aici - atelier 35

Artists:
Ziad Antar (Lebanon/France)
Liliana Basarab (Romania)
Heath Bunting (U.K.)
Victor Man (Romania/Germany)
Deimantas Narkevičius (Lithuania)
Tanja Ostojić (Serbia/Germany)
Artiști:
Ziad Antar (Liban/Franța)
Liliana Basarab (România)
Heath Bunting (Marea Britanie)
Victor Man (România/Germania)
Deimantas Narkevičius (Lituania)
Tanja Ostojić (Serbia/Germania)
Curator: Mihaela Varzari
Curatoare: Mihaela Varzari
1:1
September-November 2013
1:1
Septembrie-Noiembrie 2013
The point of departure for this project is based
on Mihaela Varzari’s MA Dissertation in History
in Art, Between Wanting and Needing,
Contemporary Art in Eastern Europe, supervised
by Prof Dr Lanfranco Aceti, 2008, Birkbeck
College, London.
Punctul de plecare al proiectului este disertația
Mihaelei Varzari în Istoria Artei, Între a vrea și
a avea nevoie. Arta contemporană în Europa de Est,
sub supravegherea Prof. Dr. Lafranco Aceti, 2008,
Birbeck College, Londra.
Acest proiect a fost realizat fără finanțare.
Mulțumim artiștilor și galeriei Plan B din Berlin
pentru sprijin.
This project was realized without any financial
help. We would like to thank the invited
artists and Plan B Gallery in Berlin for their
kind support.
Coperta de Kazimierz Jankowski(Marea Britanie)
Publication cover by Kazimierz Jankowski(UK)
Design de: Larisa Crunțeanu
Design by: Larisa Crunțeanu
3
The Exhibition
Collateral Events
What has he got that it makes him so hot?
by Mihaela Varzari
The Eurosceptic. Interview with Tanja Ostojić
by Xandra Popescu
Untitled.
Short story by Heath Bunting
Heath Bunting is in point A because he isn’t in
point A
by Mihaela Varzari
Interview with Liliana Basarab
by Mihaela Varzari
Bios
5
11
14
18
30
31
32
41
4
Expoziția
Evenimente colaterale
Ce anume are de-l face atât de atrăgător?
de Mihaela Varzari
Eurosceptica. Interviu cu Tanja Ostojić
de Xandra Popescu
Fără titlu.
Scurtă povestire de Heath Bunting
Heath Bunting este în punctul A pentru că
nu este în punctul A
de Mihaela Varzari
Interviu cu Liliana Basarab
de Mihaela Varzari
Biografii
5
11
14
18
30
31
32
41
The Exhibition
atelier35.eu/group-show-1-1
Expoziția
atelier35.eu/group-show-1-1
In his book Sylvie and Bruno Concluded (1889),
Lewis Carroll described an impos¬sible map. In this
fantasy, a professor explains how his country´s
cartogra¬phers were experimenting with ever larger
maps until they finally made one with a scale of a
mile to a mile. “It has never been spread out, yet”,
he says. “The farmers objected: they said it would
cover the whole country, and shut out the sunlight!
So now we use the country itself, as its own map, and
I assure you it does nearly as well.”
În cartea sa Sylvie and Bruno Concluded (1889),
Lewis Carroll descrie o hartă imposibilă. În această
istorisire fantastică, un profesor explică cum
cartografii țării sale experimentau cu hărți din ce în
ce mai mari, până când au ajuns la o hartă de unu la
unu. „Nu a fost niciodată desfășurată, încă”, spune
el. „Fermierii nu au fost de acord: au spus că
aceasta ar acoperi întreaga țară, iar lumina
soarelui nu ar mai pătrunde! Așa că acum folosim țara
însăși ca hartă și vă asigur că e aproape la fel de
eficientă.”
The art project 1:1 brings together six
international contemporary artists whose works
exploit the concept of “mapping”. This concept
becomes here a tool for (re)defining subjectivity
(in)formed by and through complex bio-political forces. Physical borders start taking the shape of mental
borders and representation comes into sharp focus.
1:1 addresses the complex relationship to memory,
citizenship and identity in a confronta-tional and
deliberately evasive way. Its point of departure is
the constant pulling between wanting and needing of
the newly affiliated territories to European Union.
Proiectul 1:1 reunește șase artiști contemporani
internaționali, ale căror lucrări exploatează conceptul de „cartografiere”. Acest concept devine astfel un
instrument de (re)definire a subiectivității,
(in)format de și prin forțe biopolitice complexe.
Granițele fizice încep să preia conturul granițelor
mentale, iar reprezentarea devine punctul central.
1:1 tratează relația complexă dintre memorie,
cetățenie și identitate într-o manieră provocatoare și
intenționat evazivă. Punctul de plecare al proiectului îl constituie oscilația constantă între dorință
și nevoie a teritoriilor recent afiliate Uniunii Europene.
Through the selected works, the project discuses the
European Union´s intransigent attitude during
negotiations with future member states and the
reverberations of their subsequent
integration. Namely the economic dictatorship that
followed. Therefore the project points wards the
impact that Europe, this increasingly powerful
united nations territory, bears globally.
In his documentary Disappearance of a Tribe (2005)
Deimantas Narkevičius investigates the remnants of a
culture in the context of Lithuania´s integration and
Prin lucrările selectate, proiectul discută
atitudinea intransigentă a Uniunii Europene pe
parcursul negocierilor cu viitoarele state
membre și ecourile ulterioare integrării. Mai precis,
dictatura economică care a urmat. Astfel, proiectul
subliniază impactul pe care Europa, acest teritoriu
din ce în ce mai puternic cu multiple națiuni, îl are
la nivel global.
5
În documentarul Dispariția unui trib (2005)
Deimantas Narkevičius investighează reminesciențele
culturale ale Lituaniei în urma integrării în Uniunea
Europeană și deconspiră acceptarea necritică a noilor
standarde. Titlul încărcat cu înțelesuri sugerează
faptul că nu suntem martorii dispariției unui neam ci
a unui trib. Din punct de vedere antropologic, conceptul de trib implică un stil de viață și o cultură
unică, precum și valori sau ritualuri comune.
unmasks the uncritical acceptance of new standards.
The title is charged with meaning, where we are not
witnessing the disappearance of a family but rather
that of a tribe. From an anthropological perspective, the
concept of tribe implies a unique culture and
lifestyle, as well as values and rituals common to
its members.
Liliana Basarab proceeds as an anthropologist but in
different geographical locations of Europe and US
considering people’s fantasies, self-indulgence or
otherness in the documentation of her series monuments-for-concepts.com. This series is a result of a
series of four residencies during 2007 and 2010.
Addressing the foundation of public monument, which in
Romania, replaced the history of the revolution, her
work opens up dialogue, as opposed to what happens to
all monuments, which to hastily conclude debates and
perversely take over the task of remembrance.
Liliana Basarab adoptă metode antropologice dar în
locații geografice diferite din Europa și SUA,
analizând fanteziile, comoditatea sau alteritatea
contemporanilor, în documentarea seriei monuments-forconcepts.com. Această serie este rezultatul a patru
rezidențe desfășurate între 2007 și 2010. În România,
monumentul public împreună cu fundamentele sale au
înlocuit istoria revoluției. În raport cu aceasta,
discursul lui Basarab deschide dialogul și crează o
opoziție cu destinul tuturor monumentelor, care se
grăbesc să concludă dezbateri și în mod pervers preiau sarcina memoriei.
Ziad Antar’s enigmatic and multi-layered work, Tokyo
Tonight, deals with global power structure. Through
the voices of three shepherds, the word “Tokyo” is
uttered three times as a mantra – a mantra can be
distinguished as that which has a personal meaning
but none to the outside world. The failure to understand one another has been located in the clash of
civilization, which stands as a false problematization. In other words, issues of inequality, exploitation and injustice are instead perceived as issues of
intolerance.
Within the same vein, Tanja Ostojić’s
Untitled/After Courbet (L´origine du monde, 46 x 55
cm), 2004 goes beyond the reverberations of the
recent history of Europe, namely the EU integration,
and takes a firm stance in the face of Art History,
asking implicitly (and explicitly) “for whom and by
whom has it been written?“. As the result of the
În lucrarea sa enigmatică Tokyo diseară, 2003
Ziad Antar investighează structurile de putere
geo-politice. Cuvântul “Tokyo” este rostit de trei de
ori, de către trei ciobani, precum o mantră –
mantra, după cum se știe, se distinge prin faptul
că are doar valențe personale și nu implică lumea
înconjurătoare. Eșecul înțelegerii între semeni se
datorează conflictului dintre civilizații, care la
rândul său constituie o falsă problematică. Cu alte
cuvinte, inegalitatea, exploatarea și injustiția sunt
percepute ca și acte de intoleranță.
În aceeași linie de argumentație se înscrie și
posterul Fără Titlu/După Courbet (L´origine du monde,
46 x 55 cm) (2004), al Tanjei Ostojić, care depășește
reverberațiile istoriei Europene recente, apărute ca
6
media scandal in Austria (December 2005) the artwork
was censored. Due to the increasing demand for the
image on behalf of lay audience, the artist produced
a small edition of posters. The show presents one of
these reproductions of the original image.
urmare a integrării în UE și se poziționează ferm în
fața istoriei artei pentru a întreba în mod implicit
(și explicit) “pentru și de către cine a fost scrisă?“.
Scandalul media din Austria (decembrie, 2005) a provocat cenzura lucrării. La cererea tot mai mare a
publicului, artista a produs o ediție limitată de
afișe. Proiectul prezintă una dintre aceste reproduceri
după imaginea originală.
Victor Man and Heath Bunting address the notion of
nationalism in the age of global citizenship but
employ totally different aesthetics. With the sculpture Untitled (Coats)(2007), Man has the inserted
the Romanian national flag into the lining of 3 coats
that hang benignly on a coat hanger. The oblique
presentation of the symbol might suggest a surreptitious and perhaps guilty embrace of national identity, this is transfigured as something private though
inextricably tied to a collective experience. In The
Status Project (2011) Bunting analyses the relation
between soil and national identity, through a series
of computer generated maps, in a militant project,
which attracted the EU’s attention. He challenges
the privileged status attributed to the work of art
and disregards such notions as the separation of the
aesthetic from the rest of human life and prioritizes information and action.
Victor Man și Heath Bunting tratează naționalismul
în epoca cetățeniei globale, dar folosesc estetici
total diferite. În sculptura Fără titlu (Paltoane)
(2007), Man inserează steagul național al României
în căptușeala celor trei paltoane agățate inocent pe
un cuier. Această prezentare indirectă a simbolului
ar putea sugera o îmbrățișare a identității naționale
în mod clandestin, posibil susceptibilă de culpă. Man
o transformă însă în ceva privat și totuși inseparabil legat de experiențe colective, printr-un act subtil de rezistență politică. În Proiect de statut (2011)
Heath Bunting analizează relația dintre sol șiidentitate
națională printr-o serie de hărți generate digital,
într-un proiect militant care a atras atenția Uniunii
Europene. Artistul pune sub semnul întrebării poziția
privilegiată atribuită operei de artă și ignoră
noțiuni precum separarea dintre estetică și restul
vieții, acordând prioritate informației și acțiunii.
7
1:1
view from the exhibition
works by Tanja Ostojic and Heath Bunting
photo credit: Bogdan Cătălin Cazacioc
1:1
vedere din expoziție
lucrări de Tanja Ostojic și Heath Bunting
credit foto: Bogdan Cătălin Cazacioc
8
1:1
view from the exhibition
works by Deimantas Narkevičius and Liliana Basarab
photo credit: Bogdan Cătălin Cazacioc
1:1
vedere din expoziție
lucrări de Deimantas Narkevičius și Liliana Basarab
credit foto: Bogdan Cătălin Cazacioc
9
1:1
view from the exhibition
works by Victor Man and Ziad Antar
photo credit: Bogdan Cătălin Cazacioc
1:1
vedere din expoziție
lucrări de Victor Man și Ziad Antar
credit foto: Bogdan Cătălin Cazacioc
10
Collateral Events
Evenimente colaterale
Workshop: Survival Skills
with the artist Heath Bunting
7 September 2013, 10 AM – 6PM
Băneasa Forest, Bucharest
Heath Bunting invites you to take part in his
workshop Survival Skills in the forest Băneasa,
outside Bucharest. The workshop is aimed at anyone
who wants to spend the day in the artist’s company
and learn about edible plants, building tree houses
or hunting.
Workshop: Modalități de Supraviețuire
cu artistul Heath Bunting
7 Septembrie 2013, 10 AM – 6PM,
Pădurea Băneasa, București
Artistul britanic Heath Bunting vă invită să luați
parte la atelierul-ul Modalități de Supraviețuire, în
pădurea Băneasa, în afara Bucureștiului. Atelierul se
adresează celor interesați să-și petreacă ziua în compania artistului pentru inițiere în cunoașterea
plantelor comestibile, construirea adăposturilor în
copaci și tehnici vânătorești.
Performance: We might fall down or might stand up
(title in progress)
artist: Liliana Basarab
5 September 2013, 7 PM, during the project’s
opening.
Liliana Basarab invites members from the public to
wear sandals inter¬connected through back straps.
This performance represents the transla¬tion of the
artist’s older ceramic based sculpture, titled
Family Connections, 2008 into a performative
intervention.
Performance: We might fall down or might stand up
(title in progress)
artistă: Liliana Basarab
5 Septembrie 2013, 7 PM, la deschiderea evenimentului.
Liliana Basarab invită participanții la vernisaj să
poarte trei perechi de sandale legate între ele.
Performance-ul constituie o traducere în zona
performativă a unei sculpturi de ceramică mai veche a
artistei, intitulată Relații de Familie, 2008.
Proiecții de film: De ce Mickey Rourke?
24 Septembrie 2013, 8 PM, Atelier 35
Feature Film Screening: Why Mickey Rourke?
September 24 2013, 8 PM, Atelier 35
- 9 săptămâni şi jumătate , regia Adriane Lyne, USA,
1986, 1h 34 min, cu Mickey Rourke & Kim Basinger
- The Wild Orchid, regia Zalman King, USA, 1989,
1h 47 min, cu Mickey Rourke, Jacqueline Bisset & Carre
Otis.
- 9 1/2 Weeks, directed by Adriane Lyne, USA, 1986,
1h 34 min, starring Mickey Rourke & Kim Basinger;
- The Wilde Orchid, directed by Zalman King, USA,
1989, 1h 47 min, starring Mickey Rourke, Jacqueline
Bisset & Carre Otis.
The choice for showing these two films comes from the
influence they had on the generation which was in its
teens or early adulthood in 1989 and was marked by
the characters played by American actor, Mickey
Rourke.
11
Opțiunea pentru includerea acestor filme se explică
prin prisma influenței pe care au exercitat-o
asupra unei generații de adolescenți și tineri adulți
ai perioadei 1989. Această generație a rămas marcată
de modelul de masculinitate al personajelor
interpretate de către actorul american Mickey Rourke.
Survival Skills Workshop
photo credit: Alexandru Manole
Atelierul Modalități de Supraviețuire
photo credit: Alexandru Manole
12
Survival Skills Workshop
photo credit: Alexandru Manole
Atelierul Modalități de Supraviețuire
photo credit: Alexandru Manole
What has he got that it makes him so hot?
by Mihaela Varzari
Ce anume are de-l face atât de atrăgător?
de Mihaela Varzari
It was the autumn of 1989, I was 11 and found
myself stuck in a bedroom with some older high
school kids who were watching the film 9 ½ Weeks. It
was cold outside, but the warmth emanating by our
bodies filled up with adolescence desire as we gazed
at the screen was enough to keep us going.
Era în toamna anului 1989, aveam 11 ani și mă aflam
într-un dormitor cu colegi de liceu mai mari ca mine,
care se uitau la filmul 9 saptămâni și jumătate. Afară
era frig, dar căldura emanată de corpurile noastre
pline de dorință adolescentină privind ecranul ne
țineau de cald.
Just to set the record straight, before December
1989 in Romania you’d have to kill someone to watch
a film on VCR, as hardly anyone had video players and
films were not allowed to circulate. Years of confusing cultural signals followed - a combination of
overly Romanian national pride provided through folk
and the handful of Romanian intellectuals, who had
active roles in the West - highlighted by shops
selling made in Turkey products, where occasionally
sexy films would run on a VCR player in a corner.
Vreau sa clarific un lucru, și anume, că în România
înainte de 1989, trebuia să comiți o crima pentru a
vedea un film înafara programului TV pentru că aproape
nimeni nu avea video-playere și circulația filmelor era
interzisă. Au urmat ani de mesaje culturale contradictorii – o combinație de mândrie națională, provenită
prin folk și mâna de intelectuali români cu roluri active în Vest – culminând cu consignațiile care vindeau
produse făcute în Turcia, și unde ocazional, într-un
colț se puteau vedea filme sexy la video-player.
Everything was permitted, we were free to feel sexy
and encouraged to only think of the future or the
past, with the period between the two world wars
promoted as the pinnacle of cultural development.
Full on, ongoing processes of self-colonialisation
and self-imposed amnesia have started. By killing
the Father we happily took on board another model
which at the time was dominant in the West, namely
the enigmatic male figure, the bursary speculator,
the rich and busy and attractive and ruthless
penetrator.
Totul era permis, eram liberi să fim sexy și încurajați
să ne gândim doar la viitor sau dacă era la trecut,
atunci trebuia să fie perioada dintre cele două
razboaie mondiale, vârful dezvoltării culturale
naționale. Procese sistematice ample de colonizare
proprie și amnezie impusă au fost lansate. După
moartea Tatălui ne-am însușit bucuroși un alt model,
la vremea respectivă dominant în Vest, și anume
figura masculină și enigmatică a speculatorului de
bursă valorică, bogat și ocupat și sexy și penetrator
nemilos.
I saw the Wild Orchid later in the 90’s and 9½ weeks
again and again. The magnetism emanated by the
character played by Mickey Rourke combined with his
personal vulnerability, smartly cultivated in both
leading roles, ensured him a status of cultural
symbol for the ’89 generation, at least in Romania,
Am văzut Orhideea Sălbatică mai târziu în anii ‘90 și
din nou 9 săptămâni și jumătate. Magnetismul
emanat de personajele jucate de Mickey Rourke,
combinate cu o vulnerabilitate personală inteligent
cultivată în interepretarea acestor două roluri, i-au
asigurat un statut de simbol cultural pentru generația
14
‘89, cel puțin în România, cu toate că nu aș putea
să-mi susțin pledoaria în mod empiric deoarece este
bazată pe obsevații personale.
even thou I cannot support my hypothesis empirically,
as this is my very personal observation.
This is not to say that he is not part of a wider
gallery of cinema icons but on this occasion I
allow myself to single Mickey Rourke out as an
exception and treat him accordingly. He is as
fascinating on, as well as off camera. The film
released later in 1989, titled Johnny Handsome,
echoes aspects of Rourke’s personal autobiography.
Mickey Rourke plays the main protagonist’s role
called Johnny Handsome, a disfigured criminal, who
through out the film, due to plastic surgery has his
face transformed. In the mid 90’s, when he was young
and very attractive, a sex symbol in his own right,
he disappeared from the film industry for 15 years
only to appear again as a deformed version of
himself, this time because of the extensive
reconstruction surgery on his face as a result of
his boxing career.
Asta nu exclude încadrarea lui într-o mai largă galerie
de staruri de cinema dar cu această ocazie îmi rezerv
plăcerea de a-l izola pe Mickey Rourke ca pe un caz
excepțional și de a-l trata ca atare. Este fascinant
atât pe ecran cât și în afara camerei de filmat. În
filmul apărut mai târziu în 1989, Johnny Frumosul are
nuanțe din
biografia lui Rourke. Mickey Rourke interpretează rolul
eroului principal, un spărgător de seifuri cu chipul
total desfigurat, care pâna la sfârșitul filmului,
datorită chirurgiei plastice își însușeste aspectul
bărbatului frumos, așa cum îl știm pe Mickey Rourke.
Există o analogie stranie aici, pentru că la mijlocul
anilor ‘90, când era tânăr și atrăgător, un sex symbol
în toată puterea cuvântului, a dispărut din industria
cinema-ului pentru 15 ani, ca mai apoi să reapară ca
o versiune deformată a lui, de data aceasta datorită
chirurgiei reparatorii faciale extensive ca urmare a
carieriei lui în box.
As in The Picture of Dorian Gray by Oscar Wilde,
published in 1890 where the painted portrait is
getting old while Dorian Gray stays young, the same
is happening to the actual Mickey Rourke, who
manages to stay young in my memory, while his
current presence seems so alien to what I was used
to. It may well be that the motif of Dorian Gray is
consciously used in the film scrip for 9 1/2 Weeks,
through the usage of the same surname, John Gray
being the name of the main protagonist played by
Rourke. Both characters embody ethereal qualities of
magnified beauty and vanity, impossibility to form
human relationships and intensified power given by
the glorification of money.
With the counter revolution of the 80’s and the rise
of neoliberalism, the marketing of the personal
computer, and the dismantling of systems of social
Ca și în Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde,
publicat în 1890, unde portretul pictat îmbătrînește
pe când caracterul principal Dorian Gray rămâne
tânăr, în același fel se întâmplă și cu eroul nostru, Mickey Rourke, care ramâne tânăr în memoria mea
pentru că înfățișarea lui actuală este incomparabilă.
Există posibilatea ca motivul Dorian Gray să fi fost
folosit în scenariul pentru 9 săptămâni și jumătate
în mod conștient dată fiind repetiția numelui, unde
John Gray eroul filmului. Ambele personaje, atât John
Gray cât și Dorian Gray exemplifică calități exagerate de frumusețe, vanitate și de putere intensificată
furnizată de glorificarea banilor.
15
Începând cu anii ‘80, caracterizați de anti-revoluție,
protections, the assault on personal style assumed
a new ferocity. With the counter revolution of the
80’s, the rise of neoliberalism, the marketing of
the personal computer, and the dismantling of
systems of social protections, the assault on personal style assumed a new ferocity. Time itself
became monetized, and the individual redefined as a
full time economic agent. Freed from the communist
dictatorship, we found ourselves enslaved once again
by the economic one, more resilient and
difficult to fight. It came under the attractive figure
of the adrenaline driven money maker, possessor of
‘the capitalist’s smirk’, as it was famously
described by Marx, who appeared relaxed, calm,
ambivalent to any other order but that imposed by
money. I am referring to the en-masse seduction
through the rise of the loner, the soulless
investor, driven by speculative instincts. It
reminds me of the way Freud described narcissism, by
way of comparing it to the unique cellular organism
amoeba whose self-sufficient status is combined with
a constant try to interact with the exterior,
exemplified through extending its protrusions.
de apariția neo-liberalismului, a marketingului
computerului personal și a degradării asistenței
sociale, cerințele unui unumit stil de viață s-au
lansat cu o nouă ferocitate. Timpul însuși a
devenit monetarizat iar individul a fost redefinit ca
agent economic cu normă întreagă. S-a ivit sub figura
atrăgătoare a afaceristului mânat de adrenalină,
posesor al ‘rânjetului de capitalist’, cum bine știm
din descrierea lui Marx, care se prezintă relaxat,
calm, ambivalent la orice ordine înafara celei impuse
de profit. Vorbim de seducerea în masă prin imaginea
singuraticului, a investitorului fără suflet mânat de
instincte speculative. Îmi amintește de modul în care
Freud a descris narcisismul, și anume prin comparația
făcută cu organismul unicelular amoeba, al cărui
statut de sine stătător este combinat cu o continuă
încercare de a interacționa cu exteriorul prin
prelungirea protuberanțelor. Amoeba ramâne însă
victima unui circuit închis fără a putea stabili o
relație consistentă cu lumea dinafară, cu realitatea.
Personajele interpretate de Mickey Rourke în
ambele filme dețin funcția de simptom al represiei,
structurată în jurul Complexului lui Oedip în
perioada de după cel de-al Doilea Razboi Mondial, și
organizată azi în jurul narcisismului. Această mutație
a represiei este comparabilă cu definirea tranziției
de la o societate colectivă la una modelată de țeluri
individualiste bazate pe competiție, securitate
personală și comfort pe cheltuiala celorlalți.
The characters played by Mickey Rourke in both films
act as a symptom for repression, which being
previously structured patriarchically, along the
lines of Oedipal Complex, it is organized today
around the complex of narcissism. This shift in
repression is analogous to marking of the transition
from a collective based society to one shaped around
individual goals of competitiveness, personal
security and comfort at the expense of others.
The inclusion of the screening of these two films is
aimed at complicating the art project 1:1, which may
be suffering from the illness of the concept or the
thematic approach. It analyzes different ways of
artistic representation during after EU integration,
16
Includerea rulării acestor două filme încearcă să
complice proiectul artistic 1:1, care poate suferă de
boala conceptului și a tematicii. Are la bază analiza
diferitelor modalități de reprezentare artistică în
perioada post integrării în EU a țărilor ex-comuniste
care a determinat o noua reorganizare a relațiilor
globale. Hilar, nu-i așa că filmele hollywoodiene de
înainte și după 89, dublate de faimoasa voce a
which determined a restructuring of global
relations. Strange isn’t that the Hollywood films we,
in Romania saw before and after 89, dubbed by
Irina Nistor (1), represented a way of resistance.
Now we look at them under different auspices, and we
came to realize the way they impacted a generation
modeled according to the figure of the financial
speculator, adding thus a new layer to the
collective consciousness.
Irinei Nistor(1), întruchipau pentru noi, cei din
România un mod de rezistență. Acum le vedem sub alte
auspicii, și realizămfelul în care au impactat o
generație care s-a modelat după apariția speculatorului financiar, adăugând astfel un alt strat la
conștiința colectivă.
2008, anul crizei financiare, ar trebui cu atât
mai mult să marcheze demascarea acestor mituri. Se
vehiculează atât de multe informații în legatură cu
profiturile incredibile ale băncilor, pe când relațiile
dintre putere și control rămân aceleași, structurate
de o noua dictatură, cea a economiei de data aceasta.
2008, the year of the financial crisis, should mark
even more the unrevealing of such myths. We hear so
much talk about the incredible profits made by
banks while the existing relations of power and
control remain effectively the same, structured
according to a different dictatorship, this time an
economical one.
1 Irina Nistor is a voice-over artist, who dubbed American films
illegally distributed in VCR in Romania before and after 89.
It could be said that her voice was the second most known after
Ceausescu’s.
17
1 Irina Nistor este o tranzlatoare, care a dublat filme americane
distribuite ilegal pe video în Romania în perioada de dinainte și
The Eurosceptic
Interview with Tanja Ostojić by Xandra Popescu
Berlin, August 2013
Eurosceptica
Interviu cu Tanja Ostojic de Xandra Popescu
Berlin, August 2013
Contemporary art is often a case of preaching to the
choir. From the safe confines of the museum or
gallery, artists address topics such as migration
and poverty for a public largely composed of other
art professionals who share similar political
convictions. The stance against injustice and
inequality becomes a shiny merit badge on one´s
chest. More often than not, these attitudes are
backed by sincere intentions, but in spite of that
one cannot help but feel that much of it moves in a
closed loop circuit.
Arta contemporană e de multe ori în poziția preotului
care predică corului. Din interiorul comfortabil al
muzeului sau galeriei, aceștia problematizază pe
marginea unor teme precum migrația și sărăcia,
adresându-se unui public compus în majoritate din
indivizi care le împărtășesc convingerile politice. A
lua o poziție împotriva injustiției sau inegalității
devine o medalie strălucitoare în piept. În cele mai
multe cazuri, sunt suținute de intenții sincere. Însă
aceste luări de poziție continuă să circule într-un
cerc închis.
Lucrările artistei de origine iugoslavă Tanja Ostojić
mi-au atras atenția cu câțiva ani în urmă.
Acestea sunt bazate pe propria ei experiență ca
cetățean non-UE și femeie artist. Într-o replică
celebră, regina Victoria a Angliei avertizează
în privința artiștilor: “Feriți-vă de artiști. Se
amestecă cu toate clasele societății și de aceea sunt
cei mai periculoși”. Tanja Ostojić perpetuează această
reputație, ieșind din lumea artei pentru a experimenta
cu mecanismele sociale de incluziune și excluziune.
The work of Yugoslav born artist Tanja Ostojić
piqued my interest many years ago. Her work draws
inspiration from her own experience as a
non-European Union citizen, a traveller and female
artist. Queen Victoria of England warrns about
artist through a famously quoted line: “Beware of
artists. They mix with all classes of society and
are therefore most dangerous.” Staying true to this
reputation, Tanja Ostojić deliberately steps out of
the art world meddling with the mechanisms of social
exclusion and inclusion.
Her iconic work Untitled/After Courbet, L´origine du
monde (2004) recreates what was at the time a
scandalous work by Gustave Courbet. Ostojić adds a
new layer of controversy by posing in the same
position as the woman in the painting, wearing only
a pair of blue panties, which display the EU flag.
The work was part of the EuroPart project in
Austria, at the time the Austrian Prime Minister was
about to take over the Presidency of the EU.
Exhibited on rotating billboards throughout the
city, the piece stirred an enormous media scandal.
18
Lucrarea ei iconică Untitled/After Courbet, L´origine
du monde (2004) recreează lucrarea cu același nume
semnată de Gustave Courbert, scandaloasă la vremea ei.
Ostojić adaugă încă un strat de controversă pozând în
aceeași poziție ca femeia din tabloul original, dar
purtând o pereche de slipi albaștri ce afișează steagul
UE. Lucrarea a fost parte din proiectul EuroPart din
Austria, în momentul în care prim-ministrul Austriei
se pregătea să devină președintele UE. Expusă pe
panouri publicitare rotative de prin oraș, lucrarea a
stârnit un scandal media enorm. Acesta a fost provocat
city, the piece stirred an enormous media scandal.
One Austrian yellow-press provoked the media scandal
labelling the artwork as state-funded pornography,
and as a result the work was taken down two days
later.
de o publicație austriacă care a declarat lucrarea ca
pornografie finanțată de stat. Ca rezultat, lucrarea a
fost retrasă din spațiul public două zile mai târziu.
Pentru Looking for a Husband with EU Passport Tanja
Ostojić și-a creat o identitate online “[email protected]” - și a publicat o imagine care
o reprezinta dezbrăcată și fără păr capilar și
pubian sub formă de anunț matrimonial. Timp de cinci
ani, artista a schimbat în jur de 500 de mesaje cu
pretendenți la mâna ei. Proiiectul a rezultat
într-o casătorie cu artistul german KG. Întregul
proces a constituit o lucrare de artă. Cei doi s-au
separat în 2005, ceea ce a dus la o nouă lucrare de
artă, Divorce Party. O parte din corespondența online
care a rezultat în acest proces este publicată întruna dintre cărțile dedicate muncii sale: Integration
Impossible? The Politics of Migration in the Artwork
of Tanja Ostojić.
In the Looking for a Husband with EU Passport, Tanja
Ostojić fashions herself an online persona –
“[email protected]” – and publishes an ad
representing her naked with a shaved head and pubic
area. For five years she exchanged around 500
messages with potential candidates to her hand in
marriage. The project resulted in an actual
legal marriage to a German artist K.G. and the
entire process has constituted a work of art. The
two separated in 2005, after which Ostojić made the
Divorce Party. Some of the online correspondence
that has resulted in this process is published in
one of the books dedicated to her work: Integration
Impossible?: The Politics of Migration in the
Artwork of Tanja Ostojić.
What strikes me about Tanja Ostojić´s work is her
lucidity. Even before the 2004 wave of European
enlargement, Ostojić was a declared Eurosceptic.
I remember at the time, there was a feeling of
gratefulness among Eastern Europeans for the
opportunity to join the European Union – in spite of
our countries sometimes not fulfilling the
acquis communitaire in its entirety. Filled with
hope, most of the Eastern European intelligentsia
were looking to the European Union as the civilizing
hero who would discipline its corrupt politicians
and through its policies and regulations bring us to
“European standards”.
Long before this fairytale partnership started to
expose major cracks, Ostojić´s work had been
criticizing the arrogance of this arrangement. Now
Ceea ce mă uimește la lucrările Tanjei Ostojić este
luciditatea ei. Chiar înainte de lărgirea UE din 2004,
Ostojić era un eurosceptic declarat. Îmi amintesc că
la momentul respectiv printre est-europeni era un
sentiment de recunoștință pentru șansa de a intra în
Uniunea Europeană, chiar dacă țările noastre nu
îndeplineau întotdeauna acquis-ul communitar în
întregime. Plini de speranță, cei mai mulți
intelectuali ai Europei de Est vedeau în Uniunea
Europeană eroul care ar putea disciplina politicienii
corupți prin politici și reguli menite să ne aducă la
“standarde europene”.
19
Dinainte ca acest parteneriat de basm să-și arate
lacunele majore, lucrările Tanjei Ostojić criticau
aroganța acestui aranjament. În momentul actual, când
pătura intelectuală est-europeană ajunge la aceleași
that the rest of the Eastern European intelligentsia
is catching on, her work looks more prescient than
ever. Expanding her interest in power dynamics, her
other works address the relationship between art and
economics and the hypocrisy of the art world.
concluzii, lucrările ei au un aer mai profetic ca
niciodată. Interesul său în dinamicile puterii extinde
subiectele abordate și la relația dintre artă și
economie și ipocrizia lumii artei.
XANDRA POPESCU: Pentru că multe dintre lucrările tale
abordează problema migrației, aș vrea să te întreb
care este relația ta actuală cu țara ta de origine?
XANDRA POPESCU: Because a lot of your work is about
migration, I´d like to ask you what is your current
relationship with your country of origin?
TANJA OSTOJIC: Actually my country of origin does
not exist anymore, that´s something we have to
understand. The place has changed with the political
and economic circumstance. I can either relate to
what is there now or to the time I have been living
there. I do keep in touch with a number of
individuals, from the cultural scene there as well
as with some activist groups. I travel to Serbia and
to Montenegro at least once or twice a year.
The cultural scene in Belgrade is in a situation of
deep depression. The National Museum has not been
working for ten years and the Contemporary Art
Museum for seven. As a result, the conditions for
cultural production are extremely difficult. The last
time I produced something there was probably in
2004. The work consisted of short television
series entitled Open Studio of New Belgrade
Chronicle. The purpose of this series was to work
with citizens issues. The first episode was
correcting media´s hate speech proliferation against
Roma people in the Gazela settlement in New
Belgrade, that is a neighbourhood where I’ve grown
up. This settlement that had very long and complex
history has been unfortunately wiped out in August
2009. The other episode was about the resistance in
the Fifth Park in Belgrade. While near-by parks have
been removed overnight, in the processes of
economization of every piece of green land in the
city the Fifth Park has survived due to the very
TANJA OSTOJIC: De fapt, trebuie să înțelegem că țara
mea de origine nu mai există. Locul a fost
schimbat de circumstanțele politice și economice.
Pot deci să mă raportez fie la ce este acolo în acest
moment, fie la perioada in care locuiam acolo. Țin
legătura cu mai mulți oameni, atât din zona culturală
cât și grupuri de activiști. Călătoresc în Serbia și
Muntenegru cel puțin o dată sau de două ori pe an.
Scena culturală din Belgrad este într-o situație de
recensiune puternică. Muzeul Național nu funcționează
de zece ani iar Muzeul de Artă Contemporană de șapte
ani. Ca rezultat, condițiile de desfășurare pentru
producția culturală sunt extrem de dificile. Ultima
dată când am produs ceva acolo a fost în 2004. Era o
emisiune TV de scurtă durată numită Open Studio of New
Belgrade Chronicle. Scopul programului era lucrul cu
problemele cetățenilor. Primul episod urmărea să
corecteze discursul media instigator la ură la adresa
persoanelor de etnie romă din amplasamentul Gazela din
New Belgrade, care este cartierul în care am crescut
eu. Acest amplasament cu o istorie lungă și complexă
a fost, din păcate, desființat în August 2009. Un alt
episode a fost despre rezistența din Fifth Park din
Belgrad. În timp ce alte parcuri din apropiere au fost
anihilate peste noapte din dorința de a folosi
fiecare bucățică de pământ verde din oraș, Fifth Park
a supraviețuit datorită luptei (îndârjite a oamenilor
din cartier.
20
Oridecâte ori sunt în Serbia încerc să suport
persistent and important neighbourhood struggle.
inițiativele civice, fie în interviuri publice fie prin
propriile mele lucrări. Consider că este necesar să
lucrez cu cunoștințele contextului local, cu politici
și inițiative civice.
Whenever I am in Serbia I try to somehow support
civic initiatives, either in public interviews or
within my own artwork. I consider it necessary to
work with the knowledge of the local context,
politics and citizen initiatives.
XP: Au fost transmise de televiziune aceste materiale
video?
TO: Da, ambele au fost transmise de câte două ori de
postul TV Politika la ore de rating maxim. De
asemenea, au fost prezentate mai târziu pe
Sarajevo TV precum și în câteva expoziții de artă.
Ca o scurtă digresiune - împreună cu un grup de
artiști internaționali coordonez o platformă
auto-finanțată numită Roma Media Archive, unde poți
găsi printre altele și episodul despre așezarea
Gazela.
XP: Were the videos broadcasted on television?
TO: Yes, both were broadcasted twice by the
TV Politika television station at maximum rating
times. As well, they were shown later on Sarajevo
TV and at several art shows. As a short digression –
together with a group of international artist we are
running a self-financed platform called the
Roma Media Archive platform you can also find the
episode about the Gazela settlement.
XP: You are well known for your Eurosceptic
position. How did you become one?
TO: Last year when they voted in Croatia to the
European Union, several journalists contacted me to
ask if I thought their country should join the EU…
And I was asked to give a statement for TAZ when the
EU got a Nobel Prize as well. I became kind of
European Affairs specialist, you see. But yes, since
1998 I have lived in three different states that are
currently members of the EU: first in France, then in
Slovenia and Germany. So maybe I am a kind of
specialist. I realized that the cultural identity
narrative has been less likely to be at stake in the
EU project, but rather globalisation as economic
paradigm. And yes, I have also researched a lot on
the economic implications on and of migration.
XP: Ești cunoscută pentru poziția ta eurosceptică.
Cum ai ajuns la asta?
TO: Anul trecut, când s-a votat dacă Croația se
alătură UE sau nu, mai mulți jurnaliști m-au
contactat să mă întrebe dacă țara lor ar trebui să se
alăture Uniunii, din punctul meu de vedere… Și mi-au
cerut să țin un discurs pentru TAZ atunci când
Uniunea Europeană a primit premiul Nobel. Deci vezi,
am devenit un soi de specialistă în chestiuni
europene. Din 1998 am trăit în trei state diferite
care acum sunt membre UE: mai întât în Franța apoi
în Slovenia și Germania. Așa că poate sunt un soi de
specialist. Am realizat că miza nu era narațiunea
identității culturale, ci globalizarea ca paradigmă
economică. Și da, am atins de asemenea mai multe
probleme privind implicațiile economice ale și legate
de migrație.
My first triggers about the European Union came from
my personal experience with crossing borders,
queuing in front of embassies and consulates and
filing out numerous questionnaires and applications
Primele mele indicii legate de UE au venit din
experiența mea personală la trecerea granițelor, stând
coadă în dața ambasadelor și consulatelor și completând
numeroase chestionare și cereri, fiind
21
and being interviewed by immigration officers. It is
here that the disdain of the European Union becomes
evident and how power relations function. Upon entering Fortress Europe, there is a range of safety
procedures you have to go through: the bag searching, scanning, questioning and other indiscretions.
At the end of the day, you come to realize you are
even part of a privileged “category”. Apart from arrogance or elitism, the EU is also guilty of exploitation. It uses cheap labor, towards which it does
not assume any responsibility in terms of retirement benefits or health insurance. In my work, I have
often addressed the situation of the illegal or sans
papiers.
intervievată de ofițeri pentru imigrare. Acesta
este momentul în care disprețul UE și felul în care
funcționează relațiile de putere devin
evidente. La intrarea în Fortăreața Europa există o
serie de proceduri de siguranța prin care trebuie să
treci: verificarea genții, scanarea, întrebările și
alte indiscreții. Pînă la urmă, începi să realizezi că
faci parte dintr-o “categorie” privilegiată. Pe lângă
aroganță și elitism, UE se face vinovată de
exploatare. Se folosește de mână de lucru ieftină
pentru are nu-și asumă responsabilități precum pensii
sau asigurări medicale. În munca mea, am adresat
adeseori situația muncitorilor ilegali sau
sans papiers.
Another breed of exploitation is the practice of
outsourcing production in unfair trade manners – the
EU outsources to Asia, Africa, South America and the
new member states including former Eastern Europe,
and in this way exploits more people and kills
other markets. Human Rights and the European
cultural identity seem to be only a façade. If we
look at the newest developments and how easily the
EU dropped down Greece, Portugal and Spain as if
they were not member states, we can understand where
this is leading.
Un alt soi de exploatare este practica externalizării
producției în condiții ce țin de comerț neloial - UE
externalizează către Asia, Africa, America de Sud și
noile state membre inclusiv Europa de Est, și în acest
fel exploatează mai mulți oameni și elimină mai multe
alte piețe. Drepturile Omului și identitatea culturală
europeană par a fi doar o fațadă. Dacă ne uităm la cele
recente cazuri și cât de ușor UE a lăsat baltă Grecia,
Portugalia și Spania ca și când nici n-ar fi fost state
membre, putem să anticipăm unde se va ajunge.
XP: Would you be in favour of your country’s
EU accession?
TO: No, not to what the European Union is today.
Of course not. And this is not about Serbia or
Croatia – it´s about any country.
XP: Ai putea fi de acord ca țara ta să intre în UE?
TO: Nu. Nu în ceea ce este UE astăzi. Sigur că nu.
Și aici nu e vorba doar despre Serbia sau Croația este vorba despre orice țară.
XP: In your work you have often dealt with the issue
of exploitation in the art world. Can you tell us
more about it?
TO: There is a lot of precarity, exploitation and
self-exploitation in the art world. In Europe, there
is no standard. In the US, it´s clear: you do not
XP: În munca ta, ai ridicat adeseori problema
exploatării în lumea artei. Ne poți spune mai multe
despre asta?
22
TO: Exista multa precaritate, exploatare și
get paid for shows, because most artists make a
living by other means, for example teaching. On the
other side we have of course the art market with
wired prizes including money laundering, etc. In
Europe some artists get paid a lot, some very
little, and the most nothing. Some receive larger
production budgets and others smaller ones or none
at all. Even in terms of treatment within the same
show, things differ between artists. I remember the
Prague Biennale, in the National Gallery Prague in
2005: they accommodated artists from “Western
Europe” in so much better conditions than the
artists from the “Eastern Europe”.
autoexploatare in lumea artei. În Europa nu există
standarde. În SUA este clar: nu ești plătit pentru
show-uri pentru că cei mai mulți artiști trăiesc din
alte mijloace, cum ar fi din învățământ. Pe de altă
parte, avem bineînțeles piața de artă cu premii și
distincții îndoielnice care includ spălare de bani,
etc. În Europa unii artiști sunt plătiți foarte mult,
alții foarte puțin iar cei mai mulți deloc. Unii
primesc bugete de producție mari, unii mici și alții
deloc. Chiar și în cadrul aceluiași proiect
tratamentul diferă de la artist la artist. Îmi
amintesc de Bienala de la Praga din National
Gallery Prague: cazarea artiștilor din “Vestul
Europei” era în condiții cu mult mai bune decât cea
pentru artiștii din “Estul Europei”.
XP: Some of your works, such as I’ll Be Your
Angel and Vacation with Curator question power
structures in the art world by creating ambiguous
narratives around the artist-curator relationship.
They are integrated in everyday life. Later on, you
took this question into your relationship with
institutions – and I am referring to the
Questionnaire Project.
TO: The project started from the observation that
almost everybody gets paid, except the artist: from
the guarding and cleaning personnel to the
curator, institution director, cultural
administrators at city and state level. Only the
artist, who is the one bringing in the content – and
preferably always new content – is mostly left out.
I was always curious how the budgets of these
institutions were distributed. The Questionnaire
addresses the annual budgets of the art institutions
or festivals, and how it is distributed. Who gets
paid with what amount of money in this framework?
For two years, I gathered data from museums,
galleries and festivals that have invited me to
present my work with them. I didn’t asked for any
artist fees if it was not offered to me, and my only
XP: Câteva dintre lucrările tale precum I’ll Be Your
Angel (Sunt îngerul tău păzitor) și Vacation with
Curator (Vacanță cu curator) chestionează structurile
de putere din lumea artei, creând narațiuni ambigue
în jurul relației artist-curator care reflectă viața
de zi cu zi. Mai târziu, ai extins această întrebare
mai departe în relația ta cu instituțiile - mă refer
la lucrarea Questionnaire Project.
23
TO: Proiectul a pornit de la observația că aproape
toată lumea este plătită, mai puțin artistul: de la
paznic și personalul care face curățenie până la
curator, directorul instituției, manageri culturali
la nivelul orașului sau statului. Numai artistul,
cel care aduce conținutul - preferabil conținut nou
- este lăsat pe dinafară. M-am întrebat dintotdeauna
cum sunt distribuite bugetele acestor instituții.
Proiectul Questionnaire ridică problema bugetelor
anuale ale instituțiilor de artă și festivalurilor,
și felul în care ele sunt distribuite. Cine este
plătit cu ce sumă de bani în acest context? Timp de
doi ani, am strâns informații din muzee, galerii și
festivaluri care m-au invitat să-mi prezint munca. Nu
condition for participating was to receive this
questionnaire completed. Well I participated in a
variety of events, from exhibitions in established
museums to queer festivals or performance festivals
organized on a purely voluntary basis. But money
is not all, curriculum is also a matter of cultural
capital.
am cerut niciun onorariu dacă nu mi-a fost oferit,
iar singura condiție pentru a participa a fost să
primesc acest chestionar completat. Așa am
participat la o întreagă serie de evenimente, de la
expoziții în muzee consacrate la festivaluri queer
sau de performance organizate pe bază de voluntariat.
Dar banii nu sunt totul, mai există și capitalul
cultural.
This project was in a way unsuccessful because a
number of institutions tricked me. They deferred
answering the Questionnaire, saying that they were
still gathering data, but never got back to me in
that respect. At the same time, I know it is a lot
of work and that many institutions have to fill out
questionnaires for the ministries of culture and for
their financiers. So, to also be questioned by the
artist as well is a problem for them. Even the NGBK,
an apparently very democratic institution, refused
to go public with their budgets. But I participated
in the exhibition anyway because they kindly issued
a statement by which they have declared their
refusal. Recently when I did sculptures in Vojvodina
(province of Serbia), I had to insist that a young
photographer who worked with me for a day gets paid
as well by the institution who produced my project.
For me it was a very important political stand that
she is paid. Since this is also a well-known
scenario when a more established artist works with a
younger artist and the voluntary work of the younger
artist is taken for granted. I also have some
projects where participating artists or people don’t
get paid. But I always make sure that these
relationships are carried on in equitable terms.
Acest proiect a eșuat întru-un fel pentru că unele
instituții m-au păcălit. Au amânat completarea
chestionarului spunându-mi că adună încă datele, dar
n-au mai revenit niciodată cu ele. În același timp,
știu că este o muncă grea, iar multe instituții
trebuie să completeze chestionare pentru ministerele
culturii și finanțatori. Astfel încât, când le mai
ia și artistul la întrebări devine o problemă pentru
ele. Chiar și NGBK, o instituție în aparență foarte
democratică, a refuzat să își facă publice bugetele.
Dar am participat oricum în expoziția lor pentru că
au fost amabili și au eliberat o declarație prin
care își anunțau refuzul. De curând, când am făcut
câteva sculpturi în Vojvodina (provincie a Serbiei)
a trebuit să insist ca tânăra fotografă care a
lucrat cu mine pentru o zi să fie de asemenea plătită
de instituția care mi-a produs lucrarea. Pentru
mine era o chestiune politică importantă ca și ea
să fie plătită. Pentru că și acesta este un scenariu
des întâlnit, când un artist mai renumit lucrează
cu un tânăr artist, devine de la sine înțeles că
acesta trebuie să lucreze pe gratis. Și eu am câteva proiecte în care participanții nu sunt plătiți.
Dar mă asigur întotdeauna că aceste relații se
desfășoară în condiții echitabile.
XP: In the work Looking for a Husband with EU
Passport you entered into a correspondence with
candidates to your hand in marriage. Is there any
letter that particularly impressed you?
24
XP: În lucrarea Looking for a Husband with EU
Passport ai corespondat cu pretendenții la mâna ta.
Există vreo scrisoare care te-a impresionat în mod
deosebit?
TO: Oh there were a whole variety of letters. The
project has been running partly as an interactive
online project. Unfortunately I have lost some of
these messages due to a computer virus. It lasted
for 5 years and even after I got married
proposals kept pouring in. I published the advert
online in August 2000 and I married in January 2002.
Part of this correspondence is published: some
messages are part of the installation and the others
are part of my wedding book. Even though I initially
did not intend to research on how people create and
maintain their identity online, this came into
focus, because people do represent themselves online
in very different ways, and that often does not
correspond to the reality. There was one message
coming from Holland saying “If you marry me, you
will be in heaven.” This gave me the chills: I had
no idea what heaven looked like for this person. I
got letters both from men and women proposing love
affairs. There was also a romantic invitation for
marriage which I had to turn down because this was
not something I could do within the framework of the
project. I was looking for someone who would enter
into this marriage with a full awareness of what it
involved in both political and artistic terms.
XP: But you divorced before you got the papers?
TO: With the international marriage certificate and
other required documents, I applied for a visa in
Belgrade. After two months, I got a family
unification visa, limited to a single entry for a
three-month stay in Germany, so I moved to
Düsseldorf, where, on the basis of my next visa, I
lived officially for three and a half years.In spring
of 2005, my three-year visa expired, and instead of
granting me a permanent residence permit, the
authorities only granted me a two-year visa. After
that, K. G. and I got divorced, and on the
occasion of the opening of my
TO: Oh, scrisorile au fost de foarte multe feluri.
Proiectul a rulat în parte ca proiect online interactiv. Din păcate, am pierdut o parte dintre aceste
mesaje din computer din cauza unui virus. Proiectul
a durat 5 ani și chiar și după ce m-am căsătorit
propunerile au continuat să vină. Am publicat
anunțul online în august 2000 și m-am căsătorit în
ianuarie 2002. Parte din corespondență e publicată:
unele mesaje sunt parte din instalație și altele
sunt parte din abumul meu de căsătorie. Deși inițial
nu urmăream să cercetez felul în care oamenii își
creează și mențin identitatea online, acest aspect a
devenit la un moment dat important, pentru că
oamenii se reprezintă pe sine în mediul online în
moduri foarte diferite, iar acest lucru de cele mai
multe ori nu corespunde realității. Îmi amintesc
de un mesaj primit din Olanda care spunea “dacă te
căsătorești cu mine vei fi în rai”. Mi-a dat fiori
pe șina spinării: nu aveam nici cea mai mică idee
cum arată raiul pentru această persoană. Am primit
scrisori care propuneau aventuri amoroase atât de la
bărbați cât și de la femei. A mai fost de
asemenea și o invitație romantică în căsătorie, pe
care am refuzat-o pentru că nu aș fi făcut acest
lucru în cadrul definit de proiect. Eu căutam pe
cineva care să intre în acest mariaj complet
conștient de ceea ce implică în termeni politici și
artistici.
25
XP: Ai divorțat înainte de a obține hârtiile?
TO: Cu certificatul de căsătorie internațional
împreună cu alte documente, am aplicat pentru viză
în Belgrad. După două luni, am primit viză pentru
întregirea familiei, valabilă pentru o singură
intrare pentru o perioadă de trei luni în
Germania. Așa că m-am mutat la Düsseldorf unde, pe
baza următoarei vize, am trăit oficial trei ani și
jumătate. În primăvara lui 2005, viza mea de trei
ani a expirat și în loc să primesc un permis de
Integration Project Office installation at Gallery
35 in Berlin (1 July 2005), I organised a Divorce
Party. In Germany as well as in other European countries they look at the income level of the marriage
partners and the length of the visa depends on the
income level of the two partners. There are countries that have even more restrictive visa issuing
standards than Germany for the non-EU partners. In
Denmark, for example, you cannot marry a foreigner
that is under 21. So the foreigner´s standard maturity age is not considered maturity. And only after
seven years of marriage can the non-Danish partner
come and live there.
rezidență permanent, autoritățile mi-au acordat
o viză de doi ani. După asta, K.G. și cu mine am
divorțat și cu ocazia vernisajului instalației
Integration Project Office de la Galeria 35 din
Berlin (1 iulie 2005) am organizat o petrecere de
divorț – Divorce Party. În Germania precum și în alte
țări europene, venitul soților determină lungimea
vizei. Există țări care au standarde de viză mai
restrictive decât Germania pentru partenerii non-UE.
În Danemarca, de exemplu, nu te poți căsători cu un
străin cu vârsta sub 21 de ani. Deci standardul de
maturitate al străinului nu este considerat
maturitate în Danemarca. Și numai după 7 ani de
căsnicie partenerul non-danez poate veni și locui
acolo.
XP: In your current project Lexicon of Tanja Ostojić
you work with the women who share the same first name
and family name with you.
TO: This interdisciplinary research project is
supported by the Graduate School for the Arts and
Sciences at the Berlin University of the Arts where
I am currently a fellow. This is the first time that
my research is financed and this makes a big
difference because I have carried out a lot of
research in my work over the past 13 years. Lacking
research and production budgets, some of these works
did not come to realization. My aunt who is a
journalist conducted research on the history of the
family name Ostojić, in documents dating from
Medieval Times to the 19th century. This name has
appeared in written documents only in relation to
a Bosnian king, blue blooded men, or men of trade
in the old Dubrovnik Republic. So no women bearing
this family name have ever been mentioned in official
documents of the time. Via research on online
networks, such as Facebook, LinkedIn and Skype I
have been able to find around 50 Tanja Ostojićs. By
contrast, in Belgrade´s contemporary phone book for
example, I found only two women with the name
XP: În proiectul tău curent Lexicon of Tanja Ostojić
lucrezi cu femei care au același nume și prenume ca
și tine.
26
TO: Acest proiect de cercetare interdisciplinară
este susținut de Graduate School for the Arts and
Sciences at the Berlin University of the Arts unde
cercetez în momentul de față. E prima oară când
cercetarea mea este finanțată și asta creează o mare
diferență pentru că eu am cercetat pe cont propriu
timp de 13 ani. În lipsa unor bugete de cercetare și
producție, unele dintre aceste proiecte nu au fost
niciodată realizate. Mătușa mea este jurnalistă și
a cercetat istoria numelui de familie Ostojić în
documente datând din Evul Mediu până în secolul 19.
Acest nume a apărut în documente scrise
numai în relație cu un rege bosniac, reprezentanți
ai aristocrației înalte, sau în relație cu
comercianți din Republica Dubrovnik. Nicio femeie cu
acest nume de familie nu a fost menționată vreodată
în documentele timpului. Prin cercetare pe rețele
online precum Facebook, LinkedIn și Skype am găsit
50 de femei cu numele Tanja Ostojić.
Tatjana Ostojić, while predominantly most of the
telephone accounts were registered as men. In
working with the biographies of my name-sisters, I
try to cross-cut them around key issues such as war
and transition in Yugoslavia, gender issues,
discrimination at work, or the way their lives are
affected by the current state of capitalism. The
project will result in cartographies documenting how
Tanja Ostojićs have been migrating and what issues
they have been confronted with along their lives.
The Tanja Ostojić conventions will be another aspect
of the project encompassing meetings, events and
workshops.
În mod paradoxal, în cartea de telefoane actuală din
Belgrad nu am găsit decât două femei cu numele Tanja
Ostojić, pentru că cele mai multe conturi de telefon
sunt înregistrate pe nume de bărbați. În munca cu
biografiile surorilor mele de nume, încerc să găsesc
conexiuni către subiecte cheie precum războiul și
tranziția în Iugoslavia, probleme de gen,
discriminarea la locul de muncă, sau modul în care
viețile lor sunt afectate de starea curentă a
capitalismului. Proiectul va rezulta în hărți care
documentează cum aceste Tanja Ostojić au migrat și
cu ce probleme au fost confruntate de-a
lungul vieții lor. Convențiile Tanja Ostojić sunt un
alt aspect al proiectului și vor include întâlniri,
evenimente și workshopuri.
XP: Can you tell us something about some of the
participants in the project?
XP: Ne poți spune ceva despre participantele în
proiect?
TO: Well, I work with the biographies of people and
this is a very delicate material. I would not share
juicy stories about my name-sisters or expose them
in any way. But I can tell you about one of the first
Tanja Ostojićs I met. She teaches additional
classes of Mathematics for school kids and for
seniors in the small private school of her own in
Lörrach, Germany, close to the border with
Switzerland and France. She has been living in
Germany for the past 20 years and she is an
open-minded lady. Shortly after we connected online
she expressed a wish to meet up with me. Together,
we conceived most of the questionnaire on which I
base my interviews with other name-sisters.
There is another Tanja Ostojić who was born just one
week earlier than me in the same town in the West of
Serbia. We have been keeping in touch and had a few
meeting attempts, but it has not worked out so far
because she had visa problems and is often
travelling to search for work. But we agreed to
meet, together with two other name-sisters,
TO: Lucrez cu biografiile oamenilor iar acesta este
un material delicat. Nu aș împărtăși picanterii
despre surorile mele de nume și nu le-aș expune în
niciun fel. Dar pot să-ți spun despre una dintre
primele Tanja Ostojić pe care le-am întâlnit. Face
meditații la matematică pentru elevi de școală și
liceu în mica ei școală privată din Lörrach,
Germania, aproape de granița cu Elveția și Franța.
A trăit în Germania în ultimii 20 de ani și este o
doamnă cu vederi largi. La scurt timp după ce ne-am
conectat online și-a exprimat dorința de a mă
întâlni. Împreună, am conceput cele mai multe
chestionare pe care îmi bazez interviurile cu alte
surori de nume.
27
Mai există o Tanja Ostojić care s-a născut cu o
săptămână mai devreme decât mine în același oraș din
vestul Serbiei. Am ținut legătura și am avut câteva
tentative de a ne întâlni dar nu am reușit până acum
pentru că a avut probleme cu viza și călătorește
in Ljubljana on 11’th of November when i will be
traveling in the region.
adeseori în căutare de muncă. Dar am convenit să ne
vedem, împreună cu alte două surori de nume în
Lubljana pe 11 noiembrie când voi călători în
regiune.
One of the questions I address to my name-sisters is
“What is it to be Tanja Ostojić?” The answer of a 28
year old Tanja Ostojić from Banjaluka–BiH (who lost
both her father and her uncle when she was 7 years
old, during the war) really moved me. She said “Well
it is not like being Madonna or Angelina Jolie” and
I asked “what do you mean?.” To which she replied
“Being rich, good looking and famous, and getting
paid to act.” And, of course, she´s right. It is not
the same. The context in which we evolve determines
our future in a major way.
Una dintre întrebările pe care le adresez “surorilor” este “Ce înseamnă să fii Tanja Ostojić?”.
Răspunsul unei Tanja Ostojić din Banjaluka–BiH (care
și-a pierdut fratele și unchiul în război, pe când
avea 7 ani) m-a emoționat. Mi-a spus “Păi, nu e ca
și cum ai fi Madonna sau Angelina Jolie” iar eu am
întrebat “Ce vrei să spui?”. Ea mi-a răspuns “Să fii
bogată, să arăți bine, să fi celebră și plătită să
joci în filme”. Bineînțeles, are dreptate. Nu e la
fel. Contextul în care evoluăm ne determină viitorul
într-un mod major.
28
Tanja Ostojić in front of Lexicon of Tanja
Ostojic Map, migration map of 30 women who all bear
the same first name and family name; photo by Roland
Anton Laub;
courtesy of the artist
29
Tanja Ostojić în fața hărții Lexicon of
Tanja Ostojić , o hartă a migrației a 30 de femei care
au același nume și prenume;
photo de Roland Anton Laub;
courtesy of the artist
No Title
Short story by Heath Bunting, 2009
Fără titlu
Povestire de Heath Bunting, 2009
a human being able to provide money[04429] - a
human being customer of argos[09116] - a human
being in possession of a computer[01119] - a human
being in possession of a keyboard[12128] - a human
being able to write a language[00028] - a human
being in possession of a natural person able to
write a language[01389] - a human being in
possession of a natural person able to provide
email address[01087] - a human being in possession of a natural person user of a post office credit
card[03541] - a human being in possession of a
natural person customer of the post office[06523] a human being in possession of a natural person user
of a card one banking debit card[00693] - a human
being in possession of a natural person user of a
debit card account[03305] - a human being in
possession of demand deposit money[13143] - a human
being in possession of money[09647] - a human being
able to provide money[04429]
o fiintă umană care poate să obțină bani[04429] – o
ființă umană care este clientul magazinului
argos[09116] – o ființă umană în posesia unui
computer[01119] – o ființă umană în posesia unei
tastaturi[12128] – o ființă umană capabilă să se
exprime în scris[00028] – o ființă umană în
posesia unei persoane neartificiale capabilă să se
exprime în scris[01389] – o ființă umană în posesia
unei persoane neartificiale în posesia unei adrese
de email[01087] – o ființă umană în posesia persoane
naturale care folosește un card de credit pentru
poștă[03541] – o ființă umană în posesia unei
persoane neartificiale, client al poștei[06523] – o
ființă umană în posesia unei persoane naturale care
folosește card bancar debit[00693] – o ființă umană
în posesia unei persoane naturale care folosește un
cont bancar debit[03305] – o ființă umană căreia i-a
fost solicitat un depozit financiar[13143] – o ființă
umană în posesia unei sume de bani[096470 – o ființă
umană capabilă să furnizeze bani[04429]
30
Heath Bunting is in point A because he isn’t in
point A
By Mihaela Varzari
Heath Bunting este în punctul A pentru că nu este în
punctul A.
Text de Mihaela Varzari
As part of his on-going research into the administrative and legal systems governing our existence,
Heath Bunting writes computer generated short
stories. The form is dry, schematic and the
narrative employs the devise of detouring, which
here means that the beginning and the end overlap,
whereby one starts from A to still arrive to A.
Parte integrală a interesului continuu în
sistemele administrative și legale care ne guvernează
existența, Heath Bunting produce povestiri generate
electronic. Forma are calități estetice HTML,
este schematică iar narațiunea folosește mecanismul
detour-ului, care aici rezultă în confundarea
începutului cu sfârșitul, astfel încât se pornește
de la A pentru a se ajunge tot la A.
As in the short story One Million Pound Bank Note,
written in 1893 by Mark Twain, where the main
protagonist manages to live off a one million
pound bank note for a month without having to spend
any of it, Heath Bunting similarly stripes the
symbolism of the legal structure bare. His intent is
to profane the law and not pervert it.
Ca și în povestirea O bancnota de o mie de lire
scrisă în 1893 de Mark Twain, unde personajul
principal reușește să se întrețină timp de o lună
de pe urma unei bancnote de o mie de lire sterline,
fără a o cheltui, la fel și Heath Bunting dezvăluie
simbolismul structurilor legale. Intenția lui este
de a profana justiția și nu de a o încălca.
100 odd years after Twain died, the same traditional
system of governance still exists uninterrupted. The
grey areas within the legal systems, based on self
proclaiming affirmations, which at the same time
allow for the system to exist, initiate here the key
mythology in subject formation.
100 de la moartea lui Twain, același sistem de
guvernare continuă fără întrerupere. Zonele gri ale
sistemului legal, bazat pe afirmații care se auto
proclamă, permițând astfel sistemului să continue,
inițiază aici mitologii esențiale pentru formarea
subiectivității.
31
Interview with Liliana Basarab
by Mihaela Varzari
London–Bucharest, September 2013
Interviu cu Liliana Basarab
de Mihaela Varzari
Londra-București, Septembrie, 2013
I would like to introduce Liliana Basarab, who is a
very dear friend and artist. Liliana Basarab is
currently based in Bucharest, but began her
career in Iași, at the beginning of 2000. Her
conceptual practice has been develop¬ing over the
last 10 years and she uses a variety of media
including perfor¬mance, sculpture, drawing, video
etc. In her series of works, titled
monuments-for-concepts (2007–2010), Liliana’s
ongoing interest in social realities has led her
work with such eternal notions as beauty and truth.
With her characteristic playfulness, these works
become public examinations into how the recent
socio-political changes affect the way we view
ourselves.
It is certain that every age systematically
reconstructs its own value system. And indeed is now
the era and not geographical location which
differentiates the possible changes. In a society
promoting individualism and not an individual belief
system, it is no wonder that our aspirations and
dreams turn out to be the same. Liliana’s
monuments-for-concepts trigger the collective
perspective as well as the individual account on
values we operate with on a daily basis. If
autonomy begins with the challenge of an inherited
set of values, then having such a grandiose object,
as a sculpture of the winner can only create the
illusion of achievement.
Aș vrea să o prezint pe artista Liliana Basarab, ca
pe o bună prietenă. Liliana Basarab locuiește
momentan în București dar și-a început cariera
la Iași, la începutul anilor 2000. Practica ei de
natură conceptuală s-a dezvoltat pe parcursul
ultimilor 10 ani pentru a cuprinde diverse medii de
reprezentare cum ar fi performance, sculptură, desen,
video etc. În seria de lucrări intitulată
monuments-for-concepts (2007 – 2010) interesul
continuu pentru realitățile sociale a determinat-o
să lucreze cu noțiuni eterne cum ar fi frumusețea și
adevarul. Cu ludicitatea-i caracteristică, aceste
lucrări devin examinări publice a modului în care
modificările sociale și politice recente impactează
construirea identităților.
Este acceptat că fiecare generație își reconstruiește,
în mod sistematic, valorile ei. Și într-adevăr, doar
epoca este responsabilă cu crearea de diferențe și
nu zona geografică, ca odinioară. Într-o societate
care promovează individualismul dar nu și un sistem
invidual de valori, nu e de mirare că aspirațiile
noastre se vor dovedi a fi aceleași. Proiectul
monuments-for-concepts al Lilianei declanșeaza atât
perspective colective cât și percepții personale
despre valorile personale cu care operam zilnic.
Dacă autonomia începe cu examinarea sistemului
valorilor moștenite, atunci prezența unui obiect
atât de grandios cum ar fi sculptura unui câștigător,
crează doar iluzia unui premiu.
MV: The series of works monuments-for-concepts was
chosen to be part of the project 1:1, hosted by
Atelier35 in Bucharest during September 2013 based
on its rich human experience, registered throughout the 4 residencies, which took place over a pe-
MV: Am selectat seria de lucrări monuments-for-concepts care face parte din proiectul 1:1 prezentat la
atelier35, București în Septembrie 2013,
pentru bogată experiență umană, înregistrată pe
durata a 3 ani, între 2007 și 2010, timp în care
32
a period of 4 years, between 2007 and 2010. What
drove you to work with such persistence? Were you
involved with these, so called, temporary
communities, as you referred to in a personal
conversation. And also how do you relate this type
of practice to the time spent as an art student in
Iași?
s-au desfășurat cele 4 rezidențe. Ce anume te-a
determinat să insiști în a lucra cu aceste
comunități temporare, cum le-ai numit tu într-o
discuție personală, și cum relaționezi acest interes
cu anii petrecuți ca studentă la facultatea de arte
din Iași?
LB: I would consider my practice more of a counter
reaction to the Romanian education system, which
focuses on studio technique specializations. I think
that it was 10 years ago, when I decided that I had
no interest in being a studio artist and wanted to
make socially engaged art and deal with issue which
had not even been mentioned by my teachers at the
university. At the moment I am not so hard on my art
university years, I accept the past and I am glad
for having benefited from free education. I am trying
to assimilate what I have learnt and move on.
LB: Aș considera practica mea mai mult ca pe o
contra-reacție la sistemul de învățământ din
România, care te specializează în tehnică de studio.
Cred că acum 10 ani am decis că nu mă interesează
să fiu artistă de studio și că vroiam să fac artă cu
implicații sociale, dimensiune a artei care nu era
problematizată de către profesorii mei în nici un
fel. Acum nu mă mai raportez critic la anii petrecuți
la universitatea de artă, accept acest fapt și sunt
bucuroasă că am beneficiat de un sistem de învățământ
gratuit. Încerc să asimilez ce am învățat și merg
mai departe.
MV: This is what I wanted to point out. Having
established that the Romanian educational system
taught you traditional artistic crafting, how did
you get involved in social art 10 years ago? What
forced you, inspired you to adopt your current position?
MV: Tocmai aici vroiam să ajung. Pentru că
sistemul de educație românesc te-a învățat doar
tehnic să fii artistă, ceea ce presupune metode
clasice, cum ai început să faci artă de interes
social acum 10 ani? Ce te-a forțat, determinat să
adopti această poziție, cea pe care o ocupi acum?
LB: I wasn’t aware of this terminology at the time
but instinctively I realized that technicality
wasn’t enough. I never understood why we were
required to paint still life with clay pots, when in
my life I wasn’t surrounded by clay pots?
Without knowing 10 years ago what participatory art
was, I have simply reached the conclusion that the
artist shouldn’t be behind closed doors in a studio,
alone with her creation. The artist’s position needs
to be shared, actually the status of the artist,
whether it is considered privileged or not, also
needs to be shared and with it implicitly the
LB: Atunci nu știam termenii aceștia dar
instinctual realizasem că nu mă puteam limita la
tehnici și atâta tot. Nu am înțeles niciodată de ce
trebuie să faci natură statică cu oale de lut dacă
tu, ca om, nu ești înconjurat de oale de lut. Pur
și simplu, cred că fără să fi știut ce însemna artă
participatorie acum 10 ani, am ajuns la concluzia că
artista nu trebuie să fie închisă într-un
studio, ea cu creația ei. Poziția de artistă
trebuie împărțită și prin aceasta mă refer la
statutul de artistă, care fie privilegiat sau nu,
iarăși poate fi impartășit cu alții și astfel se
33
responsibility. The artist is not the only person
who creates and signs anymore.
repartizează și responsabilitatea. Artista nu mai
este singura persoană care creează și se semnează.
MV: Let’s hope that no one in Iași deals with clay
pots in that way. Could you mention a specific moment
in time which caused the shift between the classic
academic education and the position you are
occupying now?
MV: Să sperăm că nimeni din Iași nu mai se mai ocupă
de oale de lut în felul acesta. Ai putea numi o
anume perioadă sau ceva care a cauzat ruptura între
învățământul academic clasic pe care l-ai urmat și
poziția ta de acum?
LB: No. At the beginning, as to say, there was the
performance of Beauty Mark in 2001, work which
became very important to me and dealt with
visibility. The participants were asked to wear a
beauty mark on their faces, as a sign of distinction
meant to make one aware of their presence. I
documented the performance, which was then exhibited
in Frontiera group show at the Public Bath in Iași.
I knew then that I wanted to do something simple.
There is this performance by Dan Perjovschi, when
he was shaking hands with the people passing in the
street (Performance Festival Blurr, Tel Aviv, 1997).
LB: Începutul, că să spun așa, a fost performanceul Beauty Mark în 2001, un proiect important pentru
mine care vorbea despre vizibilitate. Persoanele
participante primeau un beauty mark/semn de
frumusețe, care se lipea pe față, ca un semn
distinctiv, și avea menirea de a te face conștient
de prezența ta. Performance-ul a fost documentat
și a făcut parte din expoziția de grup Frontiera
organizată la Baia Publică din Iași. Știam pe
atunci că vreau să fac ceva simplu. Aveam în minte
un performance făcut de artistul Dan Perjovschi,
care dădea noroc cu lumea pe stradă. Mai târziu am
aflat că fusese realizat la Tel Aviv 1997 la
Festivalul de performance Blurr.
MV: I remember that, when he was saying “Have a nice
day”?
MV: Am auzit și eu de el, îmi aduc aminte ceva, când
spunea “Have a nice day”?
LB: Yes. I started thinking how I could involve
community in my work. 12 years ago, these notions,
were still confusing (still are) but I was convinced
that technique based execution wasn’t sufficient.
Even though a part of my works is being produced in
the studio by employing animation, video, sculpture
and drawing, the majority of my work body requires
participants in order to be realised.
MV: I would like to go back to what you just said
about the Beauty Mark project. Why was it important
to work with the concept of visibility? Is it still
on your mind?
LB: Da. Și atunci m-am gândit cum aș putea implica
comunitatea în practica mea.
Pentru mine, acum 12 ani aceste noțiuni erau încă
confuze (încă sunt), dar eram convinsă că doar
execuția tehnică nu era suficientă. Cu toate că o
parte din lucrările mele sunt produse în studio, fie
că sunt animație, video, sculptură sau desen,
majoritatea producției mele implică participanți
pentru a fi realizată.
34
MV: Aș vrea să mă reîntorc la ceea ce ai spus
adineauri despre proiectul Beauty Mark.
De era important atunci să lucrezi cu acest concept,
cel al vizibilității? Este ceva care te preocupă și
acum?
LB: Beauty Mark is a code of beauty, a mechanism
which unleashes different ways of personal perception. It is in relation to what I have just
mentioned, the wish to counteract the isolation
imposed by the studio, to go out in the street, to
interact, to communicate. It was important to change
the classical dynamic between audience and practitioner. The participants were chosen randomly, more
precisely it happened they were passing by, they
represented the context at that moment in time.
LB: Beauty Mark e un cod pentru frumusețe, un
mecanism de declanșare a vizibilității care poate
schimba modul de percepție persoanală. Este legat
de ce am relatat anterior, de dorința de a ieși din
izolarea atelierului, de a te muta în stradă, de a
interacționa, de a comunica. Era important să schimb
dinamica clasică dintre participanți și artiști, și
anume, executant și privitor. Participanții au fost
aleși pe criterii total aleatorii, ei reprezentând
contextul de la momentul respectiv.
MV: Having looked carefully at your projects
involving participants, I have identified in an
article I wrote 2 years ago that you employ an
anthropological mode of inquiry, based on the fact
that you are investigating universal concepts, such
as normality in various geographical areas. The
question is what determines how you use this or that
concept.
LB: The choice of the concept, apart from the first
project, when the concepts were selected beforehand,
is a very important part within the production
process and it emerges as the result of identifying
the economic and political context of a given
geographical area. The last project, the one I did
in Dayton, US in 2010, the challenge has arisen
while analysing that region and implicitly my effort
to understand my own position as an outsider and how
I could express it. The participants’ selection was
made in a very personalised and intuitive way and I
was pleasantly surprised to find when speaking to the
locals that the participants were actually
representative for Dayton. It wasn’t my intention to
represent all the social classes, for example, or
all ages.
MV: Analizând lucrările tale de artă participatorie,
am identificat într-un articol pe care l-am scris
acum doi ani faptul că direcția urmată de tine este
una antropologică prin prisma faptului că cercetezi
anumite concepte universale în diferite zone
geografice. Întrebarea este cum ajungi să folosești
un concept sau altul?
35
LB: Alegerea conceptului, excepție făcând primul
proiect unde conceptele au fost alese dinainte, este
o parte foarte importantă a procesului de producție,
și survine ca urmare a identificării contextului economico-politic al unei regiuni geografice anume. La
ultimul proiect, cel din Dayton, SUA în 2010 provocarea a survenit odată cu analiza acelei
regiuni și implicit încercarea de a înțelege poziția
mea de străină, de rezidentă temporară, în relație
cu acel context, și cum aș putea reflecta asta.
Alegerea participanților a fost făcută într-un mod
foarte personal și intuitiv, și am avut plăcuta
surprinză să aflu ulterior, când am vorbit cu diverși
localnici că participanții chiar erau reprezentativi
pentru Dayton. Nu am avut intenția de a reprezenta
toate clasele sociale, de exemplu,sau toate vârstele.
MV: Therefore you become the first person to judge
the participants by their physical aspect and you
accept being subjected to the visual can¬ons in use
at large. How did you end up using the concept of
accept being subjected to the visual canons in use
at large. How did you end up using the concept of
acceptability in Dayton?
MV: Așadar tu devii prima persoană care judecă
participanții după aspectul fizic și nu ai pretenția
de a te sustrage canoanelor cu care se operează în
general. Cum de ai ajuns să folosești conceptul de
acceptabilitate în Dayton?
LB: Conceptul a reflectat în mod direct competiția
acerbă promovată de SUA. Dayton, în schimb nu mi s-a
părut un oraș atât de competitiv. De exemplu, erau
artiști care lucrau foarte bine fără să ascundă
secrete de meserie. Dayton e un oraș cunoscut
pentru invențiile lor, și anume Frații Wright, cei
care au inventat avionul, sunt de acolo. Mi s-a
părut că acolo se trăiește cu impresia că poți să fii
și mai puțin bun pentru că tot e foarte bine. Dacă e
să mă refer la un alt concept, cel al normalității,
el devine important mai ales prin prisma faptului că
este un termen des folosit cu precădere de
mass media.
LB: The concept reflected directly the tight
competition promoted in the US. Dayton, on the other hand, didn’t seem that competitive. For example,
there were good artists who weren’t afraid to share
the secrets of their ‘jobs’. Dayton is a city known
for its inventions, the Wright Brothers are from
there and they invented the airplane. It seems that
in Dayton one can live under the impression that one
can be lesser and it is still fine. Making reference
to another concept now, the one of normality, it is
becoming important based on its extensive media
usage.
MV: Râvna pentru acest titlu de supremație dă
naștere la păreri conflictuale. Sunt specialiști
români care spun că Aurel Vlaicu e primul om care a
pilotat primul avion construit în lume. Ce bine însă
că nu ne ocupăm de adevăruri științifice pentru că
am fi avut o problemă acum. Dar să ne întoarcem la
ale noastre când spui undeva că idea sau conceptul
de normalitate deținea un interest deosebit pentru
tine. Unde a fost realizat proiectul?
MV: The eagerness for supreme titles gives rise to
different opinions. There are Romanian specialists
who say that Aurel Vlaicu was the first man who flew
the first ever built airplane in the world. How lucky
we are not to have to establish scientific truths, as
we would have been in difficulty now. Let’s go back
to the moment when say the idea or the concept of
normality held a big interest for you. Where did it
happen?
LB: In Rahova, Bucharest. The normality accepted
by some can be completely different from somebody
else’s normality. At the same time it also
represents the status of normality Romania aspires
to reach, an expression often used. While working on
this project, Gay Parade was taking place in
Bucharest and during the same period there some
street posters featuring The Normal Family showing
36
LB: În Rahova, București. Normalitatea acceptată de
unii poate fi complet diferită de normalitatea
altcuiva. În același timp reprezintă și starea de
normalitate la care România tinde să ajungă, dealtfel
o expresie des folosită. În perioada în care lucram
la acest proiect, avea loc Gay Parade în București
și în acel timp au apărut postere pe stradă cu
Familia Normală, reprezentând mama, tata și
copilul, o încadrare foarte restrictivă a ceea ce
mother, father and the baby, a restrictive framing
of a the notion of a family.
poate însemna familie.
MV: Celula societății care trebuie să se
reproducă.
MV: The societal cell which needs reproducing
itself.
LB: Da. Și nu este permisă nicio deviație de la
normal. Prin folosirea conceptului, am încercat să
deschid discuții despre ce înseamnă normalitate.
LB: Yes. No deviation from the normal is permitted.
By employing this concept I tried to open discussion
about what normality could mean.
MV: Discuția asta despre valori impuse sau formate
cultural și care se schimbă cu fiecare deceniu, face
trecerea către întrebarea următoarea pregătită de
mine. Mă refer tot la monuments-for-concepts, care
documentează trecerea de la comunism la
capitalism. Care e rolul jucat de țările fost
comuniste din Europa în defăimarea capitalismului? Și când fac această distincție mă refer la
bogata experiență, care ne singularizează. Aș
vrea aici să introduc exemplul Sanja-ei Ivekovic,
artistă din fosta Yugoslavie, a cărei artă feministă
este îmbogățită sau are în plus interesul față de
realitățile sociale. Cum crezi că artiștii din est
‘profită’ de această experiență, și cum se reflectă
asta în discursul tău artistic. Nu vreau să mă fixez
pe diferențele dintre artiștii din Est și Vest.
MV: This topic on culturally imposed or informed
values, which also change with every decade, marks
the transition to the next question I prepared for
you. I am referring again to monuments-for-concepts
which documents the transition from communism to
capitalism. What role do you attribute to the
countries from the east part of Europe, within the
defamation of capitalism? And when I make this
distinction I am referring to our rich experience
which particularizes us. I would like to introduce
the example of Sanja Ivekovic, an artist from
ex-Yugoslavia, whose feminist art is enriched or is
distinct because of its social interests. How do the
artists from the Eastern part of Europe profit from
this experience and how is it reflected in your
artistic discourse? It is not my intention to make
a fixation out of the differences between eastern and
western artists.
LB: I don’t think I understand your question very
well, therefore my reply comes with another
question: what could come after capitalism? I
understand the critical positioning vis-à-vis the
current political discourse but things are not as
simple. Signs like “No More Capitalism” are too
simplistic and I don’t know what could prepare us
for what would come afterwards. My artistic practice
is not strictly political and I don’t identify
myself with this area of research or activism.
LB: Cred că am dificultăți în a înțelege întrebarea
ta, de aceea răspunsul meu vine cu o întrebare: ce
ar putea urma după capitalism? Înțeleg pozitionarea
critică față de discursul politic actual dar
lucrurile nu sunt atât de simple. Lozinci ca
‘jos capitalismul’ sunt prea simpliste și nu știu ce
ar putea să ne pregătească pentru ce ar veni după.
Discursul meu artistic nu este strict unul
politic și nu mă identific cu zona asta de cercetare
sau activism. Dacă arta mea poate fi interpretată ca
marcând trecerea de la communism la capitalism, nu
am nimic împotrivă. Nu știu… Ți se pare?
37
If my art can be interpreted as marking the
transition between communism and capitalism then I
have nothing against it. I don’t know. Do you
think so?
MV: Întrebarea mea încerca să dezvăluie cum te
raportezi la trecutul României, și dacă deține vreo
relevanță în practica ta.
LB: Cred că de fapt da, este important dacă e să
ne gândim la trecerea de la o societata bazată pe
colectiv la una care promovează valorile
individuale. Încerc să proiectez în practica mea
această rupere abruptă de valori și implicațiile ei.
MV: My question was directed at revealing your
relationship to Romania’s past and whether it
becomes relevant to you as an artist.
LB: I think that it is important if we take into
account the transition from a collective based
society to an individual values promoting one. I try
in my practice to project this abrupt rupture of
values and its implications.
MV: Cele 4 rezidențe s-au soldat cu busturile
câștigătorilor expuse în spațiul public. Care este
importanța acestui gest?
LB: Pentru mine este importantă subminarea
modului în care, în mod tradițional, sculpturile
publice sunt destinate unor personalități. În
cazul lucrărilor mele este un alt parcurs de
producere a sculpturii dar finalitatea, la prima
vedere este aceeași, e o sculptură clasică, un bust.
MV: The four residencies finalized with the winners’
sculptures exhibited in the public space. What is
the importance of this gesture?
LB: For me it is important to subvert the way in
which, traditionally public sculptures featuring
hero like figures, occupied the public space. In my
work I follow a different production process but the
result, at first is the same, a classical sculpture,
a bust.
MV: Interestul tău în revedincarea spațiului public
se apropie de practica altor artiști din România,
din a cărei generație, după părerea mea, faci parte
și anume, Anca Benera, plus duo-ul artistic Mona
Vătămanu și Florin Tudor.
MV: Your interest in reclaiming the public space
seems close to the practice of other artists from
Romania. The generation you are part, to mention
just a few, namely Anca Benera and the artistic duo
Mona Vata¬manu and Florin Tudor.
LB: Mă bucur că spui asta pentru că apreciez foarte
mult practica lor.
LB: I am glad you are saying this because I
appreciate their practices a lot.
MV: Tu aduci în spațiul public interesul tău în
reprezentare, ceea ce conferă practicii tale o notă
personală atât de valoroasă pentru tine. Cum te
raportezi la acest interes în reprezentare?
MV: You bring in the public space, your interest in
representation, which offers your practice a
personal note so valuable to you. How do you
understand your relationship to representation?
LB: Interesul meu este se manifestă prin
reprezentarea anumitor concepte în diferite forme,
cum ar fi frumusețe în formatul de carte poștală. În
acest gen de lucrări focusul nu cade pe ceea ce
38
does not focus on what I represent but on the
methodology I use, plus the mechanisms employed for
negotiating each work individually, namely the
process developed to reach the final representation.
Each concept becomes important as it represents the
context and it is as important as the process used
reprezint dar pe modalitățile folosite, plus
mecanismele întrebuințate pentru negocierea fiecărei
lucrări în parte, într-un cuvânt demersul parcurs
pentru a ajunge la reprezentarea finală. Fiecare
concept e important prin prisma faptului că reflectă
contextual dar în egala măsură este și modul prin
care se ajunge la partea finală. Dacă aș fi realizat
’Normality’ în Statele Unite rezultatul ar fi fost
total diferit. Lucrările mele sunt despre reprezentare dar mai ales despre modul în care fiecare concept este diferit ‘implementat’, fiecare pas ducând
la o ‘îngustare’, care pregătește rezultatul final.
MV: We are therefore referring to a representation
mediated through the negotiation with the
participants, which becomes quite a strong element
within these works. Representation is attacked
frontally but laterally, ushered by the participants
becoming co-authors and avatars at the same time,
which suspends their identities in order to offer
them an instrument of reflection. How do you see the
participatory art being changed since 2000, when you
started acting on the artistic scene?
MV: Vorbim așadar de o reprezentare mediată prin
negocierea cu participanții, ceea ce mi se pare un
element destul de puternic în aceste lucrări. Reprezentarea este atacată nu frontal ci printr-un detur,
unde participanții devin co-autori dar și avatari,
ceea ce le suspendă identitatea, oferindu-le în
felul acesta un instrument de detașare față de
propria persoana. Cum s-a schimbat practica artei
participatorii incepând cu 2000, de când activezi pe
scena artei?
LB: I think that participatory art starts being
trendy and sexy (and I mean it in a derogative way).
I can say that it started being requested by some of
the curators of institutions and this put an
emphasis on the medium (technique) again and not on
the concept, a relatively damaging aspect, I could
say.
LB: Cred că arta participatorie a început să fie
trendy și sexy (și spun asta în sens derogatoriu).
Pot spune că e chiar cerută de curatorii anumitor
instituții iar asta duce către o concentrare din nou
pe mediu (tehnică) și nu neapărat pe concept, un
lucru relativ periculos aș putea spune.
39
Liliana Basarab - We might fall down or might
stand up (title in progress)
performance and object, view from exhibition
photo credit: Bogdan Cătălin Cazacioc
Liliana Basarab - We might fall down or might stand
up (title in progress)
performance și obiect, vedere din expoziție
credit foto: Bogdan Cătălin Cazacioc
40
Bios
Biografii
Ziad Antar
*1978, Paris/Beirut
Expo/solo/group:
-Ici, Ailleurs (Here, Elsewhere),
La Friche la Belle de Mai, Marseilles, France
(2013);
-Expired, Selma Feriani Gallery. London, UK (2011);
-Suspended Space, Pompidou Centre, Paris, France
(2011);
-Terres de Pomme de Terre, Almine Rech Gallery,
Paris (2009);
-The Generational: Younger Than Jesus, the New
Museum, New York, USA (2009)
Ziad Antar
*1978, Paris/Beirut
Solo/grup:
-Ici, Ailleurs (Here, Elsewhere), La Friche la Belle
de Mai, Marseilles, Franța (2013);
-Expired, Selma Feriani Gallery, London,
Marea Britanie (2011);
-Suspended Space, Pompidou Centre, Paris,
Franța(2011);
-Terres de Pomme de Terre, Almine Rech Gallery,
Paris, Franța(2009);
-The Generational: Younger Than Jesus, the
New Museum, New York, USA (2009)
Liliana Basarab
*1979, Bucharest
Solo:
-LUCK /Do I feel lucky? Do ya, punk?, Glosna Gallery, Poznan, Poland (2012);
-Truth/s, apARTE Gallery, Iasi, Romania (2011);
-Truth/s, DVAC, Dayton Visual Art Centre, Dayton,
Ohio, USA (2011);
-Accidents, mutation and mistakes, MORA Gallery, Bucharest, (2010);
-Fight!, Vector Gallery, Iași, Romania (with Costel
Chirilă) (2006);
-Truth/s; Imagine beauty!, 2020 home Gallery, Bucharest (2005);
-Beauty mark, S.P.A.C.E. Gallery, curated by Irina
Cios, Bucharest (2001).
Liliana Basarab
*1979, București
Solo:
-LUCK /Do I feel lucky? Do ya, punk?, Galeria
Glosna, Poznan, Polonia (2012);
-Truth/s, Galeria apARTE, Iași, România (2011);
-Truth/s, DVAC, Centrul de Artă Vizuală Dayton,
Ohio, SUA (2011);
-Accidents, mutation and mistakes, Galeria MORA,
București (2010);
-Fight!, Galeria Vector, Iași, România (împreună cu
Costel Chirilă)(2006);
-Truth/s; Imagine beauty!, Galeria 2020 home,
București (2005);
-Beauty mark, Galeria S.P.A.C.E., curatoare Irina
Cios, București (2001).
(Alegerea păstrării titlurilor în limba engleză îi aparține artistei
Liliana Basarab)
41
Heath Bunting
*1966, Bristol
Expo/solo:
-The Status Project & The Netopticon, furtherfield
art space, London(2012;
-HEATH BUNTING: STATUS PROJECT, Arnolfini,
Bristol, UK(2012);
-Disclosing The Invisible: Jill Magid and Heath
Bunting, SKOR & Stedelijk Museum, Amsterdam,
Netherlands(2001);
-Visitors Guide to London, Documenta 10, Kassel,
Germany (1997);
-The Status Project, Transmediale, Berlin,
Germany (2011).
Heath Bunting
*1966, Bristol
Solo/grup:
-The Status Project & The Netopticon, furtherfield
art space, London, UK(2012);
-HEATH BUNTING: STATUS PROJECT, Arnolfini, Bristol,
UK (2012);
-Disclosing The Invisible: Jill Magid and Heath
Bunting, SKOR & Stedelijk Museum, Amsterdam, Olanda
(2001);
-Visitors Guide to London, Documenta 10, Kassel,
Germania (1997);
-The Status Project, Transmediale, Berlin,
Germania (2011).
Deimantas Narkevicius
*1964, Vilnius
Expo/solo:
-Da Capo, Marino Marini Museo, Florence(2013);
-Performing Histories (1) - MOMA, NY, SUA (20122013);
-A Tang of Lomo Film, Galerie Barbara Weiss, Berlin
(2012);
-Architektur und Film, Blue Box, The Head, Sprengel
Museum, Hannover(2011);
-Restricted Sensation, gb agency, Paris (2011);
-BFI, Southbank Gallery, British Film Institute,
London (2010)
Deimantas Narkevičius
*1964, Vilnius
Solo/grup:
-Da Capo, Marino Marini Museo, Florence,
Italia(2013);
-Performing Histories(1), MOMA, NY, SUA (2012-2013);
-A Tang of Lomo Film, Galerie Barbara Weiss,
Berlin, Germania (2012);
-Architektur und Film, Blue Box, The Head, Sprengel
Museum, Hannover, Germania (2011);
-Restricted Sensation, gb agency, Paris,
Franța (2011);
-BFI, Southbank Gallery, British Film Festival,
BFI, Londra, Marea Britanie (2010)
Victor Man
*1974, Berlin/Cluj
Expo/solo:
-In un altro aprile, Villa Medici, Rome,
Italy (2013);
-The White Shadow of His Talent, Blum & Poe,
Los Angeles, California, USA (2012);
-Mudam Luxembourg, Musée d’Art Moderne Grand-Duc
Jean, Luxemburg(2012);
-Lazarus Protocol, Transmission Gallery,
Glasgow, Scotland(2011);
42
Victor Man
*1974, Berlin/Cluj
Solo/grup:
-In un altro aprile, Villa Medici, Roma,
Italia(2013);
-The White Shadow of His Talent, Blum & Poe,
Los Angeles, SUA(2012);
-Mudam Luxembourg, Musée d’Art Moderne
Grand-Duc Jean, Luxemburg(2012);
-Lazarus Protocol, Transmission Gallery,
-If Mind Were All There Was, The Hayward,
Londra, Great Britain (2009).
Glasgow, Scoția(2011);
-If Mind Were All There Was, The Hayward,
Londra, Marea Britanie(2009).
Tanja Ostojić
*1974, Berlin
Expo/solo/ group:
-hree/Free postcards, Škuc Gallery, Ljubljana,
Slovenia (2012);
-Call the Witness, Venice Biennale, Venice,
Italy(2011);
-I’ll Be Your Angel, Venice Biennale, Venice,
IT(2001);
-Personal Space, Manifesta 2, Musée d`Histoire de la
Ville de Luxembourg, Luxembourg (1998).
Tanja Ostojić
*1974, Berlin
Solo/grup:
-Three/Free postcards, Škuc Gallery, Ljubljana,
Slovenia(2012);
-Call the Witness, Bienala de la Veneția, Veneția,
Italia(2011);
-I’ll Be Your Angel, Venice Biennale, Venice,
IT(2001);
-Personal Space, Manifesta 2, Musée d`Histoire de la
Ville de Luxembourg, LU(1998)
Kazimierz Jankowski
*1981 London
Expo/Solo
-Kazimierz Jankowski & Sabina Donnelly, Berlin
(2014)
-Dan Graham at Das Weisse Haus, Vienna (2012)
-Monaco Issue 6, London (2012)
-CCA Kitakyushu Open Studio, Japan (2012)
-Kenneth Anger Part 2, SIB Gallery, London (2009)
Kazimierz Jankowski
*1981 London
Expo/Solo
-Kazimierz Jankowski & Sabina Donnelly, Berlin
(2014)
-Dan Graham at Das Weisse Haus, Vienna (2012)
-Monaco Issue 6, London (2012)
-CCA Kitakyushu Open Studio, Japan (2012)
-Kenneth Anger Part 2, SIB Gallery, London (2009)
Mihaela Varzari
*1978, Iași, Romania
-Published Articles in ARTA magazine, Public Preparation’s catalogue Crisis Special(2010);
www.thisistomorrow.info and IDEA/arts+society.
-Curated Projects: No Spitting - art project funded
by Tower Hamlets Homes, London, UK (2011)
mihaela-varzari.blogspot.ro
Mihaela Varzari
*1978, Iași, România
-Articole Publicate în revista ARTA, în catalogul de
expoziție Crisis Special, www.thisistomorrow.info și
revista IDEA/artă+societate
-Proiecte curatoriate: No Spitting - community based
project, finanțat de Tower Hamlets Homes, London, UK
mihaela-varzari.blogspot.ro
43
Atelier 35 is an art space currently run by an
Larisa Crunțeanu and Xandra Popescu. We share a
common interest in socially and politically engaged
projects, peripheral practices and collaboration.
Atelier 35 este un spațiu artistic non profit
gestionat de Larisa Crunțeanu și Xandra Popescu.
Cultivăm un interes comun pentru proiecte angajate
social și politic, practici periferice și
colaborare.
Larisa Crunțeanu has studied Photography and Moving
Image and is currently a PHD candidate at the
National Arts University of Bucharest. She lives and
works in Bucharest.
Larisa Crunțeanu a studiat Fotografie și Imagine
Dinamică în cadrul Universității Naționale de Arte
București. În prezent candidează la poziția de
doctorand în cadrul aceleiași instituții. Trăiește
și lucrează în București.
Xandra Popescu has studied Dramaturgy at National
Film and Theatre University in Bucharest and has a
background in Political Science. She lives and works
in Berlin and Bucharest.
Xandra Popescu a studiat Dramaturgia în cadrul
Universității Naționale de Teatru și Film și are un
background în Științe Politice. Trăiește și lucrează
în Berlin și București.
www.atelier35.eu
www.atelier35.eu
44