Interviu cu Chouk Yolla

Transcription

Ministerul Afacerilor Interne
Inspectoratul
General pentru
Imigrări
Direcţia Generală
Afaceri Europene și
Relații Internaționale
Uniunea Europeană
Proiect finanţat
de Uniunea Europeană
Migrant
în România
nr. 18 / 2013
www. migrant.ro
Dincolo de Aparențe
Câte un pic, pic, pic
pagina 6
Din războiul civil în lupta cu birocraţia.
Pentru românii-sirieni, România nu e „acasă“
pagina 14
1
Eu am spus NU rasismului
Migrant în România - nr. 18, 2013
pagina 20
Revista Migrant în România
este editată de
Institutul Intercultural Timișoara (coordonator)
în colaborare cu LADO filiala Cluj, Centrul pentru Resurse
Civice – Constanţa şi Asociaţia ADIS – Bucureşti
Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8, 300173 Timișoara
Tel. 0256 498 457, Fax. 0256 203 942
E-mail: [email protected]
Site: www.intercultural.ro
Acest număr este realizat în
cadrul proiectului „Migrant în
România interculturală“. Contract
nr. ref.: IF 11.01/04.01,
finanţat de Uniunea Europeană
prin Programul General
„Solidaritatea şi gestiunea
fluxurilor migratorii“,
gestionat în România de
Inspectoratul General pentru
Imigrări.
Revista este disponibilă şi
online la www.migrant.ro.
Exemplare tipărite pot fi
comandate la Institutul
Intercultural Timişoara
2
Comitetul de redacţie:
Oana Neştian Sandu, Călin Rus,
Mbela Nzuzi, Oana Bajka, Romina
Matei, Daniela Cervinschi.
Grafica: Codruţ Radu
Contact: [email protected]
Responsabilitatea pentru
conţinutul articolelor revine în
exclusivitate autorilor. Aceştia
păstrează drepturile de autor
pentru articolele publicate.
Comitetul de redacţie primeşte
propuneri de contribuţii la
Revista „Migrant în România“.
Detalii pe coperta 3 sau la
www.migrant.ro
editorial
Migranții
ca resursă
pentru societate
Deși apar frecvent în mass-media
articole ce insistă pe costurile pe care le
presupune pentru societățile europene
primirea migranților, există studii și
statistici tot mai pertinent argumentate
ce susțin beneficiile economice pe care
le aduce migrația. Unul dintre cele
mai recente este referitor la migrația
tinerilor din Spania, unde șomajul
a atins cote alarmante în contextul
crizei, spre Germania, unde calculele
specialiștilor arată că se pierd anual
sume importante de bani din cauza
lipsei de muncitori calificați. În
România, poate mai mult decât în cazul
altor țări, beneficiile migrației sunt
evidente, chiar dacă nu există studii
care să demonstreze cu cifre exacte
acest lucru. În plus, costurile legate de
integrarea migranților sunt în mare
măsură susținute de fonduri europene.
Dacă lăsăm la o parte cele câteva
sute de tineri etnici români care
primesc burse de studii (bani care
oricum se cheltuiesc tot în România),
majoritatea covârșitoare a rezidenților
străini contribuie financiar prin plata
unor taxe de studii (studenții), prin
taxe și impozite (angajații), sau prin
taxe, impozite și crearea de locuri de
muncă (acționarii de firme). În anumite
domenii, cum este cel al serviciilor
medicale, prezența specialiștilor
proveniți din alte țări este importantă
pentru asigurarea de servicii adecvate în
condițiile în care asistăm la un exod al
cadrelor medicale dinspre România spre
țări europene cu salarii mult mai mari.
Migranții vin însă și cu un bagaj
de competențe care sunt frecvent
ignorate, dar care ar putea reprezenta
o resursă importantă pentru societatea
din România. Este vorba în primul
rând de competențe lingvistice: limba
sau limbile vorbite în țările de origine.
Multe dintre aceste limbi sunt limbi
utilizate de un număr mare de oameni.
Chiar tinerii veniți din Republica
Moldova vorbesc și limba rusă, deși
unii se feresc să menționeze acest lucru
în cadrul interviurilor pentru angajare.
Mai mult, migranții pot reprezenta un
sprijin important pentru dezvoltarea
de relații comerciale și de alte tipuri cu
țările de origine, inclusiv prin rețelele
de contacte pe care majoritatea le-au
păstrat sau le pot reînnoda cu ușurință.
Acest potențial este însă doar în foarte
mică măsură exploatat în prezent și
deseori nu este recunoscut de către
angajatori sau parteneri de afaceri.
Un coleg mi-a semnalat o anecdotă
care circulă pe internet referitoare la
potențialul nerecunoscut al femeilor
casnice. Astfel, în loc să spună că sunt
casnice și nu au experiență profesională,
la un interviu pentru angajare acestea
se pot prezenta ca „specialist în
dezvoltare infantilă și relații umane,
cu capacitate de a rezista la stres și
a munci cu dedicație în cadrul unui
program prelungit”. În mod asemănător,
Călin Rus
Director
Institutul Intercultural
Timişoara
migranții s-ar putea prezenta ca
„specialiști în relații interculturale și
în relații bilaterale România – țara/
regiunea de origine”, sau drept
„consultanți pentru dezvoltarea de
relații economice și culturale cu
parteneri din țara/regiunea de origine”.
Dacă până în prezent eforturile
noastre s-au concentrat în
principal pe dezvoltarea colaborării
migranților cu instituțiile publice și
cu organizațiile neguvernamentale,
poate este momentul să ne gândim și
la sensibilizarea mediului de afaceri
pentru a valorifica potențialul pe care
îl au migranții și perceperea acestora
ca pe o resursă pentru societate.
3
interviu
Romina Matei - IIT
Povestea unui proiect
„Migrant în România
În toamna anului trecut am
participat la un seminar
organizat de Institutul
Intercultural Timişoara în
cadrul proiectului „Migrant
în România”. Români şi
străini de prin toate colţurile
ţării s-au adunat acolo să
înveţe unii despre alţii.
Se pare că nu sunt singura
pe care acest proiect a
impresionat-o. Proiectul
„România interculturală”
desfăşurat în perioada iulie
2011 – iunie 2012 a fost selectat
ca model de bună practică în
domeniul integrării migranților
și a muncitorilor slab calificați
în cadrul proiectului european
„Future Europe” care are ca scop
identificarea bunelor practici
pentru susţinerea educaţiei la
nivel european. Cu alte cuvinte,
una dintre puţinele ocazii în care
se vor inspira şi europenii de la
noi şi ne vor da drept exemplu.
Şi pentru că din toamnă, de când
am făcut cunoştinţă, mi s-a părut
că în spatele acestui proiect e o
întreagă industrie (seminarii
în toată ţara, mediatori
interculturali formaţi cam în
toate comunităţile de migranţi,
manuale de limbă română
pentru străini scoase de IIT,
revistă, conferinţe şi alte întâlniri
naţionale...) am apelat la Romina
Matei, unul dintre coordonatorii
proiectului, pentru lămuriri.
4
Cum v-a venit ideea
conceperii unui astfel de
proiect pentru migranţi?
Ideea s-a conturat în 2005 când noi,
la Institutul Intercultural Timişoara, am
început să lucrăm în domeniul migraţiei,
prin participarea la un proiect derulat de
Crucea Roşie din Spania. La vremea aceea
la noi, în România, mai că nu se vorbea
deloc despre migraţie şi ce înseamnă
migraţie. Am învăţat foarte mult din
experienţa aceea şi am considerat că
trebuie să facem şi noi ceva la noi în ţară,
pentru că ştiam că odată ce vom deveni
membrii UE, va creşte şi la noi valul de
migraţie. Aşa că în 2008 am organizat la
Timişoara prima întâlnire pentru străinii
aflaţi în Timişoara, autorităţi publice
şi organizaţii cu sprijinul Instituţiei
Prefectului Timiş. A fost prima oară când
străinii stăteau faţă-n faţă cu autorităţile
(inclusiv cu domnul Prefect) şi am
constatat că există o mare nevoie de astfel
de întâlniri. Autorităţile nu ştiau prea
multe despre migranţi, nu erau obişnuiţi
cu migranţii. Nu a trecut mult timp şi am
aflat că în ianuarie 2009 se va deschide
Fondul European pentru Integrare şi în
România, o oportunitate pentru a aplica
cu această idee de proiect – constituirea
unui mecanism de consultare între
autorităţi, migranţi şi alţi actori, în oraşele
cu cel mai mare număr de migranţi. Aşa
am ales cele 5 oraşe (Timişoara, Bucureşti,
Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa) încercând
să dezvoltăm modelul pe care-l iniţiaserăm
la Timişoara. Încă de la început, proiectul
a avut şi componenta de informare.
Astfel s-au născut revista Migrant în
România şi site-ul www.migrant.ro.
După patru ani de derulare, care
sunt rezultatele. Se pot contoriza?
Pot spune că se observă deja câteva
schimbări, de exemplu referitoare la
atitudinea funcţionarilor din instituţii
îndrăzneţ
interculturală“
faţă de fenomenul migraţiei. Dacă la
început nici nu erau conştienţi de prezenţa
străinilor în oraş, acum încearcă să aibă o
atitudine mai deschisă faţă de străini şi de
problemele cu care se confruntă aceştia.
A doua observaţie este faptul că acum
comunităţile de străini sunt mai coagulate,
mai deschise la dialog. Acesta e un rezultat
extraordinar al eforturilor noastre –
faptul că am reuşit să creştem lideri din
comunităţi, care preiau iniţiativele civice.
La început a fost foarte greu să ajungem
în comunităţile de migranţi şi să-i aducem
la masa discuţiilor. Am primit sprijin în
acest sens şi de la Inspectoratul General
pentru Imigrări care ne-a ajutat atunci
să îi contactăm. Am mers în restaurante,
în şcoli, la biserici şi moschei, să vorbim
cu oamenii, să-i încurajăm să vină
la întâlniri. Acum nu mai trebuie să
facem noi acest lucru, pentru că avem
o reţea de mediatori interculturali care
au un mai bun acces în comunităţi.
Din câte ştiu, organizaţi
şi cursuri de limbă...
Da. Şi aici e o întreagă poveste. La
primele runde de consultări din 20092010 o problemă foarte mare ridicată
de migranţi a fost accesul la cursurile de
limba română. Nu exista posibilitatea,
pe vremea aceea, ca ei să primească
aceste cursuri gratuit. În noiembrie 2009
Ministerul Educaţiei a emis un Ordin de
Ministru pentru ca Inspectoratele Şcolare
Judeţene să organizeze, gratuit, cursuri
de limba română pentru străini, iar noi
în februarie 2010 am organizat primele
cursuri de limba română pentru străini.
Pe atunci nu exista o metodologie de
predare a limbii române pentru străini
adulţi. Cu ajutorul specialiştilor de la
Universitatea de Vest din Timişoara am
creat o metodologie şi un manual de
predare a limbii române şi de orientare
culturală interactiv. Am dezvoltat şi
materiale audio şi am realizat un site cu
toate resursele, www.vorbitiromaneste.ro
şi am format primele cadre didactice de
predare a limbii române pentru adulţi.
Aţi făcut manualul, aţi format
profesorii... Ce a urmat?
Manualul de limba română a fost
gata în 2010 şi am făcut prima etapă
de cursuri în Timişoara şi în Bucureşti.
Această experienţă pilot a fost un succes,
iar în anul următor am extins-o în 10
oraşe. A fost un proiect foarte amplu,
în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.
Ultimul rundă de cursuri realizate de noi
a fost în 2011-2012. Acum, există toate
resursele pentru ca aceste cursuri să aibă
loc, există cadre didactice formate, există
manuale, există metodologie, iar conform
Ordinului de Ministru, Inspectoratele
Şcolare Judeţene sunt obligate să pună la
dispoziţie cursuri de limba română, 140
de ore, dacă străinii solicită acest lucru.
Dar străinii nu ştiu ce, cui
şi cum să ceară…
Exact. Ceea ce trebuie să facă străinii
este să meargă la Inspectoratele Şcolare şi
să solicite acest lucru. Ordinul presupune
însă constituirea unei grupe de minim
15 persoane, dacă nu sunt minim 15
cereri nu se face cursul. Şi astfel, nefiind
suficiente cereri nu se fac cursuri. Pe
de altă parte, străinii se plâng că atunci
când merg la Inspectoratele Şcolare,
acestea nu cunosc întotdeauna legea
şi nu le oferă explicaţiile necesare.
Care sunt cele mai dese
plângeri ale migranţilor?
Legate de birocraţie, de
legi sau de comunitate?
De cele mai multe ori e vorba de
legislaţie. Şi de felul în care ea e aplicată.
Interviu realizat de
Paula Anastasia
Tudor
jurnalist
Mulţi spun că şi la ei e birocraţie, dar aici
lucrurile nu sunt clare. Oamenii de la
ghişeu nu sunt tot timpul informaţi şi nu
sunt pregătiţi pentru dialog intercultural.
Ne e greu câteodată nouă, ca români,
să-nţelegem mecanismul de funcţionare
a instituţiilor publice, darămite unui om
care nu-nţelege limba, care e obişnuit
cu un alt sistem. Tocmai de aceea am
încercat să formăm o echipă de mediatori
interculturali care să-i orienteze pe
oameni şi să-i ajute să înţeleagă sistemul,
modul în care funcţionează instituţiile
în România, să ne înţeleagă cultura.
Mai sunt și probleme punctuale, ca de
exemplu accesul pe piaţa muncii.
Am înţeles că unul dintre
efectele proiectului va fi o
serie de propuneri legislative.
V-aţi gândit deja care sunt?
În luna iunie vom prezenta
autorităţilor relevante cel puţin 10
propuneri de politici publice, ca rezultat
al dezbaterilor din cadrul seminariilor
locale şi conferinţelor naţionale.
Aceste propuneri vor fi prezentate
şi pe site-ul: www.migrant.ro.
Proiectul „Migrant în Romania
interculturală”, este derulat
de Institutul Intercultural
Timişoara în parteneriat cu
LADO Filiala Cluj, Centrul
pentru Resurse Civice Constanța
și Asociația ADIS Bucureşti.
5
analizĂ
Dincolo de Aparențe
Câte un pic,
Cred că prin comunicare se pot
rezolva multe. De asemenea, cred în
statulromân de drept, chiar dacă sunt
unele probleme. Colegilor mei studenţi,
muncitori sau oameni de afaceri nu le
place să vorbească despre problemele
întâmpinate să nu supere autorităţile.
Astfel, la fiecare seminar local la care
participă autorităţi se discuta probleme
subiective, minore, probleme strict
personale desprelocuinţă, neînțelegeri
cu proprietarii, vecinii, scandaluri cu
unii bodyguards care nu le permit
accesul în club, întârzierilelegate de viza
de şedere şi amenzi, găsirea unui loc
gratuit pentru organizarea de petreceri...
majoritatea dintre cei ce vorbesc doresc
să păstreze anonimatul şi refuzăsă
se implice oficial în rezolvarea unele
probleme de teama confruntării cu
autorităţile, cu profesorii, alegând calea
de a rezolva cum ştiu ei mai bine.
N- am zis nimic despre şpagă.
Am să încerc să prezint eu
problemele de interes general. Situaţia
prezentată în articolul despre obţinerea
cetăţeniei, pe care l-am publicat în
numărul anterior (şi pe care îl voi
continua în numărul viitor) nu am
relatat-o ca pe o problemă personală.
Dacăar fi fost aşa, mai bine tăceam şi
acum era rezolvată, am prezentat-o
mai mult ca pe un exemplu de cerere a
drepturilor care ne sunt oferite de lege.
Spunem ca ei şi facem ca noi,
protejându-i pe ai noştri
Legea le permite străinilor să lucreze
în România, dar asta nu înseamnă
că sunt şi angajaţi. Patronii ar trebui
să le ofere un salariu de peste 2.200
de lei. Angajatorii sunt obligaţi să
plătească străinului un salariu brut
de aproape trei ori mai mare decât
i-ar plăti unui cetăţean român, în
6
condiţiile în care ambii sunt oameni
şi au aceeaşi pregătire şi acelaşi
standard de viaţă.Această prevedere
împiedică foarte mulţi angajatori să
aducă în ţară angajaţi străini,deoarece
nu existădiferențieri în lege între
angajaţii care vin pe poziţii de calificaţi
sau necalificaţi. Din acest motiv, cei
mai mulţi străini fie sunt respinşi la
angajare, fie ajung în situaţia de a lucra
la negru. O soluţie ar fi specificarea
în lege a diferenţelor de salariu în
funcție de calificările angajatului.
Aş face o paralelă aici cu bursele de
studiu pentru un străin, care sunt de
aproximativ 200 RON pe lună (burse
primite de la statul român). Dacă un
pic, pic
legislativ consideră că un străin se
poate descurca cu 200 de RON pe lună,
acelaşi legislativ ar trebui să înţeleagă
că un alt străin se poate descurca şi cu
salariul minim pe economie, şi nu este
nevoie de un plafon salarial de 2200
RON. Problema acestei reglementări
este faptul că plafonul este prea mare
în comparaţie cu salariile existente în
prezent in România. Iar legislativul
ţine cu dinţii de rădăcini comuniste
zâmbind şi întinzând mâinile către UE.
Autorităţile susţin că această măsură
este luată de statul român pentru a
preveni exploatarea în muncă / munca
forţată, de a asigura un trai decent
pentru străini şi de a proteja locurile de
muncă pentru cetăţenii români. Părerea
mea este că această lege este în sine o
discriminare, care îi obligă pe angajatori
să refuze angajarea străinilor şi care
deschide uşa spre munca la negru.
De asemenea, majoritatea străinilor
care au venit la studii în România au
urmat cursurile facultăţilor de medicină
(medicină, stomatologie şi farmacie).
După finalizarea studiilor nu li se dă
voie să muncească în domeniu. Deşi
ministerele spun că au drept de muncă,
Colegiul medicilor nu le eliberează
drept de liberă practică decât celor
căsătoriţi cu cetăţeni români. Chiar
dacă unii dintre ei fac specializare sau
doctorate, statul român, în afară de a
le solicita taxa şcolară pentru studii
(în jur de 3000-7000 euro/an), nu îi
sprijină cu nimic şi nu le dă voie să
lucreze în cabinete medicale. Ba mai
mult, aceştia muncesc gratuit în cadrul
studiilor în spitalele de stat, deci munca
lor gratuită e acceptată, dar în rest
nu au voie să îşi câştige existenţa.
În urmă cu câţiva ani, actualul
ministru al sănătăţii, în mandatul lui
trecut, când toată lumea se plângea
că pleacă medicii din România, a
declarat la un jurnal de ştiri că va
importa medici din China pentru
a rezolva problema, pentru că sunt
mai ieftini. Soluţia însă există,
deoarece sunt destui medici străini
în România care pot fi angajaţi.
Dr. Mohamed M. Daoud
Doctor in științe Medicale
Medic Specialist
Obstetrica - Ginecologie
Președinteal Asociației
Centrul Cultural Oriental
www.ccoro.org
Regele e mort, trăiască regele!
Scrisoarea de acceptare pentru
a studia în Romania (obţinută de
la Ministerul Educaţiei) se emitepe
baza verificării corectitudinii datelor
personale, a diplomelor de bacalaureat
şi echivalarea lor pentru a studia
înRomania. Apoi urmează aprobarea
de la un anumit centru universitar.
Înainte cu 3 ani, scrisoarea de acceptare
(acordul de a studia în România) se
obţinea de la Ministerul Educaţiei direct
cu preferinţa pentru un anumit centru
universitar, fiind valabilă şi pentru
orice alt centru universitar cu acordul
acestuia. Astfel, în procedura anterioară,
dosarele erau depuse de studenţii
străini în vederea acceptării la studii
direct la Ministerul Educației. De doi
ani încoace, dosarele depuse în vederea
acceptării la studii se depun prin
intermediul universităţilor, urmând
săfie trimise la Ministerul Educaţiei
de către universităţi, procedură care
face ca procesul de înscriere să dureze
foarte mult, iar studenţii uneori pierd
mai mult de o lună din anul universitar,
deoarece scrisoarea de acceptare
este emisă foarte târziu. Această
procedură este urmată de obţinerea
vizei şi apoi de venirea în România.
Această procedură este îngreunată
şi de faptul că unele universităţii pricep
taxe în plus pentru obţinerea scrisorii
de acceptare de la Ministerul Educaţiei,
7
ceea ce nu este etic, având în vedere
că universitatea respectivă primeşte
ulterior taxa şcolarăcare variază între
350 și 700 de euro lunar. Dacă înainte,
când studentul obţinea scrisoarea
de acceptare se putea înscrie la orice
universitate din România, acum dacă
obţii scrisoare de acceptare de la
Minister prin Universitatea din Cluj,
de exemplu, nu înseamnă că te şi poți
înscrie la facultate, deoarece numărul
de cereri este mare. De exemplu, la
facultatea de medicină sunt aproximativ
200 de cereri pe an, iar universitatea
alege doar 120 de studenţi, cei 80
neacceptaţi nu se mai pot înscrie la altă
facultate, au pierdut anul, deoarece nu
mai este timp pentru obţinerea unei
scrisori de acceptare într-un alt centru.
În plus economia românească pierde
taxele şcolare de la 80 de studenţi,
aproximativ 5000 de euro per student
pe an şi, desigur, cheltuielile personale
ale studenţilor. Anual se pierd pe centru
universitar aproximativ 440.000 de euro.
Unii studenţi, după ce primesc
acordul pentru studii nu reușesc
să primească viza prin ambasada
României din ţara lor de origine în timp
util.În urmă cu câţiva ani ambasada
României în Egipt a dat viză tatălui a
unei fete de 18 ani (care venea să-şi
conducă fiica) înscrisă în primul an la o
universitate din România şi care a plătit
taxa şcolară pe un an anticipat, refuzând
să îi dea fetei viza. Alte persoane
primesc viza de abia în luna decembrie
sau ianuarie pentru anul universitar
care a început deja în octombrie. Lipsa
comunicării eficiente între Ministerul
Educaţiei, Universităţi, Ministerul
de Interne si cel de Externe,face
ca vizele pentru studii să fie emise
după începerea anului universitar.
Astfel, studenţii nu sunt prezenţi de
la începutul anului universitar, ceea
ce afectează studiile lor şi relaţia cu
profesorii şi colegii. Este nevoie de
armonizarea procedurilor în acest sens.
Uneori studenţii ajung cu viză
de turism sau de vizită ca să depună
actele personal, iar apoi sunt obligaţi
să părăsească ţara şi să intre din nou,
cu viză de studii.Această situaţie se
datorează lipsei de colaborare între
ministere şi necesită modificări
legislative pentru ca viza de tip C
să poată fi schimbată în viză de tip
D, fără ca persoana respectivă să
8
părăsească ţara, să depună din nou
actele la Ambasadă, care la rândul
ei le trimite la Ministerul Afacerilor
Externe şi aşa mai departe.
drepturi,cine poate urca direct în
avion spre o ţară UE şi cine are
nevoie de viză înainte de plecare, însă
pe internet nu se găseşte nimic.
O altă problemă cu care se
confruntă studenţii străini este legată
de cazare.În perioada comunistă şi o
perioadă scurtă după revoluţie, când
autorităţile acordau o importanţă mai
mare veniturilor aduse de străinii
veniţi la studii, în cuantumul taxei
şcolare intrau şi cazarea şi bonuri de
masă pentru cantină. Acum taxa s-a
majorat şi s-au eliminat cazarea şi masa.
În plus, un loc de cazare în căminele
studenţeşti este greu de obţinut.
 Ar fi de apreciat implicarea
Ministerului Culturii şi Cultelorîn
susţinerea comunităţilor musulmane
din România pentru a avea imami
cu studii adecvate şi competenţe în
domeniu. Unii dintre cei care conduc
moscheile nu au pregătirea necesară.
Chiar eu am fost implicat într-o situaţie
în care, după un conflict personal un
fost imam, care ocupa această funcţie,
dar nu avea studiile necesare,a declarat
că sunt necredincios şi m-a defăimat
printre musulmani că am renegat
islamul. Acest lucru nu era şi nu este
adevărat, însă dacă ar fi aşa, se poate
pedepsi cu moartea, iar eu riscam în
acea perioadă să fiu omorât de un adept
de-al lui. Consider că rezolvarea acestei
probleme şi recunoaşterea moscheilor
ca atare, şi nu ca centre culturale,
necesită sprijin şi din partea Muftiatului
cultului musulman din România.
Câteva propuneri şi posibile
sugestii pentru autorităţi:
 Mai degrabă decât să ţinem
solicitanţii de azil în centre speciale, de
ce nu îi ajutăm să înveţe limba română
şi să fie folosiţi la muncă după învăţarea
unor meserii (construcţii etc.)?
 Implicarea instituţiilor locale
în sprijinul asociaţiilor care lucrează
pentru integrarea străinilor. Asociaţia
noastră a depus din 2006 cerere la
primărie pentruobţinerea unui sediu pe
care nu l-am primit nici în ziua de azi şi
nici nu am primit un răspuns clar la cele
peste 10 cereri şi completările lor. Pe de
altă parte multe „asociaţii fantomă” au
primit câte un sediu sau chiar două.
 Schimbarea legislaţiei privind
dreptul de liberă practică pentrumedicii
stomatologi, inclusiv cei care sunt la
studii de rezidenţiat, doctorat, sau
trăiesc efectiv în Romania. Aceştia nu
au dreptul de a practica, însă, în mod
paradoxal li seacceptă munca gratuită
în cadrul studiilor la spitalele de stat).
 Oferirea pentru elevi a
posibilităţii de a studia religia
islamică şi limba arabă/turcă la una
dintre şcolile de stat, nu la o şcoală
particulară, şi nu doar în oraşele
în care aceste comunităţi sunt
recunoscute ca minoritate naţională.
 Realizarea de materiale
informative şi planuri de comunicare
prin care să se explice clar dreptul
străinilor de a circula în interiorul
Uniunii Europene. Am căutat
actele normative care prevăd aceste
 Crearea unei legislaţii care să
susţină lupta împotriva discriminării
şi rasismului. Există multe cazuri
nepedepsite şi se tolerează situaţii
în care se exprimă prejudecăţi la
adresa arabilor, inclusiv în instituţii
publice precum Judecătoria.
Va urma.
Mbela Nzuzi
Organizația
Femeilor
Refugiate
în România
Ziua Africii în
România – 2013
Ziua Internaţională a Africii a fost
sărbătorită la Piatra Neamţ pe 25 mai
2013, printr-un eveniment organizat de
către Restaurantul Rustic cu sprijinul
UNHCR România, care a promovat
evenimentul şi a pus la dispoziţia
presei materiale informative legate
de activităţile agenţiei şi de situaţia
refugiaţilor stabiliţi în România.
Participanţii la eveniment s-au
bucurat de o expoziţie cu obiecte de
artă şi accesorii tradiţionale africane,
un bufet cu mâncăruri tradiţionale
africane şi un moment artistic oferit
de formaţia de muzică africană Gloria.
La deschiderea evenimentului a avut
loc o conferinţă de presă susţinută
de membrii formaţiei: Mbela Nzuzi,
Aime Lema, Nkie Mbote Bobo,
refugiaţi din Republica Democrată
Congo, Bonare Isabelle, cetăţean
român de origine centrafricană
şi Francois Lilaka, imigrant din
Republica Democrată Congo.
La eveniment au participat şi
primarul oraşului, două ziare locale
şi o televiziune, exprimându-şi
interesul pentru situaţia refugiaţilor
şi imigranţilor africani stabiliţi în
România. Cele mai importante aspecte
abordate în cadrul conferinţei de
presă au fost: problemele cu care se
confruntă refugiaţii şi imigranţii, relaţia
cu populaţia locală în ceea ce priveşte
aspectele legate de discriminare,
comparaţia situaţiei refugiaţilor şi
imigranţilor stabiliţi în România cu
cei din alte ţări europene, motivul
pentru care oamenii aleg România ca
ţară de adopţie şi eforturile depuse
de către instituţiile şi organizaţiile
implicate în asistenţa refugiaţilor şi
imigranţilor stabiliţi în România.
Reprezentanţii presei au fost
impresionaţi de povestea lui Aime
Lema, care a trecut la Ortodoxie
avându-l ca naş şi duhovnic pe
Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei
mai mari duhovnici ai ţării noastre.
Părintele Iustin s-a născut la data de 10
februarie 1919, în satul Poiana Largului,
comuna Călugăreni, judeţul Neamţ,
fiind cunoscut ca mare duhovnic şi
stareț la Mânăstirea Petru Vodă.
Materiale informative despre
UNHCR au fost expuse şi distribuite
celor prezenţi. Revista „Migrant
în România” realizată de Institutul
Intercultural Timişoara a fost,
de asemenea, distribuită.
Ziua Internaţională a Africii este
sărbătorită în România de mai mult
de 7 ani prin evenimentele realizate
de Organizaţia Femeilor Refugiate în
România, pentru promovarea culturii
şi tradiţiilor africane şi sensibilizarea
opiniei publice cu privire la situaţia
refugiaţilor şi imigranţilor africani
stabiliţi în România. Ne bucurăm că
România se alătură celorlalte state
care îşi exprimă solidaritatea faţă
de popoarele africane organizând
evenimente menite să sărbătorească
Ziua Internaţională a Africii.
Un alt eveniment important la
care am participat a fost organizat la
Iaşi de către Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza” care a iniţiat proiectul
„O zi în Africa / One day in Africa
/ Une journée en Afrique”.
Activităţile principale ale
evenimentului au fost: o dezbatere cu
privire la situaţia politică şi economică,
povesti variate ale ieşenilor, şi nu numai,
care au fost în Africa, o conferinţă
despre mass-media şi efectele conexiunii
la internet in Africa, foto-jurnalism,
video-jurnalism, expoziţie cu lucruri
aduse din Africa, respectiv haine,
instrumente muzicale, bijuterii, ceai
african etc. şi o petrecere africană pentru
încheierea evenimentului. Momentul
artistic a fost asigurat de două soliste
care au cântat în dialecte africane
din Kenya, de un imigrant congolez
stabilit la Iaşi şi de membrii formaţiei
de muzică africană Gloria, a cărei
solistă este subsemnata, Mbela Nzuzi.
9
opinii
A munci cu
este similar cu
Din experienţa celor trei ani de
implementare a unor proiecte din
domeniul integrării imigranţilor
proveniţi din ţări din afara Uniunii
Europene mi-am dat seama că această
muncă seamănă izbitor cu o expediţie
în necunoscut. În momentul când
începi această muncă ştii foarte puţine
lucruri despre cei cu care vei lucra,
despre felul lor de a vedea lumea, despre
valorile care le ghidează în viaţă, despre
obiceiurile culturale, sfinte pentru ei,
despre cum se aşează în faţa şcolii,
a muncii, a familiei şi mai ales cum
percep ei România, instituţiile Statului
Român şi pe cetăţenii ei. Şi de fapt
nu ştii aproape nimic despre reacţiile
instituţiilor statului şi a cetăţenilor
români faţă de aceşti oameni care vin
din toate ţările şi continentele lumii.
Chiar dacă trăim într-o lume în care
informaţia este transmisă instantaneu
dintr-un capăt în altul al pământului,
oamenii de lângă noi, oamenii pentru
care lucram rămân mereu o enigmă. Şi
această enigmă se traduce în emoţiile
pe care le ai când demarezi o anchetă
socială în care beneficiarul are o mamă
care trece prin căsnicii oficiale şi
neoficiale precum călăreţii peste râurile
ce le ies în cale, şi cum gândul tău nu
îţi stă la cum să justifici nişte bănuţi
pe care poţi să îi obţii pentru tânărul
cu ochii larg deschişi din faţa ta, ci la
rănile din sufletul lui, lăsate de bătăile
tatălui vitreg, de lipsa îndelungată a
mamei, de neajutorarea bunicilor, de
foamea cronică care vine din copilărie şi
care nu se mai termină. Te scufunzi în
documente ca să îţi maschezi emoţiile
care te copleşesc, iar când, după un
timp îndelungat, venit parcă de peste
ani, îţi ridici ochii şi te uiţi la cel care
îţi vorbeşte, tresari, el îţi vorbeşte
despre cărţile lui de poezii. Şocul este
atât de mare încât te ridici, scuzândute, şi ieşi cu repeziciune din încăpere
ca să nu vadă că te-a podidit plânsul.
10 Migrant în România - nr. 18, 2013
Plângi de fericire, fiindcă afli că acest
tânăr cu ochii larg deschişi s-a salvat.
S-a salvat din viaţa care îl îndrepta cu
repeziciune spre delicvenţă sau spre
droguri. A ales poezia. Şi atunci îţi
dai seama că munca ta semănă cu o
expediţie în necunoscut. Că oamenii
pot contrazice toate teoriile ştiinţifice.
această facilitate nu este utilizată
cum trebuie de instituţii. Un latinoamerican se căsătoreşte cu o româncă
şi se hotărăşte să trăiască în România.
Are nevoie să îşi echivaleze carnetul de
conducere dar nu poate face acest lucru
deoarece guvernul ţării sale de origine
nu a încheiat un acord cu Guvernul
României. Mă duc personal la Poliţie
să verific de ce e nevoie de un acord
guvernamental între două ţări pentru
echivalarea unui carnet de conducere
a unui cetăţean dintr-o ţară din afara
Uniunii Europene. Eu şi ofiţerul de
Poliţie, neaşteptat de politicos, cu mine,
nu şi cu omul venit de peste mări, ne
scufundăm în hârtii care ne dovedesc
negru pe alb că latino-americanul
nostru nu îşi poate echivala carnetul
de conducere în România. Singura lui
soluţie este să o ia de la capăt cu şcoala
de şoferi. O nouă cheltuială pe care nu
are din ce o acoperi deoarece nu şi-a
găsit încă un loc de muncă, o nouă
pierdere de timp pentru o abilitate pe
care o are deja însuşită. Sună ca şi cum
unui înotător i s-ar cere să se înscrie
la cursuri de iniţiere la înot. Ieşind de
la Poliţie m-am simţit ruşinată faţă
de omul venit de peste mări şi hotărât
să trăiască în România şi furioasă
pe instituţiile statului român care
complică lucruri care nu trebuiesc în
nici un fel complicate. M-am simţit
furioasă că instituţiile statului pot
contrazice şi submina drepturi care
par să vină de la sine, de la natură.
oamenii de lângă noi, oamenii pentru
care lucram, rămân mereu o enigmă.
Un egiptean cu şcoală înaltă şi cu
o problemă serioasă de mobilitate
se foloseşte de o maşină pentru a-şi
uşura deplasarea în oraş. Pentru că
are un loc de parcare închiriat de la
Consiliul Local, dar acesta este destul
de departe de apartamentul în care
imigranţii
o expediţie
în necunoscut
unor maşini, că trăim într-un secol
în care informaţia este transmisă
instantaneu dintr-un capăt în altul al
pământului, şi că toţi cetăţenii acestei
planete, planeta Pământ, pot şi ar trebui
să trăiască în pace, ca nişte buni vecini?
Ana Luduşan
Liga Apărării Drepturilor
Omului, LADO
locuieşte, încearcă să facă un schimb
sau o înţelegere cu unul dintre vecinii
care au locuri de parcare situate mai
aproape de apartamentul său. Absolut
toţi vecinii, români sau maghiari, îl
refuză. Atunci omul se hotărăşte să
parcheze maşina în locul pe care îl
găseşte liber, în stradă sau pe trotuar,
în momentul în care parchează, dar cât
mai apropiat de locuinţa lui. Se trezeşte
cu maşina pusă pe butuci. Scandalul
se încheie doar cu ajutorul Poliţiei şi
cu obligaţia zilnică a unui om cu mari
suferinţe de deplasare de a face un
drum lung până la maşina care îl duce
acolo unde îl cheamă obligaţiile sale de
familist, cu doi copii, cetăţeni români.
Ce trebuie să facem pentru ca acest
deznodământ să nu se mai repete şi mie
să nu-mi mai fie ruşine de atitudinea
cetăţenilor români faţă de un om aflat
în dificultate, care trebuie sprijinit şi nu
sabotat? Cum putem să-i convingem pe
românii care înfig cuie în cauciucurile
această facilitate nu este utilizată cum
trebuie de instituţii. Mii de studenţi
străini vin să îşi desăvârşească studiile
universitare în România. Ar trebui să
fim mândri că aceşti tineri din Africa,
din ţările arabe, din cele latinoamericane, din Coreea, din Japonia,
din China şi din Canada au ales
universităţile din România. Ar trebui să
ne bucurăm că educaţia lor în România
înseamnă pentru noi o afacere. Ei
mănâncă, dorm, se distrează, învaţă,
aici în România, câte trei, patru, şase
sau chiar nouă ani, dacă ne gândim la
întreg parcursul de la medicină, inclusiv
rezidenţiatul, care se plăteşte de către
studenţii străini. Deci cheltuiesc în
România. Ce facem noi pentru aceşti
tineri în afara unei educaţii, uneori
exemplare, alteori mai puţin exemplare?
Le oferim locuri de muncă celor care
nu au de acasă un sprijin material prea
consistent, aşa cum prevede legea, 4 ore
pe zi? Le oferim facilităţi să se angajeze
în România după ce au terminat
studiile sau le facilităm plecarea spre
alte zări pentru a duce cu ei ştiinţa
acumulată în România şi a-i transforma
în ambasadori ai şcolii româneşti?
Facem prea puţin din toate
acestea deoarece încă nu înţelegem să
promovăm politici publice inteligente,
democratice şi inovative prin care
toată lumea are de câştigat. Ce ar
pierde Direcţiile de Sănătate Publică,
Ministerul Educaţiei şi cel al Sănătăţii
dacă şi-ar da mână de la mână, ar
comunica corect şi eficient şi ar elibera
Certificatele de conformitate studenţilor
străini fără să îi mai ţină în România
încă şase, opt luni după ce ei au
terminat facultatea? Nu ar pierde nimic,
ba ar câştiga preţuirea acestor tineri
şi faima că România este un loc unde
se poate învăţa şi se poate trăi bine.
De ce nu luăm exemplul unor
ţări precum Suedia care a ştiut să
transforme un port naval în paragină,
aşa cum era Malmo în 1990, în
metropolă internaţională în mai
puţin de 15 ani. Miracolul Malmo
este opera unui om, al primarului
arhitect, este opera unei echipe de
specialişti şi de vizionari care au ştiut să
transforme eşecul societăţii industriale
în miracolul societăţii cunoaşterii.
Malmo găzduieşte azi peste 24.000 de
studenţii, care propagă dezvoltare pe
300 de km în jurul acestei metropole.
Aceste experienţe şi multe altele
te fac să înţelegi că a munci cu
imigranţii estre similar cu o expediţie
în necunoscut, nu numai pentru că
aceştia văd lumea altfel decât o vedem
noi românii, nu numai că se aşează
altfel în faţa şcolii, a vieţii şi a familie ci
şi pentru că instituţiile Statului Român
şi cetăţenii României nu văd în ei pe
vecinii lor din satul nostru planetar de
pe Planeta Pământ. Aşa cum ne-am
dori ca americanii, germanii, arabii,
japonezii să vadă în copii noştri, aflaţi în
ţările lor, pe prietenii sau pe vecinii lor.
11
europa
Forumul European
pentru Integrare –
platforma de dialog
pentru integrarea
migranților – cuprinde
apoximativ 100 de
organizaţii active în
domeniul integrării
migranţilor, care se
întrunesc de două ori
pe an la Bruxelles
La începutul acestui an, membrii
forumului au elaborat o declarație
comună care cuprinde o serie de
propuneri de politici publice și
acțiuni concrete care pot fi inițiate
de autoritățile relevante, partenerii
sociali și alți actori interesați, pentru
a spori contribuția migranților la
creșterea economică în UE, precum
și recunoașterea contribuției
lor în societate, în general.
Consiliul pentru Justiție și Afaceri
Interne al Uniunii Europene a adoptat
în 2004 Principiile Fundamentale
ale integrării migranților. Dintre
acestea, al treilea principiu se referă la
contribuția migranților în societate:
„Angajarea reprezintă o componentă
cheie a procesului de integrare, ea este
un element central pentru participarea
migranților, pentru contribuțiile
migranților în societate și pentru
vizibilitatea acestor contribuții.”
Potențialul de integrare a
migranților nu este suficient sprijinit.
Rolul benefic al migranților în
economia statelor gazdă este de
necontestat, însă migranții se confruntă
Contribuția
la creșterea
în Uniunea
adesea în continuare cu diferite forme
de discriminare în accesarea pieței
muncii și sunt exploatați în relațiile
lor de muncă. Participanții la Forumul
European pentru Dezvoltare recomandă
instituțiilor europene, statelor membre
și autorităților regionale și locale să
întreprindă acțiuni menite să faciliteze
eforturile migranților de a-și împlini
potențialul de contribuție la creșterea
economică a Uniunii Europene,
urmărind câteva direcții principale.
a. Lupta împotriva discriminării
și exploatării migranților, fie femei,
fie bărbați, în toate sferele sociale,
inclusiv în educație și în sfera
activităților economice la domiciliu.
b. Susținerea coordonată a
inițiativelor migranților de a dezvolta
activități de antreprenoriat.
c. Promovarea de măsuri
pentru egalitate și diversitate,
respectiv o mai bună reprezentare a
migranților angajatori și antreprenori
în organizațiile de profil din
țara de reședință și din UE.
d. Elaborarea unor standarde
pentru toate statele membre legate
de recunoașterea calificărilor
migranților (diplome, certificate etc.)
și a competențelor „soft” (competențe
migranților
economică
Europeană
interculturale, multilingvism, experiențe
de muncă informală etc.) care să
faciliteze accesul pe piața muncii.
e. Facilitarea mobilității migranților
în interiorul Uniunii Europene.
f. Lărgirea canalelor legale de
migrație a forței de muncă, astfel
încât să se țină pasul cu schimbările
demografice și nevoile crescânde de
pe piața muncii generate de acestea.
Partenerii sociali ar trebui să fie
consultați sistematic cu privire la
schimbările de pe piaţa muncii.
g. Promovarea ratificării și
implementării Convenţiei ONU
pentru protecţia drepturilor
tuturor muncitorilor migranţi şi ale
membrilor familiilor acestora.
h. Stabilirea unui sistem de
intrare și recunoaștere care să
încurajeze migranții să acceseze
piața europeană a muncii, cu
posibilitatea șederii pe termen lung,
a naturalizării, a reunirii familiale.
i. Asigurarea accesului la sistemele
de protecție socială și a portabilității
drepturilor aferente în statele terțe.
j. Elaborarea de politici pentru
îmbunătățirea inserției migranților
pe piața muncii, în special a femeilor,
cu respectarea nevoilor lor specifice.
k. Stabilirea unor indicatori de
egalitate, comuni la nivel european,
monitorizarea și analiza lor.
l. Continuarea finanţării
proiectelor naționale de
incluziune socială, și a inițiativelor
pentru migranți şi stimularea
implicăriiorganizațiilor migranților.
m. Luarea în calcul a posibilităților
de reglementare a rezidenței și muncii
migranților fără documente legale,
pentru a evita exploatarea lor.
n. Luarea în considerare
a economiei sociale pentru
promovarea oportunităților egale
și accesul la piața muncii.
Participanții la Forum își
exprimă disponibilitatea pentru a
susține acțiuni întreprinse în aceste
direcții, precum și pentru a păstra
dialogul pe teme legate de integrarea
migranților cu instituțiile europene.
Textul integral al Declarației
este disponibil la adresa: http://
www.eesc.europa.eu/resources/
docs/forum_statement_en.pdf
Oana Bajka
Timişoara
Forumul European pentru
Integrare a fost inițiat în anul
2009 ca parte a procesului
lansat de Comisia Europeană
de a elabora o agendă comună
de integrare a resortisanților
din statele terțe în Uniunea
Europeană. Forumul oferă
reprezentanților societății civile
oportunitatea de a-și exprima
opinia pe teme de integrare,
în special legate de agenda UE
pentru integrare. În acest fel,
instituțiile europene pot beneficia
de o abordare cuprinzătoare
a integrării, care cuprinde
actori de la toate nivelurile.
Următoarea întâlnire a
Forumului este programată
pentru luna iunie 2013 și se
va concentra asupra educației
copiilor și tinerilor migranți ca
instrument de integrare. Institutul
Intercultural Timişoara participă
la toate întâlnirile Forumului.
13
mĂrturii
Din războiul civil în
Pentru românii-sirieni,
Paula
Anastasia
Tudor
jurnalist
Au plecat dintr-o ţară sfârtecată de
război şi au venit într-una unde e linişte,
pace şi o ospitalitate proverbială. Aşa,
cel puţin, scrie în cărţi. Când colo s-au
trezit în altă luptă, cu alte reguli şi alte
arme. Însă tot una pentru supravieţuire.
Familia Raai este a treia familie
mixtă româno-siriană pe care o
întâlnesc de la începutul sângerosului
conflict. Mădălina Raai este româncă,
are 36 de ani şi a plecat de 20 de ani
în Siria unde şi-a întemeiat o familie.
Are un soţ sirian şi 4 copii cu dublă
cetăţenie. Au plecat din Latakia
acum 3 luni pentru că viaţa acolo
devenise extrem de nesigură. Dispar
copii, dispar adulţi şi, prea des, cei
dispăruţi sunt găsiţi morţi. Oamenii
sunt ridicaţi de pe stradă fie de către
armata preşedintelui fie de „armata
liberă”. O dispută pe care mulţi n-o
înţeleg, dar s-au trezit în mijlocul ei.
Pe lângă cele două armate, cresc şi se
dezvoltă în voie toţi nelegiuiţii. Astfel că
oamenii paşnici pot deveni cu uşurinţă
victimele oricui, fără să-i pese cuiva.
„Nu ştii pe ce parte să mergi”
a început a povesti femeia. „Eşti
ameninţat din toate părţile. Pe de o
parte armata liberă te ameninţă să
fii de partea lor, pe de alta, armata
statului te ameninţă să lupţi împotriva
armatei libere. Pe lângă aceştia sunt
unii care, ca să mai câştige un ban, fac
plângere la poliţie că X sau Y are relaţii
cu rebelii, chiar dacă nu-i aşa. Nu se
mai osteneşte nimeni să dovedească.
Te ridică de pe stradă şi te bat până
recunoşti chiar dacă n-ai făcut nimic”.
Şi ei au trecut printr-o situaţie
similară. În urmă cu un an, băiatul
lor cel mare, Muhamad, sau Hamude
cum îl alintă, a fost luat de pe stradă
de poliţie când se întorcea de la
şcoală sub acuzaţia că a scris pe pereţi
mesaje împotriva preşedintelui. Avea
13 ani. Trupul lui încă mai păstrează
urmele bicelor. Şi pe spate şi în tălpi
şi pe gât… „Spune ce-ai făcut!”, îşi
aminteşte băiatul urletele din camera
de tortură. „N-am făcut nimic” striga
el din ce în ce mai stins. „După 4 ore
de bătaie am spus tot ce-au vrut. Că
am fost în Revoluţie, că am scris pe
pereţi… Orice, dar nimic adevărat.
Numai să scap. După aceea s-au
oprit şi m-au trimis la o puşcărie de
minori”. O lună şi jumătate a fost
închis. O lună şi jumătate părinţilor
le-a tremurat sufletul prin tribunale
încercând să-şi elibereze fiul. „Acum,
cei care au 14 ani pur şi simplu dispar
când sunt ridicaţi. Am un prieten
care a fost luat anul trecut de la tatăl
lui din magazin şi până acum nu se
ştie nimic de el. Şi în viaţa lui n-a
făcut nimic. Eu îl ştiu foarte bine”.
Hamude, la fel ca fratele şi surorile
lui, vorbeşte bine româneşte. De mici
mama le-a vorbit în limba ei maternă.
Însă nu doar băiatul cel mare
era în mod constant în pericol. Cu
toată starea de război, statul a impus
părinţilor obligaţia de a-şi trimite copiii
la şcoală. Cei care nu se conformează
riscă să se trezească cu poliţia pe
cap şi să fie acuzaţi de colaborare cu
rebelii. „Până şi autobuzele cu copii
de grădiniţă sunt oprite în punctele
de control”, continuă Mădălina. „Iar
soldaţii urcă cu mitraliera. Un şofer de
autobuz a rugat un soldat să nu mai
urce înarmat că-i sperie pe cei mici,
dar acesta a urcat şi a început să strige
„Allah akbar! (Allah e Cel mai mare! –
n.r.)”. Copiii, familiarizaţi cu expresia
pentru că este chemarea la rugăciune
(dar se foloseşte şi drept chemare la
luptă), au început şi ei să strige „Allah
akbar! Allah akbar!” la care soldatul
s-a întors către şofer spunându-i „Vezi
că nu le e frică? Dacă le dai arme şi-i
trimiţi să ne omoare, ne omoară!”
După eliberarea fiului au rămas
în continuare acasă pentru că au tot
sperat că iadul dezlănţuit asupra lor va
înceta. Dar n-a fost aşa. „Începuseră
să răpească şi fete” a reluat Mădălina
cu voce tremurândă. „Două colege
de 15 ani de-ale fetei mele au fost
răpite. Nu se ştie de cine. Au fost găsite
după două săptămâni pe malul mării,
dezbrăcate, bătute, violate. Una era
moartă, cealaltă leşinată. Am înţeles că
şi-a pierdut minţile. Fetele violate nu
lupta cu birocraţia.
România nu e „acasă“
şi cu birocraţia. Mai puţină teroare,
dar mai mulţi nervi. Plus întrebarea
zilnică: „Ce mai punem azi pe masă?”
Chiar dacă pare fragilă, aşa puţintică
la trup cum e, de sub baticul strâns
înfăşurat în jurul feţei, privirea îi
scapără hotărât. Nici nu are încotro.
De forţa ei depinde acum siguranţa
şi speranţa copiilor şi soţului ei. Doar
acum se află în ţara ei natală. De
aceea, la ultimul seminar Migrant în
România din Constanţa, organizat
de Centrul de Resurse Civice pentru
a facilita întâlnirea dintre migranţi
şi autorităţi, Mădălina Raai şi-a spus
păsul căutând ajutor. Veniţi de 3 luni
în România, s-au trezit într-un cerc
vicios. Pentru a putea trăi au nevoie
de bani. Pentru bani au nevoie de
muncă. Pentru muncă au nevoie de
acte, care sunt în arabă. Pentru acte –
traduceri. Pentru traduceri – bani.
mai au viaţă acolo. O altă fată care a
fost închisă de forţele statului şi a ieşit
de acolo însărcinată, s-a sinucis…”
Atunci s-au hotărât să plece din
Siria. Aici au auzit apoi şi de cruntul
măcel din Panias unde n-au fost
cruţaţi nici măcar copiii. De la sugar la
bătrân, toţi au fost ucişi cu sânge rece.
Nu le-a fost uşor să plece. În Latakia
aveau un apartament şi o mică afacere
care din cauza bombardamentelor
s-a făcut una cu pământul. Din ce
adunaseră au reuşit să trăiască ultimii
doi ani, dar au ajuns la fundul sacului.
Ambasada României i-a ajutat şi,
după multe peripeţii, au ajuns în
Otopeni. Însă cu buzunarele goale.
Ajunşi aici, au fost nevoiţi să continue
lupta pentru supravieţuire. Cu taxele
Pentru asigurarea medicală i s-a
cerut, ca oricărui cetăţean român, să
plătească retroactiv pe ultimele luni.
N-are de unde. Nici copiii nu sunt
asiguraţi pentru că nu sunt înscrişi la
şcoală. Pentru înscriere le trebuie acte...
Cam asta ar fi foarte pe scurt vârtejul în
care s-au trezit aici, scăpaţi din război.
Pentru statul român ei sunt cetăţeni
români, nu refugiaţi, iar circuitul
actelor şi al taxelor în spaţiul mioritic
sunt guvernate de legi necunoscute
funcţionarului public, de nepăsare şi
delăsare. Dar, mai cuprinzător, ne-a
relatat chiar Mădălina Raai. „Suntem
veniţi în România de aproape 3 luni.
Acolo aveam casă, afaceri, mă rog, tot ce
adună un om în 20 de ani. Fiind obligaţi
de război să plecăm de acolo, Ambasada
României ne-a ajutat să ajungem aici,
dar nu ne-a oferit nimic. În Constanţa
am locuit la fratele mamei care a murit
acum două săptămâni şi am rămas
pe stradă, cum se zice. Acum stăm cu
chirie, dar costă 150 de euro pe lună.
Am fost şi la Primărie, am fost peste tot.
Încă mai avem de lucru cu certificatele
de naştere. Durează. De două luni le-am
depus la Primărie la Bucureşti pentru
rectificare, dar încă nu au sosit. Trebuie
să facem buletine, trebuie să înscriem
copiii la o şcoală, trebuie să ne găsim
un loc de muncă… Ne mai ajută mama
să nu murim de foame, cu pensia ei de
600 de lei. Până om găsi ceva de lucru.
E mult mai uşor, teoretic, să te angajezi
ca cetăţean român, însă mie, să îmi
găsesc de lucru, îmi trebuie anumite
acte. Acte pe care nu le am. Actele, ca să
le faci, costă. Noi am venit cu diplomele,
toate, în limba arabă. Ca să le traducem
costă foarte mult, aşa că am stopat tot
ce înseamnă traduceri până rezolvăm
cu certificatele de naştere şi buletinele
să putem înscrie copiii la şcoală. E o
situaţie foarte grea. Nu e deloc uşor de
rezolvat. Unde am fost, toţi îţi cer acte,
îţi cer taxe. Pentru asigurarea medicală
m-au pus să plătesc din urmă cu 5 luni
nişte taxe de care eu nu am beneficiat
nefiind în ţară. Copiii nu sunt asiguraţi
nici ei pentru că nu i-am putut înscrie
la şcoală iar dacă nu sunt înscrişi la
şcoală nu intră în sistemul de asigurări.
Eu acum mă rog la Dumnezeu să
nu se îmbolnăvească niciunul”.
Mădălina, în Siria, era fizioterapeut.
A făcut un curs încă de când s-a stabilit
acolo şi a practicat meseria timp de 19
ani. Se gândeşte însă că aici diploma
aceea nu-i va fi recunoscută şi că nu
va avea nici cu ce proba vechimea
deoarece acolo nu au cărţi de muncă.
Şi nici de recomandări nu are cum să
facă rost în situaţia dată. Până acum
au fost ajutaţi de o familie de sirieni
stabilită în România de 10 ani, care le-a
trimis ceva bani şi de Centrul pentru
Resurse Civice din Constanţa care a
reuşit să îi ajute cu plata utilităţilor şi,
parţial, a chiriei pe o lună. Dar familia
Raai nu vrea să stea la mână-ntinsă.
Nu sunt obişnuiţi aşa. Vor doar să
muncească pentru a se putea întreţine.
Mădălina se opreşte şi scapă un oftat
prelung. „Sunt multe de spus, dacă
le-aş spune pe toate nu m-aş mai opri”.
15
organizatii
România – a
pentru studenții
Trăim într-un secol al globalizării,
când hotarele dintre state nu reprezintă
un obstacol pentru integrare, schimburi
culturale, libera circulaţie etc. Orice
persoană venită într-un mediu nou
are nevoie de timp şi trebuie să
depună efort pentru acomodare.
În asemenea situaţie, an de an, se
află şi tinerii din Republica Moldova
admişi la studii în România. La început
sunt confuzi şi par a fi rătăciți într-o
lume nouă, însă în ajutorul lor vin
colegii mai mari. La Alba Iulia aceştia
au format Organizația Studenților şi
Liceenilor Basarabeni. Din primele zile
O.S.L.B. Alba încearcă să-i orienteze
în noile realităţi pe studenții admişi
la licee şi facultăţi. Organizaţia îşi dă
silinţa să creeze toate condiţiile ca
aceştia să nu simtă diferențele, să nu fie
marginalizați și să se integreze în noua
familie pe care o vor avea pe parcursul
anilor de studii. În acest scop sunt
realizate activități pentru ca tinerii să
comunice şi să se cunoască mai bine.
În anul curent de studii O.S.L.B.
Alba a organizat mai multe activităţi.
doua casă
basarabeni
Şirul lor a început cu excursia de bun
venit pentru bobocei. În 7 octombrie
2012 boboceii au făcut primii paşi
pentru a descoperi Alba Iulia, începând
cu marile patrimonii ale oraşului –
Cetatea Alba Carolina şi Muzeul Marii
Uniri. Au fost fascinaţi atât bobocii,
cât şi persoanele care au avut ocazia
să fie printre vizitatorii cetăţii. Cetatea
i-a uimit cu multe surprize, aici istoria
parcă a renăscut şi trăieşte din nou.
Primele impresii nu s-au lăsat
mult aşteptate. Semnele de întrebare
pe chipul tinerilor au fost înlocuite cu
satisfacţia şi mândria că sunt printre
puţinii norocoşi care au posibilitatea
să se afle în acest oraş deosebit. Pot
afirma cu certitudine că prima etapă
de cunoaştere şi implicare a tinerilor
admişi la studii inițiată de O.S.L.B.
Alba a fost încununată de succes.
Pentru a realiza consecvent
obiectivul propus, O.S.L.B. Alba a
organizat concursul sportiv A.T.A.C.
Scopul lui a fost dezvoltarea creativităţii,
imaginaţiei, spiritului competitiv şi
lucrului în echipă. Accentul a fost
pus pe distracţie şi comunicare, nu
pe victorie. În concurs au participat
4 echipe: A - acţiune, T - tactică,
A - ambiţie, C - competiţie. Fiecare
concurent a avut oportunitatea să-și
manifeste forţa, curajul şi pregătirea
fizică bună pe care o posedă. Probe
amuzante, participanţi ingenioşi şi
un juriu de nota 10 – toate acestea au
ajutat ca acest concurs să se desfăşoare
la cel mai înalt nivel. În competiţie
tinerii au interacţionat direct şi au
dat dovadă de spirit concurenţial.
Astfel, ei au descoperit o modalitate
reuşită de a petrece timpul liber util şi
distractiv. Deşi sunt departe de casă,
datorită acestor activități ei reuşesc
mai ușor să se integreze în noua
viață. O.S.L.B. Alba le oferă șansa
să se simtă ca acasă. Organizaţia a
depus efort considerabil pentru ca
studenții şi elevii să privească doar
frumos și pozitiv viața în România.
Un exemplu elocvent ce
demonstrează reuşitele recente ale
tinerilor basarabeni este victoria
Laurei Babin în concursul Miss
Bobocică a Universităţii 1 decembrie
1918, care a impresionat juriul prin
frumuseţe, rafinament şi atitudine.
Irina Golban
Studenții au nevoie însă nu doar
de distracție. Un aspect important
îl reprezintă dezvoltarea spirituală
şi intelectuală a acestora. Membrii
organizației au participat la a XVI-a
ediţie a Congresului spiritualității
româneşti şi la prezentări de carte.
Alba Iulia este un oraș cu un bogat
trecut istoric, un oraș în care s-a
înfăptuit Marea Unire. Organizația
Studenților şi Liceenilor Basarabeni
din Alba Iulia, împreună cu alte 14
organizații ale basarabenilor din
România, a sărbătorit într-un mod
deosebit Ziua Națională. Tinerii au
depus coroane de flori la busturile
personalităţilor importante ale
neamului – Mihai Viteazu, Grigore
Vieru, Mihai Eminescu. Trecătorii
prezenţi la flashmob-ul organizat
de O.S.L.B. Alba au rămas uimiţi:
împreună cu FAB România,
studenţii basarabenii din Alba Iulia
au improvizat drapelul României
şi au dansat Hora Unirii.
Organizația Studenților şi Liceenilor
Basarabeni oferă posibilitatea fiecărui
membru să se dezvolte în domeniul
dorit. Astfel studenţii şi elevii scriu
articole pentru site-ul oficial al
organizației, învață să scrie proiecte,
planifică şi organizează activități
de diferite feluri etc. Reuşitele sunt
vizibile, iar viitorul este promiţător.
Pot afirma cu certitudine că
Alba Iulia devine a doua casă
pentru basarabenii admişi la
studii. Astfel, necunoscutul de
ieri devine viitorul de mâine.
17
interviu
Integrare de succes
„Ca să înveţi
trebuie neapărat
să îţi doreşti asta
din tot sufletul“
O doamnă deşteaptă, plină de viaţă şi un
exemplu pentru orice femeie care doreşte sa aibă
succes în viaţă. O familie plină de căldură şi
iubire, foarte unită şi care încearcă să se bucure
de orice clipă petrecută împreună. Când stau
de vorbă cu ei timpul trece fără să simt.
Puteţi să vă prezentaţi pe scurt,
vă rog, pe dumneavoastră şi
pe familia dumneavoastră?
Mă numesc Chouk Yolla, sunt medic
oftalmolog şi am trei copii minunaţi
împreună cu soţul meu, Dr. Chabrouni
Nidal. Am venit în România în anul
2000, după ce m-am căsătorit. Soţul
meu se stabilise de mult în Romania.
Cum a fost începutul vieţii
dumneavoastră de aici? Aţi
întâmpinat dificultăți?
Ca pentru orice persoană care se
stabileşte într-o altă ţară, departe de
părinţi, surori şi prietene, începutul
a fost dificil. Totul a fost nou pentru
mine, şi limba şi viaţa în general, însă
datorită soţului meu am depăşit toate
dificultăţile fără mare efort. El m-a
sprijinit în tot ceea ce am vrut să fac,
el este cel care m-a încurajat şi m-a
ajutat, mi-a dat încrederea de care
aveam nevoie şi căldura familiei.
Cum ați învățat limba
română? Care ar fi sfatul
dumneavoastrăpentru
cineva care dorește să
înveţe limba română?
Am început să învăţ limba română
imediat după ce am ajuns aici. A fost
strictul necesar, nu poți trăi într-un loc
în care nu poţi comunica cu alţii, este
un chin. Cine doreşte să învețe limba
română, părerea mea este că trebuie să
iasă în societate, să încerce să comunice
cu alţii. Chiar dacă greşeşte trebuie să
accepte să fie corectat de alţii, ba chiar
trebuie să solicite acest lucru ca să
înveţe din greșelile sale. În plus, pe mine
m-a ajutat televizorul, ascultarea ştirilor
românești, a diferitelor programe şi
citirea subtitrării în limba română a
unor filme. Ca să înveţi trebuie neapărat
sa îţi doreşti asta din tot sufletul.
Cum ați descrie Romania
și poporul român?
România este o ţară foarte
frumoasă, cu natură superbă, bogată
şi cu un trecut istoric vast. Poporul
român este un popor inteligent,
iubitor, dornic şi capabil să înveţe
şi să facă multe progrese.
Puteţi să-mi spuneţi, vă rog
ce soluţii aţi urmărit pentru
buna integrare în această
societate? Și dacă ar fi să
daţi un sfat străinilor din
România, care ar fi acesta?
Fiecare societate are propriile ei
tradiţii şi reguli, oamenii au o anumită
mentalitatece îi deosebeşte de alţii.
Pentru ca cineva să se poată integra
trebuie să înveţe aceste tradiţii şi reguli,
să respecte mentalitatea specifică, altfel
rămâne străin. Să înțelegi nu înseamnă
să critici sau să încerci să te transformi
într-o altă persoană, ci să poată să
te înţeleagă alţii fără a te critica.
Ce părere aveți despre ce se
întâmplă acum în Siria, ţara
dumneavoastră de origine?
Ne doare foarte mult această
tragedie care se petrece în ţara noastră.
Siria, această ţară minunată şi acest
popor iubitor nu merită să sufere atât
de mult. Am trăit mereu toţi împreună,
în înţelegere şi prietenie și nu-mi
dorescdecât să vad Siria din nou liniştită
şi frumoasă cum a fost întotdeauna.
Sukaina Jasim Hashim
Mediator Intercultural
Președintă Asociația
„BUD’S FLOWERS“
Consideraţi că este suficient
de activă comunitatea
arabă din România?
Comunitatea arabă din România
este o comunitate numeroasă, care
s-a extins mai ales în ultimii doi ani.
Problema noastră este dezorganizarea
şi lipsa de comunicare. Uneori mă
întâlnesc din întâmplare cu unele
persoane din ţara mea care trăiesc
aici de mulți ani şi cu care nu am
avut ocazia să mă văd într-un cadru
organizat. Deci mă bucur că există
şi aşa întâmplări până la urmă.
Care sunt planurile
dumneavoastră de viitor?
Recent am deschis propriul meu
cabinet de oftalmologie, Oftcare,
şi îmi doresc să progresez şi să mă
dezvolt profesional. De asemenea, îmi
doresc să fiu alături de familia mea
care necesită multă atenţie şi iubire.
Aţi mai avea ceva de adăugat?
Ce mai pot adăuga, că mă consider
o persoană norocoasă că sunt
împrejmuită de atâta iubireşi succes şi
vreau să vă mulțumesc pentru această
ocazie de a povesti puţin despre viaţa
mea pentru cititorii revistei Migrant
în România. Doresc, de asemenea să
mulţumesc tuturor persoanelor care
mi-au fost alături, prietenilor mei
care m-au ajutatşi m-au sprijinit.
19
opinii
Eu am spus NU
Până aproximativ la vârsta
majoratului, am fost crescută şi educată
într-un mediu în care se perpetuau toate
stereotipurile posibile despre diferite
grupuri culturale şi religioase. Ştiam
clar că trebuia să aparţii unei anumite
rase ca să fii ok, că există o singură
religie adevărată, că unii oameni se nasc
superiori şi alţii inferiori şi că sub nici o
formă nu trebuie să ne amestecăm unii
cu alţii. Şi în această ignoranţă am trăit
eu bine-mersi o mare parte a vieţii mele.
Însă într-o bună zi am început să
întâlnesc nişte minţi luminate, care
mi-au arătat că realitatea poate avea şi
alte culori, oameni şi locuri care m-au
ajutat să îmi deschid mintea. Astfel am
înţeles că lumea îngustă în care trăiam
este un artefact al celor care se tem de
diversitate pentru că nu sunt capabili
să înţeleagă complexitatea societăţii.
Aceşti oameni aleg să îşi creeze propriul
balon şi propria lume, în care „ceilalţi”
sunt întotdeauna mai răi, mai slabi
şi în mod clar sunt inamicii noştri.
Am trecut de la a-i privi pe ceilalţi cu
teamă şi cu ură, la a-i privi cu mintea
deschisă şi cu dorinţa de a-i cunoaşte.
Am decis să spun NU rasismului. Am
decis să încep să gândesc singură,
să nu mă mai las influenţată de idei
preconcepute, să încerc să cunosc
oamenii aşa cum sunt, nu aşa cum
cred eu că ar trebui să fie, în funcţie de
apartenenţa lor la un grup sau altul.
Astfel, în „călătoria mea” am înţeles
cât de greşit este să considerăm că există
o ierarhie a culturilor şi a raselor, că
unii se nasc buni şi alţii răi,că suntem
programaţi genetic să ne comportam
într-un anumit fel. Oamenii sunt adesea
produsul mediului în care trăiesc. De
aceea este datoria instituţiilor statului şi
a societăţii să creeze oportunităţi egale
pentru toţi, indiferent de apartenenţa
socio-culturală sau alte considerente de
acest tip. Se spune că oamenii cu care
interacţionăm sunt ca o oglindă pentru
noi. Ei bine, dacă această oglindă
ne arată mereu că suntem inferiori,
incapabili, nedemni de a face parte
din societate, vom ajunge cu siguranţă
să credem aceste lucruri despre noi
(indiferent de calităţile noastre reale)
şi să ne comportăm conform imaginii
pe care ceilalţi o au despre noi.
Mai mult, am înţeles cât de
periculos poate fi să reducem realitatea
la o singură perspectivă, la o singură
poveste. Adesea ne mulţumim să
descriem grupuri culturale care trăiesc
în acelaşi mediu cu noi prin câteva
atribute generalizatoare şi recurgem
la stereotipuri atunci când întâlnim
persoane din aceste grupuri. Dacă am
luat parte la o situaţie în care persoane
aparţinând unui alt grup cultural
s-au comportat negativ, tindem să
generalizăm acest comportament la toţi
ceilalţi membri au grupului respectiv.
Prin acest tip de gândire nu facem
altceva decât să reducem o realitate
complexă la câteva atribute şi să punem
etichete în fruntea unor oameni pe
care nici măcar nu i-am întâlnit.
Iar în această realitate complexă
nu doar cultura are un rol important
în dinamica relaţiilor, ci şi aspectele
socio-economice şi relaţiile de putere
dintre diferite grupuri, în special dintre
majoritari şi minoritari. Din motive
pe care nu avem loc să le discutăm
aici, uneori majoritarii aleg să formeze
organizaţii rasiste extremiste, al căror
scop este, în general, de promovare
a supremaţiei grupului cultural sau
rasial căruia îi aparţin şi a urii faţă
de alte grupuri. Iar autorităţile nu
fac nimic în legătură cu asta, ci se
complac într-o non-acţiune în care
nu doar că nu încearcă să repare
greşelile istoriei, dar chiar facilitează
perpetuarea unor comportamente
care atentează la demnitatea umană.
Recent, Comisarul pentru
Drepturile Omului al Consiliului
Europei, Nils Muižnieks,a publicat
un comentariu în care precizează
că activităţile organizaţiilor rasiste
extremiste, inclusiv ale partidelor
politice s-au intensificat în Europa şi
îşi manifestă îngrijorarea cu privire
rasismului
la faptul că liderii politici de la nivel
naţional şi european nu sunt pe deplin
conştienţi de gravitatea ameninţărilor
pe care aceste organizaţii le aduc
statului de drept şi drepturilor omului.
Filosofia organizaţiilor extremiste
rasiste este centrată pe negarea
drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale ale „celorlalţi” – în
special referitor lamigranţi şi membri
ai partidelor minorităţilor naţionale,
etnice şi religioase. Scopul lor este să
inventeze „inamici” cu care trebuie
luptat şi care trebuie eliminaţi.În
Europa, principalele ţinte sunt migranţii,
musulmanii, romii şi alte minorităţi.
Comisarul pentru Drepturile
Omului subliniază faptul că existenţa
acestor organizaţii şi partide legitimează
şi oferă credibilitate extremismului
politic, în strânsă legătură cu rasismul
şi discursurile instigatoare la ură şi
propune o serie de măsuri pe care
statele membre ar trebui să le adopte:
 Statele europene trebuie
să pună în aplicare prevederile
Convenţiei Internaţionale pentru
Eliminarea Tuturor Formelor de
Discriminare Rasială din 1966,
în special Articolul 4 referitor la
sancţionarea organizaţiilor rasiste;
 În acest context statele ar
trebui să îşi revizuiască legislaţia
pentru a sancţiona participarea
la grupuri extremiste rasiste;
 Legislaţia naţională cu privire
extremismul rasist trebuie actualizată
şi consolidată, în acord cu Decizia
Cadru 2008/913/JHA a Consiliului
Uniunii Europene cu privire la
combaterea rasismului şi xenofobiei;
 Folosirea discursului instigator
la ură şi participarea la activităţi
rasiste trebuie sancţionate şi trebuie
impuse măsuri disciplinare asupra
membrilor parlamentului de către
parlament şi de către partidele politice;
 Statele trebuie să ia măsuri
pentru a oferi sistematic formări
anti-rasism pentru poliţişti, procurori
şi judecători implicaţi în investigarea
şi judecarea infracţiunilor rasiste;
 Statele trebuie să se asigure
că accesul victimelor la justiţie şi
protecţie eficace nu este stingherit.
O atenţie specială trebuie acordată
victimelor cu statut de migrant;
 Autorităţile naţionale
trebuie să fie vigilente la prezenţa
extremismul rasist în cadrul
autorităţilor responsabile cu aplicarea
legii şi să elimine impunitatea,
în special prin mecanisme de
plângere independente şi eficace;
 Educaţia pentru drepturile
omului trebuie inclusă sistematic în
curriculum şi trebuie să i se acorde
un rol important în cadrul şcolii.
Comisarul pentru Drepturile
Omului încheie comentariul său
subliniind faptul că violenţa rasistă are
un impact distructiv mult mai mare
asupra demnităţii umane şi coeziunii
sociale decât alte forme de violenţă şi
trebuie tratată foarte serios. Autorităţile
naţionale trebuie să fie vigilente şi
să combată rasismul şi extremismul
la toate nivelurile societăţii.
Oana Neştian Sandu
Timişoara
Pentru a sprijini şi monitoriza
autorităţile în implementarea
acestor măsuri, dar şi pentru a
contribui la dezvoltarea unei societăţi
interculturale, fiecare dintre noi
ne putem aduce contribuţia.
Ce poate face societatea civilă? Poate
să amintească sistematic autorităţilor
de prevederile documentelor
internaţionale pe care le-au semnat
şi de necesitatea de a le transpune
în legislaţia naţională şi de a le pune
în practică. Poate face proiecte şi
campanii de sensibilizare a populaţiei
cu privire la aceste aspecte şi poate lua
atitudine atunci când comportamentele
rasiste sau discursurile instigatoare
la ură sunt manifestate public.
Ce putem face noi, cetăţenii de
rând? Putem începe printr-o autoanaliză, putem trece printr-un filtru
critic preconcepţiile şi comportamentele
noastre faţă de „ceilalţi”. Putem
începe prin a lua atitudine faţă de
comportamentele rasiste ale celor cu
care intrăm în contact, de la glume
la limbaj violent şi chiar la acţiuni
violente, putem combate discursurile
instigatoare la ură exprimate în
media tradiţională sau socială.
Ce pot face eu? Pot încerca să
aduc în conştiinţa cât mai multor
oameni importanţa respectării
drepturilor omului şi a egalităţii de
şanse pentru toţi, încheind cu un citat
al lui John F. Kennedy, care spunea:
„Drepturile tuturor oamenilor sunt
ameninţate atunci când drepturile
unui singur om sunt încălcate“.
21
interviu
Tânăr basarabean,
student în anul IV la
Facultatea de Drept din
cadrul Universităţii din
Oradea, preşedintele
ASEB Oradea, pasionat
de muzică, îndrăgostit de
lectură şi pur şi simplu o
fire ambiţioasă şi activă.
Mai multe aflaţi din
interviul care urmează.
Acum câţiva ani ai hotărât
să-ţi continui studiile în
România. A fost un moment
în care te-a lovit inspiraţia
sau o decizie bine cântărită?
Simplu, am vrut să vin aici... şi uite
că sunt aici. Nu pot să zic că a fost o
decizie îndelung gândită sau un vis mult
râvnit şi totuşi trebuie să recunosc că
dintr-a 10-a am început să mă gândesc
la opţiunea respectivă. De ce? Pentru
nişte studii mai bune, astfel am aplicat
şi eu acolo ,,unde e de viitor”. Am fost
unul dintre norocoşii care au obţinut
o bursă de studii în România şi am
hotărât să vin: a fost una dintre cele mai
bune decizii pe care le-am luat vreodată!
După multe ore de drum,
care au fost primele gânduri
şi impresii trăite atunci
când ai ajuns la Oradea?
Până acum îmi amintesc cu
zâmbetul pe buze de acel moment când
am ajuns la autogară, debusolat, plin de
emoţii, cu chitara şi multe vise în bagaj.
Din prima clipă mi-a plăcut oraşul şi
abia aşteptam sa îl cunosc! Visam să
fac o groază de chestii interesante, să
cunosc lume nouă. Nu știam ce mă
așteaptă, iar asta era cel mai incitant.
Cât de repede te-ai
acomodat şi cum ai făcut
faţă dorului de casă?
Fiind o persoană deschisă şi
sociabilă, m-am acomodat foarte
repede şi nici nu am avut probleme de
Igor Antoniuc:
„Ascultaţi-vă
inima şi nu
raţiunea, căci
raţiunea-i
limitată...“
integrare. La facultate eram tânărul
care a venit tocmai din Republica
Moldova, aveam un statut special ca
să zic aşa. Pot să recunosc că în special
în primii ani aşteptam cu nerăbdare
să merg acasă, voiam să-mi vad
părinţii, prietenii. E firesc că tindem
să ne întoarcem de unde am pornit.
Totuşi, cu timpul căminul din Oradea
a devenit pentru mine a doua casă.
Încă puţin şi vei deveni
absolvent al Facultăţii de
Drept din cadrul Universităţii
din Oradea. Ce te-a
determinat să optezi pentru
facultatea respectivă?
Nu pot să zic că de mic mi-am
dorit să mă fac avocat sau judecător.
Până în clasa a 8-a eram sigur că
trebuie să fac medicina, fiind influenţat
de părinţi, dar intuiţia şi dorinţa de
dreptate m-au făcut să aleg ştiinţele
juridice. Pe lângă asta, faptul că îmi
plăceau foarte mult dezbaterile şi
sociabilitatea pe care o posed m-au
făcut să cred, cel puţin la început, că
asta ar fi alegerea cea mai corectă.
Învăţatul nu e atât de simplu pe
cât se pare. Pentru unii studenţi
o singură lectură e suficientă
ca să reţină materia, alţii însă
reuşesc doar cu o grămadă de
markere şi creioane colorate.
Tu ce metodă ai practicat?
Pot să zic că abia la facultate mi-am
dat seama că nu ştiu deloc să învăţ. Nu
am luat lecitină cu kilogramele şi nici
nu am un creier mai deosebit decât
alţii, pur şi simplu am învăţat să studiez
logic şi să îmi placă ce învăţ. La unele
materii era suficientă doar prezenţa la
cursuri ca să iau examenul cu brio.
Ce impresii ai despre materiile
pe care le-ai studiat, profesorii
şi în general despre sistemul
de învăţământ din România?
La început a fost mai greu, trebuia
să mă acomodez cu materiile, cu
profesorii, cu limbajul juridic. Abia
în anul patru am început să înţeleg
şi să preţuiesc dreptul cu adevărat.
Mi-a plăcut mult că am avut parte
de libertate, iar faptul că am învăţat
Diana Iscolnii
din plăcere şi nu doar ,,ca să am şi
eu o diplomă” mi-a făcut anii de
facultate şi mai frumoşi. Ce ţine de
profesori pot spune că pentru mine
un adevărat cadru didactic a fost şi
este acela care nu se limitează doar
la drept, în cazul meu, şi ştie mult
mai multe lucruri. Am avut parte
de profesori foarte buni, dar şi de
unii care erau ca nişte somnifere.
O să-mi reproşezi că sunt misogin,
dar mă înţeleg mult mai bine cu
profesorii bărbaţi, mi se par mult
mai potriviţi pentru a fi cadre
didactice în domeniul dreptului.
Ştiu că ai trăit o experienţă
frumoasă şi anume experienţa
Erasmus. Cum a fost?
Da, a fost în anul II de facultate,
în Portugalia şi a fost cea mai
deosebită experienţă trăită. A fost
ceva spontan, nu am planificat
şi nici nu mi-am pregătit actele
săptămâni în şir. Pur şi simplu am
fost întrebat dacă vreau să merg în
locul unui coleg care renunţase şi,
fiind o persoană hotărâtă, nu am
stat prea mult să mă gândesc. Nu
pot să zic că lumea de acolo e mai
bună sau mai rea, e altfel doar. Am
văzut multe lucruri frumoase, de
asemenea m-au surprins tradiţiile
pe care le aveau studenţii de acolo.
Conectat tot timpul la Codul
Civil sau ai şi alte activităţi?
Îmi place să mă dezvolt multilateral,
de aceea din anul I de facultate am
început să-mi caut şi alte activităţi.
Ador să citesc, îmi place foarte mult
muzica, sunt chitarist în trupa Ad
Hoc, facem muzică de inspiraţie
medievală. Fiind preşedinte, restul
timpului îl dedic Asociaţiei de
Studenţi şi Elevi Basarabeni.
Dacă aş fi o mare
clarvăzătoare ţi-aş spune
că-ţi prevăd un viitor frumos
şi totuşi care sunt scopurile
şi planurile tale de viitor?
Prefer să nu îmi fac planuri. Da,
e vital să ne setăm nişte obiective,
însă în cazul meu admit doar nişte
posibilităţi. Nu se ştie niciodată...
Ce sfat ai avea pentru tinerii
care îşi doresc să vină la
studii în România?
Să vină! Să iasă din cutie, să fie
mai ambiţioşi, să-şi asculte inima şi
nu raţiunea, căci raţiunea-i limitată!
Un cuvânt de încheiere?
Aş vrea să-l citez pe Mitoş
Micleuşanu: ,,Aveţi grijă ce mâncaţi,
ce beţi şi mai ales cum gândiţi!”
23
eveniment
Prima ediție a
Brașov
Una din definițiile larg acceptate
ale procesului de integrare a
imigranților este cea conform căreia
integrarea imigranților este dinamică
și bidirecțională, solicitând eforturi
atât din partea imigranților, cât
și din partea societății gazdă.
În acest context a fost conceput
și evenimentul Brașov Multicultural
Daycare a avut loc la sfârșitul
lunii aprilie 2013,în Brașov. Acest
eveniment în primă ediție a fost
organizat de Centrul de Informare
și Consiliere pentru Străini (Brașov)
pentru și împreună cu străinii din
judeţele Brașov și Covasna.
Propunerea centrului nostru de
organizare a unui eveniment culturalartistic a fost mai mult decât apreciată
de către străinii rezidenți în Brașov. La
lansarea ideii evenimentului au venit
propuneri de prezentări, muzică, dans,
teatru, astfel că programul artistic
multicultural, construit în sistem de
voluntariat, a fost unul extrem de bogat.
În final, evenimentul a
fost structurat pe două părți,
și anume,program artistic
și expoziții culturale.
Brașov Multicultural Day a fost
găzduit în sala festivă a partenerului
nostru principal, Casa de Cultură a
Studenților din Brașov. Programul
a debutat cu momentul lui Furkan
Arisoy din Turcia, care a făcut o
prezentare despre țara lui natală
și a încântat și animat publicul cu
melodiaDudu,din repertoriul celebrului
cântăreț, Tarkan - el însuși făcând
parte dintr-o familie de imigranți
de origine turcă din Germania.
Apoi, Ayman Al Nabulsi din
Palestina a făcut o prezentaredespre
Palestina și despre controversatele
teritorii palestiniene. Ayman a
uimit publicul cu spontaneitatea lui,
acoperind o problemă tehnică inițială
prin recitarea unei poezii în limba
arabă, scrisă chiar de el pentru soția
lui care privea emoționată din public.
Al treilea moment a fost unul
susținut de trupa studențească de
satiră și umor Bacteria H. Cu sceneta
Străin în România aceștia au înveselit
publicul și au reușit să se facă populari
în comunitatea de migranți din
Brașov. Trupa a binedispuspublicul
prin redarea unor momente
umoristice despre interacțiunea
străinilor cu cetățenii români.
Mohamed Agamy Emam din Egipt
a dorit să arate publicului că Egiptul nu
înseamnă numai faraoni și piramide,
ci că Egiptulde astăzi este un amestec
complex de spiritualitate și cultură, de
modernitate și lux, de tehnologie și
inovație.Egiptul înseamnă conviețuirea
pașnică a multor confesiuni religioase
– musulmani, creștini, evrei – precum
și un amestec între vechi și nou, prin
existența paralelă a unor situri foarte
vechi precumPalatulManasterly, Bazarul
Wekalet, Palatul Baronului și a unor
construcții noi și spectaculoase cum
sunt aeroportul din Cairo, mall-uri
luxoase și centrul financiar dominat
de zgârie nori precum Cairo Tower.
Pentru a oferi străinilor și o
parte din România tradițională,
ansamblul studenţesc de folclor „Junii
Braşovului”, păstrător şi continuator
al tradiţiilor româneşti, a dansat
dansuri populare ardelenești.
Christina Weigel din Germania
a prezentat stereotipuri comice
despre germani cum sunt faptul că
limba germană deține cele mai lungi
cuvinte, de exemplu ”Betäubungsmittelverschreibungsverordnung”,
ceea ce înseamnă „regulă privind
cererea unei rețete pentru un
anestezic”; faptul că varza murată
este nelipsită din mesele germanilor
sau că germanii au un adevărat cult
pentru fotbal, dar și pentru bere, ceea
ce explică existența unui restaurant
numit „Casa celor 100 de beri” care
deține și vinde, fără exagerare, 100 de
branduri de bere din toată lumea.
Un moment de excepție a fost
susținut de Daniel Ahmet din Albania.
Deși Daniel suferise o operație
complicată la genunchi cu câteva
zile înainte și a venit la eveniment în
cârje, a reușit să susțină o prezentare
despre Albania în limba română și a
impresionat participanții la eveniment,
făcând ca momentul lui în spectacolul
să fie unul special și de neuitat. Daniel
a succedat prezentarea cu o serie de
cântece numite Serenada Korçare,
cântece tradiționale din regiunea
evenimentului
Multicultural Day
lui natală Korçë din Albania.
Studenții nigerieni ai Universității
Transilvania din Brașov, Nafisa
Magashi, Ojukwu Peter Emmanuel și
Efionayi Eghosa Enduranceau adus
spectatorilor o parte din dansurile
moderne nigeriene/africane. Ei
au încântat spectatorii cu dansuri
Hip Life, un amestec între hiphop și high life sau, cum aceștia au
descris dansul, „hip hop cu elemente
africane dansate cu atitudine.”Ultimul
moment al evenimentului a constat
în dansuri tradiționale țigănești.
Un grup de 14 copii școlari au
încântat publicul cu dansuri pline
de ritm, culoare și voie bună.
O serie de 13 expoziții culturale au
fost prezentate în cadrul evenimentului,
în care cetățeni din China, Egipt,
Nigeria, Republica Moldova, Emiratele
Arabe Unite, Republica Dominicană,
Japonia, Filipine, Coreea de Sud, Turcia,
Germania, Spania, precum și România
au prezentat aspecte culturale ale
țării lor natale. Vizitatorii au parcurs
astfel o călătorie în jurul lumii, s-au
întâlnit cu o varietate de culturi, au
probat diferite porturi naționale, au
gustat mâncăruri etnice și s-au putut
împrieteni cu persoane spectaculoase.
La eveniment au participat
aproximativ 150 de persoane, atât
cetățeni străini cât și români.Anul viitor
Centrul va organiza a doua ediție a
festivalului la care deja și-au anunțat
participarea și alte țări pe lângă cele
menționate, inclusiv noi parteneri locali
și asociații de străini. De asemenea,
întreaga galerie de fotografii din
cadrul evenimentului poate fi găsită
pe pagina centrului: Facebook.com/
MigrantIntegrationCenterBrasov.
Scopul evenimentului a
fostîmbunătățirea procesului de
integrare a străinilor din Brașov
și Covasna, crearea și promovarea
unui mediu intercultural favorabil
în comunităţile locale cu scopul
de a elimina comportamente
sau atitudini discriminatorii. De
asemenea, evenimentul a reprezentat
o oportunitate pentru îmbunătățirea
cooperării cu instituțiile centrale și
locale și alte instituții culturale din
Brașov care au devenit parteneri în
organizarea evenimentului: Casa de
Cultură a Studenților din Brașov,
Consiliul Județean Brașov, Agenția
Metropolitană pentru Dezvoltare
Durabilă Brașov, Institutul Confucius
din Brașov, Serviciul pentru
Conservarea și Promovarea Culturii
Tradiționale Brașov, precum și Asociația
Interculturală Româno-Coreeană.
Centrul de Informare și Consiliere
pentru Străini din Brașov este situat
pe strada Aurel Vlaicu nr. 26bis, et. 2,
Braşov 500178 și oferă străinilor din
județele Brașov, Covasna și Harghita
servicii de informare, consiliere
și asistență pentru îmbunătățirea
procesului de integrare a străinilor
în comunitatea locală și implicit în
societatea românească, precum și
cursuri de limba română conform
metodologiei naționale privind
organizarea de cursuri de limba
română pentru adulții străini.
Astrid Hamberger
Cercetător migraţie
Centrul face parte dintr-o rețea
de 15 centre naționale gestionate de
Organizația Internațională pentru
Migrație (OIM), Biroul din România, în
parteneriat cu Asociaţia Serviciul Apel
prin proiectul „Coordonarea națională
a acțiunii de integrare a resortisanților
țărilor terțe (RTT) în România”,
finanțat prin Fondul European de
Integrare a resortisanților țărilor
terțe, Programul anual 2011 în cadrul
Programului General „Solidaritatea
și gestionarea fluxurilor migratorii“.
Detalii de contact:
Centrul de Informare și Consiliere
pentru Străini Brașov
Asociaţia Română pentru
Promovarea Calităţii şi Practicilor
de Succes (ARPCPS)
Str. Aurel Vlaicu nr. 26 bis,
et. 2, Braşov 500178
Contact: Astrid Hamberger,
Tel: 0766.282.090; Tel/ fax: 0268.336.190
Email: [email protected]
Facebook: Facebook.com/
MigrantIntegrationCenterBrasov
Website: www.romaniaeacasa.ro
25
eveniment
De la idei la acţiune:
Migraţie şi Drepturile
Ideea Festivalului MIDO ne-a
venit în anul 2010 când eram încă la
început în implementarea proiectelor de
integrare ale Organizaţiei Internaţionale
pentru Migraţie (OIM România) şi ale
Institutului Intercultural Timişoara.
În acea perioadă LADO Cluj
încerca din răsputeri să pătrundă
în comunităţile de migranţi, să se
facă cunoscută şi auzită şi să inspire
încredere. Am încercat să venim cu
diverse planuri şi strategii, însă am
ţinut cont de faptul că nu noi trebuie
să decidem pentru comunităţi. Astfel,
cea mai bună idee a fost să invităm
reprezentanţii comunităţilor la un ceai
şi să discutăm deschis. Concluziile au
fost revelatoare pentru LADO Cluj.
Comunităţile au propus organizarea
unor seri tematice de film, cluburi
de discuţii, seri interculturale şi alte
activităţi recreative. LADO Cluj şi-a
reconsiderat planurile şi a venit cu
idea Festivalului Migraţie şi Drepturile
Omului, prin care să ofere comunităţilor
activităţi pe placul lor, să promoveze
culturile lor, dar nu în ultimul rând să
unească resursele diferitelor proiecte de
integrare pentru un rezultat mai bun.
Ediţia a III-a a avut loc pe parcursul
a patru zile, 23-26 mai 2013, şi a avut
susţinerea a peste 20 de parteneri,
colaboratori şi sponsori. Aceştia
sunt: Inspectoratul General pentru
Imigrări; Organizația Internaţională
pentru Migraţie (OIM) Biroul din
România; Institutul Intercultural
Timişoara; Primăria Municipiului
Cluj-Napoca; Inspectoratul Şcolar
Judeţean; Liceul Teoretic Nicolae
Bălcescu; Reţeaua Language Rich
Europe (LRE), Cazino Parcul Central;
Localul La gazette; Restaurant Indian
Indigo; Liga Islamică şi Culturală
România, Filiala Cluj; Asociaţia
Culturală Româno-Arabă Ierusalim;
Forumul Sirienilor din România;
Asociaţia Marocan-Europeană;
Cluj Intercultural Awareness
Organization (CIAO); Asociaţia
Palestinienilor din Transilvania;
Comunitatea Latino-americană;
Grupul de Iniţiativă Basarabeană,
Cluj; Asociaţia Palestinienilor din
Transilvania; Organizaţia Evol
Arts; Echipa GentleMen`s Show. La
Festivalul din acest an a fost prezentă şi
Ambasada Republicii Islamice Pakistan
în România prin domnul consul
Muhammad Saleem, care pe lângă
participarea activă în cadrul activităţilor
ne-a făcut şi câteva surprize, a dăruit
echipei cadouri foarte frumoase, şaluri
şi vaze tradiţionale pakistaneze.
Logica organizării Festivalului
a fost cea de a implica cât mai
mult comunităţile în organizare şi
implementare, astfel că la şedinţele de
lucru erau invitate toate comunităţile cu
care colaborăm, dar şi instituţii sau alte
organizaţii care doreau să se implice.
În cadrul Festivalului MIDO au
fost organizate 6 activităţi care au pus
în valoare ideile comunităţilor, dar şi
ale instituţiilor partenere. Workshop-ul
Bazele Culturii Islamice a fost propus
şi organizat în întregime de către Liga
Islamică şi Culturală România, Filiala
Cluj. Participanţii au avut ocazia nu
doar să audieze, dar să şi experimenteze
cultura şi religia islamică. Femeile
erau invitate să poarte hijab şi toţi
participanţii erau rugaţi să se descalţe
înainte de a intra în sala workshop-ului,
care era de fapt locul de rugăciune.
Am învăţat noţiuni generale ale religiei
islamice şi despre limba arabă. Unul
dintre organizatori, Daniel Barnuţiu, a
atras atenţia tuturor când a mărturisit
că este de fapt cetăţean român care a
îmbrăţişat religia musulmană pentru că
a găsit principii fundamentele în această
religie după care să îşi ghideze viaţa.
La seminarul local „Dreptul
la muncă al studenţilor străini.
Oportunităţi şi constrângeri în
municipiul Cluj-Napoca”, am avut
bucuria de a-i avea alături de noi pe
domnul Lucian Mureşan, reprezentantul
Festival
Omului Ediţia III
Serviciului pentru Imigrări al Judeţului
Cluj şi pe domnul Daniel Don,
reprezentantul Agenţiei Judeţene de
Ocupare a Forţei de Muncă. Au fost
aduse în discuţie următoarele tematici:
a) Unde se pot înscrie migranţii
membri de familie şi studenţi pentru
a fi consiliaţi şi pentru a afla care sunt
locurile de muncă vacante în ClujNapoca. Soluţie: La momentul actual
în Cluj-Napoca sunt 1900 de locuri
de muncă înregistrate la AJOFM.
Migranţii şi studenţii sunt rugaţi
să se înscrie pe platforma AJOFM.
Există un call center al cărui personal
este alcătuit din consilieri de carieră
care contactează persoanele din
evidenţa AJOFM atunci când găsesc
un loc de muncă potrivit pentru
acestea. Există, de asemenea, şi bursa
locurilor de muncă şi INFOPAGE.
b) Cetăţenii din Republica
Moldova care obţin cetăţenia română
îşi fac doar paşaport românesc, însă în
multe cazuri studenţii basarabeni nu
s-au putut angaja, pentru că li se cerea
buletin. Obţinerea unui buletin este
dificilă pentru că trebuie să găsească o
persoană ce doreşte să îi ia în spaţiu.
Soluţie: Din moment ce îşi obţin
cetăţenia română deţin şi drepturile şi
obligaţiile cetăţenilor români. Există
soluţia buletinului provizoriu care se
obţine repede şi foarte simplu. Invitaţii
la seminar nu înţelegeau totuşi de
ce angajatorii au această cerinţă.
c) Membrii de familie
migranţi pot beneficia de şomaj?
Soluţie: Răspunsul reprezentantului
AJOFM a fost că da, însă trebuie să
figureze în baza de date a AJOFM.
d) Câte ore pot munci studenţii
şi ce presupune angajarea acestora?
Soluţie: Reprezentantul Serviciului
pentru Imigrări a declarat că angajarea
studenţilor este foarte simplă. Există
o listă de acte pe care o poate pune la
dispoziţie solicitanţilor pentru obţinerea
autorizaţiei de muncă. Studenţii pot
munci 4 ore pe zi. Angajatorii nu
ştiu procedurile şi consideră că este
un proces greoi, însă nu este aşa.
Ideea activităţii „Caravana
Interculturalităţii” a venit dintr-o
discuţie cu domnul Lucian Mureşan
– Serviciul pentru Imigrări Cluj şi
din participarea mea la proiectul
Language Rich Europe implementat
de British Council care punea accent
pe promovarea limbilor în comunitate.
Prin intermediul caravanei limbile
comunităţilor de imigranţi au fost
promovate în şcoli. Elevii erau numai
ochi şi urechi la poveştile de viaţă ale
mediatorilor interculturali. Alex Jacho
i-a învăţat pe copii cum să salute şi să
mulţumească în limba spaniolă, le-a
povestit despre minunatele peisaje din
Ecuador şi despre felul oamenilor de a
fi. Samir Moukhliss le-a povestit cât de
frumos e Marocul şi cât de delicioase
sunt preparatele culinare. Ali Shah
le-a povestit cum este felul de viaţă
al pakistanezilor şi ce au în comun
pakistanezii cu românii, iar Daniel
Barnuţiu i-a familiarizat cu limba arabă,
scriind fiecare literă a alfabetului şi
explicându-le citirea lor în propoziţii.
Seara de Film a avut loc cu sprijinul
comunităţii pakistaneze şi indiene.
Au fost proiectate filme despre
cultura, istoria şi religia musulmană,
pakistaneză, indiană, palestiniană,
siriană şi din Republica Moldova.
Daniela Cervinschi
LADO Cluj
Clujului, în localul La gazette, neam reunit cu toţii pentru a sărbători
interculturalitatea. Am avut parte de
un recital de chitară susţinut de Luis
Angel Sanchez Avila din Mexic, student
la Conservator, de cântece tradiţionale
moldoveneşti, de un dans de salsa
cubaneză susţinut de Dabiel Gonzales
şi soţia sa. Nu au lipsit nici preparatele
culinare arabe şi tortul multicultural.
Mediatorul intercultural Alex Jacho s-a
ţinut de cuvânt, şi în acest an împreună
cu soţia sa Daniela au gătit un tort şi
mai impresionant decât anul trecut.
Expoziţia de tablouri şi obiecte
tradiţionale a fost un real succes, fiind
vizitată de peste 80 de persoane. La
expoziţie au participat următoarele
ţări: Maroc, Palestina, Siria, Pakistan,
India, precum şi Liga Islamică şi
Culturală România, Filiala Cluj.
Festivalul MIDO din acest an
a avut câteva ingrediente simple
şi anume: multă muncă, dragoste
de oameni şi mult calm. Pentru
anul viitor Festivalul MIDO va fi
reconceptualizat, iar sarcina majoră
a organizării acestuia vă fi transferată
spre comunităţi, în timp ce LADO va
acţiona doar ca structură de sprijin.
Seara Interculturală a fost activitatea
de încheiere a Festivalului, care a
dat posibilitatea comunităţilor să îşi
exprime cultura prin dans, cântec
şi preparate tradiţionale. Astfel că,
într-un decor interesant, pe Cetăţuia
Visul meu este ca Festivalul MIDO
să fie organizat nu doar la Cluj.
Dragi colegi, parteneri, mediatori
şi colaboratori, vă încurajez să ne
punem resursele la dispoziţie şi să
organizăm un Festival MIDO naţional!
27
interviu
Interviu realizat de
Adriana Muntean
Pentru început spune-ne
câteva cuvinte despre tine. De
unde ești și cu ce te ocupi?
Bună, numele meu este Benson
Joel. Sunt din India și stau în România
din 2002. Am terminat facultatea de
medicină aici în Timișoara și acum
sunt medic rezident. În afară de latura
educațională a vieții mele, una dintre
cele mai importante părți din viața mea
este muzica. Cânt în diferite baruri
și pub-uri în Timișoara, ca hobby.
Ce te-a determinat să
alegi România?
Am venit în România în octombrie
2002. Am venit aici să studiez medicina și
să devin medic. După absolvirea liceului
eram în căutarea unei facultăți de medicină
și una dintre dorințele mele a fost să studiez
în altă țară, să aflu mai multe despre lume
și diferite culturi. Deși am avut mai multe
opțiuni și în India, cred că am vrut să plec
pentru a vedea ce înseamnă viața. Procesul
de căutare a unor școli de medicină în
altă țară nu a fost ușor. Într-o dimineață
am dat peste un anunț în ziar care spunea
Studiază medicina în România, așa că
m-am interesat ce presupune acest lucru.
Se studia în limba engleză, nu în română,
iar oferta părea decentă. Ca și copil
mi-au plăcut poveștile despre Dracula
și, cum am aflat că Transilvania este în
România, eram pregătit sută la sută. Așa
am ales să vin în România și a fost un
risc pe care eram dispus să mi-l asum.
Ce pasiuni ai?
În prezent am absolvit medicina
și sunt medic rezident în chirurgie.
Cum muzica este pasiunea
mea și ceea ce iubesc cel
mai mult, am format o trupă
și cântăm împreună în câteva
locații din Timișoara. Deci sunt și
cântăreț, scriitor și compozitor.
Ai fost sau ești discriminat
în România?
Da, au fost câteva dăți
când am fost discriminat.
În 2002 lucrurile erau
diferite, oamenii erau
mai curioși și nu foarte
discriminatori. Dar acum
pur și simplu nu îmi
mai pasă de discriminare.
Fac ceea ce fac și îmi trăiesc
viața așa cum a fost menit.
Ce dificultăți ai întâmpinat aici?
Când am venit pentru prima dată
în România aveam 17 ani. Absolvisem
liceul și îmi terminasem studiile pentru
că am început școala de mic. La început
a fost greu să îmi fac prieteni. Aceasta
a fost partea cea mai dificilă, deoarece
mă simțeam singur și nu aveam prieteni
sau familie aici. Am întâlnit alți studenți
indieni aici, care m-au învățat câte ceva
despre cum să comunic. A fost necesar
să învăț limba română pentru că oamenii
nu îmi răspundeau în engleză, chiar dacă
știau limba. Să înțeleg româna mi se părea
imposibil. Obișnuiam să mă plimb prin
oraș cu un dicționar englez-român la mine.
Au fost momente când îmi doream să
plec acasă. La un moment dat eram chiar
hotărât să mă urc în avion și să mă întorc
în India, deoarece depresia și singurătatea
mă copleșeau. Dar ar fi fost rușinos să
o fac fără ca nici măcar
să încerc. Așa că am făcut
tot posibilul să mă adaptez aici,
inclusiv la mâncare, limbă și vreme. A
18-a mea aniversare a fost cel mai trist
eveniment pentru că nu a venit nimeni la
petrecere. Mai târziu am aflat că oamenii
erau speriați și nu știau cum să reacționeze
la o invitație venită din partea unui străin.
O altă parte dificilă a fost școala
de medicină, pentru că aveam mult
prea mult de învățat și de reținut. Dar
era ceva ce se putea rezolva cu mai
puțin somn și mai mult timp dedicat
studiului. Și la momentul respectiv
faptul că mi s-a făcut cunoștință cu
minunata cafea a fost cel mai bun
lucru care mi se putea întâmpla.
Cine sau ce te-a ajutat
să te integrezi aici?
M-am născut și am fost crescut
într-o familie creștină, astfel că atunci
când am venit în România am căutat
o biserică unde să pot merge. Așa am
întâlnit câteva familii care m-au ajutat
foarte mult și mi-au arătat bunătate.
Cred că în primul rând datorită acestor
familii care m-au hrănit în fiecare
duminică și care mi-au arătat toate
delicatesele românești și tipurile de
mâncare de aici am reușit să mă adaptez.
Așa că le datorez mult. Dacă nu ar fi fost
aceste familii deosebite nu aș fi absolvit
medicina aici, ci m-aș fi întors acasă.
Benson Joel:
„10 ani în România
au imprimat
o parte din cultura ei
în inima mea“
Biserica a devenit o parte majoră
din mine. Puține persoane îmi vorbeau
în engleză. Ceilalți îmi vorbeau în
română și trebuia să ghicesc ceea
ce încercau să îmi spună. În timp,
câțiva tineri m-au ajutat să înțeleg,
obișnuind să îmi traducă totul.
Pot spune sincer că biserica a fost
singurul loc unde oamenii mă făceau
să mă simt ca acasă și nu eram tratat ca
un ciudat, ci ca un prieten. Suportul lor
moral a fost unicul lucru care mă făcea
să merg mai departe și încă o face.
Ce planuri de viitor ai?
Planurile mele sunt de a fi bun în
ceea ce fac, indiferent dacă este muzică
sau medicină. Îmi doresc să plec în
altă țară, însă nu vreau să spun unde.
Vreau să plec spre un loc mai bun de
muncă. Mi-a plăcut foarte mult să
studiez medicina aici, însă într-un fel am
nevoie de ceva mai mult când vine vorba
despre o viață profesională. 6 ani de
școală medicală și anii de specializare...
o perioadă nebună. Iar pentru a începe
o viață de adult adecvată aș avea nevoie
să găsesc un job bine plătit, astfel încât
părinții mei să nu mai fie nevoiți să îmi
poarte povara în timpul specializării.
Alte țări oferă un salariu bun
pentru un medic rezident, chiar
dacă viața va fi mult mai grea decât
ceea ce a trecut sau ce experimentez
acum. Mă aflu încă o dată în fața
provocării de a-mi asuma riscuri și de
a începe o altă etapă din viața mea.
În ceea ce privește profesia muzicală,
nu știu ce aș putea să fac. Doar timpul
va putea spune cum vor decurge
lucrurile. Până atunci voi face ceea ce
fac și acum, voi cânta în timpul liber.
Ce sfaturi ai da altor
migranți care vin aici?
Timpurile sunt schimbătoare. Să
călătorești într-o altă țară și să încerci
să te stabilești acolo este un lucru
riscant. Cu determinare însă cred că
oricine o poate face. România este un
loc frumos. Am învățat într-adevăr
foarte multe despre viață și cum să fac
anumite lucruri. România te pregătește
să fii o persoană mai bună în viață.
Am învățat foarte multe. Ce
înseamnă prietenia, cum să comunic,
cum să învăț de la ceilalți, să mă distrez
(cu siguranță cea mai importantă parte),
iar oamenii de aici sunt prietenoși și de
ajutor. Da, există momente în care te
lovești de situații dificile. Dar, cum spun
oamenii înțelepți, alege-ți prietenii cu
grijă. România este un loc frumos în care
să studiezi, să călătorești sau să lucrezi.
Cum ai învățat limba română?
Am învățat româna urmărind
CartoonNetwork și filme cu subtitrare
în română. Câteva familii și prieteni
m-au învățat multe cuvinte, atât bune,
cât și rele. În plus, am fost interesat
să cunosc limba mai bine ca să pot
comunica cu cât mai mulţi oameni.
Cum ți se pare cultura de aici?
Cultura românească este frumoasă.
Cultura indiană este foarte diferită
de cea de aici. Dar mi-a plăcut.
Mâncarea a fost minunată, chiar
dacă nu este picantă. Și vremea a fost
ceva special. Am văzut zăpadă aici
pentru prima dată în viață în 2002. A
fost cea mai frumoasă experiență.
Cultura românească pare oarecum
mai simplă și interesantă. E o cultură
fără foarte multe lucruri nebunești.
Aceste lucruri simple ca mâncarea,
vestimentația, femeile și vremea
sunt extraordinare și frumoase.
Cultura mea are un milion de
aspecte, atât bune cât și rele. Cu toate
acestea este una dintre cele mai frumoase
culturi din lume. Anumite lucruri sunt
minunate, altele sunt nebunești. Este
o cultură pe care orice om ar trebui să
o experimenteze. Dar pentru o viață
simplă, plină de iubire și prietenie,
cultura românească este perfectă.
Pentru o viață nebună și aventuroasă,
cultura indiană este o bună opțiune.
Cultura de aici m-a învățat foarte
mult și va fi întotdeauna o parte din
mine. 10 ani în România au imprimat
o parte din cultura ei în inima mea.
29
culinar
Reţete din bucătăria lumii
Mujadara
(mâncare de linte)
Rima Tayara
Ingrediente
l 2 pahare de linte maro
l 1 pahar de orez lung de calitate
bună, care nu se lipeşte
l 5 bucăţi de ceapă tăiate
subțire (solzi)
l sare, ulei de măsline
Mod de preparare
Se spală orezul foarte bine, se pune
la înmuiat timp de o oră în apă fierbinte.
Se spală lintea şi se pune la fiert în
apă puțin sărată, aproape 50 de minute.
După ce a fiert, se strecoară
printr-o sită, având grijă ca boabele
de linte să nu se zdrobească.
Într-o oală se pune puţin ulei
de măsline, pentru a prăji orezul, se
adaugă 1,5 pahare de apă fierbinte.
Se fierbe la foc mic. Înainte să se
evapore toată apa, se adaugă lintea
şi se acoperă oala. Se lasă la foc
încet până se absoarbe toate apa.
Intre timp se prăjeşte ceapa,
tot în ulei de măsline, până
când devine maronie.
Se pun orezul şi lintea în farfurie,
iar pe deasupra ceapa bine prăjită.
Se serveşte cu iaurt sau murături.
cuprins
Migranții ca resursă pentru societate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .3
Povestea unui proiect îndrăzneţ „Migrant în România interculturală“ . . . . . . . . . . . . .4
Câte un pic, pic, pic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Ziua Africii în România – 2013 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .9
A munci cu imigranţii este similar cu o expediţie în necunoscut . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Contribuția migranților la creșterea economică în Uniunea Europeană . . . . . . . . . . . 12
Din războiul civil în lupta cu birocraţia. Pentru românii-sirieni, România nu e „acasă“ . 14
România – a doua casă pentru studenții basarabeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
„Ca să înveţi trebuie neapărat să îţi doreşti asta din tot sufletul“ . . . . . . . . . . . . . . . 18
Eu am spus NU rasismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
,,Ascultaţi-va inima şi nu raţiunea, căci raţiunea-i limitată...“ . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
Prima ediție a evenimentului Brașov Multicultural Day . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
De la idei la acţiune: Festival Migraţie şi Drepturile Omului Ediţia III . . . . . . . . . . . . . 26
„10 ani în România au imprimat o parte din cultura ei în inima mea“ . . . . . . . . . . . . 28
Rețete din bucătăria lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Articole pentru revista
Migrant în România
Timişoara solicită contribuţii la
revista Migrant în România.
Articolele trebuie să fie relevante
pentru problematica integrării
cetăţenilor din ţări ne-membre
UE care locuiesc în România,
să aibă între 3000 şi 10000 de
caractere şi să fie redactate în
limbile română, franceză, engleză
sau spaniolă. Sunt acceptate texte
ce descriu cazuri individuale,
comunităţi, organizaţii, activităţi,
interviuri sau mărturii personale,
precum şi alte tipuri de texte.
Textele trebuie transmise de către
autori, aceştia asumându-şi întreaga
responsabilitate pentru conţinutul
transmis. Autorii păstrează în totalitate
drepturile asupra textului transmis,
prin transmiterea lui permiţând însă
Institutului Intercultural Timişoara
să îl publice în revista Migrant în
România şi pe site-ul www.migrant.ro.
Autorii trebuie să aibă vârsta de peste
18 ani şi să aibă o formă de şedere
legală în România, indiferent de
cetăţenie. Transmiterea articolelor se
va face exclusiv în format electronic
(.rtf, .txt, .doc, .docx, .odt) pe adresa
[email protected] sau prin postare
la secţiunea Contribuiţi la revistă
de pe Forumul www.migrant.ro.
Comitetul de Redacţie al revistei
va informa autorii ale căror texte
vor fi publicate. Aceştia vor putea
fi invitaţi să participe la acţiuni
locale, naţionale sau internaţionale
privind problematica migraţiei.
31
 Publicaţie realizată în cadrul proiectului
„Migrant în România interculturală“, finanţat
prin Programul general „Solidaritatea şi
gestionarea fluxurilor migratorii“, Fondul
european de integrare a resortisanţilor
ţărilor terţe - Programul anual 2011
 Editor: Institutul Intercultural Timişoara
 Data publicării: iunie 2013
 Adresa de sesizări: Institutul Intercultural
Timisoara, str. 16 Decembrie 1989, nr. 8.
Tel/Fax: 0040.256.498.457;
E-mail: [email protected];
Web: www.migrant.ro
 „Conţinutul acestui material nu reprezintă în
mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene“
ISSN 2067 – 6565
Publicaţie finanţată de Uniunea Europeană prin «Fondul european de integrare
- nr. 18, 2013
32 Migrant înaRomânia
resortisanţilor
ţărilor terţe» în cadrul proiectului „Migrant în România
interculturală“ coordonat de Institutul Intercultural Timişoara

Interviu cu Chouk Yolla

Transcription

Similar documents

REVISTA CLASEI i

Vestea cea Buna – Numarul 1 rotit 90grade

GRUPURILE VULNERABILE ŞI ECONOMIA SOCIALĂ. ROMI ŞI

Ghidul studenţilor - Facultatea de Istorie şi Filosofie

Barometrul Integrării Imigranților 2013

Manual privind integrarea

A6-3-1 - Apele Romane

migrant.ro - Migrant in Romania

Annual Report 2013 - Scheherazade Foundation

Fernando Henrique Cardoso privește înapoi

Manual de instrucţiuni

Manual de limba romana pentru straini - avansati

Tomul 13, 2006 - Gradina Botanica Iasi

AŞEZAREA GEOGRAFICĂ Localitatea Sânnicolau Mare este cel

Migraţia Forţei de Muncă - Biroul Naţional de Statistică