul
„Meritul Cultural” în grad de Cavaler; 2007 — premiul
Salonului „Artis” al UAP Iaşi; 2008 — premiul Salonului
„Artis” al UAP Iaşi; 2009 — premiul de excelenţă acordat
de PDL Iaşi „Personalitatea culturală a anului 2008”.
Cu vervă narativă, Dragoş Pătraşcu sondează nu numai profunzimile zestrei sale imaginative, dar descoperă un
impresionant inventar fantastic în proximitatea fiinţei sale, după cum ne arată ciclul „De la fereastra mea”.
Privită imediat compoziţia la care recurge cel mai des are atributele orientării suprarealiste, dar nu avem în
acest caz o delivrare a nivelului subconştient, ci este vorba mai curând despre alăturarea convenţională a unor
lucruri şi fiinţe diverse, despre un montaj prodigios al unor astfel de prezenţe. Gravorul are plăcerea invenţiei,
a comunicării unor raporturi neaşteptate identificate în fluxul povestirii. Această stare de continuă naraţie se
reazemă pe o foarte atentă folosire a „aparatului tehnic”.
With a narrative verve, Dragos Patrascu investigates not solely the depths of his imaginary dowry, but also
discovers an impressive fantastic inventory around him, as shown in the series „From my Window”. At a first
glance, his compositions seem surrealist, but they appear so not due to a plunge into the subconscious levels,
but rather because his surprising montages and combination of various objects and beings. In his etchings he
explores the joys of invention and of the creation of unexpected relations in the narrative flux. This state
of continuous narration is made possible and supported visually by a very attentive use of the „technical
apparatus”.
83
Still Life 2 — 9 Hearts, 2011, tehnică mixtă, folie de plastic Hearts, 2011, tehnică mixtă, folie de plastic
Schite Still Life 2, 2011, tehnică mixtă, dimensiuni variabile
Sorin Oncu
N. Pancevo, Serbia în 1980. Trăieşte şi lucrează în
Timişoara, România. Studii: din 2009, Doctorand
al Facultății de Arte, Timișoara. Din 2006 este
membru fondator al Asociaţiei LGBTeam. Expoziţii
personale: 2012 „izomorfism” Atelier 030202,
București / 2011 „Cuples” Kulturhaus, Bucharest /
2009 „ECO”, Galeria Calina, Timișoara. Expoziții de
grup: 2012 „Humanity” Galeria 26, București / 2011
„Mirajul Politic”, Totem Il Canale, Venice / „Posibil
— Nesigur”, Timco Timișoara; 2010 „Oameni printre
cuvinte” Sinagoga din cetate, Timișoara; Art Booth,
Timișoara, Oradea, Cluj; „Să nu ucizi” Galeria
TIMCO, Timișoara. 2005‑2007 „Utopii contemporane”
Galeria Mansarda Timişoara, UNAgaleria Bucureşti.
84
Referinte: 2012 Olivia Nitis, „Isomorphism” Atelier
030202 / 2011 Alexandra Titu, „Mirajul Politic”, Totem
Il Canale, Venice; Ileana Pintilie „Posibil — Nesigur”
Calina Gallery, Timişoara / 2010 Leu Anca, „Oncu
Sorin” Art Clue Bucureşti / 2009 Alexandra Titu,
„Reality as Responsibility” „ECO” Calina Gallery,
Timişoara / 2009 Alexandra Titu, „Realitatea ca
responsabilitate” „ECO”, Galeria Calina, Timișoara
/ 2008 Mihai Iancu, „Vieţile interzise” Time Out
București. Catalog: Atelier 030202 „Isomorfism”
Bucharest 2012 / Art Yourself Gallery „Silence Kills”
Bucharest 2011 / Association A. E. R „Art Booth”
Cluj 2010 / / Galeria Calina, „ECO”, Timişoara 2009.
Contact: [email protected]; www.sorinoncu. net
Îndreptându‑şi obiectivul asupra realităţii imediate, Sorin Oncu reţine mai întâi configuraţia de ansamblu a
fiinţei umane, pe care o realizează cu mijloace grafice, dublate de aportul picturii, mai ales în ceea ce priveşte
suprafeţele de galben şi albastru deschis care scaldă imaginea. După această primă luare de contact urmează
fixarea unor detalii anatomice, oprindu‑se în special asupra inimii, socotită esenţială pentru destinul fiinţei.
Ca să sublinieze importanţa acestui organ, pictorul reia de mai multe ori acţiunea de figurare, de fiecare dată
apelând la diferite procedee plastice, care merg de la fotografie la interpretarea cu mijloace picturale. Aceste
viziuni ale inimii, autorul le plasează în mici medalioane ce înconjoară imaginea centrală a corpului, în vreme
ce în regiunea respectivă a corpului aşază semnul obişnuit al inimii, intrând în convenţia grafică.
Zooming in on the immediate realities, Sorin Oncu observes firstly the configuration of the human being and
outlines it in drawings which he then adds painted areas of luminous blues and yellows. After this first structure,
he proceeds to depicting various anatomical details, like the hart — essential for the destiny of any being. To
underline its significance, the artist draws it repeatedly, each time in a different medium, from photography to
painting. These hart icons he places in small vignettes surrounding the central image of the body, around the
conventional graphic symbol of the hart.
85
Untitled / After Courbet (L´origine du monde, 46x55 cm), 2004; Colour photo, 46x55 cm; Photo: David Rych
Personal Space, 1996; 120 minutes performance at Biennale of Young Artists, Vrsac, Yugoslavia / (B&W barite photo, 20x30cm); Photo: Sasa Gajin
Looking for a Husband with EU Passport, 2000–05; Participatory web project / combined media installation; Photo:
Interesată în mod deosebit de formele concrete, Tanja Ostojić găseşte în posibilităţile imaginii fotografice
modalităţile de a recepţiona şi comenta resursele realului. Ea face aluzie la posturile şi atitudinile faţă de
corpul uman adoptate de‑a lungul istoriei, dar consideră înregistrarea fotografică ca mai fidelă şi mai operativă
referinţă la lumea vizibilă decât orice intenţie mimetică. Realismul atât de drag lui Courbet (pe care, de
altfel, îl omagiază într‑o lucrare) o inspiră până la limita parodică, fixarea aparent impersonală a detaliilor,
fiind folosită pentru realizarea unor secvenţe umoristice. Pe aceeaşi linie a evocării corpului uman se înscriu şi
performanţele pe care le propune, în spaţiile de expoziţie, care, şi ele, sunt antrenate în opera de revitalizare
a discursului plastic.
Tanja Ostojić
N. 1972 Uzice, Iugoslavia, (acum Serbia) este
unul dintre artiștii (pe plan internațional) cel mai
importanţi și cei mai inovatori din fosta Iugoslavie.
După studii în artă, la Belgrad și Nantes, lucrează
ca artist interdisciplinar și activist cultural, cu
sediul în Berlin, din 2003. Ea lucrează în prezent la
Universitatea de Arte din Berlin. Ostojić se include,
ca un personaj în spectacole și folosește mass‑media
diverse în cercetările sale artistice, examinând astfel
configurații sociale și relațiile de putere. Ea lucrează
în principal din perspectiva feministă. Începând cu
86
anul 1994, ea a expus în numeroase expoziții și ţări:
Bienala de la Veneţia 2001 și 2011, Feminism Global,
Muzeul Brooklyn New York... A susţinut prelegeri
și ateliere de lucru la conferințe academice și la
universitățile de artă din întreaga Europa și în
cele două Americi. Expoziția retrospectivă: Corp,
Politica, Agenția este în... Skuc galerie, Ljubljana
(Slovenia 2012). Cărţi publicate: Strategii de succes /
Curatori Series, Ostojić eds, Box La, Bourges, și SKC,
Belgrad, 2004, și The Politics of Migrația în Artă,
Grižinić & eds Ostojić, Argobooks, Berlin, 2009.
Especially interested by the concrete forms, Tanja Ostojic explores the possibilities offered by the
photographic images in her recordings and commentaries of reality. She quotes postures and attitudes
of the human shape from throughout history, but considers the photography as more accurate and more
operational for the representation of the visible world than any other mimetic intention. In the realism,
so dear to Courbet (whom she brings homage to in one of her works) she finds inspiration, all the way to
the parodic edge — the apparent impersonal recording of the details being used for a series of humorous
sequences. Her performances share the same evocative modes as her photos, as they are equally engaged
in the renewal processes of the visual discourse.
87
Instalație, diverse materiale
Instalație, diverse materiale
Stanislav Pamouktchiev
N. 9 mai 1953 în Sofia. Studii: Academia de Arte,
Sofia, Pictură murală, 1979. Profesor la Academia
de Arte, Sofia. Expoziţii personale: 2011 Rakursi
Gallery, Sofia, Bulgaria; 2010 BGCC Gallery,
Paris, France; 2009 De Queeste Gallery, Heerde,
Netherlands; Mythographies, The Spuria Home
Gallery, Chapel Hill, NC, SUA; Chronotopos, Rayko
Alexiev Gallery, Sofia, Bulgaria; 2008 Beginnings,
Museum of contemporary art, Skopje, Macedonia;
2006 White room, EIBank Gallery, Sofia, Bulgaria;
2005 AIR Gallery, Hamburg, Germany; 2004
Beginnings, „Krug +” Gallery, Sofia; Ashes,
Contemporary Art Museum, Belgrade, Serbia; 2003
93 — 03, Sofia City Art Gallery, Sofia; Passage,
National Palace of Culture, Sofia, Bulgaria; 2001
Transition, Irida Gallery, Sofia, Bulgaria; 2000
National Autumn Exhibitions, Plovdiv, Bulgaria;
Relicts, Rayko Alexiev Gallery, Sofia, Bulgaria; 1999
ATA Center for Contemporary Art, Sofia, Bulgaria;
KC Goeteborg, Sweden; 1998 Irida Gallery, Sofia,
Bulgaria /together with Angel Stanev/; 1997 Galerie
am Grossneumarkt, Hamburg, Germany; 1995
Eve Art Gallery, Budapest, Hungary; 1994 Rayko
Alexiev Gallery, Sofia, Bulgaria; 1993 Wittgenstein
Gallery, Vienna, Austria; 1992 HOF Gallery, Horbin,
Germany; Ring Gallery, Leipzig, Germany /together
88
with Emil Popov and Pavel Koichev/; 1990 City Art
Gallery, Dobrich, Bulgaria; 1988 Kaminul Artei
Gallery, Bucharest, Romania; 1987 Gallery 6, Ruski,
Blvd., Sofia, Bulgaria; Premii: 2005 Zahary Zograf —
National Painting Award; 2002 Golden Pen — Annual
National Award of Culture, Bulgaria; 2000 Bulart
Gallery Award for the Best Exhibition of the Year;
1999 Irida Gallery Award for „The Loneliness”, Best
Group Project of the Year; 1998 Irida Gallery Award
for the Best Exhibition of the Year/together with
Angel Stanev/; 1996 Grand Prix from International
Painting Triennial, Sofia — 96; 1988 First and Third
Ministry of Culture Awards for Representation in
National Art Exhibitions, organized by the Union of
Bulgarian Artists; 1985 First Prize at the International
Competition for Young Painters, Sofia, Bulgaria;
1984 The City Council’s Prize for culture — Veliko
Tarnovo, Bulgaria; Lucrări în colecţii: National Art
Gallery, Sofia, art galleries in Bulgaria; National
Gallery Prague; Peter Ludwig Collection — Aahen,
Germany; Art Dialogue Foundation — Paris, France;
Collection Hugo Voeten, Belgium; Collection Svetlin
Russev, Bulgaria; Private collections in Bulgaria,
Austria, Belgium, Germany, Lithuania, USA, Great
Britain, Poland, Canada, Turkey, Greece, Yugoslavia,
France, Switzerland, Italy, The Netherlands;
Sculptorul Stanislav Pamouktchiev este cucerit de fragmentul osteologic, reluat adeseori în serii care fixează
mai bine adevărul exprimat oricum în forme durabile. Multiplicarea pieselor osoase îi oferă în plus şansa unor
soluţii compoziţionale, care depăşesc resursele interioare ale unei singure piese, şi care fac ca pregnanţa
motivului să fie copleşitoare, Uneori, artistul nu se mulţumeşte cu semnificaţiile pe care le afişează părţi ale
scheletului, simboluri ale rezistenţei durabile a umanului, şi, atunci, se complace într‑un joc al ocultării, al
drapajelor ce menţin departe de privirile noastre identităţile fizice ale corpului, chemând în ajutor forţele
noastre imaginative, care au, de bună seamă, însuşirea de a „reface” corpul. Este, credem, un gest polemic,
care vrea să ne aducă aminte de „rătăcirile” noastre în teritoriile abstractului, ale abandonului figurativului.
Stanislav Pamouktchiev is investigating the visual possibilities offered by the studying of fragments of bone
and their implicitly durable expression of truth, elements to which he dedicates several series of works. The
multiplication of the image of bone fragments offers surprising compositional solutions, which go beyond
the intrinsic resources of a single piece, thus enhancing the poignancy of the motif. Sometimes, the artist is
dissatisfied in the significations contained by the depiction of skeletal elements as symbols of the persistent
durability of humanity, and so he goes further towards a play upon the masking and revealing, using draping to
hide the physical identity of the body and challenging the viewer to „fill in the blanks” with his imagination. It
is, we believe, a polemic gesture, an attempt to remind us of our straying from the path of figuration and into
the realms of abstraction.
89
Două fete, bronz, h. 120 cm, 1980
Două fete, marmură, 53x40x40 cm, 1964
Tânăr, bronz, 170 cm, 1986
Athenes, desen, 1975
Thimios Panourias
N. în 1931 în Agrinion. Studii: 1951‑1956 Şcoala
de Arte din Atena; 1960‑1963 a studiat sculptura
la Paris, la Şcoala Superioară Naţională de Arte
Frumoase, cu bursă de stat. Expoziţii personale:
1969 Consulatul britanic, Atena; 1970 Galeria de
Artă, Atena; 1973. „New Forms Gallery”, Atena;
1995 Galeria „Astrolavos”, Atena; 2002 Primăria din
Kalzvia, Attica. Expoziţii personale în străinătate:
1972, Toronto, Canada, Galeria „Albert White”.
Expoziţii de grup: 1958‑1960, Galeria „Armos”,
Atena; 1965‑1967 Expoziţia panelenă, Atena; 1965
Bienala, Filothei; 1973 Expoziţii la Centrul de
Arte Vizuale; 1975, Prima Expoziţie Panelenică
după căderea dictaturii din Grecia; 1978‑2011,
Expoziţii ale Asociaţiei Sculptorilor; 1979, 10
sculptori greci, Galeria Naţională; 1984, Expoziţia
Ministerului Culturii din Parcul Naţional, Atena; 2001
Turnul Tsikaliotis, Leonidion. Expoziţii de grup în
străinătate: 1991, Sculptură contemporană greacă,
Paris; 1997, Profesori europeni ai Şcolilor de Artă,
90
Odessa. A reprezentat Grecia la: 1965, Bienala,
Alexandria; 1969, Bienala, Sao Paulo; 1970, EXPO,
Ozaka; 1971, Bienala de sculptură, Budapesta;
1972,
Bienala,
Veneţia;
1980,
Expoziţia
Panbalcanică, Bucureşti; Premii şi distincţii: 1965,
Medalia de argint la Bienala din Alexandria; 1971,
Premiul trei pentru cele cinci sculpturi pe care
le‑a expus la Bienala din Budapesta. Alte activităţi
profesionale: 1965‑1967, Secretar şi preşedinte al
Uniunii absolvenţilor Şcolii de Arte; 1973, stabileşte
cu alţi colegi, un sistem de cooperare — Centrul de
Arte Vizuale; 1978, infiinţează Asociaţia Sculptorilor
Discursuri: 1985, „Introducere în sculptura
contemporană”, în Agrinion; 1988, „Sculptura
secolelor 19‑20”, Keratea Attica; 1988, „Arta în
fiecare viaţă”, Aegaleo; 1996, „Arta în Grecia
postrevoluţionară de după 1821”, Atena; 2001,
„Tendinţele artei în secolul 20”, Nicosia, Cipru;
2004, „Arta contemporană”, Trikala, Grecia; 2009,
„Picasso şi sculpturile sale”, G. E. A., Agrinion.
Thimios Panourias — „sculptor modern cu rădăcini în antichitate”, cum îl defineşte criticul Andreas Ioannou
— creează, în marmoră sau bronz, figuri mitologice sau în ipostazele de astăzi ale lumii egeene. Personajele
sculpturii sale sunt construite dintr‑un amestec de forme rotunde, pline, organice şi forme geometrice, în
care liniile drepte se întâlnesc, în dramatice unghiuri ascuţite. Fărâmiţate, adeseori, de conflicte volumetrice,
sculpturile îşi redobândesc, pe întregul lor, o coerenţă ce le atestă perfecta cunoaştere a particularităţilor
de exprimare prin forme spaţiale. Rezolvările formale, obsesivele situări pe teritoriul umanului vorbesc
despre legăturile sale de profunzime cu o cultură ale cărei valori şi aspiraţii antropocentriste sunt imuabile şi
triumfătoare, dincolo de fenomenele de suprafaţă ale actualităţii.
Thimios Panourias is, in the vision of art theoretician Andreas Ioannou, a modern sculptor with deep roots in the
antiquity. He creates, in marble or bronze, mythological representation in the hypostases of the contemporary
Aegean world. His structures are constructed of round, full and organic shapes, which meet, at dramatic
angles, with the straight lines of contrasting geometrical volumes. Fragmented by such clashes of volumes, his
sculptures regain a coherence which testifies his thorough knowledge of the volumetric means of expression
and his mastering of the sculpting techniques. The spatial solutions he proposes, and the obsessive reiterations
of the human subjects, both speak of his profound connections with a culture, the anthropocentric values of
which, proved to be immuable and triumphant, beyond the superficial phenomena of actuality.
91
El Greco — Kornaros — Kazantzakis, h 2, 30 m, cupru, 2006, Heraklion, Creta
Aegean‑Sea Meeting, h 2 m, trei monoliți de calcar, Creta
Figuri umane, desen
Aspasia Papadoperaki
N. 1942, în satul Spilia Heraklion, Creta, lângă
Cnossos. Studii: Școala de Arte Frumoase din
Atena, 1966-1972. În 1975‑1978, Paris, bursă de
studii la Ecole Nationale Superieure des Beaux‑Arts,
cu Marcel Gilli și César. Între 1969‑1989, a călătorit
mult în Europa și Egipt, în scopuri educaționale
și informative. Expoziții personale: 1978, „ORA”
Galeria, Atena, 1979, Galeria Națională, Atena,
1983, Institutul Goethe, Atena, 1984, Galeria
Stavrakakis, Heraklion, Creta, Societatea de
sculptori, 1986, Bazilica San Marco, Heraklion,
Creta; 1988, „Ariadne” Galeria, Heraklion, Creta,
Societatea de sculptori, 1992, Fundația Națională
pentru Tineret, Atena, 1996, „Astrolavos” Galeria,
Pireu, 2007, „Astrolavos” Galeria, Atena. Lucrări
92
monumentale: 1983, Maria Callas Monument,
Atena. 1987, Monumentul de 22 de femei executate,
Skourvoula, Heraklion. 1987, Femeia în Rezistență,
Porto Heli. 1987, patru femei, Porto Heli. 1989,
„femeia din Rezistență”, Heraklion, Krousonas.
1995, monument Kato Assites. 1997, Memorialul
Compoziție, Heraklion. 1999, Monumentul Electra
Apostolou, N. Heraklion. 2002, Monumentul în
memoria a 620 de oameni masacrați în Elafonissi,
Chania. 2003, compoziția Big în calcar cu patru cifre
sculptate din Creta Maris Centrul de Conferinte
(Hersonissos, Agios Nikolaos). 2006, Memorialul
Compoziție El Greco — Kornaros — Kazantzakis,
Heraklion. 2010, Filip al II‑lea Monument, Atena.
Sculptoriţa Aspasia Papadoperaki menţine hotărât cultul antropocentrist, cristalizat în bazinul mediteraneean,
şi ajuns la o formulare limpede în arta clasică grecească, aflată în spiritul şi în fundamentele artei europene.
Întemeiată pe o tradiţie ce coboară până la orizontul lumii ce venerează omul ca pe o motivaţie esenţială a
efortului existenţial, sculptoriţa nu ia în seamă arta nonfigurativă sau tendinţele deconstructive, abordând
nemediat doar modalităţile artistice caracterizate de apelul la imaginea omului. De bună seamă, în interiorul
acestei concepţii înţelege să recurgă la diferite experimente formale, urmărind ecoul pe care îl pot avea, asupra
prezenţei umane, mutaţiile aduse de transformările civilizaţiei tehnologice. Artista ţine cont de ambianţa în
care există omul, fiinţele reprezentate structurându‑se, de pildă, în funcţie de ritmurile arhitectonice.
In her sculptures, Aspasia Papadoperaki maintains, decidedly, the anthropocentric direction which has crystallized
in the Mediterranean area and has reached its peak in the Greek classical art — the unquestionable foundation
of the European spirit and art. Investigating a tradition which goes down towards the times of the worshiping
of the man, as essential motivation of existence, the artist pays no heed to the non‑figurative art or to the
deconstructive tendencies, as she works only with those artistic means which allow for the representation
of the human shape. All her experimentations with form and technique — as she feels the need to study the
echoes on the human presence of the mutations brought by the social and technological transformations of
our civilization — happen within these figurative representational boundaries. She always contextualizes her
subjects, the compositions being, for instance, structured by the and around architectural elements.
93
Crocodil, Rencontre de la performance, Le Generateure, France, 2009
4+2 next, Global fără globalizare, Bucureşti, 2012
Ghenadie Popescu
N. 1971, Chișinău. Studii: Academia de Arte
Frumoase a Republicii, profesor, Fisticanu
Veaceslav (1998‑2003). Expoziții personale:
Galeria Mobila (Galerie Mobile), Republica
Moldova (2001) și Biblioteca Municipală „B. P.
Hasdeu”, Chișinău, Republica Moldova (2002).
Expoziții internaționale: 500 de ani de la moartea
lui Ștefan cel Mare, Centro Internazionale Amici
Scuola, Roma, Italia (2004); Albastru European —
New Generation, Biblioteca Națională / Centrul
Expoziţional Brâncuși, UAP, Chișinău, Republica
Moldova (2004); Die / Grenoble, Franța (2006);
Măcărești — tabără de creaţie (2005). În 2008
94
participă cu o acțiune interactivă în RO‑MD /
Moldova în două scenarii de proiect, realizat de
Centrul pentru Artă Contemporană, Chișinău KSA:
K, în colaborare cu Asociația Vector, Iaşi, România.
Octombrie 2009 — rezidenţă Paris, Franța, sprijinit
de ICR, Paris. Lucrarea realizată a fost expusă în
cadrul proiectului Frasq 2009, Centrul de Artă, Le
Generateuer. În 2010 — rezidenţă, Torun, Polonia.
Premii: 2003, Premiul pentru rezistență, oferit de
Asociația Oberliht; 2004, Premiul tineretului oferit
de Uniunea Artiștilor; 2004, Premiul de excelență
pentru anul 2005, de către Fundația Soros‑Moldova;
2005, Premiul Ministerului Culturii din România.
După o îndelungă frecventare a mijloacelor tradiţionale ale reprezentării, Ghenadie Popescu s‑a decis, în
lucrările recente, pentru formulele alternative, pentru „acţiuni”, pentru performance care exprimă o anumită
urgenţă a limbajului artistic. De regulă, el nu se mulţumeşte cu posibilităţile de expresie ale propriei persoane,
ci de fiecare dată, caută un aliat în spaţiul înconjurător, în obiectele obişnuite ale recuzitei, creând ambianţe
complexe, surprinzătoare prin inventivitate. Deosebit de sugestive sunt seminţele ce promit o recoltă fantastică,
distribuite în brazdele ce primesc corpul actantului, într‑un joc de revelare şi ocultare. Spectacolele, pe care le
creează, prezintă un fundament literar pe care îl afişează cu dezinvoltură.
Until recently, when he decided for alternative media, Ghenadie Popescu has practiced the traditional ways of
visual representation. In his latest works, he opts for Performance, a medium which implies a certain urgency
of the visual language. He does not limit himself to the possibilities of expression offered by his own body,
but always creates complex ambiances, surprisingly innovative. Extremely suggestive are the seeds, promises
of a fantastic crop, planted in a game of revealing and hiding. The acts he performs testify, naturally and
uninhibitedly, his literary formation.
95
Din
Din
Din
Din
Florica Prevenda
N. 1959 Dor Mărunt (Călăraşi), România. 1984
Institutul de Arte Plastice — Iaşi, Pictură. Profesor
asociat Universitatea Naţională de Arte Bucureşti
(1993–1997). Trăieşte la Bucureşti şi New York.
Expoziţii personale: 2011, Muzeul de Artă,
Cluj, România; Arthus Gallery, Brussels; Galeria
Arcade 24, Bistriţa, România; 2010 Herina Church,
Herina, România; 2008 Centrul Cultural Palatele
Brâncoveneşti — Mogoşoaia Museum, România.
2007 M. I. A. „One Woman Show”, Milano, Italy;
2004 Galerie Het Dijkstoelhuis, Wageningen, The
Netherlands; 2004 Arthus Gallery, Brussels; 2004
Simeza, Bucureşti; 2002 Gallerie Het Dijkstoelhuis,
Wageningen, Olanda; 2002 FNV Kiem, Amsterdam,
Olanda; 2001 Arthus Gallery, Brussels; 2000 Galerie
Lambér, Valkenswaard, Olanda; 1999 Arthus Gallery,
Brussels; 1999 Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti;
96
1997 Artexpo Gallery, „Etaj 3 /4”, Bucureşti; 1996
European Commission (Rotonde), Brussels; 1996 Mural
painting, Granvillar, Franţa; 1992 Căminul Artei;
Bucureşti. Premii: 2011 Honorary Award granded by
the Director of Malopolska Cultural Center SOKOL
in Nowy Sacz, Poland; 2010 Grand Prize Bucharest;
2006 Jury prize of the Biennial Exhibition, Nowy
Sacz, Poland; 2004 Decorated with the Cultural
Order/Cross of Romania in rank of Knight by the
Romanian President; 2003 Grand Prize for Painting,
Chișinău; 1995 The Municipality prize for young
artists, Bucharest; 1992 UAP (Union of Romanian
Artists)‚ Youths Prize, Romania; 1991 Dominus Prize
for Painting, Bucharest; 1989, 1990 Prize for Painting
at the Youth Exhibition, Artexpo, Bucharest;
1986‑1988 „Theodor. Aman” Grant for Painting,
Bucharest; 1986 UAP Grant for Painting, Romania.
ciclul
ciclul
ciclul
ciclul
Serenity
Serenity
Serenity
Serenity
I, mixed media, acrylic pe pânză, 210x70x3 cm, 2010
III, mixed media pe pânză, 140x80x3cm, 2010
IV, mixed media pe pânză, 140x80x3cm, 2010
II, mixed media, acrylic pe pânză, 210x70x3 cm, 2010
Animată de un permanent elan expresionist, Florica Prevenda asimilează în acelaşi timp, cu fervoare, orice
document imagistic, fie că acesta provine din experienţa proprie, fie că aparţine ambianţei folclorice sau
depozitelor muzeale. Dornică să asigure lucrărilor sale o deosebită forţă de comunicare, crede că materialul
plastic trebuie radical renovat, adus la nivelul sensibilităţii actuale. Aşa, de pildă, pasta nu trebuie înţeleasă ca
un docil instrument al construcţiei plastice, ci poate deveni o masă de sine stătătoare, căreia i se pot încredinţa
misiuni formative. În cele mai recente cicluri, masele de culoare, fără a părăsi convenţia alipirii la o pânză,
evoluează liber, urmând un exerciţiu de populare a spaţiului. Astfel de evoluţii constituie, uneori, un mediu
capabil să intre în dialog cu figurile umane pe care artista le cheamă la viaţă.
Florica Prevenda integrates in her repertoire, with her permanent expressionist fervor, any imagistic document,
regardless of its origin: from the folklore to her personal experiences or museum collections. She holds a
profound belief in the necessity of a radical renewal of the visual material, so is always striving to ensure a
maximum impact of her works. For example, the color paste must not be regarded as a docile instrument for
the visual construction, but can become a self‑formative entity. In her latest series, the color masses, without
escaping their bi‑dimensional convention, evolve freely, in an exercise of shaping the space. Such materialities
contribute to the life of the shapes she invokes in her paintings.
97
Înger, ipsos pictat 55/40/10cm, 2007
Îngerul roz, 200/120/30 cm, ipsos colorat, 2007
Silvia Elena R adu
N. 30 iunie 1935, în satul Pătroaia. Studii:
Absolventă, în 1960, a Academiei de Arte Frumoase
(Institutul de Arte Plastice, „N. Grigorescu“), clasa
Profesorului Ioan Lucian Murnu. Din 1961 expune
la majoritatea expozițiilor anuale, municipale și
ocazionale organizate de Ministerul Culturii și de
Uniunea Artiștilor Plastici din România. Expoziții
personale — selecție: 1965, Expoziție la Sala
Dalles, București; 1986, Expoziție de pictură
la Muzeul de Artă din Constanța; 1989, pictură,
sculptură, porțelan, Sala Dalles, București; 2003,
Galeriile UAP din Bistrița și Tg. Mures; Biserica
Evanghelică din Herina; 2003, Muzeul de Artă,
Cluj‑Napoca, împreună cu Vasile Gorduz; 2007,
Galeria Calina, Timișoara. Expoziții de grup —
selecție: 1979, Expoziția Bienalei de la Veneția;
98
1992, Expoziția UNESCO, Paris, împreună cu Mircea
Corneliu Spătaru; 1998, Expoziția Internațională
de la Budapesta, organizator Sorin Dumitrescu.
Lucrări de artă monumentală: 1965 — „Legenda
Meșterului Manole” Parcul Herăstrău, București;
1986 — „Statuie comemorativă pentru eroii
neamului”, satul Potlogeni; 1969 — „Sculpturi
ambientale” stațiunea Costinești; 1971 — „Neptun”,
sculptură de marmură, stațiunea Neptun; 1994 —
„Sfântul Gheorghe” sculptură în bronz, piața Sf
Gheorghe, Timișoara. Premii: 1968 — Premiul II
lea pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici;
1974 — Premiul II pentru artă monumentală;
1999 — Premiul Expoziției Memorie și Proiect;
2003 — Premiul „Prometeus Opera Omnia” al
Fundației Anonimul, împreună cu Vasile Gorduz.
Expresia figurativă a sculpturilor Silviei Radu suportă un permanent efort de adecvare a formei la o declarată
funcţionalitate spirituală. O astfel de preocupare duce, de regulă, spre predominanţa problemelor spaţiale,
când ansamblul sculptural se compune din varii elemente, concretizări ale unor ample scenarii. Artista conservă
în lucrările sale un program narativ, în care verva anecdotei, gustul pentru comentariu sunt bazate pe largi
trimiteri culturale, într‑un dialog mereu proaspăt între dimensiunile grave şi cele parodice ale mitului sau
realităţii. De multe ori, sculpturile sale (îndeosebi cele din porţelan) sunt scăldate în valuri de culoare, vorbind
de atracţia irezistibilă pentru mijloacele pictorului.
The figurative expression of Silvia Radu’s sculptures is the result of a permanent effort of adjusting the form to
the declared spiritual function it will hold. Such preoccupation leads usually to a prevalence of spatial issues,
in which the sculptural ensemble, depicting ample scenarios, is structured from different elements. There
is always a narrative component in her works and a taste for anecdote and commentary which have a wide
cultural spectrum of references, in an always fresh dialogue between the grave and parodic dimensions of
myth or reality. Often, her sculptures (especially the porcelain ones) are bathed in layers of color — proofs the
irresistible attraction the artist feels towards painting.
99
Fear, răşină sintetică, fibră, vopsea, 42x29x19 cm, 2011
Tryng to Keep life, răşină sintetică, fibră, vopsea, apă, 152x38X13 cm, 2012
Bogdan R ață
N. 22 ianuarie 1984, Baia Mare. Studii: 2006,
Facultatea de Arte şi Design Timişoara, Sculptura,
prof. Kocsis Rudolf. 2008, Master, Sculptură —
Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, prof.
Adrian Popovici. Din 2008 Doctorand la UVT
Timișoara, Coordonator Dumitru Șerban. Expoziţii
personale: 2012 Artists of the Mounth (împreună
cu Francisc Chiuariu), Muzeul Național de Artă
Contemporană, București: 2011, HandGun, Proiect
1990, Piața Presei Libere, București; 2010, In/Out,
Mulhouse010, Franţa; 2010, Minimal Feelings, Jecza
gallery, Timişoara; 2010, God Bless Me, Slag Gallery,
100
New York, USA; 2008 Gene, UNA Gallery, Bucureşti;
2005, Galeria Mansarda (parter), Timişoara. Lucrări
monumentale: 2008, Sofa, Triade Sculpture Parc,
Timişoara; 2007, Pink Shirt, Triade Sculpture Parc,
Timişoara, Romania. 2007 Androginous, Caransebeș;
2006, Androgin, Comuna Voiteg, Jud. Timiş. Premii:
2011, Premiul pentru Sculptură al Uniunii Artiștilor
Plastici din România, la Bienala de Artă, Arad;
2007, Premiu ex‑aequo, Eurobarometruvizual,
oferit
de
Centrul
Internaţional
de
Artă
Contemporană Bucureşti; 2006, Premiul III, Lumina
în clar‑obscur, oferit de Ambasada Ţărilor de Jos.
Folosindu‑se de aparenţele unei sculpturi constant figurative, Bogdan Raţă îşi propune să dezvolte o amplă
teorie a formei şi încărcăturii semantice. Părţile, elementele care participă la compoziţie sunt, toate, luate în
parte, tratate cu o minuţie descriptivă, dar ansamblul rezultat nu coincide cu vreun model întâlnit în experienţa
zilnică, plasându‑se evident sub un semn suprarealist. Artistul îşi asumă un rol demiurgic, intervenind în ordinea
lucrurilor şi fiinţelor, şi propunând organisme noi, care îmbogăţesc registrul natural. Cercetând modalităţile
artei suprarealiste, acest reprezentar al tinerei generaţii de sculptori alege plonjonul în „lumile posibile” de
care vorbea Paul Klee, considerând că aventura cognitivă a spiritului modern poate continua. Ceea ce descoperă
artistul lărgeşte, într-adevăr, orizontul cunoştinţelor noastre, dar aduce, totodată, neliniştea unor zone tulburate
de evoluţiile acestui veac.
In the conventional appearance of a constantly figurative sculpture, Bogdan Rata attempts the developments
of an ample theory of form and semantic charge. The elements of the composition are each descriptively and
carefully detailed, but the obviously surrealist ensemble does not resemble any known real-life instance. The
artist acts as demiurge, meddling in the order of objects and beings and creating new entities which enrich the
natural bestiary and reality. In an investigation of the means of surreal art, this young sculptor plunges into the
“possible worlds” described by Paul Klee, as he considers that the cognitive adventure of the modern spirit is
far from concluded. What he discovers there is indeed bringing more knowledge, but at the same time it brings
the disquiet of certain areas in the developments of our times.
101
Rochia cu lalele, lemn, 85x24x19 cm
Înţeleptul, detaliu, lemn, 192x54x45 cm
Draperia roşie, detaliu, lemn, 132x95x70 cm
Materialul în care Mircea Roman preferă să lucreze este lemnul, pentru că i se pare mai sensibil faţă de proiectele
sale formale. Fie că se prezintă în condiţie prelucrată, sub forma scândurii, fie că păstrează încă imprevizibila
dezvoltare a trunchiului, bucăţile de lemn, intrate în „laboratorul” sculptorului, cedează eforturilor sale,
dezvăluind, sub învelişul impersonal al scândurii sau informalul natural, bogăţia formelor raţionale, tranşant
figurative. Există un echilibru, ştiut numai de artist, între părţile prelucrate şi zonele care ne amintesc de regnul
din care s‑a desprins. În plus, pe lângă discursul direct al volumelor, lemnul îi permite, mai mult decât alte
materiale la care ar putea apela, la mijloacele culorii, o suprasarcină care apare în drumul limbajului sculptural.
Mircea Roman
N. 1958. 1980‑1984, Institutul de Arte Ion
Andreescu, Sculptura, Cluj, România. Premii:
Medalia de Aur a UAP a Republicii Moldova, 2008;
Premiul Juriului UAP România, 2006; Delfina
Studio, London, 1993‑1994; Grand Prize, Osaka
Sculpture Triennale, 1992. Expoziții personale:
2008, „Dezorient Expres”, Bistrița; 2007, Almelo,
Olanda; 2006, „Dezorient Expres”, The Romanian
Peasant Museum Bucharest; 2005, Visual Arts
Museum, Galați; 2002, Meunier Chocolate Factory,
London; 2000, Riverside Studios, London; 1998,
102
Centre Point Gallery ACA V A London; 1996,
The National Theatre, Bucharest; 1988, Orizont
Gallery — underground, Bucharest. e‑mail:
[email protected]. Expoziții de grup
(selectiv): 2008, 8+, Visual Arts Museum Galați;
2006, „Neted”, Mogoșoaia Palace, Bucharest;
2004, Renaissance Museum, Kobe; 2003, Leave
to Remain, Riverside Studios London 2001, Osaka
Triennale; 2001, Osaka Triennal; 1995, Venice
Biennale; 1995, Deventer, Holland; 1992, Osaka
Sculpture Triennale. E‑mail: [email protected].
The material preferred by Mircea Roman is the wood, as it seems more adequate, in its sensitivity, for his visual
program. Either processed already, as planks, or in their rougher shape which preserves the unpredictable
development of the tree, the pieces of wood, once entered in the studio of the sculptor, submit themselves to
the will of the artist and reveal, from under their impersonal surfaces as timber or logs, the whole potential of
the rational and explicitly figurative shapes. There is a balance, known only to the artist, between the processed
areas and those areas in which the texture of the wood still maintains the expression of its natural origin. Except
the direct discourse of the volumes, wood allows for — more so than other materials — the intensification of the
sculptural language by the means of painted, chromatic interventions.
103
Compoziţie, Karditsa, marmură, 2005
Din ciclul Întoarcerea, bronz
Taygetos, Kalamata, marmură, 2000
Kyriakos Rokos
N. Ioannina, mai 1945. Studii: 1965, bursă Şcoala
de Arte din Atena, studiind sculptura cu Giannis
Pappas; 1972, bursa Academiei din Atena. Premii:
1971, Premiu la Concursul Şcolii Politehnice
din Peta, Arta; 1981, Premiul pentru sculptură
acordat de Fundaţia pentru Literatură şi Artă;
1984, Premiul pentru sculptură al EETE Grădina
Botanică Naţională din Atena; 1985, Premiul pentru
Monumentul Naţional de Rezistenţă, Nea Ionia,
Volos; 1987, Premiul pentru sculptură, Atena; 1993,
Premiul Confederaţiei Panepirotica Greacă; 2001,
Distincţia de onoare pentru lucrarea „Mama cu
mulţi copii”, Lemessos, Cipru; 2004, Premiul pentru
bustul „G. PAPANIKOLAOU”, Primăria din Atena;
2007, Premiul „Vangjush MIO”, Korca‑Albania;
2008, Premiul pentru bustul VLLIOS’S, Primăria din
Atena; 2009, Premiul pentru Sculptură, Primăria
din Thessaloniki. Expoziţii personale: 1972, Atena,
Galeria „Nees Morfes”; 1972, Thessaloniki, Galeria
„ZM”, 1976, Atena, Galeria „Polyplano”; 1978,
Atena — Galeria „Nees Morfes”; 1978, Thessaloniki,
Galeria „Panselinos”, 1979, Atena, „Retrospectivă”;
1984, Glyfada, Galeria de artă „Aixoni”; 1985,
Monemvasia, Galeria „Kamara”; 1990, Saint Brieux,
France; 1992, Nicosia — Galeria de artă „ARGO”;
104
1998, Atena, Galeria „Yakinthos”; 2005, Ioannina
— Galeria „Amymoni”; 2009, Centrul Multicultural
„Apollo”, Prefectura din Piraeus. Expoziţii
internaţionale, Simpozioane de sculptură: 1973,
„50 de sculptori”, Danemarca, Norvegia, Germania
de Est; 1974‑75‑76, Salonul tinerilor sculptori
contemporani, Muzeul „Rodin”, Paris; 1975, 4 Greci
(Bonatsos, Rokos, Sarelakou, Skouloudi), F.I.A.P.,
Paris; 1976, Fabrica Agostini, Paris; 1977‑79‑81‑83‑85,
Bienala Kironios; 1977 — F.I.A.C. ’77, Grand Palais
Paris; 1978, ART’78, Basel; 1980, ART EXPO’80,
New York; 1980, invitat la Bienala Budapesta;
1983, Simpozion în Vâto, Suedia; 1984, 10 Artişti
contemporani greci şi români (EPIPEDA‑ATENA);
1988, Simpozionul Internaţional Dzintari, Letonia;
1990, International Exposition Medal, Helsinki,
Finlanda; 1991, Sculptura greacă contemporană,
Maison de l’Architecture, Paris; 1993, ART ATHINA
1’93; 1996, Simpozionul de sculptură, Ioannina; 1998,
ART ATHENE 6’98; 1999, Simpozionul Internaţional
de Sculptură, Luxemburg; 2000, Simpozionul
de Sculptură, Kalamata; 2003, Simpozion, Orsa,
Suedia; 2004, Simpozion — Agia Paraskevi,
Atena; 2004, Simpozion — Dionysos, Atena; 2006,
Simpozion Katerini, Grecia; 2008, Simpozion Anoixi.
În piatră sau bronz, punctul de plecare îl constituie o masă amorfă, în care Kyriakos Rokos sondează cu pasiune,
descoperind forme organice, fragmente de trup uman. Din vechile structuri naturale, informale, rămân adeseori
fragmente, martore al naşterii formelor conştiente, al instituirii unui principiu raţional. Aceste acumulări de
elemente umane au proporţii neaşteptate, ceea ce asigură compoziţiei o lectură suprarealistă, adică o lectură
care dezvăluie straturi ascunse ale realităţii. Câteodată, unor astfel de inventare, ale morfologiilor desprinse
din arealul uman, li se adaugă obiecte de uz casnic sau de mobilier, deci tot din ambianţa controlată de principii
umane, montajele realizate, comparaţiile întâmplătoare având ceva din spiritul parodic al artei pop.
Stone or bronze, the amorphous mass of material constitutes the starting point for the visual discourse of
Kyriakos Rokos, which he passionately works with in a search for organic, human shapes. The sculptures
sometimes preserve fragments from the former natural, informal lumps of matter, as witnesses in the process
of the appearance of rational shapes, under the auspices of rational principles. The resulting clusters of human
elements have unexpected proportions, which offer a surrealist key for the reading and revealing of hidden layers
of reality. Sometimes, such morphologic inventories include household object or furniture fragments, elements
which also belong to the human universe. The resulting montages of sometimes haphazard combinations remind
the viewer of the parodic spirit of Pop art.
105
Milos Sobaïc
Născut în 1945, la Belgrad, este unul dintre cele
mai importante personalități artistice din țările
din fosta Iugoslavie. În 1970 a absolvit Academia
de Arte Frumoase, dar, din 1972, el a trăit și a
creat la Paris. Expoziţii personale (selecție): 1995
Bienala de la Veneția. Iugoslavă Pavilion. Veneția,
Italia; 1996 Hermann‑Breard Galerie, Rouen, Franța;
1998 Astrolavos Galerie. Larissa Contemporană Art
Centre. Atena, Grecia; 1999 Frank Pagini Art Gallery.
Carrousel du Louvre. Paris, Franța; 2001 Foir d’Art
Contemporain. Frank Pagini Art Gallery. Strasbourg,
Franța; 2002 Galerie La Hune Brenner. Paris, Franța;
2004 Muzeul Ludwig. Koblenz, Germania. Galerie
Akie Arichi. Paris, Franța; 2005 Lu Xun Academia
de Arte Frumoase. Shenyang, China, Moderna
Galerija. Budva, Serbia‑Muntenegru, Perast,
Serbia‑Muntenegru, Gospic Škrpjela; 2006 Pavilon
Cvijeta Zuzorič. Belgrad, Serbia‑Muntenegru; 2007
M Ars Centrul de Artă Contemporană. Moscova,
Rusia. 2009 Galerija savremene likovne umetnosti
Srbija. Nis, Serbia; Galeria Helios. Timișoara, România;
106
Extreme situation IV, ulei pe pânză, 230x180 cm, 2004
Portret, diverse materiale, 80x100x122 cm, 1997, 2010
Golite sau traversate de personaje, reduse la simplitatea atemporală a podelelor şi pereţilor sau infuzate cu
obiecte‑amintiri ale erei tehnologice, spaţiile din pictura lui Milos Sobaïc devin sediul manifestării unor intense
energii. Sosite din „scenă”, dar şi din lăuntrul ei, astfel de tensiuni antrenează fiinţe şi obiecte, destrămându‑le
pe alocuri, susţinând partitura dramatică. Cu timpul, descărcarea forţelor indestructive s‑a accentuat, pictorul
făcându‑ne martorii unor uriaşe pericole ce stăruie la marginea existenţei. Culorile sunt, de fiecare dată,
aprinse, agitate de aceeaşi teribilă energie ce cuprinde totalitatea spaţiului de existenţă. Este, în această voinţă
de a reda aspectele dramatice, o formă nouă de expresionism, o capacitate de a capta fluxurile de energie ce
ameninţă echilibrul lucrurilor.
2010 Muzeul de Artă Timișoara. Timișoara, România;
Facultatea de Științe Umaniste. Pécs 2010 — Capitală
Culturală Europeană. Pécs, Ungaria; 2011 Danubiana
Meulensteen Muzeul de Artă. Bratislava‑Čunovo, Slovacia
The spaces in the paintings of Milos Sobaic — empty or populated by characters, reduced to the simplicity of
walls and floors or furnished with objects, mementoes of the technological age — are the manifestation grounds
for intense energies. Such outer or inner pressures intensify the dramatic tension by engaging and sometimes
altering both beings and objects. In time, the discharge of in‑destructive forces accentuates, and the viewer
becomes the witness of the terrible things that endanger the human existence. There is, in this will of expressing
the dramatic aspects of life, a new form of expressionism, and a capacity to investigate those dangerous energy
fluxes, which threaten the balance of things.
107
Hanna, 50x50 cm, seriei fotografice, 2012
Hanna I, 50x50 cm, seriei fotografice, 2012
Hanna II, 50x50 cm, seriei fotografice, 2012
Hanna IV, 50x50 cm, seriei fotografice, 2012
Interesându‑se de resursele fotografiei în sondarea realităţii, Eugen Savinescu se situează pe unul dintre cele mai
pasionante drumuri din arta modernă. Exploatând această achiziţie de la sfârşitul secolului al XIX‑lea, artistul
survolează cu eleganţă problemele reprezentării şi ale atitudinii mimetice, după cum depăşeşte tendinţele care
neagă prestigiul lumii reale. El se cufundă cu o nedisimulată bucurie în universul tangibil, dar nu se mulţumeşte
cu înregistrarea mecanică a vizibilului, deşi, în condiţiile actualităţii, acesta e un exerciţiu semnificativ în sine,
problema apropierii şi îndepărtării de real fiind dezbătută de‑a lungul întregii perioade moderne şi postmoderne.
După cum vedem, imaginile dezvoltă o anume poetică a umbrei şi luminii, un joc al detaliilor, al repetiţiei, care
trece în planul al doilea actul înregistrării, devenind, în sens profund, reprezentare, creaţie.
Eugen Savinescu
N. 10 martie 1978, Aiud. Studii: 2003 licenţiat
în
specializarea
Fotografie‑Video‑Procesare
computerizată a imaginii; 2005, absolvent de Master
şi 2008 doctor în Arte vizuale la UAD, Cluj‑Napoca;
Expoziţii: Anglia, Austria, Franţa, Germania, Italia,
Macedonia, România, Spania şi Ungaria; Director de
grant naţional: grant TD, CNCSIS 2/07, (2007‑2009) cu
tema: „Vizibil şi Lizibil la confluenţa dintre tradiţie
şi experiment în arta actuală”; Cărţi publicate: Chip
şi închipuire/Visage and envisagement; Trialog/
108
Actualitatea fotografiei alb‑negru; Vizibil şi Lizibil
în imaginea fotografică şi în extensiile ei, la Editura
Mega din Cluj‑Napoca, 2009‑2012; Călătorii de studiu:
Beja, Budapesta, Bilbao, Casablanca, Karlsruhe,
Madrid, Saarbrucken, Stockholm, Strasbourg,
Veneţia, Viena; Premii: premiul Carol Popp de
Szathmary, medalia de aur şi argint al Centrului
Experimental de fotografie a Universităţii Populare
din Prato, Italia; premiul Argus‑Vision, Oradea.
Contact:
E‑mail
[email protected];
Interested by the study of reality by the means of photography, Eugen Savinescu employs on one of the most
fascinating tools offered by the modern times. He researches the possibilities of this invention of the XIX century,
as he elegantly investigates the issues of representation and mimesis, going beyond those tendencies which
deny the values of the visible world. He explores reality, with undisguised joy, but he does more than record
mechanically (even if in our times that can be itself a significant exercise), the issues of approaching reality or
going farther having been debated throughout the entire modern and postmodern periods. He develops in his
images a special poetics of shadow and light and a game of details and of repetition which primes over the act
of recording, as it becomes, in a profound sense, representation — therefore creation.
109
Corp peisaj‑urban, ulei pe pânză, 100x120 cm, 2011
Abandon, ulei pe pânză, 200x146 cm, 1995
Marilena Preda Sânc
Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu”, Bucureşti, 1979. Doctor în Arte Vizuale
2002. Profesor Universitatea Naţională de Arte din
Bucureşti. Preşedinta Filialei Pictură Bucureşti UAP
din România. Redactor şef — Revista Contrapunct.
Membră AICA. Membră fondatoare ARFA. Din 1980
realizează lucrări de pictură, desen, obiect, fotografie
intervenită, cărţi de artist, body art, land art, instalaţie
video, performance, film video, spectacol multimedia,
Artă în Spaţiul Public. Participă la numeroase expoziţii
de grup naţionale şi internaţionale. Scrie despre Arta
Electronică şi Arta în Spaţiul Public. Premii: 2010
Diplomă de Excelenţă acordată de Facultate de Arte
şi Design, Timişoara; 2008 Premiul pentru pictură
„Mihail Grecu” UAP Moldova; 2004 Ordinul Meritul
110
Cultural; 1998 ArtsLink Fellowship, New York; 1997
Artist in residence Kultur Kontakt; 1996 Premiul III
pictură Habitat, acordat de U.N.D.P.; 1993 Diploma
Amici del Pomero; 1988 Premiul pentru cea mai bună
Expoziţie de Grup, JUNIJ — Photo Moon in Paris;
1986, 1983 Medalia Amici Del Pomero; 1982 Premiul
pentru pictură Atelier 35; 1978 Bursa Ion Andreescu.
Expoziţii personale — selectiv: 2012 Muzeul de Artă
Cluj‑Napoca, Galeria Arcade 24 Bistriţa; 2011 Muzeul
Naţional de Artă Contemporană (MNAC) Bucureşti;
2010 Galeria de Artă Contemporană Anagma, Madrid;
2008 Galeria Calina Timişoara, Galeria Simeza
Bucureşti; 2007 Studio D.V.O., Bruxel; 1995 Muzeul
Naţional de Artă Bucureşti; 1998 Galeria East‑West,
Centrul Cultural Român, N.Y.; www.preda‑sanc.ro
Arta Marilenei Preda Sânc — caracterizată de o foarte interesantă expansiune a mijloacelor de expresie, la
pictura tradiţională adăugându‑se imagini digitale, obiecte, carte de artist, fotografia etc. — este foarte sensibilă
la problematica relaţiilor eului cu contextul, manifestându‑şi un angajament social tot mai explicit. Adeziunea la
mişcarea feministă o determină la o poziţie reflexivă (autoreflexivă), care înseamnă înainte de toate o adecvare
a sistemului de referinţe, de rapeluri tematice. Dincolo de dezbaterile circumscrise ecofeminismului, creaţia
sa, predominant figurativă, face vizibilă o intensă viaţă interioară, cu note afective şi spirituale specifice, care
acordă procesului de exprimare un caracter de urgenţă, de necesitate imediată, ceea ce reclamă rezolvări
formale ce stau sub semnul expresionismului.
The art of Marilena Preda Sanc is defined by a very interesting expansion of the means of expression, as she
constantly adds to the traditional painting media digital images, objects, artist books, photography and so
on. She is intensely open towards the issues of the self in relation with various contexts, as she becomes
increasingly and manifestly involved socially. The feminism determines a (self) reflexive mode, which means
firstly an adjustment of the system of themes and references. Beyond any debates related to the eco‑feminism,
her predominantly figurative images speak of an intense inner life, with its specific affective and spiritual
accents, that confers certain urgencies to the (self) expression, thus leading to expressionist streaks.
111
Liviu Suhar
N. 17 februarie 1943, lacobeni, Suceava — România.
Studii: 1962‑1968 — Institutul de Arte Plastice „lon
Andreescu” Cluj‑Napoca, Pictură. Profesori: Aurel
Ciupe şi Petru Abrudan. Începând cu anul 1968 expune
constant, fără întrerupere, lucrări de pictură şi desen,
în expoziţii personale, de grup, colective — judeţene,
naţionale şi internaţionale. Expoziţii personale: 1971,
1973, 1974, 1975, 1976, 1978, 1980, 1983, 1987, 1988
— laşi, Bârlad, Vaslui, Suceava; 1978 — Bucureşti —
Galeriile „Eforie”; 1982 — Bucureşti — Galeriile de Artă
ale Municipiului; 1991 — Laussanne; 1993 — Madrid,
Bucureşti — Galeriile de Artă „Simeza”, Timişoara —
Galeriile de Artă „Helios”; 1994 — laşi — Galeriile de
Artă Contemporană ale Muzeului Naţional de Artă,
Baia Mare — Muzeul de Artă; 1996 Cluj‑Napoca, Muzeul
Naţional de Artă, laşi — Galeriile „Cupola”, Budapesta,
Ungaria — Centrul Cultural Român; 1997 — Sant Pere
de Vilamajor. Barcelona; 1998‑Galaţi, Viena Centrul
Cultural Român, Dej; 2000 — Wolfsburg — „Haus Rhode”
— Germania; 2001 — Muzeul Ţării Crişurilor” Oradea,
Institutul român Veneţia; 2002 — Galaţi — Muzeul
de Artă Vizuală — Expoziţie retrospectivă, Institutul
Român Veneţia; 2003 — laşi — Expoziţie retrospectivă
Muzeul Naţional de Artă; 2004 — laşi — Galeriile de
Artă „Cupola”, Constanţa — Muzeul de Artă — Expoziţie
retrospectivă; 2006 — Cluj-Napoca — Muzeul Naţional
de Artă; 2008 — Galeriile de Artă Dana Iaşi; 2009 —
Galeriile de Artă Dana — „Forme‑culori‑polifonii”,
Iaşi; 2010 — Muzeul de Artă, Botoșani, Galeria de
112
artă „Arcade 24”, — „Transfigurări”, Bistrița; Casa
de cultură a Municipiului Paşcani. Expoziţii de artă
românească în străinătate: 1974 — Berlin, 1975
— Skopje — Kumanovo, 1976 — Berlin — Lisabona, —
Moscova — Poitiers, 1978 — Roma, Napoli, Lublin, 1980
— Perugia, Bari, Maceratta, Liège, Bruxelles, 1981 —
Zagreb, Novi Sad, Sarajevo, Sofia, 1982 — Amsterdam,
1983 — Roma, Atena, 1984 — Budapesta, 1985 —
Stuttgart, Moscova, Cagnes sur Mer, 1987 — Glasgow,
2001 — Montreal. Expoziţii internaţionale: 1973 —
Barcelona — Concursul internaţional „Juan Miro”, 1984
— Kosice a VII‑a Bienală de pictură, 1989 — „Cagnes sur
Mer” al XXI‑lea Concurs internaţional de pictură, Artă
monumentală — „Unirea şi Independenţa Poporului
Român” — Tapiserie 30 mp — Palatul Culturii, Iaşi, 2001
— Bad Kissingen — Germania — „Visionen 2001”. Profesor
universitar doctor la Facultatea de Arte Plastice,
Decorative și Design — Iași; Coordonator științific al
Școlii Doctorale; 1990‑2000 — Decan al Facultăţii de
Arte Plastice, Decorative şi Desing Iaşi; 1993‑2006 —
membru al CNEAA pentru Artă și Arhitectură. Premii și
distincții: 1980 — Premiul UAP „Voronețiana”; 1984 —
Bienala de pictură — Kosice — medalie de argint; 1999
— Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova;
2000 — Premiul „Vasile Pogor” — Primăria municipiului
Iași; 2000 — Ordinul Național „Serviciul credincios în
grad de Cavaler”; 2004 — Medalia „Teiul de aur” pentru
activitatea artistică, Editura Geea — Ipotești — Botoșani
Melos, ulei pe carton, 80x70 cm, 2007
Temă muzicală, ulei pe pânză, 80x60 cm, 2009
Tablourile lui Liviu Suhar păstrează în general o ancoră în realitate, dar totul este trecut printr‑un filtru special,
care ne ajută să ne desprindem din rigoarea actualităţii, plasându‑ne într‑o zonă unde este activ mai curând
visul. Formele la care apelează sunt clare, puternice, lipsite de detalii care anulează o percepere imediată,
lăsând o fereastră deschisă spre atemporal şi metafizic. Multe imagini trimit la lumea muzicii, care stăruie şi
când lipsesc trimiterile directe la instrumentarul tipic exerciţiului sonor, iar când acestea apar, ele solicită
corespondenţe plastice. Citarea morfologiilor muzicale are darul de a provoca o lectură în cheie simbolică a
întregului ansamblu figurativ. Regimul cromatic se schimbă, de la o accentuată depigmentare care acuză starea
de suprarealitate, la porţiuni în care culoarea se aprinde, vorbindu‑ne de intensa viaţă afectivă a artistului.
In the works of Liviu Suhar, the references to elements of reality are filtered through a special filter which
takes the viewers leave beyond the rigors of actuality and into an area of dream and reverie. He forms clear,
powerful, detail‑less shapes which, beyond the immediate perception, open a window towards a metaphysical
and a‑temporal dimension. Several images recall the musical world, even when they do not contain images from
the musical paraphernalia — which, when they are represented, they always generate visual correspondences.
These quotations of musical morphologies offer a symbolic key for the interpretation of the entire figurative
ensemble. The chromatic regime changes, from a surreal, acute discoloration, towards brightly colored areas
which reveal the intense inner life of the artist.
113
Impersonal, bronz, 5x13x15 cm
Impersonal 1989, bronz, 22x47x52 cm
Impersonal 1991, bronz, 18x44x43 cm
Impersonal 1989, bronz, 7x12x11 cm
Stergios Tzanekas
N. în Szczecin, Polonia, din 1982 trăieşte în Atena,
Grecia. Din 1982 lucrează ca sculptor‑conservator
la Muzeul Epigrafic din Atena. În 1988 a frecventat
Seminarul pentru Conservarea Monumentelor din
cadrul Institutului de Arheologie, Universitatea din
Londra. În 1991 a realizat o copie după un înscris
antic care este în prezent expus în Sala prietenilor
muzicii din Atena. Expoziţii de grup: martie 1978 —
Sala de expoziţii a M.P.I.K., Wroclaw, Polonia; martie
1980 — Galeria Zacheta, Varşovia; septembrie 1982
— Asociaţia Sculptorilor, Atena, Grecia; martie 1983
— Asociaţia Sculptorilor, Atena, Grecia; septembrie
1983 — Asociaţia Sculptorilor, Atena, Grecia;
octombrie 1983 — Organizaţia culturală Larissa,
Grecia; iunie 1985 — Muzeul Scironio, A 5-a Bienală
Internaţională de Sculptură, Atena; octombrie 1987
— Expoziţia de Artă Panelenică, OLP Piraeus, Grecia;
114
ianuarie 1988 — Galeria de Artă „Eggonopoulos”,
Atena; februarie 1988 — Galeria de Artă „Aiolos”,
Atena; iunie 1988 — Galeria de Artă „F”, Atena;
septembrie 1988 — Teatrul din Parcul Libertăţii,
Atena; martie 1989 — Galeria de Artă „To Trito
Mati”, Atena; mai 1989 — Galeria de Artă „Aiolos”,
Atena; iunie 1989 — Galeria de Artă „Antenor”,
Atena; iulie 1989 — Galeria de Artă „Aiolos”, Atena;
aprilie 1990 — Galeria de Artă „Zygos”, Atena; mai
1992 — Asociaţia Sculptorilor, Atena. Concursuri
pentru crearea monumentelor naţionale: Concursul
pentru realizarea Monumentului Naţional de
Rezistenţă în Gorgopotamos (distincţie); Concursul
pentru realizarea Monumentului Naţional de
Rezistenţă în Galatsi, 1986 (distincţie); Concursul
pentru realizarea Monumentului Naţional de
Reconciliere în Klauthmonos, 1987 (Premiu).
În bronzurile pe care Stergios Tzanekas le realizează de mai mulţi ani, nu simte nevoia să se refere la întregul
fiinţei umane, ajungându‑i o redare eliptică, care constituie doar diapozonul care declaşează evocarea pe care
şi‑o propune. În esenţa sa, modul său de a vedea umanul moşteneşte spiritul abstract al sculpturii egeene din
preistorie, care instaura un discurs despre realitatea umană, fără să apeleze la descripţii, la amănuntele figurii,
căutând de fiecare dată semnificaţia generală, dincolo de fizionomiile particulare. Odată depăşit acest nivel al
observaţiei, sculptorul e liber să facă „portretul” personajelor, urmărind configuraţia dinspre interiorul fiinţei
sale. Un astfel de mod de a trata prezenţa umană îi permite să analizeze volumul, situaţia sa în spaţiu, să‑i
accentueze sau să‑i oculteze evoluţia, cu alte cuvinte să rescrie raportul dintre gol şi plin.
In his bronze sculptures, Sergios Tzanekas represents elliptically separated elements of the human shape. These
elements fulfill their function as triggers in the evocation of the message he wants to express, for which
he does not require the whole representation of the human body. Essentially, his vision takes further the
abstract heritage of the Aegean prehistoric sculpture, which was representing an entire human reality without
the descriptive depiction of details, as it always went for the general signification, beyond the particular
physiognomies. Once this level of observation is left behind, the sculptor is free to „portrait” his subjects, as he
follows a personal, inner configuration. Such an approach on the human representation allows for an analysis of
the sculptural volume itself, on the spatial re‑writing of the relations between solidity and emptiness.
115
Bride, performance/action, 1998
Briye, performance/action, 1997
Zoran Todorovic
N. 1965, Belgrad. Studii: Gradul de BA, Pictura,
Facultatea de Arte Plastice, Belgrad; 2006, Docent
la Facultatea de Arte Plastice, Belgrad; 1998,
Asistent universitar la Facultatea de Arte Plastice,
Belgrad; 1995, MA grad, Facultatea de Arte Plastice,
Belgrad, mentor: prof. univ. Milica Stevanovic;
1992, Gradul de BA, Pictură, Facultatea de Arte
Plastice, Belgrad. Expoziţii personale: 2012,
Istoria provizoriu, Selecția Artwoeks din Colecția
Muzeului de Artă din Voivodina, Cotemporary 1950
— 2012, MSUV, Novi Sad, RS; Five by Five, Chicago,
Statele Unite ale Americii; 2011, „Facing opera de
arta — privitorul în imagini în mișcare” — Centrul
Media Art în Halle (Saale), D; EUROPA asimetric,
Muzeul de Artă Contemporană Leipzig. Scenarii
1. Leipzig, D; Iugoslavia — Suspendarea timpului,
Neue Gesellschaft für Kunst Bildende NGBK Berlin.
116
Berlin, D; 2010 Galeria Kapelica, Ljubljana. SL; 2009
Toplina, Salon de Muzeul de Artă Contemporană
Beograd, RS; 2009, Galerija dr. Vinko Petric,
Subotica, RS; Pavilionul sârb la a 53 Bienală de
la Veneţia; Muzeul de Artă Contemporană Novi
Sad, RS; 2006, SC Galeria; Zagreb, HR; 2005,
Artspace, Sydney, Australia; 2004, Muzeul de Artă
Contemporană din Zagreb, HR; 2000, Kinoteka,
Ljubljana, Slovenia; Pekarna, Maribor, Slovenia;
1998, BELEF, Barutana, Beograd. RS; Galeria GRIPA,
Belgrad RS; 1997, Galeria Meander, Apatin. RS;
Galerie Studentskog kulturnog Centra Beograd.
RS; 1995, Galerie Studentskog kulturnog Centra
Beograd. RS; 1992, Galerie Doma Beograd. RS.
Contact: Adresa domiciliu, Stjepana Filipovića 37,
11000 Belgrad; tel: +381 11 630 635; Faks: +381
11 2635 149, +381 11 635 349 +381 11 636, 386.
Sculptorul Zoran Todorović revine mereu şi mereu la imaginea Afroditei, urmărind în incideţele istorice destinul
frumuseţii şi armoniei umane. Chipul, aflat sub semnul divin al perfecţiunii, este, în perspectiva actualităţii,
devastat de imprecarităţi şi accidente care afectează unitatea şi puritatea corporală. Undeva, sub aparenţele
unei observaţii atente, s‑ar putea citi un gust al parodiei, dacă nu ar fi evidentă drama pe care o suportă corpul
feminin în confruntare cu amănuntele dizgraţioase ale existenţei. Câteodată, hainele, artificiul pe care îl aduce
plasarea în actualitate, pot masca agresiunea întâmplată de‑a lungul vremii, amintindu‑ne că, dincolo de jocul
de suprafaţă se află forma, frumuseţea pură, eternă, imună la asaltul derizoriului.
Zoran Tororovic keeps returning to the image of Aphrodite, as he traces the history of the human beauty and
harmony. The human image, mirror of the divine perfection, is, in the perspective of actuality, devastated by
precariousness and accidents which affect its purity. Somewhere, under the apparent attentive observation in
his works, one could catch glimpses of a taste for parody, would it not be for the drama of the feminine body
subjected to the disgracing details of existence. At times, the clothes and artifices which make the image actual
mask the aggression endured throughout time, reminding us that, beyond the surface, there is always the pure
beauty, eternal and immune to the attacks of derision.
117
Prințul Regatului Kreative de Moldova, 1998
NguK Pa, 1998
Appropriation of Jeff Koons and Cicciolina Sex Project, 2000
Înmormântarea păpuşii Barbie, 1995
Mark Verlan
Born in 1963, lives in Chișinău. He studied: School
of Fine Arts „Schiusev”, Chișinău, Rep. of Moldova
(1974 — 1978), Fine Arts College „Al. Plămădeală”,
Chișinău, Rep. of Moldova (1983 — 1986). Participant
in many exhibitions, among which: „Kilometrul 6”,
SCCA Annual Exhibition, Chișinău, Rep. of Moldova
(1996); „Messages from Countryside — REflections in
RE” 2nd annual exhibition of SCCA Chișinău, Rep. of
Moldova, International exchange exhibition „Multiple
Homes” USA/Moldova (1997); „Gioconda’s Smile”
— Performance Festival, Chișinău, Rep. of Moldova;
„PERIFERIC 2” — Performance Festival, Iași, Romania
(1998); „Tranzit NAPOK”, Cluj-Napoca, Romania; „After
the Wall”, Stockholm, Sweden (1999); „КINOVARI
(imitazia)”, Chișinău, Rep. of Moldova; „Unfortunately
118
last Sunday afternoon somebody left the door open…”,
Sittard, Netherlands (2000); „InvAsia”, Orheiul
Vechi, Rep. of Moldova; „Exil — 2001”, Dobruja,
Rep. of Moldova (2001); „Blood and Honey”, Vienna,
Austria (2003); „Transfer” Exhibition and Round
Table, Moscow, Russia; „Shargorod’2009” Residency,
Shargorod, Ukraine (2009). Solo exhibitions, among
which: „Illusions”, Chișinău, Rep. of Moldova (1994);
„EXODUL” Chișinău, Rep. of Moldova (1995); „If I had
a workshop…”, Chișinău, Rep. of Moldova; „Marioka,
Son of Rain”, Cluj-Napoca, Romania (1999); „Eny”,
Brancusi Exhibiting Center, Chișinău, Rep. of Moldova
(2009); MALLdova Comercial Center, Chișinău,
Rep. of Moldova (2010); Chișinău‑Art, Research
in Public Sphere, KSAK, Rep. of Moldova (2011).
În imaginile pe care le realizează de câţiva ani, Mark Verlan se află mereu în situaţia de sever comentator al
realităţilor în care trăieşte, al lucrurilor şi fiinţelor ce exercită o neîntreruptă presiune asupra ambianţei. De
pe aceste poziţii, adoptă tonul persiflant, de sorginte dadaistă, transformând fiecare prezenţă a sa într‑un act
de negare ce cuprinde propunerea sa originală privind ordinea lucrurilor. Mobilitatea sa extremă îl face apt să
adopte cele mai deosebite întruchipări şi mijloace de expresie. El poate recurge la modalităţile performanţei,
pe care o înregistrează cu procedee picturale sau fotografice. „Rolurile” în care îşi distribuie, cu un deosebit
simţ teatral, propria persoană, manifestând, de fiecare dată, mult umor. Sistemul său de imagini reabilitează,
în mod neaşteptat, resursele posibilităţilor figurative, care se dovedesc de o extremă actualitate.
In his latest works, Mark Verlan is criticizing the everyday realities he witnesses — the things or beings he finds
tensing and disturbing. His tone is a mocking one, reminding the viewer of the Dada, as he transforms each of
his interventions in an act of denial which includes, at the same time, his own proposal on the order of things.
He is extremely versatile, and so he adopts the most imaginative and varied means of expression. He performs,
extremely theatrically, „parts” which he registers in photography or painting, manifesting each time a very acute
sense of humor. His visual system revives and rehabilitates the unexpectedly actual values of figurative art.
119
Om hrănindu‑şi fiara, tablă cositorită, h. 45 cm
Om rugându‑se, tablă cositorită, h. 60 cm
Spaima, tablă cositorită, h. 15 cm
Aflat în permanentă căutare a unei expresii ideale, artistul lucrează deopotrivă asupra aspectelor reprezentării,
cât şi asupra materialelor în care îşi realizează operele. Marian Petre reuneşte în aceeaşi imagine elemente
abstracte, provenind dintr‑un îndelung proces de decantare a realului, şi fragmente figurative, în care îşi
proiectează propria sa viziune asupra lumii. În ceea ce priveşte execuţia concretă a proiectelor, artistul
exploatează în beneficiul operei sale particularităţile volumetrice şi cromatice, suma expresiilor în diferite
materiale contribuind la optimizarea formelor. Dintre substanţele la care apelează frecvent, remarcăm lemnul
şi metalul, fiecare dintre aceste materiale punând probleme tehnice specifice, dar regăsindu‑se în preluarea
sensibilă a celor mai intime tensiuni ale artistului.
Aurel Vlad
N. 1954. Studii: Institutul de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu” Bucureşti, Secţia sculptură, 1984. Din
1990 predă la Catedra de sculptură a Universităţii
Naţionale de Arte din Bucureşti. În prezent este
conferenţiar universitar, doctor în domeniul arte
vizuale, decan al Facultăţii de Arte Plastice de la
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Are
120
o bogată activitate expoziţională încununată cu
numeroase premii: Premiul pentru sculptură al Uniunii
Artiştilor Plastici — 1990; Marele Premiu al Salonului
de Artă, Bucureşti — 1998; Ordinul Naţional pentru
Merit în grad de Comandor — 2000; Premiul Academiei
Române pentru Sculptură — 2000; Premiul C. Brâncuşi
— Bienala de Pictură şi Sculptură, Arad — 2009.
Marian Petre seems to be in a constant research for the ideal expression, in both the various aspects of
representation and the materials he uses for his works. He brings together, in the same image, abstract
elements whose origin is somewhere in a lengthy process of decantation of reality, and figurative fragments —
results of his own direct experience and vision. The techniques and materials he uses are also mixed, as the
artist employs, for the benefit of his works, all particularities of both volumetric and chromatic expression, in
a constant attempt of optimization of forms which benefit from this combination of different materials. Among
his favorite materials are the wood and the metal, each with its own set of specific technical requirements, and
necessary for the expression of the most profound inner turmoil of the artist.
121
Repaos, lemn carbonizat, 50x52x40 cm
Gânditor, lemn carbonizat, 25x20x17 cm
Omul din soare, lemn carbonizat, 40x20x17 cm
Icoană fără chip, lemn carbonizat, 35x36x10 cm
După ce a parcurs o etapă în care era fascinat de misterul metalurgiilor, al formelor împrumutate proceselor
industriale, Gheorghe Zărnescu se afundă în necuprinsul lumii materiale, salvând de la disoluţie, de la ameninţare
haosului, produsele activităţii raţionale, „deşeurile” intervenţiei constructive a omului. Orice fragment care
şi-a pierdut utilitatea ce i-a fost cândva încredinţată, orice ruină a unui program funcţional sunt rechemate de
gândirea pozitivă a sculptorului, căpătând o nouă semnificaţie, o nouă viaţă. O neobişnuită forţă imaginativă
poate crea, astfel, asociaţii expresive şi simbolice. Chiar elementele naturale, cum sunt trunchiurile de copac,
pot fi mediul în care spiritul artistului, aflat în permanentă alertă faţă de concreţiunile materiale — pot fi
substanţa unor configurări spirituale — crucea, de pildă, care, odată revelată, modifică întreaga alcătuire a
obiectului.
Gheorghe Zărnescu
N. aprilie 1953, Caşin, judetul Bacău. Studii:
Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”,
Bucureşti, sculptură, 1976. Începând din anul 1983
până în prezent a participat la toate expoziţiile
importante organizate de Filiala Bacău a Uniunii
Artiștilor Plastici din România şi de Muzeul de Artă
din Bacău, la expoziţii de grup anuale şi bienale
şi la simpozioane de creaţie. A deschis peste
20 de expoziţii personale. Expoziții personale:
2011, 2005, 1981, Bucureşti, 2010 Muzeul de Artă
din Timişoara; 2009, Muzeul „Iulian Antonescu”
122
Bacău, 2009, Muzeul Bucovinei, Suceava; 2008,
GaleriA Frunzetti, Bacău, 2007, Centrul de Cultură
George Apostu Bacău, 2006 Galeria Arta Bacău.
Simpozioane de creație: 2010, Gărâna; 2009,
Timişoara; 2008 Sângeorz-Băi; 2007, Bursa — Turcia;
2006, Bistrița-Năsăud. 2002, Costineşti; 2001,
Artuborg Bucureşti, 2000, Cărbunari, 2000 Reşita,
1998 Râmnicu Vâlcea; 1998 Călăraşi, 1981 Sălişte,
1977 Arcuş, 1976 Măgura. Bursa Herder acordată
de Universitatea din Viena în 1984, premiile Uniunii
Artiştilor Plastici din România 1997, 1999, 2001.
After a period of investigation on the mysteries of metallurgy and of fascination for the forms translated in
industrial processes, Gheorghe Zarnescu plunges into the boundless world of materiality, as he salvages from
dissolution and chaos the products of rational activities, the debris of man’s constructions. Any fragments which
have lost their original utility, any ruins of a functional program are recycled by the sculptor and receive a
new life and a new meaning. An unusual positive thinking and imaginative force can thusly create unexpected,
expressive and symbolic associations. Even the natural elements, such as logs, can become the material for
spiritual re-configurations – the cross, for example, is an element which, once revealed, modifies the entire
structure of the ensemble.
123
Naşterea Afroditei (varianta I), 1998, ghips, 80x26x30 cm
Afrodita, 1997, ghips, 147x30x35 cm
Naşterea Afroditei (varianta II), 1997, gips, 1323x473x533 cm
După mai multe cicluri în care evoca arhitectura sacră antică şi bizantină, Konstantinos Zourlas caută modalităţi
de consacrare a sacrului, confruntându‑se cu zbuciumata istorie de astăzi a unor structuri conceptuale ce au
traversat secolele, păstrând un fond de semnificaţii iniţial. Invocarea lumii arhaice, a sintezelor din „secolul de
aur”, adică a unui complex de valori ce s‑a sustras eroziunii temporale, are un caracter polemic într‑o perioadă
în care se afirmă atâtea tensiuni deconstructive. Amfora este un mediu al purităţii formale şi, în plus, evocă o
materie misterioasă, un teritoriu al proceselor antropogonice. Sculptorul decantează astfel întreaga moştenire
a spaţiului grec, optând, în cele din urmă, pentru o formă simplă, dar încărcată de semnificaţii multiple. Aceste
amfore conţin, în mod simbolic şi concret, fiinţa umană.
Zourlas Konstantinos
N. în 1942, în Tihio, Kastoria. A trăit şi a studiat
în România până în 1977, când a fost repatriat.
Studii: Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza”
şi Academia de Arte Plastice „N. Grigorescu”
din Bucureşti. Lucrările sale au fost expuse în
expoziţii organizate şi private. Printre cele mai
importante sunt: „40 de ani de ceramică”, Atena,
1998; „Sculptori greci contemporani”, Bucureşti
124
2000; „Bienala Arad”, 2009; Bienala Arad, 2011.
Simpozioane de sculptură: Simpozionul „Dimitria
’93”, Thessaloniki, 1993; Simpozionul Internaţional
de Sculptură „Mediteraneo ’96”, Ispica, Sicilia,
Italia; Simpozionul Interbalcanic de Artă,
Kalamaria, Thessaloniki, 1997. Este membru al
Uniunii Artiştilor Plastici din România şi membru
al Consiliului Artiştilor din Grecia.
After several series of sculptures in which he evoked the sacred antique and Byzantine architectures, Konstantinos
Zourlas searches for ways of representing the sacred, in the light of a set of conceptual structures which have
preserved their initial fund of significations all trough the long centuries of their restless history. The invocation
of an archaic world, of the syntheses of the „golden age”, i. e. of a complex system of values which has escaped
the erosion of time, appears polemic in a period of so many prevalent deconstructive tensions. The Greek
amphora is a symbol of formal purity as it also evokes a mysterious matter and a territory of anthropogenic
processes. The sculptor decants the entire heritage of the Aegean world, opting eventually for a form which is
simple but charged with multiple significations, these amphorae containing, symbolically, the concreteness of
the human shape.
125
CUPRINS
Bogdan Aleksandrov
20
Zamfira Bârzu
22
Călin Beloescu
24
Ilie Boca
26
Pavel Brăila 28
Geta Brătescu
30
Marius Ovidiu Burhan
32
Mihai Chiuaru
34
Maius Crăiţă‑Mândră
36
Şerbana Dragoescu38
Daniela Frumuşeanu 40
Suzana Fântânariu 42
Dan Hatmanu
44
Iorgos Iliopoulos
46
Tudor Ioan 48
Tiberiu Fekete 50
Tatiana Fiodorova 52
Constantin Flondor 54
Gerendi Ştefan Dorel Găină56
Vasile Gorduz 58
Alexandru Ioan Grosu
60
Dimitar Grozdanov 62
Ion Iancuţ 64
Dimitris Kalamaras 66
Gabriel Kelemen 68
Petru Lucaci 70
Lucia Macari72
Octavian Mardale 74
Florin Mihai 76
Corina Nani 78
Liviu Nedelcu80
Dragoş Pătraşcu 82
Sorin Oncu 84
126
Tanja Ostojić 86
Stanislav Pamouktchiev
Thimios Panourias 90
Aspasia Papadoperaki
Ghenadie Popescu 94
Florica Prevenda 96
Silvia Elena Radu 98
Bogdan Raţa 100
Mircea Roman
102
Kyriakos Rokos
104
Milos Soba c 106
Eugen Savinescu 108
Marlena Preda Sanc Liviu Suhar 112
Stergios Tzanekas 114
Zoran Todorovic 116
Mark Verlan 118
Aurel Vlad 120
Gheorghe Zărnescu122
Zourlas Konstantinos
88
92
110
124
127
t i p a r
B R U M A R
T I M I Ş O A R A
s t r. A . P O P O V I C I 6
tel. /fax: +40 256 203 934
o ff i c e @ b r u m a r. ro
w w w. b r u m a r. r o