Primăvara

Comments

Transcription

Primăvara
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Editorial
Cronica unei reuşite – Săptămâna „Şcoala altfel”
Propunerea Ministerului pentru anul acesta, trebuie să recunoaştem că ne-a surprins şi
ne-a pus în faţa unei provocări pe care a trebuit să o acceptăm şi mai ales să o transpunem în
practică. Metodologia definea cadrul general, rămânând ca ingeniozitatea dascălilor să
transforme rândurile aride ale acesteia într-un program închegat cu activităţi stimulative
pentru elevii noştri suprasolicitaţi de rigorile stricte ale sistemului. Iniţiativa este lăudabilă şi
se înscrie în orientarea modernă de a situa elevul în mijlocul propriei formări.
Plecând de la premisa conform căreia sondarea şi identificarea nevoilor educabililor vor sta
la baza stabilirii scopurilor educaţionale, proiectarea „Şcolii altfel” a ridicat un set de întrebări
cărora le-am formulat răspunsuri diverse. Cum adaptăm acest gen de abordare într-o şcoala în
care nu toţi profesorii au acces simultan la laboratoarele dotate modern? Unele colective au
fost private involuntar de această componentă esenţiala, deşi identificată ca fiind cea mai
dorită, din simplul motiv ca dotarea şcolii nu le permitea aşa ceva.
O altă întrebare care a apărut a presupus adoptarea unei decizii oarecum aflată sub
suspiciunea unei erori didactice. Activităţile extracurriculare presupun susţinere financiară,
ceea ce pentru unele familii de astăzi este o forţare peste limita a bugetului. Astfel suntem
puşi într-o situaţie limită când actul educativ este restricţionat de factorul pecuniar. Or,
educaţia trebuie să fie nediscriminatorie. Metodologia impunea consultarea doleanţelor
elevilor, dar nu sugera şi sursele bugetare necesare înfăptuirii acestora. Aceasta a fost o altă
provocare pe care dascălii au soluţionat-o din mers.
Elevii care nu au putut să se alăture din considerente financiare unor vizite la muzee,
vizionării de spectacole la Ateneul Popular sau a unor piese de teatru, au fost incluşi în alte
activităţi la fel de antrenante. S-au făcut drumeţii, excursii tematice, atât în judeţ, cât şi în
alte zone ale ţării, vizitându-se Grădina Botanică din Cluj-Napoca, Iaşiul, muzee, unităţi de
producţie, lăcaşe de cult, ferme, case memoriale, ş.a.
Au fost încheiate numeroase acorduri de parteneriat cu: Biblioteca Judeţeană „Duiliu
Zamfirescu”, Ateneul Popular „M. Gh. Pastia”, SC. ECO-X SRL Vânători, Asociaţia
„Speranţa Andradei”, Centrul de Zi „Micul Prinţ”, Romes Grup Internaţional, Centrul de
Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Vrancea, ISU Vrancea, şcoli din Brăila
sau din alte judeţe.
Atelierele de lucru, întrecerile sportive, jocurile de cultură generală, grupurile de dezvoltare
personală din cadrul Cabinetului de asistenţă psihopedagogică, drumeţiile au constituit un
refugiu agreat de cei mai mulţi dintre elevi. Elevii au participat la lansarea Campaniei
Nationale de educaţie ecologică în şcoli „Ecoatitudine 2012”, au reciclat selectiv deşeurile, au
confecţionat diverse obiecte folosind materialele reciclabile şi au igienizat curtea şcolii.
O adevărată reuşită a acestei săptămâni o constituie manifestarea cultural-artistică de la
sfârşitul celor cinci zile ,„Festivalul Florilor de cireş “ care s-a dorit şi s-a materializat ca un
spectacol care să aducă în lumina rampei pe cei mai merituoşi şi talentaţi elevi ai claselor a
VII-a şi a VIII-a.
Ambasadori ai excelenţei, elevii au împărtăşit gânduri şi au dăruit printre cuvinte
mulţumiri cadrelor didactice şi părinţilor. Cortina s-a lăsat, iar prin ropotele aplauzelor am
dat semnalul vacanţei. „Şcoala altfel” a anunţat retragerea triumfală, iar freamătul sărbătorilor
de Paşti a inundat sufletele noastre.
Director,
prof. Marcela Ghiuţă
1
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Muguri – debuturi
Mama
Curcubeul
În gândul meu e rugă mereu
Te ştiu lângă mine la greu şi la bine
Mă acoperi cu gândul cum floarea pământul,
Mă alinţi în tăcere cu clipe de miere.
Sus pe cer e-un giuvaer
Mare, mare, pân`la soare,
Un amestec de culori:
ROGVAIV-ul efemer.
În gândul meu e rugă mereu
Tu fruntea-mi dezmierzi, mă ierţi şi mă crezi,
Doar tu mă răsfeţi şi ştii să mă –nveţi.
O lume de vise să-mi fie atinse.
Curcubeul e o punte
Dintr-o zare-n altă zare.
Şapte culori – o cărare
Dinspre dealuri înspre munte.
În gândul meu e rugă mereu,
Când ochii senini spre mine-i înclini,
Mi-aduci mai aproape să sorb într-o noapte
O baltă de stele din palmele mele.
Peste tot miroase-a ploaie,
E aer proaspăt şi curat,
Cerul s-a înseninat,
Soarele e vesel iară.
Carina Şurubaru – cl. a III-a C
Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru
Roşu-oranj, galben şi verde,
Albastru şi indigo,
Violet şi, apropo:
Soarele-n care se prinde?
Primăvara
Iată, vine primăvara!
Soarele zâmbeşte iară!
Vrăbiuţa ciripeşte
Şi copacul înmugureşte.
-Curcubeie colorate!
Copiii la geam se miră:
-Unul sub altul se-nşiră,
Pe cer sunt nenumărate!
Stropi rotunzi mărunţi de apă
Ne încântă uneori
Şi cu generozitate-arată
O minune de culori.
Printre tufe se arată
O floare albă, delicată,
Frunzuliţa-i dă să iasă
Pe tulpina-i mlădioasă.
Larisa Rădeanu – cl. a II-a D
Îndrumător prof. Daniela Gavrilă
Parcurile-au înverzit
Şi natura s-a trezit.
Veselia este mare,
Prichindeii ies la soare.
Hărnicie
În grădină parc-a nins
Peste zarzăr şi cais
Şi pluteşte, ca un fum
Peste ei plăcut parfum
Care-atrage spre grădină
Mica, harnica albină
Ce din zori şi până-n seară
Pe-aripi şi picioare cară
Pentru suratele de-acasă
Miere bună şi gustoasă.
Denis Dârdală – cl. a II-a E
Îndrumător prof. Petria Dolia
Andra Gheorghiaş - cl. a II-a A
Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu
Vanessa Costea – cl. a II-a E
Îndrumător prof. Petria Dolia
De ziua ta
Astăzi, de ziua ta, iubită mamă,
Eu cerul plin de stele-ţi dăruiesc,
Ba chiar şi luna ţi-o voi pune-n palmă
Şi-ţi spun din suflet: TE IUBESC!
2
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Primăvara
Bucuria primăverii
Primăvara,
În
fiica cea
mai tânără a
bătrânului an, îşi face apariţia misterioasă şi
sfioasă într-o rochie albă cu trenă de ghiocei.
Sub paşii ei delicaţi, pământul dezgheţat
prinde o nuanţă verde.
Este atâta veselie în văzduh: păsările vesele
se întorc să-şi regăsească cuiburile părăsite
sub bruma toamnei.
Totul prinde viaţă sub atingerea primăverii,
iar copacii îşi croiesc o nouă haină albă sau
roz, cu nasturi de frunze verzi.
E atâta culoare în jur, miresme
îmbătătoare, veselie şi glasuri de copii ce râd
la soare în jocul lor!
Bine ai venit, primăvară, pe meleagurile
noastre!
Maria Seceleanu – cl. a II-a C
Îndrumător prof. Pina Lazăr
sfârşit, a sosit mult aşteptata
primăvară! Odată cu ea, natura şi-a dat jos
mantia albă purtată o iarnă întreagă şi s-a
trezit la viaţă.
Soarele timid îşi strecoară razele printre
crengile copacilor adormiţi. Iarba cea
nerăbdătoare încolţeşte cu îndrăzneală,
invitând harnicele furnici să iasă din muşuroi.
Păsările migratoare s-au întors cu drag la
cuiburile lor, cântând în triluri dulci bucuria
revederii. Florile îşi înalţă căpşorul spre
soare şi împrăştie cu generozitate parfumul
care cheamă albinele în zbor.
Primăvara înveseleşte toată natura şi ne
cheamă şi pe noi la joc. Bine ai venit!
Mădălina Moldoveanu – cl. a II-a C
Îndrumător prof. Pina Lazăr
Venirea primăverii
Copacul
A venit mândra primăvară.
Mai demult eu am plantat
O sămânţă mititică.
Locul acela l-am udat
Şi-a ieşit o plantă mică.
Lângă izvorul care suspină lin a răsărit un
ghiocel plăpând. Ascultă plin de sfială
poveştile şoptite de vântul care adie printre
ramurile împovărate de floare ale pomilor
dimprejurul său.
Mieii glăsuiesc cu bucurie şi zburdă pe
câmpul înverzit, albind de griji pe ciobanul
care îi păzeşte cu străşnicie.
Soarele s-a ridicat falnic pe cer şi încălzeşte
cu dărnicie toată natura înviorată şi
bucuroasă că a fost alungată iarna cu ale sale
cojoace şi săbii de gheaţă.
Este din nou primăvară, anotimpul
sărbătorii şi al veseliei.
Gabriel Timofte Şerban – cl. a III-a C
Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru
E o floare? Dac-aş şti...
Nu credeam că-i un copac.
Mă-ntrebam eu mult: ce-o fi?
Parcă ar fi fost un ac!
A crescut, tot a crescut
Şi-am văzut ce e de fapt:
Cu uimire am remarcat
Că este un mic copac.
L-am udat, l-am curăţat,
Cu mult drag l-am îngrijit
Şi-a crescut, s-a înălţat
Pomişorul meu iubit.
Fluturaşul
Ce se vede sus, pe floare?
O mică pată de culoare!
Dar cum de are aripioare?
E-un fluturaş ce stă la soare
Privind cu drag în depărtare
La alte pete de culoare
Ce zboară lin din floare-n floare.
Gabriela Porumb – cl. a II-a D
Îndrumător prof. Daniela Gavrilă
Astăzi stau la umbra lui
Şi privesc cu încântare
Ce minune-a răsărit
Dintr-un bob mic ca de sare..
Alexandra Vlăsceanu – cl. a II-a E
Îndrumător prof. Petria Dolia
3
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Călătorie într-un vis
Salvatorul meu
Este deja
S unt un cărăbuş mic şi gingaş.
noapte. Ora nouă fix. Mă aşez în
pat şi adorm.
Visez că este iarnă şi ies afară la joacă
împreună cu prietenii mei. Nu ştiam ce să
facem. Deodată mi-a venit o idee grozavă: să
ne luam săniile, să le unim şi să facem una
mai mare, să înhămăm 22 de iepuri la ea şi
să mergem la Polul Nord, unde era Moş
Crăciun. Trebuia să trecem nouă păduri de
zahăr, zece munţi de ciocolată, trei lacuri cu
suc şi cinci cărări pavate cu lemn dulce. Mai
aveam foarte puţin, dar iepurii au obosit
lângă o casă micuţă din lemn Am bătut la
uşă şi am întrebat:
-E cineva acasă?
O voce tristă ne-a răspuns:
-Da, intraţi, intraţi! Nu va temeţi, sunt doar
un copil.
Am deschis uşa şi înăuntru am văzut o
fetiţă singură care avea toate jucăriile de care
auzisem vreodată. Am întrebat-o de ce
plânge, când are atâtea jucării! Ea mi-a
răspuns tristă că, indiferent câte jucării ar
avea, ele nu ţin locul prietenilor. Atunci i-am
propus să ne însoţească în călătoria noastră
spre Polul Nord. Ne-a răspuns cu mare
bucurie că ar fi încântată să ni se alăture în
această aventură.
Iepurii s-au odihnit şi noi ne-am continuat
călătoria. În calea noastră am întâlnit cu un
om de zăpadă. Şi acela era trist. Oare de ce?
-M-au făcut nişte copii, dar m-au lăsat aici
singur…
-Vrei să vii cu noi ? Mergem la Polul Nord,
la Moş Crăciun.
-Da, desigur!
Ne-am continuat cu toţii călătoria. Într-un
târziu am ajuns şi am văzut palatul Moşului.
Era tot făcut din gheaţă. Când ne-am întâlnit
cu el, ne-a întrebat ce ne dorim de Crăciun.
Toţi am strigat într-un glas:
-Ne dorim să rămânem prieteni mereu!
Moşul ne-a îndeplinit dorinţa.
Când m-am trezit, afară era un om de
zăpadă, o fetiţă fără prieteni cu care vroiam
să mă joc şi toţi ceilalţi amici ai mei.
Robert Monac – cl. a IV-a C
Îndrumător prof. Gabriela Oloeriu
Într-o zi
călduroasă doream să-mi răcoresc picioruşele
într-o baltă. Dar am alunecat cu totul şi nu
am mai putut să ies. Treceau mulţi prieteni pe
acolo, dar nu le păsa de mine. Apa mă
prindea în braţele morţii. Până la urmă a
venit un fluture, iar cu aripa lui m-a împins
uşor spre mal. Am urcat pe-o crenguţă verde
ca un pod şi iată-mă din nou pe uscat.
I-am mulţumit din suflet, iar el a mai rămas
lângă mine cât mi-am uscat aripioarele.
Drept mulţumire i-am spus că-n vale se
află o poiană cu nectar dulce...
Diana Sporea - cl. a II–a C
Îndrumător prof. Pina Lazăr
Iarna
Dimineaţă,
când m-am trezit, un strat
pufos de nea acoperise totul. Casele aveau
cuşme de omăt, uliţele se înşirau ca nişte
fulare albe de puf, iar copacii purtau
ghirlande de steluţe argintii.
Straşnicul ger nu potolise pofta de joacă a
copiilor: valuri-valuri soseau spre derdeluş
cu feţele îmbujorate şi ochii strălucitori de
bucurie. Băieţii se dădeau cu sania, în timp
ce fetiţele graţioase alunecau în cercuri largi
pe oglinda îngheţată a lacului. Un copil de-o
şchioapă, părăsit de fratele mai mare care se
întrecea în lupta cu bulgări cu tovarăşii de
seama lui, şi-a făcut un nou prieten: un om
de zăpadă care îi zâmbea ştirb dintr-o ramură
de copac uscat, în timp ce ochii de tăciune
încercau să-i dezvăluie taina sa.
În curând, din cerul plumburiu au început
să cadă cu nemiluita fluturi albi pe care
vântul îi dansa fără încetare. Seara s-a lăsat
uşor peste mine, peste sat, iar copiii au plecat
toţi pe la casele lor, cu promisiunea de a se
întâlni şi mâine. Am rămas singur cu omul de
zăpadă străjeri de nădejde peste împărăţia
jocului.
Aţi ghicit? Sunt eu, bradul cel falnic din
vârful dealului şi aceasta a fost o zi de iarnă
din viaţa mea.
Anna Iulia Grădinescu – cl. a IV-a A
Îndrumător prof. Vasilica Mircea
4
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Mama mea
Primăvara
Bună e mămica mea,
Tot timpul aş stau cu ea
Căci aşa mă simt eu bine,
Când e mama lângă mine.
Iarna iată c-a plecat
Cu nămeţii ei cu tot.
Ghioceii stau s-apară
-Bună ziua, primăvară!
Ea mereu mă ocroteşte
Şi îmi dă bune poveţe.
De vrea să facem curat,
Eu o ajut imediat.
Ne bucurăm c-ai sosit
Cu soare şi cu verdeaţă,
Cu albine, rândunele,
Cu flori mii şi cântecele!
Asta e mămica mea
Şi eu mă mândresc cu ea.
Radu Mihoc – cl. a II-a A
Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu
Melek Erdogan – cl. a II-a C
Îndrumător prof. Pina Lazăr
Început de primăvară
De sub stratul de zăpadă
Se zăreşte-un ghiocel:
Este semn de primăvară,
Timp frumos şi vesel.
Portret
Azi e ziua mamei mele
Şi nu vreau s-o necăjesc
Ci doar am să mă gândesc
Cu ce s-o înveselesc.
Vrăbiuţele-s voioase,
Căci zăresc sosind în zare
Un stol de păsări călătoare
Cu veşti de vreme bună.
Vreau să desenez în clasă
O icoană luminoasă
Să cuprindă-n ea iubirea
Ce-i încălzeşte privirea.
Alexandru Anton – cl. a II-a E
Îndrumător prof. Petria Dolia
Bianca Neagu – cl. a II-a E
Îndrumător prof. Petria Dolia
Primăvara
Steagul
Primăvară, vino iară!
Vrem să stă din nou afară.
Dacă iarna nu ne lasă,
Stăm cu toţii mult în casă.
Roşu, galben şi albastru,
Steagul nostru e măiastru.
Galben – aur – primul loc,
Roşu vine de la foc,
Iar albastrul maiestuos,
De la cerul luminos.
Lupte multe s-au purtat
Şi multe s-au câştigat
Sub steagul nostru frumos
( Unii ar spune, norocos),
Iar noi ştim să-l respectăm
Şi demn să îl salutăm.
Puterea razelor de soare
Învie mugurii de floare,
Dar în îndepărtata zare
Se-aud păsări călătoare.
Odată cu venirea lor
Ne dau speranţe tuturor,
Fac zilele mult mai frumoase
Cu cântecele lor duioase.
Andrei Valeserianu – cl. a IV-a E
Îndrumător înv. Luminiţa Lalu
Daniela Vasile – cl. a II-a E
Îndrumător prof. Petria Dolia
5
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Învăţătoarea mea dragă
În ciuda dificultăţilor întâmpinate pe
parcursul celor patru ani, toţi am reuşit, cu
ajutorul Doamnei, să obţinem punctaje
extrem de mari la concursuri şi să ne facem
remarcaţi în rândul colegilor noştri de aceeaşi
vârstă.
O dată am avut oră deschisă la matematică;
am primit o serie de teste, dar puţini l-au ales
pe cel mai greu, printre aceştia numărândumă şi eu. Altă dată a trebuit să aflăm soluţia
unei probleme şi eu am fost cel care a reuşit,
obţinând şi un premiu. Am învăţat să compun
poezii, să desenez. Am învăţat să fiu
ascultător, sa fiu un om bun, cinstit şi de
cuvânt.
La muzică am învăţat notele, semnificaţia
lor, cum se cânt. Am întâmpinat unele
dificultăţi, dar învăţatoarea mea a reuşit să
îmi arate cum să le depăşesc.
Multe lucruri pe care nu le puteam face
înainte le pot face acum mai bine decât mulţi
alţii.
La geografie explicaţiile mă umpleau de
bucurie în timp ce arătam pe hartă ţările,
munţii, dealurile şi câmpiile. La istorie am
avut cele mai frumoase lecţii despre
întemeierea statelor române.
În concluzie, nimic din toate aceste lucruri
nu s-ar fi întâmplat, dacă nu era minunata
mea învăţătoare.
M-am trezit din acest vis frumos foarte
încrezător şi bucuros că urmează o nouă zi a
clasei a patra.
Theodor Cazacu – cl. a IV-a C
Îndrumător prof. Gabriela Oloeriu
Se
făcea că eram adult, aveam peste
douăzeci de ani şi conduceam o maşină care
s-a oprit brusc în faţa unei case pe care mi s-a
părut că o mai văzusem demult, pe când
eram copil.
Am încercat să sun un mecanic, dar
telefonul nu mai avea baterie şi am fost
nevoit să pun singur maşina în funcţiune.
Spre marea mea surprindere, am reuşit.
Chiar atunci a apărut o femeie pe care am
recunoscut-o imediat ca fiind fosta mea
învăţătoare deoarece nu se schimbase prea
mult de când nu am mai văzut-o. Şi
dumneaei m-a recunoscut, m-a poftit în casă,
apoi a început să mă întrebe cum este viaţa
mea de când am terminat clasa a patra, dacă
sunt fericit. Am început apoi să vorbim
despre colegi, despre întâmplările care s-au
petrecut până acum şi despre multe altele.
Ne-am amintit împreună despre colegii mei
care au fost fie mai cuminţi, fie mai
obraznici, fie mai liniştiţi, fie mai gălăgioşi,
fie mai practici, fie mai inventivi. Am vorbit
apoi despre concursurile la care am participat
încă din clasa a doua, încurajat fiind de
doamna învăţătoare şi mi-am amintit cu drag
acel colţ al camerei mele plin cu diplome şi
medalii.
Am realizat atunci că învăţătoarea mea este
în continuare acel om minunat, răbdător şi
înţelegător ca în prima zi de şcoală. Atunci
eram confuz, dar cu timpul am învăţat ce
trebuie să fac, cum să mă comport, am
învăţat să citesc, să scriu, şi multe altele care
mi-au folosit în viaţă.
Am
parte de momente frumoase, de
amintiri de neuitat. Imaginea învăţătoarei
mele este prinsă în minte-mi cu verigă de aur.
Ne-am
amintit
împreună
excursiile
organizate cu clasa, petrecerile de sfârşit de
an, primul Moş Crăciun la şcoală, realizările
întregii clase.
Mi-am amintit apoi opera lui Mihail
Sadoveanu , „Domnu` Trandafir”, despre
care am aflat în clasa a patra, dar pentru mine
învăţătoarea mea este de o mie de ori mai
încântătoare.
Măicuţei mele
O să-i cos măicuţei mele
Pe cămaşă, două stele
Şi-o să strâng de ziua ei
Cei mai frumoşi ghiocei.
Vântul o să-i dea în zbor
De la mine-un mărţişor,
O sclipire de iubire
De la mine din privire.
Oana Petrea - cl. I C
Îndrumător înv. Ancuţa Popa
6
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
O zi în şcoala viitorului
Minunăţie!
Pomul meu din grădină are douăzeci şi
Este şapte dimineaţa, iar eu mă pregătesc
pentru o zi de şcoala care nu e la fel cum am
auzit că o aveţi voi.
Ei bine, la noi nu se mai folosesc
ghiozdane pline ochi cu cărţi sau caiete de
istorie, română…, nici auxiliare, nici
manuale. Noi avem un singur lucru pentru
şcoală, care ţine locul tuturor, adică o tabletă
(sau IPad), mare… cât un caiet mic. Pe ea ne
facem temele, pe ea dăm lucrări la toate
materiile, şi chiar gătim cu ea(!).
În fiecare zi mă ia din faţa casei o maşină
zburătoare, cât o buburuză, care mă duce spre
şcoală cu viteză ameţitoare, de ajung în
câteva minute.
Când trebuie sa învăţăm lucruri noi,
profesoara vorbeşte la tablă, fără să scrie
nimic, pentru că şi ea reprezintă o tabletă mai
mare, de 2x2m. Animaţiile sunt viu colorate,
iar noi le urmărim cu plăcere. Nici noi nu
scriem lecţia, pentru că o găsim în tableta
personală.
Compunerile şi exerciţiile îşi găsesc
rezolvarea tot pe … tabletă. Apoi le trimitem
spre „tablă”, unde sunt văzute de toţi colegii
mei.
A venit şi vremea prânzului şi ştiţi că v-am
spus că tableta ne şi găteşte, nu? Păi, noi nu
mai trecem pe acasă la prânz. Luam, de
exemplu, un ou crud şi câteva felii de pâine
şi tableta, încinsă la maxim printr-o aplicaţie
specială, ne ajută să le gătim.
Avem apoi o oră liberă în care jucăm în
reţea jocuri educative.
Temele le facem destul de repede, dar tot la
şcoală, iar după ce am terminat, trimitem
tema profesoarei în inbox, ea le verifică şi ne
transmite ziua următoare notele.
Cam asta a fost o zi obişnuită dintr-o şcoală
a viitorului. Cum vi se pare?
Vă aştept să-mi scrieţi şi voi despre şcoala
voastră de pe Pământ.
cinci de floricele. Vesele sunt cele roşii, cele
galbene sunt bosumflate, iar înmuguritele
sunt puţin timide.
Afară e o bucurie de nedescris: păsărelele
ciripesc, copiii se joacă, animalele parcă
dansează şi gâzele zboară prin lumina caldă a
soarelui de primăvară.
Şi de-atâta bucurie-mi pare că floricelele
timide pocnesc de veselie.
Doamne, ce minunăţie!
Răzvan Bărbosu – cl. a II-a C
Îndrumător prof. Pina Lazăr
Patrice Sporea- cl. a IV - a A
Îndrumător prof. Vasilica Mircea
Andreea Ene – cl. a II-a D
Îndrumător prof. Daniela Gavrilă
Primăvara
Astăzi este 1
martie. Ar fi trebuit să fie
prima zi de primăvară, dar bătrâna iarnă nu
se lasă dusă de pe meleagurile noastre.
Primăvara s-a supărat şi i-a spus iernii:
- Dar ce faci, surată, eu am venit încărcată cu
mărţişoare şi tu aduci noi fulgi de nea?
-Tu ai uitat de cele nouă cojoace? Nu le-am
dezbrăcat pe toate încă, mai ai de aşteptat.
-Nici nu vreau să aud! Nu ai văzut că de sub
plapuma ta de nea a răsărit plăpând un
ghiocel? El este vestitorul primăverii!
-Şi ce dacă! Voi pleca doar când voi dori eu!
- Nu se poate aşa ceva! Peste o săptămână o
sărbătorim pe cea mai minunată fiinţă din
lume, deci te rog să pleci.
Supărată şi intrigată, iarna s-a mai zburlit o
dată şi un vânt puternic împrăştie cu furie
fulgii albi şi reci de zăpadă.
Dar primăvara nu s-a lăsat şi până la urmă
a reuşit să învingă, alungând norii cei fumurii
şi frigul pătrunzător.
Soarele, recunoscător, a început să
strălucească, încălzind pământul şi topind
zăpada. Pomii au înflorit, rândunelele s-au
întors la cuiburile lor, iar fluturii au încins un
dans în mii de culori.
Toată natura este veselă şi mulţumeşte
primăverii în felul ei.
7
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Părinţii mei
Primăvara
Părinţii mei sunt grijulii,
Sunt foarte buni şi respectuoşi;
Mereu se poartă cuviincios
Şi exemple bune îmi dau, mii!
A trecut iarna geroasă,
Pomii toţi au înverzit.
Iarba firav se zăreşte,
Păsărelele-au sosit.
Întotdeauna mă-nţeleg
Şi mă ajută să aleg.
Ei paşii mi-i călăuzesc
În viaţă ca să nu greşesc.
Totu-a revenit la viaţă:
Un ghiocel a răsărit
Şi la mine-n grădiniţă.
Primăvara a sosit!
Erdogan Melek – cl. a II-a C
Îndrumător prof. Pina Lazăr
Bianca Neagu – cl. a II-a E
Îndrumător prof. Petria Dolia
Prietenii
Un prieten adevărat
Botoşel e un pisoi
Nu ne zgârie pe noi!
Este şi prietenos
De-i dai un şoricel de ros...
Supărată cum eram,
Stam pe-o bancă şi priveam...
Când, deodată, a venit
Lângă mine un căţel.
El cu Rita se împacă,
N-a-ndrăznit un rău să-i facă!
Şi ea-i o căţea cuminte
Care pe pisoi nu-l minte.
Avea ochi frumoşi, lucioşi
Şi un păr cârlionţat.
M-a privit, apoi m-a lins,
A lătrat şi m-a rugat
Să mă joc puţin cu el.
Gabriela Porumb – cl. a II-a D
Îndrumător prof. Daniela Gavrilă
Am uitat de supărare.
Până seara ne-am jucat
Şi de-atunci mi-a devenit
Prieten adevărat.
Vine primăvara!
Vine primăvara!
Ghioceii înfloresc,
Deasupra bălţii mele
Cocorii se-ntâlnesc.
Rebeca Tofan – cl. a II-a A
Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu
Vine primăvara!
Soarele răsare,
Pe crengile copacilor
Vezi păsări călătoare.
Mama mea e ca o floare,
Harnică şi iubitoare.
Ne-ngrijeşte, ne-ocroteşte,
De viaţă ne pregăteşte.
În aer rândunica
Cu voioşie zboară,
Iar greieraşii veseli
Pe noi ne înconjoară.
În această primăvară
Să ai o viaţă uşoară,
Lipsită de suferinţi,
Lângă-ai tăi copii cuminţi.
Bogdan Georgescu – cl. a II-a A
Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu
Andrei Porumboiu – cl. a II-a A
Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu
Mama mea
8
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
8 Martie
Vis de primăvară
Este aproape seară.
După lunga iarnă ce a trecut, într-o noapte
Ochii mei obosiţi de
atâta citit privesc absent pe fereastra camerei
mele.
Două vrăbiuţe care ciripesc de zor îmi atrag
atenţia. Una dintre ele ţine în cioc o crenguţă
uscată. Privirea mi se duce fără voie spre
calendar şi observ că mâine va fi 8 Martie.
Ies repede în curte şi un val de lumină îmi
izbeşte violent ochii: este încă zăpadă
aproape peste tot!
O pată mică strălucitoare iese în evidenţă
din albul murdar al zăpezii. Surpriza mă lasă
fără cuvinte: un ghiocel plăpând îşi înalţă
curajos căpşorul, în timp ce alţi fraţi ai săi se
îngrămădesc şi ei spre lumină.
Cu degetele tremurând de emoţie culeg cu
grijă gingaşele flori într-un bucheţel delicat.
O panglică alb-verzuie desăvârşeşte darul
pentru mama.
Mă întorc în camera mea şi scriu câteva
rânduri pe felicitarea pe care o pregătisem
dinainte şi pe care încercasem să surprind în
culori toată dragostea mea.
În vârful picioarelor intru în camera mamei
şi aşez cu grijă florile şi felicitarea pe
noptieră. Mama, obosită, adormise deja. O
sărut uşor pe obraz şi un surâs îmi răspunde
pe chipul mamei adormit.
Sunt sigură că mă visa pe mine.
de la sfârşitul lunii februarie, am căzut
într-un somn adânc, cu gândul la venirea lui
mărţişor.
Se făcea că eram creatoare de modă şi a
venit la mine o frumoasă fată cu pletele aurii
ca razele soarelui. Cu o voce delicată mi-a
spus:
-Eu sunt Primăvara, fiica cea mică a anului!
-Încântată de cunoştinţă, i-am răspuns.
-Am venit la tine pentru că am nevoie de o
rochie deosebit de frumoasă pe care să o port
în tot ţinutul.
Surprinsă şi fericită de onoarea care mi se
făcea, am luat un voal de mătase verde ca
smaraldul pe care am ţesut mii de păsărele.
Am croit o rochie lungă cu o trenă din care se
revărsau petale colorate. Pentru a desăvârşi
ţinuta, am împletit şi o cunună de ghiocei şi
toporaşi. Fata cea frumoasă a probat rochia
care îi venea ca turnată şi aplecat mulţumită,
lăsându-mi în dar un parfum din toate
aromele primăverii.
Dimineaţă, când m-am trezit, am fugit
repede la fereastră: am constatat fericită că a
venit primăvara înveşmântată în rochia creată
de mine.
Mihaela Semaca – cl. a III-a A
Îndrumător prof. Anişoara Vasile
La patinaj
Într-o
Anna Grădinescu – cl. a IV-a A
Îndrumător prof. Vasilica Mircea
zi frumoasă de iarnă Victor,
Sandu şi Maria au hotărât să îşi petreacă
după-amiaza la patinaj. Lacul avea licăriri de
cristal sub razele nehotărâte ale soarelui care
se străduia să alunge norii cenuşii.
Veseli şi guralivi ca nişte vrăbii, copiii şi-au
pus patinele şi au început să facă tot felul de
piruete. Din păcate, Sandu nu ştia să
patineze, iar când şi-a luat avânt a căzut pe
spate direct într-un troian de zăpadă. Victor
i-a sărit repede în ajutor şi a hotărât să-l
înveţe să alunece pe gheaţă în siguranţă.
La sfârşitul zilei, Sandu ştia să patineze
mult mai bine şi, fericit, a plecat acasă
plănuind şi pentru mâine o zi la fel de
frumoasă.
Tudor Andrei Brânză – cl. a III-a C
Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru
Mamei
Pe mama mult o iubesc,
Cel mai mult o preţuiesc,
De aceea îi voi da
Azi, în dar, inima mea.
Pentru mine, mama este
Zâna bună din poveste
Şi-i voi da un ghiocel,
Să se bucure de el.
Bianca Nicolau – cl. a II-a A
Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu
9
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Ţara mea
Mama, dulce minune
România
Mama este pentru mine cea mai scumpă
este o ţară mândră şi
binecuvântată de Dumnezeu.
Spre apus se întinde un ţinut pe care îl
străjuiesc în depărtare crestele vinete ale
munţilor. Pâraie repezi se împletesc în cărări
de argint, adunându-se în oglinda străvezie a
lacului, sub privirile nedumerite ale muntelui.
Din iarba de mătase a câmpiilor, ciocârliile
se avântă spre soare risipind în triluri
generoase cântecul lor pe care roiuri de
fluturi dansează înveşmântaţi în maiestuoase
costume de bal. Brazdele mănoase se întind
spre zări de cicoare.
Pe marginea drumului, plopii rostesc şoptit
povestea acestui ţinut, iar teii înfloriţi
încuviinţează
emoţionaţi,
scuturându-şi
podoaba albă şi parfumată.
Gabriel Timofte Şerban – cl. a III-a C
Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru
fiinţă.
Statura mijlocie, sclipirea din ochii ei când
mă priveşte şi paşii săi uşori pe care îi simt
mereu alături alcătuiesc portretul pe care îl
port mereu în inimă.
Ochii mamei cuprind în ei tot universul
meu, căci ea m-a ajutat să fac primii paşi,
numele său l-am rostit întâia oară şi ea mi-a
alinat orice durere sau suferinţă.
Inima mamei îmi ştie toate bucuriile şi
tristeţile, iar viaţa mea e o părticică din viaţa
ei. Mama este prietena mea cea mai bună,
m-a ajutat în tot ceea ce am făcut, mi-a şters
lacrima nereuşitei şi m-a încurajat să lupt şi
să nu renunţ la idealurile mele. De la mama
am învăţat ce este bucuria, visarea, iertarea,
prietenia şi speranţa.
De la ea ştiu primul cântec şi prima poezie,
mâna ei m-a ajutat să schiţez primul desen.
Tot ea m-a aşteptat cu emoţie la sfârşitul
primei mele zile de şcoală, explicându-mi că
învăţătura este tot o joacă, dar care te face să
devii OM.
Toată viaţa mea o voi iubi şi respecta şi voi
încerca să nu-i înşel aşteptările pentru ca şi
ea să fie mândră de mine, aşa cum sunt eu de
mama mea.
Bianca Popescu – cl. a III-a C
Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru
Vestitorii primăverii
Este
început de primăvară şi soarele a
început să-şi reverse căldura mângâietoare,
topind şi ultimele pete de zăpadă.
Rândunica cea voioasă taie albastrul
cerului ca o săgeată. Zumzetul harnicelor
albine se aude printre ramurile caişilor
înfloriţi. Iarba a prins colţ fraged şi nou,
împrospătând natura. Mult doriţii ghiocei
şi-au ridicat firul plăpând, scuturându-şi
clopoţeii de argint. Parcă privesc la norii ce
se îndepărtează, lăsând soarele să domnească
peste plai. Micile vietăţi ale pământului s-au
trezit din somnul iernii şi aleargă
pretutindeni, salutându-se şi bucurându-se de
frumuseţea naturii. Vântul dulce de
primăvară mângâie cu adierea sa, amintind
tuturor că este anotimpul tinereţii.
Flori şi păsări şi copii trăiesc cu intensitate
aceste momente, fiecare în felul său: florile
împrăştie cu generozitate paleta de culori în
lumina caldă a soarelui, păsările îşi caută cu
dor
perechea, iar bucuria copiilor
încununează acest tablou minunat al
primăverii.
David Cosma – cl. a III-a C
Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru
A venit primăvara
Primăvara a venit,
Poiana a înflorit.
Copilaşii bucuroşi
Ghiocei adună-n coş,
L-au uitat de tot pe Moş.
Satele au prins iar viaţă,
Izvoraşe, pârâiaşe,
Susură iar bucuroase.
Păsările au venit,
Tot în jur e fericit!
Larisa Rădeanu – cl. a II-a E
Îndrumător prof. Daniela Gavrilă
10
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Furnica şi bondarul
Iarna
Iarna vine ca o crăiasă ce aduce
din vârful
beghetei magice mii de stele albe care se
aştern deopotrivă peste sate şi oraşe. Ea
transformă lacurile în oglinzi de cristal şi
atârnă la streşini săbii de gheaţă.
Pădurea devine şi ea de argint, ca în poveste.
Este anotimpul copilăriei fericite, al
poveştilor la gura sobei şi al lui Moş Crăciun.
Andrei Brânză – cl. a III-a C
Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru
Pe cărare, o furnică
Harnică, dar foarte mică
Ducea pe a sa spinare
O grămadă de mâncare
Pentru muşuroi,
Dar s-a blocat în noroi!
Vai, sărăcuţa de ea,
Nimeni nu o ajuta!
Se zbătea, se chinuia,
Să iasă nu reuşea.
Dar iată că un bondar,
Ce-i drept, cam gras şi murdar,
I-a venit în ajutor
Şi a ridicat-o-n zbor.
A dus-o la muşuroi,
Ocolind acel noroi.
Furnica i-a mulţumit,
Iar hoţul i-a şterpelit
Toată munca ei de-o zi
Şi-ndată o şi-nghiţi!
Vai, săraca furnicuţă,
Speriată şi micuţă,
Se gândea în sinea sa
Bine că a scăpat ea!
Mihail Sadoveanu
Astăzi, în clasă am aflat
Despre un scriitor marcant:
A fost un mare prozator
Şi-un minunat povestitor.
Opera lui ne-a captivat
Şi pe noi toţi ne-a fermecat.
Despre „Drapel” el ne-a-nvăţat
Că trebuie şi respectat.
Şi o „Dumbravă” ne-a descris
Desprinsă parcă dintr-un vis,
Iar despre-un om ne-a povestit
Cum era foarte „năcăjit”.
Andreea Stoica – cl. a III-a C
Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru
De-un domn profesor ne-a vorbit
Din satul lui, neasemuit.
E Sadoveanu Mihail
Pe care-n veci îl preţuim.
Primăvara a venit!
Primăvara a venit,
Câmpul iar a înverzit,
Ciocârlia vesel cântă,
Mieluşeii-n joacă zburdă.
Paula Apetrei – cl. a IV-a A
Îndrumător prof. Vasilica Mircea
Mama mea
Albinuţele roiesc,
Furnicuţele muncesc,
Iar copiii în poiană
Joacă hora împreună.
Figura ei cea luminoasă
Este perfectă, e frumoasă!
Mereu o simt chiar lângă mine,
Şi-mi dă un sentiment de bine.
De mic copil îmi amintesc
Din toată inima că o iubesc.
E bună, blândă, minunată,
Icoană cu un chip de fată.
Şi pădurea s-a schimbat
În straie de neuitat.
Totul este plin de viaţă,
De lumină şi verdeaţă.
Ştefan Stoica – cl. a II-a A
Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu
Rareş Matişan – cl. a III-a C
Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru
11
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
De vorbă cu un fulg de nea
noastră, fiecare în felul său. Privim cu
încântare pomii înfloriţi şi grădina de flori
plină de zambile, lalele şi toporaşi frumos
mirositori.
Ziua este mai mare acum şi soarele ne
încălzeşte cu generozitate în timp ce noi,
copiii ne plimbăm cu bicicletele prin curtea
cea mare a bunicilor. După-amiază ne
întâlnim cu alţi copii veniţi şi ei în vacanţă,
aşa că joaca se încinge până spre asfinţit.
Seara ne despărţim bucuroşi că ne vom
regăsi şi a doua zi, căci vacanţa abia a
început.
Tudor Marin – cl. a II-a C
Îndrumător prof. Pina Lazăr
Iarna este pe sfârşite, dar nu se lasă uşor
dusă de la noi. Chiar dacă primii ghiocei îşi
arată deja cu îndrăzneală capul din zăpadă,
fulgii jucăuşi mai dansează prin aerul rece,
amintind de vremea sărbătorilor de iarnă.
Una dintre steluţele de argint cade lin şi
trezeşte cu mângâierea sa îngheţată un
ghiocel:
-Fulg mic şi frumos, cine te-a trimis la mine?
-Baba Iarna m-a trimis.
-Sunt surprins să te văd acum când eu vestesc
primăvara.
-Te înşeli, drăguţă floricică, eu anunţ
oamenii că încă mai este iarnă. Nu vezi că
este zăpadă aproape peste tot?
- Asta o vede orişicine, dar după mine vor
sosi
păsările
călătoare,
sărbătoarea
mărţişorului şi 8 Martie. Iar sorele va topi
zăpada şi va scoate oamenii din case ca să
lucreze pământul.
Fulgul simte că îşi pierde puterile şi că
ghiocelul are dreptate.
-Mi-a părut bine să discut cu tine, dar eu
trebuie să plec căci mă topesc.
-Mergi cu bine, fulg de nea!
Ghiocelul îşi ridică plin de încredere capul
şi privi cum steluţa îngheţată devine un bob
ca de rouă peste frunzuliţele sale. În sfârşit, a
venit primăvara.
Mihail Munteanu – cl. a II-a E
Îndrumător prof. Petria Dolia
Început de primăvară
Într-o iarnă, lângă o casă,
A răsărit un ghiocel
Trist şi amărât, de fel.
Şi deodată, lângă el
Vine un fulg mititel
Ce îi pune o-ntrebare:
-Dar de ce eşti trist tu, oare?
-De ce să nu fiu supărat,
Dacă stau tot înfrigurat?
O aştept pe Primăvară
Să vină la noi în ţară.
Dar până atunci, ce să fac?
Stau şi eu aici posac...
Soarele, auzind acestea
A vrut să schimbe povestea
A-ncălzit totul mai tare
Până pomii au dat în floare.
Ghiocelul supărat
Iute chipul şi-a schimbat
Cu un zâmbet uimitor,
Dând de veste tuturor
Că iarna de la noi s-a dus
Că vremea ei a cam apus.
Primăvara a venit,
Câmpul tot l-a-ntinerit
Şi de pe covorul verde
Răsar mii de ghiocei
Printre care zburdă miei,
Iar copiii-n joaca lor
Surâd vesel tuturor.
Andreea Stoica – cl. a III-a C
Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru
În vacanţă
Suntem în vacanţa de primăvară. Împreună
cu fratele meu mai mic îmi pregătesc
bagajele să plecăm la bunici. Pe lângă
hăinuţele aranjate frumos de mama, nu uit să
pun şi cărţi de citit şi de colorat, mingea şi
bicicletele.
Gata! Tata a încărcat totul în maşină şi
pornim la drum. Satul bunicilor nu este prea
departe, dar dorul şi nerăbdarea ne fac să ni
se pară drumul foarte lung.
În sfârşit, ajungem la casa cea mare şi
primitoare. Bunicii ne aşteaptă în prag cu un
zâmbet larg, parcă să ne cuprindă pe toţi.
Coborâm şi îi îmbrăţişăm cu drag, în timp ce
căţeii şi pisicile se bucură şi ei de sosirea
12
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Mărul albastru
Fructe şi legume
Dragii mei copii, în seara aceasta vă voi
De vrei să fii sănătos
Şi să ai un corp frumos,
Mînâncă fructe şi legume, frate,
Că sunt izvor de sănătate.
spune povestea mărului albastru.
Într-o zi frumoasă de toamnă s-a născut
într-un măr obişnuit un măr albastru. Toate
celelalte mere râdeau de el. De ziua lui a
primit cadou o carte magică în care a găsit o
vrajă care îl putea ajuta, transformându-l
într-un măr roşu, la fel ca toţi fraţii lui. Tot ce
trebuia să facă era să îl găsească pe vrăjitorul
Strugure de pe muntele Alun.
Fără să stea prea mult pe gânduri, mărul
nostru cel albastru a pornit la drum. În
călătoria sa a întâlnit o banană care stătea
tristă pe o masă.
- Bună ziua, banană!
- Bună, răspunse aceasta. Unde mergi tu aşa
de vesel?
- Vreau să ajung pe muntele Alun, la
vrăjitorul Strugure care poate să mă ajute să
devin un măr obişnuit, roşu.
- Pot să te însoţesc şi eu? Şi eu am nevoie de
o vrajă care să-mi dea o aromă, căci nimeni
nu mă vrea aşa.
- Sigur, drumul va fi mai uşor în doi.
După multe zile de mers, cei doi prieteni au
ajuns la muntele căutat, pe vârful căruia se
zărea un castel. La poartă le-a deschis chiar
vrăjitorul Strugure care le-a răspuns supărat
să plece şi să-l lase în pace.
-Nu plecăm , te rugăm să ne ajuţi! au strigat
cu lacrimi în ochi mărul albastru şi banana
fără aromă.
Într-un târziu, vrăjitorul s-a lăsat înduplecat:
- Vă voi ajuta dacă îmi răspundeţi la o
ghicitoare: Sunt gustoase, sănătoase
Vitamine conţin, mii,
Sunt bune pentru copii.
Fără să stea prea mult pe gânduri, mărul a
strigat:
-Suntem noi, fructele!
- Aţi ghicit, acum îmi voi ţine promisiunea.
Vrăjitorul Strugure rosti dintr-o suflare
formula magică şi aruncă un praf strălucitor
peste cele două fructe. Într-o clipă, mărul
albastru deveni roşu ca sângele, iar banana
căpătă aroma dorită.
Andreea Munteanu – cl. a III-a B
Îndrumător prof. Silvia Condrea
Spanacul ne dă puterea,
Grefa ne ajută fierea,
Lămâia ne taie greaţa,
În ciorbă-i bună verdeaţa.
Usturoiu-alungă boala,
Ceapa vindecă răceala,
Pepenii spală rinichii,
Morcovii ajută ochii.
Oricum ar fi consumate,
Crude, fierte, confiate,
Conţin multe vitamine
Necesare pentru tine!
Mihaela Frunză – cl. a III-a B
Îndrumător prof. Silvia Condrea
Para
Para copată, mălăiaţă,
O spăla ploaia pe faţă.
Soarele o mângâia,
Iar vântul i-a spus aşa:
-Ce frumoasă eşti mata!
-Sunt furmoasă şi gustoasă,
Spuse para mălăiaţă.
Pere dacă veţi mânca
Vă veţi VITAMINIZA!
Mihai Dumitrescu – cl. aIII-a B
Îndrumător prof. Silvia Condrea
Fructe şi legume
Mâncăm fructe şi legume,
Nu-i nimic mai bun pe lume,
Nu vă mint, eu ştiu prea bine
Că au multe vitamine.
Vitaminele, măi frate,
Ne dau nouă sănătate.
Larisa Roşca – cl. a III-a B
Îndrumător prof. Silvia Condrea
13
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Gâlceava fructelor
Povestea fructelor
După
cum povesteau două cireşe
amuzante şi bine coapte, într-o dimineaţă,
fructele au început să se certe. Mărul zise:
-Eu sunt cel mai parfumat fruct! Şi cine are
culoare mai roşie ca mine? Macul este roşu,
cireşele sunt roşii, dar culoarea mea este mult
mai frumoasă!
Para s-a îngălbenit de furie şi a spus:
-Copiii mă adoră! Sunt aşa de aromată şi de
zemoasă! Am aceeaşi culoare ca măritul
soare şi ca lanurile aurii de grâu.
În cearta celor două fructe interveni şi un
strugure dolofan şi brumăriu, care le-a zis:
-Copiii iubesc toate fructele! Suntem
gustoase şi parfumate, conţinem multe
vitamine şi suntem foarte sănătoase.
-Ai dreptate, spuse şi mărul.
-Desigur, întări şi vişina. Nu trebuie să ne
mai certăm, fiecare fruct are rostul său.
Astfel a luat sfârşit cearta fructelor şi s-au
aşezat frumos pe platou, în aşteptarea
copiilor pofticioşi.
Într-o livadă, în iarba înaltă, ciuperca Bibi
privea mirată cum se certa mărul Tom cu
cireşele Mimi şi Sisi.
- Eu am mai multe vitamine decât voi,
cireşelor, zise îngâmfat mărul.
- Tu nu eşti atât de iubit ca noi, spuse cu
mândrie cireaşa Mimi.
- Bine, dar eu sunt consumat tot anul, pe când
vremea voastră trece repede, sclifositelor.
- Cum îndrăzneşti să ne spui aşa? se supărară
mai tare cele două cireşe.
- Îndrăznesc, pentru că sunt mai mare decât
voi, piticelor!
- Nu, opriţi-vă, nu vă mai certaţi! se auzi un
glas.
- Cine eşti tu? întrebară cireşele.
- Eu sunt ciuperca Bibi şi vreau să faceţi
pace. Fiecare dintre voi are importanţa sa, nu
aveţi de ce să vă certaţi. Gândiţi-vă că toţi
copiii abia aşteaptă să vă coaceţi şi să vă aibă
pe masă. Şi la şcoală, din ghiozdanul lor nu
lipsesc niciodată fructele. Până şi îngheţata
cu fructe este mai delicioasă...
La auzul acestor vorbe înţelepte, mărul şi
cireşele s-au privit ruşinate şi au hotărât să nu
se mai certe niciodată.
Ana-Maria Vancea – cl. a III-a B
Îndrumător prof. Silvia Condrea
Cearta
Marinela Roibu – cl. a III-a B
Îndrumător prof. Silvia Condrea
Într-o zi, pe înserat
Două fructe s-au certat:
Un măr şi o pară
Să vadă care-i tare.
Mărul, supărat,
Spuse neaşteptat:
-Eu am vitamina B
Şi copiii mă-ndrăgesc!
Para-nfuriată, spuse:
-Eu sunt bună şi gustoasă
Gălbioară şi zemoasă.
O cireaşă-interveni:
- Nu vă mai certaţi, măi frate,
Fructele sunt sănătate,
Fibre multe, vitamine,
Tot ce e mai bun pe lume!
Povestea lui Merişor
Soarele strălucitor
Privea către Merişor.
Cu razele-l mângâia,
Iar mărul se înroşea.
Şi-n fiece zi creştea.
Când mărul s-a făcut mare
Şi-a privit în sus, spre soare,
Se-ntreba în sinea-i: „Oare
Chiar şi eu sunt rupt
din soare?”
Robert Stelescu – cl. a III-a B
Îndrumător prof. Silvia Condrea
Răzvan Ilie – cl. a III-a B
Îndrumător prof. Silvia Condrea
14
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
... şi flori - confirmări
Deşi după jumătate de an de când bunica
m-a lăsat aici, într-o lume infinită, eu încă
mai pot simţi parfumul amintirilor a ce a fost
odată. În urma ei a lăsat milioane de amintiri
pe care le-am adunat şi ţinut în aproprierea
inimii, pentru eternitate. Iar dintre toate, cel
mai preţios rămâne…zâmbetul.
Roxana Popa - cl. a VI-a C
Îndrumător prof. Daniela Sporea
Bunica
Ochii sclipitori de rouă,
chip duios ca şi
mângâierea unei ploi de mai, zâmbet angelic
pe buzele-i vestejite, un suflet senin picurat
de câţiva stropi de cerneală…Ea a fost o dată
bunica!
Poveştile-i curgeau, curgeau limpede, iar
apoi se revărsau într-un râu leneş. Şi
zâmbetul său fin, enigmatic..Tânjesc după el!
Acel zâmbet prin care puteai răspunde doar
prin alt zâmbet.
De-a lungul anilor trecători, de-a lungul
timpului abisal ea ne-a zâmbit, ascunzând
poate durerea în întunericul adânc şi orb.
În vremurile grele putea fi linişte în jurul ei,
însa în sufletu-i era multă agitaţie, şi-o zarvă
infernală. Cum afişa ea asta? Zâmbea..
Mai multă lume ar putea spune că legătura
dintre noi s-a rupt, datorită distanţei infinite,
poate. Dar nu! Simţeam că era tot timpul cu
mine, ea era cea care-mi dădea întotdeauna
inspiraţia pentru a putea schiţa zâmbete
veşnice pe chipurile celorlalţi. Mi-a
împrumutat aripile ei, mi-a dat permisiunea
să zbor către infinit, i-a dat sufletului meu
stingher voie să viseze; mă apropiam însă de
lumea pe care o visasem tot timpul. De-aş fi
putut să o iau si pe bunica cu mine acum!
Însă am primit o lovitură puternică, o veste
neaşteptată:
bunica
murise...
Ziduri
transparente mă închideau într-o temniţă a
morţii. Singurătatea mă sufoca. Pereţii minţii
mele se apropiau din ce în ce mai tare.
Această veste brutală mi-a alungat expresia
inocentă de copil naiv, înlocuind-o cu o
masca încremenită în prezent.
Ore monotone ce păreau a nu lua sfârşit, am
plâns neîncetat, roua nopţii, sau mai simplu,
lacrimile, se prelingeau pe obrajii fierbinţi,
de un roşu aprins.
Dar acum ştiu că lumea noastră nu e cu
nimic mai durabilă decât un val care se ridică
din ocean. Oricare ar fi chinurile si
triumfurile noastre, oricât de mult am suferi,
mult prea curând se împrăştie toate ca tuşul
prea subţire pe hârtie.
O sclipire aparte
Unii tânjesc după durere, pentru că astfel
se întăresc. Alţii nu pot scăpa de ea, ghearele
ei sunt adânc ţesute în fiinţa lor, durerea le
asigură în suflet o privire sceptică asupra
viitorului şi oricât ar masca colapsul,
zâmbetul lor este subtil dictat de durerea care
îi atacă.
Aceştia recurg la tratamente vicioase, după
propriile capricii doar pentru a nu li se mai
atesta ,,o tumoare” în plus în rândul celor
care au declanşat reacţia în lanţ, aducând
existenţa lor într-o moarte cerebrală.
Tânjesc după gingăşia specifică copilăriei
în care naivitatea sigila coşmarurile, ideea
neputinţei şi a anonimatului. Fără să-ţi dai
seama, nostalgia trecutului
în care nu
distingeai binele de rău, acum te afectează
insidios, năruindu-ţi elanul spre vindecare.
Îmi vin în minte amintirile de când eram
mică când majoritatea se gândeau să iau
locul poeţilor, cântăreţilor sau savanţilor care
au făcut istorie. Doreau să copii visul celor
dintr-o treapta înaltă a profesionalismului, iar
când mă întrebau ,,Dar tu ce vrei să te faci
când vei fi mare?”, mi se citea în privire cum
ceaţa etapei puerile îmi purta anii în ritm
ameţitor şi îmi dezgolea la fiecare întrebare
asemănătoare caracterul metamorfozat de o
sclipire aparte. Era întrebarea detestată de
ego-ul meu .
Acum văd că toţi sunt fericiţi că şi-au
îndeplinit visul ori s-au bucurat de faimă,
trăind
în linişte, adăpostiţi de gândul
realizării.
Regret, ba, chiar urăsc existenţa-mi ce nu
aduce farmec şi sclipire cuvintelor scrise în
paginile romanului vieţii mele.
Andreea Crăciun – cl. a VIII-a B
Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu
15
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
O întâmplare a fiinţei mele
mult de ea. Când mi s-a spus ca cealaltă
persoană era ajunsă deja şi mi-a fost arătată,
un zâmbet mi-a rămas înlemnit pe faţă. Acea
persoana era chiar dumneaei. Timp de un
minut n-am schiţat nimic, niciuna…apoi
strângerea în braţe a fost una foarte
puternică.
Era femeia la care m-am gândit toata viaţa,
având nopţi albe, zile negre, dar şi vise roz.
Era mama.
“Fii, dar, copile fericit !
Atâta vreme cât trăieşte
Tu ai un dar nepreţuit :
O mama care te iubeşte.”
Georgiana Neaţă - cl. a VIII – a E
Îndrumător prof. Daniela Sporea
Totul
începea dintr-o gară. Un vagon,
numărul 2, un loc, 33, mă purtau spre
împlinirea visului ce nu credeam că se va
adeveri vreodată. Dar uite: trenul vieţii a
sosit odată cu cel al adolescenţei.
Prin agitaţia creată, fiecare dorind să urce
cât mai repede, gândurile mele s-au
amestecat, astfel am ajuns în alt vagon, alt
loc. Aşa a fost sortit.
Eram şase persoane în acel vagon, însă doar
o femeie cu un chip frumos cu ochi de sfântă
se remarca. Albastrul lor misterios părea un
ocean … un ocean al melancoliei. Dar
zâmbetul îi lumina chipul şi astfel se crea un
perfect contrast cu păru-i negru ca de smoală.
Totul la ea părea a fi sinonim cu frumuseţea.
Glasu-i era acelaşi ca şi cel al sufletului său blând, duios, suav – pe care ai vrea sa-l auzi
întruna; ce-ţi rămâne în minte chiar şi după
primul cuvânt rostit. O chema Ioana. Până şi
numele era unul cu o semnificaţie specială:
„binecuvântat de Dumnezeu “.
Am început să vorbim …astfel i-am
povestit cum am avut neşansa de a nu avea
alături persoana care să-mi protejeze
universal copilăriei, să cureţe zgura din
lumea mea, încât luna să strălucească în
întunericul trăirilor mele. Din păcate
dumneaei nu m-a putut ajuta. Tristeţea văzută
în ochii săi avea o explicaţie, nu era doar o
reflexie. Cu lacrimi reci mi-a spus cum
lumina vieţii sale s-a stins odată cu aducerea
pe lume, ironie, tot
a unei lumini.
Trezindu-se după doua săptămâni, nimeni
nu-i mai era alături, ci doar o asistentă. Astfel
nu şi-a putut cunoaşte fetiţa mult dorită.
Cunoscând viaţa fără mamă, mi-o puteam
imagina pe cea fără copil. Rămăsesem fără
cuvinte…
Trenul s-a oprit. A urmat o despărţire tristă
şi destul de scurtă. Aş fi avut multe de învăţat
de la ea, dar amândouă ne grăbeam.
Ne-am urcat în maşini diferite, convinse
fiind că nu ne vom mai revedea niciodată...
Ajunsesem la locul stabilit pentru întâlnire.
Mă grăbeam să intru. Am zărit-o şi pe Ioana.
Eram condusă spre masa rezervată pentru
mine şi, ciudat, mă apropiam din ce în ce mai
O colivie deschisă spre soare
Pot sta o zi, o săptămână sau chiar o viaţă
întreagă privind pe fereastra oamenii grăbiţi,
prinşi în viaţa lor sinonimă cu monotonia, dar
nu voi ajunge să îi înţeleg vreodată,
asemenea unei păsări închise într-o colivie
care poate să zboare, dar care nu poate să
simtă leagănul liniştitor al vântului. Şi odată
ce este eliberată nu se poate opri din zborul
său şi totul capătă conturul luminos al
soarelui ce îşi întinde reflexiile aurite în
penele ei albăstrii.
Dar, ajunsă în mijlocul freamătului
omenesc, dorinţa de a mă înveli cu acel
sentiment de bucurie e tot mai puternică. Un
cor dezordonat de sunete pare cu totul nou şi
totodată în perfecta armonie cu agitaţia
haotică a oamenilor. Copiii inocenţi în
necunoaşterea lor se joacă unii cu alţii şi îmi
transmit şi mie o fericire inexplicabilă. Tineri
şi bătrâni se plimbă pe stradă şi se lasă purtaţi
de frenezia de care au fost cuprinşi. Florile îşi
lasă parfumul, iar vântul le aduce miresmele
atât de aproape de mine. Soarele luminează
plăcut întregul peisaj şi îşi reflectă razele,
care îmi încălzesc şi sufletul, şi părul
castaniu.
Tocmai atunci o pasăre tânără, cu ochii
negri, ce abia se aşezase pe crengile înflorite
ale pomului de lângă mine, a început cu glas
divin să cânte…
BiancaTăzlăuanu – cl. a VIII-a E
Îndrumător prof. Daniela Sporea
16
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Pactul
Violet Hill
Am
Există multe melodii de care pare că ne-am
vrut să-ţi ofer un singur lucru,
compasiune, iar acum ştiu că nu mă înţelegi,
nici eu mă înţeleg. Crezi în ceea ce sunt, dar
de fapt crezi în ceea ce aş putea fi.
Şi întorci sforăriile, crezând că îmi place
dansul ce-l creezi. Greşeşti, fiecare mişcare
îmi umple sufletul şi conştiinţa de noduri, iei
o bucată din mine la fiecare mişcare, dar
acest lucru nu mă face să sufăr, paradoxal
căldura din entuziasmul tău mă alină, când îţi
simt sforile nu mă pot împotrivi, dar când le
laşi libere să danseze mă paralizează liniştea
şi intervine dezamăgirea. Eu sunt vinovată,
meteahna ta am lăsat-o prea mult în suflet şi
ţi-ai înrădăcinat sforile încât, cu cât mă
îndepărtez, viitorul mă atenţionează că sunt
încătuşată, numai pot înainta, deoarece zac
în propria alegere. Cum îţi pot explica ce se
întâmplă cu mine, când nici măcar nu pot
refuza o cerinţă de-a ta, vibraţiile şoaptelor
tale sunt cătuşele cărora nu le pot rezista.
Coregrafia cu care îmbini voalul tricotat de
gândurile mele negre cu un gând de-al tău
atât de bine înseninat de slava vieţii şi felul în
care le manevrezi te-aduce pe primul loc
lângă singurătatea care mi-e dintotdeauna
prietenă şi mă faci să zâmbesc de fiecare dată
când pierd, sângerând o parte din vechiul
meu panou de sentimente. Mă aflam în
mijlocul unei scene împietrite de răbufnirile
sumbre ale tuturor fulgilor de ore înecaţi în
clipe de involuţie şi simţeam că mă înec.
Pentru mine ai fost o adiere de aer proaspăt
într-o lume asfixiată de amărăciune.
Însă, crede-mă, mă simţeam atât de rece
când te-apropriai cu gând de-a-mi descoperi
firea de gheaţă şi când te izbeai zdrobindu-ţi
avântul sforilor de-un iceberg blestemat de
incurabil. Apoi, zdruncinat şi ameţit te
ancorai adânc în refuz. Stând în braţele tale
acum îţi privesc rănile şi le simt cicatrizate,
însă nu-mi laşi niciun cuvânt să-ţi disperseze
vibraţiile şoaptelor tale.
„Nu pot să-ţi vorbesc despre durerea mea. Nu
vreau să mai ştii că durerea există.”
îndrăgostit. De multe ori datorită ritmului
muzical sau a formaţiei care o cântă sau
poate doar pentru a ne impresiona prietenii.
Dar cel mai des nu ne îndrăgostim de
melodie, ci de mesajul ce ascunde
sentimentele propriului eu, ce sunt chiar
emoţiile noastre, transpuse în cuvinte şi note
muzicale. Peisajul pe care îl voi descrie
exista cu adevărat doar în mintea mea, a celor
de la Coldplay şi a miliardelor de fani..
Sunt genul de persoană căreia îi plac
drumeţiile, astfel încât am reuşit să
colecţionez câteva poze excepţionale cu ochii
minţii pentru că încă descopăr tainele
fotografiei şi, de cele mai multe ori, ceea ce
văd nu poate fi surprins de un asemenea
aparat. Sunt, desigur, un turist veritabil, dar
de cele mai multe ori limitata de patru pereţi.
Aşa am descoperit Violet Hill, sau Dealul
Violet.
Era o zi de decembrie rece şi întunecată.
Era zăpadă...zăpadă multă şi mare ce curgea
încă de pe acoperişuri. Încă îmi amintesc
cum ne priveau de la ferestre, gândind :
„Cine ar ieşi afară pe vremea asta?" Dar noi
am continuat să mergem prin alba zăpadă.
Nu ştiam exact unde, sau de ce, ştiam doar că
ceva ne cheamă. Ştiam că lumea nu se
limitează doar la ferestrele îngheţate şi pereţii
crăpaţi de timp. Aşa am descoperit ceea ce
era în mintea noastră de mult timp, aşteptând
momentul potrivit pentru a ieşi la iveală.
Dealul Violet. Am înaintat tot mai mult,
până când am ajuns la poalele lui, apoi am
stat în zăpadă. Cerul era şi el violet, acum că
nuanţa diurnă de alb-cenuşiu a curs peste
întreg peisajul şi încă se mai desprindeau
câteva rămăşiţe ale zilei şi cădeau în
continuare peste vegetaţia violetă.
În copacii de o nuanţă mai închisă de violet,
rămaşi fără podoabele lor, încălzindu-se doar
cu zăpada, erau două păsări ce ne priveau cu
ochii lor mici, sclipitori, violeţi. Erau
conştiente că noi eram întruchiparea lor
terestră şi poate de aceea şi-au luat zborul,
atrăgând fulgii de nea într-un dans sublim
prin văzduh până când ele au plecat, iar ei
Andreea Crăciun – cl. a VIII-a B
Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu
17
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Naşterea amorului
şi-au găsit locul pe hainele noastre.
L-am luat cu mine pe Dealul Violet. Acolo
am stat în zăpadă. Tot timpul ăsta a tăcut, nu
a spus nimic. Dacă mă iubeşti, nu mă lăsa să
plec...
Larisa Elena Bucă – cl. a VIII - a E
Îndrumător prof. Daniela Sporea
Discordanţa
paşilor nefamiliarizaţi cu
nisipul unei plaje avortate de lumină răsună
în aerul străin, sufocat în amintiri. Do-urile
grave ce tind spre perfecţiune se risipesc în
nisipul plâns de părăsita asta, ce şi-a despletit
amorurile în miez autumnal – a ţesut atât de
multe iubiri pe jumătatea de pânză cerească,
singura scrisoare rămasă de la el, încât a
sperat la… un fel de apogeu sufletesc. Cu
iubiri succesive atârnate de trecut devenim
clişeici, în toată absurditatea noastră umană.
Adolescenta cu bucle albastre desprinse pe
mal şi-a inventat, probabil, un amor teatral. Iau lipsit actorii. Ea a fost singura
protagonistă, şi unicul regizor care,
nemaigăsind cuvinte, s-a rătăcit în vidul
obsedant dinlăuntrul ei.
Marea-i o naivă. I-am repetat de atâtea ori că
iubirea are un singur scenariu, pe care l-au
rupt dezumanizaţii care se nasc în neştire,
crezând că ei au avut, de la bun început,
menirea de a fi dumnezeii unor arte
suprapământene.
Ipocrizie!
Narcisism
artistic! Marea nu-şi mai adoră valurile, pe
care le izbeşte acum în apropierea mea.
Antitetice. Contrastul mă obsedează.
Îmi acopăr genele şi păşesc în continuare,
cu aceeaşi discordanţă, atât de străină, printre
amoruri puse la uscat. Decizii inutile.
Valurile au să le plângă în infinitul tăcerii…
Iar amorurile vor fi îngropate printre alge.
Pe scrisoarea cerească de deasupra mea, nori
furtunoşi se nasc din vechile dureri şi se
aglomerează în propria nebunie. Soarele şi-a
părăsit iubita de un septembrie aruncat la
malurile toamnei. Ca un călău, i-a despicat
suferinţa în prunci fluizi, în valuri pierdute,
care îşi caută destinaţia. Adevărata destinaţie.
Ţărmul e doar gara care tot adună suferinţe
pluviale, ca mai apoi să le caute stăpâni.
Marea tot mai iubeşte, dar îşi părăseşte, silită
de egocentrism, valurile orfane de o toamnă
scăldată în îmbrăţişări solare. Astrul pribeag
hoinăreşte printr-un trecut antitetic cu
prezentul. A plecat, sângerând c-un ultim
răsărit, pe care învolburata aceasta feminizată
l-a dramatizat… ca de obicei. Mereu îşi
Pământul şi o parte din soare
Suntem condamnaţi să trăim pe Pământ şi
să visăm la absolut. Un domiciliu instabil,
suprapopulat, din care poţi fi evacuat
oricând, oriunde, dar nu înainte să îţi
îndeplineşti rolul secundar sau principal.
Zaţul cafelei îmi poartă privirea pierdută.
Linii mici îmi intersectează ochii ce caută
groapa abisală a ceştii de cafea din porţelan
ce arată ca marţipanul. Le număr … Una,
doua, … ajung la zece şi par o eternitate. Şi
vestea e un soare însângerat pe culme, …
oare un răsărit?
Doar zece zile … Măcar de-aş şti că eşti sub
soare, m-aş transforma în apă şi te-aş răpi pe
o corabie pustie … De-ai fi o peştera rece aş
fi ecoul ce te-ar trece într-un fior şi suspin …
De-aş şti că eşti pământ, m-aş transforma
în stânca ce-ţi atinge braţele, privind cum
florile zboară pe aripile grele ale vântului…
Şi totul se transformă în aşteptare şi în
cântec.
Mi-aduc aminte nostalgic cum alergam pe
un câmp de maci cu rochiţele purtate de iarba
crudă, împiedicându-ne de spicele împletite,
auriu. De zece ani mi-ai promis că te întorci,
de atunci aud doar şoapte-n vise şi cafeaua de
dimineaţă ce mă amăgeşte: doar zece zile…
Tu şi eu eram un soare al pământului în care
ne înrădăcinasem, dar mi-au rămas doar
cântecele ce le compuneam în zilele calde de
vară…
Te vei întoarce? Întreb retoric. Scrisoarea
trimisă nu a primit răspuns. Te-ai mutat sau
ţi-ai mutat sentimentele? Voi continua să
caut răspunsul pe care-l doresc tot în adâncul
ceştii de cafea, ultima mea oază de
speranţă…
Andreea Pătrunjel – cl. a VIII-a E
Îndrumător prof. Daniela Sporea
18
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
amorul. Amor, amor, amor. Doar atât – un
amor ucis de călăul soare, probabil amantul
vreunei amintiri, şi-o pereche de pantofi roşii
cu toc, care calcă printre valurile autumnale.
Azi voi tăia scenariul pentru care albul de
hârtie a fost jertfit. Marea nu merită cuvinte.
Marea-mi cere răzbunarea…! [...]
-Cassandra, iar nu găseşti albastrul marin? se
aude slab vocea lui Mircea, care-mi zâmbeşte
în puritatea cea mai crudă, cea mai fragilă.
-Iartă-mă. Cu atâtea pensule şi-atâtea culori,
am uitat să redefinesc valurile. Cred că se
vede că am anemie marină… şi tomnatică, pe
deasupra! îi răspund naiv.
-Sigur nu suferi de cea metaforică! Nu-i
nimic, marea-ţi va călăuzi muza şi ne va
călăuzi şi amorul rupt din citadinismul
constănţean. Îmi promiţi, nu-i aşa? mă
întreabă în mod pueril.
-Nu-ţi promit decât că tabloul ăsta, cu
pretenţii artistice, va atârna în expoziţia din
octombrie printre atâtea mări însorite,
furtunoase, nebune… şi cum s-or mai vrea
ele! Fiindcă marea mea, atât de depresivă şi
de părăsită, va fi unică, spun cu îngâmfare. Şi
ştii de ce?
-…?
-Fiindcă marea mea m-a determinat să-mi
conştientizez ura pentru o pereche de pantofi
cu toc. Fiindcă marea mea îşi va primi iubitul
înapoi acasă, spun grăbit, luând pensula şi
pictând obsesiv o rază desprinsă dintr-un
răsărit autumnal marin.
O plajă golită de răzbunări. O gară marină,
numită ţărm, care le găseşte valurilor stăpâni,
perechi de tineri încep să se plimbe într-o
toamnă juvenilă, care-şi creşte răsăritul.
Hârtii cu iubiri poetice recuperate. Şi, în
mijloc, o Cassandra antitetică cu realitatea,
pictează sub privirea scrutătoare a unui
Mircea care, opus ei, caută definiţiile
metaforice ale fetei…
-Iubirea metaforică nu-i ca matematica, îi
surâd. E fluidă, simplă şi perfecţionistă,
Mircea. Doar ascultă-i valurile ce-şi cântă
amorul…! [...]
Desculţă, finalizând creaţia, arunc pantofii
roşii în valurile spumoase… Şi-au găsit
destinaţia.
Adelina Bălan – cl. a VII-a A
Îndrumător prof. Daniela Sporea
despletea privirile în oglinda cerească.
Reflexiile au dispărut.
Nuditatea plajei e aberantă. Atâta disperare
doar pentru atenţia lui… Şi mai spunea că
avea cearcăne şi riduri la naştere! S-a născut,
de fapt, într-o bătrâneţe apusă într-un de-a vaţi ascunselea shakespearian.
Marea-i depresivă. Obsedant de depresivă.
Eu nu-i sunt mentor, nici critic. Doar călău.
Călăul juvenil, cu o falsă feminitate, care-i
calcă pe firele de nisip cu o pereche de
pantofi roşii, cu toc. Poate-i pictez amorul
incolor – schiţez un zâmbet ironic.
Răzbunarea este singurul motiv care m-a
determinat să dărâm zidul dintre prezent şi
durerile aparent trecute. Timpul e profesorul
căruia i-am devenit ucenicul ale cărui arme
sunt doar nişte tocuri şi câteva remarci acide.
Marea cere mântuire. Paltonul albastru se
dezleagă în mod voluntar, descoperind albul
rochiei, până la genunchi, care flutură în
ritmul valurilor orfane. Cordonul, deunăzi în
apropierea trupului, a ajuns acum pe nisipul
rece, care alungă. Mă alungă de când am
venit, dar misiunea-mi e jurământ. Cârlionţii
cu un aer specific şcolăresc acoperă irişii deun albastru geamăn cu cel al adolescentei
ăsteia, care se credea mare artistă. Schimb de
roluri, se pare. Acum eu sunt personajul
principal care se ghidează după un scenariu
personal. Acum eu sunt cea care va tăia
iubirile de hârtie întinse pe-o plajă ce se vrea
poetică… Pe ale mele, valurile le-au îngropat
în uitare. Sufletu-mi poartă mireasma uitării.
Sunt un actor ce revine pe scenă pentru o
repetiţie, pentru o ultimă repetiţie, pe o
pereche de pantofi cu toc.
Ura mi se înfiripă în privirile răzbunătoare,
pe care le despletesc în ritm dement.
Degetele se frământă, iar marea îmi sărută,
ca o sclavă supusă, vârful pantofilor.
Prevestindu-şi sfârşitul, îşi izbeşte violent
valurile de ţărm. Nu le ocroteşte. Plânge întrun mod ce se vrea angelic, dar îngerii îşi
sacrifică suferinţele. Îngerii uită de propria
existenţă, doar pentru a redescoperi lumina
pe care o cară pe aripile crăpate. Şi ne-o aduc
nouă, în semn de „vrem să vă purificaţi”.
Marea ne cerşeste prezenţă doar ca să-şi
redefinească ea, în cele mai stilizate forme,
19
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Copacul îndurerat
Puiul de veveriţă
Andrei
Peste
străjerii de bronz ce poartă căciuli
albe de mătase coboară uşor o ploaie de
lumină ce învăluie cu valuri de sulfină un
întreg ocean de rubine catifelate.
În mijlocul lor, un falnic copac, bătrân şi
înalt, aşteaptă va foile-i să se aprindă şi să
coboare în dans uşor în râurile argintate şi să
se ducă în ţinutul de nicăieri.
Jos, pe mătasea vestejită, animale mici,
zidite din nălucire, aleargă vioi spre
dumbrăvile de aur, unde o frumoasă fată îi
aşteaptă. Fata cu părul blond şi catifelat ca
spicele de grâu, cu faţa albă ca varul şi rochia
de frunze încreţite, însângerate, este toamna.
Ea adăposteşte animalele sub mantia sa
cenuşie de durerea îngrozitoare ce îngheaţă
sufletele.
Toate acestea se întâmplă în timp ce
falnicul copac se cutremură de sabia albastră
a întunecatului văzduh şi cade la pământ ca
un copil ce se loveşte prima oară şi plânge în
râurile cristaline, tulburându-le...
Ana Toma – cl. a VI-a C
Îndrumător prof. Daniela Sporea
locuia într-o căsuţă la marginea
satului, chiar lângă umbra tainică a codrului.
Băiatul privea minunat frunzele ruginii care
se aşterneau sub paşii săi ca un covor ţesut de
mâna nevăzută a toamnei.
În timp ce culegea nişte alune, aude un
foşnet în coroana de deasupra-i şi un
ghemotoc de blană roşcată i se rostogoleşte la
picioare.
Era un pui de veveriţă plăpând şi speriat.
Andrei se apropie cu uimire şi ia în căuşul
palmei puiul care se zbate cu o putere pe care
nu ai fi bănuit-o în trupuşorul său minuscul.
Văzând că nu are şanse de scăpare, micuţul
îşi înfinge cu disperare dinţişorii ascuţiţi ca
acele în mâna copilului. Andrei se desprinde
din neaşteptata încleştare şi pune repede
puiul în căciulă.
Acasă îi pregăteşte un culcuş de paie într-o
cutie de carton şi îi fărâmă nişte miez de
nucă, aşteptând cu nerăbdare momentul în
care puiul îşi va învinge teama şi se vor juca
împreună.
Însă micuţul refuza mâncarea şi era din ce
în ce mai abătut. Nu mai muşca, dar îl privea
rugător pe băiat cu ochişorii săi mari şi
întunecaţi. Andrei înţelegea prea bine ce
vroia puiul, dar inima nu-l lăsa să-i
îndeplinească dorinţa.
Au trecut câteva zile, iar puiul de veveriţă
era din ce în ce mai secătuit de vlagă. Băiatul
a hotărât să-l elibereze.
L-a dus din nou în pădure şi l-a aşezat cu
grijă pe o crenguţă aplecată spre pământ.
Puiul s-a înviorat brusc şi a scos un sunet
ascuţit, căruia i-a răspuns un altul din
coroana cea stufoasă a stejarului, apoi a
dispărut.
Andrei privea cu ochii trişti printre frunzele
arămii, încercând să distingă ghemotocul cel
roşcat, dar degeaba. Micuţul se făcuse
nevăzut, iar toată întâmplarea i-ar fi părut un
vis, dacă nu ar fi simţit şi acum în palmă
dinţişorii cei ascuţiţi ai puiului de veveriţă.
Tâlharii naturii
În
Carpaţii Orientali un nou pericol se
ridică: hoarde de tâlhari negri, fără chip, vin
furioşi cu gândul să prade această cetate
sălbatică a naturii.
Norii se izbesc de zidurile acesteia şi se
risipesc peste coamele munţilor brăzdate de
vânt şi vremuri. Din depărtări se aud tunete
puternice, ca un corn de război care cheamă
hoardele la luptă. Odată ajunşi în curtea
cetăţii, tâlharii dau drumul săgeţilor de argint
care cad peste coifurile apărătorilor
credincioşi. Brazii se unduiesc sub loviturile
ploii şi rezistă cu greu fulgerărilor săgeţilor
de foc.
Când ploaia s-a oprit, tâlharii cei întunecaţi
dispar în depărtare, iar pădurea îşi numără
victimele, scuturându-şi lacrimile de pe
frunzele greu încercate de vânt.
Zorii zilei luminează cetatea care se ridică
victorioasă în faţa dezlănţuirii furtunii.
Cristian Sandu – cl. a V-a C
Îndrumător prof. Daniela Sporea
Emanuel Răduţă – cl. a V-a C
Îndrumător prof. Daniela Sporea
20
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Sentimente nebune
Dormi uşor...
În
Ating podeaua...
noaptea clară, prin adâncimea
gândului, mă plimb plăpândă pe aleea
adormită şi-mi adâncesc privirea în oglinda
vălurită în al cărui cristalin luna palidă-şi
strecoară raza, trezind peştişorii gingaşi
argintii. Şi-mi pare că pe luciul apei o zeiţă
se-ntrupează în acorduri line ...
Ochii minţii şi-au lăsat auzul să-i îndrume,
muzica divină, ca magnetul mă atrage. Prin
fereastra mică, se-nfiripă-n aer notele lui
Beethoven şi-n povestea lunii mă topesc,
lacrimi strălucindu-mi chipul, vise dulci
schimbându-mi cântecul de noapte bună, în
Sonata lunii.
Ana - Maria Chioveanu – cl. a V-a D
Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu
Parcă-i un pod de gânduri ciudate şi foarte
încurcate ce nu-şi găsesc rostul. Privesc
tavanul. Cântecele lungi îl împodopesc, dar o
singură parte mi-a mai rămas în cap şi încă o
fredonez: „Eu vara nu dorm, nu am somn...!”
În ecoul valurilor nebune, de ţărm se sparg
gândurile înţepate de spinii unui dor pe
jumătate
rupt.
Parfumul
amintirilor
îndrăgostite persistă. Încă îmi amintesc serile
de vară când am descoperit împreună
stelelece ne priveau din valsul lor, topindu-se
în rochia de gală a lunii. Acum... mă întreb
unde, oare, unde au fugit toţi paşii tăi. Şi
vocea ta se pierde, nu-ţi mai recunosc nici
chipul, doar amintirea stelelor noastre mă
bîntuie, lumina lor vagă în forme împletite ce
m-ameţesc. Vântul îţi poartă urmele de
lacrimi şi cenuşă şi strigă-n mine blestemul
de-a- ţi fi liniştea pătată de sângele unei
speranţe. Şi mi se pare că încă mai treci pe
strada goală, rar, dar privirea doar mănfioară; suflete prăfuite se crapă şi ca dintrun cocon răsare firescul unei vieţi noi ce
simte sentimentele nebune...
Ramona Mălureanu – cl. a VIII-a B
Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu
Oh,
mama! Sfânta fiinţă ce poartă în
palmele sale ridate de greutăţi urma paşilor
mei. Albastrul misterios al ochilor ei este un
ocean în care se îneacă grijile şi supărările,
plutind doar dragostea imensă pentru mine şi
sufletul ei curat. Fiecare supărare, fiecare dor
este ascuns în orice val al chipului ei,
trădându-i anii şi grijile.
Pentru mine, ea este luna ce străluceşte
în întunericul mâhnirii mele. Am umblat cu
zâmbetul ei în mâini, iar chipul ei îmi doarme
ascuns în măduva oaselor.
Anecoid- fără ecou
Aţi simţit vreodată că vă înecaţi? Că toate
forţele Dumnezeieşti vă trag spre o
nebulozitate eternă, în speranţa că toate
duhurile funeste vor ieşi la lumină şi se vor
pocăi, spre marea lor nenorocire de a trece
prin chinurile purgatoriului... Mă uit cu o
vagă conştienţă la picioarele mele bătute de
aerul rece aladierii de afară; cum se ridicăncetişor în încercarea mea eşuată dea zbura.
Aripile-mi sunt rupte, iar penele speranţei se
duc încetişor, în amorţeala capului şi a minţii
mele. Maledicţia iubirii te seacă de puteri,
mâncându-ţi şi ultimul strop de sânge din
inima ta seacă. Cum e să ai inimă doar pentru
a trăi suficient ca să înfigi cuţitul disperării în
altele? Dar cum e să nu poţi răspunde
strigătelor tale?
Alexandra Stan – cl. a VIII-a B
Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu
Suflet închis
Închizi ochii şi deschizi o poartă şi găseşti
nişte rânduri spuse de către sufletul tău, dar
pe care nu-l mai auzeai. Şi vrei să citeşti
acele rânduri, crezând că acum vrei să te
asculţi, dar cuvintele îşi risipesc literele ca
aurul nisipului la suflul unui vânt. Literele
acum sunt purtate pe braţele unui gând ce a
suflat prea tare, iar acum nu mai poţi afla
niciodată ce vrea sufletul tău pentru că tu
crezi că l-ai distrus. Dar sufletul respiră acum
închis în cea mai îndepărtată şi mai neagră
cameră a inimii tale.
Andreea Grigorică – cl. a VIII-a B
Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu
21
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Oh, mama!
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Urma unui gând
Dezlănţuirea naturii
În
întuneric rămân doar nişte paşi. Nişte
urme ce s-au înfipt în pereţi şi acum ţipă la
tine. Tu stai şi te gândeşti, acoperindu-ţi faţa
în palme roşii de foc ce luminează în noapte.
Şi totuşi flacăra lor nu reuşeşte să ardă paşii
făcuţi, paşi pe care îi regreţi şi îi suspini întro linişte ce calcă pe tine ... calcă pe tine şi te
striveşte făcându-te praf. Eşti un bebeluş în
pântecele unui monstru numit linişte ce nu
vrea să te nască, ci să te omoare.
Grigorică Andreea – cl. a VIII-a B
Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu
Vacanţa
la munte, raiul pe pământ! Aşa
am gândit atunci când părinţii m-au trimis să
petrec o lună la bunicii mei de la munte.
Chiar din prima zi de când am ajuns am
simţit chemarea pădurii, aşa că am hotărât să
fac o plimbare pe sub falnicele boţi de
smarald.
O căprioară zveltă a trecut ca o săgeată prin
faţa ochilor mei, traversând poiana tapetată
cu flori albăstrii.
Soarele se strecura printre frunzele
copacilor în sclipiri orbitoare. Peisajul naturii
era încântător. M-am aşezat la umbra unui
stejar bătrân şi m-am lăsat în voia simţurilor.
Nu ştiu cât timp am stat aşa, dar, deodată,
am realizat că ceva se schimbase. Toată
forfota insectelor, foşnetul veveriţelor prin
vârfuri de brad, ciripitul păsărilor, toate
dispăruseră, iar vântul aducea şoapte pline de
mister.
Nu ştiam ce va urma, aşa că nu m-am
gândit să merg spre casă. Doar m-am ridicat
de pe covorul moale al ierbii şi am continuat
să mă plimb, căutând din ochi orice mişcare,
dar niciun animal nu mai era de văzut.
O săgeată de foc a dezlănţuit furtuna, iar
un tunet puternic m-a făcut să ridic privirile
spre cer. Norii negrii acoperiseră soarele şi
un torent a început să cadă peste munte.
Vântul mă împingea din spate şi-mi era
foarte greu să mă mişc din cauza hainelor
ude şi a noroiului de pe cărarea ce ducea spre
casa bunicilor. Copacii transformaţi în
fantasme încercau parcă să mă ia ostatică.
Mi-am adunat toate puterile şi am început să
alerg ca să ies mai repede din pădure, căci
ştiam ce periculoasă poate deveni pe timp de
furtună.
După o cursă cu obstacole foarte
obositoare, am reuşit să ajung la poarta casei,
unde bunicii mă aşteptau îngrijoraţi.
A fost o lecţie foarte utilă care mi-a
demonstrat cum paradisul poate să se
transforme subit sub stihiile neîndurătoare ale
naturii.
Anda David – cl. a V-a C
Îndrumător prof. Daniela Sporea
Cum e?
Ştii acel sentiment de nelinişte atunci când
noaptea te trezeşti brusc dintr-un coşmar, iar
acel vis era tocmai despre noaptea în care eşti
şi tocmai despre somnul pe care îl faci?
Te trezeşti singur într-o cameră neagră, udă
şi rece. Îţi trebuie o îmbrăţişare caldă să simţi
că în acele momente în care te crezi un
nimic, un gunoi, este totuşi o persoană care
ţine la tine. Apoi începi s-o cauţi ... nu o
găseşti. Cum e?
Obrajii tăi albi şi uscaţi de vântul liniştii
acum sunt umeziţi, reuşind să te răneşti doar
clipind, şi începi să te înstrăinezi ca o
lumânare plecată să aducă lumină.
Grigorică Andreea – cl. a VIII-a B
Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu
Somn adânc
Un bebeluş mic şi negru stă în palmele
albe şi reci ale mamei sale, legănându-l şi
cântându-i un cântec de leagăn. El doarme,
visând la zi, visând că mâinile mamei se vor
încălzi, visând că se va trezi. Dar leagănul
mamei îl face să cadă într-un somn şi mai
adânc, căzut parcă într-un vid imens. Mâinile
mamei reuşesc să facă copilul să geamă cu
un surâs cald pe faţă, continuând să-l legene
şi să-l adoarmă într-un vid adânc şi imens.
Grigorică Andreea – cl. a VIII-a B
Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu
22
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Atelier de creaţie:
„Jurnalul Adolescenţei”
Plecând de la două cuvinte care să sugereze
într-o prăpastie. Încep să plâng şi să strig,
înecându-mă cu picăturile de ploaie care par
a fi lacrimile copacului, plângând după
frunzele pierdute...
Simona Anastasiu- cl. a VIII-a B
starea adolescentului, elevi de la diferite
clase au realizat următorul text experimental.
Prof. Pompilia Bărbosu
Oglindă...eu
Tălpile-mi sunt înţepate de tăişurile ierbii
Sunt străină
pufoase. Prin ochi îmi curge sângele
cunoaşterii ce devine nisip în ploaia soarelui
şi acel sânge fierbe de unde iese un eu, iar
acel eu îmi trage frunza caldă sub care cerul
se ascundea de mine şi mă lasă singură,
purtată în palme de adiere ce mă plimbă prin
tot trecutul meu şi-mi arată toţi bobocii de
trandafiri ce vor încolţi sub lumina
zâmbetului meu spre viitor, dar pe care eu îi
credeam morţi. Acel eu mă fură ca o monedă
falsă în pălăria unui orb şi mă lasă visând cu
ochii spre cer, întrând într-un mine.
Andreea Grigorică- cl. a VIII-a B
În urmă cu
câteva zile m-am maturizat.
Când s-a întâmplat asta? Cine i-a permis să
se instaleze? Nimeni nu ştie. Mă simt străină
de propriul corp. Acelaşi mediu îmbibat de
amintiri, însă nici urmă de mine. Şi plec
departe, iar fiecare pas mă îndepărtează de o
bucată din mine. Oare mă va mulţumi
osteneala? Va urma să înfloresc peste câţiva
ani! Aştept rafalele de schimbare!
Meredith
Am plâns
Am plâns, pentru că îmi era frică de ceea ce
sunt,
Am plâns, pentru că eram singură,
Am plâns, pentru că te iubeam prea mult,
Am plâns când eram stresată,
Am plâns când eram nervoasă,
Am plâns când eram doar eu...
Am plâns şi voi mai plânge doar dacă nu mă
voi schimba...
Nesemnat
Amintiri uitate...
Copilăria, universul ce devine străin, plin
de amintiri uitate se deschide unui ochi
străin. Uitată îmi dezvăluie toate clipele ce sau ghemuit într-o singură încăpere prăfuită.
Uşile scârţâinde se deschid în urma mea; cu o
uşoară teamă îmi îndrept paşii către o mare
de întuneric, încercând să deschid fereastra
către viitor. Îmi pier privirea într-un ocean
fermecat, plin de creaturi ce vor să-mi sfâşie
visele îndepărtate ce, probabil, nu vor deveni
niciodată realitate.
Mădălina Stoica – cl. a VIII-a B
Clipe pierdute
Într-o zi cu ploaie,
Lacrimile vrute şi cerute
Se-mpletesc aripilor mele frânte,
Dar cusute.
Vântul spulberă lacrimile drogate,
Ce-mi pătau podul gândurilor funeste.
Sufletele îndrăgostite se crapă.
Ploaie, ce gust amar şi cu iz de amintire,
porţi!
Natura te îngână prin suspine lungi,
Dar, păcat... Te acoperă surdina...
Ramona Mălureanu – cl. a VIII-a B
Sunt efemer
N u cred că timpul se opreşte. Timpul
trece. Timpul nu ne aşteaptă, fie că suntem
bărbaţi susţinuţi de puterea feminină. Timpul
se ridică după tronul prezentului, apoi
încalecă porumbelul păcii si zboară.
Timpul... Totuşi, nu cred în moarte, aşa cum
nu cred în finaluri absolute, ci doar în treceri
ale timpului prin noi. Cu toate acestea, după
ce privesc acelaşi val ce apare iar şi iar la
mal, care îneacă fiecare sens al existenţei,
realizez că timpul, până şi el, în veşnicia sa
este efemer...
Mihaela Tiron – cl. a VIII-a B
Visez...
Visez, întinsă pe-un pastel de iarbă verde,
sub umbra unui copac. Adie uşor vântul,
deranjându-mi părul, amestecându-mi-l cu
frunzele prefăcute-n praf. Visez şi cad ca
23
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Inconştient
Noutăţi de la
Cenaclul de toate zilele
Mi se risipeşte viaţa în adânc,
Mi s-au risipit clipele uitate de soartă
Printre zâmbete şi stele, în natura moartă.
Amintind poetul…
Mi se risipesc visele în necunoscut
Mi s-au risipit amintirile apuse în inconştient
Printre clipe uitate. Şi aparent...
Îmi aştept în tăcere timpul
Ascuns în trecutul care-a fost
Aşa cum răsfoieşte poetul
Cuvinte fără pic de rost.
Îmi privesc cu resemnare timpul
Ce va trece în etern,
Aşa cum gândeşte poetul
Universul suprem.
Îmi aştept în tăcere timpul,
Timpul ce-a murit în amintire,
Timpul ce respira-n regăsire,
Amintind poetul.
Îmi privesc cu resemnare timpul,
Timpul ce-a croit regrete în etern
Ce a rămas un epilog suprem
Amintind poetul.
Cristina Enoiu - cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
Mi se risipesc visurile pe hârtie,
Mi s-au risipit cuvintele lângă un trotuar
profan
Printre amintiri ce lucesc stins: un inconştient
solitar.
Cristina Enoiu - cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
Miracolul copilăriei
C ând scriu aceste rânduri timide pe o foaie
albă… poate prea albă pentru a fi reală,
gândurile ce se învârtesc în mintea mea
ameţită de o lume atât de complicată privesc
spre aceasta minunată etapă pe care o trăiesc
şi de care, câteodată, nu ştiu să mă bucur atât
cât ar trebui… copilăria.
Şi privind înapoi, doar peste câţiva ani, mă
vad din nou un copil căruia îi erau străine
toate aceste lucruri, dar care trăia cu
intensitate fiecare clipă, de parcă ar fi fost
ultima. Dar totuşi nu mă pot abţine să nu
scormonesc şi mai mult în trecut şi să
descopăr o fiinţă care nici nu ştie să rostească
bine cuvintele, dar care cu fiecare plânset sau
râs zglobiu îşi arată pofta de viaţă şi de joc.
Şi acum, rememorând toate aceste lucruri,
mă întreb: De ce nu mai pot să mă bucur atât
de mult de miracolul copilăriei, această
perioadă minunată care creşte ca o floare
deschizându-şi încet câte-o petală însetată de
lumina soarelui de mai, până când se pierde
în văzduh ca o dâră de fum?
Printre atâtea greutăţi şi nedreptate trebuie
să încercăm să ne desprindem din aceasta
lume crudă şi rea şi să cutreierăm anii cu paşi
mici şi inocenţi pentru a ne întoarce la acele
momente frumoase şi de neuitat pe care nu le
putem găsi decât în cufărul de mult ferecat,
ce a rămas ca o comoară în inima noastră,
copilăria.
Nicoleta Palade - cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
Aceeaşi…
B rumele
trecutului o învăluiesc cu
treptatele lor înserări. Se întâmplă ceva în
amintirile ei, ceva ce o împiedică să fie
fericită acum. Gândurile o trec până în
străfunduri, unde e noapte şi unde fumegă
înăduşit melancolia ei.
Zâmbesc reci amintirile din îndepărtarea
înduioşată a anilor. Îi pare rău de ce a fost în
trecut, dar trecutul e trecut şi e dus. Simţea
vinovăţia, fără să vadă faţa adevărului. Se
acuza încă, dar la ce bun ?
Revărsarea lunii împodobeşte cu fildeş
vechi o coastă a cerului. Mângâierea lunii
este pentru ea ca un parfum de crini, ca o
răcoare pe tâmple. În suflet este sfârşitul
furtunii acum, iar în ochii ei râd visuri ca
scuturările de stele în nopţile de august. Şi-a
regăsit odihna în ea însăşi.
Aceeaşi strofă, aceeaşi melodie simplă,
acelaşi ritm timid şi melanolic de muzicuţă
mecanică. Şi totuşi, când se gândeşte la el,
sufletul se îndoaie ca o salcie deasupra unei
ape.
Roxana Rogoz – cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
24
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Fericirea
fapt mult mai evoluaţi spiritual decât cei din
marile centre urbane. Nu trebuie să definim
„sacrul” pentru a-l aşeza în dicţionar; este ca
şi cum am dori să definim noţiunea de
Dumnezeu, ceea ce ţine de fapt de trăirea
spirituală a fiecărei persoane. Cu siguranţă,
ne este mult mai uşor sa fim profani, să ne
lăsăm influenţaţi la tot pasul de lucruri
nesemnificative, dar care ne uşurează
existenţa prin adoptarea noilor tehnologii şi
modernisme, aceste lucruri îndepărtându-ne
fără să vrem de ceea ce ne-a creat, de
Dumnezeire.Eia căreia să stea legile divine.
Astfel, ar trebui ca termenul „sacru” să
devina o idee, să capete caracteristicile
proprii oferite de gândirea fiecărui om şi să
renunţăm la banalul ce ne trage în jos, la
polul total opus.
Motto:
Lumea e un teatru de orgolii şi rătăciri, plină
de nefericiţi care vorbesc despre fericire.
Voltaire
Ce este şi ce-a fost, încă nu a ars.
Fericirea adoarme în versuri, pe hârtie,
lângă amintiri şi zâmbete ce ard vechi. Se
consumă între doua priviri pierdute în trecut
şi aţintite în prezent. Trecutul este singura
certitudine: a fost, a ars, s-a stins. Fericirea se
naşte din cuvinte; unii se împlinesc aşteptând
nostalgici viitorul şi ascunzând trecutul.
Fericirea adoarme în versuri, pe hârtie,
lângă amintiri, ce ard şi acum. Se scurge cu
fiecare clipă, se destramă în trecut. Se
consumă între doua priviri rătăcite în prezent.
Se naşte din cuvinte şi trăieşte pe hârtie, în
umbra eternului.
Fericirea adoarme în versuri, pe hârtie: se
visează în viitorul ce nu a ars. E singura
incertitudine: va fi, va arde, se va stinge. Se
consumă între două priviri ce îşi aşteaptă
timpul. Se va topi în etern, lângă un trecut
îndepărtat şi un prezent deictic.
Fericirea adoarme în versuri, pe hârtie,
lângă amintiri şterse de prezent şi prăfuite de
trecut; se aprinde din sacrul trecutului şi din
profanul prezentului, reflectate în viaţă.
Cristina Enoiu - cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
Diana Nichitoiu- cl. a VI- a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
Paradisul copilăriei
Mă
aşez la umbra vechilor stejari din
pădurea vieţii şi încep a depăna amintirile
întipărite fără voie în sufletul meu cu litere
mici şi duioase ca şi chipul meu de atunci...
Închid ochii..şi văd o lume minunată plină
de chipuri dragi, de zâmbete şi de glasuri ce
cântă în surdină. Plăpânda simfonie de
cuvinte se lasă uşor spre gândurile mele, ca
un fulg obosit ce atinge în calea sa pământul.
Eram o copilă plină de viaţă, zâmbitoare, ce
radia de bucurie. Îndată ce anii au trecut,
nostalgia a pus stăpânire pe sufletul meu.
Privesc în jur şi mi se pare că toul este acum
gol, fără viaţă... Trecutul lasă urme adânci în
gândurile mele, ele nu se vor şterge niciodată
căci uitarea nu are putere asupra lor. Speram,
visam, iubeam… acum plâng, uit, urăsc. Îmi
doresc să nu fi crescut, să fi rămas copila
zglobie de altădată.
Arunc o ultimă privire trecutului ce zace în
sufletul meu şi îl ating uşor, dar el dispare în
amintire. Doar vestigiul trecut al acelui timp
îmi consolează gândul obosit de viaţă.
Lumea între sacru şi profan
Sacrul
şi profanul …două cuvinte ce
împing limita până după pragul a ceea ce
poate fi uşor de trecut cu vederea sau
acceptat; fapt evident deoarece aceste două
noţiuni îşi revendică „dreptul” de a descoperi
nu doar nişte domenii extrem de întinse, ci
nişte trăiri propriu-zise.
Dacă viaţa sacră, viaţa dedicată divinităţii,
este mai rar întâlnită în vremurile noastre,
profanul este ceea ce, deşi nu ne-am dori,
este remarcat foarte des mai ales în rândul
noii generaţii. Despre sacralitate mai putem
vorbi astăzi doar în satele îndepărtate, unde
tradiţiile şi obiceiurile se păstrează cu
demnitate, oamenii acestor locuri fiind de
Bianca Rusu – cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
25
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Doi
Cuvântul - podoabă a fiinţei
noastre
Cuvantul… darul ce vine direct de
„Două stele, paralele stele, lacrimi
înnodate şi....lumina de la ele.”
Un apus învechit în soare, în lumina caldă
de primăvară, mirosind a toamnă udă. Un
apus ud meditând rece la ploaia de sticlă.
Zugrăvind un zâmbet, primăvara răsare din
spatele ploii, mirosind ud, amintind de un
vechi curcubeu. Şi soarele se prelinge în lac,
în frunzele ce lucesc sfios. Şi sună susurul
lacului în parfum de ploaie. Lin lucesc
dealurile departe, ce ascund zăpada.
Două umbre trec apoi pe malul lacului, ireal
de albastru în argintul profund. Două tăceri
privesc viaţa, aşteptându-şi timpul sfios.
Două gânduri urmăresc în trecut acelaşi
soare, aceeaşi rază. Şi li se zugrăveşte
zâmbetul pe faţă, respirându-şi sufletul în
lumina udă.
Zăgrăvind un zâmbet, două stele apun
lângă soare, amintind de susurul lacului. Un
apus învechit în soare, în lumina caldă de
primăvară, mirosind a toamnă; şi două tăceri,
două gânduri, aşteptând aceeaşi iubire,
acelaşi soare, aceeaşi primăvară.
Doi şi-un apus. A fost de-ajuns.
Cristina Enoiu - cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
la
Dumnezeu; puterea prin care noi putem crea
sau distruge. El este cea mai puternică forţă
din Univers de care dispune omul, care îl
poate înalţa sau îl poate distruge. Aşa spune
şi Alexandru Vlahuţă în poezia sa: „ca-n
basme-i a cuvântului putere. El lumi
aievea-ţi face din păreri…”.
În Evanghelia după Ioan, referitor la crearea
Universului, sunt spuse următoarele: „La
început a fost cuvântul şi cuvântul era la
Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul”.
Putere noastra de a crea, de a transforma
prin cuvânt în realitate este uimitoare.
Puterea lui este nemarginită, încât poate
„morţii din mormânt să-i cheme”, aşa cum
Mântuitorul a făcut cu Lazăr.
Cuvantul este puterea pe care o avem de a
ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de
a crea un eveniment din viaţa noastră. Acea
stare prezintă manifestarea fiinţei noastre
spirituale, scânteia divină din interiorul
nostru. El poate crea cel mai frumos vis şi
realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există
în
jurul
nostru,
aşa
cum
scrie
Vlahuţă:„Aprinde-n inimi ura sau iubire,/De
moarte, de viata-I dătător,/ Şi neamuri
poate-mpinge la pieire, /Cum poate aduce
mântuirea lor.” De aceea, folosirea
nepotrivită a cuvântului poate face rău pe
pământ. Orice putere creatoare folosită rău,
poate deveni distructivă.
Noi suntem singuri responsabili de
consecinţele
faptelor,
gândurilor
şi
sentimentelor noastre. Orice vorbă rămâne
întiparită în „arhiva constiinţei “ şi vom fi
judecaţi pentru ea: „Pentru orice cuvânt
deşert pe care-l vor rosti oamenii, vor da
socoteală în ziua judecăţii, căci din cuvintele
tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei
fi osândit.” (Matei 12: 36,37)
In consecinţă, în ziua în care omul va
înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa
prin vorbele create de gândirea sa, va atinge
maturitatea.
Diana Nichitoiu – cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
In umbra visului
În umbra visului apus, printre vise moarte,
printre ele
Lângă regrete şterse de trecut
E iubirea- menită să-şi găsească împlinirea
printre stele
Uitată-n amintire, ştearsă-n început.
În umbra visului apus, printre vise, printre ele
Lângă versuri ce respiră pe hârtie
E amintirea, menită să răzbată veşnic printre
stele
Ca o adiere de toamnă, pustie.
În umbra visului apus, printre zâmbete,
printre ele,
Printre amintirile ce sună
E uitarea, mereu neputincioasă printre stele,
În umbra visului ce-o să apună.
Cristina Enoiu - cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
26
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Enorm
Paradisul copilăriei
C opilăria,
acest ocean de fericire, o mare de
iluzii, un fluviu de frunuseţe...
Copilăria este o perioadă care rămâne întipărită
în mintea oricărei fiinţe, fie geniu, fie artist, fie
un simplu om. Ea înseamnă puritate, nevinovăţie,
dar. Mai presus de toate, darul lui Dumnezeu
pentru fiecare muritor, paradisul.Copilăria este o
lume frumoasă, plină de veselie, de joc şi
prietenie. Este amintirea ce dăinuie până în
pragul morţii. Prin copilărie am coborât în viaţă,
am trăit, am supravieţuit... Am supravieţuit pe un
tărâm al visurilor, al iluziilor pierdute, dar
sperând la un paradis adevărat.
Amintirile tainice ale copilăriei, adunate rând
pe rând, cu nostalgie şi duioşie totodată, încheagă
o perioadă frumoasă din infinitul clipelor pe care
le-am trăit. Ea ilustrează imaginea perfecţiunii ...
şi obiectul nostalgiei paradisiace.
Florina Drăstaru – cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
Acelaşi zâmbet fals, mort de trecut,
Aceleaşi versuri arse la ţărm,
În acelaşi început,
Acelaşi enorm.
Aceleaşi regrete învechite în apus,
Aceleaşi amintiri şterse la ţărm,
În acelaşi decor dus,
Acelaşi enorm.
Aceleaşi speranţe doborâte, fără cusur,
Aceeaşi teamă de viitor,
Acelaşi început pur,
Acelaşi enorm.
Aceleaşi umbre odihnite-n drum,
Aceiaşi paşi ce se ocolesc
În aceeaşi iubire ce arde scrum
Acelaşi enorm lumesc.
Cristina Enoiu - cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
Fugea
Neatins
Alerga
Cât
pe drum, fără ţintă. Dorea să
găsească în negrul abisului tovărăşia celor
doi ochi trişti. Sufletul lui era asemeni unei
stele îndepărtate, oglindite într-o apă.
Amintirile se înălţau ca albe şi albastre
sihăstrii. Fugea fără a se gândi la ce va fi,
doar la ce a fost. Se împiedicase de regrete,
dar nu renunţase să alerge. Spiritul răsărea
din umbră, straniu, ca propria faţă când şi-o
privea noaptea în mirază, cu ochii ficşi.
Îşi amintea de acel nume de demult pierdut
prin suflet, un nume care-l acoperise cu
visuri. Ideea de a fi doar o aspiraţie îl
înebunise de-a binelea. O luase iar la fugă şi
mai năuc ca altădată. Dorea să nu mai ştie de
nimeni şi nimic. Vroia ca gândul să-i zboare
prin noapte cu aceeaşi uşurinţă ca atunci când
ar da drumul unor petale de trandafir.
Tăcerea era un ison subţire auzit de departe.
Privea în noapte, unde e numai singurătate .
Şi încet-încet – cum se topesc rândurile unei
scrisori de dragoste, arsă în mână – uită de
unde plecase. Se opri şi privi în jur. Nici
urmă … de nimic. Se aşeză lângă trunchiul
unui copac şi aşteptă somnul, chinuit de
aceleaşi amintiri, de aceleaşi îndoieli.
Roxana Rogoz – cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
de frumoasă era dimineaţa, dimineaţa
unei zile de vară. Simţea zorii, fără să vadă zarea
lor pură, iar soarele îi dezmierda privirile şi
simţurile. Pe fereastră intra parfumul teilor. A
lăsat să-i rătăcească pe chip un zâmbet şters .
Cu insistenţe, ea s-a ridicat din pătura viselor
şi a pus piciorul în lumea reală. A plecat din
decorul monoton al camerei ei, a fugit afară. Nu
s-a pregătit de „călătoria ” ce avea s-o facă, pur şi
simplu a plecat, a riscat. A mers, nu foarte
departe şi a ajuns la un lac. Ochii îi străluceau
asemeni acelei ape sub razele puternice ale
soarelui. Şi-a găsit liniştea sufletului şi-a vorbei.
S-a aşezat aproape de albeaţa colorată de arborii
de deasupra ei şi a aşteptat. Mintea îi fugea
mereu la vise imposibile asemenea umbrelor ce
nu pot fi atinse. Amintirile ei au ars, s-au facut
cenuşă sub influenţa viitorului. Nu mai înţelegea
ce se întâmpla cu mintea ei, gândurile o luau în
prea multe direcţii imposibile de urmat. A
terminat. A privit în sus şi a uitat.
În jurul ei totul strălucea. Ritmic, valuri de
soare inundau cerul. A plecat. A fost nevoită căci
încet, încet picăturile cădeau şi trezeau simţurile
ei. Fiecare lacrimă a cerului pe faţaei era asemeni
a 100 de tăieturi reci şi repezi.
Şi a rămas lacul liniştit şi pur, neatins de
prezenţa de dinaintea ploii.
Roxana Rogoz – cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
27
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Cum cântă marea
cu gratii de oţel, controlată de principiile
vieţii contemporane?
Şi de ce profanul nu poate deveni în sine
sacru? Dacă omul îşi dă seama de existenţa
sacrului pentru că acesta se manifestă adânc
în conştiinţa sa şi totuşi nu-i dă nicio
importanţă, ne arată cât de slabi suntem noi,
fiinţe influenţate de lucrurile false din jur.
Omul modern se simte oarecum stânjenit în
faţa unor forme de manifestare a sacrului,
ceea ce îl face să se îndepărteze de idealurile
vieţii, îmbrăţişând profanul.
Totuşi, aceste două modalităţi de a fi în
lume, doua situaţii asumate de către om de-a
lungul istoriei sale, se îmbrăţişează, neputând
exista una fără cealaltă, constituind în acelaşi
timp o provocare, o alegere dintre o viaţă
plină de principii şi una spirituală, pură, mai
aproape de Cer.
Consider că în viaţa mea există un echilibru
între sacru şi profan şi că am reuşit să le pun
în balanţă. Încerc să-mi controlez propria
fiinţă pentru a nu ajunge dominată de profan
şi sper ca sacrul să mă ridice cât mai sus.
Nicoleta Palade - cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anisoara Pitu
Ţărmul aspru şi dantelat – cu colţi de
piatră vineţii ieşind din mare şi o puzderie de
insuliţe zvârlite parcă de cineva, de sus, şi
risipite până-n larg – se coboară în acest loc.
O plajă prunduită mărunt şi numai bună
pentru meditaţie şi visare se arată deodată
dintre stânci.
Marea suna înăbuşit din tobele ei
nevăzute, ascunse în adânc. Şi valurile
jucăuşe îşi repezeau corniţele de spumă, ca
ale unor iezi neastâmpăraţi, până pe prund.
Apoi, oftând uşor, se retrăgeau.
Stăteam privind în gol spre largurile mării
când deodată, auzind notele grele ale
acesteia, simt că ar dori să îmi transmită un
mesaj.
Cântecul ei este ca şi când ar dori să fie
aproape de ţărmul rece şi gol acum, pe care-l
îmbrăţişează după care piere. Dragostea
dintre cei doi este atât de mare încât lacrimile
încep să-mi curgă ca nişte mici perle pe
obraz şi aş dori să o pot ajuta, dar nu pot.
Cu aceste imagini mă trezesc într-o
dimineaţă şi îmi dau seama că marea sunt
chiar eu care tânjesc după anii copilăriei
uitaţi în amintire şi preţuiţi mult prea puţin la
momentul potrivit.
Diana Nichitoiu - cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
Copacii- poveşti tăcute ale
copilăriei
Mi-am îndreptat privirea spre
trecut…spre tot ce a ars. Pentru un moment,
orologiul vremii a încetat să mai bată şi clipa
netrăită a îngheţat pe el. Împărţind timpul,
am observat că el curge ireparabil. Am
observat ca „azi” devine „ieri” şi că umbra
copacilor se alungeşte spre asfinţit. În clipa
aceea, am devenit melancolică…Dar era prea
târziu! Izvorul amintirilor era deja pierdut în
început.
Dar acum, pentru puţin timp, revine
trecutul pierdut ieri în vânt, revine fericirea,
revine eternul, revin poveştile, revine
pădurea, revine copilul din mine, revin
copacii – poveştile tăcute ale copilăriei mele.
Doar brazii mari visează acum un dor din
vremi străine…Plopii din vale se tânguie în
vânt, prin ramuri de tei ning molcom
scântei…Şuşotesc…foşnesc cum foşneşte
amintirea.
Sacru şi profan
Câteodată
mă gândesc cum ar fi ca viaţa
mea să se învârtească în jurul unor lucruri
sacre, care să aibă un preţ enorm pentru
inima mea şi cu ajutorul cărora să pot trece
peste orice.
În ziua de astăzi, însă oamenii nu prea mai
pot duce o astfel de viaţă, în care
spiritualitatea să le învăluie sufletul, în care
totul să fie mai pur şi prin care să uitam de
acele lucruri pe care noi câteodata le credem
atât de importante şi pe care le punem în
primul plan, uitând de ceea ce ar trebui sa
preţuim cu adevărat. De ce oare trebuie să
fim atât de orbi, de parcă inima ar fi ferecat
28
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Era şi un copac special, cu braţe noduroase
şi cu trunchi atletic. Născut din ţărână, spre
cer se avânta ca un izvor de ramuri şi de foi,
dar lutul îi înmormânta rădăcina. Vioară era,
şi-n vântul serii cânta. Stătea întins spre
infinit ca un catarg, iar sufletul îi plângea
greoi în buştean. Cu zeci de ramuri ţinea în
braţe fericirea, murmura poveşti…poveştile
tăcute ale copilăriei mele.
Priveliştea a rămas aceeaşi ca o stâncă,
dominând pe risipirea atâtor zeci de ani. A
fost un ecou…ce a adormit şi s-a trezit
deodată, lovind în amintire, reînflorind
visarea cu roze efemere, aşteptând amurgul
ca zările să fie altare largi suflate-n aur
preacurat.
Din copacul meu, copacul vieţii mele, cade
o frunză arămie: copilăria. Copilul din mine e
precum un copac, e fiinţa veşnică din suflet
care visează gingaş şi cu sfială un mugur
omenesc ce abia se deschide la viaţă.
Copacii sunt poveşti, copacii sunt amintiri,
copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului
de a vorbi cu Cerul. Murmură deasupra
pădurii, copilăria mea, templul firii mele...În
fiecare toamnă, reintru în trecut…reintru în
pădurea cusută cu galben şi cu roşu.
Îmi simt umbra ca un suflet, frunza ca un
dor. Un dor de pădure, un dor de poveşti, un
dor de copilărie. Domol mă vrăjeşte al vremii
descântec, luceferii ard de veghe sus,
vesnicia îmi bate în inimă, copacii din suflet
spre cer i-am trimis… Se-nalţă un vis şi se
suie pe scări de armonie.
A revenit prezentul. Sufletul îmi izbucneşte
şi se apleacă aprins asupra trecutului,
asemenea unei poveşti fără început sau
sfârşit, asemenea unor copaci ce îşi îndoaie
coroana spre infinit, asemenea unei copilării
ce nu vrea să se termine.
Florina Drăstaru – cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
spune sufletul? Cine ar putea fi translatorul
perfect pentru spirit? Simplu... ochii. Când
nu îţi găseşti cuvintele, ochii vorbesc! Ochii
divulgă ceea ce sufletul păstrează secret,
deci, dacă vreţi să ştiţi adevărul, priviţi în
ochii cuiva. Totodată, ochii sunt primii care
te judecă, pentru ca sunt primii care află ceea
ce simţi, „Icoana-nsufleţită a ascunselor
simţiri”, după cum spunea şi Alexandru
Vlahuţă în poezia „Ochi strălucitori”. Deci,
să înţelegem că ochii nu ne respectă
intimitatea?
Eu spun deseori ca sufletul nu este neted, ci
este crestat, incizat de nenumărate ori în
momentul naşterii spiritului. Nobleţea unui
suflet constă în mărimea sa, dar şi în
greutatea sa pozitivă. Nu este de ajuns ca
oamenii să aibă o impresie excelentă despre
tine, ci trebuie ca ochii tăi să spună adevărul.
Ei sunt „taina firii omeneşti”.
Să-ţi laşi ochii să vorbească poate
reprezenta un avantaj sau un dezavantaj, o
plăcere sau un chin, străduindu-te să le
falsifici limpezimea, însă indiferent de ce
reprezintă privirea ta pentru tine, întotdeauna
cei din jur vor putea vedea numai adevărul.
N-ai cum să-ţi citeşti proprii ochi decât cu
ajutorul oglinzii, or, în situaţia asta, ochii tăi
vor spune altceva, vor vorbi despre cântare,
curiozitate… Ochii nu spun numai ce ucide,
ei citesc al inimii prăpăd. N-ai cum să-i
controlezi. Eventual, să-i ţii închişi…
Adeseori, ochii plini de farmec care
scânteiază răspândesc şi cele mai multe
lacrimi, căci, dacă nu ai plâns niciodată, nu
poţi avea ochi frumoşi. Ei sunt „strălucitoare
stele”, sunt un ocean în care se reflectă
visele: „ochi frumoşi ce-mpodobiţi cerul
visurilor mele”. . ..E greu să mă văd… nu mă
pot vedea pe mine însămi cu claritate până
când nu mă zăresc prin ochii celorlalţi. Un
semn făcut de ochii mei este mai edificator
decât o propoziţie sau o poezie.
Îmi pot închide ochii faţă de realitate, dar
nu şi faţă de amintiri. Ochii sufletului celor
mulţi sunt incapabili să suporte viziunea
divinului, dar ai mei au un drum… un drum
spre inimă şi care nu trece direct prin
intelect..
Florina Drăstaru – cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
Relaţia dintre privire şi trăire
Eu sunt de părere că oamenii se cunosc
după zâmbet şi privire.
Când nu îţi găseşti cuvintele, vorbeşte
printr-un zâmbet şi cuprinzi totul cu o privire
caldă. Cine ar putea transmite cel mai bine ce
29
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Madona De Alba
~ Rafael Sanzio~
Spiritualitatea
umană, creativitatea
au mai multe forme de manifestare, prin
diferitele arte. Acelaşi mesaj poate fi
transmis prin literatură, cu ajutorul
cuvintelor, prin muzică, având în ajutor
sunetele, prin dans (cu ajutorul mişcării)
sau prin artele plastice (prin culori sau
prin transformarea materiei).
La baza frumosului stă armonia;
frumosul natural îşi are originea în
manifestarea divinului. Frumosul artistic
este frumosul realizat de om printr-o
intenţie artistică.
Orice pictură spune o poveste care
poate fi de dragoste, de aventură, cu
caracter istoric sau cu caracter religios şi spiritual.
Tabloul „Madona de Alba” al pictorului Rafael Sanzio, pictor şi arhitect renascentist
italian, unul dintre cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor, este cea mai rafinată lucrare a lui
Rafael, păstrată în Statele Unite, ce înfăţişează pe Fecioara Maria, Pruncul Iisus şi pe Sfântul
Ioan Botezătorul.
Conform preferinţelor pentru geometrie din perioada de apogeu a Renaşterii, grupul
personajelor este introdus într-un cerc, în căutarea perfecţiunii armonice: Maria, Pruncul şi
Sfântul Ioan Botezătorul copil sunt organizaţi într-o structură piramidală şi influenţează
spaţiul înconjurător. Maria stă pe o pajişte sprijinindu-se de un trunchi de copac bătrân, în
locul tronului bogat.
Privirile celor doua personaje sunt îndreptate către jocul copilului Iisus care ia din mâna
micului Sfânt Ioan băţul cel lung în formă de cruce, sugerând conştiinţa viitorului său
sacrificiu pentru mântuirea oamenilor.
Jocul Sfinţilor copii devine serios; expresia chipurilor şi cea a Fecioarei nu se potrivesc cu
atmosfera destinsă din timpul jocului, dat fiind că gestul lui Iisus întinzându-se pentru a apuca
băţul în formă de cruce al lui Ioan, semnifică fără doar şi poate acceptarea conştientă a
Patimilor pe care Hristos le va îndura spre mântuirea umanităţii.
Maria ţine în mână o carte mică: este volumul de rugăciuni zilnice, devenit atributul
iconografic al Fecioarei. Cartea este închisă, dar Maria ţine un deget între pagini, gata să o
redeschidă pentru a-şi relua rugăciunea. Un voal alb extrem de fin o învăluie cu delicateţe.
Peisajul subtil din fundal, unde, în depărtare se pot vedea case şi apoi dealuri, se pierde în
zare, până când se uneşte cu cerul; lumina albă de la orizont scoate în evidenţă norii mici şi
vesteşte zorii zilei, ce invadează omogen toată compoziţia, armonizând acordurile tonale.
Atmosfera senină a scenei este obţinută de Rafael prin redarea luminii răsăritului, care
armonizează minunat tonurile hainei Fecioarei şi ale carnaţiei figurilor, imprimând totodată
delicateţe peisajului.
Toate acestea ne transmit sentimente de bucurie, de dragoste, dor şi creează impresia unei
atmosfere sacre datorită tonurilor de albastru.
Diana Nichitoiu - cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Anişoara Piţu
30
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Interviul ediţiei
Andreea Pătrunjel, de profesie olimpică ....
demonstra celorlalţi că există acel ceva pe
care îl dezvolt, perseverenţa, pasiunea cu
care doresc să cunosc această ştiinţă infinită
şi nu numai, pasiunea pentru muncă, dar şi
exersarea frumuseţii teoremelor matematice
şi a idiomurilor specifici englezeşti.
R: Ce persoane au o anumită influenţă în
pregătirea pentru olimpiade şi concursuri?
A: Atunci când un obiect i se descoperă
elevului, consider că stilul de predare al
profesorului este un element esenţial.
Profesorul are un rol deosebit, atât în
formarea elevului, cât şi în insuflarea unor
cunoştinţe noi, a interesului şi în orientarea
către noi răsărituri ce vor lumina studiul
organizat al elevului, Toţi profesorii pe care
i-am întâlnit în pregătirea acestor confruntări
au îmbinat armonios calităţile deosebite, iar
eu le sunt recunoscătoare pentru suportul
moral şi munca depusă. Deasemenea,
climatul cald de acasă, încurajările şi
încrederea familiei sunt condiţii benefice.
R: În timpul liber, ce hobby-uri practici?
A:Activităţile gravitează în jurul stării de
spirit şi a numărului de ore avut la dispoziţie.
Îmi place să ascult muzică, să citesc, să
navighez pe internet sau să cânt câte o
melodie în care mă regăsesc la chitară.
Călătoriile îmi oferă şansa de a explora
cultura străină, dar şi sistemul de învăţământ
diferit regăsit vara trecută în Marea Britanie.
Modul lor de încurajare a comunicării şi
împărtăşirea ideilor m-au făcut să doresc să
mă reîntorc şi în vara aceasta.
R: Care sunt ambiţiile şi dorinţele pe viitor?
A: În acest moment, îmi doresc să intru la
Colegiul Naţional Unirea şi acei ani de liceu
să fie la fel de buni ca aceia din gimnaziu. În
acelaşi timp doresc să nu ies din competiţia
cu mine şi ceilalţi şi să încerc să mă
autodepăşesc prin tot ce realizez.
R: Câteva cuvinte în încheiere?
A: Le propun tuturor să caute interiorul lor o
motivaţie. Ea poate fi un pas spre împlinire.
R: Mulţumesc pentru timpul acordat!
Reporter: Bună, îmi
poţi acorda două-trei minute pentru a-mi
răspunde la câteva întrebări?
Andreea: Sigur că da, cu mare plăcere.
R: Ştiu că una dintre pasiunile tale este
matematica. Ce semnifică ea pentru tine?
A: Matematica a devenit o aventură a
spiritului în care, ca o exploratoare liberă, mă
pierd ore în şir. Regina matematicii, algebra,
dar şi figuri geometrice mă antrenează în
jocul lor şi-mi aprind intuiţia şi imaginaţia.
R:Când s-a produs întâlnirea cu matematica?
A:Întâlnirea cu natura este în esenţă o
întâlnire vie cu limbajul matematic pe care o
conştientizăm mai mult sau mai puţin. Trăind
într-un mediu în care cărţile mă înconjurau,
mama fiind profesoară de engleză, am
realizat că studiul individual este ceva
necesar ce se poate transforma în pasiune.
Începusem să îmi doresc să cunosc lucruri
noi şi cu aceasta a venit şi participarea la
concursuri că o verificare a cunoştinţelor
acumulate. Rezultatele obţinute mi-au adus
mereu puterea de a continua, dar şi multe
satisfacţii.
R: Care ar fi rezultatele mai importante pe
care le-ai obţinut?
A: Cel mai important rezultat este calificarea
la Olimpiada Naţională de Matematică de trei
ori consecutiv. Premiul I la Olimpiada de
limba engleză în clasa a VII-a, dar şi
rezultatele obţinute la concursurile naţionale
mi-au furnizat energie şi au aprins scânteia
dorinţei de a descoperi în profunzime
materialele şcolare.
R: Care sunt factorii ce contribuie la
realizarea performanţei?
A: Performanţa depinde de multe. Ea variază
în funcţie de datele native ce se completează
cu multă muncă depusă. Pentru mine, un rol
important în obţinerea performanţei l-au avut
dorinţa de autocunoaştere, dorinţa de a
Interviu realizat de Larisa Bucă–cl. a VIII-a E
31
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Câte ceva despre ... altceva
Conspiraţia Illuminati
simboliza faptul că în lume debuta o Nouă
Eră) despre care se speculează că Illuminati
plănuieşte o „Nouă Ordine Mondială”, o elită
mondială care plănuieşte constituirea unui
guvern mondial care ar înlocui guvernele
statelor naţionale suverane. Piramida
atoatevăzătoare de pe Marele Sigiliu ale
Statelor Unite a fost citată ca reprezentând un
simbol secret realizat de membri de rang înalt
ai ordinului Illuminati, a căror intenţie constă
în a arăta că ochiul atoatevăzător al ordinului
lor îi supraveghează pe americani. Toate
acestea sunt arătate şi pe bancnotele
americane. Se speculează că muzicienii de
astăzi sunt nişte „marionete” ale mişcării
Illuminati deoarece în clipurile lor apar
semne ca ochiul, pentagrama şi alte însemne
considerate satanice şi masonice.
Se mai crede că unii artişti ca Michael
Jackson sau 2Pac au fost ucişi pentru că au
refuzat Illuminati. În cazul lui Michael, se
crede că au fost mai multe conspiraţii pentru
a-l elimina pentru că vorbea prea mult despre
Illuminati (de exemplu în melodia „They
Don't Care About Us” unde cuvântul „they”
ar face referire la Illuminati şi „us” la negri
căci se considera că Illuminati urăşte oamenii
de culoare neagră şi unde el se declară o
victimă a unor abuzuri) ca anularea
promovării albumul „Invincible” din 2001,
acuzaţiile de pedofilie din 1993 şi 2003 (unde
a fost găsit nevinovat de acestea) şi într-un
final decesul din 2009,
pentru că nu dorea să
aibă mesaje sataniste în
cântecele sale, aşa cum
unii cred că azi
majoritatea melodiilor
au mesaje sataniste, de
obicei dezvăluite prin
inversarea melodiilor.
De la finele anilor 1970, extratereştrii de pe
alte planete sau din dimensiuni paralele (cum
ar fi fiinţe ipotetice din rasa Gri) şi
intratereştrii din adâncul gol al Pământului
(cum ar fi rasa Reptiliană) au fost incluşi în
teoria conspiraţiei privind Noua Ordine
Mondială, în roluri mai mult sau mai puţin
Illuminati este un noţiune care se referă la
mai multe grupuri,
atât
istorice
sau
moderne, cât şi reale
sau fictive. Mişcarea
iluminaţilor a fost
fondată la 1 mai
1776, în Bavaria, de
către
profesorul
Adam
Weishaupt.
Această mişcare a fost formată din libercugetători, liberali, republicani recrutaţi din
lojile masonice din Germania si avea scopul
promovarea
perfecţionismului
prin
intermediul şcolilor de mistere.
Iluminaţii au reuşit să înfiinţeze filiale în
majoritatea ţărilor europene încă din primii
ani de existenţă al ordinului, numeroşi
intelectuali, politicieni progresivi şi influenţi
numărându-se printre membrii lor. Printre ei
s-au aflat şi celebrităţi precum Goethe, ducii
de Gotha şi Weimar. Numărul total al
membrilor ajunsese la 2000. Scriitorii din
acel timp credeau că această mişcare
reprezintă o conspiraţie de infiltrare şi
răsturnare a guvernelor ţărilor europene şi
chiar ar fi fost în spatele Revoluţiei Franceze.
În anul 1785 această societate secretă a fost
demascată şi suprimată mai întâi de guvernul
bavarez, apoi în toată Germania.
Adepţii teoriilor conspiraţioniste cred că
această mişcare sau societate secretă încă mai
există şi în zilele noastre. Aceste teorii
sugerează că evenimentele din lume sunt
manipulate şi controlate de Illuminati.
Teoreticienii afirmă că personalităţi mondiale
ca Winston Churchill, George W. Bush,
Barack Obama sau Lady Gaga sunt sau au
fost membrii acestei societăţi. Adepţii
teoriilor conspiraţioniste spun că există
semne ale prezenţei societăţii, de exemplu pe
bancnotele americane sau pe Marele Sigiliul
al SUA, unde apar semne ca ochii şi piramida
care sunt interpretate ca simboluri masonice
ale iluminaţilor şi motto-ul „Novus Ordo
Seclorum” („Noua Ordine Seculară”, care
32
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
dominante. Această teorie este întărită de
apariţiile OZN-urilor (obiecte zburătoare
neidentificate) pe cer, de răpirile extraterestre
sau chiar de cazul Roswell, când
în anul 1947 pe teritoriul statului
New Mexico (S.U.A.) s-a
prăbuşit un obiect ciudat ale
cărui componente puteau fi
îndoite şi reveneau la forma
iniţială, afirmaţie declarată de
un martor, şi de unele filme în
care sunt prezentate presupusele
autopsii ale extratereştrilor morţi
din nava prăbuşită.
Este posibil să nu ştim dacă Illuminati-ul
modern există sau nu şi să rămânem doar cu
aceste teorii conspiraţioniste.
Florin Mihalache - cl. a VIII-a B
Îndrumător prof. Nicoleta Căinap
Una dintre ele spune că lacrimile Mariei,
căzute în momentul crucificării lui Iisus, s-au
prefacut în această floare, astfel fiind
denumită şi „Lacrimile fecioarei”.
O altă legendă spune că lăcramioarele au
aparut din lacrimile Evei atunci când aceasta
şi Adam au fost izgoniţi din Rai. Pe de alta
parte, o altă legendă spune că lăcrămioarele
ar fi apărut în urma lacrimilor vărsate de un
prinţ ce şi-a pierdut sora, răpusă de o boală
nemiloasă. Lacrimile sale au devenit flori
albe, care s-au aşternut peste toate văile unde
se jucau cei doi copii.
În popor se vorbeşte despre faptul că
lăcrămioara nu înfloreşte niciodată înainte de
sosirea privighetorii, pentru că înflorirea ei
este un cadou făcut păsării cu glas îngeresc.
Lăcrămioara este considerată o floare
norocoasă pentru profesori, scriitori şi
jurnalişti, Vasile Alecsandri dedicându-i
acestei gingaşe flori o frumoasă poezie.
Aspectul delicat al lăcrămioarelor sugerează
gingăşie, puritate şi inocenţă. Cu toată
înfăţişarea
lor
fragilă
şi
delicată,
lăcrămioarele au fost mereu un simbol al
tăriei şi al rezistenţei. Ele amintesc
oamenilor că după rău vin întotdeauna zile
senine, reprezentând, deci, speranţa.
Ştefania Frunză – cl. aVI-a D
Îndrumător prof. Adriana Călin
Lăcrămioara
Lăcrămioara
(lat. Convallaria majalis)
este o planta perenă ce se înmulţeşte prin
rizomi, numită şi mărgăritar, mărgăritărel,
mărgărit, lăcrimioară, clopoţel, cerceluşi sau
iarba
Sfântului
Gheorghe.
Este
originară
din
Europa şi Asia şi
este
floarea
naţională
a
Finlandei.
Planta
are o tulpină de 1525 cm, încadrată de
două frunze mari,
eliptice, cu nervura
arcuită. La capătul tulpinii este o
inflorescenţă simplă. Florile sunt albe, cu
peduncul scurt, intens şi plăcut mirositoare.
Lăcrămioara poate fi întâlnită în păduri de
foioase, tufărişuri, lunci, regiuni deluroase şi
de câmpie. Planta preferă umbra parţială sau
totală. Plantate sub copaci sau arbuşti, ele pot
forma un covor. Sunt de efect în zone
umbrite, unde puţine alte plante cresc. Au
nevoie de umiditate permanentă pentru ca
frunzele să nu se îngălbenească.
Simbol al primăverii, lăcrămioara a fost
sursă de inspiraţie pentru numeroase legende.
Ştiaţi că...
Primăvara
are 92 de zile, 2208 ore, 132
480 minute, 7 948 800 secunde şi fiecare
secundă punctează miracolul naşterii firelor
de iarbă, a frunzelor crude, a florilor grăbite
să salute dimineţile cu lumină, a picăturilor
de apă căzute din limpezimile cerului, a
ciripitului de viaţă nouă, a simfoniei de
zumzete, a bucuriei nesfârşite ţâşnite din
glasuri subţiri de copil, a iubirii universale?
Dacă ştiaţi, atunci respiraţi fiecare secundă
de primăvară, descoperiţi în fiecare minut
miracolul începutului, bucuraţi-vă de fiecare
oră, ascultaţi simfonia fiecărei zile, petreceţi
trei luni minunate de viaţă în accord cu
ritmurile răscolitoare ale anotimpului
Învierii.
Robert Pavel – cl. a III-a A
Îndrumător prof. Anişoara Vasile
33
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Povestea pâinii
mari. Ţepii găsiţi pe prima aripioară dorsală
au glande veninoase care elibereaza o toxina
când peştii simt că sunt în pericol.
Culoarea predominantă a corpului este
cenusiu-roşiatică, cu umbre galbene şi
albastre pe laturi, iar burta este albă.
Dracul de mare - peşte periculo s?
Datorită ţepilor prevăzuţi cu glande
veninoase, dracul de mare poate fi considerat
un peşte veninos şi periculos. Prima
Un copil întreabă un bob de grâu:
- Cum se face pâinea?
- Ei, dragul meu, nu este aşa uşor cum ţi-ai
imagina tu. Am să încerc să te fac să înţelegi.
Mai întâi, fermierii ară pământul şi apoi, cu
ajutorul unor utilaje, însămânţează fiecare
bob în pământ. Acesta încolţeşte datorită
razelor de soare şi a picăturilor de ploaie.
Aşa, din fiecare bob creşte câte câte o
plăntuţă care, sub plapuma iernii, înfrăţeşte.
La sfârşitul primăverii, grîul este înalt şi
verde, iar în iunie spicele devin aurii. Abia
atunci fermierii îl recoltează, se treieră cu
maşini speciale şi se obţin boabele de grâu.
Acestea sunt duse la moară, sunt măcinate şi
se obţine făina din care brutarii coc pâinea
cea albă şi pufoasă care îţi place ţie.
Acum trebuie să te părăsesc pentru a mă
alătura celorlaţi fraţi ai mei.
-Mulţumesc, bob de grâu, de acum înainte
voi fi mai atent cu fiecare dumicat, căci abia
acum am înţeles câtă muncă aste adunată în
pâinea noastră cea de toate zilele.
Larisa Avramescu –cl. A III-a A
Îndrumător prof. Anişoara Vasile
înotătoare dorsală este formată din ţepi
veninoşi. Muşcătura lui este extrem de
dureroasă şi de periculoasă, veninul secretat
de peşte fiind foarte puternic. El este toxic
pentru om, însă nu mortal. Pe fondul unor
alergii se poate ajunge la complicaţii, chiar şi
la deces însă există tratament eficient care
contracarează efectele veninului acestuia.
Cum funcţionează ţepii şi glandele
otrăvitoare?
Interacţiunea dintre doi muşchi ataşaţi pe
spatele peştelui se contractă la întâlnirea unui
prădător sau la atingerea omului, făcând
glandele să secrete venin iar ţepii să iasă în
evidenţă.
Unde trăieşte şi cu ce se hrăneşte?
Trăieşte pe fundul nisipos al marii, bine
camuflat. Poate fi întâlnit în Marea
Mediteraneană, Marea Neagră, Marea de
Azov, precum şi în apele ţărmurilor europene
ale Oceanul Atlantic. Se hrăneşte cu viermi,
crustacee, pui de peşte, şi, mai cu seamă, cu
pui de calcan. Pentru a-şi atrage prada, dracul
de mare folosite o „undiţă de pescuit” sub
forma unui spin mobil, prevăzut cu un bulb
luminiscent în capăt. Dacă se apropie vreo
vietate să cerceteze „momeala”, spinul sare
în sus, fălcile animalului se deschid brusc, iar
prada este înghiţită.
Ana Maria Lupaşcu - cl. a VI-a A
Îndrumător prof. Adriana Călin
Dracul de mare
Dracul de mare (Trachinus Draco), cunoscut
ca şi “vipera de mare” sau “peştele dragon”,
este foarte interesant prin metoda sa de
camuflare şi metoda de a-şi prinde prada.
Cum arată Dracul de mare?
Are corpul de şase ori mai lung decat înalt,
spatele aproape drept şi abdomenul rotunjit.
Peştele, foarte inestetic, are corpul acoperit
de ţepi pe partea dorsala şi în jurul urechilor,
capul umflat, botul scurt, ochii bulbucaţi şi
34
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Cele mai neobişnuite 5 războaie
din istorie
Războiul este un conflict militar, scurt sau de
insulă, americanii au răspuns prin trimiterea a
circa 30 de colonişti care îşi cereau drepturile
asupra terenurilor care, susţineau ei, li se
cuveneau de drept. Conflictul a început la 15
iunie 1859, la exact 13 ani de la semnarea
Tratatului Oregon, atunci când Lyman Cutlar,
unul dintre fermierii americani, găsea în ogradă
proprie un porc domestic ce se hrănea cu cartofii
săi, şi asta în timp de proprietarul animalului,
irlandezul Charles Griffin, asista amuzat la
întreaga scenă. Iritat, Cutlar a împuşcat porcul,
gest pe care ulterior a încercat să-l repare oferind
angajatului Hudson Bay suma de 10 dolari. Cum
Griffin a refuzat compensaţia, cerând în schimb o
sumă exorbitantă pentru acea vreme, 100 de
dolari, disputa a ajuns în faţa autorităţilor
britanice care, pentru a-şi proteja interesele, au
dispus arestarea imediată a fermierului american.
Acesta a fost şi momentul în care trupele celor
două state au acostat aproape simultan în San
Juan. În fapt, porcul a fost singura victimă a
neobişnuitului război.
2. Războiul de 335 de ani (Olanda VS Insulele
Scilly)
Un război care să dureze aproape trei secole şi
jumătate şi care să nu producă absolut nicio
victimă ar putea părea, cel mult, un subiect de
durată, între două sau mai multe grupuri,
categorii sociale sau state, pentru realizarea unor
interese financiare, etnice, teritoriale, economice
şi politice. Numai în Europa vestică, în perioada
scursă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, au
avut loc cel puţin 150 de conflicte militare şi 600
de bătălii aferente acestora.
O scurtă statistică istorică subliniază faptul ca
în ultimii 3500 de ani, Pământul nu s-a bucurat
decât de 230 de ani de pace - o cifră care vorbeşte
de la sine despre natura belicoasă a speciei
umane şi despre capacitatea distructivă a acesteia.
Fie că a fost vorba de războaie de cucerire a unor
teritorii, de exterminare a uneia dintre tabere, de
conflicte cu scop pur economic, politic sau, pur si
simplu, din răzbunare, motivele care să justifice
acţiunile militare nu au lipsit niciodată. Şi totuşi,
istoria ne arată că până şi războaiele au
ciudăţeniile şi recordurile lor, şi că graniţa dintre
raţiune şi nebunia celor care le stârnesc este
adeseori alarmant de nedefinită.
1. Războiul Porcului (Statele Unite ale
Americii VS autorităţile britanice din America
de Nord)
Anul 1859 găsea un continent nord american
încă frământat de tensiunile politice născute, în
principal, din ambiguitatea tratatelor teritoriale
semnate între Statele Unite ale Americii şi
autorităţile
britanice
din
roman al unui scriitor cu o imaginaţiei extrem de
bogată. Şi totuşi, acest război a avut loc, şi nu
oriunde, ci chiar în inima Europei. Conflictul a
fost deschis oficial în dată de 17 aprilie 1651,
atunci când Anglia se afla în prin război civil
între parlamentarii lui Oliver Cromwell şi
regaliştii susţinători ai Prinţului de Wales.
Războiul mergea vădit către o victorie a lui
Cromwell, cel care împinsese forţele regaliste
până aproape de Cornwall, ultima redută a
acestora. În acelaşi timp, flota încă puternică a
susţinătorilor Casei Regale îşi găsise refugiul în
Insulele Scilly, acolo de unde se pregătea să atace
în forţă navele oponenţilor. În virtutea unei mai
vechi alianţe cu Anglia, Olanda decidea atunci să
păstreze bunele relaţii cu ţara care o sprijinse în
dobândirea independenţei faţă de Spania, şi se
Columbia britanică, precum şi de inexactitatea
hărţilor realizate până în acel moment. Este şi
cazul Tratatului Oregon, semnat la 15 iunie 1846,
prin care se demarca graniţa dintre cele două
entităţi statale. Confuzia s-a iscat în momentul în
care atât autorităţile britanice cât şi cele
americane şi-au susţinut suveranitatea asupra
Insulei San Juan, aflată în apropierea Columbiei
Britanice, teritoriu al cărui statut juridic fusese
insuficient clarificat până la acea dată. Dacă
britanicii au dat mâna liberă companiei Hudson
Bay să amenajeze o uriaşă fermă de oi pe mica
35
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
alia cu tabăra lui Oliver Cromwell, atâta vreme
În consecinţă, sultanul Khalid a fost somat să
abdice de urgenţă, pretextul oficial pentru această
acţiune
constituindu-l
lipsa
permisiunii
Consulatului Britanic vis-a-vis de succesiunea la
tron a acestuia. Răspunsul sultanului in funcţie nu
a fost cel pe măsura aşteptării britanicilor, acesta
baricadându-se în palatul regal alături de 2800 de
susţinători înarmaţi, cea mai mare parte dintre
aceştia fiind civili. Armata britanică a mobilizat
de urgenţă 150 de marinari si 900 de luptători
originari din Zanzibar, alături de trei nave de
lupta, forţa care să îl înlăture pe liderul rebel.
cât era evident că aceasta va câştiga războiul.
În consecinţă, flota olandeză, sub comanda
amiralului Maarten Harpertszoon, a blocat navele
regaliste în port, cerând reprezentaţilor Casei
Regale despăgubiri uriaşe în virtutea unor mai
vechi conflicte. Cum, evident, acestea nu au fost
satisfăcute, Olanda declară război Insulelor
Scilly, asta şi ca urmare a faptului că Anglia, în
cea mai mare parte, se afla deja în mâinile
parlamentarilor. Lăsând la o parte strania
declaraţie de război asupra unei mici părţi a unui
alt stat, flota olandeză s-a retras în luna iunie a
aceluiaşi an, fără să tragă un singur foc de armă,
după ce regaliştii s-au predat în totalitate
amiralului englez Robert Blake. Nimeni nu s-a
gândit că mai era nevoie şi de un acord care să
parafeze încheierea oficială a războiului.
Abia în 1985, un istoric scoţian a semnalat
bizarul situaţiei, anunţând oficial atât autorităţile
Insulelor Scilly, cât şi guvernul olandez că se
aflau în război de peste trei secole. Un an mai
târziu, la 17 aprilie 1986, la exact 335 de ani de la
începerea conflictului, cele două părţi au semnat
tratatul de încheiere a ostilităţilor. Războiul dintre
Olanda şi Insulele Scilly a fost declarat ulterior
drept cel mai lung din istorie şi totodată războiul
cu cele mai puţine victime: nici una.
3. Războiul de 38 de minute (Imperiul britanic
VS Zanzibar)
Războiul care a izbucnit la data de 27 august
1896, la orele 09:02 dimineaţa, între Marea
Britanie şi micul stat african, Zanzibar, este
considerat şi astăzi drept cel mai scurt conflict
din istorie, el durând nici mai mult nici mai puţin
decât 38 de minute. A fost suficient însă pentru
ca trupele britanice să producă aproximativ 500
de victime în rândul oponenţilor săi. Motivul
încleştării l-a reprezentat moartea sultanului probritanic, Hamad bin Thuwaini la 25 august 1896,
şi înscăunarea succesorului acestuia, Khalid bin
Barghas. Guvernul Marii Britanii prefera însă că
pe tronul Zanzibarului să urce Hamud bin
Muhammed, un lider mult mai favorabil
intereselor Coroanei Britanice
Războiul a început oficial la ora 09:02
dimineaţa, cu un puternic bombardament asupra
palatului regal, încheindu-se 38 de minute mai
târziu, la, odată cu capitularea lui Khalid bin
Barghas. În altercaţie, circa 500 de susţinători ai
sultanului au fost răniţi sau ucişi, în timp ce
dintre soldaţii britanici, doar unul a fost rănit
uşor.
4. Războiul Fotbalului (Honduras VS El
Salvador)
La o primă vedere, conflictul din 1969 dintre El
Salvador şi Honduras ar putea părea cel mai
stupid război declanşat vreodată, atâta vreme cât,
oficial, totul a plecat de la un meci de calificare la
Cupa Mondială de Fotbal din 1970.
Primul meci dintre cele două ţări a avut loc la 8
iunie 1969, la Tegucigalpa, meci decis in
favoarea selecţionatei statului Honduras cu 1-0.
Returul, jucat la San Salvador in 15 iunie 1969, a
revenit gazdelor, El Salvador, cu scorul de 3-0.
Meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul
Mondial din Mexic, 1970, s-a jucat chiar pe
teritoriul ţării gazdă a competiţiei, la 27 iunie
36
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
1969, şi s-a încheiat cu un dramatic 3 – 2 după
prelungiri în favoarea echipei reprezentative a
statului El Salvador, şi asta după ce Honduras
condusese la pauză cu 2-1. Două săptămâni mai
târziu, la 14 iulie 1969, armata din El Salvador
invada Honduras, în ceea ce avea sa rămână în
istorie drept Războiul Fotbalului. Ce se
întâmplase?
Tensiunile dintre cele două ţări
atinseseră deja punctul culminant înainte de
începerea campaniei de calificare la Campionatul
Mondial de Fotbal. El Salvador, o tară cu o
suprafaţă de cinci ori mai mică decât Honduras,
dar cu o populaţie de cel puţin două ori mai mare,
se confrunta de mai mulţi ani cu o migraţie
masivă a propriilor cetăţeni către ţara vecină,
acolo unde densitatea populaţiei era mult mai
redusă si unde oamenii puteau intra mult mai
uşor în proprietatea unor terenuri. Până în 1969,
peste 300.000 din cei aproximativ 7 milioane de
locuitori ai statului El Salvador migraseră către
Honduras, mulţi dintre ei în ilegalitate, creând
tensiuni între cele două state. Altercaţia s-a
amplificat în momentul în care marii proprietari
de terenuri din Honduras au solicitat şi au primit
acordul guvernului pentru desproprietărirea
nativilor din El Salvador şi preluarea terenurilor
acestora. Pe fondul acestor probleme nu au
întârziat să apară conflictele în rândul populaţiei,
sentimentele antinaţionale ale celor două etnii
atingând paroxismul în cel mai scurt timp.
Măsurile abuzive luate de autorităţile din
Honduras au culminat cu expulzarea unei mari
părţi a imigranţilor salvadorieni cu rezultate
dezastruoase pentru economia statului El
Salvador.
Escaladarea conflictului a avut loc în urma celor
trei meciuri de calificare la Campionatul Mondial
din Mexic, ocazie cu care mass-media din cele
două ţări nu a precupeţit nimic din a prezenta
atrocităţile comise de o parte şi de alta,
alimentând o stare care putea degenera în orice
moment. Inevitabilul s-a produs la 14 iunie 1969,
atunci când armata salvadoriană a invadat
Hondurasul cerându-şi dreptul asupra terenurilor
deţinute de cetăţenii săi. Conflictul a durat patru
zile, timp suficient pentru că aproximativ 4000 de
persoane să fie ucise, cele mai multe victime
fiind din rândul civililor. Războiul Fotbalului s-a
încheiat oficial la 18 iulie.
5. Marele Război Emu (Australia VS păsările
Emu)
Poate părea incredibil ca un stat civilizat să
declare război, în plin secol XX, unor
necuvântătoare, fie ele şi vinovate de distrugeri,
şi să mobilizeze în acest sens un întreg corp de
artilerie. Şi totuşi, conflictul s-a consumat în
realitate, în 1932, în Australia, iar ceea ce este
de-a dreptul ilar, este faptul că războiul a fost
pierdut de oameni în favoarea păsărilor Emu.
Ostilităţile au venit pe fondul unei secete
prelungite în vestul Australiei, fapt ce a
determinat o veritabilă invazie a păsărilor Emu pe
proprietăţile fermierilor australieni, în căutarea
unor surse de apă şi de hrană. Se estimează că
numărul păsărilor depăşea 20.000 iar distrugerile
provocate de acestea erau de-a dreptul uriaşe.
Exasperaţi, localnicii au apelat la ajutorul
armatei, iar aceasta a răspuns trimiţând o divizie
de luptători din Royal Australian Artillery.
Aceştia, înarmaţi cu două mitraliere grele Lewis
şi aproximativ 10.000 de role de muniţie,
trebuiau să rezolve problema într-un mod radical,
rapid şi eficient.
Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea
din târg, iar realitatea de pe teren a dovedit că
încercarea de a trage orbeşte într-un grup de
păsări care pot atinge viteze de până la 50 de
kilometri pe oră este una sortită din start eşecului.
Păsările fugeau de pe „câmpul de luptă” la cel
mai mic zgomot, determinând artileriştii
australieni să schimbe de fiecare dată poziţiile în
urmărirea lor.
Timp de patru zile aceştia au consumat aproape
toată muniţia, în timp ce victimele în rândul
păsărilor numărau puţin peste 10 exemplare.
Realizând absurdul situaţiei, Ministerul Apărării
din Australia a decis încetarea operaţiunilor si
retragerea imediată a diviziei de artilerie.
Costurile întregii operaţiuni au fost suportate de
fermierii păgubiţi, si asta în timp ce ziarele
vremii publicau cu litere de o şchioapă ştirea ca
„Australia a pierdut războiul în faţa păsărilor
Emu”.
A fost cel mai bizar război purtat vreodată în
istorie.
Ciprian Tutui - cl. a-VII-a B
Îndrumător prof. Nicoleta Căinap
37
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Orasul Focşani
Denumit
în multe scrieri „Oraşul de pe
Milcov”, municipiul Focşani, reşedinţa
judeţului Vrancea de astăzi, a intrat în
conştiinţa românilor drept „Oraşul Unirii”.
Considerat neoficial ca prima capitală a
Principatelor Unite Moldova şi Ţara
Românească, localitatea va rămâne de-a pururi
în istorie sub aceasta aureola, aici funcţionând,
după 24 Ianuarie 1859, primele instituţii ale
noului stat, pe a căror temelie avea să ia
naştere statul naţional unitar român în urma
Marii Uniri din 1918.
Până la începutul secolului al XVII-lea,
Focşanii nu se constituiseră ca târg,
documentele din 1575, 1589 sau 1601 atestă că
localitatea nu depăşise faza de sat, la aceleaşi
concluzii
conducând
şi
descoperirile
arheologice. Situaţia se schimbă însă după
câteva decenii. Poetul polon Samuel
Twardowski, care îl însoţea pe ducele
Cristofor de Zbaraz în solia de pace la
Constantinopol, după războiul din 1621,
remarca şi el că „graniţa dintre aceste două ţări
o formează un mic pârâu care curge la
Focşani,
orăşel
muntenesc”.
Apariţia
Focşanilor ca aşezare urbană a avut loc în
contextul general al evoluţiei târgurilor din
ţara noastră, cu specificul său de localitate
împărţită între Moldova şi Ţara Românească.
Un moment deosebit din istoria Focşanilor îl
constituie perioada Unirii de la 1859, oraşul
legându-şi numele de acest măreţ act naţional
pentru totdeauna. Alegerile pentru Divanul
Ad-hoc au fost întâmpinate la Focşani cu un
entuziasm deosebit, determinând desfăşurarea
unei intense activităţi politice în sprijinul
Unirii. De aici, de la Focşani, destinul şi istoria
l-au propulsat pe Ion Roată din Câmpuri, în
1857, pe înalta scenă a vieţii politice. Faptele,
înţelepciunea şi dorinţa de dreptate, înţelegerea
monumentului istoric la care participa l-au
aşezat pentru totdeauna între marile
personalităţi ale vremii.
Perioada dintre
Unire
şi cucerirea
independenţei de stat este pentru Focşani, în
mai mare măsură decât pentru alte oraşe,
deosebit de semnificativă pe linia creării unor
structuri administrative, economico-sociale şi
culturale. După unificarea oficială a
administraţiei celor doua oraşe (Focşanii –
Munteni şi Focşanii – Moldova), aici se
înfiinţează trei şcoli primare, un Gimnaziu
(1866), care va deveni Colegiul Naţional
„Unirea” de azi şi Şcoala Normală de Băieţi
(1869). Tot acum încep şi primele construcţii
edilitare moderne, se trasează actualul
bulevard Dimitrie Cantemir şi se înfiinţează
Grădina Publică a oraşului. Enumerarea poate
însă continua: în 1864 se înfiinţează Camera
de Comerţ şi Industrie, în 1867 se pun bazele
Spitalului Judeţean şi Comunal, iar în 1873 se
organizează primul teatru din Focşani, sub
conducerea lui Ion Lupescu.
Focşanii s-au dezvoltat ca întindere începând
cu sfârşitul secolului al XVIII-lea în dauna
satelor din jur, ca urmare a prosperităţii
economice, dar şi a creşterii demografice.
După religie, la recensământul din 1992,
populaţia municipiului se grupa în 99.701
creştini ortodocşi, 768 romano-catolici,141
adventişti, 221 evanghelişti, 47 greco-catolici,
55 ortodocşi de rit vechi, 89 penticostali iar
125 alte culte sau fără religie.
Creşterea demografică din ultima jumătate
de secol s-a datorat migrării populaţiei din
mediul rural, impusă de intensele de
industrializare a oraşului. Aceasta a atras către
oraş elementul tânăr, viguros şi prolific, care
se va adapta din mers noilor condiţii
împrumutând şi mentalitatea orăşeanului de a
nu avea mulţi copii. Migraţia în sens invers,
începută odată cu disponibilizările de pe
platformele industriale după 1990, a făcut ca
natalitatea să scadă, nemaiacoperind numărul
deceselor generale. În timp ce tineretul a
început să evadeze în alte zone ale ţării şi mai
ales în străinătate, în căutare de lucru, numărul
vârstnicilor a început să crească. Situaţia
materială grea a numeroase familii tinere a
făcut să sporească şi numărul copiilor
abandonaţi din leagăne şi centrele de asistenţă
socială. Odată cu intrarea oraşului într-o
oarecare stagnare economică, populaţia tânără
a scăzut, ciclul natural de reînnoire urmând a
se relua probabil în momentul relansării
dezvoltării industriale şi a serviciilor.
Laura Dragnia - cl. a VII-a B
Îndrumător prof. Nicoleta Căinap
38
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Tradiţii de Paşte
tradiţionale sunt „Christo anesti!” şi “Alithos
anesti!”.
În Rusia există tradiţia închistritului ouălor,
iar în Duminica Paştelui, creştinii sparg ouăle
roşii cu un cui, acesta fiind un simbol al
răstignirii lui Hristos. Pâinea lor pascală se
numeste „kulich”. O altă tradiţie este să se
sărute de trei ori când se întâlnesc şi să-şi
ureze „Hristos voskrese!”.
În Franţa, o tradiţie specială este aceea că
clopotele bisericilor bat în fiecare zi. Se
spune că, trei zile înainte de Paşte nu poţi
auzi clopotele, deoarece sunt duse la Vatican
pentru a fi binecuvântate. În Duminica
Paştelui, ele se întorc în ţară şi se împart
tuturor ouă, pui şi iepuri de ciocolată, pe care
copiii le caută pe unde au fost lăsate.
Paştele
este una din cele mai importante
sărbători religioase, deoarece în Ziua
Paştelui, Iisus a înviat. Cu această ocazie, toţi
creştinii fac o serie de ritualuri bisericeşti şi
mâncare tradiţională specifică evenimentului.
Pentru foarte mulţi oameni, Paştele începe cu
Duminica Floriilor, când ei se întorc de la
biserică cu ramuri de măslin, palmier sau de
salcie, şi continuă toată săptămâna până în
Duminica Luminată, care reprezintă ziua în
care Iisus a înviat.
Vopsirea ouălor de Paşte este o tradiţie
veche, unii oameni vopsindu-le roşii, iar alţii
în mai multe culori. Ouăle simbolizează
piatra ce s-a rostogolit şi a închis mormântul
lui Iisus, iar culoarea lor roşie simbolizează
sângele lui Iisus, ce s-a vărsat în timpul
crucificării. Un alt simbol este mielul care
este sacrificat aşa cum Iisus s-a sacrificat
pentru oameni.
În România, oamenii vopsesc întotdeauna
ouale în culoarea roşie, iar ca tradiţie
folclorică specială, se încondeiază ouăle cu
foarte frumoase motive folclorice, în special
în Bucovina. Este de asemenea o tradiţie în
prepararea pâinii pascale numite „pască” şi
„cozonac”. În ţara noastră, mielul este
sacrificat, iar carnea sa este gătită în multe
feluri minunate. În noaptea de Înviere, toată
lumea merge la biserica să ia Lumina de la
lumânarea preotului, pe care o duc acasă, ca
o impresionantă procesiune de lumini.
În religia ortodoxa, Lumina Sfânăa ne este
trimisă de Dumnezeu, direct de la Mormântul
Sfânt, amintindu-ne Învierea fiului sau, Iisus.
Prima zi de Paşte este sărăatorită în familie,
pregătindu-se o masă tradiţională, ciocnind
ouă roşii şi mâncând miel, pască şi cozonac.
În Grecia, sărbătoarea Paştelui este
considerată ca fiind cea mai importantă
sărbătoare creştină: prin Atena, în Vinerea
Mare, o replică a Mormântului Sfânt este
purtată de-a lungul întregului oraş. Tradiţiile
de Paşte sunt respectate prin pregătirea
ouălor roşii,a pâinii pascale numite „tsoreki”
şi fropturii de miel. Tradiţiile religioase sunt
strict respectate, ritualurile lor fiind
asemănătoare cu ale noastre. Saluturile
În Ungaria, oamenii vopsesc ouă, iar pâinea
lor pascală este numită „kolacs”.În a doua zi
de Paşte, băieţii stropesc fetele cu parfum,
urându-le noroc.
În Bulgaria există obiceiul ca in ziua de
Paşte, membrii familiei să arunce un ou
vopsit de la unul la altul. Cel care are oul
întreg la sfârşit va avea noroc tot anul. La fel
ca noi, ei ciocnesc ouă roşii şi respectă
aceleaşi ritualuri religioase.
În Italia, ca şi în Franţa, clopotele sună în
fiecare zi, exceptând cele trei zile de dinainte
de Paşte. În Vinerea Mare, se face ritualul
spălării picioarelor, la fel cum Iisus a făcut
pentru cei doisprezece Apostoli ai săi.
Clopotele suna din nou în dimineaţa Paştelui.
Sărbătoarea Paştelui are o origine păgână
de dinainte de Hristos, reprezentând o
celebrare a sosirii primăverii, a fertilităţii şi
creşterii recoltelor, transformându-se şi
rezistând până în zilele noastre, înconjurând
lumea în fiecare an, marcând astfel omenirea
prin istorie, spiritualitate şi tradiţii.
Alexandru Moraru - cl.a VI-a D
Îndrumător prof. Iulia Prescorniţoiu
39
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Ich bin, you are...
Gastfamilie nimmst du am täglichen Leben
teil und lernst so Menschen, Traditionen und
eine andere Kultur kennen. Wir suchen nur
Gastfamilien aus, die wirklich Interesse
haben, junge Leute aus anderen Ländern
kennen zu lernen. In der Regel wohnst du mit
einem anderen Teilnehmer deines Kurses bei
deiner Gastfamilie.Wenn du lieber allein bei
einer Familie wohnen möchtest, ist das
ebenfalls möglich.
Der Kurs. Unterricht ist jeden Tag von
Montag bis Freitag in der Zeit von 9.00 –
12.00 Uhr. Um den Unterricht so effizient
wie möglich zu gestalten, sind die Gruppen
klein. Größere Sicherheit beim freien
Sprechen ist das Hauptziel. Du wirst also mit
deinen
Lehrern
viel
Konversation
machen.Aber auch dar Vokabular und die
Aussprache sollen verbessert werden. Am
Ende des Kurses erhält jeder Teilnehmer ein
Zertifikat. Diana Nichitoiu – cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Alina Grecu
My Family
I’m Carina, the supergirl! Meet my family!
This is my dad and this is my mum. My
dad’s name is Florin and my mum’s name is
Adriana. This is my brother. His name is
Andrei. He is a pupil.
My father’s name is Florin.
His job is interesting.
His trousers and jacket are blue
And his hat is blue too!
Adriana is my mother.
She works in an office with my father.
She is beautiful, you see,
And she is busy, like a bee!
Andrei is my brother.
He looks like my mother.
He is gentle and hardworking,
But he thinks that reading is boring!
The history of chocolate
My name is Carina
I want to be a ballerina.
I can dance and I can cook.
I can read an English book.
I can swim in the sea!
I’m a supergirl, you see?
Carina Şurubaru – cl. a III-a C
Îndrumător prof. Elisabeta Buruiană
The history
of
chocolate begins
in Mesoamerica. The word „chocolate”
entered the English language from Spanish.
Chocolate is processed food produced from
the seed of the tropical Theobroma
cacao tree. Cacao has been cultivated for at
least
three
millennia
in
Mexico, Central and South America. After
fermentation, the beans are dried, then
cleaned, and then roasted, and the shell is
removed to produce cacao nibs. Chocolate
has been used as a drink for nearly all of its
history. The earliest record of using
chocolate dates back before the Olmec. In
November 2007, archaeologists reported
finding evidence of the oldest known
cultivation and use of cacao at a site in
Puerto Escondido, Honduras. The Maya
civilization grew cacao trees in their
backyards, and used the cacao seeds it
produced to make a frothy, bitter drink. The
chocolate residue found in an early ancient
Maya pot in Río Azul, Guatemala, suggests
the Maya were drinking chocolate a very
long time ago.
Europa – Sprachreisen
Die Reise. Schon die Reise nach England
oder Frankreich ist ein Erlebnis. Wahrend der
Fahrt lernst du die anderen Kursteilnehmer
kennen und wirst sicher viel Spaß mit ihnen
haben. Dein Kursleiter ist immer dabei und
betreut dich und deine Gruppe. Hast du dich
für eine Reise nach England entschieden?
Dann geht es mit dem Flugzeug nach London
und von hier dann weiter mit dem Bus. Nach
Frankreich geht es dagegen mit der Bahn. Du
kommst direkt an deine Zielort an, wo deine
Gastfamilie dich erwartet.
Die Gastfamilie. Du wirst bei einer
Gastfamilie wohnen. Alle Familien sind nett,
freundlich und aufgeschlossen. In einer
40
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
„Wenn ich neue Kleider brauche, kaufe ich
mir Sachen, die mir gut stehen und die nicht
zu teuer sind. Aber ich frage mich nicht, ob
sie modisch sind oder nicht.”
„Ich finde diese nicht so wichtig. Viele von
meinen Klassenkameraden kaufen teure
Klamotten,ich nicht.”
Das
sind
die
Bewertungen
der
Jugendlichen. Bild ist nicht immer wichtig,
aber fügt hinzu, etwas extra zu Ihrer
Persönlichkeit.
Roxana Rogoz – cl. a VI-a D
Îndrumător prof. Alina Grecu
By the 15th century, the Aztecs gained
control of a large part of Mesoamerica, and
adopted cacao into their culture. The Aztec
adaptation of the drink was a bitter, frothy,
spicy drink called xocolatl, made much the
same way as the Mayan chocolate drinks. It
was often seasoned withvanilla, chile pepper,
and achiote,
and
was
believed
to
fight fatigue, which is probably attributable
to
the theobromine content,
a
mood
enhancer.
Chocolate has been the center of several
successful book and film adaptations. In
1964, Roald Dahl published a children's
novel titled Charlie and the Chocolate
Factory.
Chocolate also features in a large number of
other literary works, often in a role central to
the plot such as JoAnna Carl's Chocoholic
Mysteries series and Toby Moore's Death by
Chocolate.
Cristina Enoiu - cl. a VI-a D
Prof. indrumator Iulia Prescornitoiu
My Pussy Cat
What is that?
It’s my pussy cat.
Where are you?
I can’t find you…
Are you in my bedroom?
Are you in the bathroom?
Mode
Mode
Where are you?
I can’t see you…
ist in der Regel eine kollektive
Gewohnheit. Sie befinden sich in „Mode"
beim Tragen von Accessoires oder Kleidung,
die Teil der aktuellen Modetrends sind. Mode
ändert sich sehr schnell, es ist genug, dass
jemand etwas findet, das besser und schöner
ist, dann wird sich jeder dieses Produkt
wünschen.
Etienne Aigner (1904-2000) war der
Gründer der AG, ein Modehaus in München,
Deutschland, die in Luxusgüter wie
Handtaschen, Reisegepäck, Geldbörsen,
Gürtel, Lederaccessoires spezialisiert und so
auf. Etienne Aigner war ein Designer, eine
deutsche Marke mit italienischer Seele.
Obwohl Etienne Aigner gestorben ist, sind
die Produkte des Unternehmens in 49
Ländern weltweit erhältlich und in mehr als
438 Einzelhandelsgeschäften.
Nicht alle Menschen berücksichtigen die
neuesten Nachrichten in der Mode. Hier
finden wir die Meinungen der Jugendlichen.
„Ich finde es toll,mich nach der Mode zu
kleiden. Es gefällt mir Klamotten zu tragen,
welche in der Mode sind.”
Come to my grandma’s house
To chase a fat mouse!
Carina Şurubaru – cl. a III- a C
Îndrumător prof. Elisabeta Buruiană
My Favourite Things
I love tomatoes,
I love rice,
Carrots and potatoes,
Are very nice!
I love French fries,
I love cake,
I love anything
On a plate!
I love ice cream,
I love meat,
My favourite things
At home I eat!
Carina Şurubaru – cl. a III-a C
Îndrumător prof. Elisabeta Buruiană
41
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Profesor este orice om de la
care poţi sa înveţi ceva
Profesoara mea de bunătate a fost Lina, sau
Ce scriu dascălii noştri
Avantajele practicării sportului
Practicarea unui sport are directă legătură
Lina lui Andrei, aşa cum îi spunea tot satul.
Bună a fost ea când s-a măritat, căci în
vremea aceea, fata bună era cea care nu ieşea
din vorba părintelui, şi, la 16 ani, când
chemată de la săniuş de mama sa şi întrebată
dacă-i place de flăcăul cel `nalt,venit călare
pe calul negru, ea a zis ,, Da” şi a plecat cu el
călare pe murgul năzdrăvan.
Bună a fost că a născut 11 copii şi că a
acceptat că i-a fost dat să crească doar patru
dintre ei. Bună a fost ea şi mai târziu, când,
de jalea şi de dorul celor pierduţi de timpuriu
în fiecare an îşi convingea bărbatul să dea de
pomană câte o viţică ori câte o oaie cu miel şi
chiar o gospodărie întreagă, cea pe care nu şia putut-o face niciodată feciorul ei mort pe
front...
Bună a fost ea că se rugă mereu la Bunul
Dumnezeu şi pentru cei de pe Pământ şi
pentru cei din pământ şi, nu ştiu de unde
(căci nu avea nici pensie şi nici niscaiva mari
averi) găsea întotdeauna bani să trimită, până
hăt, departe, la toate bisericile care se
construiau sau se refăceau. Bună a fost ea
când, în pachetele trimise nepoatelor la
internat sau la căminul studenţesc, strecura
câte o punguţă cu miez de nucă şi prune
uscate şi câte cinsprezece, douăzeci de lei.
Bună a fost ea când, alături de bărbatul ei a
zidit prin toate tihariile satului câte o fântână
şi a pus prin multe locuri dăruite celui rău
câte o cruce de închinăciune.
Bună a fost ea că vreme de patruzeci de ani
nu s-a certat niciodată cu nora sa. Bună a fost
ea că în fiecare an, la pomana de toamnă, îşi
îmbrăca cu haine noi câte o fină şi a avut ca
fine cam jumătate de sat. Nu ştiu de unde o fi
învăţat ea atâta bunătate, căci îmi amintesc că
ştia să scrie şi să citească precum elevii mei
anul trecut, cam pe vremea aceasta. Ştiu însă
că a făcut şi alte lucruri bune în afară de cele
spuse de mine aici.
Mă simt bogată şi bună măcar că mi le
amintesc şi pot spune că ,,Profesor este orice
om de la care poţi să înveţi ceva”.
Înv. Giorgeta Rădulescu
cu sănătatea. Înainte de a-ţi alege metoda de
antrenament sau sportul prin care vrei să te
antrenezi, trebuie să te analizezi cu atenţie, să
ştii unde vrei să ajungi, cât timp ai la
dispoziţie, ce îţi lipseşte, ce vrei să adaugi, să
decizi ce sport sau metoda de antrenament
te-ar avantaja pe tine şi nu în ultimul rând să
îţi faci un program de antrenament, somn şi
alimentaţie corespunzător. Puteţi combina
mai multe metode de antrenament şi
experimenta mai multe exerciţii fizice şi în
final să decideţi care vă ajută cel mai mult.
Sportul ar trebui să reprezinte o parte
nelipsită a vieţii sociale moderne şi a
educaţiei copiilor. Prin sport mă refer la o
activitate care să te dezvolte atât fizic, cât şi
psihic. Luaţi exemplul grecilor antici şi
civilizaţia lor din care sportul şi atenţia
pentru corpul uman erau nelipsite.
Practicarea sporturilor de către copii este
foarte importantă. Sportul practicat la vârsta
copilăriei ajută la dezvoltarea inimii,
plămânilor, muşchilor şi a sistemului osos,
reduce riscul obezităţii,des întâlnită în zilele
noastre. Luptele de genul judo sau karate
dezvoltă supleţea, atenţia şi respectul faţă de
reguli şi adversar. Acestea sunt benefice
pentru copiii introvertiţi, care îşi vor
descoperi personalitatea şi calităţile şi vor
căpăta curaj şi încredere în propriile forţe.
Sporturile în echipă dezvoltă simţul tactic şi
solidaritatea.
Programul unui copil până la vârsta de 15
ani, pe lângă somn, şcoală şi teme, trebuie să
cuprindă cel puţin 2 ore pe zi de ieşiri în aer
liber, de mişcare. În pauzele şcolare este
indicat ca elevul să iasă din bancă, să se
mişte, să iasă afară pentru oxigenarea
organelor (şi a creierului) şi pentru a nu îşi
pierde mobilitatea articulaţiilor inferioare.
Deviza fiecăruia ar trebui să fie „Vreau să
trăiesc sănătos!", pentru ca în felul acesta ne
acordăm importanţă nouă înşine, dar şi celor
la a căror sănătate ţinem.
Prof. Elena Săcăluş
42
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Curiozităţi matematice:
numărul „PI"
Numărul „PI” este o constantă matematică
Petrache Poenaru – românul
care a inventat stiloul
Petrache Poenaru s-a născut la data de 10
a cărei valoare este egală cu raportul dintre
circumferinţa unui cerc şi diametrul său
într-un spaţiu euclidian, sau raportul dintre
aria unui cerc şi pătratul razei sale. „PI” este
una dintre cele mai importante constante
matematice, apărând în multe formule din
matematică, fizică, tehnică. Este un număr
iraţional a cărui valoare scurtă este 3,14.
Numărul „PI” se mai numeşte şi „constanta
lui Arhimede", deoarece savantul grec a fost
primul care a încercat să calculeze cu
exactitate valoarea acestuia.
Modurile de studiere şi calculare ale acestui
număr urmează dezvoltarea matematicii în
ansamblu şi o împart în trei perioade
principale:
-veche, în care „PI” era studiat geometric;
-clasică, în care numărul era calculat
folosind analiza matematică;
-modernă, numărul fiind studiat şi calculat
folosindu-se computerul .
Proprietăţile numărului PI
- este iraţional (nu poate fi scris ca un raport
de două numere întregi)
- nu este construibil geometric (nu se poate
construi cu rigla şi compasul un pătrat cu aria
egala cu cea a unui cerc dat, aceasta fiind o
problemă fără soluţie care i-a preocupat pe
mai mulţi matematicieni, problemă cunoscută
şi sub denumirea de „Cuadratura cercului")
- are o infinitate de zecimale care nu conţin
secvenţe care se repetă: acest şir infinit de
cifre a fascinat mulţi matematicieni
Cu
ajutorul
unor
calculatoare
superperformante s-au calculat zece mii de
miliarde de cifre ale numărului „PI” şi nu s-a
găsit nici un şablon identificabil în cifrele
găsite. Un record în memorarea cifrelor
numărului „PI” a fost înregistrat de un
student chinez căruia i-au trebuit 24 de ore şi
4 minute să redea fără greşeală 67890 de
zecimale ale acestuia.
Există şi ziua mondială a numărului „PI” pe
data de 14 martie.
Prof. Nelu Avrigeanu
ianuarie 1799, în localitatea Băneşti din
judeţul Vâlcea. A fost pandur şi om de taină
al lui Tudor Vladimirescu, creator al
steagului României moderne, inginer,
matematician, inventator, pedagog, membru
titular al Academiei Române din 1870,
fondatorul colegiilor naţionale din Bucureşti
şi Craiova, organizatorul învăţământului
naţional românesc, inventatorul tocului
rezervor (brevetat de guvernul francez în mai
1827 sub titlul plume portable sans fin, qui
s’alimente elle-même avec de l’encre).
„Foaia de propagandă” a armatei lui Tudor
Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, a fost
primul ziar românesc, dar şi unul dintre
primele exemple din istoria presei scrise din
România de prezentare corectă a idealurilor
revoluţionare ale lui Tudor.
La 25 mai 1827 Petrache Poenaru
inventează la Paris şi obţine brevetul pentru
„condeiul portăreţ fără sfârşit alimentându-se
însuşi cu cerneală”. Acesta este primul toc
rezervor, precursorul stiloului actual, realizat
ulterior de Brissant şi Ciffin.
Steagul naţional al României, în forma
actuală, a fost conceput de Petrache Poenaru,
se pare, după modelul francez. La intrarea
armatei lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti,
Tudor a purtat pentru prima dată tricolorul
actual, preluat ulterior de paşoptişti, care l-au
impus în conştiinţa nemului. Flamura armatei
pandurilor fusese până atunci alcătuită din
două bucăţi de mătase, aproximativ egale şi
de formă pătrată, una albă şi cealaltă albastră,
cusute pe margini cu ciucuri roşii, galbeni şi
albaştri.
După Unirea Principatelor Române,
Petrache Poenaru participă intens la viaţa
publică şi concepe textul Legii instrucţiunii
publice de la 1864. În anul 1870 devine
membru al Academiei Române.
S-a stins din viaţă la 2 octombrie 1875, la
vârsta de 76 de ani, şi a lăsat în urma sa o
operă socială cu efecte până în zilele noastre.
Prof. Petria Dolia
43
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Fata de la malul marii
Tu singură-n valuri, frumoasă virgină?
De unde-ai plecat, încotro te îndrepţi?
Ce frunte senină cu ochi înţelepţi!
De toate acestea cine-i de vină?
Motto
,, A cupei jumătate a fost demult să fie
O pagină de carte născută ca să ştie.
Azi, altă lume, aripi alte, mult prea mici…
De parcă jumătatea nici n-ar fi fost pe-aici”
Autorul
E legea naturii şi singurătatea,
De-aceea, vedeţi, frumoasă eu sunt
Că singură stau, uitând de pământ,
La fel mi-a răspuns, întrbată şi ...cartea.
Formaţii de zbor plecate să lupte,
Scriau în povestea dată uitării
De partea nescrisă a încoronării
Cum că, ar fi fericiri neştiute.
Da, e de-ajuns, dar spune-ne nouă
De ce ne-ai strigat, ajutor să-ţi aducem?
De putem în căsuţă la tine s-ajungem,
Dar, hai, te grăbeşte, începe să plouă!
Plecau să înfrunte soarele vieţii,
In flori de răşină să-şi prindă cuvântul
Acolo unde n-ajunge nici gândul,
Murind pe măsură între intenţii.
Aş vrea, de puteţi, o casă a mea
În aripi să ţineţi, puteţi să urcaţi
Din lumi unde ştiţi şi munţi să surpaţi,
O casă la mare, nimic altceva!
Căzută e lumea şi plictisitoare,
Ştiinţe exacte s-au dat părăsirii
Ce puteau să-i facă un cort nemuririi,
Acum toate tac fără culoare.
O casă rotundă, fiinţă distinsă
De noi ţi-om concepe, ca totul să crezi
Din sticlă să fie şi tu să te vezi,
Dar numai pe stânca de nimeni atinsă.
În zbor au plecat să uite de tină
Cu aripi murdare ce-abia mai mişcau
Început-au păşirea, crezând că zburau
Îndoiţi de salvare, de colb şi rutină.
Începem în zori, ridicăm până-n seară
Pe perne de alge păru-ţi revarsă
Să n-ai aşteptare, mâhnirea cea arsă
Nu-i linişte-n suflet lumina de-afară!
Încet, câte unul, s-au ridicat…
Aşteptaţi către primul, ce era mai bătrân
Au plecat ca fiinţe ale altui tărâm
Trecute prin lume cu scop anunţat.
Aripi încercate, de luptă lovite
La lucru pornit-au în zorii de zi
De-acum drumul drept vom ţine ş-om fi
În cele, de noi, mai sus amintite.
Ce frumoase culori scăldate de soare !
Trecând de rugina cu glasul pustiu
Alergat-au pe-o stâncă cu sufletul viu
Ce-i pusă de veghe să ştie de mare.
Unul din ei, cel ce-auzise
Şi-ntoarse din drum frăţia întreagă
De mersul prin valuri al fetei se leagă
Când cale spre ea, pornind îşi întinse.
Văzând că nu-i nimeni, aproape-au plecat
Cănd unul din urmă, auzind, făcu semn!…
S-au întors deopotrivă la acelaşi îndemn
Aflând că o fată atunci i-a strigat…
De când te-am văzut singuratică fată
Am simţit de atunci că nu spui cine eşti
Priveşte la mine, de ce nu priveşti?
Te voi ţine în braţe acum şi odată.
Parcă făcură umbră la mal...
Când stolul întreg a pornit deodată
Să afle ce-a fost, se opriră la fată,
Coborau în tăcere la ultimul val.
Îţi curaţă haina, suflet pribeag,
Aripile-ţi curăţă de noroi şi de pulberi
Ce ştii tu să fii ca cei ce sunt liberi?
N-am spus că de oamenii-păsări mi-e drag!
Un cerc îi făcură în jur spre înalturi
Uimindu-se toţi de farmcul ei,
Răvăşiţi de iubiri, de zboruri mai grei,
Păreau o clădire c-o mie de caturi.
În braţe te dau şi tărâmul ţi-l las
L-oi găsi eu odată, când casa e gata
Nisipul îl scot, rămână doar piatra!
S-o cern potrivita cu gândul rămas.
44
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
De stare aleasă tu pari să fi fost
Acum tot alergi să-ţi cauţi destinul.
Din toţi veţi rămâne pe mare doar unul
Iubirea mea este ca ziua de post.
După absolvirea liceului din oraşul natal,
Sergiu Celibidache ia pentru o scurtă
perioadă lecţii de pian şi compoziţie la Iaşi,
apoi se înscrie la cursurile de filosofie şi
matematică de la Universitatea din Bucureşti.
În 1936, pleacă la Berlin pentru a studia
compoziţia şi dirijatul la Academia de
Muzică, audiind în acelaşi timp cursurile de
filosofie ale lui Eduard Spengler.
Între 1945-1952, devine prim-dirijor al
Orchestrei Filarmonice din Berlin, înlocuind
pe faimosul W. Furtwängler. Dirijează peste
400 de concerte, impunându-se ca o
personalitate de o excepţională exigenţă
artistică, nu totdeauna comodă pentru
componenţii unei orchestre.. După 1954 este
invitat cu regularitate la pupitrul celor mai
mari orchestre europene: Orchestra Radio din
Stuttgart, Orchestra Naţională din Paris,
Orchestra Simfonică Radio din Stockholm.
Printre alte compoziţii, Sergiu Celibidache
este autorul unui impresionant Requiem, a
patru simfonii şi al unui Concert pentru pian
şi orchestră.
În 1979 primeşte funcţia de director
muzical şi prim dirijor al Orchestrei
Filarmonice din München, orchestră care,
sub conducerea sa, va deveni una din cele
mai bune din lume. Pentru activitatea sa
artistică, Celibidache a primit numeroase
distincţii: cetăţean de onoare al oraşului
München (1992), membru de onoare al
Academiei
Române
(1992),
Ordinul
Maximilian pentru Ştiinţă şi Artă (Germania,
1993).
Sergiu Celibidache a fost un mare interpret
al muzicii post-romantice. Dirijor extrem de
original, Celibidache varia ca nimeni altul
tempo-urile, realizând efecte impresionante
în sălile de concert.
Exigent, crezând în puritatea din sălile de
concert, este singurul mare dirijor care a
refuzat orice înregistrări discografice.
Marele critic muzical, Klaus Umbach,
scria despre acesta:
“Celibidache domneşte şi când şade. Aici,
sus, el construieşte, din mii de note
bruckneriene, catedrale sonore.”
Imi pasă, ori ba de aşa demnitate
Să ştii c-am umblat la aşa înălţime,
O ştiu şi mi-a fost din stele pe nume
Acum să lăsăm tot la o parte.
Întors către ţărm, de foc simţi biciul
Ştiind c-a lipsit din lucrarea cerută,
Hei, coadă de stirpe cu faţa tăcută,
De ce n-ai venit să lucrezi edificiul !?!..
Mai am o părere, maestre de zbor
Îi place întinderea, ştiu ce spunea
Dar poate să vină şi marea la ea,
Chiar om nu-s deloc, să-mi fie şi dor?
Ai casă la mare, în ea să m-aştepţi
Pe stânca făcută, să tacă-ncercarea
Mai mare-n talazuri să fie ca marea
În inima, toate! Apoi să mă cerţi!...
Trecut-au vreo trei săptămâni de tumult
Ce bine îţi stă solitară, senină!..
Pe gândul tău liber şi-n casă stăpână,
De-acum ar fi timpul şi eu să te-ascult…
Prof. Florin Balasoglu
Sergiu Celibidachepersonalitate de excepţie a
muzicii româneşti şi
internaţionale
Anul acesta, la 28 iunie se împlinesc 100
de ani de la naşterea marelui dirijor şi
compozitor, care avea să fie apreciat în ţară,
dar mai ales peste hotare.
Se naşte în anul 1912, la Roman, în judeţul
Neamţ şi moare în data de 14 august 1998,
La Neuville sur Essonne, Franţa.
Prof. Mitriţa Dumitrache
45
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Basmele şi rolul acestora în
viaţa copilului
de viaţă, mutatul de acasă, despărţirea, la
maturitate, de părinţi, moartea unui prieten
drag, etc., prezentate într-o manieră plăcută,
pe înţelesul copiilor. Trăind alături de
personajul preferat întâmplările basmului,
copilul învaţă despre lumea din jur. Frica,
bucuria, iubirea sunt trăite de copil la
intensitate maximă, fără ca el să fie pus în
situaţii periculoase sau dificile Ar fi bine să
încercăm să nu alegem poveşti care induc
nişte tipare, gen oameni răi si oameni buni,
poliţistul este autoritar, tata repară prin casă,
mama stă în bucătărie, etc. Deci poveştile au
un rol benefic asupra afectivităţii unui copil.
Să folosim un ton cald, blând, pentru că,
înainte de a acorda atenţie spuselor noastre,
se vor bucura de prezenţa noastră.
Poveştile au efectul benefic asupra
copilului, în relaţia cu părinţii. Lipsa timpului
îi face pe mulţi dintre noi să îşi abandoneze
copiii în faţa televizorului, la desene animate
sau în faţa calculatorului, la jocuri. Câte un
basm spus măcar o dată la câteva zile,
creează între părinţi şi copil acea legătură
specială dintre doi oameni care trăiesc
aceleaşi senzaţii, au aceleaşi sentimente şi îşi
imaginează aceleaşi scenarii. Complicitatea
creată şi limbajul comun construit de părinte
şi copil îmbunătăţeşte mult relaţia dintre cei
doi. Chiar dacă nu ne place să citim, să nu îl
privăm pe copil de această activitate. Putem
să folosim poveştile în imagini care îi vor
dezvolta imaginaţia, iar noi
vom avea
posibilitatea să inventăm firul acţiunii.
Copiii mai mari sunt atraşi de personaje.
Fetiţele preferă cărţile despre prinţese, în
culori pastel, care oferă câte un eşantion
preţios „gloss” de zână, ineluş fermecat etc.
Băieţii adoră istorisirile despre dinozauri,
roboţi sau extratereştri prietenoşi. Sunt mai
bine acceptate adaptările după marile poveşti
clasice (Rapunzel, Albă ca Zăpada), cu text
scurt, eventual rezumatul poveştii originale şi
ilustraţii seducătoare pentru a nu pune la
încercare răbdarea micuţilor, care este tot mai
afectată de tumultul vieţii cotidiene.
Să-i cerem copilului să repovestească
basmul pe care i l-am spus la culcare. Îşi
exersează în mod sănătos memoria, îşi
lărgeşte vocabularul, îşi nuanţează viaţa
„Basmul este oglindirea vieţii în moduri
fabuloase”
George Călinescu
Basmele reprezintă rezervorul de
înţelepciune naturală a lumii. Ele folosesc un
limbaj simbolic de aceea pot fi accesate cu
uşurinţă de copii, astfel că, prin intermediul
lor, aceştia se pot întâlni cu diferite situaţii
emoţionale, familiale şi sociale. Prin faptul
că tratează teme din realitate, acestea îi ajută
să cunoască diferite situaţii, într-un cadru
securizat, poate de dinainte de a se fi
confruntat cu ele în viaţa de zi cu zi.
La vârsta preşcolară copilul face cunoştinţă
cu cartea de poveşti prin intermediul
părinţilor şi mai apoi, al educatoarei. Părinţii
sunt primii care îndrumă copiii în
descoperirea tainelor ascunse ale poveştilor
care reprezintă una dintre cele mai eficiente
metode de cunoaştere şi învăţare. Mai mult
decât o amintire din copilărie, basmele
abordează probleme reale din viaţă: binele şi
răul, principii morale învăluite într-o aură de
magie.
La început, copiii preferă deznodămintele
fericite, îşi formează un ideal al finalului de
poveste, aşa că să încercăm să nu îi
dezamăgim. De asemenea, cititul poveştii
dezvoltă relaţia dintre părinte şi copil,
oferindu-le acestora un bun prilej de
comunicare. Când mai cresc li se pot citi şi
poveşti în care acţiunea se diversifică,
căpătând diferite nuanţe. Nu totul este bine şi
rău, mai poate fi minciună şi adevăr, laşitate
şi curaj, antiteze care îi învaţă care sunt
calităţile şi care sunt defectele oamenilor. În
felul acesta îi pregătim pentru a face faţă
situaţiilor cu care s-ar putea confrunta în
viaţă.
După câteva poveşti citite, putem să ne
dăm seama care sunt gusturile copilului.
Încercăm să le găsim poveşti care să nu le
lase un sentiment de frustrare ci unele în care
rezolvarea situaţiilor
aduce întotdeauna
zâmbetul pe buze. De asemenea, tot basmele
sunt cele care prezintă probleme importante
46
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Biserica „Naşterea Sfântului
Ioan Botezătorul” din Focşani
sufletească se hrăneşte spiritual. Este
important şi să-l punem pe copil să ne
povestească ce a făcut la şcoală. Avem grijă
ca aceasta să nu se facă cumva într-o stare de
tensiune. Este sănătos un astfel de exerciţiu
mai ales dacă îi cerem şi părerea despre ce
s-a întâmplat, sau îl întrebăm ce a simţit.
Rolul părinţilor este unul crucial – acela de a
păstra atmosfera hrănitoare, încurajatoare,
caldă şi securizată şi de a-i ajuta pe cei mici
să conştientizeze învăţătura pe care basmul o
poartă. Pe de o parte îşi exersează memoria,
pe de altă parte învaţă să îşi exprime în
cuvinte sentimentele şi trăirile, aflăm ce s-a
întâmplat la şcoală, îi putem supraveghea
exprimarea…ne construim relaţia cu copilul
încercând să devenim în mod real cel mai
bun prieten al copilului nostru.
Învăţătura şi ocazia de dezvoltare
(emoţională, cognitivă, comportamentală)
este dată de basm. Mulţi ar putea găsi mai
uşoară soluţia oferită de basmele ecranizate,
animate sau audiobook-uri. Toate au
beneficiile lor, însă aici valoarea este
adăugată de relaţia autentică dintre părinte şi
copil, de acel contact real care însoţeşte
cunoaşterea şi dezvoltarea celui mic.
Basmul este o oportunitate pentru copil de a
experimenta diferitele faţete ale trăirilor lui şi
de a-şi consolida încrederea că ceea ce este
”bun” poate învinge ”răul”.
Rolul părinţilor este unul crucial, ei
păstrând atmosfera încurajatoare, caldă şi
securizată şi ajutând pe cei mici să
conştientizeze învăţătura pe care basmul o
poartă.
Când gustul pentru lectură se formează din
primii ani de şcoală, acesta rămâne pentru
toată viaţa o obişnuinţă. Există câteva
mijloace prin care se poate urmări
dezvoltarea vocabularului elevilor şi a
exprimării.
Este necesară utilizarea de diverse strategii
ale muncii cu cartea, cunoscute şi aplicate de
către profesori, care să îi facă pe elevi să
îndrăgească eroii din poveşti şi basme, dar în
acelaşi timp să-şi dezvolte şi gustul pentru
lectură.
Prof. Daniela Gavrilă
Biserica a făcut parte din ansamblul fostei
mănăstiri cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan
Botezătorul”, fiind ctitoria domnului Ţării
Româneşti Grigore Ghica. Ea a fost înălţată
în partea munteană a Focşanilor, chiar lângă
hotarul ce despărţea, până la Unirea din
1859, cele două ţări. Mănăstirea a beneficiat
de danii oferite de către Al Ipsilanti,DucaVodă, Şerban Cantacuzino, Constantin
Brâncoveanu, Mihail Racoviţă. Datorită
acestora, mănăstirea a devenit una dintre cele
mai înstărite din zonă, având proprietăţi în
Focşani şi în zonele viticole din jur.
De-a lungul timpului, edificiul a suferit din
cauza cutremurelor, a incendiilor şi a
năvălitorilor străini. Din 1854, în urma
incendiului, a rămas doar biserica, iar la
cutremurul din 1940 s-a dărâmat turnul
clopotniţei. În interior s-au păstrat mici
porţiuni din pictura originală, faţadele erau
tencuite şi decorate cu două rânduri de firide
suprapuse. În interior erau circa 23 de icoane,
9 candele, cădelniţe, obiecte de argint, cărţi
greceşti şi româneşti, odoare, policandre şi o
frumoasă catapeteasmă.
După 1977, biserica a fost restaurată şi
pictată, în forma în care poate fi admirată şi
acum.
Prof. Silvia Grigore
47
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
A.D.H.D. – Mai mult decât
obrăznicie şi neascultare
D eficitul de atenţie şi hiperactivitate
-deseori are dificultăţi de menţinere susţinută a
atenţiei în activităţile şcolare sau în timpul
jocurilor;
-deseori pare să nu asculte când i se vorbeşte;
-deseori nu respectă instrucţiunile până la capăt şi
întâmpină dificultăţi de finalizare a temei (fără
comportament opoziţionist);
-deseori are dificultăţi de a se organiza în timpul
activităţilor;
-deseori manifestă aversiune sau reţinere de a se
implica în activităţi care necesită efort mental
susţinut;
-deseori pierde materialele necesare pentru
activităţi sau sarcini;
-poate fi deseori distras/ă de stimuli externi.
-este deseori neatent/ă în timpul activităţilor
cotidiene.
Hiperactivitate:
-deseori îşi agită mâinile, picioarele sau se mişcă
pe scaun;
-deseori se ridică în picioare în timpul orei sau cu
alte ocazii când ar trebui să rămână aşezat/ă;
-deseori are dificultăţi de a se juca sau de a se
implica în diverse activităţi în linişte;
-continuu se mişcă sau acţionează ca şi cum „ar
fi acţionat de un motor”;
-deseori vorbeşte excesiv.
Impulsivitate:
-deseori răspunde înainte de a se fi terminat
întrebarea;
-deseori are dificultăţi de a-şi aştepta rândul;
-deseori întrerupe sau are un comportament
intruziv.
Prof. psiholog Liliana Mihai
(A.D.H.D.) este una din cele mai comune
tulburări mentale ale copilăriei, afectând 3-5%
din populaţia de vârstă şcolară.
A.D.H.D. este o tulburare cronică ce se
caracterizează printr-un nivel ridicat de neatenţie,
impulsivitate şi hiperactivitate. Simptomele
acestei tulburări determină serioase disfuncţii în
mai multe domenii de funcţionare, afectând
copiii, familia, şcoala şi grupul de prieteni.
Seriozitatea şi gravitatea acestor disfuncţii face
ca A.D.H.D. să fie considerată o problemă gravă
a copilăriei şi, de asemenea, pot prezice
dezvoltarea unor probleme chiar mai serioase în
adolescenţă şi viaţa adultă. Adolescenţii şi adulţii
cu ADHD prezintă un risc ridicat pentru o serie
de probleme cum ar fi:eşecul şcolar şi
educaţional, dificultăţi în relaţiile interpersonale,
comportamentul criminal, consumul excesiv de
alcool şi droguri. Prin urmare, diagnosticarea şi
tratarea eficientă a ADHD în copilărie devine
(sau ar trebui să devină) o prioritate în domeniul
sănătăţii publice. Pentru tratarea efectivă a
tulburării au fost încercate şi sunt utilizate încă o
mare varietate de metode cum ar fi:terapia
individuală, terapia prin joc, diete suplimentare
sau
restrictive,
tratamentul
alergologic,
kiropracticile, trainingul perceptual-motor şi
multe altele; însă niciuna dintre aceste metode nu
este eficientă pentru tratarea ADHD. Doar trei
tipuri de intervenţii au fost validate ca fiind
eficiente:
modificările
comportamentale,
stimularea farmacologică a sistemului nervos
central şi combinarea acestora.
Pentru diagnosticarea ADHD, simptomele
trebuie să se înscrie în categoriile: deficit de
atenţie – hiperactivitate - impulsivitate.
Trebuie să existe cel puţin 6 simptome de deficit
de atenţie manifeste pe cel puţin o perioadă de
minim 6 luni, în cel puţin două contexte sociale,
şi cel puţin 6 simptome de hiperactivitate şi
impulsivitate luate împreună. Simptomele trebuie
să apară înainte de vârsta de 7 ani. Criteriile de
diagnosticare a ADHD sunt recunoscute la nivel
internaţional sunt cuprinse în “Manualul de
diagnoză şi statistici” ale Societăţii Americane
de Psihologie, Ediţia a IV-a:
Deficit de atenţie/ neatenţia:
-deseori nu reuşeşte să fie atent/ă la detalii sau
face greşeli de neatenţie în timpul activităţilor
şcolare, la muncă sau în timpul altor activităţi;
Ţinutul Vrancei
Un ţinut de organizaţie veche ţărănească,
care dăinuie din timpuri îndepărtate şi a cărei
origine se desprinde cu greu din negura
vremurilor apuse – este ceea ce cunoaştem sub
numele de Vrancea.
„Republica Vrancei”, aşa cum a numit-o
voievodul Dimitrie Cantemir în lucrarea sa
„Descrierea Moldovei”, s-a organizat şi condus
după nişte obiceiuri vechi ale pământului şi datini
strămoşeşti, pe care străbunii noştri le-au păstrat
prin tradiţii cu sfinţenie de lege.
Străvechi pământ românesc, Vrancea constituie
o punte de legătură între cele trei provincii
româneşti–Moldova, Ţara Românească şi
Transilvania. Natura a înzestrat pământurile
acestor locuri cu multe bogăţii, iar oamenii
locului, harnici şi cu credinţă în Dumnezeu, au
ştiut să le descopere şi să le pună în valoare.
Tradiţiile şi obiceiurile sunt inima şi sufletul
48
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
vrâncenilor, fiind reprezentaţii ale istoriei şi
trecutului lor mândru, sub formă de dansuri,
obiceiuri meşteşugăreşti şi muzică populară. Cele
mai cunoscute forme ale acestor tradiţii şi
obiceiuri sunt: vălăritul şi hora cu scrânciob (sau
cu dulap) din Vintileasca, arta încondeierii
ouălor, arta ţesutului, dansul popular şi arta
cusutului, a măştilor, prezente în istoria şi cultura
localităţilor
vrâncene
Dumitreşti,
Jitia,
Dumbrăveni, Chiojdeni, Bordeşti.
Confecţionarea măştilor folosite la sărbătorile
de iarnă face parte din istoria şi filozofia culturii
vrâncene, iar cunoaşterea acestui meşteşug
înseamnă pătrunderea în spiritualitatea satului
românesc tradiţional, dar şi calităţi deosebite
pentru cel care îl practică: imaginaţie, talent,
îndemânare şi un deosebit simţ al umorului.
Măştile
întregesc
atmosfera
specifică
sărbătorilor de iarnă, reprezentând diverse
personaje: moş, babă, ursar, general, sanitar.
Meşterii populari le realizează din blană şi piele
de animale, ţesături din pânză sau postav gros, lut
ars, lemn cioplit, coajă de copac, metal, sfoară,
pene, câlţi, păr de cal sau de porc, boabe de
fasole sau de porumb, pănuşi de porumb, nasturi,
mărgele, coarne de animale, bucăţi de sticlă,
carton colorat, resturi de obiecte ceramice, doage
sau funduri de putini şi alte materiale care nu mai
sunt de folos prin gospodăria omului.
Culorile folosite sunt: alb şi negru,
reprezentând viaţa şi moartea, roşu, semn al
vitalităţii, al regenerării, verdele sau albastrul,
culori ale primăverii.
Prof. Anişoara Vasile
au pus într-un pahar suc cu vitaminele pe care le
aveau şi mi-au dat să beau. Totul s-a luminat, am
prins putere şi am început să cresc văzând cu
ochii. Microbii cei urâţi şi răi au rămas mici şi
neputincioşi, apoi au dispărut.
Toate fructele şi legumele erau lângă mine şi
mă îmbiau:
- Ia-mă pe mine! Eu am vitamina A care ajută
vederea şi face pielea delicată, strigă un morcov.
- Ba pe mine, strigă şi o portocală, eu am
vitamina C care te întăreşte şi te apără de boli!
- Eu am vitaminele B care ajută creierul şi
sistemul nervos!
- Ba vitamina E este mai bună, că e vitamina
tinereţii!
Dinspre soare se aude:
- Eu îţi dăruiesc vitamina D care fixează calciul
în oase, să fii puternică.
Eu le-am ascultat şi mi-am dat seama că am
nevoie de toate.
Când m-am trezit mi-am spus că mama ştie ce e
mai bun pentru sănătatea mea şi am alergat în
bucătărie să iau o gustare cu... vitamine.”
Visul acesta mi l-a povestit o fetiţă. M-am
gândit să vi-l spun şi vouă pentru că am observat
că, din zi în zi,devenea mai frumoasă, mai
strălucitoare, mai inteligentă.
Nu uitaţi, copii! Vitaminele sunt indispensabile
organismului nostru, fiind implicate în procesul
de creştere, funcţionare şi vindecare a acestuia,
asigurând un echilibru general. Astfel, avem:
-Vitamina A, vitamina creşterii (protejează
vederea, menţine în stare bună pielea şi muşchii).
O găsim în legume: cartof, spanac, morcov, etc.
-Vitamina
B
(vitamina
„performanţei
intelectuale”) ajută la o bună funcţionare a
sistemului nervos, favorizând creşterea. O găsim
în legume şi fructe uscate, urzici, spanac, fasole.
- Vitamina C combate oboseala, ajută la creştere.
Se găseşte în citrice, fragi, vişine, gutui, coacăze.
Lipsa acesteia poate avea drept consecinţă
îmbolnăvirea gravă a organismului.
- Vitamina D este esenţială unei dezvoltări
sănătoase a copilului, fixând calciului în oase.
- Vitamina E sau vitamina tinereţii, întăreşte şi
protejează inima. Se găseşte în spanac, salata
verde, morcovi, mazărea verde.
- Vitamina K favorizează creşterea, opreşte
hemoragiile şi ajută în bolile ficatului. Se găseşte
în legumele verzi, în cartofi, conopidă, varză.
În concluzie, vitaminele fac parte din viaţa
noastră, lipsa lor afectându-ne grav sănătatea.
Un vis
„E o după-amiază plăcută de vară, mă joc cu
jucăriile şi aş mânca ceva dulce: jeleuri,
ciocolată... Mama nu vrea să-mi dea şi-mi spune
să mănânc legume şi fructe pentru că sunt pline
de vitamine, care mă vor ajuta să cresc sănătoasă.
La prânz am dat deoparte zarzavaturile din
ciorbă. Nu-mi plac, nu le vreau! Şi nici fructe!
Sunt obosită. Mă întind puţin în pat să mă
odihnesc şi apoi voi continua să mă joc.
Fără să-mi dau seama, încăperea se întunecă şi
eu mă fac din ce în ce mai mică. Zăresc cu greu o
mulţime de microbi uriaşi şi urâţi venind spre
mine. Încerc să fug, dar nu am putere deloc.
-Să mă ajute cineva!
Deodată, în faţa mea văd multe fructe şi legume
care au prins viaţă:
- Noi te putem ajuta, dacă ne laşi!
Şi atunci, morcovi, ţeline, mure, castraveţi,
roşii, cireşe, banane, portocale, fiecare dintre ele
Prof. Silvia Condrea
49
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Divertisment
Ghicitori – Riddles
Ghicitori
I am big and fat
I eat grass
I give you milk
What am I?
A cow
Dimineaţa strigă tare
De se-aude pân`la soare
Ceasul meu deşteptător.
Mă mândresc cu el de zor!
I am red.
I grow on trees.
You eat me.
I begin with a.
What am I?
An apple
Fac şi eu lumină mare
Precum fratele meu, Soare.
Ziua eu visez cu dor,
Noaptea Vin la toţi în zbor.
Eu sunt tu,
Iar tu eşti eu.
Să mă ştergi, să fiu curată,
Să te pot vedea mereu!
Two mothers have five sons each.
What are they?
The two hands
Eu vestesc o primăvară
Care vine-acum în ţară
Cu o mulţime de flori,
Parfumuri şi culori.
The teacher writes on me with chalk.
My face is black, I cannot talk.
The blackboard
I have legs – one, two, three, four,
But I cannot walk across the floor.
A chair
Prof. Mariana Apostu
Cunoştinţe, dacă vrei,
De pe raft poţi să mă iei.
Mereu să ai grijă de mine
Căci eu te învăţ de bine.
Dacă ai întârziat,
Clopoţelul a sunat!
Iute, scoală-te din pat,
Căci la mine te-ai uitat!
Meserii
Învăţătoarea îi întreabă pe copii:
- Vasilică, ce-i tatăl tău?
- Gunoier.
- Nu se spune gunoier, ci lucrător la
Salubritate. Petrica, ce-i tatăl tău?
- Gropar.
- Nu se spune gropar, ci lucrător la Pompe
Funebre. Gigel, dar tatăl tău?
- DJ la MYSTIC CLUB.
- Cum adică?
- Clopotar la biserică !
Sunt o floare elegantă,
În parfumuri îmbrăcată.
Cu coroana de culori,
Eu sunt rege printre flori.
O fată trece-n zori
Şi plânge peste flori.
Soarele s-a ridicat
Şi îndată le-a uscat.
Gramatică
- Viorel, conjuga te rog verbul „a merge''!
- Îîî... eu merg ...îîî....tu mergi....îîî...el
merge...
- Mai repede!
- Eu fug ...tu fugi ...el fuge...
(Răspunsuri: cocoşul, luna, oglinda,
ghiocelul, cartea, ceasul, trandafirul)
Anna Iulia Grădinescu – cl. a IV-a A
Îndrumător prof. Vasilica Mircea
50
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Orientare şcolară şi profesională
- Gigel, mă întreb ce o să te faci când vei fi
mare, când acum, în clasa a doua, tu nu ştii să
numeri
decât
până
la
10?
- Arbitru de box!
Dintre cele cinci scrisori trimise de
Eminescu, prima este considerată a treia.
Între copii
- Nu vrei să joci fotbal cu noi?
- Aş vrea, dar nu mă pricep deloc la
fotbal!
- În acest caz vei fi arbitru!
Podul de la Drobeta Turnu-Severin a fost
construit de Apollodor din Damasc, al cărui
picior se mai vede şi astăzi.
Latina clasica este o limbă moartă, care nu
se poate vorbi decât în scris.
Răscoala de la Bobâlna a început pe un deal
şi s-a terminat în 1438.
Diagonala
Profesorul de matematică întreabă:
-Gigel, ce este diagonala?
Elevul se frământă un timp, apoi răspunde:
-Nu ştiu...
-Ei, drăguţă, e ceva ce seamănă cu tine
acum: dă din colţ în colţ.
Plantele tehnice sunt de fapt plante
industriale, deşi cresc în agricultură.
Culese de bibl. Gabriela Harea
Testaţi-vă inteligenţa!
Istorie
- Mihăiţă, ce au făcut romanii după ce au
trecut Dunărea?
-Şi-au uscat hainele, domnule profesor!
1. Există 5 case, fiecare de altă culoare.
2. În fiecare casă locuieşte o singură
persoană, fiecare de altă naţionalitate.
3. Fiecărui locatar îi place o anumită băutură,
fumează o anumită marcă de ţigări, are un
anumit animal de casă.
4. Niciuna dintre cele 5 persoane nu bea
aceeaşi băutură, nu fumează aceeaşi marcă de
ţigări, nu deţine acelaşi animal de casă.
5. Se ştie că:
a) Britanicul locuieşte în casa roşie.
b) Suedezul are un câine.
c) Danezul bea cu plăcere ceai.
d) Casa verde se află în stânga casei albe.
e) Locatarul casei verzi bea cafea.
f) Persoana care fumează Pall Mall are o
pasăre.
g) Locatarul casei din mijloc bea lapte.
h) Locatarul casei galbene fumează Dunhill.
i) Norvegianul locuieşte în prima casă.
j) Fumătorul de Marlboro locuieşte lângă cel
care are o pisică.
k) Locatarul care are un cal locuieşte lângă
cel ce fumează Dunhill.
l) Fumătorul de Kent bea bere.
m) Norvegianul locuieşte lângă casa albastră.
n) Germanul fumează Rothmans.
o) Fumătorul de Marlboro are un vecin care
bea apă.
Cine are acvariul cu peşti?
Test propus de prof. psiholog Liliana Mihai
Biologie
-Poţi să-mi dau un exemplu de animal de
care până şi leul se teme?
- Desigur, de leoaică!
Din lucrările elevilor
Toma Alimoş era viteaz pentru că cu o mână
conducea calul, cu o mână îşi ţinea maţele şi
cu o mână se bătea cu Manea.
Datorită faptului că Lăpuşneanu chinuia pe
boieri tăindu-le nasul, urechile şi mâinile, el
le-a devenit antipatic acestora
Creierul
este
un
indispensabil capului.
organ
oarecum
Din cauza condiţiilor grele, Eminescu a
murit de foame toată viaţa.
Decebal, în loc să moară, a preferat să se
sinucidă.
Împăraţii au venit la noi pentru că nu mai
aveau loc în alte ţări.
Dimineaţa soarele iese de sub pământ.
51
Anul V, nr. 9 – mai 2012
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani
ROND
Găsiţi cuvintele corespunzătoare definiţiilor şi înscrieţi-le, în sensul
acelor de ceasornic, în grila de mai jos. Prima literă a fiecărui cuvânt este
indicată de săgeată.
A
A
PURTATĂ CU
CRAVATĂ
SAU PAPIO N
VEHICUL PE
PATRU ROŢI
N
A SE NĂRUI
R
R
C
I
DUŞMAN PE
CAMPUL DE
LUPTĂ
UNUL CU
CAPUL ÎN
NORI
PRĂJIRE ÎN
EXCES
D
I
M
OFIŢERI
SUPERIORI
R
A
ÎMPRĂŞTIA
CĂLDURĂ
CĂPITANILOR
TRIMIS CU
SOLIE
A
V
A
SUBSTANŢĂ
CE
PROVOACĂ
MOARTEA
ŢINUT UNDE
NU A
PLOUAT DE
MULT TIMP
Prof. Gheorghe Airini
52
Anul V, nr. 9 – mai 2012
I
PLASE DE
CUMPĂRĂTURI
C

Similar documents