M.Gligor_Apulum_XLV_ Termoluminiscenta

DATAREA PRIN LUMINISCENŢĂ
STIMULATĂ TERMIC (TL) ŞI OPTIC (OSL).
APLICAŢII ÎN ARHEOLOGIE
Istoricul metodei
Empiric, fenomenul de termoluminiscenţă este cunoscut încă din 1663,
când Sir Robert Boyle descria cum un diamant în obscuritate, încălzit în contact
cu corpul uman, emite o licărire slabă. Acest fenomen a fost numit luminiscenţă,
mai exact termoluminiscenţă, datorită faptului că încălzirea era factorul care
declanşa apariţia fenomenului. Însăşi descoperirea fenomenului de radioactivitate
este legată de un fenomen similar, numit fotoluminiscenţă (fluorescenţă) când
emisia de lumină este datorată radiaţiilor nucleare ce cad asupra corpului emiţător,
emisia fiind în acest caz instantanee. Se poate spune deci că luminiscenţa
provocată termic este un fel de fluorescenţă care se acumulează în timp sub
acţiunea radiaţiilor şi este emisă doar în momentul încălzirii corpului.
Luminescenţa stimulată termic (TL) s-a dezvoltat ca ramură a fizicii
corpului solid, după inventarea fotomultiplicatorului (1940). Prima lucrare ce
examinează posibilităţile de aplicare a fenomemului de TL în arheologie şi
geologie datează din 19531. Ea se referea atât la posibilitatea datării rocilor
vulcanice, cât şi la cea a ceramicii, bazându-se pe faptul că, în momentul arderii
artefactelor, respectiv a consolidării rocilor, semnalul luminiscent este adus la
zero. Prin urmare, vârsta obţinută prin metode luminiscente în cazul ceramicilor
este momentul confecţionării artefactului.
Dezvoltarea metodei datării prin termoluminiscenţă a luat amploare în anii
‘60-‘70 ai secolului trecut, fiind aplicată la datarea ceramicii antice de către mai
mulţi cercetători2. În anii ‘80, o echipă condusă de D. J. Huntley3 a descoperit că,
pe lângă posibilitatea stimulării pe cale termică a semnalului luminiscent, în
aplicaţiile de datare se poate utiliza şi stimularea optică (expunerea materialul la
lumina de o anumită lungime de undă). Metoda de datare prin stimulare optică
este preferată în cazul datării sedimentelor.
În 1968, un congres special desfăşurat la Spoletto4 este consacrat stadiului
cercetărilor la acea dată (teoretice şi experimentale) şi discutării numeroaselor
tentative de aplicare în: dozimetrie, geocronologie, arheologie, paleoclimatologie,
1
Daniels et alii 1953, p. 943-949.
Aitken et alii 1964, p. 1032-1033; 1968, p 29-52; Fleming 1970, p. 133-145; Zimmerman 1971, p.
29-52; Mejdahl 1969, p. 99-104.
3
Huntley et alii 1985, p. 343-349.
4
McDougal, 1968.
2
580
C. Cosma, V. Benea, Alida Timar, M. Gligor, Simona Varvara
alterarea rocilor, studiul meteoriţilor şi al lunii etc. Arheologia s-a arătat de la
început foarte interesată, datorită posibilităţii metodei de a exinde datarea
dincolo de limita de aplicabilitate a C14 (40.000 de ani), deci a posibilităţii de a
aborda istoria timpurie a umanităţii. Această posibilitate este legată în special de
dezvoltarea metodelor de stimulare optică a fenomenului de luminiscenţă (OSL)
– Optical Stimulated Luminescence.
În ultimii ani, metoda de datare prin luminiscenţă a suferit mai multe
îmbunătăţiri, ce ţin de perfecţionarea aparaturii de citire a semnalului luminiscent,
precum şi de procedurile de măsurare5. Stimularea optică a luminiscenţei este
aplicată cu succes şi la datarea materialului la care resetarea semnalului s-a făcut
prin încălzire, cum ar fi ceramica6.
Descrierea metodei
Metoda datării prin luminiscenţă se bazează pe proprietăţile anumitor
minerale de a stoca energia radiaţiilor nucleare. Un fond radioactiv este omniprezent în natură, şi cu cât aceste minerale sunt expuse pentru un timp mai
îndelungat, cu atât stochează mai multă energie. Prin stimulare (termică sau
optică), o parte din această energie poate fi eliberată sub formă de emisie
fotonică, fenomenul numindu-se luminiscenţă. Intensitatea acestui semnal
luminiscent este proporţională cu doza de radiaţie acumulată şi, presupunând
existenţa unui flux radioactiv constant în natură, avem implicit o proporţionalitate şi cu timpul de achiziţie.
Există două variante ale datării prin luminiscenţă, în funcţie de agentul de
stimulare: termoluminiscenţa (TL) şi luminiscenţa stimulată optic (OSL).
În toate cazurile, informaţia latentă este reprezentată de electronii capturaţi
în capcane (nivele localizate în gap-ul mineralului semiconductor sau izolator).
Aceşti electroni sunt eliberaţi în urma interacţiunii radiaţiilor nucleare cu cristalul
în cauză, iar numărul lor este proporţional cu doza absorbită. Determinând
debitul dozei, poate fi astfel calculată o vârstă. Momentul ce este datat este un
moment de zero, când are loc resetarea acestei informaţii. În cazul ceramicii,
acest moment este reprezentat de arderea vasului, etapă distinctă în procesul de
confecţionare.
Din cele expuse anterior rezultă că, teoretic, datarea prin luminiscenţă este
relativ simplă, putându-se rezuma astfel:
Vârsta (arheologică) = Doza arheologică / Doza anuală
Doza arheologică reprezintă cantitatea de energie stocată în unitatea de
masă în decursul timpului, într-un cristal, prin dezintegrarea elementelor în
mediul său, iar doza anuală este cantitatea de energie absorbită anual de către
aceasta (considerată a fi egală cu doza de radiaţii emise de unitatea de masă de
5
6
Bøtter-Jensen et alii 2003, p. 355.
Takano et alii 2003, p. 365-368; Lamothe 2004, p. 659-667; Benea et alii 2007, p. 9-16.
Datarea prin termoluminiscenţă stimulată termic şi optic
581
material din mediul înconjurător).
Mineralele cel mai des folosite în datarea prin luminiscenţă sunt cuarţul,
feldspaţii, fluorura naturală de calciu, dar posibilitatea utilizării zirconiului,
rocilor vulcanice şi calcarelor a fost de asemenea demonstrată.
Limitele aproximative de vârstă ale unora dintre materialele folosite în
datarea prin termoluminiscenţă sunt: cuarţ (50-100.000 ani); feldspat (500500.000 ani); calcit (10.000-500.000 ani sau chiar 1 milion de ani); silex ars/
piatră arsă (5000-500.000 ani).
În general, datarea prin luminiscenţă se aplică materialelor care au fost
arse la temperaturi ridicate (> 5000 C), cum sunt: ceramica, vetrele, cărămida,
porţelanul, pietrele arse, silexul ars, mulajele din lut pentru artefactele metalice,
care conţin în interior cristale de cuarţ provenite din formele în care au fost
turnate şi care au fost încălzite cu acestea de către metalul topit.
Avantajul datării prin luminiscenţă faţă de metoda C14 este acela că nu
necesită probe organice (lemn, plante, dinţi, os etc.), iar limita de datare este
mult mai mare, mergând până la 1 milion de ani sau chiar mai mult. Vârste de
sute de mii de ani se pot determina cu precizie bună, de 5-10 %7.
Pentru datarea ceramicii cu o vechime de 5000 de ani, metoda termoluminiscenţei dă rezultate comparabile favorabil cu radiocarbonul şi, în plus, are
avantajul că este mai puţin costisitoare, materialul datat fiind mai strâns legat de
activitatea umană. Pentru perioade mai vechi de 15.000 de ani şi, în special,
dincolo de limita radiocarbonului (cca 50.000 ani), termoluminiscenţa este în
mod cert singura metodă folositoare.
În prezent, în lume funcţionează aproximativ 350 de laboratoare care
aplică metoda luminiscenţei la datări absolute în arheologie, dar şi în geologie
sau mediu, pentru datarea loessuri-lor, clarificarea unor divergenţe legate de
dunele de nisip, loessuri, sedimente fluviale, zone aride8, sedimente marine
arctice sau pentru testarea şi autentificarea operelor de artă9.
În România, metoda datării luminiscente a fost aplicată prima dată pentru
datarea stalagmitelor din peşteri10, în cadrul Institutului de Fizică şi Inginerie
Nucleară “Horia Hulubei”. Dezvoltarea în laborator a acestei metode a fost
abandonată la IFIN-HH, însă a fost reconsiderată de Laboratorul de Radioactivitatea Mediului din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin
abordarea problematicii de datare pe ceramici şi loess11. Dacă primele încercări
au fost făcute cu ajutorul unei instalaţii TL destinată studiilor de dozimetrie
medicală, primită ca donaţie, în momentul de faţă acest laborator dispune de o
7
Martini, Sibilia 2001, p. 241-246.
Madsen et alii 2005, p. 251-268.
9
Wintle 2008, p. 276-312.
10
Labau et alii 1996, p. 29-34.
11
Cosma et alii 2006, p. 987-990.
8
582
C. Cosma, V. Benea, Alida Timar, M. Gligor, Simona Varvara
instalaţie modernă de datare, ultima generaţie, primită de curând (TL/OSL-20D).
În arheologie, metoda termoluminiscenţei şi-a adus o contribuţie remarcabilă la stabilirea cronologiilor absolute în cazul ceramicii aparţinând culturii
Gaudo12 din situl “La Trinità” (Italia), culturii Jomon13 (Japonia), culturii Valdivia14
(Ecuador), culturii Jiahnu15 (China), caz în care, prin metoda termoluminiscenţei, s-a demonstrat că ceramica a început să fie produsă încă din prima jumătate a mileniului 7 a. Chr., a ceramicii descoperită în siturile: Hard-water Road în
Northamptonshire şi Hayton în East Yorkshire16 (Marea Britanie), Datca-Burgaz,
Mugla17 (Turcia), în Orientul Mijlociu (Iran şi Levant), Italia, Danemarca, Peru,
Thailanda18 şi exemplele pot continua.
Acurateţea datelor obţinute prin metoda luminiscenţei depinde în mare
măsură de modalităţile de prelevare şi păstrare a eşantioanelor de datat, fapt
pentru care colaborarea dintre arheologi şi specialiştii în ştiinţe exacte (fizicieni,
geologi) este esenţială19.
În cazul datării materialelor arheologice se impune cunoaşterea cu exactitate
a locului şi poziţiei probei de datat, precum şi a gradului de umiditate şi de
omogenitate a solului care înconjoară eşantionul.
Fig. 1. - Condiţiile de prelevare corectă a probelor supuse datării
prin metoda luminiscenţei [după Aitken 1990, p. 154].
12
Vartanian et alii 2001, p. 421-434.
Roberts 1997, p. 819-892.
14
Martini, Sibilia 2001, p. 241-246.
15
Yang et alii 2005, 1045-1051.
16
Zacharias et alii 2005, p. 49-57.
17
Oke, Yurdatapan 2000, p. 115-119.
18
Roberts 1997, p. 819-892.
19
Aitken 1990, p. 141-186.
13
Datarea prin termoluminiscenţă stimulată termic şi optic
583
Pentru estimarea omogenităţii terenului din jurul probei de datat, în
vederea măsurării radioactivităţii, se impune prelevarea de eşantioane de sol din
diferite puncte, într-o sferă cu raza de 30 până la 50 cm (fig. 1), care sunt
analizate apoi în laborator prin metode precum activarea cu neutroni, spectrometria alfa etc.
Dacă se are în vedere măsurarea dozelor de iradiere datorate mediului,
prin plasarea de dozimetre în locul şi coordonatele exacte ale probei de datat,
este important ca acest lucru să se facă înainte ca mediul (sau săpătura
arheologică) să fi fost perturbat prin eşantionaj20.
Odată prelevate, eşantioanele de sol şi probele de datat trebuie păstrate în
pungi de plastic negre, bine închise, departe de orice sursă de căldură sau de
radiaţii. Pentru corectitudinea datărilor, se recomandă ca din fiecare nivel arheologic să se preleveze un număr de 6 până la 12 probe reprezentative. Dimensiunea minimă acceptată a probelor de datat este de 1 cm grosime şi 3 cm lăţime21.
Aplicaţii ale TL în cercetarea arheologică
În lucrarea de faţă ne propunem să prezentăm modalitatea de implementare a metodei de datare prin luminiscenţă în scopul îmbunătăţirii palierului de
cronologie absolută a sitului arheologic de la Alba Iulia-Lumea Nouă.
La determinarea dozei echivalente (De) s-au folosit trei tehnici (protocoale)
diferite care aparţin de metoda de datare prin luminiscenţă: (1) Tehnica multialicotă (multiple-aliquot additive-dose technique - MAAD); (2) Tehnica unialicotă (protocolul SAR – single aliquot regeneration), aplicând stimularea în
albastru; (3) Tehnica uni-alicotă (SAR), aplicând stimularea în infraroşu (IRSL).
Pentru determinarea dozei anuale, concentraţia de U şi Th din probele de
ceramică a fost determinată prin metoda analizei prin activare cu neutroni, iar
pentru concentraţia de K s-a utilizat metoda flamfotometriei. Doza gama provenită din mediul înconjurător a fost determinată prin spectrometrie gama, analizând solul recoltat din jurul probelor.
Contextul arheologic
Probele ceramice supuse studiului provin din cunoscuta aşezare neolitică
de la Alba Iulia-Lumea Nouă22. Fragmentele ceramice prelevate pentru datarea
prin metoda luminiscenţei au fost descoperite în Sp. III/200523.
Stratigrafia identificată pe profilul nordic este următoarea: 0 - 0,50 (0,70)
m – strat negricios cu materiale izolate în poziţie secundară, ce este considerat ca
strat de umplutură, depunere antropică, posibil contemporană; 0,50 (0,70) - 0,80
(0,90) m – strat negru, granulos, pigmentat, aparţinând culturii Petreşti; 0,80
20
Văsaru, Cosma 1998, p. 171-195.
Aitken 1990, p. 141-186.
22
Gligor 2007c, p. 161-178.
23
Gligor et alii 2005-2006, p. 162-163.
21
584
C. Cosma, V. Benea, Alida Timar, M. Gligor, Simona Varvara
(0,90) m - 1,00 (1,10) m – strat cenuşiu, pigmentat, aparţinând grupului Foeni;
1,00 (1,10) m - 1,70 m – strat cafeniu lutos cu materiale vinčiene (faza B) şi
ceramică pictată de tip Lumea Nouă; 1,75 - 1,80 m – steril galben lutos, pe
alocuri nisipos cu concreţiuni calcaroase (fig. 2a).
Menţionăm faptul că, pe zona unde s-a efectuat săpătura, există o pantă cu
o diferenţă de nivel de aproximativ 0,20 - 0,25 m, pe direcţia nord-sud – est-vest.
Probele ceramice au fost recoltate din stratul de culturǎ aparţinând grupului
Foeni, la momentul prelevării probelor nefiind surprins încă nici un complex
arheologic, cercetarea fiind în plină desfăşurare.
Fig. 2a. - Alba Iulia-Lumea Nouă ( Sp. III/2005-Caroul A). Profil stratigrafic.
Descrierea materialului ceramic (Fig. 2b)
Proba A1 - fragment ceramic, ceramică portocalie, ardere oxidantă. Proba
V1 - fragment toartă de formă circulară, cu perforaţie orizontală, ceramică
portocalie, ardere oxidantă. Proba V2 - fragment castron bitronconic, ceramică
neagră, ardere reducătoare. Proba V3 - fragment ceramic, ceramică portocaliucărămizie, ardere oxidantă. Pentru toate fragmentele în discuţie s-a utilizat la
confecţionare, ca şi degresant, nisipul cu bobul potrivit, rezultând o ceramică ce
poate fi încadrată în categoria semifină.
Prepararea probelor
Probele de ceramică au fost prelucrate în camera obscură. De la suprafaţa
fiecărui fragment de ceramică s-au îndepărtat 2 mm din material, în scopul
Datarea prin termoluminiscenţă stimulată termic şi optic
585
eliminării contribuţiei radiaţiei β si α, proces urmat de zdrobirea atentă în mojar.
Pentru omiterea substanţelor organice şi a carbonaţilor din materialul ceramic,
s-a folosit H2O2 şi HCl de 10 %. Prima separare a granulelor s-a făcut prin
cernere, utilizând site cu diametrul ochiului cuprins între 63 µm şi 125 µm.
Granulele fine cuprinse între 4-11 µm au fost separate din granulele mai mici de
63 µm utilizând procedura standard24.
Nr.
Categoria
Date
Fotografie
probă
ceramică
stratigrafice
A1
V1
V2
V3
semifină
Sp. III/2005
Carou A
Adâncime
0,80 - 0,90m
semifină
Sp. III/2005
Carou A
Adâncime
0,80 - 0,90m
semifină
Sp. III/2005
Carou A
Adâncime
0,80 - 0,90m
semifină
Sp. III/2005
Carou A
Adâncime
0,80 - 0,90m
Fig. 2b. - Tabel cu probele ceramice A1, V1-V3 şi contextul arheologic.
Granulele mari cuprinse între 90-125 µm au fost separate prin cernere
uscată, utilizând site corespunzatoare. Separarea granulelor de cuarţ cu dimensiuni cuprinse în intervalul 90-125 µm s-a făcut utilizând lichide cu densitate
cuprinsă între 2.62-2.75 g/cm3 şi continuând cu decaparea timp de 40 minute în
acid HF de 40 %.
Pentru a fi pregătite în vederea măsurătorilor, granulele fine au fost depuse
prin decantare în acetonă, pe discuri de aluminiu, iar granulele de cuarţ au fost
fixate pe discuri de oţel inoxidabil, utilizând un strat de silicon.
24
Zimmerman 1971, p. 29-52; Frechen et alii 1996, p. 15-17.
C. Cosma, V. Benea, Alida Timar, M. Gligor, Simona Varvara
586
Aparatura utilizată
Toate măsurătorile de luminiscenţă s-au efectuat utilizând aparatura
automatizată Risø TL/OSL. Semnalul TL de la granulele fine a fost înregistrat
până la temperatura de 500o C, folosind o viteză controlată de încălzire de 5° C/s
într-o atmosferă de azot pur. Emisia a fost detectată utilizând combinaţia de filtre
HA-3 şi CN7-59.
a)
TL semnal (inpuls x 104)
6
NTL+59.79Gy
NTL+44.84Gy
NTL+29.90Gy
NTL+14.95Gy
NTL
4
2
0
200
b)
250
300
350
400
Temperatura (°C)
450
250
300
350
400
Temperatura (°C)
450
25
20
De (Gy)
15
10
5
0
200
TL-semnal (inpuls x 104)
c)
20
120
80
40
0
20
40
60
80
Doza aditiva (Gy)
Fig. 3. - (a) Datele TL pentru proba de ceramică A1; (b) curbele de strălucire TL;
(c) intervalul selectat de pe platoul test, prima şi a doua curbă de creştere.
Datarea prin termoluminiscenţă stimulată termic şi optic
587
Granulele de cuarţ au fost stimulate folosind o diodă cu emisie în albastru
(470±30 nm) şi filtrul Hoya U-340, de grosime 7,5 mm. Granulele fine au fost
măsurate utilizând stimularea în infraroşu (875 nm), prin combinaţia de filtre
BG-39, CN7-59 şi GG-400. Detalii asupra aparaturii utilizate pot fi găsite în
literatura de specialitate25.
Corectia de sensibilitate OSL
Procedura TL utilizând granule fine
La determinarea dozei echivalente (De) s-a utilizat procedura dozeiaditive multi-alicotă. Pentru fiecare probă au fost folosite câte 48 de alicote,
dintre care 24 au fost folosite pentru determinarea semnalului TL natural, restul
de 24 de alicote rămase s-au folosit la ridicarea curbei de creştere, în acest scop
fiind împărţite în 4 grupe a câte 6 alicote. La fiecare grup a fost administrată o
doză aditivă. După administrarea dozei aditive, toate alicotele au fost păstrate
timp de 4 săptămâni la temperatura camerei. Corecţia de supraliniaritate s-a
făcut ridicând a doua curbă de creştere după prima citire şi prin administrarea
acelor doze aditive ca şi în primul caz.
Doza echivalentă a fost determinată utilizând intervalul de pe testul platou26.
Pentru fitarea curbelor de creştere s-a folosit o funcţie exponenţială. Doza echivalentă şi corecţia de supraliniaritate s-au determinat prin extrapolare. Curbele
de strălucire TL obţinute de la proba de ceramica A1 sunt prezentate în Fig. 3a.
Tot în această figură sunt redate, de asemenea, platoul test (Fig. 3b), precum şi
curbele de creştere pentru determinarea De şi a corecţiei de supraliniaritate (Fig. 3c).
Rezultatele dozei echivalente utilizând semnalul TL în cazul granulelor
fine sunt prezentate, pentru fiecare probă, în Tabelul 3.
6
L0/T0
4
2
De
0
0
10
20
30
40
50
Doza de iradiere (Gy)
Fig. 4. - Curba de creştere OSL pentru proba V1.
25
26
Bøtter-Jensen et alii 2003, p. 535-541.
Aitken 1985, p. 359.
C. Cosma, V. Benea, Alida Timar, M. Gligor, Simona Varvara
588
Procedura OSL utilizând granule de cuarţ
Granulele de cuarţ au fost stimulate cu lumina albastră timp de 40 s la
125° C şi, pentru determinarea dozei echivalente, s-a utilizat protocolul unialicota27. Toate probele s-au comportat bine în protocolul SAR-OSL, unde testul
de reciclare este aproape de unitate, iar testul de recuperare este mai mic cu
câteva procente faţă de semnalul natural corectat. Curba de creştere a semnalului
OSL faţă de doză a fost aproximată cu o singură funcţie exponenţială de
saturaţie. Fig. 4 reprezintă curba de creştere OSL pentru proba V1.
Pentru proba V3, dependenţa dozei măsurate de temperatura de preîncălzire
a fost studiată complet aplicând testul de recuperare28. Ştergerea informaţiei de
pe alicote (bleaching) s-a făcut de două ori, utilizând lumina albastră timp de
250 s, la temperatura camerei, cu un interval de 10 ks între cele două proceduri.
Doza administrată a fost aproape de doza echivalentă aşteptată, iar pentru citirea
ei s-a aplicat protocolul SAR. Rezultatele sunt prezentate în Fig. 5. Se poate
observa că, din intervalul de temperatură de preîncălzire 180-240° C, cea mai
potrivită valoare pentru aplicarea protocolului este cea de 240° C, unde raportul
dintre doza măsurată şi cea administrată este de 1.10±0.08, fiind acceptabil. De
asemenea, testul de recuperare s-a aplicat şi pentru probele A1, V2, V3, utilizând
numai temperatura de preîncalzire timp de 10 s la 240° C.
Doza mãsuratã / Doza administratã
1,4
1,2
1,0
0,8
0,6
0,4
0,0
180°C
210°C
225°C
240°C
Temperatura de preîncãlzire Co
Fig. 5. - Testul de recuperare faţă de temperatura de preîncălzire pentru proba V1.
Setul complet de rezultate obţinute la această temperatură este reprezentat
în Fig. 6a şi Fig. 6b.
27
28
Murray, Wintle 2000, p. 57-73; 2003, p. 377-381.
Murray, Wintle 2003, p. 377-381.
Datarea prin termoluminiscenţă stimulată termic şi optic
Doza mãsuratã / Doza administratã
a)
589
1,4
1,2
1,0
0,8
0,6
0,0
A1
V1
V2
V3
Rata de reciclare
b)
1,4
2,0
1,2
1,5
1,0
1,0
0,8
0,5
Recuperare (%NOSL)
Proba
0,6
0,0
0,0
A1
V1
V2
V3
Proba
Fig. 6. - (a) Testul dozei recuperare pentru toate probele la temperatura de preîncalzire
de 10 s la 240° C şi un cutheat la 160° C; (b) testul de reciclare şi recuperare.
Pentru toate probele, doza administrată poate fi recuperată în intervalul de
10 % şi media raportului dintre doza administrată şi cea recuperată este de
1.03±0.04. În funcţie de aceste rezultate, pentru determinarea dozei echivalente
la utilizarea semnalul OSL şi a protocolului SAR s-a ales temperatura de
preîncălzire de 10 s la 240° C şi un cutheat la 160° C pentru toate probele.
Rezultatele pentru De sunt prezentate în Tabelul 3.
Procedura IRSL utilizând granule fine polimineral
Alicotele de granule fine poliminerale au fost stimulate în infrarosu timp
de 100 s la 40° C, iar măsurătorile au urmat secvenţele protocolului SAR
C. Cosma, V. Benea, Alida Timar, M. Gligor, Simona Varvara
590
dezvoltat pentru cuarţ. În cazul testului de recuperare, precum şi în cazul dozei
test s-a folosit aceeaşi temperatură de preîncălzire, deoarece aceasta creşte
reproductibilitatea măsurătorilor luminiscente29. Toate probele s-au comportat
bine în protocolul SAR-IRSL, unde testul de reciclare este aproape de unitate,
iar testul de recuperare este mai mic cu câteva % faţă de semnalul natural
corectat. Curba de creştere a semnalului IRSL faţă de doză a fost aproximată cu
o singura funcţie exponenţială de saturaţie. Fig. 7 reprezintă curba de creştere
IRSL pentru proba A1.
Corectia de sensibilitate IRSL
6,0
4,5
L0/T0
3,0
1,5
De
0,0
0
10
20
30
40
50
60
Doza de iradiere (Gy)
Fig. 7. - Curba de creştere IRSL pentru proba A1.
Doza mãsuratã / Doza administratã
1,4
1,2
1,0
0,8
0,0
10s @ 220°C
30s @ 220°C
60s @ 220°C
Temperatura de preîncãlzire Co
Fig. 8. - Testul de recuperare faţă de temperatura de preîncălzire pentru proba A1.
Primele experimente au constat în măsurarea dependenţei recuperării
dozei cunoscute în funcţie de o preîncălzire strictă. Toate aceste măsurători au
29
Blair et alii 2005, p. 361-374.
Datarea prin termoluminiscenţă stimulată termic şi optic
591
fost făcute utilizând proba A1. La trei grupuri formate din câteva alicote, după ce
au fost expuse timp de o oră în simulatorul solar (Hönle SOL 2) pentru ştergerea
informaţiei (bleached), li s-au administrat doze aproximativ egale cu doza naturală.
După administrarea dozei, alicotele au fost măsurate folosind protocolul SAR şi
pentru fiecare grup s-a folosit un timp diferit de expunere (10 s, 30 s şi 60 s),
pentru o temperatură de preîncalzire de 220° C. Rezultatele sunt prezentate în
Fig. 8.
Doza mãsuratã / Doza administratã
a)
1,4
1,2
1,0
0,8
0,6
0,0
A1
V1
V2
V3
Proba
b)
1,4
9,0
Rata de reciclare
6,0
1,0
4,5
3,0
0,8
1,5
0,6
0,0
Recuperare (%NIRSL)
7,5
1,2
0,0
A1
V1
V2
V3
Proba
Fig. 9. - (a) Testul dozei recuperate pentru toate probele la temperatura de preîncălzire
de 10 s la 220° C; (b) testul de reciclare şi recuperare.
Doza măsurată este aproximativ egală cu doza administrată şi arată că nu
există o dependenţă faţă de temperatura de preîncălzire. Pentru celelalte trei probe,
testul dozei recuperate a fost făcut utilizând numai o temperatură de preîncălzire
de 220° C, timp de 10 s. Testul dozei recuperate pentru toate probele la această
C. Cosma, V. Benea, Alida Timar, M. Gligor, Simona Varvara
592
temperatură de preîncălzire este prezentat în Fig. 9a. În limita erorilor, raportul
dintre doza administrată şi doza recuperată este aproximativ egal cu unitatea.
Pentru toate probele, doza administrată poate fi recuperată în intervalul de 2 %
(Fig. 9b) şi media raportului dintre doza administrată şi cea recuperată este
1.06±0.02. Pentru determinarea De s-a folosit temperatura de preîncălzire de
220° C timp de 10 s, iar în cazul dozelor regenerate, precum şi în cazul dozei test
rezultatele sunt reprezentate în Tabelul 3.
Determinarea dozei anuale Pentru determinarea concentraţiei nuclizilor
radioactivi naturali din fragmentele ceramice s-a dezvoltat metoda standardizării
zirconiului30, iar pentru concentratia de K s-a utilizat metoda flamfotometriei.
Doza gama provenită din mediul înconjurător a fost determinată prin spectrometrie gama, analizând solul recoltat din împrejurimea probelor31.
Cunoscând concentraţia nuclizilor radioactivi naturali, doza anuală a fost
calculată utilizând factori de conversie32. Contribuţia radiaţiei cosmice a fost
calculată luând în considerare adâncimea de la care au fost prelevate probele,
precum şi în funcţie de coordonatele geografice33. Pentru granulele poliminerale
fine s-a considerat valoarea de 0.10±0.05 pentru eficacitatea radiaţiei alfa, deoarece
radiaţia alfa are o eficacitate mai redusă în stimularea luminiscenţei. Factorul de
atenuare pentru radiaţia beta în cazul granulelor de cuarţ (90-125 µm) a fost
considerat 0.92±0.05, conform calcululelor făcute de Mejdahl34. Conţinutul de
apă la saturaţie35 (W-value) a fost determinat în laborator pentru fiecare fragment
ceramic, iar pentru umiditatea relativă de-a lungul timpului a fost considerată
valoarea de 80 %. Datele cuprinzând informaţia despre doza anuală sunt trecute
în Tabelul 2.
Tabelul 2: Concentraţia U, Th şi K
din probele de ceramică şi doza anuală calculată în funcţie de granulaţie.
Proba
A1
V1
V2
V3
30
238
U(ppm)
2.47±0.06
2.45±0.05
1.89±0.05
2.53±0.06
232
Th(ppm)
10.45±0.26
11.44±1.32
10.15±0.25
11.75±0.29
40
K(%)
2.25±0.01
2.27±0.03
1.87±0.03
1.68±0.02
Debitul
Debitul
dozei
dozei 90-125
4-11 µm
W
µm Q (Gy
PFG
ka-1)
(Gy ka-1)
0.13 3.14±0.02 4.36±0.02
0.19 3.09±0.03 4.29±0.02
0.11 2.87±0.03 3.95±0.02
0.14 2.81±0.02 4.06±0.02
De Corte 1987, p. 464.
Hossain et alii 2002, p. 598-613; Vandenberghe 2004, p. 358.
32
Adamiec, Aitken 1998, p. 37-50.
33
Prescott, Hutton 1994, p. 497-500.
34
Mejdahl 1979, p. 61-72.
35
Aitken 1985, p. 359.
31
Datarea prin termoluminiscenţă stimulată termic şi optic
593
Vârsta obţinută prin luminiscenţă
Prezenţa fading-ului anormal la emisia IRSL de 410 nm precum şi la
emisia TL în albastru subestimează vârsta reală a probei. Pentru corectarea
rezultatelor SAR-IRSL faţă de fading am aplicat procedura de corecţie propusă
de Huntley şi Lamothe36. Vârstele obţinute aplicând procedurile TL, OSL şi
IRSL sunt menţionate în Tabelul 3 şi reprezentate grafic în Fig. 10.
Tabelul 3
Pro
-ba
A1
V1
V2
V3
36
Metoda
Fracţiune
de
minerală
măsurare
TL
MAAD
OSL
SAR
IRSL
SAR
TL
MAAD
OSL
SAR
IRSL
SAR
TL
MAAD
OSL
SAR
IRSL
SAR
TL
MAAD
OSL
SAR
IRSL
SAR
4 – 11
µm PFG
90 – 125
µm Q
4 - 11µm
PFG
4 - 11µm
PFG
90 – 125
µm Q
4 – 11
µm PFG
4 – 11
µm PFG
90 – 125
µm Q
4 – 11
µm PFG
4 – 11
µm PFG
90 – 125
µm Q
4–1
1µm PFG
Doza
anuală
(Gy/ka)
4.36±0.0
2
3.14±0.0
2
4.36±0.0
2
4.29±0.0
2
3.09±0.0
3
4.29±0.0
2
3.95±0.0
2
2.87±0.0
3
3.95±0.0
2
4.06±0.0
2
2.81±0.0
2
4.06±0.0
2
Huntley, Lamothe 2001, p. 1093-1106.
De (Gy)
(doza
echivalentă
/ arheologică)
19.17 ±
1.22
19.97 ±
0.81
18.96 ±
0.18
20.12 ±
2.62
16.81 ±
0.47
21.76 ±
0.43
27.05 ±
4.01
14.71 ±
0.23
18.42 ±
0.65
24.12 ±
2.47
20.21 ±
0.62
23.55 ±
0.75
Vârsta
Vârsta corectată
necorec(ka)
tată (ka)
4.40±0.6
5
6.36±0.5
3
4.35±0.5
8
4.69±0.8
9
5.45±0.4
5
5.07±0.7
1
6.85±1.3
5
5.13±0.3
6
4.66±0.6
3
5.94±1.0
6
7.18±0.5
6
5.80±0.8
8
6.36±0.53
6.42 ± 0.86
5.45±0.45
6.64±0.93
5.13±0.36
6.33 ± 0.86
7.18±0.56
7.71 ± 1.18
C. Cosma, V. Benea, Alida Timar, M. Gligor, Simona Varvara
594
10
9
8
Quartz OSL
PFG corrected IRSL
TL MAAD
PFG uncorrected IRSL
Vârsta (ka)
7
6
5
4
3
0
A1
V1
V2
V3
Proba
Fig. 10. - Vârstele obţinute aplicând metoda de datare prin luminescenţă.
Discuţii
Media vârstei obţinută prin SAR-OSL este de 6.0±0.4 ka. O bună oportunitate pentru verificarea corectitudinii vârstelor obţinute prin metoda luminiscenţei o reprezintă compararea cu date obţinute prin metoda C14. Precizăm faptul
că din aceeaşi unitate de cercetare – din descoperirea cu caracter funerar aparţinând grupului Foeni – s-au prelevat probe din material osos străvechi uman37, în
vederea datării prin metoda C14. Datele C14 AMS de la Alba Iulia-Lumea Nouă
se încadrează în intervalul 4690-4450 calBC 38, corespunzător unei faze pe deplin
formate din evoluţia grupului Foeni. În acest context, trebuie spus că cercetările
arheologice de la Lumea Nouă din ultimii ani au permis identificarea unui număr
relevant de structuri de habitat, cu materiale arheologice ce se încadrează în
repertoriul de forme şi decor considerate definitorii pentru evoluţia comunităţilor
grupului Foeni39. Reprezentativ este un complex adâncit de tip bordei (B1/Sp. II2005), cercetat integral, ce a oferit un bogat material arheologic şi a permis
stabilirea caracteristicilor tipologico-stilistice ale ceramicii grupului Foeni40 de la
Lumea Nouă.
Este utilă, credem, o comparaţie41 a datelor C14 de la Lumea Nouă cu cele
obţinute pentru grupul Foeni din situl eponim, cu date C14 aparţinând fazei A a
culturii Petreşti de la Daia Română-Părăuţ, precum şi cu date din complexe
Turdaş, din aşezarea de la Orăştie-Dealul Pemilor. Datele C14 de la Foeni se
37
Gligor 2007c, p. 170-171.
Ibidem, p. 171-172, nota 63; 2008, Fig. 3.
39
Gligor et alii 2005-2006, p. 161-172, Fig. 1; 2007, 39-49, Pl. V; Gligor 2007b, nr. 33, 37, 39, 40, 45.
40
Gligor 2007a, p. 1-13, Pl. II-XVIII; 2007b, p. 54-61; nr. 31-32, 34-36, 38, 42-44.
41
Gligor 2008, Fig. 4.
38
Datarea prin termoluminiscenţă stimulată termic şi optic
595
înscriu în intervalul 4920/4675-4580/4460 calBC42, cele de la Daia Română în
intervalul 5030/4520-4780/4350 calBC43, iar cele de la Orăştie în intervalul
4768/4582-4734/4549 calBC44. Se constată faptul că data de 5790±55 BP (Deb.
5775) de la Orăştie-Dealul Pemilor, prelevată din bordeiul B2/1994, ce aparţine
nivelului vechi turdăşean45, comparată cu data de 5700±50 BP (Poz-19451) de la
Alba Iulia-Lumea Nouă, prelevată din bordeiul B1-Sp. II/200646, aparţinând
grupului Foeni, ne arată palierul cronologic la care evoluează cele două entităţi
culturale pe parcursul fazelor Vinča C1-C2. Asta deoarece în Banat, pentru faza
Vinča C1, datele C14 de la Hodoni sunt (Deb-1963) 5880±60 BP47, iar pentru
faza Vinča C2, datele C14 de la Uivar sunt (Hd-22928) 5740±55 BP48.
Datele de cronologie absolută obţinute prin metoda luminiscenţei pentru
locuirea Foeni de la Alba Iulia-Lumea Nouă reprezintă o etapă importantă în
validarea termoluminiscenţei ca metodă de datare în cercetarea arheologică
românească.
CONSTANTIN COSMA, VASILE BENEA,
ALIDA TIMAR, MIHAI GLIGOR, SIMONA VARVARA
LUMINESCENCE DATING (TL AND OSL). APPLICATION IN ARCHAEOLOGY
ABSTRACT
Luminescence dating was applied to four Neolithic pottery fragments excavated at Alba
Iulia-Lumea Nouă Neolithic settlement, with the purpose of improving the chronology for the
archaeological finds, and hence, the occupational history of the site.
The single-aliquot regenerative-dose (SAR) protocol was applied to both blue and infrared
stimulated luminescence signals from coarse quartz and polymineral fine grains, respectively. A
more conventional approach which uses a multiple-aliquot additive-dose protocol and
thermoluminescence signals from polymineral fine grains was applied as well.
The characteristics of the OSL and IRSL signals were investigated in terms of behaviour in
the SAR protocol, dose response and dose recovery. Additionally, anomalous fading
measurements of the 410 nm IRSL emission and of the blue TL emission from polymineral finegrains were performed. Both signals were observed to be affected by anomalous fading. OSL
dating of quartz using the SAR protocol is considered to be the technique of choice; it yields an
average age of 6.0±0.4 ka (n = 4), which is in agreement with archaeological expectations.
The dating results allow refining the typological interpretation of the objects and improve
the chronological framework for the site.
42
Draşovean 2005, p. 20.
Maxim 1999, p. 133.
44
Luca 2003, p. 216-218.
45
Ibidem, p. 216-218; Fig. 1.
46
Gligor 2008, Fig. 2/3.
47
Draşovean 1996, p. 115-118.
48
Schier, Draşovean 2004, p. 202.
43
596
C. Cosma, V. Benea, Alida Timar, M. Gligor, Simona Varvara
Abrevieri bibliografice
Adamiec, Aitken 1998 - G. Adamiec, M. J. Aitken, “Dose-rate conversion factors: update”, în
Ancient TL, 16, 1998, p. 37-50.
Aitken 1985 - M. J. Aitken, Thermoluminescence Dating, Academic Press, London, 1985.
Aitken 1990 - M. J. Aitken, Science-based Dating in Archaeology, Longman, 1990.
Aitken et alii 1964 - M. J. Aitken, M. S. Tite, J. Reid Reid, “Termoluminescent dating of ancient
ceramics”, în Nature, 202, 1964, p. 1032-1033.
Aitken et alii 1968 - M. J. Aitken, D. W. Zimmerman, S. J. Fleming, “Thermoluminescent dating
of ancient pottery”, în Nature, 219, 1968, p. 442-444.
Benea et alii 2007 - V. Benea, D. Vandenberghe, A. Timar, P. Van den Haute, C. Cosma, M.
Gligor, C. Florescu, “Luminescence dating of Neolithic ceramics from Lumea
Nouă, Romania”, în Geochronometria, 28, 2, 2007, p. 9-16.
Blair et alii 2005 - M. V. Blair, E. G. Yukihara, S. W. McKeever, “Experiences with single aliquot
OSL procedures using coarse-grain feldspars”, în Radiation Measurements, 39, (4),
2005, p. 361-374.
Bøtter-Jensen et alii 2003 - L. Bøtter-Jensen, C. E. Andersen, G. A. Duller, A. S. Murray,
“Developments in radiation, stimulation and observation facilities in luminescence
measurements”, în Radiation Measurements, 37, (4-5), 2003, p. 535-541.
Bøtter-Jensen et alii 2003 - L. Bøtter-Jensen, S. W. S. McKeever, A. G. Wintle, Optically
Stimulated Luminescence Dosimetry, Elsevier, 2003.
Cosma et alii 2006 - C. Cosma, V. Benea, A. Timar, D. Barbos, D. Paunoiu, “Preliminary dating
results for ancient ceramics from Romania by means of thermoluminescence”, în
Radiation Measurements, 41, 2006, p. 987-990.
Daniels et alii 1953 - F. Daniels, C. A. Boyd, D. F. Saunders, “Thermoluminescence as a research
tool”, în Science, 117, 1953, p. 343-349.
De Corte 1987 - F. De Corte, The k0 standardization method: A move to the optimization of
neutron activation analysis, Rijksuniversiteit Report to Aggregate Thesis, Ghent
University, 1987.
Draşovean 1996 - Fl. Draşovean, Cultura Vinča târzie (faza C) în Banat, BHAB, I, Ed. Mirton,
Timişoara, 1996.
Draşovean 2005 - Fl. Draşovean, “Zona thessalo-macedoneană şi Dunărea mijlocie la sfârşitul
mileniului al VI-lea şi la începutul mileniului al V-lea a. Chr.”, în Apulum, XLII,
2005, 12-26.
Fleming 1970 - S. J. Fleming, “Thermoluminescence dating: refinement of the quartz inclusion
method”, în Archaeometry, 12, 1970, p. 133-145.
Frechen et alii 1996 - M. Frechen, U. Schweitzer, A. Zander, “Improvements in sample preparation
for the fine grain technique”, în Ancient TL, 14, 1996, p. 15-17.
Gligor 2007a - M. Gligor, “Cercetări arheologice preventive la Alba Iulia-Lumea Nouă. O
descoperire aparţinând grupului Foeni”, în Apulum, XLIV, 2007, p. 1-28.
Gligor 2007b - M. Gligor, “Grupul cultural Foeni”, în Ceramica neolitică – o lecţie de istorie
(Catalog de expoziţie), Alba Iulia, 2007, p. 50-63.
Gligor 2007c - M. Gligor, “Situl arheologic de la Alba Iulia-Lumea Nouă. Istoricul cercetărilor”,
în Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, XI/1, 2007, p. 161-178.
Gligor 2008 - M. Gligor, “Contributions to the Absolute Chronology of the Neolithic and
Aeneolithic from Transylvania”, în Itinera in praehistoria. Studia in honorem
magistri Nicolae Ursulescu quinto et sexagesimo anno, Iaşi, 2008 (sub tipar).
Gligor et alii 2005-2006 - M. Gligor, C. Florescu, M. Breazu, “Raport preliminar privind
cercetările arheologice preventive de la Alba Iulia-Lumea Nouă (2005)”, în
Patrimonium Apulense, V-VI, 2005-2006, p. 161-172.
Datarea prin termoluminiscenţă stimulată termic şi optic
597
Gligor et alii 2007 - M. Gligor, C. Florescu, M. Breazu, P. Mazăre, T. Borşan, I. Maican, Ş. Lipot,
C. Toth, “Raport privind cercetările arheologice preventive de la Alba Iulia–Lumea
Nouǎ. Campania 2006”, în CCA, campania 2006, 2007, p. 39-49.
Hossain et alii 2002 - S. M. Hossain, F. De Corte, D. Vandenberge, P. Van den Haute, “A
comparison of methods for annual radiation dose determination in the luminescence
dating of loess sediments”, în Nuclear Instruments and Methods in Physics
Research, A 490, (3), 2002, p. 598-613.
Huntley et alii 1985 - D. J. Huntley, D. I. Godfrey-Smith, M. L. W. Thewalt, “Optical dating of
sediments”, în Nature, 313, 1985, 105-107.
Huntley, Lamothe 2001 - D. J. Huntley, M. Lamothe, “Ubiquity of anomalous fading in Kfeldspars
and the measurement and correction for it in optical dating”, în Canadian Journal
of Earth Science, 38, 2001, p. 1093-1106.
Lamothe 2004 - M. Lamothe, “Optical dating of pottery, burnt stones, and sediments from selected
Quebec archaeological sites”, în Canadian Journal of Earth Sciences, 41, 2004, p.
659-667.
Labau et alii 1996 - V. Labau, E. Gaspar, T. Paunica, “Speleothems dating using the thermoluminescence method”, în Theoretical and Applied Karstology, 9, 1996, p. 29-34.
Luca 2003 - S. A. Luca, “Date noi cu privire la cronologia absolută a eneoliticului timpuriu din
Transilvania. Rezultatele prelucrării probelor radiocarbon de la Orăştie–Dealul
Pemilor, punct x2, jud. Hunedoara”, în Tibiscum, 11, 2003, p. 215-230.
Madsen et alii 2005 - A. T. Madsen, A. S. Murray, T. J. Andersen, L. Pejrup, H. BreuningMadsen, “Optically stimulated luminescence dating of young estuarine sediments: a
comparison with 210Pb and 137Cs dating”, în Marine Geology, 214, (1-3), 2005, p.
251-268.
Martini, Sibilia 2001 - M. Martini, E. Sibilia, “Radiation in archaeometry: archaeological dating”,
în Radiation Physics and Chemistry, 61, 2001, p. 241-246.
McDougal 1968 - D. J. McDougal, Thermoluminescence of geological materials, Academic Press,
London, 1968.
Maxim 1999 - Z. Maxim, Neo-eneoliticul din Transilvania, BMN, XIX, 1999.
Mejdahl 1969 - V. Mejdahl, “Thermoluminescence dating of ancient Danish ceramics”, în
Archaeometry, 11, 1969, p. 99-104.
Mejdahl 1979 - V. Mejdahl, “Thermoluminescence dating: beta dose attenuation in quartz grains”,
în Archaeometry, 21, (1), 1979, p. 61-72.
Murray, Wintle 2000 - A. S. Murray, A. G. Wintle, “Luminescence dating using an improved
single-aliquot regenerative-dose protocol”, în Radiation Measurements, 32, (1),
2000, p. 57-73.
Murray, Wintle 2003 - A. S. Murray, A. G. Wintle, “The single aliquot regenerative dose protocol:
potential for improvements in reliability”, în Radiation Measurements, 37, (4-5),
2003, p. 377-381.
Oke, Yurdatapan 2000 - G. Oke, E. Yurdatapan, “Optically stimulated luminescence dating of
pottery from Turkey”, in Talanta, 53, 2000, p. 115-119.
Prescott, Hutton 1994 - J. R. Prescott, J. T. Hutton, “Cosmic ray contributions to dose rates for
luminescence and ESR dating: large depths and long-term time variations”, în
Radiation Measurements, 23, (2-3), 1994, p. 497-500.
Roberts 1997 - R. G. Roberts, “Themoluminiscece dating in archaeology: from origin to optical”,
în Radiation Measurements, 27, 5/6, 1997, p. 819-892.
Schier, Draşovean 2004 - W. Schier, Fl. Draşovean, “Vorbericht über die rumänisch-deutschen
Prospektionen und Ausgrabungen in der befestigten Tellsiedlung von Uivar, jud.
Timiş, Rumänien (1998-2002)”, în Prähistorische Zeitschrift, 79, 2, 2004, p. 145230.
598
C. Cosma, V. Benea, Alida Timar, M. Gligor, Simona Varvara
Takano et alii 2003 - M. Takano, T. Yawata, T. Hahimoto, “Luminescence dosimetry of
archaeological and ceramic samples using a single-aliquot regenerative dose
method”, în Journal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry, 255, 2, 2003, p.
365-368.
Vandenberghe 2004 - D. Vandenberghe, Investigation of the optically stimulated luminescence
dating method for application to young geological sediments, PhD thesis, Ghent
University, 2004.
Vartanian et alii 2001 - E. Vartanian, P. Guibert, F. Bechtel, M. Schvoerer, C. Albore-Livadie,
“Contribution de la thermoluminescence la chronologie de la culture du Gaudo:
datation de ceramiques du site de La Trinita, Piano di Sorrento, Italie”, în
L'Anthropologie, 105, 2001, 421-434.
Văsaru, Cosma 1998 - G. Văsaru, C. Cosma, Geocronologie Nucleară, Cluj-Napoca, 1998.
Wintle 2008 - A. G. Wintle, “Fifty years of luminiscence dating”, în Archaeometry, 50, 2, 2008, p.
276-312.
Yang et alii 2005 - X. Y. Yang, A. Kadereit, G. A. Wagner, I. Wagner, J. Z. Zhang, “TL and IRSL
dating of Jiahu relics and sediments: clue of 7th millennium BC civilization in
central China”, în Journal of Archaeological Science, 32, 2005, p. 1045-1051.
Zacharias et alii 2005 - N. Zacharias, J. Buxedai Garrigos, H. Mommsen, A. Schwedt, V.
Kilikoglou, “Implications of burial alterations on luminescence dating of archaeological ceramics”, în Journal of Archaeological Science, 32, 2005, p. 49-57.
Zimmerman 1971 - D. W. Zimmerman, “Thermoluminescence dating using fine grains from
pottery”, în Archaeometry, 13, (1), 1971, p. 29-52.
Cuvinte-cheie: Alba Iulia – Lumea Nouă, anorganic, ceramică, context arheologic, datare, doză
anuală, doză arheologică, fotoluminiscenţă, granule, luminiscenţă, minerale, neolitic,
termoluminiscenţă, test, vârstă.
Keywords: Alba Iulia – Lumea Nouă, age, annual dose, archaeological context, archaeological
dose, ceramics, dating, granules, inorganic, luminescence, minerals, Neolithic, test,
thermoluminescence.